Piata Muncii [PDF]

Zitiervorschau

1.Obiectul de studiu al economiei muncii Economia muncii este o disciplină care se preocupă de comportamentele actorilor sociali de pe piaţa muncii. Comportamentele actorilor sociali de pe piaţa muncii sunt redate prin intermediul conceptelor de cerere şi ofertă de muncă, salariu, productivitate a muncii, capital uman, a modelelor tradiţionale ale pieţei muncii, precum şi prin analiza fenomenelor de şomaj, de discriminare pe piaţa muncii, de mobilitate a forţei de muncă, de pregătire profesională etc.. Obiectul principal de studiu al economiei muncii munca umană. Obiectul de studiu al economiei muncii include şi analiza raporturilor de muncă, iar conceptul de piaţă internă a muncii devine un nou obiect de studiu a economiei muncii contemporane. Una din sarcinile de bază ale economiei muncii este de a explica şi înţelege procesul de formare a cererii şi ofertei de muncă, O altă sarcină a economiei muncii se concentrează asupra aspectelor macroeconomice ale funcţionării pieţei muncii, în special, asupra ocupării forţei de muncă

2.Considerente metodologice • Principiul de constrângere reiese din legea rarităţii, Potrivit acestei legi, resursele sunt rare, şi dacă acestea au fost utilizate pentru satisfacerea unei nevoi, ele nu pot fi îndreptate spre satisfacerea altei nevoi. • Principiul de raţionalitate presupune că toţi subiecţii dintr-o economie au un comportament raţional, potrivit căruia ei tind să-şi maximizeze utilitatea şi să-şi minimizeze costurile.. metode şi instrumente de cercetare împrumutate: • Fizico-matematice realitatea economică este privită ca un fenomen fizic, • Biologo-organiciste. caută să analizeze realitatea economică în contextul legilor vieţii organice • . Psihosociologice. privesc omul concomitent şi ca obiect şi ca subiect al realităţii economice, el fiind atât observator, cât şi observat. Instrumentele procesului de cercetare şi analiză utilizate de economia muncii: • principiul “ceteris paribus” – pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice sunt stabile, în timp ce altele sunt variabile. • abstracţia ştiinţifică –Caracterul complex al economiei şi posibilităţile limitate ale fiecărui cercetător fac necesară înaintarea în trepte pe drumul dificil al cercetării. • unitatea dintre analiză şi sinteză – Analiza înseamnă descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului sau fenomenului cercetat în elementele sale componente • unitatea dintre metoda istorică şi cea logică de analiză economică –reflectarea, descrierea şi fixarea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. • unitatea analizei cantitative şi calitative –În măsura în care sunt cunoscute legile de mişcare a economiei, analiza cantitativă este calea de aflare a sensului şi intensităţii acestei mişcări.

•

modelarea matematică – (reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui sistem linear sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real)

3.Contiinutul muncii in sistemul economiei de piata Interpretarea conţinutului muncii în funcţie de perioada istorică: • Lumea antică era predominată de presupunerea că munca este destinată pentru sclavi. ea era considerată un efort, o suferinţă, o tortură (se poate semnala în legătură cu aceasta că cuvântul muncă provine de la slavonul „мучитьcя” ceea ce înseamnă chin, • Evul Mediu creştin interpretează munca ca o pedeapsă pentru păcatul originar al omului care a fost alungat din paradis şi condamnat să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii. • Apariţia religiei protestante, marchează o schimbare profundă în definirea conţinutului muncii. Aceasta din urmă s-a manifestat, în special, în alegerea liberă a profesiei, Munca pentru om s-a transformat astfel dintr-o pedeapsă a lui Dumnezeu într-o sursă de îmbunătăţire a condiţiilor de trai. • Secolul al 18-lea În Anglia s-a produs revoluţia industrială, s-au pus bazele economiei politice clasice de către Adam Smith. În Franţa a avut loc Revoluţia burgheză care a proclamat libertatea omului,. Au fost puse bazele

teoretice ale economiei de piaţă. În acest context munca şi-a schimbat statutul, iar teoria muncii libere a căpătat o pondere mare, inclusiv şi abordările ei extrem de ostile, opuse chiar. • Apariţia teoriilor marginaliste în a doua jumătate a secolului al 19-lea reprezentanţii marginalismului interpretau munca, în primul rând, ca o dezutilitate, ca ceva neplăcut, efectuata numai în schimbul– salariul,. • Prin urmare, economia de piaţă fixează categoria "muncă" ca factor de producţie. Acesta include în sine totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale oamenilor, folosite în activitatea lor economică, în special în producţia bunurilor materiale şi a serviciilor.. • Apologeţii comunismului au dat şi ei o definiţie muncii, considerând-o ca prima necesitate vitală. • Consecinţă gravă a teoriei şi practicii comuniste, este că ele au afectat puternic comportamentul populaţiei, atitudinea ei faţă de muncă.

4. Raporturile de muncă ca obiect de studiu al economiei muncii • Raporturile de muncă reprezintă interacţiunea şi interdependenţa dintre participanţii în procesul de producţie şi de muncă în vederea creşterii calităţii vieţii active de muncă a lor. • elemente: • - subiecţii şi nivelurile raporturilor de muncă; • - obiectul raporturilor de muncă; • - tipurile raporturilor de muncă şi principiile ce stau la baza formării lor. • În calitate de subiect al raporturilor de muncă poate fi un individ sau un grup de indivizi uniţi după un anumit criteriu • Lucrătorul salariat – reprezintă persoana care a semnat un contract de muncă cu angajatorul sau cu o altă persoană în vederea prestării serviciilor de muncă. • Angajatorul angajatorul proprietarul mijloacelor de producţie. Totodată în calitate de angajator poate fi şi un şef din sectorul public care poate angaja persoane, fiind şi el un salariat. • Statul în cadrul raporturilor de muncă apare, de regulă, în calitate de legislator, protector al drepturilor, regulator, angajator, arbitru ”. Raporturile de muncă pot fi la nivel individual sau de grup. La nivel individual, variante de parteneri ai raporturilor de muncă pot fi: lucrător-lucrător; lucrător-angajator; angajator-angajator. La nivel de grup raporturile de muncă se stabilesc între sindicate şi patronat Obiectele raporturilor de muncă pot fi structurate în trei categorii: • raporturi de muncă legate de ocupare; • raporturi de muncă legate de organizare şi eficienţă; • raporturi de muncă legate de recompensarea muncii. • Tipurile raporturilor de muncă • solidaritatea, • subsidiaritatea(vzaimnopomoshi), • paternalismul, (intre parteneri) • parteneriatul, • conflictul sau colaborarea conflictuală, • discriminarea. • Calitatea vieţii active de muncă reprezintă totalitatea caracteristicilor şi a condiţiilor de muncă. Calitatea vieţii – reprezintă o caracteristică sintetică a nivelului şi a condiţiilor de trai al populaţiei, care ia în evidenţă şi componenţa familiei, şi starea sănătăţii a membrilor acesteia, şi gradul de satisfacţie de viaţa socială etc.

5. Ocuparea – domeniu de bază al raporturilor de muncă • Ocuparea -procesul căruia indivizii îşi asigură necesităţile lor legate de muncă. • Concepţia ocupării forţei de muncă reprezintă un sistem de idei, reguli, interpretări, obiective ale raporturilor de muncă legate de problemele de angajare şi disponibilizare a lucrătorilor într-o etapă istorică concretă de dezvoltare social-economică a ţării.. • Concepţia ocupării forţei de muncă se bazează pe două principii fundamentale. Primul principiu presupune dreptul exclusiv al persoanelor în decizia de a presta sau de a nu presta servicii de muncă. • Cel de al doilea principiu al concepţiei de ocupare presupune responsabilitatea statului în asigurarea condiţiilor de realizare a drepturilor indivizilor legate de ocupare.

• Gradul de ocupare se determină prin raportul dintre numărul persoanelor ocupate în economia naţională la numărul persoanelor apte de muncă. Ocuparea deplină care corespunde tuturor criteriilor menţionate poate fi numită ocupare productivă ce poate fi asigurată doar într-o economie de piaţă funcţională. • Ocuparea este considerată eficientă dacă este în stare să-i asigure lucrătorului un venit necesar pentru un trai decent, un nivel înalt al sănătăţii, dezvoltare a personalităţii şi a capitalului uman, precum şi a productivităţii muncii.

6.Rolul factorului demografic dezvoltarea economică Corelaţia demo-economică - raportul dintre creşterea economică şi creşterea populaţiei. Interpretări ale corelaţiei demo-economice: în cadrul societăţilor sclavagiste şi feudale. Susţinerea creşterii populaţiei, văzând în aceasta o premisă şi o perspectivă a creşterii avuţiei statului, precum şi prin furnizarea unui număr mai mare de ostaşi, care vor apăra această avuţie. în viziunea lui T.R.Malthus. Susţinerea constrângerii creşterii populaţiei, motivând aceasta prin starea limitată a resurselor de subzistenţă, fapt ce poate provoca foamete, epidemii şi alte catastrofe umane în stat. Interpretarea marxistă–lege capitalistă a populaţiei. Potrivit acestei legi, dezvoltarea capitalistă a economiei ar determina transformarea unei părţi a populaţiei active în suprapopulaţie relativă - Surplusul respectiv este determinat de înlocuirea lucrătorilor cu maşini şi utilaje, prin urmare, el reprezintă o consecinţă a progresului tehnic

7. Resursele de muncă ca purtătorul factorului de producţie – muncă • •

•

Resursele umane - purtătorul factorului de producţie „muncă”. Acestea sunt, persoanele care desfăşoară activităţi de muncă, precum şi acele persoane care doresc să muncească, dar nu pot desfăşura activităţi de muncă. Resursele de muncă –acea parte a populaţiei care posedă anumite capacităţi fizice şi intelectuale, un volum de cunoştinţe necesar pentru realizarea unor activităţi utile pentru societate. În acele condiţii odată cu dreptul la muncă era legiferată şi obligativitatea fiecărei persoane apte de muncă de a presta servicii de muncă. Persoanele care un timp relativ îndelungat nu desfăşurau activităţi de muncă fără motive convingătoare (cu excepţia invalizilor de grupa 1-a şi a 2-a) erau considerate drept persoane care duc un „mod de viaţă parazitar” şi erau persecutate de lege şi pedepsite prin privaţiune de libertate. populaţia economic activă care presupune totalitatea persoanelor apte de muncă care sunt prezente pe piaţa muncii, adică pot şi doresc să desfăşoare activităţi de muncă.

8. Indicatorii de bază de monitorizare a pieţei muncii • • •

•

Populaţia totală cuprinde persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul ţării şi cetăţenii acestei ţări aflaţi peste graniţă. populaţia totală a unei ţări se împarte în populaţie activă şi populaţie inactivă. Populaţia economic activă sunt persoane de ambele sexe, care pe parcursul perioadei de referinţă furnizează mâna de lucru necesară în producerea de bunuri materiale şi servicii. Populaţia ocupată - este formată din cei ce îşi exercită activitatea ca salariat, cei ce lucrează pe cont propriu, , se consideră persoane ocupate: • persoanele temporar absente de la lucru: concediul de odihnă, medical, de maternitate ( • persoanele care nu sunt remunerate • persoanele aflate în căutarea altui loc de muncă; • membrii forţelor armate (cadre active şi militari în termen). • După statutul ocupaţional populaţia activă se structurează în următoarele grupe: • patronii – persoanele care-şi exercită ocupaţia în propria unitate economică cu salariati • lucrătorii pe cont propriu - persoanele care-şi exercită activitatea în unitatea proprie • salariaţii – persoanele care-şi exercită activitatea de muncă pe baza unui contract de muncă • lucrătorii familiali neremuneraţi - persoanele care-şi exercită activitatea într-o unitate condusă de un membru al familiei pentru care nu este remunerat.( Gospodăria ţărănească ) • membrii cooperativelor de producători;

• •

Şomeri fără loc de muncă, retribuit sau nu, în căutarea unui loc de muncă, Populaţia inactivă:elevi sau studenţi;pensionari ,casnice ,persoanele descurajate

9. Definirea pieţei muncii •

Piaţa muncii - poate fi definită ca spaţiul economic în care tranzacţionează, , deţinătorii de capital în calitate de cumpărători şi posesorii resursei de muncă în calitate de vânzători • Forţa de muncă este acea „marfă” de tip deosebit care se află în proprietatea, în posesiunea şi la dispoziţia oricărei persoane. obiectul tranzacţiei pe piaţa muncii este totuşi munca Cei mai importanţi dintre factorii de influenţă progresul tehnic şi productivitatea socială a muncii; • procesele demografice şi de emigrare-imigrare; • condiţiile de muncă, în special, durata zilei de muncă etc. premise metodologice: • locul şi funcţiile factorului uman în sistemul economic; • rolul pieţei muncii în cadrul sistemului existent de pieţe; • legităţile care guvernează formarea cererii şi ofertei de muncă; elementele definitorii sunt: • actorii sociali de pe piaţa muncii; • actele normative • echilibrul dintre cererea şi oferta de muncă • instituţiile de pe piaţa muncii; Gradul de extindere a pieţei muncii. purtătorii ofertei de muncă: • şomerii • acei care au un loc de muncă, dar se află în căutarea unui nou loc de muncă; • cei care au un loc de muncă, dar riscul de a-şi pierde locul de muncă este destul de mare, fapt ce îi determina sa caute alt loc de munca

10. Tipurile pieţei muncii •

• •

•

•

Piaţa externă (profesională) a muncii include totalitatea raporturilor dintre vânzătorii şi cumpărătorii serviciilor de muncă la nivel de ţară, regiune, localitate, ramură economică. Ea presupune repartizarea primară a lucrătorilor pe meserii, specialităţi sau domenii de activitatei. Piaţa externă a muncii, asigurând mobilitatea lucrătorilor de la o întreprindere la alta, generează şi şomajul. Piaţa externă a muncii se manifestă ca piaţă naţională a muncii, care reprezintă piaţa muncii la nivel de ţară, piaţă locală a muncii care reprezintă piaţa muncii la nivel de o localitate raion sau regiune, piaţă a muncii la nivel de ramură sau nivel de activitate etc. Piaţa internă a muncii, funcţionează în cadrul unei singure întreprinderi şi este legată de deplasarea lucrătorilor de la un loc de muncă la altul în cadrul aceleiaşi întreprinderi. Piaţa flexibilă a muncii a apărut ca o modalitate de adaptare a pieţei muncii la schimbările conjuncturale ale economiei în ţările economic dezvoltate, care a avut drept rezultat reducerea ponderii celor ocupaţi în sfera producţiei materiale şi creşterea ponderii celor ocupaţi în sfera serviciilor, ca urmare a creşterii esenţiale a productivităţii muncii în industrie, agricultură, construcţii etc. Piaţa oficială a muncii include în sine totalitatea persoanelor apte de muncă prezente pe piaţa muncii cu scopul de a se angaja. Aceasta poate fi divizată în piaţă organizată, care include în sine persoanele angajate prin intermediul serviciului de stat de plasare în câmpul muncii şi cea neorganizată care include în sine persoanele care se ocupă de angajare de sine stătător Piaţa duală a muncii – reprezintă totalitatea lucrătorilor ocupaţi la întreprinderi şi organizaţii fără contract de muncă, care au o probabilitate mai mare de a-şi pierde locul lor de muncă

11. Modele ale pieţei muncii • •

•

Modelul japonez al pieţei muncii - relaţiile de muncă se bazează pe principiul „angajării pe viaţă”. Modelul dat presupune asigurarea garantată a ocupării lucrătorului până la 55-60 de ani, iar nivelul salariului al acestuia se află în dependenţă directă de numărul de ani lucraţi. Modelul american al pieţei muncii se caracterizează prin descentralizarea legislaţiei privind ocuparea forţei de muncă pentru fiecare stat în parte. Întreprinderile se caracterizează printr-o atitudine mai rigidă faţă de lucrător care poate fi disponibilizat oricând în cazul reducerii volumului de producţie. Lucrătorii nu sunt anunţaţi din timp despre disponibilizarea lor, ci chiar în ajunul concedierii. Modelul suedez al pieţei muncii se caracterizează printr-o intervenţie mai activă a statului pe piaţa muncii, în rezultatul căreia se asigură un nivel minim al şomajului. Obiectivul principal al politicilor de ocupare a forţei de muncă este nu atât asistenţa celor care şi-au pierdut deja locul de muncă, cât prevenirea.

12. Funcţiile pieţei muncii • • • • •

Implică o alocare şi realocare a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, ocupaţii, profesiuni şi calificări în teritoriu. Este productiv-creativă-participativă, în măsura în care asigură combinarea optimă a factorilor de producţie, organizarea producţiei şi a muncii, remunerarea în funcţie de performanţă, stimularea participării la muncă. Are un caracter educativ-formativ, în egală măsură pe linia modelării cererii de calificări şi recalificări, a flexibilizării ofertei de muncă, a corelării nevoii de muncă calificată pentru sistemul productiv, în relaţie cu oferta sistemului de pregătire, a reconversiunii şi reintegrării profesionale. Asigură distribuirea veniturilor din muncă în funcţie de un sistem de criterii stabilite prin acte normative şi/sau prin contracte individuale sau colective; Este socială, în sensul cel mai cuprinzător al noţiunii, începând cu asigurarea condiţiilor de exercitare a drepturilor fundamentale la muncă, educaţie, la plată remuneratorie, la calitatea şi umanizarea vieţii de muncă, continuând cu asigurarea condiţiilor normale de reproducţie a forţei de muncă

13.Piaţa muncii piaţă derivată şi complexă •

Ca piaţă derivată, aceasta are funcţia majoră de a asigura activitatea de muncă a resurselor umane în cantitatea, structura şi calitatea necesară pentru producerea unui bun dat. • Caracterul specific al pieţei muncii poate fi pus în evidenţă prin următoarele aspecte: • cererea de muncă este pe termen scurt practic invariabilă, cererea de noi locuri de muncă presupune dezvoltarea unor activităţi existente şi iniţierea altor noi, probleme complexe care nu se pot realiza decât în timp; • oferta de muncă, la rândul ei, se formează în decursul unui orizont de timp îndelungat, timp în care noua generaţie ajunge la vârsta legală de muncă şi se instruieşte; • oferta de muncă (cu gradul ei de instruire, cu calificările respective) îşi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de muncă; Piaţa muncii, date fiind caracterul ei specific, complex şi derivat, se deosebeşte de alte pieţe prin următoarele caracteristici: • 1. Multidimensionalitatea - rezultă din modul de formare, evoluţie şi ajustare a cererii şi ofertei de muncă. Astfel, piaţa muncii are dimensiuni demografice, bio-psihologice, economice şi educaţionalformative: • 2. Este cea mai imperfectă dintre pieţe, • • •

3. piaţă organizată şi reglementată. 4. O piaţă negociată, contractuală. 5. O piaţă structurată şi segmentată

14. Segmentarea pieţei muncii • •

În afară de cele mai simple criterii de segmentare a pieţei muncii ca meseriile şi specialităţile, alte criterii de segmentare sunt: segmentare naturală - Exemple:

•

• • • • •

piaţa muncii feminine –întreruperi îndelungate posibile în activitatea de muncă în legătură cu naşterea şi educarea copiilor; • piaţa muncii tinerilor –mobilitate a forţei de muncă destul de înaltă un nivel de calificare jos, nivel înalt al şomajului; • piaţa muncii a persoanelor cu handicap • piaţa muncii a pensionarilor –productivitate joasă a muncii activitate economică redusă segmentare în funcţie de forma de proprietate (sector public, privat, mixt); segmentare în funcţie de dimensiunea cererii de muncă ( piaţă concurenţială, piaţă monopsonică) segmentare în funcţie de gradul de organizare a ofertei de muncă – piaţa a salariaţilor liberi şi piaţa salariaţilor sindicalizaţi; segmentare ocupaţional-profesională şi educaţională etc. Fiecare segment este caracterizat printr-o serie de trăsături, mentalităţi şi comportamente specifice pe piaţa muncii. Diferite tipuri de segmentare se interferează, se combină în proporţii diferite.

Pentru reflectarea pieţei muncii în termeni de flux şi stoc apare necesitatea definirii stocurilor, fluxurilor, obiectului tranzacţiei pe piaţa muncii, subiecţilor tranzacţiei pe piaţa muncii. • Subiecţii tranzacţiilor firme (angajatori), menaje (lucrători), • Obiectul tranzacţiilor economice serviciile de muncă • Fluxul reprezintă cantitatea de bunuri, monedă etc. care au fost produse, tranzacţionate într-o anumită perioadă de timp (o zi, o lună, un an • stocul reprezintă cantitatea de bunuri economice sau monedă înregistrate într-un anumit moment de timp. • Pe piaţa muncii pot fi identificate patru fluxuri de bază: • Intrările pe piaţa muncii externe • Ieşirile de pe piaţa muncii externe • Angajările • Disponibilizările