Perioada Pasoptista [PDF]

Zitiervorschau

ROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA PREFATA '"Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana." Mihail Kogalniceanu

”talul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti."Mihail Kogalniceanu “N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume.” Mihail Kogalniceanu "eu cunosc o hora si mai frumoasa, hora in care sa se tina toti de mana toti pamantenii,si ortodoxi,si catolici,si armeni,si fara a se uiat la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toti legati prin aceleasi drepturi si indatoriri ,prin acelasi interes, prin aceeasi dragoste fata de tara, sa joace hora romaniei unite si autonome. " Mihail kogalniceanu

"Puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si fericirii multimii, adika a natiei. " Mihail kogalniceanu. "Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa gasim si la noi sujeturi de scris fara sa mai avem pentru aceasta trebuinta sa imprumutam de la alte natii." Mihail Kogalniceanu “Se cuvine notat că pentru literatura română romantismul înseamnă, în acelaşi timp, ceva mai mult şi ceva mai puţin decât un “curent literar” î accepţia occidentală a cuvântului: mai mult, întrucât nu constituie o singură aventură a limbajului, ci o formă de manifestare a aspiraţiilor colective, un stil al participării la istorie; mai puţin, pentru că nu oferă bogăţia de nuanţe

şi aspecte pe care le întâlnim în literaturile de mare tradiţie (...). În orice caz, apariţia romantismului corespunde la români cu naşterea literaturii moderne. (Paul Cornea, Romantismul paşoptist. În căutarea specificului naţional) „Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul […] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!”. Mihail Kogalniceanu

1.NATIUNEA MODERNA-CONSTRUCTIA IDENTITATII NATIONALE , A CONSTIINTEI NATIONALE

Caracterizata prinr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile românesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii române, numita in mod curent epoca pasoptista. Termenul de pasoptism desemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Române, Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor(1859). Literatura pasoptista o continua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresista. Trecerea de la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistând o bucata de vreme sau persistând la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepând prin a fi romantic si sfârsind prin a fi clasic. În evolutia literaturii exista întotdeauna legaturi de continuitate si „cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci” .Astfel, între literatura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila.Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismului, prezent in epoca pasoptista,apar înca in fazele literare de pâna la 1840, în creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rând, de Scoala Ardeleana. Pasoptistii,însa, au amplificat aceste stari de manifestari iluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformându-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine închegat. Revolutia de la 1848-este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista.In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale românesti In jurul anului 1840 se poate vorbi de o indrumare a literaturii prin reviste, desi aparitia lor este de obicei temporara. Constatând ca ,,Albina’’ este prea moldoveneasca, ,,Curierul’’ este prea muntenesc

iar ,,Foae pentru minte, inima si literatura’’ prea ardeleneasca, Kogalniceanu isi propune sa faca din revista sa « Dacia literara » o foaie care sa publice productiile românesti din orice parte a tarii, cu singura conditie sa fie de valoare. M.Kogalniceanu, în articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scrierilor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitând, în acest fel, o influenta hotarâtoare asupra fizionomiei culturii românesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana". Ceea ce-i uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru împlinirea unitatii si independentei nationale. Cei mai multi dintre scriitorii pasoptisti au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848, fiind animati si de telurile Marei Uniri. Participanti direct la viata social-politica, pasoptistii au creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirându-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. Satirizarea viciilor orânduirii feudale si evocarea realitatii sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste.Reprezentanti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Cârlana, Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac. Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul "Introductie" din primul numar al revistei "Dacia literara" in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate, egalitate si unire ce animau sufletele românesti de pretutindeni. Pe de alta parte, ca peste tot în lume, se afirma cu putere spiritul national, încrederea în valorile traditionale, populare, în istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor. Dupa imboldul marilor personalitati ale epocii (Kogalniceanu, Alecsandri, Heliade- Radulescu), incepe a se scrie din ce în ce mai mult, iar prin popularitatea culturii oamenii incep sa fie interesati de creatiile noi, astfel încat se largeste considerabil cercul cititorilor, o conditie esentiala a poeziei devenind accesibilitatea. Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimarea directa a ideilor si sentimentelor, într-un stil avântat, cu un limbaj adecvat întelegerii de catre marea masa de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea,se completeaza cu meditatia asupra locului omului în istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei,al creatorului, al ruinelor, al mormintelor, al revolutiei. Se manifesta, în ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii românesti. Scriitorii devin constienti ca literatura si cultura româna pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationala. Apar specii noi ca balada si cantecul, fabula se imbogateste cu elemente noi ce tin de limbajul contemporan si de societatea vremii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice si cultural nationale.Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematic al poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poporului, ale pamântului si ale traditiilor românesti( Gh. Asachi- "La patrie", G. Bolliac-" O

dimineata pe Caraiman", I. Heliade- Radulescu- "Zburatorul"), Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistând laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez. Învatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, creste numarul revistelor,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se înfiinteaza o viata artistica specific româneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor. Intelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,în scris si în oral,publicând articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele românilor.În perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. În aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura româna cunoaste o dezvoltare apreciabila. Doctrina literara, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a împiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.

Pe ansamblu,literatura pasoptista s-a dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. În nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pentru o limba unitara, cu constiinta clara ca existenta acesteia e o conditie pentru pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic în ortografie si, pronuntându-se in problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat,în limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala. Trecerea de la o epoca la alta se savârseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai încapea în formele artistice existente si ar impune descoperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. În aceasta încercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile în constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor. DEZVOLTAREA REVISTELOR , INVATAMANTULUI ,TEATRULUI , SOCIETATILOR CULTURALE SI LITERARE IN PERIOADA PASOPTISTA

În 1821, când au încetat domniile fanariote şi s-a revenit la domni pământeni, s-au creat premizele unei europenizări economice si spirituale, a pătruns în şcoli limba franceză şi astfel intelectualii şcoliţi au înteles necesitatea modernizarii societăţii româneşti şi au îmbinat, întrun mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfăşurându-şi forţele şi energiile în toate domeniile de activitate, inclusiv în cel cultural şi literar. Rezultatele lor au fost uimitoare. Dupa ce au revenit in ţările lor au înfinţat societăţi cultural literare (cu subtile obiective politice), presa în limba naţională, învaţământul şi o mişcare teatrală în limba celor mulţi,

conform idealurilor iluministe. Înlăturarea domniilor fanariote şi instalarea domnitorilor pământeni, apariţia unor relaţii economice şi politice inexistente până atunci constituiau premizele necesare pentru ridicarea societăţii româneşti pe o noua treaptă de dezvoltare social-economică , pentru modernizarea vieţii social politice şi culturale. Pentru întelegerea rolului pe care îl avea ideologia paşoptista în orientarea, îndrumarea şi stimularea maselor largi populare la luptă ampla de transformare social-economică, de reorganizare burghezo democratica a societăţii romaneşti şi de eliberare natională, este foarte semnificativ întelesul cuprinzator pe care M. Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societăţii româneşti) îl dadea cuvantului "politică" : "politica ... a ajuns sa fie astăzi sufletul lumii moderne; la dansa ţintesc si largile tendinţe ale literaturii ce formulează şi împrăştie ideile, şi propăşirea industriei, care asociază, oranizează, produce si răspândeşte. Politica este puternica circulaţie stârneşte toata gandirea şi toata ideea. Din ea izvorăsc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care bat necontenit în opinia publică şi împing activitatea mulţimii pe căi noi " . Mişcarea revolutionară din prima jumatate a sec al-XIX-lea a dat o puternică lovitură regimului feudal, renăscând în conştiinta maselor spiritul luptei pentru dreptatea socială şi libertate, intensificând mişcarea de idei în favoarea unirii ţărilor române într-un stat puternic şi independent. Ele au determinat, în acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de luptă politică. Această etapă, cuprinsă între 1830-1860, în mijlocul careia s-a declanşat cea mai largă mişcare populară de emancipare socială şi naţională “Revoluţia de la 1848” este cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă. În aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renaşteri culturale româneşti. Învăţământul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent. Iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte numărul revistelor şi al altor periodice, al cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatura beletristică, se înfiintează o viata artistică specific românească, bazata pe tradiia populară, i-a amploare mişcarea de culturalizare a maselor. Intelectualii paşoptişti, procupaţi de cultivarea valorilor universale, o folosesc curent, în scris şi în oral, publicând articole, studii şi lucrări ce aduceau la cunoştinţa popoarelor europene problemele românilor. În perioada paşoptistă scrisul devine principalul instrument al actvităţii culturale. În aceasta perioadă de plin avânt al culturii, literatura română cunoaşte o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri, A. Russo; în Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G. Alecsandrescu, N. Balcescu, I. Bolliac, D. Bolintineanu; în Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu. Pe ansamblu, literatura paşoptistă s-a dovedit a fi democratică, naţională, educativă, ea având şi dificila sarcină de a forma un public, de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. În numele aceleiaşi specificităţi naţionale, s-a dus bataliă pentru o limbă unitară, cu conştiinţa clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale. Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi, pronuntându-se în problema neologismelor, au adoptat principiul împrumutului moderat, în limitele necesităţilor

impuse de dinamica socială şi culturală. Doctrina literară, câtă a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic, dar asta nu i-a impiedicat să aspire, conform personalităţii fiecăruia, la un frumos etern, la totalitate şi determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant. În perioada paşoptistă se afirmă primii noştri scriitori moderni în cadrul curentului naţional popular de la "Dacia Literară". M.Kogalniceanu, în articolul program al acestei reviste, subliniază clar ideile care vor stă la baza orientarii literaturii: combaterea imitaţiei şi a traducerilor mediocre, necesitatea creării unei literaturi naţionale prin stimularea scrierilor originale, aspirate din istoria patriei, din frumuseţile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare şi a unei literaturi specific naţionale. Apărând ideea de originalitate în literatură, mentorul creaţiei paşoptiste dezvoltă în acelaşi timp şi spiritul critic, exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul secolului trecut. "Critica noastră - spunea M.Kogalniceanu - va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana". Existenţa unui clasicism românesc a facut posibila simbioza între luminism şi romantism, clasicism şi preromantism, fapt explicabil prin presiunea modelelor de tot felul, dar, şi prin situatia specială în care se afla literatura noastră dornică de sincronizare cu ordinea rapida a unor etape, dar, in egală masură, obligată să-şi afirme identitatea naţională. Apărut în condiţii sociale şi culturale foarte specifice, romantismul romanesc va avea, natural, o fizionomie proprie. Preluând conceptele lui Fridrich Sengle, V.Nemoianu, distinge un romantism (high romantism) care avea ca trăsături radicalism, ideologie coerenta, vizionarism, simţ cosmic, integrarea contrariilor, misticism şi intensitate paisonală şi urme foarte slabe în realitatea literală a acestei perioade şi un al doilea romantism (Beidermeier) care avea ca trăsături înclinaţia spre moralitate (de aici predilecţia pentru poezia didactică), valorile domestice, intimismul, idilismul, pasiunile temperate, confort spiritual, sociabilitatea, militantismul, conservatorismul, ironia şi resemnarea, fiind mult mai evoluat la scriitorii noştri reprezentativi din jurul anului 1840. PROGRAMUL-ARTICOL AL SCRIITORILOR PASOPTISTI-'INTRODUCTIE LA DACIA LITERARA 'DE M.KOGALNICEANU

Introductie la Dacia LiteraraMihail Kogalniceanu este mentorul generatiei pasoptiste. El publica, in primul numar al revistei iesene “Dacia literara”, articolul-program “Introductie”, considerat manifestul literar al romantismului romanesc. La inceputul articolului axat pe evidentierea necesitatii unei literaturi originale si nationale, Kogalniceanu prezinta activitatea gazetelor romanesti aparute anterior, fata de care “Dacia literara” urmareste sa aduca un suflu nou, sugerat si de titlul revistei. Se respinge coloratura locala si amestecul politicului, revista adresandu-se scriitorilor romani de pretutindeni pentru a publica scrieri originale. Cele patru puncte ale articolului-program sunt:

1. Intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiul estetic:”Critica noastra va fi neparti nitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”. 2. Afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literaturii romane:”Talul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o literatura comnuna pentru toti”. 3. Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre:”Dorul imitatiei s-a facut la noi o mare primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura(…) Traductiile insa nu fac o literatura”. 4. Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica:”Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinsa sa ne imprumutam de la alte natii”. In incheierea articolului-program, autorul anunta structura revistei (cele patru parti). Primii noastri scriitori moderni se afirma in cadrul curentului national-popular de la “Dacia literara”. Ideile enuntate in articolul-program si promovate de revista se reflecta in literatura romana de la mijlocul secolului al XIX lea.

Tot acum se produce un eveniment de mare importanta in evolutia literaturii romane: 1840apare la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, revista "Dacia literara", cu rol important in orientarea literaturii nationale in epoca, dar cu rol important si in jalonarea directiilor viitoare de dezvoltare a a literaturii noastre. Uniii critici chiar au afirmat ca a existat in literatura romana un curent al "Daciei literare". Revista "Dacia literara" a aparut numai in trei numere, dintre care primul continea articolul-program numit "Introductie". Acest articol se deschide printr-o trecere in revista a tuturor publicatiilor aparute in Tarile Romane pana in 1848. Articolul sublinia caracterul local al acestor publicatii si necesitatea aparitiei unei reviste exclusiv literare in care sa se stearga diferentele locale dintre romani. O astfel de revista isi propune Mihail Kogalniceanu sa faca din "Dacia literara": "In ea ca intro oglinda se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecare cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau." Astfel, revista a jucat un rol important in realizarea unitatii nationale a romanilor pe plan cultural. Articolul "Introductie" pune, de asemenea, problema criticii literare, Kogalniceanu subliniind necesitatea unei critici literare juste, obiective, capabila sa impuna adevaratele valori literare: "Vom critica cartea, iar nu persoana." De asemenea, Mihail Kogalniceanu pune problema traducerilor literare. El constata ca scriitorii romani din perioada pasoptista realizeaza numeroase traduceri, dar ca in literatura nationala nu mai aparusera opere de mare valoare. De aceea el a criticat traducerile, spunand: "Traductiile nu fac literatura. Ele au devenit la noi o manie primejdioasa pentru ca omoara in noi duhul national." In acest context, articolul "Introductie" va incuraja

dezvoltarea literaturii nationale. In conceptia lui Mihail Kogalniceanu, pentru realizarea unei literaturi romane originale, trebuia ca scriitorii sa se inspire din folclor, istorie nationala, natura patriei, realitatile sociale prin care opera va capata o culoare locala. Kogalniceanu afirma ca: "Istoria noastra are destule fapte eroice, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari pentru ca sa gasim si la noi sujeturi de scris fara sa mai avem pentru aceasta trebuinta sa imprumutam de la alte natii." Datorita orientarii spre aceste surse de inspiratie, articolul "Introductie" a fost considerat manifestul romantismului romanesc.

In spiritul sau, combinand elemente romantice, dar si elemente de clasicism, s-au afirmat marii scriitori ai literaturii romane pasoptiste si postpasoptiste: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Ioan Heliade-Radulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Nicolae Balcescu, Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu.

LITERATURA: Pentru prima data se discuta despre modernizarea literaturii. Cei care fac acest lucru sunt studentii de la Paris care intorsi acasa cu idei noi entuziaste. Cea mai importanta din acesta perioada este Dacia: literatura condusa de Mihail Kogalniceanu (1840). In primul numar apare un articol de M.Kogalniceanu, semnat "Introductie" in care acesta traseaza principalele directii pe care trebuie sa le parcurga noua literatura. Combaterea imitatiilor; prin abordarea acestui subiect Kogalniceanu vrea sa ii incurajeze pe poetii romani sa nu faca din operele straine punct de inspiratie, ci sa incerce sa fie fiecare marcat de lucruri noi, de dragoste, de natura, de de razboaie si mai ales acesta ii indeamna la exprimarea sentimentelor ce le nadajduiesc sufletul. Sa aiba in prim plan frumusetea naturii, si-ar fi dorit sa vada cum se vede natura prin mai multi ochii care sunt lucrurile care sunt evidentiate in perspectiva fiecaruia. Inspirarea din istoria nationala; prin operele legate de acest subiect Kogalniceanu doreste sa dea de veste urasilor, lucrurile cat si faptele care au fost duse de stramosii lor in spate si prin cate s-a trecut pana sa se ajunga la vremea in care acesta isi face veacul.

Programul estetic din Introductia lui Mihail Kogalniceanu se intemeiaza, asadar, pe idei care vizeaza formarea unei literaturi nationale. Kogalniceanu porneste de la o observatie simpla: in cultura romana domina traducerile din literaturi straine. El recunoaste ca este nevoie si de modele, dar traductiile nu fac o literatura, ci pot fi primejdioase pentru ca ucid duhul national; de aceea trebuie cautate subiecte in spatiul romanesc. Astfel, el recomanda ca scriitorii sa fructifice episoadele eroice din istoria noastra, sa transfigureze artistic frumusetile naturii si sa prelucreze folclorul autohton. Acestea sunt si principalele teme romantice, dar, in cazul literaturii romane, ele constituie fundamentul unei literaturi originale. Implicati in revolutiile democratice de la 1848, majoritatea scriitorilor din aceasta perioada manifesta interes pentru ideile lui Kogalniceanu, contribuind decisiv la cladirea unei literaturi

moderne. Totodata, Kogalniceanu pune pentru prima oara problema unei critici obiective, in acest sens el vorbind despre o interpretare directa a scriiturii (a se critica cartea, iara nu autorul) si despre o critica facuta fara ura si partinire. Aceasta va duce implicit la constituirea unui sistem de valori. Si rubricile revistei, anuntate in acest program, sunt de interes. Kogalniceanu concepe publicatia in patru parti: in prima vor fi publicate compuneri originale a conlucratorilor foaiei; a doua parte va cuprinde scrieri publicate in alte ziare romanesti; partea a treia va fi dedicata criticii literare, iar in incheiere vor fi prezentate informatii culturale diverse si tot ce poate fi vrednic de insemnat pentru publicul roman. Introductia lui Kogalniceanu a contribuit la crearea curentului national si a deschis drumul literaturii moderne. Referinte critice Luminata din diferite perspective, contributia Daciei literare la dezvoltarea diferitelor domenii de activitate spirituala creste in importanta, in primul rand, prin momentul istoric in care a aparut. Dar principiile pe care revista le-a formulat prin programul ei si a caror oportunitate si trainicie le-a valorificat prin activitatea practica a unei pleiade scriitoricesti de inalta chemare si-au prelungit efectele pana tarziu, ramanand indreptarul ideologic si literar pentru o lunga perioada de timp.

PASOPTISMUL ROMANESC (1830-1860).CARACTERISTICILE SCRIITORILOR PASOPTISTI IN GENERAL /PRIMA/A DOUA GENERATIE.

Definitie - Pasoptismul cuprinde perioada literara dintre 1840 si 1860 perioada care pentru literatura romana inseamna epoca de modernizare, de afirmare a romantismului si de fundamentare a majoritatii speciilor. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu.

Cronologie Aceasta epoca inteleasa in sens larg se poate diviza in trei perioade: Prepasoptismul (1830 -1840) Pasoptismul (1840 -1860) Postpasoptismul (1860 - 1870)

Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara ci mult mai larg ca o perioada de avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi: 1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu 1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi 1864 Apare universitatea Bucuresti 1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi 1829 Apar primele ziare romanesti: Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si literature Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare: 1840 Dacia literara 1844 Propasirea 1855 Romania literara Fundarea speciilor Pasoptismul este o perioada importanta pentru literatura romana si datorita faptului ca acum sunt puse bazele primelor specii literare cum ar fi : meditatia, elegia, pastelul, balada, poemul filozofic, satira, epistola, fabula, idila si egloga. Afirmarea romantismului In jurul anului 1848 romantismul este un curent la moda in toata Europa, astfel

incat el ajunge si in tarile romane sub o forma moderata insa, fiind mai ale un curent cultural, impregnat de idei iluministe. Reprezentantii romantismului de acum dau operei lor un pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva scriitori si revolutionari. Reprezentanti Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae Balcescu. Poezia pasoptista – prezentare generala Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de Mihail Kogalniceanu in articolul “Introductie” din primul numar al revistei Dacia literara, in sensul ca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurile de libertate si unire ce animau sufletele romanilor de pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul national, increderea in valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum, alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor. Ceea ce ii uneste pe scriitorii pasoptisti este militantismul regasit in creatiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentii nationale, pentru dreptate sociala. Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimare directa a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat; cu un limbaj adecvat intelegerii de catre marea masa de cititori, in care teme

vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. se completeaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al mormintelor, al revolutiei etc. Satirizarea viciilor oranduirii feudale si evocarea realitatilor sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste, scriitorii ironizand cu severitatea moravurilesocietatii,condamnand cu fermitate abuzurile si nedreptatile manifestate in epoca. Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatii romanesti. Scriitorii devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pe care le ofera folclorul si istoria nationale.

Rolul literaturii in perioada pasoptista Revolutia de la 1848 a fost un eveniment exceptional in dezvoltarea civilizatiei, a culturii si a literaturii romane ,adevarata placa turnanta a destinului nostru istoric,care a preluat un spirit al veacului, o tendinta generala existenta in aproape tot spatiul european, dar care are si o motivatitie interioara dintre cele mai profunde, cu multiple radacini strabatand secolele. Literatura romana de la 1848 nu poate fi corect privita si incadrata decat in contextul mai larg al modernizarii societatii si culturii romanesti,proces latent care devine vizibil dupa Revolutia

lui Tudor si mai ales dupa 1830,cand apar factori istorici de precipitare:schimbarea raporturile Tarilor Romane cu Imperiul Otoman dupa pacea de la Adrianopole din 1829, reaparitia domnilor pamanteni, inceputul destramarii structurilor semi-feudale, un contact mai strans cu Europa,o alta dinamica a sferelor de interese ale marilor puteri,etc.

Procesul cultural din primele patru decenii ale secolului trecut s-a dezvoltat vertiginos, acum fiind epoca intemeierii institutiilor nationale(scoala,presa,teatrul,etc.) si a aparitiei personalitatilor(Gheorghe Asachi,Gheorghe Lazar,Dinicu Golescu),oameni ai timpurilor noi. Programa culturala pasoptista evidentiaza doua lucruri:efervescenta epocii si faptul ca in fruntea initiativelor de tot felul intalnim aceiasi oameni,toti mai in varsta,cei mai multi tineri.Alcatuiesc impreuna o generatiegeneratia pasoptista-cea mai unitara din istoria culturii romanesti. Cei mai cunoscuti reprezentanti ai generatiei pasoptiste sunt:Nicolae Balcescu,Ion Ghica,Cezar Boliac,Dimitrie Bolintineanu,Vasile Alecsandri,Mihail Kogalniceanu,Costache Negruzzi,etc. Ei au creat o literatura cu trasaturi distincte,punand practic temeliile literaturii noastre moderne. Trasaturile literaturii pasoptiste Cea dintai trasatura este autohtonismul si faptul ca nu trebuie sa surprinda, aflandu-se intr-o fireasca legatura de circulatie a ideilor cu umanismul si

iluminismul,care au pornit si ele de la aceleasi elemente de identificare a spiritualitatii romanesti. Cel dintai reper al acestei trasaturi este motivul etnogenezei,pe care vechii carturari il afirmasera pentru trezirea constiintei nationale,iar coriferii Scolii Ardelene ca argument al marilor revendicari romanesti din Transilvania.Orgoliul latinitatii si mitul intoarcerii la originile de mult uitate impregneaza ideologia si literatura pasoptista,uneori in exces,ceea ce il face pe Kogalniceanu sa denunte “romano-mania” unora.Teme,motive,viziuni ale trecutului daco-romanic,personaje istorice sau mitologice din acelasi trecut,etc,patrund in epoca pasoptismului,dandu-I o nota specifica,inexistenta in alte literaturi.

Si interesul pentru istoria nationala este tot caracteristica a autohtonismului,pentru ca,la romani,aceasta tema are o specificatie mai aprte:”Pentru noi-scria patetic Gheorghe Baritiu-fara istoria nationala nu e mantuita”,iar Kogalniceanu adauga dintr-o alta perspectiva:”ea ne leaga de vecie”,”ne arata ce-am fost,de unde venim,ce suntem si,ca regula de trei,ne descopera si numarul necunoscut:ce avem sa fim!”. Temele inspirate din istoria poporului roman sunt atat de frecvente,incat au dat literaturii de la 1848 un relief deosebit,specificacitatea de care avea atata nevoie in certificarea originalitatii ei. Valorificarea subiectelor istorice a dus si la primele izbanzi artistice din epoca:”Alexandru Lapusneanul”,de Negruzzi,”Legendele istorice” de Bolintineanu,etc.

Aceste trasaturi reprezinta semnele de

marca,de configurare a unui univers artistic prin care scriitorii de la 1848 au incercat sa se sincronizeze cu veacul fara sa se lepede de sentimentul identitatii lor nationale. Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez. Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor. Intelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor.In perioada pasoptista scrisul devine principalul instrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literatura romana cunoaste o dezvoltare apreciabila . Pe ansamblu,literatura pasoptista sa dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului.

In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala. Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu ia impiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvant. Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca si cum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impune descperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovare radicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a birui inertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba de repercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor. B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al

mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca posteminesciana, coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor moderniste ale epocii. Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, „romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale…”1. Deosebirea dintre

aceste doua metode de creatie consta in faptul ca romanticii „vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul din momentele determinante ale operei literare” 2. * Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta „doua varste”4 ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 18301840, reprezentata fiind de I. HeliadeRadulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 18401860 si este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei nationale. Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu5 : cea de pana la aparitia Daciei literare, o etapa „mai putin individualizata national” si, cea de a doua, in care „reflectarea specificului

autohton devine orientare programatica”. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria. Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B. Tincu: „Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national”6 . Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale. Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: „Inima mi se bate cand auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul […] si nu ma rusinez a va zice ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru

mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!”. Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului “Daciei literare”, dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala. Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste. A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor. Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova. Versurile din “Ruinurile Targovistii” transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Reflectarea istoriei nationale in

poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul. B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor natale implica unele valori socialpatriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de „un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului”7.

Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea. Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei istorii stravechi.

* Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva “Daciei literare”. trecute. Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara, stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele – izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic. Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste, revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima

generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele. III Dacia Literara Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez. Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iau fiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, ia amploare miscarea de culturalizare a maselor. Pe ansamblu,literatura pasoptista sa dovedit a fi democratica, nationala, educativa, ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social-politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limba unitara, cu constiinat clara ca existenta

acesteia e o conditie pt pastrarea identitatii nationale.Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala. Cu alte cuvinte, putem distinge trei etape ale literaturii paşoptiste: • una, prepaşoptistă, anunţată de debutul lui V.Cârlova şi Al. Hrisoverghi, continuând până la 1840, fiind dominată de figurile lui Gh. Asachi şi I. HeliadeRădulescu şi de activitatea primelor ziare naţionale: Albina românească şi Curierul românesc; • cea de a doua, cuprinsă aproximativ între anii 1840-1860, marcată de apariţia Daciei literare, a Propăşirii şi a României literare şi de activitatea celora care au colaborat la aceste reviste; • a treia, cea postpaşoptistă, ce va continua să evolueze pe linia ideologiei paşoptiste, dominată de figurile lui B. P. Hasdeu, N. Filimon, A. Odobescu. tişti. Romantismul paşoptist În literatura română, romantismul se face simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti şi persistă mult timp după declinul curentului în culturile vesteuropene. Romantismul românesc poate fi delimitat în trei etape: preromantică, paşoptistă şi postpaşoptistă. Romantismul cunoaşte o perioadă pregătitoare, numită preromantism, în Anglia în secolul XVIII şi este

exprimarea unei profunde nelinişti, îndoieli, dezamăgiri, căutări, incertitudini în raport cu siguranţa, raţionalismul, detaşarea clasicilor. Aşadar se conturează o reacţie de respingere a clasicilor. Preromantismul a cunoscut o concentrare în literatură datorită unui grup de poeţi. Ca stare de spirit este nostalgia, visarea, neliniştea etc. ei cultivând anumite teme sau motive vechi, dar transpuse într-o atmosferă şi un spaţiu cât mai modern : viaţa este shimbătoare, fortuna labilis, vanites vanitatum, totul e deşertăciune. Atmosfera este de mister, nelinişte propice fantomelor, spiritelor, atmosfera este una rece , de lună rece numită atmosferă osianică ; Osian era pseudonimul poetului J. MacPherson. Momentul paşoptist propriu-zis, aduce o poezie lirică, militantă, patriotică şi vizionară, de evocare istorică, cu rădăcini adânci în bogatul filon folcloric, aşa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogălniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Mureşanu. Principalele caracteristici ale romantismului românesc paşoptist rămân patriotismul şi lupta pentru realizarea idealului naţional, o conştiinţă militară cetăţenească, o inimoasă dăruire şi slujire a poporului. Ca orientare literară, în cuprinsul literaturii paşoptiste predomină romantismul care va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile încă în poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Cârlova, I. Heliade-Rădulescu, adică în opera celor care au cultivat motivul ruinelor şi al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea şi peisajul nocturn. În

această ipostază romantismul se va îmbina cu iluminismul şi clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare aparţinând acestui curent, fabula, satira, epistola, dar şi un scriitor romantic, prin elegie, prin meditaţia istorică, prin cultul trecutului. Totodată, însă, elementele romantice se vor prelungi şi în epoca posteminesciană, coexistând cu elementele samanatoriste şi simboliste. În acest context, ideea specificului naţional în cultura şi arta, anunşată de Dacia literară, va fi preluată de revista Sămănătorul, la începutul secolului al XX-lea, care va promova o literatură inspirată din realităţile naţionale, în pofida orientărilor moderniste ale epocii.

Generatia pasoptista “Superba şi voluntara generaţie de real sacrificiu, dedicată unei cauze, cea a zidirii României, generaţia paşoptistă ne apare, la peste un secol şi jumătate, dezbărată de sechelele ironiilor caragialeşti şi ale ironiei necruţătoare a lui Maiorescu, fiu de paşoptist, marele filtru al culturii naţionale, neînţelegător însă şi nedrept judecător pentru faptele celor care au avut îndrăzneala de a se ridica în zbor către viitor. Ironiile sale sunt mai adecvate epigonilor, celor care au tras foloasele luptei şi jertfelor luptătorilor de la 1848. Paşoptiştii s-au însumat într-o generaţie minunată, care m-a fascinat încă de la începuturile mele istoriografice. Primul meu studiu le-a fost dedicat - tinerilor români de pe baricadele pariziene din februarie 1848

- acum 56 de ani şi am considerat că se cuvenea astăzi, în acest Discurs de recepţie, rostit la capătul unei vieţi, să mă reîntorc spre ei, pentru a aduce un postum şi meritat omagiu celor care au avut îndrăzneala de a rupe cu o lume şi de a zidi cu forţe proprii, dăruire şi multă dragoste de ţară, o Românie. » Astfel îşi încheia profesorul Dan Berindei discursul de recepţie în Academia Română, rostit în ziua de 26 aprilie 2001. În sala devenită neîncăpătoare, domnia sa a facut această profesiune de credinţă, după ce înfăţişase, cu căldură şi putere evocatoare, opera unei generaţii ce pusese temelia României moderne: generaţia de la 1848. Se cuvine deci, să amintim câteva cuvinte despre aceşti „precursori ai României moderne” care au dorit să construiască o ţară care să însumeze naţiunea în care credeau şi, totodată, modernitatea. Generaţia paşoptistă a fost aceea care, înfruntând piedici ce păreau de netrecut a reuşit să-şi alăture poporul, transformând un ideal într-o realitate, devenind făuritorii României. Au mai fost şi oameni de cultură, ctitori ai istoriografiei moderne, constructori şi slujitori ai unui nou învăţământ…şi cei mai talentaţi dintre ei au fost cei care au realizat, într-o etapă hotărâtoare a existenţei naţionale a românilor, opere literare devenite clasice. O generaţie deosebit de complexă ca tipuri de temperamente şi personalitate ca educaţie. Scriitorii paşoptişti au vocaţia începuturilor şi, poate de aceea, disponibilitatea de a aborda mai multe domenii, genuri, specii, mai multe tipuri

de scriitură. Polimorfismul preocupărilor individuale se explică în contextul epocii. OPERE LITERARE REPARTIZATE PE CELE 4 MARI TEME LITERARE ,PROPUSE DE MIHAIL KOGALNICEANU * M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei, natura si pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, se interpatrund, in aceasta epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicile moldovenesti, iar N. Balcescu pe cele muntenesti, precum si nenumarate studii despre trecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de folclor, capata o puternica conotatie artistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848. „Artele si literatura […], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei, n-au speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant le ingheata si le usuca”3 . „Tulpina popoarelor” o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri, cantece, „suvenire stramosesti” istorice si folclorice. De aici, statutul privilegiat pe care-l cunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national, atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica. Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I. HeliadeRadulescu), epopeea cosmogonica

("Anatolida", I. Heliade-Radulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda ("Oda lui Schiller", I. HeliadeRadulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", Grigore Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore Alexandrescu). Nuvela istorica – specie literara noua in epoca – a fost cultivata in Moldova cu mult inaintea aparitiei acesteia in Muntenia si Transilvania. Cele doua naratiuni sau „scene istorice” ale lui Al. Odobescu: “Mihnea-voda cel Rau” (1857) si “Doamna Chiajna” (1860) au ca model compozitional nuvela negruzziana “Alexandru Lapusneanul”. Si in una, si in alta sunt evocate cu talent narativ si descriptiv domniile celor doi despoti din secolul al XVI-lea. Nuvelele pastreaza valoarea documentara si culoarea locala, specifice romantismului pasoptist.

CONCLUZII

In opinia mea poezia pasoptista pune bazele liricii moderne romanesti deoarece in perioada pasoptista s-au pus bazele unei adevarate renaşteri culturale româneşti iar Mihail Kogălniceanu a avut o însemnată contribuţie la orientarea vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti. Deasemenea invăţământul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent si iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte numărul revistelor şi al altor periodice, al cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatura beletristică, se înfiintează o viata artistică specific românească, bazata pe

tradiia populară, i-a amploare mişcarea de culturalizare a maselor. Am observat ca intelectualii paşoptişti, procupaţi de cultivarea valorilor universale, folosesc curent perioada pasoptista , în scris şi în oral, publicând articole, studii şi lucrări ce aduceau la cunoştinţa popoarelor europene problemele românilor; Deci in perioada paşoptistă plina avânt al culturii scrisul devine principalul instrument al actvităţii culturale iar literatura română cunoaşte o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri, A. Russo; în Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G. Alecsandrescu, N. Balcescu, I. Bolliac, D. Bolintineanu; în Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu. In concluzie LITERATURA NOASTRA ULTERIOARA LE DATOREAZA ENORM PASOTISTILOR.