35 0 36KB
Parteneriat pentru educatie integrata Colaborarea Integrarea elevilor cu CES si parteneriatul dintre institutiile care ofera servicii educationale si de sprijin elevilor cu CES. Parteneriat CSEI si scolile integratoare Educatia incluziva si parteneriatul dintre scoala şi familie Rog respectuos, ca de această dată, să mi se îngăduie să fiu dascălul care sfătuieşte cititorul de toate vârstele, poate şi din perspectiva unei experienţe de ceva decenii, timp în care am constatat că şcoala şi familia realizează „o casă comună” care se numeşte „copilul” nostru, fiinţa în care investim speranţă şi încredere, visurile neîmplinite ale frământărilor noastre de părinţi! Poate că educaţia integrată se referă, în esenţă, la integrarea în structurile învăţământului de masă a copiilor, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii acestora. Desigur, în modelul tradiţional, relaţiile familiei cu şcoala sunt aproape inexistente sau au un caracter informal, ocazional, dar, în condiţiile şcolii incluzive, părinţii participă direct la viaţa şcolii şi pot influenţa anumite decizii care privesc procesul educaţional. Absenţa sau indiferenţa părinţilor în ceea ce priveşte problemele educaţionale ale copilului, vine în opoziţie cu ideea de integrare sau incluziune. În acest sens, apar o serie de dificultăţi cauzate de atitudinea de reţinere sau neîncredere a părinţilor, lucru care rezultă din reprezentări/mentalităţi eronate cu privire la viaţa şi evoluţia şcolară a unui copil cu cerinţe educative deosebite. Având în vedere perspectiva învăţământului de tip incluziv, părinţii au dreptul să-şi exprime propria viziune asupra modului de funcţionare a şcolii şi să participe concret la influenţarea actului managerial din şcoală. De asemenea, în cazul familiilor copiilor cu cerinţe educative de perspectivă, părinţii au obligaţia să se implice în activităţile extraşcolare ale copiilor şi să dea dovadă de răbdare şi înţelegere faţă de schimbările mai lente sau mai rapide din viaţa copiilor lor. În linii mari, putem aprecia că incluziunea reprezintă esenţa unui sistem educaţional ce se caracterizează prin promovarea egalităţii în drepturi şi a responsabilităţii, flexibilitatea programelor şcolare, implicarea activă a comunităţii în programele şcolii, parteneriat cu familia. În reuşita educaţiei incluzive, un rol important revine familiei, iar o relaţie concretă între familie şi şcoală se bazează pe încredere, mai ales că actul comunicării eficiente asigură încrederea reciprocă. La începutul parteneriatului cu părinţii, profesorii trebuie să se gândească să evalueze ce pot învăţa de la părinţi despre copiii lor de la clasă, iar pentru ca această comunicare să fie eficientă, profesorii trebuie să apeleze la bune deprinderi de ascultare şi de înţelegere. Ascultând atent părintele, se poate stabili o relaţie deschisă cu sprijin reciproc, iar a şti să asculţi, cred că înseamnă să fii capabil să creezi premisele colaborării, pentru că numai ascultarea activă înseamnă a fi cu adevărat activ în educaţie. Aş dori să mai subliniez, că pentru o mai eficientă susţinere a şcolii incluzive din partea familiilor, membrii acestora trebuie să satisfacă un minimum de cerinţe care privesc participarea activă la toate activităţile şcolii şi implicarea în promovarea practicilor de integrare şcolară a copiilor la toate nivelurile vieţii sociale, susţinerea unor modele de acţiune şi comportament în acceptarea şi realizarea integrării copiilor, ca să nu mai vorbim de sprijinirea profesorilor în alegerea unor strategii realiste cu privire la evoluţia şi formarea copiilor în şcoală şi în afara ei. Părinţii trebuie să fie parteneri sinceri de dialog şi să accepte fără rezerve colaborarea cu echipa de profesori ai clasei copiilor lor, urmărind împreună progresul înregistrat de către copil în diverse situaţii de viaţă, să colaboreze cu alţi părinţi în grupurile de suport ale părinţilor şi să împărtăşească şi altora experienţele personale cu proprii copii la activităţile desfăşurate în mijlocul familiei. Acei părinţi care au simţul realităţii, să fie convinşi de avantajele oferite de şcoala incluzivă, să accepte fără prejudecăţi sau resentimente eventualele limite impuse de gradul şi complexitatea actului educaţional, mai ales că, de multe ori, se evidenţiază în mod atipic o serie de caracteristici legate de condiţiile de acasă şi din familie ale elevilor, unele fiind bariere principale în învăţare! În încheiere, aş dori să mai adaug că în mod expres, comunicarea cu familia despre programele şcolii şi despre progresul elevului, folosind un flux informaţional, de la şcoală către familie şi de la familie către şcoală, demonstrează că o comunicare eficientă ajută familia să conştientizeze rolul modelului în educaţie, rolul părinţilor în integrarea cu succes a copilului în societate, deoarece familia trebuie să exercite o influenţă pozitivă asupra copilului, rolul său fiind foarte important în dezvoltarea acestuia din punct de vedere fizic, intelectual şi moral.