Misiunea Ethridge în Romania 9739960510, 9789739960519 [PDF]

Zitiervorschau

UL1ICH ilj GER M is iu n e a ETHRIDGE ROMANIA OKI IM SflM lQ A

ara t a ir a S r a o s r a FUNDAŢIA ACADEMIA CIVICĂ

• Mark Foster Ethridge vvas horn on 22.04.1896 in Meridian (Missouri) and died 05.04.1981 in Moncure (North Carolina). • He m arii ed Willie Snow on 12. î 0.1921 and had four children. • He began working as journalist in 1913 and at the same time (1914-1917) studied at u ni verşi ty. • He served in the U.S. Mari nes between 1917-1919. • He wrote for various newspapers, am ong them Meridian Star, Coiumhus Enquirer, Macon Telegraph, Richrnond lim e s Dispatch, New York Sun and Consolidated Press, Associated Press, Washington Post (1919-1936). He was director, editor, and editor-in-chief for the Louisville Courier Journal and Louisville Times (1936-1963), and was thus on the staff of this newspaper in different capacities for mo re than 27 years. • Was m em ber of Ford Foundation (1954-1967). • From 1961 to 1980 he was head of administration at The Louisville Newspaper when retired from this oftice. • Before the Second World War, Franklin Delano Roosevelt, President of USA, appointed Ethridge as Chairman of the Fair Employment Practices Committee specialized in probiems of racisni in the work-place. • Apart from visits to Romania and Bulgaria, Ethridge was involved in the commission that analyzed the problems concerning the borders of Greece, Between 1948-1950 was a member of an American government com m ission.

• Mark Foster Ethridge s-a născut la Meridian (Missouri) la 22 aprilie 1896 şi a murit la 5 aprilie 1981 la Moricure (North Carolina). $ S-a căsătorit cu Willie Snow la 12 octombrie 1921 şi au avut 4 copii. • începând cu anul 1913 a lucrat ca ziarist, timp în care» intre 1914-1917, a urm at şi cursuri universitare. • Intre 1917-1919 a activat în Marina SALA. • A scris şi lucrat pentru diverse ziare ca Meridian Star, Coiumhus Enquirer, Macon Telegraph, Richrnond Times Dispatch, New York Sun anei Consolidated Press, Associated Press, Washington Post între 1919 şi 1936. A fost director, editorial ist şi redactor şef la Louisville Courier Journal şi Louisville Times între 1936-1963. A lucrat pentru acest ultim ziar în diferite funcţii mai mult de 27 de ani. • A fost m em bru în conducerea fundaţiei Ford (1954-1967). • Din anul 1961 a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al ziarului The Louisville Newspapers, până în 1980, când s-a retras din această funcţie. • Docent la Universitatea din North Carolina, pentru ştiinţe şi jurnalistică» între 1965 şi 1968. • înainte de război, preşedintele S.U.A., Franklin Delano Roosevelt, l-a numit pe Ethridge ca preşedinte al Comitetului pentru practici corecte de angajare, specializat în cercetarea problem elor rasismului Sa locul de muncă. m în afară de vizitele în România şi Bulgaria, a tăcut parte, în 1947, din comisia care a analizat problem ele frontierei G reciei. în perioada 1948-1950 a fost m embru a! unei com isii a guvernului american.

• Ulrich Burger M A was born in 1966. H e studied Eastern European History, Politica! Science and Contemporary History at Rheinische-Friedrich-Wilhelms University in Bonn. His MA dissertation analyzes the conflicte between the “historical” parties in Romania and Soviet Union during the years 1944/1945 (H einrich-H eine University Dusseldorf). • At present he works at the Foundation section in Kreissparkasse Koln.

• U lrid î Burger M. A., născut în anul 1966. A studiat Istoria Europei de Răsărit, Ştiinţele Politice şi istoria Contemporană îa

Rheinische-Friedrich-Wilhelms Universităt din Bonn. Dizertaţia sa de la HeinrichH ein e- Uni verşi ta t din Dusseldorf are ca temă conflictele între partidele „istorice* din România şi Uniunea Sovietică în anii 1944—1945. • Actualm ente lucrează la secţia de Fundaţii de la Kreissparkasse din Koln.

2

ULRICH BURGER

MISIUNEA ETHRIDGE ÎN ROMÂNIA The Ethridge Mission in Romania Die Ethridge Mission in Rumănien In româneşte de Florica Mateiaş şi Raluca Schiau Cu o prefaţă de Dennis Deletant Şi

o postfaţă de Romulus Rusan

mch '/K j FUNDAŢIA ACADEMIA CIVICĂ Bucureşti, 2000

Documente 6

Editor: Romuliss Rusan

Redactor: Ioana Boca Corector: Domnica Dobriţoiu

 n

Konrad -^denauer Sîiftung

Fundaţia Kooracl A O ertau er

Cartea a fost publicată cu sprijinul financiar a! FUNDAŢIEI KONRAD ADENAUER, care a acoperit costul traducerii şi tipăririi.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale BURGER U L R IC H M isiunea E thridge în R om ânia / Uîrich Burger - Bucureşti

Editura Fundaţiei Academia Civică, 2000 252 p; 20 cm - (Documente; 6) ISBN 973-99605-1-0 94(498)

© Copyright Fundaţia Academia Civică, 2000

4

SUMAR Prefaţă de Dennis Deletant ................................................ Preface by Dennis D eletan t................................................ între priorităţi şi realităţi: Misiunea lui Mark Ethridge în toamna lui 1945. O evaluare a politicii externe a S.U.A. faţă de Europa de Sud-Est de Ulrich Burger ................... Zwischen Prioritâten und Realităten: Die Mark Ethridge Mission im Herbst 1945. Zur Bewertung der Sudosteuropapolitik der Vereinigten Staaten von Amerika von Ulrich Burger ............ ................... ......................

7 11 15

53

MISIUNEA ETHRIDGE. RAPORT ASUPRA SITUATIEI POLITICE ÎN ROMÂNIA - Scrisoarea de transmitere la Departamentul de Stat a programului lui Mark Ethridge ................ .......... 99 - Programul lui Mark E th rid g e............ ..................... 101 - Scrisoarea lui Mark Ethridge către Secretarul de Stat James F. Byrnes - 7 decembrie 1945 ............... 109 - Raport privind situaţia politică din România ....... 110 - Rezumatul Raportului privind politica sovietică în România şi Bulgaria .................................................. 125 - Scrisoarea lui Mark Ethridge către Secretarul de Stat James F. Byrnes - 8 decembrie 1945............... 130 - Note asupra convorbirilor lui Mark Ethridge cu: - generalul Susaikov .......................................... .......134 - Gheorghe Tătărescu ....................................... .......137 - Petru G roza..............................................................142 - Petre Constantinescu-Iaşi ................................... ...146 - Gheorghe Gheorghiu-Dej................................... ...149 - Mihai R alea..............................................................151 - Teohari G eorgescu.............................................. ...154 - generalul Răşcanu ..................................................159 - ŞtefanV oitec................ ................................... .......162 - Lucreţiu Pătrăşcanu ............. .............................. ...164 - Ana Pauker ..............................................................168

5

~ -

Iuliu Maniu .............................................................176 Şerban Voinea ......... ............................................ ..184 Lothar R ădăceanu............................................... ..188 Jum anca şi B rătfăleanu....................................... ..190 Iordăchescu, R. Dan, L. Filderman, DimitriuPop ........................................................................ ..193 Basile S to ica............................................................194 Max Auschnitt ........................................................196 A. Ştefănescu ..........................................................199 M. D u rm a ............. ................................................ ..202 N. Georgescu-Roegen ......................................... ..207 Un membru al Partidului C om unist....................210 Constantin (Dinu) B rătianu.................................212 C. (Bebe) B rătianu...... ........................................ ..214 M. Romniceanu ......................................................217 C. Angelescu ...........................................................221 C. Vişoianu .................................. ......................... ..223 C. Titel Petrescu .....................................................225 Iosif Ş ra e r.............................................................. ..229 Anexă: Activităţile guvernului Groza în dez­ organizarea armatei (generalul Rădescu) ........ ..231 Scrisoarea Misiunii Americane de transmitere a memorandumului preşedintelui P.N.L.............. ..237 M em orandum privind situaţia actuală din România de C. I. B rătianu....... .......................... ..238 Telegramă cifrată trimisă de secretarul de Stat James F. Byrnes Misiunii Statelor Unite din Bucureşti ................................... . ...242 ETHRIDGE MISSION. REPORT ON POUTICAL SITUATI ON IN ROMÂNIA (facsimiles)

Bibliografie selectivă despre evenimentele din politica internă a României, în anii 1944-1945 / Selective Bibliography on Romania’s Home Policv during 1944-1945 ............................................... ........................... ...385 Cuvântul editorului de Romulus Rusan .............................389 Editor’s Foreword by Romulus Rusan ........ ................... ...392

6

Prefaţă Până la căderea comunismului, moralitatea nu a exercitat mare influenţă în problemele internaţionale. Ea a căpătat o importanţă crescândă în timpul secolului al nouăsprezecelea, dar s-a diminuat odată cu ridicarea comunismului, fascismului şi colonialismului în al doilea pătrar al secolului ai douăzecelea. Declaraţia privind Europa eliberată, făcută la sfârşitul Conferinţei de la Yalta în februarie 1945, de „a menţine condiţiile în care popoarele eliberate pot exercita /.../ dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ sub care vor trăi” a inoculat o dimensiune morală în ţelurile postbelice ale Aliaţilor occidentali. Totuşi, la încheierea celui de-al doilea război mondial, britanicii şi americanii s-au confruntat cu o Uniune Sovietică care ocupase militar o mare parte a Europei de Est. Gândul lor s-a dus către limitarea expansiunii sovietice, dar fară o pârghie de sancţiune eficientă, în afară de opţiunea militară pe care nici un politician cu rang, în urma unui război lung, nu era pregătit să o folosească, ele au fost reduse la rolul de spectatori ai colonizării sovietice a regiunii. In ochii multora din Europa de Est, Occidentul a renunţat la propriile principii stând deoparte. Nereuşind să onoreze garanţia din „Declaraţia privind Europa Eliberată”, Marea Britanie şi Statele Unite au dat o aparenţă de legitimitate la ceea ce Churchili însuşi a numit „forţa de disimulare” din partea sovieticilor. Acest eşec a fost cel care a dăunat cel mai mult Occidentului în Europa de Est. şi nu mai puţin în România. Iuliu Maniu, conducătorul Partidului Ţărănesc, care alături de alţi şefi ai partidelor democratice spera ajutor din partea Aliaţilor occidentali în efortul său de a restaura un sistem politic pluralist, s-a

7

dovedit o permanentă sursă de jenă pentru Churchill. Cuvintele lui Maniu, transmise la Londra la 1 decembrie 1944, că el va înţelege dacă guvernul britanic dorea ca România să-şi împartă soarta mai degrabă cu Rusia decât cu Occidentul, dar că ar fi recunoscător guvernului britanic să primească un răspuns clar, l-a incitat pe primul ministru să precizeze faţă de ministrul său de externe, Anthony Fxlen: „Să nu mi se pretindă să admitem aşa ceva.” Maniu a rugat în repetate rânduri să i se spună dacă România a fost subiectul unei înţelegeri în privinţa intrării în sfera de influenţă sovietică şi de fiecare dată reprezentanţii britanici au fost instruiţi să nege acest lucru. Ani mai târziu, Archibald Clark Kerr, fostul ambasador britanic la Moscova, a spus unei persoane din conducerea Partidului Naţional Ţărănesc - care reuşise să scape din România la Ambasada britanică din Washington că unul dintre cele mai dezgustătoare lucruri care i s-au cerut să le facă vreodată a fost să-l mintă pe un om ca Maniu. Fără nici o îndoială că a fost o minciună costisitoare, pentru că Maniu s-a îndâijit. în rezistenţa sa împotriva conducerii comuniste, cu convingerea că putea conta pe sprijinul Statelor Unite şi al Marii Britanii. El a plătit un preţ greu pentru credinţa sa. Clark Kerr era pe deplin conştient de situaţia din România. Intrun articol despre politica sovietică, datat 27 martie 1945, el descrie politica sovietică în România drept „cea mai pură politică de forţă, total lipsită de armonie cu principiile înscrise în declaraţia din Crimeea /.../ Declaraţia de la Yalta fiind tratată de guvernul sovietic drept ceva mai mult decât un sedativ, căruia nu i se poate permite să intervină în ceea ce, în ochii ruşilor, este dreptul lor stabilit, pe deplin admis de noi, să facă ce vor în România”. Decizia din octombrie 1945 a lui James Byrnes, secretar de stat al Statelor Unite, de a trimite pe redactorul ziarului „Louisville Courier", Mark Ethridge, în România şi Bulgaria, într-o misiune de aflare a faptelor, a creat printre liderii partidelor democratice din România speranţa că Aliaţii occidentali se pregăteau să adopte o linie fermă în insistenţa de a se reveni la un sistem politic pluralist în ţara lor. Propria dorinţă a lui Byrnes de „a fi siguri că părerile noastre despre situaţia din aceste ţări nu se bazează pe informaţii eronate sau tendenţioase”', pare să sprijine această opinie. Ca o dovadă a modului

8

de gândire independent al lui Ethridge, Byrnes i-a cerut special lui Molotov să ia notă că în România Ethridge a găsit foşti colaboratori profascişti şi chiar legionari pronazişti ocupând funcţii cheie în guvern. In ciuda concluziei lui Ethridge că guvernul Groza nu corespundea condiţiilor din Declaraţia de la Yalta, că era autoritar, că era dominat de un singur partid şi că excludea forţat de la reprezentare partide democratice, Byrnes şi colegul său britanic, Ernest Bevin, au putut smulge de la Stalin numai compromisuri minime: includerea în guvernul Groza a câte unui singur reprezentant pentru partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal. Acuzaţia care poate fi adusă politicii americane şi britanice faţă de România nu este că aceasta a dat voie Uniunii Sovietice să facă ce vrea în această ţară (după Conferinţa de la Teheran din noiembrie 1943 Aliaţii occidentali 1111 mai puteau face nimic să împiedice acest fapt), dar că, ocupându-se de situaţia din România, oficialii americani şi britanici, conştient sau nu, au făcut pe românii prooccidentali să creadă că Vestul era pregătit să intervină eficient pe lângă ocupanţii sovietici şi marionetele lor comuniste. Autoritatea raportului lui Ethridge conferă o greutate în plus acestei acuzaţii. Dr. Angelescu, membru marcant al Partidului Naţional Liberal, i-a spus lui Ethridge la 25 noiembrie 1945 că „singura speranţă a României este o intervenţie internaţională, în special americană /.../ Pre­ şedintele Truman este considerat aproape un salvator în România11. Părerile lui Constantin (Bebe) Brătianu expuse într-un memoran­ dum pregătit în timpul vizitei lui Ethridge, şi rezumat de repre­ zentantul politic al Statelor Unite în România, Burton Berry, au fost că intervenţia sovietică în problemele interne ale României este cauza dificultăţilor actuale din ţară, în toate domeniile. Deoarece problema României trecuse „pe plan internaţional11, singura alternativă la situaţia prezentă era presiunea Statelor Unite asupra ruşilor de a aplica principiile promovate în convenţiile de la Yalta şi Potsdam. Punctul de vedere comun al Regelui Mihai şi al opoziţiei, în frunte cu Maniu şi Brătianu, era ca, pentru reducerea influenţei sovietice, Statele Unite să se abţină, într-un prim pas, să recunoască guvernul Groza, până când acesta ar fi devenit mai reprezentativ. După îndeplinirea acestui obiectiv, ei ar fi urmat să-şi asume

9

responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor româneşti, cerând doar (aşa cum consemnează Ethridge) ca Statele Unite să încerce să creeze o arie cu o mai mare libertate politică şi economică, în care să se poată ajuta singuri. Ei sperau că Ethridge le va împărtăşi concluziile şi îl va convinge pe preşedintele Truman să ţină piept lui Stalin cu privire la România. Ethridge, în scrisoarea introductivă la raport, şi-a exprimat regretul faţă de Byrnes „că misiunea nu a avut succes în sensul unor rezultate imediate”. S-a dovedit a fi inutilă şi în condiţii de termen lung. Consecinţa postbelică în România ar fi putut fi diferită numai dacă în primăvara lui 1945 forţele generalului Patton ar fi înaintat în câmpiile Ungariei în loc să rămână staţionate la Eger, aşteptând ca t"uşii să elibereze Praga, conform înţelegerii. Dennis Deletunt

10

Preface Morality did not, undi the fall of communism, exercise much influence in international affairs. It. assumed a growing importance during the nineteenth century, but diminished with the rise of communism, fascism and colonialism during the second quarter of the twentieth century. The “Declaration on Liberated Europe, made at the end of the Yalta Conference in February 1945, to ”foster the conditions in which the liberated peoples may exercise ... the right of all peoples to choose the fonn of government under which they will live” injected a moral dimension into the postwar aims of the Western allies. However, upon the conciusion of the Second World War the British and Americans were faced with a Soviet Union in military occupation of much of Eastem Europe. Their thoughts turned to damage-limitadon, but without an effective lever of sanction, apart from the military option which no senior politician in the wake of a long war was prepared to counternance, they were reduced to the role of spectators in the Soviet colonization of the region. In the eyes of many in Eastem Europe, the West compromised its own principles in standing to one side. By failing to honour the pledge in the "Declaration on Liberated Europe”, Britani and the United States gave the appearance of legitimacy to what Churchill himself called “force and misrepresentation”. It was this failure which damaged the West rnost in Eastem Europe, not least in Romania. luliu Maniu, the Peasant Party leader, who along with the other ieaders of democratic parties looked to the Western Allies for support in his efforts to restore a pluralistic political system, proved a continua! source of embarassment to Churchill. Maniu’s words, reported to London on 1 December 1944, that he would quite understand it if the British government wanted Rornania to cast in

11

her lot with Russia rather than the West, but woulcl be grateful to receive word from them to this effect, stung the Prime Minister into minuting to his Foreign Minister Anthony Eden, “Surely we are not called upon to make such an admission.” Maniu begged repeatedly to be told whether Romania had been traded into the Soviet sphere of influence, and each time British representadves were instructed to deny this. Years later, Archibald Clark Kerr, former British ambassador to Moscow, told a senior figure in the National Peasant party - who had managed to escape from Romania - at the British Embassy in Washington, that one of the most distasteful things he had ever been asked to do was to lie to a man like Maniu. There is no doubt that it was a costly lie, for Maniu was steeled in his resistance to the imposidon of Communist rule by his belief in that he could count on the backing of the US and Great Britain. He paid a heavy price for his faith. Clark Kerr was fully aware of the situadon in Romania. In a paper on Soviet policy dated 27 March 1945, he described Soviet policy in Romania as “the sheerest power politics, endrely out of harmony with with the principles enslirined in the Crimea declaration”.. the Yalta Declaration is being treated by the Soviet government as little more than a sedative which cannot be allowed to interfere with what is, in the eyes of the Russians, their established right, fully admitted by us, to do as they like in Romania.” The decision in October 1945 of James Byrnes, US Secretary of State, to send the editor of the Louisville Courier newspaper Mark Ethridge to Romania and Bulgaria on a fact-finding mission, raised hopes amongst the leaders of the democradc pardes in Romania that the Western Allies were prepared to take a firm line in insisting on the re turn to a pluralist political system in their country. Byrnes’s own deşire “to make certain diat our views on conditions in these countries were not based on erroneous or prejudiced information” appeared to support that view. As proof of Ethridge’s independence of judgement, Byrnes asked Molotov particularly to note that in Romania Ethridge had found former pro-Fascist collaborators and even pro-Nazi Iron Guardists occupying key government posts. Despite Ethridge’s conclusion that the Groza government failed to meet the terms of the Yalta Declaradon, that it was authoritarian, that it was dominated by a single party, and forcibly excluded democratic parties from representadon, Byrnes and his British counterpart, Ernest Bevin, were able to extract from Stalin only the barest of compromises: the inclusion in the Groza government of a solitary

12

representative each from the National Peasant and National Liberal parties. The charge which can be made against American and British policy regarding Romania is not that it allowed the Soviet Union into Romania - after the Teheran Conference in November 1943 there was nothing the Western Allies could do to prevent that - but that in tackling the situation in Romania, American and Bridsh officials wittingly or unwittingly led pro-Western Romanians into believing that the West was prepared to do something effective about the Soviet occupiers and their Communist puppets. The commissioning of the Ethridge report gives further weight to this charge. Dr Anghelescu, a leading member of the National Liberal Party, told Ethridge on 25 November 1945 that “Romania’s only hope is an internadonal, particularly American, intervention.... President Truman is considered almost as a redeemer in Romania.” Constantin (Bebe) Bratianu”s view, submitted in a memorandum prepared during Ethridge’s visit, and summarised by US political representative in Romania Burton Berry, was that Soviet interference in the internai affairs of Romania was causing the country’s present difficulties in all fields. Since the question of Romania had passed “into an internaţional plane”, the only alternative to the present situation was pressure from the United States upon the Russians to apply the principles set forth in the Yalta and Potsdam conventions. The unanimous view of King Michael and of the opposition, led by Maniu and Brătianu, was that as a first step to reducing Soviet interference the United States should with hold recognition of the Groza government until it became more representative. With this airn achieved, they undertook to assume responsibility for resolving Romania’s problems and asked only, as Ethridge writes, that the United States should attempt ‘to create an area of greater political and economic freedom in which they can help themselves’. Ethridge, they hoped, would share their conclusion and would persuade President Truman to stand up to Stalin over Romania. Ethridge, in his covering letter to the report expressed his regrets to Bymes “that the mission was not successful in the way of immediate results”. It proved just as futile in terms of the long term. The postwar outcome in Romania could only have been different if during the spring of 1945 General Pâtton’s forces had been streaming across the plains of Hungary instead of remaining at a standstill at Eger, waiting for the Russians to liberate Prague, by agreement. Dennis Deletant

13

Intre priorităţi şi realităţi: Misiunea lui Mark Ethridge în toamna lui 1945. O evaluare a politicii externe a S.U.A. faţă de Europa de Sud-Est în cursul dezbaterilor din 1997 privitoare la extinderea graniţelor NATO, SUA li s-a reproşat des de căU'e pretendentele din Europa de Est, printre care şi România, faptul că Vestul le trădează din nou interesele de securitate, prin neacordarea intrării în alianţă. In presa românească, numele micului oraş Yalta din Crimeea a fost folosit ca sinonim pentru acel gen de politică externă a SUA care lasă România şi alte state fără apărare în sfera de influenţă a Rusiei1. Această părere aparţine şi unor istorici-, care certifică în lucrările lor eşecul total al SUA şi al Marii Britanii faţă de intenţiile Uniunii 1 O nonă Yalta. în: România Liberă, 19.03.1997 şi v. Anneli Ute Gabanyi: Pas .Jalta-Syndrom" în Rumănien. Mvthos und Svndroin. in: Krista Zach (Hr.siO: Rumânien im Brennpimkt. Sprache und Politik. Identităt nnd Ideologie im W andel. Munchen 1998, S. 247-267. 2 V. Nicolas Baciu: Verraten und verkanft. Die tragischen Fehler Chnrchills und Roosevelts în Osteuropa. Munchen 1986 şi Vasile Vesa: Conferinţa de la Yalta si instaurarea guvernului condns de Petru Proza. în: 6 martie 1945. inceputnrile comimizării României. Bucureşti 1995, pag. 91-101.

15

Sovietice. Alţi cercetători însă apreciază condiţiile care au dus în ţările estice la preluarea puterii de către partidele comuniste după al doilea Război Mondial dintr-o perspectivă mai largă, înglobând şi întâmplările petrecute în alte părţi ale lumii la acea dată şi care s-au exercitat asupra puterilor vestice. Dar trebuie subliniat faptul că SUA şi mai ales preşedintele american Franklin D. Roosevelt au acţionat nesăbuit şi contrar informaţiilor precise, după cum vom demonstra, subestimând politica sovietică pentru Europa de Est. In schimb, reproşul că la Conferinţa de la Yalta cei trei mari şi-ar fi împărţit lumea între ei desfigurează adevărata faţă a istoriei. Chiar şi afirmaţia că la Conferinţa din Crimeea ar fi fost cedate mari teritorii ale Europei de Est are nevoie de o corectare energică, după cum a concluzionat Alexander Fischer, specialist în istoria Europei de Est. După părerea lui, mai ales delegaţia americană şi-a dat silinţa să creeze premisele unei păci internaţionale de durată după încheierea războiului3. După sfârşitul războiului, oficiali de la Washington se găseau, într-adevăr, în faţa unei dileme fără soluţie: să învingă naţionalismul german şi pe sateliţii lui, fără a favoriza preponderenţa sovietică în Europa Centrală şi de Est4. în cadrul dezvoltării care va urma, se va arăta în ce alte zone de conflict a fost Washingtonul confruntat cu ambiţiile politice ale Uniunii Sovietice, care au forţat conducerea SUA la ordonarea propriilor ei priorităţi politice. România, unde SUA nu urmărea decât marginal interese politice şi economice5, a intrat în vârtejul priorităţilor politice mondiale şi al realităţilor geopolitice. România se afla la sfârşitul listei de priorităţi a SUA şi acest lucru li se repro­ şează astăzi, mai ales de către partea română. Şi totuşi, România şi mica ţară vecină, Bulgaria, au fost în tot cursul anului 1945 prilej de discuţii în contradictoriu la toate conferinţele puterilor învingătoare. De aceea trebuie să ne întrebăm în ce fel au încercat SUA să-şi pună în practică scopurile politice în România şi Bulgaria. Ministrul de Externe american James F. Byrnes l-a trimis în acest scop în octombrie 1945, după negocieri îndelungate şi fără rezultat cu conducerea sovietică, pe jurnalistul Mark Et.hridge la Bucureşti şi Sofia, pentru a i se putea oferi Ministrului de Externe soviedc Viaceslav 3 Alexander Fischer: Die Entscheidungen der Siegermâchte. Jalta und Potsdam. în: Pas Parlament. Nr. 18-19, 28.04/05.05.1995. 4 Hans-Adolf Jacobson: Der Zweite Weltkrieg - eine historische Bilanz. in: Ans Politik und Zeitgeschichte. B 7-8/1995, 10. Februar 1995, S. 10. 5 Joseph F. H arrington/Bruce CourtneyJ.: Tweakmţr ih r Nose of the Russians: Fiftv Years of Arnerican-Romanian Relations 1940-1990. New York 1991, pag. 21.

16

M. Molotov un raport obiectiv asupra situaţiei politice din România şi Bulgaria. Partea sovietică avea o părere radical deosebită faţă de cea a conducerii SUA în ceea ce privea înţelesul termenului democratizare pentru aceste ţări. Studiul de faţă va avea în vedere şi unele trăsături de bază ale evoluţiei situaţiei din Bulgaria - existând unele paralele între aceasta şi evoluţia ţării de la nord de Dunăre fiindcă Ethridge a vizitat şi capitala Bulgariei, Sofia. Pentru o mai bună înţelegere a misiunii sale, prezentarea trebuie să înceapă cu anul 1943, deoarece, încă în momentul acela, s-au luat unele decizii importante în politica externă a SUA, care au influenţat decisiv şi au favorizat dezvoltarea şi apariţia situaţiei clin 1945. Din acest motiv, perioada 1943-1944 va fi tratată mai pe larg.

România devine zonă de interes pentru cei doi mari încă la Conferinţa de la Teheran de la sfârşitul lui noiembrie 1943 s-a luat de către Franklin D. Roosevelt, Winston S. Churchill şi Iosif V. Stalin o decizie care a influenţat în cel mai înalt grad soarta României de după război. La prima şedinţă a conferinţei, pre­ şedintele american a afirmat că ar putea să-şi imagineze „o posibilă operaţiune în nordul Adriaticii", în cursul căreiai ar fi posibilă o înaintare spre România. Şi premierul britanic susţinea această opţiune de câtva timp, dar conducătorii armatei americane încă respingeau un asemenea plan din considerente de ordin militar6. Stalin însă s-a enervat la auzul acestei propuneri şi a insistat asupra invadării Franţei, înţeleasă ca un semnal privind schimbarea războiului, în scopul motivării Armatei Roşii, pentru a evita dezamăgirile, cum s-a exprimat el în prezenţa lui Churchill7. Hotărârea de a invada nordul Franţei, renunţând la alte operaţiuni în spaţiul Mării Mediterane, care ar fi putut implica şi intrarea în Balcani, a fost primită cu uşurare de către dictatorul sovietic8. Chiar dacă conferinţa era dedicată mai ales problemelor militare, s-a făcut în fond, şi o importantă schimbare de macaz în politică, prin decizia b Robin Edmunds: Die Grossen Drei. Churchill. Roosevelt nnd Stalin în Krieg und Frieden; Berlin 1992, pag. 333. Winston S. Churchill: P e r Zweite Weltkrieg. Bcrn 1995, pag. 849. 8 Dimitri Volkogonov: Stalin. Trimnph und Tragodie. Ein politisches Portrât. Dusseldorf 1993, pag. 663.

17

privind operaţiunea Overlord. S-ar putea c:a preşedintele american să nu fi fost conştient de acest lucru, dar Armata Roşie a rămas în acest fel singurul factor de putere din Europa de Sud-Est. Churchill a mai propus apoi crearea unei Uniuni a Dunării pentru perioada de după război, pentru a salva din punct de vedere politic ceea ce mai putea fi salvat. Stalin s-a opus însă şi acestei intenţii, deoarece nu era dispus să tolereze în vecinătatea Uniunii Sovietice o forţă politică importantă. Nici Roosevelt nu a susţinut planurile britanice. Astfel, propunerea era sortită eşecului9. Este foarte îndoielnic ca Stalin să se fi lăsat condus de necesităţi militare pragmatice atunci când a cerut atât de energic invazia în Normandia. Rolul cel mai important îl jucau aici raţiunile de natură politică. Probabil că aceasta era şi situaţia lui Churchill, care îşi imagina intenţiile sovietice cu privire la Balcani în cele mai întunecate culori. Dar Roosevelt a evitat orice conflict cu Stalin10. La Teheran, preşedintele american i-a făcut lui Stalin, aprobând tacit noua ocupare a statelor baltice, încă o concesie de proporţii. SUA nu vor declara război Uniunii Sovietice când aceasta va ocupa statele baltice, după cum s-a exprimat preşedintele, aproape în glumă11. Această declaraţie a lui Roosevelt se afla în contradicţie cu planurile americanilor, de a rezolva toate problemele privitoare la graniţe doar după terminarea războiului, la conferinţa de pace, şi de a impune principiile Cartei Atlantice1-. Poate că Roosevelt se convinsese, datorită prelungirii războiului, că trebuie fixate nişte priorităţi, după cum demonstrează cazul statelor baltice. Altfel, preşedintele ar fi primejduit coeziunea alianţei cu Stalin şi, astfel, ar fi întârziat cu mult distrugerea maşinăriei de război a Germaniei. O nouă înţelegere între dictatori, cum fusese cea din 1939, nu putea fi exclusă cu certitudine. Negocierile secrete dintre părţile germane şi sovietice până la bătălia de la Stalingrad pot fi folosite ca exemplu. Deciziile de strategie militară luate la conferinţa de la Teheran au determinat însă Marea Britanie la o iniţiativă proprie faţă de Uniunea Sovie­ tică în Sud-Estul Europei, în primăvara anului 1944, care urma să 9 Herm ann Graml: Die Aliierten tind die l e i lung Deutschlands. Konnikte tind Enlscheidnngen 1941-1948. Frankfurt ani Main 1985, pag. 29. 1(1 Paul D. Quiniaii: Clasli over Romania. British and American Policies l ovvard Roman ia: 1938-1947. Los Angeles 1977, pag. 84. încă din 1943 preşedintele american aprobase, fără probleme, pretenţiile sovietice faţă de Basarabia. 11 Graml (nota 9), pag. 27. 12 Quinlan (nota 10), pag. 79.

18

influenţeze soarta României mai mult decât respingerea unei invazii în Balcani. Premierul britanic nu renunţase nici după patru luni de la conferinţa din Teheran la încercările de a-i convinge pe americani să intre în Balcani. Din punct de vedere militar, sigur că această operaţiune ar fi fost mult mai puţin decisivă decât operaţiunea Overlord din Franţa, dar, din punct de vedere politic, aprecierile lui Churchill aveau sens. Liderul britanic se temea de ocuparea Balcanilor de către trupele dictatorului sovietic şi ştia că numai împreună cu SUA se putea preîntâmpina această situaţie. In martie 1944 s-a adresat din nou Casei Albe, dar Roosevelt a respins încă o dată planurile britanice la 1 aprilie 19441:\ Şi propunerea din mai, de a împărţi Balcanii în zone de influenţă militară, limitate în timp, a fost refuzată de către Departamentul de Stat. Churchill intenţiona prin aceasta să aducă Grecia în sfera de influenţă a Marii Britanii, urmând ca România să fie repartizată în zona Uniunii Sovietice. Ministerul de Externe al SUA respingea însă principial această împărţire în zone de influenţă14. în schimb, conducerea sovietică era foarte receptivă la asemenea propuneri, deoarece părea că ele favorizează punerea în practică a politicii pentru Europa de Est, concepută deja în capitala sovietică. în 5 mai 1944, ministrul de Externe britanic, Anthony Eden, i-a comunicat ambasadorului Uniunii Sovietice la Londra, Ivan M. Maiski, intenţiile conducerii ţării sale cu privire la zonele de influenţă militară în Balcani. Eden nu a trebuit să aştepte nici măcar două săptămâni răspunsul de la Moscova. Conducerea sovietică era de acord, dar vroia să obţină acceptul SUA! în 15 iulie Washingtonul a anunţat oficial că are rezerve15, dar acesta era doar un protest slab şi aproape o invitaţie pentru Churchill şi Stalin de a face alţi paşi în această direcţie. La mijlocul lui septembrie 1944, la conferinţa de la Quebec, Churchill l-a îndemnat din nou pe preşedintele american să manifeste un angajament mai puternic în Balcani16. Dar şi această is Fraser J. Harbutt: The Iron Curtam. Churchill. America and the Origina of the Cold W ar. New York/Oxford 1986, pag. 63 şi 68. 14 Lynn Ethridge Davies: The Cold War Begins. Sovict-American Conflict Over Eastern Europe. Princeton/NJ 1974, pag. 144 şi urm. 15 Michael M. Boli: Cold War in the Balkans. American Foreign Policv and the Emergence of Communist Bulgaria. 1943-1947. Lexington 1984, pag. 36 şi urm. m R. Craig Nation: A Balkan Union? Sontheastern Europe in Soviet Securitv Polir.v. 1944-1948. în: Francesca Gori (Ed.): The Soviet Union and Europe in the Cold War. 1943-1953, Bari 1996, pag. 129.

19

încercare a rămas fără succes. Apoi s-a negociat în octombrie, la Moscova, între Churchill şi Stalin, la iniţiativa conducerii britanice, acordul cunoscut în istorie sub numele de „acordul bileţelelor" sau „acordul procentelor". Prim-ministrul britanic descrie în memoriile sale propriile intenţii de a reglementa interesele puterilor participante în zonă. în Grecia şi-a asigurat influenţa de 90%, lăsând Uniunii Sovietice influenţa de 75% în Bulgaria şi chiar 90% în România. Această înţelegere era pentru Churchill un fel de fir călăuzitor. într-o scrisoare către Roosevelt îşi explica motivele: „Trebuie neapărat să încercăm... să găsim un numitor comun pentru Balcani, pentru a putea evita în mai multe ţări izbucnirea unor războaie civile, în care simpatia noastră ar fi de o parte, iar cea a lui U. J. [Uncie Jo, Stalin] de cealaltă"17. în principiu, intenţia lui Churchill de a stabili relaţii clare în Balcani este uşor de înţeles. Nu se poate contrazice faptul că, în acest fel, Grecia a fost salvată de sovietizare sau, cel puţin, de un război civil foarte lung. Churchill a asigurat astfel pentru Regatul Unit drumul maritim până în India. Unii istorici consideră de aceea că acest acord este o alternativă faţă de atitudinea de „non-policy“ a Americii în Europa de Est18. Concluzionând, se poate spune, privitor la iniţiativa politică a lui Churchill, că a acţionat ‘numai atunci când rezerva americană a devenit tot mai evidentă. Din punctul de vedere al conducerii britanice trebuia acţionat, până nu era prea târziu. Cu toate că ambasadorul SUA la Moscova, Averell Harriman, a avertizat insistent, într-un raport întocmit în toamna lui 1944, asupra intenţiilor lui Stalin de a instaura o zonă de influenţă sovietică, SUA nu a întreprins nimic1'1. Preşedintele, care ştia foarte bine de înţelegerea dintre Churchill şi Stalin, a preferat să tacă20. Acest lucru depindea, în esenţă, de doi factori. Primul ar fi că Roosevelt pur şi simplu nu elaborase nici un fel de concepţie politică vizând Europa de Est21. Americanii urmăreau în general principiile Cartei 17 V. Churchill (nota 7), pag. 989-991. 18 V. Robert Garson: GhurchiU’s: ..Spheres of Influence": Rornania and Bulgaria, in: Survey, Summer 1979, voi. 24, (108), pag. 144. 19 Hugh B. Hammet: America’s Non-Policv in Eastern Europe and the Origins of the Cold War. in: Survey, Autumn 1973, voi. 19 (89), pag. 155. 20 Liliana Saiu: The Great Powers and Rornania. 1944-1946. A Study of the Cold War Era. Boulder 1992, pag. 55. V. şi Boli (nota 15). Totuşi Roosevelt i-a dat clar de înţeles lui Stalin într-o scrisoare că Uniunea Sovietică nu ar trebui să încerce să excludă influenţa SUA de pe vreun punct al globului. 21 Hammet (notă 19), pag. 151.

20

Atlantice şi dreptul la autodeterminare al popoarelor. Dar în problemele de politică internă ale acestor state nu vroiau să se amestece22. Al doilea fapt ar fi că Roosevelt credea în conlucrarea cu Stalin, după cum s-a văzut din afirmaţiile făcute de el după criza de la Bucureşti din martie 1945, când şi-a exprimat dezamăgirea faţă de politica dictatorului sovietic. Această apreciere şi, totodată, subapreciere a politicii de putere a Uniunii Sovietice nu era deloc împărtăşită de Churchill. Acesta a urmărit mult mai energic o strategie, prin care spera să i-o ia înainte Uniunii Sovietice, măcar în unele părţi ale Europei de Est. Dar Anglia era încă prea slabă pentru a mai putea să impună singură această politică. „Acordul procen­ telor" este astfel nu numai dovada realismului, ci şi a poziţiei slabe a Marii Britanii. Pe un alt nivel, mai mult teoretic, aprecierea Departamentului de Stat cu privire la impunerea generală a propriilor scopuri în România şi Bulgaria a devenit concret vizibilă în cursul anului 1944. Funcţionarii din Departamentul de Stat începuseră încă din 1943 să facă planuri privind evoluţia politică a României şi Bulgariei în perioada postbelică, dar prea puţin concrete. Pentru Bulgaria se prevăzuse în acest caz introducerea unei conduceri democratice23. Privite acum, aceste măsuri se dovedesc complet incapabile să opună o politică eficientă ameninţării comunismului. De altfel, începând din aprilie 1944, Departamentul de Stat renunţase la România. Condiţiile de armistiţiu şi capitularea României se aflau exclusiv în mâinile Rusiei şi România este treaba Rusiei, afirma un înalt funcţionar american24. Această atitudine a fost afişată imediat şi la negocierile cu opoziţia românească la Cairo, şi la negocierile de armistiţiu din septembrie 1944 de la Moscova. La negocieri s-au ratat ocazii importante de a impune puncte de vedere ale SUA faţă de Uniunea Sovietică, sau măcar de a indica nişte limite ambiţiilor sovietice. La mijlocul lui martie 1944 au început la Cairo negocierile între opoziţia românească, grupată în jurul preşedintelui PNŢ, Iuliu Maniu, reprezentată de prinţul Barbu Ştirbey şi de alţi membri ai coaliţiei antihitleriste. SUA au intrat la negocieri reprezentate de ambasadorul Lincoln Mac Veagh, susţinând poziţia potrivit căreia România este un stat inamic şi o membră a Axei, după cum se 22 Davies (nota 14), pag. 1G0. 23 Boli (nota 15), pag. 25. 24 Davies (notal4), pag. 165 si urm. V. si Foreign Relations of the United States (FRUS), Diplomatic Papers 1944, voi. IV, Europe, Washington 1966, pag. 165. Şi conducătorii armatei susţineau această părere.

21

menţionează într-un act de la Departamentul de Stat25. SUA erau, bineînţeles, nemulţumite şi de faptul că opoziţia românească vroia să negocieze numai cu puterile occidentale ieşirea sa din război. Iuliu Maniu însă plecase de la ideea că guvernele de la Washington şi Londra sunt pregătite să încheie o pace separată cu România, deoarece nu ar permite niciodată înaintarea Armatei Roşii până la Dunăre'21’. Cele două puteri occidentale au respins însă această pretenţie-7. Şi în timpul negocierilor pentru armistiţiu, negociatorii români au încercat să mai îmbunătăţească condiţiile puse de sovietici. Pe toţi cei trei ambasadori i-a enervat tactica românilor şi iau cerut lui Maniu să treacă, în sfârşit, la măsuri concrete, pentru a-1 da jos pe dictatorul Antonescu-8. Aceste subterfugii tactice ale românilor sigur nu au reuşit să determine SUA să se implice în favoarea intereselor României faţă de Uniunea Sovietică, chiar dacă pretenţiile lor erau îndreptăţite. în timpul negocierilor a devenit repede evident că ambasadorul sovietic, Nicolai V. Novikov, avea pretenţii mai mari, în problema teritorială, decât ceea ce SUA erau dispuse să cedeze Uniunii Sovietice. în unele probleme, SUA dezvoltase alte puncte de vedere, care se bazau pe principiile Cartei Atlantice. Conform acestora, Washingtonul era de părere că problema Basarabiei trebuie hotărâtă prin scrutin29. Şi un colaborator al Ministerului de Externe american a observat că propunerile ruseşti diferă esenţial de planurile elaborate de Departamentul de Stat30. Dar ministrul american de Externe - în această perioadă Cordell Huli - era de părere că URSS a înfăptuit şi alte lucruri în privinţa teritoriilor31. Chiar dacă liderii politicii externe a SUA nu erau de acord cu tactica de negociere a României, au ratat totuşi ocazia de a prezenta şi impune propria 25 V. FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 148 şi urm. 2li V. Gosudarstvennyj Archiv Rossijskoj Federacii (GARF), fond 4459, opis 28/2, delo 814, pag. 310 - 331. 27 FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 157. 28 FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 180 şi urm. V. Elizabeth W. Hazard: Cold War Crucible: United States Foreign Policv and the Conflict in Romania. 1943-1953. Boulder 1996, pag. 28. Ambasadorul american Mac Veagh a telegrafiat la Departamentul de Stat: Grupul [adică Maniu şi opoziţia, nota aut.] aflat în spatele lui Ştirbey tot nu a înţeles încă gravitatea situaţiei României. . 2!’ FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 152. 30 FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 172. 31 FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 174. „... trebuie să acceptăm că“ ruşii nu vor fi dispuşi să aprobe vreo negociere ulterioară a acestui articol.

22

poziţie faţă de URSS. Nici măcar nu s-a făcut încercarea să se impună ceva, iar Huli s-a supus aproape fără comentariu realităţilor militare. In timpul negocierilor pentru armistiţiu, de la Moscova, dintre 28 august şi 12 septembrie 1944, delegaţii americani şi colegii lor din Marea Britanie s-au purtat, de asemenea, mai degrabă ca nişte statisticieni, decât ca două puteri mondiale cu concepţii proprii. Condiţiile de Armistiţiu privitoare la reparaţii au fost considerate de către ambii ambasadori extrem de nedrepte şi exorbitant de mari, dar amândoi au tăcut atunci când s-au discutat etapele contractului32. întrebarea decisivă privea însă rămânerea trupelor Amiatei Roşii pe teritoriul României. Delegaţia română dorea să obţină o înţelegere scrisă privind retragerea trupelor sovietice din ţara lor. Ambasadorul britanic, Archibald Clark Kerr, a răspuns: „România se află într-o situaţie similară cu Franţa: şi acolo sunt prezente destule trupe fără o înţelegere specială. România nu are motiv de nelinişte." Acest lucru a fost aprobat şi de ambasadorul american, Averell Harriman, care a şi întărit poziţia ministrului de Externe sovietic: „Domnul Molotov a exprimat corect punctul de vedere al Aliaţilor şi este prea devreme pentru a discuta acum, trupele vor fi retrase doar mai târziii"33. într-adevăr, la Moscova lucrurile s-au petrecut astfel că, aşa cum a observat şi istoricul Sergiu Verona, puterile occidentale au sprijinit poziţia lui Molotov în ciuda convingerilor lor34. în afară de aceasta, Harriman şi Clark Kerr nu au format un front comun, dar mai ales americanul nu s-a implicat, chiar şi atunci când reprezentantul britanic s-a străduit, în discuţiile cu Molotov, să obţină modificarea unor articole, pentru un mic spaţiu de acţiune în favoarea guvernului român35. în Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, se prevedea prin art. 18 înfiinţarea unei Comisii de Control (Allied Control Comission; Comisia Aliată de Control). Americanii au înţeles prin această prevedere că la conducerea Comisiei Aliate de Control se va afla un general sovietic, dar care era obligat să discute toate 32 Hazard (nota 28), pag.48. 33 Arhiva Ministerului de Externe (AMAE), fond 71/1939, E 9, VI 8, voi. 161, pag. 292 - 335, apărute în: Marin Radu Mocanu (coord.): România marele sacrificat al cehii de al doilea război mondial. Documente, voi. I, lîucureşti 1994, pag. 307. 34 Sergiu Verona: Militarv Occupation and Diplomacy. Soviet Troops in România 1944- 1958. Durham and London 1992, pag. 28. 35 Saiu (nota 20), pag. 30.

23

problemele în aceeaşi măsură şi cu ceilalţi membri ai comisiei36. Dar Stalin şi Molotov aveau cu totul alte concepţii despre felul cum urma să funcţioneze această comisie. Când Italia capitulase în toamna lui 1943 în faţa trupelor occidentale, Roosevelt şi Churchill nu crezuseră nici ci de cuviinţă să-l implice şi pe Stalin în negocierile de capitulare. Bineînţeles că dictatorul sovietic nu a fost de acord cu acest fapt. Uniunea Sovietică a primit doar statutul unui reprezentant nominal, fără a lua parte la deciziile operative. Această coborâre a prestigiului sovietic a fost reţinută de conducerea moscovită ca un precedent pentru evoluţia viitoare. Astfel, Departamentul de Stat nu mai avea nici 0 posibilitate de a întări poziţia reprezentanţilor săi în Comisia Aliată de Control, deoarece Ministerul de Externe sovietic putea oricând să amintească de situaţia din Italia. în România se crease o situaţie asemănătoare cu cea din Italia, iar Molotov s-a folosit de ea pentru a-şi impune pretenţiile. în 3 decembrie 1944, generalul Vinogradov i-a comunicat într-o Scrisoare omologului său englez, vicemareşalul Stevenson, că această comisie de control va funcţiona la fel ca şi cea din Italia37. Acolo doar puterile vestice aveau funcţie de execuţie şi reprezentanţii URSS nu luau parte la activitatea de administrare. Conform paragrafului 18 al Convenţiei de Armistiţiu cu România, puterea executivă a Comisiei Aliate de Control se afla în mâinile Comandamentului Suprem al URSS38. Dar se pare că nici cei de la Washington nu prea se grăbeau să fie prezenţi la Bucureşti. Reprezentantul american în Comisia Aliată de Control, generalul Cortland van Rensselaer Schuyler şi reprezentantul diplomatic al conducerii americane, Burton Y. Berry, au ajuns doar la 9 şi, respectiv, 25 noiembrie 1944 în România. Mai mult, generalul Schuyler nu fusese însărcinat de către guvernul său cu o misiune concretă sau cu indicaţii de acţiune pentru impunerea respectării intereselor americane în România. El trebuia să acţioneze după cum îi spuneau simţurile39. Dar până în acest moment, Ia Bucureşti avusese loc încă o criză guvernamentală foarte serioasă, în cursul căreia vicecomisaral popular pentru Afaceri Externe, Andrei •% Harrington (nota 5), pag. 10. 87 V. Jens Hacker: P e r Ostblock. Ent.stehiing-, Entwicklung und Stmktur 1939-1980. Raden-Baden 1983, pag. 136-142. 38 FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 281. 39 Cortland v. R. Schuyler: The View front Roman ia. în: Thomas Haminond (ed.): Witnesses to the Origins of the Cold War, Seattie and Loridon 1982, pag. 127.

24

I. Vîşinski, răsturnase prin intervenţia sa personală primul guvern Sănătescu, pentru ca uniunea partidelor de stânga (Frontul Naţional Democrat; FND) să acceadă la guvernare şi să exercite putere politică10. Acesta a fost un important pas înainte pentru Partidul Comunist Român, pentru a acapara puterea în ţară şi controlul administraţiei publice. Conducerea americană probabil că nici nu înţelesese încă această întâmplare în toate implicaţiile sale şi, nefiind reprezentată nici politic, nici militar la faţa locului, nu putea să-i opună rezistenţă lui Vîşinski. Negocierile între guvernul român şi Vîşinski, din octombrie 1944, cu privire la îndeplinirea condiţiilor de armistiţiu, s-au derulat fără consultarea anglo-americanilor din Comisia Aliată de Control41. Puterile occidentale au acceptat din nou comportamentul sovieticilor fără proteste. Munca zilnică din Comisia de Control era rezolvată istovitor şi enervant de către ofiţerii sovietici. Reprezentantul sovietic, generalul Vinogradov, amâna des deciziile, scuzându-se că aşteaptă indicaţii. Partea sovietică dădea informaţiile şovăitor şi incomplet4-. Poziţia prea puţin influentă a reprezentanţilor SUA nu era potrivită pentru a interveni în momentele de criză de la începutul lui martie şi din vara lui 1945 şi ca să impună poziţiile guvernului SUA în Comisia Aliată de Control. în 30 iulie 1945, Schuyler nota, privind retrospectiv cu amărăciune asupra lunilor trecute: „... puterea executivă rămâne în mâna ruşilor, în timp ce britanicii şi americanii sunt doar puţin mai mult decât nişte spectatori"43. Departamentul de Stat l-a sfătuit mereu pe Roosevelt să adopte împreună cu partea 40 Saiu (nota 20), pag. 55 şi urm. 41 Burton Y. Berry: Romanian Diaries 1944/1947. Iaşi, 2000, pag. 35. 42 Schuyler (nota 39), pag. 130. 43 Cortland van Renssalaer Schuyler: Misiune dificilă. Ju rnal (25 ianuarie 1945 - 20 septembrie 19461. Bucureşti 1997, pag. 163 V. si Rossijskij Centr dija Chranenija I Izucenija Dokumentov novejsej Istorii (RCChIDNI), fond 664, opis 1, nr. 335, pag. 1-5; FRUS, 1944, voi. IV (nota 24), pag. 253-256 si 283-285; Yury Napuch: Die Sowjetimion. das Erdol nnd die Ursachen des Kalten Krieges. Frankfurt am Main 1986, pag. 237. Intr-vin singur caz le-a reuşit reprezentanţilor americani, în colaborare cu ambasada SUA la Moscova, să determine conducerea sovietică să retragă o măsură. Pentru a creşte propria extracţie de ţiţei, conducerea sovietică oprise extracţia în România şi transportase pompele demontate în URSS. Dar aceste utilaje aparţinuseră înainte de război firmelor britanice şi americane. Puterile occidentale au protestat vehement împotriva acestei măsuri şi au obţinut suspendarea ei temporară. în martie 1945, URSS a continuat însă demontarea, iar SUA au asistat în tăcere.

25

sovietică o definiţie clară a drepturilor tuturor participanţilor la Comisia de Control pentru România, Bulgaria şi Ungaria, dar pre­ şedintele nu a agreat propunerea44. Dacă privim per ansamblu negocierile de la Cairo şi Moscova, ca şi desfăşurarea lucrărilor şi modul de funcţionare a Comisiei Aliate de Control, se observă că SUA erau, în România, din punct de vedere politic, în ariergardă, încă din toamna anului 1944. Aceasta era o bază deficitară de pornire pentru disputele care urmau să înceapă din februarie 1945.

Evoluţia situaţiei din Bulgaria până la conferinţa de la Yalta Conducerea SUA nu prevăzuse nici pentru Bulgaria, nici pentru România, un plan de îngrădire a influenţei sovietice. Acest fapt se datorează probabil factorilor geografici şi strategici, dar şi faptului că, înainte de război, investiţiile americane fuseseră foarte scăzute aici4r’. Scopul americanilor, din nou fixat în termeni foarte generali, era să instituie o conducere democrată41’. S-a mai adăugat şi faptul că semnele păcii s-au arătat foarte târziu şi foarte timid în Bulgaria. Guvernul bulgar s-a adresat conducerii SUA prin intermediul diplomaţilor doar în vara anului 1944. Aceste prime sondări erau însă complet nemulţumitoare din punctul de vedere al americanilor. In primul rând, nu se întrevedea o ruptură clară a legăturii cu Reichul german, iar, pe de altă parte, Sofia încerca să-i asigure ţării condiţii favorabile pentru ieşirea din război, mai ales în ceea ce privea problema graniţelor47. Guvernul de la Sofia a acţionat doar după ce dictatorul român fusese doborât, iar Armata Roşie se apropia repede de Dunăre. Conducerea reformată a ieşit unilateral din război. Prin acest pas, ţara vroia să se sustragă ameninţării ocupaţiei sovietice. Totuşi, Uniunea Sovietică i-a declarat Bulgariei război la 5 septembrie 1944, pentru a avea un pretext de a ocupa această ţară48. La 9 octombrie, la o zi după ce Bulgaria declarase 44 Davies (nota 14), pag. 187. 45 Geir Lundestad: The American Non-Policv Towarrls Eastern Europe 1943-1947. Universalism in au Area not of Essential Interes! to tlie United States. Trotnso 1978, pag. 260. 4I>Boli (nota 15), pag. 25. 47 Boli (nota 15), pag. 42. 48 Edgar Hosch: Geschichte der Balkanlânrter. Von der Fnih/eit his zur Gegenwart. Munchen 1988, pag. 283 şi urm.

26

război Germaniei şi înainte de intrarea trupelor sovietice în Sofia, o coaliţie formată încă clin 1943 a preluat puterea, demiţând pur şi simplu guvernul Muraviev. Această uniune de partide, Frontul Patriotic, formată din comunişti, din Partidul Ţărănesc, din social democraţi şi din uniunea ofiţerilor, „Zveno“, a fost la început deosebit de simpatizată de populaţie49. Armistiţiul cu Bulgaria a fost semnat abia la 28 octombrie. SUA au fost rezervate faţă de tratativele cu guvernul bulgar, lăsând astfel părţii sovietice iniţiativa50. Acest lucru a avut, bineînţeles, repercusiuni asupra şanselor de influenţare ale puterilor occidentale, mai ales că Churchill îi lăsase lui Stalin prin „contractul procentelor" 75% în Bulgaria. încă în octombrie 1944 Uniunea Sovietică a anunţat că în Bulgaria Comisia Aliată de Control va funcţiona după modelul celei din Italia, unde influenţa reprezentanţilor sovietici era redusă la minimum51. încă din toamnă au început plângerile reprezentanţilor americani de la Sofia, din cauza dominaţiei ofiţerilor sovietici în Comisia Aliată de Control’’2. înainte ca reprezentanţii SUA, Maynard B. Barnes şi gen. John A. Crane, să ajungă în Bulgaria, comuniştii bulgari preluaseră Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei şi începuseră preluarea puterii în administraţia locală din ţară. Şi în armata bulgară se infiltrau comuniştii. Barnes a observat repede că „Frontul Patriotic" era stăpânit şi condus de comunişti. La sfârşitul lui decembrie, el nu excludea transformarea Bulgariei într-un stat satelit53. Reprezentanţii Washingtonului au criticat şi faptul că procesele criminalilor de război se desfăşurau ca nişte procese pentru public, dar nici împotriva acestui fapt nu au protestat54. în toamna lui 1944, SUA nu au elaborat un plan eficient pentru a împiedica extinderea influenţei comuniste. Prea devreme a fost cedată Armatei Roşii Comisia de Control şi posibilităţile de exercitare 49 V. Boli (nota 15), pag. 71. Partidul Comunist Bulgar avea în septembrie 1944 mai mult de 20.000 de membri. v. şi Foreign Relations of the United States (FRUS), Diplomatic Papers 1945, voi. IV, Europe, Washington 1968, pag. 355. Ethridge apreciază în raportul său că 80% din populaţie susţinea Frontul Patriotic în toamna lui 1944. 50 Lundestad (nota 45), pag. 258. 51 Boli (nota 15), pag. 48 şi urm. 52 Lundestad (nota 45) pag. 262. ss V. Boli (nota 15), pag. 70-76. 54 Lundestad (nota 45), pag. 262.

27

a puterii pe care le oferea aceasta, în ciuda faptului că Bulgaria le declarase război puterilor occidentale din 1941 şi nu luase parte la acţiunea „Barbarossa", campania militară împotriva Uniunii Sovietice. Marea Britanie şi SUA nu au depus, de la început, la Moscova plângeri împotriva felului de lucru din Comisia Aliată de Control. Astfel, s-a ajuns atât în Bulgaria, cât şi în România, la o slabă bază de plecare pentru îndepărtarea divergenţelor care se năşteau. Ca alternativă la această politică rezervată, SUA şi Marea Britanie ar fi putut să ceară împărţirea în zone de ocupaţie militară, fiindcă, de fapt, Bulgaria s-a aflat până la 5 septembrie 1944 în război numai cu puterile occidentale. Prin intermediul zonelor de ocupaţie s-ar fi putut câştiga şi asigura influenţa asupra Bulgariei.

Conferinţa de la Yalta şi instaurarea guvernului Petru Groza încă din cursul anului 1944, SUA au făcut schimbări semnificative în politica externă faţă de Uniunea Sovietică în privinţa Europei de Est.. Nu lipsiseră atenţionările diplomaţilor americani faţă de intrarea URSS în Balcani55. Departamentul de Stat se gândise, de aceea, cum ar putea întâmpina pretenţiile sovietice din Bulgaria şi România. Dar aceste concepţii erau pur teoretice şi nu exista nici o propunere pentru punerea lor în practică. încă la 8 ianuarie 1945 a fost depus proiectul pentru un „Consiliu provizoriu de Securitate pentru Europa". Acest organism trebuia să însoţească formarea unor guverne de coaliţie reprezentative, dar şi să urmărească şi să monitorizeze desfăşurarea unor alegeri cât mai libere. Bulgaria şi raporturile politice de acolo erau privite ca o ocazie pentru verificarea relaţiilor dintre Aliaţi. Şi preşedintele Roosevelt aprecia impunerea şi asigurarea dreptului popoarelor la un guvern rezultat din exprimarea liberă a opiniei, ca o pretenţie de bază a politicii americane56. Din punctul de vedere al preşedintelui, conferinţa „celor trei puteri" de la Yalta, din 4-11 februarie 1945, era dedicată, în principiu, rezolvării a două probleme majore. în primul rând, preşedintele american urmărea să obţină intrarea Uniunii Sovietice în războiul 55Boli (nota 15), pag. 77. 56 V. Boli (nota 15), pag. 78-80.

28

din Orientul îndepărtat împotriva Japoniei, iar în al doilea rând să iniţieze şi să asigure formarea Naţiunilor Unite, după rezolvarea unor probleme de funcţionare rămase încă deschise ’7. în ambele probleme a reuşit să-şi impună vederile în faţa lui Stalin. în afara discuţiei privitoare la Germania, un amplu spaţiu în discuţiile lor a ocupat şi „problema poloneză", adică alcătuirea guvernului din Varşovia şi stabilirea graniţelor ţării. La şapte dintre cele opt şedinţe în plen, acestea au fost problemele aflate în prim plan. La început, Stalin nu părea dispus să renunţe în această privinţă. Churchill aprecia că rezolvarea acestor probleme reprezintă, de fapt, cel mai important motiv pentru acea întâlnire. Dictatorul sovietic a cerut puterilor occidentale respectarea „Comitetului de la Lublin“, care fusese introdus de căue Armata Roşie încă din iulie 1944, sub conducerea comuniştilor polonezi exilaţi. însă Washingtonul şi Londra vroiau să vadă rândurile acestui guvern - numit, din 1 ianuarie 1945, „provizoriu11 - îmbogăţite şi cu reprezentanţi ai guvernului legitim aflat în exil. Stalin a refuzat şi a afirmat că situaţia din Polonia este „o problemă de viaţă şi de moarte pentru ţara sa“r’8. Cei trei au reuşit, până la urmă, să cadă de acord în privinţa graniţelor Poloniei, în schimb nu au reuşit să ajungă la un acord definitiv în privinţa acceptării politicienilor din exil în guvern şi a desfăşurării alegerilor libere59. în afară de aceasta, s-a discutat şi despre reparaţiile pe care urma să le plătească Germania învinsă şi împărţirea unor zone de ocupaţie pentru Franţa. Pentru înlăturarea conflictelor dintre Aliaţi cu privire la România şi Bulgaria na a mai rămas timp la Yaltah0. Astfel a căzut şi planul de la Departamentul de Stat pentru crearea unui „Consiliu provizoriu de Securitate pentru Europa", chiar dacă acest for deschidea perspective pentru monitorizarea alegerilor. Stalin însă nu-şi ascunsese în timpul negocierilor ambiţiile pentru Europa de Estfil. Aceste ambiţii se bazau pe dorinţa de securitate a ţării sale, care avusese foarte mult de suferit în urma războiului. Un înalt funcţionar al administraţiei americane prevăzuse exact această desfăşurare în ajunul negocierilor, într-un memorandum trimis lui Roosevelt: Rusia... va impune faptul că, având în vedere experienţele sale neplăcute cu Germania, autoapărarea sa, care este o garanţie pentru pacea mon­ 57 Edmonds (nota 6) pag. 393 si urm. 58 Churchill (nota 7), pag. 1024. 59 V. Jorg K. Hoensch: Geschichte Polens. Stuttgart 1990, pag. 289 şi urm. 60 Saiu (nota 20), pag. 94. 1,1 Graml (nota 9), pag. 45.

29

dială, este dependentă de relaţia sa cu state ca Polonia, Bulgaria şi România, ceea ce va însemna cu totul altceva decât independenţa acestora"6-. Intr-adevăr, nu mai putea fi negat, cum reţine şi istoricul Liliana Saiu, că Roosevelt era în general dispus să recunoască pretenţiile sovietice"'13. Dacă preşedintele american a reuşit să-şi impună fără limitări părerile în cazul problemelor care îl preocupau pe el, în cazul situaţiei din Europa de Est era dispus să facă compromisuri. Dar Stalin a semnat până la urmă Declaraţia Europei Eliberate, care garanta dreptul popoarelor de a-şi alege „forma de guvernământ sub care doreau să trăiască" şi de aceea Churchill şi Roosevelt s-au declarat deocamdată mulţumiţi cu înţelegerile obţinute pentru Europa de Est64. Nici în discursul său din faţa Congresului SUA, din 1 martie 1945, Roosevelt nu a exprimat nici o bănuială că guvernul sovietic ar putea să nu respecte sau chiar să încalce înţelegerile de la Yaltafi5. Toate reproşurile, că puterile occidentale ar fi trădat interesele popoarelor est-europene la conferinţa de la Yalta, sunt, obiectiv privite, false. Americanii şi preşedintele lor au venit în Crimeea cu o listă de probleme de negociat. România şi Bulgaria se aflau la capătul listei, iar SUA li s-ar putea reproşa, în cel mai rău caz, faptul că nu au acordat o prioritate mai mare problemelor clin Europa de Est. In afară de aceasta, pentru preşedintele american şi consilierii săi încă nu era previzibil, în momentul conferinţei, că în România se urmărea preluarea puterii de către Frontul Naţional Democrat, pentru că, până de curând, acolo nu erau încă semnalate controverse serioase. Totuşi, observatorii atenţi din România au putut observa încă în timpul conferinţei de la Yalta semnele prevestitoare ale unei crize interne de proporţii, care a izbucnit în forţă după închiderea conferinţei. La mijlocul lui ianuarie 1945 s-a întors dintr-o vizită de două săptămâni la Moscova înaltul funcţionar al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este foarte probabil că Stalin i-a prezentat acestuia în primele două săptămâni ale lui ianuarie un plan pentru a da jos guvernul Rădescu66. In 24 februarie evenimentele din Bucureşti s-au înrăutăţit, când o demonstraţie a b'-’ Citat după Edmonds (nota 6), pag. 393 ,a Saiu (nota 20), pag. 90. ,i4 Graml (nota 9), pag. 47 - 49. 1,5 Edmonds (nota 6) pag. 398. w> Keith Hitchins: Rumania 1866 - 1947, Oxford 1994, pag. 513.

30

FND s-a sfârşit cu morţi. Comisia de Control, condusă de sovietici, a considerat liniile de legătură spre interior ale Armatei Roşii periclitate de neliniştile aţâţate de comuniştii români (!),i7. Insă pentru aceste evenimente a fost făcut răspunzător tot guvernul Rădescu. Când viceministrul Afacerilor Externe, Vîşinski, a ajuns la Bucureşti în 27 februarie, l-a pus pe Regele Mihai I sub presiune, cerându-i demiterea prim-ministrului. La 6 martie, regele a trebuit să cedeze presiunilor sovieticilor. Reprezentanţii Washingtonului, Berry şi Schuyler, au rugat Ministerul de Externe american să le dea indicaţii concrete pentru a putea stăpâni criza. De la Washington ajunseseră, încă în 24 februarie, propuneri pentru o strategie. In primul rând, se cerea dezarmarea tuturor grupărilor politice şi libertatea presei. In afară de aceasta, trebuia ca românii să fie asiguraţi că statul lor va exista în viitor ca stat independent'1*. Harriman a avertizat Uniunea Sovietică, încă din 24 februarie, cu consultări la nivel înalt, care ar deveni necesare atunci când evoluţia politică din România va merge în continuare împotriva concepţiilor SUA. Molotov a respins aceste acuzaţii arătând că guvernul Rădescu este incapabil să păstreze ordinea internă şi siguranţa publică69. Dar, după spusele lui Berry, el a obţinut doar în 5 martie nişte telegrame încurajatoare, anume că guvernul american nu va accepta pretextele conducerii sovietice70. Acestea erau într-adevăr speranţe iluzorii. Preşedintele Roosevelt nu avea de gând să-i ceară lămuriri dictatorului sovietic. Dar în 8 martie premierul britanic l-a rugat pe preşedintele american să ia nişte măsuri în România, deoarece pe el îl împiedicau înţelegerile din luna octombrie a anului trecut71. Dar guvernul american şi preşedintele nu considerau necesar să spună evenimentelor din România mai clar pe nume. Roosevelt aprecia că

fi7 V. Dinu C. Giurcscu: Guvernarea Nicolae Rădescu, Bucureşti 1996, pag. 2 2 5 - 285. ti8 V. FRUS, Diplomatic Papers 1945, voi. 5, Europe, Washington 1967, pag. 478 - 480. 69 V. Saiu (nota 20), pag. 101. 7,1 V. Schuyler, Misiune... (nota 43) pag. 46 - 61. 71 V. Francis L. Loewenheim şi alţii (ed.): Roosevelt and Churcbill Their Secret Wartime Correspondence. London 1975, pag. 660 şi urm. Şi Harbutt (nota 13), pag. 95. Vezi şi Public Record Office London (PRO), FO 371/48537, pag. 170. Cluirchill era însă foarte puţin înclinat să-i ajute într-adevăr pe români, după cum arată notiţa trimisă ministrului de Externe, Eden: „In fond, românii şi bulgarii au fost inamicii noştri şi nu ne putem asuma şi pentru ei acelaşi risc ca şi pentru Grecia şi Polonia".

31

România „nu este cazul potrivit" pentru a tensiona relaţiile cu Stalin72. însă preşedintelui îi era foarte bine cunoscută situaţia politică din România. în 5 martie primise o scrisoare de la Rege, care îi prezenta detaliat situaţia politică din România. Mihai I îşi exprima îngrijorarea profundă din cauza intenţiilor Uniunii Sovietice faţă de ţara sa73. Preşedintele american l-a mandatat, la mijlocul lui martie, pe însărcinatul de afaceri la Moscova, Harriman, să-i prezinte lui Molotov evenimentele de la Bucureşti. Dar cu aceasta s-au încheiat străduinţele conducerii americane de a schimba situaţia în România. Pentru SUA rămâneau mai importante problema Poloniei şi a Naţiunilor Unite74. La Moscova, lui Haniman nu i-a reuşit să străpungă atitudinea de blocaj a ministrului de Externe. Molotov a refuzat consultările pe motiv că în România ar fi o conducere democratică la putere şi că liniştea publică a fost restabilită75. Preşedintele Roosevelt, care oricum era mult îngrădit în activitatea sa de o boală grea, şi-a exprimat, într-o convorbire privată cu consilierul său personal, cu puţin timp înainte de moarte, dezamăgirea faţă de adevărata înfăţişare a iui Stalin: „Averell [Harriman, n. aut.] are 72 Quinlan (nota 10), pag. 129 şi Loewenheim (nota 70), pag. 668 şi urm. Roosevelt într-o telegramă către Churchill, din 11 martie 1945: „în privinţa situaţiei din România, Averell [Harriman] i-a prezentat întreaga situaţie Ini Molotov şi a cerut o schimbare a Declaraţiei privind Europa eliberată, însă a şi anunţat consultări trilaterale, pentru a pune în practică responsabilităţile [stabilite laYalta, n.aut.]. Este evident că ruşii au instaurat un guvern m inoritar ales de ei, dar, pe lângă motivele indicate de dumneavoastră în mesaj, România nu este un caz potrivit. Ruşii ar fi avut, oricum, de la început controlul complet al ţării şi şi-ar fi justificat acţiunile întotdeauna cu asigurarea liniilor de întărire militare11. 73 National Archives Washington (NAW), 871.00/3-545, microfilm in: Bayerische Staatsbibliothek Munchen. Department of State, Internai Affairs of România RG 59, Decimal File 871, Film R 87/51, rola 1. Scrisoarea Regelui era datată la mijlocul lui ianuarie, însă preşedintele american nu a primit-o decât la începutul lui martie. 74 V. Liliana Saiu: The US and the Corning to Power of the Groza Government, in: 6 martie (nota 2), pag. 91 - 101. 75 Scluiyler, Misiune... (nota 43), pag. 68 şi vezi FRUS, Diplomatic Papers 1945, voi. I, The Conference of Berlin (The Potsdam Conference), Washington 1960, pag. 374. Molotov a respins criticile aduse guvernului Groza. „Acest cabinet este cu adevărat reprezentativ şi reprezintă elementele democratice din populaţie". Vezi PRO 371 48539, pag. 41. Churchill s-a plâns, în 13 martie, ministrului său de externe că politica americană slabă este vinovată de evenimentele din România.

32

dreptate, nu putem negocia nimic cu Stalin. A încălcat toate promisiunile făcute la Yalta“7h. De altfel, mulţi politicieni americani credeau că, în urma pierderilor suferite în război, Uniunea Sovietică va avea de jucat un rol mai restrâns în relaţiile internaţionale, energiile urmând a fi concentrate pentru reconstrucţia internă77. Se pare că Roosevelt crezuse, după cum ne demonstrează declaraţia aceasta, că ar fi putut cădea de acord împreună cu Stalin asupra unor reglementări pentru rezolvarea problemelor din lume. Aceasta a fost o greşeală tragică. Profitând de boala preşedintelui în momentele decisive ale crizei, de priorităţile politice ale SUA la nivel mondial, ca şi de deciziile strategice militare luate cu mult timp înainte, Uniunea Sovietică a reuşit să impună în România, prin prezenţa Armatei Roşii, un guvern preponderent comunist.

Diplomaţia înaintea Conferinţei de la Potsdam După preluarea puterii de un guvern de coaliţie dominat de comunişti în România, şi după înrăutăţirea situaţiei politice interne din Bulgaria, prin preluarea forţată a posturilor din administraţie de către comunişti, SUA au urmărit o politică de nerecunoaştere a celor două guverne. Departamentul de Stat le-a dat reprezentanţilor săi indicaţii să se ţină la distanţă de deţinătorii puterii78. Generalul Crane a sfătuit guvernul ţării sale, la 3 mai 1945, să retragă URSS sprijinul economic şi financiar din cauza evenimentelor petrecute în Bulgaria, pentru a exercita presiuni asupra lor79. Puterilor occidentale le mai rămăsese încă o posibilitate de a-1 forţa pe Stalin. Churchill îi sfătuise pe generalii americani şi pe preşedinte, în numeroase rânduri, să ocu­ pe Berlinul înaintea Armatei Roşii şi să nu se retragă din zona de ocu­ paţie a Uniunii Sovietice din centrul Germaniei, ci să folosească aceste teritorii în timpul negocierilor ca pe un atu şi ca pe un mijloc de a 7i> Citat după Ilarnm ond (nota 39), pag. 297. 77 Mark Ethridge/C. E. Black: Verhandlungen iiber den Balkan 1945/47. in: Raymond Dennet/Joseph E. Johnson (Hrsg.): Mit den Rnssen .un Verhandlungstisch. Niirnberg 1953, pag. 205. 78 Schuyler, Misiune... (nota 43), pag. 66. 7!l Lnndestad (nota 45), pag. 265.

33

impune propriile intenţii politice în faţa lui Stalin80. Aceste propuneri au fost refuzate chiar de Comandantul Suprem al Forţelor Militare Aliate, generalul Dwight D. Eisenhower, din motive de strategie militară, şi de aceea nu au fost duse la îndeplinire. Pe lângă evoluţia situaţiei pe frontul german, diplomaţia SUA era, şi în aprilie 1945, preocupată în primul rând de organizarea conferinţei de constituire a Naţiunilor Unite şi de problema poloneză. Chiar şi atunci când în Bulgaria interesele economice americane au fost serios afectate de constituirea unui contract bulgaro-sovietic, Washingtonul nu a reacţionat în nici un fel81. La început, noul preşedinte american, Harry S. Truman, nu a vrut să lase situaţia să depăşească limitele şi l-a trimis pe consilierul său, Harry Hopkins, în mai la Moscova, pentru a discuta cu Stalin. Principalele teme ale discuţiilor erau din nou problema extinderii şi reorganizării guvernului polonez şi înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Situaţia din România şi Bulgaria nu a fost luată în discuţie. Este evident că Truman vroia să testeze în ce măsură Stalin era dispus să facă compromisuri. Noul preşedinte era prevăzător şi a încercat la început să construiască o relaţie bazată pe încredere82. După întoarcerea lui Hopkins, Truman era destul de optimist şi credea, cum crezuse la vremea sa şi predecesorul său, Roosevelt, că poate ajunge cu Stalin la nişte acorduri83. Insă aceste speranţe nu au durat mult. Stalin era foarte abil în a fi împăciuitor la timpul potrivit, dar cu prima ocazie impunea scopurile sale politice cu toată forţa, prin intermediul lui Molotov. Acesta prelua mereu, în cadrul conducerii sovietice, rolul de responsabil pentru reprezentarea fără compromisuri şi neîmpăciuitoare. In mai 1945, Crane şi Schuyler s-au întâlnit pentru consultări în capitala americană. Cu această ocazie au avut şi o întâlnire cu Truman, care a durat aproximativ un sfert de oră. Atunci a reuşit generalul Schuyler să-i prezinte preşedintelui situaţia politică din România şi să-i atragă atenţia asupra acestei probleme84. Această vizită nu a dus la o schimbare majoră în politica americană faţă de 80 V. Churchill (nota 7), pag. 1024 si Albrecht Tyrell: Grofi britanii icn nnd die Deutschlandplanung cler Alliierten 1941-1945. Frankfurt am Main 1987, pag. 404. 8' V. Davies (nota 14), pag. 268 n 281. 82 V. Saiu, Great Powers... (nota 20), pag. 110-112. 83 Saiu, Great Powers... (nota 20), pag. 119 şi urm. 84 Schuyler, Misiune... (nota 43), pag. 106.

34

Europa de Est, dar, în perioada imediat următoare, preşedintele american a abordat o poziţie mai critică faţă de Kremlin şi a părăsit poziţia mărinimoasă a predecesorului său. A aprobat începerea relaţiilor diplomatice cu Finlanda, dar nu şi cu România şi Bulgaria. Motivul era că acolo guvernele erau orice altceva decât repre­ zentative8'’. SUA a reclamat acum, cu mai multă forţă şi în public, nerespectarea înţelegerilor de la Yalta în România, Bulgaria şi Ungaria81’. Dar, din perspectiva gen. Schuyler, politica americană faţă de evenimentele din Europa de Est era încă mult prea rezervată87. Şi totuşi nu putem să nu recunoaştem că politica americană a adus un succes parţial în Bulgaria. Acolo „Frontul Patriotic" se pregătea pentru alegerile parlamentare, care se anunţau tot timpul, prin formarea unei liste unitare. Ambasadorul american la Moscova, Harriman, a respins această listă încă din 5 aprilie 1945 şi a pledat pentru prezentarea partidelor pe liste separate. Ei nu au mai renunţat la această decizie, iar conducerea bulgară a amânat alegerile sub presiunea americanilor. Şi totuşi Harriman îşi dorea o politică americană mai activă în această zonă a lumii88. în concluzie s-ar putea afirma că SUA, în frunte cu noul preşedinte, nu vroiau să rişte adoptarea unui acord în privinţa problemei poloneze şi a înfiinţării Naţiunilor Unite din cauza unor discuţii contradictorii vizând România şi Bulgaria. Truman a adoptat însă, prin refuzul de a recunoaşte din punct de vedere diplomatic guvernele acestor ţări, o poziţie fără compromis. Preşedintele vroia să soluţioneze divergenţele de opinie la Conferinţa de la Potsdam.

Poziţii imuabile la Conferinţele de la Potsdam şi Londra După încheierea luptelor în Europa, stabilirea de tratate de pace cu foştii parteneri ai Reichului, adică Bulgaria, Finlanda, Italia, 89 Quinlan (nota 10), pag. 134. 86 Davies, (nota 14), pag. 287. 87 Schuyler, Misiune... (nota 43), pag. 108. 88 Lundestad (nota 45), pag. 264 şi pag. 268 şi urm. v. şi FRUS, 1945, voi. V (nota 68), pag. 553. Când opoziţia din România a prezentat reprezentanţilor americani la Bucureşti un plan prin care să îndepărteze guvernul Groza cu ajutorul Regelui şi a cerut sprijinul SUA, lîerry a respins această propunere pe motivul că trebuie evitată vărsarea de sânge.

35

România şi Ungaria, a devenit un punct important pe ordinea de zi. SUA şi Marea Britanie se aflau în dilemă, deoarece puteau să încheie tratate de pace numai cu guverne pe care le recunoşteau pe cale diplomatică. Washingtonul şi Londra refuzaseră însă legăturile diplomatice cu guvernele din România, Bulgaria şi Ungaria, deoarece nu Ie considerau reprezentative89. S-au mai adăugat şi alţi doi factori care nu au fost decisivi, dar s-au exercitat într-o anumită măsură asupra discuţiilor de la Potsdam. Conducerea britanică afirma că recunoaşterea imediată a guvernelor respectivelor ţări din Europa de Est ar atrage după sine sfârşitul influenţei sovietice90. Dar Washingtonul nu accepta această argumentare. Această divergenţă de opinii a relevat însă faptul că cele două puteri nu aveau, de fapt, o strategie comună în faţa Uniunii Sovietice. In afară de aceasta, Churchill şi Eden au fost schimbaţi într-un moment extrem de nepotrivit, atunci când partidul lor a înregistrat un eşec în alegerile pentru Camera Inferioară în 5 iulie. Noul premier, Clement Attlee, era neexperimentat în politică externă. La conferinţa ţinută la Potsdam între 17 iulie şi 2 august, proble­ mele privind despăgubirile impuse Germaniei învinse şi graniţele de vest ale Poloniei s-au aflat în prim plan91. Dar era vorba în continuare şi de componenţa guvernului polonez. Aici puterile occidentale au cedat până la urmă şi au acceptat pretenţiile sovieticilor, de a mări guvernul polonez doar cu câţiva politicieni din exil. S-a avut în vedere şi faptul că altfel era posibil ca polonezii să treacă doar de la o dictatură la alta92. Polonia jucase în politica externă a SUA întotdeauna un rol mai important decât România sau Bulgaria. Dacă Truman nu vedea în acel moment nici o cale de a interveni în Polonia, atunci cum ar fi putut el să intervină în discuţie în favoarea opoziţiei din aceste ţări? Mai mult, Truman şi Churchill erau foarte îngrijoraţi de amestecul lipsit de jenă al Uniunii Sovietice în treburile Persiei, fapt pe care ei doreau să-l împiedice în orice caz93. Pentru puterile occidentale şi această regiune avea o importanţă mai mare decât Europa de Est. Strategia pe care Departamentul de Stat o concepuse pentru preşedinte, vizând Europa de Est, conţinea următoarele puncte 89 Lundestad (nota 45) pag. 271. în septembrie 1945, Ungaria şi SUA au pregătit reluarea relaţiilor diplomatice. 90 FRUS, 1945, Conference of Berlin, voi. I (nota 75), pag. 360. 91 V. Graml (nota 9), pag. 87 şi urm. şi pag. 90. 92 James J. Slieehan: Stalins Hand auf Dentschen nnd Polen. în: Rheinischer Merknr, nr. 28, 14 iulie 1995. 93 Graml (nota 9), pag. 91.

36

esenţiale: 1. Guvernele din România şi Bulgaria trebuie reorganizate imediat, pe baza Declaraţiei privind Europa eliberată de la Yalta; 2. Toate partidele democratice trebuie să fie reprezentate în aceste guverne. 3. Trebuie ţinute alegeri libere94. Discuţiile despre aceste probleme s-au împotmolit însă repede. Stalin se îndoia că guvernul din Italia era mai democrat decât guvernul Groza din România. Truman i-a răspuns că „părerile noastre divergente cu privire la guvernul din Italia, pe de o parte, şi la guvernul din România, Bulgaria şi Ungaria, pe de altă parte, se explică prin faptul că reprezentanţii noştri nu au avut posibilitatea să obţină informaţiile necesare despre cele trei ţări menţionate mai sus. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul Italiei..."95. Aceasta era mai mult un pretext al preşedintelui american, pentru a evita o confruntare cu Stalin, chiar dacă fusese informat foarte bine de către reprezentanţii americani asupra evenimentelor de la Sofia şi Bucureşti. In privinţa desfăşurării alegerilor, americanii propuneau trimiterea de observatori. Molotov bineînţeles că a replicat că nu vede „necesitatea“9fi. Din partea URSS, acest lucru echivala cu o respingere a alegerilor libere din aceste ţări97. Stalin a remarcat deschis că în România alegerile libere ar face să ajungă la putere forţe ostile URSS. Iar o Românie împrietenită cu URSS ar fi o condiţie esenţială pentru securitatea ţării sale98. Când Truman a refuzat acceptarea României şi Bulgariei în ONU, Stalin a dat exemplul Argentinei, al cărei guvern putea fi considerat mai puţin democratic decât al Italiei, şi era totuşi membră a ONU99. Astfel a fost amânată reorganizarea conducerilor din România şi Bulgaria. In protocolul conferinţei s-a prevăzut să se formeze un consiliu al miniştrilor de externe care să pregătească tratatele de pace100. Dar comunicatul conferinţei nu conţinea nici o indicaţie 94 FRUS, 1945, Conference of Berlin, voi. II, (nota 75), pag. 644. V. si NAW, 871.00/7-2645, microfilm (nota 71), rola 2. înaintea conferinţei, opoziţia română, îm preună cu Regele, transmisese conducerii SUA propuneri menite să îmbunătăţească situaţia din România şi să garanteze alegeri libere. Se cereau încetarea regimului, care era aproape de ocupaţie, formarea unui guvern de coaliţie şi monitorizarea alegerilor de către Aliaţi. !,r> Alexander Fischer (ed.): Teheran-Jalta-Potsdam. Die Sowjetischen i’iotokolle von den Kriegskonferenzen der Groflen Drei. Koln 1968, pag. 305. 96 Alexander Fischer (ed.): Teheran... (nota 95) pag. 239. 97 Graml (nota 9), pag. 91. 98 Hitchins (nota 66), pag. 520. 1,9 Fischer (ed.): Teheran... (nota 95) pag. 307. 100 Fischer (ed.): Teheran... (nota 95) pag. 405.

37

privitoare la necesitatea de a reorganiza conducerea în ţările respective sau de a organiza alegeri libere acolo101. Toate acestea nu erau concrete şi nu ofereau perspectiva unei soluţionări mulţumi­ toare. Dar orice altă hotărâre fusese împiedicată de poziţiile rigide ale lui Stalin şi Molotov. Mulţimea problemelor de politică externă cu care fusese confruntată SUA încă în lunile din urmă, nu permiteau, în prea mare măsură, concentrarea atenţiei asupra Europei de Sud-Est. Iar lui Truman nu i-a folosit, din punct de vedere politic, cu nimic faptul că deţinea bomba atomică10". Războiul din Extremul Orient continua, iar Armata Roşie încă nu intervenise în ciocnirile de acolo. Făcând abstracţie de asta, nu se gândea nimeni serios să declare război URSS, pentru divergenţele privind compoziţia guvernelor din România şi Bulgaria. Dar, într-o declaraţie din 9 august 1945, pre­ şedintele american a dat de înţeles că încă nu s-a spus ultimul cuvânt în privinţa Europei de Sud-Est: „Aceste popoare [România, Bulgaria şi Ungaria, n. aut.] nu sunt parte a sferei de influenţă a vreunei puteri"103. Reprezentanţii Washingtonului au fost sfătuiţi să păstreze în continuare poziţia rigidă faţă de guvernul Groza104. Departamentul de Stat al SUA a anunţat partidele din opoziţie, la 11 august 1945, să nu-şi piardă curajul şi să nu-şi micşoreze eforturile de a face cunoscută situaţia din România. Conducerea SUA îşi doreşte în continuare retragerea guvernului Groza şi formarea unui guvern democratic, fie de către români înşişi, fie cu sprijinul Aliaţilor105. Aceasta era o încurajare pentru liderii opoziţiei, în sensul solicitării ca Regele să demită guvernul Groza. In 18 august, Regele i-a cerut lui Groza să-şi dea demisia, ceea ce acesta bineînţeles că a refuzat105, însă SUA nu l-au sprijinit în acele zile pe Rege prin măsuri concrete. Nici nu s-a exercitat o presiune mai mare asupra conducerii FND, nici Washingtonul nu a obiectat nimic faţă de conducerea sovietică. Se pare că Departamentul de Stat american 1(11 Davies (nota 14), pag. 294. 102 Sheehan (nota 92). io» i'i,e Berlin Conference, Report of the President to the Nation, Dept. of State Bulletin, 5 august 1945. 104 Schuvler. Misiune... (nota 43), pag. 175. h» FRUS, 1945, voi. V (nota 68), pag. 565 şi urm. I!)V. Quinlan (nota 10), pag. 140-143.

38

spera că va fi respectată constituţia în vigoare de către comuniştii români, astfel încât alte măsuri ale SIJA să nu mai fie necesare. La conferinţa miniştrilor de externe de la Londra (11 sept.3 oct. 1945) au luat parte, pe lângă SUA, URSS şi Marea Britanie, şi Franţa şi China. Participarea Chinei indica faptul că urmau să se discute probleme de interes mondial. Era în primul rând prevăzută întocmirea de tratate de pace cu România, Bulgaria şi Ungaria, dar se discutau şi situaţia din Austria, activitatea comisiei de reparaţie pentru Germania şi viitorul coloniilor italiene107. Conflictul americano-sovietic de atunci se poate reduce la următoarea formulă: SUA cerea formarea de cabinete reprezenta­ tive, Stalin îşi dorea pentru URSS conduceri prietenoase la graniţele sale108. Pornind de la acest fapt s-au aprins discuţiile între foştii Aliaţi ai coaliţiei antihitleriste. Poziţia ministrului de Externe al SUA, Byrnes, era în continuare aceea că se pot semna tratate de pace numai cu acele ţări care au conduceri cuprinzătoare, reprezentând toate elementele democratice ale populaţiei . în plus, aceste conduceri ar trebui să se oblige să organizeze cât mai curând alegeri libere109. Molotov a făcut din nou comparaţia între conducerea din Italia şi cea din România, ca şi la Potsdam: „...dar poate spune cineva că este conducerea italiană mai democrată decât cea românească? Conducerea americană a apreciat că este posibil să aibă relaţii diplomatice cu Italia şi să încheie un tratat de pace cu aceasta. Cu România, SIJA nu vrea să facă nici una, nici cealaltă. Nu există dubiu că în România conducerea este mai democratică decât în Italia. Dar iată exemplul Spaniei: conducerea Spaniei este fascistă şi totuşi SUA a fost capabilă să întreţină relaţii diplomatice cu conducerea Spaniei şi să aibă un reprezentant diplomatic acolo“110. Molotov a pus întrebarea retorică: „Conducerea României este simpatizată de către români, dar nu şi de către conducerea americană. Ce trebuie făcut? Ar trebui ca ei [românii, n. aut.] să-i dea jos, pentru că nu sunt acceptaţi de către conducerea SUA, şi să pună o conducere care este duşmănoasă faţă de URSS?“m . 107 FRUS, Diplomatic Papers, 1945, voi. II, General: Politica! and Kconomic Matters, Washington 1967, pag. 116. 108 Davies (nota 14), pag. 315. m FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 266. 110 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 291. m FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 292.

39

Byrnes a contracarat acest argument prin reamintirea carac­ terului nereprezentativ al conducerii din România, în sensul dat la Yalta. De altfel, şi presa ar fi obstrucţionată, şi chiar reprezentanţii oficiali ai SUA trebuie să aştepte luni de zile permisiunea de a intra în ţară. Regele Mihai I ar fi avut timp la dispoziţie numai două ore pentru a forma guvernul Groza. Acest lucru nu ar corespunde spiritului Cartei Atlantice112, conchise el. Ministrul de Externe britanic, Bevin, şi-a susţinut colegul american prin reproşul că guvernul Groza nu este în stare să organizeze alegeri libere. Ministrul de Externe francez nu a putut să intervină în discuţie, deoarece ţara sa avea legături diplomatice cu România. Acest lucru se întâmplase din cauza mersului războiului, iar ambele state nu întrerupseseră oficial legăturile în 1940. Molotov le-a propus atunci colegilor săi din consiliu să studieze situaţia României. Dar el nu vroia ca Bevin să formeze o nouă comisie în acest scop, deoarece Comisia Aliată de Control era încă în funcţiune. Această sarcină putea fi preluată de jurnalişti, care să se deplaseze la faţa locului113. însă, în fond, în discuţii era vorba despre înţelesul cuvântului „democratic111,4. Speranţa ministrului de Externe al SUA de a ajunge împreună cu partea sovietică la acorduri privind anumite probleme aflate în dispută, s-a destrămat. Miniştrii nu au reuşit nici să cadă de acord asupra unui comunicat comun115. După ce Byrnes a fost din nou obligat să recunoască faptul că Molotov nu se va clinti nici un pic, nu mai rămânea nici o cale de ieşire. Acum nu mai putea să facă altceva decât să-i lase pe jurnalişti să analizeze situaţia din România, aşa cum propusese şi Molotov. Misiunea Ethridge a. reprezentat o ultimă încercare - nesigură - de a construi o nouă bază pentru discuţii.

Misiunea Ethridge din toamna anului 1945 Imediat după întoarcerea sa de la Londra, ministrul de Externe american Byrnes a anunţat întreprinderea unei noi misiuni la Sofia şi Bucureşti, care trebuia să ducă la lămurirea situaţiei de acolo. însă nu era încă clar cine va îndeplini misiunea. Byrnes îl prevăzuse iniţial 1,2 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 294. Trebuie amintit că URSS semnase şi ea Carta Atlantică în septembrie 1941. 113 V. FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 301-304. 114 Hitchins (nota 66), pag. 521. 115 Quinlan (nota 10), pag. 146 şi urm.

40

pe senatorul conservator John F. Dulles. Dar, în curând, a renunţat la acest gând şi l-a însărcinat pe editorul liberal de la „Louisville Courier-Journal“, Mark Ethridge11(\ Practic, acesta era singurul progres diplomatic al SUA din octombrie 1945, care avea ca obiect criza din Europa de Sud-Est117. Această acţiune se baza, după cum a declarat Byrnes, pe o hotărâre luată la Potsdam. Atunci s-ar fi hotărât ca fiecare ţară să-şi facă o imagine proprie despre situaţia din Europa de EstllK. Ministrul de Externe american aprecia această acţiune ca o „nouă încercare" de a evalua situaţia din România şi Bulgaria119. în afară de aceasta, poate că sperase că această călătorie a lui Ethridge va putea contribui la scoaterea politicii americane din fundătura în care se găsea. Poate spera chiar să ajungă la un compromis cu Moscova datorită misiunii Ethridge120. Tema concretă a lui Ethridge era să verifice dacă guvernele de la Bucureşti şi Sofia sunt „reprezentative", în spiritul declaraţiei de la Yalta, şi dacă popoarele de acolo au ocazia de a-şi exprima voinţa politică în alegeri libere121. Ethridge a purtat discuţii între 29 octombrie şi 12 noiembrie 1945 în Bulgaria şi între 19 şi 30 noiembrie 1945 în România. A avut numeroase contacte cu politicieni din toate partidele şi cu reprezentanţi ai economiei, ca şi cu funcţionari ai armatei sovietice din ambele ţări. înainte să ajungă la Bucureşti, a mai făcut o scurtă oprire la Moscova. Acolo Ethridge s-a întâlnit cu viceministrul de externe, Andrei I. Vîşinski. La întâlnirea cu Vîşinski, la care a participat şi ambasadorul Harriman, Ethridge şi-a exprimat îndoielile cu privire la guvernul de la Sofia, care nu i se păruse reprezentativ. A acuzat, de asemenea, guvernul bulgar de manipularea listelor pentru alegeri. Mai mult, a afirmat că nu poate scăpa de impresia că URSS se amestecă în treburile interne ale Bulgariei. Numeroase măsuri ale generalului Biriuzov, şeful Comisiei Aliate de Control pentru Bulgaria, ca şi telegramele lui Gheorgni Dimitrov din Moscova, adresate comu­ niştilor bulgari, nu permiteau altă concluzie. Pentru Vîşinski aceste reproşuri erau nefondate. El a replicat că Frontul Patriotic este foarte reprezentativ pentru raportul forţelor politice din Bulgaria. 118 Saiu, Great Power... (nota 20) pag. 142 şi urm. 117 Davies (nota 14), pag. 322. 118 FRUS, 1945, voi. IV (nota 49), pag. 347. lr9 Quinlan (nota 10), pag. 149. 120 Lundestad (nota 45), pag. 272 şi unn. 121 FRUS, 1945, voi. V (nota 68), pag. 638.

41

A respins, de asemenea, acuzaţia că URSS s-ar fi implicat în treburile interne ale Bulgariei. Nu a fost de acord nici cu amânarea alegerilor, stabilite pentru 18 noiembrie, pretextând că nu este permis amestecul în problemele interne ale ţării12'2. Barnes raportase ministrului de Externe Byrnes, în 14 noiembrie, din Sofia, că, potrivit afirmaţiilor unui informator, Vîşinski le-a spus guvernelor de aici [Sofia, n. aut.] şi din România, răspicat, că URSS nu o să se retragă nici cu un centimetru din Balcani*'123. La 19 noiembrie 1945, Vîşinski a mai spus, încă o dată, răspicat că URSS nu împărtăşeşte aprecierile conducerii americane privitor la condiţiile pentru alegeri din Bulgaria. „Frontul Patriotic" putea să câştige în alegeri 88% din voturi, după cum indicau statisticile oficiale124. Byrnes a atras însă atenţia asupra faptului că de la vot fuseseră excluse forţe importante ale opoziţiei125. In concluzie, ambasadorul Harriman a telegrafiat la Departamentul de Stat, tăcând o apreciere a discuţiilor dintre Ethridge şi Vîşinski: vizita lui Ethridge nu a adus rezultate concrete" 12(\ încă din Sofia, înainte de a pleca la Moscova, Ethridge prezentase ministrului de Externe al SUA nişte propuneri pentru poziţia politică a SUA în Bulgaria. în principiu, el spunea că SUA ar trebui să-şi păstreze direcţia şi să insiste asupra retragerii trupelor sovietice. în afară de aceasta, să nu recunoască nici conducerea care ar fi rezultat din alegerile care urmau127. Mai concret s-a exprimat într-un raport din Moscova, din 14 noiembrie 1945, în ziua discuţiilor cu Vîşinski: conducerea să fie reorganizată, după alegeri, prin introducerea tuturor preşedinţilor de partide. Ministerele de Interne şi de Justiţie trebuiau date, în opinia sa, unor persoane neutre. Repetarea alegerilor ar ii atunci iminentă128. în legătură cu aceasta, este de remarcat punctul de vedere geostrategic din care priveşte Ethridge evoluţia din Bulgaria: „Bulgaria, învecinată cu Grecia şi Turcia şi cu o Românie duşmănoasă faţă de URSS, este cheia pentru intenţiile sovietice din Europa de Sud-F.st. Poate fi FRUs, 123 FRUS, 124 FRUS, 125 FRUS, 126 FRUS, 127 FRUS, 128 FRUS,

122

1945, voi. 1945, voi. 1945, voi. 1945, voi. 1945, voi. 1945, voi. 1945, voi.

IV (nota IV (nota IV (nota IV (nota IV (nota IV (nota IV (nota

49), 49), 49), 49), 49), 49), 49),

pag. pag. pag. pag. pag. pag. pag.

42

374 şi urm. 379. 390. 376. 391. 362. 377.

folosită din punct de vedere strategic pentru a deveni activi în problema Strâmtorilor sau pentru a atrage Grecia în zona de influenţă a URSS. Poate fi folosită împotriva României ca un spărgător de nuci"1' 9. La 19 noiembrie, Ethridge a ajuns în România, venind din capitala sovietică. După şapte zile de negocieri cu partenerii de discuţie din România, îşi făcuse o impresie de ansamblu, aşa că a transmis un raport provizoriu la Washington. Ajunsese la concluzia că modul de preluare a puterii este foarte asemănător cu cel din Bulgaria..."130. După întoarcerea sa în SUA, Ethridge i-a predat, la 7 decembrie, ministrului de Externe, Byrnes, un „Memorandum privind politica sovietică în România şi Bulgaria", în care i-a prezentat concluziile sale. „După cercetări profunde, rezultă că Frontul Patriotic şi FND nu trebuie privite ca guverne de coaliţie în adevăratul sens al cuvântului, ci ca regimuri dominate, în mare parte, de comunişti, care reprezintă într-adevăr în ambele ţări o minoritate"131. La eventuale alegeri, el aprecia că partidele de opoziţie, Partidul Ţărănesc şi cel Socialist, ar câştiga majoritatea absolută. Sfatul său pentru conducerea americană releva exact dilema în care se aflau liderii de la Washington: „Confruntată cu poziţia sovietică din Bulgaria şi România, SUA se află în faţa alternativei de a păstra poziţiile adoptate la Yalta şi la Potsdam, sau de a lăsa aceste regiuni în sfera de influenţă a URSS"132. Călătoria lui Ethridge s-a făcut cu multe cheltuieli, iar jurnalistul din Louisville şi-a îndeplinit cu multă conştiinciozitate munca. Faptul că misiunea era sortită eşecului încă înainte de a se sfârşi, devenise evident încă din timpul discuţiilor cu Vîşinski, la Moscova. Conducerea sovietică refuzase să recunoască informaţiile lui Ethridge, privitor la situaţia politică din România şi Bulgaria, pretinzând că sunt neconforme cu realitatea. La mijlocul lui decembrie urma să aibă loc o nouă întâlnire a miniştrilor de externe. Byrnes a considerat probabil că este ultima şansă pentru a mai găsi o cale de ieşire din această situaţie şi de a începe pregătirea pentru tratatele de pace. La 7 decembrie însă avea în faţa sa raportul lui Mark Ethridge, care însuma peste 140 de pagini. 129 FRUS, ,M FRUS, 131 FRUS, 132 FRUS,

1945, voi. IV’ (nota 49), pag. 366. 1945, voi. V (nota 68), pag. 628. 1945, voi. V (nota 68), pag. 634. 1945, voi. V (nota 68), pag. 637.

43

Eşuarea definitivă a politicii americane la conferinţa de la Moscova Imediat după conferinţa de la Londra, preşedintele Trumân a pregătit o scrisoare pentru Stalin, pe care ambasadorul Harriman trebuia să o predea încă în octombrie. Dar până la urmă acest lucru s-a întâmplat numai la conferinţa din capitala sovietică, atunci când ministrul de Externe, Byrnes, a putut să i-o predea personal. Truman sublinia faptul că politica ţării sale nu era duşmănoasă faţă de URSS, aşa cum lăsase Molotov să se înţeleagă113. Ministrul de Externe sovietic adoptase această poziţie încăpăţânată la conferinţa de la Londra, pentru a nu mai permite prin această argumentaţie deschiderea discuţiei despre conducerile din România şi Bulgaria. Astfel, el dorea ca, amintind de politica americană faţă de ţara sa, să distragă atenţia de la adevărata stare a lucrurilor şi să facă SUA vinovată pentru evenimentele din Europa de Est. Ethridge prezentase raportul la începutul lui decembrie, după întoarcerea sa din Europa, dar Byrnes nu vroia să facă publică această analiză a situaţiei politice înainte de conferinţă. Chiar şi în Departamentul de Stat a fost accesibil numai unor înalţi funcţionari. Din punctul său de vedere, ministrul de Externe american vroia să evite o provocare inutilă a conducerii sovietice înainte de confe­ rinţă134, deoarece raportul descria obiectiv rolul activ pe care îl juca URSS în constituirea regimurilor dominate de comunişti în Europa de Sud-Est. Ordinea de zi a conferinţei era foarte încărcată. Trebuiau rezolvate probleme care priveau dezarmarea trupelor japoneze din China, o administrare unitară pentru Coreea, o definire şi reordonare a sarcinilor Consiliului Miniştrilor de Externe, ca şi a Comisiei ONU pentru controlul energiei atomice. Recunoaşterea guvernelor din România şi Bulgaria era, din nou, doar un punct printre multe altele135. La 18 decembrie, delegaţia americană a prezentat două memorandumuri privind situaţia din Europa de SudEst. Acestea cereau din nou reorganizarea şi lărgirea conducerilor

,

,

133 f r u s 1945 voi. II (nota 107), pag. 562 şi urm. Şi v. Saiu, Great Powers... (nota 20), pag. 166. Şi Truman era de părere că numai această diplomaţie personală ar mai putea aduce o schimbare în cele două fronturi rigide. 134 Saiu, Great Powers.... (nota 20), pag. 147. IM FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 617.

44

din România şi Bulgaria prin admiterea membrilor partidelor de opoziţie şi organizarea de alegeri libere13'1. Cererea de a organiza din nou alegeri în Bulgaria a fost, bineînţeles, respinsă de Molotov, invocând faptul că avuseseră loc de curând şi că populaţia participase în proporţie foarte mare. „Parlamentul a fost ales prin vot secret, iar opoziţia nu a fost de acord, ceea ce este însă valabil pentru opoziţia din toate ţările“. El continua, afirmând că în România opoziţia a mai fost încurajată şi de puterile occidentale, ceea ce a condus la o situaţie dificilă. A mai observat: „Armata Roşie nu s-a amestecat şi nu se va amesteca în treburile interne ale nici unei ţări“137. Molotov a dat deoparte toate amendamentele miniştrilor de Externe de la Washington şi Londra şi acest lucru a fost acceptat fără alte discuţii. Raportul Ethridge a fost, apoi, baza de discuţii între miniştrii de Externe privind situaţia politică din România şi Bulgaria. Molotov citise între timp raportul. In discuţia din 22 decembrie, i-a reproşat lui Byrnes că raportul nu face altceva decât să oglindească poziţia binecunoscută a Departamentului de Stat: „De fapt, domnul Ethridge ar fi putut scrie raportul şi fără să facă această călătorie". Molotov a respins şi acuzaţia că partidele de opoziţie nu sunt reprezentate în guvern. Prin Gheorghe Tătărescu şi unii membri ai PNŢ sunt şi partidele de opoziţie prezente în cabinet. In afară de aceasta, adăuga el, domnul Ethridge nu a fost în Grecia, unde situaţia este mult mai rea decât în România şi Bulgaria. El, Molotov, nu vede motivele pentru care viitoarele alegeri din România nu ar fi libere. în ciuda acestei poziţii ferme, a găsit o posibilitate de a ieşi din încurcătură. Propunerea sa viza admiterea în guvernul Groza a unuia sau a doi miniştri fără portofoliu (a unor oameni politici neimplicaţi politic) care nu erau membri ai partidelor de opoziţie138. In urma unei discuţii personale a lui Byrnes cu Stalin, ministrul american i-a smuls dictatorului sovietic concesia de a include în guvern reprezentanţi ai partidelor de opoziţie139. Apoi, conducerea sovietică s-a hotărât asupra acestui lucru printr-un memorandum. Au fost însă excluşi de la colaborarea în guvernul Groza preşedinţii de partid 136 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 700-702. 137 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 728 şi urm. 138 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 729-734. Partidul Liberal era divizat, iar Tătărescu reprezenta aripa care colabora cu FND. In PNŢ situaţia era asemănătoare, dar grupul care se separase era mult mai slab decât cel din PNL şi nu putea să câştige susţinători. 139 Saiu, Great Powers... (nota 20), pag. 164 şi urm.

45

Iuliu Maniu, Constantin (Dinu) Brătianu şi vicepreşedintele PNŢ, dr. Nicolae Lupu. In afară de aceasta, o comisie formată din Vîşinski şi ambasadorii SUA şi al Marii Britanii, Harriman şi Clark Kerr, trebuia să se deplaseze la Bucureşti, pentru a urmări buna desfă­ şurare a acestei acţiuni140. Miniştrii de Externe ai puterilor occidentale au acceptat acest compromis, deoarece reprezenta sfâr­ şitul diferendelor din Europa de Sud-Est. Pe de altă parte, faptul că Molotov putea să impună ce reprezentanţi ai partidelor româneşti de opoziţie nu aveau voie să intre în guvern demonstrează poziţia slabă a puterilor vestice faţă de ministrul sovietic. Dar, imediat după ajungerea comisiei la Bucureşti, Harriman a atras atenţia că Vîşinski nu se conformează acordului de la Moscova141. Vîşinski respinsese două propuneri ale partidelor de opoziţie pentru miniştrii fără portofoliu, pretextând că politicienii propuşi ar fi fascişti142. Intr-o convorbire dintre vicepreşedintele PNŢ, Ion Mihalache, care fusese şi el propus de către partidul său pentru a ocupa unul dintre cele două locuri, şi ambasadorul SUA, Harriman, românul a dat frâu liber dezamăgirii sale faţă de acordul de la Moscova. El a afirmat că gen. Susaikov, care ocupa postul de vicepreşedinte al Comisiei Aliate de Control, ar fi adevăratul şef al conducerii ţării. A adăugat că Rusia se află într-o continuă înaintare spre Marea Mediterană şi încearcă să-şi supună toate ţările care se aflau în drum143. Conducerea PNŢ, în frunte cu Maniu, nu era mulţumită de deciziile conferinţei144. Cei doi ambasadori puteau să stea şi să privească încă o dată cum partea sovietică îşi impunea concepţiile sale despre formarea ordinii politice din România. în ciuda criticilor aduse purtării lui Vîşinski, a urmat recunoaşterea 140 FRUS, 1945, voi. II (nota 107), pag. 773. 141 Saiu, Great Powers... (nota 20), pag. 170. 142 Schuyler, Misiune... (nota 43), pag. 282. v. Archiv Vnesnej politiki Rossijskoj Federacii (AVP RF), fond 07, opis 10, mapa 24, papka 336, pag. 15-16, apărut în Radu Ciuceanu ş.a.: Misiunile ltii A.I. Vîsinski în România (Din istoria relaţiilor româno-sovietice, 1944-1946). Documente secrete, Bucureşti 1997, pag. 237 şi urm. La negocierile din Bucureşti de la începutul lui ianuarie 1946, ambasadorul SUA şi cel al Marii Britanii au încercat să-i impună pe candidaţii propuşi de partidele istorice, Ion Mihalache (PNŢ) şi Bebe Brătianu (PNL) ca miniştri fără portofoliu în guvernul Groza. Dar, şi în acest caz, au eşuat în faţa poziţiei neclintite a lui Vîşinski. 143 Ion Mihalache în fata istoriei. Bucureşti 1993, pag. 497 şi urm. 144 Arhiva Serviciului Român de Informaţii (A.S.R.I.), fond D, dosar 1906, pag. 127.

46

diplomatică a guvernului Groza în februarie 1946, după ce acesta promisese organizarea de alegeri libere în viitorul apropiat. în literatura de specialitate din Vest este unanim menţinută părerea că rezultatele conferinţei de la Moscova, în privinţa situaţiei din România, au însemnat o capitulare a puterilor occidentale în faţa URSS. Compromisul nu a slăbit în nici un caz poziţia FND şi nici influenţa politică decisivă a Comisiei Aliate de Control, aflată de fapt sub conducerea Armatei Roşii145. Prin recunoaşterea guvernului Groza, SUA au dat definitiv din mână cel mai important mijloc de presiune diplomatic. Preşedintele american Truman, care a primit raportul lui Ethridge doar în 7 ianuarie 1946, când comisia de la Bucureşti îşi încheiase deja activitatea, a fost foarte dezamăgit de rezultatele de la Moscova. Iar de activitatea ministrului său de externe nu era deloc mulţumit14fi. Probabil că Byrnes credea că acel compromis oferit de Molotov reprezenta cea mai favorabilă poziţie pe care ministrul sovietic ar fi fost dispus să o accepte. După multe luni de negocieri rigide şi fără rezultate, această propunere fusese singura concesie făcută de conducerea sovietică faţă de poziţia SUA. Probabil că de aceea a şi acceptat ministrul american această propunere. Pentru reorganizarea guvernului de la Sofia nu s-a putut găsi însă nici uri compromis. în acest caz, fiecare ţară îşi menţinea pro­ pria versiune despre situaţia din Bulgaria. Doar foarte târziu, în octom­ brie 1947, SUA au recunoscut, în sfârşit, şi conducerea de la Sofia.

O apreciere asupra politicii SUA în Europa de Sud-Est Despre activitatea frustrantă şi dezamăgitoare a Comisiei Aliate de Control pentru Bulgaria scria generalul Crane, în primăvara 1946, următoarele cuvinte amare: „Pentru prima dată a trebuit să plec capul de ruşine, pentru că ţara mea permite ca reprezentanţii ei să fie trataţi în acest fel“147. Şi generalul Schuyler, reprezentantul la Bucureşti, scrisese în memoriile sale, după cum am mai amintit,

145 Saiu, Great Povvers... (nota 20), pag. 165 şi urm. Şi Quinian (no 10), pag. 151. 14,1 Davies (nota 14), pag. 329. 147 Citat după Boli (nota 15), pag. 108.

47

despre dezamăgirile faţă de politica americană. Aceste reproşuri aduse responsabililor de la Washington erau, cu siguranţă, înteme­ iate şi, privind din punctul lor strict personal, înţelegem că probabil s-au simţit foarte părăsiţi de conducerea ţării lor în comisiile de control din România şi Bulgaria. Insă dacă analizăm politica americană după 50 de ani, cu distanţarea istorică critică necesară şi detaşaţi de emoţiile fireşti, atunci trebuie acceptate nişte condiţii mai generale, care erau într-adevăr prezente şi care nu pot fi trecute cu vederea. Şi puterea mondială care era SUA trebuia să recunoască aceste realităţi. Politica pentru Europa de Sud-Est a URSS urmărea, odată cu prelungirea războiului, să-şi formeze în faţa graniţelor sale o zonă tampon, în sensul unui cordon sanitar. Stalin nu se lăsa distras de la îndeplinirea acestui scop. Probabil că singurul mod de a reorganiza situaţia politică din aceste ţări ar fi fost intervenţia militară împotriva URSS. Insă această opţiune era nerealistă, după şase ani de război. Nici presiunea diplomatică sau sancţiunile economice nu prea ar fi fost potrivite pentru a obliga URSS să facă nişte concesii. Hotărârea lui Stalin, bazată pe forţa militară, era cu siguranţă factorul principal pentru evoluţia evenimentelor politice. Ca alternativă, conducerea americană dispunea doar de mijloace diplomatice, întreruperea ajutorului economic pentru URSS şi crearea unei zone de ocupaţie la timpul potrivit, cel puţin în Bulgaria. Totuşi, puterile occidentale au făcut câteva greşeli care l-au ajutat pe Stalin să-şi impună politica. Va fi sarcina istoricilor să ordoneze aceste greşeli şi urmările acestora în toată amploarea lor. In cadrul acestei lucrări s-a încercat stabilirea greutăţii factorilor care au influenţat politica externă a SUA. Este de necontestat că lipsa unei strategii americane, pentru împiedicarea ambiţiilor politice ale URSS în Europa de Est, a favorizat, în mare măsură, realizarea politi­ cii sovietice. Părerea, larg răspândită în Departamentul de Stat, că România oricum va cădea în timpul războiului în zona de influenţă a URSS, a împiedicat de la început dezvoltarea unor concepţii în politica americană faţă de ambiţiile de putere ale URSS. La acestea s-a adăugat şi dorinţa lui Roosevelt de a evita orice conflict cu Stalin în timpul războiului, pentru a nu periclita îndeplinirea ţelului major al Aliaţilor - distrugerea maşinăriei de război a Germaniei. Urmarea a fost că i s-au făcut URSS concesii în probleme în care Washingtonul avea, de fapt, o altă părere. In consecinţă, nici nu a fost posibil ca SUA să adune experienţă în contactul atât de controversat cu partea adversă, privind zonele de conflict, aşa cum s-a întâmplat la negocierile de la Cairo sau Moscova în cursul anului 1944. La aceasta 48

s-a mai adăugat şi faptul că SUA priveau România şi Bulgaria ca inamici de război, pentru care nu merita să te implici. Atenţionările ambasadorului Harriman privind intenţiile sovieticilor au rămas fără răspuns. In plus, interesele economice ale SUA erau atât de neînsemnate în România şi Bulgaria, încât nu i-au făcut pe americani să adopte o altă politică. în afară de aceasta, conducerile de la Londra şi Washington nu erau în stare să elaboreze o strategie comună pentru Europa de SudEst. Churchill prevedea mult mai clar intenţiile lui Stalin, decât era Roosevelt înclinat să creadă. Preşedintele american era sigur că Stalin se va lăsa integrat într-o nouă ordine mondială. Aceasta a fost o eroare care a avut urmări grave. Roosevelt şi consilierii săi inten­ ţionau, în mod evident, să rezolve toate disputele la o conferinţă de pace, după sfârşitul războiului. La Yalta, preşedintele american a încercat să armonizeze două concepte: dreptul popoarelor la autodeterminare, care ţinea de un anume idealism, şi realităţile politice. Prin aceasta el spera ca, după înfrângerea lui Hitler, să pună bazele unei colaborări între puterile vestice şi Uniunea Sovietică148. Premierul britanic vroia însă să le rezolve încă din timpul războiului cu conducerea sovietică, sau măcar să-şi constituie o bază de pornire mai avantajoasă pentru negocierile care aveau să urmeze. Amintim încă o dată, în acest context, propunerea lui Churchill de a ocupa Berlinul înaintea Armatei Roşii. Dar când britanicii au văzut că Aliaţii americani nu cred aceste avertizări şi că nu vor să acţioneze din celelalte motive amintite, Churchill a acţionat din proprie iniţiativă, în octombrie 1944 a stabilit la Moscova gradul de influenţă în fiecare ţară, exprimat în procente149. în acest fel a salvat, fără îndoială, Grecia de comunism, dar a cedat România, Bulgaria, Ungaria şi Iugoslavia. în acest caz, este întemeiat reproşul că a cedat popoarele Europei de Est sovieticilor, în timp ce administraţiei americane i se poate reproşa lipsa de acţiune şi subestimarea, dacă nu chiar neajutorarea combinată cu fatalismul, faţă de intenţiile URSS. Acest reproş nu este însă valabil pentru reprezentanţii americani în locurile respective, generalii Crane şi Schuyler, care s-au implicat, în limita spaţiilor de acţiune, fără rezervă, în favoarea politicienilor din

148 Klaus Schwabe: Die Verantwortnng lag bei Stalin. Warum Roosev în Jalta sein universalistisches Konzept nicht durchselzen konnte. in: Frankfurter Allgerneine Zeitung, 5. August 1999. 14MLundestad (nota 45), pag. 260. Mark Ethridge atrăsese atenţia, deja, atunci, în raportul său, că pentru URSS această înţelegere era ca o invitaţie şi o încurajare de a-şi largi zona de influenţă.

49

opoziţie. Churchill a acţionat, şi acest lucru ar trebui subliniat încă o dată, numai după ce s-a asigurat de mai multe ori că Roosevelt şi SUA nu vor iniţia nici un fel de măsuri menite a preveni înaintarea URSS în Europa. Conducerea americană era însă confruntată, în timpul războiului, dar şi după încetarea acestuia, cu o mulţime de probleme care trebuiau rezolvate. România şi Bulgaria se aflau mereu la sfârşitul listei. Acest reproş, că ar fi stabilit greşit priorităţile, este de înţeles din punctul de vedere subiectiv al românilor şi bulgarilor. Dar înfiinţarea Naţiunilor Unite şi situaţia problematică din Polonia au avut pentru SUA întotdeauna prioritate faţă de România şi Bulgaria. In măsura posibilităţilor, SUA au încercat, totuşi, să îmbunătăţească situaţia partidelor de opoziţie din aceste ţări. Singura încercare de înlăturare a guvernului Groza a fost întreprinsă la mijlocul lui august 1945, când Washingtonul a semnalat opoziţiei române şi Regelui acordul de a demite guvernul FND. Maniu ceruse acest lucru de mai multe săptămâni. Dar şi în acele zile, SUA au fost pasive şi nu au intervenit direct în evenimente. Oricum, împotriva poziţiei hotărâte a lui Molotov, care nu se lăsa impresionat de nici un fel de discuţie, nu se putea face mai nimic. Insă greşelile decisive, care pot fi făcute responsabile pentru că s-a ajuns la această situaţie, fuseseră comise încă din anii premergători, aşa încât orice iniţiativă în favoarea României, după martie 1945, ar fi fost, privind retrospectiv, fără perspective. Astfel, rămâne, până la urmă, numai întrebarea dacă Europa de Sud-Est ar fi putut fi salvată de sovietizare. Deoarece propunerea lui Churchill de la conferinţa de la Teheran, ca trupele americane şi britanice să ocupe Europa de Sud-Est, a fost respinsă, pe fundalul debarcării din Normandia s-a deschis drum Armatei Roşii în sudestul Europei. Liderii politici ai puterilor vestice ar fi trebuit atunci, în noiembrie 1943, să acorde părerilor politice prioritate faţă de cele pragmatice, de ordin militar. Faptul că Roosevelt şi ofiţerii săi au respins acest lucru se bazează mai ales pe considerentele militare, care au avut întâietate faţă de cele politice. De altfel, conducerea americană încerca să obţină şi o scurtare a războiului, pentru a-şi păstra cât mai mici propriile pierderi. Nu este decât parţial acceptabil să i se reproşeze SUA acest fapt, în toamna lui 1943, când se hotărau lucrurile, având în vedere celelalte condiţii-cadru ale politicii mondiale. Schimbările de direcţie făcute de Roosevelt, ca şi greşelile făcute de el, nu au mai putut fi corectate de urmaşul sau, Truman.

50

Roosevelt îi cedase lui Stalin mari teritorii din Sud-Estul Europei, dar nu ca urmare a unei strategii sau din alte motive politice. Truman nU a mai putut decât să apere zona puterilor occidentale în faţa altor încercări de extindere a influenţei URSS. SUA au eşuat până la urmă din pricina contradicţiei dintre principiile sale politice teoretice, vizând introducerea democraţiei în Europa de Est, şi concepţiile de securitate politică ale lui Stalin. Conducerea SUA nu dispunea de mijloacele diplomatice pentru depăşirea acestei contradicţii, încât să-i poată impune Uniunii Sovietice propriile concepţii despre construirea unei societăţi democratice. Ulrich Burger

Mulţumiri Realizarea acestui volum a fost posibilă cu sprijinul mai multor persoane, de la referenţi ştiinţifici la editori. Astfel, dorim să mulţumim d-nei dr. Heidi Hein (Universitatea Diisseldorf), d-lui Harald Moldenhauer M. A. (Universităt der Bundeswehr Hamburg), şi d-lui Claudiu Secaşiu, care ne-au dat sfaturi folositoare la scrierea studiului despre politica externă a SUA. N u putem omite, în acest cadru, menţionarea rolului jucat de către d-ra Ioana Boca (Fundaţia Academia Civică), care, cu multă răbdare şi exactitate, a lucrat la ediţia acestei cărţi.

51

MISIUNEA ETHRIDGE Raport asupra situaţiei politice din România

D ocum entul “E thridge Mission. Report on Political Situation in Rumân ia" se găseşte la National Archives Washington and Reconls Administration in College Park, Record Group 59, file 871.00/12745. Documenta/ in versiunea publicată în acest volum se găseşte sub formă de microfilme la Bayerische Staatsbibliothek M unchen. Department o f State. Internai Affairs o f Romania. Decimal File 871, Film R 87/51, RoIIe 2. Trebuie m enţionat că m icrofilm ele folosite nu cuprind toate interviurile cu persoanele pe care observatorul american Ie-a contactat, potrivii program ului oficial. Notele acestor convorbiri lipsesc din microfilmele de care am dispus.

98

Misiunea Statelor Unite Bucureşti, România 5 decembrie 1945 Fără restricţie Nr. 642 Subiect: Transmiterea programului de convorbiri ale dlui Ethridge în România

Onor Secretar de Stat Washington D.C. Domnule, Am onoarea de a vă prezenta alăturat, spre informarea Departamentului de Stat, un program privind interviurile dlui Ethridge în România. La sosirea sa, dl Ethridge a remarcat că, structurile româneşti fiind asemănătoare cu cele bulgare, pe care le cunoaşte foarte bine, nu va fi necesar să petreacă mai mult de o săptămână în Bucureşti şi două sau trei zile în ţară. Astfel, pus în situaţia de a oferi dlui Ethridge o perspectivă clară a scenei româneşti într-un timp scurt, am decis de a nu o prezenta printr-o serie de interviuri separate de spaţii albe, asemănător fotografiilor dintr-un album, ci prin interviuri succesive, asemănător cadrelor unui film. Acest procedeu cere multă răbdare în a asculta şi abilitate în a pune întrebări, calităţi pe care dl Ethridge le-a demonstrat de la început, şi se pare că a fost o soluţie fericită, deoarece dl Ethridge a fost foarte mulţumit de modul de organizare a activităţii sale aici. Mai

99

m ult şi mai important, concluziile la care a ajuns sunt aceleaşi cu ale altor observatori americani după ce aceştia au stat o perioadă mai lungă in ţară. Dl Ethridge s-a convins, printre altele, că guvernul Groza a fost instalat prin intervenţia directă a autorităţilor sovietice in proble­ mele interne ale României, că guvernul Groza nu este un guvern reprezentativ în sensul Yalta, că este menţinut la putere prin prezenţa trupelor sovietice şi că este incapabil de a organiza alegeri cinstite. Desigur, dl Ethridge a raportat aceste lucrări în telegramele sale şi mi-a spus că intenţionează, la întoarcerea sa la Washington, să prezinte mai multe amănunte într-un raport scris. Sper sincer că Departamentul va face cunoscut raportul său. Al dumneavoastră cu respect, Burton Y. Berry Reprezentantul Statelor Unite în România Anexă alăturat Pentru conformitate Dosar nr. 1218

Programul dlui Mark Ethridge Bucureşti Luni, 19 noiembrie 1945

1.30 p.m.

3,15 p.fn.

3.30 p.m.

6,00 p.m. 8.30 p.m.

Generalul Schuyler a oferit un prânz la reşedinţa sa dlui Ethridge. Au fost prezenţi dnii Ethridge, Black, Berry şi Melbourne, gen. Schuyler şi căpitan Marchman. Dl Ethridge şi dl Black însoţiţi de gen. Schuyler şi dl Berry au făcut o vizită la Palatul Regal. Au fost primiţi de gen. Ullea, adjunct al Mareşalului Curţii, şi dl Ioanniţiu, secretar particular al Regelui. Dnii Ethridge şi Black s-au înscris în registrul de audienţe la Rege şi Regina Mamă. Dl Ethridge a făcut o vizită la sediul Comisiei Aliate de Control şi a fost prezentat de către generalul Schuyler generalului colonel Susaikov şi generalului locotenent Vinogradov. Dnii Ethridge şi Black au fost însoţiţi de generalul Schuyler, dl Berry şi căpitanul Freydberg. Dnii Negel - Mareşalul Curţii - şi Ioanniţiu au făcut o vizită dlui Ethridge la sediul Misiunii şi au avut o convorbire de 2 ore. Dl MacDonald, ataşatul de presă, a luat cina cu dl Ethridge şi dl Black la Hotel Athenee Palace.

Marţi, 20 noiembrie

8,45 a.m. 11,30 a.m.

Dnii Ethridge şi Black însoţiţi de generalul Schuyler şi dl Berry au plecat la Sinaia. Dl Ethridge însoţit de dl Black a fost primit în audienţă particulară de Rege. Audienţa a durat mai puţin de 2 ore. 101

1.30 p.m.

5.30 p.m. 6.00 p.m.

Regele a oferit un dejun în cinstea dlui Ethridge. Au fost prezenţi Regele, Regina Mamă, dna Catargi (doamnă de onoare a Reginei), dnii Ethridge, Black, Berry, gen. Schuyler, dnii Negel, Ioanniţiu, gen. Emilian, căpitan Vergotti şi căpitan Traian. Dl Ethridge s-a întors de la Sinaia la legaţie. Dl Ethridge a făcut o vizită ambasadorului sovietic, dl Kaftaradze. Prezenţi: dnii Ethridge, Kaftaradze, maior Koij (prim secretar al ambasadei sovietice), dnii Black şi Berry.

Miercuri, 21 noiembrie

9.30 a.m. 9,45 a.m.

11,00 a.m.

1.30 p.m.

4.00 p.m. 5.00 p.m. 6.00 p.m.

Dl Ethridge a primit la sediul misiunii pe dl Stoica (secretar general în Ministerul de Externe) Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Tătărescu (liberal disident), ministru de Externe, la reşedinţa acestuia. Prezenţi: dnii Tătărescu, Ethridge, Black şi Melbourne. Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Groza (Frontul Plugarilor), prim-ministru, la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Prezenţi: dnii Groza, Ethridge, Black, Melbourne, dr. Laufer (Frontul Plugarilor), dra Rya Kleiner (traducător la Ministerul Propagandei). Dl Berry a oferit un dejun la Restaurantul Capşa. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, ambasadorul Kaftaradze, maior Koij, dl LeRougetel, reprezentant politic britanic, dl Buckley, secretar al secţiei politice a Misiunii militare britanice, dl Paul Jean Boncour, reprezentant politic francez, gen. Schuyler, căpitan Freydberg, dnii Kekicli, Walters, MacDonald, Melbourne şi Berry. Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Gonstantinescu-Iaşi (comunist), ministrul Propagandei. Prezenţi: dnii Ethridge, Black şi Melbourne. Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Gheorghiu-Dej (comunist) la Ministerul Comunicaţiilor. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne, dra Rya Kleiner. Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Ralea (Frontul Plugarilor), ministrul Artelor. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne. 102

7.00 p.m. 8.30 p.m.

Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Teohari Georgescu (comunist), ministru de Interne. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne, dra Rya Kleiner. Generalul Schuyler a dat un dineu, la reşedinţa sa, în onoarea dlui Ethridge. Prezenţi: gen. col. Susaikov, gen. lt. Vinogradov, viceamiral Bogdenko, căpitan Lange, dra Orlova, vicemareşal al Aerului Stevenson, col. Forester, col. Godfrey, dnii Ethridge, Berry, Black, generalul Schuyler, căpitanii Marchman şi Freydberg.

Joi, 22 noiembrie

9,15 a.m. 9.30 a.m. 10.30 a.m. 11.30 a.m. 12,45 a.m. 1.30 p.m. 4.00 p.m. 7.00 p.m.

Dl Ethridge a primit la sediul misiunii pe dl Stoica. Dl Ethridge a făcut o vizită gen. Vasiliu-Răşcanu (comunist?) la Ministerul de Război. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne. Dl Ethridge l-a vizitat pe dl Voitec (socialist), minis­ trul Educaţiei. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne. DI Ethridge a făcut o vizită dlui Pătrăşcanu (comunist), ministrul Justiţiei. Prezenţi: dnii Ethridge, Black, Melbourne. Dl Ethridge l-a vizitat pe dl LeRougetel la Legaţia britanică. Prezenţi: dnii Ethridge, Berry şi Black. Dl Ethridge a luat dejunul la Athenee Palace cu dnii Black şi Berry. Dl Ethridge a făcut o vizită dnei Ana Pauker (comunistă) la reşedinţa sa. Prezenţi: dnii Ethridge, Berry, Black şi Lăzăreanu (interpretul dnei Pauker). O delegaţie a Uniunii Sindicatelor a făcut o vizită dlui Ethridge la sediul misiunii. Prezenţi: preşedintele Uniunii Sindicatelor, Gheorghe Apostol, vicepreşedintele Chivu Stoica, dnii Asriel şi Alexandru Sencovici, secretari, dl Rusescu şi dnii Berry şi Black.

Vineri, 23 noiembrie

9.30 a.m. 12.30 a.m.

Dl Ethridge l-a primit pe dl Maniu (preşedintele P.N.Ţ.). Prezenţi: d-nii Rică Georgescu, Berry şi Black. Dl Ethridge l-a primit pe dl Penescu (secretar general P.N.Ţ.). Prezenţi: dnii Berry şi Black. 103

1.00 p.m.

Dl Ethridge l-a primit pe dl Hagea (P.N.Ţ.). Prezenţi: dnii Rică Georgescu, Berry şi Black. 1.30 p.m. Dl Tătărescu, ministru de Externe, a oferit un dejun în onoarea dlui Ethridge. Prezenţi: dnii Groza, Ralea, Rădăceanu, Zăroni, Alexandrescu, Bagdasar, Ionaşcu, Gheorghiu-Dej, Pătrăşcanu, Nicolau, Bejan, Constantinescu-Iaşi, Ghelmegeanu, gen. Răşcanu, Teohari Georgescu, Voi tec, Tătăranu (Banca Naţională) şi Black. 4.00 p.m. Dl Ethridge l-a primit pe dr. Lupu (vicepreşedinte P.N.Ţ.). Prezenţi: dnii Mihail Bochory, Constantin Botez, Berry şi Black. 4.30 p.m. Dl Ethridge l-a primit pe dl Mihalache (vicepreşedinte P.N.Ţ.). Prezenţi: dnii Rică Georgescu, Berry şi Black. 5.30 p.m. Dl Ethridge l-a primit pe dl Hudiţă (P.N.Ţ.). Prezenţi: d-nii Rică Georgescu, Berry şi Black. 6,00-8,00 p.m. Asociaţia corespondenţilor de presă străini a oferit un cocktail în cinstea dlui Ethridge. Prezenţi: dnii Morev şi Lubo (Tass), maior Levy (şef al biroului de presă (sovietic) rus al Comisiei Aliate de Control), R. H. Markham (Christian Science Monitor), O’Brien (A.P.), Cobalt (Daily Worker), Colier şi Liviu L. Nasta (A.P.), L. Kirschen (Exchange Telegraph), Mary Thayer (I.N.S.), Averbuch (Daily Forward), Klarman (I.T.A.), Rosing (Daily Express), Giacomello (Italia), Hilpert (Franţa), Mantero (Italia), Katzarov (Bulgaria), Tzurkas (Grecia) şi dl Black. 8.30 p.m. Dl Ethridge a oferit un dineu la Capşa pentru corespondenţii din România. Prezenţi: dna Maiy Thayer (I.N.S.), dna O’Brien, dnii O’Brien (A.P.), Markham (Christian Science Monitor), MacDonald (ataşat de presă al Misiunii americane), Buta (misiunea americană). Sâmbătă, 24 noiembrie

9.30 a.m.

Dl Ethridge a primit în cursul dimineţii pe următorii activişti ai Partidului Social Democrat: dnii Şerban Voinea, Lothar Rădăceanu, Jumanca, Brătfăleanu, Iordăchescu, Romulus Dan, Leopold Filderman, Dumitru-Pop.

104

12,45 a.m.

1,30 p.m.

Dl Ethridge a fost invitat la un cocktail la dl şi dna Popovici. Prezenţi: dnii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu, Emil Haţieganu, Pan Halippa, Ghiţă Pop, Nicolae Penescu, Sever Bocu, prof. Hudiţă, Virgil Solomon, Aurel Dobrescu, I. Niculescu-Buzeşti, Mihail Răutu, I. Polizu Micşuneşti, dr. Romulus Pop, dr. Aurel Leucuţia, dr. I. Pelivan, Rică Georgescu, St. Mihăescu, G. Zâne, dr. Jovin, prof. Veniamin, prof. Gerota, N. Otulescu, Vasile Serdici, Cezar Simionescu, Nistor Badea, I. Popescu-Mehedinţi, I. Rădulescu-Pogoneanu, Aurel Măldărescu, Gorneliu Coposu, Ştefan Pascu, Victor Popovici, O. Bănescu, C. Hagea, Leon Bochiş, Gabriel Ţepelea, E. Boşca-Mălin, N. Carandino, dr. Anton Ionel Mureşianu, Romulus Boilă, Nicuşor Graur, I. N. Leon, Şerban, Augustin Vişa, Gorneliu Radocea, Liviu Venetu, I. Cantemir, N. Vasilescu, I. Vlădescu, Iuliu Petruşca, Gh. Serdici. DI Ethridge a fost invitat la dejun la Athenee Palace de către Asociaţia ziariştilor români. Prezenţi: dnii Gavrilov (Graiul Nou), Levy (Biroul de presă rus al Comisiei Aliate de Control), Ion Pas (Libertatea), Şerban Voinea (Rador), Alfons Vogel (Libertatea), Miron Constantinescu (Scânteia), B. Brănişteanu (Jurnalul de Dimineaţă), N. Moraru (România Liberă), Gh. Preoteasa (România Liberă), G. Ivaşcu (Victoria), O. Livezeanu (Frontul Plugarilor), C. Perescu - C.E.R. (Libertatea), Scarlat Callimachi (membru al sindicatului), Gh. Dinu (Timpul), T. Firoescu (Universul), E. Jebeleanu, Cicerone Theodorescu (membri ai sindicatului), Emil Serghie (membru al sindicatului şi Momentul), Ilie Zaharia (Scânteia), Gh. Millian (Semnalul), Gr. Silvian (Ultima Oră), Al. Talex (Jurnalul), T. Teodorescu-Branişte (Jurnalul de Dimineaţă), G. Spina (Libertatea), N. Deleanu (Ultima Oră), N. Petraşcu (Reuter), Mircea Damian (Fapta), M. Hurtig (Timpul), I. A. Mureşanu (Ardealul), N. Sibiceanu (Drapelul), I. Fermo (Universul), M. F. Economu (Finanţe şi Industrie), M. Libros (Argus), A. Ranta (Semnalul), dr. A. Bercovitz (L’Independence Roumaine), Ştefan Tiţa (Liber­ tatea) , Al. Vişan (Era Nouă), Al. C. Constantinescu

105

. 4,30 p.m. 5.00 p.m. 5.30 p.m. 6.00 p.m. 9.00 p.m.

(România Liberă), N. Beliu (România Liberă), Ar. Popper (Unirea al Frontului Evreesc), N. Laister (Neamul Evreesc), M. H. Bady (Viaţa Evreească), H. Mănescu (Dreptatea Nouă), Corneliu Albu (Alipi), I. Angeleanu (Radio Broadcasting), Al. Leoni (Victoria), Dinu Hervian (Frontul Plugari­ lor), Jean Malle (Momentul), Mircea Florentin (Libertatea), I. Felea (Libertatea), V. Petre (Tim­ pul), L. G. Legrea (Finanţe şi Industrie), Minea Stan (Viaţa Sindicală), Al. Buican (Scânteia), M. Băcănescu (Cartea Rusă), I. V. Costin (Rador), L. Matei (fotograf), R. Harry (sindicat) şi dnii Black, MacDonald, Markham, Mateescu, Buta. Dl Ethridge l-a primit pe dl Stoica. Prezenţi: dnii Berry şi Melbourne. Dl Ethridge l-a primit pe dl Max Auschnit. Prezenţi: dnii Berry, gen. Schuyîer şi Melbourne. Dl Ediridge l-a primit pe dl Zilberman. Prezenţi: gen. Schuyîer şi maior Hali. Dl Ethridge l-a primit pe dl Stoicescu. Prezenţi: gen. Schuyîer şi dl Berry. Dl Ethridge invitat la cina oferită de dl Kekich. Prezenţi: dnii Walters, Durma, Christu, Ştefănescu, Rică Georgescu, Georgescu-Roegen, Racota, Tucker şi Focşăneanu.

Duminică, 25 noiembrie 1945

9.30 a.m. 10,45 a.m. 11.30 a.m. 12.30 a.m.

Dl Ethridge l-a primit pe dl C.I.C. Brătianu (Naţional Liberal) . Prezenţi: dnii Black, Nicolau şi Zotta. Dl Ethridge l-a primit pe di C. (Bebe) Brătianu (Naţional Liberal)*. Prezenţi: dnii Berry, Melbourne şi Zotta. D. Ethridge l-a primit pe dl Romniceanu (Naţional Liberal)*. Prezent: dl Melbourne. Dl Ethridge l-a primit pe dl prof. Angelescu (Naţio­ nal Liberal)*. Prezenţi: dnii Melbourne şi Zotta.

* în originalul program ului trimis de M isiunea am ericană ia D epartam entul de Stat, cei patru fruntaşi naţional-ţărănişti erau consideraţi social-dem ocraţi. Evident, este o eroare d e dactilografiere, după cum se p oate ved ea din textul separat al convorbirilor.

106

1.30 p.ni. 4.00 p.m. 8.30 p.m.

Prinţul Ştirbey a oferit un dejun la Buftea în onoarea dlui Ethridge. Prezenţi: Prinţesa Ştirbey, dl şi dna Buzeşti, dnii Berry şi Black. Dl Ethridge l-a primit pe dl Vişoianu. Prezenţi: dnii Hillard, Berry şi Black. Dl Melbourne oferă o cină la restaurantul Capşa, în onoarea dlui Ethridge. Prezenţi: dnii Berry, Black şi gen. Schuyler.

Luni, 26 noiembrie 1945

8.30 a.m.

Dl Ethridge pleacă din Bucureşti pentru a face un tur în sudul Transilvaniei, cu oprire noaptea la Sibiu. îl însoţesc dnii Black, Buta şi soldatul Yanker. La Braşov, cil Ethridge s-a întâlnit cu prefectul, col. Zaharia, şi a discutat cu următorii: dl Precup, dl şi dna Iulian Patrone, George Zotta, Florin Ioanniţiu, Traicu şi Florescu. La Sibiu dl Ethridge s-a întâlnit cu dr. Schilieri, căpitan Petre Milosteanu, dr. Cleja, părintele Scrotara, dr. Eugen Popp.

Marţi, 27 noiembrie 1945

8.30 a.m. 7.00 p.m. 8.30 p.m.

10,30 p.m.

Dl Etiiridge a plecat de la Sibiu spre Bucureşti pe ruta Valea Oltului - Oltenia de Nord. Dl Ethridge l-a primit pe dl Titel Petrescu (preşedintele Partidului Social-Democrat). Prezenţi: dnii Black şi Melbourne. Gen. Schuyler oferă un dineu în onoarea dlui Ethridge. Prezenţi: dnii Savel Rădulescu, Christu, Ghelmegeanu, Vlădescu-Olt, Berry, Black, Melbourne, col. Fannworth, lt. col. Crist, căpitan Marchman. Dl Ethridge l-a primit pe dl Şraer (Partidul Comu­ nist). Prezenţi: dnii Black şi Melbourne.

Miercuri, 28 noiembrie 1945

4,45 p.m. 5,15 p.m.

Dl Ethridge l-a primit pe gen. Rădescu. Prezenţi: dnii Berry şi Black. Dl Ethridge a făcut o vizită dlui Tătărescu. Prezenţi: dnii Black şi Melbourne.

107

6.00 p.m. 7.00 p.m.

Dl Ethridge i-a primit pe dnii Maniu şi Mihalache. Prezenţi: dnii Berry şi Georgescu. DI Ethridge participă la o festivitate oferită de „Amicii Statelor Unite“.

8.00 p.m.

Dl Ethridge face o vizită gen. col. Susaikov. Prezenţi: gen. Schuyler şi căpitan Freydberg.

Joi, 29 noiembrie 1945

12,00 a.m.

Dl Ethridge pleacă la Roma cu avionul gen. Schuyler. îl însoţesc dnii Berry şi Black.

7 decembrie 1945 Stimate Dle Secretar, Anexez alăturat raportul privind situaţia din România şi un rezumat al raportului privind politica sovietică în Bulgaria şi în România. Acest raport, împreună cu un raport anterior privind Bulgaria şi telegramele de la Sofia şi Bucureşti, împreună cu documentele pe care le voi depune la Departamentul de Stat, constituie raportul complet al misiunii pe care mi-aţi încredinţat-o. Voi trimite separat schiţa unui raport care se poate publica. Regret că misiunea nu a avut succes în sensul unor rezultate imediate; sper că a avut efectul de a preciza poziţia noastră faţă de guvernele rus, bulgar şi român. Funcţionarii Departamentului de Stat şi din teritoriu mi-au acordat tot ajutorul şi solicitudinea fără a încerca să mă influenţeze. Am ajuns la concluzia că extrema conştiinciozitate a dlor Bames şi Berry i-a făcut să dea Departamentului declaraţii mai degrabă conservatoare decât extravagante. Amândoi sunt funcţionari sârguincioşi şi capabili, care lucrează în condiţii deprimante pentru persoane mai puţin îngăduitoare. Sunt foarte îndatorat Departamentului pentru numirea dlui Cyril E. Black ca translator. El a fost mult mai mult decât atât; anii petrecuţi în Balcani, cunoaşterea limbilor şi a oamenilor, l-au făcut să-mi fie de mare ajutor. Sunt încântat să aflu că va fi numit temporar la catedra de limbă bulgară. Sunt sigur că veţi găsi sfaturile sale foarte utile. A l dv. sincer Mark Ethridge

Onor. James F. Bymes Secretar de Stat

109

MISIUNEA ETHRIDGE Raport privind situaţia politică din România Istoric Telegrama de la Bucureşti (nr. 917 din 26 noiembrie) a cuprins situaţia din România în linii generale. Convorbirile avute după trimiterea acestei telegrame i-au confirmat conţinutul; de fapt l-a accentuat, deoarece în convorbirile ulterioare cu Petrescu, conducă­ torul Partidului Social Democrat, membru al coaliţiei Groza, şi Şraer, secretar general comunist în Ministerul de Interne, s-a admis faptul că actualul guvern al României este dominat de comunişti şi că Partidul Comunist Român este dominat de Moscova. Scopul acestui Memorandum este de a oferi un tablou panoramic a ceea ce s-a petrecut în România din august 1944 şi o estimare a situaţiei aşa cum se prezintă în acest moment. Este fără îndoială adevărat că simpatia marii majorităţi a românilor a fost pentru Aliaţi, în special pentru cei occidentali, deşi în ultimul război România nu a făcut prea mult pentru aceasta. Desigur, România a prosperat sub ocupaţia germană, deoarece Germania a avut nevoie de petrolul şi grâul ei şi a cheltuit sume mari de bani pentru a spori producţia. Ca o consecinţă, s-a construit o economie românească şi ţara a dobândit astfel ceea ce este pentru ea o enormă rezervă de aur. Aceasta, adăugată la jaful armatei române din Rusia, care a fost considerabil (incluzând şi o linie de autobuze din Odessa transportată la Constanţa) a lăsat România la sfârşitul războiului cu o economie mai solidă decât a avut-o la începutul războiului. Singura ei îndoială, şi aceasta a apărut destul de târziu, a fost cine va câştiga războiul. Numai când răspunsul la această întrebare a fost evident, România a acţionat. Nu au fost sabotaje importante în timpul războiului, nu a existat o mişcare de partizani, ca în Bulgaria, iar Regele şi comuniştii au speculat această situaţie. Chiar Maniu, tradiţionalul conducător democrat, a întreprins foarte

110

puţine lucruri pentru a-şi arăta nemulţumirea, deşi pretinde că în permanenţă a protestat faţă de Antonescu, dictatorul, reproşându-i excesele şi politicile greşite, argumentând că România în mod sigur va trebui să plătească pentru ele. Se pare că abia în aprilie 1944 ţara a început să se mişte pentru a ieşi din război. Aceste eforturi s-au intensificat la începutul lui august, după ce noi am invadat Franţa. Deşi mai multe persoane cu care am stat de vorbă pretind că l-au sfătuit pe Rege sau au colaborat cu el în elaborarea loviturii de stat de la 23 august 1944, este foarte clar că aceasta a fost organizată în primul rând de însuşi Regele, cu colaborarea lui Maniu (P.N.Ţ.), Brătianu (Liberal), Petrescu (SocialDemocrat), Pătrăşcanu (comunist). Regele a luat hotărârea şi a dat ordine armatei. Importanţa loviturii de stat nu trebuie minimalizată: a împiedicat pe germani să reziste pe linia Carpaţilor şi a mişcat linia frontului spre Ungaria şi Cehoslovacia, iar prin aceasta a scurtat războiul. De asemenea a salvat România de a deveni un câmp de luptă. La sfatul colaboratorilor săi din cele trei partide istorice: Ţărănesc, Naţional Liberal şi Socialist şi al noului partid comunist, care a fost în ilegalitate şi persecutat de-a lungul anilor, Regele i-a cerut generalului Sănătescu să formeze un guvern. Toate cele patru partide au intrat în guvern. Ca şi în Bulgaria, în curând s-a dovedit că vechile partide au fost demoralizate în timpul dictaturii şi că forţa organizatoare vitală a fost Partidul Comunist, deşi într-o măsură mai mică decât în Bulgaria. în Bulgaria a existat o bază mai largă a comuniştilor, în România mult mai mică. Bulgaria a dat mulţi conducători comunişti importanţi ca Dimitrov şi Kolarov, în timp ce România a avut un partid mic şi dezorganizat. Din cauză că erau slabi, comuniştii români au dorit să intre în coaliţie cu partidele istorice (Blocul Naţional Democrat). Dar comuniştii s-au mişcat mai repede decât vechile partide. Capabili să organizeze greve şi demonstraţii de stradă, care sunt importante în România, comuniştii au putut oferi un mare spectacol ele nemulţumire faţă de guvern. Primul guvern Sănătescu a căzut şi cabinetul a fost reorganizat la 5 noiembrie 1944, cu Petru Groza ca vice-premier. Pretinsa colaborare sau coaliţie a început să nu mai funcţioneze de îndată ce s-a format al doilea cabinet Sănătescu. Comuniştii au devenit din ce în ce mai îndrăzneţi în pretenţiile lor şi din ce în ce mai dificili în colaborarea din cabinet. Ei au luat iniţiativa de a forma un bloc al partidelor de stânga, în cadrul guvernului de coaliţie, bloc pe care l-au denumit Frontul Naţional Democrat, care a inclus pe comunişti, partidele social-democrate şi câteva alte organizaţii controlate de comunişti. Ei

111

au forţat căderea celui de-al doilea guvern Sănătescu după numai o lună şi o zi de la instaurare. Regele l-a chemat atunci pe generalul Rădescu, neutra din punct de vedere politic. Faţada coaliţiei a continuat, dar generalul Rădescu şi alţii din cabinet mi-au spus că comuniştii erau atât de hotărâţi să preia puterea încât era imposibil să se guverneze. Grevele şi dezordinile deveniseră un lucru frecvent şi, într-o împrejurare, generalul Rădescu, care era prim-ministru şi ministru de interne, a fost asediat în Ministerul de Interne şi izolat de trupe ale propriilor colaboratori comunişti. Profitând de dezordini, vicecomisarul Vîşinski a venit de la Moscova la 27 februarie şi, în aceeaşi zi, a dat ordine Regelui să schimbe guvernul Rădescu care durase doar trei luni. în convorbirea pe care am avut-o cu dl Vîşinski, acesta s-a arătat mai nerăbdător să-mi risipească impresia că s-a purtat brutal cu Regele, bătând cu pumnul în masă, decât că a schimbat guvernul. Regele s-a străduit să-l numească pe prinţul Ştirbey să formeze un cabinet de tehnicieni, dar Vîşinski i-a spus că Rusia nu va accepta pe nimeni altcineva decât pe Groza şi că a-1 respinge pe Groza va fi un act neprietenesc faţă de Uniunea Sovietică. După părerea sa, acesta nu a fost un act de intervenţie în afacerile interne ale unei alte ţări, ci doar o intervenţie în problemele Comisiei Aliate de Control. El trebuia totuşi să admită că guvernul a fost schimbat, dar spune că actualul guvern s-a constituit după ce Regele a reflectat la acest lucru. Maniu a refuzat să intre în acest guvern şi primul ministru Groza spune că i s-a oferit această şansă, dar că pretenţiile sale au fost exagerate. Poate că au fost, dar este semnificativ faptul că, chiar sub guvernele Sănătescu şi Rădescu, comuniştii începuseră deja să desfiinţeze partidele tradiţionale. Tipografii refuzau să le tipărească ziarele, întrunirile ţărăniste şi liberale erau întrerupte de huligani, iar oamenii comuniştilor sau ai Frontului Plugarilor acaparaseră primăriile, prefecturile şi alte funcţii prin forţă. Este sigur că, chiar dacă Maniu şi Brătianu ar fi intrat în cabinet, importanţa lor ar fi fost mult mai mică decât în precedentele şi că, în orice caz, dl Vîşinski şi-ar fi impus punctul de vedere. La început Regele a refuzat lista prezentată de Groza, dar atât Groza, cât şi Vîşinski au insistat că nu se va forma un guvern dacă nu aprobă lista prezentată, încât Regele a trebuit să cedeze. După cum a fost constituit atunci (cu o singură demisie) funcţia principală era deţinută de Groza ca prim-ministru; Tătărescu, un fost prim-ministru, a devenit vice-premier şi ministru de Externe, Mircea Durma (Naţional Liberal disident) ministru de Finanţe (ulterior demisionat); Teohari Georgescu (comunist) ministru de Interne; 112

Lucreţiu Pătrăşcanu (comunist) ministru de Justiţie; generalul Constantin Vasiliu-Răşcanu, un notoriu ţigan, care pretinde a fi apolitic, dar pentru care Rusia a insistat foarte mult, a devenit ministru de Război; Pene Constantinescu-Iaşi (comunist) - ministru al Propagandei, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej (comunist) - ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Socialiştii, care au cea mai mare pondere în F.N.D. (chiar şi comuniştii admit acest lucru), sunt reprezentaţi de Lothar Rădăceanu, ministrul Muncii, Tudor Ionescu, ministrul Minelor şi Petrolului şi Ştefan Voitec, ministrul învăţământului. Colaborarea dintre socialişti şi comunişti este cât se poate de eficientă. Aşa cum am raportat în telegrama din 29 noiembrie, nr. 928, din Bucureşti, Petrescu, lider socialist, este nerăbdător să se separe de coaliţie, de fapt a spus că o separare este inevitabilă dar va necesita multe luni pentru a o aduce la îndeplinire. De asemenea a spus că, deşi este o aparentă colaborare între partidul său şi comunişti la nivel înalt, la nivele locale este multă amărăciune şi aproape nici o colaborare. Am observat o mare tensiune şi aproape o stare de dispute deschise între socialişti şi comunişti pentru a controla sindicatele, control pe care socialiştii aproape l-au pierdut, deoarece comitetele din fabrici sunt instalate de comunişti, fie că au sau nu majoritate. Cele două forţe din guvern, care se află în contradicţie, sunt comuniştii şi socialiştii, celelalte partide nu reprezintă nimic, ele fiind simple creaţii ale comuniştilor. Frontul Plugarilor al lui Groza este larg sprijinit de maghiarii minoritari din Transilvania. Uniunea Patrioţilor este un grup organizat de comunişti, care se adresează oamenilor cu profesiuni şi micilor meseriaşi. Tătărescu a fost exclus din propriul Partid Naţional Liberal şi, potrivit celor ce se spun despre el, se reprezintă doar pe sine. Ruşii îl folosesc pentru că este un diplomat abil iar el se lasă folosit pentru a-şi salva pielea. Maniu a propus să fie judecat ca criminal de război, dar votul s-a blocat în cabinet: 6 la 6, cu două abţineri din motive personale, deşi cei doi îl considerau vinovat. S-a raportat că Vîşinski a ameninţat că dacă Tătărescu nu ar fi flexibil, guvernul ar şti ce să facă în această situaţie. Fie că acest zvon este adevărat sau nu, cei doi foşti preşedinţi ai Comisiei Române de Armistiţiu cât şi cel actual (care şi-a prezentat demisia) mi-au spus că întotdeauna Tătărescu este cel care netezeşte calea spre acceptarea tuturor pretenţiilor ruseşti. Nimeni în afară de ruşi nu pretinde în mod serios că guvernul nu este dominat de comunişti, deşi cea mai înaltă estimare a ponderii comuniste în ţară a fost între 8 şi 10% (estimare a unui comunist). Din nou se poate vorbi despre o forţă tânără, nemiloasă

113

şi mai bine organizată, sprijinită de Rusia, care se confruntă cu tradiţionalul şi îl înfrânge. Deşi Maniu şi Brătianu au fost perfect acceptabili alături de comunişti şi socialişti pentru guvernele anterioare, ei sunt etichetaţi acum „fascişti". Ziarele lor şi, de fapt, toate ziarele opoziţiei au fost suprimate. Doi dintre cei patru conducători de sectoare din Bucureşti ai lui Brătianu au fost întemniţaţi, iar ceilalţi doi se ascund. 27 din cei 29 conducători din Bucureşti ai lui Maniu sunt fie în închisoare, fie fugiţi. Am vorbit cu 5 dintre aceştia. Arestări ale opozanţilor politici au loc în fiecare zi. In prezent arestările sunt legate de ziua de 8 noiembrie pe baza acuzaţiei că Maniu şi Brătianu au incitat la demonstraţie şi că Statele Unite şi Marea Brtianie au finanţat-o. Demonstraţia este folosită ca pretext pentru arestări. Am sentimentul că se minte foarte mult de către ambele părţi şi că faptul nu are importanţă decât ca simbol al sentimentelor. Cluburile P.N.Ţ. şi P.N.L. au fost confiscate şi la plecarea mea din Bucureşti se zvonea că cele două partide vor fi scoase în afara legii. Acest lucru nu m-ar surprinde. Aşa cum am raportat anterior, modelul de preluare a puterii este acelaşi ca şi în Bulgaria, doar detaliile sunt diferite. Bulgaria a avut propriii săi partizani, care au fost incluşi în miliţie. Toţi prefecţii şi primarii din Bulgaria, cu excepţia a doi despre care ştiu, sunt comunişti şi sunt numiţi de către Ministerul de Interne. Şeful armatei bulgare este un bulgar care a fost colonel în armata rusă şi a fost adus în Bulgaria şi avansat la gradul de general. In România lucrurile s-au petrecut oarecum diferit. în România, comuniştii au insistat pentru a deţine Ministerul de Interne. Acesta conduce poliţia şi jandarmeria care corespunde miliţiei din Bulgaria. Potrivit raportului, şeful efectiv al miliţiei este Bodnăraş, reputat comunist, pregătit de Moscova, de origine ucraineană. Actualul şef al poliţiei secrete (8 dintre agenţii acesteia m-au urmărit când am plecat în provincie), Vasile Luca, este maghiar şi fost maior în armata rusă. Bodnăraş şi Luca împreună cu Ana Pauker, o evreică născută în Basarabia pe când aparţinea Rusiei, înainte de primul război mondial, constituie grupul de control al Partidului Comunist Român. Printre comuniştii locali, Gheorghiu-Dej este cel mai influent, el a stat la dreapta lui Tătărescu la dejunul pe care acesta l-a oferit în cinstea mea. Comuniştii deţin, de asemenea, Ministerul de Justiţie, cu Pătrăşcanu ca ministru. El a pensionat foarte mulţi magistraţi chiar şi de la Curtea Supremă de Justiţie, dar influenţa lui a scăzut pentru că este considerat un comunist moderat. Prin Ministerul de Interne, partidul îşi exercită cu precădere actele de terorism: arestări în miez de noapte, bătăi, dispariţii,

114

huliganism, ca şi alte forme de intimidare a celor care îndrăznesc să deschidă gura împotriva guvernului. In timp ce în Bulgaria există ziare de opoziţie, în România nu se poate vorbi de nici un fel de opoziţie. Comuniştii au exploatat la maximum prezenţa armatei sovietice şi încearcă cu orice preţ, prin mijloace de organizare legale sau ilegale, să-şi impună puterea înainte de plecarea acesteia. Armata română a fost preluată de comunişti printr-un sistem diferit de cel din Bulgaria. Ministrul de Război este unul dintre cei 11 ofiţeri demişi de Rege din cauza implicării politice, fiind însă readus şi promovat de Groza la insistenţele Rusiei. In plus, au fost organizate două divizii din prizonierii de război români din Rusia, trimişi în ţară după Armistiţiu. Aceste divizii - „Tudor Vladimirescu“ şi „Horia, Cloşca şi Crişan“ - au un statut privilegiat. De fapt, sunt singurele divizii din armata română care au dreptul să poarte armă, cu excepţia patrulelor. Aceste divizii sunt mai mari decât celelalte şi personalul este format din comisari politici răspândiţi prin celelalte divizii cu scop de propagandă şi menţinere a ordinii. La Ministerul de Război s-a înfiinţat un „inspectorat pentru cultură şi educaţie“ cu puteri largi asupra tuturor rangurilor din armată. La solicitarea mea, mi s-a pus la dispoziţie un memorandum - „Activităţile guvernului Groza privind dezorganizarea armatei" - care, lăsând la o parte comentariile partizane, oferă, Iară îndoială, un tablou al faptelor petrecute în armata română, confirmate de propriile mele investigaţii. Informaţii întâmplătoare la adresa ministrului de Război sunt subiecte obişnuite de bârfă la Bucureşti, pe care nu m-am ostenit să le verific. Poziţia Regelui Deşi Regele a fost forţat, aşa cum spune, să accepte guvernul Groza sau să abdice, el a devenit simbolul rezistenţei în favoarea unui guvern constituţional şi împotriva pretenţiilor sovietice. Oamenii nu mai pot striga „Trăiască Maniu!“ fără să fie bătuţi sau închişi pentru aceasta, aşa că strigă „Trăiască Regele!" Am petrecut 4 ore cu el şi pot aprecia, ca unul care nu face caz de regi şi deci nu este impresionat de aceştia, că are mai mult curaj decât oricare alt politician din România. Prestigiul său este, potrivit tuturor celor cu care am vorbit, cu excepţia Anei Pauker, mai mare decât al oricărui alt politician. Aceasta, ca urmare a mai multor lucruri, dintre care patru sunt concrete. Primul este refuzul său de a accepta guvernul Groza. Al doilea este cererea sa ca guvernul Groza să-şi dea demisia după publicarea declaraţiei de la Potsdam - cerere refuzată de Groza. Al

115

treilea, refuzul său de a semna orice decret, după ce Groza a refuzat să renunţe la putere, poziţie pe care o menţine şi în prezent. Al patrulea, apelul său la Puterile Aliate, în august trecut, de a interveni în România pentru a asigura un guvern de largă reprezentare democratică. Alături de aceste fapte concrete, tânărul Rege realizează un net contrast faţă de tatăl său, care-i este în avantaj. Pe lângă rezistenţa sa faţă de dominaţia comunistă şi sovietică, el simbolizează pentru poporul român orientarea spre cultura occiden­ tală şi frica de ceea ce i s-ar putea întâmpla sub o influenţă exclusiv slavă. Cred că este în mod sigur adevărat că speranţele şi teme­ rile aproape ale tuturor românilor, cu excepţia celor mai fana­ tici comunişti, şi chiar ale unora dintre ei, sunt concentrate în persoana sa. Iată de ce guvernul nu îndrăzneşte să întreprindă nimic în legătură cu persoana sa, în prezent, şi pentru că speră într-o adevărată reglementare a chestiunii constituţionale. Cei care ar dori ca el să plece mai târziu nu doresc să scape de el acum. Membrii cabinetului îşi dau seama că refuzul Regelui de a primi pe membrii cabinetului sau de a semna decrete le slăbeşte considerabil poziţia, puternic înrădăcinată în prestigiul său. Regele consideră că de vreme ce a fost instrumentul principal al loviturii de stat şi a respectat declaraţia de la Potsdam (chiar dacă dintr-un alt punct de vedere se poate spune că a încercat să obţină avantaje politice) puterile occidentale l-au abandonat. El nu poate înţelege eşecul Statelor Unite şi Marii Britanii de a răspunde apelului său. Regele Iugoslaviei a plecat şi monarhia din Bulgaria va pleca în curând. Probabil că va pleca şi din România, de fapt sunt sigur că aceasta este intenţia comuniştilor şi a sovieticilor. Dar, pentru moment, Regele este una din cheile de soluţionare a situaţiei politice în România. Discuţiile prezentate în anexe vor demonstra preocuparea românilor pentru reglarea acestei chestiuni. îndeplinirea condiţiilor de Armistiţiu La solicitarea mea generalul Schuyler a pregătit un memorandum (anexat) despre îndeplinirea condiţiilor de Armistiţiu de către România. Adiţional, există un alt memorandum cu tabele, care mi-a fost pus la dispoziţie de către actualul preşedinte al Comisiei române de Armistiţiu. Aceste memorandumuri sunt clare şi autentice, tabloul general este că prezenţa a peste 600.000 trupe ruseşti (numărul exact îl ştiu doar ruşii), plus aplicarea condiţiilor Armistiţiului într-o manieră complet neaşteptată pentru români,

116

constituie un canal de scurgere, căruia nici o ţară nu i-ar rezista mult, indiferent care i-ar ft rezerva de aur. Adevărul pare să fie că guvernul sovietic nu a cunoscut bogăţiile României sau potenţialul ei, la semnarea Armistiţiului, şi de atunci încearcă să repare erorile de apreciere. Aceasta se realizează prin acordul general semnat la Moscova la 8 mai 1945, printr-o serie de convenţii şi interpretări ale condiţiilor de Armistiţiu şi ale acordului comercial. Termenii acordului comercial sunt bine cunoscuţi Departamentului. Efectul îndeplinirii Armistiţiului este ilustrat în tabele şi materiale anexă. Datorită evaluării articolelor livrate în condiţiile Armistiţiului impus României, aceasta plăteşte de trei ori mai mult faţă decât urma să plătească. Suplimentar, ea trebuie să aprovizioneze şi să plătească trupele ruse staţionate în ţară şi să furnizeze provizii pentru trupele în tranzit către alte ţări. Cinci părţi din şapte din cheltuielile totale ale guvernului român merg către menţinerea armatei sovietice, iar din totalul cheltuielilor 57,7% reprezintă îndeplinirea condiţiilor de Armistiţiu. Acest procent va creşte la începutul anului. Ţara este deposedată de produsele agricole şi animale încât economia agrară este afectată vital. Autorităţile se tem de lipsa de hrană din februarie următor. Economia financiară cunoaşte constrângeri şi mai grave. Deoarece guvernul poate obţine din impozite numai a şaptea parte din şaisprezece din totalul cheltuielilor, împrumutând restul de la Banca Naţională, şi pentru că nu există încredere în guvern, valoarea leului este în declin continuu. In cele zece zile cât am fost la Bucureşti valoarea leului a scăzut de la 16.600/dolar la 18.300. Finanţiştii sunt, în general, de acord că dacă s-ar stopa scurgerea către trupele sovietice, ţara ar fi capabilă să facă faţă altor obligaţii ale Armistiţiului şi s-ar redresa. Penetrarea econom ică Există la dosarele de la Departament un număr de rapoarte ale experţilor noştri în România. în plus, am avut convorbiri cu un număr de români şi cu reprezentanţii altor ţări afectate de penetrarea economică a ruşilor. Ruşii au pretins mai mult de 700 fabrici, foste proprietăţi germane, ca daune de război şi, aşa cum Departamentul cunoaşte, atât companiile britanice, cât şi cele americane au fost victime ale acestui transfer. Ruşii deja au obţinut beneficii importante din petrolul românesc şi storc şi celelalte companii petrolifere, în mare măsură proprietatea britanicilor şi americanilor, până la limita unor pierderi grele, încât acestea trebuie

117

să plece din România dacă situaţia nu se schimbă. Ruşii au obţinut, de asemenea, în virtutea deciziilor de la Potsdam privind proprietăţile germane, mari beneficii din băncile româneşti, liniile de transporturi navale şi aeriene, din care au înfiinţat companii mixte sovieto-române. Penetrarea economică a mers atât de departe încât Rusia nu mai este interesată doar să aibă un guvern român „prieten", ci şi să domine România pentru a-şi proteja propriile interese economice. Concluzii Aşa cum am spus în cele două telegrame din Bucureşti, nu cred că soluţia problemei româneşti se află în România. Ea trebuie considerată ca o parte a tabloului general al relaţiilor noastre cu Rusia şi trebuie abordată în orice tratat general încheiat între guvernul nostru şi Uniunea Sovietică. România este în situaţia unui animal intrat pe trei sferturi în gura unui piton. Tot ce mai putem întreprinde acum, în lipsa unui tratat general, ar fi să-i ţinem strâns picioarele din spate. Orice politică ar alege Statele Unite să urmeze, s-ar înscrie în cadrul general a două alternative. Una dintre ele este de a recunoaşte repede guvernele României şi Bulgariei şi de a ajunge la o pace care să stipuleze retragerea imediată a trupelor sovietice din ambele ţări. Cealaltă este de a urma, cu mai multă forţă decât până acum, actuala noastră politică în aceste ţări, având în vedere o reglementare generală a tuturor problemelor majore cu Uniunea Sovietică. Am sentimentul că cel de-al doilea procedeu este mai realist. Doresc să detaliez motivele pentru care susţin aceasta. Nu se poate nega faptul că retragerea trupelor ruseşti este o favoare mult dorită de popoarele celor două ţări. Trupele ruseşti în Bulgaria se poartă relativ bine, am auzit puţine plângeri împotriva soldatului rus. Dar este o mare amărăciune ca o ţară mică ca Bulgaria, cu o populaţie de 6.000.000 oameni, să susţină şi să plătească între 150.000-200.000 de soldaţi. Există, de asemenea, şi teama că manevrele trupelor ruseşti la graniţa cu Turcia ar putea implica Bulgaria într-un conflict. Teama nu este diminuată de faptul că ruşii pretind bulgarilor să menţină o armată regulată de 200.000 de oameni, când aproximativ 20.000 ar fi o cifră potrivită pentru această ţară, în cazul în care aceasta ar avea nevoie de trupe. In România, însă, trupele ruseşti, potrivit rapoartelor care sosesc la Misiunea americană şi la mine, jefuiesc (a se vedea memorandumul care înregistrează volumul de rechiziţionări cerut de guvernul

118

român - „rechiziţionări11fiind un eufemism pentru jaf), reţin oame­ nii şi în unele cazuri îi împuşcă. Se pare că este mai puţină disciplină în armata rusă din România decât în cea din Bulgaria şi o mai mare îngăduinţă din partea comandanţilor în a scuza jaful, pe motiv că românii au fost nemiloşi atunci când au ocupat Rusia ele Sud, cum desigur au fost. Prezenţa trupelor constituie un mare canal de scurgere a veniturilor pentru economiile ambelor ţări. Atât România cât şi Bulgaria sunt prinse în spirala inflaţiei, ceea ce face ca omul de rând să trăiască din ce în ce mai greu. Mai mult, prezenţa trupelor sovietice face posibil ca partidele comuniste din ambele ţări - şi în ambele ţări comuniştii sunt o mică majoritate - să-şi exploateze propria forţă. Deşi Comandamentul sovietic din ambele ţări neagă cu vehemenţă folosirea trupelor ruse în scopuri politice, există dovezi că este aşa. Spre exemplu: comuniştii încărcaţi în camioane ruseşti au fost duşi în mulţimea care demonstra în faţa palatului din Bucureşti la 8 noiembrie. Dar, chiar dacă trupele nu au fost folosite în scopuri politice, însăşi prezenţa lor fizică în aceste ţări constituie o presiune psihică împotriva căreia populaţiei locale îi este imposibil să facă vreo mişcare deschisă. Este posibil să se argumenteze că lucrul cel mai important şi benefic pe care noi l-am putea face pentru oamenii din Bulgaria şi România este să lucrăm pozitiv acum, intrând în ţară şi făcând trupele să plece, cu speranţa că guvernele locale vor reprezenta astfel mai mult populaţia şi mai puţin Rusia. Mă îndoiesc că soluţia ar fi aşa de simplă. In primul rând, nu poate fi vorba că prin recunoaşterea actualelor guverne din Bulgaria şi România le-am uansforma în grupări însetate de putere, care nu sunt numai puternic îngrădite prin controlul miliţiei, poliţiei, jandarmeriei, tribunalelor şi armatei, dar sunt şi speriate de excesele lor recente, pentru a relaxa strânsoarea. Comuniştii bulgari sunt foarte deschişi când afirmă că va urma o altă baie de sânge dacă vor fi înlăturaţi de la putere. Ei nu riscă o relaxare, pentru a-şi apăra propria piele. Rusia ştie acest lucru. Oricare ar fi scopul menţinerii trupelor în cele două ţări, ea ştie că retragerea trupelor înainte ca guvernele să-şi fi consolidat puterea, dacă nu se face printr-o formulă de înţelegere generală, ar fi o pierdere a propriului prestigiu, şi chiar mai important, o înfrângere majoră în intenţia ei de a instala guverne „prietene" în aceste ţări. Acest punct de vedere trebuie întotdeauna luat în considerare în încercarea de a ajunge la intenţiile Rusiei. Pentru ea un guvern „prieten" este unul pe care-1 poate domina. Ea nu are deloc încredere în români; ea ştie că românii, cu toate şicanele lor, vor găsi o modalitate de a-i înfrânge

119

scopurile în ţara lor dacă comuniştii ar fi scoşi de la putere, pentru că ar scăpa în câteva zile de prezenţa trupelor ruseşti. Cred că ar fi nerealist să sperăm că imediata noastră recunoaştere a guvernelor Bulgariei şi României ar însemna retragerea urgentă a trapelor ruseşti. Părerea unanimă, atât a conducătorilor bulgari, cât şi a celor români cu care am discutat, cu excepţia comuniştilor, este că ar fi mai bine dacă am recunoaşte guvernele lor pe actualele baze. Partidele de opoziţie din ambele ţări, constituind o majoritate, dar asupra cărora apasă povara a tot felul de represiuni, şi-ar asuma riscul de a ne face să încercăm a crea o zonă de mai mare libertate economică şi politică în care s-ar putea ajuta singure. Cred că în Statele Unite suntem tentaţi să ne subestimăm atât puterea politică, cât şi pe cea morală, sau să ne apreciem situaţia morală în lumina unui idealism benefic. De fapt, actuala noastră forţă morală în lume constă în marea noastră bogăţie ca naţiune. Este totuşi o bogăţie care poate fi repede transformată în obligaţie. în discursurile preşedinţilor noştri şi secretarilor noştri de stat noi am angajat profund naţiunea noastră în înfrângerea dictaturilor şi tiraniei. In special prin Declaraţia de la Yalta, am întreţinut speranţa tuturor ţărilor, înfrânte sau nu, că li se va garanta şansa de a-şi alege propriile guverne Iară constrângeri sau teamă. A le întoarce spatele acum, indiferent din ce motiv, spunând că „nu avem ce face”, cred că înseamnă a ne trăda pe noi înşine şi alte popoare ale lumii şi a promova un cinism care ar putea distruge uşor avantajul nostru moral. Unele ţări satelite, precum România, ar merita să fiarbă în sucul propriu. Unii dintre români s-au purtat în aşa fel încât nu pot avea pretenţii morale asupra noasuă. Dar noi suntem aceia care nu ne putem permite reaua credinţă şi negarea propriilor promisiuni. Am promis popoarelor alegeri libere alături de libertatea de întrunire şi libertatea presei. In nici una din cele două ţări nu s-au obţinut aceste condiţii; în România ele sunt desconsiderate în mod cinic, indiferent care ar fi standardul de măsurare a democraţiei, oriental sau occidental. Am fi minţit întreaga lume dacă am fi binecuvântat ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în aceste ţări. Am impresia că politica realistă pentru noi este de a înţelege Rusia, care deşi semnatară a tuturor promisiunilor mari pe care le-am făcut lumii, se poartă ca o putere imperialistă în cel mai rău sens, şi de a o presa, public sau în alt mod, de a se comporta diferit. Nu cred că politica guvernului nostru ar trebui foîosită ca un instrument de a opri dictatura stângii asupra unui popor care tocmai a fost eliberat prin sângele a milioane de oameni de o dictatură de dreapta. Dacă credem cu adevărat că democraţia este adevăratul curs al istoriei, dacă credem, aşa cum dovedeşte întreaga istorie de la Evul

120

Mediu încoace, că omul şi-a lărgit dreptul de a se exprima în toate domeniile, atunci este o culme a cinismului să-i oferi un alt set de lanţuri în schimbul celor care au fost rupte. Spunând aceasta, nu sunt cu orice preţ antisovietic sau anticomunist. După mine, poporul rus o duce infinit mai bine decât în vremea ţarilor. Ei sunt încă într-o adâncă sărăcie şi ies cu greu din ea, dar când îşi vor reveni îşi vor da seama din ce în ce mai mult de avantajele bogăţiei naturale şi umane ale ţării lor. Am văzut multe semne la Moscova că Rusia se îndreaptă spre o economie capitalistă. Cred că este inevitabil. Cred că întâlnirea cu lumea din afară, stabilită prin contactul milioanelor de soldaţi în alte ţări, va grăbi această tendinţă. Aceasta nu va fi bruscă sau revoluţionară, ea va fi continuarea unui curent care a început înainte de război şi se manifestă prin magazine comerciale, prin discriminarea dintre grupuri ale populaţiei, prin stabilirea de categorii sociale privilegiate şi prin alte moduri. Aprob toate lucrurile fundamentale pe care Rusia le-a făcut sub guvernul sovietic. Nu mă tem de comunism ca doctrină. Am pledat cu ardoare pentru noi relaţii înainte de a exista noi relaţii, de fapt mi s-a spus comunist sau socialist, ceea ce nu m-a deranjat. Dar nu trebuie să ignorăm două lucruri: politica guvernului rus este imperialistă în prezent şi, aşa cum se aplică comunismul în România şi Bulgaria, este mai mult o forţă reacţionară decât progresistă. Cu naivitatea lor ruşii s-au considerat eliberatori atunci când au intrat în aceste două ţări. Dar ţinuţi în spatele zidului lor timp de 27 de ani, ei nu şi-au dat seama că lumea s-a mişcat, că ţările din jurul lor au reuşit un compromis echitabil între un stat socialist şi unul capitalist şi au un avans cultural net faţă de Rusia. Rusia, prin însăşi izolarea ei, a forţat Balcanii şi alte ţări să se orienteze politic şi cultural spre democraţiile vestice. Nici Bulgaria, nici România nu au avu t o democraţie în sensul nostru, dar se mişcau încet către ea, până când fascismul le-a aruncat progresul în afara ordinii. Acum li s-a impus o forţă reacţionară care le va dezrădăcina cultura şi le va impune încă o dare înapoi, care le va suprima libertăţile pentru care am luptat cu toţii, libertăţi care, negate sub dictatură şi proastă guvernare, sperau să le aibă la sfârşitul războiului; o forţă care le va dezrădăcina economia pe care şi-au construit-o destul de bine singuri, chiar cu toate nedreptăţile faţă de ţărani; o forţă care-i trage mai degrabă înapoi decât înainte. Pentru toate aceste motive spun că este periculos şi nerealist să se urmeze o politică gen Runciman sau Munchen în oricare din ţările ocupate acum de Rusia. Nu am sentimentul că Rusia doreşte continuarea unei politici de dezacord cu noi sau că nu va ceda. Ceea ce s-a întâmplat în Austria şi în Ungaria trebuie să fi fost un şoc şi o

121

surpriză pentru ea. Mai mult, cred că este nedumerită de ce popoarele ţărilor pe care le-a ocupat nu o privesc ca pe un frate mai mare, eliberator. Dacă am putea citi minţile politicienilor nişi, cred că am descoperi o serioasă îndoială în privinţa corectitudinii propriei politici şi, desigur, cel puţin întrebări dacă nu cumva s-au extins prea mult. Noi nu putem face nimic mai mult decât să recunoaştem şi să dăm binecuvântarea pentru ceea ce face ea în aceste ţări ocupate. Cred că este, de asemenea, o iluzie să spun că putem face un aranjament prin care Rusia să aibă un avânt economic deplin în ţările balcanice, până la excluderea tuturor celorlalte ţări, dacă le va lăsa libertatea politică. Americanii nu sunt atât de naivi încât să creadă că puterea economică nu tinde să se manifeste şi în puterea politică. Unele perioade din viaţa guvernului nostru demonstrează elocvent că puterea economică încearcă întotdeauna fie să se îmbunătăţească, fie să se apere în domeniul politic. împotriva acestui fapt noi am votat un mare volum de reglementări legislative. Rusia este atât de puternic ancorată în viaţa economică a României, încât va fi cât se poate de greu să se asigure o zonă de operaţii pentru oricare altă ţară, dar cred că trebuie să insistăm asupra acestui lucru ca o parte a unei structuri generale de guvernare liberă. Deci, concluzia mea generală este că trebuie să ne respectăm angajamentele cu ferma convingere că ele vor conduce spre cea mai bună şansă de a avea pacea mondială şi că vor oferi popoarelor de pretutindeni cea mai bună şansă pentru o viaţă democratică. Dacă aş putea să schimb politica noastră, eu aş întări-o. Ar trebui să insistăm ferm pentru alegeri libere, aşa cum au fost în Finlanda, Ungaria şi Austria, şi să refuzăm a recunoaşte rezultatele celor care nu sunt libere. Ar trebui să insistăm ca opoziţia să fie liberă să vorbească şi să scrie. Acestea sunt lucruri simple pe care le-am promis, lucruri simple care vor conduce la întărirea poziţiei noastre morale şi, în consecinţă, politice. Avem multe cărţi; nu văd nici un motiv pentru care să ne temem să le jucăm. Referitor la Bulgaria, cred că sunt multe şanse ca baza de guvernare să fie lărgită pentru a promova un guvern care să fie acceptat de noi. Vor trece luni, dar noi trebuie să menţinem presiunea. Atât primul ministru, cât şi Gheorghi Dimitrov, liderul comunist, mi-au făcut promisiuni în acest sens. Acestea vor fi îndeplinite dacă vom menţine presiunea. Partidul Comunist Bulgar este un partid local şi, prin însăşi natura lui, va fi din ce în ce mai responsabil faţă de poporal bulgar. în România, situaţia este mult mai dificilă, dar sunt lucruri pe care noi le putem face. Nu trebuie să facem propuneri directe

122

guvernului român dacă situaţia nu se schimbă radical, păstrând propunerile pentru guvernul sovietic, dar cred că trebuie să încurajăm întărirea autorităţii Regelui, ca simbol al unui guvern constituţional şi ca simbol al rezistenţei împotriva dominaţiei străine sau a comuniştilor minoritari. Noi trebuie să încurajăm orice iniţiativă locală care să conducă spre o soluţie acceptabilă a crizei constituţionale, deşi mă îndoiesc că va li vreuna în afara intervenţiei Comisiei Aliate de Control sau a canalelor diplomatice ale celor trei puteri. Noi trebuie să încurajăm orice acţiune care să conducă la o criză din care să rezulte un guvern mai acceptabil, ca, de exemplu, retragerea Partidului Socialist dintr-o coaliţie care nu este de fapt o coaliţie, potrivit standardelor. Trebuie să ne arătăm în permanenţă nemulţumirea faţă de toate formele de represiune: scoaterea în afara legii a partidelor din opoziţie, suprimarea ziarelor şi negarea dreptului de întrunire al opoziţiei. Am încercat să explic guvernului Groza, prin intermediul ministrului de Externe, că aceste lucruri sunt dimensiuni prin care măsurăm orice democraţie, estică sau occidentală - că sunt, de fapt, elemente de democraţie minimă. Cred că trebuie să manifestăm un interes constant pentru proiectata lege electorală în România şi posibilitatea unor noi alegeri în Bulgaria. Ministrul de Justiţie (comunist) din România mi-a spus că nu este împotriva tipului ungar de alegeri, dar cred că este un semn de întrebare dacă partidul său îi va permite să promoveze o astfel de lege. Singura modalitate ca aceasta să fie promovată este ca noi să insistăm. Insistenţa trebuie dirijată către Moscova. De fapt, chiar dacă nu reuşim să obţinem un guvern interimar, de largă reprezentare în România sau Bulgaria, cererea noastră minimă trebuie să fie pentru alegeri cel puţin asemănătoare cu cele din Ungaria şi Austria. Cred că trebuie să ne străduim să corectăm pe cât posibil erorile condiţiilor de Armistiţiu, prin care noi am dat înaltului Coman­ dament sovietic deplina putere de a lua hotărâri în România în locul Comisiei Aliate de Control. Militarii noştri oficiali sunt în permanenţă umiliţi prin faptul că trebuie să afle de la alţii despre decizii la care trebuie să ia parte. Nu se poate pretinde că există o acţiune comună în cadrul Comisiei Aliate de Control din România sau Bulgaria. Sunt sigur că numai simţul datoriei al ofiţerilor armatei americane îi ţine la post în aceste două ţări. Sugestiile pe care le-am făcut nu intenţionează a fi distructive. Ele se bazează pe sentimentul că nu există o modalitate de a îmbunătăţi relaţiile noastre cu Rusia decât într-un mod pe care aceasta îl înţelege. Am convingerea că unicul rezultat poate fi

123

îmbunătăţirea relaţiilor, chiar dacă acestea se înrăutăţesc înainte de a se îmbunătăţi. Cred, de asemenea, că publicul american ar trebui să cunoască mult mai bine adevărul decât îl ştie acum. Faptul că avem corespondenţi în România şi Bulgaria ajută la ceva, dar nu prea mult, pentru că ei pot obţine doar fapte izolate şi nu întregul tablou. Eu am avut privilegiul deosebit de a promite că informaţiile vor fi transmise numai guvernului american pentru că persoanele care au admis în faţa mea că guvernul lor are un caracter nereprezentativ nu ar admite aceasta în faţa unor corespondenţi ai ziarelor. Singurul care este în situaţia de a spune ce se petrece în aceste ţări este guvernul american. Mark Ethridge Washington D.C. 6 decembrie 1945

MISIUNEA ETHRIDGE Rezumatul Raportului privind politica sovietică în România şi Bulgaria Contradicţiile dintre angajamentele publice ale guvernului sovietic privind România şi Bulgaria, începând cu august 1944, şi politica ulterioară au ca rezultat serioase diferenţe de opinie între acesta şi Statele Unite. In timp ce guvernul sovietic este public angajat prin declaraţiile dlui Molotov din 3 aprilie şi 25 august 1944 de a nu in ten/e ni în refacerile interne ale României, prin Declaraţia de la Yalta, de a stabili un guvern de largă reprezentare a tuturor elementelor democratice şi prin Acordul de la Potsdam, de a lărgi consultările cu delegaţiile americană şi engleză în cadrul Comisiei Aliate de Control din aceste două ţări, el a urmărit de fapt o politică de prelungire a ocupaţiei militare, de dominare politică mascată în România şi Bulgaria prin partidul comunist şi de penetrare economică extensivă atât directă, cât şi indirectă. Obiecţiile guvernului Statelor Unite faţă de această practică au fost exprimate prin notele sale din 18 august şi 16 noiembrie 1944 către guvernul bulgar, cu privire la procedura electorală, şi prin notele sale din 14 martie şi 23 august 1945, privind formarea guvernului Groza şi criza constituţională din România. Interpretarea sovietică privind guvernele democratice instaurate în baza Declaraţiei de la Yalta poate fi judecată tocmai prin. regimurile pe care aceasta le sprijină în România şi Bulgaria. In ambele ţări, aceasta a sprijinit instalarea unor guverne de „front", care aparent reprezintă toate grupările democratice, dar exclud partidele „burgheze", care sunt în general în favoarea procedurilor constituţionale occidentale şi care în trecut s-au identificat cu politici antifasciste. La o examinare mai atentă, totuşi, Frontul Patriotic din Bulgaria şi Frontul Naţional Democrat din România nu sunt de fapt guverne de coaliţie în adevăratul sens al cuvântului, ci regimuri dominate în cea mai mare parte de către Partidul Comunist, în ciuda

125

faptului că acesta este minoritar în ambele ţări. Partidele ţărăneşti şi socialiste, care în alegeri libere ar câştiga fără îndoială majoritatea în ambele ţări şi ar da semne de o reală democraţie în sensul estic al cuvântului, sunt membre ale acestor guverne de „front". Totuşi, în ambele cazuri, ele nu sunt reprezentate de adevăraţii lor conducători, ci de „disidenţi", rolul acestora nefiind pe măsura probabilei lor forţe, ei fiind în permanenţă supuşi unui atac din partea comuniştilor. Fostele partide „burgheze" sunt reprezentate într-un grad mai scăzut şi se bucură de un sprijin redus în ambele ţări. In cazul României, un număr de elemente importante care în trecut au jucat un rol deosebit în sprijinirea politicii profasciste a regelui Carol sau a Mareşalului Antonescu, cum sunt liberalii Iui Tătărescu şi anumite rămăşiţe ale legionarilor Gărzii de Fier, ocupă astăzi locuri în guvern. Atât în România cât şi în Bulgaria sunt asemănări evidente în modul în care guvernul sovietic foloseşte partidele comuniste. In ambele cazuri, acesta s-a bazat pe organizaţiile comuniste existente înainte de război, conduse de Ana Pauker în România şi Gheorghe Dimitrov în Bulgaria. In ambele ţări, comuniştii s-au limitat la a pune mâna pe câteva posturi-cheie, prin care au reuşit să domine întregul guvern. Dintre acestea, cele mai importante sunt Ministerul de Interne, care controlează politica, şi Ministerul de Justiţie. în alte ministere, şi în special în Ministerul de Război, aceştia îşi exercită influenţa prin numirea de ofiţeri în posturi-cheie, la nivelul doi, care sunt fie comunişti, fie simpatizanţi. Atât în România, cât şi în Bulgaria, partidele comuniste sunt dirijate de Moscova şi toţi miniştrii comunişti au vizitat capitala rusă în cursul anului trecut pentru a discuta cu autorităţile sovietice. Există dovezi că sunt instalate linii telefonice directe cu Moscova, prin care se menţin legături permanente. Influenţa partidelor comuniste constă clin a servi ca un modul de control asupra reprezentanţilor diplomatici şi militari sovietici în România şi Bulgaria, reuşind în felul acesta să anticipeze eforturile sovieticilor în promovarea politicii lor. în timp ce guvernul sovietic a trecut la exercitarea unei directe şi constante influenţe asupra afacerilor interne din cele două ţări, politica sa de exercitare a autorităţii printr-un partid minoritar a condus la un declin rapid al prestigiului sovietic şi a îndepărtat majoritatea partidelor care la început au dorit să coopereze cu ruşii. în paralel cu politica sa de dominare a României şi Bulgariei, guvernul sovietic a fost foarte activ în extinderea controlului economic asupra acestor două ţări. în parte, această activitate economică s-a desfăşurat în cadrul Acordurilor de Armistiţiu cu cele 126

două ţări, deşi în cazul României autorităţile sovietice au dat o mai largă interpretare drepturilor lor pe baza Armistiţiului, decât ar fi acceptat Statele Unite şi Marea Britanie în cazul în care ar fi fost consultate. în afara cadrului Armistiţiului, guvernul sovietic a încheiat acorduri comerciale care, cel puţin la început, au absorbit totalul surplusului exportabil al celor două ţări şi a blocat multe produse de care guvernul sovietic nu are strictă nevoie şi pe care intenţionează să le reexporte în alte ţări. Mai mult, în România, sub pretextul clarificării situaţiei întreprinderilor economice care au aparţinut firmelor germane, guvernul sovietic şi-a asumat controlul în importante sectoare ale economiei româneşti, cum sunt transporturile şi industria petrolieră, prin înfiinţarea de companii mixte sovieto-române. Paralel cu acest program de dominare politică şi penetrare economică, autorităţile sovietice au neglijat sistematic să recunoască interesele americane şi britanice. Trebuie admis că prevederile Armistiţiului şi atmosfera creată de discuţiile sovieto-britanice de la Moscova, în octombrie 1944, au dat ruşilor motive temeinice să creadă că România şi Bulgaria au fost abandonate dominaţiei lor în exclusivitate. La Conferinţa de la Yalta, totuşi, Statele Unite şi Marea Britanie au lansat o nouă politică, care a reafirmat interesele lor în aceste ţări, şi de atunci ele au încercat în mod repetat să redreseze echilibrul. Totuşi, în ciuda eforturilor considerabile, poziţiile delegaţiilor americane şi britanice în cadrul Comisiilor Aliate de Control nu s-au schimbat substanţial şi încercările misiunilor americană şi britanică de a valorifica opiniile guvernelor lor şi de a proteja interesele lor au avut doar un succes moderat. Separat de problemele politice generale, şi de prestigiu în general, principalele interese americane în aceste ţări sunt investiţiile în industrie (care sunt importante numai în România), relaţiile comerciale, libertatea de exprimare a opiniilor Statelor Unite prin intermediul presei şi filmelor, ca şi conducerea unor instituţii de informare. Este semnificativ să remarcăm contraste în politicile guvernului sovietic în România şi Bulgaria. Partidul Comunist bulgar este o formaţiune autonomă destul de puternică, reprezentând probabil 20% din electorat. Autorităţile sovietice i-au lăsat mână liberă şi i-au acordat un sprijin general. In Bulgaria trupele sovietice de ocupaţie exercită o foarte mică influenţă asupra guvernului şi aproape toate grupările democratice au dorit, cel puţin la început, să se adapteze politicii sovietice. Excesele partidului comunist, şi nu o acţiune deschisă din partea autorilăţilor sovietice, au condus la dezintegrarea coaliţiei Frontului Pauiotic după încheierea ostilităţilor în Europa.

127

în România, partidul comunist nu a reprezentat niciodată mai mult de 3 sau 4%, şi chiar şi astăzi singurii conducători în care ruşii au încredere deplină sunt Ana Pauker, Emil Bodnăraş şi Vasile Luca, care, ca cetăţeni români, aparţin unor grupuri etnice minoritare. Deoarece autorităţile sovietice au trebuit să se bazeze pe un grup atât de mic, nu au fost capabile să creeze o adevărată coaliţie guverna­ mentală şi nici să conducă problemele României decât printr-o intensă şi directă intervenţie. Trebuie, de asemenea, remarcat faptul că Bulgaria a câştigat şi teritorial prin relaţiile sale strânse cu Uniunea Sovietică şi întrevede posibilitatea de a-şi îmbunătăţi situaţia faţă de Turcia, Grecia şi Iugoslavia. Pe de altă parte, România, cu excepţia Transilvaniei de Nord, pe care oricum se aştepta să o redobândească, a suferit numai pierderi de pe urma ruşilor. O altă diferenţă o reprezintă monarhia. In timp ce în Bulgaria aceasta este un factor fără consecinţe, în România ea are o mare importanţă, de aceea autorităţile soviedce s-au străduit săşi impună punctul de vedere trecând peste voinţa monarhului. Sunt, de asemenea, contraste semnificative în succesele politicii sovietice, în timp ce în Bulgaria majoritatea grupărilor democratice colaborează pentru a se adapta noii situaţii, blamând pentru tulburările create pe comuniştii extremişti bulgari, în România există o rezistenţă puternică din partea majorităţii elementelor democratice faţă de intervenţia sovietică directă în problemele ţării, sentiment ce se extinde până la un anumit nivel al conduceiii comuniste autonome. Judecând politica sovietică aşa cum se reflectă ea în România şi Bulgaria, pare probabil că guvernul soviedc este sincer în a crede că numai acele guverne sunt democratice şi prietene Uniunii Sovietice care sunt conduse de regimuri de „front" dominate de comunişti. Având în vedere sistemul politic intern din Rusia, lucrul acesta nu este surprinzător. Protestele Rusiei faţă de intervenţia altora în aceste două ţări sunt în mod sigur nesincere, pentru că permanentul şi puternicul lor amestec în politica internă a acestor ţări este atât de evident unui observator imparţial, încât negarea lui poate fi considerată ca o directivă de partid dictată de la nivel superior. în ceea ce priveşte intenţiile sovietice de ultimă oră în această zonă, nu există motive să credem că politica sovietică vizează mai mult decât stabilirea unei zone de securitate axată pe Bulgaria, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia. Trebuie accentuat, totuşi, că poziţia puternică pe care guvernul sovietic o vizează în Bulgaria şi România va fi, fără îndoială, folosită ca un mijloc de exercitare de presiuni asupra Greciei, Turciei şi Strâmtorilor şi ar putea fi transformată,

128

fără mari eforturi, într-o trambulină pentru o agresiune în regiu­ nea de Est. Confruntate cu această atitudine sovietică în România şi Bulgaria, Statele Unite au în faţă următoarea alternativă: de a-şi continua politica de aderare la poziţia avută la Yalta şi Potsdam sau de a ceda această zonă sferei sovietice de influenţă. Actuala politică a Statelor Unite se bazează pe două principii: că pacea va fi asigurată numai de guverne reprezentative în toate ţările cu tradiţii politice vestice şi că a ceda Sovietelor o sferă de influenţă acum ar însemna o invitaţie la expansiune în viitor. Dacă Statele Unite nu sunt pregătite să renunţe la aceste două principii, trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura aplicarea lor. Chiar dacă anumite avantaje temporare şi pe plan local pot fi obţinute printr-o intervenţie americană directă în România şi Bulgaria, trebuie recunoscut că nu se poate aştepta o îmbunătăţire semnificativă în aceste ţări fără o schimbare în politica sovietică. Trebuie, de asemenea, recunoscut că singurul mod de a schimba atitudinea sovietică este de a ţine alegeri libere în condiţii similare cu cele din Finlanda, Ungaria şi Austria. Pe baza experienţei trecute, este clar că alte măsuri, ca lărgirea bazei actualelor guverne prin remaniere, retragerea trupelor de ocupaţie sovietice etc. nu vor reprezenta garanţii sigure de schimbare a politicii sovietice câtă vreme nu vor fi alegeri libere. Mark Ethridge

Washington, D.C. 6 decembrie 1945

Onor. James F. Byrnes Secretar de Stat 8 decembrie 1945 Stimate Dle Secretar, Când mi-aţi cerut să merg în România şi Bulgaria, mi-aţi dat instrucţiuni să aflu dacă guvernele interimare din aceste ţări sunt larg reprezentative în sensul Declaraţiei de la Yalta, care exprimă convingerea celor Trei Mari că o pace durabilă se poate baza numai pe guverne democratice şi deplin reprezentative şi poate exista numai dacă popoarele acestor ţări ar avea posibilitatea de a vota în alegeri libere, fără constrângere şi teamă. Potrivit instrucţiunilor dumneavoastră, preocuparea noastră nu era complexitatea politică a celor două guverne, ci caracterul reprezentativ al acestora. Trebuie să vă transmit că, după ce am avut convorbiri în cele două ţări cu un număr mult mai mare de 300 persoane, reprezentând toate elementele şi nuanţele opiniei publice, nu consider guvernele din România sau Bulgaria ca larg reprezentative pentru toate elementele democratice, în sensul Yalta. Mai mult, trebuie să spun, cu toată sinceritatea, că ambele guverne sunt autoritare şi sunt dominate de un partid şi că mari segmente democratice ale populaţiei, atât în România, cât şi în Bulgaria, au fost excluse forţat de la reprezentarea în guvern, în timp ce, în România în special, foşti colaboratori pro-fascişti, şi chiar unii din Garda de Fier, ocupă poziţii-cheie în guvern. In ambele ţări sunt la putere guverne de „front“. In Bulgaria, Frontul Patriotic, organizat în 1942 ca o combinaţie a mişcării politice şi a mişcării de rezistenţă a partizanilor, care a activat împotriva naziştilor şi a dictaturii regelui Boris, a venit la putere prin răsturnarea cabinetului Muravievîn septembrie 1944. La constituire,

130

mişcarea Frontul Patriotic ar fi putut fi considerată cu adevărat larg reprezentativă, iar programul anunţat progresist; ea a devenit însă mult mai puţin reprezentativă în cele 15 luni de viaţă. Din partidele iniţiale, care au constituit Frontul Patriotic, numai comuniştii şi Zveno au păstrat o aparenţă de unitate în rândurile lor. Primul ministru, membru al partidului Zveno, a fost criticat la congresul propriului partid că nu pune capăt exceselor şi că permite ca guvernul să fie dominat de un partid. Conducătorul Partidului Socialist din Bulgaria nu este în guvern, iar liderul socialist disident, care este în cabinet, nu poate fi considerat reprezentativ pentru vreun grup larg din partidul său. Deşi partidul agrarian este recunoscut, prin consens, drept cel mai mare partid din Bulgaria, primul său conducător de după război, dr. G. M. Dimitrov, a considerat necesar să plece din ţară după un refugiu temporar la Misiunea Politică a Statelor Unite, iar al doilea lider, Nikola Petkov, a demisionat din cabinet când s-a convins că putea rămâne în acesta numai dacă partidul său accepta dominaţia unei singure grupări. în total, şase membri din cabinetul iniţial au demisionat. Cu fiecare demisie guvernul a devenit tot mai puţin reprezentativ pentru celelalte elemente democratice din Bulgaria şi mai reprezentativ pentru comunişti, care, după cea mai înaltă estimare pe care am primit-o, are aproximativ 30% din forţa electorală din Bulgaria, iar după cea mai scăzută 10%. Partidul Zveno nu a fost deloc un partid decât după lovitura de stat; a fost o ligă conspirativă a militarilor şi a intelectualilor independenţi, care aveau mare încredere în guvern ca o elită, ca şi în propria abilitate de a depăşi pe conducătorii parti­ delor tradiţionale. Nu a existat pretenţia din partea nimănui, înainte de alegerile de la 18 noiembrie, cu excepţia comuniştilor, că guvernul era reprezentativ în sensul Yalta. Era satisfăcător doar ca guvernul să aibă o majoritate. Nu exista posibilitatea ca guvernul să nu obţină majoritatea, de fapt, mi s-a spus, cu o lună înaintea alegerilor, care vor fi rezultate Ele nu semnifică nimic. Sub un furnir subţire de „libertăţi civice“, alegerile au fost caracterizate de constrângere şi teamă şi au fost aranjate dinainte, în aşa fel încât să nu poată exprima voinţa poporului. Locurile în Sobranye (parlamentul naţional) au fost repartizate înainte de alegeri, fără nici o bază de sprijin popular, ci prin înţelegeri arbitrare între partidele din Frontul Patriotic. S-a folosit o singură listă, grupările din opoziţie s-au abţinut, aşa că alegătorul a putut să voteze numai prin da sau să depună un vot alb, ceea ce teoretic ar fi fost un vot contra guvernului. Nu a fost posibil

131

să se voteze pentru partide, ca în Ungaria şi Austria. Conştienţi că întreaga bază a unor astfel de alegeri era frauduloasă, partidele Agrarian şi Socialist, care reprezentau un segment foarte important al opiniei publice, au refuzat să participe. Singura surpriză a alegerilor a fost că atât de mulţi oameni au avut pe faţă curajul să depună buletinele albe; nici o formă de ameninţare şi constrângere n-a fost cruţată pentru a-i împiedica să procedeze astfel. Partidul Comunist controlează nu numai maşinăria alegerilor, dar şi, prin Ministerele de Interne şi Justiţie, toate mecanismele guvernului, până jos, la primăriile celor mai mici sate, ca şi miliţia, poliţia oraşelor şi tribunalele. Modelul de preluare a puterii în România este foarte asemănător, dar cu diferenţe semnificative. Regimul Antonescu a fost înlăturat prin lovitura de stat de la 23 august 1944. Guvernul care s-a format era compus din cele trei partide tradiţionale, NaţionalŢărănesc, Naţional-Liberal, Social-Democrat, precum şi din comunişti. Aceştia din urmă au fost, până atunci, o organizaţie ilegală, care a suferit mari persecuţii şi reprimări. în şapte luni au căzut trei cabinete, iar cu fiecare criză comuniştii şi-au întărit poziţia. La 6 martie, în acest an, la insistenţele dlui Vîşinski, vice-comisarul sovietic al Afacerilor Externe, a fost instalat actualul guvern, condus de Petru Groza. La Moscova, dl Vîşinski a insistat faţă de mine că acţiunea sa nu a constituit o intervenţie în treburile din România, ci doar o intervenţie în treburile Comisiei Aliate de Control. Totuşi, guvernul a fost schimbat, iar comuniştii, a căror putere, potrivit celor mai înalte estimări primite de la un înalt funcţionar al actualului guvern, este de aproximativ 10%, ocupă Ministerele de Interne şi Justiţie, controlând astfel tribunalele, poliţia, jandarmeria, poliţia secretă şi mecanismele electorale. Pe lângă aceasta, ei controlează alte câteva posturi din cabinet, inclusiv pe primul-ministru, fie direct, fie prin reprezentanţii Frontului Plugarilor şi ai Uniunii Patrioţilor, partide pe care ei le-au organizat pentru a se adresa ţăranilor, micilor meseriaşi şi liber-profesioniştilor. Aceste grupări au o înţelegere de colaborare la nivel înalt cu socialiştii, care sunt probabil cel mai mare partid din coaliţie, dar, datorită fricţiunilor de la bază, coaliţia s-ar putea să nu supravieţuiască. Partidele Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal, care au participat la guvernare până la 6 martie în cabinetele guvernului Sănătescu şi guvernului Rădescu, sunt acum total excluse şi au devenit, dintr-o dată, „fasciste", deşi ani de zile ele au fost reprezentante de frunte ale democraţiei parlamentare în România,

132

rezistând activ politicii pro-fasciste a Regelui Carol. Un mare număr dintre liderii judeţeni şi de sectoare au fost arestaţi, iar la plecarea mea din România partidele erau confruntate cu perspectiva de a fi scoase complet în afara legii. Ziarele le-au fost desfiinţate, sediile leau fost preluate în cele mai multe cazuri, iar încercările de a ţine întrunirile politice sunt blocate. Regretabila şi spontana manifestaţie de stradă, care a avut loc în Bucureşti la 8 noiembrie, a fost exagerată de guvern ca fiind un mare „complot fascist". Prin guvernul Groza poporul român are acum o nouă dictatură în locul celei răsturnate în august 1944. Noua dictatură nu a încercat încă să-şi legalizeze poziţia prin alegeri. Guvernul sovietic a recunoscut aceste două guverne şi a menţionat cu fermitate poziţia că ele sunt reprezentative, ceea ce a avut ca rezultat păstrarea lor la putere. El a profitat de această ocazie pentru a încheia acorduri comerciale cu ambele ţării şi pentru a obţine concesii economice maxime în România - concesii exhau­ stive, care să constituie un camuflaj economic pentru alte ţări. Noi, pe de altă parte, am aderat Ia o strictă interpretare a garanţiilor de la Yalta, „de a armoniza în timpul perioadei de instabilitate temporară din Europa eliberată polidcile celor trei guverne în a sprijini popoarele... să rezolve prin mijloace democratice problemele lor economice şi politice p r e s a n t e C u diferite ocazii noi am protestat formal împotriva caracterului autoritar al celor două guverne. în timp ce înţeleg pe deplin necesitatea Armatei Roşii de aşi proteja flancul de Sud, din moment ce a fost angajată activ în Europa Centrală, iritarea pe care guvernul sovietic probabil a simţito în legătură cu evenimentele de anul trecut din Grecia şi preocuparea sa privind chestiunea Strâmtorilor, precum şi amărăciunea poporului rus legată de teribilele distrugeri făcute de Armata română în Ucraina, eu cred că aceste consideraţii ar trebui să aibă acum mai puţină greutate şi am încredere că eventual ar fi posibil ca ruşii şi noi să ajungem la o înţelegere în privinţa acestor ţări, pe coordonatele deja atinse în legătură cu alte ţări foste inamice, din Europa de Est. In special în ceea ce priveşte alegerile, sper ca precedentele create în Austria şi Ungaria - liste separate şi libertăţi cetăţeneşti - asupra cărora au fost de acord toate cele Trei Puteri de la Yalta, pot fi aplicate în Bulgaria şi România. Al dumneavoastră sincer, ss. Mark Ethridge

133

N otă asupra convorbirii dintre Mark Ethridge şi generalul Susaikov, şef-adjunct al Comisiei Aliate de Control Bucureşti Bucureşti, 19 noiembrie 1945 Prezenţi: General Col. Susaikov General-lt. Vinogradov D-na Orlova - translator Dl Mark Ethridge Dl Burton Y. Berry General de Brigadă Schuyler Dl C. E. Black Lt. com. Belic - translator. Dl Ethridge a explicat generalului Susaikov scopul vizitei sale în România, precizând că, urmare a diferenţelor de păreri ivite la Consiliul Miniştrilor de Externe de la Londra, secretarul de stat Byrnes i-a cerut să facă o vizită în Bulgaria şi România, într-o misiune de informare. întrebarea principală la care dorea să găsească răspuns era dacă actualul guvern român era repxezentativ pentru toate elementele democratice din România, aşa cum s-a definit în Declaraţia de la Yalta. Dl Ethridge i-a cerut apoi gen. Susaikov părerea în legătură cu această problemă. După ce mai întâi şi-a exprimat convingerea că actualul guvern român era, de fapt, reprezentativ, gen. Susaikov a precizat cu oarecare amănunte lipsurile guvernului Rădescu, care au făcut ca guvernul sovietic să-i retragă sprijinul. Părerea sa era că guvernul Rădescu a greşit în mod special în neacordarea de ajutor suficient

134

armatei sovietice în ultimele faze ale războiului împotriva Germaniei. Românii au furnizat numai 120.000 soldaţi pentru linia frontului în timp ce ţineau 300.000 soldaţi în spatele liniilor. în asemenea împrejurări, guvernul sovietic nu putea decât să se întrebe împotriva cui speră Rădescu să folosească aceşti soldaţi. în multe alte situaţii guvernul Rădescu nu a reuşit să joace rolul aşteptat, într-o perioadă când armatele ruse luptau într-un război dur pe frontul ungar şi la un moment dat au fost în pericol de a fi încercuite. Apoi gen. Susaikov a prezentat, prin contrast, forţa cu care guvernul Groza a sprijinit efortul de război după preluarea puterii în martie 1945. Acesta a făcut posibil furnizarea de 300.000 soldaţi pentru front, lăsând numai 100.000-120.000 în rezervă şi a fost, în multe alte privinţe, mult mai activ decât predecesorul său în continuarea războiului. De la încheierea păcii, guvernul Groza a promovat o importantă reformă agrară şi a impulsionat producţia de cărbune, după ce scăzuse în regimul trecut de la 8.000 la 4.000 tone pe zi. Potrivit gen. Susaikov, regimul Groza a desfiinţat toate lagărele politice, cu excepţia celor pentru fascişti şi criminali de rând, şi a redus numărul poliţiştilor de la 60.000, sub guvernul Rădescu, la 27.000. Ca răspuns la următoarele întrebări ale dlui Ethridge, gen. Susaikov a revenit cu amănunte privitoare la criza din februarie şi martie 1945, care a avut ca rezultat venirea la putere a guvernului Groza. El a recunoscut că guvernul sovietic a exercitat presiuni asupra Regelui şi, ca rezultat al vizitei lui Vîşinski, a fost adus la putere un guvern foarte popular în România în contrast cu acela al lui Rădescu. Când dl Ethridge a remarcat că ar fi greu ca vreo nemulţumire populară să se manifeste, datorită faptului că erau numeroşi soldaţi sovietici în ţară, gen. Susaikov l-a asigurat că, într-adevăr, nu vor fi răzmeriţe, dar nu ca rezultat al presiunii militare ci datorită popularităţii regimului însuşi. I ifsteca ce priveşte demonstraţia de acum câteva zile, care a d naştere la atâtea comentarii, gen. Susaikov a spus că are motive perfect întemeiate să creadă că a fost organizată nu numai pentru a demonstra simpatia faţă de Rege, dar, în mod sigur, a avut un caracter de provocare. în timp ce unii relatau că autorităţile au tras în mulţime, el însuşi s-a dus acolo după ce a fost indus în eroare de informaţii de mâna a doua şi a aflat că doar o singură persoană a fost omorâtă. El a fost de asemenea impresionat de faptul, dezvăluit în anchetele ulterioare, că mulţi dintre demonstranţi aveau bâte, sare şi tutun, pentru a arunca în ochii poliţiei. în timp ce aceste persoane pretindeau că au făcut aceasta pentru că se temeau de un atac al

135

poliţiei, el credea că acest fapt era un indiciu clar despre intenţiile provocatoare ale demonstranţilor. Gen. Susaikov a explicat în continuare refuzul său de a accepta propunerea colegilor americani şi britanici de a se înfiinţa o comisie comună, care să analizeze faptele petrecute la demonstraţie, mai întâi pentru că ar reprezenta o intervenţie în problemele interne ale României, în al doilea rând pentru că, în baza Convenţiei de Armistiţiu, era îndatorirea înaltului Comandament sovietic să păstreze ordinea în ţară. Generalul Susaikov a încheiat întâlnirea asigurându-1 pe dl Ethridge că se poate simţi în deplină libertate să se întâlnească cu oricine din ţară şi a adăugat cu un zâmbet că spera ca la sfârşitul sejurului să-l câştige pe dl Ethridge de partea opiniilor sale, pentru a putea forma un bloc împotriva generalului Schuyler.

136

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Gheorghe Tătărescu (liberal), vice-premier şi ministru de Externe Bucureşti, 21 noiembrie 1945 După ce a declarat că dorea ca toate întrebările să-i fie puse în mod deschis şi că indiferent cât de penetrante ar fi el va răspunde cu cea mai mare sinceritate, dl Tătărescu şi-a prezentat poziţia politică personală, spunând că a fost unul dintre cei mai mari anticomunişti din România. Când a fost la putere sub administraţiile trecute, chiar a împrăştiat o demonstraţie comunistă, folosind artileria. Astăzi el era tot anticomunist, şi a spus-o în public, la ultimul congres al partidului său, când şi-a prezentat programul capitalist-liberal. Trecând la conflictul între cele două grupuri ale partidului liberal, el a spus că fracţiunea lui Brătianu a reprezentat întotdeauna elementul reacţionar, pe când grupul său reprezintă elementul progresist liberal, care în trecut s-a opus comunismului. Următoarea secţiune a interviului a fost în apărarea politicilor sale înainte de război. El a justificat hotărârea sa din 1940 de a ceda Basarabia Uniunii Sovietice spunând că ţara sa era izolată şi că toate ţările învecinate făceau concesii teritoriale. In acest timp germanii erau şi aliaţii ruşilor. El a menţionat conversaţia cu ambasadorul Bullitt la Paris, care i-a spus că s-ar putea ca Statele Unite să intre în război. în consecinţă, el a cedat Basarabia, cu scopul implicării în luptă, dar cu obiectivul de a avea chestiunea stabilită definitiv la conferinţa de pace. El a explicat că şi-a dat demisia în iulie 1940, pentru că germanii exercitau presiuni, cerându-i mai mult decât putea da.

137

Referindu-se la acuzaţia de criminal de război, dl Tătărescu a spus că aceasta s-a bazat pe acţiunea sa de cedare a Basarabiei şi că era prieten cu ex-regele Carol. El a spus că dacă ar fi confruntat cu aceleaşi probleme din nou, ar urma aceeaşi politică. Explicând că el şi regele Carol, spre sfârşitul anilor 30, şi-au dat seama că în Europa există un puternic curent politic de extremă dreaptă, reprezentat de legionari în România, şi-au dorit să-l canalizeze în folosul României. El a admis că Regele a folosit metode exagerate în dictatura sa, dar a insistat că totuşi Carol era esenţial anti-legionar, anti-german şi proanglo-american. Din cauza dictaturii exagerate a regelui Carol, nu a mai colaborat cu el în următorii doi ani. A insistat totuşi că Regele a fost un patriot explicând că acesta a căutat să conducă ţara cu fermitate până a putea primi ajutor de la Statele Unite şi Marea Britanie. El s-a adaptat la supravieţuire, indiferent de mijloace, şi a căutat să ţină intacte 30 divizii armate, pentru a fi folosite în viitor. Când Carol a fost detronat, Maniu, Brătianu, Antonescu şi Ambasada Germană au colaborat la aceasta. In timpul războiului şi mai târziu, când acesta a fost îndreptat spre Rusia, el a căutat să organizeze o mişcare de rezistenţă şi a propus un pact cu Maniu şi Brătianu în 1940. El a admis că acum este confruntat cu anumite dificultăţi personale, prin aceea că anterior luptase împotriva Uniunii Sovietice ca burghez şi anti-comunist, dar a spus că era realist, fiind în politică de 30 ani şi că, din 1919 până în 1940, el a fost, în mare măsură, autorul politicii externe a României. Acum, după ce au câştigat o mare victorie, sovieticii sunt o forţă imensă în problemele mondiale şi echilibrul puterii în Europa a fost complet distrus, astfel că, aşa cum în mod permanent a amintit prietenilor săi, România trebuie să fie un prieten al Rusiei sau să moară. El spune ţării şi prietenilor săi că România a intrat acum întrun nou ciclu al istoriei. In condiţiile colaborării cu Rusia, el nu credea că România ar trebui izolată de restul lumii, ci ar trebui să fie prietenă cu Statele Unite şi Marea Britanie. Când a fost la Moscova, a discutat problema cu înalţi oficiali ruşi care au declarat că şi ei doreau asemenea relaţii pentru România. Trecând la situaţia internă, el a spus că partidul său, Naţional Liberal, reprezenta 80% din liberali şi că conservato­ rismul grupului lui Brătianu se dovedeşte prin faptul că ei nu au un program modern, cu excepţia celui proclamat în 1930. Astăzi, în guvern, partidul său are numai trei miniştri care nu sunt de acord cu F.N.D., dar care au fost capabili să realizeze multe. El a intrat în guvern nu pentru că era criminal de război, ci pentru că putea să fie

138

folositor, aşa cum a descris mai sus. El ar putea să-l aresteze pe Maniu, duşmanul său politic, dar nu va face niciodată acest lucru. Acest guvern era rezultatul unei mişcări revoluţionare, care a evoluat până la 6 martie către punctul de unde stânga ar fi putut prelua puterea prin forţă. Mişcarea ameninţa atât Coroana, cât şi ţara, fapt care l-a hotărât să intre în guvern cu scopul de a opri această tendinţă. Una din consecinţele războaielor este crearea unor stări de revoltă, dar în Europa de Est România a fost foarte reţinută în aceste devieri de la ordinea publică. Pentru acest rezultat, şi-a asumat o bună parte din creditul său de „doctor politic", a intrat în guvern când dezordinea se răspândea, cu scopul de a frâna F.N.D., ca o valvă de siguranţă. Acest lucru i-a reuşit. De exemplu, stânga dorea să exproprieze toate moşiile. El a moderat aceasta. Pentru prima dată comuniştii şi socialiştii au strigat „Trăiască Regele!" Prin intermediul guvernului a căutat să păstreze monarhia, considerând că aceasta este o victorie personală. A guverna înseamnă a face greşeli. Acest guvern tocmai învaţă să guverneze, deşi se fac mari progrese. El speră ca în câteva luni să asigure un regim de legalitate deplină, comuniştii şi socialiştii fiind, de asemenea, de acord cu necesitatea unui guvern al legii şi ordinii. Guvernul este unul de compromis. Partidul său şi-a respectat programul şi acum a găsit mijloacele de „a teroriza guvernul", hărţuindu-1 cu probleme guvernamentale, în care el avea experienţă, în timp ce în martie situaţia era total diferită. Dl. Ethridge a subliniat opinia americană privind Declaraţia de la Yalta, ca un guvern provizoriu, reprezentând toate partidele democratice, să fie urmat de un guvern care să reprezinte majoritatea electoratului. Dl Tătărescu a afirmat că nu există un singur fel de democraţie, că toate diferă. El încearcă să găsească un program pentru o democraţie românească. El a evidenţiat că programul său conţinea toate principiile Chartei Atlanticului. In continuare, nu a existat niciodată libertatea presei în România şi în 1928, când Maniu a fost premier, cenzura a fost chiar mai severă. Dl Ethridge a protestat spunând că dacă opoziţia instituise cenzura, aceasta nu era o scuză pentru a continua existenţa cenzurii. In Statele Unite oamenii consideră România ca fiind mai progresistă decât Bulgaria, dar aceasta din urmă are măcar o presă de opoziţie. El era preocupat de această „prejudecată negativă" care era inadmisibilă. Tătărescu a admis că în actualul guvern sunt reprezentate şase partide, excluşi fiind Maniu şi Brătianu.

139

Ethridge: Ce reprezintă ei? Tătărescu: Lui Brătianu i-a rămas un grup de bătrâni venerabili care au legături cu Banca Naţională, dar fără simţul realităţilor politice de astăzi. Elementele lui Brătianu reprezintă 10% dintre cei ce se numesc liberali. Maniu este o problemă diferită. Guvernul este un mijloc de a obţine rezultate, şi nu este posibil ca pe timp de război să organizezi un guvern în care să arunci tot felul de elemente pentru că trebuie să fie unitate. Este imposibil să guvernezi cu Maniu. El este un mare român, şi Tătărescu îl admiră pentru serviciile ţării în timpul regimului Habsburgic, dar este un om întotdeauna în opoziţie; nu este capabil să colaboreze cu nimeni, chiar şi în partidul său. Este un om al distrugerii. România are nevoie de un guvern care să guverneze. Groza i-a oferit lui Maniu un loc în guvern, dar el nu l-a acceptat şi, în schimb, formula sa a fost inacceptabilă pentru Groza. In continuare, Tătărescu a evidenţiat toate realizările actualului guvern şi a spus că el personal se ocupă de corectarea greşelilor. Muncitorii sprijină guvernul şi nu sunt greve. De asemenea, a rezolvat unele probleme grave: de exemplu, criminalii de război. Tătărescu a intervenit pentru a nu fi vărsări de sânge şi din acest punct de vedere România stă mult mai bine în comparaţie cu alte ţări. In total, Tătărescu este satisfăcut de realizările actualului regim. Trecând la alternative, singura ar fi ca actualul regim să abdice şi să permită dlui Maniu să conducă guvernul singur. După câteva remarci muşcătoare la adresa „tăietorilor de cupoane11 din gruparea politică a lui Brătianu, a întrebat ce altă formulă de guvernare există. Ethridge: Ce surse are acest guvern să ţină alegeri libere? Tătărescu: Acest guvern s-a decis pentru alegeri libere. Ethridge: Nu puteţi avea alegeri libere când nu există libertatea presei, libertatea de întrunire şi libertatea de a nu fi arestat. Chiar şi senatorului Pepper, un cunoscut prieten al Rusiei, i s-a cenzurat sever interviul de presă de aici. Tătărescu: Guvernul progresează în direcţia generală a liber­ tăţii, dar este necesar mai întâi să avem normalitate, pentru că ţara a trecut printr-o lungă criză; legionarii nu au dispărut şi ca exemplu izbitor avem demonstraţia de la 8 noiembrie. „Este posibil ca comuniştii să facă o greşeală - poate.“ Ei au strigat „Trăiască Regele şi Groza“. Legionarii erau în mulţime şi a început dezordinea. Ca urmare, calmul nu s-a restabilit încă în ţară. Mai târziu va fi posibil să introducem libertăţi cetăţeneşti. în prezent, dacă ar fi libertate nu ar exista responsabilitate. Aceasta a fost tipic pentru România, pentru

140

că pe vremuri, uneori, vedeai că libertatea era un pericol mai mare decât cenzura. Dl Ethridge, după ce s-a referit la cazul Rosika Schwimmer, de la Curtea Supremă a Statelor Unite, a remarcat că lucrurile demne de ură sunt acelea care nu le plac celor de la putere. Pentru că sunt la putere, ei au toate forţele necesare de a-şi impune punctul de vedere. Tătărescu: România nu este liberă. Armata Roşie este aici. La 8 noiembrie, reacţionarii au rupt portretul lui Stalin şi au dat foc ziarelor ruseşti. România nu a atins stadiul la care îşi poate permite libertăţi cetăţeneşti. încă nu există un tratat de pace şi, chiar dacă doreşte, el nu poate să facă ceea ce ar dori. Toate acestea i le-a explicat lui Maniu, îndemnându-1 să-şi asume răspunderea şi nu să critice. în continuare, considerându-se prieten al Statelor Unite şi ca român, Tătărescu a spus că dorea să discute despre relaţiile dintre cele două ţări. Pentru că nu mai era timp, dl Ethridge a propus să se întâlnească din nou şi a sugerat câteva subiecte de discuţie pentru convorbirea următoare: 1. Care era situaţia guvernului din punct de vedere constituţional? 2. Tătărescu putea discuta sincer problema dominării guvernului de către un partid? 3. Ţinând seama de neliniştea firească a Statelor Unite de a recunoaşte un regim ca acela din România, conform Declaraţiei de la Yalta şi în lumina declaraţiei Secretarului de Stat Byrnes, care are întregul sprijin al opiniei publice americane, ce bază există pentru a stabili relaţii pe un termen care nu ar reprezenta o trădare a speranţelor poporului român? 4. Dilema Statelor Unite, când încă nu există tratat de pace şi ocupaţia militară continuă. El a insistat faţă de dl Tătărescu că Statele Unite aveau mai mult şi nu mai puţin interes, în această parte a lumii şi că poziţia lor devenea tot mai fermă.

141

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Petru Groza *

(Frontul Plugarilor), prim-ministru Bucureşti, 21 noiembrie 1945 După obişnuitele schimburi de complimente, dl Ethridge a explicat dlui Groza motivul şi esenţa misiunii sale în Bulgaria şi România şi a remarcat că întreaga problemă ar putea fi rezumată la două întrebări. Prima: dacă actualul guvern era larg reprezentativ pentru toate grupările democratice, în sensul Yalta, şi a doua: dacă atmosfera politică era astfel încât să permită alegeri libere. In legătură cu prima întrebare era important să înţeleagă alegaţia care se face în mod frecvent că guvernul Groza a fost impus poporului român după vizita lui Vîşinski aici şi că este ţinut la putere numai cu sprijin rusesc. De asemenea, s-a afirmat frecvent că guvernul era dominat de Partidul Comunist şi că urmărea un program larg de terorism politic. Dl Ethridge a continuat spunând că a auzit că conducerea armatei a fost preluată de Partidul Comunist. La această afirmaţie dl Groza a răspuns că a urmărit cu mare interes evenimentele de la Potsdam şi Londra şi era perfect conştient de problema pe care România o crea Marilor Puteri. Ii era totuşi greu să înţeleagă termenul „guvern reprezentativ", pe care-1 credea folosit mult prea frecvent. Pentru el, această întrebare semăna cu cea pusă de Hamlet, adică „a fi sau a nu fi“, şi opinia sa despre guvern: era reprezentativ pentru că exista. După ce a clarificat în acest mod poziţia sa, Groza a amintit că multe grupări diferite au luat parte la mişcarea de eliberare care a

142

culminat cu lovitura de stat de la 23 august 1944 şi că multe dintre acestea au pretins credit deplin pentru succesul mişcării. El însuşi a participat la aceasta, dar nu dorea să emită pretenţii ostentative. Multe din aceste grupări au acţionat condiţionat, adică vor sprijini mişcarea numai dacă aceasta le va îndeplini propriile programe. Dar cei care au acţionat necondiţionat au dorit să-şi asume răspunderea consecinţelor acestei mişcări. în cartea sa intitulată „în umbra celulei", pe care a scris-o pe când era în închisoare, dl Groza a relatat unele amănunte despre lupta din interiorul mişcării de independenţă. în această perioadă dl Maniu s-a temut să participe la activitatea ilegală, pe când dl Groza de bunăvoie şi-a riscat întreaga sa situaţie. De fapt, în întreaga sa carieră publică dl Maniu a avut întotdeauna păreri condiţionate în politică. El a fost acela care l-a adus înapoi în ţară pe regele Carol al II-lea şi apoi, când s-a alăturat opoziţiei, i-a reproşat viaţa particulară. în contrast cu această atitudine, membrii actualului guvern nu au acceptat niciodată funcţii sub regele Carol şi nu au dat niciodată atenţie vieţii sale particulare. Dl Groza însuşi a fost membru al cabinetului în timpul domniei regelui Ferdinand şi a cunoscut bine membrii familiei regale, dar după întoarcerea regelui Carol, a evitat să-l vadă. De numeroase ori în această perioadă dr. Lupu a venit ca mesager al Regelui Carol într-o încercare de a-1 aduce pe Groza în guvern, dar el a rezistat tuturor tentaţiilor. Deşi a fost persecutat de multe ori şi a fost dat în judecată de guvern în mai multe rânduri, Groza a refuzat întotdeauna asistenţă juridică şi şi-a pledat cu succes cauzele, până la lovitura de stat de la 23 august. El a păstrat o atitudine necondiţionată şi fără compromisuri faţă de guvernul Regelui şi a evitat Bucureştiul şi viaţa publică timp de 17 ani. Ca ministru, acum 27 ani, el era cel mai tânăr membru al cabinetului, ultima dată a fost ministru în 1927. în acel dmp, totuşi, a părăsit Bucureştiul pentru că şi-a dat seama că vechile idei ale guvernelor româneşti urmau să se piardă mai devreme sau mai târziu. Atunci s-a retras la locuinţa sa, la nord de Carpaţi, şi nu a revenit în Bucu­ reşti până nu a fost adus aici de poliţia secretă. Puţin mai târziu a fost din nou în Bucureşti cu dl Constantinescu-Iaşi într-o misiune ilegală. Continuându-şi remarcile autobiografice, dl Groza a amintit că toate partidele politice au dorit ca Groza să intre în guvern, încă cu 15 luni în urmă şi el a fost de acord cu condiţia să i se dea o funcţie de mică responsabilitate. El însuşi nu dorea săjoace un rol de martir. El era descendent din dacii liberi din podgoriile pre-romane şi ar

143

dori să trăiască mai mult în casa strămoşilor săi la Deva, decât în Bucureşti. De fapt, a trebuit să admită că şi el a intrat condiţionat în guvern. Admira foarte mult martirii, dar nu dorea să fie unul dintre ei. Condiţia sa la intrarea în mişcare a fost că lui îi plăcea foarte mult viaţa şi, deşi ura guvernului numai succese, nu dorea câtuşi de puţin să aibă o funcţie de răspundere. Revenind în final la efect, dl Groza şi-a exprimat părerea că guvernul său era mult mai reprezentativ acum decât oricare din cele anterioare. Când diferitele partide şi-au trimis reprezentanţii la Deva să-l îndemne să vină la Bucureşti, le-a spus că nu dorea să intre în partidele lor pentru că avea unul al său. Totuşi, dacă ar trebui să aleagă între socialişti şi comunişti, desigur î-ar alege pe cei din urmă. Internaţionala a Doua era mult mai bătrână decât Internaţionala întâi şi, dacă ar trebui să trateze cu o doamnă, mai degrabă ar trata cu cea tânără. Groza a amintit că în timpul diferitelor crize din ultimele 15 luni a venit des la Bucureşti pentru a ajuta la îndreptarea situaţiei. El a reuşit să facă pace în guvernul gen. Sănătescu pentru ca după o lună să-l vadă căzând. A venit apoi să ocupe o funcţie în guvernul gen. Rădescu, dar a aflat că sfaturilor sale li s-a dat puţină atenţie şi era pe punctul de a se întoarce acasă. Gen. Rădescu era ofiţer de cavalerie şi insista să rămână pe cal tot timpul, pe când Groza prefera să meargă pe jos. Când Rădescu, în sfârşit, a căzut de pe cal, toate partidele l-au rugat pe Groza să formeze un guvern şi, în final, el a acceptat să-şi sacrifice interesele sale majore, pentru a prelua situaţia după ce fusese chemat la Palat de câteva ori pe zi. în ceea ce priveşte refuzul dlui Maniu de a face parte din guvernul său, dl Groza a spus că acesta preferase să rămână în afara guvernului pentru că era prea bătrân. De fapt, ştie din experienţă că dl Maniu a fost întotdeauna evaziv când s-a pus problema asumării răspunderii într-o criză dificilă. Oricum, dl Groza a format guvernul numai după rugăminţi repetate din partea Palatului şi a tuturor partidelor politice. El nu l-a cunoscut pe Vîşinski înainte de venirea acestuia la Bucureşti şi nu a avut relaţii cu alte guverne străine. A fost firesc să-l aleagă pentru funcţie pentru că fusese deja vicepremier în două cabinete anterioare. în timp ce toate partidele au încercat să-i cânte în strună lui Vîşinski în timpul vizitei, Groza însuşi a stat deoparte. începând cu 6 martie, totuşi, realizările guvernului sunt considerabile: nu au fost greve, nu agitaţie şi nu au fost tulburări până la demonstraţia din 8 noiembrie, şi chiar aceea a avut loc

144

într-un stil de operetă. Oamenii nu fac revoluţie cu stomacul plin. Ca rezultat al demonstraţiei au murit 9 sau 10 oameni, majoritatea fiind muncitori. Marea masă a cetăţenilor Bucureştiului trăiesc foarte bine şi era misiunea dlui Groza să vegheze ca teatrele şi restaurantele să fie pline. în concluzie i-a amintit dlui Ethridge de marea responsabilitate pe care o avea, deoarece raportul său, dacă ar fi insuficient documentat, ar putea avea efecte fatale pentru România. El l-a asigurat pe dl Ethridge că guvernul său nu era în nici un caz la putere împotriva voinţei poporului şi i-a amintit încă o dată că nu au fost vărsări de sânge, că au fost eliminaţi criminalii de război şi că el însuşi făcea tot ce-i sta în putere să corecteze greşelile care s-au făcut.

145

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Petre Constantinescu-Iaşi (Uniunea. Patrioţilor), m inistrul Propagandei Bucureşti, 21 noiembrie 1945 După ce au fost explicate motivul actual al interesului Americii pentru România şi natura misiunii dlui Ethridge, dl Constantinescu a spus că era la curent cu pregătirea dlui Ethridge şi că el este interesat în a menţine relaţii de prietenie cu Statele Unite. Discutând despre guvern, dl Constantinescu a spus că F.N.D. era reprezentadv, deoarece cuprindea toate elementele democrate din ţară, mai precis şapte mari organizaţii: 1. Toate sindicatele, cu 1.500.000 oameni, adică 88% din toţi salariaţii, incluzând şi pe salariaţii de stat. Guvernele anterioare au interzis funcţionărilor de stat să se înscrie în sindicate. In privinţa sindicatelor, Constantinescu a spus că a fost el însuşi şeful tuturor sin­ dicatelor universitare şi că se consideră un organizator profesionist. 2. Frontul Plugarilor, cu 1.500.000 persoane, socotind numai capii de familie. Este pentru prima dată când s-au organizat şi au jucat un rol important în reforma agrară. Ethridge: In Statele Unite sunt trei tipuri de fermieri. Pe care dintre aceştia îi reprezintă partidul? Constantinescu: Groza reprezintă pe toţi ţăranii, chiar şi pe cei bogaţi. Prin aceasta el nu respectă clasica teorie marxistă a claselor. 3. Socialiştii, cu peste 500.000 membri. 4. Comuniştii, care se dezvoltă rapid şi colaborează cu socialiştii în Frontul Unit Muncitoresc. Aceste două partide totalizează „aproape" 1.000.000 membri.

146

5. Uniunea Patrioţilor. Este un partid al clasei mijlocii progresiste şi al intelectualilor, la origine fiind o organizaţie antifascistă din timpul războiului. Aceasta publica ziarul clandestin „România Liberă". Ea a ajutat aviatorii folosind sisteme de iluminare şi este asemănătoare cu mişcarea iugoslavă de partizani. Acest partid are trei membri în cabinet: el însuşi, apoi ministrul Sănătăţii, Bagdasar şi ministrul Naţionalităţilor, Vlădescu-Răcoasa. El nu este comunist, dar este antifascist de 15 ani. Prima dată când a fost arestat, în 1920, era socialist. 6. Partidul Liberal al lui Tătărescu, care cuprinde aproape 90% din Partidul Naţional Liberal, doar câţiva mari bancheri rămânând cu Brătianu. Constantinescu colaborează acum cu Tătărescu, care spune că astăzi marele duşman al României este fascismul. 7. Partidul Naţional Ţărănesc. Adevăraţii membri ai acestui partid sunt cu dl Alexandrescu. El s-a întrebat care au mai rămas cu Maniu şi şi-a răspuns singur că aceia nu erau ţăranii. Apoi, în stil de pamflet, a arătat că Maniu a fost împotriva Aliaţilor în timpul războiului şi că l-a sprijinit pe Mussolini. El este în favoarea alegerilor generale cât mai curând şi ministrul de Justiţie are pregătită o lege care permite bărbaţilor şi femeilor în vârstă de 19 ani să voteze, cu excepţia fasciştilor. Ethridge: Cine stabileşte cine e fascist? Constantinescu: Simplu, sunt membrii Gărzii de Fier, membrii Ligii antisemite; ar trebui excluşi. Apoi a acuzat partidul lui Maniu că primeşte legionari în număr mare şi că guvernul ar trebui să-i împiedice pe aceştia să voteze. Ethridge: Comuniştii au înscris legionari? în Germania, comuniştii au intrat în Partidul Nazist în 1933 pentru a se salva. Acest lucru este valabil şi aici? Constantinescu: Comuniştii au interzis prin statutul partidului, adoptat la congresul recent, primirea de legionari în partid. în Uniunea Patrioţilor sunt unii care şi-au schimbat părerile înainte de lovitura de stat şi şi-au riscat vieţile pentru a o ajuta. Constantinescu este pentru libertatea presei şi s-a bucurat că acum două luni s-a ridicat cenzura asupra ziariştilor britanici şi americani, deşi cenzura mai există pe plan local. Ziariştii angloamericani transmit multe minciuni. El doreşte ca Statele Unite să fie bine informate despre România, dar nu sunt. Ethridge: Cel mai bun mod de a informa Statele Unite este o presă românească liberă. America suspectează un guvern care cenzurează pentru că crede că are ceva de ascuns.

147

Constantinescu: Cenzura nu împiedică nimic de a fi publicat, opreşte numai declaraţiile anti-Aliaţi şi antisemite. Sunt 22 ziare cotidiane, care acoperă toate punctele de vedere, şi numai 8 dintre ele sunt organe ale guvernului. Restul sunt ziare neutre sau ale opoziţiei. El a dat lista ziarelor de opoziţie: Ardealul - a publicat chiar articole necenzurate. Momentul - redactorul este membru al partidului lui Maniu. Era Nouă - redactorul este corespondent REUTERS aici. Jurnalul de Dimineaţă - redactor, dl Vişoianu, membru al partidului lui Maniu. Ethridge: Scriu împotriva guvernului? Constantinescu: Au o libertate „restrânsă" şi, totuşi, sunt în opoziţie. L ’Independance Roumaine - al cărui redactor este membru al partidului lui Brătianu. Ethridge: Când se gândeşte guvernul să ţină alegeri? Constantinescu: Condiţiile de aici diferă de cele din Ungaria şi Bulgaria. Este nevoie de mai mult timp pentru a îndepărta efectele toxice ale propagandei germane, antisemite şi fasciste. De exemplu, sentimentul anti-semit în România a avut ca rezultat masacre de proporţii - 600.000 evrei. Dl Constantinescu a spus că Radio Bucureşti este o societate particulară, jumătate în proprietatea statului, cu programe cenzurate de stat. Opoziţia din România poate vorbi numai ca persoane, nu ca reprezentanţi ai partidelor de opoziţie. Dl Ethridge i-a cerut o copie a regulamentului de cenzură şi dl Constantinescu a fost de acord să i-o dea.

148

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Gheorghiu-Dej (secretar al Partidului Com unist), ministrul Comunicaţiilor Bucureşti, 21 noiembrie 1945 După ce a schiţat pe scurt natura misiunii sale şi interesul Statelor Unite în îndeplinirea obligaţiilor potrivit Declaraţiei de la Yalta, dl. Ethridge l-a întrebat pe dl Gheorghiu-Dej dacă actualul guvern al României este de fapt dominat de Partidul Comunist, aşa cum pretind multe persoane, şi care este istoricul şi forţa Partidului Comunist în România. Ca răspuns, dl Gheorghiu-Dej a declarat că toate forţele democradce, cu excepţia partidelor lui Maniu şi Brătianu, sunt reprezentate în actualul guvern. In nici un caz acest guvern nu este dominat de comunişti, ci reprezintă deplina cooperare a partidelor de guvernământ. Luând parte la discuţiile care au condus la formarea guvernului Groza la 6 martie, cunoaşte bine vederile dlui Maniu şi dlui Brătianu şi ar vrea să-i caracterizeze în câteva cuvinte. înainte şi după 23 august 1944 aceşti doi lideri au făcut tot posibilul pentru a împiedica planurile grupărilor pe atunci în opoziţie. Acum se strâng documente, care vor fi publicate în curând şi care dovedesc că în special în domeniul economic şi în finanţe grupurile reprezentate de Maniu şi Brătianu au colaborat activ cu dictatura lui Antonescu. înainte de 23 august, spre exemplu, comuniştii au făcut tot posibilul să colaboreze cu Maniu şi Brătianu, dar de fiecare dată aceştia au refuzat. Aviatorii britanici şi americani căzuţi în România au fost bine primiţi de cei care simpatizau mişcarea ilegală, dar Maniu şi Brătianu au refuzat să-i întâmpine. Numai după căderea lui Antonescu, după

149

colapsul efortului de război al Germaniei şi dezorganizarea administraţiei în România, aceşti doi lideri s-au alăturat frontului comun. Dar chiar şi atunci ei nu au vrut să sprijine guvernul. Dl Gheorghiu-Dej a continuat prin a spune că în prezent interesele României cer, înainte de toate, deplina unitate a poporului. Deşi cu câtva timp în urmă Partidul Comunist avea o viziune mai romantică asupra situaţiei, în prezent este conştient de necesitatea cooperării şi cu alte grupuri. El însuşi a petrecut 11 ani în închisoare, fiind eliberat numai după 23 august 1944, dar chiar şi din închisoare a putut să lucreze cu mişcarea ilegală şi şda foarte bine că înainte de 23 august se organizau grupuri de militanţi. Acestea nu au primit sprijin din partea lui Maniu şi Brătianu. Din contra, cu puţin înainte de 23 august regimul Antonescu a iniţiat o campanie de propagandă, de trei zile, pentru sărbătorirea eroilor din istoria României, şi cu această ocazie l-a omagiat nu numai pe Maniu, dar şi familia Brătianu. Astfel că, în timp ce aceste două grupări erau formal în opoziţie în timpul regimului Antonescu, de fapt s-au bucurat de bunăvoinţa dictatorului. Apoi dl Gheorghiu-Dej a continuat spunând că comportarea lui Maniu şi Brătianu după lovitura de stat a fost bine ilustrată de evenimentele din 8 noiembrie. Atunci aceste grupări, bine susţinute de legionari şi-au arătat adevăratele lor sentimente. Ca răspuns la întrebarea dlui Ethridge, dl Gheorghiu a spus că mare parte din legionari erau fascişti, deşi mulţi nu erau din convingere ci din oportunism. Atitudinea comuniştilor faţă de legionari depinde de situaţia de moment. Mulţi dintre legionari nu au fost în stare să-şi schimbe concepţiile cu 90°, dar aceia care sunt capabili să ţină pasul cu schimbarea situaţiei din România ar putea să-şi adapteze vederile la noile condiţii- Este important să se înţeleagă că în Partidul Comunist nu este loc pentru legionari. Când a fost întrebat despre forţa Partidului Comunist, dl Gheorghiu a replicat că problema forţei numerice nu este atât de importantă cât este problema influenţei şi a organizării. El a adăugat că în anumite părţi ale ţării comuniştii sunt mai puternici decât social-democraţii, pe când în altele au mai puţină influenţă. Când dl Ethridge a făcut remarca că adevărata forţă a diferitelor partide din România s-ar vedea clar în cazul unor alegeri libere ca în Ungaria, dl Gheorghiu a replicat că încă nu s-a elaborat legea electorală. Dl Ethridge a profitat de această ocazie pentru a-i aminti ministrului că numai prin alegeri libere se poate proba adevărata încredere în diferite partide.

150

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Mihai Ralea (Fron tul PIugarilor), ministrul Artelor Bucureşti, 21 noiembrie 1945 Dl Ethridge a început conversaţia prin a-1 întreba pe dl Ralea, care este vicepreşedintele Frontului Plugarilor, despre poziţia sa în guvern şi dacă regimul era dominat de un partid. Ralea a răspuns că înainte fusese în Partidul Naţional Ţărănesc, dar în 1938 l-a părăsit pentru a forma Partidul Socialist Ţărănesc, care în noiembrie anul trecut s-a unit cu Frontul Plugarilor, cu un program bazat pe proprietatea privată asupra pământurilor ţărăneşti. Guvernul constă dintr-o coaliţie liberă, F.N.D. cuprinzând comunişti, socialişti, Frontul Plugarilor şi Uniunea Patrioţilor şi un element din afara Partidului Liberal, al lui Tătărescu. El a spus că în România nu s-au făcut exproprieri, nici chiar pentru îndeplinirea reformei agrare. Toate ministerele financiare şi economice din guvern erau ale partidului lui Tătărescu şi, deşi Ministerul de Interne are un şef comunist, secretarul general al ministerului este omul lui Tătărescu. In afaceri, începând cu 6 martie au apărut noi milionari de când preţurile au crescut, deşi s-au fixat impozite către stat. Nici un alt guvern nu a ţinut aşa de bine muncitorii sub control, ceea ce a adus beneficii în afaceri. El a admis că guvernul a făcut puţin pentru muncitori, dar a spus că inflaţia a fost benefică pentru sprijinirea afacerilor. Cât despre ţărani, guvernul a făcut reforma agrară, la împroprietărire fiind preferaţi soldaţi. 151

Dl Ralea a accentuat faptul că Frontul Plugarilor era partidul cel mai numeros din guvern, cu 1.200.000 membri. Socialiştii şi comuniştii au fiecare aproximativ 500.000 membri, urmaţi de liberalii lui Tătărescu şi de Uniunea Patrioţilor, cel mai mic element din guvern. Acest ultim partid s-a schimbat într-un partid democrat radical, pe liniile generale ale partidului lui Herriot în Franţa. Ethridge: A impus dl Vîşinski actualul guvern? Aş dori părerile dumneavoastră despre acest lucru. Ralea: A fost o simplă chestiune de repartizare a locurilor în cabinet. Maniu a cerut jumătate din numărul de locuri din cabinet şi nu l-a acceptat pe Tătărescu. Nu a fost o chestiune de principiu. Dl Vîşinski a fost aici, dar a ţinut legătura numai cu comuniştii. Atât Groza, cât şi eu am refuzat să-l vedem timp de o săptămână. Ethridge: înţeleg tehnica demonstraţiilor, folosită pentru a arăta că guvernul este instabil, deoarece am văzut-o în Germania înainte de Hitler. S-a folosit această tehnică aici împotriva lui Rădescu? Ralea: Rădescu era 90% necunoscut în ţară înainte de a fi făcut premier. In timpul mandatului său guvernul a continuat disputele dintre partidele de stânga şi de dreapta, paralizând producţia. Ethridge: Sindicatele au paralizat producţia? Ralea: Sindicatele au fost importante în agitaţia împotriva guvernului, dar au participat şi ţăranii, şi intelectualii, până când la o demonstraţie guvernul a tras asupra mulţimii, omorând 20 oameni. Actualul guvern reprezintă într-adevăr toate forţele democratice. Partidul lui Brătianu nu reprezintă pe naţional-liberali. Maniu este un democrat. El a luptat împotriva ex-Regelui Carol, dar apoi s-a alăturat Legiunii pentru a lupta împotriva lui, ceea ce a condus la despărţirea de partidul său a anumitor grupuri. Acesta a fost motivul plecării lui Ralea. Acum Maniu are numai oameni bătrâni alături de el. Ethridge: Câtă forţă are Maniu cu partidul său şi cu ţăranii? Ralea: Forţa este între 15 şi 20% din mişcarea ţărănească şi reprezintă ţăranii înstăriţi. El s-a opus reformării agrare şi tineretul l-a văzut ca pe un oponent al lui. Ethridge: Statele Unite doresc să recunoască guvernul României, dar pe baza Acordului de la Yalta. Deşi nu s-a întâlnit cu Maniu, informaţiile din Statele Unite lasă impresia că şi alte grupări, pe lângă cea a lui Maniu, nu sunt reprezentate în actualul guvern. Ralea: Situaţia s-a schimbat în România, pentru că Maniu nu mai are vechea sa influenţă. El are într-adevăr multe contacte în străinătate, care îi sunt extrem de valoroase pentru că cunoaşte diplomaţi şi români din Statele Unite, în timp ce noile partide, din

152

cauza recentei lor dezvoltări, nu au asemenea contacte. El a repetat convingerea sa că actualul regim este reprezentativ în sensul Yalta şi a repetat că Maniu reprezenta numai 20% din populaţie şi era o persoană cu care era greu să colaborezi. Ethridge: Admiţând punctul de vedere de mai sus cu scopul de a continua discuţia, s-a ridicat problema alegerilor. Ralea: Guvernul are toate intenţiile de a ţine alegeri libere. Ethridge: Aşa după cum şde ministrul Artelor, nu puteţi dirija arta. De asemenea o presă liberă şi alte drepturi cetăţeneşti. Vor semăna alegerile din România cu cele din Bulgaria, unde bulgarii din guvern mi-au putut spune exact, cu câtva timp înaintea alegerilor, rezultatul lor precis? Ralea: România nu a fost niciodată democrată. Poate a fost mai mult decât altă ţară infectată de fascism. In acelaşi timp este o ţară generoasă, care a arătat că la încheierea războiului nu a condamnat la moarte mulţi criminali de război şi alţi vinovaţi politici. O dificultate cu Maniu este aceea că nu sprijină elementele fasciste, dar pare totuşi să le tolereze şi să le lase să se învârtă în jurul lui. Presa nu este liberă deoarece ţara este ocupată. Sunt patru ziare independente, dar presa este „dirijată". Guvernul se teme de o mişcare anti-sovietică prin presă şi el ştie un singur lucru, că Maniu este împotriva plăţilor în continuare pentru reparaţii. Ethridge: Pentru că alţii au reprimat, acest guvern continuă să reprime. In felul acesta este imposibil să se înveţe democraţia. Dl Ralea a încheiat interviul referindu-se la demonstraţia de la 8 noiembrie ca la un exemplu de fascism, când 14 membri ai poliţiei au fost omorâţi şi numai doi din mulţime.

153

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Teohari Georgescu (comunist), ministru de Interne Bucureşti, 21 noiembrie 1945 Dl Ethridge a început conversaţia prin a spune cât este de mulţumit de a sta de vorbă cu ministrul, despre care ştie că este unul din conducătorii Partidului Comunist din România, şi i-a adresat primele întrebări în legătură cu funcţiile ministerului. Dl T. Georgescu a răspuns că s-a spus că după 6 martie ministerul său ar fi devenit un minister al terorii. Ethridge: Tocmai din acest motiv aş dori să discutăm acest lucru. T. Georgescu: Dacă veţi sta aici mai mult timp, sigur vă veţi schimba părerea. Ethridge: în Bulgaria, Ministerul de Interne a fost sigur un minister al terorii, dar aici nu mi-am format o astfel de părere şi doresc să discut cu dumneavoastră despre aceasta. T. Georgescu: Funcţiile ministerului se împart în două grupe de sarcini, dintre care administraţia cuprinde 50 de judeţe ale ţării, pentru care sunt numiţi prefecţi, primari, pretori şi notari. Aceşti funcţionari numiţi sunt conduşi de 12 inspectorate. A doua secţiune a ministerului cuprinde poliţia, poliţia orăşenească, jandarmeria şi inspectorii. Ethridge: Cum sunt prefecturile împărţite între partide? T. Georgescu: Inspectorii nu sunt aleşi din rândurile partidelor pentru că trebuie să aibă experienţă profesională pentru această funcţie. Ethridge: Aţi putea să daţi cifre cu numărul prefecţilor, primarilor şi pretorilor grupaţi pe partide?

154

T. Georgescu: Vă vom da aceste date. însă pretorii şi notarii sunt funcţionari publici, deşi pretorii conduc plasele (diviziuni ale unui judeţ). Ethridge: Datele de mai jos au fost aduse de funcţionarii ministerului.

Naţional Liberali Tătărescu Socialişti Comunişti Frontul Plugarilor Naţional Ţărănişti Disidenţi Uniunea Patrioţilor Uniunea Patriotică Maghiară

Prefecţi

Primari capitale judeţ

Ajutori de Primari oraşe iniei

10 10 9 9 8 9 3

10 13 12 9 4 9 2

11 18 13 10 11 9 -

Ethridge: Distribuirea pare mai echilibrată decât în Bulgaria. T. Georgescu: în general funcţia de ministru de Interne este o funcţie grea; deşi F.N.D. (Frontul Naţional Democrat) conferă anumite avantaje, sunt şi dezavantaje în încercarea de a mulţumi pe toată lumea. Dacă am fi instalat numai comunişti în funcţii, nu am fi satisfăcut adevăratele interese ale partidului sau ţării. Ethirdge: Cât de mult vă consideraţi a fi terorist? Câţi oameni au fost arestaţi, internaţi sau au dispăruţ? T. Georgescu: a răspuns că ar fi fost normal să demită funcţionarii politici care l-au chinuit, dar a lăsat acest lucru în seama comisiilor civile pentru că nu doreşte să prejudicieze guvernul F.N.D. prin acţiuni de răzbunare personală. Taberele de concentrare au fost destul de numeroase în România şi la preluarea funcţiei a găsit că erau mai mult de 4.000 de prizonieri internaţi între 23 august 1944 şi 6 martie 1945. A numit comisii care au triat şi au eliberat 2.000 de persoane care fuseseră internate fără nici o vină. Totuşi, potrivit condiţiilor Armistiţiului, a trebuit să ia măsuri de arestare a fasciştilor care bântuiau pe străzile Bucureştiului şi nu s-a trecut la arestarea lor până F.N.D. nu a venit la putere. De asemenea, a trebuit să desfiinţeze anumite organizaţii care incitau la ura de rasă. Totuşi, dacă activitatea sa ar fi verificată în amănunt s-ar constata că a fost prea îngăduitor cu aceia care, strict vorbind, ar fi trebuit întemniţaţi potrivit condiţiilor din Armistiţiu. Persoanele internate în lagăre în timpul mandatului său nu au depăşit numărul de 2.500, până când lagărele au fost desfiinţate. în

155

decurs de 3 săptămâni aceste cazuri au fost examinate şi multe persoane au fost eliberate. Ethridge: Acum nu mai sunt lagăre? T. Georgescu: Acum nu mai sunt lagăre pentru deţinuţii politici. Conform Armistiţiului există lagăre numai pentru fascişti, germani şi austrieci. Probabil că sunt şi mici erori în arestarea celor 2.500 de persoane, dar dosarele dovedesc că ei totuşi au fost virtualii lideri ai grupărilor reacţionare sau fasciste. Ethridge: Reacţionare, fasciste sau ambele? T. Georgescu: Aceştia au aparţinut legionarilor, elementelor antisemite. De asemenea, elemente asociate cu Dinu Brătianu şi Maniu, chiar şi din partidele de la guvernare au fost reţinute, cu excepţia comuniştilor. A adăugat că acest lucru este explicabil prin faptul că mulţi reacţionari şi legionari s-au refugiat în aceste partide. în sprijinul colaborării sale cu socialiştii şi liberalii mi-a spus că un subsecretar socialist conduce direcţia administrativă, în timp ce un liberal conduce direcţia financiară. Când aceştia doi s-au plâns că se fac arestări el le-a putut demonstra că cei arestaţi erau foşti legionari sau persoane de aceeaşi speţă. El a trebuit să-i aresteze pentru că activitatea lor prezenta un pericol pentru guvern. Totuşi astăzi nimeni nu poate spune că sunt sute de deţinuţi în lagăre. în prezent sunt aproximativ 400 de persoane în întreaga ţară, reţinute pentru a fi judecate de tribunale speciale. Revenind asupra deţinuţilor, mi-a spus că activitatea a fost slabă în această privinţă şi că toţi cei care au fost întemniţaţi pentru activităţi „fasciste interzise" reprezintă cam 200 de judecaţi şi condamnaţi. Referindu-se din nou la lagăre mi-a spus că nimeni nu a murit în timpul funcţionării acestora şi că i s-a adus o scrisoare a unui fost internat în care acesta vorbea despre lagăr ca despre o „tabără de vară“ deşi el însuşi nu l-ar numi astfel. Cei internaţi în lagăre îşi cunosc vina şi se aşteaptă să plătească cu capul, dar de fapt condiţiile lor de trai în unele cazuri sunt mai bune decât ale gardienilor, aşa că a trebuit să crească raţia de hrană a gardienilor pentru a o egala cu cea a internaţilor. Despre cei dispăruţi: nimeni nu poate da nume, adrese sau profesiuni despre persoane care au dispărut după 6 martie, dar au reapărut mulţi din cei dispăruţi după 23 august 1944 pentru că se aliaseră cu germanii. Este adevărat că, după ascensiunea guvernului F.N.D. la 6 martie, unele persoane s-au ascuns, dar au reapărut când au văzut că nu există teroare.

156

Ethridge: Este Partidul Comunist Român o mişcare autohtonă sau este dirijat din afară? In Bulgaria se pare că se aplică cea de o doua formulă. T. Georgescu: In România este pur românesc. Chiar în Bulgaria prezenţa lui Dimitrov nu schimbă caracterul naţional al mişcării. Când a fost abolită Internaţionala a IlI-a, conducătorii români au fost întemniţaţi, dar s-a decis că partidul din România este destul de matur pentru a se conduce singur şi a se adapta aici. Ethridge: Cât de puternic este partidul? T. Georgescu: Din punct de vedere numeric creşte zilnic. La început comuniştii au fost mai lenţi în a-şi recruta membrii până când şi-au reorganizat structurile. Acum sunt puternici în oraşe şi printre muncitori în timp ce la sate Frontul Plugarilor este predominant. Problemele pe care le are în organizarea mitingurilor constau în faptul că oamenii agreează mai mult pe comunişti decât pe ceilalţi din F.N.D. şi că el poate înţelege această popularitate pentru că este singurul partid care a apărat interesele poporului. Ethridge: Acest lucru este valabil şi pentru ţărani? T. Georgescu: In întreaga ţară, dar unii ţărani sunt speriaţi de colhozuri. Ethridge: Inteţionaţi să faceţi colectivizare? T. Georgescu: Guvernul nu intenţionează să procedeze astfel, dar reacţionarii folosesc aceasta ca propagandă împotriva guvernului. In cele 7.000 de comune din ţară este greu să spui că ţelurile partidului sunt pe deplin înţelese. La solicitarea de date privind acţiunile guvernului de a îmbu­ nătăţi condiţiile de viaţă ale muncitorilor, salariile şi numărul orelor de muncă şi pentru ridicarea standardului de viaţă al ţăranilor. T. Georgescu a răspuns că aceste informaţii îmi vor fi furnizate de conducerea mişcării sindicale cu care voi avea convorbiri. Ethridge: Guvernul este dominat de comunişti? T. Georgescu: Nu, pentru că printre oamenii lui Tătărescu sunt reprezentanţi ai marii şi micii burghezii; miniştri ai Frontului Plugarilor sunt conservatori şi aceasta se aplică şi altor partide. Apoi dl Ethridge a comentat situaţia şi principiile americane şi a spus că aplicarea pe plan local a acestora revine în mare măsură Ministerului de Interne şi mai puţin altor miniştri din cabinet. Dl Georgescu a răspuns că mulţumită prezenţei dlui Ethridge, Statele Unite vor avea posibilitatea să cunoască pentru prima dată adevărata situaţie din România. El a mai spus că libertatea presei nu

157

este deplină, deoarece unele ziare au fost desfiinţate datorită condiţiilor Armistiţiului. Dl Ethridge a răspuns că s-ar putea totuşi vorbi de libertatea presei privind afacerile interne. Dl Georgescu i-a spus că la 6 martie toţi moşierii au rămas în Bucureşti, pentru că nu au avut curajul să se întoarcă pe dome­ niile lor. începând cu această dată, li s-a notificat de către Ministerul de Interne că se pot întoarce pe domeniile lor. El a negat, de asemenea, afirmaţia că opoziţia nu este liberă, deoarece aceasta are 70 de locuri de întrunire numai în Bucureşti şi nu a fost împiedicată să ţină întruniri.

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi generalul Răşcanu (fără partid), ministru de Război Bucureşti, 22 noiembrie 1945 Dl Ethridge a declarat că, deşi misiunea sa era în primul rând politică, dorea să discute cu ministrul problema progresului democraţiei în armată, precum şi a celor două divizii aduse din Rusia, care formează un cadru special în armată. Gen. Răscanu: Cele două divizii nu formează un cadru special în armată. Ele sunt integrate în armată. Divizia „Tudor Vladimirescu" este staţionată în Bucureşti, iar „Horia, Cloşca şi Crişan“ la Piteşti. Totuşi, în restul armatei mulţi ofiţeri şi soldaţi sunt demobilizaţi. Dl Ethridge: Aceste două divizii nu au privilegii speciale? Gen. Răscanu: Nu. Acum s-au „muiat“, după ce le-am dispersat ofiţerii şi soldaţii în alte divizii. Dl Ethridge: Ce puteţi spune despre Inspectoratul de Educaţie? Este politic? Gen. Răscanu: Nu. A fost înfiinţat cu scopuri morale. După aceea a citit un ordin emis după 6 martie, prin care se spune că întreaga armată trebuie să lucreze pentru ţară. El a admis că, poate, unii soldaţi întorşi din Rusia l-au interpretat în mod diferit. Dl Ethridge: în Bulgaria am găsit comisari politici la fiecare regiment, şi aş vrea să ştiu dacă şi aici există aceeaşi situaţie. Gen. Răscanu: La noi nu. Munca lor este pur educaţională. Mulţi fascişti şi reacţionari trebuie epuraţi din armată sau reeducaţi; dar lucrul acesta se face numai într-un mod românesc. Dl Ethridge: Se spune că Inspectoratul are drept de veto la înaintarea în grad.

159

Gen. Răscanu: Nu. Funcţia lor este pur socială, pentru ajutorarea soldaţilor şi loialitate faţă de Rege. El a adăugat că era unul din oamenii Regelui şi că a fost loial Regelui şi înainte de 23 august. Dl Ethridge: Este regele iubit? Gen. Răscanu: Da, clar a fost prost sfătuit de curând, ceea ce i-a scăzut popularitatea. Dl Ethridge: Vrea dl ministru să detalieze această remarcă? Ministrul de Război a spus că, înainte de lovitura de stat, el însuşi a făcut parte dintr-o conspiraţie cu misiunea de a apăra Valea Prahovei. El a luptat cu armata română în Crimeea şi a constatat că războiul este inutil. El l-a sfătuit pe Mareşalul Antonescu în acest sens şi a fost rechemat şi pus în funcţie în Valea Prahovei. La începutul conspiraţiei, oameni politici ca Maniu şi Brătianu au spus că lovitura de stat era o problemă militară şi de competenţa militarilor să o facă. Ea a fost făcută de generalii Dămăceanu, Sănătescu şi el. Germanii erau puternici în Valea Prahovei şi mulţi s-au mirat cum a reuşit acest lucru. Două luni şi-a pregătit recruţii, şi chiar prizonierii americani pentru ziua când acest lucru va fl posibil. Printre prizonieri s-a aflat şi un amiral olandez. Ziua fixată a fost 9 iulie, dar când Maniu a fost contactat a comunicat că încă nu era posibil. în acel timp Mareşalul Antonescu a luat nişte măsuri care au trebuit contracarate. în acest timp el a colaborat cu comuniştii, spunându-le deschis că el era un om al Regelui. Aceştia au promis să-l sprijine pe Rege. După lovitura de stat, la cererea Regelui, el a tratat cu comuniştii şi de atunci aceştia şi-au ţinut cuvântul. El este loial Regelui şi îşi dă seama că acesta este simbolul independenţei ţării. Din nou i-a lăudat pe comunişti pentru ajutorul dat la 23 august, spunând că dacă n-ar fi fost organizaţiile lor din jurul Bucureştiului, lucrurile ar fi putut evolua diferit. El a vorbit cu Stalin şi Molotov în privinţa Regelui, expunându-şi propriul punct de vedere. Stalin a spus să-l păstrăm pe Rege - este bun. în privinţa armatei, Stalin a spus că România ar trebui să aibă o armată puternică şi că Rusia le va da arme şi echipament „atât timp cât veţi rămâne liberi." Când a fost la Moscova el a relevat situaţia economică extrem de dificilă a României şi le-a cerut lui Molotov şi Stalin, dacă ar fi posibil, să uşureze situaţia. Mai târziu, premierul Groza, călătorind la Moscova, a beneficiat de rezultatele intervenţiei sale. Toate cele de mai sus l-au convins de bunele intenţii ale ruşilor. Armata română a luptat alături de ruşi sub comandă rusă şi experienţa sa din armată îi arată că, deşi ruşii sunt încă suspicioşi,

160

atâta vreme cât armata face ceea ce trebuie, ei sunt dispuşi la negocieri. Trecând la problema constituţională, el a declarat că la 23 august Regele a făcut o greşeală. Totul era pregătit pentru sărbătorire dar pe 10 august Regele a anunţat că nu va participa la paradă pentru că guvernul Groza nu putea fi recunoscut. Generalul Răşcanu l-a rugat pe Rege să nu confunde o sărbătoare naţională cu o situaţie politică. El a subliniat că întreaga armată era pregătită, unităţilor urma să li se decoreze drapelurile, generalii ruşi urmau să fie decoraţi. Totul a eşuat. El consideră că aceasta a fost o greşeală din partea Regelui de vreme ce armata şi poporul îl aşteptau. Totuşi Regele nu este vinovat de atitudinea sa, vina este a anturajului său, care nu-i spune adevărul. Cert este că românii sunt un popor învins şi trebuie să colaboreze cu ruşii. De exemplu, la 23 august toţi soldaţii au fost încolonaţi în faţa palatului şi generalul i-a cerut Regelui să-i salute singur, ceea ce el a refuzat să facă. El crede că Regele n-ar fi trebuit să insulte armata. Gen. Răşcanu consideră că a avut o anumită responsabilitate în lovitura de stat de la 23 august 1944, dar că în prezent Regele este împotriva lui fără motiv. Faptul că Regele nu semnează decrete este foarte dificil pentru armată, pentru că de trei luni nu s-au făcut avansări, în timp ce la alte ministere acestea se fac prin simple ordine ale ministrului. Chiar şi Groza este pentru Rege. Cert este că România nu poate face nimic împotriva ruşilor. Ruşii ne-au protejat frontierele în Banat, Dobrogea de Nord şi Transilvania de Nord. Cât priveşte propunerea sa privind încetarea crizei, el sugerează ca Groza să meargă la Rege şi să-şi prezinte demisia. Regele ar refuza şi atunci totul va fi bine pentru că prestigiul său va fi salvat prin recunoaşterea acestui guvern, care este singurul posibil. Cât despre Maniu, el se opune la tot, este imposibil să lucrezi cu el. Referitor la demonstranţii de la 8 noiembrie, el a propus în Consiliul de Miniştri ca oamenii să fie lăsaţi să sărbătorească ziua de nume a Regelui. Deşi mulţi din cei prezenţi nu au vrut să permită această sărbătorire, în final au fost de acord. Din acest motiv el se simte oarecum vinovat de dezordinile care au urmat. Guvernul a făcut anumite greşeli în timpul demonstraţiei de la 8 noiembrie, dar a fost vina lui Maniu şi Brătianu.

161

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Ştefan Voitec (socialist), ministrul Educaţiei Bucureşti, 22 noiembrie 1945 Dl Ethridge i-a cerut ministrului să discute dacă guvernul era reprezentativ, în sensul Declaraţiei de la Yalta, şi să expună punctul de vedere socialist asupra acestei chestiuni. Dl Voitec a răspuns că guvernul reprezenta o mare parte a forţelor democrate din ţară. Socialiştii, în special, reprezentau o mare forţă care a reuşit să lichideze în bună măsură Partidul Naţional Ţărănesc. în prezent, socialiştii au 900.000, cu multe elemente din stânga naţionalţărănistă în curs de a li se alătura. Guvernul reprezenta ţăranii, muncitorii şi intelectualii. în timp ce 14.000 profesori aparţineau altor partide, 26.000 erau socialişti şi formau o importantă legătură cu ţăranii de la sate. Partidul Ţărănesc nu are dreptul să vorbească în numele democraţiei. înainte da, dar acum reprezintă numai pe unii din clasa mijlocie şi foşti legionari. Este imposibil să lucrezi cu ei. Existau câteva grupuri democratice importante alături de Maniu, dar cele mai multe erau cu socialiştii. Aceştia sunt cei care acum trebuie să preia conducerea, cu acelaşi program ca al celorlalte partide socialiste din străinătate. Ethridge: Puteţi estima comparativ forţa partidelor? Voitec: Comuniştii au 200.000 de membri, dar influenţa lor este mai mare decât forţa, pentru că ei nu urmăresc numărul ci membri devotaţi. Ethridge: Ajută Armata Roşie, în a influenţa oamenii în favoa­ rea comuniştilor?

162

Voitec: Nu, pentru că ţăranii sunt influenţaţi negativ de o armată de ocupaţie. In general, trupele ruseşti se comportă bine, dar oameni în uniforme ruseşti creează într-adevăr dezordini alături de obişnuiţii scandalagii. De exemplu, în faţa ministerului este un post de pază militară român, cu soldaţi români îmbrăcaţi în uniforme ruseşti. Ethridge: Posturile administrative sunt distribuite echitabil între partide? Voitec: Răspunsul este nu. Există colaborare reală. Situaţia economică este foarte grea, dar se poate vedea că nu există alt guvern care ar fi mai eficient. Ethridge: Ce soluţie politică se întrevede pentru actuala dificultate constituţională? Voitec: Regele are mare popularitate pentru că s-a opus germanilor şi a ajutat organizarea loviturii de stat. El şi partidul său credea că Regele ar trebui să continue să lucreze cu guvernul şi să-şi schimbe atitudinea. El crede că ar trebui făcute unele schimbări în guvern. Ethridge: Ceea ce se întâmplă cu Regele este o chestiune pe care o decid românii, dar el într-adevăr a colaborat cu Aliaţii şi aceştia au o obligaţie faţă de el. Statele Unite caută o soluţie pentru că doresc să recunoască România şi să încheie un tratat de pace. Voitec: Este adevărat că Regele este un factor de echilibru. Ethridge: Este o mare dificultate când Regele şi guvernul au ajuns la un asemenea impas. Este asemenea unui caz din Statele Unite când cerbii îşi încurcă coarnele şi mor în acest fel. Voitec: Nu este aşa de grav aici. Nu avem coarne în România.

N otă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl L. Pătrăşcanu (comunist), ministru al Justiţiei Bucureşti, 22 noiembrie 1945 După ce a menţionat interesul Statelor Unite pentru România şi motivul misiunii sale, dl Ethridge a spus că a aflat că în Bulgaria Ministerul de Justiţie a comis excese şi a întrebat care este situaţia în România. Ministrul a spus că de la preluarea ministerului nu a făcut schimbări, cu excepţia îndepărtării elementelor lui Antonescu, acei judecători răspunzători de îndeplinirea politicii acestuia. De asemenea, având un teritoriu mai mic de administrat, a apărut un exces de judecători, pe care i-a pensionat. De când a devenit ministru el nu a numit mai mult de 20 de judecători, dar a căutat să introducă * o democraţie mai largă în administraţia sa şi să încurajeze sindicatele. El crede că acum s-a produs o schimbare în atitudinea magistraţilor. Dl Ethridge a subliniat scopul dominaţiei comuniste în Bulgaria şi a întrebat dacă era vreo asemănare cu România, la care ministrul a răspuns că nu cunoaşte bine situaţia din Bulgaria dar că o astfel de condiţie nu există aici. Posturile de conducere din guvern erau ocupate de comunişti care au activat în România de mult timp, ca şi de membri ai partidului lui Tătărescu. Când s-a ridicat problema criminalilor de război, el a conside­ rat-o în primul rând o chestiune politică şi a insistat să nu fie adusă în faţa tribunalelor obişnuite. El a instituit tribunale speciale, care să cuprindă câte şapte membri în plus pe lângă cei doi judecători obişnuiţi, membri care urmau să fie reprezentanţi ai guvernului.

164

Cât îi priveşte pe miniştrii comunişti, Gheorghiu-Dej a ieşit din închisoare în august 1944, iar Teohari Georgescu a făcut şi el patru ani de închisoare. In ministerul său doi subsecretari sunt judecători profesionişti, pentru că preferă funcţionarii bine pregătiţi. Ethridge: Guvernul nu este dominat de comunişti? Pătrăscanu: Nu, există o colaborare reală între toate partidele. Ethridge: Care sunt perspectivele pentru noile alegeri? Pătrăscanu: Ministerul are o lege prin care se elimină toate restricţiile din legea veche potrivit căreia cei care obţineau 40% din voturi primeau 70% clin locuri. De asemenea, femeile nu aveau drep^ de vot decât în alegerile comunale. Senatorii erau numiţi de guvern sau aveau locuri de drept. Aceasta a fost o tendinţă conservatoare a Senatului. Noua lege elimină toate acestea şi, potrivit cu proiectul, toate persoanele peste 19 ani au dreptul la vot pe baza proporţiei de reprezentare prin deputaţi. Va fi o singură cameră. Armata are, de asemenea, dreptul de vot. Legea prevede că fiecare partid are o listă de candidaţi separată pe care o prezintă alegătorilor. Se va alege un deputat la 50.000 cetăţeni şi se va folosi o reprezentare proporţională. Pe baza acestei legi ministerul a încercat să asigure principiile cele mai democratice. Ethridge: Opoziţia va avea voie să aibă liste proprii? Pătrăscanu: Aceasta este o chestiune politică care depinde de atitudinea opoziţiei. Problema încă se mai discută pentru că legea este în curs de elaborare, dar ea asigură cea mai deplină libertate. Ethridge: Dacă opoziţia nu are voie să participe, aceasta înseamnă deposedarea unui segment al electoratului. Ministrul a spus apoi că Partidul Naţional Ţărănesc al lui Maniu a fost la putere numai 3 ani în cei 27 de existenţă, în ciuda faptului că era fundamental un partid burghez, atribuind aceasta negativismului lui Maniu. în 1937 el însuşi a lucrat cu Maniu la alegeri dar a fost şocat mai târziu când Maniu a făcut un pact cu Garda de Fier. După părerea sa, Maniu este un impediment permanent pentru orice lucru constructiv. Ethridge, spunând că nu pledează pentru Maniu, a întrebat dacă ar fi posibil ca orice tip de opoziţie, chiar locală, să participe liber la alegeri. Dl Pătrăşcanu a răspuns că astăzi opoziţia este Maniu. Când a fost invitat în martie să facă parte din guvern, Maniu a refuzat. Pentru că a creat dificultăţi după lovitura de stat, credea că Maniu va pune condiţii grele pentru participarea la alegeri. Din 1937 Maniu viza să aibă acces la poziţia Gărzii de Fier şi la 24 august 1944 Maniu i-a explicat lui Pătrăşcanu de ce a trebuit să accepte în partidul său

165

anumite elemente din Garda de Fier. Fundamental, Maniu este extrem de reacţionar, nu un democrat în sensul american sau britanic, şi atât el, cât şi partidul său sunt antisovietici. Iată de ce ei nu sunt potriviţi pentru structura actualului guvern. El a spus că a scris aceste lucruri în 1941, când a fost internat într-un lagăr, şi că sunt confirmate de probe. Acestea sunt motivele pentru care Pătrăşcanu credea că colaborarea şi participarea lui Maniu la guvernare şi la alegeri erau chestiuni de ordin politic. Ethridge: Cum vor vota adepţii lui Maniu la alegeri? Pătrăşcanu a spus că ar fi posibil să se colaboreze cu altcineva din conducerea partidului, ca Mihalache, care are o atitudine dife­ rită de cea a lui Maniu. Dl Ethridge a explicat apoi de ce Statele Unite au trimis o notă Bulgariei înainte de alegeri - datorită angajamentelor sale din Declaraţia de la Yalta. După care, Pătrăşcanu a continuat să spună că în România nimeni nu a fost condamnat la moarte şi că, în cazul criminalilor de război, el a aranjat ca pedeapsa cu moartea să fie comutată pentru că nu dorea să înceapă prin vărsare de sânge. Dl Ethridge a explicat că Secretarul de Stat al Statelor Unite are obligaţia faţă de poporul american să nu accepte o dictatură în locul alteia răsturnate. EI a spus că era derutat de lipsa de libertate a presei şi că ministrul ar putea ajuta, pledând pentru libertatea presei aici. Dl Pătrăşcanu a spus că el priveşte realitatea în faţă şi a subliniat că situaţia de aici este complet diferită de cea din Europa de Vest. înainte de 23 august ţara era antisemită şi printre ţărani circulau curente mistice şi obscure propagate prin presă. Clasa mijlocie şi intelectualii erau factorii politici dinamici din România, dar erau corupţi de idei reacţionare, precum pro-dictatura, antisovietismul şi antisemitismul. La acestea se adăugau şi mari tulburări economice, aşa încât legionarii erau adevăraţi experţi în sentimentele de mai sus. Dacă guvernul ar elibera aceste forţe ar fi o mare tragedie, acesta nu doreşte să aibă diferende cu ruşii. Opoziţia, pe de altă parte, are un program bazat 90% pe presupunerea că va fi un război între angloamericani şi ruşi. Ethridge: Eu totuşi cred că se poate da mai multă libertate pentru a se discuta problemele interne. Ministrul mi-a cerut să examinez această chestiune din punctul de vedere românesc. Nu ar fi nici un necaz dacă critica s-ar limita la miniştri şi administraţia lor, dar s-ar declanşa totodată antisovie­ tismul, antisemitismul şi alte curente.

166

Ethridge: Care este soluţia la actualul impas constituţional? Ministrul a repetat că el a colaborat cu Regele înainte de lovitura de stat din 1944, a garantat pentru sprijinul comuniştilor, şi că acum aceştia nu au nici un motiv să-şi schimbe punctul de vedere. Criza din august din acest an a fost grea pentru toţi, dar crede că Regele ar trebui să-şi schimbe atitudinea; pasivitatea lui este greşită, este mai bine să fii activ, chiar dacă greşeşti. Regele ar trebui să-şi revadă poziţia cu ajutorul reprezentanţilor celor Trei Puteri din ţară. El crede că Regele va găsi mai multă bunăvoinţă decât se aştepta. Pătrăşcanu a subliniat că nu vorbea în numele partidului său şi a adăugat că avea impresia că ruşii căutau deja o soluţie. Aşa cum vede el această soluţie, Regele ar trebui să-l convoace pe gen. Susaikov, făcând astfel prima mişcare, la o discuţie despre revizuirea guvernului, şi după aceea să-i invite pe reprezentanţii americani şi britanici din Comisia Aliată de Control. Probabil că s-ar putea face câteva mişcări în cabinet, dar ministrul a fost foarte vag la acest punct.

167

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dna Ana Pauker (comunistă) Bucureşti, 22 noiembrie 1945 Prezenţi: dna Ana Pauker dl Lăzăreanu (interpret) dl Mark Ethridge dl Burton Y. Berry dl C. E. Black. Dl Ethridge a deschis conversaţia făcând o scurtă descriere a scopului misiunii sale şi explicând interesul crescând al Statelor Unite pentru Bulgaria şi România, precum şi dorinţa tot mai fermă a Departamentului de Stat de a-şi îndeplini politica privind ţările eliberate, subliniată în Declaraţia de la Yalta. El a continuat amintind că Declaraţia de la Yalta a cerut ca guvernele interimare din ţările eliberate să reprezinte toate elementele democratice din acele ţări şi să aibă ca activitate principală aceea de a pregăti alegeri libere. Numai după îndeplinirea acestor condiţii Statele Unite puteau recunoaşte guvernele în chestiune. Dl Ethridge a continuat apoi spunând că în Bulgaria a constatat că guvernul era dominat de un partid, comunist, care prin Minis­ terele de Interne şi Justiţie şi Comitetul Naţional al Frontului, pre­ cum şi prin conducătorii controlaţi de ruşi, ca Gheorghi Dimitrov, Vasil Kolorov şi alţii, a instaurat un control serios asupra organis­ melor guvernului. Ca rezultat al investigaţiei sale în Bulgaria, a ajuns la concluzii precise, mai întâi că guvernul bulgar nu era reprezentativ

168

în sensul Yalta şi, în al doilea rând, că alegerile ţinute duminica trecută au fost o fraudă. El a admis totuşi că primele sale impresii erau că în România situaţia era mult mai bună şi că era interesat să ştie ce avea de spus dna Pauker în legătură cu aceasta. Dna Pauker a răspuns că, fie ca jurnalist, fie ca diplomat, este o persoană periculoasă, dar o com­ binaţie a acestora doi, ca în cazul dlui Ethridge, reprezintă o dublă ameninţare. Ea a continuat spunând că, după părerea sa, situaţia din Bulgaria era mult mai bună decât în România, pentru că erau diferite grupări politice care lucrau liniştit împreună, pe când în România situaţia era încă complicată. Ea credea că este important ca dl Ethridge să-i înţeleagă punctele de vedere privind partidele dlor Maniu şi Brătianu. Motivul pentru resentimentul puternic din guvern faţă de aceste două grupări este că în timpul dictaturii lui Antonescu acestea l-au sprijinit pe Antonescu şi când a venit momentul de a-1 răsturna pe dictator ele au refuzat să joace un rol activ în această acţiune şi nu au colaborat cu partidele care sunt acum în guvern. Chiar şi acum, ele urmăresc o politică antagonistă faţă de Uniunea Sovietică şi, în general, se opun reformei agrare şi altor reforme îndeplinite de guvern. Un alt punct de vedere care trebuie înţeles erau suferinţele pe care membrii actualului guvern, care fuseseră înainte în opoziţie, le-au avut de îndurat. A existat o lungă tradiţie de persecuţii în România. In 1905, când se studia adoptarea constituţiei belgiene, ţăranii erau arestaţi, bătuţi şi aruncaţi în închisori, pentru ca să accepte adoptarea ei. Dna Pauker însăşi a cunoscut asemenea arestări. In 1935 poliţia i-a percheziţionat casa şi au aruncat-o în închisoare. La insistenţele dlui Berry, dna Pauker a admis că dl Tătărescu este răspunzător de arestarea ei de atunci, dar a continuat spunând că în ciuda acestui fapt ei puteau colabora bine în guvernul Groza. Acum ei lucrează în condiţii diferite şi ţelul lor era de a crea o nouă democraţie în România. Totuşi, impresiile ei despre vechile condiţii nu se pot şterge uşor, după anii de dominaţie a Gărzii de Fier, care a fost sprijinită de Maniu şi care a răspândit atâtea zvonuri false despre Uniunea Sovietică. Dna Pauker a povestit apoi o altă anecdotă pentru a ilustra condiţiile din România înainte de răsturnarea guvernului Antonescu, când un grup de 12 ţărani au fost îndemnaţi să sprijine politica antisovietică a guvernului, cu argumentul că dacă ruşii ar invada România ei ar pierde tot ce aveau. Unul dintre ţărani a luat

169

cuvântul şi a spus că el nu se teme de ruşi pentru că nu avea nimic de pierdut. Când alţi ţărani au fost de acord cu el, ei au fost arestaţi. Rezumând atitudinea ei faţă de Maniu şi Brătianu, dna Pauker a afirmat că în condiţiile existente astăzi în România ar fi o nebunie să urmăm o politică neprietenoasă faţă de Uniunea Sovietică. Dl Ethridge a fost de acord cu această afirmaţie. Dna Pauker apoi a continuat spunând că dacă acestor două grupări li s-ar da deplină libertate, ele şi-ar petrece tot timpul pescuind în ape tulburi şi ar face tot posibilul să învrăjbească partidele între ele. Ea credea că ar fi o mare greşeală dacă, de dragul libertăţii depline în România, s-ar permite acestor grupări să-şi difuzeze ideile şi să împingă România înapoi la condiţiile tulburi care au existat înainte. Ea a conchis că, fie că dl Ethridge îi consideră pe comunişti sinceri sau nu, el trebuia să admită că aceştia făceau tot posibilul să creeze în prezent un regim democratic. Revenind la problemele actualului jguvem, dna Pauker a spus că viaţa nu era uşoară pentru comunişti. In nenumărate rânduri ei au încercat să creeze un guvern de coaliţie, care să includă şi actualele partide de opoziţie, dar nu au reuşit. Chiar şi alte partide incluse în regimul Groza, social democraţii, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioţilor, liberalii lui Tătărescu, au avut dificultăţi în a lucra împreună. In final, totuşi, s-au făcut compromisuri la toate chestiunile controversate. Spre exemplu, partidul dlui Tătărescu a favorizat un comerţ complet liber, în timp ce Partidul Comunist s-a opus. Liberalii au fost pentru salarii mai mari, iar Partidul Comunist s-a opus, Liberalii au dorit sporirea atât a salariilor, cât şi a preţurilor, pe când comuniştii au dorit să menţină şi preţurile şi salariile la un nivel constant. Din nou, în timp ce comuniştii doreau să relanseze creditele agricole pentru toate categoriile de agricultori, partidul lui Alexandrescu considera că asemenea credite trebuie acordate numai acelora suficient de înstăriţi, care pot garanta plata. Dl Berry a întrebat apoi dacă Partidul Comunist, găsind o posibilitate de a ajunge la un compromis cu dl Tătărescu, care, la urma urmei, era prin tradiţie unul dintre cei mai mari antisovietici, şi cu Alexandrescu, n-ar putea găsi o bază comună cu Maniu şi Brătianu. Dna Pauker a spus că erau patru cauze pentru aceasta. Tătărescu era un om foarte inteligent, care acceptase anumite poziţii fundamentale, esenţiale pentru un compromis; mai întâi, România trebuie de aici înainte să fie o ţară democrată în sensul progresist; în al doilea rând, după pierderea războiului o politică pro-sovietică era esenţială, în al treilea rând, deşi el însuşi este un mare moşier, a înţeles necesitatea unei reforme agrare fundamentale şi, în al

170

patrulea rând, Tătărescu a înţeles, de asemenea, că politicile României tradiţionale - şovină, antisemită şi antimaghiară - nu puteau să continue. Pentru că Tătărescu a acceptat această nouă politică, a fost posibil să lucrăm cu el. Maniu şi Brătianu, pe de altă parte, nu au fost capabili să-şi schimbe părerile cu privire la aceste chestiuni şi, până nu o fac, nici o cooperare nu este posibilă. Dna Pauker a continuat prin a spune că se face orice efort pentru a ajunge la o înţelegere şi că partidul ei era pregătit să facă acorduri cu toţi oamenii cu bunăvoinţă. Pentru a ilustra aceasta, ea a spus că, chiar după evenimentele din 8 noiembrie, intenţiona să se întâlnească cu un grup de delegaţi din partidul lui Maniu, care doreau să discute cu ea. Dacă ar fi posibil, ea ar fi foarte dispusă să ajungă la un acord pe o bază minimală. Chiar după evenimentele din 8 noiembrie care au fost organizate de Maniu şi Brătianu, deşi Maniu a încercat să pretindă că nu este răspunzător, comuniştii ar colabora cu grupările din opoziţie, deşi aceasta ar implica multe necazuri, dar nu o pot face dacă opoziţia rezistă sau încearcă să întoarcă roţile înapoi. Când dl Ethridge a întrebat despre direcţia pe care ar putea să o ia un astfel de acord, dna Pauker a răspuns că aceasta depindea de persoana cu care s-ar încheia. In cazul că ar fi dl Vălescu - Notar, care nu era în deplin acord cu dl Maniu şi dl Brătianu, ar fi foarte posibil să se ajungă la o înţelegere pe baza programului iniţial al Partidului Naţional Ţărănesc, care este într-adevăr foarte democratic. Ea avea obiecţii nu la teoria lor fundamentală a democraţiei, ci la politica lor şovină pe care o fac acum. Ei ar putea întotdeauna să găsească o bază comună cu grupări care credeau în prietenia cu Naţiunile Unite şi în special cu Uniunea Sovietică. Dl Ethridge a întrebat apoi dacă s-ar putea face o înţelegere cu dl Mihalache. Dna Pauker a subliniat că, deşi s-a înrolat în armată ca voluntar pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice şi, în prezent, face o politică antisovietică, fără îndoială ei ar face tot posibilul să lucreze cu el. Ea s-a simţit obligată să amintească, totuşi, că atunci când Frontul Plugarilor şi-a exprimat dorinţa de a face o înţelegere cu el, acum câtva timp, nu a arătat nici o dorinţă de compromis. Ea însăşi nu este inflexibilă în această chestiune, totuşi nu vede nici un semn de interes din partea lui Mihalache. Când a fost întrebată de dl Ethridge în legătură cu forţa partidelor politice din România şi, în special, în ceea ce priveşte situaţia partidului lui Maniu, dna Pauker a răspuns făcând un scurt rezumat al istoriei Partidului Naţional Ţărănesc. Ea a amintit că până în 1938 Partidul Naţional Ţărănesc, ca rezultat al programului său

171

iniţial, care era cu adevărat democratic, a avut sprijinul unor grupuri importante de ţărani şi intelectuali. După acel an, totuşi, datorită poziţiei sale în problema legii pentru conversiunea datoriilor şi datorită pactului cu Garda de Fier, a pierdut foarte mulţi adepţi. Mai recent, când s-a pus problema reformei agrare, sub actualul regim, chiar ţăranii înstăriţi s-au întors împotriva lui Maniu, pentru că a sprijinit poziţia marilor moşieri. Când a fost întrebată de dl Beny cum mai era posibil să existe mari moşieri în România când vechea lege limita suprafeţele de pământ la 250 hectare, dna Pauker a răspuns că, de fapt, nu era greu ca această lege să fie eludată prin alocarea de loturi diferiţilor membri ai aceleiaşi familii. încă era posibil să deţii un domeniu de câteva mii de hectare, iar un anume moşier, dl Pano, avea un domeniu de 20.000 hectare. Ca urmare, rândurile partidului dlui Alexandrescu au crescut rapid cu dezertorii din partidul dlui Maniu şi mulţi intelectuali serioşi continuau să-l părăsească, aşa că Maniu a rămas înconjurat de o mulţime de huligani tineri, legionari şi membri ai Gărzii de Fier. Influenţa dlui Maniu era acum limitată la mari moşieri, înalţi ofiţeri ai armatei care speră să fie avansaţi ca urmare a unui alt război şi la anumiţi speculanţi care s-au îmbogăţit în cele şapte luni ale regimului Groza. Când dl Ethridge i-a cerut dnei Pauker date mai precise referitoare la forţa numerică a diferitelor partide, ea a răspuns că Frontul Plugarilor era cel mai mare şi cuprindea între 1.500.000 şi 2.000.000 membri. Comuniştii aveau o mare influenţă în rândurile clasei muncitoare, ca şi social democraţii. Uniunea Patrioţilor era sprijinită, în special, de meseriaşi şi intelectuali. Partidele lui Tătărescu şi Alexandrescu sunt susţinute de industriaşi, bancheri şi oameni de afaceri. în rezumat, părerea dnei Pauker este că partidele de la guvernare au milioane de membri şi, în mod sigur, au o mare majoritate în ţară. Fiind întrebată de dl Ethridge despre părerea sa privind actualul impas dintre Coroană şi guvern, dna Pauker a exprimat o părere generală că, de vreme ce Regele este un tânăr plin de vigoare, el ar trebui să acţioneze în loc să urmeze o politică de expectativă vigi­ lentă. Când dl Ethridge a insistat asupra părerii sale despre găsirea unei soluţii, mai întâi a evitat întrebarea, declarând că timpul va decide, adăugând că în momentul de faţă nu este nici o soluţie de discutat. La acest punct, dl Berry a atins alte câteva chestiuni care nu au mai fost discutate. El a amintit că, în timpul crizei din februariemartie, dl Pătrăşcanu era purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist şi a întrebat cine îndeplineşte această funcţie în prezent. Dna Pauker a răspuns că Secretariatul Partidului Comunist este 172

compus din patru persoane, dintre care dl Gheorghiu-Dej, Secretar General, care poate fi considerat ca negociator şef. Când a fost întrebată de dl Berry despre numărul membrilor Partidului Comunist, dna Pauker i-a încredinţat un secret de partid. Anume că întotdeauna ei necăjesc Seretariatul General să obţină rapoarte la zi despre numărul membrilor de partid din diferite regiuni, dar că nu au avut prea mare succes. Există totuşi unele cifre pe care le-ar putea da. în ultima lună partidul a câştigat 30.000 noi membri la Bucureşti şi un total în ţară de 160.000 membri, fără a lua în calcul judeţele din Oltenia şi Dobrogea. Era imposibil să dea cifre referitoare la forţa numerică totală a partidului, pentru că docu­ mentele erau încă incomplete. Dl Berry s-a referit apoi la impresia pe care o avea că mulţi membri ai partidelor istorice se îndreptau spre Partidul Social Democrat şi a întrebat-o pe dna Pauker cum poate fi comparat acest fapt cu informaţiile sale. Ea a răspuns că, după ştirea sa, Frontul Plugarilor primea pe cei mai mulţi dezertori din vechile partide şi că socialiştii erau pe locul doi. Comuniştii primeau noi membri mai mult dintre persoane neorganizate, decât dintre membrii partidelor istorice. Dl Berry a revenit asupra crizei constituţionale şi a întrebat dacă motivul pentru lipsa de soluţie era faptul că guvernul considera ches­ tiunea ca fiind în mâna celor Trei Mari Puteri, ca rezultat al apelului făcut de Rege. La aceasta dna Pauker a replicat că apelul a marcat începutul crizei şi că situaţia nu s-a schimbat de atunci. Dl Berry a sugerat că deoarece două din cele trei puteri nu au răspuns la apelul făcut de Rege, aceasta ar putea fi considerată cauza întârzierii dar dorea să remarce că s-ar putea progresa foarte mult dacă s-ar găsi o soluţie pe plan local. La aceasta dna Pauker a răspuns mai întâi că, dacă unele dintre Marile Puteri au luat iniţiativa de a se implica în criză, era responsabilitatea lor să o rezolve, dar a continuat, ca răspuns la o întrebare adresată de dl Ethridge, că guvernul, în mod sigur, dorea să facă tot posibilul pentru a găsi o soluţie. Deşi o ţară mică, românii sunt cunoscuţi mai de mult pentru ideile şi marile lor pretenţii, dar nu era de dorit ca ei să devină mărul discordiei între Marile Puteri. Guvernul român are tot interesul să aibă relaţii prieteneşti cu toate ţările străine şi în special cu cei Trei Mari. La acest punct dl Ethridge a explicat dnei Pauker poziţia Statelor Unite cu privire la problema României. El a indicat că ar fi o greşeală să se creadă că această problemă ar reprezenta o dispută între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Ar trebui să fie clar, după declaraţia Secretarului de Stat Byrnes, că Statele Unite nu vor

173

recunoaşte nici un stat din sud-estul Europei care nu are un guvern prieten cu Uniunea Sovietică. El înţelegea destul de clar că ar fi o prostie din partea României să aibă alte sentimente faţă de puternicul ei vecin. Mai mult, nu existau interese economice importante la vârf, pentru că afacerile, comerţul şi investiţiile americane în România erau relativ nesemnificative. Ceea ce era mult mai important era problema politică. Opinia publică americană ar fi profund dezamăgită dacă, după toate sacrificiile făcute în acest război, ar trebui să vadă în această parte a lumii noi tiranii înlocuindu-le pe cele vechi. înainte de a acorda recunoaştere oricărei ţări, guvernul Statelor Unite dorea să se asigure că aceasta era reprezentativă pentru toate elementele democratice şi că era capabilă să ţină alegeri libere. Continuând cu problema criteriului de alegeri libere, dl Ethridge a enumerat trei puncte principale. în primul rând, el considera tipul de lege electorală o chestiune de mare importanţă. Bulgarii au făcut o lege electorală neelaborată, care este un bun exemplu de cum nu trebuie să fie făcută o lege electorală. Aceasta asigură o singură listă pentru partidele care participă la alegeri, şi toate locurile din parlament sunt distribuite proporţional, dinainte. Tot ceea ce a trebuit să facă poporul bulgar duminica trecută, a fost să meargă la urne şi să spună „DA“. în al doilea rând, este necesară o presă liberă şi nu a văzut semne că presa din România ar fi măcar relativ liberă. La acest punct dna Pauker a intervenit spunând că presa nu era atât de îngrădită pe cât pare. în timp ce a admis chestiunea ridicată de dl Berry, că toate articolele trebuiau cenzurate înainte de a fi publicate, ea a afirmat că cenzorii au dat drumul la multe articole cu caracter de opoziţie. De exemplu, săptămânile trecute presa a publicat articole împotriva evreilor, ungurilor şi a Uniunii Sovietice şi a fost chiar un articol împotriva Marii Britanii într-un ziar evreiesc. Dl Ethridge a trecut apoi la cel de al treilea punct, spunând că probabil îndrăznea prea mult dacă sugera ca România să acorde opoziţiei dreptul de a face campanie prin radio şi a remarcat că, în Bulgaria, dna Tsola Dragoiceva a arătat că, dacă opoziţia ar avea voie să vorbească la radio, poporul bulgar ar crede că a avut loc o lovitură de stat. Mai departe, detaliind poziţia Statelor Unite, dl Ethridge a continuat prin a spune că guvernul său dorea să găsească un temei pentru recunoaşterea guvernului român şi pentru încheierea păcii, dar că trebuie să existe o bază care să satisfacă opinia publică americană şi guvernul său. Dna Pauker a spus că, dacă ar fi posibil să trimită 50 români în America, pentru a explica poziţia guvernului, ea

174

crede că publicul american ar vedea că dracul nu este chiar aşa de negru precum pare. La aceasta dl Berry a răspuns că Statele Unite, în mod cert, doreau să audă punctul de vedere al românilor şi credeau că rezultatele de fond trebuie stabilite înainte de a analiza detaliile. Statele Unite doresc o pace bazată pe respectarea obligaţiilor asumate laYalta. Dl Berry a spus apoi că s-a bucurat să afle de la dna Pauker că Partidul Comunist avea vederi largi şi că era dornic să lucreze cu membrii opoziţiei într-un guvern format pe baza unei înţelegeri minimale. El însuşi i-a cunoscut pe dl Maniu şi dl Brătianu şi nu credea că aveau aşa puţine lucruri comune cu comuniştii precum a sugerat dna Pauker. Avea impresia că dacă comuniştii au putut găsi o bază de conlucrare cu Tătărescu ei puteau găsi una şi cu Maniu şi Brătianu. La aceasta dna Pauker a răspuns, în concluzie, că dorinţa sa de a găsi o înţelegere cu alte grupări nu trebuie interpretată prea larg. Partidul său avea o minte deschisă, dar era necesar ca celelalte grupări să renunţe la ideile lor reacţionare. Tătărescu a vrut să renunţe la politica sa când a intrat în guvernul Groza şi este de asemenea necesar ca dl Maniu şi dl Brătianu să renunţe la politica lor din trecut.

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Iuliu Maniu Partidul Naţional-Ţărănesc Bucureşti, 23 noiembrie 1945 Prezenţi: dl Iuliu Maniu, dl Rică Georgescu - translator, dl Ethridge, dl Burton Y. Berry, dl C. E. Black După un cordial schimb de complimente, dl Ethridge a schiţat pe scurt dlui Maniu cauza şi scopul misiunii pentru care a fost trimis. El a amintit că a urmărit cariera dlui Maniu timp de mai mulţi ani şi că a fost foarte interesat să-l întâlnească. El a adăugat că dl Maniu trebuie să considere această convorbire confidenţială, scopul ei fiind mai degrabă de a informa guvernul Statelor Unite cu privire la părerile dlui Maniu şi deci putea să vorbească cu deplină sinceritate, deoarece tocmai vizitase Bulgaria. Dl Ethridge a fost frapat că situaţia din România pare să fie mult mai puţin tensionată decât cea din Bulgaria, dar nu crede că ar avea un tablou complet al situaţiei până nu va auzi şi relatarea dlui Maniu. Dl Maniu a început prin a spune că actualul guvern al României nu este nici democrat, nici reprezentativ şi că este, în toate sensurile, în contradicţie cu principiile democraţiei. Greşelile pe care le-a făcut la început sunt deja mai presus de reparaţii şi actualul guvern este incapabil de a ţine alegeri libere. El a recomandat ca guvernul să fie schimbat imediat, pentru că nu este nimic mai mult decât un guvern

176

de marionete sovietice, al cărui singur scop este de a subordona România intereselor Uniunii Sovietice. Ca fundamentare a acestui punct de vedere, dl Maniu a dorit să-mi amintească că a fost crescut în România în spiritul a două principii de bază. Primul este dragostea pentru libertate şi democraţie; al doilea dragostea pentru ţară şi popor. Timp de mai mulţi ani el a luptat pentru aceste principii şi în lupta sa a putut conta pe sprijinul tuturor românilor. El a fost întotdeauna recunoscător Statelor Unite pentru tot ceea ce l-au învăţat, ca şi pentru ajutorul pe care l-a primit în construirea României Mari. Este deosebit de recunoscător Statelor Unite pentru că în 1900, într-o perioadă de mare sărăcie economică, mulţi transilvăneni au emigrat în Statele Unite. Acolo, ei au muncit din greu, au făcut ceva bani şi s-au întors. Pe atunci ei au avut o mare influenţă asupra vieţii din Transilvania. O persoană care călătoreşte în Transilvania va auzi mulţi oameni vorbind englezeşte. Şi de la aceşti transilvăneni, americanizaţi, dl Maniu a primit foarte mult sprijin. Datorită acestor păreri, a considerat necesar să se ridice împotriva lui Tătărescu şi Carol în anii de după 1938 şi să menţină lupta în decursul dictaturii lui Antonescu, pentru principiile democratice în care crede. Ca modalitate de a menţine un spirit naţional şi de a crea o organizaţie solidă de rezistenţă, a fost necesar să păstreze legătura cu lumea din afară şi una din problemele care a neliniştit pe mulţi dintre adepţii săi a fost faptul că, dacă sprijină forţele germane, aceasta ar însemna relaţii strânse cu Uniunea Sovietică. Multe persoane au crezut că, într-o astfel de alianţă, guvernul sovietic s-ar prevala de poziţia României şi ar invada-o. Pentru a pregăti calea pentru un sprijin sincer al cauzei democradce din partea României, el a abordat pe reprezentanţii britanici şi americani la Bucureşti pentru a afla ce garanţii teritoriale pot oferi României în cazul în care ar fi atrasă în război de partea Aliaţilor. Răspunsul primit a fost că nu ar fi nici o dificultate în a garanta suveranitatea României asupra Transilvaniei. In ceea ce priveşte Basarabia şi Bucovina, britanicii au spus că nu-şi pot lua angajamente cât timp guvernul Statelor Unite a exprimat opinia că aceasta depinde de comportarea României pe durata războiului. In timp ce aceste răspunsuri nu erau complet satisfăcătoare, dl Maniu şi-a dat seama din tonul lor că era interesul României de a intra în război împotriva germanilor şi că, având democraţiile occidentale ca Aliaţi, ea ar putea obţine cele mai bune reglementări teritoriale la care speră.

177

Separat de problemele teritoriale, dl Maniu a declarat că sunt alţi doi factori care au jucat un rol important în lupta mişcării de rezistenţă. Unul este că Statele Unite şi Marea Britanie au sprijinit întotdeauna principiile democraţiei şi dl Maniu ştia că le va sprijini şi în viitor, iar al doilea este convingerea sa fermă în victoria alianţei anglo-americane în ciuda pierderilor iniţiale. Cu scopul ca România să fie sigură că va păstra Basarabia şi Bucovina dacă ar intra în război, dl Maniu s-a folosit de toată influenţa sa pentru a-1 abate pe Antonescu de la a declara război Uniunii Sovietice, mai ales după ce Uniunea Sovietică s-a alăturat Aliaţilor în lupta împotriva Germaniei naziste. Conştient de ideile periculoase ale lui Maniu, Hitler i-a cerut în repetate rânduri lui Antonescu să-l aresteze şi să-l împuşte, dar, ca orice bun român, Antonescu a refuzat să facă acest lucru. Dl Maniu a declarat că un mare aliat în lupta sa a fost Regele Mihai, care de la început s-a identificat cu alianţa democradcă din ţară şi nu s-a lăsat atras de partea germanilor. In primăvara lui 1944, ca rezultat al apelurilor prin radio transmise de Occident, România a început să-şi arate dorinţa de a părăsi Axa. La 13 aprilie 1944, doi emisari ai dlui Maniu la Cairo - Prinţul Ştirbey şi dl Vişoianu - au ajuns la o înţelegere cu Aliaţii şi erau pregătiţi să rupă legătura cu Axa, la timpul şi în modul cel mai util cauzei Aliaţilor, deşi adepţii săi doreau să se evite orice chestiune care ar provoca o ocupaţie sovietică. Totuşi, pentru a îndeplini lovitura de stat, dl Maniu a solicitat în aprilie, ca trupe aliate aeropurtate să fie trimise în ţară şi, când a fost informat că lucrul acesta nu este posibil, şi-a dat seama că lucrurile vor trebui amânate. In legătură cu cele de mai sus, s-au făcut simţite primele semne ale nesincerităţii sovietice. La Cairo, reprezentanţii sovietici au fost de acord cu un anumit curs al acţiunii, dar când trupele ruseşti au intrat în România, au abandonat repede principiile pe care fuseseră de acord să le respecte şi au profitat de faptul că România era în întregime la dispoziţia guvernului sovietic. Acest lucru este adevărat şi se poate extinde şi la negocierile preliminare, la care ruşii l-au acceptat pe dl Maniu ca pe adevăratul lider al forţelor democratice din România, dar dl Malinovski a refuzat să-l întâlnească în repetate rânduri. Dl Maniu a adăugat că, alături de Rege, un aliat important în lupta sa împotriva lui Hitler a fost Partidul Naţional Liberal. El a fost frecvent acuzat în străinătate că nu a dat suficientă atenţie social-democraţilor şi comuniştilor în perioada în care se organiza mişcarea de rezistenţă, dar adevărul este că aceste două grupuri de abia existau şi că forţa lor numerică era atât de neînsemnată încât orice cooperare cu ei, bazată pe o substanţială

178

reprezentare în guvern, ar fi fost o fraudă dacă se ţinea cont de lipsa totală de sprijin popular. Mai mult, dl Maniu s-a temut că aceste două grupuri ar putea accepta, la început, poziţii limitate în guvern şi că, odată răsturnat guvernul pro-german, vor încerca să-şi extindă sfera de activitate. După ruptura cu Germania, dl Maniu a sperat să vadă stabilinduse un regim complet legal şi constituţional, sub preşedinţia dlui Sănătescu, reprezentând cele 4 partide, care au opus rezistenţă germanilor. Dl Maniu a fost de acord să colaboreze cu cele două partide de stânga, după ce a ascultat sfatul Aliaţilor şi după ce a făcut o vizită regelui Mihai. Temerile sale iniţiale s-au adeverit; cu ajutorul unor ministefe-cheie, comuniştii s-au organizat şi au reuşit să-şi răspândească influenţa în ţară. In timp ce pretindeau că sunt o minoritate în coaliţia F.N.D., celelalte partide erau de fapt o altă faţă a Partidului Comunist. Frontul Plugarilor trebuia să-i câştige pe ţărani, pe micii meseriaşi şi intelectuali, în timp ce comuniştii se concentrau asupra muncitorilor din industrie. Numai social-democraţii puteau fi consideraţi oameni liberi de dominaţia comunistă. O tehnică pe care comuniştii au folosit-o pentru a slăbi guvernul din care făceau parte, a fost aceea de a-1 critica că nu face reforme importante. Persoane familiare cu funcţionarea guvernului şi-au dat seama că, în acelaşi timp, presa comunistă critica guvernul pentru lipsă de forţă şi că miniştri comunişti din guvern făceau tot posibilul să saboteze promovarea reformelor. Reuşind să submineze autori­ tatea guvernului Sănătescu, comuniştii i-au forţat demisia şi, cu sprijin rusesc, l-au adus pe gen. Rădescu. Biografia gen. Rădescu este foarte interesantă. El s-a retras din armată ca şef de stat major, cu paisprezece ani în urmă, şi gen. Sănătescu a fost foarte surprins când generalul sovietic Vinogradov l-a propus ca şef de stat major, în ciuda faptului că Sănătescu avansase nume de ofiţeri mai potriviţi pentru această funcţie. Atât Vinogradov, cât şi Vîşinski au insistat ca Rădescu să fie numit, încât Sănătescu s-a simţit obligat să o facă. Mai târziu, Rădescu a fost numit ministru de Interne şi în final prim-ministru în ambele ocazii cu puternic sprijin sovietic - dar, după câteva luni, a fost acuzat tot de comunişti că este reacţionar. După căderea lui Rădescu, în februarie 1945, a fost necesar să se formeze un nou cabinet. De data aceasta dl Maniu şi-a dat seama că ar fi imposibil să facă parte din guvern din cauza lui Groza, care fusese ales de ruşi ca prim-ministru şi care pusese două condiţii imposibil de acceptat. Prima: ca programul guvernului să nu fie discutat decât după formarea sa, a doua: Tătărescu să fie ministru al Afacerilor Externe.

179

Punctul de vedere al dlui Maniu este că acest om, „care a personificat imoralitatea politică în România", este criminalul de război numărul unu al ţării. In primul guvern Sănătescu 6 miniştri au votat pentru arestarea lui Tătărescu, ca criminal de război, şi numai din considerente personale Sănătescu şi Brătianu nu au vrut să-l aresteze, aşa încât a scăpat de a mai fi judecat ca criminal de război. Dl Maniu speră că într-o zi Tătărescu va primi ceea ce merită. Dl Maniu şi-a exprimat convingerea fermă că dl Groza nu este mai mult decât o marionetă a sovieticilor şi că Tătărescu, pentru a-şi salva capul, a făcut un târg cu Vîşinski - că va aduce România înapoi în orbita sovieticilor. Guvernul Groza era conştient că nu avea sprijinul opiniei publice româneşti şi, pentru aceasta, a făcut tot posibilul să suprime libertatea presei şi dreptul de întrunire. Dl Maniu nu mai avea acum nici un ziar, chiar şi un renumit ziar transilvănean, vechi de 105 ani şi care supravieţuise represiunii maghiare şi la două războaie mondiale, a fost suprimat. Numele dlui Maniu nu mai poate fi publicat în presă decât pentru a fi umilit şi denigrat. în timpul războiului dl Maniu a ţinut un discurs vehement la procesul conducătorilor politici cu legături în mişcarea subversivă, dar, pentru că discursul său elogia ideile de libertate şi democraţie, guvernul Groza nu a permis publicarea lui. Recent, într-o declaraţie a Ministerului de Interne, din 10 noiembrie 1945, toate întrunirile Partidelor Ţărănesc şi Liberal au fost interzise. Nu au mai rămas libertăţi civile şi oamenii sunt bătuţi şi torturaţi de poliţie. Singura sursă de putere a lui Groza este sprijinul guvernului sovietic. Dl Maniu a relevat, apoi, că susţinerea guvernului Groza implică o gravă problemă internaţională. Ruşii au dorit să folosească Balcanii ca mijloc de a-şi asigura dominaţia în Europa Centrală şi şi-au dat seama că nu pot pune piciorul în Balcani fără a avea România. Mai departe, şi-au dat seama că singurul mod de a deţine România era printr-un Quisling*, de aceea era Groza atât de necesar. Cu Groza la putere acest lucru putea fi doar parţial îndeplinit. Mai era necesar să-şi impună ideile comuniste prin forţă şi numai după o lungă şi viguroasă campanie s-ar putea ţine alegeri controlate, care să aibă un oarecare succes. Odată alegerile ţinute, noul prim-ministru ar cere anexarea la Uniunea Sovietică. Aşa cum a spus Ana Pauker, „România va fi fericită numai când va fi membră a Uniunii Sovietice". * Maior Vidkun Quisling, şef al Partidului Nazist Norvegian, care la invadarea Norvegiei de către germani (aprilie 1940) a acceptat postul de Prim-Ministru (n.t.).

180

Dl Maniu şi-a amintit că şi el a fost cunoscut în Uniunea Sovietică. După primul război, a fost în fruntea mişcării de recunoaştere a Uniunii Sovietice şi în 1929 guvernul său a încheiat primul pact cu ruşii. Dl Titulescu, care a fost unul din marii prieteni şi adepţi ai dlui Maniu şi un sprijinitor al Ligii Naţiunilor a fost cunoscut în toată Europa ca prieten al Uniunii Sovietice. Mai târziu, dl Maniu a primit o scrisoare de la Stalin, adusă de Dr. Beneş (Cehoslovacia), în care conducătorul rus îi spune că dl Maniu este singurul lider democratic din România pe care îl putea recunoaşte. Mai târziu, dl Molotov a dorit să-l cunoască pe dl Maniu, dar acesta a răspuns că mai întâi trebuie să se sfătuiască cu Statele Unite şi Marea Britanie. Relaţiile sale cu Uniunea Sovietică au încetat în ianuarie trecut. Există o tradiţie în politica românească ca toate partidele politice să-şi prezinte programele prin discursuri, în ziua de Anul Nou. In ianuarie trecut, dl Maniu a spus că nu este comunist, dar că doreşte să lupte pentru libertatea şi independenţa României. De atunci a fost supus unui atac permanent din partea guvernului Groza şi a Partidului Comunist. Mai mult, când dl Gheorghiu-Dej, ministrul Comunicaţiilor (comunist), a vizitat Moscova, a primit sarcina ca mai întâi să facă reforma agrară prin confiscarea marilor domenii şi apoi să-l distrugă pe dl Maniu şi partidul său. Dl Maniu a subliniat că nu s-a opus niciodată reformei agrare, el este răspunzător de reforma făcută după primul război mondial, care a fost mult mai radicală decât actuala reformă, şi că, de această dată, el s-a opus confiscării marilor domenii nu şi exproprierii, pe care o consideră o metodă mai potrivită de a face o reformă. Că opinia publică cunoaşte bine vederile domocratice ale dlui Maniu şi că îl sprijină, o dovedesc ultimele alegeri municipale, partidul său obţinând victoria în multe locuri. După părerea sa, acum se accentuează o luptă între influenţa anglo-americană şi cea sovietică în Europa de sud-est şi crede că soarta României depinde de rezultatul acestei lupte. Anglo-americanii ar trebui să-şi dea seama că s-au bucurat de mare popularitate în ţară. Opinia publică este cu ei şi poporul este de partea lor. Guvernul Petru Groza „a fost impus“ României şi scopul său principal este de a schimba opinia publică prin preluarea armatei, administraţiei, poliţiei şi jandarmeriei, iar toate acestea se fac cu ajutorul Rusiei. Românii au rezistat acestei tendinţe atât cât au putut şi doresc să vadă aplicate principiile anunţate la Teheran, Yalta şi Potsdam. înainte de a se face mari progrese, trebuie să se formeze un nou guvern şi să se ţină alegeri libere. Orice întârziere în acest program înseamnă a arunca România în braţele Rusiei. în cadrul

181

unor alegeri libere, comuniştii, Frontul Plugarilor şi ceilalţi aliaţi ai lor nu ar putea obţine mai mult de 8% din voturi. Regele Mihai este foarte iubit de popor dar continuarea crizei nu ar face decât să-l umilească şi să-i scadă prestigiul. Legat de aceasta, dl Maniu este foarte recunoscător Statelor Unite pentru atenţia acordată României, dar crede că este necesar ceva mai mult decât cuvintele dacă ceva de substanţă ar urma să aibă loc. Guvernul sovietic nu se teme de cuvinte şi trebuie folosite alte metode. Singurele care i-ar influenţa cu adevărat pe ruşi ar fi, mai întâi, ameninţarea cu războiul şi, apoi, ameninţarea cu eşecul în negocierile diplomatice. Dl Ethridge a replicat că aceasta ar însemna o obligaţie uriaşă. Dl Ethridge s-a referit apoi la un articol recent din „România Liberă1' (comunist) din 23 noiembrie, care îl atacă pe dl Maniu şi, pentru că asemenea atacuri ar putea ajunge şi în presa americană, ar dori să aibă răspunsul dlui Maniu. Dl Maniu a fost de acord să-şi precizeze poziţia faţă de aceste chestiuni şi mi-a dat următoarele răspunsuri la învinuirile ce i s-au adus în articolul mai sus menţionat: în primul rând, dl Maniu nu a sprijinit niciodată dictatura lui Antonescu cu scopul înlăturării regelui Carol. Dl Maniu a subliniat că a avut o înţelegere, prin care, în cazul unei lovituri de stat, dl Maniu să devină prim-ministru, iar Antonescu ministru de război şi cu participarea lui Brătianu la guvernare. Când lovitura de stat a avut loc la 6 septembrie 1940, Antonescu l-a păcălit nu numai pe Rege dar şi pe Maniu şi Brătianu pentru că a creat un guvern în frunte cu el ca dictator; în al doilea rând, dl Maniu a fost singura persoană suficient de îndrăzneaţă în a face în mod public cunoscut lui Hitler şi Mussolini că acordul teritorial de la Viena a fost primit în România cu revoltă şi dezgust; în al treilea rând, cu privire la chestiunea evreiască, a fost destul de curajos să meargă la Antonescu de mai multe ori pentru a protesta împotriva discriminării evreilor; în al patrulea rând, nu l-a cunoscut şi nu s-a întâlnit niciodată cu dl Fabricius, agentul economic german, în al cincilea rând, scrisorile trimise gen. Antonescu au fost scrisori de protest care adesea l-au înfuriat pe Antonescu; în al şaselea rând, nu a sabotat lovitura de stat de la 23 august 1944, ci dimpotrivă a fost unul dintre factorii de motivaţie. A şaptea acuzaţie se referă la legăturile dlui Maniu cu Garda de Fier. El a amintit că, în decembrie 1937, când Partidele Ţărănesc şi Liberal erau în opoziţie, au ajuns la o înţelegere privind alegerile ţinute de dl Tătărescu. Cele 3 partide, temându-se de flagrante fraude electorale, practicate în mod obişnuit de dl Tătărescu, au convenit să colaboreze pe timpul alegerilor pentru a împiedica

182

falsificarea. Faptul că această colaborare a fost justificată, s-a dovedit prin pierderea alegerilor de către Tătărescu, chiar dacă au fost organizate de el, eveniment unic în istoria politică a României. In ceea ce priveşte faptul că dl Maniu a primit în partidul său foşti legionari, nimic nu poate fi mai absurd. De fapt Partidul Comunist a fost acela care a primit foşti legionari şi, cu câteva săptămâni în urmă, într-un discurs ţinut la Târgovişte, dna Ana Pauker a invitat în mod public Legionarii să se înscrie în partidul său. Ca răspuns la întrebarea dlui Ethridge dacă mulţi membri ai partidului său sunt arestaţi sau bătuţi, dl Maniu a răspuns că lucrurile acestea se petrec zilnic şi că printre adepţii săi care au fost maltrataţi în timpul vizitei dlui Ethridge a menţionat numele lui Stănculescu, Soroceanu şi al Prinţului Sturdza, pe care i-a recomandat dlui Ethridge să-i cunoască pentru a avea o imagine clară despre polidca lui Groza.

Notă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl Şerban Voinea m em bru al Biroului Politic al Partidului Socialist Bucureşti, 24 noiembrie 1945 Dl Ethridge l-a rugat pe dl Voinea să explice părerea socialiştilor despre actualul guvern şi propria sa atitudine. Dl Voinea a spus că socialişdi au avut o înţelegere cu comuniştii începând cu lovitura de stat, care s-a bazat pe considerente pur practice, în ciuda faptului că ei au luptat continuu înainte de acel moment. Ambele partide şi-au dat seama că era cel mai bine pentru ele să se unească în loc să se lupte permanent, ceea ce a fost unul din factorii care au permis fascismului să câştige putere. Această decizie de a colabora nu a fost uşoară. La nivelele superioare a fost mult mai uşor, dar între organizaţiile locale au existat conflicte. Acum lucrurile s-au îmbunătăţit. Cauza este că socialiştii cresc rapid şi primesc mai mult sprijin din ţară, în timp ce comuniştii acordă anumite concesii în baza acestei creşteri. Dl Ethridge: Consideraţi comuniştii rezonabili în colaborarea cu Dvs? Dl Voinea: Nu. Ei descoperă trei luni mai târziu că greşesc atunci când nu urmează propunerile socialiştilor. Dl Voinea a discutat apoi despre atitudinea partidului său faţă de actualul guvern. El a spus că, atunci când generalul Rădescu a ţinut renumitul său discurs din 11 februarie, partidul a decis că el avea tendinţe reacţionare şi că era necesar să se formeze un nou guvern. Ei au început să se agite pentru aceasta împreună cu comuniştii. Totuşi, când a sosit la Bucureşti dl Vîşinski, situaţia s-a schimbat brusc. El ţinea sub control toată forţa militară şi politică din Bucureşti, şi s-au dat arme muncitorilor, care erau tot sub controlul

184

său. Clădirile publice nu erau apărate ca să reziste împotriva demonstraţiilor politice. Acest lucru a pus socialiştii într-o situaţie foarte dificilă. Aceştia au fost confruntaţi cu perspectiva unui „fapt împlinit", prin care comuniştii puteau prelua guvernul prin forţă, iar socialiştii să înghită dominaţia comunistă şi să intre în noul guvern propus. Un alt factor a fost poziţia Regelui, care ar fi trebuit să abdice în cazul unui regim comunist. Astfel, socialiştii au considerat că era necesar să se facă concesii pentru a câştiga timp şi Comitetul Executiv a aprobat acest lucru. Totuşi, începând cu 6 martie majoritatea partidului critică regimul, dar s-a convenit asupra poziţiei oficiale a partidului, şi anume că nu se poate desemna un nou guvern fără deplina aprobare a sovieticilor, dai că un astfel de guvern ar trebui să obţină recunoaşterea Statelor Unite şi a Marii Britanii. Dar nu există unitate în partid în ceea ce priveşte o soluţie clară. Dl Ethridge: încearcă comuniştii să-i scindeze pe socialişti aşa cum fac sau au făcut în alte ţări? Dl Voinea: Da. Au încercat înainte şi încearcă şi acum, deoarece doresc să creeze o schismă în cursul actualei crize, pentru a slăbi partidul. Ei încearcă aceeaşi tactică şi cu alte partide. Apoi, dl Voinea şi-a expus punctul de vedere asupra situaţiei, spunând că criza actuală a început în august cu declaraţiile anglo-americane şi că toată lumea aştepta o soluţie de la Conferinţa Miniştrilor de Externe, de la Londra, care a fost însă lipsită de succes. în prezent sunt două probleme: 1) chestiunea constituţională şi 2) tratatul de pace şi recunoaştere. Criza a izbucnit când Groza a refuzat să demisioneze, şi a fost accelerată când, la 23 august, autorităţile sovietice l-au sprijinit, informându-1 pe Rege că nu trebuie să fie schimbări. De atunci Regele nu mai are nimic de a face cu actualul guvern. Dl Voinea a spus că Regele are perfectă dreptate în poziţia sa privind constituţia. Părerea sa, totuşi, este că guvernul ar trebui să demisioneze şi să fie desemnat din nou cu regim interimar. Acest regim ar dura până când Marile Puteri s-ar putea decide asupra unui guvern cu care să fie de acord. Dl Voinea a afirmat, ca răspuns la întrebarea dlui Black, că Regele putea din nou să ceară demisia guvernului Groza, dacă dorea. Două soluţii pe care le considera imposibile erau: 1) refacerea guvernului pe o bază de patru partide, aşa cum fusese înainte de actualul regim şi 2) actualul guvern să rămână, dar cu câteva schimbări de cabinet. El credea că singura soluţie acceptabilă ar fi un guvern care să cuprindă, în număr egal, comunişti, socialişti şi o combinaţie de Naţional Ţărănişti şi Naţional Liberali conduşi de

185

Mihalache şi Dinu Brătianu sau de alţi lideri. El a admis că nu era o soluţie ideală dar pretindea că un astfel de regim ar fi capabil să facă alegeri naţionale. In privinţa alegerilor el nu putea spune care ar fi rezultatul, pentru că nu s-au mai ţinut din 1937, iar alegeri libere din 1928. Totuşi dacă s-ar forma guvernul propus din trei grupări, credea că ar fi de datoria lui să-şi asigure recunoaşterea celor Trei Puteri, să încheie tratatul de pace şi, apoi, să pregătească alegerile, care ar crea un guvern cu adevărat reprezentativ. Dl Ethridge: Aţi dori să schimbaţi ordinea alegerilor şi să le plasaţi înainte de tratatul de pace? Dl Voinea a răspuns nu, deoarece credea că era mai uşor pentru Marile Puteri să fie de acord asupra păcii decât a alegerilor, acestea fiind imposibile cu trupele ruseşti în ţară. Dl Black: Care ar fi situaţia Frontului Plugarilor şi a Uniunii Patrioţilor? Fără îndoială că aceştia sunt adjuncţi ai comuniştilor şi, dacă sunt incluşi într-un guvern de trei grupări, trebuie să li se aloce posturi în acea treime atribuită comuniştilor. Dl Voinea vede democraţia ca fiind problema principală în România şi crede că în actualele condiţii ar fi imposibil să se atingă acest ţel prin Naţional Ţărănişti şi Naţional Liberali, adăugând că comuniştii nu au fost niciodată în favoarea democraţiei, iar acum o servesc numai prin vorbe. El crede că partidul său este singurul din ţară cu adevărat democrat. Dl Ethridge: Care este forţa liberalilor lui Brătianu? Liberalii lui Brătianu au avut mare putere în ţară, în special prin forţa financiară, dar acum forţa lor nu este foarte mare şi în politică sunt conduşi de politicile Partidului Ţărănesc. Experienţa unor persoane din fostul guvern Sănătescu arată că se poate lucra mai uşor cu liberalii decât cu naţional-ţărăniştii. Dl Ethridge: Care este acum forţa naţional-ţărăniştilor lui Maniu? Este imposibil de spus. Regele a luat locul lui Maniu ca simbol al rezistenţei împotriva tiraniei şi a ruşilor. Partidul Ţărănesc este creaţia lui Maniu şi dacă el moare partidul fie se va deteriora, fie se va schimba pe coordonate radical agrare. Dintre succesorii lui Maniu, Mihalache este probabil cel mai bun, deşi sunt tineri în partid, printre care dl Vişoianu, care sunt excepţional de buni. Dl Ethridge: Ar putea lucra dl Vişoianu cu comuniştii? înainte de război Vişoianu şi Ralea au fost afiliaţi la naţionalţărănişti şi erau cei mai apropiaţi de comunişti. Totuşi, la 6 martie dl Vişoianu nu a putut colabora cu ei, dar interlocutorul credea că, de

186

îndată ce va fi libertate de acţiune politică în ţară, Vişoianu va putea să o facă. Vişoianu urmează tradiţia lui Titulescu în problemele externe, iar în politica internă este mult mai avansat în idei. Dl Ethridge: Este acest guvern reprezentativ în general? Nu. Totuşi are o bază printre muncitori şi ţărani, din partea cărora primeşte un ajutor crescând prin socialişti. In mod sigur a fost dominat de comunişti la început, dar în ultimul timp sunt alţii care fac mai multe concesii, precum socialiştii şi Tătărescu. Marea dificultate a guvernului este lipsa lui de democraţie. Dl Ethridge: Ce înţelegeţi prin aceasta? Nu există respect pentru libertăţile individuale şi a presei, nici pentru calităţile esenţiale pe care un guvern democrat trebuie să le aibă. Programul este teoretic democratic dar metoda nu este democratică. Dl Ethridge: Există terorism în actualul guvern? Sunt anumite poveşti în acest sens. Da, dar este o metodă tipic românească, comună tuturor guvernelor, cu excepţia unuia. Printre conducătorii socialişti abia dacă este unul care să nu fi fost în închisoare, şi conducătorii comunişti, ca Gheorghiu-Dej, arestat după greva de la Griviţa, şi-au făcut educaţia în închisoare. Singura excepţie este guvernul liber ales din 1928 al lui Maniu. Dl Ethridge: Unii lideri sindicali mi-au spus că Maniu i-a arestat. Nu, acest lucru nu s-a întâmplat datorită lui Maniu, care a avut primul guvern naţional-ţărănesc, ci în timpul celui de-al doilea guvern ţărănesc, cu dl Vaida ca prim-ministru. Dl Maniu nu este răspunzător.

N otă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl Lothar Rădăceanu (socialist), m inistrul Muncii Bucureşti, 24 noiembrie 1945 La solicitarea dlui Ethridge, dl Rădăceanu a exprimat punctul de vedere al partidului său cu privire la caracterul reprezentativ al actualului guvern. Opinia sa era că guvernul reprezintă toate grupările democratice. El a admis că adepţii lui Maniu şi Brătianu nu erau reprezentaţi în guvern, dar, ca părere personală, aceştia nu puteau fi consideraţi cu adevărat democraţi. în trecut, ei au acţionat sub o faţadă democrată, dar au folosit această faţadă pentru a obţine puterea politică. Garda de Fier nu s-ar fi putut niciodată dezvolta, aşa cum a făcut-o, fără sprijinul lui Maniu şi Brătianu. Grupările lor sunt răspunzătoare şi pentru venirea la putere a lui Horia Sima şi Antonescu. Este adevărat că Maniu a sperat să manipuleze aceste două grupuri pentru scopurile sale, dar indiscutabil rămâne faptul că a lucrat cu ei şi este în mare măsură răspunzător pentru succesul lor. în prezent este o tendinţă generală din partea forţelor fasciste de a sprijini politica lui Maniu. El i-a solicitat să-l ajute după criza din august trecut. La demonstraţia^ de la 8 noiembrie rezultatele acestei colaborări au fost foarte clare. în timp ce intenţia generală patriotică a acestei demonstraţii a fost absolut firească, ea a fost, fără îndoială, însoţită de bande de huligani care au comis multe atrocităţi în faţa sediilor sindicatelor şi-au strigat lozinci antisemite. în general, potrivit experienţei dlui Rădăceanu din timpul guvernului Rădescu, cu liberalii se putea coopera, era însă imposibil de lucrat cu reprezentanţii Partidului Ţărănesc. Cu privire la problema extinderii în continuare a libertăţilor cetăţeneşti în 188

România, dl Rădăceanu l-a rugat pe dl Ethridge să înţeleagă că, după Germania, România a fost ţara cea mai afectată din Europa de o mişcare fascistă adânc înrădăcinată. Dacă principiile democratice americane ar fi aplicate în România ar însemna să dăm frâu liber tuturor acestor idei, care, în nici un caz, nu ar contribui la progresul democratic din România. Dl Rădăceanu a continuat spunând că Partidul Socialist era strâns unit în actuala criză şi nu se punea problema scindării în interiorul grupării. Ca o ilustrare a concluziilor la care s-a ajuns, el a prezentat copii după declaraţiile politice oficiale ale Comitetului Central al Partidului Social Democrat în legătură cu relaţia partidului cu Partidul Comunist, părerea lor despre demonstraţia din 8 noiembrie şi poziţia cu privire la actuala criză constituţională. Cât priveşte problema constituţională, dl Rădăceanu a afirmat că cei doi factori principali implicaţi erau Regele şi opoziţia. Cât despre Rege, el credea că a fost sfătuit pentru a provoca intervenţia Statelor Unite şi Marii Britanii în august trecut. în timp ce a admis, la insistenţa dl Ethridge, că activitatea dlui Vîşinski a constituit oarecum o intervenţie, a exprimat convingerea proprie că Marile Puteri trebuie să cadă de acord asupra a ceea ce ar trebui să facă şi apoi să intervină împreună, iar nu separat. Este punctul său de vedere că guvernul Groza ar trebui recunoscut de Marile Puteri cu condiţia de a ţine alegeri libere. Crede că Regele ar accepta orice soluţie propusă de cele Trei Puteri. Opoziţia, pe de altă parte, ar trebui să-şi dea seama că a început o nouă eră în Europa. Industria a fost naţionalizată în Anglia, Cehoslovacia şi Franţa şi opoziţia nu mai poate continua aşa cum s-a făcut înainte. Dacă dl Ethridge ar fi avut ocazia de a-i vedea pe liderii opoziţiei, ar fi trebuit să-şi dea seama de diferenţele dintre ei şi liderii din guvern, atât în privinţa vârstei cât şi în privinţa concepţiei lor de democraţie modernă. Dacă grupările din opoziţie nu sunt capabile să-şi revizuiască vederile, ele nu pot aştepta să joace un rol în politica românească.

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dnii Jumanca şi Brătfăleanu, m em bri ai Comitetului Central Socialist Bucureşti, 24 noiembrie 1945 Când dl Ethridge s-a interesat de caracterul reprezentativ al guvernului şi de poziţia socialiştilor în guvern, dl Brătfăleanu a răspuns că ei sunt reprezentativi pentru cea mai mare parte a membrilor de sindicat. Dl Ethridge: Au socialiştii o influenţă mare asupra sindicatelor? Dl Brătfăleanu a răspuns că ei au o mare influenţă şi vor câştiga din ce în ce mai multă, ceea ce se va vedea la noile alegeri sindicale, care sperau să se ţină în curând. Dl Ethridge: Comuniştii spun că şi ei sunt în creştere. Atrag membri de la socialişti? Dl Brătfăleanu: Comuniştii spun asta. Totuşi există fricţiuni între cele două partide în Frontul Unit Muncitoresc. Dl Ethridge: Mi s-a spus că atunci când alte partide, cum ar fi socialiştii, au participat la alegerile sindicale anterioare, comuniştii au trecut direct la numirea unui comitet sindical. Este adevărat? Dl Brătfăleanu: Da. Sunt anumite diferenţe între socialişti şi comunişti; socialiştii fac toate sacrificiile pentru a menţine unitatea şi câte o dată trebuie să treacă peste linia partidului. Dl Ethridge: în Bulgaria, socialiştii sunt permanent confruntaţi cu eforturile comuniştilor de a le prelua partidul. Este aceasta adevărat şi aici? Dl Brătfăleanu: Da. Comuniştii încearcă şi aici acelaşi lucru, dar masele de muncitori sunt atrase spre socialişti.

190

Dl Ethridge: Crede interlocutorul că socialiştii au destulă putere pentru a nu fi distruşi? Dl Brătfăleanu: Da, partidul are multă putere şi hotărâre. Dl Ethridge a fost informat că dl Bratfăleanu era vice-preşedinte al Centralei Sindicatelor şi că dl Jumanca era secretar al partidului, special desemnat pentru problemele din Transilvania. Adresându-se dlui Jumanca, dl Ethridge i-a cerut să răspundă la aceeaşi serie de întrebări adresate dlui Brătfăleanu. Dl Jumanca a răspuns că, în ultimul timp, mişcarea sindicală se îndreaptă din ce în ce mai mult spre socialişti, numai datorită atitudinii Armatei Roşii în România care îndepărtează sentimentele oamenilor de comunişti. Cu câteva zile în urmă la Braşov, de exemplu, Armata Roşie a aruncat afară dintr-o sală pe toată lumea, iar cei care au vizitat clădirea după aceea au fost revoltaţi de starea şi modul în care fusese folosită de către soldaţi. Asemenea exemple sunt obişnuite în întreaga ţară. Dl Ethridge: Am auzit poveşti că este nesigur ca oamenii să meargă noaptea pe străzi în unele oraşe de provincie. Este adevărat? Dl Brătfăleanu: Da, este adevărat în toată ţara. Dl Ethridge: Are Maniu adepţi adevăraţi în ţară? Dl Jumanca a răspuns că îl cunoştea pe dl Maniu de mult timp şi că este mult mai mult decât un simbol, el este o mare forţă morală, cu o ascendenţă puternică asupra populaţiei din Transilvania. Chiar opozanţii săi au avut un mare respect pentru „curăţenia sa morală“. Chiar dl Jumanca a fost ajutat de dl Maniu la începutul eforturilor sale politice, în ciuda faptului că dl Jumanca a fost întotdeauna socialist. In 1941, când legionarii au venit la putere şi s-au dedat la violenţe şi crime, dl Maniu a venit la înmormântarea unuia dintre cei ucişi, un fost colaborator al său, şi a ţinut un discurs împotriva legionarilor. Astăzi Maniu are încă o mare ascendenţă asupra oamenilor şi el şi partidul său au foarte mulţi adepţi în Transilvania. El şi-a dat seama de acest lucru la o întrunire a muncitorilor industriali din Făgăraş, când a văzut că muncitorii din acea zonă gravitau în jurul Partidului Ţărănesc. Maniu pare să întrunească aspiraţiile politice generale ale românilor transilvăneni. Situaţia de mai sus constituie o problemă politică dificilă pentru socialişti, care cred că ar pierde din voturile populaţiei dacă ar rupe complet relaţiile cu naţional-ţărăniştii şi ar colabora numai cu comuniştii.

191

Dl Ethridge: Am auzit că mulţi oameni gravitează în jurul socialiştilor ca singur mijloc de a se opune comuniştilor. Dl Jumanca a spus că aceasta era adevărat într-o anumită măsură, deşi cea mai mare parte a membrilor socialişti doresc ca partidul lor să aibă un adevărat spirit de democraţie. Dl Ethridge: Devin comuniştii mai puternici sau pierd teren? Dl Jumanca a răspuns că, datorită activităţilor, ei pierd teren, în special în Transilvania, unde virtual singurii lor adepţi sunt membrii minorităţii maghiare.

N otă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dnii lordăchescu, Romulus Dan, L eopold Filderman şi Dimitriu-Pop (Partidul Social-Democrat) Bucureşti, 24 noiembrie 1945 Cu privire la caracterul reprezentativ al guvernului Groza, reprezentanţii Partidului Socialist au fost de acord că reprezintă cu adevărat toate forţele democratice importante din ţară. Au avut grijă să arate că partidele lui Maniu şi Brătianu nu pot fi considerate democratice, deşi în trecut au folosit în mod frecvent faţada democratică pentru a ajunge la putere. Social-democraţii puteau vorbi despre acest subiect cu autoritate, pentru că sunt, cu adevărat, un partid democrat, dar care nu a fost niciodată liber să se organizeze în ultimii 20 ani. Când au fost întrebaţi despre forţa numerică a Partidului SocialDemocrat, au răspuns că are aproximativ 670.000 membri. Această cifră reprezintă numai membri cotizanţi şi nu cuprinde multe persoane care simpatizează cu cauza lor. Ei cred că în alegeri libere socialiştii vor câştiga mult şi pot forma, dacă condiţiile sunt favorabile, o majoritate. Comuniştii au probabil 300.000 membri şi cresc în continuu. Reprezentanţii socialişti au declarat că doresc să găsească o modalitate de a ieşi din impasul în care se găseşte guvernul. Ei au în vedere o intervenţie comună a celor Trei Mari Puteri, ca unică soluţie posibilă. La începutul crizei, Partidul Socialist şi-â făcut cunoscut punctul de vedere, şi anume că ţelul este prietenia cu toate cele Trei Mari Puteri. Dincolo de aceasta, ei nu pot face nici o propunere.

193

N otă asupra convorbirii dini Mark Ethridge cu dl asile Stoica, secretar general în Ministerul de Externe Bucureşti, 24 noiembrie 1945 Dlui Ethridge i s-a explicat că dl Stoica este funcţionarul nr. 2 din Ministerul de Externe, asistentul dlui Tătărescu, şi că a rămas în această funcţie în speranţa că va putea să facă, prin influenţa sa personală, tot posibiliul pentru a tempera politicile guvernului. Dl Ethridge l-a întrebat pe dl Stoica dacă considera guvernul reprezentativ, la care acesta a răspuns că nu era reprezentativ pentru ţară, numai pentru anumite grupuri. Crede că guvernul este dominat de comunişti şi că forţa Partidului Comunist constă în minoritatea maghiară şi în evreii din România, care-1 sprijină. A dat şi exemple. Ana Pauker şi Pătrăşcanu sunt cunoscuţi ca singurii doi „intelectuali" din partid. A vorbit apoi despre minorităţile etnice din ţară, spunând că sunt aproximativ 1.300.000 de maghiari, dintre care 500.000 grupaţi în centrul ţării. El atribuie acest număr de maghiari în Transilvania politicii active de colonizare adoptată de Budapesta în secolul al XlX-lea. De asemenea, există minorităţile saxonilor (saşilor) şi şvabilor în Transilvania şi în Banat, care au avut o influenţă economică în ţară mult mai mare decât numărul lor. Astăzi influenţa lor este neglijabilă politic, dacă ţinem seama că mulţi au plecat în Germania, iar alţii au fost deportaţi în Rusia. Cei care au rămas nu sunt afiliaţi la partide. Când a fost întrebat ce crede despre soluţia la actuala criză politică, dl Stoica a spus că România trebuie să reia relaţiile cu Statele Unite şi Marea Britanie, dar aceasta nu poate fi decisă de români, ci

194

doar de cei Trei Mari. Dacă Statele Unite doresc un guvern reprezentativ, cel actual nu este. El crede că Partidul Naţional Ţărănesc este singurul element politic dominant în ţară şi că oamenii sunt nemulţumiţi că nu este inclus în actualul guvern. Părerea sa, bazată pe faptul că îi cunoştea pe lideri, este că ţărăniştii ar dori să aibă un alt fruntaş al partidului în guvern decât dl Maniu, cum ar fi dl Mihalache. Ambele partide, Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal, sunt de acord că trebuie să existe o politică de înţelegere cu Rusia. Marea dificultate actuală constă în relaţia dintre guvern şi Rege. Dl Stoica ştie precis că Groza şi Tătărescu au decis să creeze, pe bază de negocieri cu partidele istorice, un guvern mai reprezentativ, înainte de plecarea la Moscova, dar la Moscova au fost încurajaţi de Vîşinski să nu facă nici un compromis, să rămână pe poziţie. De atunci ei primesc indicaţii şi instrucţiuni asemănătoare prin ambasadorul român la Moscova sau prin oficialii sovietici din România. Comentând posibilitatea alegerilor, vorbitorul a spus că guvernul i-a cerut să procure un exemplar din legea electorală maghiară şi din legea electorală engleză, dar unii responsabili oficiali ai guvernului, în discuţia pe care au avut-o cu el, au râs de această idee. Opinia sa personală este că guvernul nu doreşte alegeri libere. Revenind la poziţia Regelui, dl Stoica se îndoia că acesta îşi va schimba atitudinea şi avea impresia că ruşii doreau ca situaţia să continue astfel în speranţa că vor reuşi să diminueze importanţa Regelui în problemele guvernului. De fapt, dl Stoica a primit rapoarte recente că comuniştii încep să se angajeze în activităţi anti­ monarhice. Ofiţeri şi soldaţi ai diviziei Tudor Vladimirescu au fost numiţi în Inspectoratul Militar de Educaţie şi sunt repartizaţi pe lângă alte unităţi militare, unde trebuie să urmeze linia de propagandă comunistă în rândul trupelor. Dl Stoica ştie, de asemenea, că poliţia din reşedinţa de munte a Regelui, Sinaia, a fost schimbată de comunişti şi că batalionul de gardă al Regelui a fost micşorat.

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Auschnitt, mare industriaş din România Bucureşti, 24 noiembrie 1945 Dl Ethridge i-a cerut dlui Auschnitt să discute despre situaţia economică; deşi misiunea sa era preponderent polidcă, factorul economic era strâns legat de aceasta. Dl Auschnitt a rezumat situaţia ţării spunând că la ieşirea din război România ar fi avut o situaţie economică bună, pentru că nu au fost distrugeri mari de pe urma războiului şi materia primă nu a lipsit. Au fost dificultăţi de producţie, dar ţăranii cu micile lor proprietăţi erau în stare să producă suficient. In contrast cu tabloul economic de mai sus, România cunoaşte acum o inflaţie sporită şi o proastă dirijare a transporturilor datorită, în principal, secretarului general al comuniştilor, care conduce căile ferate. Aceste dificultăţi în transporturi afectează grav producţia, şi a dat ca exemplu una dintre uzinele sale, care lucrează la 50% capacitate faţă de cifra de producţie din 1943. Un alt element, care conduce la dificultăţi economice, este lipsa de petrol. Aceasta, din cauza declinului general al producţiei din ţară şi a cotei excesive alocată ruşilor, care consumă într-o măsură considerabilă din necesităţile curente de transport ale României. De asemenea, producţia de cărbune a scăzut cu 50% pentru că comuniştii şi-au instalat propria conducere în minele principale. Totuşi, în mine au început să se dea bonusuri (premii) mari şi producţia de cărbune oarecum a crescut. Dacă s-ar reglementa problema transporturilor şi a combustibilului, s-ar produce mai mult şi ar fi mai multe mărfuri pe piaţă, ceea ce ar scădea inflaţia. O mare dificultate în stabilitatea economică o reprezintă condiţiile de Armistiţiu, extrem de grele, care forţează guvernul să 196

tipărească lunar mari sume de bani de hârtie pentru a satisface cerinţele sovieticilor. Dl Ethridge: Cât de mult a crescut inflaţia din 12 septembrie 1944? Dl Auschnitt crede că a crescut cam de trei ori. Un alt factor, care crede că ar complica foarte mult lucrurile, este aspectul circulaţiei mărfurilor. El a dat exemplu o companie de vânzări, care trebuie să treacă prin trei agenţii de distribuţie. De asemenea, muncitorilor din uzinele sale, cărora li se alocă îmbrăcăminte şi alte bunuri de folosinţă, li se dă totul deodată şi nu eşalonat, ceea ce forţează compania să acumuleze stocuri mari, mult îngreunate din cauza transporturilor. De fapt, din punct de vedere al circulaţiei bunurilor, lucrurile merg din ce în ce mai rău. Singurul ajutor vine din partea ruşilor, care protestează energic când nu li se eliberează materialele solicitate în baza Armistiţiului. Atunci blocajul se sparge şi materialele ajung la transport. Ruşii sprijină şi Uzinele Reşiţa, pentru că deţin acţiuni în acest concern, beneficiind de 30% din acţiuni, pe care le-au preluat ca o parte a cererii lor de reparaţii de război. Tratatul comercial româno-sovietic nu este nefavorabil României, dar ceea ce este nefavorabil este circulaţia mărfurilor pe baza acestui tratat. De fapt, greşelile de conducere şi interpretare din partea guvernanţilor sunt necontrolate pentru că nu sunt adminis­ tratori şi economişti calificaţi. Oamenii lui Tătărescu conduc sectoarele economice şi financiare din guvern dar au de respectat atât de multe instrucţiuni încât nu pot face faţă. Dl Auschnitt are impresia că guvernul şi direcţiile sale economice pur şi simplu „doresc să strice totul“ şi par că vor ca industria să consume chiar şi din propriile rezerve. Dl Ethridge: Care este situaţia muncitorilor? Toţi sunt oameni de treabă, 95% din ei sunt socialişti în uzinele dlui Auschnit, cu excepţia a 5%, care sunt comunişti şi terorizează restul. Aceşti comunişti au de partea lor oficialităţile oraşelor unde sunt situate uzinele. Pentru a da un exemplu de felul în care comuniştii încearcă să conducă uzinele, dl Auschnitt a relatat că, în urmă cu câteva zile, la una dintre marile sale uzine, Astra, conducerea a fost concediată de muncitori. Dl Auschnitt şi alţi acţionari au negociat cu muncitorii, refuzându-le pretenţile, într-un efort de restabilire a conducerii. Singura plângere împotriva directorului general a fost că „promite prea mult muncitorilor şi l-am văzut mâncând ciocolată." 197

Dl Auschnitt crede că dacă muncitorii ar fi lăsaţi în pace şi nu terorizaţi, ar fi posibil ca industriaşii să le satisfacă cererile şi că, sub un alt regim, muncitorii şi ţăranii ar putea spera la mai multă linişte. El consideră că pierderea încrederii în viitorul economic al ţării a început când guvernul a confiscat toate proprietăţile mai mari de 50 de hectare fără a plăti compensaţii proprietarilor. Economic vorbind, pentru guvern ar fi fost uşor să despăgubească proprietarii, pe baza unui împrumut pe termen scurt. Din acel moment, leul românesc a început să scadă pentru că oamenii au ajuns să creadă că nici o proprietate nu mai este protejată de confiscare. Dl Ethridge: Care este forţa comuniştilor? Printre muncitori se vede cel mai bine. Sentimentele lor împotriva comuniştilor sunt foarte puternice. Dl Ethridge: Cum s-a comportat Armata Roşie? Au fost cazuri izolate când s-au purtat rău, dar aceasta nu este o problemă gravă în comparaţie cu alte probleme. Dl Ethridge: Unde se va opri inflaţia? Guvernul poate să o oprească când va dori să cumpere banii de hârtie care circulă acum şi va lua măsuri de remediere. Dl Ethridge: Cu alte cuvinte, problema cea mare este conducerea şi nu inflaţia? Da. Cu aceasta discuţia s-a încheiat.

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl A. Ştefănescu, la un dineu oferit in onoarea dlui Ethridge de dnii Kekich şi Walters Bucureşti, 24 noiembrie 1945 (Dl [Alexandru] Ştefănescu, om de afaceri, s-a ocupat cu vânzări de echipament de extracţie, în special britanic şi american, şi se ocupă acum de afaceri în industria textilă) Dl Ştefănescu a arătat că factorul de bază în căderea economiei româneşd îl constituie concepţia greşită a Rusiei despre situaţia economică potenţială şi actuală a României. El a spus că, după ce trupele ruseşti au intrat în România, se trimiteau la Moscova descrieri despre o ţară de unde se poate lua lapte şi miere, conducând pe oficialii de la Moscova la concluzia că au greşit în dezavantajul lor când au elaborat condiţiile de Armistiţiu. Dl Kekich l-a întrebat dacă înţelegea prin aceasta că atitudinea ruşilor era asemănătoare cu cea a lui Bismarck din 1871, când graba francezilor de a-i plăti compensaţii l-a surprins atât de mult, încât se spune că a făcut observaţia că, dacă ar fi ştiut, ar fi cerut încă o dată pe atât şi chiar mai mult. Dl Ştefănescu a spus că un târg prost, odată încheiat, este mai bun decât nici unul; dar chiar dacă românii ar fi fost obligaţi să plătească reparaţii excesive, printr-o sumă fixă, ar fi fost infinit preferabil pentru capacitatea de producţie a României decât metodele pe care ruşii încep să le folosească. El a spus că, spre

199

deosebire de Bismarck, ruşii continuă, fără risc, corectarea greşelii şi, încet dar ferm, strangulează capacitatea de producţie a ţării, deci capacitatea ei de a plăti reparaţiile pe o bază economică sănătoasă. Apoi s-a lansat într-o descriere psihologică a poporului român înainte şi după ocupaţia sovietică. Românii au oftat uşuraţi la semnarea Armistiţiului, simţind că odată cu acesta a sosit o nouă zi de pace şi de muncă. Majoritatea românilor simpatizau Rusia foarte mult şi din propria voinţă au dorit să coopereze pentru a îndeplini obligaţiile Armistiţiului. Românii au avut încredere nelimitată în Aliaţii Rusiei, Statele Unite şi Marea Britanie, şi au crezut că România nu va fi tratată nici mai bine, nici mai rău decât merita ca ţară fostă inamică, ţinându-se seama în special de simpatia ei cunoscută şi demonstrată, cel puţin în cea mai mare parte a anului 1944, pentru cauza Naţiunilor Unite. în curând românii au făcut descoperirea, potrivit dlui Ştefănescu, că interpretările ruseşti ale condiţiilor de Armistiţiu, atât oficiale cât şi neoficiale, erau un jaf. Dl Kekich a întrebat când au făcut această descoperire, la care dl Ştefănescu şi alţi români de la masă au estimat că s-a întâmplat cam la două luni după septembrie 1944. în acest timp românii au văzut trupe ruseşti prădând şi rechiziţionând. Atunci s-a văzut că înţelegerile Comisiei Române de Armistiţiu cu înaltul Comandament sovietic păreau să fie tributare intenţiei de a considera condiţiile Armistiţiului foarte elastice numai într-o singură direcţie. Dl Ştefănescu a explicat cum în trecut românii au avut suficientă experienţă cu ruşii (o ocupaţie a României convenită pe termen scurt s-a extins la 27 ani şi s-a terminat numai prin izbucnirea războiului Crimeei), ceea ce îi face să se teamă că actuala ocupaţie va deveni o problemă interminabilă, de nesuportat şi împovărătoare. El a caracterizat condiţiile Armistiţiului ca fiind practic un mijloc de extremă exploatare pe o perioadă de timp nedefinită, iar nu o compensaţie corectă bazată pe logică şi pe valori morale. Dl Ştefănescu a accentuat că într-o ţară cu bogăţiile şi resursele României nu există nici un motiv de inflaţie, chiar dacă ţara va trebui să plătească mari daune, în afară de cazul că ar exista un plan deliberat de a împiedica forţele economice fireşti ale României să lucreze, adică să le facă total dependente de politică. El a subliniat că ţara are mult aur pentru a-şi susţine economia, a-şi repara toate distrugerile făcute în şase ani şi a-şi asigura necesarul de bunuri, cu condiţia să nu se inoculeze psihoza că o economie liberă ar fi periculoasă pentru statul comunist.

200

Dl Ştefănescu a menţionat că România este un prunc născut din idealurile Americii şi Marii Britanii, proclamate în Charta Atlanti­ cului, dar, de la Conferinţa de la Yalta, lăsat în grija îndoielnică a Rusiei. Declarând că România este în tranziţie, probabil dirijată pe drumul altor ţări sud-est europene spre a fi pierdută sub aspectul dezirabil internaţional de a avea o politică şi o economie liberă, el a exprimat un pesimism extrem în legătură cu economia României în viitorul imediat. Pentru a exemplifica faptul că Rusia tratează România ca pe un vasal cucerit, dl Ştefănescu a atras atenţia asupra intenţiilor Rusiei dezvăluite prin organizarea de societăţi Sovrom înaintea semnării tratatului de pace şi în contradicţie cu intenţiile şi spiritul Convenţiei de Armistiţiu. El a ilustrat aceasta spunând că în timp ce colaborarea economică (separat de acordurile comerciale semnate) se concentrează pe domenii deja dezvoltate (petrol, transporturi, bancar) nu există nici o intenţie de a ajuta sectoarele slab dezvoltate din energia electrică, construcţia de drumuri, desecări, sănătate, industria alimentară etc., alături de linii de afaceri sănătoase şi amiabile. Ca un exemplu de felul cum evoluează lucrurile în România, dl Ştefănescu a povestit despre o întrunire recentă a inginerilor şi maiştrilor din industria filaturii de bumbac, la chemarea Partidului Comunist/ La această întrunire comuniştii au spus inginerilor că urmau să fie pregătiţi ca în trei luni să preia conducerea firmelor. Dl F. a fost solicitat să coroboreze această afirmaţie şi a spus că va verifica cu oamenii săi şi va face o informare în câteva zile. (La 27 noiembrie dl F. a declarat că nu a putut contacta pe niciunul din cei ce participaseră la întrunirea la care se referise dl Ştefănescu - despre care a raportat că inginerilor şi maiştrilor li s-a impus să fie pregătiţi să preia conducerea fabricilor în trei luni. Dl F. confirmă că la această întrunire Şeful Oficiului Bumbac (OBIC) a informat tehnicienii clin filaturi despre anumite obligaţii, care sunt în mod clar în afara îndatoririlor de serviciu). în replică la ipoteza dlui Ethridge că problema României era cea a Sud-Estului Europei şi necesită cea mai mare înţelegere şi răbdare în abordarea unei soluţii, că el credea că România a înţeles că va trebui „să o ia pe barba ei“ până când se va ivi un moment mai propice. El credea că România a intrat într-o temporară, dacă nu lungă, perioadă de întuneric. Totuşi, şi-a exprimat convingerea că presiunea morală a lumii democratice, înrudită spiritual cu masa de ţărani români, individualişti şi răbdători, s-ar putea face simţită.

201

Notă asupra convorbirii purtate între dl Mark Ethridge şi dl M. Durma la dineul oferit în onoarea dlui Ethridge de către dnii Kekich şi Walters Bucureşti, 24 noiembrie 1945 (Dl Durma, fost ministru de Finanţe în guvernul Groza, singurul ministru demisionat' în prezent. Dl Durma este un tehnician cu experienţă în finanţe şi bănci.) Dl Ethridge l-a rugat pe dl Durma să-i explice de ce a demisionat din guvern. Dl Durma a declarat că la 23 august a avut anumite motive să nu continue ca ministru de finanţe şi că a demisionat la 24 august. Primul motiv a fost situaţia financiară precară. Situaţia agriculturii era proastă din cauza reformei agrare şi a secetei. Industria şi comerţul deveniseră haotice, parţial din cauza legilor economice, care nu puteau fi aplicate. La vremea când legile economice au fost aprobate, dl Tătărescu şi comuniştii au spus că, începând cu septembrie, condiţiile Armistiţiului vor fi diferite, cu alte cuvinte, nu vor mai fi trimiteri la Articolul 10. Comuniştii au făcut anumite recomandări de sporire a impozitului pe venit, ceea ce dl Durma consideră inacceptabil. De asemenea, se gândeau la impozitul pe capital. Dl Durma considera că povara sporită a impozitelor asupra populaţiei nu era de acceptat, pentru că scopul acesteia era de a face faţă unei poveri în afara Armistiţiului. Dacă impozitele urmau să crească, creşterea trebuie făcută pentru reconstrucţia ţării.

202

Bugetul nu putea fi echilibrat, unul din motivele principale fiind cererile continue făcute pe baza Articolului 10 din Armistiţiu (sprijinirea Armatei sovietice), deşi ostilităţile încetaseră. Importanţa Articolului 10, în situaţia financiară nesatisfăcătoare, era clar relevată de faptul că 70.000.000.000 lei pe lună, cerute din iulie până în octombrie, corespundeau cu cererile de fonduri făcute de Stat la Banca Naţională. Dl Durma a spus că nu putea continua mai departe de septembrie dacă cererile din Articolul 10 nu erau anulate. Al doilea motiv de demisie al dlui Durma au fost acordurile de colaborare economică dintre România şi Rusia. Când dl Durma a fost instruit de dl Tătărescu, înainte de a merge la Moscova în aprilie 1945, pentru a discuta acordurile de colaborare şi comercial, i s-a dat să semneze anumite schiţe de acorduri comerciale. Acestea fuseseră pregătite fără să fi fost consultat. în cazul acordurilor de colaborare nu exista nici o schiţă, ci o declaraţie de principiu, care menţiona dorinţa de colaborare. Dl Durma a acceptat, în speranţa că nu va fi necesar să discute amănuntele. El a fost sfătuit de prietenii săi să meargă la Moscova, cu atât mai mult cu cât prezenţa sa putea împiedica acceptarea multor pretenţii ruseşti. A fost o situaţie a „faptului împlinit" creată de discuţiile preliminare secrete de la Bucureşti. Nu a existat în nici un fel o posibilitate de a schimba aceste înţelegeri secrete. Nu a fost nevoie de comentarii speciale referitoare la convenţiile de comerţ exterior, pentru că sunt aproape neutre - nici foarte bune, nici foarte rele. în legătură cu convenţia de colaborare, dimpotrivă, a fost necesară o luptă grea la Moscova pentru a împiedica intrarea în amănunte, în special activităţi bancare şi transport aerian. Pentru acestea din urmă, ruşii au solicitat un monopol, dar dl Durma a refuzat categoric, şi punctul său de vedere a fost acceptat. Discuţiile privind acordurile au durat 24 ore fără întrerupere. Nu au existat discuţii detaliate referitoare la contribuţia adusă de sovietici la societăţile mixte. Pentru societăţile de petrol, de exemplu, ei aveau în vedere numai maşini şi echipament, iar pentru bănci numai bani. La întoarcerea la Bucureşti, prietenii şi sfătuitorii săi au fost mulţumiţi de ţinuta generală a acordurilor, considerând că s-ar fi putut întâmpla lucruri mult mai rele. S-a stabilit că în două luni o delegaţie rusă va veni la Bucureşti pentru a discuta detaliile. La sosirea lor, dl Durma a refuzat să

203

conducă negocierile referitoare la detaliile din aceste acorduri, preferând să lase locul diferitelor agenţii guvernamentale interesate. Ruşii (respectând întâlnirea de la Potsdam) au anunţat că vor aduce drept contribuţie acţiunile diferitelor foste societăţi germane. De exemplu, pentru petrol au adus Concordia şi Columbia; pentru bănci, două bănci germane - Societatea Bancară şi Banca Comer­ cială. Trei din cele patru societăţi menţionate erau franceze sau belgiene înainte de război. Dl Durma consideră aceasta o evoluţie foarte importantă a negocierilor pentru că la acest punct ei au cerut ca România să aducă contribuţii echivalente. Pentru petrol ei au cerut Creditul Minier şi Redevenţa, iar pentru Banca Sovrom au cerut contribuţii importante de la Banca de Credit. Dl Durma nu avea mandat special să trateze în acest context, dar a protestat faţă de dl Tătărescu, căruia i-a explicat că această situaţie va avea efecte foarte grave asupra industriei româneşti, în special pentru că Banca Sovrom, deşi o bancă nouă, va deveni un concern, care va controla aproape toate băncile mari din România. O condiţie suplimentară a fost ca Banca Naţională să fie la dispoziţia noii bănci pentru redecontări. Dl Durma a subliniat că Statul român nu putea să semneze în numele diferitelor societăţi fără a avea consimţământul lor prealabil. Neputând obţine aprobarea dlui Tătărescu pentru acest punct de vedere, dl Durma şi-a exprimat poziţia în scris, explicând că nu poate semna aceste convenţii ca membru al cabinetului, iar ca ministru de finanţe nu putea să le execute. Dl Tătărescu a răspuns că se gândea să facă aceste concesii în legătură cu aceste societăţi deoarece spera să obţină compensaţii în îmbunătăţirea condiţiilor de Armistiţiu când se va duce în septembrie la Moscova. Dl Durma nu avea încredere în această speranţă. Ca digresiune de la tema principală, a discutat apoi despre întâlnirile de la Moscova după ce şi-a depus demisia. Punctul de vedere al dlui Durma s-a dovedit a fi corect, prin aceea că dl Tătărescu şi primul-ministru Groza s-au întors de la Moscova cu un nou acord, independent de Armistiţiu, de a aprovi­ ziona armata rusă pe timp nelimitat, perioada de după iulie 1946 fiind menţionată în mod expres. Aceasta înseamnă că bugetul continua să rămână neechilibrat. La Moscova, comisia nu a reuşit să obţină ameliorarea obligaţiilor prevăzute la Articolul 12. Au fost obţinute anumite concesii, dar în practică acestea au dispărut. în septembrie 1945, guvernul a întreprins unele măsuri de formare a societăţilor Sovrom, care erau ilegale pentru că Regele nu

204

semna decrete, şi în nici un caz nu putea dl Durma să semneze aceste decizii. Când dl Durma a auzit că Regele nu va lua parte la sărbătorirea zilei de 23 august, nu a participat nici el. La 24 august, la o întrunire a Consiliului de Miniştri, diferite grupuri politice au susţinut politica guvernului. Dl Durma nu a fost prezent la această întrunire pentru că era „bolnav“, se temea că i se va cere să semneze această decizie. Deci, a trimis vorbă lui Tătărescu că şi-a dat demisia. Decizia irevocabilă a fost luată după ce a ascultat discursul dlui Tătărescu din acea zi. Dl Durma considera că solicitarea adresată de Rege guvernului, de a demisiona, ar fi trebuit acceptată. Ca tehnician, el nu putea participa la decizii luate de grupări politice în interiorul guvernului, pentru că el se consideră mai mult în serviciul Regelui decât în al partidelor. Dl Durma a explicat că nu era politician, dar că intrase în guvern ca tehnician expert. Când a acceptat numirea, în martie, i-a spus clar lui Tătărescu că nu intenţiona să devină membru al grupării sale polidce. în martie, războiul încă continua şi România era în spatele frontului rusesc. Această situaţie i-a oferit Rusiei un modv serios de a fi dură în relaţiile sale cu România. Totuşi, toată lumea spera că situaţia se va schimba o dată cu pacea, speranţă sporită ca urmare a publicării Declaraţiei de la Potsdam. (Aceasta a încheiat discuţia referitoare la demisia dlui Durma.) S-a afirmat că un punct foarte important este acela că prin acordurile de colaborare cu Rusia, aceasta a fost pusă în situaţia de a controla o mare parte din industria României şi de a exclude posibilitatea unor relaţii similare cu alte ţări. Ca o consecinţă, România a fost exclusă din Europa. Dl Durma a declarat că comuniştii au susţinut, la diferite întruniri, că România ar fi slabă dacă ar merge singură la discutarea de acorduri comerciale cu America, Marea Britanie şi alţii. Acest lucru ar trebui făcut prin intermediul Uniunii Sovietice, care ar proteja interesele României şi, în acest fel, suveranitatea ei ar fi salvată. Spre exemplu, Acordul româno-polonez s-a semnat la Moscova. Dl Durma a precizat că 700 foste societăţi germane erau controlate de dl Oeriu - şeful CASBI - custodele proprietăţilor inamice. Dl Durma crede că aceste societăţi vor fi folosite pentru introducerea comunismului în industria românească. înaltul Comandament sovietic a cerut un regim special de impozitare pentru fostele societăţi germane, ceea ce dl Durma a refuzat. 205

Ruşii au pretins că aceste societăţi au fost prost conduse în perioada când au fost administrate de România, după 12 septembrie 1944. în consecinţă, ni se va cere o sumă mare sub formă de reparaţii. încă nu s-a fixat nici o sumă, dar temeiul intenţiei de solicitare a acestor reparaţii a fost deja formulat în scris. în acest context, au cerut schimbări de personal la CASBI. Dl Ethridge l-a întrebat pe dl Durma ce crede despre dl Tătărescu. Un tir de critici la adresa lui Tătărescu a izbucnit printre românii prezenţi. Acesta a fost caracterizat ca „un laş lipsit de scrupule", „trădător", „un om foarte şiret" etc. Dl Focşeneanu, unul dintre invitaţi, director la Societatea pentru Industria Textilă (societate textilă franco-americană), referindu-se la poziţia lui Tătărescu în guvern, a spus că datorită trecutului său, incluzând şi relaţiile cu regimul Antonescu, a avut de ales între a-şi cumpăra un mod de protecţie sigură şi a trece de partea Iui Maniu. în această a doua situaţie s-ar fi expus unui proces de criminal de război.

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl N. Georgescu-Roegen, la dineul oferit în onoarea dlui Ethridge de către dnii Kekich şi Walters Bucureşti, 24 noiembrie 1945 (Dl Georgescu-Roegen, fost funcţionar la Institutul Central de Statistică, în prezent, neoficial, la Ministerul Economiei Naţionale, fost secretar al Comisiei române de Armistiţiu, membru al Partidului Naţional Ţărănesc. Studii la Universitatea Harvard.) Dl Georgescu-Roegen a spus: în septembrie 1945, guvernul României a semnat la Moscova mai multe convenţii, printre care şi convenţia de întreţinere a trapelor ruse discutată cu dl Durma. Guvernul român a semnat o convenţie pe baza Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu şi a traficului de transport româno-rus. înaltul Comandament sovietic a dat o interpretare specială Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu. Potrivit punctului lor de vedere, România trebuia nu numai să returneze Rusiei bunurile existente la data semnării Armistiţiului, dar să şi compenseze toate bunurile, care fuseseră deja consumate sau distruse în timpul operaţiunilor militare. Această interpretare este contrară clauzei Articolului 12, mai întâi pentru că Articolul 12 specifică faptul că România trebuie să înapoieze bunurile luate de la Uniunea Sovietică. Nimeni nu poate da înapoi ceva ce nu mai are. Cât despre bunurile distruse prin operaţiuni militare, Uniunea Sovietică este compensată prin plata datoriilor de război, în baza Articolului 11. Dar aceasta nu este totul. 207

Reprezentanţii înaltului Comandament sovietic au început investi­ gaţii referitoare la bunurile care trebuie restituite şi au obligat firme şi persoane particulare să cumpere mărfuri presupuse a fi aduse din Rusia şi apoi să le predea autorităţilor sovietice. Nu s-au dat chitanţe pentru aceste mărfuri, aşa încât volumul bunurilor care trebuie returnate a rămas neschimbat, deşi în acest mod s-a preluat o mare cantitate de bunuri. Aplicarea în acest mod abuziv a Articolului 12 a fost şi mai mult agravată de faptul că reprezentanţii sovietici au cerut restituirea unor bunuri care nu au fost niciodată proprietate sovietică. Confruntată cu această situaţie, Comisia română de Armistiţiu a trebuit să accepte interpretarea dată Articolului 12 de înaltul Comandament sovietic, deoarece dacă această situaţie confuză ar fi continuat, ar fi costat România mai mult decât acceptarea interpretării sovietice. _ La 30 iunie 1945, guvernul României a făcut înaltului Comandament sovietic următoarea propunere: recunoaştem că valoarea bunurilor care trebuie restituite se ridică la 700.000.000.000 lei. Recunoaştem, de asemenea, că aproximativ 250.000.000.000 lei este o sumă compensatorie corectă pentru costul transportului acestor bunuri pe teritoriul rus (aceasta este o altă pretenţie abuzivă a înaltului Comandament sovietic). Până în iunie 1945 valoarea bunurilor restituite s-a ridicat la 250.000.000.000 lei. Guvernul român a propus ca „rechiziţionările" în valoare de cel puţin 500.000.000.000 lei să fie compensate prin această operaţiune. Diferenţa se ridica astfel la 200.000.000.000 lei. în baza acordului cu Moscova, guvernul României a recunoscut valoarea de 950.000.000.000 lei fără a menţiona că aceasta include şi costurile de transport pe teritoriul Rusiei. Guvernul sovietic recunoaşte că valoarea bunurilor restituite până la 11 septembrie 1945 este de 350.000.000.000 lei. Diferenţa de 600.000.000.000 lei a fost redusă „în mod generos" la 300.000.000.000 lei, plătibilă în trei ani începând cu 1946. Nu se face nici o menţiune referitoare la compensaţiile pentru rechiziţionări. După cum vom vedea, costul transportului nu a fost neglijat deloc, datorită convenţiei de transport româno-ruse. Guvernul român s-a angajat să-l plătească. De fapt, prin această convenţie guvernul român a consolidat interpretarea Articolului 12, renunţând la orice speranţă de a obţine compensaţii pentru rechiziţionări şi a oferit guvernului sovietic posibilitatea de a-şi arăta încă o dată „generozitatea". Prin mai multe comunicate în ziare şi la radio, guvernul român a anunţat că restituirea bunurilor conform Articolului 12 va înceta, deoarece guvernul român a făcut cu guvernul sovietic un nou angajament în această chestiune. Totuşi, o săptămână mai târziu, 208

înaltul Comandament sovietic din Bucureşti a obiectat la acest punct de vedere. Ei au pretins că restituirea bunurilor trebuia să continue până se va dovedi că valoarea bunurilor returnate înainte de încheierea acordului se ridică într-adevăr la 350.000.000.000 lei, deşi această sumă a fost menţionată în acordul semnat. Bunurile returnate până la 11 septembrie 1945 se ridicau la mai mult de 200.000 tone. Se poate vedea cât de greu va fi să dovedim experţilor ruşi valabilitatea acestei evaluări. Aceste bunuri sunt de o mare varietate şi experţii ruşi au un mod propriu de a accepta valoarea dovedită. Ştim, de exemplu, că experţii noştri care au negociat Articolul 11 din Convenţie au fost ţinuţi de dimineaţa până noaptea, fără mâncare, discutând în condiţii de stress cu experţii sovietici care se schimbau. De fapt, aplicarea acestui nou acord va constitui, în final, o povară mult mai mare pentm economia României decât a fost, în aparenţă, plănuit iniţial de înaltul Comandament sovietic. A doua convenţie semnată la Moscova se referă la reglementările de transport. Această convenţie a fost semnată conform cu Convenţia de Armistiţiu, dar nu se poate spune cum au obligat condiţiile de Armistiţiu România să semneze o convenţie de transport cu Uniunea Sovietică. Această convenţie a fost semnată de dl Gheorghiu-Dej. Nici Groza, nici Tătărescu nu ştiau că a fost semnată, şi obligaţiile asumate de România, prin această convenţie, de a suporta costurile transportului de bunuri restituite Rusiei, pe baza Articolului 12 şi expediate pe teritoriul rus, nu au fost cunoscute până când delegaţia română nu s-a întors la Bucureşti. Prin această convenţie, guvernul român a acceptat plata pentru transporturile comerciale ruseşti, la cotaţia din 1941, redusă cu 20%, iar plata pentru transportul românesc către Rusia la cotaţia curentă, plus taxe suplimentare. Gheorghiu-Dej s-a angajat ca transportul tuturor trupelor militare sovietice să fie gratuit. Nu există o definiţie a transportului militar. Cel care decide asupra acestui punct este înaltul Comandament sovietic. Pe lângă aceasta, guvernul român îşi asumă obligaţia de a transporta spre Rusia toate bunurile care sunt trimise din alte ţări spre Rusia, ca plată a datoriilor de război sau captură de război. Prin poziţia sa geografică România va trebui să transporte cantităţi imense de astfel de bunuri într-o perioadă când căile ferate îi sunt necesare pentru reconstrucţia economică. Nu numai atât, dar România va fi plătită în viitor pentru aceste transporturi de către ţările care trimit bunurile. Nu este uşor de aflat cum îşi va primi România banii în viitorul apropiat de la Ungaria şi Germania. Şi, pentru a-şi arăta din nou generozitatea, guvernul sovietic a stipulat în convenţie că lichidarea conturilor ambelor ţări se va face la rata de schimb rublăleu, aşa cum este ea stabilită la Banca de Stat din Moscova. 209

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi un membru al Partidului Comunist Bucureşti, 24 noiembrie 1945 (Persoana intervievată este un comunist român, de orientare veche, care deţine o funcţie minoră în guvern. El a spus că, deoarece în timpul interviului nu-şi propune să urmeze linia partidului, ci să-şi expună propriile păreri, trebuie să insiste ca numele să nu-i fie folosit.) Persoana a afirmat că comuniştii români controlează efectiv actualul guvern, cu ajutorul simpatizanţilor, subsecretarilor de stat şi al funcţionarilor mărunţi de la guvern, precum şi prin propriii miniştri comunişti din guvern. Ca răspuns la rugămintea dlui Ethridge de a-1 informa dacă politica şi acţiunile Partidului Comunist român sunt sau nu controlate de Moscova, sursa a răspuns: „Vă puteţi imagina că nu ar fi aşa?“ Sursa şi-a exprimat convingerea că Regele, comuniştii români şi generalul Susaikov sunt toţi neliniştiţi să ajungă la o soluţie în actuala criză de guvern. Comuniştii îşi dau seama că din cauza popularităţii Regelui, nu ar fi oportun să-l înlăture acum şi că opoziţia continuă a guvernului la dorinţele Regelui creează o reacţie nefavorabilă împotriva guvernului, şi în special a comuniştilor, în întreaga populaţie. Regele susţine poziţia că nu este de datoria sa să medieze între ruşi, pe de o parte, şi americani şi britanici, pe de altă parte. El a făcut apel la ajutorul Aliaţilor şi încă aşteaptă un răspuns de la doi din cei trei Aliaţi. Până nu primeşte instrucţiuni de la toţi Aliaţii despre ceea ce să facă în această situaţie, el poate doar să rămână 210 9

ferm şi să lase evenimentele să-şi urmeze cursul. Sursa spune, de asemenea, că şi generalul Susaikov, ca o chestiune de prestigiu personal, doreşte foarte mult să rezolve actuala criză. Sursa ştie, din informaţii directe ajunse la ea, că în urmă cu o lună generalul Susaikov, în numele Rusiei Sovietice, ar fi fost de acord cu o formă de guvern de compromis, cu condiţia să fie propus într-o manieră care să nu indice că, prin acceptarea lui, Rusia se înclină în faţa presiunii americane şi britanice. Sursa nu poate fi sigură că în prezent generalul Susaikov ar mai dori un curs asemănător, pentru că acum s-ar putea ca Rusia să considere soluţionarea problemei româneşti numai ca o parte a soluţionării relaţiilor Statele Unite-Rusia din întreaga lume. Sursa crede totuşi că ar merita să se încerce un compromis. El spune că cel mai bun mod de realizare ar fi ca Regele să apeleze mai întâi la generalul Susaikov şi apoi, pe rând, la reprezentanţii britanic şi american ai Comisiei Aliate de Control, pentru sfaturile lor în a-şi rezolva dificultăţile cu guvernul. Dacă acest apel ar fi făcut, generalul Susaikov probabil că ar putea sugera un guvern de compromis condus de un nou prim-ministru. El nu poate face propunerea din proprie iniţiativă, pentru că ar fi considerată de Rusia amestec în treburile interne ale României. Sursa a pledat în favoarea lui Pătrăşcanu ca prim-ministru, acceptabil pentru acest guvern. El a spus că persoane ca Ştirbey sau Vişoianu ar putea fi luate în calcul, dar probabil ei vor fi de neacceptat pentru Rusia. Sursa a apreciat că forţa Partidului Comunist la urne, dacă s-ar ţine alegeri astăzi în întreaga ţară, nu ar fi mai mare de 8-10% din potenţialii votanţi (după plecarea dlui Ethridge, sursa a caracterizat ca incorectă recenta afirmaţie a dnei Pauker că 160.000 persoane s-au înscris în Partidul Comunist, în ultima lună). Sursa apreciază că forţa Partidului Socialist la urne este de aproximativ 20-25% din totalul voturilor. Sursa crede că naţional-ţărăniştii şi liberalii sunt slabi, ineficienţi şi fără adevărate organizaţii de partid. Motivele date pentru această afirmaţie au fost destul de vagi. Pe de altă parte, sursa crede că Partidul Comunist este cel mai bine organizat dintre toate partidele politice din România. C.V.R. SCHUYLER General de Brigadă, Reprezentant în Comisia Aliată de Control 211

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Constantin (Dinu) Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal Bucureşti, 25 noiembrie 1945 Dl Brătianu a declarat că ar dori să-şi expună punctele de vedere asupra situaţiei din România cât mai concis posibil, şi pentru a evita detalii inutile în timpul interviului a prezentat dlui Ethridge o serie de rezumate cuprinzând opiniile Partidului Naţional Liberal asupra problemelor curente din România. Dl Brătianu a subliniat că în ultimii ani a existat o serie de trei dictatori, Regele Carol, Antonescu şi Groza. El personal consideră că toţi dictatorii sunt oameni nebuni dar, în timp ce Regele Carol a fost un nebun foarte inteligent, Antonescu mai puţin inteligent însă capabil din punct de vedere militar, Groza este un nebun nici inteligent, nici capabil militar. El nu consideră guvernul Groza un guvern român, ci un guvern inspirat de Vîşinski şi în întregime dominat de politica sovietică. Când Vîşinski a vizitat România, în februarie trecut, Brătianu şi Maniu au fost întrebaţi de Rege ce poziţie să adopte. La sugestia lui Brătianu, Regele s-a consultat cu reprezentanţii americani şi britanici şi a fost informat că ei nu au primit instrucţiuni în această privinţă şi nu pot interveni datorită controlului militar complet pe care ruşii îl exercită. In timpul crizei, şi datorită incapacităţii poporului român de a-şi apăra suveranitatea, era clar că Regele trebuia fie să accepte guvernul Groza, fie să abdice. Dl Brătianu l-a îndemnat să accepte guvernul în speranţa că va apărea mai târziu şansa de a-1 înfrânge. Dl Maniu nu a fost de acord cu dl Brătianu şi i-a cerut Regelui să abdice, ca o chestiune de principiu, dar mai târziu dl Maniu şi-a însuşit punctul de vedere al dlui Brătianu. Dl Brătianu îl consideră pe Rege 212

un simbol al ţării şi unul dintre cei mai simpatizaţi regi din Europa, iar ca persoană absolut remarcabil. Criza a intrat intr-o nouă fază când Statele Unite au anunţat că nu recunosc guvernul Groza, iar Regele a rupt relaţiile cu guvernul. Din luna august această criză nu s-a relaxat şi dl Brătianu crede că în condiţiile actuale va veni momentul inevitabil când Regele va trebui să accepte guvernul Groza sau să abdice. In ceea ce priveşte Partidul Comunist, dl Bătianu a spus că acesta nu are deloc sprijin în ţară, că a fost creat numai după lovitura de stat din august 1944 şi că atitudinea acestuia este pur destructivă. El însuşi nu a auzit de nici un conducător comunist, cu excepţia lui Pătrăşcanu. Mai mult, Partidul Comunist sugerează tendinţa unei dictaturi străine, în sensul că cei trei conducători ai lui nu sunt români. Dna Ana Pauker este rusoaică din Basarabia, dl Vasile Luca, maghiar prin naştere şi rus ca cetăţenie iar dl Bodnăraş, al cărui nume real este Bodnarenko, este ucrainean prin naştere. Dl Brătianu a subliniat un alt factor important în Partidul Comunist - mulţi dintre membri sunt foşti legionari. Aceasta din cauză că, în primul rând, legionarii şi comuniştii au aceeaşi mentalitate şi, în al doilea rând, pentru că legionarii au încercat să-şi salveze pielea. Cu privire la rolul celor trei mari puteri, dl Brătianu crede că Rusia, dându-şi seama că Statele Unite şi Marea Britanie nu doresc un nou război, se afirmă puternic în China, Persia, Turcia şi în alte părţi ale lumii. Deşi românii nu-i resping instinctiv pe ruşi, aceştia au devenit extrem de nepopulari datorită politicii pe care o duc în România începând din august 1944. Politica de exploatare economică reprezintă un factor de extremă importanţă în acest context. în timp ce germanii ne-au luat toate ouăle de la găini, ruşii au mâncat mai întâi găinile şi acum insistă să le dăm ouă. Singura soluţie la această problemă este o presiune puternică şi permanentă asupra Uniunii Sovietice din partea Statelor Unite şi a Marii Britanii. Până când nu vor fi retrase trupele sovietice şi guvernul sovietic nu va fi de acord să-şi schimbe politica nu poate fi vorba de un guvern reprezentativ sau de alegeri libere. în aceste condiţii nu se poate discuta despre un compromis între guvern şi opoziţie. Groza şi Tătărescu nu sunt altceva decât unelte ale Rusiei. O altă persoană care are un rol formal este dl Oeriu, criminal de război pe care ruşii l-au pus în funcţia de a răspunde de capitalul german confiscat. în ceea ce priveşte ziarele care reprezintă vederile partidului liberal, acestea au fost suprimate, iar conducătorii activi sunt arestaţi şi persecutaţi. 213

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl C. Brătianu, secretar general al Partidului Naţional Liberal Bucureşti, 25 noiembrie 1945 Ca răspuns la solicitarea dlui Ethridge ca dl (Constantin-Bebe) Brătianu să-şi expună părerile privind situaţia politică şi să propună soluţii posibile, acesta a răspuns că o soluţie este greu de găsit, pentru că ruşii nu acceptă să colaboreze cu forţe atât de importante în politica internă ca naţional-liberalii şi naţional -ţărăniştii, care reprezintă aproximativ 80% din electorat. Ruşii ştiu bine că lovitura de stat a fost făcută de Rege, de naţional-ţărănişti şi de naţionalliberali; deoarece socialiştii şi comuniştii virtual nu existau la acea vreme. Ei se temeau că o lovitură, aşa cum a fost îndreptată împotriva Germaniei, putea fi îndreptată şi împotriva lor. Dl Ethridge: Care este în prezent statutul Partidelor Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal? Răspuns: Statutul legal al acestor partide nu este contestat, dar eforturile guvernului de a cenzura tind în această direcţie. încă nu s-a întâmplat în Bucureşti, dar în provincie cluburile Partidului Liberal au fost închise şi preluate cu forţa, prin intervenţia autorităţilor, de facţiunea lui Tătărescu, iar conducătorii naţionalliberali au fost bătuţi. Dl Ethridge: Au arestat vreun lider naţional-liberal în Bucureşti? Răspuns: Au arestat doi şefi de sector în Bucureşti, iar alţii s-au ascuns. Dl Ethridge: Este adevărat că 27 din cei 29 conducători ţărănişti au fost arestaţi? Dl Brătianu nu este sigur de cifră, dar ştie câ un număr mare au fost arestaţi şi că mulţi şefi din judeţe se ascund. Ei se tem de poliţia 214

secretă, nu de cea obişnuită, pentru că se tem de tratamentul care li se va aplica. Rezumând cele spuse de dl Brătianu, situaţia în politica internă este extrem de gravă, cu ruşii prezenţi aici, dar este necesar să se instituie o politică de tranziţie până la plecarea ruşilor, deşi nu este prea optimist că o astfel de politică va exista. Denumind „soluţia rusească", Brătianu a explicat că obiecţia ruşilor la orice reprezentare reală a partidelor este aceea că ei doresc ca politicienii români să vorbească mai întâi într-un stil rusesc şi apoi într-unul românesc. El a spus că unii naţional-ţărănişti şi naţionalliberali sunt gata să colaboreze ca persoane la o astfel de soluţie, dar nu în numele partidelor. Pentru a ilustra atitudinea ruşilor este cazul dlui Pătrăşcanu care, datorită rolului său de român, are acum puţină influenţă în rândurile comuniştilor. De asemenea, o soluţie complet rusească ar genera un declin abrupt al influenţei Regelui. Dl Ethridge: Crede dl Brătianu că ruşii vor voi să-l elimine pe Groza? Răspuns: „Cred că da", dar mă îndoiesc că vor vrea să renunţe la Tătărescu, deoarece el este astăzi reprezentantul politicii ruseşti şi este cunoscut ca burghez. O a doua soluţie ar avea în vedere o înţelegere politică între partide, care ar trebui să fie precedată de o minimă înţelegere internaţională. De fapt, rolul Partidelor Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal în guvernele precedente a fost unul minor, pentru că partidele de stânga au condus întotdeauna când a existat un cabinet din patru partide. Este adevărat că tensiunea internaţională nu a fost aşa de mare ca astăzi. Intr-o colaborare de partide cum ar dori Brătianu ar fi posibil ca fiecare partid să-şi prezinte punctul său de vedere. Totuşi, o astfel de colaborare ar fi extrem de dificilă fară ajutor internaţional. Dl Ethridge: Eu cred acelaşi lucru. Am ajuns să cred că nu este prea mare speranţa de a soluţiona problemele din Bulgaria şi România, de care sunt interesat, fără o soluţionare generală a problemelor internaţionale. Cred, de asemenea, că la încheierea tratatului de pace va fi necesar să se insiste pentru plecarea trupelor sovietice. Dacă s-ar acorda recunoaşterea actualului guvern şi trupele ruseşti ar pleca, greutăţile vor fi aceleaşi, pentru că regimul ar avea aceleaşi puteri în a se menţine. Răspuns: Trebuie să ^xiste un minimum de acord internaţional, iar un compromis înte partidele din România ar aduce la putere un guvern aşa cum ar dori dl Brătianu. Apoi, dl Brătianu a abordat problema mişcării de tineret din România. El a spus că în 1938 a existat o puternică mişcare de tineret 215

în Partidul Liberal, care s-a opus Gărzii de Fier; ei au fost atunci atacaţi de Garda de Fier aşa cum sunt acum discreditaţi de comunişti. Evoluţia mişcării liberale de tineret a început cu lovitura de stat şi ideile sale sunt răspândite printre tineri, în special studenţi din întreaga ţară. El a sugerat că ar fi bine ca dl Ethridge să-l cunoască pe dl Fărcăşanu, fost redactor la Viitorul, care, deşi democrat şi şef al Tineretului Liberal, este considerat de guvern a fi fascist şi care s-a ascuns în munţii în ultimele nouă luni. Din nou dl Brătianu a repetat că nu este împotriva unei soluţii de compromis. Ca fost ministru în primul guvern Sănătescu, format din patru partide, întotdeauna a încercat să colaboreze şi să facă şi compromisuri. Cât a fost în funcţie a reacţionat împotriva violenţei şi a unei politici revoluţionare, pentru că în ultimii ani în România au fost prea multe revoluţii. Cuvântul „revoluţie" nu are sens şi nu entuziasmează oamenii. Astăzi România are nevoie de ordine, producţie şi libertate. înainte, în ţară a existat libertatea presei şi a întrunirilor, dar în ultimii şase ani lucrurile s-au schimbat. Dl Ethridge: Am urmărit România timp de 20 de ani, şi familia Brătianu, şi pe Maniu. Nu ştiu care este soluţia, dar cred că va trebui să fie la nivel guvernamental. Răspuns: Problema nu este numai de a găsi o soluţie. Viaţa în ţară este prea nesigură. Dl .Ethridge: Mă voi întoarce la Washington peste două săptămâni şi Secretarul de Stat Byrnes va cunoaşte întreaga stare de lucruri. Răspuns: Opoziţia nu poate rămâne în situaţia actuală a relaţiilor sale cu guvernul, pentru că am fi trataţi ca oameni în afara legii. în scurt timp posturile de comandă din economie şi finanţe vor fi controlate de ruşi. Sindicatele cer membrilor să semneze petiţii de arestare a lui Dinu Brătianu şi Maniu, cu scopul de a dizolva cele două partide şi a dezorganiza România. Timpul este scurt. în primăvară probabil că va fi prea târziu pentru a mai găsi o soluţie. Este imperios să găsim o tranziţie mai înainte, care să nu distrugă perspectiva unei soluţii reale. Dl Berrv: Aveţi o soluţie concretă? Răspuns: O perioadă de tranziţie şi o înţelegere între puteri ar fi o deschidere care să nu compromită soluţia finală în ţară. Ea ar trebui să protejeze poziţia Regelui, să nu forţeze ţara să rămână întro criză economică fără ajutorul celor două partide din opoziţie. Dacă există bunăvoinţă în cercurile guvernamentale, această perioadă de tranziţie se poate aranja. Totuşi, nu este vorba de o simplă bătălie de doctrine politice care va trebui dată în România, ci de una cu ruşii, care sunt o forţă uriaşă, de nedisputat. 216

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Romniceanu m em bru al Comitetului Politic al PNL, fost director al Băncii Naţionale a României, fost ministru de Finanţe, acum director la Banca Românească Bucureşti25 noiembrie 1945 Dl Romniceanu a declarat că dorea să discute problemele economice cu care se confruntă ţara şi a început prin a spune că în timpul războiului ea a fost atât de bogată că nu a fost necesară raţionalizarea zahărului şi a pâinii. Totuşi, când au intrat ruşii, a început un jaf deosebit de mare, care s-a ridicat la mult mai mult decât cantităţile pe care România urma să le dea ca reparaţii, conform Armistiţiului. Potrivit cifrelor oficiale, jaful iniţial a fost între 400 şi 500 miliarde lei. Când au început livrările pe baza Armistiţiului, ruşii au fixat preţurile la cele din 1938, ceea ce a fost un mare handicap pentru România. De asemenea, menţinerea şi aprovizionarea trupelor sovietice a costat mai mult decât toate celelalte clauze de reparaţii pentru că sovieticii au dat o interpretare mai largă - întreţinerea întregii armate de la Marea Baltică la Marea Neagră. In primul an al Armistiţiului, semnat la 12 septembrie 1945, România a plătit, a livrat şi ruşii au confiscat bunuri în valoare de 1.500 miliarde lei, care la o rată de 4.600 lei dolarul echivalează cu 465.000.000 $. Această cifră se poate compara cu suma fixată prin Armistiţiu, pentru reparaţii, de 300.000.000 $. 217

Alimentele jefuite şi transportate, nu numai pentru întreţinerea trupelor staţionate în România, ar fi putut aproviziona restul ţărilor estice şi central europene şi nu ar fi fost nevoie ca Naţiunile Unite să trimită mari transporturi de alimente. Livrările pe baza Articolului 10 s-au ridicat la aproximativ 400 miliarde lei iar jaful a totalizat 525 miliarde lei. Ruşii, pe bună dreptate au cerut ca bunurile luate de la ei să le fie restituite, dar potrivit cifrelor din acea perioadă de la Ministerul de Finanţe, România a cheltuit mai mulţi bani şi echipament în Transnistria decât a obţinut din această provincie. Ruşii au cerut restituirea bunurilor în stare perfectă, chiar dacă ei înşişi le-au distrus sau erau în stare proastă. Ethridge: Ce daune de război estimate la 300 miliarde dolari urmau să fie acoperite? Răspuns: Nu ştiu. Ruşii nu au cerut numai hrană şi echipament militar, ci şi bunuri de consum, care nu intră în dotarea niciunei armate. De fapt, dl Romniceanu crede că întreaga armată a Mareşalului Malinovski, care era prost echipată la intrarea în ţară, a fost complet reechipată aici. Preţurile cresc în continuare şi au crescut de şapte ori din septembrie trecut, atunci untul era 300 lei/kg iar acum este 16.000 lei. Mijloacele agricole de producţie au fost de asemenea luate: 900.000 oi, 400.000 capete de vite, 340.000 porci şi 248.000 cai. Ţăranii acum suferă, statisticile agricole privind cantitatea de grâu de toamnă semănat sunt nesigure, dacă călătoreşti prin ţară poţi vedea pământ nelucrat. Revenind la reforma agrară, dl Romniceanu a spus că s-a făcut la un moment nepotrivit, că nu este o problemă agrară în România, ci o problemă a ţăranului. Pe un hectar sunt mai mult de 80 de persoane, ceea ce înseamnă cea mai mare populaţie rurală din Europa. Obţinând produse agricole de calitate inferioară România a depins de piaţa germană unde le-a vândut; ea nu a putut vinde în Anglia, de exemplu. Deşi preţurile germane pentru bunuri de consum necesitate de România erau mai mari decât cele britanice sau americane, România a trebuit să cumpere din Germania pentru a compensa produsele agricole trimise acolo. ,, Revenind la problema agrară, el a spus că, în medie, un mare moşier avea cam 300 hectare, ceea ce nu este un domeniu mare, dar când s-a făcut reforma agrară, pământul şi uneltele agricole le-au fost luate fără despăgubiri, ceea ce este în contrast cu reforma agrară de după primul război mondial. Astăzi, comisiile de împroprietărire sunt controlate de ţărani, care nu respectă reglementările Ministerului Agriculturii şi chiar le 218

dau foc pentru a se mândri cu acest fapt. O altă complicaţie o reprezintă soldaţii demobilizaţi şi care, întorcându-se, şi-au găsit pământul redistribuit. O altă slăbiciune este aceea că ţăranii au primit doar titluri provizorii şi nu titluri de proprietate. Cât despre Frontul Plugarilor, dl Romniceanu crede că este un partid care va dispărea când Groza şi guvernul său vor pleca de la putere. Ţăranii sunt foarte individualişti şi socialiştii nu au mare trecere la ei deoarece au o mare teamă de colhozuri. Deşi în Bulgaria au apărut cooperativele, ţăranul român nu poate înţelege de ce poate sau trebuie să muncească pentru alt ţăran. Revenind la situaţia financiară a ţării, dl Romniceanu a spus că la începutul Armistiţiului cheltuielile statului se ridicau la 300 milioane lei pe lună, iar după Armistiţiu la 220 milioane lei. Procentul de cheltuieli a fost mai mult decât bulversat în favoarea Armistiţiului şi statul împrumută cel puţin 350 milioane lei pe lună de la_Banca Naţională pentru a-şi plăti datoriile. în ceea ce priveşte moneda curentă, iniţial au fost 220 miliarde lei în circulaţie iar acum ceva mai mult de 1.500 miliarde lei, în timp ce mărfurile sunt mai puţine. In prezent, România înregistrează un total dezechilibru financiar. Preţurile oficiale sunt ridicate şi a apărut un schimb în natură extensiv. Discutând probleme de muncă şi producţie, dl Romniceanu a spus că organizaţiile de muncitori şi-au ales lideri după modelul rusesc şi că nu s-au ţinut cu adevărat alegeri sindicale. Când salariaţii fabricilor au încercat, de curând, să-şi aleagă noile comitete, au fost împiedicaţi de comunişti, iar conducătorii lor arestaţi. Comuniştii îi obligă pe muncitori să participe la demonstraţii fără să-i informeze de motive sau împotriva cui demonstrează. Aceste demonstraţii nu se ţin niciodată duminica, pentru că muncitorii nu pot fi forţaţi şi adunaţi în grupuri decât în zilele de lucru. Ca exemplu de gradul de inconştienţă al demonstranţilor, dl Romniceanu a povestit că la o anumită demonstraţie li s-a cerut oamenilor să strige „Jos cu Aldea!“, dar cei din ultimele rânduri, derutaţi de instrucţiunile primite, strigau Jos cu Anglia!" Producţia este în continuare în continuu declin. Ministerul Muncii interzice concedierea oamenilor fără consimţământul comitetului de fabrică. Ministrul Muncii, Rădăceanu, deşi cunoscut ca socialist, este un adevărat comunist în linia politică pe care o aplică. Conducătorii uzinelor nu sunt şi proprietarii lor. La o mare uzină din Braşov conducerea a fost demisă pentru că nu a oprit pe muncitori să participe la demonstraţia în cinstea Regelui, din 8 noiembrie. A 219

continuat să funcţioneze numai fabrica de bumbac, care lucrează cu bumbac adus din Rusia. In transporturi, ruşii au lărgit ecartamentul căilor ferate din Moldova, făcând imposibil ca vagoanele româneşti să treacă dincolo de Bacău. De acolo se poate aduce numai cherestea, pentru că se transportă pe apă. Ruşii au luat de la Căile Ferate Române 23.000 vagoane pentru servicii de transport în străinătate şi nu le-au înapoiat. Referindu-se pe scurt la rolul important pe care armata română l-a avut în război, dl Romniceanu a accentuat că aceasta nu a primit ajutor sovietic nici pe câmpul de operaţii, nici în echipament. El a spus că armata română a constat din 15 divizii, a suferit 150.000 pierderi şi a fost a patra armată aliată ca dimensiune, care a luptat împotriva germanilor şi ungurilor. In concluzie, abordând aspectul politic, dl Romniceanu crede că nu sunt posibile schimbări politice esenţiale atâta timp cât trupele sovietice rămân în ţară, chiar dacă guvernul ar fi schimbat şi ar fi puse în ministerele cheie persoane neutre şi imparţiale.

N otă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dr. Angelescu, m em bru al Comitetului Central al Partidului Naţional Liberal, fost ministru al Educaţiei Bucureşti, 25 noiembrie 1945 După ce s-a prezentat ca ministru al Educaţiei timp de 12 ani, dr. Angelescu a fost întrebat de dl Ethridge dacă avea soluţii privind situaţia actuală. Dr. Angelescu a răspuns că este de aceeaşi părere cu dl Brătianu şi anume că este posibil un guvern de tranziţie, dar că naţional-ţărănişui şi naţional-liberalii ar trebui să aibă un rol potrivit cu poziţia lor în ţară. Dl: Ethridge: Cum s-ar putea ajunge la aceasta? Printr-un acord internaţional între cele Trei Puteri? Dr. Angelescu: Dificultăţile din România provin din afară, şi singura ei speranţă este o intervenţie internaţională, în special americană. Preşedintele Truman este considerat aproape un salvator în România. Dr. Angelescu nu crede că alegerile sunt posibile cât timp trupele ruseşti rămân aici şi a afirmat că popularitatea parddelor istorice este în creştere. Dl Ethridge: încep să cred că soluţia trebuie să vină de la un nivel mult mai înalt decât al meu. Trecând la aspectul cultural şi educaţional, dr. Angelescu a spus că era dezastruos pentru că regimul caută să înlăture din manuale referirile istorice şi ideile despre Rege. De asemenea, se încearcă înlăturarea învăţământului religios din şcoli. Se preconizează o altă schimbare profundă, crearea unui nou sistem de învăţământ şi 221

planuri de învăţământ după modelul rusesc. Dr. Angelescu crede că s-au înfiinţat 85 astfel de şcoli în Bucureşti şi 1.000 în restul ţării. El a spus că Bulgaria a adoptat acelaşi sistem. Dl Ethridge: Da, acolo s-a introdus un nou sistem de învăţământ, cu scopul de a sprijini comunismul în Bulgaria. Referitor la criticile aduse liberalilor că nu au fost democraţi în programul lor de educaţie, dr. Angelescu a spus că, în timpul administraţiei sale, s-au construit 12.000 şcoli elementare şi s-a introdus sistemul părinte-profesor, obişnuit în America. De asemenea, a crescut numărul profesorilor de la 5.000 la 48.000, iar rata alfabetizării ţăranilor a crescut de la 30% la 85%. In concluzie, dr. Angelescu, referindu-se la situaţia politică, a spus că niciodată Regele nu s-a bucurat de atâta popularitate ca acum şi că ziua de 8 noiembrie este o dovadă a acestui fapt.

Notă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl C. Vişoianu (independent), fost ministru de Externe Bucureşti, 25 noiembrie 1945 Dl Vişoianu a prezentat situaţia României făcând o comparaţie ipotetică cu Statele Unite, relevând cât ar fi de dificil dacă cele două partide istorice din ţara noastră, republicanii şi democraţii, ar fi daţi la o parte, iar liderii lor ar fi siliţi să vadă guvernul în mâinile unor persoane care nu urmează nici o tradiţie. El a afirmat că în timp ce Partidul Naţional Ţărănesc are o lungă tradiţie de prietenie faţă de Uniunea Sovietică, oameni ca Tătărescu, Ralea, Răşcanu şi Rădăceanu sunt atât de insolenţi încât se proclamă cei mai mari prieteni ai Uniunii Sovietice, iar Partidul Ţărănesc cel mai mare duşman. Punctul de vedere al dlui Vişoianu este că orice speranţă de soluţionare se află în mâinile celor două Mari Puteri. Dacă nu vor putea conveni asupra unui guvern pentru România, nu se poate spera o relaxare a actualei crize. Dl Vişoianu consideră că un guvern ar putea fi căutat în două direcţii. Se poate forma un guvern de coaliţie care să reprezinte toate partidele, accentuând faptul că partidele istorice întotdeauna au dorit să colaboreze cu cei de stânga, cu condiţia ca această colaborare să se bazeze pe libertate. Desigur, în condiţiile actuale aceasta ar fi foarte dificil, dar guvernul ar avea mari şanse dacă s-ar insista pentru aceasta din partea celor Trei Mari. A doua modalitate de abordare ar fi numirea unui cabinet de tehnicieni fără partid, cu scopul de a face alegeri. Un astfel de cabinet ar fi o echipă de lucru mai bună, dar ar trebui să 223

aibă încredere în autoritatea celor trei părţi din Comisia Aliată de Control. Dl Vişoianu a subliniat în special dificila experienţă de a lucra cu ruşii. El fusese cunoscut, o lungă perioadă de timp, ca prieten al Uniunii Sovietice, dar lucrând cu ruşii a descoperit că ei pretind mai mult decât el, ca român onest, este în stare să dea. România ar putea să aibă întotdeauna relaţii sU'ânse cu Rusia, dar aceste relaţii ar trebui conduse pe baza unui cadru agreat de toate cele Trei Mari Puteri. Dacă România este lăsată singură să trateze cu ruşii, în mod inevitabil îşi va pierde suveranitatea. El regretă că trebuie să declare că, datorită politicii guvernului Groza, România este într-o situaţie mai proastă decât în timpul ocupaţiei germane. Sovieticii au vorbit foarte mult despre necesitatea de a avea guverne prietene în ţările vecine, dar, dacă ei înţeleg prin „prietene11 guverne aservite economic şi politic, trebuie să se găsească o nouă bază. Dl Vişoianu admite că democraţia românească din trecut a fost departe de a fi perfectă, dar crede că cel puţin a oferit o bază pentru progres în continuare şi că tot ceea ce s-a realizat nu trebuie distrus. După ce a rezumat pe scurt ce s-a întâmplat în timpul vizitei lui Vîşinski în România în februarie sau martie, dl Vişoianu i-a amintit dlui Ethridge că guvernul Statelor Unite trebuie încă să mai înveţe cum să trateze cu ruşii. Ei nu înţeleg conceptul occidental de onoare şi folosesc termeni ca democraţie şi libertate numai când este necesar să-şi atingă scopul. în ceea ce priveşte libertatea presei, dl Vişoianu a dat unele detalii despre servilismul sistemului aplicat de guvernul Groza. Nu numai că ziarului nu i se permite să scrie ce vrea, dar este şi obligat să publice materiale pregătite de Ministerul Propagandei. Ruşii sunt extrem de sensibili la orice critică făcută publică prin presă şi folosesc pretexte ridicole pentru a suprima ziarele pe care le consideră ostile. Dl Vişoianu a dat, de asemenea, unele detalii referitoare la comunizarea sistematică a ţării. El a relevat faptul că armata era transformată într-o unealtă a politicii sovietice printr-o largă folosire a comisarilor politici. Aceşti comisari erau conduşi de generalul Precup şi au fost aleşi din divizia „Tudor Vladimirescu11. Un subordonat de seamă al generalului Precup este lt. colonel Stoica, un fost exilat, care n-a fost niciodată ofiţer sau prizonier de război, dar care este acum membru în C.C. al Partidului Comunist. Dl. Vişoianu a accentuat această opinie, amintind că dna Ana Pauker a declarat că România va fi comunizată în doi ani, ca rezultat al metodelor paşnice de penetrare pe care le folosesc, şi că va fi foarte puţină vărsare de sânge. 224

I

Notă asupra convorbirii dlui Mark Ethridge cu dl Titel Petrescu preşedintele Partidului Social Democrat Bucureşti, 27 noiembrie 1945

Dl Ethridge i-a cerut dlui Petrescu să facă observaţii sincere şi complete privind guvernul, Partidul Socialist, alegerile imediate şi ce soluţii întrevede pentru actualul impas politic. Dl Petrescu a început prin a spune că majoritatea populaţiei şi, în mod sigur, muncitorii susţin Partidul Socialist care are un sprijin puternic şi din partea intelectualilor progresişti. Comuniştii şi-au pierdut influenţa pe care au avut-o la început; ca în Austria, dacă s-ar ţine alegeri nu ar obţine mai mult de 3% din voturi. Ei şi-au pierdut prestigiul datorită armatei sovietice şi pentru că ţara îi consideră deplin responsabili pentru toate greşelile guvernului. în regimul actual comuniştii deţin majoritatea prin „grupuri camuflate1*, cum sunt Uniunea Patrioţilor, Frontul Plugarilor, Federaţia Muncii. Federaţia Muncii are o majoritate socialistă de necontestat, potrivit datelor, dar Comitetul executiv a fost impus de comunişti. Comuniştii înşişi admit că predomină în guvern. Socialiştii şi-au conturat atitudinea faţă de regim ca fiind una de opoziţie, declarând că ţara are nevoie de un guvern recunoscut de cele Trei Mari Puteri. în acelaşi timp cu luarea acestei hotărâri, Biroul Politic a votat în favoarea demisiei din guvern a miniştrilor socialişti, clacă va fi necesar. Totuşi, Regele a abordat problema faţă de cele Trei Mari Puteri, aşa că socialiştii au decis că demisiile lor nu mai erau necesare. 225

Dl Ethridge i-a propus apoi dlui Petrescu să ia în considerare două alternative: 1) să nu recunoască regimul Ciroza şi să-l lase să continue până când va fi posibilă o reorganizare care să-l facă reprezentativ şi 2) să recunoască regimul Groza şi să asigure un tratat de pace care va obliga trupele ruseşti să părăsească ţara şi să permită României să ţină alegeri libere. La aceste alternative ipotetice dl Petrescu a răspuns că, din punct de vedere moral, recunoaşterea de către Statele Unite va fi extrem de rău văzută de poporul român. Ruşii doresc recunoaşterea guvernului Groza, unealta lor, dar nu doresc pacea şi retragerea trupelor ruseşti ca rezultat al acestei recunoaşteri. Această recunoaştere nu va asigura o pace rapidă. Dl Petrescu s-a întâlnit cu generalul Susaikov şi a avut o lungă convorbire de explorare a posibilităţilor unei reconcilieri politice generale în România. La acea vreme Susaikov a declarat că planul de mai sus este un plan al sovieticilor şi că ei vor promite să se facă schimbări în cabinet. Ar fi o pierdere morală ireparabilă recunoaşterea acestui guvern de teroare şi represiune. Dl. Petrescu ar prefera un guvern provizoriu până la alegeri, cu reprezentarea cel puţin a unei fracţiuni a Partidului Naţional Ţărănesc, şi crede că aceasta se poate asigura prin presiune americană şi britanică asupra ruşilor. Recunoaşterea provizorie ar putea fi extinsă până la alegeri, apoi după alegeri libere s-ar putea extinde deplina recunoaştere. Alegerile ar trebui să fie amânate până la adoptarea legii electorale. Regele a semnat decretele necesare şi s-au făcut demersurile administrative astfel încât nu vor fi rezultate „fixate". Ethridge: Cum ar trebui să procedeze Statele Unite? Ar trebui mai întâi să caute să rezolve criza constituţională? Petrescu: Da. Pentru prima dată în istoria României există un guvern a cărui demisie a fost cerută de Rege şi care a refuzat să demisioneze. Detaliind soluţia sa privind un guvern provizoriu, dl Petrescu a spus că l-ar demite pe Groza şi miniştrii de Interne şi de Război şi i-ar înlocui cu un prim-ministru neutru politic, care ar putea fi şi ministru de Interne. Un ministru de Război neutru ar fi numit de Rege. El speră să asigure un grup considerabil naţionalţărănesc în guvern, care să sprijine un astfel de regim, probabil cu un vice-preşedinte naţional-ţărănist. Dr. Lupu este focarul eforturilor ce se fac pentru a scinda Partidul Ţărănesc şi nu ar fi o soluţie satisfăcătoare aducerea lui într-un astfel de cabinet, deoarece el nu reprezintă pe nimeni. Dl Petrescu crede că Regele ar accepta o astfel de formulă până la alegeri. 226

Ca soluţie optimă, care corespunde cel mai bine dorinţelor ţării, dl Petrescu ar dori să vadă un guvern al celor patru partide care au contribuit la lovitura de stat. La solicitarea dlui Ethridge de a discuta dificultăţile dintre socialişti şi comunişti, dl Petrescu a răspuns că sunt ca „pisica şi câinele". La nivel înalt comuniştii spun că doresc colaborarea cu socialiştii în cadrul Frontului Unit Muncitoresc, dar sunt ipocriţi, pentru că la nivel inferior comuniştii au instrucţiuni de a--i teroriza pe socialişti. In prezent cele două partide „sunt în divorţ", ceea ce va lua timp dar rezultatul va fi unul Singur - separarea completă. Comuniştii din România sunt terorişti şi foşti legionari de cea mai proastă speţă, camuflaţi în partid. Deci, este imposibil să colaborezi cu ei pe baze morale. Dl Ethridge l-a întrebat pe dl Petrescu dacă a fost informat despre asasinarea unui muncitor socialist de către comunişti, remarcând că i-a văzut înmormântarea când se întorcea la Bucureşti. Dl Petrescu a răspuns că nu auzise de incident pentru că fusese plecat, dar îl consideră tipic. El a subliniat că sunt anumiţi socialişti pro-comunişti, ca cinii Rădăceanu şi Voi tec, care doresc să păstreze un Front Unit Muncitoresc cu comuniştii. In Transilvania a aflat de recente incidente în care minerii s-au separat de comuniştii din Frontul Muncii, spunând că este imposibil să colaborezi cu ei. Ca răspuns la întrebarea cât timp va fi necesar până la alegeri, după formarea unui guvern provizoriu, dl Petrescu a răspuns că era nevoie de timp pentru revizuirea legii electorale pentru că femeile votează acum pentru prima dată, iar războiul a adus multe schimbări. Toate aceste dificultăţi tehnice vor întârzia alegerile cu cel puţin patru luni. El a insistat ca americanii şi britanicii să trimită observatori la aceste alegeri pentru a vedea dacă sunt libere. El a estimat că la aceste alegeri socialiştii vor avea majoritatea, urmaţi de naţional-ţărănişti, naţional-liberali şi comunişti, în această ordine. Dacă comuniştii vor merge nujnai pe programul lor vor obţine 3% din voturi, dar cu sprijinul minorităţii maghiare, care ar putea vota cu comuniştii din motive naţionaliste, ar putea ajunge la 10%. Dl Petrescu a fost întrebat dacă ruşii ar accepta un guvern de coaliţie socialist-naţional-ţărănesc, la care a răspuns că socialiştii ar dori un guvern de coaliţie cu scopul ca comuniştii să împartă responsa­ bilitatea cu alte partide, şi chiar li s-ar putea da unu sau două ministere. El crede că ruşii ar accepta o astfel de soluţie pe aceeaşi bază ca în Ungaria sau Austria. Personal ar accepta aceeaşi soluţie ca în Ungaria. Este adevărat că ministrul de Interne este comunist dar 227

subsecretarul care are în subordine poliţia este un om din Partidul Micilor Proprietari. în concluzie, dl Pctrcscu a dorit să accentueze că întreaga ţară speră ajutor din partea Statelor Unite şi Marii Britanii nu atât din punct de vedere economic, ci politic şi diplomatic, pentru că există o mare teamă că vom fi abandonaţi ruşilor. El consideră România un bastion al latinităţii şi democraţiei, aşa cum este cunoscută în Statele Unite şi Anglia. Dacă Statele Unite nu-şi susţin principiile în România, înseamnă că au pierdut războiul, ceea ce va conduce la o separare politică în Europa de Snd-Est, în Europa Centrală şi chiar în Europa de Vest.

Notă asupra convorbirii dintre dl Mark Ethridge şi dl Iosif Şraer (corn unis t), sec re tar gen erai în Ministerul de Interne Bucureşti, 27 noiembrie 1945 Dl Ethridge l-a întrebat pe dl Şraer dacă era adevărat sau nu că Partidul Comunist controlează total guvernul actual. După o scurtă ezitare, dl Şraer a răspuns „Da“. El a făcut remarca că în ţară comuniştii nu erau simpatizaţi datorită faptelor Armatei Roşii, care au creat un curent anti-rus ce a fost intensificat de greşelile politice ale ruşilor în ţara noastră. El crede că acest sentiment nu este adânc înrădăcinat şi ar putea fi corectat printr-o schimbare a politicilor ruseşti. El crede, de asemenea, că dacă s-ar ţine alegeri libere astăzi, Maniu şi partidul său ar obţine o majoritate sigură nu atât pentru Maniu, cât ca expresie a actualelor sentimente anti-mseşti ale poporului. De asemenea, dacă guvernul ar intra în alegeri cu comuniştii şi socialiştii pe o listă comună, în timp ce partidele de opoziţie ar fi interzise sau li s-ar refuza participarea, iar liberalilor lui Tătărescu li s-ar permite o listă de candidaţi fără să includă comunişti şi socialişti, s-ar putea ca poporul să voteze chiar partidul lui Tătărescu pentru a-şi exprima sentimentele. Dl Şraer a dat acest ultim exemplu pentru a arăta că alegerile nu ar reprezenta acum adevăratele sentimente ale poporului român, deoarece ar fi ţinute într-o atmosferă foarte încărcată, care i-ar împiedica pe oameni să facă o alegere calmă şi rezonabilă. In timpul războiului România nu i-a sabotat pe germani în mod activ, dar toată ţara s-a strâns în jurul Regelui când a avut loc lovitura de stat. Regele este acum simbolul naţiunii şi al rezistenţei la 229

politicile comuniste. în consecinţă, ruşii şi Vîşinski s-au simţit constrânşi să treacă la un atac frontal asupra Regelui, pentru a-şi impune voinţa. Aceasta explică tactica lui Vîşinski din martie şi impunerea guvernului Groza. în accl moment ruşii au renunţat la orice pretenţie că într-adevăr Comisia Aliată de Control ar fi un organism tripartit şi au continuat unilateral să conducă România. In continuare, comuniştii români nu fac nici o mişcare fără completa aprobare a reprezentanţilor sovietici, care primesc telefoane de la Moscova, de dirijare a activităţilor politice. El ne-a dat un exemplu despre adevărata faţă a Rusiei în legătură cu problema criminalilor de război, aceasta forţând guvernul să-şi schimbe complet părerea şi într-o oră să comute sentinţele, în timp ce unii miniştri cereau public pedeapsa cu moartea. Dl Şraer ne-a amintit şi a recunoscut că comuniştii au fost împiedicaţi ca un reprezentant al partidului lor să aile în mod direct atitudinea guvernului american despre regimul Groza, pentru că un telefon de la Moscova a interzis acest lucru. Din motivele de mai sus, el a susţinut că nu este o criză constituţională, pentru că din 6 martie Constituţia este inoperantă, iar Regele nu-şi poate îndeplini funcţiile ca un monarh constituţional. Cheia soluţiei, potrivit dlui Şraer, este de a restabili echilibrul prin revenirea la ideea iniţială a Comisiei Aliate de Control, adică o comisie a celor Trei Puteri, care să ia decizii împreună. Este singurul mod de a readuce situaţia la perspectiva ei normală, adică una constituţională. De asemenea, este singura speranţă de a găsi o formă de regim mai reprezentativ, mai echilibrat, în contrast cu o formă extremistă care nu ar fi reprezentativă, ar fi lipsită de experienţă şi ar putea genera dezastre în ţară.

Activităţile guvernului Groza în dezorganizarea arm atei* Guvernul Groza are două tipuri de motive pentru care trebuie să dezorganizeze armata: a) Dezorganizarea prin comunizare, cu scopul de a satisface dorinţa şi interesul Aliaţilor (sovietici); b) Dezorganizare cu scopul de a lichida orice capacitate de rezistenţă, cu scopul de a-şi putea îndeplini programul de comunizare a ţării: aceasta a început la 6 martie 1945. în această privinţă, guvernul Groza are exemplul din ianuarie 1941 rebeliunea legionară - şi rolul pe care armata l-a jucat cu această ocazie. Alături de dezorganizarea armatei, guvernul caută să construiască o armată în slujba sa, activitate în care este mult ajutat de Aliaţi (sovietici) prin măsuri luate cu privire la armată. In vederea atingerii acestui scop guvernul Groza a folosit simultan mai multe metode: 1. Demiterea din armată a ofiţerilor care prin funcţiile şi acţiunile lor trecute au devenit un obstacol în calea scopurilor guvernului; 2. încredinţarea posturilor de conducere din armată unor generali care nu numai că nu sunt capabili profesional în acele funcţii, dar care sunt de asemenea compromişi prin activitatea anterioară, fapt care-i face incapabili de a opune orice fel de rezistenţă; 3. Aşa-numita democratizare, prin introducerea în fiecare unitate, mare sau mică, a comisarului politic provenit din Divizia Tudor Vladimirescu, după sistemul sovietic; 4. Permanenta ameninţare de a epura ofiţeri, alături de promovări pe scară largă, care nu sunt justificate, ambele măsuri vizând distrugerea moralului ofiţerilor demni şi de încredere şi * Anexă la convorbirea cu generalul Rădescu (n.ed.).

231

promovarea unui spirit de competiţie printre ofiţerii slabi şi incapabili. Aceste măsuri au fost într-un anumit grad îndeplinite cu ajutorul măsurilor sovietice luate direct împotriva armatei. I Măsuri Iunie de Aliaţi (sovietici) La 23 august 1944, România avea 29 divizii bine echipate şi bine antrenate, precum urmează: 21 divizii de infanterie 1 divizie de gardă 4 divizii vânători de munte 5 divizii de cavalerie 1 divizie mecanică Deşi era în interesul Aliaţilor ca noi să luptăm împotriva germanilor cu cât mai multe unităţi posibile şi deşi Convenţia de Armistiţiu stabilea că trebuie să avem minimum 12 divizii terestre lăsând la dispoziţia guvernului numărul maxim, ceea ce ar coincide cu limitele posibilităţilor noastre - ni s-a ordonat în timpul războiului să desfiinţăm 13 divizii (9 divizii de infanterie, 1 divizie vânători de munte, 2 divizii de cavalerie, 1 divizie mecanizată). Şeful Statului Major de atunci, generalul George Mihail, a refuzat să semneze procesul verbal de desfiinţare a acestor divizii, motiv pentru care a fost forţat să-şi dea demisia. Succesorul său, generalul Rădescu, a semnat în urma unui ultimatum că va fi dezarmat. Desfiinţarea acestor divizii s-a îndeplinit între 1 noiembrie 1944 şi 31 decembrie 1944. Deşi a trebuit să desfiinţăm 13 divizii am fost totuşi obligaţi să menţinem 15 divizii, pe care le aveam pe front în timpul operaţiunilor de război în plină desfăşurare. Datorită operaţiunilor la care aceste divizii au fost supuse, pierderile lor au fost aşa de mari încât au trebuit refăcute de 2-3 ori. Astfel valoarea reală a armatei noastre pe front a fost de 30-35 divizii, deşi valoarea nominală a fost numai de 15 divizii. In februarie, adică chiar înaintea loviturii de stat din 6 martie când ne-a fost impus guvernul comunist Groza, toate forţele din interiorul ţării erau dezarmate, inclusiv poliţia şi jandarmeria. Divizia de gardă refuzând să se lase dezarmată, a fost trimisă pe front. Astfel, Regele nu mai avea mijloace de apărare cu care să înfrunte îndrăzneala comuniştilor sprijiniţi de Vîşinski. 232

în iulie au fost desfiinţate 3 divizii de infanterie, 1 divizie de cavalerie şi 1 divizie de vînători dc munte. între timp, am fost obligaţi să acceptăm două divizii de foşti prizonieri români în Rusia, care nu pot fi considerate române şi dintre care una a luptat împotriva Armatei române pe frontul dc la Iaşi. Aceste două divizii au o nuanţă comunistă şi sunt exclusiv la dispoziţia partidului comunist. Ele sunt, desigur, diviziile Tuclor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan. Incluzând aceste două divizii de renegaţi, Armata română se compune în prezent din următoarele unităţi: 9 divizii de infanterie (7 româneşti şi 2 renegaţi) 2 divizii de vânători de munte 1 divizie de cavalerie 1 brigadă de care blindate I brigadă anti-tanc. Trebuie remarcat că, în timp ce o divizie de infanterie are 3.000 oameni, cele două divizii de foşti prizonieri au 8.000 oameni fiecare, ceea ce constituie trupele şoc ale Partidului Comunist. Ele formează un bloc cu scopul de a fi uşor folosite împotriva diviziilor rămase, răspândite în întreaga ţară. Dacă am fi rămas cu cele 29 divizii existente la 23 august 1944, cele două divizii de prizonieri nu ar fi trebuit să reprezinte o ameninţare serioasă. Deoarece efectivele acestor două divizii comuniste ar trebui demobilizate, pentru că sunt formate din contigente vechi se plănuieşte reorganizarea lor în jandarmerie sau în poliţie, pentru a da o ţintă comunistă acestor două instituţii a căror îndatorire este să păstreze ordinea internă şi să menţină o forţă armată comunistă. II Măsuri luate de guvernul Groza Ofiţerii activi au fost demişi din armată pe baza decretuiui-lege nr. 168/1945, care justifică această măsură declarând că sunt prea mulţi ofiţeri activi în armată (mai mult de 2.500) Motivul invocat în textul decretului-lege nu este valabil, deoarece în timp ce ofiţerii activi sunt demişi, un număr mare de ofiţeri în rezervă nu sunt dezactivaţi. O scuză asemănătoare este aceea că erau prea mulţi generali şi ofiţeri cu rang înalt de comandă şi după ce un mare număr au fost eliberaţi din funcţie, un număr şi mai mare au fost promovaţi în aceste funcţii fără nici un sistem sau reglementare. Astfel, în Corpul 233

de Tehnică Militară unde sunt 5 posturi de generali, unul a fost demis şi 4 au fost avansaţi, prin aceasta depăşind rata de înlocuire. Au fost planificate avansări pe scară mare, precum şi epurări de ofiţeri activi, dar acestea nu s-au finalizat pentru că Regele a refuzat să mai semneze vreun decret-lege al actualului guvern. Având în vedere numărul mic de divizii, nu ar 11 fost prea mulţi ofiţeri pentru că Armata română a pierdut foarte mulţi ofiţeri activi în luptele care au urmat după 23 august 1944. Cât. despre generali, ei au fost epuraţi din armată fără a se ţine seama de Consiliul Suprem de Război. Generali care au luptat în război împotriva Germaniei şi Ungariei şi care au fost citaţi pentru activitatea, meritele şi faptele lor de arme, au fost epuraţi. Generalii Edgar Rădulescu şi Petre Antonescu, comandanţi de divizie, şi generalul Petre Cameniţă, Comandant de Corp de Armată, au fost demişi la cererea Coman­ damentului sovietic sub pretextul că, deşi sunt ofiţeri foarte capabili, nu se pot adapta la noua ordine democratică aşa cum este concepută de sovietici (comunizarea). De asemenea, la cererea lor a fost epurat generalul Cassian al Corpului Militar Tehnic, care a fost preşedinte al sub-comisiei pentru aplicarea Articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, pentru că nu a putut să interpreteze acest articol în altă manieră decât aşa cum a fost formulată în Convenţie. In mod similar a fost epurat amiralul Macelariu, care în calitatea de comandant al operaţiunilor navale a comandat retragerea trupelor din Crimeea, în timpul războiului. Numai câţiva ofiţeri au fost demişi din motive corecte şi bine fondate (acei care urmau să fie pensionaţi în cursul anului, datorită vârstei). Generalul care a fost numit ministru de Război are 3 dosare, ultimul dintre acestea întocmit în timpul actualului război pentru traficul cu ţigări destinate soldaţilor din unităţile sale şi pentru speculă cu timbre germane cumpărate în Transnistria la un preţ mic şi vândute la cursul oficial, care era de patru ori mai mare, realizând un profit de 400%. Aceasta s-a datorat funcţiei sale şi reprezintă sume de bani care aparţineau personalului unităţii, destinate ca plată. Un general mai mult decât mediocru a fost numit Şeful Marelui Stat Major. Dosarul său într-o funcţie administrativă nu era nici el foarte curat. Printre ofiţerii de Stat Major sunt unii care s-au manifestat ca pro-legionari prin activitate şi sunt, deci, obligaţi să nu se abată de la instrucţiunile date de liderii comunişti pentru a fi 234

îndeplinite potrivit scopurilor acestora; cu alte cuvinte, dezorga­ nizarea şi desfiinţarea armatei şi înlocuirea ei treptată cu o altă armată, care ar sera în mod exclusiv interesele Partidului Comunist. *** în funcţii de încredere din armată se află generali şi ofiţeri de rang înalt care au semnat o scrisoare de protest adresată generalului Rădescu, prim-ministru în acel timp, în care protestau că generalul Rădescu implica armata în politică. De fapt, generalul Rădescu în discursul său declara numai că armata este puternică şi în serviciul ţării, iar nu în serviciul vreunui partid sau persoane. Aceleaşi persoane care protestau, deşi pare ciudat, sunt acelca care astăzi luptă să plaseze armata în serviciul Partidului Comunist şi al guvernului Groza. Pentru aceasta, toţi aceşti ofiţeri au fost îndepărtaţi din armată printr-un vot unanim al Consiliului Suprem al Armatei, dar prin intervenţia sovieticilor (dl Vîşinski) această măsură nu s-a putut îndeplini şi scrisoarea incriminantă a fost folosită ca argument pentru aducerea la putere a guvernului Groza la 6 martie 1945. Prin introducerea comisarilor politici în unităţile armatei, potrivit metodelor sovietice, s-au realizat următoarele: Pentru că comisarii erau ofiţeri sau soldaţi avansaţi la gradul de ofiţer de către sovietici, ei au primit în Rusia instruire specială, care avea în vedere rolul pe care urmau să-l îndeplinească. Deşi aveau grade mici, aveau autoritate din punct de vedere politic, sau, cum se spune, din punct de vedere al educării, asupra altor ofiţeri, rezultatul fiind scăderea disciplinei. Deşi soldaţii priveau pe aceşti ofiţeri cu neîncredere şi dispreţ, totuşi au apelat la ei pentru a obţine anumite avantaje personale (scutirea de obligaţii sau pedeapsă). Efectul este că, de regulă, nu se poate conta pe aceste unităţi. Intr-un singur regiment de infanterie din divizia a 9-a, (30% sunt dezertori. Alte două contigente au fost recrutate. Totuşi, nu se poate spera la mai mult de 30%. Această situaţie se poate explica şi prin dezorganizarea jandarmeriei şi poliţiei; datorită desfiinţării lor nu se pot îndeplini sau transmite ordine de aducere. Armata română a fost întotdeauna democratică. Ofiţerii au origine socială modestă şi tară resurse personale aşa încât, în această perioadă de criză şi lipsuri, ameninţarea că vor fi îndepărtaţi clin armată poate să le slăbească puterea de rezistenţă. Această ameninţare este suplimentată de promovări anormale, care urmă­ resc să creeze cadre pe al căror devotament guvernul se poate baza. 235

Cei care sunt promovaţi fără merit şi fără drept vor fi într-o situaţie delicată la revenirea la normal, aşa încât aceşti nou-promovaţi vor fi interesaţi în menţinerea actualului regim. Dacă armata este dezorganizată, ea nu mai poate fi considerată ca un instrument împotriva atacurilor din afară sau împotriva dezordinii interne. Pe de altă parte, ea va fi un instrument pentru menţinerea regimului, chiar împotriva Constituţiei, împotriva voinţei Regelui şi a poporului, indiferent de lipsa de capacitate a guvernului sau a celor în funcţii de administraţie publică. Din fericire acest proces nu s-a încheiat. Poporul român este rezistent. Opoziţia nu este mare doar printre ofiţeri, dar şi printre soldaţi. Armata română, care a luptat în prima fază a războiului împotriva Rusiei sovietice alături de germani, a fost în situaţia de a cunoaşte singură, la faţa locului, regimul de acolo, sub diferitele lui aspecte. După aceea, luptând alături de ruşi împotriva germanilor şi ungurilor, a avut din nou multe de învăţat, şi toate aceste evenimente sunt aşa de recente încât ele nu pot fi nici uitate, nici ignorate. Trebuie să recunoaştem totuşi că programul urmat de actualul guvern de dezorganizare şi „comunizare" a armatei este destul de abil şi urmărit cu tenacitate. Deja a dat rezultate şi, dacă i se acordă timp suficient, aceste rezultate pot fi decisive. Intr-un astfel de caz o întoarcere la normalitate va fi mai greu de realizat. Probabil că nu există un domeniu în care şansele comunismului prin dezorganizare să fie mai mari şi nevoia de a opri această stare de lucruri mai urgentă.

Misiunea Statelor Unite Bucureşti, România 8 decembrie 1945 Confidenţial Nr. 648 Subiect:

Memorandum pregătit de preşedintele Partidului Naţional Liberal in timpul vizitei dlui Mark Ethridge la Bucureşti.

Onoratului Secretar de Stat Washington D.C. Domnule, Am onoarea de a anexa traducerea în limba engleză a Memorandumului prezentat de dl Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Naţional-Liberal, p e care l-a supus atenţiei Misiunii în timpul vizitei dlui Ethridge aici. Acest Memorandum afirmă în termeni clari convingerea Partidului Naţional Liberal că amestecul sovietic în treburile interne ale României este cauza actualelor dificultăţi în toate domeniile. Deoarece „chestiunea României a trecut p e plan internaţionalm em orandum ul sugerează că singura alternativă la actualele condiţii imposibile este presiunea din partea Statelor Unite asuprii ruşilor, de a aplica principiile stabilite prin Convenţiile de la Yalta şi Potsdam. Cu respect, al dumneavoastră,

Burton Y. Berry Reprezentant al Statelor Unite în România Anexa: Conform celor de mai sus:

M em orandum privind situaţia actuală din Rom ânia După declaraţiile dlui Molotov în care a stabilit condiţiile de Armistiţiu cu România şi a discutai călătoria Prinţului Ştirbey la Cairo cu scopul de a negocia cu cei Trei Aliaţi schimbarea frontului în ţara noastră, am fost convinşi c:ă America şi Anglia vor garanta aplicarea corectă a Armistiţiului. Noi nu am crezut în neintervenţia ruşilor în treburile noastre interne, şi nici nu credem că ruşii vor părăsi România de bunăvoie, după ce au ocupat-o. Avem exemple din trecut că de fiecare dată când ruşii au intrat în ţara noastră au plecat numai când au fost forţaţi să o facă, fie de către Marea Britanie, fie de evenimente excepţionale. Când am semnat pactul cu comuniştii înainte de 23 august 1944, am ştiut foarte bine că partidul lor nu avea rădăcini în România şi că comunismul este departe de sufletul poporului nostru, care este puternic individualist. El a înfăptuit actul de la 23 august 1944, împreună cu Regele, convins că nu va fi lăsat să înfrunte pe sovietici singur şi că Statele Unite şi Anglia vor garanta pentru Rusia, aşa cum au făcut Franţa şi Anglia în primul război mondial (1916). Temerile noastre de dinainte de 23 august s-au dovedit fondate, deşi ostilităţile au încetat de câteva luni, deşi le-am făcut un mare serviciu Aliaţilor, cu costul a mari sacrificii din partea noastră, curăţând frontul de sud şi cauzând retragerea trupelor germane din peninsula Balcanică. Când Armistiţiul a fost semnat, Moscova nu a acceptat faptul că în loc de 12 divizii am contribuit cu 18 divizii, care au fost permanent în linia întâi. Am fost lăsaţi singuri să facem faţă cererilor dlui Molotov şi Comisia de Armistiţiu a fost pusă sub unica autoritate a reprezentantului sovietic, deşi el lucra în numele celor Trei Mari Aliaţi. Condiţiile Convenţiei de Armistiţiu nu corespund promisiunilor care ni s-au făcut pentru că au fost interpretate de comandamentul rus într-o manieră complet diferită de interpretarea lor largă. 238

în zadar am ceriu Misiunilor britanică şi americană să ia parte la dezbaterile aşa-nnmitei Comisii Intermediare. Iată de ce am ajuns în situaţia actuală, pc care o voi descrie pe scurt. Un guvern comunist impus de dl Vîşinski, după ce i-a bătut Regelui cu pumnul în masă. Poliţia şi jandarmeria complet dezorganizate. Armata naţională dezarmată şi înlocuită cu prizonieri români comunizaţi în Rusia; completă anarhie în ţară, în administraţie, o serie de acţiuni ale guvernului F.N.D., care au dezorganizat şi pauperizat proprietăţile agricole de mai mult de 50 de hectare prin confiscare; echipamentul agricol distrus, fermele desfiinţate. Pământul a fost dat unor oameni care nu numai că nu aveau dreptul să-l primească, dar care, fiind incapabili de o agricultură inteligentă, au adus producţia agricolă la cifre catastrofal de mici. Astăzi, producţia agricolă este absolut insuficientă pentru hrana din ţară în momentul în care noi trebuie să hrănim peste un milion de soldaţi sovietici. Se poate anticipa că, în mai puţin de două luni, o mare parte a populaţiei va muri de foame şi o mare parte din recolta din 1946 este compromisă datorită însămânţărilor insuficiente cu grâu din această toamnă şi datorită faptului că proprietarii şi cei care au primit pământ, lipsiţi de echipament agricol, vite şi seminţe, nu vor putea face lucrările agricole de primăvară la timpul potrivit. în domeniul industrial s-a creat o disproporţie adâncă între costul de producţie şi preţurile de vânzare, datorită formării de sindi­ cate comuniste, impuse de guvern fără asentimentul muncitorilor pe care-i terorizează. Salariile exagerate au antrenat o creştere considerabilă a preţurilor, deoarece guvernul s-a concentrat asupra măririi salariilor, iară a asigura mai întâi mărfuri pe piaţă. Iată de ce suntem într-o mare criză financiară. Această criză se manifestă printr-o catastrofală depreciere a monedei, care a crescut prin plăţile pentru întreţinerea trupelor de ocupaţie şi aplicarea inconsecventă a condiţiilor de Armistiţiu. Astăzi, majoritatea fabricilor din ţară şi-au oprit complet producţia, producţia industrială a scăzut la cifre mici şi lipsa de combustibil, luat de ruşi, a împiedicat funcţionarea multor fabrici. Petrolul necesar funcţionării fabricilor, încălzirii locuinţelor şi clădirilor publice clin marile oraşe şi, în special, din Bucureşti este scos din ţară de Comandamentul sovietic, care nu ia în considerare cota de ţiţei care trebuie păstrată pentru consumul intern al ţării. Nimeni nu mai are curajul dc a începe noi afaceri, specula generată de lipsuri a devenit atât de mare încât oamenii cu venituri mici nu mai câştigă suficient pentru a se întreţine. 239

Pe de altă parte, s-a introdus un sistem de necinste, ceea cc generează o situaţie morală gravă în mentalitatea poporului. Comuniştii caută să obţină fonduri mari pentru propagandă şi să-şi creeze, prin corupţie, un partid, care a fost până acum inexistent. Faptul că lipsesc poliţia, jandarmeria şi armata, nu mai asigură siguranţa pentru cetăţeni. Chiar şi în timpul zilei sunt furaţi pe stradă, acasă şi în prăvălii. Noaptea nimeni nu îndrăzneşte să iasă pe stradă. Sunt oraşe în care chiar poliţia îi sfătuieşte pe oameni să nu plece de acasă după lăsarea întunericului. Dacă la aceasta adăugăm toate arestările făcute de autorităţi, care nu ţin legătura între ele, torturile şi bătăile aplicate arestaţilor, oricine îşi poate imagina profunda nemulţumire din sufletul poporului şi puternica antipatie faţă de regimul comunist; de fapt această antipatie se răsfrânge asupra Armatei sovietice. In administraţie este o anarhie completă. Administraţia neglijează reglementările guvernului. Extremiştii care urmează sfaturile liderilor lor sunt cei care îndeamnă la dezordine şi nesupunere. Deşi mulţi legionari au fost înrolaţi ca agenţi ai Partidului Comunist, totuşi nemulţumirea opiniei publice şi revolta spirituală a cetăţenilor pot conduce la crearea unui nou partid cu tendinţe fasciste, care poate să nu aibă putere acum, dar care va deveni un nou pericol mâine, cu tulburări antisemite şi cu acţiuni violente de tot felul. Toate speranţele de un viitor mai bun se îndreaptă către Rege, a cărui popularitate este cu adevărat unanimă. El este ameninţat de miniştrii guvernului Groza şi, în special, de dl Tătărescu, care îi spune că dacă nu rupe relaţiile cu anglo-americanii şi nu recunoaşte actualul guvern, va fi detronat. Un astfel de gest va fi cauza unor mari tulburări şi revolte în rândurile populaţiei. Chestiunea care se ridică este cum putem opri actuala criză şi care ar fi rolul unui viitor guvern de coaliţie. Este evident că partidele politice care sunt ostracizate de ruşi nu vor putea să facă nimic dacă nu vor primi un sprijin hotărât din partea Statelor Unite şi Angliei. Chestiunea României a ajuns pe plan internaţional. America, către care se îndreaptă toate speranţele ţării, trebuie să-şi îndeplinească rolul de mare putere, cu scopul de a restabili ordinea convenită prin Convenţiile de la Yalta şi Potsdam. 210

In consecinţă, Statele Unite trebuie să i oblige pe ruşi să aplice principiile acestor Convenţii şi să realizeze în România o colaborare a celor trei naţiuni, pe baze egale. Atunci s-ar putea forma un guvern provizoriu sub autoritatea celor trei mari naţiuni. Acel guvern va restaura ordinea, securitatea internă şi libertăţile şi va permite partidelor politice să participe la alegeri libere sub controlul celor trei puteri, astfel încât poporul român să-şi arate voinţa pentru un guvern democratic, pe care ţara îl aşteaptă de la răsturnarea dictaturii care a guvernat-o începând cu 1938 până astăzi. România deţine gurile Dunării şi, datorită importanţei sale politice şi economice în peninsula Balcanică şi Europa de Est, poate asigura pentru această parte a lumii stabilitate completă şi o viaţă de progres. România trebuie ajutată nu numai în interesul politicii sale interne ci şi în interesul ordinii intenaţionale a Naţiunilor Unite. Preşedintele Partidului Naţional Liberul (s) C.I. Brătiiinu

D e p a r t a m e n t u l d e S ta t T e le g r a m ă c ifra tă t r im is ă d e S e c r e t a r u l d e Sta t J a m e s F . B y r n e s M is iu n ii S ta t e lo r U n it e d in B u c u r e ş t i Nr. 269 Prin Departamentul de Război 11 decembrie 1945 Către Misiunea americană Bucureşti (România) 645 Pentru informarea dv. confidenţială, Raportul Ethridge şi memorandumurile politice ale Departamentului vor forma baza propunerilor ce vor 11 făcute la viitoarea conferinţă de la Moscova. Concluzia generală a Iui Ethridge privind România este, pe scurt, că guvernul Groza nu este reprezentativ în sensul Yalta şi nu trebuie (repet, nu) recunoscut de guvernul Statelor Unite şi că acesta ar trebui să găsească o soluţie la impasul prezent prin abordarea directă a altor puteri de la Yalta, avansând măsuri specifice care ar li un mijloc de a face posibilă recunoaşterea din partea Statelor Unite şi încheierea mai devreme a tratatului de pace. Raportul Ethridge nu se va publica înainte de întâlnirea de la Moscova, (repet, de Ia Moscova) Departamentul apreciază că situaţia Regelui este dificilă, dar că trebuie să-şi dea seama că absenţa răspunsului Statelor Unite la scrisoarea sa din 21 august se datorează faptului că guvernul sovietic nu a dorit să se consulte cu guvernele Statelor Unite şi Marii Britanii, conform condiţiilor din Declaraţia de la Yalta, asupra problemei ridicată de apelul său. Fără a-1 informa că intenţionez să reiau problema la Moscova, îl puteţi informa în mod discret că va primi răspunsul guvernului Statelor Unite la scrisoarea sa, în câteva săptămâni, cu speranţa că, între timp, nu se va întreprinde nici o acţiune din partea României care să prejudicieze posibilităţile de soluţionare favorabilă. (ss) Byrnes Vă rog repetaţi la Moscova din partea Departamentului (2502) 242

THE ETHRIDGE MISSION REPORT ON POLITICAL SITUATION IN ROMANIA (fa csim iles)

The document “Ethridge M ission. Report on Politica/ Situation in Romanici” is f/le d in the Washington N ational Archives and Records Adm inistration in College Park, Record Group 5 9 file 871.00/12-745. The document puhlished in t/zis booh is to be fo u n d in microfilm /rom at Bayerische Staatsbibliothek Aliinchen, Department o f State; Internai Affairs o f Romania. DecimalFile 871, Film R 87/51, Rolle 2. We should also point oul that some interviev/s, rnhich took place between the diplomat, and different politicul personaliti.es, are not included as per the ojficial program, because the record o f Ihese discussions is m issing from the microfilmed document.

244

THE UMTES STATES {flISSiWI «KHwesr, kjmss.

D ecsaber 5 , 1945

TaHBStHICTSD

m. 642 SaWBGSt

ÎMa*aJ.S!3ioo o f Saiieduls o'f Mr. jet b rid g e *s I a i * r rtev » l a B n sa n ia.

✓'W&SSrffcx* a®ojă3is *!tf ,OS fBs-lecEsam of stais* gasEnioTos* Jj. C.

îek

ax» I b r r s ţb e feoaor to » tt» c h f o r th o in fo rm a tio n o ! iste B e p ftrts s a t a acfcsdjîls sho'stag Kr» E tb rid g e ’ s i n t e r t i w s »fa*s i a Exas&sis.» D^ica h la a r r i i r s l Ky, s t b r î d g s r«*aJ!te