FAMILIA [PDF]

Zitiervorschau

FAMILIA Grup social și instituţie socială

Familia, în sens sociologic, este definită drept un grup natural şi social fundamental, relativ permanent, caracteristic tuturor societăţilor, bazat pe căsătorie şi rudenie.

Familia se distinge de alte forme de asociere umana prin urmatoarele caracteristici: - este formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau adopţie; - membrii familiei de regulă locuiesc sub același acoperiș, alcătuind un singur menaj; - este compusă din persoane ce interacţionează şi comunică în cadrul rolului de soț-soţie, mamă-tată; -menţine şi perpetuează o cultură comună derivată în principal din cultura societăţii date. ----------------------------------------MENÁJ ~ administrarea treburilor casnice; conducerea internă a uneĭ case; gospodărie; trai în comun al unei perechi.

Familia de origine este grupul din care face parte individul prin naştere - în acest caz raporturile parentale și filiale sunt dominante, familia de origine asigurând protecția și socializarea descendenților. Familia conjugală este constituită prin alegerea partenerului și are ca fundament căsătoria. Familia nucleară este compusa dintr-un barbat și o femeie căsătoriți și urmașii lor, născuţi sau adoptaţi. Nașterea copiilor declanșează fenomenul rudeniei. Familia extinsă este numită deseori şi consancvină, datorită legăturilor de sânge care există între membrii ei. Ea este alcatuită din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatură dintre părinţi şi copil (de exemplu, părinţii, copiii şi bunicii acestora alcătuiesc o familie extinsă).

Rudenia este apropierea biologică sau spirituală, socialmente recunoscută între individzii umani. 1. Rudenia biologică poate fi: - consangvină, având la baza legături de sânge sau - afină, având la baza căsătoria. 2. Rudenia spirituală (năşia, fraţii de cruce) este o relaţie de tip convenţional, dar ea poate reglementa atât raporturile sociale cât şi pe cele biologice.

Elementul cheie al rudeniei este familia. Evoluția formelor de viață familiară evidențiază influențele sociale și culturale multiple.

Familia nucleară conjugală se creează prin căsătorie. Căsătoria, înțeleasă ca uniune liber consimţită între două persoane de sex opus, în condiţiile legii şi cu scopul întemeierii unei familii. Ea poate comporta un aspect juridic (recunoaşterea formală de către o instituţie legitimă de stat a uniunii maritale) şi un aspect religios (recunoaşterea formală, prin sacralizare, de către o instituţie religioasă legitimă a uniunii maritale).

Mult timp unirea maritală a fost recunoscută, legitimată doar din punct de vedere religios, căsătoria civilă recunoaşterea juridică constituind o apariţie relativ recentă.

Familia este o instituţie socială universală, însa regulile de constituire a familiei şi de alegere a partenerului diferă de la o societate la alta. Exista două tipuri de reglementare maritală : - endogamie - stabileşte alegerea partenerului din interiorul aceluiaşi grup; oamenii se pot căsători între ei numai dacă aparţin aceleiaşi rase, religii, caste, etnii; şi

-exogamie - stabileşte alegerea partenerului din din afara grupului, respectiv din afara familiei nucleare, a clanului, tribului sau comunităţii locale.

Practicile de alegere a partenerului variază şi ele de la o societate la alta. Putem, totuşi, reduce mulţimea metodelor utilizate la urmatoarele patru: a) căsătoria prin rapt constă în răpirea soţiei şi este utilizată în acele societăţi în care femeile sunt în numar mai mic decât bărbaţii, urmărindu-se astfel corectarea dezechilibrului numeric dintre cele două sexe (formă arhaică); b) căsătoria prin cumpărare este o practică mai frecventă, cumpărarea poate fi făcută fie de bărbaţi, fie de femei, în unele cazuri, se stabileşte un "preţ" pentru mireasă (sau un serviciu), în altele, dimpotrivă, bărbatul este cel care primeşte o "zestre" din partea femeii sau a familiei ei;

c) căsătoria prin aranjament este destul de răspândită în lume - multe societăţi consideră căsătoria o instituţie socială extrem de importantă atât pentru individ, cât şi pentru societate şi de aceea consideră că ea trebuie "aranjată" şi nu lăsată la discreţia tinerilor lipsiţi de experienţă şi de maturitate. În lucrarea "Din tainele Indiei", Mircea Eliade ne povesteşte că "fecioarele indiene nu au nici o iniţiativă în faptul căsătoriei. Într-o familie tradiţională, fecioara este vestită cu câteva zile înainte de nuntă, iar pe soţ nu îl vede decât în mijlocul ceremoniei, după ce căsătoria a fost legată şi juruită".

d) căsătoria prin consensul părţilor este cea mai cunoscută practică de realizare a căsătorei, opţiunea maritală fiind făcută în mod exclusiv de către cei doi tineri, care urmează să se căsătorească. Astazi, în România, ca şi în foarte multe alte state, se consideră că acesta este singurul mijloc legitim, singurul mijloc care se cuvine pentru alegerea partenerului marital.

Tipuri de casatorie Casatoria poate avea multe forme : a) monogamia, respectiv căsătoria unui soţ cu o singură soţie (din punct de vedere statistic este cea mai răspândită fiind practicată în toate societăţile); b) poligamia, respectiv căsătoria unui soţ cu două sau mai multe soţii (a fost răspândită în societăţile tradiţionale); c) poliandria, care constă în căsătoria a doi sau mai mulţi bărbaţi cu o singură soţie (este o formă de căsătorie relativ rară); d) căsătoria în grup este considerată de majoritatea specialiştilor ca un mod de căsătorie marginal. În legatura cu acest tip de căsătorie (ce constă în căsătoria a doi, trei bărbaţi cu două, trei femei), cercetarea nu a furnizat dovezi concludente privind practicarea ei ca normă socială.

Fiecare societate are un sistem familial propriu adică un sistem de reglementare a relaţiilor dintre bărbaţii şi femeile de vârstă matură şi dintre aceştia şi copii. Reşedinţa familiei nou create se stabileşte în mod diferit de la o societate la alta, în funcţie de modul în care este repartizată puterea între bărbaţi şi femei. Normele privind stabilirea reşedinţei au în vedere asigurarea securităţii economice şi protecţia membrilor noii familii (în special a copiilor). Reşedinţă poate fi patrilocală, matrilocală sau neolocală, cea din urmă fiind cea mai răspândită astăzi, cuplurile stabilindu-şi propriul lor cămin. Societăţile se deosebesc nu numai în privinţa normelor care stabilesc resedinţa noului cuplu ci şi în pivinţa modului în care puterea şi autoritatea sunt repartizate în familie. •patriarhatul consfinţeşte autoritatea bărbatului în familie; •matriarhatul, sistem în cadrul caruia autoritatea în familie îi revine femeii; •sistemul egalitar consfinţeşte faptul că autoritatea în familie aparţine deopotrivă femeii şi bărbatului.

Cu privire la modelele de căsătorie, reşedinţă şi autoritate analizate până acum, se cuvine să tragem urmatoarea concluzie:

pe de o parte, ele fac parte din cultura unei societăţi, iar pe de altă parte, ele influenţează valorile şi normele respectivei societăţi.

FUNCŢIILE FAMILIEI Funcţii pentru viaţa socială În linii mari, majoritatea sociologilor converg catre recunoaşterea aceloraşi funcţii ale familiei ca grup social. Trebuie să remacăm, totuşi, ca între opiniile lor există şi diferente semnificative de accente. • În viziunea antropologului francez Claude Levy-Strauss principalele funcţii ale familiei sunt funcţiile biologică, economică, de solidaritate şi morală. • G. P. Murdock, avansa ideea generalizării familiei nucleare, care permite realizarea a patru funcţii fundamentale: funcţia sexuală, funcţia reproductivă, funcţia economică şi funcţia educaţională. • W.F.Ogburn precizează că principalele funcţii ale familiei tradiţionale sunt: funcţia de reproducere, economică, educaţională, recreaţională, religioasă şi social-psihologică.

Familia îndeplineşte anumite funcţii pentru cei care fac parte din ea: 1. Subzistenţa fizică a membrilor familiei, prin procurare de hrană adăpost și îmbrăcăminte. 2. Creşterea numărului de membrii ai familiei prin reproducere sau adopție. 3. Socializarea copiilor pentru rolurile de adulți în familie și în alte grupuri sociale. 4. Menţinerea ordinii între membrii familiei şi străini. 5. Păstrarea moralei şi a motivaţiei necesare pentru îndeplinirea unor sarcini in familie și alte grupuri sociale. 6. Producerea şi ditribuţia de bunuri şi servicii necesare pentru menținerea unității familiale.

Familia este o instituție universală întâlnită pretutindeni și îndeplinind aceleași funcţii principale: • transmiterea moștenirii biologice și culturale, • asigurarea protecției materiale și emoționale pentru descendeți, • formarea unui climat de dezvolatare a personalității tuturor membrilor ei. Restructurarea familiei, ca urmare a schimbărilor petrecute în societate, include instalarea în zona normalului, a cotidianului obişnuit, a: 1. cuplurilor fără descendeți, 2. familiilor monoparentale, 3. persoanelor divorțate, 4. concubinajului, 5. celibatului.

Celibatul sau nonmariajul reprezintă un model de menaj în care individualitatea se afirmă în plină libertate. Din analiza premiselor, nu trebuie sa se înțeleagă că celibatul înseamnă neaparat frustrație si neîmplinire, cel putin pentru persoanele care îl acceptă deliberat și care nu au trăit nici-o dată vreun mariaj. Familiile fară copii reprezintă o formă a restrucurării familiei, cu o pondere importantă în țara noastră, aprox. 20% din totalul familiilor, și tot odată un model spre care se orientează o parte semnificativă a populaţiei tinere. În cadrul familiei fără copii, axul central al vieţii familiale nu îl mai reprezintă copii, ci cuplul soț-soţie care devine centrul de greutate în jurul căruia gravitează dorinţele şi scopurile familiei. În unele cazuri, este vorba de infertilitate sau doar de amânarea fertilităţii; în altele este vorba de opţiunea definitivă de a nu avea copii.

Notă suplimentară: Cercetările actuale (deşi insuficiente) evidenţiază că familiile care nu doresc copii sunt preocupate mai mult de cariera lor profesională şi au un nivel superior de educaţie. O parte semnificativă din aceste cupluri sunt formate din primii nascuţi ai familiilor de origine. Pe lângă dorinţa de a se afirma profesional în general, argumentele invocate de cei care nu-şi doresc copii sunt: nepriceperea de a fi părinţi, lipsa vocaţiei parentale, preferinţa pentru un mod de viaţă caracterizat prin mai multă libertate, intimitate, loisir. În ţările cu o economie slab dezvoltată, unul din principalele argumente ale dorinţei de a nu avea copii a familiilor ce aparţin clasei de jos, îl constituie absenţa posibilităţilor materiale (este şi cazul României). Cei care nu-şi doresc copii pot apela la mijloace contraceptive sau, în ultimă instanţă, la avort. Dacă utilizarea mijloacelor contraceptive se bucură de o largă acceptanţă socială, problema avortului a născut serioase controverse. Cu mici excepţii (de exemplu starea de sănătate extrem de precară a mamei) avortul a fost ilegal în România până în 1990 şi în SUA până în 1973.

Concubinajul sau uniunea consensuală reprezintă un model de asociere, un mod de a trăi împreună a cuplurilor moderne, în afara contractului căsătoriei. Familiile monoparentale sunt reprezentate de menajele formate dintr-un singur părinte și copii acestuia, menaje ce pot apărea fie in urma divorțului, abandonului familiar, decesului unuia dintre părinți, a adopției realizate de o persoana singură sau a creșterii copiilor în afara căsătoriei. Cercetările sociologice dovedesc că rata căsătoriilor (încheiate legal) a scăzut după 1970 şi mai drastic după 1990 (ţările scandinavice, SUA etc.). România prezintă una dintre cele mai înalte rate ale căsătoriilor legale din Europa, cu toate că ea a scăzut comparativ cu anii '70-'80. Vârsta la prima căsătorie a crescut concomitent cu creşterea ratei divorţurilor. Căsătoriile se încheie deci, mai târziu şi se destramă mai repede. Ne îndreptăţeşte acest lucru să spunem că familia este o instituţie socială pe cale de dispariţie? Considerăm că îngrijorarea celor care cred acest lucru este neîndreptăţită pentru că odată cu creşterea ratei divorţurilor, creşte şi rata căsătoriilor.

Divorțul reprezintă desfacerea/dizolvarea unei căsătorii. Anularea căsătoriei – se consideră că n-a existat. Orice societate are tendința de a favoriza căsătoriile și de a evita pe cât posibil divorțul. Divorțiabilitatea este o variabilă prin care se măsoară numărul de divorțuri la mia de căsătorii. Se consideră că o societate este cu atât mai instabilă cu cât numărul de divorțuri este mai mare.

Factori care duc la instabilitatea familiilor • Diferența mare de vârstă între soți. De asemenea vârstele mici ale partenerilor duc la instabilitate. Cele mai stabile familii sunt cele în care soțul este cu 2 până la 4 ani mai mare ca soția, respectiv cele în care partenerii au 22-24 ani. • Șocurile în familie. În măsura în care există pierderi grave materiale sau umane căsătoriile tind să devină instabile. • Nevoia unuia dintre soți de îndepărtare de familiile de proveniență în măsura în care celălalt nu dorește acest lucru. • Diferențe mari de orice natură (culturale, economice, de status) dintre soți duc la tensiuni și conflicte. • Regula celor 6 luni și a celor 3 ani de la prima întâlnire. • Instabilitatea familiilor de proveniență (este vorba de socializarea primară). • Atunci când femeia rămâne însărcinată înainte de căsătorie sau în primul an.