Familia Cercetare [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI FILIALA CÂMPULUNG

-PROIECT DE CERCETARETEMA: “INFLUENŢA MEDIULUI FAMILIAL ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR”

Motto: „Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în realitate.” (A. Cehov)

STUDENTĂ (CONT. STUDII): 1

BOBARU (ALEXE) MIHAELA-MAGDALENA -2008I.

ARGUMENTAREA TEMEI

Oferind copilului un climat de profundă securitate în condiţiile căruia se poate dezvolta armonios, grupul familial îi conferă totodată un ideal de sine, o imagine liniştitoare a propiului eu, un antidot pentru neliniştile sale interioare. Numai o familie unită şi care prezintă conduite armonioase ale membrilor săi este capabilă să asigure un climat educativ propriu dezvoltării conduitelor normale şi pozitive ale copilului,deoarece identificarea cu ambii părinţi, imitarea comportamentului acestora şi însuşirea pe această bază, a unor convingeri şi atitudini favorabile solicită imperios un potenţial funcţional definit de integralitate şi coerenţă,care să asigure complementaritatea rolurilor şi sarcinilor familiale. Când unele funcţii ale familiei sunt deterioarate sau absente, apar traume sufleteşti pe care copilul le resimte în modul cel mai acut cu putinţă, la nivelul conştiinţei sale morale în curs de formare. Intenţionat sau nu, sistematic sau spontan, părinţii exerciţa şi influenţe în plan moral, constituindu-se aşa numita “Constiinţă morală” primară, care acţionează ca un fel de “voce” a părinţilor, asigurând pe de o parte reglarea conduitelor, iar pe de altă parte o anumită securitate afectivă a copilului. În familiile destrămate sau caracterizate prin lipsa de armonie a părinţilor au fost identificate mai multe cazuri de copii cu defecte de vorbire, tulburări nervoase şi de caracter, perturbări sau retardări în dezvoltarea intelectuală şi şcolară şi chiar perturbări ale moralităţii ceea ce demonstrează că există o strânsă legatură între aşa, zisa “patologie a copilăriei mici” şi psihologia sau comportamentul părinţilor. Există şi alte situaţii familiale similare care favorizează tendinţe caracteriale pregnant deviante: copilul minte în permanenţă, săvârşeşte acte de furt, demonstrează agresivitate, e iritabil, lipsit de sensibilitate, dovedindu-se ceea ce se numeşte “copil dificil”. Aceste conduite deviante dezvoltate încă din copilăria timpurie constituie premisa formării unei conştiinţe morale deficitare, care poate stimula ulterior copilul la săvârşirea unor acte cu caracter antisocial. Familia rămâne grupul social vital în asigurarea condiţiilor de dezvoltare a copilului, cum ar fi: îngrijirea adecvată, protecţia şi educarea lui. Factorii familiali sunt ca proximitate şi importanţă cei care asigură dezvoltare unei personalităţi armonioase, securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului. Realitatea este însă crudă şi oferă situaţii nenumărate în care familia cu toate că trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc frecvente forme de abuz. De multe ori, în numeroase familii relaţiile create între membrii ei (părinţi - copii) sunt deteriorate de diferite probleme care influenţează ciclul normal de viaţă. Se creează presiuni cărora părinţii şi copiii cu greu reuşesc să le facă faţă, astfel principalele funcţii ale familiei - asigurarea confortului prin asigurarea nevoilor tuturor membrilor şi creşterea noii generaţii - se deteriorează treptat, pe fundalul acesta apărând comportamentele abuzive îndreptate împotriva copilului, care pot fi de la agresivitate verbală, o palmă uşoară dată copilului, până la situaţii foarte grave care conduc la infanticid. În cadrul familiilor unde lipsesc dragostea ataşamentul şi relaţiile bazate pe încredere, de obicei au loc abuzuri foarte grave cu consecinţe nefavorabile asupra dezvoltării personalităţii copilului, maturizării sale din punct de vedere social. Ca exemplu: tatăl alcoolic îşi bate cu bestialitate soţia şi copiii, mama manifestând un comportament pasiv, de supunere, susţinut de aflarea ei prelungită la serviciu, starea ei bolnăvicioasă sau plecarea pur şi simplu din familie. 2

Uneori forţaţi de teama inconştientă că familia poate fi destrămată şi membrii familiei despărţiţi, membrii acesteia se comportă ca şi cum totul merge perfect. În familiile dezorganizate supravegherea şi disciplina copiilor nu are loc în parametrii normali. “ Familia trebuie să fie un mediu în care copilul trebuie să fie iubit, să fie în siguranţă, să găsească un model parental şi un model educaţional pe care să-l aplice în viitor când va fi el însuşi părinte” Dar nu întotdeauna familia este în armonie, uneori datorită unor factori interni şi externi apare un dezacord şi o dizarmonie ce constituie un model de alterare a relaţiilor părinţi copii. „Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecţiei şi educaţiei copilului. În contextul schimbărilor sociale, se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvenţa crescută a coabităţilor (concubinaje), creşterea numărului divorţurilor, a familiilor monoparentale, opţiunea unor femei de a avea un copil în afara căsătoriei, noile forme coexistând cu modelul clasic al familiilor conjugale.”1 Dezacordul partenerilor naşte o tensiune permanentă, agresivitate fizică şi verbală, care antrenează un stres cronic. Ostilitatea permanentă între părinţi se soldează cu măsuri coercitive faţă de copii, ceea ce le induce acestora agresivitatea. Comportamentul agresiv face parte din viaţa noastră, dar se manifestă diferit la fiecare dintre noi. La copii, el poate fi privit din două perspective. Poate fi considerat un ansamblu de reacţii la situaţiile pe care copilul le percepe ca stresante sau frustrante: refuzul părinţilor la o cerinţă a copilului, o ceartă cu alţi copii pentru posesia unei jucării, iată de exemplu doar două dintre situaţiile care pot determina descărcări de agresivitate prin gesturi, vorbe urâte, lovituri sau chiar crize de furie. Psihologii americani consideră că un comportament agresiv implică un atac fizic sau verbal asupra unei alte persoane, într-un mod care îi răneşte pe cei din jur sau îi pune, într-un anumit fel, într-o situaţie ameninţătoare. Deşi poate fi greu de crezut, copiii sunt capabili de asemenea lucruri. Tocmai de aceea este bine să monitorizăm îndeaproape situaţiile „periculoase” şi să încercăm să le modificăm cursul. Rolul familiei este crucial pentru formarea personalităţii copiilor. Primele lecţii de viaţă şi de comportament social sunt „predate” şi învăţate acasă. Expresia „cei şapte ani deacasă” spune multe în acest sens. Rolul părintelui este acela de a-i oferi copilului un model şi direcţia de urmat în viaţă. Diferenţele înregistrate în comportamentul moral şi în valorile morale ale copiilor de aceeaşi vârsta se explică cel mai adesea prin diferenţele înregistrate în practicile părinţilor în materie de educaţie. Prevenirea comportamentului agresiv, porneşte de la o cunoaştere ştiinţifică a cauzelor care îl provoacă, în acest mod putând să facem mai eficace predicţia şi prevenirea conduitelor violente. În cadrul familiei are loc modelarea personalităţii copilului, trecerea de la un comportament normativ( reglat din exterior), la un comportament normal( bazat pe autoreglare şi autonomie morală). Fiind un mediu afectiv şi protector, familia asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistenţă, sprijin material şi moral, toate acestea regăsindu-se în personalitatea şi conduita lor. Valorile după care funcţionează o familie normală, matură, sănătoasă sunt capacitatea de a iubi şi de a munci cu scopul producerii bunurilor necesare convieţuirii. O funcţie definitorie a familiei este aceea de a genera iubire faţă de toţi membrii săi. Domeniul în care lucrez( învăţământ), îmi oferă posibilitatea de a veni în contact în mod frecvent cu părinţii şi de a constata la unii dintre ei mentalităţi care sunt realmente în defavoarea copiilor. Mentalităţile părinţilor se schimbă greu, dar lipsa de atitudine a unui cadru didactic faţă de astfel de situaţii este total nejustificată. Fenomenul schimbării sociale este adesea încărcat şi de efecte negative: şomaj, inflaţie, sărăcie, corupţie etc., şi implicit acestea influenţează climatul familial, precum şi comportamentul părinţilor faţă de copil. Pornind de la această realitate şi de la convingerea personală că fiecare copil are dreptul la şanse egale, un climat familial favorabil dezvoltării fizice şi psihoindividuale şi la o educaţie corespunzătoare, m-am decis să realizez acest studiu. Doresc ca cercetarea sociologică, dar 1

Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizaţia salvaţi copiii/ Alternative Sociale, Bucureşti, 2002, p.23

3

şi intervenţia mea ca şi cadru didactic de profesie să aibă ca obiectiv primordial realizarea schimbării pozitive la nivelul tuturor copiilor care sunt martorii unor momente agresive sau sunt chiar ei agresaţi în mediul intrafamilial.

II.

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

CONCEPTE FUNDAMENTALE Cauzistica socială cu care am intrat în contact, m-a determinat să mă detaşez de experienţa comună, care mi-a format imagini neclare despre fenomenul social supus cercetării mele şi să-mi formez o experienţă specializată cu imagini clare, noţiuni şi concepte conturate şi definite care mi-au fost de un real folos în desfăşurarea cercetării. Ansamblul noţiunilor şi conceptele formează baza analizei prealabile a informaţiilor şi a clarificării fenomenelor studiate. Au fost supuse analizei familila care constituie un mediul propice agresivităţii verbale şi nonverbale asupra copilului. Aceste familii aparţin următoarelor categorii sociale:  familii situate la un prag inferior din punct de vedere al situaţiei materiale, cu mai mulţi copii, care au un climat conflictogen;  familii dominate de violenţă din cauza consumului de alcool a unui membru al acesteia;  familie monoparentală în urma divorţului dintre soţi; DEFINIREA TERMENILOR: a) Mediul familial Mediu “înseamnă societatea, lumea în mijlocul căreia traieşte cineva, ambianţa, anturaj”. (DEXI) Familial = “care aparţine familiei, care se referă la familie.”(DEXI) Familia este o formă de comunitate umană, intemeiată prin căsătorie, care este formată din soţi şi copiii acestora. „ Familia este instituţia socială cea mai des întâlnită în societatea modernă . Existenţa ei implică însă şi „riscuri”. Dezideratul social ne cere fiecăruia să ne formăm o familie nouă, şi fiecare dintre noi suntem membri ai familiei de origine. Însă cine ne învaţă cum să ne formăm o familie, ce roluri să adoptăm?” 2 Familia umană se deosebeşte de alte grupuri prin următoarele caracteristici: e formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge, adopţie; membrii familiei locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur menaj; e compusă din persoane care interacţionează în cadrul rolului de soţ- soţie, mamă- tată, etc.; menţine şi perpetuează o cultură comună derivată în principal din cultura societăţii date, prezentând şi caracteristici proprii familiei respective. În Dicţionarul UNESCO întâlnim o abordare mai largă, în care familia e înţeleasă drept : „ formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe descedenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi spiritual”. Această definiţie este apropiată mult de înţelegerea sociologică a conceptului şi se poate ajunge la o concluzie practicmetologică potrivit căreia abordarea familiei trebuie făcută în strânsă legătură cu funcţionalitatea ei. Într-o lume în care toate instituţiile şi tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm accelerat, familia nu poate să rămână neschimbată şi nu poate fi absolutizat un model sau altul de organizare familială sau de interacţiune părinte- copil. Nu se poate recomanda o „reţetă” universal 2

Revista de securitare comunitară, Anul II, nr. 5, 2002, p. 70

4

valabilă a familiei bune din punct de vedere al reuşitei în dezvoltarea copilului, în asigurarea succesului din punct de vedere educaţional şi al integrării sociale. „ Ingredientele” sunt extrem de numeroase şi mai ales „cantităţile” optime şi modul de combinare trebuie adecvate fiecărei situaţii particulare. Aceasta se raportează la mai multe elemente: pregătirea/ profesia părinţilor, obiective, aspiraţii, potenţial, repere culturale sau religioase. Potenţializarea şi eficientizarea resurselor este esenţială pentru evitarea şi renunţarea la fenomenele neglijării şi abuzului asupra copilului. Nimeni nu spune că este uşor sau simplu, însă fiecare familie reintegrată în cursul normal al societăţii este un model pozitiv, cu reale valenţe de „contaminare” a societăţii. Mediul familial se constituie din: membrii familiei între care există relaţii complexe de a căror funcţionalitate depinde eficienţa şi succesul în dezvoltare, direcţionarea şi integrarea copilului în societate, precum şi spaţiul de locuit cu totalitatea dotărilor de care dispune, care trebuie să răspundă nevoilor familiei. Mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense este apt de a reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea personalităţii, a imaginii de sine şi despre lume. „ Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copiilor. Aceasta este din punct de vedere afectiv cea mai adecvată trebuinţelor lui, pentru că numai relaţiile afective şi sentimentele de dragoste îl fac pe părinte să înţeleagă şi să intuiască copilul şi starea lui de copilărie. În familie, copilul îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările inevitabile, temperate de dragostea părinţilor.” 3 În familie copilul poate să- şi investească toate resursele emoţionale, să înveţe să şi le controleze pentru că asigurarea unui mediu afectiv va constitui garanţia pentru o dezvoltare armonioasă. „Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.” „Familia este prin definiţie cadrul de satisfacere al nevoilor membrilor ei. Nevoile de bază, fiziologice sunt la fel de importante ca şi nevoia de securitate, de dragoste şi apartenenţă, de recunoaştere. Toate aceste nevoi categorisite de Maslow ca fiind nevoi de tip D, care apar prin lipsă şi împing individul la a căuta satisfacţie , depind de ceilalţi, de cei din jurul individului, de ceilalţi membri ai familiei. Este evident faptul că o familie în care legăturile dintre membrii ei nu sunt de dragoste şi respect, nu poate constitui un cadru propice de satisfacere a nevoilor umane şi deci de dezvoltare normală.”4 b)Comportamentul După definiţia dată în DEXI „comportament înseamnă ansamblul manifestărilor prin care se exteriorizează viaţa psihică la oameni şi la animale; / Modalitate , manieră de a acţiona şi de a reacţiona la anumite împrejurări sau situaţii, în funcţie de stimulii externi sau interni.” După Pieron, comportamentul desemnează modul de a fi şi acţiona al animalelor şi al omului, manifestări obiective ale activităţilor lor globale. Comportamentul uman se caracterizează prin coeficientul cel mai înalt de complexitate atât în ceea ce priveşte nivelele de integrare neurofiziologice cât şi formele de manifestare. Trăsătura distinctivă a comportamentului uman este dată de condiţionarea sa social-istorică, fiind analizat şi evaluat pe baza criteriilor adaptării şi integrării individului în viaţa socială. Fiecare situaţie socială impune o normă de comportare care exprimă cerinţele societăţii în ceea ce privesc atitudinile, alegerile şi acţiunile manifestându-se sub forma unor obişnuinţe, uzante, 3

Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzuluiasupra copilului, Organizaţia salvaţi copiii/ Alternative Sociale, Bucureşti, 2002, p.22 4 Muntean, Ana,; Popescu, M.; Popa, S., Victimele violenţei domestice: copiii şi femeile, Editura Eurostampa, Timişoara, 2001, p.143

5

moravuri ca moduri constante de comportare. La baza lor se află întotdeauna o motivaţie, un ansamblu de mobiluri sau stimuli înnăscuţi sau dobândiţi, conştientizaţi, interni sau externi care determină şi susţin energetic realizarea acţiunilor, faptelor, atitudinilor. Comportamentul deviant este cel care se abate de la normele acreditate în cadrul unui sistem social mergând până la conflict cu valorile culturale. Comportamentul deviant este opus celui conformist având şi o semnificaţie şi o inadaptare, deviantă este o abatere de la medie. Prin comportament deviant se înţeleg numai abaterile în sens negativ, antivaloric. Reprezentând o abatere de la anumite valori sau moravuri, comportamentul deviant este definit concret în raport cu grupul sau colectivitatea; ceea ce e normal pentru un grup poate fi deviant pentru altul. La şcolari întâlnim comportamente deviante cum sunt cele de tipul negativismului şi malformaţiile caracteriale. Comportamentul devine în ultimă instanţă oglinda fidelă a structurii şi profilul personalităţii. Calea cea mai bună de modelare a comportamentului este confruntarea sistematică a copilului cu situaţii reale cât mai variate în care el să reacţioneze şi să acţioneze în conformitate cu anumite criterii şi etaloane valorice, asumându-şi rolul pe care să-l exercite în diferite sfere ale socialului. Inadaptarea comportamentală a unor elevi poate fi remarcată prin tulburările de relaţionare ale acestora cu părinţii, profesorii, colegii, prietenii, ea cuprinzând modificări comportamentale diverse: minciuna, inconsecvenţa comportamentală, violenţa verbală, fumatul ostentativ, copiatul, bruscarea celorlalţi colegi, refuzul de a saluta, diferite atitudini nonconformiste, cât şi abateri mai grave de la normele morale, ce intră în domeniul legislaţiei penale: furtul repetat, tâlhăria, vagabondajul, spargerea unor locuinţe, prostituţia, consumul de alcool sau de droguri, etc.

III.

SCOPUL OBIECTIVELE ŞI IPOTEZA CERCETĂRII

1. SCOPUL: Diminuarea agresivităţii între elevii proveniţi din familii cu climat tensionat şi abuziv pentru copil 2. OBIECTIVELE: 1. Cunoaşterea mediului familial pentru un număr de 12 copii; 2. Identificarea influenţei mediului familial asupra comportamentului copiilor; 3. Diminuarea agresivităţii verbale şi fizice în cadrul intrafamilial prin ameliorarea potenţialului educativ al părinţilor în acest sens; (?) Operaţionalizarea conceptelor Operaţionalizarea conceptelor este o etapă absolut necesară în desfăşurarea unei cercetări, dar nu putem reduce explicaţia sociologică numai la aceasta. „ Transformarea conceptelor în indici şi culegerea datelor pe teren sunt etape principale dar ele trebuie continuate, prelungite în generalizări teoretice şi integrări conceptuale.”5 Operaţionalizarea conceptelor oferă materialul- itemii, întrebările- din care vor fi construite instrumentele de lucru (ghidul de observaţie, ghidul de interviu, întrebările pentru chestionare). Valoarea investigaţiei sociologice este în funcţie de valoarea instrumentelor de lucru, dar şi în funcţie de profunzimea cu care au fost abordate. Operaţionalizarea conceptelor este cu atât mai necesară cu cât conţinutul reprezentativ al unui concept variază în funcţie de individ şi de natura cunoştinţelor lui. Operaţionalizarea conceptelor şi stabilirea ipotezeI pun problema „ obiectului real” şi a „obiectului construit”, al investigaţiei .

3. IPOTEZA: Putem spune în mod justificat că identificarea ipotezei este momentul cel mai important din întregul demers al cercetării pentru că este pus în evidenţă sensul întregului demers, descoperirea unor noi informaţii 5

Miftode, V., Tratat de metodologie socială , Editura Lumen, 2003, p. 19

6

şi semnificaţii legate de fenomenul cercetat, neglijarea şi abuzul în mediul intrafamilial fiind foarte criticate în momentul actual.

Dacă copiii sunt agresaţi în familie, atunci comportamentul lor va fi agresiv.

IV.

LOTUL DE SUBIECŢI

SUBIECŢII CERCETĂRII În anii de activitate efectuate în mediul şcolar am avut posibilitatea de a identifica copii care folosesc un limbaj obscen şi sunt agresivi cu colegii din cauza agresivităţii verbale şi nonverbale la care aceştia asistă în cadrul famiilor de origine, care la rândul lor se confruntă cu realităţi sociale ce le influenţează funcţionalitatea normală. Printre problemele cu care se confruntă familia din comunitatea unde lucrez (Şcoala cu cls, I-IV Valea-Hotarului, com Dragoslavele), în această perioadă de tranziţie prelungită pot enumera:  sărăcia accentuată de lipsa de efort pentru reducera ei;  degradarea familiei prin degradarea umană, socială şi morală;  scăderea interesului pentru o bună educaţie a copilului şi şcolarizarea lui;  creşterea delicvenţei juvenile;  parazitism social, dependenţă, prin urmărirea beneficiilor din partea statului;  lipsă de interes pentru sănătatea populaţiei;  acuzarea, victimizarea socială fără o implicare efectivă a colectivităţii pentru reducerea culpei şi diminuarea fenomenelor de neglijare şi abuz în cadrul intrafamilial ( un exemplu bun ar fi lipsa de atitudine a persoanelor care sunt martore la astfel de situaţii şi consideră că este doar problema familiei cum îşi educă copiii). Grupul ţintă cercetat este format din copiii identificaţi în mediul şcolar ca fiind expuşi riscului de de agresivitate în familie. Au fost vizate şi familiile acestora pentru a se identifica care ar putea fi cauzele ce influenţează comportamentul şcolar al acestor copii. Lotul de subiecţi: este alcătuit din 12 membrii care sunt selectaţi aleatoriu şi sunt clasificaţi după următoarele variabile:  După sex: băieţi = 5; fete = 7.  După vârstă : 9 ani = 1 copil; 8 ani = 1 copil; 7 ani = 10 copii.  După experienţă: 10 copii au frecventat grădiniţa, 2 copii nu au frecventat cursurile învăţământului preşcolar.  După modul de relaţionare a grupului de elevi : 2 fete îşi rezolvă singure conflictele, restul copiilor nu reuşesc să comiunice, iar conflictele iau amploare (constatându-se agresivitate verbală şi fizică în relaţia dintre elevi), find necesară intervenţia învăţătoarei.

7

. V.

METODOLOGIA CERCETĂRII

1. Instrumentele cercetării Pentru realizarea cercetării am apelat la o serie de tehnici şi metode specifice acestui domeniu. Mi-am propus să prezint şi metodele folosite. Îmi încep descrierea cu prima tehnică folosită, şi anume:  Documentarea După observaţia directă, documentarea constituie a doua sursă principală de culegere a datelor şi informaţiilor sociologice. O bună cercetare o realizează cel care ştie „ să vadă” realitatea şi totodată să se informeze asupra realităţii. Deşi este o tehnică clasică, indinspensabilă, nu poate constitui o sursă unică şi nu poate suplini celelalte tehnici de investigaţie. Documentarea asupra temei cercetate mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra anumitor aspecte vizate, ţinându-se cont de faptul că în asistenţa socială această tehnică este o metodă de evaluare a clientului, cât şi un proces care se desfăşoară pe toată perioada de instrumentare a cazului. Legat de documentarea faptică, cu direcţie sigură - clientul: este recomandat, pentru a lucra eficient şi ordonat, ca să se obţină cât mai multe documente relevante referitoare la situaţia clientului, pentru cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a acesteia. Tipurile de documente studiate au fost în majoritatea lor documente oficiale, cum ar fi: cataloage şcolare, registre şcolare, fişe de caracterizare psihopedagogică, diferite situaţii statistice, anchete sociale de la primărie, fişe individuale de observaţie a comportamentului copiilor, Planul de dezvoltare al şcolii, Programul activităţilor educative şi extraşcolare, etc. De asemenea am consultat şi documente personaleparticular oficiale, precum certificatele de naştere ale copiilor, buletinele sau cărţile de identitate ale părinţilor, precum şi caietele elevilor. În ceea ce priveşte documentarea asupra familiei copilului vizat, informarea am realizat-o pe terenu – la domiciliul copiilor, prin anumite tehnici( observaţie, întrevedere) prin care am putut culege datele necesare. Documentarea în universul de informaţii relevante despre client este o incursiune în intimitatea familiei lui, necesitatea confidenţialităţii este o cerinţă primordială şi o regulă deontologică a asistentului social.  Observaţia Orcie teorie trebuie să se bazeze pe observaţie, dar observaţia trebuie să aibă la bază o teorie.Observaţia este o tehnică de bază în cercetarea sociologică, ea ne poate oferi date cu valoare de fapte, ce pot completa volumul de informaţii deţinute. Ea trebuie să completeze şi să se poată face corelaţii între valoarea de adevăr a opiniilor corelate cu fapte, comportamente concrete. Astfel, observaţia poate reprezenta descrierea unor grupuri, situaţii, evenimente, stiluri de relaţionare diferite, ţinând cont de contextul desfăşurării ei. În lucrarea de faţă observaţia a avut un rol important, am plecat de la o ipoteză de lucru- comportamentul deviant este consecinţă a neimplicării părinţilor în educarea copiilor, indicând riscul neglijării sau chiar al abuzului în cadrul intrafamilial- pe care am dorit să o certific prin această tehnică, completând cunoaşterea cu date concrete. Observaţia participativă a însemnat, în acest caz, prezenţa mea în mediul şcolar. Plasarea într-o teorie, ca bază a observării, este esenţială; nu se pot aduna orice fel de informaţii, doar cele relevante din punct de vedere al scopului cercetării. 8

Observaţia este o tehnică de lucru ce necesită aplicarea pe întregul proces de studiere a unei problematici. În cadrul lucrării de faţă, observaţia a fost utilizată în cadrul mediului şcolar, unde au avut loc o parte dintre întrvederi cu părinţii, dar şi în mediul familial. Observaţia presupune urmărirea comportamentului verbal şi non- verbal al clientului în timpul desfăşurării unei întrevederi, şi nu numai, observarea adecvării dintre răspunsurile oferite de interlocutor şi comportamentul non- verbal al acestuia. Am folosit următoarele tipuri de observaţie: - observaţia participativă- prin implicarea mea în diverse evenimente sociale în cadrul şcolii; - observaţia directă- utilizată pe parcursul întrevederilor cu părinţii; - observaţia indirectă- aspectul copiilor, igiena şi îmbrăcămintea, comportamentul verbal şi nonverbal al copiilor şi relaţionarea lor cu cei din jur; - observaţia intenţionată, planificată- unele aspecte care am considerat că trebuie să fie cunoscute, pe baza unui ghid de observaţie( exemplu- caracteristicile psihoindividuale ale copilului observate pe perioada desfăşurării observaţiei în mediul şcolar şi în mediul familial); - observaţia neanticipat, întâmplătoare- aspecte legate de comportamentul părinţilor faţă de copil în momente care nu demarăm o tehnică de lucru anume. Informaţiile obţinute prin această tehnică trebuie analizate şi sintetizate, eliminarea celor neconcludente şi reţinerea celor ce relevă aspecte importante, legate de problemă, fenomenul studiat. Aceste informaţii trebuie validate şi susţinute şi de alte tehnici.  Întrevederea Întrvederea reprezintă o întâlnire între persoana care desfăşoară cercetarea şi subiecţii cercetaţi, se bazează pe relaţionare, scopul fiind a obţine informaţii primare necesare explorării problemei, explorării soluţiilor, evaluarea unor intervenţii, stabilirii sarcinilor, planului de acţiune. Am folosit foarte mult această tehnică pe parcursul întregii mele acţiuni de cercetare. Întrvederea a însemnat o foarte mare parte a întâlnirilor mele cu acei copii din grupul ţintă, precum şi întâlnirile cu membrii familiilor acestora; pe baza lor am strâns foarte multe informaţii. Practic, întrevederea a fost principala tehnică de explorare a sentimentelor, stărilor afective ale copiilor, anumite aspecte din viaţa lor personală. Întrevederea este numită procedeu de investigare verbală, pentru că se bazează pe conversaţie, „ schimburile” sunt informale, se pot cere completări şi clarificări referitoare la aspectele neînţelese suficient, neexploatate optim. Desfăşurarea întrevederii se bazează pe repetiţii, pe reformulări, cea ce oferă un cadru mai larg de manifestare a celor doi ce realizează dialogul. Se purcede la cunoaşterea celuilalt mai nuanţată, prin exprimarea verbală, dar şi prin conduite, fapte şi reacţii, stări afective manifestate „ faţă în faţă”. De asemenea, prin întrevederi am explorat reprezentările sociale, modul în care privesc părinţii neglijarea şi abuzul în cadrul intrafamilial, rolul mamei şi al tatălui din punct de vedere educativ. Atitudinea mea, ca persoană care a orientat discuţiile pe o anumită tematică, a necesitat deschidere, tact, naturaleţe, a trebuit să reuşesc să încurajez părinţii să vorbeasă acolo unde au apărut momente de tăcere sau inhibiţie. Cadrul contactual al întrvederii s-a bazat pe înţelegerea scopului temei, obiectivelor ce au stat apelului meu către părinţi, pe acceptarea din partea acestora a „intromisiunii” în viaţa lor privată, cu asigurarea confidenţialităţii şi a scopului obiectiv al studiului, a explicării în ce constau tehnicile pe care le voi utiliza pe parcursul întâlnirilor noastre. 2.

Metodele cercetării : 

didactice: observaţia, dezbaterea, problematizarea, explicaţia, exerciţiul, jocul didactic;



sociologice:

chestionarul, teste sociometrice. 9

a) Chestionarul –definire: Cercetarea prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoaşteri ştiinţifice. Aceasta nu se situează numai la nivel empiric, angajând şi un punct de vedere teoretic, o viziune asupra lumii potrivit căreia un fapt social este determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizăm chestionarul în cazul în care trebuie identificate efectele anumitor factori sociali. Chestionarul este o succesiune logică şi psihologică de intrebări scrise sau de imagini grafice cu funcţie de stimuli, în raport cu ipoteza cercetării, care prin administrare de operatori de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în scris. 

Modele de chestionare aplicate: Chestionar privind agresivitatea elevilor

1. Menţionaţi 5 cauze care generează comportamente agresive. 2. Dintre formele de agresivitate de mai jos alegeţi trei care consideraţi că sunt cel mai des întâlnite printre colegii de şcoală: - Lovirea unui coleg; - Lovirea unui obiect; - Intimidarea; - Cuvinte obscene; - Injurii, jigniri; - Ameninţarea; - Refuzul îndeplinirii sarcinilor, activităţilor; - Gălăgie, indisciplină; - Mişcările neautorizate (intrările şi ieşirile din clasă) 3. Indicaţi trei tipuri de măsuri ce se pot lua în scopul reducerii comportamentelor agresive. ................................................................................................................................ 4. Expunerea frecventă la violenţă poate induce la oameni o insensibilitate la violenţă: a) da; b) nu. 5. Credeţi că vizionarea frecventă de filme şi programe T.V. saturate de agresivitate influenţează conduita persoanelor care se comportă agresiv: a) da; b) nu. 6. Să presupunem că nu ar exista decât filme cu personaje pozitive şi acţiuni bune. Credeţi că ar mai exista violenţă în lumea contemporană? a) da; b) nu. 7. Aţi asistat vreodată la scene de violenţă? Dacă da în ce au constat acestea? .................................................................................................................................. 8. Aţi fost vreodată victima unui comportament agresiv? Dacă da în ce a constat acesta? ................................................................................................................................. 9. Aţi primit vreodată observaţii din partea profesorilor, colegilor din cauza comportamentului neadecvat pe care l-aţi avut? a) da; b) nu. 10. Ierarhizaţi următoarele comportamente agresive ale membrilor familiei, în funcţie de frecvenţa lor, pe o scală de la 1 la 7 (locul întâi ocupându-l comportamentul cel mai frecvent, iar locul 7 comportamentul cu frecvenţa cea mai mică): - tonul ridicat; - etichetarea neobiectivă;

10

-

intimidarea; jignirea; cuvintele ameninţătoare; lovirea; excluderea din casă. Chestionar pentru părinţi

Acest chestionar l-am aplicat părintilor,să aflu cât mai multe informaţii despre relaţiile existente între copii şi parinţi,stilul de comunicare adoptat de aceştia. “Raspundeti cu atenţie la urmatoarele afirmaţii: -dacă sunteti de acord încercuiti “DA”,iar dacă nu încercuiţi “NU” 1.Întotdeauna spun ceea ce gândesc în discuţiile cu fiul/fiica mea; DA NU 2.Înainte de a-i spune copilului meu să faca ceva îl privesc in ochii; DA NU 3.Când fiul/fiica mea îmi vorbeşte îl ascult cu atenţie; DA NU 4.Nu cedez niciodată când copilul încearcă să discute sau să modifice regulile stabilite de comun accord; DA NU 5.Consider că nevoile şi dorinţele copilului meu sunt mai importante decât propriile mele nevoi şi dorinţe; DA NU 6.Fac tot ce pot pentru a aplana conflictele din familie pentru că pentru mine liniştea căminului meu contează cel mai mult; DA NU 7.Dacă aş fi mai autoritar cu copilul meu acesta m-ar iubi mai puţin; DA NU 8.Mi se întâmplă să ascund de partenerul meu de viaţă unele greşeli ale copilului; DA NU 9.Adesea îmi dau seama că,deşi a greşit,copilul meu are motive întemeiate pentru a se comporta aşa; DA NU 10.În general nu îi spun foarte clar copilului meu la ce mă aştept de la el; DA NU 11.Când copilul meu nu mă ascultă mă supăr sau încep să plâng; DA NU 12.După o discuţie contradictorie cu copilul meu mi se întâmplă să nu vorbesc cu el mai mult timp; DA NU 13.Am tendinţa să ţip atunci când copilul meu se comportă neadecvat; DA NU 14.În general resping cererile copilului meu atunci când nu se comportă adecvat; DA NU 15.Am tendinţa de a-mi jigni copilul atunci când nu se comportă adecvat; DA NU 16.Consider că nevoile şi dorinţele mele sunt mai importante decât nevoile şi dorinţele copilului meu; DA NU 17.Consider că bătaia e cea mai bună metodă pentru a-l face pe copilul meu să mă asculte; DA NU

Tipurile de comunicare care reies din aplicarea acestui chestionar sunt: -asertivă-dacă parinţii se recunosc în cea mai mare parte din afirmaţiile de la 1-4; -pasivă-dacă părinţii se recunosc în cea mai mare parte din afirmaţiile de la 5-12; -agresivă-dacă părinţii se recunosc în cea mai mare parte din afirmaţiile de la 13-17. 11

Comunicarea asertivă este atunci când părinţii îşi exprimă ideile şi cerinţele în mod rezonabil,dar în acelaşi timp direct şi clar. Comunicarea pasivă –atunci când părinţii pun dorinţele,nevoile copilului deasupra propriilor nevoi. Comunicare agresivă -atunci când părinţii pun dorinţele,nevoile lor deasupra dorinţelor copilului. b) Testul sociometric –definire: În investigarea şi cercetarea grupurilor sociale mici pot fi utilizate o multitudine de metode şi tehnici. Unul dintre acestea îl reprezintă testul sociometric care îşi propune măsurarea relaţiilor afectiv-simpatetice dintre membrii grupurilor sociale. Se adresează întrebări pentru a surprinde relaţiile afective de preferenţiere sau de respingere. Tehnicile şi metodele de cunoaştere a grupului mic permit nu numai să surprindem momentele manifestate la acest nivel ci şi să recomande pe baza celor constatate, modalităţi concrete de acţiune în vederea ameliorării unor manifestări sau deviante, conducând spre creşterea eficienţei activităţii. Latura practic-aplicativă a psihosociologiei iese astfel cu pregnanţă în evidenţă. Cercetările întreprinse asupra grupului mic au un caracter concret şi urmăresc o finalitate. Tehnicile sau metodele sociometrice reprezintă un ansamblu de instrumente şi procedee destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia şi intensitatea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului şcolar. Sub această denumire sunt incluse atât instrumentele de culegere a materialului faptic, cât şi cele de prelucrare, interpretare sau prezentare a materialului respectiv. De aceea ele sunt indispensabile pentru cunoaşterea concretă a interacţiunilor ce se stabilesc în cadrul colectivului de elevi. Studiul sociometric are o triplă orientare: în primul rând cunoaşterea de către diriginte/cercetător/psiholog a afinităţilor exprimate de membrii grupului şi implicit a relaţiilor din cadrul colectivului; în al doilea rând o cunoaştere mai bună de către elevi a propriilor lor poziţii în grup; şi în al treilea rând, dar nu cel din urmă, îmbunătăţirea relaţiilor şi a climatului psihosocial a grupului şcolar prin acţiuni psihologice specifice. Prin testul sociometric ca instrument al metodei sociumetrice se pot determina: -amplasamentul, statutul unui elev în câmpul relaţiilor interpersonale (lider, popular, izolat, ignorat, respins, etc.); - structura psihologică globală a grupului şi a subgrupului din cadrul său; - diverse centre de influenţă; - percepţia grupului faţă de un anumit memru; - coeziunea de grup, etc. Uşor de administrat şi prelucrat oferind foarte multe date asupra microgrupului cercetat testul sociometric poate crea uşor iluzia instrumentului "ideal".Totuşi trebuie atrasă atenţia asupra unor limite privind utilizarea testului sociometric: acesta nu epuizează totalitatea relaţiilor interpersonale, ceea ce implică în mod obligatoriu corelarea lui cu alte metode şi tehnici de cercetare; criteriile testului sociometric trebuie corelate cu orientarea valorică şi cu motivaţiile preferinţelor exprimate; pentru asigurarea succesului cercetării trebuie creată o atitudine de înţelegere, dispoziţii şi atitudini favorabile ale subiecţilor faţă de test; cercetătorul trebuie să dea dovadă de delicateţe şi competenţă psihosocială, el este recomandabil a fi un observator participant care să creeze la elevi sentimentul utilităţii participării lor la test, să-i implice personal. 

Model de test sociometric aplicat în cercetare:

Am introdus în testul sociometric şi întrebări referitoare la modul cum îşi prezintă subiecţii propria lor situaţie socio-afectivă în grup. În consecinţă, la fiecare criteriu am adăugat întrebări simetrice despre reciprocitatea relaţiei: A) ”De cine crezi că vei fi ales/respins?”

12

Astfel, am aplicat un alt test sociometric elevilor clasei a II-a , cu următoarele întrebări: 2. Care sunt colegii faţă de care te simţi cel mai apropiat din clasă? Numeşte-i în ordinea preferinţei: I………………………………………….. II………………………………………….. III................................................................. 2. Care sunt colegii faţă de care te simţi mai îndepărtat în clasă? Numeşte-i în ordinea preferinţei: I………………………………………….. II…………………………………………. III................................................................ 3. Ce colegi te consideră cel mai apropiat? I................................................................. II............................................................... III.............................................................. 4. Ce colegi te consideră mai îndepartat? I................................................................ II............................................................... III.............................................................

Combinând aceste date referitoare la percepţia sociometrică, cu alegerile şi cu respingerile efective rezultă o serie de indici cu semnificaţie psihologică. Modul în care percepe individul propria poziţie socio-afectivă în grup poate fi privit ca o situaţie de predicţie,de anticipare a alegerilor şi respingerilor scontate. B) Care mi-e preferinţa ? (clasa a II-a ) Numele şi prenumele: __________________________________________ Data: _________________ Instrucţiune: Citeşte cu atenţie întrebările şi indică apoi trei nume de colegi de clasă, care corespund cel mai bine dorinţelor tale legate de întrebarea respectivă. Dacă nu ai nici un coleg care să corespundă cerinţelor întrebării, nu completa nimic. 1. a) Cu cine din clasă ai dori să lucrezi în situaţia în care o muncă independentă ar necesita mai mulţi colegi? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ . b) Cu cine din clasă nu ai vrea ? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ 2. a) Cu care dintre colegi ai prefera să-ţi petreci timpul liber? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ b) Cu cine nu ai dori să-ţi petreci timpul liber? 1. ______________________________ 2. ______________________________

13

3. ______________________________ 3. a) După care colegi ai regreta, dacă s-ar muta cu familia în altă localitate? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ b) După care colegi nu ai regreta? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________. 4. a) Într-o drumeţie, pe cine ai dori să ai partener? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ b) Pe cine nu ai dori ca partener? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ 5. a) La echipa de dansuri, cu cine ai vrea să dansezi/ pe cine ai vrea să ai în echipqa ta? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ b) Cu cine nu ai vrea să dansezi/ pe cine nu vrei să facă parte din echipa ta? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ 6. a) Care sunt prietenii tăi din clasă? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________ b) Dar cei pe care nu ţi i-ai dori ca prieteni? 1. ______________________________ 2. ______________________________ 3. ______________________________

Statutul sociometric al unui membru al grupului rezultă din raportarea numărului de alegeri şi respingeri primite de fiecare membru, la numărul total al membrilor grupului.

14

VI. PRELUCRAREA, ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR Informaţiile oferite de chestionare şi testele sociometrice sunt foarte importante pentru investigator. Pe baza lor putem realiza orientarea pozitivă a relaţiilor dintre membrii unui grup, putem explica tensiunile latente sau manifestate între ei, putem converti relaţiile negative în relaţii pozitive cu valenţe educativ-formative. a) asupra chestionarelor adresate elevilor Chestionarul a avut drept scop evidenţierea factorilor determinanţi ai comportamentului agresiv pe un eşantion de 12 de elevi. Cea mai mare parte din aceşti elevi sunt conştienţi de importanţa modelului familial reflectat în comportamentul lor. Un număr de întrebări a vizat dezvăluirea condiţiilor socio-familiale ale elevilor. Răspunsurile au relevat, în cea mai mare parte, o atitudine incorectă a familiei faţă de copil, existenţa unor relaţii de slabă colaborare cu actul educaţional şi de relaţii normale între fraţi. Eliminând unele opţiuni subiective, se desprind chiar o serie de cauze ale comportamentului agresiv. Analiza de ansamblu a cauzelor comportamentului agresiv al elevilor situează pe primul plan factorii socio-afectivi (în proporţie de 50% - nu sunt băgaţi în seamă, se simt marginalizaţi din cauza poziţiei sociale a familiei şi a etniei din care fac parte), urmaţi de cei psihologici (în proporţie de 15% - posibilităţi intelectuale limitate, nu au voinţă să se integreze cerinţelor educaţionale şi morale) şi socio-familiali ( în proporţie de 35% - sunt martori ai agresivităţii verbare şi non-verbale prezente în familie, se joacă prea mult folosind/preferând jocuri violente, urmăresc multe emisiuni TV –interzise minorilor, etc.) –Figurile 4, 5, 6. Din toate cele arătate se desprinde o concluzie şi anume: este nevoie, în primul rând, de o cunoaştere cât mai reală a situaţiilor din familiile de unde provin elevii. De asemenea, este nevoie ca şcoala, prin toate potenţele sale educative, să găsească din timp cauzele care pot conduce la violenţă pentru unii dintre elevii ei.

b) asupra chestionarelor adresate părinţilor Chestionarul adresat părinţilor ai căror copii înregistrează o situaţie de comportament deviant evidenţiază în bună parte cauzele acestuia. O bună parte din părinţi nu realizează semnificaţia educaţiei, a exemplului pozitiv şi a căldurii părinteşti pentru viitorul copilului. Astfel, 35% pun în prim plan factorii socio-afectivi, 20% factorii psihologici, 45% factorii socio-familiali. În alte familii există un climat social favorabil, raporturi normale cu copiii, de preocupare pentru educaţia şi nevoile acestora. Cea mai mare parte a familiilor au o situaţie materială slaba, ceea ce contribuie frustrarea copiilor. Părinţii vor să pară interesaţi de situaţia copiilor şi de viitorul lor, şi se consideră părinţi buni considerând că tensiunile familiale nu influenţează cu nimic personalitatea şi viitorul copiilor. c) Testele sociometrice au evidenţiat opiniile de atracţie şi respingere dintre membrii grupului de elevi. Informaţiile înregistrate m-au condus la concluzia că elevii se atrag în funcţie de gradul de rudenie, de rezultatele la învăţătură precum şi de valoarea comportamentului moral a celui preferat. Am constatat că elevii resping pe cei care manifestă un comportament agresiv în cadrul grupului, au rezultate slabe la învăţătură, dar şi pe cei care provin din familii foarte sărace. 15

Informaţiile oferite de testul sociometric sunt foarte importante pentru cercetător. Pe baza lor putem realiza orientarea pozitivă a relaţiilor dintre membrii unui grup, putem explica tensiunile latente sau manifestate între ei, putem converti relaţiile negative în relaţii pozitive cu valenţe educativ-formative. Cele două instrumente de investigare (chestionarul şi testul sociometric) pot constitui un sprijin deosebit în cunoaşterea fundamentelor socioafective ale unui grup, care scapă de obicei observaţiei directe; dar mai ales oferă posibilitatea unei acţiuni, a unei intervenţii asupra grupului, care să ţină cont de organizarea sa internă, pentru îmbunătăţirea funcţionării acestuia, ameliorarea coeziunii de grup, dar şi în reconstituirea unor relaţii pozitive.

VII. RAPORT DE CERCETARE Comportamentul deviant al elevilor este cauzat de agresivitatea verbală sau non-verbală la care asistă/ sunt supuşi copiii în cadrul familiei din care provin. De multe ori, în aceste cauzuri există şi riscul abuzului asupra copilului în cadrul intrafamilial. Fenomenul violenţei este întâlnit frecvent în cadrul intrafamilial din mediul rural, şi de cele mai multe ori nu este conştientizat ca fiind un act ce periclitează dezvoltarea psihică normală a copilului. De asemenea, cu frecvenţă mare este folosită şi pedeapsa corporală ca metodă educativă, disciplinatorie. Părinţii consideră că această metodă dă rezultate şi este cea mai la îndemâna lor. Cele mai frecvente cauze ale violenţei (verbale/non-verbale) asupra copilului în cadrul intrafamilialdin mediul rural pe care le-am întâlnit în investigarea cazuluir prezentat, au fost în mare parte aceleaşi:  Nivelul educaţional scăzut al părinţilor (majoritatea nu au nici opt clase, unii nu ştiu să scrie/citească);  Consumul exagerat de alcool de către unul dintre părinţi (tatăl)  Lipsa locului de muncă, nivelul de trai scăzut, lipsa mijloacelor financiare;  Manifestarea unor stări depresive / boli psihice ale părintelui abuzator (s-a înregistrat un caz din 12);  Manifestarea violenţei maritale în cadrul intrafamilial cu implicarea copiilor şi apariţia abuzului. (părinţii volosesc un vocabular obscen de faţă cu copiii, conflictele se desfăşoară în prezenţa copiilor ) În toate cele 12 cazuri studiate, comportamentul deviant al copilului din punct de vedere emoţional, educaţional, fizic, coexistă cu riscul agresivităţii din familie la care este prezent copilul prin folosirea frecventă a unui vocabular obscen, prin agresarea fizică a membrilor familiei, prin aplicarea pedepsei corporale pentru disciplinarea copiilor, precum şi cu abuzul emoţional al acestora. Părinţii nu conştientizează consecinţele imediate, dar şi pe termen lung ale abuzului asupra copilului. Din punct de vedere al neglijării educaţionale, părinţii au convingerea că educaţia şcolară nu este un lucru important pentru copilul lor, ci mai important este să înveţe să muncească de la o vârstă cât mai mică, pentru a se putea descurca mai târziu în viaţă. De aceea folosesc copilul la munca în gospodărie şi în cele mai multe cazuri îi absentează de la şcoală pentru a avea grijă de fraţii mai mici cât timp ei sunt plecaţi la muncă. Cu cea mai mare frecvenţă părinţii de sex masculin, rămân „fideli” disciplinării fizice/ violente a copiilor şi a pedepselor corporale, neluând în considerare existenţa unor metode alternative. Lipsa unei legături de ataşament părinte-copil are de asemenea un rol decisiv în ceea ce priveşte riscul apariţiei unui comportament agresiv şi la copil. 16

În majoritatea cazurilor studiate, părinţii au fost deschişi colaborării, dar nu au considerat că îşi neglijează copiii, ci că acest fapt este datorat lipsurilor cu care se confruntă familia. De fapt, ei prin neglijarea unui copil înţeleg, după cum s-a exprimat unul dintre părinţi a-l ignora total pe acel copil „ nu-l ţin închis într-un coteţ ca pe un animal.” Pentru că nu au fost cazuri de neglijare foarte gravă şi existenţa certitudinii de abuz fizic, ci lipsă de educaţie adecvată, intervenţia are la bază principiul menţinerii copilului în familie şi încercarea de a schimba ceva în ceea ce priveşte mediul familial. Se impune cu necesitate identificarea unor modalităţi eficiente de intervenţie şi mai ales de prevenire violenţei în familie şi îndreptarea atenţiei specialiştilor asupra lucrului cu familia, în vederea schimbării comportamentului părinţilor, conştientizarea efectelor negative ale unei relaţii tensionate dintre membrii familiei asupra copilului şi cooperarea cu serviciile sociale (dacă este nevoie), cu şcoala în vederea schimbării şi creării unui mediu familil favorabil îngrijirii şi dezvoltării normale a copilului. După cum rezultă din cele relatate de-a lungul lucrării, abuzul nivelul de cultură scăzut este o realitate a vieţii familiale din comunitatea de rromi , realitate pentru care serviciile din domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului trebuie să fie pregătite. Situaţiile de viaţă ale copiilor expuşi acestor tipuri de relaţii nu pot fi rezolvate numai prin măsuri administrative, ci prin o bună colaborare a tuturor instituţiilor unei comunităţi. Printre aceste instituţii se numără şi şcoala, care ar trebui să-şi ia rolul în modul cel mai serios posibil, pentru a educa părinţii care nu ştiu să ofere copiilor ceea ce e mai bine pentru ei şi pentru viitorul lor. Şcoala trebuie să colaboreze cu celelalte instituţii abilitate şi să ofere sprijinul necesar îndeplinirii acestor deziderate.       

Propuneri: Dezvoltarea de servicii sociale alternative de consiliere şi suport pentru părinţi, care să aibă ca scop prevenirea comportamentelor violente, şi în mediul rural; Dezvoltarea de programe de informare şi educare a opiniei publice referitoare la efectele negative ale utilizării pedepsei fizice ca „ metodă de educaţie”; Cursuri de perfecţionare pentru cadrele didactice, care să aibă ca temă abuzul asupra copilului şi modalităţi de diminuare a efectelor negative de către cadru didactic; Implementarea prin colaborare cu şcoala a unor proiecte pentru copiii victime ale violenţei în cadrul intrafamilial; Subproiecte pentru care să aibă ca scopuri: creşterea stimei de sine pentru copiii proveniţi din medii defavorizate, diminuarea eşecului şcolar ( absenteismul, repetenţia, etc.); Implicarea cadrelor didactice în campanii de convingere a opiniei publice asupra promovării disciplinării pozitive ca metodă de educaţie; Implimentarea serviciilor de asistenţă socială, consiliere psihopedagogică în cadrul şcolilor din mediul rural.

EVALUAREA PROIECTULUI În Raportul final se precizează o serie de aspecte pozitive şi negative, care s-au ivit pe parcursul desfăşurării activităţii.  Aspecte pozitive: Din punct de vedere psihologic, rezultatele obţinute s-au materializat în creşterea gradului de intercunoaştere reciprocă dintre copii şi părinţi, a colaborării dintre familie şi şcoală. Din punct de vedre pedagogic, desfăşurarea acestei activităţi a condus la dezvoltarea unui climat favorabil care a determinat dezvoltarea încrederii în sine, şi în final, la creşterea gradului de interrelaţionare . Copiii şi-au îmbunătăţit comportamentul , părinţii au conştientizat efectele negative ale climatului familial inadecvat. 17

 Aspecte negative S-a constatat că nu toţi părinţii au manifestat un real interes faţă de realizarea activităţilor aferente.

BIBLIOGRAFIE 1. Abuzul şi neglijarea copilului, Raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii, 2000 2. ANPCA; UNICEF, România şi Convenţia O N U cu privire la Drepturile Copilului , Al doilea raport periodic, Editura MarLink, Bucureşti, 2003 3. Ciofu, C. , Interacţiunea părinţi- copii, Editura Medicală Amaltea, Bucureşti, 1993 4. Coulshed, Veronica, Practica asistenţei sociale, Editura Alternative, Bucureşti, 1993 5. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului, Organizaţia Salvaţi Copii, Organizaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2002 6. Guvernul României ,Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului, Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului- stadiul aplicării în România, Bucureşti, 1994 7. Ionescu, Ş. , Intervenţia în situaţii de abuz şi neglijare a copilului, prelegere în cadrul seminarului internaţional Copilul agresat, Universitate de Vest , Timişoara, 1999 8. Ionescu, Ion, Metodologie sociologică- note de curs, Universitatea ‚’’Al. I. Cuza ’’, Iaşi, 2001 9. Irimescu, Gabriela , Asistenţa socială a persoanelor abuzate- note de curs, Universitatea ’’Al. I. Cuza’’, Iaşi, 2004 10. Miftode V. , (coord.), Populaţii vulnerabile şi fenomene de automarginalizare, Editura Lumen, Iaşi, 2002 11. Miftode V. , Fundamente ale asistenţei sociale , Editura Eminescu, Iaşi, 1999 12. Miftode V. , Tratat de metodologie sociologică, Editura Lumen ,Iaşi, 2003 13. Muntean, Ana; Popescu , M.; Popa S. , Victimele violenţei domestice: copiii şi femeile, Editura Eurostampa, Timişoara, , 2001 14. Muntean, Ana , Familia şi copiii în dificultate- note de curs, Editura Mirton, Timişoara, 2001 15. Neamţu, G. şi Stan D.,(coord. ), Asistenţă socială . Studii şi aplicaţii, Editura Polirom, 2005 16. Popa, Smaranda, (coord. ), Abuzul şi neglijarea copilului- studii de caz, Autor colectiv: UNICEF/ Fundaţi Internaţională pentru Copil şi Familie, 2000 17. Popescu, M. , Muntean , A. , Violenţa domestică- de la o realitate importantă la asumarea unei stări de fapt, în Mihăilescu, M. , (coord.), Un deceniu de tranziţie. Situaţia copilului şi a familiei în România, UNICEF, Bucureşti, 2000

18