Familia Monoparentala [PDF]

Zitiervorschau

INTRODUCERE Sintagma ”familie monoparentală” definește un tip de familie formată dintr-un părinte și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune aflate într-o relație de rudenie, rezultată prin filiație directă sau adopție, fiind considerată tot mai mult o alternativă la familia nucleară clasică. Din punct de vedere sociologic, familia monoparentală poate fi definită ca un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie, între unul dintre părinți (cel singur) și copilul sau copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune. Într-o astfel de abordare, familia monoparentaă este un grup primar, iar membrii săi întrețin relații directe, informale. În România, existența familiilor monoparentale a fost si este probată în continuare de statisticile și cercetările realizate în decursul anilor. Problematica acestui tip de familie a devenit odată cu trecerea timpului, o temă de interes major pentru specialiștii din numeroase țări, inclusiv din cele dezvoltate. Familia monoparentală este din ce în ce mai întâlnită și tinde să devină ”normalitate”, cel puțin dn punct de vedere sociologic. Raportat la funcțiile pe care le îndeplinește familia și la dificultățile cu care se confruntă, se regăsesc câteva puncte comune între familia biparentală și familia monoparentală. Mai mult decât atât, uneori în sânul familiei cu doi părinți se ascund forme de monoparentalitate, atunci când doar unul idntre părinți își asumă activ toate responsabilitățile legate de creșterea copiilor (dindiferite motive). O analiză a problemei familiilor cu un singur părinte, din punct de vedere al calității vieții, ne conduce la constatarea faptului că familiile monoparentale, în special cele cu doi sau mai mulți copii, sunt puternic afectate de sărăcie. Din statisticile realizate de specialiștii în domeniu, reiese faptul că, în majoritatea țărilor lumii, aproximativ 90% dintre părinții singuri care-și cresc copiii sunt femei. În astfel de cazuri responsabilită țile mamei se amplifică întrucât ea trebuie să suplinească și rolul tatălui absent. Nereușind să (mai) răspundă singură nevoilor copilului, tânăra mamă apelează la diverse instituții sau forme de protecție socială. Intervenția specializată în aceste cazuri poate conduce la construirea unui mediu adecvat pentru copil alături de mama sa.

În societatea tradițională, cea care avea la bază familia extinsă, monoparentalitatea era puternic dezaprobată, iar cei care condamnau acest stil de viață erau încurajați. În schimb, în societatea modernă, viziunea asupra familiei monoparentale s-a schimbat. Astfel că, în prezent se consideră că este mai bine pentru copil ca părinții lui să se despartă decât ca acesta să fie supus unui climat familial conflictual. Familia monoparentală este o familie normală, dar se vorbește de faptul că ea reprezintă o criză a familiei datorită efectelor provocărilor sociale cu care se confruntă și cărora le face față cu mare dificultate: sărăcia și excluderea socială. Familiei monoparentale îi sunt asociate o serie de probleme de ordin social, psihologic și financiar, greutățile și riscurile fiind cu atât mai mari cu cât vârsta părinților este mai mică. Atenția Guvernului este îndreptată asupra problemelor cu care se confruntă aceste familii, formulând legi în acest sens, care au ca principal scop bunăstarea membrilor familiilor monoparentale și protecția lor socială. O creștere procentuală a fenomenului monoparentalității reprezintă un pericol atât pentru dezvoltarea normală a familiei cât și pentru societate. În situațiile în care prevenirea acestui fenomen este posibilă, acest fapt este indicat să se realizeze cât mai riguros posibil pentru a stopa răspândirea respectivului fenomen. Studiile realizate în acest domeniu arată că persoanele cu risc crescut de a forma o familie monoparentală sunt persoanele de gen feminin, tinerele cu nivel scăzut de școlarizare și care provin din familii dezorganizate. Lucrarea de față este structurată în două părți: una teoretică și alta practică. Aceasta aduce în prim plan mame tinere care apelează la serviciile oferite de Centrul Maternal din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman. În partea teoretică am definit conceptul de familie, cauzele și efectele monoparentalității, am analizat diversele tipuri de familie, serviciile oferite conform legislației în vigoare precum și rolul asistentului social. Partea practică reprezintă studiile de caz efectuate la Centrul Maternal Alexandria și cercetarea relațiilor cu familia lărgită.

CAPITOLUL I TIPOLOGII FAMILIALE ȘI ASPECTE FUNCȚIONALE

I.1 Descrierea conceptului de familie Însoțind omul în toată existența lui, familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale. Toate societățile s-au centrat pe familie existând modele din cele mai vechi timpuri, care ne spun despre rolul familiilor în zilele noastre. Asupra genezei familiei, a specificului și evoluției precum și asupra definirii ei și-au spus cuvântul specialiști din diverse domenii de activitate. Definirea noțiunii de familie ridică unele dificultăți ce țin atât de sensurile complexe ale acestui nucleu fundamental al societății, de diversitatea relațiilor dintre membrii grupului cât și virtualele implicații ale acestora în sfera socială largă. Nu există o definiție generală a familiei, care să se potrivească tuturor familiilor, fiecare familie este unică, este diferită, nu există familie care să arate ca a noastră. Definirea familiei comportă cel pu țin două direcții de abordare: sociologică și juridică. ”În sens sociologic, familia ca formă specifică de comunitate umană desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterieazaă prin comunitate de vață, de sentimente, interese și aspirații. În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi, obligații, care-și are originea în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia sau raporturi asimilate relațiilor de familie.”1 Ceele două perspective de definire a familiei se suprapun parțial, se completează reciproc; în anumite situații, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice. Deși relațiile dintre un bărbat și o femeie sunt mai complexe decât le-ar reda orice definiție, vom încerca o redare a celor mai semnificative definiții aferente date familiei: 1) ” Familia este o formă de comunitatea umană întemeiată prin căsătorie, care unește pe soți și pe copiii acestora prin relații strânse de natură biologică, economică și spirituală; grup mai larg cuprinzând pe toți cei care se trag dintr-un strămoș comun”.2 1 2

E. P. Șerban, Asistența socială a mamelor adolescente, Iași, Ed. Lumen, 2005, pag. 10. V. Breban, Dicționar general al limbii române, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1987, pag. 373.

2) ”Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii”.3 3) ”Familia este instituția socială bazată pe sexualitate și pe tendințe materne și paterne a cărei formă variază de la o cultură la alta.”4 4) ”Familia este uniunea mai mult sau mai puțin durabilă și socialmente aprobată a unui bărbat cu o femeie și a copiilor lor.”5 5) ”Familia este considerată elementul fundamental și natural al societății, princpiu care apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât și în unele acte iternaționale privind drepturile omului.”6 Familia se poate distinge ca: 

Grup de persoane unite prin rudenie sau căsătorie, care au o viață

comună bazată pe trăiri, aspirații și interese comune;  Realitate socială, prin comunitatea de viață între persoanele din cadrul acesteia;  Instituție juridică, prin reglementările unei categorii de relații dintre oameni 9prin norme juridice);  Forma specifică de comunitate umană alcătuită dintr-un grup de persoane unite prin căsătorie, filiație, rudenie;  Unitatea socială cu trăsături care îi sunt absolut proprii;  Interacțiune și intercondiționare între soț și soție, părinți și copii, precum și alte rude;  Un adăpost, cu cele două laturi ale sale – iubirea a cărei exponent e mama și protecția oferită de tată; o împlinire care are rol compensator atunci când activitatea profesională nu oferă satisfacție; o povară care, din perspectiva mai nouă a familiei limitează accesul la ”condimentele vieții”. Trăsăturile proprii se referă la faptul că familia reprezintă:

3

C. Zamfir, L. Vlăsceanu, Dicționar de sociologie, București, Ed. Babel, 1993, pag. 283. N. Sillamy, Dicționar de Psihologie, București, Ed. Univers Enciclopedic, 1996, pag. 125. 5 F. Druță, Psihologia familiei, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1998, pag. 3. 6 I. Mitrofan, N. Mitrofan, Familia de la A la Z, București, Ed. Științifică, 1999, pag. 141. 4



Unicul grup social caracterizat de determinări naturale și biologice,

de fapt singurul în care legăturile de dragoste și consagvinitate au o importanță primară; 

Cea mai mică societate umană, unitate elementară și totodată cea mai

naturală și necesară, anterioară statutului și altui grup social;  Forma socială care împacă respectul de tradiție cu deschiderea spre viitor; ea transmite celor tineri un tezaur de experiențe moștenite și în același timp amplifică și prelucrează experiența proiectând planuri, speranțe, aspirații.

I.2. Evoluția rolurilor conjugale Ca și în cazul altor grupuri sociale, familia se prezintă sub forma unei re țele complexe de poziții, status-uri și roluri sociale. Viabilitatea și specificitatea familiei există datorită acestor roluri și status-uri care se completează, condiționează și influențează reciproc. Rolul reprezintă ansamblul de comportamente normale, standard asociate statusurilor. Mecanismele status-rol dau viață și sens familiei, pun în mișcare acest univers, îl permanentizează. O componentă importantă a vieții de familie o reprezintă rolurile conjugale care fac parte din rețeaua de relații sociale, bogată și diversificată, ce asigură unitatea și coeziunea familiei. Rolurile conjugale sunt marcate de relațiile natural-biologice ale cuplului, de profunzimea și complexitatea relațiilor spiritual-psihologice, morale, juridice, economice. Unele domină într-o anumită fază a constituirii cuplului, altele se manifestă lent în traiul cotidian, manifestare ce se poate activa în funcție de o suită de factori subiectivi și obiectivi. La începutul creării cuplului erotic interindividual, partenerii nu se cunosc suficient, iar în ceea ce privește aspecte valorice și de esență ale personalită ții lor, dominantă fiind atracția și preferința irezistibilă pe care o exercită partenerul și care dezvoltă puternice stări emoțional afective la nivelul individului. Relațiile natural-biologice sunt marcate de atracția sexuală existentă între cei doi soți, de necesitățile biologice ale acestora și de tendința naturală de menținere și de perpetuare a speciei umane. Relațiile sexuale îi apropie pe soți, le creează sentimentul împlinirii dragostei conjugale, armoniei și echilibrului necesare oricărui cuplu. În mod îndreptățit A. Berge afirma că ”familia constituie un soi de personalitate colectivă a cărei armonie generală influențează armonia fiecăreia dintre părți”. Realizarea descendeței contribuie la împlinirea rosturilor fundamentale ale instituției familiei, la apariția status-urilor și rolurilor parentale, antrenează responsabilități

noi, modalități diverse și complexe de raportare la ei înșiși, unul la celălalt și la proprii lor copii. Dorința de a avea copii se împletește cu dragostea pentru ei, cu interesul și preocuparea pentru creșterea lor normală și armonioasă. Diversele moduri în care soții își asumă responsabilitățile de părinți au conotații sentimental-afective și psihologice ce marchează socializarea copiilor, formarea personalității lor. Una din clasificările modelelor de conduită conjugală și a efectelor acestora pentru descendenții, realizată de R. Vincent cuprinde următoarele categorii:  părinți excesiv de preocupați doar de dragostea lor, neglijând celelelate aspecte ale vieții de familie și percepând apariția copiilor ca pe un element perturbator al relației conjugale;  părinți indiferenți, neglijenți, preocupați de ei înșiși, ducând o viață aparte, separată de cea a copiilor, frustrându-i de orice control și îndrumare parentale; 

părinți infantili, cu o personalitate slabă, care oferă descendenților

modele de comportament necorespunzătoare;  părinți conflictuali care prin viața și exemplul lor perturbă dezvoltarea copiilor orientându-i spre comportamente deviante. Rolurile conjugale sunt extrem de complexe și implică sentimente, acțiuni, gesturi, mobiluri dintre cele mai diverse, conferind familiei particularități ce nu se regăsesc la alte grupuri sociale. Partenerii dezvoltă relații intime ce le permite satisfacerea unor trebuințe biologico-sexuale, dar și pe cele sentimental-afective, facilitând comunicarea, înțelegerea, încrederea și receptivitatea reciprocă în asumarea responsabilităților și grijilor familiale. Viața de familie este marcată de relațiile spiritual-psihologice ale membrilor grupului întemeiate, în principal, pe componenta afectivă, pe sentimente ce leagă și protejează grupul.7 Rolurile conjugale sunt diferențiate puternic în societățile în care familia are de îndeplinit o multitudine de funcții și nu doar pe cele de reproducere și de socializare. Familia, în societățile tradiționale, reprezentă o unitate de producție în cadrul căreia sarcinile precum și responsabilitățile erau precizate și atribuite după sex, vârstă, rangul nașterii. Întemeierea familiei conjugale implică și crearea unor condiții materiale necesare desfășurării normale a vieții de familie și împlinirii rosturilor ei pentru fiecare individ și pentru societate. Rolurile conjugale se manifestă diferențiat în plan economic; bărbatul va avea obligații de găsire a mijloacelor necesare traiului familiei și va îndrepta activitățile gospodărești spre satisfacerea nevoilor familiei, iar soția va prelua muncile casnice tradiționale: pregătirea hranei, îngrijirea copiilor, curățenia, spălatul rufelor etc. Copiii, 7

M. Voinea, Psihosociologia familiei, București, Ed. Universității București, 1996, pag. 36.

potrivit vârstei, sexului, rangului nașterii aveau și ei o serie de obligații casnice cum ar fi munca la câmp, îngrijirea vitelor etc. Schimbările produse societății de procesele de mobilitate, industrializare, urbanizare, modernizare au produs o mobilitate a rolurilor familiale, o ruptură față de modelele tradiționale, un declin al diferențierii rolurilor. Din acest punct de vedere, putem vorbi de: ” 1. Famiii în care rolurile conjugale sunt asumate corespunzător cerințelor și exigențelor normalității funcționale a cuplului. Acestea constituie pentru indivizii în cauză premise ale adaptării și integrării sociale, moduri de relaționare optimă cu mediul social larg, surse de satisfacții și condiții pentru performanțe profesionale și sociale. 2. Familii în care rolurile conjugale sunt realizate parțial și nesatisfăcător, pe fondul unei stări de indiferență sau tensiuni. În aceste familii, relaționarea interpersonală este deficitară și disfuncțională antrenând și agravând conflicte, manifestări violente ale căror efecte se resimt în viața prefesională și socială a partenerilor, în dezechilibre și lacune de socializare ale copiilor”.8 Reușita unui cuplu depinde în mare măsură de capacitatea partenerilor de a-și asuma rolurile conjugale, de a satisface aspirațiile și trebuințele specifice, de a armoniza și stabiliza unitatea grupului. Influențe ale modelelor de rol din familiile de proveniență ale celor doi soți se resimt și acționează în familia conjugală. ”Structura de autoritate” – vizează capacitatea familiei de a elabora norme și valori necesare funcționării familiei prin impunere sau consens.

Există două tipuri de autoritate și anume:  autoritatea ascendenților asupra descendenților; acest tip implică respect, supunere din partea tinerilor, preluarea unor responsabilități în cadrul familiei, participarea la sarcinile stabilite de adulți;  forme secundare de autoritate, adică ale tinerilor față de vârstnici; acest tip de autoritate se întâlnește în societățile moderne în care are loc un accentuat proces de emancipare economică și socială a tinerilor, pe baza căreia se pot exprima poziții ca cele menționate mai sus. Într-o familie care este considerată normală din punct de vedere funcțional – autoritatea se exercită ”vertical” (între generații diferite) și ”orizontal” între membrii aparținând aceleiași generații (autoritatea primului născut). 8

M. Voinea, I. Apostu, Familia și școala în impas ?, București, Ed. Universității, 2008, pag. 20.

Exercitarea autorității este condiționată de factori de natură economică, socială, culturală, de tradiții și norme existente în comunitatea respectivă, dar și de factori interni familiali printre care amintim mărimea grupului și componența generațională. În istoria formelor de viață familială s-au conturat două tipuri de autoritate din perspectiva rolului bărbatului: 1. Tipul autoritar, dominat de regulă de bărbat, care are două forme și anume forma absolută și forma moderată; 2. Tipul egalitar, în care autoritatea este dispusă între cei doi parteneri. În familiile tradiționale, patriarhale bărbatul deține puterea absolută: el stabilește diviziunea rolurilor, hotărăște orientarea profesională și maritală a propriilor copii, reprezintă interesele familiei în raport cu biserica, școala, primăria etc. Rolul economic privilegiat al bărbatului a făcut posibilă autoritatea excesivă a sa, poziția de șef absolut în cadrul familiei. Forma moderată combină elemente de autoritate absolută cu unele momente de egalitarism, de deschidere în raporturile dintre soți și dintre generații. Tipul egalitar sau ”familia de parteneri” este mai des întâlnit în comunitățile urbane în perioada modernă, fiind asociat cu procesele de dinamică și de schimbare socială, cu creșterea nivelului de educație, cu antrenarea femeii în activități productive și socialculturale. Proceselor de urbanizare și modernizare le sunt asociate schimbări în viața de familie, în sensul democratizării relațiilor dintre parteneri, participării bărbatului la muncile casnice, interesului sporit al acestora față de treburile casnice ca și cele pedagogicoeducative. Schimbările au loc în structura familiei și în cadrul slujbei creează presiuni, care determină famiile să redefinească relația familie-carieră. O familie este cu atât mai coezivă, sentimentul de dragoste, încredere este mai prezent, cu cât distribuția sarcinilor, a deciziilor se împarte între parteneri. Participarea la activitățile domestice, la îngrijirea copiilor asigură bunul mers al familiei, echilibrul și armonia indispensabile unei funcționalități normale.9

I.3. Tipuri de familie Pentru mulți dintre noi, cuvântul ”familie” implică imaginea tradițională a doi părinți, de obicei căsătoriți și copiii acestora.10 Caleidoscopul familiilor este aproape nesfârșit, însă fiecare crede în anumite valori ale familiei și luptă pentru ele. Familia înseamnă întotdeauna dragoste, grijă și dorință de a ocroti, cum bine spunea o femeie de 80 de ani: ”Acum sunt o femeie în vârstă, dar sunt

9

M. Voinea, I. Apostu, Familia și școala din impas, București, Ed. Universității, 2008, pag. 23; A. Băraru - Pescaru., Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, București, Ed. Aramis, 2004, pag.17;

10

conștientă de un lucru. Familiile înseamnă grijă și trebuie să fie locul în care sunt protejați și tinerii și bătrânii și bolnavii.” În ceea ce privește familia, au apărut schimbări semnificative însă existăși continuitate față de cea din perioadele trecute. Referitor la familie a existat o diversitate copleșitoare de la o cultură la alta, structura familiei și nevoile acesteia variază de la o societate la alta. Termenul de familie este folosit în mod nediferențiat, atât pentru familia din care provine un individ, cât și pentru propria familie constituită prin căsătorie. Pentru definirea tipurilor d familie intervin mai multe criterii. O primă diferențiere este cea între familia de origine și familia de procreare. Familia de origine – desemnează familia în care te naști și crești, este formată din mamă,tată, frață, surori, mai este cunoscută și sub numele de familie de orientare, familie cosanguină. Familia de origine reprezintă grupul din care individul face parte prin naștere, aceasta asigură proitecția și socializarea descendenților iar raporturile parentale și filiale sunt dominante. Familia de procreare se mai numește și familia proprie, familie conjugală, este stabilită prin propria căsătorie și include soțul, soția, fii și fiicele lor. Tipul acesta de familie este cunoscut ca fiind forma elementară, baza sistemului de înrudire în orice societate. Plecând de la relațiile existente în cadrul familiei proprii, se delimitează conceptul de familie extinsă sau lărgită, care vizează unirea mai multor familii nucleare în linie verticală, cu generații succesive adiacente. Familia conjugală este constituită prin alegerea partenerului și are ca fundament căsătoria, înțeleasă ca uniune liber consimțită între două persoane de sex opus, în condițiile legii și cu scopul întemeierii unei familii. Acest tip de familie numită elementară este considerată bază a sistemului de înrudire în orice societate. Existența familiei elementare produce trei feluri speciale de relații sociale: aceea dintre părinți și copii, dintre copii acelorași părinți și dintre soț și soție ca părinți ai acelorași copiii. Alt criteriu în definirea tipurilor de familie poate fi locuința, distingând familiile de rezidență (persoanele care locuiesc în aceeași casă, au locuință comună și desfășoară unele activități economico-gospodărești în comun) și familiile de interacțiune care semnifică relații de întrajutorare, schimburi reciproce, vizite cu celelalte rude. Prin prisma modului de exercitare a autorității în cadrul familiei, sistemele familiale pot fi patriarhale, matriarhale sau egalitare. În tipul patriarhal, autoritatea în cadrul familiei este deținută de bărbatul cel mai în vârstă (la familia extinsă), sau de soț (în familia nucleară). În cel matriarhal, auttoritatea este deținută de femeia cea mai în vârstă sau de

soție. În societățile moderne mai răspândit este sistemul egalitar: puterea și autoritatea fiind sensibil egal distribuite între soț și soție. Din analiză nu poate fi omis criteriul normalității vieții de familie, înțelegând prin aceasta îndeplinirea tuturor funcțiilor pe care familia și le-a asumat; delimităm în acest sens familii normale și familii carențate, dezorganizate, deficitare, vulnerabile. Institutul pentru familie, Vanier, a descris în anul 1994 următoarele tipuri de familie:  Familiile ”nucleare” compuse din doi părinți și unul sau mai mulți copii biologici sau adoptați, care locuiesc împreună; când familia nucleară a fost condusă de un bărbat, ca unică persoană cu venit din casă, în anii 50 – a fost considerată o familie convențională; acum este doar una dintre tipurile principale existente; 

Familiile ”extinse”, compuse din părinți, copii, unchi, bunici și alte

rude de sânge, care locuiesc împreună sau nu;  Familiile ”amestecate” sau ”recombinate” sau ”reconstituite”, compuse din părinți care au divorțat, s-au recăsătorit și au format o nouă familie, care include copiii din prima căsătorie a unuia sau a ambilor parteneri și/sau din această căsătorie;  Familii ”fără copii”, reprezentate de un cuplu;  Familii ”cu un singur părinte”, compuse dintr-un părinte – adesea o mamă – cu un copil sau mai mulți;  ”Cupluri care coabitează” și ”căsătorii convenționale” – aranjamente familiale, care se aseamănă altor forme, dar nu legalizează mariajul. Din 1972 acest institut recunoaște cuplurile cu parteneri de acelși sex, ca familii. O cercetare a literaturii despre familie din 1990 arată ca mai trebuie adăugat un alt grup de familie și anume părinții homosexuali și lesbiene (Schwartz și Scott). Tipuri de famile monoparentală:  Familia monoparentală maternă – cel mai frecvent tip de familie monoparentală. Acest tip de familie monoparentală se bucură de mai multă atenție din partea cercetătorilor deaorece majoritatea părinților singuri sunt, mai curând, femei decât bărbați, lucrul acesta are loc și datoriă faptului că legătura dintre mamă și copil e singura legătură ”naturală” dintre relațiile familiale. Astfel cele mai des întâlnite situații sunt cele de divorț, custodia fiind încredințată în mod frecvent mamelor și mai puțin taților. De aceea cele mai multe familii monoparentale sunt alăctuite din femei cu unul sau mai mulți copii aflați în întreținere. Profilul mamelor ”părinți-singuri” include următoarele caracteristici:11 11

I. Mitrofan, N. Mitrofan, Familia de la A...Z, București, Ed. Științifică, 1991, pag. 232.



Majoritatea familiilor monoparentale conduse de femei sunt formate

din mama și copilul ei;  În aceste familii, mama asigură mai curând custodia fetelor decât a băieților – în situația în care monoparentalitatea a rezultat în urma unui divorț;  Vârsta mamei – se observă o scădere a vârstei atribuită creșterii numărului de femei tnere care dau naștere uor copii ilegitimi ca și creșterii ratei divorțului la tinerele femei care s-au căsătorit timpuriu;  Statutul social – divorțată (creșterea ratei divorțului) sau necăsătorită ( o creștere semnificativă a cazurilor de adopție realizate de o singură persoană). ”Principalele probleme care apar în cazul mamelor singure sunt:  Dificultăți financiare – copilul devine uneori un suport economic sau sursă de venit de la serviciile sociale;  Extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice rol-sexului-această extindere de roluri parentale necesită timp și energie. Ca rezultat, individul este incapabil să obțină performanță în îndeplinirea eficientă și efectivă a anumitor sarcini (suprasolicitarea de rol). În cazul femeilor cu pregătire superioară și posibilități financiare, probelemele ca mame-singure sunt mai puține decât în cazul celor cu nivel scăzut de pregătire. Astfel, poblema cu absentarea de la serviciu, ocazionată de îmolnăvirile copilului, vacanța școlară și îngrijirea și supravegherea copiilor mici, sunt mai greu rezolvate de mamele cu statut social mai scăzut;  Dilatarea rolului parental are drept efect accentuarea mai multor paternuri autoritare în îngrijirea copiilor. O altă schimbare în familie constă în atribuirea unor resonsabilități sporite primului născut față de frații mai mari (”parentalizarea copilului”). Experiența stresantă a mamei-singure este generată de faptul că ea trebuie să participe la cea mai mare parte a activităților familiale (sarcini domestice, îngrijirea copiilor, timp personal de autoîngrijire și activități sociale și recreative);  Schimări în relația cu copilul – unele mame divorțate își schimbă maniera de relaționare cu copilul, ceea ce poate conduce la inversarerolurilor de adult și copil. În multe cazuri mama împarte rolul parental cu primul născut și așteaptă de la acesta șă gândească și să acționeze mai matur decât vârsta sa. Treptat și subtil, mama îi atribuie rolul de partener, de supert emoțional, substitutive ale părintelui absent. Copilul este forțat în cadrul patern-urilor interacționale să se maturizeze prematur. Dacă mama atribuie copilului rolul părintelui absent, conflictele părinte-copil ajung până la a imita confictele maritale ale mamei cu fostul soț sau partener. Unii cercetători atrag atenția asupra unor probleme

articulare ale relației mamă-fiică. În mod primar sunt implicate aici sentimente de gelozie și competiție, în arii psihologicencumar fii întâlnirile și realizările școlare, iar copiii nu sunt capabili să-și exprime sentimentele conflictuale, tensiunile și resentimentele față de plasarea în această poziție. În concluzie, multe dintre familiile monoparentale sunt conduse de mama – divorțată și/sau care are o vârstă încă tânără. Aceste femei se pot aștepta la o experien ță stresantă, în special din punct de vedere financiar. Ele exercită un rol extins parental incluzând simultan componente concurențiale în conducerea familiei. De aici rezultă o serie de schimbări în relațiile cu copiii, care pot fi observate în slăbirea granițelor dintre rolurile previzibile de adult și de copil și care se reflectă într-o valoare a acestora. Multe femei găsesc extrem de stresant acest statut, dar încearcă să se adapteze printr-o varietate de căi”.12  Familia monoparentală paternă – un alt tip de familie monoparentală. Majoritatea gospodăriilor monoparentale (86,4%) sunt conduse de femei, fapt care sporește vulnerabilitatea acestor familii, veniturile femeilor fiind ăn medii mai mici decât cele ale bărbaților. Touși, problemele aferente familiei monoparentale materne se răsfrâng și asupra celor la care tatăl stă în capul familiei de unu singur. Monoparentalitatea paternă prezintă următoarele caracteristici:  În structura lor intră mai mult băieții, ei preferând să stea împreună cu tatăl custodial;  Tații dispun de o mai mare libertate financiară;  Tații singuri au un rol adecvat în susținerea nevoilor emoționale;  Părinții singuri tați apelează și la alte ”surse” de ajutorare în creșterea copilului/copiilor;  Modificări în stilul de viață – evită activitățile care implică prezența unor upluri căsătorite.13 Lipsa veniturilor celor doi, timpul relativ mare dedicat muncii pentru obținerea veniturilor financiare în defavoarea atenției asupra copilului au efecte negative atât asupra părintelui cât și asupra copiilor. Numărul familiilor monoparentale paterne este simțitor mai mic decât cel al familiilor monoparentale materne, asta și din cauza că, de obicei, copii sunt încredințați mamei, în urma divorțului, iar creșterea copiilor revine și este de natură maternă. Mama are menirea de a se îngriji de o bună creștere și bunăstarea copiilor, în timp ce bărba ților le revine o altă sarcină. Faptul că bărbații nu pot crește copii la fel de bine ca femeile, întrunește un acord mai slab în rândul tinerilor, depășinând totuși 50℅, fără a se înregistra 12 13

I. Mitrofan, N. Mitrofan, Familia de la A...Z, București, Ed. Științifică, 1991, pag. 250. I. Mitrofan, C. Ciupercă, Psihologia relațiilor dintre sexe, București, Ed. Alternative, 1997, pag. 47- 49.

diferențe semnificative în funcție de sex: 52,7℅ dintre bărbați și 54,5℅ dintre femei sunt de acord cu această afirmație.14 Apoi, încă de la începuturile familiei, rostul bărbatului era acela de a asigura partea financiară, de a se ocupa de reparațiile casei și ale autovehiculului 15 în cazul urban, iar în cazul rural,bărbații se îngrijeau de muncile câmpului, în timp ce femeia se ocupa de treburile casei și creșterea copiilor, alternativ familiile monoparentale paterne neexistând, doar în cazuri de văduvie. Motivațiile care stau la baza aceptării statutului de părinte singur sunt diferite: pe de o parte se situează bărbații care-și susțin dreptul lor de a-și exercita parentalitatea (se simt capabili și motivați afectiv), iar pe de altă parte există tați obligați să consimtă la exercitarea custodiei ca urmare a faptului că mama se dovedește a fi incapabilă să0și îngrijească copii din punct de vedere fizic și emoțional sau mama este decedată.  Familia monoparentală formată din persoane adulte. În cazul persoanelor adulte ajungerea la familia monoparentală poate fi cauzată de deces, divorț sau liber consimțământ și presupune existența unor minusuri, în comparație cu starea inițială. În primul rând se impune singurătatea care afectează mai ales pe femei. Această stare devine importantă social mai ales când este asociată sărăcei, fiind recunoscute drept situații cu un risc social mare – femeile singure în vârstă și mamele singure. Ca atare, femeile sunt mai interesate de a iniția și de a păstra o căsătorie, de și au șanse mai mici pentru aceasta decât bărbații: femeile se căsătoresc mai devreme decât bărbații și într-o mai mare măsură, dar ca și număr sunt mai multe 16 și speranșa de viață este mai mare. La aceasta se adaugă și relația specială între mamă și copil, căci o femeie care este părinte devine vulnerabilă î cazul unui divorț, probabilitatea este să rămână cu copilul sau copii săi, pentru care să nu dețină resurse financiare, de suținere, sociale, în general, suficiente. Având roluri și responsabilități diferite, bărbații și femeile au și nevoi diferite: nevoi de gen17 care sunt împărțite în nevoi practice și nevoi strategice. Nevoile practice de gen privesc acele lucruri de care femeile și bărbații, care stau în fruntea familiei au nevoie pentru a-și îndeplini mai ușor, mai bine sau mai repede rolurile sociale ce le sunt atribuite în mod obișnuit. Din acest punct de vedere, persoanele părinți singuri, femei sau bărbați, se confruntă cu probleme comune: lipsa de timp, sărăcia relațiilor interpersonale. Nevoile strategice de gen se referă la raporturile inegae ce există în societate între femei și bărbați, 14

R. Popescu, Familia tânără în societatea românească în revista Calitatea vieții, anul XIII, 2003,nr. 1, pag. 302. 15 R.Popescu, Familia tânără în societatea românească în revista Calitatea vieții, anul XIII, 2003, nr.1,pag. 302. 16 V. Pasti, Ultima inegalitate. Relațiile de gen din România, Iași, Ed. Polirom, 2003, pag. 118. 17 L. Grunberg, M. Miroiu, Gen și societate, București, Ed. Alternative, 1997, pag. 101.

iar satisfacerea acestor nevoi determină rolurile și pozițiile atribuite în mod tradițional bărbațilr și femeilor. Majoritatea femeilor care sunt capi de familie sunt văduve în vârstă, care se confruntă, nu numai cu riscul unui consum inadecvat, ci și cu riscuri de sănătate. Grupa gospodăriilor alcătuite dintr-o singură femeie în vârstă este o grupă cu risc semnificativ de sărăcie, acest grup reprezentând 80℅ din totalul gospodăriilor al căror cap de familie este femeia.18 Persoanele adulte sau/și în vârstă se confruntă cu un mare risc de neglijare socială, care începe încă din familie, apoi în comunitate, adesea pasivă, indiferență față de deteriorarea continuă a calității vieții. Femeile singure în vârstă, în cele mai frecvente situații, și bărbații în vârstă, în cazuri mai rare, constituie împreună cu copiii lor adulți un ti aparte de familii monoparentale. Particularitățile unei astfel de familii decurg din necesitatea de îngrijire a părintelui singur. Acest tip de familie nu a constituit subiectul atenției studiilor de protecție socială întrucât, în general, sunt analizate aspectele care țin de protecția familiilor care au minori în întreținere și se confruntă cu dificultăți specifice, astfel problemele adultului părinte singur au fost constant neglijate.19  Familia monoparentală formată din părinți adolescenți. În cadrul populației feminine, porporția persoanelor căsătorite a scăzut de la 50,30℅ în 2004, schimbările din societatea românească în contextul trecerii la economia de piață, cerințele tot mai presante de calificare și educație tot mai înalte de pe piața muncii, lacunele din politica familială de după 1989 sunt doar câțiva factori ce determină amânarea căsătoriei. Mai mult, numărul cuplurilor a căror conviețuire nu este legalizată este în continuă creștere. Din datele recensământului populației pentru anul 2002 reiese ca 3,9℅ dintre bărbați și 3,7℅ dintre femei trăiau în uniune consensuală, cea mai mare frecvență înregistrându-se pentru categoria de vârstă 25-34 ani. Acestor efecte și cauze se adaugă independența crescândă în rândul tinerilo adolescenți care se desprind de familie de la vârste tot mai fragede în vederea coabitării cu un prieten/prieteni sau care preferă să stea singuri. În aceste condiții apar o serie de schimbări care se pot observa prin diminuarea natalității, care în 2003 a fost de 9,8 născuți la 1000 de locuitori față de 13, 6 născuți la 1000 de locuitori în 1990; o altă schimbare se afla la indicatorul scăzut al fertilității, de la 1,83 la 1,2 copii pe femeie, iar începând cu anul 2000, fiecare al patrulea nou născut a avut ca mamă o femeie necăsătorită.20

18

C.M. Teșliuc, L. Pop , E. Seșliuc, Sărăcia și sistemul de protecție socială, Iași, Ed. Polirom, 2001, pag.32. C. Ștefan , Familia monoparentală, Iași, Ed. Polirom, 2006, pag. 101. 20 M. Voinea, articolul Monoparentalitatea și statutul marital al femeii din România în Sociologie Românească, vol. III, Nr. 3, pag. 11. 19

În societatea contemporană, mulți oameni dau curs funcției de procreare, fără a o condiționa exclusiv de constituirea unei familii legalizate. Așa cum rezultă din cele expuse mai sus numărul nașterilor în afara căsătoriei crește constant. Acest fenomen se constată și în S.U.A., unde numărul de nașteri a crescut de la 5℅ în 1990 la 31℅ în 1993 în țările scandinave, mai mult de jumătate dintre copii sunt născuți în afara căsătoriei.21 Vârsta adolescenței, care se întinde pe o perioadă relativ lungă, d ela 13/14 ani până la 18/20, unii psihologi extizând vârsta adolescenței până la 25 de ani, adolescența prelungită, nu este deloc una ușoară, ci în decursul ei apar o serie de schimbări atât în ceea ce privește dezvoltarea biologică, fizică, cât și schimbări de natură psihologică, sociologică. Odată cu înaintarea în vârstă, rețeaua socială crește, numărul relațiilor personale se intesifică, la fel și conștiința existenței sexului opus față de care se înregistrează un interes din ce în ce mai sporit. Astfel, că de la această situație pornește viitoarea familie care este constituită din părinți adolescenți. Familiile în care părinți sunt adolescenți, deci necăsătoriți legal întâmpină greutăți, atât în ceea ce privește perceperea ei de către cei din jur22, situația amplificându-se în mediul rural cât și probleme legate de școlarizare. Adolescenta însărcinată este nevoită să renunțe temporar sau definitiv la activitatea școlară, lucru care îi afectează viitoarea carieră, dezvoltarea profesională. Având un nivel de dezvoltare, care nu le permite adolescenților să trăiască independent financiar, apar probleme și situații problematice în care siatuația precară, ecnomică îi îndeamnă să se apropie de familia lărgită, care să-i susțină la angajarea într-un serviciu remunerat. În cea de a doua situație, existența copilului impune o problemă în plus soluției rezolvării situației economice. În ceea ce privește obținerea unui serviciu, șansele adolescenților sunt destul de scăzute, la aceasta concurând: vârsta relativ mică, pregătirea școlară mai modestă, care au implicit șanse mai scăzute pe piața muncii.23 În această tipologie, cele mai multe familii monoparentale se înscriu în categoria acelor gospodării care primesc din partea bugetului public mai mult decât contribuie, astfel, că dependența24 face parte din interpretarea de ansamblu a lumii contemporane.

I.4. Funcțiile familiei – evoluție socială 21

F. Fukutama , Marea ruptură. Natura umană și refacerea ordinii sociale, București, Ed. Humanitas, 2002, pag. 5. 22 St. Mihăilescu, Emaniciparea femeii române. Căutarea paternității a lui Nelly Cornea în România, anul I, nr. 11,12/1996, art. Despre atitudinea ostilă a celor din jur în ceea ce privește nașterea copiilor în afara căsătoriei, București, Ed. Ecumenică, pag. 366. 23 C.M. Teșliuc, L. Pop, E. Șeșliuc, Sărăcia și sistemul de protecție socială, Iași, Ed. Polirom, 2001, pag.57. 24 N. Fraser, L. Gordon, O analiză a dependenței. Reconstrucția teoriei politice, Iași, Ed. Polirom, 2001, pag.56.

Etimologic, transformările semantice ale cuvântului familie pun în evidență variabilitatea istorică a instituției pe care o desemnează. Cuvântul a apărut pentru prima dată la Roma, cu o semnificație diferită de cea pe care astăzi o are termenul de familie. Cuvântul familie provine din latinescul famulus și a desemnat ”ansamblul sclavilor și al servitorilor ce trăiau sub același acoperiș”, iar mai târziu casa în întregime care reprezenta stăpânul pe de o parte și soția, copiii și servitorii pe de altă parte. Familia îndeplinește anumite funcții pentru membrii săi, dar și pentru societate în general. Familia este o instituție universală, întâlnită pretutindeni și îndeplinind aceleași funcții principale: transmiterea moștenirii biologice și culturale, asigurarea protecției materiale și emoționale pentru descendenți, formarea unui climat de devoltare a personalității tuturor membrilor ei.25 Cu privire la funcțiile familiei s-au formulat o serie de opinii, s-au pus accente și nuanțe diferite, au fost identificate criterii și tipologii diverse, dar cele mai multe au fost convergente, subliniind semnificațiile lor în viața grupului și în integrarea socială a indivizilor. G. P. Murdock, pornind de la afirmarea caracterului universal al familiei nucleare, aprecia că aceasta îndeplinește în esență patru funcții: sexuală, reproductivă, economică și educațională sau socialiatoare. W. F. Ogburn apreciază că în societățile tradiționale familia îndeplinea funcțiile de: reproducere, economică, educațională, recreațională, religioasă și social psihologică. După T. Parsons funcțiile fundamentale și exclusive ale familiei sunt cea de socializare primară a descendenților cu scopul integrării corespunzătoare a acestora în societate și cea de asigurare a securității emoționale a adulților. Jacques Sabran clasifică funcțiile familiei după următorul model: a. Funcții fizice, în care include funcția de reproducere, economică și funcția de protecție; b. Funcții culturale, care vizează dimenisunile afective și sociale concretizate în funcție d educație și în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei. R. Hill (1973) prezenta următoarele funcții ale familiei: a. Subzistența fizică a membrilor familiei, prin procurare de hrană, adăpost și îmbrăcăminte; b. Creșterea numărului de membri ai familiei prin reproducere saua dopție; 25

M. Voinea, Familia contemporană. Mică enciclopedie, București, Ed. Focus, 2005, pag.23.

c.

Socializarea copiilor pentru rolurile de adulți în familie și în alte

grupuri sociale; d. Menținerea ordinii între membrii familiei, între aceștia și străini; e. Păstrarea morale motivației necesare pentru îndeplinirea unor sarcini în familie și alte grupuri sociale; f. Producerea și distribuția de bunuri și servicii necesare pentru menținerea unității familiei. Opinii interesante și precizări importante despre funcțiile familiei întâlnim în literatura românească de specialitate. Tr. Herseni aprecia că familia ca instituție socială organizată are, mai ales, două funcții: creșterea copiilor și completarea social-economic a soților pentru a forma împreună o unitate socială eficientă. Cornelia Dumitru menționează o complexitate de funcții de bază ale familiei, printre care cele cu caracter biologic, economic, juridic, educativ și cultural. O caracterizare complexă a funcțiilor familiei aparține reputatului sociolog Henry H. Stahl și cuprinde:  Funcții interne, care contribuie la crearea unui regim de viață intimă menit să asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protecție și afecțiune;  Funcții externe, asigurând, în principal, dezvoltarea firească a personalității

fiecărui

membru

al

grupului,

socializarea

și

integrarea

corespunzătoare în viața socială. Din primul grup fac parte funcțiile: 1. Funcții biologice și sanitare constând în satisfacerea cerințelor ți necesităților sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procreearea copiilor și asigurarea necesităților igienico-sanitare de dezvoltare biologică normală a tuturor membrilor familiei; 2. Funcții economice realizate prin acumularea unor venituri pentru întreg colectivul familial și organizaea unor gospodării pe baza unui buget comun; 3. Funcții de solidaritate familială. Incluzând ajutorul bazat pe sentimente de dragoste și de respect între părinți și copii, între frați și surori, fa ță de bătrânii din familie sau față de bolnavi ți infirmi. 4. Funcții pedagogice – educative și morale – vizând asigurarea educației și învățământul copiilor, socializarea primară a acestuia. În ce privește membrii grupului, familia are rolul de a asigura socializarea de bază sau primară, securitatea emoțională și trebuința de apartenență la grup a membrilor ei. Semnificația universală a familiei ca celulă de bază a oricărui sistem este sus ținută de necesiatea satisfacerii funcțiilor care îi sunt proprii și care nu pot fi transferate nici unei alte unități sociale: sexuală, reproductivă, economică, emoțional – socializatoare, emoțional – terapeutică și suportivă.

Viața socială extrem de dinamică, înregistrează schimbări în formele ei de organizare și asociere, inclusiv în privința structurii și funcțiilor familiei. În societatea modernă actuală structura și funcțiile familiei românești au suferit o serie de modificări. În acest sens unii sociologi consideră că familia și-a pierdut mult din caracterul ei de instituție socială, cuplul familial fiind interesat mai mult de satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea funcțiilor pe care societatea le atribuie familiei. Putem argumenta această afirmație prin prezentarea schimbărilor ce au antrenat fiecare funcție în parte:26  Funcția economică. Prin trecerea de la familia extinsă la cea nucleară, familia nu mai este o unitate productivă autosuficientă membrii ei fiind depedenți de venituri câștigate în afara gospodăriei. Apoi, s-a modificat și componența privind pregătirea profesională a descendenților, transmiterea ocupațiilor de la părinți la copii se întâlnește din ce în ce mai rar și acesta datoriă deplasării locului de muncă al individului în interiorul familiei și în exterior, în intreprinderi și servicii sociale.  Funcția de socializare. Această funcție a fost afectată și ea de mutațiile lumii contemporane. Sistemul școlar creat a înlocuit, în mare măsură, procesul instructiv-educativ din familie, înlocuire datorată atâtor cauze obiective, cât și subiective.  Funcția de solidaritate familială. Diminuarea acestei funcții se datorează, în special, mobilității sociale, mobilitate ce face ca locul de muncă să difere de cel rezidențial. Acest lucru nu face decât să influențeze negativ solidaritatea familială, măcinată de separarea fizică și afectivă existentă între membrii familiei.  Funcția sexuală reproductivă. Se acordă o importanță prea mare performanțelor sexuale. Importanța crescândă acordată performanțelor sexuale face ca indivizii să adopte o serie de comportamente ce cad, de cele mai multe ori, în cele două extreme (dorința de a poseda/inhibiția sau teama de a nu fi destul de ”bun(ă)” în actul sexual). În privința funcției de reproducere, nu putem ignora faptul că, într-o perioadă scurtă de timp, s-a trecut de la familia extinsă (din punct de vedere numeric) la cea restrânsă, iar numărul copiilor doriți a scăzut încontinuu, ajungându-se la 1-2 copii în societatea contemporană. 26

C. Ciupercă, Familia între tradiție și schimbare, din Revista ”Psihologia”, anul XI, nr. 1, ianuariefebruarie, București, 2001, pag. 3-4.

În ciuda acestor modificări înregistrate și a previziunilor sumbre preconizate de unii cercetători, familia nu a încetat să constituie forma cea mai profundă de asociere a bărbatului și femeii și va continua să reprezinte și în viitor ”Leagănul națiunii umane”27.

În accepțiunea lui Cristian Ciupercă modelele alternative prezintă schimbări la nivelul funcțiilor familiale conform tabelului I. 1.28 Tabelul I. 1. Funcţii

Tip

Configuraţii

Grad

Celibatat

Maxim

Economică

Socializare

Solidaritate

Sexuală

Reproduct ivă

Neutr u Minim Cupluri fără descendenţi

Maxim Neutr u Minim

Concubinaj

Maxim Neutr u Minim

Familii monoparent ale

Maxim Neutr u Minim

Căsătorie deschisă

Maxim Neutr u Minim

27

M. Voinea, Psihosociologia familiei, Bucureşti, Ed. Universităţii Bucureşti, 1996, pag. 76

28

C. Ciupercă, Cuplul modern – între emancipare și disoluție, Alexandria, Ed. Tipoalex, pag. 208.

Familii reconstituit e

Maxim Neutr u Minim

Familii reorganizat e

Maxim Neutr u Minim

În comparație cu familia nucleară, familia monoparentală reprezintă configurația cu cele mai multe funcții minimalizate, ceea ce pune în discuție problema funcționalității și viabilității ei. Doar funcția de solidaritate apare ca fiind maximalizată, dar si aici problema este relativă.