Evaluarea Și Recuperarea Prehensiunii [PDF]

Zitiervorschau

Evaluarea și recuperarea prehensiunii Evaluarea prehensiunii Prehensiunea este un gest precis, adaptat, conștientizat sau reflex, care, pe baza informațiilor instantanee, extero și propioceptive, se automatizează prin repetare și determină coordonarea optimă a mâinii pentru prindere sau apucare. După Littler, mâna este divizată în trei elemente de mișcare:  raza 1, policele, metacarpianul 1 și articulațiile dintre ele; metacarpianul 1 nu se articulează cu cel de-al doilea și, astfel, policele poate fi opus degetelor 2 și 5; și mușchii policelui;  raza 2, indexul, prin cei șapte mușchi proprii, poate fi mobilizat independent față de cele trei degete;  raza 3, formată din degetele 3 – 5 și metacarpienele corespunzătoare. Razele 1 și 2 formează o unitate funcțională pentru activități de prehensiune fine, precise, la care participă, în mică măsură și degetul 3. Legătura funcțională dintre razele 1 – 3 asigură prehensiunea de forță. Ea este evidențiată de redoare în extensie a inelarului, care face imposibilă „strângerea în pumn a celorlalte degete”. Aceste trei raze de mișcare sunt grupate în jurul unei unități centrale stabile, reprezentată de rândul distal al carpienelor, metacarpienelor 2 și 3 și musculatura aferentă: mușchiul flexor radial al carpului și mușchii extensori radial ai carpului (lung și scurt). Tipuri de prehensiune 1. Prehensiunea terminală - se realizează înte extremitatea pulpei policelui, aproape de unghie și extremitatea pulpui fiecărui deget, în particular indexului. Este o prehensiune digitală fină, discriminatorie, prin care sunt sesizate obiectele fine. Testul de eficacitate constă în apucarea unui ac sau a unui băț de chibril așezat pe masă. Această mișcare necesită integritatea felxorului lung al policelui și al flexorului profund al degetului opus acestuia. 2. Prehensiunea subterminală - se realizează între pulpa policelui și pulpa altui deget când este bidigitală sau pulpele a două degete când este tridigitală. Acest mod de prehesiune este mai des folosit în activitățile cotidiene și permine sesizarea unor obiecte mai groase care pot fi 1

apucate cu două sau trei degete, de obicei police, index și medius. Testul de eficacitate pentru priza bidigitală index – police, constă în încercarea de a smulge o foaie de hârtie ținută între aceste două degete. 3. Prehensiunea subtermino-laterală - se realizează între pulpa policelui și fața laterală a unui deget, mai frecvent indexul, ca și cum am număra banii, am prinde o farfurie sau am răsuci o chiere, motiv pentru care se mai numește „pensa de cheie”. Această prehensiune digitală realizează o priză mai puternică decât precedenta, deoarece degetul opus policelui, în special indexul, se sprijină pe celelalte degete și, astfel, adductorii policelui pot dezvolta o forță maximă. Se mai poate realiza și tridigital între pulpa policelui, indexului și fața laterală a mediusului. Această priză este utilizată la scris, motiv pentru care se mai numește „pensă de scris”. 4. Prehensiunea polici digitopalmară - este o prehensiune de forță realizată între palmă și ultimele patru degete și police; se aplică în jurul unor obiecte grele și voluminoase. Când volumul obiectului este prea mare, policele nu poate realiza priza cu celelalte degete, iar forța scade. 5. Prehensiunea prin opoziție digito-palmară - opune palmei ultimele patru degete și permite sesizarea unor obiecte mai mici decât precedenta: înnoirea unui levier, apucarea volanului, agățarea de o bară, purtarea unui geamantan. Este mai rar folosită, deoarece priza de menține greu. 6. Prehensiunea latero-laterală - se realizează interdigital între fețele alăturate a două degete, mai ales indez și medius. Exemplu: menținerea țigării între degete. Este secundară, dar, devine prețioasă în absența policelui.

Recuperarea prehensiunii În reeducarea prehensiunii trebuie să se țină cont că extensorii mâinii, flexorii și adductorii degetelor lucrează sinergic cu flexorii mâinii, extensorii și abductorii degetelor. Sinergia este evidențiată prin strângerea pumnului - care constă în extensia mâinii, flexia și adducția degetelor - și deschiderea acestuia - care însumează flexia mâinii, extensia și abducția degetelor. Această sinergie musculară este utilizată în reeducarea musculară compensatorie, care se realizează cu atât mai usor, cu cât funcția compensatorie a mușchilor este mai importantă. Astfel, 2

flexorii mâinii pot compensa acțiunea extensorilor degetelor. În această situație, kinetoterapia va avea ca obiectiv tonifierea analitică a mușchilor compensatori, deoarece preluarea noii funcții determină scăderea forței musculare. Mușchii interososi și lumbricali sunt în același timp flexori și extensori, deoarece prin originea lor, pe mușchiul flexor profund al degetelor și inserția, pe aponevroza dorsală a mâinii, unesc flexorii și extensorii degetelor. Abducția degetelor este posibilă când articulațiile metacarpo-falangiene sunt extinse. Când degetele sunt flectate, în amplitudine maximă, din aceste articulații, abducția nu se poate realiza activ și nici pasiv. În plus, intervin și ligamentele colaterale. Când articulațiile metacarpofalangiene sunt extinse, ligamentele se relaxează și permit abducția degetelor; când articulațiile sunt flectate, ligamentele se scurtează și împiedică abducția degetelor. Această stabilitate a articulațiilor degetelor, în poziție de flexie, permite priza grosieră palmară, de forță, în momentul strângerii pumnului. Pentru păstrarea ei, imobilizarea articulațiilor metacarpo-falangiene se realizează în flexie de 60-80°C cu policele în opozabilitate medie. Imobilizarea în extensie determină scurtarea ligamentelor, cu redoare secundară. Cel mai important mușchi al prehensiunii este flexorul profund al degetelor. Conservarea sau redobândirea forței lui se realizează prin mișcări de flexie din articulațiile interfaringiene distale și proximale, cu menținerea în extensie a metacarpo-falangienelor pentru a compensa efectul extensor al mușchilor lumbricali. Sensibilitatea epicritică a mâinii este asigurată, pentru police, index și medius de nervul, median. În cazul lezării acestuia, sensibilitatea tactilă este preluată de nervul ulnar, care, asigură în mod normal, sensibilitatea degetelor IV-V. Obiectivele recuperării prehensiunii se sistematizează în:  Generale – constau în redobândirea capacității funcționale a mâinii, prin recuperarea prizelor normale sau formarea și învățarea unor prize compensatorii;  Locale – variază de la caz la caz și constau în: -

combaterea durerii;

-

ameliorarea circulației;

-

relaxarea musculaturii contractate;

-

creșterea amplitudinii articulare; 3

-

îmbunătățirea capacității de glisare a tendoanelor;

-

alungirea musculaturii scurtate;

-

tonifierea musculaturii hipotone;

-

ameliorarea sau corectarea atitudinilor vicioase și a prizelor compensatorii;

-

îmbunătățirea abilității;

-

învățarea folosirii unor mijloace ajutătoare.

Exercițiile pasive sub forma mobilizărilor se folosesc în cazul paraliziilor (spastice și flasce), retracțiilor musculo-tendinoase și pentru elasticizarea structurilor articulare la începutul ședinței de kinetoterapie; ele ținând capsulele și ligamentele articulare, prevenind astfel apariția contracturilor. Exercițiile active sunt mai indicate și se execută liber (cu sau fără aparate) sau cu rezistență progresivă, utilizându-se, în acest scop, și tehnici de facilitare neuromusculară propioceptivă. De regulă, se începe cu exerciții de umăr și cot. Pentru reeducarea prehensiunii se vor exersa mișcări analitice sau globale la nivelul tuturor articulațiilor membrului superior, astfel: -

flexia degetelor se obține prin strângerea unor obiecte (mingi de burete sau

materiale moi, țesături, plastilină, hârtie); -

exersarea globală a articulațiilor metacarpo-falangiene, interfalangiene proximale

și distale, se obține cu un dispozitiv simplu, numit „scândurica de fixare a mâinii”; -

mușchii lumbricali vor fi exersați la marginea mesei;

-

extensia analitică a degetelor și globală a mâinii, se va executa împotriva

existenței manuale opusă de terapeut; -

abducția degetelor se va exersa analitic, tot împotriva rezistenței manuale opusă

de terapeut; -

extensia și abducția degetelor se va exersa global prin întinderea unui elastic

-

mobilizarea simultană a mâinii și cotului se va realiza prin mișcări active,

circular; executate cu obiecte portative. Hidrokinetoterapia este indicată pentru efectele vasodilatatorii, antialgice și decontracturante. Dacă, după tratamentul kinetic, se instalează edemul sau crește temperatura locală, hidrokinetoterapia este contraindicată. 4

Crioterapia calmează durerea când temperatura locală este crescută. În mod normal, o accentuează, deoarece la nivelul mâinii predomină structurile osteo-ligamentare, părțile moi fiind reduse. Masajul decontracturant clasic se aplică la nivelul musculaturii umărului și cefei. În caz de cicatrici ale mâinii, masajul utilizează tehnici speciale. Electroterapia se indică în paralizii, hipotonii musculare și tulburări de sensibilitate. Terapia ocupațională este obligatorie și constă în preluarea unor materiale de consistență diferită, cu suprafețe și forme variate, sub forma unor activități zilnice, dar cu scopt binedefinit.

5

BIBLIOGRAFIE 1. D. Popa – Terapia ocupationala pt, aparatul locomotor, Ed. Univ. Oradea, 2000; 2. Bighea A. – Terapia fizicala si de reabilitare in practica medicala. Ed. Medicala Universitara Craiova 2005; 3. Sbenghe T. – Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor, Ed. Medicala, Bucuresti, 1981; 4. https://ro.scribd.com/document/144239828/Evaluarea-prehensiunii; Rodica Traistaru, Otilia Rogoveanu, Roxana Popescu: Terapia ocupationala in practica medicala. Editura Medicala Universitara, Craiova 2013; 5. Sbenghe T. – Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare – Ed. Medicala, Bucuresti, 1987; 6. Interventia kinetica in afectiunile sistemului neuromioartrokinetic, Ligia Rusu – Ed. Medicala Universitara Craiova 2007; 7. Rinderu ET. 2003, Bazele anatomice ale miscarii – curs practic pentru studentii facultatilor de kinetoterapie, Tipografia Universitatii din Craiova; 8. Rodica Traistaru, Otilia Rogoveanu, Roxana Popescu: Terapia ocupationala in practica medicala. Editura Medicala Universitara, Craiova 2013; 9. https://ro.scribd.com/document/333299750/LP-8-Recuperarea-Prehensiunii-MetodeleKleinart-Si-Duran;

6