Dreptul familiei si acte de stare civila 9736976092 [PDF]

Zitiervorschau

Colecţia UNIVERSITAR/A

Seria ŞTIINŢE JURIDICE

Editor: Călin Vlasie Tehnoredactare: Cannen Rădulescu Coperta: Andrei Mănescu Prepress: Viorel Mihart

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a României CIORĂSCU, FLORINIŢA Dreptul familiei : acte de stare civilă/ Floriniţa Ciorăscu, Andreea Drăghici, Lavinia Olah. - Piteşti: Paralela 45, 2005 ISBN 973-697-609-2 I. Drăghici, Andreea II. Olah, Lavinia 374.6(698)

Copyright © Editura Paralela 45, 2005

FLORINIŢA CIORĂSCU ANDREEA DRĂGHICI

LAVINIA 0LAH

Dreptul familiei şi acte de stare civilă

1�;�1

Capitolul I

CONSIDERATU INTRODUCTIVE PRIVIND RELATIILE DE FAMILIE

1. Istoric privind familia şi căsătoria Relaţiile sociale sunt legături care se stabilesc exclusiv între oameni, ele neputând fi concepute în afara societăţii. O specie impor­ tantă a acestor relaţii sociale o constituie relaţiile de familie. Analiza şi definirea familiei ca fenomen social nu poate fi reali­ zată cu succes decât prin tratarea acesteia în corelaţie directă cu con­ ceptul de căsătorie. Familia şi căsătoria - fenomene sociale - au evoluat în timp sub influenţa diverşilor factori economici şi sociali. Astfel, de-a lungul timpului, familia a suferit o serie de modificări importante determinate de natura organizării sociale. În cadrul ginţii matriarhale, s-a trecut de la familia înrudită prin sânge ce avea la bază căsătoria pe grupe, carac­ terizată prin faptul că un grup de bărbaţi erau soţii unui grup de femei dintr-o anumită generaţie, la familia bazată pe căsătoria-pereche, în care soţul avea o soţie principală, între alte soţii, iar soţia avea un soţ principal între alţi soţi. Ginta matriarhală se caracteriza prin rolul pri­ mordial acordat femeii şi prin relaţiile de egalitate între sexe. Ulterior, apariţia ginţii patriarhale determină aşezarea bărbatului în centrul fa­ miliei dacice poligamice. Numeroasele transformări soc-iale din epoca statală dacă, între care amintim numai conotaţia importantă pe care a cunoscut-o propri­ etatea privată, au dus la consacrarea familiei monogame'. Astfel, soţia 1 Etimologic, cuvântul „monogamie" provine din grecescul „monos", care înseamnă unu, şi „gamos" - căsătorie.

5

locuia în casa bărbatului (familia avea un caracter patrilocal), iar des­ cendenţa se stabilea pe linie paternă, copiii rămânând în familia tatălui după moartea sa. Relaţiile dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei monogame nu mai erau egale, ele caracterizându-se printr-un statut inferior al soţiei. În ce priveşte căsătoria, aceasta avea la bază răscum­ părarea fetei prin oferirea de daruri şi prestarea de activităţi familiei acesteia. În epoca statală se practicau şi alte forme de încheiere a unei căsătorii, precum: cumpărarea fetei de către bărbat de la părinţii aces­ teia, fie prin licitaţie publică, fie individual. De asemenea, căsătoria era însoţită de acordarea unei dote miresei, dotă care avea menirea de a contribui la susţinerea sarcinilor căsătoriei. Descendenţa în cadrul familiei monogame dacice se stabilea pe linie masculină (patrilinear). Ulterior, în Evul Mediu dezvoltat, familia românească şi-a păs­ trat caracterul patrilocal şi patrilinear. Căsătoria rămâne izvorul fim­ damental al familiei, instituţie reglementată atât de normele canonice bisericeşti, cât şi de nonnele laice ale Legii Ţării. Căsătoria era prece­ dată de logodnă. Specific familiei româneşti era luarea în considerare a consimţământului părinţilor, pe lângă cel al tinerilor. O altă condiţie de fond la încheierea căsătoriei era vârsta, însă fără a se preciza legal o anumită limită maximă de vârstă, erau preferate căsătoriile încheiate la vârste foarte fragede. Căsătoria era însoţită de acordarea unei dote, soţia rămânând proprietara bunurilor dotale, asupra cărora putea face acte de dispoziţie. În epoca fanariotă se menţine statutul inferior al femeii, inter­ dicţia căsătoriei între creştini şi necreştini. Interdicţii de acest gen la încheierea căsătoriei se menţin inclusiv în perioada dictaturii antones­ ciene, când au fost oprite căsătoriile dintre evrei şi români, iar funcţi­ onarii publici nu se puteau căsători dacă şeful administraţiei din care făceau parte refuza să îşi dea consimţământul pe criterii de naţionalita­ te. Din 1941 s-a interzis în mod expres căsătoria funcţionarilor publici şi militarilor cu persoane de origine etnică străină. Indiferent de forma organizării sociale sau de regimul statal, că­ sătoria rămâne izvorul fundamental al familiei. Dreptul roman, la rândul său, consacră reglementări legale faini­ liei şi căsătoriei. Fără a insista prea mult, trebuie să amintim că familia romană arhaică era o familie patriarhală dominată de autoritatea unui 6

pater familias2. La baza acesteia nu stătea rudenia de sânge, raporturile familiale având la bază o legătură juridică între membrii familiei. Această fonnă a familiei a purtat denumirea de familie agnatică, în vreme ce legătura dintre membrii familiei s-a numit legătură agnatică. Pe măsură ce puterea lui pater familias s-a diminuat, rudenia agnatică a fost înlocuită cu cea cognatică, ce avea la bază legătura de sânge. Familia romană avea la bază căsătoria. Ceea ce este de men­ ţionat este faptul că, spre deosebire de căsătoria modernă, căsătoria romană nu era reglementată de drept, ci de morală şi obicei. Căsătoria era precedată de logodnă, însoţită de acordarea inelului şi de remiterea unei dote, ca donaţie făcută soţului. Se făcea diferenţa între căsătoria cum manu şi căsătoria sine manu. În ce priveşte efectele căsătoriei, acestea sunt diferite în funcţie de natura sa. Astfel, în privinţa celei dintâi, soţia intra sub puterea soţului sau a socrului, dacă acesta era pater familias, fiind lipsită de capacitate patrimonială. Soţul avea asu­ pra ei drept de viaţă şi de moarte. În cazul căsătoriei sine manu femeia îşi păstra statutul juridic anterior. În ce priveşte raporturile patrimoniale, în cazul căsătoriei cum manu, femeia alieni juris, îşi menţinea după căsătorie incapacitatea patrimonială, iar femeia sui juris căsătorită cum manu îşi pierdea ca­ pacitatea patrimonială. În cazul femeii alieni juris căsătorită sine manu, aceasta rămânea în continuare lipsită de capacitate patri­ monială, în vreme ce femeia sui juris căsătorită sine manu rămânea pe mai departe stăpâna averii sale pe care o administra cu consimţămân­ tul tutorelui său. Prin urmare, în acest ultim caz se aplica regimul se­ paraţiei de bunuri. Desfacerea căsătoriei opera în principiu la moartea unuia dintre soţi, dar în cazuri extrem de rare şi prin divorţul soţilor ( cauze volun­ tare). Anumite incompatibilităţi erau menţinute în dreptul roman în ce priveşte încheierea căsătoriei (de exemplu: interzicerea căsătoriei din­ tre patricieni şi plebei, interzicerea căsătoriei între rudele spirituale, între latini sau peregrini etc.). 2 A se vedea, în acest sens, Floriniţa Ciorăscu, Cristian Gălăţanu, Drept roman. Parte generală, Ed. Tiparg, Piteşti, 2001, pp. 80-85, Manuel Guţan, Drept privat roman, Ed. Universităţii „Lucian Blaga" Sibiu, pp. 130-143, Liviu P. Marcu, Istoria dreptului românesc, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997.

7

2. Notiunea de familie Devenită cea mai importantă „formă de organizare a vieţii în comun a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie"3, stabilirea exac­ tă a noţiunii de familie comportă discuţii îndelungate, determinate de structura acordată acesteia prin diverse acte normative, precum şi de faptul că ea a constituit obiect de reglementare pentru alte discipli­ ne. Cu atât mai greu de stabilit este noţiunea de familie, cu cât legiu­ itorul nu dă o definiţie generală acestei noţiuni. Analizând reglementările legale în materie se constată că aceas­ tă noţiune este prezentată atât în înţeles restrâns, cât şi în înţeles larg. Astfel, în primul caz, prin familie se înţelege numai soţii şi copiii lor minori, în vreme ce în cea de-a doua ipoteză, pe lângă persoanele amintite anterior, se mai includ şi alte categorii de persoane enumerate expres de lege. De cele mai multe ori, legiuitorul are în vedere înţele­ sul restrâns al acestei notiuni. Potrivit Codului f;miliei4, Familia desemnează fie pe soţi, fie pe aceştia şi copiii lor, fie pe toţi cei care se găsesc în relaţii de familie care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi relaţiile asimilate, sub anumite aspecte, cu cele de familie. Ace�sta este noţiunea de drept comun a familiei. Aşa cum am precizat, există şi alte reglementări legale prin care se stabileşte şi se defineşte noţiunea de familie: 1) Legea nr. 114/1996\legea locuinţei) prevede că prin familie se înţelege „soţii, copiii lor minori şi majori, precum şi părinţii soţilor care locuiesc şi gospodăresc împreună" (art. 17); 2) Codul civil şi Legea nr. 319/1944, stabileşte o sferă mai lar­ gă, care cuprinde „descendenţii, ascendenţii, rudele în linie colaterală până la gradul patru inclusiv şi soţul supravieţuitor"; 3 T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, voi. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucu­ reşti, 1965, p. 17. 4 Adoptat prin Legea nr. 4/1953, publicat în Buletinul Oficial nr. I din 14 ianuarie 1954, modificat şi completat prin Legea nr. 4/1956. Codul familiei a fost modificat prin mai multe acte normative. 5 Republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 393, din 31 decembrie 1997.

8

3) Codul penal înţelege prin familie toate persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere; 4) Legea nr. 272/20046 privind protecţia şi promovarea dreptu­ rilor copilului stabileşte două sensuri ale noţiunii de familie: unul re­ strâns care se referă la părinţii şi copiii acestora, şi altul larg, sens în care legea face referire la familia extinsă, formată din copii, părinţi şi rudele acestora până la gradul IV inclusiv. 5) Legea 18/199 I 7 privind fondul funciar dispune că prin fami­ lie se înţelege soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor. Prin urmare, din enumerarea actelor normative anterioare ar re­ zulta că noţiunea de familie în înţeles juridic are sensuri diferite, în funcţie de domeniul um1ărit. Trebuie menţionat de asemenea că stabilirea înţelesului noţiunii de familie prezintă o importanţă practică, deoarece în anumite situaţii legea stabileşte anumite interdicţii. Astfel, art. 189 Cod procedură civilă prevede că nu pot fi ascultaţi ca martori „rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; soţul, chiar despărţit". Art. 190 prevede, de asemenea, că „în pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta rudele şi afinii . . . , în afară de descendenţi". Interdicţii există şi în materia recuzării. Fără a insista asupra sensului sociologic, redăm o definiţie a familiei potrivit căreia aceasta desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comu­ nitate de viaţă, interese şi întrajutorare8• În final se impune a se face precizarea că relaţiile de familie având la bază căsătoria nu trebuie confundate cu relaţiile bazate pe concubinaj, care urmează a fi analizate într-un alt capitol al lucrării.

6 Publicată în Monitorul Oficial nr. 557, din 23 iunie 2004. 7 Publicată în Monitorul Oficial nr. 37/20.02.1991, modificată şi completată. 8 A. Stănoiu, M . Voinea, Sociolo gia familiei, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1983, p. 5 şi urm.

9

3. Functiile familiei Importanţa familiei ca formă de organizare naturală a societăţii a determinat existenţa şi apariţia, atât Ia nivel intern, cât şi internaţio­ nal a numeroase reglementări legale menite să confere protecţie aces­ tei fonne sociale. Este evident că relaţiile de familie implică atât legături afective, cât şi raporturi de ordin patrimonial. În literatura de specialitate sunt identificate trei funcţii ale familiei: funcţia de perpe­ tuare a speciei, funcţia economică şi funcţia educativă9 . a) Funcţia de perpetuare a speciei, numită şi biologică sau demografică 10, îşi găseşte rădăcini şi în dreptul roman, aceasta fiind scopul fundamental al încheierii căsătoriei. Neputinţa femeii de perpe­ tuare a speciei atrăgea după sine repudierea acesteia. Evoluţia social-economică a unei ţări, condiţiile socio-economi­ ce, realităţile vieţii determină şi hotărăsc unei familii dreptul de a avea copu. Se conturează politici diferite: astfel, în China se urmăreşte frâ­ narea natalităţii, în vreme ce în Europa Occidentală se manifestă feno­ menul încurajării căsătoriei între homosexuali, deşi există opunere din partea bisericii neputându-se realiza funcţia de perpetuare a speciei umane, ca principală funcţie a familiei. b) Funcţia educativă se îmbină cu prima funcţie, cea de perpe­ tuare a speciei, în ceea ce priveşte asigurarea evoluţiei societăţii ome­ neşti. Familia este prima care transmite copilului primele reguli şi de­ prinderi, asigură formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului. Constituţia României, în art. 48, alin. l, teza a 2-a, stipulează „dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor". Tot legea fundamentală prevede în art. 29, alin. 6 că „părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor con­ vingeri, educarea copiilor minori a căror răspundere le revine". Dezvoltând textul constituţional, Codul familiei, în art. 1Ol , sti­ pulează că „părinţii sunt datori să îngrijească de copii. Ei sunt obligaţi 9 Alexandru Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruţa Hageanu, Dreptul familiei, Ed. Ali Beck, Bucureşti, 1997, p. 3. 10 Dan Lupaşcu, Dreptu/familiei, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 9.

10

să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii". Statul îşi îndeplineşte la rândul său rolul privind educaţia copi­ lului prin autoritatea tutelară, care este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndato­ ririle privitoare la persoana şi bunurile copilului. Potrivit reglementărilor art. I 08, alin. 2 din Codul familiei, de­ legaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătu­ ra şi perfecţionarea lor profesională. Tot Codul familiei stipulează sancţiunea decăderii părinţilor din drepturile părinteşti dacă se constată de către instanţa judecătorească, la cerea autorităţii tutelare, că sănătatea sau dezvoltarea fizică a copi­ lului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtarea abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea înda­ toririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea pro­ fesională a copilului nu se fac în spirit de devotament faţă de România (art. 109). Mai mult, potrivit Legii nr. 272/2004, în situaţia în care copilul este lipsit de ocrotire părintească din motive prevăzute de lege, acesta are dreptul la protecţie specială din partea statului, protecţie care se realizează prin aplicarea următoarelor măsuri: plasamentul, plasa­ mentul în regim de urgenţă, supravegherea specializată. Prin urmare, în acest fel, creşterea şi educarea copilului sunt încredinţate fie unei familii, fie unei persoane, fie unui serviciu specializat. c) Funcţia economică este la rândul său influenţată de societa­ te, fiind diferită de la o ţară la alta. Funcţia economică a familiei, în dreptul familiei vizează regi­ mul comunităţii de bunuri al soţilor, precum şi obligaţia de întreţinere în anumite cazuri speciale.

11

Capitolul li CONSIDERATU GENERALE PRIVIND DREPTUL FAMILIEI

1. Definiţia şi obiectul de reglementare a dreptului familiei Ramură autonomă a sistemului nostru de drept, dreptul familiei are un obiect propriu de reglementare. Aparţinând dreptului privat, dreptul familiei cuprinde totalitatea normelor juridice care reglemen­ tează relaţiile personale şi patrimoniale de familie care au ca izvor căsătoria, rudenia, adopţia. Desprins din dreptul civil, dreptul familiei capătă acea autono­ mie despre care vorbeam anterior, devenind o ramură de drept de sine stătătoare, prin intrarea în vigoare a Constituţiei din 1952. Acest mo­ ment a creat cadrul propice apariţiei în 1954 a Codului familiei, ca principal izvor al acestei ramuri de drept. Astfel, majoritatea covârşitoare a normelor specifice dreptului familiei sunt grupate în Codul familiei11• Obiectul de reglementare a normelor dreptului familiei îl consti­ tuie raporturile de familie. Ele pot avea ca izvor căsătoria, adopţia, rudenia. De asemenea, din categoria raporturilor de familie fac parte şi acele raporturi care sunt considerate a fi de familie prin efectul legii. Deosebim, astfel următoarele raporturi specifice dreptului fami­ liei: 1) Raporturi de căsătorie. Potrivit art. 48, alin. 1 din legea fim­ damentală şi art. 1 din Codul familiei, în România, statul ocroteşte că­ sătoria şi familia. Consolidarea şi ocrotirea familiei se fac şi prin 11 Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4 din 4.04.1956 şi republicat în B. Of. nr. 13 din 18.04.1956.

12

măsuri legislative întrucât „condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege" (art. 48, alin. 2 din Consti­ tuţie). Prin urmare, sunt reglementate legal: încheierea căsătoriei, ra­ porturile personale şi patrimoniale dintre soţi, constatarea nulităţii căsătoriei, încetarea căsătoriei, desfacerea acesteia prin divorţ. 2) Raporturi care rezultă din rudenie. Intră în această categorie: raporturile de rudenie dintre rudele în linie dreaptă şi raporturile dintre rudele în linie colaterală până la un anumit grad. De asemenea, sunt reglementate în primul rând raporturile dintre părinţi şi copii cu pro­ blematica specifică: protecţia şi promovarea drepturilor copilului, fili­ aţia etc. 3) Raporturi care rezultă din adopţie. Adopţia este în prezent reglementată de Legea nr. 273/2004 1 2 care defineşte adopţia ca fiind operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adop­ tator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. În legislaţia românească actuală este reglementată şi acceptată numai adopţia cu efecte depline. Ca urmare a efectelor pe care le produce adopţia, relaţiile ce iau naştere în urma acesteia fac obiect de reglementare al dreptului familiei. 4) Raporturile asimilate de lege cu cele de dreptul familiei13 • Sunt incluse în această categorie: obligaţia de întreţinere între foştii soţi, reglementată de art. 41 din Codul familiei; obligaţia de întreţinere între soţul care contribuie la întreţinerea copilului celuilalt soţ şi acel copil, potrivit art. 87 din Codul familiei; raporturile care se stabilesc în cazul în care copilul este lipsit de ocrotire părintească, potrivit Legii nr. 272/2004, raporturile privind tutela, interdicţia şi curatela, regle­ mentate de Codul familiei în art. 113-157 care au şi ele legătură cu raporturile de familie. Trebuie făcută precizarea că există şi raporturi care se stabilesc între membrii familiei şi care nu fac obiect de reglementare al dreptu­ lui familiei, ca de exemplu raporturile de natură succesorală.

1 2 Publ icată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004. 13 În acest sens: l.P. Filipescu, A . I . Filipescu, Tratat de drep tul familiei, Ediţia a VI-a, Ed. Ali Beck, Bucureşti, 200 I , p. 6, Al. Bacaci, p. 7.

13

2. Izvoarele dreptului familiei Ca urmare a faptului că majoritatea dispoziţiilor de dreptul fa­ miliei sunt cuprinse în Codul familiei, acesta este principalul izvor al acestei ramuri de drept. Dispoziţii care reglementează relaţii de fami­ lie există însă şi în alte acte normative. Amintim în primul rând Con­ stituţia României, care cuprinde dispoziţii generale în materie; Decretul nr. 3 1 / 1 954 privind persoanele fizice şi juridice 1 4 ; Decretul nr. 32/1954 de punere în aplicare a Codului familiei; Codul de proce­ dură civilă; Codul muncii; Codul penal; Legea nr. 1 1 9/1996 privind actele de stare civilă 1 5 ; Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promo­ varea drepturilor copilului; Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei ş.a. Sunt izvoare ale dreptului familiei şi izvoare internaţionale, din­ tre care amintim: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului16 ; Legea nr. 18/1990 prin care România ratifică Convenţia O.N. U. cu privire la drepturile copilului 1 7 ; Legea nr. 15/25.03. 1 993 1 8 pentru aderarea Ro­ mâniei la convenţia europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strasbourg; Legea nr. 84/ 1 8. 1 0.1994 1 9 pentru ratificarea Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29.05. 1 993, Legea nr. 203/ 1 5.11 . 2000 20 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiu­ nea imediată în vederea eliminării lor, Legea nr. 567/ 1 9.10.20012 1 pen­ tru ratificarea Protocolului opţional la Convenţia asupra drepturilor copilului privitor la participarea copilului la conflictele armate semnat 14

Publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1 954. Publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 1 1 noiembrie 1 996, cu modificările ulte­ rioare. 16 Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Un ite prin Rezoluţia 2 1 7 A (lll) din I O decembrie 1 948. 17 A fost ratificată de România prin Legea nr. 1 8/ 1 990, publicată în Monitorul Oficial, Partea I , nr. I 09/28.09. 1 990, republicată în M.O. nr. 3 1 4 din 13 iunie 200 I . 1 8 Publicată în Monitorul Oficial nr. 67/3 1 martie 1 993 . 19 Publ icată în Monitorul Oficial nr. 298/2 1 octombrie 1 994. 20 Publicată în Monitorul Oficial nr. 577/ 1 7 noiembrie 2000. 21 Publicată în Monitorul Oficial nr. 692/3 1 octombrie 200 1 . 15

14

de România la 6 septembrie 2000, Legea nr. 470/20.09.200122 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenţia asupra drepturilor copi­ lului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000, Legea nr. 1 O1 din 16.09.1992 23 pentru aderarea României la Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 1 5 octombrie 1 975, Legea nr. 1 00 din 6.03. 1 99 1 24 pentru aderarea României la Convenţia de Ia Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii; Legea nr. 2 1 6/2003 prin care România aderă la Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărâ­ rilor în materie de încredinţare a copiilor25 ; Legea nr. 26/1991 de ade­ rare a României la Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 195626 etc. Raportul dintre actele normative interne şi cele internaţionale sunt stabilite prin legea fundamentală care în două dispoziţii distincte stabileşte: ,,tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"(art. 1 1 ) şi „dispoziţiile constituţionale privind drepturi­ le şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte " (art. 20). Astfel, în cazul unor neconcordanţe între acestea, se aplică în mod prioritar reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne prevăd dispoziţii mai favorabile (art. 20, alin. 2 din Constituţia României).

22

Publicată Publicată 24 Publicată 25 P ublicată 26 Publicată 23

în în în în în

Monitorul Monitor ul Monitor ul Monitor ul Monitor ul

Oficial nr. 60 1/25 septembrie 200 1. Oficial nr. 243/30 septembrie 19 92. Oficial nr. 243/30 septembrie 199 2. Oficial nr. 367/29 mai 2003. Oficial nr. 54 din 1 9 martie 199 1.

15

3. Principiile generale ale dreptului familiei Principiile generale ale dreptului familiei rezultă din dispoziţiile cuprinse în acele acte normative ce reglementează relaţiile de familie. Pot fi considerate principii generale 27 : 1) Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei Se desprinde atât din dispoziţiile Codului familiei, cât şi din ce­ le constituţionale. Şi la n ivel internaţional, acelaşi principiu este con­ sacrat într-o serie de acte importante. Astfel, art. 1 , alin. 1 . din Codul familiei prevede că „în România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprij ină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei". Trebuie să amintim şi reglementarea constituţională potrivit că­ reia „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai de­ cent" ori prevederea din legea fundamentală, conform căreia „copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în rea­ lizarea drepturilor lor" (art. 49, alin. 1 din Constituţie). Legiuitorul constituant român a reglementat că numai prin lege se stipulează condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsă­ toriei, tocmai pentru a se asigura stabi litatea familiei. Ocrotirea famili­ ei apreciem că se realizează şi prin tratamentul j uridic egal aplicabil copiilor din căsătorie cu cei rezultaţi din afara căsătoriei, aşa cum pre­ văd reglementările legii fundamentale în art. 48, alin. 3 . Toate aceste reglementări sunt desigur în concordanţă cu actele internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, care consacră, printre altele, ocrotirea căsătoriei şi familiei şi la care România este parte. Astfel, familia este „elementul natural şi fundamen­ tal al societăţii" ( art. 1 6, alin. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 1 0 decembrie 1 948, art. 1 O, alin. I din Pactul Internaţional privind drepturile econo­ mice, sociale şi culturale, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 1 6 decembrie 1 966 şi notificat de România prin Decretul nr. 2 1 2/ 1 974). 2 7 A se vedea: Al. Bacaci, op. cit . pp. 8- 1 0; l .P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit . pp. 8- 1 0, Dan Lupaşcu, op. cit. pp. 1 7-20.

16

2) Principiul ocrotirii intereselor mamei şi copilului Codul familiei prevede în art. 1 , alin. 2 că „statul apără interese­ le mamei şi copilului . . . ". Acest principiu este dezvoltat prin reglementările Codului fa­ miliei privind stabilirea filiaţiei faţă de mamă ori faţă de tată, obligaţia de întreţinere a copilului, măsurile de ocrotire a minorilor, exercitarea controlului privind modul de îndeplinire a îndatoririlor în legătură cu persoana şi bunurile copilului efectuat de autoritatea tutelară. Ocrotirea copilului este o necesitate subliniată şi de documente­ le internaţionale şi actele în materie. Astfel, Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, impune ocrotirea consecventă a intereselor copilu­ lui, în vreme ce Legea nr. 272/2004 îşi proclamă scopul din art. 1, şi anume „respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului". De asemenea, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipu­ lează în art. 25 şi art. 26 protecţia copilului. Desigur că ocrotirea ma­ mei şi copilului se realizează şi prin norme juridice cuprinse în alte ramuri de drept, ca de exemplu dreptul muncii. 3) Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi Art. 48, alin. 1 din Constituţie consacră liberul consimţământ între soţi la întemeierea familiei, aşa cum stipulează şi art. 1, alin. 3 din Codul familiei. Potrivit prevederilor art. 48, alin. 2, Teza a 2-a din legea fim­ damentală, căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. Acelaşi principiu rezultă şi din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale; Pactul internaţional cu pri­ vire la drepturile civile şi politice; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta mini­ mă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor28 .

28 Adoptată la New York la 1 0 decembrie 1 962, ratificată de România pri n Legea nr. 1 1 6/ 1 992, publicată în Monitorul Oficial nr. 330 din 24 decembrie 1 992, cu o singură rezervă, respectiv d ispoziţia privitoare la celebrarea căsătoriei în absenţa unuia dintre viitori i soţi.

17

4) Principiul monogamiei Art. 5 . din Codul familiei reglementează faptul că „este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsăto­ rită". Acest principiu asigură stabilitatea familiei, statul ocrotind ast­ fel familia inclusiv prin această reglementare. Monogamia este urmare firească a sentimentelor profunde de stimă, de dragoste reciprocă între soţi. 5) Principiul egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie Din ce în ce mai discutat în ultima vreme, acest principiu a fă­ cut obiect de studiu şi de reglementare a multor acte adoptate de O.N . U. El depăşeşte sfera relaţiilor de familie, fiind un principiu gene­ ral care se aplică în toate relaţiile sociale în statele cu adevărat demo­ cratice. Legea fundamentală română proclamă egal itatea soţilor în administrarea problemelor complexe din familie. Codul familiei reglementează expres egalitatea femeii cu bărba­ tul în mai multe texte 2 9 . 6) Principiul protecţiei copilului Articolul 49 din Constituţia României dă contur unui drept de sinteză, care valorifică realitatea în sensul căreia copiii şi tinerii con­ stituie viitorul societăţii. Articolul 49 se referă în exclusivitate la copii şi tineri, categorie specială caracterizată prin particularităţi proprii determinate de vârstă şi lipsa de maturitate. Pentru aceste categorii de persoane Constituţia garantează „un regim special de protecţie şi de asistenţă". Acest text detennină chiar conţinutul altor dispoziţii constituţionale. Astfel, potrivit art. 4 1 din Constituţia României republicată, tinerii au dreptul la măsuri speciale de protecţie socială a muncii. Mai mult, chiar alin. (4 ) al art. 49 din Constituţie stabileşte interdicţia angajării ca salariaţi a tinerilor sub vârsta de 1 5 ani. Această interdicţie valorifică în planul legislaţiei in­ terne o regulă internaţională în sensul căreia vârsta minimă de angaja­ re într-o funcţie salarizată sau într-o muncă nu trebuie să fie inferioară 2 9 Art. I alin. 4, a rt. 2 5, a rt. 97 alin . I.

18

vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie, şi în nici un caz sub 1 5 ani. De asemenea, pe lângă obligaţia statului de a acorda alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau handica­ pat, textul constituţional interzice exploatarea economică şi socială a minorilor, folosirea copiilor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau le-ar pune în primej die viaţa ori dezvoltarea normală, fiind astfel în concordanţă cu alte dispoziţii cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte. Mai mult de atât, art. 63 din Codul familiei consacră principiul asimilării depline a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, principiu consacrat de altfel şi prin Legea nr. I Ol /1992 pentru adera­ rea României la Convenţia europeană asupra statutului juridic al copii­ lor născuţi în afara căsătoriei, care vine astfel să „micşoreze deosebirile între statutul juridic al acestor copii şi cel al copiilor năs­ cuţi din căsătorie"30 .

4. Corelaţia dreptului familiei cu alte ramuri de drept Relaţiile de familie care fac obiect de reglementare pentru drep­ tul familiei îşi găsesc reglementare şi în alte ramuri de drept. a) Legătura dreptului familiei cu dreptul constituţional Aşa cum am precizat, Constituţia este principalul izvor de drept nu numai pentru dreptul familiei, ci şi pentru întreg sistemul unitar al dreptului întrucât este legea fundamentală a statului, conţinând regle­ mentări generale care stau la baza tuturor celorlalte dispoziţii legale. Constituţia prevede principiile fundamentale ale familiei, aşa cum am arătat anterior, principiul protecţiei speciale a copiilor şi tine­ rilor (art. 49), principiul căsătoriei liber consimţite între soţi (art. 48, alin. l ), principiul egalităţii în faţa legii a copiilor din căsătorie cu cei rezultaţi din afara căsătoriei (art. 48, alin. 3). Toate aceste principii generale sunt detaliate de reglementările dreptului familiei. 30 Publicată în M.O. nr. 243 din 30 septembrie 199 2. 19

b) Legătura dreptului familiei cu dreptul administrativ Legătura dintre dreptul familiei şi dreptul administrativ este evidentă dacă avem în vedere numai atribuţiile şi competenţele unor autorităţi ale administraţiei publice privind căsătoria şi familia. Astfel, încheierea căsătoriei are loc în faţa ofiţerului de stare civilă, autoritate din administraţia publică locală care este studiată de dreptul adminis­ trativ. De asemenea, măsurile cuprinse în Legea nr. 272/2004 sunt monitorizate tot de un organ apa.ţinând administraţiei publice, şi anume de Autoritatea Naţională penh il Pmtecţia Drepturilor Copilu­ lui. La nivel local, există de asemenea o serie de organisme înfiinţate în scopul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. c) Legătura dreptului familiei cu dreptul muncii Sunt unele principii constituţionale care sunt dezvoltate şi de dispoziţii ale dreptului muncii, dar tot pentru a ocroti şi sprijini fami­ lia, interesele mamei şi ale copilului. De exemplu, munca tinerilor şi a femeilor, ajutorarea copiilor bolnavi ori handicapaţi, concediile de maternitate, interzicerea exploatării minorilor, interzicerea folosirii minorilor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea nonnală, sunt reglementate de Codul muncii3 1 şi legi speciale. În acord cu dispoziţiile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. l 82/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor32 , prin Constituţia României şi Codul muncii sunt stabilite reguli privind vâr­ sta minimă de încadrare în muncă a minorilor, condiţiile speciale în care aceştia se pot încadra în muncă şi locurile de muncă precum şi formele de muncă pe care nu le pot presta. În spiritul protecţiei copilului, care este unul dintre principiile ce guvernează dreptul familiei, Codul muncii prevede că încadrarea în muncă între 15-16 ani cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali se poate face numai dacă minorului (copilului) ,,nu îi este peri­ clitată sănătatea şi pregătirea profesională" (art. 13, alin. 2). 31 Cod ul munc i i a fost aprobat pr in Legea nr. 53/24.01.2003, p ubl icată în Mon itor ul Ofic ial nr. 7 2/05.0 2.2003 32 Rat ificată de Rom ân ia pr in Le gea nr. 203/15. 1 1.2000, p ubl ica tă în M.O. nr. 577/ 17 no ie mbr ie 2000.

20

d) Legătura dreptului familiei cu dreptul civil Codul civil de la 1 864 a stipulat raporturile de familie ca parte integrantă a dreptului civil ( art. 1 27-460). În unele cazuri, reglementările dreptului civil completează dispo­ ziţii ale dreptului familiei, astfel: în materia privind capacitatea soţilor şi a copiilor, numele soţilor, actele de stare civilă, regimul juridic al bunu­ rilor comune ori proprii ale soţilor. Ca şi în cazul altor discipline înrudi­ te, în măsura în care Codul familiei nu cuprinde dispoziţii exprese, Codul civil va reglementa domeniul relaţiilor de familie. Invers, în materia succesiunii legale ori a rudeniei, normele dreptului familiei le completează pe cele din Codul civil. e) Legătura dreptului familiei cu dreptul procesual civil Este o legătură amplă datorită complexităţii raporturilor specifi­ ce procedurii civile. Litigiile de familie sunt rezolvate pe calea acţiunii în justiţie în faţa instanţelor de judecată, potrivit procedurii civile. Afirmam anterior că legătura dreptului familiei cu dreptul pro­ cesual civil este complexă având în vedere şi o serie de derogări de la procedura de drept comun, tocmai pentru ocrotirea mai eficientă a relaţiilor de familie. De pildă, aria participanţilor în proces este lărgită prin conferi­ rea dreptului de a acţiona în justiţie unor organe care nu sunt de fapt titulare ale drepturilor ori obligaţiilor deduse judecăţii (autoritatea tutelară în cazurile stipulate de art. 44, art. 1 00, art. 107, art. 1 43 din Codul familiei) ori recunoaşterea dreptului de a introduce acţiune de către mama minoră, căsătoria fiind instituţia care-i determină deplina capacitate de exerciţiu. Instituţia divorţului determină, de asemenea, o procedură specială cât priveşte competenţa teritorială a instanţei de judecată, prezenţa părţilor la judecată, termenul de apel. Este inclusă de asemenea în această categorie şi procedura adopţiei interne şi inter­ naţionale, ca procedură derogatorie de la dreptul comun. f) Legătura dreptului familiei cu dreptul internaţional privat Dispoziţiile dreptului familiei se completează cu cele ale drep­ tului internaţional privat în ce priveşte raporturile de familie cu elemente de extraneitate. Legea nr. 1 05/1 992 cuprinde dispoziţii privi­ toare la: căsătorie şi divorţ (art. 1 8-24 din Legea nr. 1 05/1992, filiaţie 21

(art. 25-33), obligaţia de întreţinere (art. 34-35), ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrân­ să (art. 36-39 din Legea nr. 1 05/ 1 992)33 • g) Legătura dreptului familiei cu dreptul penal şi procesual penal Este o legătură importantă având în vedere raporturile juridice care constituie obiectul celor două discipline de drept. Dreptul penal român consacră un regim juridic sancţionator special aplicabil minorului, care se caracterizează prin distincţia între minorii care nu răspund penal şi cei care răspund penal, criteriul dis­ tincţiei în acest sens fiind prin urmare vârsta. Importanţa acestui crite­ riu reiese şi din dispoziţiile art. 40, lit. a) din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, care prevede că „statele părţi se vor strădui să promoveze adoptarea de legi care să stabilească o vârstă minimă sub care copiii acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de încălcarea legii să fie prezumaţi ca neavând capacitatea de a o încălca". Regimul juridic sancţionator aplicabil minorului care răspunde pentru săvârşirea unei infracţiuni este, potrivit Codului penal, un re­ gim special, alcătuit din măsuri educative şi pedepse34 . Dreptul penal stabileşte un regim juridic al pedepselor aplicabile minorului infractor mult mai lejer decât al celui aplicabil infractorilor majori. Tot în drep­ tul penal sunt prevăzute şi criteriile şi principiile în funcţie de care se aplică sancţiunile penale precum şi infracţiunile de familie, incrimi­ nând abandonul de familie, bigamia etc. 33 Legea nr. I05/2 2.09. 199 2 cu privire la reglementarea rapo rturilor de drept interna­ ţional privat a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 245 /0 1.10.199 2. 34 Potrivit art. 1 15 Cod penal, măsurile cu caracter educativ sunt ur mătoarele : mustra ­ rea ; libertatea sub supraveg here ; libertatea sub supraveg here severă ; internarea într -un centru de reeducare ; inte rnarea într -un institut medical -educativ. Pedepsele care se pot aplica minorilor sunt : înc hisoare strictă de la 5 la 15 ani, c ând legea prevede pentru in frac ţiunea săv ârşită pedeapsa deten ţiunii severe ; înc hisoare strictă de la 3 la 1 2 ani , c ând legea prevede pentru in frac ţiunea săv ârşită pedeapsa deten ţiunii severe ; înc hi­ soare strictă între limitele reduse la ju mătate ale pedepsei prevă zute de lege pentru in frac ţiunea săv ârşită, c ând legea prevede pentru aceasta pedeapsa înc hisorii stricte, fără ca minimul înc hisorii stricte aplicabile minorului să depăşească 3 ani ; înc hisoare între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevă zute de lege pentru in frac ţiunea s ăv ârşită, c ând legea prevede pentru aceasta pedeapsa înc hisorii ; amenda sub forma zilelor -amendă, între 5 şi 180 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50000 lei şi 500000 de lei ; munca în folosul comunităţii între 50 şi 250 de ore.

22

În ce priveşte dreptul procesual penal, Codul de procedură pe­ nală prevede un regim special al minorilor arestaţi preventiv. Astfel, aceştia se bucură de un regim special de detenţie preventivă, în raport cu particularităţile vârstei, astfel încât măsurile privative de libertate luate faţă de minori în sensul bunei desfăşurări a procesului penal să nu prejudicieze dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorului. Minorilor reţinuţi sau arestaţi preventiv, li se asigură asistenţă juridică obligatorie, fiind încunoştinţaţi părinţii, tutorele, persoana în îngrijirea căreia se află şi serviciul de reintegrare socială a infrac­ torilor, consemnându-se aceasta în proces-verbal. Minorii reţinuţi ori arestaţi preventiv se ţin separat de majori, în locuri anume destinate, şi respectarea drepturilor este asigurată prin controlul unui judecător anume desemnat de preşedintele instanţei ori prin vizitarea locurilor de detenţie preventivă de către procuror. Minorul între 14 şi 16 ani nu poate fi arestat preventiv decât da­ că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care e învinuit este de­ tenţiunea pe viaţă sau închisoarea de I O ani ori mai mare iar o altă măsură preventivă nu este suficientă.

23

Capitolul III CĂSĂTORIA

Secţiunea 1 . Noţiunea, natura juridică şi caracterele căsătoriei 1 . 1 . Noţiunea de căsătorie Căsătoria reprezintă fundamentul familiei. Ea dă naştere unor raporturi de natură personală şi patrimonială între soţi, care nu pot fi generate de concubinaj. În urma încheierii căsătoriei persoanele do­ bândesc o stare civilă, aceea de soţi. Conceptul de căsătorie poate fi interpretat în două accepţiuni: ca act juridic sau ca stare de fapt a soţilor. În primul caz, căsătoria este actul juridic încheiat de cei care do­ resc să dobândească un statut. În acest sens este necesar acordul de voinţă al viitorilor soţi, aşa cum prevăd reglementările art. 3-18 din Codul familiei. O dată încheiată însă căsătoria, ea nu mai depinde de acordul de voinţă al soţilor, ci este reglementată de normele legale ce stipulează instituţia. Aşadar, după încheierea căsătoriei, soţii sunt de acord să li se aplice regimul specific, nemaiavând posibilitatea să-l modifice. Situaţia juridică de persoane căsătorite este tocmai efectul actu­ lui juridic al căsătoriei. Această situaţie juridică există toată perioada cât durează raportul de căsătorie35 .

35 S. Brădeanu, V. O. Zlătescu, Tratat de drept civil, vo i. I, Partea gene rală, Bucureşti, Ed. Academiei, 1967, p. 24 2 .

24

Termenul de căsătorie poate fi definit şi ca instituţie juridică, în acest sens ea cuprinzând totalitatea normelor juridice care regle­ mentează căsătoria36 . Din multitudinea definiţiilor fonnulate în literatura de speciali­ tate, o reţinem pe cea potrivit căreia „căsătoria este uniunea liber con­ simţită dintre bărbat şi femeie, încheiată potrivit legii, cu scopul întemeierii- unei familii şi reglementată de normele imperative ale le­ giî"37. În dreptul roman, conform unei definiţii celebre a lui Modestin, „căsătoria este unirea bărbatului �1:1:. . ferneia.L_o _cpmuniune pentru -toată viaţa, împărtăşireii drepfolw -divin şi uman"3 8 . Prin urmare, se făcea referire-I� _unfrtfa fiz:ica dintre bărbat şi . femeie; la caracterul monoga­ mic; . caracteml perpetuu (pentru toată viaţa al familiei romane), pre­ cu'in şi la· intrarea soţiei sub puterea soţului său.

1 .2. Natura j u ridică a căsătoriei Determinarea naturii juridice „a unui fenomen înseamnă înca­ drarea lui în una din categoriile fundamentale ale ştiinţei dreptului, categorii care prin exprimarea esenţei fenomenelor ajută la cunoaşte­ rea şi generalizarea ştiinţifică"39 . În Imperiul Roman, căsătoria avea caracter civil, pentru ca prin secolul al X-lea căsătoria să devină o instituţie cu caracter pur religios, determinat desigur şi de preceptele dreptului canonic40 •

36 În limbaju l curent, prin căsătorie se desemnea ză ceremonia ce înso ţeşte a ctu l juri di c în sine. De asemenea se fa ce a desea trimitere la căsătorie prin asemănarea a cesteia cu ,e:{emonia re ligioasă care în dre pt ul nostru nu este pro du cătoare de e fecte juri di ce. .:'..'.). P. Fi li pes cu , Tra ta t. .. , op . cit., p. 14. '1\ Nup �i�e su nt co mj�nc �io maris et femina e et co nsor tium om nis vita e, divini et _ -,(uma ni ;u ns commu mca tw. 39 T. Drăganu , Natura juridică a căsătoriei, Stu diu l Universităţii Babeş-Bo lyai, Series A1ris pru dentia , 1968, p. 1 3. � C. Hamangiu, I. Rosetti-Bă lănes cu , Al. Băi coianu , Tra ta t de drep t civil româ n, vo i. I, E d. AL L, Bu cureşt i, p. 184.

25

Prima Constituţie europeană scrisă, Constituţia franceză din 1 79 1 , proclama căsătoria ca un contract civil, teorie preluată şi de Co­ dul civil român din 1 864. Potrivit Codului civil, căsătoria era acel acord de voinţă al viito­ rilor soţi care se exprima în formă solemnă, în faţa ofiţerului stării civile ( art. 6 1 ). Prin urmare, juriştii epocii au apreciat căsătoria ca un contract solemn prin care bărbatul şi femeia stabilesc uniunea între ei, sancţionată de lege, în scopul convieţuirii4 1 • Conceptul de contract civil al căsătoriei nu este acceptat de lite­ ratura de specialitate, pentru unnătoarele motive42 : a) în cazul contractului scopul este diferit potrivit interesului fi­ ecărei părţi, pe când ambele părţi în cazul căsătoriei urmăresc un scop comun - întemeierea unei familii; b) efectele juridice ale contractului sunt detem1inate de voinţa părţilor, în anumite limite stabilite de lege (vezi art. 5, art. 963, 968 Cod civil) îmbrăcând diverse aspecte, în timp ce efectele căsătoriei sunt prestabilite de lege, voinţa părţilor neputând modifica reglemen­ tările specifice căsătoriei; c) contractul poate fi afectat de modalităţi (termen şi condiţie), în timp ce căsătoria nu este afectată. De pildă, contractul de muncă poate fi încheiat numai dacă minorul a împlinit o anumită vârstă, mi­ nimum 1 5 ani, şi nu îi este afectată sănătatea, moralitatea, viaţa ori dezvoltarea normală sau pregătirea profesională (art. 49 din Consti­ tuţie); d) contractul poate înceta prin voinţa părţilor, pe când căsătoria nu poate fi desfăcută decât de instanţa de judecată, conform reglemen­ tărilor stricte ale legii; e) contractul poate fi modificat prin acordul părţilor, pe când în cazul căsătoriei nu este o asemenea posibilitate; f) în cazul contractului, o parte poate cere rezoluţiunea acestuia dacă cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile ce-i revin, pe când în ca­ zul căsătoriei aceasta poate fi desfăcută numai prin divorţ; g) nulităţile în cazul căsătoriei prezintă anumite particularităţi faţă de nulităţile specifice contractului şi celorlalte acte juridice. 41

42

Idem, p. 183. I. Filipescu, A. Filipescu, Tra ta t de drep tul fam ilie i, op . c it., p. 14.

26

Pe lângă teoria contractuală, alte două teorii încearcă să stabi­ lească natura juridică a căsătoriei: teoria instituţională, potrivit căreia căsătoria este o instituţie juridică, şi teoria mixtă - contractual-insti­ tuţională. În dreptul românesc, căsătoria are un caracter laic, fiind consi­ derată un act juridic bilateral şi solemn.

1 .3. Caracterele căsătoriei Ţinând cont de reglementările actuale din dreptul românesc, pu­ tem identifica următoarele caractere ale căsătoriei: a) Căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie. Deşi autorii în materie evită să amintească acest caracter al uni­ unii dintre un bărbat şi o femeie, considerăm că acesta trebuie avut în vedere pentru că principala funcţie a familiei este aceea biologică. Chiar dacă s-au legiferat în aJte state şi căsătorii între persoane ..de ace­ laşî sex� -imposibiiitatea de a procreaJ�ce ca acele uniuniî ntre persoa­ e ne 'd acelaşi sex să nu intre în sfera conceptului de