Carte Dreptul Familiei [PDF]

Zitiervorschau

DREPTUL FAMILIEI ÎN NOUL COD CIVIL CURS UNIVERSITAR

LECTOR UNIV. DR. MĂDĂLINA BOTINĂ

1

Pentru Alexandru

2

CAPITOLUL I NOŢIUNEA, OBIECTUL ŞI PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI FAMILIEI

Familia uneşte într-o structură socială persoane determinate, în cadrul căreia oamenii sunt legaţi între ei prin căsătorie şi rudenie. DEFINIȚIA Dreptului familiei: Dreptul familiei este o ramură a sistemului de drept ce cuprinde normele juridice care reglementează relaţiile ce se nasc şi se stabilesc între membrii de familie şi între aceştia şi alte persoane. Dreptul familiei este ramura de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi întăririi familiei.1 Obiectul dreptului familiei. Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează raporturile de familie. În mod obişnuit familia dă naştere următoarelor raporturi: a) de căsătorie ce constituie baza familiei; Impun reglementarea unor aspecte cu privire la căsătorie, cum ar fi: -

încheierea căsătoriei;

-

raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi;

-

încetarea, constatarea nulităţii sau anularea ori desfacerea căsătoriei.

b) de rudenie; Modul de stabilire a filiaţiei: faţă de mamă şi faţă de tată;

1

Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VIII-a revăzută și completată, Editura Universul Juridic, București, 2006.

3

Raporturile personale dintre părinţi şi copii, obligaţia reciprocă de întreţinere, protecţia şi promovarea drepturilor copilului ş.a. În al doilea rând, în cadrul acestora sunt incluse raporturile dintre rude în linie dreaptă şi, respectiv, raporturile dintre rude în linie colaterală. c) de rudenie adoptativă; Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. d) asimilate (cele dintre alte persoane ce mai fac parte din familie). Referitor la această „asimilare" aparţin dreptului familiei: - unele raporturi rezultând din luarea unei măsuri de protecţie specială a copilului lipsit de ocrotirea părinţilor săi; - unele raporturi dintre un soţ şi copii celuilalt soţ; -unele raporturi dintre moştenitorii unei persoane care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a prestat întreţinere fără a avea obligaţia legală şi minorul îndreptăţit la întreţinere; - unele relaţii dintre foştii soţi. Sub aspect juridic familia desemnează: grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie), precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. Privită astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către normele legale.  Dezvoltarea dreptului familiei în România: Dreptul familiei, în sistemul nostru de drept, nu a apărut dintr-o dată, prin punerea în aplicare a Codului familiei. Acest cod a fost precedat de o serie de acte normative, care, în succesiunea lor, au marcat desprinderea dreptului familiei din dreptul civil. Căsătoria ca instituţie a apărut cu mult înaintea creştinismului, jucând un rol crucial din punct de vedere social şi economic din timpuri imemoriale. Căsătoria, comuniune de viaţă si de

4

iubire este un bun autentic al umanităţii. Căsătoria este unul din evenimentele de seamă din viaţa oamenilor. Căsătoria este o uniune liber consimţită, cu scopul de a forma o familie. Familia este considerată ca fiind temelia societăţii. Ea devine apoi element de stabilitate socială, deoarece relaţiile din cadrul ei dau tonul relaţiilor din societate. Numele de familie vine din famulus ("sevitor"), care inseamnă potrivit "Dicţionarului etimologic al limbii latine", "ansamblul sclavilor şi al servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş". Familia ajunge să cuprindă agnaţi, rudele pe cale paternă, cognaţi, rudele pe latură maternă, devenind în cele din urmă gens (comunitate formată din rudele de acelaşi sânge). Familia, ca nucleu social, înregistrează o evoluţie continuă, existând în forme diferite de-a lungul istoriei2. Reglementarea situaţiei familiei, prin cutume3 sau prin legi scrise, este una dintre cele mai vechi preocupări ale comunităţilor umane.4 Căsătoria şi familia cunosc o evoluţie în timp5, asupra lor punându-şi amprenta transformările din viaţa economică şi socială, moravurile, tradiţiile, obiceiurile. Putem spune că între căsătorie şi familie, pe de o parte, şi viaţa socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are loc un permanent proces de influenţare, de condiţionare, de ajustare. La nivelul vieţii de familie, în relaţiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeaşi esenţă şi profunzime ca cele din viaţa socială şi, mai ales, nu se instaurează automat. Schimbările petrecute în modelele familiale sunt şi rezultatul acţiunii convergente a unor factori culturali, psihologici, juridici, morali.6 Codul familiei român a intrat în vigoare în anul 1954 și a fost abrogat prin art. 230 lit. m) din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod civil. Astfel, Noul Cod Civil urmăreşte ideea de a promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur cod 7. Tocmai de aceea, acesta a încorporat totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relaţiile de familie şi relaţiile comerciale. 2

Marilena Marin, Istoria dreptului românesc. Curs universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2015. Marilena Marin, Protecția Juridică A Drepturilor Omului Între Cutumă, Lege Și Jurisprudență, în Revista Management Intercultural, Volumul XVI, Numărul 30 / 2014, ISSN Online: 2285 – 9292, Iași, pp. 122-126. 4 Marilena Marin, Alina Popescu, Asserting And Developing The Idea Of Legal Obligation, For Ensuring And Protecting The Human Rights, SEA-Practical Application of Science, vol. 2, issue 3 (5), Fundația Română pentru Inteligența Afacerii, Editorial Department, Iași, nov. 2014, pp. 445-448 5 Marilena Marin, Human Rights Between Abuse And Non-Discrimination (Drepturile omului intre abuz si nediscriminare), în Revista Managementul Intercultural, Volumul XVI, Nr. 2 (31), 2014, pp. 209-213, Brașov, 2014 6 Dumitru V. Firoiu,Istoria statului şi dreptului românesc, vol.2, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998. 7 Pentru precizări terminologice cuvânt înainte redactat de doamna Marilena Uliescu – coordonator - Noul Cod civil comentarii, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011. 3

5

Noul Cod civil are următoarea structură:  Titlul preliminar  Cartea I - Despre persoane  Cartea a II-a - Despre familie  Cartea a III-a - Despre bunuri  Cartea a IV-a - Despre moştenire şi liberalităţi  Cartea a V-a – Despre obligaţii  Cartea a VI-a – Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor  Cartea a VII-a - Dispoziţii de drept internaţional privat8. Pentru a analiza instituțiile din Cartea a II-a a NCC, mai întâi vom analiza definiția conceptului de familie : Familia desemnează fie pe soţi, fie pe aceştia şi copii lor, fie pe toţi cei care se găsesc în relaţii de familie care izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi relaţiile asimilate, sub anumite aspecte, cu cele de familie. Reglementări privind instituţia familiei şi protecţia copiilor sunt reglementate şi de Constituţia României în articolele 48 şi 49. Astfel, se prevede la articolul 48 (1): „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte următoarele: "Copii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie". Art. 49 alin. (1) din Constituţie, republicată: "Copii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Potrivit art. 29 alin. (6) din Constituţie, republicată: "Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine". Subiectele raporturilor reglementate de dreptul familiei au calitatea de :  soţi;  părinte şi copil;  adoptat şi adoptator;  rudă; 8

Ibidem, p.10 : Modelul care a stat la baza eleborării noului Cod civil roman este Codul civil al proviciei Quebec din statul federal Canada, adoptat în 1991.

6

 afin (rudă prin alianţă). Dreptul familiei, ca ramură autonomă de drept, are la bază următoarele principii fundamentale: 1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei, a intereselor mamei şi copilului. Potrivit art. 258 alin (3) din NCC: -

Statul sprijină încheierea căsătoriei, prin măsuri economice şi sociale, precum și dezvoltarea şi consolidarea familiei.

-

egalitatea dintre soţi ;

-

drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori Potrivit art. 48 alin. (2) din Constituţie, republicată9: Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. 2. Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi. Art. 258 NCC alin. (1), precizează că familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi. Stricto sensu, acest principiu cu valoare constituţională înseamnă că voinţa concordantă a viitorilor soţi este singurul factor subiectiv relevant (şi indispensabil) la încheierea căsătoriei. Când fiecare dintre viitorii soţi este major, acordul sau opoziţia părinţilor sau a altor persoane, deşi cu posibile rezonanţe morale, nu are conotaţii juridice. Lărgind cadrul, caracterul liber consimţit al căsătoriei înseamnă că nu există nici privilegii şi nici discriminări de natură socială, rasială, etnică, religioasă etc. în exerciţiul dreptului fundamental al oricărei persoane de a se căsători şi de a-şi întemeia o familie – proclamat prin Declaraţia universală a drepturilor omului [art. 16 alin. (1)]. 9

Constituția României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul național din 8 decembrie 1991. În anul 2003 Constituția a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, lege ce a fost aprobată prin Referendumul national din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului Referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României. În urma revizuirii, Constituția a fost republicată de Consiliul legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare, în Monitoul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

7

3. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor. Constituţia prevede prin art. 48 (1) că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor. Egalitatea femeii cu bărbatul în diferite domenii de activitate este prevăzută şi în unele acte internaţionale: 1) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; 2) Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; 3) Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 4. Principiul sprijinului moral şi material între membrii familiei. În tot ceea ce priveşte căsătoria şi asupra tuturor măsurilor privitoare la persoana şi bunurile copiilor, soţii hotărăsc de comun acord. Exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în interesul copilului: Art. 48 (1) din Constituţie: familia se întemeiază, printre altele, pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Codul familiei, în art. 101, reglementează obligaţia părinţilor de a creşte copilul, îngrijindu-se de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia. Potrivit art. 263 din NCC, drepturile părinteşti se exercită numai în interesul superior al copiilor. Egalitatea în drepturi a copiilor: Art. 48 alin. (3) din Constituţie: Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Art. 260 din N.C.C. prevede: Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie: Copii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. 5. Principiul monogamiei.

8

NCC dispune în art. 273: “Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de persoana care este căsătorită.” Sancţiunile care intervin dacă acest principiu este încălcat sunt: -

de natură civilă - nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii;10

-

de natură penală art. 376 din Codul penal, care incriminează infracţiunea de bigamie.11

10

Emese Florian, Dreptul familiei, ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. A se vedea, Mariana Mitra, Caiet de seminar: Drept penal – partea general, vol. 1 și 2, Editura Pro Universitaria, București, 2015. 11

9

CAPITOLUL II CĂSĂTORIA 

2.1. LOGODNA



DEFINIȚIA LOGODNEI:

Logodna nu reprezintă altceva decât o promisiune reciprocă de căsătorie, făcută – de regulă – într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu este de conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Altfel spus, libertatea de a se căsători, prin componenta ei - dreptul de a nu se căsători – face imposibilă o asemenea obligaţie juridică.12 Vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, Codul civil (după modelul Codului civil francez) şi apoi Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din dorinţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă. 13 Noul Cod civil consacră Capitolul I al Titlului II „Căsătoria” din Cartea a II-a logodnei, pe care o reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei. Este de remarcat faptul că logodna este expres prevăzută în unele legislaţii, precum Codul civil german şi Codul civil elveţian.14 

Natura juridică a logodnei este controversată în doctrină, între teza contractualistă și

cea a unui simplu fapt juridic. 

Condiţiile de fond la încheierea logodnei sunt următoarele :

a) diferenţa de sex (ca şi în cazul căsătoriei); b) îndeplinirea celorlalte condiţii de fond cerute la încheierea căsătoriei. În cazul minorilor nu se cere însă avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare; 12

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - potrivit definiţiei legale din art. 266 alin. (1) NCC, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse în Codul civil elveţian (art. 90), precum şi în Codul civil italian (art. 79). „Logodna franceză” are acelaşi înţeles de promisiune reciprocă de a încheia căsătoria, ce-i drept, desluşit doctrinar şi jurisprudenţial, întrucât legea civilă păstrează tăcerea în privinţa logodnei 13 Marieta Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 31. 14 Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil, Manual pentru uzul formatorilor SNG, București, 2010.

10

c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea logodnei. Dovada se poate face cu orice mijloc de probă. În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit art. 266, căsătoria nu este condiţionată de încheierea logodnei, a cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate pentru viitorii soţi. Logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, în sensul că logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă astfel libertatea oricăruia dintre viitorii soţi de a se căsători sau nu.15 

Ruperea logodnei

Oricare dintre logodnici poate rupe logodna, ceea ce echivalează cu o denunţare unilaterală a logodnei. Ruperea logodnei nu presupune vreo formalitate anume, aşa cum nici încheierea logodnei nu are vreo cerinţă de formă [art. 266 alin. (3) NCC], în consecinţă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă [art. 267 alin. (3) NCC]. Eşecul proiectului marital are drept consecinţă obligaţia de restituire a darurilor primite de logodnici în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei (dispoziţiile art. 268 NCC au corespondent în prevederile art. 91 din Codul civil elveţian şi art. 80 din Codul civil italian). Spre deosebire de răspunderea pentru ruperea logodnei (art. 269 NCC), darurile de logodnă sunt supuse restituirii fără a distinge după cum logodna a luat sfârşit prin consimţământul părţilor care au luat, împreună, decizia de a „desface” logodna sau dacă menţinerea logodnei nu a mai fost posibilă din cauze reproşabile unuia dintre logodnici. Nu există obligaţia de restituire dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici [art. 268 alin. (3) NCC] şi, de asemenea, dacă logodnicii s-au căsătorit între ei. Legiuitorul nu se referă la această din urmă ipoteză; e limpede că obligaţia de restituire nu există dacă logodna nu a fost ruptă. Restituirea darurilor se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, în măsura îmbogăţirii [art. 268 alin. (2) NCC]. Dreptul la acţiune în restituirea darurilor de logodnă se prescrie în termen de un an de la data ruperii logodnei (art. 270 NCC). 16 15

Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil, Manual pentru uzul formatorilor SNG, București, 2010.

11

 2.2. CĂSĂTORIA  FORMALITĂŢILE PENTRU ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

 DEFINIŢIA CĂSĂTORIEI: Uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii. Termenul “uniune” sugerează dubla accepţie a “căsătoriei”, de act juridic şi de statut juridic. CARACTERELE JURIDICE ALE ACTULUI JURIDIC AL CĂSĂTORIEI  Caracterul laic (civil) al căsătoriei, încheierea şi înregistrarea căsătoriei sunt de

competenţa exclusivă a autorităţii de stat.  Caracterul solemn, valabilitatea actului juridic al căsătoriei este condiţionată şi de

respectarea unor condiţii de formă.  Caracterul bilateral, căsătoria luând naştere prin concursul a două voinţe concordante.

Etapa pregătitoare a oficierii căsătoriei este punctată de următoarele elemente:  comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării lor de sănătate (art. 278 NCC);  depunerea declaraţiei de căsătorie (art. 280-281 NCC);  publicitatea declaraţiei de căsătorie (art. 283-284 NCC);  verificările pe care ofiţerul de stare civilă este obligat să le efectueze privind

condiţiile de valabilitate ale proiectului de căsătorie (art. 286 NCC). I. Formalităţi preparatorii ale încheierii căsătoriei 1. Comunicarea reciprocă de către viitorii soţi a stării lor de sănătate (art. 278 NCC);  Din punct de vedere juridic, obligaţia de informare în discuţie este în legătură cu caracterul liber al consimţământului la căsătorie, exprimat în cunoştinţă de cauză.  Ascunderea de către unul dintre viitorii soţi a maladiei de care suferă alterează caracterul liber al consimţământului celuilalt.

16

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.

12

 În consecinţă poate constitui motiv de nulitate relativă a căsătoriei pentru vicierea consimţământului prin dol [art. 298 alin. (1) NCC], dacă sunt întrunite următoarele condiţii cumulative:  – existenţa bolii a fost cunoscută de soţ anterior încheierii căsătoriei, altfel lipseşte elementul intenţional al dolului;  – omisiunea deliberată de a-l informa pe celălalt soţ, anterior căsătoriei, cu privire la acest lucru; altfel spus, boala sau amploarea manifestărilor sale să fi fost ascunsă cu reacredinţă;  – boala prezintă o anumită gravitate; în cazul afecţiunilor minore, obişnuite şi vindecabile, care nu pun în pericol viaţa, sănătatea soţului, nici nu afectează relaţiile dintre soţi ori finalitatea căsătoriei, omisiunea comunicării lor nu constituie dol. 2. Depunerea declaraţiei de căsătorie (art. 280-281 NCC)  Intenţia viitorilor soţi de a se căsători împreună se materializează într-o declaraţie făcută personal.  Prin aceeaşi declaraţie, va fi indicat numele de familie pe care îl vor purta soţii în timpul căsătoriei, precum şi opţiunea lor pentru unul dintre regimurile matrimoniale reglementate de lege. În ceea ce priveşte numele de căsătorie, viitorii soţi trebuie să opteze pentru una din variantele limitativ prevăzute prin art. 282 NCC:  fie pentru nume de familie diferite prin păstrarea, de către fiecare dintre soţi, a numelui purtat înainte de încheierea acestei căsătorii, 

fie pentru un nume de familie comun care poate fi al unuia dintre soţi sau numele lor reunite,

 fie pentru o variantă intermediară, necunoscută în legislaţia anterioară, anume ca unul dintre soţi să-şi păstreze numele dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.

13

 Alegerea se va face ţinând seama de numele de familie actual al fiecăruia dintre viitorii soţi, fără să intereseze modul sau momentul în care a fost acesta dobândit ori stabilit, modificat ori schimbat potrivit distincţiilor din art. 84-85 NCC.  Înţelegerea viitorilor soţi în privinţa numelui de familie, astfel cum a fost consemnată cu ocazia depunerii declaraţiei de căsătorie, poate fi reconsiderată de către aceştia, ceea ce presupune reînnoirea declaraţiei de căsătorie (art. 284 NCC).  Completarea declaraţiei de căsătorie;  Cuprinde: datele de identificare, manifestarea voinţei lor de a se căsători împreună, menţiunea că nu există nici o piedică legală la căsătorie, menţiunea că au luat cunoştinţă de starea sănătăţii lor.  Depunerea actelor anexă declaraţiei de căsătorie; Locul depunerii declaraţiei de căsătorie.  Declaraţia se depune la primăria la care urmează a se oficia căsătoria, adică, ţinând

seama şi de art. 279 NCC, fie la primăria de domiciliu sau de reşedinţă a viitorilor soţi (aceasta fiind regula), fie la o altă primărie (excepţia).  Spre deosebire de încheierea căsătoriei care, aşa cum reiese din art. 279 alin. (1) NCC, se

poate realiza numai la primărie, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului primăriei, însă doar în cazurile anume prevăzute de lege – asupra cărora nu dispunem de vreo indicaţie.  În ipoteza căsătoriei minorului, declaraţia acestuia este „dublată” de cea a părinţilor

sau, după caz, a tutorelui, de asemenea personal exprimată, prin care este încuviinţată căsătoria. Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti [art. 272 alin. (5) NCC]. Caducitatea declaraţiei de căsătorie – Art. 284 NCC Aceasta este una din inovaţiile noului Cod civil şi poate interveni în două situaţii: căsătoria nu a fost celebrată în termen de 30 de zile de la data afişării. Neîncheierea căsătoriei în

14

termen de 30 de zile de la data depunerii declaraţiei atrage caducitatea acesteia, astfel că încheierea căsătoriei face necesară reînnoirea declaraţiei. Reînnoirea declaraţiei de căsătorie - art. 284 NCC În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afişării declaraţiei de căsătorie sau dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, trebuie să se facă o nouă declaraţie de căsătorie şi să se dispună publicarea acesteia.17 3. Publicitatea declaraţiei de căsătorie – art. 283, 284 NCC  În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria şi, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soţ îşi are domiciliul sau reşedinţa, stabileşte art. 283 alin. (1) NCC. 4. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă în legătură cu declaraţia de căsătorie sunt următoarele :  afişarea declaraţiei de căsătorie;  căsătoria se poate închiea numai după expirarea termenului de 10 zile socotit de la data declaraţiei de căsătorie.  opoziţia la căsătorie este manifestarea de voinţă a unei persoane prin care aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă existenţa unor împrejurări de fapt sau de drept interesând valabilitatea căsătoriei ce urmează a se închiea.  publicarea se face în extras, [art. 283 alin. (1) NCC].  ca menţiuni obligatorii, extrasul va cuprinde (2) al art. 283 NCC:  data afişării;  datele de stare civilă ale viitorilor soţi şi, în cazul minorului, o notă privind existenţa încuviinţării părinţilor sau al tutorelui, precum şi înştiinţarea că orice persoană având cunoştinţă despre existenţa unui impediment legal sau despre neîndeplinirea unei cerinţe legale, poate face opoziţie la căsătorie, în scris şi cu arătarea dovezilor pe care se sprijină, în termen de 10 zile de la data afişării [art. 283 alin. (2) NCC]. 17

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014.

15

II. Formalităţile privind însăşi încheierea căsătoriei  Ordinea efectuării operaţiunilor de către ofiţerul de stare civilă 1. Solemnitatea încheierii căsătoriei  căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă;  în prezenţa personală şi concomitentă a viitorilor soţi, însoţiţi de doi martori;  cerinţa prezenţei personale (art. 271 NCC) şi împreună a viitorilor soţi în vederea exprimării consimţământului la căsătorie exclude posibilitatea reprezentării în această materie.  se identifică soţii şi se constată că nu există opoziţii, respectiv, impedimente la încheierea căsătoriei şi se verifică prezenţă celor doi martori;  se constată că sunt îndeplinite

condiţiile de fond la încheierea căsătorie şi se ia

consimţământul viitorilor soţi;  se declară căsătoria încheiată;  se întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă, act ce se semnează de ofiţerul de stare civilă, soţi şi cei doi martori;  se face menţiunea pe cartea de identitate al soţului care şi-a schimbat numele;  se eliberează soţilor certificatul de căsătorie. III. Formalităţile ulterioare încheierii căsătoriei  întocmirea actului de căsătorie (art. 290 NCC).  formalităţi privind regimul matrimonial ales [art. 281 alin. (1) NCC] şi [art. 312 alin. (1) NCC].  dovada căsătoriei . - Ca regulă, dovada căsătoriei se face cu actul de căsătorie şi prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia [art. 292 alin. (1) NCC]. De altfel, potrivit normei cu valoare de principiu cuprinsă în art. 99 alin. (1) NCC, proba stării civile se face prin actele de naştere, căsătorie şi deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

16

- Prin derogare de la regulă, „în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă” – art. 292 alin. (2) NCC.  forţa probantă a actului de căsătorie şi a certificatului eliberat în baza acestuia

17

CAPITOLUL III CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NULITATEA ACTULUI JURIDIC AL CĂSĂTORIEI  DEFINIŢIE: Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea civilă care intervine ca urmare a nerespectării unora din cerinţele de valabilitate stabilite de lege, constatarea sau pronunţarea sa înlăturând, de regulă, efectele acelei căsătorii.  În cazul desfiinţării căsătoriei, cauzele sunt anterioare sau concomitente încheierii

actului juridic, atingând valabilitatea acestuia.  În cazul desfacerii (la divorţ), ele sunt ulterioare naşterii valabile a căsătoriei a cărei

menţinere nu mai este dorită de soţi sau de unul dintre ei.18 Codul civil reglementează nulitatea căsătoriei în Capitolul IV din Titlul II al Cărții a II-a, în art. 293-306. CLASIFICARE: în funcție de interesul ocrotit, nulitățile căsătoriei sunt absolute și relative: 1. CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂ (art. 293-295 N.C.C.) 2. CAZURI DE NULITATE RELATIVĂ (art. 297-303 N.C.C.) 1.1. Lipsa materială a consimţământului la căsătorie [art. 293 alin. (1) coroborat cu art. 271 NCC] Vorbim despre lipsa consimţământului unuia sau ambilor soţi în sensul cel mai concret şi comun posibil: lipsa materială. 1.2. Impubertatea matrimonială (art. 274 NCC) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată de bărbatul care nu a împlinit 18 ani şi de femeia care nu a împlinit 16 ani. -

Nulitatea absolută loveşte căsătoria persoanei minore care, la data încheierii căsătoriei, nu avea vârsta de 16 ani împliniţi.

18

Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011.

18

-

întrucât legea nu distinge, sancţiunea este incidentă indiferent dacă numai unul sau ambii soţi erau impuberi, ori dacă au fost obţinute sau nu avizul, încuviinţările şi autorizarea prevăzute pentru căsătoria minorului în vârstă de peste la 16 ani.

 ACOPERIREA NULITĂŢII ABSOLUTE

Sancţiunea nu se va pronunţa dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii în desfiinţarea căsătoriei survine una din următoarele împrejurări:  soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit-o;  soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată;

1.3. Bigamia [art. 293 alin. (1) corob. cu art. 273 NCC] Nulitatea absolută a căsătoriei încheiată în dispreţul principiului monogamiei implică două cerinţe cumulative: -

există o căsătorie anterioară a cel puţin unuia dintre soţi, căsătorie valabilă din punct de vedere juridic în raport cu momentul încheierii celei subsecvente;

-

cea din urmă căsătorie s-a încheiat potrivit legii. În cazul desfacerii căsătoriei, impedimentul rezultând din starea de persoană căsătorită

este înlăturat: în funcţie de calea urmată în vederea obţinerii divorţului. -

pe data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat divorţul [art. 382 alin. (1) NCC];

-

pe data eliberării certificatului de divorţ [art. 382 alin. (3) NCC] de către ofiţerul de stare civilă sau de notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau de la locul ultimei locuinţe comune a soţilor [art. 375 alin. (1) NCC]

-

Data morţii astfel determinată şi, implicit, data încetării căsătoriei, poate fi rectificată dacă se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată, caz în care data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare [art. 52 alin. (3) NCC].

-

Mariajul soţului celui declarat mort, realizat la o dată ulterioară aceleia reţinute prin hotărârea definitivă declarativă de moarte nu este afectat de o eventuală rectificare a

19

datei morţii, întrucât cauza de nulitate a căsătoriei este evaluată în raport de situaţia existentă la data contractării acesteia. -

Căsătoria încheiată mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de declarare a nulităţii absolute sau de anulare a căsătoriei anterioare nu va fi desfiinţată pentru bigamie întrucât, potrivit prevederii cu valoare de principiu cuprinsă în art. 1.254 alin. (1) NCC, actul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. 1.4. Rudenia în grad prohibit de lege la căsătorie [art. 293 alin. (1) corob. cu art. 274 NCC] - Căsătoria încheiată între rude de sânge sau între rude civile (adoptive) – în linie dreaptă, indiferent de grad, în linie colaterală, până la gradul al patrulea inclusiv – este nulă absolut. - Poate fi încuviinţată căsătoria între verii primari, dar în lipsa autorizării prealabile căsătoria este nulă. A. Rudenia firească: - cât priveşte rudenia firească din afara căsătoriei, stabilită potrivit legii, efectul prohibitiv

este neîndoielnic, la fel şi incidenţa nulităţii absolute; - în situaţia în care rudenia din afara căsătoriei nu este confirmată juridiceşte ţinând seama de raţiunile care au justificat instituirea rudeniei ca impediment la căsătorie. 

IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE

 1. BIGAMIA (starea de persoană căsătorită)  2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ  3. TUTELA  4. ALIENAŢIA ȘI DEBILITATEA MINTALĂ  5. LIPSA DIFERENȚEI DE SEX

20

1. BIGAMIA (starea de persoană căsătorită) 

Legea penală incriminează bigamia şi pedepseşte atât fapta persoanei căsătorite de

a încheia o nouă căsătorie, cât şi fapta persoanei de a se căsători cu o persoană pe care o ştie căsătorită (art. 376 NCP)19. 

Căsătoria încheiată în dispreţul impedimentului bigamiei este sancţionată cu

nulitatea absolută a căsătoriei subsecvente [293 alin. (1) NCC].

2. RUDENIA FIREASCĂ ȘI ADOPTIVĂ Din raţiuni deopotrivă de ordin moral şi de ordin medical, căsătoria este oprită între rudele în linie dreaptă indiferent de grad, precum şi între cele în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv A) RUDENIA FIREASCĂ (art. 274 NCC) În linie dreaptă = legătura de sânge între două persoane este bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană [art. 406 alin. (1) NCC].  Şi rudenia în linie colaterală, întemeiată pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun, însă numai până la gradul IV inclusiv, adică verii primari. EXEMPLU: După numărul naşterilor, dar urcând de la persoana de referinţă până la autorul comun, de la care se coboară apoi până la persoana faţă de care se determină gradul de rudenie. - Fraţii sunt rude de gradul II. - Pe linie colaterală nu există gradul I de rudenie.

B) RUDENIA ADOPTIVĂ  în cazul celui adoptat şi a descendenţilor săi, raporturile de rudenie firească faţă de părinţii fireşti ai adoptatului şi rudele acestora încetează pe data rămânerii definitive a hotărârii de încuviinţare a adopţiei [art. 470 alin. (2) şi art. 469 NCC] 19

Mariana Mitra, Caiet de seminar: Drept penal – partea general, vol. 1 și 2, Editura Pro Universitaria, București, 2015.

21

 dar impedimentul la căsătorie fondat pe rudenia de sânge a adoptatului şi a descendenţilor săi faţă de rudele fireşti se menţine, fiind dublată de interdicţia de căsătorie între rudele civile [art. 274 alin. (3) NCC]. REPRODUCEREA UMANĂ ASISTATĂ În cazul reproducerii umane asistate medical cu terţ donator, filiaţia şi rudenia reală, biologică, diferită de cea legală, nu sunt cunoscute, neputând fi stabilită nicio legătură de filiaţie între terţul donator şi copilul astfel conceput [441 alin. (1) NCC], după cum nici filiaţia copilului astfel conceput nu poate fi contestată din raţiuni ce ţin de caracterul asistat medical al concepţiunii [art. 443 alin. (1) NCC]. Drept urmare, impedimentul rudeniei se va raporta la filiaţia şi rudenia atribuite de lege. DISPENSA  Prin excepţie de la regula care opreşte căsătoria între rudele în linie colaterală până la al

patrulea grad inclusiv, căsătoria poate fi totuşi autorizată între rude în linie colaterală de gradul IV [art. 274 alin. (2) NCC], adică între verii primari [art. 406 alin. (3) lit. b) NCC], fără a distinge între rudenia firească şi cea adoptivă [art. 274 alin. (3) NCC].

3. TUTELA (art. 275 NCC) Este interzisă căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.  Impedimentul fondat pe starea de tutelă este explicabil din punct de vedere moral prin aceea că instituirea tutelei este una din formele alternative de înfăptuire a ocrotirii părinteşti [art. 106 alin. (1) NCC], ca atare tutorele (sau, după caz, soţii tutori), desemnat de părinte (art. 114 NCC) sau numit de instanţa de tutelă (art. 118 NCC) se substituie menirii protective a părinţilor, inclusiv în ceea ce priveşte dreptul de a încuviinţa căsătoria minorului [art. 272 alin. (2) NCC]. 4. ALIENAŢIA ŞI DEBILITATEA MINTALĂ (art. 276 NCC) Alienaţia şi debilitatea mintală anulează discernământul. În lipsa discernământului nu se poate vorbi de consimţământ. Alienaţia mintală se instalează în cursul vieţii persoanei

22

(este dobândită). Debilitatea mintală este dată de afecţiuni psihice existente în momentul naşterii (este nativă).  Este interzis să se căsătorească alienatul mintal şi debilul mintal (art. 276 NCC) din considerente interesând existenţa şi caracterul conştient al manifestării de voinţă exprimate în scopul întemeierii unei familii.  În cazul acestor persoane lipsa discernământului este prezumată în baza art. 164 alin. (1) NCC din materia ocrotirii interzisului judecătoresc, dispoziţie care face referire la persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale.

5. LIPSA DIFERENŢEI DE SEX – ART. 277 NCC



 

 

Legea română interzice în mod categoric mariajul între persoane de acelaşi sex prin art. 277 alin. (1) NCC. Rezistenţa faţă de asemenea căsătorii reiese fără echivoc şi din alte prevederi: art. 259 alin. (1) şi (2) NCC – „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie …”, respectiv „Bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”, art. 271 NCC – „Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie…”; de asemenea, potrivit art. 266 alin. (5) NCC logodna, ca promisiune maritală reciprocă, se poate încheia doar între bărbat şi femeie. Sancţiunea nesocotirii acestei condiţii de fond este nulitatea absolută [art. 293 alin. (1) NCC]: Căsătoria tradiţională, încheiată între un bărbat şi o femeie, este singura formă de uniune recunoscută de lege: pe de o parte, căsătoria între persoane de acelaşi sex este interzisă. Pe de altă parte, asemenea căsătorii încheiate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini, precum şi orice altă relaţie de cuplu (parteneriat civil) oficializată în afara ţării, de cetăţeni români sau străini, de sex opus sau de acelaşi sex, în România sunt lipsite de efecte juridice.

23

CAPITOLUL IV DESFACEREA CĂSĂTORIEI

I. CONSIDERAȚII GENERALE 1. Noţiunea de “desfacere a căsătoriei”

Definiţie: Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate de disoluţie a căsătoriei valabil încheiată, constatată sau, după caz, pronunţată de o autoritate învestită 20. N.C.C. consacră instituţiei desfacerii căsătoriei Capitolul VII din Cartea a II-a, art. 373-404. Art. 373 NCC stabileşte că „divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.21 Coroborând aceste dispoziţii cu cele statuate prin art. 374-381 NCC, precum şi cu cele cuprinse în art. 917-923 N.C.P.C., cazurile de divorţ pot fi sistematizate astfel: I. Divorţul remediu: sunt calificate ca atare de însuşi legiuitor divorţul prin acordul soţilor, divorţul la cererea unuia dintre soţi acceptată de celălalt, precum şi divorţul din motive de sănătate (art. 917-921 NCPC); II. Divorţul din culpa soţilor, cerut fie pentru că din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă [art. 922 alin. (1) NCPC], fie pentru o separaţie în fapt care a durat cel puţin 2 ani [art. 923 alin. (1) NCPC]. Divorţul se pronunţă fie din vina ambilor soţi, fie din vina exclusivă a soţului pârât. Divorţul nu poate fi pronunţat în situaţia în care din probele administrate rezultă culpa 20 21

Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. Ibidem.

24

exclusivă a soţului reclamant, iar soţul pârât nu a formulat cerere reconvenţională solicitând, şi el, desfacerea căsătoriei. I. a)

Divorţul remediu: divorţul la cererea ambilor soţi, consensual „propriu-zis” cum l-am numit, în

cazul căruia acordul există la data cererii de divorţ; b) divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt, pe scurt, divorţul consensual „imperfect”, a cărui specificitate constă în aceea că acordul soţilor intervine ulterior cererii de divorţ formulată iniţial pe temeiul culpei unuia dintre soţi în destrămarea căsniciei. Divorţul la cererea unuia dintre soţi, acceptată de celălalt, (divorţul consensual imperfect) – art. 379 alin. (2) NCC este una din inovaţiile noului Cod civil. Potrivit prevederilor art. 379 alin. (2) NCC în ipoteza divorţului cerut după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani, divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor. Divorţul din motive de sănătate (art. 381 N.C.C.) Admisibilitatea cererii de divorţ presupune întrunirea următoarelor condiţii: - starea precară de sănătate a unuia dintre soţi; - imposibilitatea continuării căsătoriei; - relaţia de cauzalitate între starea soţului şi imposibilitatea continuării căsătoriei. II.

Divorţul din culpă

Presupune desfacerea căsătoriei la iniţiativa unuia dintre soţi. Motivele temeinice de divorţ:  pot fi de natură subiectivă, fondate pe conduita culpabilă a unuia sau ambilor soţi; acestea sunt lăsate la aprecierea instanţei;

25

 pot fi de natură obiectivă, neimputabile vreunuia dintre soţi (boala gravă a unuia dintre soţi);  motivele invocate să fi vătămat grav relaţiile dintre soţi;  motivele de natură subiectivă sau obiectivă afirmate şi dovedite în faţa instanţei vor constitui temei al desfacerii căsătoriei numai dacă s-au răsfrânt asupra relaţiilor dintre soţi, vătămându-le grav. Continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă:  Instanţa judecătorească urmează să apreciaze în concret dacă menţinerea căsătoriei mai este sau nu posibilă, ţinând seama de: - natura şi gravitatea motivelor de fapt invocate; - de măsura în care acestea au marcat covieţuirea soţilor; - de întreg complexul de împrejurări caracteristice speţei. Actuala reglementare menţine sistemul de a nu se enumera motivele de divorţ şi a se putea desface căsătoria atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi s-au vătămat grav şi nu mai este posibilă continuarea căsătoriei. Temeinicia motivelor de divorţ se apreciază de la caz la caz de către instanţa de judecată. Acordul părţilor pentru desfacerea căsătoriei şi cererea de divorţ a unui soţ pe temeiuri de sănătate sunt considerate de lege motive temeinice.22 II.

PROCEDURA DIVORŢULUI:

Urmează o procedură specială, reglementată de art. 914-934 din Codul de procedură civilă. Pe lângă dispozițiile de drept material privind desfacerea căsătoriei prin divorț din Codul civil, Codul de procedură civilă conține, la rândul său, norme de drept procedural privind divorțul.23 Definiție: înţelegând prin „procedură specială” acel ansamblu de reguli care, într-o materie strict determinată de lege, derogă sub mai multe aspecte de la normele generale de procedură civilă, completându-se însă cu normele dreptului comun în măsura necesară şi compatibilă.24 22

Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014. 24 Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. 23

26

Acţiunea de divorţ aparţine numai soţilor, ea având un caracter strict personal nu poate fi introdusă decât de către soţi. Competenţa: Acţiunea de divorţ este de competenţa instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuință comună a soţilor, potrivit art. 914 alin. (1) C. Proc. civ. Dacă soţii nu au locuință comună sau dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei judecătoreşti a celei din urmă locuință comună, instanţa competentă este aceea în a cărei circumscripţie se află locuința pârâtului.Când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă instanța în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, iar în lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.25 Cererea de chemare în judecată: Elementele generale ale cererii de chemare în judecată indicate în art. 194 C. proc. civ.: -

numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;

-

numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional. (Soţii nu pot fi reprezentanţi în instanţă de avocaţi, ci doar asistaţi).

-

obiectul cererii. Capătul principal de cerere va fi cel referitor la desfacerea căsătoriei. Obiectul cererii de chemare în judecată poate fi modificat şi completat pe tot parcursul procesului prin formularea de cereri accesorii;

-

arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;

-

arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;

-

semnătura, care atestă nu numai voinţa părţilor de a declanşa procesul civil, ci şi exactitatea conţinutului cererii de chemare în judecată.

25

Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014, pp. 96-97.

27

Consimţământul liber al soţilor: Preşedintele instanţei va verifica existenţa consimţământului soţilor, după care va fixa un termen pentru soluţionarea cererii în camera de consiliu, La termenul de judecată instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi în caz afirmativ va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ. Împăcarea soţilor stinge acţiunea de divorţ. Alte menţiuni: -

numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau a acelora care au aceeaşi situaţie legală. (la cererea de divorţ se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de naştere al copilului minor).

-

cererea de divorţ împreună cu înscrisurile doveditoare poate fi depusă fie personal de către reclamant, fie prin reprezentant legal (mandatar avocat sau mandatar neavocat) preşedintelui judecătoriei. Cererea reconvenţională: Legea procesuală îi permite soţului pârât să se apere sau să solicite şi el desfacerea

căsătoriei, prin intermediul cererii reconvenţionale. Soţul pârât nu poate cere desfacerea căsătoriei din vina reclamantului, decât prin cerere reconvenţională. Potrivit art. 916 alin. (1) C. proc. civ., soțul pârât poate să facă și el cerere de divorț, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal, pentru faptele petrecute înainte de această dată, iar pentru faptele petrecute după acestă dată, pârâtul ar putea face cerere până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului.26 Nerespectarea termenelor privitoare la depunerea cererii reconvenţionale de către pârât atrage după sine sancţiunea decăderii din dreptul de a mai solicita divorţul din vina exclusivă a reclamantului. Participanţii la procesul de divorţ: În materie de divorţ, părţile sunt obligate să se înfăţişeze în persoană în faţa instanţelor de fond, cu excepţia situaţiilor în care: 26

Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 101.

28

 unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate;  unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă;  unul dintre soţi este pus sub interdicţie;  unul dintre soţi are reşedinţa în străinătate. Pentru primul termen de judecată, în faţa instanţei se cere prezenţa obligatorie a reclamantului. Dacă acesta lipseşte nejustificat, însă pârâtul se înfăţişează, cererea va fi respinsă ca nesusţinută. În cazul divorţului pe baza acordului soţilor : La termenul de judecată în primă instanţă se cere prezenţa ambilor soţi pentru a se verifica stăruinţa lor în desfacerea căsătoriei după această procedură. După acestă verificare se trece la judecarea cererii de divorţ. Dacă nu se prezintă ambii soţi, în sensul arătat, cererea de divorţ ar urma să se respingă. Participarea procurorului este necesară în procesele în care este implicată situaţia juridică a minorilor. -

când soţii au copii minori, se va dispune şi citarea şi ascultarea autorităţii tutelare.

-

C.proc. civ. nu consacră însă în mod expres obligativitatea participării tutelare.

-

autoritatea tutelară este chemată să dea doar un aviz cu privire la încredinţarea minorilor, fără ca instanţa să fie obligată să i se conformeze.

-

ascultarea copiilor minori care au împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie în procesele de divorţ, în vederea încredinţării lor. Potrivit art. 920 alin. (3) C. proc.civ., în toate cazurile, instanța este obligată să-l asculte pe copilul minor, potrivit prevederilor Codului civil. Astfel, ascultarea copiilor minori rezultați din căsătorie sau asimilați acestora este obligatorie dacă au împlinit 10 ani și facultativă pentru minorii sub 10 ani.

-

ascultarea minorului se va face în camera de consiliu, iar dacă instanţa găseşte potrivit, va asculta minorul fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă. Probele în procesul de divorţ: Divorţul din culpă implică probaţiunea motivelor temeinice invocate în susţinerea cererii.

Sarcina probei aparţine aceluia „care face o susţinere în cursul procesului”. Fie că desfacerea căsătoriei este argumentată de parte prin existenţa unor motive temeinice care au afectat grav relaţiile conjugale, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, fie

29

de o despărţire în fapt care a durat cel puţin doi ani, probaţiunea vizează împrejurări de fapt, ca atare sunt admisibile oricare din mijloacele de probă reglementate de lege.27 A) Mijloace de probă neadmise în dreptul comun dar admise în materia divorţului: Legea permite audierea ca martori şi a rudelor şi afinilor până la gradul trei inclusiv, în afară de descendenţi. B) Mijloace de probă admise în dreptul comun dar neadmise în materia divorţului: Interogatoriul nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divorţ. Deosebit de utilă se poate dovedi proba prin interogatoriul pârâtului, pentru că oferă contextul procesual în care acesta poate face mărturisirea faptelor ce îi sunt imputate de soţul reclamant şi în acest fel, dacă reclamantul este de acord, divorţul din culpă se „converteşte” în divorţ amiabil, scutit de orice altă probaţiune vizând existenţa şi temeinicia motivelor de divorţ. Când există cereri accesorii divorţului, supuse soluţionării instanţei, probele şi probaţiunea urmează regimul de drept comun în materie. Unele cereri accesorii divorţului este obligatoriu să-şi găsească o rezolvare consacrată prin hotărârea de admitere a cererii de divorţ: exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, numele soţilor post-divorţ. Am ţinut să readucem în atenţie categoria cererilor accesorii obiective, pentru a semnala faptul că soluţionarea aspectelor legate de exercitarea autorităţii părinteşti implică o probaţiune specifică: este obligatorie efectuarea unui raport de anchetă psiho-socială, la fel şi ascultarea de către instanţă a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, şi este facultativă ascultarea copilului în vârstă de până la 10 ani. Ascultarea copilului în vârsta de peste 10 ani este imperativă, dar alegerea sa nu obligă instanţa. Dorinţa exprimată de minor va fi analizată şi apreciată în raport de celelalte probe administrate în cauză, mai cu seamă în acele situaţii în care, dată fiind vârsta sau gradul de maturitate, există suspiciunea că nu ar fi în măsură să-şi evalueze corect interesul28. Părţile se pot folosi: - înscrisuri sub semnătură privată; - înscrisuri autentice; - înscrisuri care ţin de mijloace moderne de comunicare; - fotografia. 27

Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. În acest sens, C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 969/2005, Curtea de Apel Cluj. Buletinul Jurisprudenţei 2005, Ed. Sfera, Cluj-Napoca, 2006, p. 321-322; C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 55/2004, Jurisprudenţă naţională 2004-2005, Ed. Brilliance, Piatra-Neamţ, 2006, p. 269. 28

30

Renunțarea la judecată sau împăcarea soților: Potrivit art. 923 C. proc. civ., reclamantul poate renunța la judecată în tot cursul judecății, chiar dacă pârâtul se împotrivește.Renunțarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii reconvenționale prin care pârâtul cere divorțul. Aceasta poate fi soluționată independent de cererea principală. Acțiunea de divorț se stinge prin împăcarea soților în orice fază a procesului, chiar dacă intervine în instanța de apel. Hotărârea instanței de închidere a dosarului ca urmare a împăcării părților nu va avea autoritate de lucru judecat asupra fondului.29 Decesul în timpul divorțului: Dacă în timpul procesului de divorț unul dintre soți decedează, instanța va lua act de încetarea căsătoriei și va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului. Prin excepție, când cererea de divorț se întemeiază pe culpa pârâtului și reclamntul decedează în cursul procesului, lasând moștenitori, aceștia vor putea continua acțiunea, pe care instanța o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soțului pârât. În caz contrar, instanța va închide dosarul.30 Prevederile art. 925 alin. (2) c. proc. civ. Vor fi aplicabile și în cayul în care pârâtul a formulat cerere reconvențioanlă prin care solicită desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a celulilalt soț; în schimb, acestea nu sunt aplicabile în cazul cererilor de divorț care nu se întemeiază pe culpa unuia dintre soți, ci pe culpă comună. Potrivit alin. (3) al art. 925, pentru introducerea în cauză a moștenitorilor soțului reclamant, instanța va face aplicarea art. 412 alin. (1) pct. 1, adică instanța va suspenda de drept judecarea cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. Potrivit art. 925 alin.(4), în cazul în care acțiunea este continuată de moștenitorii soțului reclamant, căsătoria se socotește defăcută la data introducerii cererii de divorț. Consecința practică pentru moștenitori este aceea

29

Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 106. 30 Marieta Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 133.

31

că soțul pârât nu va mai fi considerat moștenitor, căsătoria fiind desfăcută la o dată anterioară decesului soțului reclamant.31 Hotărârea de divorț: Potrivit art. 926 C. proc. civ., hotărârea prin care se pronunță divorțul nu se va motiva, dacă ambele părți solicită instanței acesta. Textul de lege se referă exclusiv la capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei, motivarea soluției cu privire la cererile accesorii divorțului fiind obligatorie. Ca atre, prevederile art. 926 C. proc. civ. Derogă de la cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reglementează conținutul hotărârilor judecătorești, dar numai în care există solicitare expresă a părților în acest sens.32 Data desfacerii căsătoriei este data la care hotărârea prin care a fost pronunţat divorţul a rămas definitivă.33 Căi de atac. Formalităţi de publicitate a hotărârii de divorţ Hotărârea prin acre se pronunță divorțul poate fi atacată cu apel, nefiind susceptibilă și de recurs, potrivit art. 483, coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. a) N.C.P.C. Apelul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesuținut, dacă la judecată se prezintă numai pârâtul. Apelul pârâtului va fi judecat, chiar dacă se înfățișează numai reclamantul. Instanţa la care hotărârea de divorţ a rămas definitivă o va trimite, din oficiu, serviciului de stare civilă unde a fost încheiată căsătoria, Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, precum şi – atunci când unul dintre soţi a fost profesionist – registrului comerţului.34

31

Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 107, apud M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic, București, 2013, vol II, pp. 668-669. 32 Păuna Neculae, Daciana Popa, Ramona Cîrlig, Desfacerea căsătoriei prin divorț, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 107 33 Emese Florian, Dreptul familiei, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2011. 34 Marieta Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 133.

32

 EFECTELE DIVORŢULUI CU PRIVIRE LA BUNURILE COMUNE : La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se pot împărţi, potrivit art. 385 si urm. din NCC, nu numai prin hotărâre judecătorească, ci şi prin învoiala soţilor, şi numai dacă soţii nu se învoiesc va hotărî instanţa de judecată.  Dreptul la acţiunea în împărţealaă a bunurilor comune nu se prescrie.

 Dreptul de a intenta acţiunea revine soţilor sau foştilor soţi, calitatea lor procesuală bazându-se pe calitatea de codevălmaş asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR COMUNE ALE SOŢILOR LA DESFACEREA CĂSĂTORIEI se poate realiza:  1. Prin învoiala soţilor Învoiala soţilor poate să intervină numai după introducerea acţiunii de divorţ, dar îşi va produce efectele doar după desfacerea căsătoriei. Aceasta poate avea loc: a) concomitent cu intervenirea hotărârii de divorţ; b) în cursul procesului de divorţ, fie că învoiala se face în faţa instanţei, fie printr-un

act întocmit în faţa notarului public; c) în perioada imediat următoare rămânerii definitive a hotărârii de divorţ; d) după înregistrarea hotărârii de divorţ.

Învoiala părţilor ar putea fi concepută: a) având ca obiect numai stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor comune (împărţirea în fapt urmează să se facă de către instanţa de judecată). b) având ca obiect determinarea în natură a lucrurilor, precum şi stabilirea sumelor pe care urmează să le primească fiecare dintre soţi prin împărţirea bunurilor comune. Forma învoielii părţilor: - Partajul se poate face prin învoiala părţilor; - Dacă legea nu pretinde forma autentică, învoiala se poate face chiar şi verbal;

33

- Cerinţa formei scrise vizează numai dovada tranzacţiei, iar nu şi validitatea acesteia. 

2. Prin hotărâre judecătorească:

-

Acţiunea de partaj = constituie modul specific şi cel mai frecvent prin care încetează

dreptul de prorpietate comună în devălmăşie a soţilor. -

Acţiunea în partaj urmăreşte să transforme dreptul indiviz al copărtaşilor într-un

drept diviz şi exclusiv asupra bunurilor determinate din masa bunurilor supuse împărţelii. 

NCC nu prevede în mod expres modul în care trebuie să se facă împărţirea bunurilor

comune: -

în părţi egale

-

sau în părţi variabile. În vederea realizării partajului există trei modalităţi concrete:

-

împărţeala în natură;

-

atribuirea bunului în întregul său unuia dintre copărtaşi;

-

vânzarea bunurilor, fie prin buna învoială, fie prin licitaţie publică. Stabilirea cotelor de contribuţie se face asupra întregii mase de bunuri comune se

întemeiază astfel: 

existenţa dificultăţilor în stabilirea fiecărui soţ la dobândirea fiecărui bun în parte, mai

ales când este vorba de o perioadă mai îndelungată; 

bunul dobândit în timpul căsătoriei prin contribuţia exclusivă a unui soţ este comun,

dacă nu se încadrează în categoriile de bunuri exceptate de la comunitate, ceea ce ar însemna, în soluţia contrară, ca asemenea bunuri să fie atribuite prin împărţire numai soţului ce

le-a

dobândit; 

dat fiind că munca femeii în gospodărie şi pentru creşterea copiilor nu este direct

producătoare de venituri, ar însemna ca aceasta să nu fie luată în considerare ca o contribuţie la dobândirea bunurilor comune. Cotele părţi ale soţilor pot fi neegale, dacă aportul soţilor la dobândirea bunurilor comune este diferit: EXEMPLE:  inexistenţa oricărui drept al unuia dintre soţi, dacă se dovedeşte că acesta nu a avut nici o contribuţie la dobândirea bunurilor şi la susţinerea sarcinilor căsătoriei.

34

 când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, instanţa poate împărţi bunurile comune în părţi egale între soţi.  La prima zi de înfăţişare, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va cere declaraţii cu privire la :  fiecare dintre bunurile supuse împărţelii;  va lua naştere de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor comune, locul unde se află şi valoarea acestora.  evaluarea judiciară se va face cu privire la bunurile rămase în dispută.  Valoarea care va fi avută în vedere este valoarea de circulaţie, adică preţul care

poate fi obţinut prin vânzarea pe piaţa liberă a bunurilor la data judecăţii:  şi nu la preţul cu care bunurile au fost achiziţionate  sau valoarea lor în momentul dobândirii. Stabilirea contribuției fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de probă. Hotărârea judecătorească de împărțire a bunurilor comune:  La efectuarea partajului, instanţa va căuta, în măsura posibilului, să împartă în natură bunurile comune ale soţilor, ca astfel să se consacre tot un drept de proprietate asupra acestor bunuri.  În contextul acestei atribuiri, instanţa va trebui să aibă în vedere:  interesele fiecărui soţ;  natura bunurilor atribuite;  posibilitatea de valorificare a acestora din punct de vedere economic. Când loturile atribuite nu sunt egale ca valoare, soţul care a primit lotul mai valorors va plăti o anumită sumă celuilalt, numită sultă. Hotărârea de partaj rămasă definitivă constituie titlu executoriu:  şi este susceptibilă de a fi executată indiferent dacă în acţiune s-a cerut sau nu predarea efectivă a bunului şi chiar dacă instanţa a dispus această predare.  Acţiunea de partaj ca mijloc principal de încetare a dreptului de proprietate comună are un caracter de realizare, de transformare a dreptului indiviz într-un drept diviz şi exclusiv, din universalitatea de bunuri susceptibilă de executat. Împărţirea bunurilor comune la încetarea sau desfiinţarea căsătoriei:

35

-

în cazul încetării căsătoriei Ca urmare a morţii unuia din soţi, împărţirea bunurilor comune comportă două

operaţii succesive: 1. Determinarea cotei care se cuvine soţului supravieţuitor din masa bunurilor comune

2. Detreminarea cotei acestuia în calitate de moştenitor Problema este mai complexă în situaţia în care moartea unuia dintre soţi a fost declarată judecătoreşte. - data morţii va fi cea stabilită prin hotărârea judecătorească. - astfel, dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti bunurile dobândite de soţul în viaţă au stat sub semnul prezumţiei de comunitate, din momentul rămânerii definitivă a hotărârii, retroactiv, aceste bunuri îşi pierd caracterul de bunuri comune, devenind bunuri proprii. Efectele divorţului în relaţiile dintre părinţi şi copii: Desfacerea căsătoriei prin divorţ nu trebuie să ducă la prejudicierea în vreun fel a dreptului copilului de a beneficia şi pe viitor de drepturile şi îngrijirea care să-i asigure dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială.

36

CAPITOLUL IV RUDENIA  DEFINIȚIA RUDENIEI:

Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege. Modalitatea de stabilire a legăturii de rudenie este detaliată în cuprinsul art. 406 N.C.civ. Astfel: - rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă35; - rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun36. Gradul de rudenie se stabileşte astfel: - în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea; - în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.  DEFINIȚIA RUDENIEI CIVELE:

În afara de rudenia bazată pe legătura de sânge, există și rudenia care este urmarea actului juridic al adopției (rudenia civilă). Spre deosebire de rudenia bazată pe legătura de sânge, rudenia din cadrul adopției se bazează pe actul adopției, act juridic. Se creează legături de filiație între adoptator, pe de o parte, și adoptat și descendenții lui, pe de altă parte. 37 35

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - Rudenia în linie dreaptă uneşte persoanele care descind unele din altele, fie în mod nemijlocit (copii-părinţi), fie în mod mijlocit (nepoţi-bunici) şi poate fi „derulată” în sens crescător, adică ascendent (bunăoară, de la strănepot spre străbunic), sau în sens descrescător, descendent (de la străbunic spre strănepot). 36 Ibidem, este legătura dintre persoanele care, fără a descinde una din alta, au un ascendent comun, cum este cazul fraţilor. 37 Laura Cetan Voiculescu, Dreptul familiei. Note de curs și manual de seminar, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 178.

37



DEFINIȚIA AFINITĂȚII:

Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.38

38

Marieta Avram, Laura Marina Andrei, Instituția familiei în Noul Cod Civil – Manual pentru uzul fomatorilor SNG, București, 2010 – lucrare CSM.pdf

38

CAPITOLUL V FILIAȚIA



DEFINIȚIA FILIAȚIEI: Noţiunea de filiaţie evocă legătura juridică existentă între o persoană şi ascendenţii săi ca

urmare a descendenţei biologice. În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un

copil şi fiecare dintre părinţii lui. Filiaţia se întemeiază pe legătura de sânge dintre un copil şi părinţi, care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei. Filiaţia se stabileşte: A) faţă de mamă şi se numeşte maternitate; B) faţă de tată se numeşte paternitate. - fiecare din acestea fiind din căsătorie şi din afara căsătoriei. Filiaţia, indiferent că este din căsătorie sau din afara căsătoriei, constituie izvorul rudeniei fireşti, o categorie cuprinzătoare, reunind atât persoanele care prin naştere descind unele din altele – rudenia în linie dreaptă – cât şi persoanele care au un autor comun – rudenia în linie colaterală. Filiația prin reproducere umană asistată cu terț donator: Faptul că o persoană este concepută prin tehnici medicale de reproducere umană nu modifică statul său: maternitatea sa se stabilește, fără excepție, după aceeași regulă universală mater semper certa est39 și, funcție de starea civilă a mamei la data concepției sau a nașterii copilului, ca și în cazul copilului conceput pe cale naturală, el este considerat, după caz, din căsătorie sau din afara căsătoriei, prin urmare cu filiația paternă prezumată în puterea legii, respectiv cu paternitatea nestabilită (art. 443, 444 NCC).40

39

Mama este întotdeauna certă - principiu din dreptul roman, care are putere de prezumție juris et de jure (locuțiune exprimând ideea de prezumție legală cu caracter absolut, neputând fi combătută prin nici un alt mijloc de dovadă). 40 Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2011.

39

A) FILIAŢIA FAŢĂ DE MAMĂ: Filiaţia maternă rezultă din faptul material al naşterii copilului de către o anumită femeie. Pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, trebuie să se dovedească faptul naşterii copilului, precum şi identitatea dintre copilul născut şi cel ce vrea să-şi stabilească filiaţia.  Faptul naşterii

certificatul constatator al naşterii; filiația față de mamă se

dovedește prin certificatul constatator al nașterii.  Dovada filiaţiei se face prin certificatul constatator al naşterii.

Contestarea realităţii celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada naşterii şi a identităţii se poate face prin orice mijloace de probă în faţa instanţei judecătoreşti. Starea civilă, rezultând din certificatul constatator al nașterii unită cu o folosință conformă cu certificatul de naștere face dovada absolută a maternității. Recunoașterea de maternitate spre deosebire de cea de paternitate nu o poate primi decât copilul a cărui naștere nu a fost înregistrată sau care a fost înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți. Când naşterea nu a fost înregistrată în registrul stării civile sau copilul a fost trecut în acest registru ca fiind născut din părinţi necunoscuţi, maternitatea sa poate fi stabilită prin recunoaşterea mamei.41 Posesia de stat42 – reglementare nouă a Codului Civil în art. 410 

DEFINIȚIE: Posesia de stat este acea stare de fapt care indică legăturile de filiație și

rudenie dintre copil și familia din care se pretinde ca face parte și constă în comportamentul dintre o persoană și copil, relație din care să rezulte filiația sau împrejurările în care un copil este recunoscut de către societate, rude sau chiar autoritățile publice, ca fiind al persoanei care se pretinde ca fiind părintele său. 

Posesia de stat trebuie să fie continuă, pasnică, publică și neechivocă.



Dacă posesia de stat este însoțită de un act de naștere a copilului, nici o persoană nu

41

Emese Florian, Dreptul familiei în reglementarea NCC, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București, 2011. Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - starea civilă nu se confundă cu posesia de stat (folosinţa stării civile), care este reglementată de art. 410 NCC, prima având în vedere statica, pe când cea de a doua dinamica acestui atribut de identificare a persoanei fizice. 42

40

poate contesta filiația față de mamă, decât în condițiile unei substituiri de copil sau o eroare de înregistrare a mamei pe actul de naștere, caz în care dovada filiației se face cu orice mijloc de probă.  Dovada filiaţiei faţă de mamă prin certificatul constatator al naşterii:

1. Forţa probantă a certificatului constatator al naşterii Certificatul constatator al naşterii face dovada atât a faptului naşterii, cât şi a identităţii copilului. Altfel spus, prin acest înscris este dovedit faptul că mama a născut un copil la data şi locul indicat, precum şi faptul că posesorul certificatului de naştere şi nu o altă persoană a fost născută de acea femeie. Pentru alţi autori, certificatul constatator al naşterii face numai proba faptului naşterii, nu şi a identităţii persoanei. Cum se explică dualitatea de opinii privind cuprinderea puterii doveditoare a certificatului constatator al naşterii?43  Trebuie să admitem că ceea ce este în mod vădit probat prin certificatul de naştere este faptul naşterii.  Folosirea stării civile conforme cu certificatul de naştere reprezintă un ansamblu de elemente de fapt, care indică, realitatea cuprinsului certificatului de naştere. Din noţiunea de folosire a stării civile reiese că ele sunt:  faptul purtării numelui mamei de către copil;  faptul întreţinerii, creşterii şi educării copilului de către mamă ca fiind propriul ei copil;  faptul că el este considerat ca atare în societate. Elemente trebuie să aibă un caracter de continuitate, să nu fie izolate, întâmplătoare. Folosirea starii civile are o mare putere hotărâtoare, deoarece ea constituie din partea mamei o mărturisire tacită, şi totodată o confirmare a acestei mărturisiri din partea familiei şi societăţii. Prezumţia stabilită de lege este menită să apere interesele mamei, chiar dacă în unele împrejurări prezumţia legală nu ar corespunde realităţii. 2. Contestarea maternităţii rezultând din certificatul constatator al naşterii

43

Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 224.

41

Cazurile în care prezumţia absolută a maternităţii stabilită nu ar corespunde realităţii sunt foarte rare. În cazul în care mama şi-ar însuşi un copil străin şi ar constitui în mod fals, un certificat constatator al naşterii, iar apoi ar crea o folosire a stării civile, conformă cu certificatul de naştere, dar tot falsă. Un exemplu concludent ar fi următorul: litigiul în cadrul căruia părinţii au solicitat să se constate că în realitate minora este fiica lor iar nu fiica pârâţilor, în consecinţă pârâţii să fie obligaţi să le înapoieze copilul. În această speță, fosta instanţă supremă a statuat că în cazul substituirii de copii posesia de stat nu mai este conformă actului constatator al naşterii, ceea ce face admisibilă acţiunea în justiţie pentru stabilirea identităţii reale a copilului. Acţiunea în contestarea maternităţii rezultând din actul de stare civilă este admisibilă în două ipoteze: 1. posesia de stat nu corespunde stării civile rezultând din certificatul de naştere; 2. persoana deţine numai certificatul constatator al naşterii, nu şi folosinţa stării civile. Dovada filiaţiei faţă de mamă cu ajutorul certificatului de naştere reprezintă regula.Sunt cazuri în care filiaţia nu se poate dovedi cu ajutorul acestui mijloc de probă, când el trebuie să fie suplinit prin alt mijloc de stabilire a maternităţii. Un asemenea caz se iveşte atunci când naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă. Certificatul constatator al naşterii nu poate servi ca mijloc de proba al filiaţiei, în situația în care un copil a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi. 

Noţiunea şi condiţiile recunoaşterii de maternitate Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă se poate face în următoarele forme, conform art. 416

Cod civil:  declaraţie la serviciul de stare civilă;  înscris autentic;44  testament, care deşi este esenţialmente revocabil recunoaşterea făcută în acesta îşi menţine caracterul irevocabil.

44

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - recunoaşterea prin înscris autentic presupune – ţinând seama de înţelesul noţiunii „înscris autentic” astfel cum este precizat prin art. 263 alin. (1) NCPC – constatarea mărturisirii de filiaţie printr-un înscris întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi în condiţiile stabilite de lege.

42

Legea precizează că recunoaşterea maternităţii, indiferent de felul în care a fost făcută, nu se poate revoca. Stabilirea pe această cale a filiaţiei materne este admisibilă atât faţă de copilul minor, cât şi faţă de cel devenit major, întrucât legea nu face nicio distincţie. 

Acţiunea în contestarea recunoaşterii de maternitate poate fi făcută de:

 orice persoană interesată (copilul, oricare dintre părinți, persoana care se pretinde

mama, sau după caz, tatăl copilului, moștenitorii oricăreia din aceste persoane, etc. ; 

Contestarea maternităţii stabilite pe cale judecătorească: Maternitatea rezultând din certificatul de naştere eliberat în baza hotărârii judecătoreşti de

stabilire a filiaţiei rămasă irevocabilă poate fi contestată de persoanele interesate. Afară de cele care au participat în calitate de parte la judecata având ca obiect stabilirea maternităţii, acestea fiind legate de puterea lucrului judecat a hotărârii instanţei. Persoanele sunt îndreptăţite să conteste maternitatea dacă justifică un interes direct şi personal cum ar fi acela: - de a exclude copilul de la moştenirea mamei prin înlăturarea legăturii de rudenie cu

defuncta, pentru a culege ei moştenirea lăsată de aceasta. - dreptul la acţiune nu este supus prescripţiei extinctive; în probaţiune sunt admisibile toate

mijloacele de dovadă reglementate de lege. B) FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ: Filiaţia faţă de tată sau paternitatea, evocă legătura juridică dintre un copil şi tatăl său. DEFINIŢIE: legătura juridică dintre un copil şi tatăl său bazată pe concepţie reprezintă filiaţia faţă de tată sau paternitatea. Pentru copilul din căsătorie paternitatea se stabileşte prin aplicarea prezumţiilor legale de paternitate: 

prima întemeiată pe faptul concepției copilului în timpul căsătoriei;



a doua întemeiată pe faptul nașterii copilului în timpul căsătoriei.

Pentru copilul din afara căsătoriei paternitatea se stabileşte prin recunoaşterea de bună voie a tatălui sau prin cercetarea paternităţii în justiţie.  Determinarea intervalului de timp în care a avut loc concepţia copilului prezintă interes:

43

a) în cazul stabilirii paternităţii copilului din căsătorie – mai cu seamă dacă naşterea a avut loc după încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei, b) cât şi în cazul stabilirii pe cale judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei – urmând a se face dovada că în perioada legală de concepţie mama a întreţinut relaţii intime cu pretinsul tată.45  De asemenea, timpul legal al concepţiei are o deosebită importanţă în ipoteza tăgăduirii

paternităţii prezumate, când, raportat la perioada de concepţie, reclamantul este ţinut să dovedească faptul că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. DEFINIȚIE: timpul legal al concepţiei este intervalul cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului. Pornind de la un fapt cunoscut, acela al datei naşterii copilului, pe baza datelor oferite de ştiinţele medicale referitor la perioada cea mai scurtă şi perioada cea mai lungă de gestaţie completă care să permită naşterea unui copil viu şi, în principiu, viabil, legiuitorul prezumă faptul concepţiunii copilului într-un anume interval, potrivit art. 412 alin. (1) NCC.46  Termenul se socoteşte regresiv, pe zile, pornindu-se de la ziua naşterii copilului

care nu se va include fiindcă textul se referă la timpul „dinaintea naşterii”, în schimb va intra în calcul ziua de împlinire.  În acest fel, prin includerea zilei de împlinire, diferenţa dintre cele două intervale – 300 de zile şi 180 de zile – este de 121 zile. Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei (adică în perioada dintre data încheierii căsătoriei şi data desfacerii ori încetării acesteia). Prezumţia are în vedere două ipoteze posibile: - copilul a fost deopotrivă conceput şi născut în timpul căsătoriei; dacă naşterea s-a produs ulterior pronunţării hotărârii de divorţ, dar mai înainte de rămânerea irevocabilă a acesteia, copilul este născut în timpul căsătoriei, aşadar beneficiază de prezumţia de paternitate a soţului mamei în temeiul, întrucât căsătoria este considerată desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorţ;

45

Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 235-236. Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014. 46

44

- copilul a fost conceput anterior căsătoriei mamei, dar s-a născut în timpul căsătoriei; încheierea căsătoriei a fost determinată (şi) de starea de graviditate a mamei, cunoscută viitorului soţ, care a urmărit legitimarea unei stări de fapt de care nu era străin. EXEMPLU:  Prezumţia se aplică dacă mama, la data concepţiei copilului, era căsătorită cu un alt bărbat, însă naşterea s-a petrecut în timpul căsătoriei subsecvente.  Copiii concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea, încetarea, declararea nulităţii căsătoriei, dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.  Acţiunea în tăgăduirea paternităţii DEFINIȚIE = acţiunea în justiţie prin care se urmăreşte răsturnarea prezumţiei de paternitate47. Împrejurări de fapt cu caracter obiectiv în privința admisibilității unei astfel de acțiuni:  imposibilitatea fizică sau fiziologică de a procrea. Exemplu: în perioada legală de concepţie soţii nu au coabitat, unul dintre ei fiind plecat din ţară sau aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate. Simpla separaţie faptică a soţilor nu înlătură, prin ea însăşi, prezumţia de paternitate. Dacă soţii au convieţuit în timpul legal al concepţiei, dar în aceeaşi perioadă soţia a întreţinut relaţii extraconjugale, infidelitatea mamei, chiar mărturisită în faţa instanţei, nu este decât un simplu element de fapt, astfel că probaţiunea va continua – inclusiv cu administrarea probelor ştiinţifice, pentru stabilirea adevărului şi pentru a preveni modificarea statutului civil al copilului pe baza eventualei conivenţe a soţilor. Starea de neputinţă fiziologică, evocând de asemenea o situaţie de natură obiectivă, poate proveni din imposibilitatea consumării actului sexual, asociată cu impotenţa de procreare sau de fecundare de origine patologică. Împrejurări de fapt cu caracter subiectiv în privința admisibilității unei astfel de acțiuni:  soţii, datorită relaţiilor conflictuale prezente în timpul legal al concepţiei, s-au aflat în

47

Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei - coordonatori, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole,Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2014 - prezumţia de paternitate se aplică de plin drept, dar poate fi răsturnată, întrucât paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului [art. 414 alin. (2) NCC].

45

imposibilitatea morală de a coabita. De pildă, faptul că în perioada legală de concepţie, iar soţul a întreţinut relaţii cu o altă femeie, relaţii din care a rezultat un copil recunoscut voluntar de către reclamant, constituie o cauză de imposibilitate morală de procreare, care face admisibilă acţiunea în tăgăduirea paternităţii. În cadrul procesului, reclamantul este ţinut să probeze că este cu neputinţă ca tatăl prezumtiv să fie tatăl biologic al copilului. Probe, ce pot fi administrate în materie de tăgăduire a paternității: 

mărturisirea este una din probele reglementate de legea civilă; Prezumţie de

paternitate nu poate fi înlăturată exclusiv pe baza mărturisirii mamei, a recunoaşterii sale în sensul că nu soţul este tatăl copilului. 

expertizele medico-legale. Evaluările „clasice” în materie de cercetare a paternităţii

presupun trei categorii de examinări, care în prezent au fost înlocuite cu proba regină a ADNului. Acestea erau utilizate în trecut, după cum urmează: - examenul serologic, stabilirea transmisibilităţii unei grupe sanguine determinate de

la părinţi la copil; - examenul dactiloscopic, prin care sunt analizate comparativ desenele papilare ale

bărbatului şi ale copilului; - examenul antropometric, determină semne anatomice comune (particularităţi anatomice, malformaţii congenitale, boli ereditare etc.), prezente atât la tată, cât şi la copil. - În prezent, mai complexe şi mai exacte, expertizele genetice efectuate în sistemul HLA, bazate pe analiza transmiterii genetice a caracterelor, sunt în măsură să se pronunţe asupra filiaţiei cu o marjă de eroare de numai 0,1-0,2%.  proba testimonială, pot fi audiate ca martor rudele părților.48  Efectele hotărârii judecătoreşti de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii:

Hotărârea irevocabilă de admitere a acţiunii în tăgăduirea paternităţii soţului mamei modifică retroactiv statutul familial al copilului, care devine, în majoritatea cazurilor, din afara căsătoriei, considerat astfel chiar de la data naşterii. Toate celelalte efecte ataşate hotărârii, referitoare la: 48

Emese Florian, Dreptul familiei, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 250-252.

46

- numele copilului;

- la domiciliul acestuia; - la ocrotirea părintească a copilului; - la obligaţia legală de întreţinere faţă de copil ; - la vocaţia succesorală a acestuia, nu sunt decât consecinţele noului statut, abia consacrat.  Acţiunea în stabilirea paternităţii este o acţiune personală care are ca obiect

determinarea, pe cale judecătorească, a legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Temeiul de drept al acţiunii în stabilirea paternităţii îl reprezintă dispoziţiile art. 424 din noul Cod Civil. Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.

47

CAPITOLUL VI ACTELE DE STARE CIVILĂ



DEFINIȚIA ACTELOR DE STARE CIVILĂ: Actele de stare civilă reprezintă o specie de acte autentice (încadrandu-se în definiţia,

generică, a înscrisului autentic, data de art.1171 din Codul civil: „Actul autentic este acela care sa făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcționar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut” ), cu toate consecinţele juridice care decurg din această calificare, mai ales sub aspectul valabilitaţii şi al puetii lor deveditoare. Pentru dreptul administrativ, actul de stare civilă este, pe de o parte, înscrisul doveditor – instrumentum- al actului administrativ individual –negotium- care este tocmai înregistrarea de stare civilă, iar pe altă parte, el este şi un mijloc de evidenţă a populaţiei.49 

Autorităţi publice cu competenţe în domeniul stării civile În aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr 119/1996, republicată, în care au fost stabilite

şi s-a reglementat sancţionarea contravenţilor la regimul actelor de stare civilă, Ministerul de Interne şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală au emis Metodologia nr.1/13.10.1997, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 318 bis/ 19.11.1997. Potrivit prevederilor art. 3 alin 1 din Legea nr.119/1996: „Atribuţiile de stare civilă se îndeplinesc de consiliile judeţene şi, respectiv, de Consiliul General al Municipiului București, de serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, în unitaţile administrativteritoriale unde acestea sunt constituite, precum şi de ofiţerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale în care nu functionează servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor”50.Sarcinile de stare civilă mai au, potrivit Legii nr.119/1996, republicată şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, care înregistrează

49

Laura Cetan Voiculescu, Dreputul Familiei- Note de curs şi manual de seminar, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 354. 50 Legea nr.119/1996 - „Actele de stare civilă”, Editura Best Publishing, Bucureşti 2011.

48

actele şi faptele de stare civilă ale cetaţenilor români aflați în străinătate, comandanţii de nave şi aeronave. Conform prevederilor alineatului 3 al art.351, „Primarii şi şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare de carieră ale României, pot delega sau retrage, după caz, exercitarea atribuţilor de stare civilă secretarului unitaţii administrativ-teritoriale sau altor funcţionari publici din aparatul propriu cu competenţă în acest domeniu, respectiv agentului diplomatic care îndeplinește funcţiile consulare sau unuia dintre funcţionarilor consulari”. Prevederi asemănatoare cu privire la delegarea atribuţilor de stare civilă de către primar sunt cuprinse şi în art.65 din Legea administraţiei publice locale nr 215/2001, republicată. Exercitarea nemijlocită a atribuţiilor de stare civilă se face – la nivelul comunelor, oraşelor, municipilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti de către persoanele anume desemnate din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul consiililor judeţene şi respectiv al Primariei Municipiului Bucureşti, precum și de către şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor de carieră ai României, de către comandanţii de nave și aeronave aflate în afara teritoriului naţional şi de către ofiţerii de stare civilă militari 52, desemnaţi prin ordin al ministrului aparării naţionale sau dupa caz, al ministrului administraţiei şi internelor, în caz de mobilizare, război, participăre la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar, în limitele prevăzute de lege. Competenţa ofiţerului de stare civilă este teritorială şi materială. Competenţa teritorială a ofiţerului de stare civilă este determinată de unitatea administrativ-teritorială în limitele căreia îşi desfaşoară activitatea. Pentru înregistrarea unor fapte de stare civilă, competenţă teritorială este determinată de locul unde s-au produs acestea. În ceea ce priveşte competenţa materială, potrivit dispoziţilor Legii nr 119/1996, ofiţerii de stare civilă de la primarii comunale, orăşeneşti municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au depline drepturi pentru intocmirea actelor de stare civilă ale cetaşenilor români sau ale persoanlor fara cetaţenie şi inregistrează, la cererea, actele sau faptele de stare civilă ale cetăţenilor străini care au domiciliul sau se află temporar pe teritoriul României, în aceleaşi condiţii ca şi pentru cetăţenii români. De asemenea, ei sunt îndreptăţiţi să inscrie menţiuni pe actele de stare civilă, la cerere sau din oficiul, în condiţile legii. 51

Prin Legea nr. 201/02.06.2009(M.Of. al României, partea I, nr.391/10.06.2009) Pentru detalii a se vedea Capitolul XII :„Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă în caz de mobilizare, raboi ori participare la misiuni de menţinere a păcii sau în scop umanitar ” din lucrarea autorilor P.PEŢEU, E. VELICU, V. MARDARE ., pag 286-307 52

49



Întocmirea actului de naștere

Întocmirea actului de nastere se face la autoritatea administraţiei publice locale în cărei rază administrativ-teritorială s-a produs evenimentul, pe baza declaratiei verbale a persoanelor obligate, a actului de identitate al mamei şi al decalarantului, a certificatului medical constatator al nasterii şi dupa caz, a certificatului de casatorie al parinţilor. Pentru declararea naşterii, legea prevede anumite termene, care, dacă nu sunt respectate, determină o înregistrare tardivă a naşterii. Declararea naşterii se face in termen de 15 zile pentrul copilul nascut viu, in termen de 3 zile pentru copilul nascut mort, in termen de 24 de ore de la data decesului copilul nascut viu, dar decedat în termenul de 15 zile până la declararea naşterii. Pentru copilul născut mort se întocmeşte numai actul de naştere.Aceste termene se socotesc de la data naşterii. Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, parinţii putând opta pentru un nume corespunzător, in cazul în care aceste nume afectează ordinea publică, bunele moravuri sau interesele copilului. Dacă părinţii nu asu nume de familie comun sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, întocmirea actuluui de naştere se face pe baza declaraţiei scrise şi semnate de ambii parinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. În cazul de neîntelegere între părinţi, va decide instanţa de tutelă, care va pronunţa o hotărâre şi o va comunica de îndată după rămânerea ei definitivă si irevocabilă serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau ofiţerului de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale unde s-a produs evenimentul, în vederea întocmirii actului de nastere. Au obligaţia de a face declaraţia de naştere:  în principal părinţii

50

 în secundar, dacă aceştia nu o pot face, medicul, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalul desemnat în acest scop din unitatea în care a avut loc naţterea sau oricare persoană care a luat cunoştinţa despre naşterea unui copil.53 Potrivit art.19 din Legea nr.119/1996, republicată, orice care a găsit un copil ale cărui date de identitatenu se cunosc este obligată să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, în termen de 24 de ore. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia, de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul, pe baza unu proces-verbal întocmit ţi semnat de reprezentatul serviciului public de asistenta socială, de reprezentantul unitătii de poliţie competente şi de medic. Procesul-verbal se intocmeşte în termen de 3 zile de la data găsirii copiluluişi trebuiesă cuprindă dat, locul şi împrejurarile în care a fost găsit copilul, sexul şi data presupusă a naşterii acestuia, stabilită de medic. Obligaţia de a face demersurile necesare în vederea înregistrării naşterii copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativteritorială a fost găsită aceasta.54 Întocmirea actului de naştere în cazul copilului părăsit de mamă ăn maternitatea se face la împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părasirii copilului, semnat de reprezentantul Direcţiei generale de asistenţă socială si protecţia copilului, reprezentantul poliţiei şi cel al maternităţii. Dacă identitatea mamei nu a fost stabilită în termenul prezăzut, serviciul public de asistenţă socială în a carui rază teritorială a fost gîsit copilul, pe baza documentaţiei transmise de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, are obligaţia ca, în termen de 5 zile, sa obţină dispoziţia de stabilire a numelui şi a prenumelui copilului şi sa facă declaraţia de înregistrarea a naşterii la serviciul publiccomunitar de evidenţă a persoanelor. Întocmirea actului de naştere se face pe baza procesului-verbal, a certificatului medical constator al naşterii, a autorizării instanţei de tutelă în a carei circumscripţie a fost găsit copilul, cu privire la măsura plasamentului în regim de urgenţă, a raspunsului poliţiei cu privire la 53

Laura Cetan Voiculescu, Dreputul Familiei- Note de curs şi manual de seminar, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 354. 54 Legea nr.19/1996 privind actele de stare civilă modificată prin H.G nr. 64/2011- „Actele de stare civilă”, Editura Best Publishing, Bucureşti 2011, pag 30

51

rezultatul verificărilor privind identitatea mamei, a dispoziţiei de stabilire a numelui şi prenumelui copilului şi a declaraţiei de înregistrare a naşterii.55

Inregistrarea actului de nastere Competenţă Motive de ordine publică impun ca apariţia unei noi persoane să fie adusă imediat la cunoştinţa statului şi a publicului. De aici derivă obligaţia de declarare a naşterii la primăria municipiului, sectorului, oraşului sau comunei în circumscripţia căreia a avut loc evenimentul, pentru ca aceasta, prin structura de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, prin ofiţerul de stare civilă din cadrul primariei unitţii administrativ-teritoriale, sa întocmească actul ne naştere, care va fi prmul act de stare civilă al noului individ sau, cum s-a spus, este titlul dat persoanei la intrarea sa in viaţă. Condiţii Conform prevederilor art.8 alin. 1 si 2 din Legea nr.272 /2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului: „Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la aceasta dreptul la un nume, dreptul de a dobândii o cetăţenie şi dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi înregistrat, crescut şi educat de aceştia ”. În scopul realizării dreptului la stabilirea şi păstrarea identităţii, unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-nascuţi şi/sau de pediatrie au obligaţia de a agaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistent social. În vederea stabilirii identităţii copilului părasit sau găsit ori a părinţilor acestuia, organele de poliţie competenţe au obligaţia de a desemna una sau mai multe persoane responsabile cu reaizarea demersurilor ce le revin, potivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului.

55

I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006,Pag 358360

52

Conform art.10 din aceiaşi lege, certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort,se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere. Raspunerea pentru îndeplinirea obligaţiei de mai sus revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie. Cand naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricarei persoane, in termen de 24 de ore sa constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.56 Procedură57 1. Înregistrarea naşterii se face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă. Înregistrarea naşterii se face în baza următoarelor documente: a) certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular tip,care va trebuii să poarte numărul de înregistrare, dată certă, sigiliu unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului; b) actul de identitae al mamei şi / sau al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă; c) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, roginal şi fotocopie, dacă sunt casătoriţi, iar dacă aceştia poartă numele de familie diferite, declaraţia scrisă cu privire la numele pe care îl va dobândii copilul; d) declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de catre tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea sau la notarul public, din care se rezulte şi numele de familie pe care îl va dobândii copilul, la care se anexează consimţămantul mamei; e) declaraţia de recunoşterea a tatălui minor, asistat de reprezentantul legal, care va fi dată în condiţiile menţionate la litera d); 2. În situaţia în care unul dintre părinţii sau ambii sunt cetăţeni străini, sunt necesare documentele menţionate mai sus, precum şi urmatoarele: 56

P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stare civilă”, Editura Detectiv, Bucureşti 2009, pag 205-206 Dumitru Lupulescu, Ana-Maria Lupulescu- „Atribuţii de identitate ale persoanei fizice”, Editura Universal Juridice, Bucureşti 2015, pag 80 57

53

a) paşaportul parintelui/părinţilor cetăţenilor stăini, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii ai ţărilor membre ale Uniunii Europene, original şi fotocopie, şi traducerea legalizată a filei care conţine datele de identitate ; b) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului şi traducerea legalizată a acestuia, dacă sunt căsatoriţi;originalul certificatului şi traducerea acestuia, care este făcută la un notar public din străinatate vor fi apostilate / supralegalizate, astfel :  documentele eliberate de instituţii ale statelor semnatare ale Convenţiei de 

la Haga din 05.10.1961 vor fi apostilate; documente eliberate de statele cu

care

România

a

încheiat

tratate/convenţii/acorduri cu asistenţă juridică în materie civilă sau de dreptul familiei sunt scutite de apostilare, supralegalizare sau orice altă 

formalitate; documente care nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevazute la punctele anterioare se supralegalizează, în conformitate cu prevederile art.162 din Legea nr.105 /1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

3. În situaţia în care ambii părinţi au vârsta sub 14 ani, sunt necesare documentele prevăzute la paragraful (1) lit. a şi e, precum şi urmatoarele: a) certificatul de naştere al mamei şi actul de identitate al decedatului, dacă decolararea naşterii nu este făcută de mamă; b) actul de identitate al reprezentantului legal al unuia dintre părinţii copilului. 4. Actele de identitate ale părinţilor şi al declarantului, după caz, precum şi certificatele de stare civilă se restituie imediat după confruntarea datelor, păstrându-se fotocopii după actele de identitate ale părinţilor şi după certificatul de căsatorie. 5. În cazul în care căsătoria părinţilor a fost încheiată în strainătate şi nu a fost înscrisă/transcrisă în registrele de stare civilă rom’ne, se procedează la transcrierea în regim de urgentă a certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine în registrele de stare civilă române, nastrerea copilului se înregistrează după transcrierea căsătoriei părinţilor,58 2.1.3 Înregistrarea tardivă nașterii59 58 59

P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stării civile”Editura Detectiv, Bucureşti 2009,, pag207-208 Laura Cetan Voiculescu- „Dreptul familiei- Note de curs şi manual de seminar”, Editura Hamangiu 2012, pag 102

54

Dacă declaraţia privind naşterea copilului a fost facută după expirarea termenelor prevazute de lege, însă înauntrul unui an de la data naşterii [art.20 alin. (1) din Legea nr.119/ 1996, republicată], înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului ( respectiv a şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră al Romaniei). Aprobarea se dă pe declaraţia scrisă a solicitantului, care va menţiona în cuprinsul acesteia motivul întrâzierii, prezetându-se, totodată, atunci când ezistă, acte cu care să justifice întarzierea. Atunci când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii copilului [art.21 alin. (1) din Legea nr.119/1996], actul de naştere se întocmeşte numai în baza hotărârii judecatoreşti definitive şi irevocabile, privind încuviinţarea înregistrarii tardive, care trebuie să conţină toate datele necesare înregistrarii la autoritatea administraţiei publice locale în a carei rază teritoriale s-a produs naşterea. În actul de naştere la rubrica „data naşterii”, se va înscrie anul, luna şi ziua stabilite prin hotararea judecatorească, şi nu anul, luna şi ziua când trebuia facută declaraţia, iar ca loc al naşterii, cel stabilit, de asemenea, prin aceeiaşi hotarare judecatorească. În vederea soluţionarii unor astfel de acţiunii, instanţele de judecată au obligaţia de a solicita, în toate cazurile, serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor să facă cercetări cu privire la împrejurarile ce au dus la întârzierea declarării naşterii în termenul legal şi să işi ia avizul medical legist privind vârsta şi sexul celui căruia naşterea nu a fost declarată în termenul stabilit de lege. S.P.C.L.E.P., prin structura de stare civilă, efectuează urmatoarele verificări: a) în registrele de stare civilă, curente şi speciale, ale localităţii în care s-a nascut persoana; b) în evidenţele unităţii sanitare unde s-a produs naşterea sau ale medicului de familie, în situaţia în care naşterea a avut loc la domiciliu; c) în R.N.E.P., în evidenţele D.G.P şi după caz, ale serviciului cazier juridiciar, statistică şi evidenţe operative. Pentru inregistrarea tardivă a naşterii persoanelor care au depaşit vârsta de 14 ani, pe lângă verificările mentionate anterior, se efectuează verificări şi adresele la care acestea declară că au locuit, prin unităţiile de poliţie. Persoanele care au depăşit vârsta de 14 ani vor da o

55

declaraţie la care vor anexa doua fotografii marimea ¾ cm. Părinţii sau reprezentantul legal al persoanei care a împlinit vârsta de 14 ani vor completa declaraţiile în faţa ofiţerului de stare civlă/personalului cu atribuţii de stare civilă. Ofiţerul de stare civlă/personalul cu atribuţii de stare civilă verifică corectitudinea datelor înscrise în declaraţie de persoana care a împlinit vârsta de 14 ani, stabileşte dacă fizionomia acestuia corespunde cu fotografiile anexate şi aplica cele 2 fotografii: una pe declaraţia persoanei care a împlinit vărsta de 14 ani şi alta pe cea a părinţiilor sau a reprezentantului legal. Rezultatul verificărilor se consemnează, detalia, într-un referat care stă la baza întocmirii comunicării ce urmează a fi transmisă instanţei judecătoreşti; în comunicarea către instanţa judecătorescă, se menţionează concluziile S.P.C.L.E.P. cu privire la temeinicia sau netemeinicia cererii, precum şi datele de stare civilă care au fost stabilite în urma verificărilor, în asa fel încât, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, sa fie cuprinse toate datele necesare întocmirii actului de naştere. Materialele obţinute cu ocazia verificărilor se clasează la structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. Dispoziţia legală care prevede termenul de înregistrare tardivă a naşterii, precum şi faptul că această înregistrare poate avea loc numai în baza unei hotărâri judecatoreşti are caracter imperativ şi pe cale de consecinţă, nesocotirea ei atrage după sine sancţiunea nulităţii absolute a înregistrării.60 Competenţă a soluţiona acţiunea privind înregistrarea tardivă a naşterii este instanţa de judecată în a care rază teritorială îşi are domiciliu persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului.61 Procedura înregistrării tardive este aceeiaşi şi în cazul în care se cere întocmirea actului copilului nascut mort, dacă naşterea acestuia nu a fost declarată în termenul legal. Întocmirea actului de căsătorie Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea 60

T.S., Secţ.civ., dec.nr.1205/1998, în R.R.D. nr 5/1989,pag73. T.S., Secţ.civ., dec. Nr.1512/1991, în R.R.D. nr.5/1972, pag.158; în acelaşi sens. A se vedea C.S.J., Srâecţ.civ., dec. nr. 1421/1991, în Dreptu nr.6/2000, pag 169 61

56

diplomatică ori oficiul consular unde urmează a se încheia căsătoria. În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun impediment legal de căsători şi vor menţiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales.Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soţi se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă sau, după caz, al primăriei competente, declaraţia de căsătorie se poate face şi în afara sediului acestuia/acesteia. Ofiţerul de stare civilă solicită viitorilor soţi să prezinte actele de identitate, certificatele de naştere, certificatele medicale privind starea sănătaţii acestora şi dacă este cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum şi autorizarea instanţei de tutelă în cărei circumscripţiei îsi are domiciliu cel care cere încuviinţarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, sau avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea instanţei de tutelă în a carei circumscripţie minorul ăşi are domiciliul pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente legate de vârsta matrimonială.62 Dacă unul dintre viitorii soţi, părinţi sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria ei pot face declaraţia de căsătorie, respectiv pot depune dovada încuviinţării la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativteritorială unde au domiciliu sau reşedinţa, care o transmite în termen de 48 de ore serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau după caz, primarul unde urmează să se încheie căsătoria. Prin grija ofiţerului de stare civilă, declaraţia de căsătorie va fi publicată, prin afişarea în extas, în ziua ăn care a fost primită, la locul special amenajat la sediul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau al primăriei, misiunii diplomatice sau al ofiţerului consular unde urmează să se îmcheie căsătoria, precum şi paginile de internet ale acestora. Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria. Primarul municipiului al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de mai sus. Ofiţerul de stare civilă nu încheie căsătoria dacă constată că nu sunt îndeplinite cerinţele legii, consemnând refuzul într-un 62

I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, Pag 361

57

proces-verbal.Se prevede şi o durată maximă a valabilitaţii declatraţiei. Astfel, dacă de la data depunerii decaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu a fost încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor fasce o noua decaraţioe de căsătorie. La încheierea căsătoriei, ofiţerii de stare civilă ia consimţământul viitorilor soţi, liber şi deplin exprimat, în prezent a doi martori, după care îl declară căsătoriţi, le citeşte dispozitiile privind drepturile şi îndatoririle soţilor din Legea nr.287/2009, republicată şi întocmeşte, de îndată, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, cu numele de familie pe care au convenit să il poarte în timpul căsătoriei, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă. Referitor la căsătoria cu element de extraneitate. La încheierea căsătoriei între cetăţeni străini sau între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţenii români, dacă nu cunosc limba română, precum şi cazul în care unul sau ambii viitori soţi surdomuţi, se va folosii interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.Ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria ăntre cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţenii români numai dacă, pe lângă actele prevăzute, viitorii soţi cetăţeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei.63 1.3 CERTIFICATUL DE DIVORȚ

Divorțul consensual propriu-zis pe cale administrativă Această modalitate de divorț constituie într-o anumită măsură nu doar o aplicație a principiului mutuus consensus-mutuus dissensus, ci și a principiului simetriei formelor, în sensul că, așa cum căsătoria se încheie în fața ofițerului de stare civilă pe baza consimțământului personal al viitorilor soți, tot astfel divorțul poate fi obținut, pe baza acordului soților, în fața ofițerului de stare civilă, cu respectarea însă a condițiilor speciale prevăzute de lege. Divorțul prin acord poate fi obținut și pe cale extrajudiciară dacă soții nu au copii minori, născuți din căsătorie ori adoptați sau dacă, având copii, convin asupra tuturor aspectelor accesorii cererii de divorț. Alegerea între divorțul extrajudiciar și cel judiciar se bazează pe acordul soților asupra modului de soluționare a cererilor accesorii: dacă există acord în acest sens se poate apela la procedura extrajudiciară, iar dacă nu există acest acord, numai instanța de judecată poate administra probe și soluționa divorțul.64 63

I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, pag Pag 10 Alexandru BACACI, Viorica-Claudia DUMITRACHE, Cristina-Codruța HAGEANU, Dreptul familiei înreglementarea NCC, Ediția a VII-a, Ed. C.H.Beck, București, 2012, p.158. 64

58

Posibilitățile sporite conferite soților de a solicita desfacerea căsătoriei prin acordul lor nu trebuie privite ca o încurajare din partea statului, a procesului de disoluție a familiei. Dimpotrivă, împrejurarea că viitorii soți cunosc ab initio posibilitatea legală de a cere desfacere căsătoriei prin acordul lor, fără a fi supuși unei proceduri greoaie și costisitoare, este de natură să estompeze vechea percepție despre familie, de capcană juridică, în care intrarea este lesnicioasă și ieșirea dificilă. Aceste măsuri legislative, dublate de acțiuni economice, sociale și educative eficiente, ar trebui să contribuie la realizarea dezideratului de familie ca ”…element natural și fundamental al societății”, evocat de importante acte normative internaționale.65 Divorțul pe cale administrativă este un mod de desfacere a căsătoriei ca urmare a acordului intervenit între soți. El se constată de către ofițerul de stare civilă care emite un certificat de divorț. Competența este una alternativă, astfel încât soții pot apela fie la ofițerul stării civile de la locul încheierii căsătoriei fie la cel de la ultima lor locuință comună de căsătorie. În sensul art.375 C.civ, în cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii căsătoriei se înțelege localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie.66 Este un mod de desfacere a căsătoriei condiționat, în primul rând, de existența acordului între soți asupra numelui pe care îl vor purta după divorț, alături de cerințele comune divorțului consensual, și anume deplina capacitate de exercițiu și existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț. In plus, el nu este accesibil decât soților care nu au copii minori, rezultați fie din căsătorie, fie din afara căsătoriei (din conviețuirea lor anterioară ), fie adoptați. Cerința de admisibilitate a divorțului este ca soții să nu aibă drepturi și îndatoriri părintești comune, adică să nu aibă ”copii comuni”, chiar dacă cuplul a locuit împreună cu copilul firesc sau adoptiv al unuia dintre soți. Copilul născut înainte de căsătorie a cărui filiație a fost stabilită legal față de ambii părinți, înainte sau după căsătoria acestora, ”se opune” divorțului în această modalitate; acest fapt își găsește argumentul în prevederile art.448 C.civ conform cărora, copilul din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită conform legii are, față de părinți și rudele acestuia aceeași situație ca și a unui copil din căsătorie. Acestor condiții speciale li se adaugă și condiția generala exprimată de art. 374 C civ. și anume ca niciunul dintre soți să nu fie pus sub interdicție judecătorească. Procedura divorțului prin acordul soților realizată în fața ofițerului de stare civilă este prevăzută de art. 375-378 C.civ., completate de dispozițiile Capitolului IX (art.164-182) din H.G.

65

A se vedea: art.16 paragr.3 din Declarația universală a drepturilor omului; art.23 paragr.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice; art.10 paragr.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice și culturale. 66 Cristian MAREȘ, op.cit., p.197.

59

nr.64/2011 privind Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă. Cererea de divorț pe cale administrativă se face în scris, se depune și se semnează personal de către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuință comună a soților. Cererea de divorț nu trebuie motivată și nu se prevede posibilitatea reprezentării soților, nici chiar prin mandat autentic și special, la depunerea cererii de divorț sau, ulterior, în cursul preocedurii în fața ofițerului de stare civilă.67 În cererea de divorț, fiecare dintre soți declară pe propria răspundere că este de acord cu desfacerea căsătoriei, faptul că nu are copii minori cu celălalt soț, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați împreună cu acesta, că nu este pus sub interdicție judecătorească și faptul că nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsătoriei. Soții mai trebuie să declare și adresa ultimei locuințe comune și numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceștia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei. La depunerea cererii de divort, potrivit prevederilor art.167 alin.(1) și (2) din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materia de stare civilă, ofițerul de stare civila delegat solicită soților următoarele documente: certificatele de naștere și de căsătorie ale soților, în original și în copie precum și documentele cu care se face dovada identității,tot în original și copie. În cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele încheiate între România și statele ai căror cetățeni sunt. Când există și persoane care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorț se face în prezența unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.68 Dupa confruntarea datelor din documentele prezentate cu datele înscrise în cererea de divorț, ofițerul de stare civilă delegat certifică pentru conformitate copiile depuse, cu excepția certificatului de căsătorie, în cazul căruia se reține originalul. Ofițerul de stare civila delegat înregistreaza cererea de divorț în ziua în care a fost primită și acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.69 Cererea de divorț, însoțită de documentele prevăzute anterior, se constituie într-un dosar de divorț.

67

Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.235. Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.235. 69 Art.169 din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materia de stare civilă. 68

60

Inregistrarea cererilor de divorț pe cale administrativă se face separat în Registrul de intrare-ieșire al cererilor de divorț, iar evidența certificatelor de divorț eliberate se ține, de asemenea, într-un registru.70 La expirarea termenului de 30 zile stabilit de către ofițerul de stare civilă, soții se prezintă împreună în fața ofițerului, pentru ca acesta să verifice dacă soții stăruie în hotărârea lor de a divorța și dacă consimțământul lor este unul liber și neviciat, solicitându-le soților o declarație. Dacă soții stăruie în divorț, ofițerul de stare civilă eliberează certificatul de divorț fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților. (art.376 alin.(4)C civ.) Înainte de eliberarea certificatului de divorț ca urmare a constatării desfacerii căsătoriei prin acordul soților, ofițerul de stare civilă delegat solicită, prin intermediul structurii de stare civilă din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, alocarea, din Registrul unic al certificatelor de divorț, a numărului certificatului de divorț, care urmează a fi înscris pe acesta. Dacă în urma solicitării adresate, se constată că pentru același divorț s-a alocat, din Registrul uni al certificatelor de divorț, număr de certificat la cererea unui alt ofițer de stare civilă sau a unui notar public, registrul va respinge solicitarea de înregistrare a certificatului de divorț.71

Există mai multe soluții pe care ofițerul de stare civilă le poate da în urma soluționării cererii de divorț, putând astfel dispune clasarea cererii de divorț, admiterea cererii de divorț, respectiv respingerea cererii de divorț. Ofițerul de stare civilă clasează dosarul de divorț prin întocmirea unui referat, care se arhivează la dosarul de divorț, în următoarele cazuri: - dacă soții nu se prezintă împreună, după expirarea termenului de 30 de zile, dosarul de divorț se clasează; - daca ambii soți sau numai unul dintre aceștia înteleg/întelege să renunțe la divort; - dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicție; - dacă, înainte de finalizarea procedurii de divort, intervine nașterea unui copil; - dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând prin deces. Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă admite cererea de divorț și constată desfacerea căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț, care va fi înmânat foștilor soți într-un termen de maxim 5 zile lucrătoare.72 70

http://www.juridice.ro/137537/procedura-divortului-in-fata-ofiterului-de-stare-civila.html Cristian MAREȘ, op.cit., p.199-200. 72 Potrivit art. 174 alin.(1) din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, în vederea realizării evidenței centralizate a certificatelor de divorț, la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Adminstrarea Bazelor de Date se constituie Registrul uni al certificatelor de divorț, care se poate ține 71

61

Data eliberării certificatului de divorț constituie data la care este desfăcută căsătoria. La data desfacerii căsătoriei, ofițerul de stare civilă delegat anulează cartea de identitate a fostului soț care își schimbă numele de familie prin divorț, prin tăierea colțului în care se afla înscrisă perioada de valabilitate. In cazul cărților de identitate provizorii și buletinelor de identitate, anularea se face prin înscrierea mențiunii ”Desfăcut căsătoria cu…….., înregistrată la numărul……., prin Certificatul de divorț nr………..din………al Primăriei………, județul………..Titularul va purta numele de familie………Actul de identitate va fi preschimbat până la data de…….”.Termenul de preschimbare este de 15 zile.73 Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare primăriei emitente la data eliberării certificatului de divorț. In vederea realizării evidenței centralizate a certificatelor de divorț, la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor se constituie Registrul unic al certificatelor de divorț, care se poate ține și în sistem informatic.74 Certificatul de divorț se întocmește în 3 exemplare originale, din care două se înmânează părților pe baza de semnătură pe cererea de divorț și în Registrul de Evidență a Certificatelor de Divorț, iar un exemplar rămâne la dosarul de divorț. Pe certificatul de divorț nu se înscriu mențiuni cu privire la motivele divorțului sau culpa soților. În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorț, potrivit art.177 din Metodologia din 26.01.2011 cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, ofițerul de stare civilă delegat eliberează un duplicat, conform cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de către unul dintre foștii soți, personal sau prin împuternicit cu procură specială. La eliberarea duplicatelor certificatelor de divorț se menționează în partea superioară dreapta mențiunea ”Duplicat”. Cererea se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare dosarul de divorț, făcându-se mențiuni despre aceasta în dosarul de divorț. În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art.378 alin.(1) C.civ) pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților, inclusiv condiția de a nu avea copii minori rezultați din căsătorie, ofițerul de stare civilă întocmește un referat, prin care propune respingerea cererii de divorț și emiterea unei dispoziții de respingere de către primar. Respingerea cererii va fi propusă și în situația în care soții nu se înțeleg asupra numelui de familie pe care fiecare dintre ei îl va purta după divorț. Împotriva refuzului ofițerului de stare civilă nu există cale de atac, dar soții se pot adresa cu cererea de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei legal. și în format electronic. 73 Cristian MAREȘ, op.cit., p. 200. 74 Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.236.

62

Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofițerului de stare civilă de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților și de a emite certificatul de divorț, oricare dintre soți se poate adresa, pe cale separată, instanței competente. Unii autori 75 susțin faptul că, acțiunea în despăgubiri este o veritabilă acțiune în răspundere prin care reclamantul poate pretinde repararea prejudiciului material și/sau moral, nu o cale de atac împotriva refuzului ofițerului de stare civilă. Odată desfăcută căsătoria prin procedura administrativă se poate trece la lichidarea regimului matrimonial pe care soții l-au avut în timpul căsătoriei și la împărțirea bunurilor comune.

1.1.2.3. Divorțțul consensual propriu-zis pe cale noțarialaă Divorțul prin acordul soților prin procedura notarială constituie una dintre condițiile Codului civil, soluția fiind în principiu compatibilă cu natura necontencioasă, grațioasă a procedurii notariale.76 Soții vor trebui să îndeplinească condițiile generale aplicabile tuturor situațiilor, și anume: căsătoria să fie una valabil încheiată, soții să aibă capacitate deplină de exercițiu, și să existe consimțământul liber și neviciat al soților cu privire la divorț dat în fața agentului instrumentator. Din cuprinsul art.375 alin. (1) și (2) rezultă că divorțul prin acordul soților pe cale notarială nu presupune condiții speciale de admisibilitate, fiind permis și în situația în care soții au copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați. Soții însă, vor trebui să se pună de acord asupra cererilor accesorii, referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, iar în cazul în care există copii minori și la aspectele referitoare la exercitarea autorității părintești. Trebuie să se pună de acord cu privire la exercitarea în comun a autorități părintești-căci nu este permis acordul în sensul exercitării autorității părintești asupra copiilor minori de către unul dintre soți- asupra stabilirii locuinței copiilor după divorț, cu privire la modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și cu privire la stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței comune copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5), adică notarul public emite o 75

C.M.Crăciunescu, D. Lupașcu, Mica reformă a justiției și marea eformă a divorțului, în Pandectele române nr.1/2011, p.27. 76 Marieta AVRAM, op.cit, p.116.

63

dispoziție de respingere a cererii de divorț și îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată. Soluționarea cererilor privind alte efecte ale divorțului asupra cărora soții nu se înțeleg este de competența instanței judecătorești.77 Potrivit art. 375 alin. (1) C.civ. , competența de soluționare a cererii de divorț aparține notarului public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. Competența notarului public de la locul ultimei locuințe comune a soților a fost determinată de procuparea legiuitorului de a nu supune soții la cheltuieli suplimentare de timp și de bani. Cu toate acestea, având în vedere că locuința, spre deosebire de domiciliu sau reședință, nu se caracterizează prin obligativitate, stabilitate și unicitate, de facto, soții au posibilitatea discreționară de a stabili competența teritorială a oricărui notar public.78 Competența este alternativă, soții având alegerea între cele două localități, dacă ele sunt diferite. Numai în cazul în care soții nu au avut un domiciliu comun sau acesta a fost în afara teritoriului țării, competența va aparține exclusiv notarului public de la locul căsătoriei. În ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, competenţa revine oricăruia dintre notarii publici care îşi exercită activitatea în circumscripţia teritorială a Tribunalului Bucureşti. Cu alte cuvinte, în acest caz, soții se vor putea adresa oricărui birou notarial din Bucureşti, indiferent de sector. Regulile procedurale ce guvernează divorțul pe cale administrativă sunt instituite de art.375-378 C.civ și Ordinul nr.81/2011 privind completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, adoptat prin ordinul ministrului justiției nr.710/C/1995.79 Procedura soluționării cererii de divorț de către notarul public se declanșează numai la cerere. Soții trebuie să depună cererea împreună, iar din conținutul acesteia trebuie să rezulte data și locul încheierii căsătoriei și a ultimului domiciliu comun, existența sau inexistența copiilor minori din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, acordul în vederea desfacerii căsătoriei și modalitatea în care soții doresc să soluționeze cererile accesorii.80 Cererea de divorț se face în scris și se semnează personal de către soți în fața notarului public competent la care se depune cererea. Prin excepție de la regula potrivit căreia cererea se depune personal de către ambii soți, art. 376 alin. (2) C.civ prevedere că cererea de divorț se poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură autentică, excepție ce vizează numai procedura notarială, nu și cea administrativă. Este necesar ca procura să conţină toate elementele esenţiale de investire şi să specifice faptul că există acordul soţilor cu privire la toate elementele care atrag competenţa notarială. Nu se specifică în lege dacă soţii pot fi reprezentaţi amândoi de către un singur mandatar, aplicându77

Marieta AVRAM, op. cit., p. 116-117. Teodor BODOȘCĂ, op.cit., p.296. 79 Publicat în M.Of., Partea I, nr. 59 din 24 ianuarie 2011. 80 Alexandru BACACI, Viorica-Claudia DUMITRACHE, Cristina-Codruța HAGEANU, op.cit, p.158. 78

64

se principiul ”Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Ținând cont de faptul că puterile mandatarului sunt determinate prin lege, respectiv dreptul de a depune şi semna cererea, faptul că nu va putea depune cererea decât dacă în procură este menţionat expres faptul că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se atrage competenţa notarială, duce la concluzia că reprezentarea ambilor soţi se poate face de către acelaşi mandatar. Se vor aplica astfel prevederile legale referitoare la dubla reprezentare , respectiv cele prevăzute de art. 1304 C.civ, în procură trebuind să se menţioneze expres dreptul la dubla reprezentare. Cererea de divorț va primi și un număr de înregistrare unic la nivel național, în Registrul național de evidență a cererilor de divorț. Cererea de divorț va fi însoțită de fotocopii ale certificatelor de naștere ale soților precum și ale actelor de identitate ale acestora. Odată cu depunerea cererii de divorț, soții vor prezenta notarului public certificatul de căsătorie emis de autoritățile române, în original și copie legalizată, urmând ca acea copie să fie anexată cererii de divorț, iar originalul se reține de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorț.81 şi se va elibera foştilor soţi odată cu certificatul de divorţ, cu menţiunea „ desfăcut căsătoria prin certificatul de divorţ nr..../....” În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorțuri, după ce a verificat dacă este competent și dacă a fost plătit onorariul și acordă soților un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divorț și îi informează despre aceasta. Termenul acordat nu va putea fi prelungit prin acordarea unui nou termen decât în cazul divorţurilor cu copii. Chiar şi în această situație, acordarea unui nou termen se poate face doar în mod excepţional, în două cazuri: a) în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă din cauza faptului că nu s-a primit raportul de anchetă psihosocială efectuat de către autoritatea competentă și b) în cazul în care soluţionarea cererii de divorţ nu este posibilă întrucât nu poate fi audiat minorul în vârstă de peste 10 ani din motive temeinice.82 Prin urmare, termenul de 30 de zile se poate prelungi în anumite condiții, însă niciodată nu va putea fi mai scurt. În această perioadă de timp, notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea întocmirii raportului de anchetă psihosocială, dacă soții au copii minori, potrivit art. 375 alin. (2) C.civ. Se consideră faptul că efectuarea acestei anchete sociale este de competența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din raza teritorială a domiciliului acestuia.83 Notarul public are obligația de a proceda la audierea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani, în prezența părinților săi, soluție ce se impune chiar dacă această dispoziție nu este expres 81

Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.239. http://lecturijuridice.blogspot.ro/2012/12/divortul.html 83 Laura MACAROVSCHi, op.cit., p.62. 82

65

prevăzută în art.264 C.civ, făcând referire doar la procedurile administrative și judiciare. Este apreciată84 ca fiind o omisiune a legii, motivată de faptul că în forma inițială, nu era prevăzută posibilitatea divorțului prin acordul soților pe cale notarială, atunci când existau copii minori rezultați din căsătorie. Conform alin.(1) al art. 264 C.civ, poate fi audiat şi minorul sub 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei. Având în vedere însă caracterul deplin consensual al divorţului prin procedura notarială, nu este cazul aplicării acestui aliniat, prevederile sale fiind valabile numai în cazul unei "soluţionări" pe calea instanţei a divorţului cu copii minori . Declaraţia minorului se va consemna într-un proces verbal care va fi semnat de minor, de către părinţi şi de către notarul public. În cazul în care minorul nu poate semna, i se va putea aplica amprenta arătătorului de la mâna stângă. Părinţii vor confirma faptul că minorul nu poate semna şi vor arăta motivul( boală, neştiintță de carte, ). Notarul, odată cu semnarea procesului verbal, va atesta şi cele declarate de părţi.

După expirarea termenului de 30 de zile, soții trebuie să se prezinte personal în fața notarului public. Prezența personală a acestora este întărită și de art. 87¹, alin. (7) din Ordinul ministrului justiției nr.81/C/2011 care prevede:” Reprezentarea soților în cadrul procedurii notariale a divorțului este interzisă. Soții se vor prezenta personal în fața notarului public (…), în cadrul procedurii, pentru stăruința în cererea de divorț și exprimarea consimțământului liber și neviciat de desfacere a căsătoriei.” Astfel, la expirarea termenului, notarul public va verifica dacă soții stăruie în cererea de divorț și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat, dacă sunt de acord cu numele pe care îl vor purta după divorț precum și dacă își mențin și celelalte declarații. În situația în care soții sau doar unul dintre ei nu mai stăruie în divorț, notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț, la fel ca și în cazul în care există copii minori, iar soții nu ajung la un acord în privința cererilor prevăzute de art. 375 alin. (2) C.civ. Potrivit art. 378 alin (2) C.civ, împotriva refuzului notarului public nu există o cale de atac, dar soții se pot adresa cu cerere de divorț instanței de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege. În cazul unui refuz abuziv al notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților și de a elibera certificatul de divorț, oricare dintre soți se poate adresa, pe cale separată, instanței competente85, pentru a cere constatarea abuzului, desființarea dispoziției date

84 85

Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p.239. Marieta AVRAM,op.cit., p. 117.

66

în temeiul acestuia, obligarea notarului public la eliberarea certificatului de divorț și, eventual, la plata de despăgubiri. Instanța competentă este instanța de tutelă, iar nu instanța de drept comun. Refuzul se consideră a fi unul abuziv atunci când cererea de divorț a fost ”respinsă” cu toate că erau îndeplinite cerințele divorțului în ceea ce privește procedura notarială sau atunci când deși a fost admisă cererea de divorț, nu s-a eliberat certificatul de divorț. Temeiul răspunderii este cel de drept comun și, pe cale de consecință, cel ce pretinde despăgubiri trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C.civ și anume: existența prejudiciului, a faptei ilicite constând în refuzul abuziv al notarului public de a constata divorțul, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției autorului faptei ilicite.

Înainte de eliberarea certificatului de divorț, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici, alocarea numărului certificatului de divorț din Registrul unic al certificatelor de divorț, ținut de Ministerul Adminstrației și Internelor. În cazul în care, în urma solicitării adresate, se constată că în Registrul unic al certificatelor de divorț este deja alocat număr de înregistrare pentru un certificat de divorț eliberat acelorași soți, notarul public solicitant va dispune, prin încheiere, respingerea cererii de divorț, ca fiind rămasă fără obiect.86 În cadrul procedurii notariale de divorț, notarul public , prin încheiere, poate da fie o soluție de admitere a cererii de divorț, fie una de respingere a acesteia. Dacă soții stăruie în divorț, își exprimă consimțământul liber și neviciat și sunt îndeplinite cumulativ și celelalte condiții legale prevăzute de Codul civil, notarul public va emite o încheiere de admitere a cererii de divorț, în baza căreia se va emite apoi certificatul de divorț, în care constată desfăcută căsătoria dintre soți prin acordul părților. Certificatul de divorț se întocmește în 6 exemplare originale, dintre care unul pentru fiecare dintre soți, unul pentru dosarul de divorț, un exemplar pentru mapa de divorțuri de la sediul biroului notarial, unul pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat și un exemplar pentru registrul stării civile deținut de direcția județeană de evidență a persoanelor.87 Acest certificat de divorț eliberat cuprinde mențiunea desfacerii căsătoriei prin acordul soților, în fața notarului public, precum și numele de familie pe care fosții soți îl vor purta după divorț. În cadrul certificatului nu se vor face mențiuni privitoare la culpa soților. Certificatul de divorț fiind un înscris autentic, are forța probantă prevăzută de art.270 C.pr.civ, astfel că datele ce reprezintă constatările notarului public, pot fi combătute numai prin 86 87

Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p. 240. Dan LUPAȘCU, Cristiana CRĂCIUNESCU, op.cit., p. 240.

67

procedura înscrierii în fals, iar cele ce rezultă din declarațiile soților sau ale altor persoane pot fi înlăturate prin administrarea probei contrarii. Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorț în unul dintre următoarele cazuri, precum și în alte situații în care nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părților:88 a) nu are competența legală să soluționeze cererea de divort; b) unul dintre soți este pus sub interdictie; c) unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat; d) la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soti, iar soțul prezent insistă să fie înregistrată cererea; e) unul dintre soți refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public; refuză să dea declarațiile prevăzute de dispozițiile legale;

f) soții

g) soții nu se înteleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț de către fiecare dintre ei; h) soții nu prezintă, la depunerea cererii de divort, actul de căsătorie în original; i) soții au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați și nu se înțeleg cu privire la exercitarea în comun a drepturilor părintești sau a locuinței copiilor; j) din raportul de achetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copiilor; k) copilul ascultat nu este de acord cu modul în care părinții lui s-au înțeles asupra exercitării în comun a autorității părintești sau stabilirii locuinței; l) unul dintre soți se prezintă in fata notarului public la termenul de 30 de zile acordat și declară că nu mai stăruie în cererea de divort; m) unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț întrucât nu s-a prezentat în fața notarului public la expirarea termenului de 30 de zile acordat pentru a declara că stăruie în cererea de divorț; n) cererea a rămas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă; o) soții se împacă; 88

Art. 87 indice 8 din Ordinul nr.81/2011 privind completarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995 adoptat prin ordinul ministrului justiției nr.710/C/1995.

68

p) soții își retrag cererea de divorț; q) înainte de finalizarea procedurii de divorț unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând în acest mod.89 Potrivit prevederilor art. 374 C.civ, în cazurile de respingere prevăzute la lit. g), i), j) și k) notarul public îndrumă părțile să se adreseze instanței judecătorești. Data desfacerii căsătoriei pe cale notarial este data eliberării certificatului de divorț. Dosarele de divorț nu se pot transfera între birourile notariale nici din oficiu, nici la cererea soților, făcând excepție doar acele cazurile în care notarul public funcționează într-un birou individual, iar pe parcursul soluționării procedurii divorțului și-a încetat calitatea, și-a schimbat sediul într-o altă circumscripție judecătorească sau a fost suspendat din exercițiul funcției, situație în care dosarul va fi transferat la un alt birou notarial, prin grija Camerei Notarilor Publici, cu înștiințarea în regim de urgență a soților și a administratorului Registrului Naţional de Evidenţă a Cererilor de Divorţ. Camera Notarilor Publici va prelua, în regim de urgență dosarul de divorț de la biroul notarial care și-a încetat activitatea și îl va transfera altui birou notarial competent, urmând a informa pe administratorul R.N.E.C.D. despre acest fapt. Biroul notarial căruia i-a fost repartizat dosarul de divorț în urma transferului îi va înștiința, de urgență, pe soți să se prezinte la sediul său, fără a mai proceda la acordarea unui nou termen de 30 de zile.90 Odată desfăcută căsătoria prin procedura notarială se poate trece la lichidarea regimului matrimonial pe care soții l-au avut în timpul căsătoriei și la împărțirea bunurilor comune. Cum se depune cererea de divorţ la primărie91 Potrivit HG nr. 64/2011, cererea de divorţ pe cale administrativă se face in scris, se depune si se semnează personal de către ambii soţi, in faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are in pastrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor. În cererea de divorţ, fiecare dintre soţi va declara pe propria răspundere că este de acord cu desfacerea căsătoriei, că nu are copii minori cu celalalt soţ (născuţi din căsătorie sau adoptaţi impreuna cu acesta), că nu este pus sub interdictie, dar si ca nu a mai solicitat altor autoritaţi desfacerea căsătoriei. In aceeaşi cerere, soţii vor declara pe propria raspundere adresa ultimei 89

Cristian MAREȘ, op.cit., p.209-210. http://www.notar-expert.ro/autentificarea-actelor/divortul-la-notar/ 91 Dan Lupaşcu, Cristina Mihaela Craciunescu- „Dreptul FamilieiI şiI Actele de stare civilă”, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012 pag 139. 90

69

locuinţe comune, precum si numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează sa il poarte după desfacerea căsătoriei. Dacă ultima locuinţa comună declarată nu este aceeaşi cu domiciliul sau resedinţa ambilor soţi inscris/ă in actele de identitate, atunci se va da o declaraţie în acest sens in faţa ofiţerului de stare civilă. La depunerea cererii de divorţ, soţii trebuie să prezinte certificatele de naştere şi căsătorie, în original şi in copie, şi documentele cu care se face dovada identitaţii, in original şi copie. Dovada identitaţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente: 

pentru cetaţenii români - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, in cazul cetaţenilor români cu domiciliul in străinătate, paşaportul, care să se afle in termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberarii certificatului de divorţ;



pentru cetaţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;



pentru apatrizi - paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de sedere temporar sau permanent, după caz;



pentru cetăţenii străini din statele terţe - paşaportul emis de statul ai cărei cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;



pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie in România documentul de calătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călatorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară -protecţie umanitară condiţionată;

70



pentru cetaţenii străini solicitanţi de azil in Romania - paşaportul emis de statul ai carui cetăţeni sunt, insoţit de documentul temporar de identitate.92

Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită şi acorda soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia. In plus faţă de documentele menţionate, soţii vor achita şi o taxă la primăria unde depun dosarul de divorţ. Această taxă, in cuantum de 500 lei, a fost instituită anul trecut, prin Legea nr. 127/2013. Actul normativ prevede, totodată, ca taxa poate fi majorată prin hotârare a consiliului local, fară ca majorarea să poată depaşi 20% din această valoare.Taxa nu se restituie daca dosarul de divorţ se clasează. Eliberarea certificatului de divorţ93 Odată expirat termenul de reflexie de 30 de zile calendaristice, soţii trebuie să se prezinte personal la ofiţerul de stare civilă, care verifică menţinerea consimţământului liber si neviciat al acestora în desfacerea căsătoriei. Dacă soţii nu se prezintă împreuna, dosarul de divorţ se clasează, prin întocmirea unui referat. Conform prevederilor legale, dosarul va fi clasat şi în urmatoarele cazuri: a) dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ; b) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie; c) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, intervine naşterea unui copil; d) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi a decedat, căsătoria incetând prin deces. În schimb, dacă toate condţiile de desfacere a căsătoriei sunt îndeplinite, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ, care 92

Cristina Codruţa Hnageanu- “ Dreptul Familieişi Actele de stare civilă”, Editura Hanageanu, Bucureşti 2012, pag 147 93 Laura Cetan Voiculescu – „Dreptul Familiei- Note de curs şi manual de seminar”, Edtura Hamangiu 2012 pag 220

71

va fi inmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare. Model de certificat de divorţ este disponibil in fişier ataşat. Data eliberării certificatului de divorţ constituie data la care este desfacută căsătoria.Data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă anulează cartea de identitate a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate. Certificatul de divorţ se întocmeste în 3 exemplare originale: două dintre ele se înmaneaza părţilor pe bază de semnatură pe cererea de divorţ şi în registrul de evidenţă a certificatelor de divorţ, iar un exemplar râmane la dosarul de divorţ. Pe certificatul de divorţ nu se înscriu menţiuni cu privire la motivele divorţului sau culpa soţilor. Cum se depune cererea de divorţ la primărie94 Potrivit HG nr. 64/2011, cererea de divorţ pe cale administrativă se face in scris, se depune si se semnează personal de către ambii soţi, in faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are in pastrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor. În cererea de divorţ, fiecare dintre soţi va declara pe propria răspundere că este de acord cu desfacerea căsătoriei, că nu are copii minori cu celalalt soţ (născuţi din căsătorie sau adoptaţi impreuna cu acesta), că nu este pus sub interdictie, dar si ca nu a mai solicitat altor autoritaţi desfacerea căsătoriei. In aceeaşi cerere, soţii vor declara pe propria raspundere adresa ultimei locuinţe comune, precum si numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează sa il poarte după desfacerea căsătoriei. Dacă ultima locuinţa comună declarată nu este aceeaşi cu domiciliul sau resedinţa ambilor soţi inscris/ă in actele de identitate, atunci se va da o declaraţie în acest sens in faţa ofiţerului de stare civilă. La depunerea cererii de divorţ, soţii trebuie să prezinte certificatele de naştere şi căsătorie, în original şi in copie, şi documentele cu care se face dovada identitaţii, in original şi copie. 94

Dan Lupaşcu, Cristina Mihaela Craciunescu- „Dreptul FamilieiI şiI Actele de stare civilă”, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012 pag 139.

72

Dovada identitaţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente: 

pentru cetaţenii români - cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, in cazul cetaţenilor români cu domiciliul in străinătate, paşaportul, care să se afle in termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberarii certificatului de divorţ;



pentru cetaţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;



pentru apatrizi - paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de sedere temporar sau permanent, după caz;



pentru cetăţenii străini din statele terţe - paşaportul emis de statul ai cărei cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;



pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie in România documentul de calătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călatorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară -protecţie umanitară condiţionată;



pentru cetaţenii străini solicitanţi de azil in Romania - paşaportul emis de statul ai carui cetăţeni sunt, insoţit de documentul temporar de identitate.95

Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită şi acorda soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia. In plus faţă de documentele menţionate, soţii vor achita şi o taxă la primăria unde depun dosarul de divorţ. Această taxă, in cuantum de 500 lei, a fost instituită anul trecut, prin Legea nr. 127/2013. Actul normativ prevede, totodată, ca taxa poate fi majorată prin hotârare a consiliului local, fară ca majorarea să poată depaşi 20% din această valoare.Taxa nu se restituie daca dosarul de divorţ se clasează. 95

Cristina Codruţa Hnageanu- “ Dreptul Familieişi Actele de stare civilă”, Editura Hanageanu, Bucureşti 2012, pag 147

73

Eliberarea certificatului de divorţ96 Odată expirat termenul de reflexie de 30 de zile calendaristice, soţii trebuie să se prezinte personal la ofiţerul de stare civilă, care verifică menţinerea consimţământului liber si neviciat al acestora în desfacerea căsătoriei. Dacă soţii nu se prezintă împreuna, dosarul de divorţ se clasează, prin întocmirea unui referat. Conform prevederilor legale, dosarul va fi clasat şi în urmatoarele cazuri: a) dacă ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ; b) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi este pus sub interdicţie; c) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, intervine naşterea unui copil; d) dacă, înainte de finalizarea procedurii de divorţ, unul dintre soţi a decedat, căsătoria incetând prin deces. În schimb, dacă toate condţiile de desfacere a căsătoriei sunt îndeplinite, ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ, care va fi inmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare. Model de certificat de divorţ este disponibil in fişier ataşat. Data eliberării certificatului de divorţ constituie data la care este desfacută căsătoria.Data desfacerii căsătoriei, ofiţerul de stare civilă anulează cartea de identitate a fostului soţ care îşi schimbă numele de familie prin divorţ, prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate. Certificatul de divorţ se întocmeste în 3 exemplare originale: două dintre ele se înmaneaza părţilor pe bază de semnatură pe cererea de divorţ şi în registrul de evidenţă a certificatelor de divorţ, iar un exemplar râmane la dosarul de divorţ. Pe certificatul de divorţ nu se înscriu menţiuni cu privire la motivele divorţului sau culpa soţilor. 1.4 CERTIFICATUL DE DECES 2.4.1 Întocmirea actului de deces97 96 97

Laura Cetan Voiculescu – „Dreptul Familiei- Note de curs şi manual de seminar”, Edtura Hamangiu 2012 pag 220 I.P.FILIPESC, A.I. FILIPESCU, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a, Editura All, Bucureşti, 2006, pag .362

74

Întocmirea actului de deces se face la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativteritoriale în a cărei rază s-a produs decesul, pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a declaraţiei verbale făcute de membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, pe baza declaraţiei făcute de:  Medic sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;  Altă persoană care a aflat de deces; Declarantul va depune, odată cu declaraţia, şi următoarele acte:  Certificatul medical constatator al decesului;  Documentul de identitate al decedatului;  Documentul de evidenţă militară al celui decedat, dacă este cazul Declararea decesului se face în termen de:  3 zile de la data încetarii din viaţă a persoanei. În acest termen se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi yiua în care se face declaraţia;  48 de ore din momentul decesului sau al găsirii cadravului, când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru. Peste aceste termene, este vorba despre o declaraţie tardivă a decesului, caz în care va fi nevoie, pentru întocmirea actului de deces, de aprobarea parchetului. În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viaţă fără ca declararea naşterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofiţerul de stare civilă va întocmi mai întâi actul de naştere şi apoi pe cel de deces. Dacă din motive temeinice actul de naştere nu poate fi întocmit, ofiţerul de stare civilă întocmeşte actul de deces şi ulterior urmăreşte înregistrarea naşterii. 2.4.2 Înregistrarea actului de deces98 Termen de declararea a decesului Declaraţia de deces se face verbal, în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei, termen în care se face declaraţia [art.36 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, replublicată]. 98

P.PEŢU- “Starea civilă şi acţiunile de stării civile”Editura Detectiv, Bucureşti 2009,, pag . 346

75

În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrarea în termenele legale, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea Parchetului. Decesul datorat unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru Precizăm următoarele: Când decesul se datoreză unei, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru [conform prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr.119/1996, republicată]: a) Declaraţia se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadravrului b) Înregistrarea se face pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de Parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces. c) Dacă decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea Parchetului. d) Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în raza căreia a fost găsit, în baza certificatului medical constatator al decesului, a dovezii eliberate, de poliţie sau de Parchet şi a procesului-verbal întocmit de medicul legist, care va cuprinde:  Vărsta şi sexul;  Data şi locul unde a fost găsit cadavrul:  Data şi cauza decesului;

Înregistrarea şi comunicarea menţiunilor a) În actul de deces, la rubrica “cauza decesului” fiind___________ se va înscrie cauza prevăzută la lit. c) şi d) din b) Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării rubricilor din actul de deces şi acestea nu rezultă din actul de identitate sau din certificatele de stare civilă prezentate, ori din registrele de stare civilă aflate în păstrarea primăriei la care se face înregistrarea decesului, se vor înscrie în act numai datele care se declară .

76

c) Ofiţerul de stare civilă care înregistrează un act de deces este obligat să comunice acest fapt primăriei localităţii unde se păstrează actul de naştere, exemplarul I, al celui decedat.99 Adeverinţa de înhumare sau incinerare După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, într-un singur exemplar, făcând menţiunea despre aceasta pe verso-ul certificatului constatatoral decesului sau a certificatului constatator al naşterii celui mort. Duplicatul adeverinţei de înhumare sau incinerare, pierdută sau distrusă, se poate elibera numai cu apromarea primarului unităţii administrativ-teritoriale care a eliberat adeverinţa [art.41 alin (3) din Legea nr. 119/1996, republicată]. 2.4.3 Hotărârea judecătorească declarativă de moarte  În actul de deces, întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti declarative de moarte, definitive şi irevocabile, se înscriu datele de stare civilă şi data decesului, asa cum rezultă din această hotărâre.  Întocmirea actului de deces, în această situaţie, se face la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria competentă, din oficiu sau la cererea persoanei intereste, potrivit art.42 din Legea nr.119/1996, republicată, de la:  Locul de naştere al celui declarat mort;  Domiciliul celui declarat mort, în cazul actului de naştere a fost 

întocmit la autorităţilor locale din străinătate; Domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorescă a morţii, în situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decatului nu

sunt cunoscute.  S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria care a înregistrat, în aceste condiţii, trimite comunicarea la structura de evidenţă din cadrul S.P.C.L.E.P. al locului de domiciliu al persoanei decedate. În cazul în care cuprinsul hotărârii judecătoreşti declarative de moarte nu este precizat domiciliul decedatului, şi nu poate fi stabilit prin verificări, la rubrica “domiciliu” se înscrie

99

Dan Lupașcu, Cristina Mihaela Craciunescu- „Dreptul familiei”, Editura Universal Juridic, București 2012. Pag. 147

77

localitatea de domiciliu din actul de naştere; comunicarea de deces se transmite la structura de evidenţă din cadrul S.P.C.L.E.P. al locului de domiciliu astfel stabilit.100

BIBLIOGRAFIE 1. Emese Florian, Dreptul familiei, ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012 site www.legalis.ro 2. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediţia a VIII-a revăzută şi completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006 3. Genoveva Aioanei, Emil Poenaru, Căsătoria şi divorţul, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008 4. Alexandru Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007 5. Emese Florian, Protecţia drepturilor copilului, Ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007 6. Elena Roşu, Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007. 7. Teodor Bodoasca, Legislatia adoptiilor. Comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucuresti, 2006 8. Ion Imbrescu, Tratat de dreptul familiei. Familia. Protectia copilului. Elemente de stare civila (curs de teorie si practica), Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006 9. Gabriel Mihai, Dreptul Familiei şi acte de stare civilă, Curs Universitar, Editura Ex Ponto, Constanta, 2006 10. Nicoleta Diaconu, Legea aplicabila căsătoriei şi divorţului cu element străin, Editura Lumina Lex, 2006 11. Adrian Pricopi, Bianca Pricopi, Rudenia în dreptul român, Editura Lumina Lex, 2006 12. Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 13. Teodor Bodoasca, Dreptul Familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 14. Adriana Corhan, Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005 15. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005 16. Dan Lupaşcu, Dreptul Familiei, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005 17. Marcel Ioan Rusu, Protecţia juridică a minorului, Editura Rosetti, 2005 18. Milena Tomescu, Dreptul familiei. Protecţia copilului, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 19. Florin Ciutacu, Codul Familiei Român adnotat, Editura Themis, 2004 20. Paul Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Parte Generală, Editura Wolterskluwer, 2003 21. Marcel Rusu, Procedura divorţului în dreptul român, Editura Wolterskluwer, 2003 22. Marieta Avram, Flavius Baias, Legislaţia familiei, Editura All Beck, 2001 23. Maria Banciu, Dreptul Familiei. Teorie şi practică, Editura Argonaut, Cluj-Napoca,1998 24. Adriana Corhan, Dreptul Familiei. Curs de teorie şi practică, Editura Avgvsta, Timisoara, 2000 25. Maria Harbada, Dreptul familiei şi starea civilă. Teorie şi practică judiciară, Editura Fundaţiei Academice “Gh. Zane”, Iaşi, 2001 26. Gabriela Lupsan, Dreptul Familiei, Editura Junimea, Iaşi, 2001 27. Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2002 28. Corneliu Turianu, Dreptul Familiei – practică judiciară comentată şi adnotată, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2004 100

P. Peţu, E. Velicu, V. Mardare, „Starea Civilă, Mijloc de identificare a persoanei fizice”, Editura Detectiv,Bucureşti 2010, pag 239

78

29. Ştefan Cocoş, Dreptul Familiei (2 vol.), Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001

79