36 1 368KB
Teste rezolvate pentru reuşita la examenul de definitivare în învăţământul preşcolar Testul nr. 1 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: S-a întors, apoi a scris cu litere uriașe de tipar, pe toată tabla: ,,Principiul din septembrie al domnului Browne: Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun.” Bine, fiți atenți, a zis el, întorcându-se din nou cu fața la noi. Vreau să începeți un capitol nou în caietele voastre. Se va intitula ,,Principiile domnului Browne”. A continuat să vorbească, în timp ce noi făceam ce ne ceruse. Puneți data de azi pe prima pagină a acestui capitol. De acum înainte, la începutul fiecărei luni voi scrie pe tablă un nou ,,principiu al domnului Browne”, iar voi îl veți scrie pe caiet. Pe urmă vom discuta ce înseamnă acest principiu. La sfârșitul lunii veți scrie un text despre el, și anume despre ce înseamnă pentru voi. Până la sfârșitul anului veți avea o listă de principii pe care s-o luați cu voi. În vacanța de vară, le cer tuturor elevilor să vină cu un principiu personal. Să mi-l scrie pe o carte poștală și să mi-l trimită de oriunde se află în vacanță. (R.J. Palacio – Alege să fii bun) A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: A. 1. Transcrieți, din textul dat, un cuvânt care conține diftong și două cuvinte care conțin vocale în hiat. 2. Contrageți o propoziție subordonată din text. 3. Menționați rolul cratimei în construcția s-a (S-a întors).
4. Construiți câte un enunț în care să utilizați omonimele cuvintelor: luni, noi, vară. 5. Construiți un enunț în care cuvântul voi (s-o luați cu voi) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Vreau să începeți un capitol nou în caietele voastre. 7. Precizați valoarea morfologică a lui a fi (a fi corect...). 8. Rescrieți propoziția subordonată din această frază, precizându-i felul: În vacanța de vară, le cer tuturor elevilor să vină cu un principiu personal. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificația enunțului: Când ai de ales între a fi corect și a fi bun, alege să fii bun. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povești culte, aparținând genului epic, inclusă în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere: – evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii culte selectate în genul literar menționat; - indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate; - ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate; - exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale poveștii culte selectate. Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de realizare jocul didactic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 3 − 5 ani); sugestie de conținut: diferențieri ale obiectelor după mărime (mare, mic, mijlociu), ținând cont de următoarele repere:
menționarea etapelor activității, trei dintre acestea putând fi captarea atenției copiilor, reactualizarea cunoștințelor și desfășurarea propriu-zisă;
descrierea conținuturilor etapelor enumerate.
2. Realizați un eseu argumentativ, de aproximativ 300-600 de cuvinte, având ca temă rolul rutinelor în dezvoltarea personală a preșcolarilor. Aveți în vedere aceste aspecte:
prezentarea valențelor formative ale rutinelor, pornind de la perspectiva lor organizatorică în cadrul activităților de dezvoltare personală a preșcolarilor;
exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul rutinelor în dezvoltarea lor personală.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 2 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Colegii lui Apolodor S-au dus atunci la dirijor. Maestrul Domilasolfa, În haina lui de catifea, I-a ascultat și, gânditor, S-a așezat pe-o canapea Oftând: ,,– Sărmanul meu tenor Se poate prăpădi de dor! Să plece, deci, spre Labrador...”
Și a plecat Apolodor... (Gellu Naum – Cartea cu Apolodor) A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. Transcrieți, din text, trei cuvinte care conțin numai o vocală. 2. Despărțiți în silabe cuvântul maestrul. 3. Menționați rolul punctelor de suspensie de la sfârșitul versului: Și a plecat Apolodor... 4. Identificați, în text, un cuvânt format printr-un mijloc intern de îmbogățire a vocabularului, precizându-i numele. 5. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: gânditor, oftând, sărmanul. 6. Transcrieți, din textul dat, un substantiv propriu. 7. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în versurile: Colegii lui Apolodor/S-au dus atunci la dirijor. 8. Rescrieți propoziția principală din a doua secvență a textului dat. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificația versurilor: – Sărmanul meu tenor/Se poate prăpădi de dor! B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui roman, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului selectat în genul literar specific; indicarea a două valori educative ale romanului selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale romanului.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă de realizare lectura după imagini (nivel de studiu: 5 – 6 ani, domeniul experiențial Limbă și comunicare). Folosiți cunoștințele preșcolarilor despre acțiuni și emoții. Urmăriți reperele sugerate: precizarea etapelor activității și descrierea acestora. 2. Realizaţi un eseu argumentativ, de circa 300-600 de cuvinte, având ca temă rolul tranzițiilor în dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor.
prezentarea valențelor formative ale tranzițiilor, știind cât sunt acestea de importante în activitățile de dezvoltare personală a preșcolarilor, din punct de vedere organizatoric;
exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul tranzițiilor în dezvoltarea personală a celor mici.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 3 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Și-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-annebunit. Dar conductorul și-a terminat treaba și iese. Cocoana își învelește favoritul
mângâindu-l ,,mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude deloc. Dar auz hârșâitul unui chibrit: cocoana își aprinde o țigaretă... Încă nu mi-e somn. De ce n-aș aprinde și eu una? A! de degrabă să nu pierz trenul, am uitat să-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic... S-o rog pe mamița lui Bubico... Scot o țigaretă, mă ridic și dau să m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc să fac bine o mișcare, și Bubico scoate capul lătrându-mă mai furios decât pe conductor; latră și chelălăie și tușește și... – Bubico – zice cocoana – șezi mumos, mamițico! (Ion Luca Caragiale – Bubico) A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, un cuvânt monosilabic și unul plurisilabic. 2. Transcrieți, din fragmentul dat, două cuvinte care conțin o singură vocală. 3. Menționați rolul utilizării punctului în primul enunț al fragmentului dat. 4. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: a terminat, iese, scoate. 5. Construiți un enunț în care cuvântul înfundat (mârâie înfundat…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni. 7. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele: n-aș și naș. 8. Rescrieți propoziția subordonată din enunțul de mai jos, precizându-i felul: Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-annebunit. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Cocoana își învelește favoritul mângâindu-l ,,mumos”; eu mă lungesc la loc închizând ochii, pe când Bubico mârâie înfundat ca tunetul care se tot depărtează după trecerea unei grozave furtuni.
A. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen, având ca temă natura și viețuitoarele. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentati trei etape ale unei activități de învățare, având ca formă de realizare jocul logic (domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 5 – 6 ani); sugestie de conținut: grupări ale obiectelor după forme geometrice cunoscute. Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activității precizate; descrierea lor. 2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă rolul întâlnirii de dimineață în dezvoltarea personală a preșcolarilor. În conceperea lui, urmăriți aceste aspecte:
prezentarea valențelor formative ale întâlnirii de dimineață, din perspectiva dezvoltării globale a preșcolarilor; exprimarea unui punct de vedere argumentat despre rolul întâlnirii de dimineață în dezvoltarea lor personală.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 4 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Îmi amintesc și acum cu emoție clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a țării. Știu că la început nu înțelegeam cum tot pământul țării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puțin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că șesurile sunt verzi și dealurile galbene, că munții sunt bruni și apele albastre, că orașul nostru este un punct roșu și hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Și pentru ca jocul să fie și mai frumos, și mai captivant, învățătoarea ne-a spus să privim harta cu atenție și să observăm că țara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori așezat într-o vază: Marea Neagră. (Ana Blandiana – Buchetul de flori) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: emoție, pământul, învățătoarea. 2. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, un cuvânt monosilabic și unul plurisilabic.
3. Construiți un enunț în care să utilizați paronimul cuvântului albastru. 4. Transcrieți, din fragmentul dat, trei cuvinte care conțin o singură consoană. 5. Scrieți trei termeni, formați prin mijloace interne de îmbogățirea a vocabularului, care să aparțină familiei lexicale a verbului a înțelege. 6. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: am văzut, prima, înțelegeam. 7. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: să privim harta cu atenție și să observăm că țara noastră are forma unui buchet de flori. 8. Rescrieți propoziția principală din fragmentul: Și pentru ca jocul să fie și mai frumos, și mai captivant, învățătoarea ne-a spus să privim harta cu atenție și să observăm că țara noastră are forma unui buchet de flori. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile secvenței: Un buchet de flori așezat într-o vază: Marea Neagră. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei schițe, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea schiței selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale schiței selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale schiței selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de
analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, având ca formă de realizare jocul de imaginație; nivel de studiu: 5 – 6 ani. Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile lumii vii, respectiv ale Pământului. 2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă rolul activităților de dupăamiază în dezvoltarea personală a preșcolarilor. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele aspecte:
prezentarea valențelor formative ale activităților de după-amiază, din perspectiva dezvoltării depline a preșcolarilor;
exprimarea unui punct de vedere argumentat cu privire la rolul acestor activități.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 5 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Eu am numai trei picioare, Și de-abia mă mișc: țop-țop, Râd când mă-ntâlnesc copiii Și mă cheamă ,,cuțu șchiop”. Frații mei ceilalți se joacă Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii, Că sunt șchiop și cad mereu! ...... Cât sunt de frumoși copiii Cei cuminți și cât de mult Mi-ar plăcea să stau cu dânșii, Să mă joc și să-i ascult! (Elena Farago – Cățelușul șchiop) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, trei cuvinte care conțin diftongi. 2. Menţionaţi rolul semnului exclamării în versul: Să mă joc și să-i ascult! 3. Precizați câte un sinonim potrivit pentru fiecare dintre următoarele cuvinte: numai, mă cheamă, mereu. 4. Scrieți trei termeni, formați prin mijloace interne de îmbogățirea a vocabularului, care să aparțină familiei lexicale a verbului a mișca. 5. Construiți un enunț în care cuvântul mei (Frații mei…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Frații mei ceilalți se joacă/Cu copiii toți, dar eu/Nu pot alerga ca dânșii. 7. Alcătuiți un enunț în care numeralul trei (trei picioare) să aibă funcția sintactică de complement de agent. 8. Rescrieți, din textul dat, o propoziție subordonată cauzală.
9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile versurilor: Eu am numai trei picioare,/Și de-abia mă mișc: țop-țop. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult selectat în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale basmului cult.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, ce are ca formă de realizare jocul liber; nivel de studiu: 3 – 4 ani. Apelați la cunoștințele copiilor despre caracteristicile unor obiecte localizate în spaţiul înconjurător. Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea lor. 2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema privind rolul convorbirii în dezvoltarea preșcolarilor. Vizați următoarele aspecte:
prezentarea valenţelor formative ale convorbirii, din perspectiva dezvoltării preșcolarilor;
descrierea unei activități de convorbire, semnificative pentru dezvoltarea preșcolarilor;
exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, cu privire la rolul acesteia în dezvoltarea preșcolarilor.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate - 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct
Testul nr. 6 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: - Uite ce, a spus rândunica, acuși vine iarna și eu mă duc în țările calde; nu vrei să vii cu mine? Te iau în spate. Numai să te legi de mine cu cingătoarea; și așa scăpăm și de sobolul cel urâcios și de hruba lui și plecăm departe, peste munți, în țările calde, unde soarele strălucește mai tare decât aici și toată vremea e numai vară și sunt o mulțime de flori frumoase. Hai cu mine, Degețică scumpă, tu, care m-ai scăpat de la moarte când zăceam în hrubă! - Da, vin cu tine, a spus Degețica, și atunci rândunica a luat-o în spate. Fetița și-a întins picioarele pe aripile păsării, s-a legat strâns cu cingătoarea de-o pană mai tare și rândunica s-a ridicat în înaltul cerului, peste păduri și peste ape, sus, deasupra munților celor mari, pe care-i veșnic zăpadă. Degețicăi îi era frig, dar s-a băgat pe sub penele calde ale păsării și a rămas numai cu capul afară, ca să vadă toate minunățiile peste care zbura. (Hans Chriastian Andersen – Degețica) * sobol = cârtiță * hrubă = cavitate subterană 1. A. Limba română (30 puncte)
Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din al doilea paragraf al textului dat, două cuvinte care conțin diftongi și un cuvânt care conține vocale în hiat. 2. Rescrieți, din text, enunțul care conține semnul întrebării și precizați rolul acestui semn în enunțul respectiv. 3. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: în spate, departe, moarte. 4. Construiți un enunț în care să utilizați unul dintre omonimele cuvântului vii. 5. Construiți un enunț în care cuvântul vin (vin cu tine…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: unde soarele strălucește mai tare decât aici și toată vremea e numai vară și sunt o mulțime de flori frumoase. 7. Precizați valoarea morfologică și gradul de comparație al cuvântului tare din secvența: soarele strălucește mai tare. 8. Rescrieți o propoziție incidentă din textul dat. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Hai cu mine, Degețică scumpă, tu, care m-ai scăpat de la moarte când zăceam în hrubă! 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povești culte, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii culte selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale poveștii culte selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel de studiu: 3 – 4 ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare, realizabile prin jocul de comunicare, într-un microgrup. Folosiți cunoștințele copiilor despre ascultarea activă. Țineți cont de aceste repere:
menționarea etapelor activității;
descrierea conținuturilor etapelor enumerate.
2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă rolul lecturii în dezvoltarea personală a preșcolarilor. În acest sens, evidențiați următoarele aspecte:
rolul acestei activități de învățare, respectiv al jocurilor propuse pentru familiarizarea copiilor cu noțiunea de „bibliotecă”;
prezentarea valențelor (in)formative și creative ale unei activități specifice, pe fondul unui exemplu dat;
argumentarea punctului propriu de vedere în contextul dat.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 7 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Vă spun ca să știți și voi: cuvintele care îmi trebuie pentru povești le scot din călimară. Într-o zi, un cuvânt nu vru să iasă afară. Tot ciocănind disperat în sticlă cu penița, din călimară ieșiră cuvintele: Politețe, Hărnicie, Prietenie. - Hai, spune-ne ce cauți! - Îl caut pe ,,Nu”. Fără el nu pot termina povestea. - Pe ,,Nu”? L-a luat o fetiță în brațe și nu-i mai dă drumul. - Dacă, de pildă, vorbi cuvântul Hărnicie, îi spune mama: ,,Pune masa!” sau ,,Adu apă!” sau ,,Mătură!”, fetița spune că nu poate; are pe ,,Nu” în brațe.(...). - Și unde stă fetița care l-a luat pe ,,Nu” în brațe? întrebai eu. - Te conducem noi, se oferiră cele trei. Deși era târziu, o găsirăm dormind. ,,Nu” din brațe era însă treaz. - Nu mă întorc! zise el. Nicăieri n-am dus-o mai bine ca-n brațele acestei fetițe. Nu merg cu tine, nu, nu, nu! (Octav Pancu-Iași – Fetița care l-a luat pe ,,Nu” în brațe) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, trei cuvinte care conțin doar câte o vocală. 2. Explicați scrierea cu majuscule a cuvintelor: Politețe, Hărnicie, Prietenie.
3. Precizați câte un sinonim potrivit cu sensul din text al cuvintelor subliniate: vru, termina, conducem. 4. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele l-a și nu-i. 5. Construiți un enunț în care cuvântul era să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Contrageți o propoziție subordonată atributivă din textul dat. 7. Alcătuiți un enunț în care substantivul drumul să aibă funcția sintactică de atribut substantival genitival. 8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată circumstanțială de scop. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: – Dacă, de pildă, vorbi cuvântul Hărnicie, îi spune mama: ,,Pune masa!” sau ,,Adu apă!” sau ,,Mătură!”, fetița spune că nu poate; are pe ,,Nu” în brațe. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen, având ca temă natura și viețuitoarele. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de
analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 3 – 4 ani, prezentaţi cele trei etape ale unei activităţi de învățare ce se poate realiza printr-un joc de limbaj. Utilizați cunoștințele micuților despre sunete și despre comunicarea receptivă. Luați în considerare următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea lor. 2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema Variante de organizare și realizare a jocurilor și activităților liber alese, în lumina abordării integrate. Vizați următoarele aspecte:
motivarea includerii lor în managementul activităților de învățare;
descrierea unei activități exemplificative, gândind la organizarea și realizarea sa;
exprimarea unui punct de vedere propriu, argumentat, despre necesitatea cunoașterii temei date.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 8 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Ceea ce îşi dorea Păuna era să aibă un fluier, aşa cum văzuse la ciobanii din vecinătate. I-ar fi plăcut mult să cânte din fluier melodiile pe care le auzise sau cele pe care le compusese chiar ea fără să-şi dea seama, când îşi adormea mioarele. Încercase de nenumărate ori să-şi facă singură un fluier, dar nu izbutise. În serile lungi de iunie, Păuna cânta cu voce limpede cântece de-ale ei.
Într-o seară, pe când cânta astfel, aşezată în pragul colibei şi privind stelele, cu câinele culcat la picioarele ei, aţipi. Văzu deodată o femeie frumoasă îmbrăcată toată în alb, cu un văl uriaş brodat cu aur şi mărgele tot de aur care străluceau la gât. Femeia se apropie de mica ciobăniţă şi se aşeză lângă ea pe iarbă. Păunei i-a fost teamă la început, dar femeia cea frumoasă era blajină şi privirea îi era blândă ca lumina lunii ce învăluia colina. În mâna ei dreaptă ţinea un fluier de os. Ciobăniţa a dormit până dimineaţă. A doua zi, s-a gândit să mai încerce să îşi făurească un fluier. A reuşit. Ce încântată era de el! Aproape fără să îşi dea seama, îl duse la buze. Armonia cântecelor Păunei era atât de fermecătoare, încât a străbătut întreg ţinutul, ajungând până la împărăţia Cosânzenei. Aceasta era mulţumită că, în sfârşit, Păuna nu se mai simţea singură. Ea îi cucerise pe toţi cu muzica ei. Cânta în fiecare zi şi era fericită. Atât ea, cât şi ceilalţi ciobani au înţeles că, atunci când faci cu drag şi pasiune un lucru, rezultatul este minunat. (Iulia Hașdeu – Fluierașul de os) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, două cuvinte care conțin diftongi diferiți și un cuvânt care conține vocale în hiat. 2. Menționați rolul virgulei în enunțul: Aceasta era mulţumită că, în sfârşit, Păuna nu se mai simţea singură. 3. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: nenumărate, lungi, blândă. 4. Scrieți trei termeni care să aparțină familiei lexicale a cuvântului alb. 5. Numiți mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului prin care s-a format pronumele relativ ceea ce și formulați un enunț în care acesta să introducă o propoziție subordonată completivă directă. 6. Identificați, în text, un predicat nominal și precizați din ce este compus. 7. Transcrieți, din textul dat, o propoziție simplă.
8. Precizați funcția sintactică a cuvântului subliniat în enunțul: Ciobăniţa a dormit până dimineaţă. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificația enunțului: Atât ea, cât şi ceilalţi ciobani au înţeles că, atunci când faci cu drag şi pasiune un lucru, rezultatul este minunat. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, inclusă în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale povestirii selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de realizare să fie memorizarea (domeniul experiențial Limbă și comunicare nivel de studiu: 3 − 4 ani); sugestie de conținut: mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute. Urmăriți aceste repere: menționarea etapelor activității și descrierea lor. 2. Realizați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema Diferențiere și individualizare în procesul de învățământ preșcolar. Vizați următoarele aspecte:
principiile care stau la baza demersului de diferențiere/individualizare a procesului de învățământ;
explicarea necesității adaptării curriculare în raport cu acest demers;
argumentarea punctului de vedere propriu despre utilitatea acestui riguros demers.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 9 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dimpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. (Petre Ispirescu – Hoțu împărat) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, trei cuvinte care conțin vocale în hiat. 2. Explicați scrierea cu majuscule a cuvântului Dumnezeu. 3. Menționați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al următoarelor cuvinte: cărunteței, drept, dete mărire.
4. Alcătuiți un enunț în care cuvântul o să aibă altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 5. Identificați, în text, trei termeni din familia lexicală a aceluiași cuvânt. 6. Rescrieți, din textul de mai sus, un cuvânt arhaic. 7. Precizați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru cuvintele subliniate în fragmentul: Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dimpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. 1. 1. 8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată circumstanțială de timp. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei fabule, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea fabulei selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale fabulei selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale fabulei.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activităţi de învățare, având ca formă de realizare jocul de mișcare, pentru domeniul experiențial Psihomotric, nivel de studiu: 4 – 5 ani. Folosiți cunoștințele preșcolarilor despre lateralitate și mișcări grosiere. În prezentare, veți avea în vedere următoarele repere:
menționarea a trei dintre etapele activității precizate;
descrierea etapelor enumerate.
2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre strategiile didactice, în viziune sistemică, aplicate în învățământul preșcolar. Luați în calcul aspectele de mai jos:
metode, tehnici și procedee folosite în cadrul diferitelor tipuri de activități de învățare, generic vorbind;
modalități de optimizare a situațiilor/contextelor de învățare prin intermediul mijloacelor didactice și al materialului didactic; trei exemple semnificative;
exprimarea unui punct de vedere personal, argumentat, despre viziunea sistemică asupra strategiilor didactice.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 10 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Când ocăra pe mama-mare mai rău, tocmai intra în odaie și măicuța, care a auzit! ,,Ceai zis, Baruțule? l-a întrebat măicuța. Am auzit bine, ori m-am înșelat? Ai făcut-o pe mama-mare proastă?”
- Știi ce-a zis atunci Baruțu, tătuțule? A zis că nu a zis că e mama-mare proastă, a zis că e proastă pisica... - O să mă ocup imediat de aceste lucruri nepermise, i-a răspuns Mițu lui tătuțu, dar întâi aș vrea o guriță. Așa, pe obraz, pe gât, pe frunte, pe ochi. Asta dă poftă de mâncare. Și Mițu s-a pupat cu tătuțu o grămadă, și ochiul de hoț gelos al lui Baruțu, se strecura câteodată, tocmai din fundul coridorului, pe crăpătura ușii. Acum mă duc să facem dreptate și să pedepsim pe Baruțu, a zis tătuțu, și s-a dus după Baruțu, care s-a ascuns și mai în fund, în baie... (Tudor Arghezi – Între Mițu și Baruțu) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: măicuța, imediat, ochiul. 2. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, două cuvinte monosilabice și unul plurisilabic. 3. Menționați rolul utilizării punctelor de suspensie în enunțul: A zis că nu a zis că e mama-mare proastă, a zis că e proastă pisica... 4. Scrieți câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: odaie, tătuțule, gelos. 5. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele: ce-a și s-a. 6. Construiți un enunț în care cuvântul hoț să aibă funcția sintactică de complement direct. 7. Identificați, în text, un cuvânt care poate contribui la îmbogățirea vocabularului prin schimbarea valorii gramaticale. 8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată atributivă. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Și Mițu s-a pupat cu tătuțu o grămadă, și ochiul de
hoț gelos al lui Baruțu, se strecura câteodată, tocmai din fundul coridorului, pe crăpătura ușii. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult selectat în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale basmului cult.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, etalați trei dintre etapele unei activități de învățare realizabile printr-un joc didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani; conținut sugerat: cunoașterea și aprecierea cărții, ținând cont de următoarele repere: trei dintre etapele activității precizate; descrierea lor. 2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema despre mediul educațional în grădiniță. Dezvoltați subiectul pe marginea acestor aspecte:
specificul spațiului/mediului educațional organizat în grădiniță; cel puțin patru criterii descriptive;
cerințe psihopedagogice și ergonomice; cinci exemple relevante;
exprimarea propriei opinii gândind la rolul unui spațiu/mediu optim asupra procesului instructiv formativ în grădiniță.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 11 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: În nopți cu lună, când se plimba prin întunecoasele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un cântăreț care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună. Era înalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ca două picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. (Mihai Eminescu – Legenda cântărețului) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, un cuvânt care conține diftong și două cuvinte care conțin vocale în hiat. 2. Rescrieți, din fragmentul dat, trei cuvinte care conțin o singură vocală. 3. Menționați rolul cratimei în structura: Ea-l (Ea-l văzu ). 4. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: întunecoasele, înalt, deasupra.
5. Alcătuiți un enunț în care cuvântul o să aibă altă valoare morfologică decât cea din text. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ca două picături de întuneric topit. 7. Alcătuiți un enunț în care substantivul fata (o iubea pe fata dempărat) să aibă funcția sintactică de complement prepozițional. 8. Rescrieți o propoziție subordonată din primul enunț al textului dat, precizându-i felul. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificația enunțului: Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Etapizați o activitate realizabilă printr-un joc de creație, pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, nivel de studiu: 5 – 6 ani. Folosiți-vă de cunoștințele copiilor despre cadrele de poveste, luând seama la aceste repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea lor. 2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să abordaţi tema despre parteneriatul educațional în preșcolaritate. Dezvoltați tema în jurul acestor aspecte:
cadrul legal specific, inclusiv și cel curricular;
relația grădiniță ‒ școală;
relația grădiniță ‒ familie – comunitate;
exprimarea opiniei personale în privința acestui parteneriat, un adevărat pact pentru o educație de calitate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 12 SUBIECT (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Mult e dulce și frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm.
Românașul o iubește Ca sufletul său; Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu! (Gheorghe Sion – Limba românească) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: inima, dulce, românește și precizați pe care silabă se pune accentual în fiecare cuvânt. 2. Menționați rolul utilizării cratimei în structura: limbă-armonioasă. 3. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: dulce, armonioasă, ascultăm. 4. Scrieți trei termeni, formați prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului, care să aparțină familiei lexicale a cuvântului frumoasă. 5. Alcătuiți un enunț în care cuvântul o să aibă altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru cuvintele din versul: Românașul o iubește. 7. Alcătuiți un enunț în care substantivul miere (aduce miere) să aibă funcția sintactică de atribut substantival. 8. Contrageți o propoziție subordonată atributivă din textul dat. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificația versului: Vorbiți, scrieți românește. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui basm cult, aparținând genului epic, inclus în programa de examen.
În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult selectat în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale basmului cult selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale basmului cult.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 5 – 6 ani, prezentați etapele unei activităţi de învățare, posibil de realizat printr-un joc de rol. Faceți trimiteri la cunoștințele copiilor despre tandemul sunet-literă, ținând cont de aceste repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii și descrierea lor. 2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptul de „evaluare” în preșcolaritate. Dezvoltați tema în jurul acestor aspecte:
definirea și analiza lui;
funcțiile evaluării în preșcolaritate;
formele evaluării specifice învățământului preșcolar; trei exemple relevante;
exprimarea opiniei personale în privința necesității adaptării evaluării la tehnicile didacticii moderne.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 13 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Cum scurma așa cucoșul, își auzi tovarășele șoptind. Ridică semeț capul, și drept înainte, de partea cealaltă, vrăjmașul negru se proptise gata de luptă. Găinile se opriră; înțeleseră că aveau ceva de privit. O scăpărare și s-au repezit. S-au oprit față în față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripele puțin desfăcute și date înapoi. Cel negru bătu o dată din pinteni și se loviră piept în piept; apoi se dezlipiră repede și, cu capetele pe spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripele în coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. (Emil Gârleanu – Luptătorii) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. Transcrieți, din primul paragraf al textului dat, un cuvânt care conține diftong, un cuvânt care conține triftong și un cuvânt care conține vocale în hiat. 2. Scrieți forma corectă a substantivului cucoșul din primul enunț al fragmentului dat și indicați numărul de silabe al acestui cuvânt. 3. Menționați rolul semnului ; (punct și virgulă) în enunțul: Găinile se opriră; înțeleseră că aveau ceva de privit. 4. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: semeț, grozav, cumpătat. 5. Construiți un enunț în care cuvântul scurt (izbindu-se scurt…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați subiectul propoziției și precizați-i felul: Ridică semeț capul. 7. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvântului amândoi (Erau grozav de voinici amândoi). 8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată completivă directă.
9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Științe, nivel de studiu: 5 – 6 ani, tratați etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc de raționament. Evidențiați cunoștințele copiilor despre raportul cauzăefect, ținând cont de următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea lor. 2. Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre proiectarea evaluării în preșcolaritate. Tratați tema în baza următoarelor aspecte:
importanța etapelor de interpretare și de valorificare a rezultatelor evaluării în învățământul preșcolar;
utilitatea actului de corelare a lor cu principiul individualizării, respectiv cu cel al calității;
argumentarea părerii proprii despre rigorile proiectării evaluării în educația timpurie.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 14 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: M-a crescut mama în poală De la leagăn pân’ la școală. Zile-ntregi și nopți de-a rândul Mi-a vegheat somnul și gândul. M-a-nvățat să gânguresc, Să zic mama, să zâmbesc. M-a-nvățat apoi prin casă Primii pași până la masă. M-a-nvățat să nu m-alint M-a-nvățat să nu mint, Să nu știu ce este frica, Toate m-a-nvățat mămica. Mamă bună, mamă dragă, Te-oi iubi o viață-ntreagă Pentru tot ce ai făcut, Pentru că tu m-ai crescut! (Nina Cassian – M-a crescut mama în poală) A. Limba română (30 puncte)
Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: crescut, vegheat, mămica. 2. Menționați rolul utilizării apostrofului în versul: De la leagăn pân’ la școală. 3. Construiți un enunț în care să utilizați omonimul cuvântului somnul. 4. Transcrieți, din fragmentul dat, trei cuvinte care conțin o singură vocală. 5. Scrieți câte un antonim potrivit sensului din text pentru următoarele cuvinte: primii, frica, bună. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în versul: Toate m-a-nvățat mămica. 7. Precizați modul și timpul verbului a-nvățat: 8. Rescrieți o propoziție principală din textul dat. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile versurilor: Zilentregi și nopți de-a rândul/Mi-a vegheat somnul și gândul. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, inclusă în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale povestirii selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de
analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie - 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentați trei etape ale unei activități de învățare, a cărei formă de realizare să fie povestirea educatoarei (domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 4 − 5 ani); sugestie de conținut: comunicarea receptivă. Urmăriți aceste repere: menționarea etapelor activității și descrierea lor. 2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodele de evaluare în preșcolaritate. Tratați subiectul în considerarea următoarelor aspecte:
metodele și instrumentele de evaluare a rezultatelor/progresului preșcolarului în procesul de învățare; câte trei exemple;
structura și importanța fișei de apreciere a progresului copilului înainte de intrarea în clasa pregătitoare;
argumentarea părerii personale despre efectele neaplicării corespunzătoare a metodelor evaluative în preşcolaritate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 15 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: S-a făcut război pentru asta, căci craiul vecin, care avusese făgăduiala de căsătorie pentru fiică-sa, n-a putut suferi o astfel de nesocotire. Războiul s-a sfârșit, ca toate războaiele, cu pace. Iar peste un an, plimbându-se pe la curțile din lume, Floreavoievod, însoțit de doica și de-nvățătorul lui, s-a dat în dragoste cu o tânără vestită de frumoasă, fata unui împărat mai mare chiar decât tatăl lui. Și numaidecât între cele două curți s-a pus la cale căsătoria.
Când s-a făcut nunta aceea strălucită cu mari petreceri în grădinile-mpărătești, toată lumea s-a-nveselit, dar mai mult decât toți, doica. (Ion Luca Caragiale – Mama) A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. Transcrieți, din textului dat, un cuvânt care conține diftong și două cuvinte care conțin vocale în hiat. 2. Menționați rolul virgulelor în enunțul: Războiul s-a sfârșit, ca toate războaiele, cu pace. 3. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: făgăduiala, vestită, numaidecât. 4. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele: s-a și sa. 5. Construiți un enunț în care cuvântul dar (dar mai mult decât toți…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în enunțul: Războiul s-a sfârșit, ca toate războaiele, cu pace. 7. Transcrieți, din textul dat, o locuțiune verbală. 8. Rescrieți propoziția subordonată din al doilea paragraf al textului dat, precizându-i felul. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile enunțului: S-a făcut război pentru asta, căci craiul vecin, care avusese făgăduiala de căsătorie pentru fiică-sa, n-a putut suferi o astfel de nesocotire. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei fabule, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea fabulei selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale fabulei selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale fabulei.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, redaţi etapele unei activităţi realizabile prin jocul de rol; nivel de studiu: 5 – 6 ani. Reactualizați cunoștințele copiilor despre tipurile de interacțiune cu cei din grupa mică, ținând cont de aceste repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii; descrierea lor. 2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre conceptele noului curriculum pentru educația timpurie. Abordați tema în considerarea următoarelor aspecte:
raportul dintre domeniile de dezvoltare, dimensiunile dezvoltării și comportamente observabile;
reflectarea acestui raport în domeniile experiențiale și în temele anuale de studiu;
argumentarea părerii personale despre urmările netratării corespunzătoare a conceptelor amintite.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 16
SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niște lugere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult... Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul dușman. În spaima ei, îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta și, dimpreună cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit. (Emil Gârleanu – Mărinimie) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: nuferi, face, uneori. 2. Transcrieți, din fragmentul dat, trei cuvinte care conțin o singură consoană. 3. Scrieți forma corectă a adverbului ici din al doilea enunț al fragmentului dat. 4. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: colb, pliscul, dușman. 5. Transcrieți, în textul dat, o locuțiune adverbială.
6. Construiți un enunț în care cuvântul galbeni (comori de galbeni între trestii …) să aibă altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 7. Alcătuiți un enunț în care substantivul o broscuță (o broscuță se bucură...) să aibă funcția sintactică de complement direct. 8. Construiți un enunț în care să introduceți, după propoziția îl vede, o propoziție subordonată circumstanțială de mod. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: În spaima ei, îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta și, dimpreună cu balta, pe ea. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei legende culte, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea legendei selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale legendei selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale legendei.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
1. Pentru domeniul experiențial Psihomotric, nivel de studiu: 3 – 4 ani, prezentaţi etapele unei activităţi realizabile printr-un joc sportiv. Gândiți-l în baza cunoștințelor copiilor despre consecvență, cuvânt-cheie în depășirea obstacolelor. Repere date: menționarea a trei dintre etapele activităţii; descrierea lor. 2. Concepeți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre planul de învățământ în educația timpurie. Abordați subiectul în considerarea următoarelor aspecte:
structura și rolul său;
legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului pentru educația timpurie;
exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 17 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Toată ziua prințesele se jucau prin odăile mari ale palatului, unde flori vii creșteau pe pereți. Când se deschideau ferestrele de chihlimbar, peștii intrau înăuntru, cum intră la noi rândunelele și prințesele îi mângâiau și le dădeau să mănânce din mână. În fața palatului era o grădină mare, cu pomi albaștri închis și roșii ca focul. Roadele pomilor străluceau ca aurul și florile, când se legănau, păreau că-s flăcări. Pe jos era nisip alb și curat și de jur împrejur, de pretutindeni se revărsa o lumină albastră ciudată, încât ai fi crezut că te afli în aer, sub albastrul cerului, iar nu în adânc de ape. Când marea era liniștită, puteai să zărești soarele care părea o floare de purpură vărsând lumina din potirul ei. (Hans Christian Andersen – Mica sirenă) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus:
1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, un cuvânt care conține diftong, un cuvânt care conține triftong și un cuvânt care conține vocale în hiat. 2. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, un cuvânt monosilabic și două cuvinte plurisilabice. 3. Menționați rolul utilizării punctului în primul enunț al fragmentului dat. 4. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: vii, închis, curat. 5. Construiți câte un enunț în care să utilizați omonimele cuvintelor: mare, roșii, jur. 6. Transcrieți, din textul dat, câte un enunț în care verbul era să fie, pe rând, predicat verbal și predicat nominal. 7. Formulați un enunț în care pronumele relativ care (soarele care părea...) să introducă o propoziție subordonată subiectivă. 8. Identificați, în textul dat, o propoziție subordonată circumstanțială consecutivă. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Când se deschideau ferestrele de chihlimbar, peștii intrau înăuntru, cum intră la noi rândunelele și prințesele îi mângâiau și le dădeau să mănânce din mână. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui basm popular, aparținând genului epic, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului popular selectat în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale basmului popular selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale basmului popular.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. În cadrul domeniului experiențial Științe, nivel de studiu: 4 – 5 ani, prezentați etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc de construcții. Reactualizați cunoștințele copiilor despre observarea și manipularea obiectelor din mediul apropiat. Aveți două repere: menționarea și descrierea a trei dintre etapele activităţii precizate. 2. Alcătuiți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre metodologia de aplicare a planului de învățământ pentru educația timpurie. Luați ca repere aspectele următoare:
elementele sale de bază; patru exemple;
legătura lui cu toate celelalte părți componente ale curriculumului pentru educația timpurie;
exprimarea unei păreri personale argumentate despre importanța cunoașterii lui la data proiectării activităților de învățare.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 18 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos:
Văzând eu, de la o vreme, că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinţi şi mam dus la boier să mă plâng. Şi boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de faţă cu slugile sale şi cu alţi oameni care se aflau la curte, încât am crezut că a căzut cerul pe mine, de ruşine! Măria Ta, în câţiva ani de zile m-au sărăcit şi mi-au luat cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru! Vodă Cuza a stat neclintit şi s-a uitat ţintă la Moş Ion Roată, cât a vorbit el. Şi când a isprăvit vorba, Vodă i-a pus două fişicuri de napoleoni în mână, zicându-i cu bunătate: - Ţine, Moş Ioane, acest mic dar de la mine şi întâmpină-ţi nevoia, de azi pe mâine, cum te va lumina Dumnezeu! Iar pe boier lasă-l în judecata lui! Lui Moş Ion Roată i se umplură ochii de lacrimi şi, sărutând mâna lui Vodă, ca semn de mulţumire, zise oftând: - Dar cu ruşinea ce mi-a făcut cum rămâne, Măria Ta? - Cu ruşinea, iaca, aşa rămâne, Moş Ioane, zice Vodă Cuza, sărutându-l şi pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, Moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea. (Ion Creangă – Moș Ion Roată și Vodă Cuza) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, două cuvinte care conțin diftongi și un cuvânt care conține vocale în hiat. 2. Menționați rolul liniei de dialog în fragmentul dat. 3. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: cinstea, neclintit, țintă. 4. Construiți un enunț în care cuvântul subliniat în acest nume (Moş Ion Roată) să aibă altă valoare morfologică. 5. Scrieți trei termeni pentru îmbogățirea vocabularului limbii române, derivați din cuvântul ,,cuvânt”, folosind sufixe.
6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Du-te şi spune sătenilor dumitale, Moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea. 7. Identificați, în textul dat, o locuțiune pronominală. 8. Transcrieți, din textul dat, două propoziții legate printr-o conjuncție coordonatoare copulativă, precizându-le felul. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: ,,– Cu ruşinea, iaca, aşa rămâne, Moş Ioane, zice Vodă Cuza, sărutându-l şi pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, Moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povești culte, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea poveștii culte selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale poveștii culte selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale poveștii culte selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Prezentaţi etapele unei activităţi de învățare, în cadrul domeniului experiențial Om și societate, având ca formă de realizare jocul didactic; nivel de studiu: 3 – 4 ani. Faceți trimitere la cunoștințele copiilor despre sănătatea și igiena personală. Țineți cont de repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii precizate; descrierea conţinuturilor etapelor menționate. 2. Compuneți un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre structura noului curriculum pentru educația timpurie. Ghidați-vă după aceste aspecte:
părțile lui componente;
principiile și valorile pe care s-a fundamentat;
argumentarea opiniei despre importanța cunoașterii lui pentru reușita procesului de învățământ.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 19 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Și trimise pe unul de-al lor să vadă ce se mai petrece pe lângă casă. Iscoada nu desluși nimic care să-l pună pe gânduri, așa că intră în bucătărie și vru să aprindă o lumânare. Dând de ochii scânteietori ai pisicii, îi luă drept cărbuni încinși și apropie de ei un băț de chibrit, ca să ia un foc. Dar mâța nu înțelese de glumă! Îi sări în obraz și începu să-l zgârie și să-l scuipe. Tâlharul trase o sperietură zdravănă și vru să iasă afară pe ușa din dos. Dar nu scăpă cu una, cu două. Câinele, care sta culcat în dreptul ei, se repezi și îl mușcă zdravăn de picior. Tâlharul o luă atunci la goană, dar când trecu de maldărul de gunoi, măgarul îi arse o copită, de văzu stele verzi. Iar cocoșul, trezit de toată hărmălaia de afară, începu să strige de pe grindă: ,,Cucurigu, cucurigu!” (Jacob și Wilhelm Grimm – Muzicanții din Bremen) 1.
A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, două cuvinte care conțin diftong și un cuvânt care conține și un hiat și un diftong. 2. Menționați rolul ghilimelelor în enunțul: Iar cocoșul, trezit de toată hărmălaia de afară, începu să strige de pe grindă: ,,Cucurigu, cucurigu!” 3. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: intră, apropie, sta culcat. 4. Scrieți trei termeni, formați prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului, care să aparțină familiei lexicale a verbului a petrece. 5. Construiți un enunț în care cuvântul culcat (Câinele, care sta culcat în dreptul ei...) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele de-al și deal. 7. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Tâlharul trase o sperietură zdravănă și vru să iasă afară pe ușa din dos. 8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată consecutivă. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Iscoada nu desluși nimic, care să-l pună pe gânduri, așa că intră în bucătărie și vru să aprindă o lumânare. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei poezii pentru copii, aparținând genului liric, incluse în programa de examen, având ca temă natura. În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele repere:
prezentarea viziunii asupra temei textului liric selectat; numirea a două elemente de compoziție și de limbaj reprezentate în textul liric (de exemplu: titlu, imaginar poetic, motiv literar, figuri de stil, elemente de prozodie, relații de simetrie/de opoziție etc.);
ilustrarea celor două elemente de compoziție și de limbaj numite;
indicarea a două valori educative ale poeziei selectate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale poeziei pentru copii.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Științe, nivel mijlociu de studiu, redaţi etapele unei activităţi de învățare realizabile printr-un joc senzorial. Valorificați cunoștințele micuților despre identificarea plantelor prin atingere. Luați seama la aceste două repere: menționarea a trei dintre etapele activităţii; descrierea lor. 2. Scrieți un eseu, de 300-600 de cuvinte, având ca temă Jocul în oglinda noului curriculum pentru educația timpurie. Repere pot fi aceste aspecte:
relația curriculumul pentru educația timpurie − teoriile jocului, pedagogia și didactica jocurilor;
funcțiile jocului valorificate prin practici de sprijin;
justificarea utilității principiului învățării bazate pe joc, enunțat în curriculum.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 20 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Motanul continuă astfel, timp de două sau trei luni, să ducă regelui vânat de la stăpânul său. Într-o zi, când fu sigur că regele urma să facă o plimbare pe la marginea râului împreună cu fiica sa, cea mai frumoasă prințesă din lume, îi spuse stăpânului său: – Dacă vrei să-mi asculți sfatul, n-ai decât să faci o baie în locul pe care ți-l voi indica eu și apoi lasă-mă să mă descurc singur. Marchizul de Carabas ascultă de sfatul motanului, fără să știe la ce-i putea servi. (Charles Perrault – Motanul încălțat) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, două cuvinte monosilabice și unul plurisilabic. 2. Menționați rolul utilizării cratimei în structura ce-i (la ce-i putea servi). 3. Precizați câte un antonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: continuă, marginea, singur. 4. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele n-ai și nai. 5. Precizați gradul de comparație al adjectivului frumoasă (cea mai frumoasă prințesă din lume). 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: să ducă regelui vânat de la stăpânul său 7. Construiți un enunț în care cuvântul vânat (să ducă regelui vânat) să aibă funcția sintactică de predicat verbal.
8. Transcrieți, din textul dat, o propoziție subordonată, precizându-i felul. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile enunțului: – Dacă vrei să-mi asculți sfatul.... 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 5 – 6 ani, punctați etapele unei activități de învățare, posibil de realizat printr-un joc de masă; conținut sugerat: moduri de comunicare grafică. Țineți cont de aceste repere: menționarea a trei etape; descrierea acestora.
2. Elaborați un eseu, de 300-600 de cuvinte, despre clasificarea jocurilor. Puncte de reper pot fi următoarele aspecte:
cuvintele „joc” și „joacă”;
teoriile jocului, pedagogia și didactica jocurilor;
didacticile de specialitate;
jocul − formă de organizare a procesului de învățământ preșcolar;
justificarea necesității corelării unor principii esențiale: al învățării bazate pe joc și al individualizării.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 21 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Doi copii, băiat și fată, Fata-i foarte supărată. Supărată că aseară, O păpușă bălăioară Își rupsese pe parchet Mâna, când făcea balet: - Nu fii, dragă, supărată! Am să ți-o repar îndată. Fata s-a înseninat, Lacrimile și-a uscat Și-a rostit politicos: - Frate, mulțumesc frumos! (Gh. Zarafu – Mulțumesc) 1. A. Limba română (30 puncte)
Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, două cuvinte care conțin un diftong și un cuvânt care conține triftong. 2. Rescrieți, din fragmentul de mai sus, un cuvânt monosilabic și unul plurisilabic. 3. Menționați rolul utilizării semnului exclamării în versul: – Frate, mulțumesc frumos! 4. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: bălăioară, îndată, politicos. 5. Construiți un enunț în care cuvântul i (Fata-i foarte supărată.…) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvintelor subliniate în versul: Fata-i foarte supărată. 7. Alcătuiți un enunț în care i să introducă o propoziție subordonată predicativă. 8. Alcătuiți un enunț în care adverbul politicos (Și-a rostit politicos: …) să aibă funcția sintactică de atribut adjectival. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile versurilor: – Nu fii, dragă, supărată! Am să ți-o repar îndată. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300-600 de cuvinte, în care să prezentați valențele educative ale unei creații lirice, incluse în programa de examen, având ca temă natura și viețuitoarele. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului selectat în genul literar menționat; indicarea a două valențe educative ale creației lirice selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valențe educative indicate;
prezentarea a două elemente de structură, de compoziție sau de limbaj ale creației lirice alese (de exemplu: figuri de stil, temă, motiv, imagine artistică, elemente de versificație, titlu etc.);
susținerea unei opinii despre modul în care pot fi valorificate valențele educative ale creației lirice selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Științe, prezentați etapele unei activități susceptibile de realizare printr-un joc logico-matematic; nivel mijlociu de studiu; conținut sugerat: operații de seriere/grupare/ clasificare a obiectelor. Aveți în vedere următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activității; descrierea lor. 2. Alcătuiți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, în considerarea temei privind rolul activității în aer liber prin jocuri și întreceri sportive. Alcătuindu-l, aveți în vedere următoarele aspecte:
specificarea locului lor în planul de învățământ pentru educația timpurie și a legăturii cu celelalte tipuri de activități prevăzute în respectivul plan;
corelația lor cu domeniile experiențiale;
argumentarea necesității conexării lor cu principiile enunțate în noul curriculum pentru educația timpurie, dând cel puțin trei exemple de asemenea principii.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 22
SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Cu istețimea lui, pițigoiul de aur se duse în balconul altei împărătese din tărâmurile calde, care tocmai citea o scrisoare de la tânărul ei împărat, dus departe, în cuprinsurile mării de mărgean, ca să cumpere și să aducă, pe spinări de cămile și elefanți, grâu și secară pentru supușii lui. Căci pe vremea aceea și în țările acelea unde nu creșteau bucate cu spicul gros și cu știuletele mare, ca la noi, împărații făceau treburile astea, plătind cu mâna lor și cumpărând, pe văzute și pe gustate, toată hrana oamenilor din împărății. Împărăteasa era bucuroasă foarte de cele ce-i aducea la cunoștință împăratul și întrerupse citirea scrisorii, în clipa când cu coada ochiului zărise pițigoiul galben răsfățându-se în fereastră. Ea deschise cu băgare de seamă ușa cerdacului, temându-se să nu-l sperie și neștiind cu ce fel de poamă de prefăcut și de hoț avea de-a face.... Pițigoiul nu se zbătu defel și se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei. (Tudor Arghezi – Piatra pițigoiului) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: pițigoiul, aceea, întrerupse. 2. Scrieți forma corectă a cuvântului astea (împărații făceau treburile astea) și precizați valoarea morfologică a acestui cuvânt. 3. Identificați, în textul dat, trei termeni din familia aceluiași cuvânt, formați prin mijloace interne de îmbogățire a vocabularului. 4. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: istețimea, bucate, aducea la cunoștință. 5. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele defel (Pițigoiul nu se zbătu defel.. ) și de fel.
6. Transcrieți, din textul dat, o locuțiune substantivală și precizați un sinonim al acesteia. 7. Alcătuiți un enunț în care adjectivul pronominal demonstrativ acelea (în țările acelea) să aibă funcția sintactică de subiect. 8. Rescrieți, din textul dat, o propoziție subordonată atributivă. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Pițigoiul nu se zbătu defel și se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unui basm popular, aparținând genului epic, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului popular selectat în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale basmului popular selectat;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale basmului popular.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel mediu de studiu, prezentați etapele unei activități de învățare, posibil de realizat printr-un joc-exercițiu;
sugestie de conținut: utilizarea simțurilor pentru orientarea mișcărilor. Reperele sunt: menționarea a trei dintre etapele activității; descrierea lor. 2. Într-un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, prezentaţi o modalitate de organizare a grupei pentru o activitate de învăţare, gândită pentru preșcolarii de 56 ani și încadrată în „Momentul poveștilor”. Aveți în vedere următoarele repere:
descrierea modului de organizare a grupei pentru activitatea respectivă;
prezentarea exigenţelor organizării grupei; trei exigenţe (câte una cu caracter psihopedagogic, didactic şi ergonomic);
exemplificarea uneia dintre acestea pe fondul unui argument solid;
precizarea rolului activității de creație și de comunicare prin memorare.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 23 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos: Viața e o jucărie și toate sunt făcute numai pentru joacă. Mițu și Baruțu știau asta bine, de la tătuțu, care se joacă toată noaptea cu un condei și o bucată de hârtie și toată ziua se joacă de-a fuga, umblând după cai verzi. A! o să le arate el odată un cal verde și lor. Numai să nu-l cereți pentru voi de tot, că tătuțu nu dă. Atâta și-a păstrat și pentru el. Mițu se gândește la altceva: ce face Bărbierul din Sevilla? A fost odată la operă și l-a văzut. De atunci, Bărbierul din Sevilla i se pare că toată ziua cântă la radio și la gramofon. Este și drept, Bărbierul din Sevilla are o grămadă de frați, care toți cântă, fiindcă tătuțul lor, Bărbierul din Sevilla cel bătrân, i-a învățat să cânte, așa cum tătuțul Mițului și al Baruțului îi învață pe ei să doarmă, să scrie pe hârtie rațe și pe părete, la lumina lămpii, să facă seara, iepuri de umbră, cu degetele încârligate. (Tudor Arghezi – Spectacole) 1. A. Limba română (30 puncte)
Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Transcrieți, din textul dat, două cuvinte care conțin diftongi și un cuvânt care conține și diftong și hiat. 2. Menționați rolul semnului exclamării din secvența: A! o să le arate el odată un cal verde și lor. 3. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: cai verzi, dă, încârligate. 4. Scrieți forma corectă a cuvântului părete din ultimul enunț al textului, raportându-vă la context. 5. Alcătuiți câte un enunț în care să folosiți cuvintele numai (făcute numai pentru joacă) și nu mai. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Viața e o jucărie și toate sunt făcute numai pentru joacă. 7. Transcrieți subiectul propoziției ,,Mițu și Baruțu știau asta bine, de la tătuțu” și precizați-i felul. 8. Rescrieți, din textul dat, o propoziție principală. 9. Explicați, într-un text de 30 – 50 de cuvinte semnificațiile fragmentului: Mițu și Baruțu știau asta bine, de la tătuțu, care se joacă toată noaptea cu un condei și o bucată de hârtie și toată ziua se joacă de-a fuga, umblând după cai verzi. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei schițe, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea schiței selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale schiței selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale schiței selectate.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 20 puncte, iar pentru redactarea eseului veți primi 10 puncte (organizarea ideilor în scris – 2 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie – 1 punct; punctuație – 1 punct; așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în numărul de cuvinte indicat – 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 300 de cuvinte și să dezvolte subiectul propus. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Om și societate, nivel de studiu: 5 – 6 ani, redați etapele unei activități realizabile prin mimă, sugestie de conținut: manifestarea empatiei față de alte persoane. Țineți cont de următoarele repere: menționarea a trei dintre etapele activității precizate; descrierea lor. 2. Scrieți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă jocul de rol, desfășurat într-un centru de interes denumit TEATRUL PĂPUȘILOR JUCĂUȘE. În acest sens, detaliați aspectele date:
valențele (in)formative și creative ale unei activități specifice, pe fundalul unui exemplu dat;
argumentele aduse în susținerea ideilor dumneavoastră.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 24 SUBIECTUL I (60 de puncte) Citiți cu atenție textul de mai jos:
Tramvaiul plecă iar, se mai opri și iar porni. Emil citi numele unei alei mari și frumoase. Era aleea Kaiser. Își continuă drumul fără să știe unde se duce. Un hoț, un om fără suflet, era acolo, în vagonul din față. Nimeni nu se sinchisea de Emil. Nimeni nu-l întreba de ce nu are bani și de ce nu știe unde se duce. Un străin îi făcuse cadou un bilet, dar acum acest străin nu se mai gândea decât la ziarul lui. Berlinul număra patru milioane de locuitori. Niciunul dintre ei nu se interesa de Emil. Fiecare are destul de furcă cu propriile sale griji sau cu propriile sale bucurii. Emil respira greu. Și se simțea singur, foarte singur. (Erich Kastner – Tramvaiul 177) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieţi, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: tramvaiul, opri, fiecare. 2. Transcrieți, din textul dat, trei cuvinte care conțin hiat. 3. Identificați, în text, un cuvânt care poate contribui la îmbogățirea vocabularului prin schimbarea valorii gramaticale. 4. Precizați timpul verbului citi (Emil citi numele...). 5. Construiți un enunț în care cuvântului furcă (Fiecare are destul de furcă) să aibă o altă valoare morfologică decât cea din text, precizând-o. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele următoarei propoziții: Emil respira greu. 7. Alcătuiți un enunț în care pronumele negativ niciunul (Niciunul dintre ei) să aibă funcția de atribut adjectival în cazul genitiv. 8. Transcrieți, din textul dat, un complement direct. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile enunțului Și se simțea singur, foarte singur. 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte)
Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, inclusă în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale povestirii selectate.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Limbă și comunicare, nivel de studiu: 4 – 5 ani, prezentați, etapizat, o activitate realizabilă printr-un joc socio-emoțional, sugestie de conținut: semnificația limbajului vorbit. Dezvoltați subiectul în baza acestor repere: menționarea a trei dintre etapele activității; descrierea lor. 2. Compuneți un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, având ca temă Activitățile opționale destinate preșcolarilor, noile educații și noile tehnologii. Aveți în vedere următoarele aspecte:
specificarea locului activităților opționale în planul de învățământ pentru educația timpurie;
explicarea legăturii lor cu noile educații și cu noile tehnologii;
argumentarea necesității corelării lor cu principiile enunțate în noul curriculum pentru educația timpurie, dând cel puțin trei exemple de asemenea principii.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conținutul eseului veți primi 10 puncte, iar pentru redactare veți primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; abilități de analiză și de argumentare – 2 puncte; ortografie, punctuație, așezare în pagină și lizibilitate – 1 punct; încadrare în limita de spațiu indicată – 1 punct).
Testul nr. 25 SUBIECTUL I (60 de puncte)
Citiți cu atenție textul de mai jos: Îl așezaseră pe un fotoliu moale și îi puseseră comprese la ochi. Acum se liniştise. - N-am făcut înadins! spunea bietul Garoffi, plângând și tremurând de teamă. Vreo doi oameni îl împinseră în cofetărie, strigându-i: - Cere-i iertare, ştrengarule! Cere-i iertare bietului bătrân! Neastâmpăratule! În minutul acela două brațe zdravene îl apucară pe Garoffi de umeri și un glas puternic strigă: - Nu, domnilor! Din moment ce băiatul a avut curajul să își mărturisească greșeala, nimeni nu mai are dreptul să-l umilească! Se făcu o tăcere generală. Oamenii priveau curioşi. Era directorul şcolii noastre, care auzise şi văzuse tot ce se petrecuse. - Acum, zise directorul lui Garoffi, cere-i iertare domnului pentru ce i-ai făcut din greşeală! Garoffi, plângând cu hohot, îi cere iertare bătrânului, care îi puse mâna pe frunte și îl mângâie cu blândețe. Deodată, toți cei de față, au strigat înduioșați către Garoffi: - Hai, copile! Pleacă liniștit, du-te acasă! (Edmondo de Amicis – Un bulgăre de zăpadă) 1. A. Limba română (30 puncte) Scrieți, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe, cu privire la textul de mai sus: 1. 1. 1. Despărțiți în silabe cuvintele următoare: fotoliu, deodată, înadins. 2. Rescrieți, din textul dat, un cuvânt monosilabic și unul plurisilabic. 3. Transcrieți, din textul de mai sus, două cuvinte care conțin diftong și un cuvânt care conține vocale în hiat.
4. Menționați rolul utilizării cratimei în enunțul: – Cere-i iertare, ştrengarule! 5. Precizați câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: înadins, zdravene, mărturisească. 6. Indicați valoarea morfologică și funcția sintactică pentru fiecare dintre cuvintele subliniate în secvența: Cere-i iertare bietului bătrân! 7. Alcătuiți un enunț în care substantivul bătrân (Cere-i iertare bietului bătrân!) să aibă funcția sintactică de complement prepozițional. 8. Rescrieți, din textul dat, o propoziție subordonată și precizați-i felul. 9. Explicați, într-un text de 30-50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului: Din moment ce băiatul a avut curajul să își mărturisească greșeala, nimeni nu mai are dreptul să-l umilească! 1. B. Literatură pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 – 600 de cuvinte, în care să prezentați valorile educative ale unei povestiri, aparținând genului epic, incluse în programa de examen. În elaborarea eseului veți avea în vedere următoarele repere:
evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea povestirii selectate în genul literar menționat; indicarea a două valori educative ale povestirii selectate;
ilustrarea posibilității de valorificare a celor două valori educative indicate;
exprimarea unei opinii cu privire la modul în care pot fi utilizate aceste valori educative ale povestirii selectate.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Pentru domeniul experiențial Estetic și creativ, prezentați o activitate de învățare etapizată, realizabilă printr-un joc muzical; nivel mijlociu de studiu; sugestie de conținut: conduită senzorio-motorie.
Dezvoltați subiectul în baza acestor repere: menționarea a trei dintre etapele activității; descrierea lor. 2. Realizați un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, cu titlul Activitățile artistice și cele de îndemânare. Urmăriți aceste aspecte:
valențele (in)formative și creative ale unei activități specifice în dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor;
pe fondul unui exemplu dat, precizarea unor mijloace de realizare (trei exemple);
argumentele personale aduse în susținerea ideilor punctate.