Tema 2. Romanii in Surse Bizantine [PDF]

Zitiervorschau

Tema 2. Surse bizantine despre vlahii din sudul Dunării.

•Cronicarii bizantini îi amintesc în secolul al VIIIlea în regiunea Salonicului pe blahorechinos-i. Astfel, o insemnare dintre anii 726 si 780, păstrată la Mănăstirea Castamonitu de pe Muntele Athos, confirmă că unii vlahi, atat din nordul cât si din sudul Dunării, au pribegit in Peninsula Balcanică: •“În zilele împaraţilor iconoclaşti, grupuri de pe ambele maluri ale Dunării, folosindu-se de anarhia timpului, aşa-numitii Rinchini, si mai ales VlahoRinchini, veniră in Imperiul Bizantin cu femeile si copiii lor, fiindcă nu era nimeni care să li se împotrivească şi să lupte cu ei”.

Muntele Athos

• Constantin Porfirogenetul (908-959) Despre administrarea imperiului, redactată între 948952: • Diocleţian iubea foarte mult Dalmaţia, de aceea aducând oameni din Roma, împreună cu familiile lor, el i-a aşezat în ţara Dalmaţia. Ca colonişti din Roma, ei se numesc romani (în altă parte: ei se numesc romani fiindcă sunt colonişti din Roma) şi poartă acest nume până în ziua de astăzi ... Stăpânirile acestor romani se întindeau până la Dunăre.

• Când unii din ei au încercat să treacă Dunărea să afle cine trăieşte dincolo de acest râu, ei au găsit acolo triburile de slavi neînarmate, care se numesc avari, pe care le-au jefuit şi prădat”. • Autorul continuă cu relatarea că romanii ulterior, pe parcursul multor ani i-au jefuit pe aceşti avari, până când aceştea au hotărât să opună rezistenţă, au zdrobit detaşamentele de romani care trecuseră Dunărea, au îmbrăcat hainele lor şi aşa, travestiţi, au reuşit să ocupe oraşul romanilor Salona. • Aşezându-se acolo, treptat au început să-i ruineze pe romani şi să le ocupe pâmânturile.

• O parte din romani au găsit scăpare în oraşele şi cetăţile de la ţărm, Decater (Kotor - astăzi) (în limba romanilor înseamnă înghesuită şi înnăduşită), Rausii, Aspalaf, Tetrangurin, Diador, Arva, Vekla, Opsara, locuitorii cărora şi acum se numesc romani (romanoi – acesta este termenul utilizat de C.Porfirogenetul, pentru cei aduşi de Diocletian, grecii sunt desemnaţi cu termenul romaioi). Bizantinii, conform aceluiaşi autor, sunt romei. • Serbia, Pagania, Tervunia, ţara Kanaliţilor, erau locuite de romani, dar au fost alungaţi de către avari-slavi şi acum locuiesc numai în Dalmaţia şi Dirrarhia.

Dalmaţia(albastru), Kotor(verde), Zadar

• Litavrin crede că • „este legenda despre originea populaţiei romanice a Dalmaţiei”, • “ideea legăturilor strânse a locuitorilor Dalmaţiei cu Roma domina în gândirea istorică orăşenească şi era elaborată de istoriografia medievală dalmatină pentru a demonstra superioritatea locuitorilor oraşelor asupra slavilor din jur”.

• Ioan Skiliţa, cronicar bizantin, sf. sec. XI – înc. sec. XII opera căruia a fost compilată de Kedrenos – • relatează despre evenimentele din 976, când nişte vlahi-călători, în locul numit Stejarii Frumoşi, amplasat între lacul Prespa şi Kastoria, situat mai spre sud est de lac, în nordul Greciei, l-au omorât pe David, unul din cei patru feciori a-i lui Şişman, conducătorul macedonienilor.

• O informaţie din sec. XII poate fi atribuită de asemenea aromânilor de la sfârşitul sec. X (979-980) care atestă faptul că un oarecare Niculiţă, a primit de la împărat „conducerea asupra vlahilor din Elada”

• Informaţiile ulterioare ale surselor bizantine despre vlahi, reflectă într-o mare măsură aspectul etnic al termenului, dar nu conţine sensul unui teritoriu bine determinat unde ei ar fi locuit. • Este important de semnalat şi faptul că Ioan Kinamos (1143-1176), cărturar bizantin din sec. al XII-lea, informa în baza unei tradiţii populare (Litavrin) că strămoşii vlahilor cândva s-au strămutat din Italia. • E vorba despre o ciocnire militară a bizantinilor cu ungurii la 1166, ciocnire în care, bizantinii i-au atras şi pe vlahi: a participat şi un detaşament de „valahi, care se considerau urmaşii vechilor originari ieşiţi din Italia”. • Nu avem nici un temei să credem că este vorba de o tradiţie populară. Dacă noi astăzi ne considerăm români – este aceasta o tradiţie populară?

• Un timp s-a considerat că este vorba de valahii din stânga Dunării. • Litavrin crede că este vorba despre vlahii din dreapta Dunării, opinie împărtăşită şi de istoricii români D.Năstirel şi E.Stănescu. • Conform lui Litavrin, atragerea vlahilor în această campanie a fost determinată de comunitatea limbii vlahilor de la nord şi sud de Dunăre: în acest context, trupele bizantine mai uşor puteau realiza sarcinile puse în faţa lor – campania împotriva ungurilor.

• Kekaumen, opera Strategikon, ( cca 1020- cca 1070) – Despre răscoala(1066) vlahilor scrie la paragraful Despre apariţia unei stele (comete). • Autorul relatează despre întoarcerea lui Niculiţă de la împărat în Larisa, centrul administrativ al Thesaliei şi, aflând detalii despre răsoală, printro scrisoare l-a anunţat pe împărat, dar nu a primit nici un răspuns.

• Neprimind răspuns de la împărat, Niculiţă intenţiona să-i prindă pe iniţiatorii răscoalei, dar nu a făcut-o din câteva considerente: • dacă îi va prinde şi nu-i va orbi sau dacapita, atunci împotriva lui se vor ridica prietenii acestora, deoarece ei au intrat în complot cu Vlahii şi Triccaliţii (Trikkalitani – de la regiunea Trikkala), îl vor birui şi-l vor şterge de pe faţa pământului • dacă el va încerca să riposteze şi ar fi început războiul cu ei şi el ar fi prins şi decapitat sau orbit pe cineva dintre ei, împăratul i-ar fi zis: „Ţara îmi aparţine mie, nu ţie, de ce fără porunca mea ai îndrăznit să orbeşti sau să decapitezi oamenii, tu ai făcut aceasta din invidie faţă de bunăstarea lor”.

• Reieşind din aceste considerente, Niculiţa s-a făcut că nu ştir nimic despre acţiunile răsculaţilor, cu toate că el avea mulţi observatori, prin mijlocire cărora, ştia despre planurile lor. • Comentând informaţiile de mai sus, Vasilevski, editorul operei lui Kekaumen în a doua jumătate a se. XIX credea că, faptul că pregătirea pentru răscoală a vlahilor a corespuns cu presupusa campanie a normanzilor, nu este întâmplătoare. • Ulterior, când acestă campanie a început în 1081, Robert Gviscard (1015-1085), aventurier normand care s-a remarcat în cucerirea Italiei de către normanzi, şi-a trimis fiul său Boemund anume în Thesalia, unde locuiau amintiţii mai sus Vlahi. • Este vorba, afirmă autorul de aşa numita Vlahia Mare, amintită şi la Nichita Honiat, la Ana Comnea şi la Veniamin Tudelski, care a vizitat Grecia în a doua jum a sec. XII.

• În compartimentul Despre intenţiile complotiştilor Kekaumen prezintă punctul de vedere al acestora faţă de Niculiţă şi au ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca să-l iniţieze şi pe el în planurile lor. Complotiştii au trimis la el pe doi protospătarii care i-au spus totul. • Niculiţa s-a prefăcut că nu ştie nimic, dar a declarat că va face şi el aceea ce vor face şi ei – adică s-a declarat adept al răscoalei. • Ei, complotiştii au avut o şedinţă a doua zi în casa unui oarecare vlah Borivoi şi când ei i-au anunţat pe vlahi că protospătarul Niculiţă li s-a alăturat complotiştilor, ei toţi s-au bucurat şi au dorit să meargă la el. • Dar Niculiţă nu a întârziat şi singur a venit la ei. Toţi lau salutat şi au declarat: „Tu ne eşti tată şi stăpân, fără tine noi nu am vrut să facem nimic, asta nu ar fi fost bine, acum când ai venit la noi spune-ne ce să facem”. • Important – vlahul avea un nume slav Borivoi.

• Compartimentul următor: Despre convingrere. Kekaumen relatează că Niculiţă a răspuns vlahilor că ceea ce fac, nu fac bine fiindcă: • Merg împotriva voinţei lui Dumnezeu pe care îl pun contra lor • împăratul va trimite mai multe popoare împotriva lor şi-i va nimici • acum este luna iunie, cum vom începe secerişul, dacă se încep tulburările • adresându-se vlahilor, el i-a întrebat, unde sunt acuma animalele şi soţiile voastre. • Ei au răspuns: „în munţii Bulgariei”, deoarece, continuă Kekaumen, la ei există o asemenea lege că animalele şi familiile lor, din aprilie şi până în septembrie în munţii înalţi, în locurile cele mai reci. • Niculiţă i-a avertizat că animalele lor pot fi luate de locuitorii de acolo, care sunt de partea împăratului. • Vlahii au ascultat şi au căzut de acord cu el, dar după masă, ei toţi – „vlahii şi bulgarii” – au venit iarăşi la el, ademeniţi iarăşi de lariseni.

• Din aceste informaţii istoricii au tras concluzia: – referitoare la modul de viaţă seminomad al vlahilor sau chiar nomad, sunt un popor de păstori, care nu avea locuri stabile de viaţă, permanent îşi schimba locurile de iernat sau unde îşi petreceau vara(istoricul ungur M.Gyoni). – I.E. – acest punct de vedere nu poate fi acceptat – el ignoră totalmente informaţiile despre satele vlahilor, sate care au denumiri şi care s-au păstrat secole la rând.

• vlahii nu secerau pâinea, averea lor principală erau animalele (M.Gyoni). : • I.E. faptul că „averea lor principală erau animalele”, nici pe departe nu înseamnă că ei nu practicau agricultura. Existenţa satelor, oraşelor sedentare în care locuiau vlahii, presupune şi practicarea agriculturii

– Numitul istoric ungur M.Gyoni afirma că bărbaţii au rămas în câmpia Tesaliei până în luna iunie numai pentru că trebuiau să participe la răscoala preconizată. – I.E. – o interpretare prea simplistă şi subiectivă. – Chiar unii cercetători bulgari au observat că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. – M.Filipovici consideră că nu este corect să ne închipuim că vlahii, chiar şi anterior, în secolele X-XI, erau un popor nomad – cei mai mulţi dintre ei nu pot fi apreciaţi nici ca seminomazi – traseele păstoritului transhumant şi adăposturile de iarnă, de regulă, erau stabile. Peste tot unde permiteau condiţiile, vlahii se străduiau să revină la locurile de iernat tradiţionale din câmpii.

• Şi încă ceva în legătură cu acest compartiment: în manuscrisul păstrat fraza redată în publicaţiile operei lui Kekaumen „animalele vlahilor”, în realitate este „animalele bulgarilor”. • Toţi editorii textului au considerat aceasta o eroare a copistului şi au corectat în „animalele vlahilor”. • E. Stănescu a propus să nu fie corectată fraza dată, întrevăzând posibilitatea existenţei unor turme comune a bulgarilor şi a valahilor. • G. Litavrin crede că o asemenea presupunere contravine tuturor accentelor semantice a acestei fraze.

• Compartimentul următor Despre descoperirea planurilor (lor, a vlahilor-I.E.) • Larisenii, concetăţenii lui Niculiţă, i-au declarat că planurile lor nu mai e o taină pentru împărat. Vlahii, convinşi în aceasta, i-au spus lui Niculiţă: „Tot ce spui tu este foarte bine, dar acum noi nu mai putem renunţa la aceea (la răscoală –I.E.)”. Mai mult chiar, ei l-au înhăţat pe el şi au declarat: „Din ziua aceasta tu eşti capul şi stăpânul nostru! Pe tine te punem în fruntea răscoalei, ca tu să ne porunceşti ce să facem”.

• Compartimentul următor Despre aceea, că nu trebuie de ascultat un sfat prost • Kekaumen afirmă că Niculiţă a încercat să se debaraseze de propunerea vlahilor, dar prietenii l-au sfătuit că dacă va refuza, va fi ucis de ei. • Pentru ca să nu moară el şi pentru ca să nu distrugă (nenorocească) toate pământurile lor, pentru ca să preîntâmpine masacrul şi robirea oamenilor, el, parcă a trecut de partea lor. • El a plecat din casa sa la Farsal, la râul Pliris (actualmente Bliuri) – acest râu are o vale mare şi trece prin mijlocul vlahilor, împărţindu-i în două părţi. • Aşezând acolo corturile, el a început să adune pe vlahi şi pe bulgarii, care locuiau în vecinătate, şi s-a adunat mult popor. Un detaşament a fost trimis împotriva oraşului Kitros, care a fost distrus. • Niculiţă s-a adresat şi împăratului pe care l-a anunţat că răsculaţii l-au făcut pe el conducătorul lor şi a cerut ca să fie anulate adausurile l-a impozite, dar împăratul nu a ascultat şi a făcut mai mari adausuri.

• Istoricul ungur Gyoni crede că, în acest caz, este vorba de vlahii sedentari, care practicau agricultura şi aveau adăposturi de iarnă permanente.

• Litavrin: nu putem afirma că toţi vlahii erau agricultori, iar existenţa adăposturilor de iarnă permanente – încă nu este o dovadă a modului de viaţă sedentar agrar

• Pe de altă parte, în compartimentul Despre jurământul împăratului, Kekaumen afirmă că acesta a jurat că: iartă toate adausurile la impozite care au fost făcute din ziua instalării sale la tron, nimeni nu va fi deportat, nimănui nu-i va fi sechestrată averea. • Înainte de primirea acestui jurământ, Niculiţă s-a îndreptat spre oraşul Servia, aşezat pe un munte înalt. Dar nici orăşenii nu vroiau să lupte cu el, nici răsculaţii cu dânşii. În rezultatul negocierilor s-a ajuns la pace. Orăşenii nu au respectat condiţiile de pace şi peste trei zile oraşul a fost cucerit.

• Compartimentul cum Niculiţă a primit arhonţii şi poporul. • Între timp, la Niculiţă a fost adusă cartea de jurământ a împăratului, şi el a încercat să liniştească răsculaţii, fiecare să plece pe la casele sale, dar ei au refuzat. • Atunci el a arestat pe conducătorul vlahilor Slavot Karmalaki, iar din rândul larisienilor, pe Fiodor Skrivon Petast. • Ceilalţi, văzând că îi duc la moarte, au căzut în genunchi şi au cerut iertare. Niculiţă i-a iertat de la moarte şi luând oameni aleşi dintre vlahi şi larisieni, a mers la katapanul Bulgariei Andronic Filokales, care se afla în oraşul Peterisk (oraş neidentificat), acel care i-a trimis cartea de jurământ a împăratului.

• Compartimentul cum Niculiţă a sosit la împărat. • De la Peterisk, Niculiţă a mers la împărat în capitală, care l-a primit foarte bine şi el s-a plimbat prin oraş 4 zile, când au venit în oraş cei mai buni dintre vlahi şi lariseni. • După aceasta împăratul l-a trimis la patriarhul Ioan Ksifilin pentru a se răfui cu el şi cu oamenii lui, dacă va dezaproba jurământul şi va respinge înţelegerea încheiată. • Dar sfântul patriarh a confirmat jurământul l-a iertat pe el şi pe complicii lui, eliberându-i de toate învinuirile. Împăratul s-a supărat rău pentru aceasta: Niculiţă a fost deportat în regiunea Armeniak, oraşul Amasia şi întemniţat în închisoarea de „Marmură”. De aici Niculiţă i-a scris tatălui lui Kekaumen despre toate ce sa întâmplat în viaţa lui.

• Urmează un compartiment consacrat vlahilor: Despre viclenia vlahilor. • Neamul vlahilor este un neam absolut necredincios şi depravat, care nu păstrează credinţă directă nici lui Dumnezeu, nici împăratului, nici rudelor, nici prietenului, dar care se străduie să-i înşele pe toţi. Ei sunt mari micinoşi şi hoţi periculoşi. Ei sunt gata să jure în fiecare zi cu cele mai grele jurăminte în faţa prietenilor săi şi uşor renunţă la ele, ei încheie frăţii şi intră în relaţii de cumătrism, dar prin aceasta doar îi amăgesc pe cei naivi.

• Niciodată nimănui nu au păstrat credinţă, nici chiar vechilor împăraţi romani. Ei au fost cuceriţi de Traian, care i-a distrus şi i-a robit deplin, ţarul lor numit Decebal a fost ucis, decapitat, iar capul înfipt într-o suliţă în mijlocul Romei. • Ei sunt aşa numiţii Daci şi Besi. Anterior ei locuiau în vecinătatea râului Dunăre şi Sava, unde acum locuiesc Sârbii, în locuri întărite şi greu accesibile. Contând pe aceasta, ei aveau numai o dragoste prefăcută şi slujbă faţă de vechii împăraţi şi ieşind din întăriturile lor, pustiiau regiunile romane; drept rezultat ei au fost nimiciţi de romani. • Iar ei, părăsind acele locuri s-au aşezat în Epir şi Macedonia; şi mai mulţi s-au aşezat în Elada. Ei sunt fricoşi, au inimă de iepure, manifestă câte odată îndrăzneală, dar şi aceasta din cauza fricii.

• Kekaumen îi sfătuie pe concetăţenii săi să nu aibă în ei credinţă, şi dacă va izbucni vreodată răscoala şi ei se vor preface că îşi manifestă dragostea şi credinţa şi vor jura faţă de Dumnezeu în respectarea acesteia – să nu-i credeţi. • Cel mai bine să nu cereţi de la ei să jure şi din partea voastră să nu juraţi nimic, să vă păziţi de ei, ca de nişte răufăcători. Dacă cândva se va ridica o răscoală în Bulgaria şi ei se vor declara prietenii voştri, chiar dacă vor depune jurământ, să nu-i credeţi.

• Referindu-se la compartimentul respectiv, V.Veselovski, editorul operei lui Kekaumen de la 1881, destul de superficial atenţiona la „interesanta caracteristică a vlahilor, prea puţin măgulitoare pentru amorul propriu naţional al românilor”. • G.Litavrin, dimpotrivă, sublinia „caracterul preconceput extrem şi prezentarea tendenţioasă a vlahilor”. • Cât priveşte viclenia, continua Litavrin, mai ales viclenia militară şi frica prefăcută, Kekaumen a luat o atitudine deschis făţarnică, fiindcă în compartimentul militar al lucrării sale, aproape în fiecare recomandare strategică el venerează viclenia, îndreptăţind orice perfidie, dacă ea asigură succesul strategic. • I.E. Evident, că vlahii care se ţineau de aceleaşi norme de conduită, nu puteau fi buni pentru bizantini

• Compartimentul Despre atenţie • Dacă vlahii doresc să-şi aducă soţiile şi copiii într-un oraş oarecare din Romania(Imperiul Bizantin), permite-le, dar nu în interiorul cetăţii, ei să rămână în afara întăriturilor. • Şi dacă vlahii doresc să-şi viziteze familiile lor, să intre câte doi sau câte trei oameni, şi când vor ieşi, să intre alţii. Atunci să supraveghezi cu atenţie zidurile şi porţile oraşului. • Dacă vei proceda aşa vei fi în securitate. Dacă le vei permite multora să intre la familiile lor, vei fi încolţit de ei şi oraşul va fi trădat. Dacă vei respecta toate acestea, îi vei ţine în stăpânire şi vei fi fără griji.

• Este forta interesant şi compartimentul Despre dregătoriile şi onoarea romeilor. Se recomandă insistent de a nu se da dregătorii mari străinilor. Se afirmă despre venirea unui franc, nepotul regelui franc, care a fost numit de împăratul Vasile al II-lea domestic asupra escubiţilor din Elada, iar Niculiţă (la anul 980) primeşte puterea pentru toată viaţa asupra vlahilor din Elada. • Acest obicei de a numi pe viaţă dregători asupra vlahilor s-a păstrat şi ulterior. La 1342 împăratul Ioan Cantacuzin a numit pe ruda sa Ioan Anghel „capul oraşelor şi satelor Vlahiei pe timpul vieţii lui”.

• Veniamin Tudelski, care a vizitat Grecia în a doua jum a sec. XII: • „Haec est Valahiae Initium, cujus incolae montes incolunt; gens ipsa Valachorum nomen gerit”. • Ajuns la oraşul Sinon Potamo (or.Ceitun Potamo, or. în Balcani, paşalâcul Ianina (regiunea Epir), pe malul lacului cu acelaşi nume), autorul scrie că de aici se începe Valahia, locuitorii căreia se numesc valahi.

• Urmează descrierea, caracteristica vlahilor: „Prin rapiditatea lor sunt asemănători caprelor de munte: ei coboară din munţi în ţara grecilor pentru jaf şi pradă, nimeni nu-i poate deranja şi nici un împărat nu este în stare să-i stăpânească (potolească), ei nu respectă statutele creştine şi dau nume iudaice copiilor lor, de aceea unii consideră că odinioară ei au fost evrei; ei îi numesc pe evrei fraţii lor şi când năvălesc asupra lor (asupra evreilor – I.E.) îi jefuiesc numai, nu îi omoară, aşa ca pe greci. Ei trăiesc înafara oricărei religii”.

• Nichita Honiat (1155-1213), Istoria (răscoala valahilor din 1185): • Relatează despre căsătoria împăratului cu p princesă ungară, fiica de 10 ani a lui Bela şi despre faptul că sărbătoarea a hotărât să o facă pe contl impozitelor care a poruncit să le strângă din regiunile supuse. • Cu această ocazie sunt amintiţi „barbarii de pe muntele Haemus(Balcani), care mai înainte se numeau misieni, iar acum se numesc valahi”, care nu au acceptat să plătească suplimentar şi sau ridicat la luptă.

• Pentru a prezenta poziţia istoriografiei bulgare este suficient de indicat la o traducere a operei lui Nichita Honiat de către istoricul bulgar Al.Milev, Citatul de mai sus „care mai înainte se numeau misieni, iar acum se numesc valahi” este prezentat în felul următor „преди това наричали мизи [българи], а сега се наричали власи”. În altă parte, relatând despre războiul di 1190-1191, redat de Nichita Honiat, traducerea istoricului bulgar arată în felul următor: „Власите [=българите]”.

• Vinovaţi de toate acestea, pe care la povesteşte Nichita Honiat, sunt doi fraţi, Asen şi Petru, care au cerut să fie primiţi în oastea bizantină şi să li se cedeze un loc aproape inaccesibil din muntele Emos. Fiind refuzaţi, ei au expus intenţia de a ieşi din componenţa imperiului roman. Ulterior Asen şi Petru îi conving pe compatrioţii săi valahi să se ridice la luptă înpotriva bizantinilor, fiindcă însuşi dumnezeu a blagoslovit să le fie dăruită bulgarilor şi valahilor, libertatea. Ulterior, bizantinii reuşesc să-i înfrângă, dar valahii au venit cu rugăminte săi ierte, ceea ce a şi făcut împăratul, fapt condamnat de Nichita Honiat.

• Cine au fost Petru şi Asen? V.Vasilevski: în persoana acesstor doi conducători s-au întruchipat simbioza a două naţionalităţi, bulgară şi valahă, într-un tot întreg. • Istoricii bulgari: Petru şi Asen au fost bulgari, dar în ultimul timp le atribuie o origine cumanobulgară. • Istoricii tătari contemporani: Petru şi Asen au fost cumani. • Istoriografia românească: Petru şi Asen au fost valahi, adică români. Se subliniază şi rolul destul de important al vlahilor în răscoală şi în procesul de constituire a celui de la doilea Ţarat Bulgar.

• Istoricii francezi E.Lavissa(1842-1922) şi A.Rambo(1842-1905) în Epoca cruciadelor, publicată iniţial la începutul sec. XX, apoi la Smolensk 2011, în limba rusă afirma, invocând opera lui Nichita Honiat, că Asen şi Petru sunt din neamul valahilor, numele corect al cărora este români (romani). Limba maternă a lor era limba română, „dar, deoarece bulgarii alcătuiau majoritatea supuşilor lor, cu timpul, dinastia s-a bulgarizat”.

• F.I.Uspenski (1845-1928), teza de doctorat, 1879, Formarea celui de al doilea ţarat Bulgar, vedea o apropiere a numelor Aseni şi Aassan şi presupunea că Petru şi Asen, conducătorii răscoalei aveau origine cumană. • A. Vasiliev(1867-1953), rus, elevul lui A.Vasilevski, în 1925 a emigrat în SUA, Istoria Imperiului Bizantin, Madison (SUA), 1928-1929: în baza informaţiei credibile, scrie el, se poate concluziona că:

– mişcarea de eliberare din a doua jumătate a sec. XII în Balcani a apărut şia fost susţinută energic în mediul valah, strămoşii românilor contemporani. – La această mişcare s-au alipit bulgarii şi într-o anumită măsură cumanii din regiunile de peste Dunăre. – Participarea vlahilor la această mişcare nu trebuie subapreciată. – Nichita Honiat spune clar că răscoala au început-o vlahii, că Asen şi Petru aparţineau aceluiaşi popor – A doua campanie a bizantinilor a fost îndreptată împotriva vlahilor

– După moartea lui Petru şi Asen, imperiul vlahilor a trecut în mâinile fratelui lor mai mic Ivan – În toate cazurile când Honiat îi aminteşte pe bulgari, el îi aminteşte împreună cu vlahii – Călugărul occidental Anasbert, care la însoţit pe împăratul Fridic Barbarosa în Cruciada a III din 1189-1190 realata că în Balcani el trebuie să lupte împotriva grecilor şi valahilor şi îl numeşte pe Petru „domn al vlahilor a celei mai mari părţi a bulgarilor” (Blacorum et maxime partis Bulgarorum dominus) sau „împăratul vlahilor şi cumanilor” sau simplu „împăratul vlahilor, care se numea de ei împăratul Greciei” (Kalpetrus Blachorum dominus itemque a suis dictus Imperator Grecie)

– Papa Inochentie III în scrisorile sale către ţarul Ivan Kaloean din 1204 se adresa „ţarul bulgarilor şi vlahilor” (Bulgarorum et Blacorum rex). În răspunsul său Ivan se numea pe sine „împăratul tuturor bulgarilor şi vlahilor”, dar semna „împăratul Bulgariei Kaloean” (imperator Bulgariae Calojoannes). (Altă sursă: în scrisorile adresate papei Caloean se întitula împăratul bulgarilor şi vlahilor, subliniind originea romană aunei părţi a supuşilor săi. Papa susţinea acest mit politic şi scria despre neamul lui Caloean ca de un „neam nobil din Roma”. Toate acestea au dus la unia cu Roma – 1204-1235) – Arhiepiscopul de Târnovo se întitula „primasul întregii Bulgarii şi Valahii”(totius Bulgariae et Blaciae primas).

•

Vasilev acordă o mai mare importanţă vlahilor în răscoala amintită: „Fără îndoială, scrie el, printre valahii care au început mişcarea de eliberare, bulgarii au jucat un rol activ, şi, posibil, nu puţin au contribuit la organizarea internă a noului ţarat. Cumanii, de asemenea au participat la această mişcare. În sens etnic noul ţarat bulgar era valaho-bulgaro-cuman, iar dinastia lui, dacă acceptăm afirmaţia lui Nichita Honiat, era valahă”. –

Actualmente în publicaţiile din Rusia aproape că nu se mai aminteşte de vlahi în răscoala de la 1186 (exemplu: Византийский словарь, в 2 т., СПб., 2011)

Ţaratul Bulgar cu capitala la Târnovo a fost recunoscut independent de către Bizanţ (1187) cu care a semnat un tratat. Asen I s-a încoronat „ţar al bulgarilor şi vlahilor”. A fost recunoscută şi independenţa bisericii.

• Honiat relatează despre aceea că Asen a plecat peste Dunăre şi s-a unit cu • sciţii, i-a înrolat în oastea s-a şi a revenit în patria sa, Missia. Acum el nu dorea numai independenţa proprie şi dominaţia numai asupra Missiei, dar a hotărât să facă cât mai mult rău bizantinilor şi să unească Missia şi Bulgaria întro singură stăpânire, aşa cum a mai fost cândva. Deci e vorba de două regiuni bine distincte: Misia şi Bulgaria. Răscoala a început în Missia, nu în Bulgaria. • Honiat subliniază că bizantinii duceau război împotriva valahilor, bulgarii nici nu sunt amintiţi, ceea ce semnifică că forţa motrice şi rolul principal l-au jucat vlahii.

• A doua campanie a împăratului împotriva misienilor, Meziei, de asemenea sunt amintiţi numai valahii, apoi „sciţii şi valahii”, apoi iar valahii – soldaţii bizantini nu pot să lupte cu doi duşmani „cu valahii şi cu foametea”. • Honiat spune că treburile la Apus mergeau din ce în ce mai rău, „cumanii împreună cu valahii” săvârşeau incursiuni pustiitoare asupra regiunilor bizantine, deaceea împăratul s-a hotărât la o nouă campanie împotriva lor, dar abia a scăpat cu viaţă. • Valahii (valahii răsculaţi) continuau să atace regiunile bizantine, nu numai satele, ci şi oraşele întărite – I.E. Nimic despre bulgari !!!!

• Honiat relatează despre dorinţa lui Asen şi Petru de avedea în fruntea Imperiului Bizantin pe cineva din familia Anghel, ceea ce şi s-a întâmplat şi regretă că în timpul acestora „situaţia valahilor a crescut şi s-a înălţat din ce în ce mai mult, aşa că ei şi-au lărgit posesiunile lor din contul regiunilor şi oraşelor străine, iar din mijlocul lor (din mediul lor = din neamul lor I.E.) vor fi cnezi şi conducători”. • Referindu-se la o nouă încercare a împăratului de a curma răscoala, Honiat iarăşi îi aminteşte pe valahi şi pe aliaţii lor, sciţii. Valahii erau „nesuferiţii răsculaţi” – nimic despre bulgari.

Honiat: Domnia lui Alexei III Anghel (11951203) • Noul împărat a demobilizat armata, neatrăgând nici o atenţie la toate jafurile valahilor, pe care le făceau împreună cu aliaţii lor, sciţii. • Alexei s-a străduit să încheie pace cu valahii, dar aceştea au propus condiţii ruşinoase pentru bizantini. Mai mult chiar, când împăratul era în campanie în răsărit, Petru şi Asen au năvălit asupra „regiunilor bulgare” în apropiere de Serr, au distrus detaşamnentul de ostai bizantini iar comandantul lor a fost luat în prizonierat. Apoi au ocupat cea mai mare parte a cetăţilor de acolo pe care le-au întărit şi s-au întors acasă cu o pradă bogată.

• Foarte interesantă este şi remarca lui Honiat că valahii l-au atenţionat pe Asen că în timpul atacurilor asupra bizantinilor este primejdios să fie ademeniţi numai de pasiune, trebuie în sfârşit să-şi amintească şi de reguluile corecte a ducerii războiului, deoarece acum în fruntea bizantinilor se află un om războinic – aşa dar, valahii, erau oameni destul de pregătiţi, nu doar crescători de animale, aşa cum vor istoricii să-i prezinte.

• Honiat aminteşte o limbă deosebită, „limba valahă (валашский язык)”, în această limbă, unul din prizonierii bizantini, călugăr, l-a rugat pe ţarul bulgarilor, capitala Târnovo, muntele Haemus, Asen I ( 1186 – 1195/1196) să-l elibereze în virtutea „comunităţii de limbă (единоязычия)”, „deoarece el ştia limba valahă”. Asen a răspuns că nu poate, fiindcă şi-a dat cuvântul să nu-i elibereze pe „romei”. Evident, acesta era „romeu” doar în virtutea faptului că era din oastea bizantină, romeu nu indica apartenenţa etnică a călugărului amintit.

• Cu alte cuvinte, Asen şi prizonierul bizantin vorbeau o limbă comună, cel mai probabil era limba lor maternă limba vlahă. G.Litavrin se îndoieşte asupra preciziei informaţiei: Honiat, afirmă el, putea să aibă în vedere nu limba vlahă, ci limba bulgară. Evident, îndoiala nu are absolut nici un temei, logic sau documentar: doar unul de natură subiectivă – tendinţa de neglijare a istoricului a vreunui rol avut de vlahi în sudul Dunării. • Relatează despre moartea lui Asen, ucis de un oarecare Ivanco, care ulterior a fugit la bizantini. În fruntea missienilor a rămas Petru, omorât ceva mai târziu de un conaţional al său, şi „stăpânirea asupra valahilor a trecut la cel de al treilea frate, Ioan”.

• Honiat relatează şi despre un oarecare Hris, care era „un valah de statură mică” şi care, cu toate că nu a participat la răscoala lui Petru şi Asen, dimpotrivă era aliatul bizantinilor şi cu 500 ostaşi, conaţionalii săi, lupta împotriva celor doi fraţi, ruina teritoriile limitrofe ale regiunii Serr, iar apoi s-a gîndit să devină independent de bizantini, devenind un duşman aprig al acestora. Hris stăpânea or. Strumiţa, a ocupat apoi cetatea Prosac. • Honiat cu regret scrie: „Uimitor, însă că o asemenea citadelă, cum este Prosac, romeii au scăpat-o din vedere şi au lăsat-o neocupată; atât de puţin ne păsa nouă de bulgari” – I.E.- ar reieşi relaţii bune între bulgari şi bizantini, chiar că bulgarii nici nu s-au răsculat. I.E. – Aşadar, cetatea Prosac era undeva la hotarul dintre Misia şi Bulgaria – atestă încă odată faptul că bulgarii nu erau, sau erau prea puţin implicaţi, în răscoala condusă de Petru şi Asen. Bizantinii au atacat cetatea Prosac care era apărată de valahi.

• G.Litavrin subliniază faptul că într-o serie de surse istorice din secolele XII-începutul sec. XIII se observă o „expansie” a termenului „vlah” faţă de întreaga populaţie a Bulgariei de peste Balcani, adică – I.E. – dintre munţii Balcani şi Dunăre. I.E. - Este şi normal, în zona Balcani Dunăre erau valahi-români, nu bulgari. • Dar Litavrin crede că se poate considera demonstart faptul că „dispariţia temporară sau utilizarea rară a termenului „bulgari” referitor la acest teritoriu se explică prin particularităţile gândirii politice ale bizantinilor.” • Autorul crede că în timpul dominaţiei bizantine în Bulgaria, în literatura bizantină s-a constituit tradiţia puternică de ai numi „bulgari” numai pe locuitorii provinciei „Bulgaria” şi arhiepiscopiei „Bulgaria”, care includea în temei numai raioanele de vest şi sud-vest ale fostului stat Bulgar.

• Răscoala locuitorilor din Bulgaria de Nord-Est din 1185, care, din timpul cuceririi ei de către bizantini, purta alte denumiri administrative, a condiţionat răspândirea de către ritorii şi cronicarii „savanţi” (e luat în ghilimele de către Litavrin) unul din etnonimele caracteristice pentru teritoriul dat, asupra întregii populaţii a Bulgariei de peste Balcani. • I.E. Este evidentă încercarea autorului de a ascunde faptul că aici nu erau bulgari, sau erau foarte puţini, dar şi insistenţa că acest teritoriu a fost al statului Bulgar.

• Dar Litavrin continua: Alegerea anume a acestui etnonim (valahi), probabil, poate fi explicat prin aceea că rolul cel mai vizibil, după bulgari, în răscoala din 1185 l-au jucat valahii şi anume cu ei expediţiile de pedepsire bizantine s-au ciocnit în primul rând. • I.E. Da, dar nici Honiat, nici Ana Comnina, nicăieri nu spun că s-au răsculat bulgarii, ei spun că s-au răsculat valahii cu Petru şi Asen. • Litavrin continua: Probabil, valahii predominau în raionul lanţului muntos Balcani, care separa provincia răsculată (Bulgaria-I.E.) de imperiu. Da, dar sursele nu afirmă că s-a răsculat Bulgaria ori bulgarii.

• Litavrin: Puţin probabil că este întâmplător faptul că după ce noul stat s-a întărit şi guvernanţii ei s-au declarat oficial urmaşii foştilor ţari bulgari, iar ţara lor „Bulgaria”, termenul „valahi”, ca principalul pentru desemnarea locuitorilor din aceste regiuni a dispărut de pe paginile autorilor bizantini, fiind eliminat de termenul „bulgari”. Se exemplifică cu operele cărturarilor bizantini Gheorghe Akropolit (1217-1282) şi Gheorghe Pachymeres (1242-1310), opere în care termenul „valah” nu se mai întâlneşte. • I.E. – dispariţia termenului vlah de pe paginile cronicarilor bizantini ar putea fi legată şi de: • invazia cruciaţilor, formarea Imperiului Latin (1204), • Negocierile cu Roma începute la 1202 privind unia bisericii bulgare cu Roma • Aceste evenimente ar fi outut să-i derahjeze pe bizanitini • – oricum, după cum reiese din cronicile bizantine, în Bizanţ s-a păstrat tradiţia că valahii sunt urmaşii romanilor, veniţi din Italia, de la Roma, unde acum era papa catolic.

• Honiat: De peste Istru au venit sciţii şi valahii în Tracia, în ziua de Sf. Gheorghe şi au ruinat oraşele Mesina şi Ciurul. • Honiat: În anul următor (1199) valahii împreună cu cumanii iarăşi au atacat stăpânirile romeilor, ruinând cele mai bogate regiuni. Ei ar fi ajuns şi la porţile Constantinopolului dacă poporul creştin al ruşilor şi cneazul lor nu ar fi acordat ajutor romeilor. Anume Roman, cneazul de Halici (1208-1210), adunând o drujină numeroasă a năvălit asupra cumanilor şi a ruinat pământurile lor. Repetând de câteva ori campaniile, el a oprit năvălirile cumanilor şi în aşa fel a acordat ajutor romeilor de aceeaşi credinţă.

• Importantă este şi informaţia lui Honiat despre fuga lui Andronic la 1164 din închisoare în cnezatul Halician, unul dintre pretendenţii la ronul imperial din Constantinopol, dar „când Andronic a încetat să se mai teamă de urmăritorii săi, deoarece atinsese limitele Haliciei, unde tindea să scape, a căzut în capcana vânătorilor. Anume: prins de vlahi, la care ajunsese zvonul despre fuga lui, el a fost dus înapoi la împărat”.

• Mai mulţi specialişti au interpretat pasajul dat şi au emis diferite ipoteze: • unii credeau că Andronic a fost arestat pe malul drept al Dunării, reieşind din faptul că, chipurile, hotarele cnezatului Halici atingeau Dunărea, şi deci, la nord de râu nu ar fi putut să-l aresteze nimeni. • Alţii – fugarul a fost arestat la nord de Dunăre. Litavrin se alătură acestui punct de vedere: argumentul – i se pare că pasajul dat în mai mare măsură corespunde anume acestei interpretări. • Mai mult chiar, Litavrin face şi concluzia că nu a observat nici cele mai indirecte mărturii care a r atesta că în secolul al XII-lea vlahii au migrat la nord de Dunăre în regiunile unde anterior nu erau sau erau foarte puţini, prin aceasta respinge aşa-numita teorie migraţionistă. • În general Nichita Honiat utiliza termenul „vlah” fie pentru a desemna un popor deosebit de bulgari, fie pentru a indica la întreaga populaţie a celui de al doilea Ţarat Bulgar. Aceasta demonstrează că numărul lor era destul de mare.

• Ana Comnina (1083-1153), Alexiada: • relatează despre o campanie a împăratului bizantin în apropiere de Larisa: a trecut muntele Kelii şi a coborât spre Ezeve, acesta este un târguşor (mestecico) valah, în apropiere de Andronii. • Relatează despre porunca lui Alexei Comnin (1081-1118) către Mellisin să înroleze în slujba militară nu veterani, ci bulgari şi nomazi, care în limba simplă se numesc vlahi. • Ana Comnina îi aminteşte şi pe nomazii-sciţi .

• Aminteşte şi de lanţul de munţi Ghem (I.E.- Haemus), care merg paralel cu Rodopii de la Pontul Euxin până în Iliria. Ambii versanţi ai munţilor sunt locuiţi, pe versanţii nordici locuiesc dacii şi tracii, pe cei sudici – tracii şi macedonienii. • Relatând despre situaţia din timpul lui Alexei Comnin autoarea scrie că trupele bizantine apărau Imperiul dinspre Serbia şi Dalmaţia, altele dinspre cumani şi daci – regiunile priistrene (de la Dunăre). • Relatează despre tratatul încheiat de Alexei Comnin cu Boemund, principe de Taranto şi de Antiohia, norman de origine, din 1109, aminteşte de solii sosiţi „din Dacia”. Dacia este amintită şi cu ocazia unei campanii a cruciaţilor care aveau pe umeri „cruci roşii”, anume prin Dacia ei au trecut spre Imperiul Bizantin.

• Sunt amintiţi „conducătorii dacilor”, care în timpurile îndepărtate (este vorba de împăratul Isaac I Comnen (1005-1061)) au încheiat pace cu romeii, care a fost însă încălcată. Tot în acest context sunt amintiţi geţii. • Este amintit conducătorul de oşti scit Celgu, care, cu o oaste de cca 80 000 de oşteni din savromaţi, sciţi şi un număr nu mic de oşteni daci, conducătorul cărora era Solomon,(este vorba de regele Ungariei Solomon (1063-1074, retras la 1083 la hanul peceneg Keteşk, hoarda căruia se afla în Moldova, s-a căsătorit cu fiica acestuia)) a trecut Dunărea şi a început ruinarea oraşelor din Macedonia şi Fillippole. Au fost distruşi de Alexei Comnin.

• Gheorghe Akropolit (1217-1282), în a sa Istorie relatând despre relaţiile dintre Ioan Asen II (1218-1241), care a ocupat tronul Bulgariei după Boril (1207-1218) ne spune despre îmăcarea dintre Asen şi împăratul de la Constantinopol, împăcare întărită de căsătoria unei fiice nelegitime a ţarului bulgar cu fratele împăratului. Împăcarea nu a ţinut mult timp, împăratul Teodor Comnen a încălcat pacea şi a năvălit în Bulgaria. Autorul aminteşte numai termenul bulgari, niciodată cel de vlahi. Teodor Comnen a fost înfrânt de trupele unite ale bulgarilor şi sciţilor şi a căzut prizonier. În consecinnţă, Ioan Asen a cucerit mai multe posesiuni ale Imperiului Bizantin „a trecut prin Vlahia Mare (partea muntoasă a Tesaliei – nota editorului ), a ocupat Elivan şi a pus stăpânire pe tot până la Ilirik”. • Gheorghe Pahimer (1242-1310) Istoria domniei lui Mihail Paleolog (1224/1225 – 1282). Megalovlahii – sunt prezentaţi ca vechii elini, conducătorul cărora a fost Ahiles, iar acum se numesc megalovlahi (referitor la evenimentele din sec. XIII).

• Kekaumenos (sec. XI) se referă la originea aromânilor: „Ei (aromânii din Pind) – sunt acei daci şi besi, care iniţial locuiau aproape de Dunăre şi râul Sava, unde acum locuiesc sârbii ... Fugind de acolo, ei au populat Epirul şi Macedonia, în majoritatea lor stabilindu-se în Elada”. • Tot cu sec. XI se datează două informaţii importante. • Se referă la anul 1019 şi atestă faptul că vlahii din Macedonia au trecut sub autoritatea împăratului Vasile al II-lea, Bulgaroctonul (976-1025). • Este atribuită lui Kekaumenos – este vorba de răascoala vlahilor din Pind în anul 1066, sub conducerea lui Niculiţă „stăpânul şi capul vlahilor”.

Din sec. XIII sursele atestă formarea unor formaţiuni statale ale aromânilor din Grecia. În multe acte apare „Vlahia Mare” şi „Vlahia Mică”, situate în Aetolia şi Akarnania.

• Cartografiaerea denumirilor de vlahi, separat pentru secolele X, XI şi XII, îl conduc pe Litavrin la concluzia că ipoteza, conorm căreia se îndeseşte utilizarea termenului vlahi pe parcursul sec. XI-XII în direcţia de la Apusul spra Răsăritul şi de la Sudul spra Nordul peninsulei Balcanice şi aceasta ar reflecta real procesul creşterii rolului soial economic al vlahilor şi a creşterii numărului lor în direcţiile menţionate, nu poate fi acceptată din următoarele considerenta:

•

•

• •

această îndesire nu este chiar atât de esenţială, dacă ca unitate de calcul nu luăm simpla amintire aritmetică a amintirii termenilor vlah, ci luăm în consideraţie numărul documentelor sau a autorilor. o asemennea îndesire a amintirii termenului vlah este caracteristică şi pentru alte raioane ale peninsulei Balcanice în virtutea faptului că pentru perioadele de mai târziu s-au păstart mai multe surse istorice. calculele întreprinse şi rezultatele lor sunt în dependenţă de împărţirea arbitrară a perioadelor comparate. nu s-a luat în calcul expansiunea noţiunii de vlah în sursele care se referă la perioada anilor 1185-1210 şi nu s-a ţinut cont de faptul că cantitatea surselor păstrate din diferite raioane ale peninsulei este diferit şi această situaţie este pur întâmplătoare.

• Principalul, în opinia autorului, este capacitatea informaţională şi conţinutul acestor surse, indiferent de abundenţa sau insuficienţa pentru o regiune sau alta a peninsulei Balcnice. • Referindu-e la exemplele amintirii vlahilor în secolul al X-lea, Litavrin crede că din aceasta noi nu putem concluziona că densitatea vlahilor era mai mare anume în aceste regiuni (Macedonia şi Grecia de Nord), fiindcă: • prima amintire s-a păstrat ca un citat dintr-un document care s-a păstrat absolut întâmplător în opera unui originar din acea regiune, în acelaşi timp, pentru raioanele de est şi nord nu s-a păstrat nici un document din acea perioadă. • A doua amintire se conţine în opera lui Skiliţa, în care mai detaliat, în virtutea faptului că evenimentele din anii 70 a sec. X despre care relatează, au avut loc anume în Macedonia.