Tema 1 Standardizarea. Notiuni Generale de Standardizare [PDF]

Zitiervorschau

Tema 1. Standardizarea. Scopul și obiectivele standardizării. 1. Notiuni generale. Toți suntem înconjurați de standarde fără a ne gîndi prea mult la ele. Percepem ca normal faptul că putem călători de-a lungul Europei cu trenul, cu toate că într-un moment dat existau diferite lățimi ale șinelor în diferite țări și chiar pe teritoriul aceleiași țări. O călătorie cu trenul putea să presupună multe schimbări ale trenurilor. Datorită unui standard comun, astăzi nu mai avem această problemă. Standardele fac lumea să funcționeze. Dacă încă mai credeți că un standard este limitativ într-un fel sau altul, amintiți-vă de o spusă orientală: Disciplina creează libertate. Standardizarea este uniformizarea planificata a unor obiecte materiale sau imateriale, efectuată în comun de factorii interesati în folosul general. Standardizarea promoveaza rationalizarea si asigurarea calitatii în economie, tehnică, stiință, administrație și serveste la cresterea securitatii oamenilor si a obiectelor. De asemenea ea contribuie la cresterea calității în toate sectoarele vieții, iar conținutul standardelor trebuie să țină seama de necesitățile generale. Standardele trebuie să promoveze dezvoltarea și umanizarea tehnicii. Datorită faptului ca progresul tehnic poate avea și efecte negative, standardele au devenit sursa de încredere pentru utilizarea tehnicii. Prescriptiile cuprinse în ele ofera o garanție a evitarii eventualelor consecințe nocive ale tehnicii. În același timp, standardele au o importanță deosebită pentru protecția consumatorilor, pentru protecția muncii în scopul evitării accidentelor, pentru păstrarea datelor și pentru protecția mediului înconjurator. Importanţa standardizării în economie este unanim recunoscută. Standardele pătrund în toate activităţile de afaceri, precum şi în viaţa cotidiană a populaţiei. Termenul de standardizare descrie o activitate specifică prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat. Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor. Eficacitatea standardizării ca un instrument de ajustare a proceselor şi rezultatelor activităţii în toate domeniile economiei naţionale este confirmată la nivel internaţional, precum şi prin extinderea activităţii de standardizare în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Practica mondială şi naţională a descoperit un spectru larg de probleme care pot fi soluţionate prin intermediul sau în exclusivitate numai prin mijloacele standardizării şi a stabilit diversitatea formelor şi metodelor de efectuare a acestor activităţi în dependenţă de starea şi dezvoltarea economiei naţionale. Standardizarea creează un limbaj comun, care permite producătorilor şi furnizorilor să comunice clar cu inginerii, designerii şi agenţii de vânzări, oriunde ar fi. Standardele se aplică produselor în toate zonele şi etapele de producţie în economia modernă. Standardele contribuie la sporirea eficienţei producţiei, 1

facilitează comunicarea, îmbunătăţesc transparenţa pieţei, calitatea, credibilitatea, compatibilitatea şi eficacitatea bunurilor şi serviciilor şi a altor obiective politice de bază din domeniul public referitoare la sănătate, securitate şi mediu înconjurător. Eficacitatea standardizării în condiţiile relaţiilor de piaţă dezvoltate se manifestă prin funcţiile economică, socială şi comunicativă. Funcţia economică cuprinde următoarele aspecte: - prezentarea informaţiei despre produs şi calitatea lui; - difuzarea informaţiei referitor la tehnici, materiale şi metode noi de încercări; - sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost; - concurenţa în baza standardizării metodelor de încercări şi unificării parametrilor de bază ai produselor, care permite o evaluare obiectivă; - asigurarea compatibilităţii şi interschimbabilităţii; - asigurarea nivelului stabilit al calităţii producţiei. Funcţia socială realizează şi garantează drepturile cetăţenilor, realizează politica statului privind securitatea vieţii şi sănătăţii populaţiei, protejarea mediului şi securitatea muncii. Funcţia comunicativă a standardizării prevede crearea bazei informaţionale referitor la reglementarea terminologiei, clasificatoarelor, metodelor de încercări, desenelor tehnice, simbolurilor convenţionale etc., asigură înţelegerea reciprocă, luând în considerare reglementările internaţionale, inclusiv sistemul de evidenţă, de statistică, de activitate financiară şi de contabilitate, sistemele documentaţiei tehnologice şi de execuţie, sistemele de dirijare a proceselor etc. În afară de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil în susţinerea politicii publice într-un şir de domenii. Pentru piaţa internă, utilizarea standardelor reprezintă cheia implementării politicii de liberă circulaţie a bunurilor. În domeniile importante de achiziţii publice, standardele sunt un instrument care furnizează o referinţă pentru contractele publice. În achiziţia publică referinţele la standarde sunt obligatorii în documentele de ofertă. Statutul voluntar este esenţial pentru standardizare şi eficacitatea sa depinde de dorinţa agenţilor economici de a utiliza rezultatele standardizării. Desigur, dorinţa de a elabora standarde nu este aceeaşi cu dorinţa de a le utiliza în practică; natura voluntară a unor standarde poate fi limitată de legislaţia tehnică sau chiar diminuată de condiţiile de piaţă influenţate de către furnizori, un aspect particular în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare să progreseze, este necesară cooperarea la nivelul agenţilor economici, dar acest lucru necesită ca agenţii economici să înţeleagă valoarea pe care standardizarea o va aduce întreprinderilor lor. Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizează o gamă largă de politici. Puterea sa fundamentală îşi are rădăcinile în statutul voluntar menţionat anterior: standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza şi, prin urmare, le vor accepta. 2

Analiza experienţei internaţionale arată că nici un stat suveran independent nu poate crea o economie naţională şi relaţii civilizate comercialeconomice reciproc avantajoase cu alte ţări fără crearea Sistemului Naţional de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului Internaţional de Standardizare. Principii ale standardizarii Activitatea de elaborare a standardelor are la baza noua principii : 1. activitatea este voluntară: oricine are dreptul de a colabora pe bază de reciprocitate, inclusiv parteneri străini reprezentanți pe piață; 2. publicabilitate: toate propunerile de standardizare și proiectele de standarde sunt publicate și supuse dezbaterilor; 3. participarea tuturor factorilor interesați: fiecare putând sa-si apere drepturile; 4. uniformitatea si noncontradictia: activitate ce cuprinde toate disciplinele tehnice; înainte de publicare, standardele, sunt comparate cu cele existente; 5. veridicitatea: reflecta realitatea și se redacteaza în baza cunoasterii tehnico-stiintifice; 6. aplicarea în interesul general: standardele trebuie sa cuprindă probleme de interes general si sa fie destinate, obligatoriu, prosperitatii generale; 7. luarea în considerare a nivelului tehnicii: standardizarea se desfasoara pe baza cunoasterii realizarilor stiintifice si oglindeste nivelul tehnicii la momentul elaborarii lor; 8. luarea în seama a situatiei economice: la elaborarea standardelor se analizeaza efectele economice ale acestora, în acelasi timp se standardizeaza numai ce este absolut necesar; 9. internationalitatea: activitatea de standardizare are la baza efectele economice ale unui comert mondial fara piedici de ordin tehnic si a unei piețe comune în Europa; de aici si necesitatea standardelor internationale si, în tot mai mare masura, de standarde europene. Standardele tehnice câstiga tot mai mult teren în domeniul juridic între partenerii de afaceri, în special în contractele comerciale si de fabricatie.      

Principiile generale ale activitatii de standardizare sunt: formarea cadrului legislativ în domeniul standardizarii; aplicarea practicilor internationale si europene în domeniul standardizarii; trecerea la standardizarea voluntara; crearea si gestionarea Fondului National de documente normative de standardizare; organizarea activitatii de standardizare pe baza functionarii Comitetului Tehnic de standardizare; dezvoltarea sistemului de asigurare informationala în domeniul standardizarii pe baza noilor tehnologii informationale, care integreaza procesul de acumulare, prelucrare, pastrare si difuzare a informatiei. 3

Structurile organismelor de standardizare Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele, internaţional, european şi naţional. Nivelul cel mai înalt, cel internaţional, cuprinde: 1. Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO), cu activitate în toate domeniile, cu excepţia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica şi telecomunicaţiile; 2. Comisia Electrotehnică Internaţională (IEC), care se ocupă de inginerie electrică şi electronică; 3. Comisia Internaţională pentru Telecomunicaţii (ITU), specifică activităţii de standardizare în domeniul telecomunicaţiilor. Nivelul al doilea, cel european cuprinde: 1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeană pentru ISO; 2. Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC); 3. Institutul European de Standardizare în Telecomunicaţii (ETSI). Nivelul al treilea, cel naţional, cuprinde Organizaţiile Naţionale de Standardizare (ONS) Standardizarea internatională. Organizatia Internationala pentru Standardizare ISO (International Organization for Standardization) si Comisia Internationala de Electrotehnica CEI (International Electritechnical Commission) formeaza împreuna sistemul international de standardizare. Ambele organisme sunt asociatii particulare conform dreptului elvetian, cu sediul la Geneva. Orice tara poate fi membra a cestei asociatii prin institutul sau national de standardizare. La votare fiecare tara detine câte un vot. Asociatia CEI a fost fondata în 1906 si este o organizatie neguvernamentala, ce are ca menire elaborarea si publicarea standardelor internationale în domeniile electrotehnic, electronic si în alte domenii înrudite, precum si asigurarea conformitatii standardelor. Standarde internationale sunt elaborate de catre cele aproximativ 1000 de comitete tehnice si subcomitete de la ISO si CEI, dintre care 224 sunt Comitete Tehnice (TC) de la ISO, si respectiv o multime de subcomitete. Orice tara poate participa la lucrarile CEI prin intermediul Comitetului Tehnic National, care ar trebui sa fie unicul în tara respectiva. În prezent, 139 de tari sunt membre ale organizatiei ISO si sunt divizati în tei categorii:  member bodies (93 de tari) – este un membru reprezentativ al fiecarei tari, care participa si exercita drepturi depline de vot la orice comitet tehnic;  correspondent members (35 de tari, printre care si R. Moldova) – este un membru corespondent, o organizatie a tarii respective, activitatea careia este desfasurata în scopul elaborarii standardele nationale, acest membru al ISO nu este un participant activ în activitate tehnica si politica al acestei organizatii, însa este informata cu toate activitatile ei;  subscriber membership (11 de tari) – acest statut de membru subscris 4

este acordat tarilor cu o economie slab dezvoltata, pentru care sunt stabilite taxe de membru reduse, fiindu-se informat cu standard internationale. Membrii deplini ai CEI au drepturi depline de a participa în activitatea comitetelor tehnice si ale diferitor subcomitete în calitate de: membru participant (Participating member: P-member include 30 de Comitete) cu obligatii de vot, participare la adunari sau membru observatory (Observer member: O-member include 53 de Comitete) care are un statut de observator însa cu drepturi de a lua cunostinta cu documentele comitetelor si de a comenta/participa la dezbateri, precum si de a participa la adunari. Republica Moldova este reprezentata la ISO de catre Departamentul de Standardizare si Metrologie ("Moldova-Standard") si face parte din correspondent members. Standardele Internationale contin recomandari pentru standardele nationale echivalente, dar pot fi utilizate si direct, ca, de exemplu, în cazul întreprinderilor multinationale sau a tarilor în curs de dezvoltare care n-au institute de standardizare suficient de dezvoltate. Standardizarea europeana Comitetul European pentru Standardizare (CEN) si Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnica (CENELEC) sunt asociatii particulare de drept belgian, cu sediul la Bruxelles. Ele formeaza institutia de standardizare europeana comuna. Membrii ei sunt institute nationale de standardizare ale tarilor membre ale Comunitatii Europene si ale zonelor europene de comert liber. CEN si CENELEC functioneaza asemanator cu ISO/CEI cu unele diferente. La votarea standardelor europene, diferite tari au o pondere diferita a voturilor, în functie de puterea economica a tarii respective, de exemplu Germania are 10 voturi iar Luxemburg numai 2. Un standard european trebuie preluat de catre tarile membre, în standardele nationale, chiar daca acestea au votat împotriva, anulând standardele nationale cu prescriptii care difera. Standardizarea în Republica Moldova Strategii si principii de functionare Importanta standardizarii în economia si societatea contemporana este unanim recunoscuta pe plan mondial. Analiza experientei international demonstreaza ca nu poate fi creata o economie nationala viabila si competitiva, nu pot fi create relatii comerciale civilizate si reciproc avantajoase cu alte tari, fara crearea Sistemului National de Standardizare (SNS). În Republica Moldova, Departamentul de Standardizare, Metrologie si Supraveghere Tehnica "Moldova-Standard" determina strategia de dezvoltare a standardizarii nationale, asigura realizarea unei politici tehnice unice în domeniul standardizarii, metrologiei si certificarii. Crearea Sistemul National de Standardizare a Republicii Moldova a demarat dupa obtinerea independentei (29 August 1991) si pot fi evidentiate doua etape: 5

1991 - Reorganizarea Directiei republicane din Moldova (RSSM) a “Gosstandart”ului (URSS) în Departamentul de Stat pentru Standarde, Metrologie si Calitatea Productiei al Republicii Moldova; 1992 - Departamentul Standarde, Metrologie si Calitatea Productiei s-a comasat cu Departamentul pentru Supraveghere Tehnica, formând astfel actualul Departament Standarde, Metrologie si Supraveghere Tehnica al Republicii Moldova ("Moldova- Standard"). Baza legislativa a activitatii Departament Standarde, Metrologie si Supraveghere Tehnica, precum si a standardizarii în R. Moldova o reprezinta legile: 1. Legea cu privire la standardizare. 2. Legea privind protectia consumatorilor. Politica Statului în domeniul standardizarii se realizeaza prin Sistemului National de Standardizare care cuprinde:  Departamentul Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie investit cu dreptul de Organism National de Standardizare (ONS);  Comitetele Tehnice de Standardizare;  Subdiviziunile (serviciile) de standardizare ale ministerelor, departamentelor si agentilor economici. Activitatile de baza desfasurate de SNS sunt:  Crearea si gestionarea fondului national de standarde de produse, procese, servicii, metode de încercari, precum si de standard nationale de tehnica generala. În prezent, Fondul National de Standadizare cuprinde peste 37000 de standarde.  Elaborarea principiilor generale ale SNS RM reiesind din conditiile de aderare la Organizatia Mondiala a Comertului;  Trecerea la aplicarea voluntara a standardelor;  Completarea cadrului legislativ cu norme legislative nationale armonizate cu normele internationale, europene si nationale ale statelor industrial dezvoltate;  Colaborarea internationala în domeniul standardizarii;  Asigurarea informationala în domeniul standardizarii;  Pregatirea si perfectionarea cadrelor în domeniul standardizarii. "MoldovaStandard" colaboreaza cu institutii similare din statele-membre ale CSI, România, Turcia, Bulgaria, Germania, Tarile Baltice, Polonia, SUA etc. Principalele directii de colaborare fiind: · schimbul de documente normative; · verificari metrologice; · schimbul de experienta; · încercari de certificare a produselor; · stagierea specialistilor; · recunoasterea reciproca a certificatelor de conformitate; 6

· asistenta tehnica; · acreditare. Premisele organizarii activitatii de standardizare în Republica Moldov sunt urmatoarele conditii reale:  reforma economiei nationale pe baza relatiilor de piata;  recunoasterea oportunitatii integrarii economiei nationale cu economiile europeana si internationala;  necesitatea promovarii unei politici armonizate cu prevederile Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC);  necesitatea promovarii politicii de comun acord în domeniul standardizarii cu Comunitatea Statelor Independente. "Moldova-Standard" reprezinta Republica Moldova în calitate de membru în:  Organizatia Internationala de Standardizare (ISO);  Organizatia Internationala de Metrologie Legala (OIML);  Organizatia Institutiilor Metrologice de Stat a tarilor din Europa Centrala si de Est (COOMET);  Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare, Metrologie si Certificare în cadrul CSI (EASC);  Organizatia Interregionala de Standardizare (IRSA). Principii de organizare a Sistemului National de Standardizare. Administrarea si coordonarea activitatii de standardizare, cooperarea cu ministerele, departamentele, asociatiile obstesti, comitetele tehnice de standardizare si agentii economici, participarea la activitatea de standardizare internationala si regionala sunt exercitate de catre ONS – Departamentul Supraveghere Tehnica, Standardizare si Metrologie (“Moldova Standard”). Comitetele Tehnice de standardizare sunt organisme create în diverse domenii de activitate, cu acordul ONS, de catre întreprinderi, organizatii si alte persoane juridice interesate pentru efectuarea activitatii de standardizare nationala, internationala si regionala. În prezent, în R.Moldova sunt constituite 25 CT, inclusiv un singur comitet care activeaza în domeniul Energetica si Electrotehnica - Electronica – comitetul CT 12 "Radioelectronica" creat de Institutul de Cercetari Stiintifice în domeniul constructiei aparatelor electrice “ELIRI” la 03.04.1995. Documentele normative de standardizare în domeniul electrotehnic aplicate pe teritoriul Republicii Moldova sunt: · Standardele nationale (SM); · Standardele internationale, regionale (interstatale) GOST, aplicate în modul stabilit; · Standardele nationale române STAS sau SR, aplicate în modul stabilit; 7

· Prescriptiile tehnice (PT MD); · Standardele de firma (SF).

5.2. Principiile, beneficiile şi cerinţele standardizării Definirea standardului În sens general, documentul normativ reprezintă un document care specifică reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele acestora. Expresia ,,document normativ’’ este un termen general, care acoperă documente precum standardele, specificaţiile tehnice, codurile de bună practică şi reglementările. Se consideră document orice suport de informaţie împreună cu informaţiile înregistrate în sau pe acesta. Standardul reprezintă un document elaborat prin consens, cu care conformitatea nu este obligatorie, aprobat şi publicat de un organism recunoscut cu investigarea tuturor părţilor interesate, care furnizează, în scopul utilizării lor comune şi repetate, reguli, ghiduri, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim de ordine într-un context dat. Standardele reprezintă acorduri documentate ce conţin specificaţii tehnice sau alte criterii exacte ce pot fi reutilizate pe scară largă în calitate de reguli, îndrumări sau definiţii ale caracteristicilor, cu scopul de a asigura că produsul, în sensul general definit în această lucrare, este adecvat destinaţiei pentru care a fost creat. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte ,,standardul’’ ca ,,normă sau ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme’’. Un standard internaţional este un standard adoptat de către o organizaţie internaţională cu activitate de standardizare şi este disponibil publicului larg. Definiţia prezentată în toate standardele Comisiei Electrotehnice Internaţionale (ICE) este: ,,Un document normativ, elaborat în conformitate cu proceduri consensuale, care a fost aprobat de către membrii Comitetului Naţional al IEC, comitet responsabil în conformitate cu Partea I a Directivelor IEC/ISO, în calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului şi în calitate de proiect final de standard internaţional şi care a fost publicat de către Oficiul Central al ICE’’. Cuvântul ,,consens’’ este foarte important din moment ce el reprezintă un punct de vedere comun al acelor părţi care sunt interesate de aceste prevederi, şi anume al producătorilor, utilizatorilor, consumatorilor şi grupurilor generale de interese. Orice membru al organizaţiei de standardizare poate participa la lucrările de elaborare a unui standard internaţional, şi orice organizaţie internaţională, 8

guvernamentală sau non-guvernamentală care are legături cu aceasta participă, de asemenea, la aceste lucrări. O altă trăsătură esenţială a unui standard internaţional autentic este faptul că el poate fi supus examinării de către publicul interesat, în orice ţară. Astfel, prin instrumente democratice, precum consensul şi examinarea publică, orice parte interesată poate să-şi exprime opinia în legătură cu elaborarea şi publicarea unui standard internaţional. Standarde – reglementări - specificaţii Reglementarea tehnică nu este un standard în sensul prezentat mai sus. Are un caracter obligatoriu şi este elaborată în scopul rezolvării problemelor repetitive pentru un grup închis (firmă – standarde de firmă). Aceste documente sunt elaborate de un grup închis, urmăresc proceduri specifice şi pot avea la bază standarde naţionale, europene sau internaţionale. Specificaţiile sunt documente disponibile publicului care au un caracter voluntar. Sunt specifice consorţiilor sau grupurilor limitate şi se caracterizează prin transparenţă limitată, fiind lipsite de consens total. În noul concept de standardizare voluntară, faţă de vechiul sistem din Comunitatea Europeană, există diferenţe esenţiale în ceea ce priveşte modul de abordare a obligativităţii aplicării diferitelor documente normative. În vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificaţii tehnice inclusiv referitoare la sănătate, securitate, protecţia mediului, interschimbabilitate, marcare şi etichetare. Ele au avut un caracter obligatoriu şi au fost elaborate de un organism administrativ fără implicarea părţilor interesate. Reglementările tehnice nu existau. În conceptul de standardizare voluntară standardele sunt elaborate de părţile interesate în cadrul Organismelor Naţionale de Standardizare. Ele au statut de recomandare (voluntare) şi se ocupă cu aspecte adecvate scopului, compatibilitate, securitate, calitate etc. Elaborarea sau revizuirea standardelor este dictată de fenomenul de autoreglare în funcţie de cererea pieţei. Reglementările tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele sunt obligaţii legale (obligatorii) şi reglementează în special aspecte ale sănătăţii, securităţii, protecţiei mediului, etichetării. Tipuri de standarde 1. Standarde de bază (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru general, care cuprind cerinţe de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele de acest tip pot fi utilizate ca atare sau pot servi drept bază pentru alte standarde. 2. Standarde de terminologie, sunt standarde care stabilesc termenii, care, în general sunt însoţiţi de definiţiile lor, uneori de note explicative, ilustraţii, exemple etc. 3. Standarde de metodă, sunt standarde care stabilesc metode de testare şi analiză pentru măsurarea caracteristicilor, precum şi alte reguli referitoare la testări, precum eşantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea testărilor. 4. Standarde de produs, care sunt standarde care stabilesc cerinţele pe care trebuie să le respecte un produs sau o clasă de produse pentru asigurarea aptitudinii 9

lui (lor) de întrebuinţare. Sunt standarde care definesc caracteristicile unui produs sau ale unei specificaţii, sau standarde de deservire şi praguri de performanţă ce trebuie îndeplinite (proprii pentru utilizare, interfaţă şi interschimbabilitate, sănătate, siguranţă, protecţia mediului, contracte standard, documente de însoţire a produselor sau serviciilor etc.). 5. Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce trebuie respectate la proiectarea de maşini sau diverse structuri în vederea asigurării aptitudinilor lor de întrebuinţare. 6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de un proces pentru asigurarea aptitudinii sale de funcţionare. 7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc condiţiile pe care trebuie să le satisfacă un serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de întrebuinţare. Condiţiile se referă atât la caracteristicile cât şi la pregătirea serviciilor. 8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu funcţiile companiei şi a raportului dintre ele, precum şi modelarea activităţilor (managementul şi asigurarea calităţii, întreţinere, analiza valorii, logistică, managementul calităţii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul procesului de producţie etc.). 9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o listă de caracteristici a căror valori sau alte date trebuie să fie indicate pentru a defini un produs, un proces sau un serviciu. Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc, unul şi acelaşi standard poate fi considerat ca aparţinând mai multor tipuri. De exemplu, un standard de produs poate fi considerat şi drept standard de metodă, dacă cuprinde metodele de încercare a caracteristicilor produsului respectiv. Necesitatea standardizării internaţionale Principalii factori care fac necesară standardizarea internaţională sunt: 1. Progresul mondial în liberalizarea comerţului. Actualele economii libere încurajează tot mai mult diverse surse de aprovizionare şi oferă oportunităţi pentru pieţele în expansiune. Din punctul de vedere al tehnologiei, concurenţa loaială trebuie să se bazeze pe referinţe identificabile şi bine definite care sunt recunoscute de la o ţară la alta, şi de la o regiune la alta. Un standard valabil pentru întreaga industrie, recunoscut la nivel internaţional, elaborat prin consens între partenerii comerciali, serveşte ca mijloc de comunicare în desfăşurarea comerţului; 2. Interpenetrarea sectoarelor. La ora actuală nici o ramură industrială nu poate pretinde că este complet independentă de componentele, produsele, regulile de aplicare etc., care au fost elaborate în alte sectoare. Şuruburile sunt utilizate atât la construcţia avioanelor, cât şi a echipamentului agricol; sudura este importantă atât în ingineria mecanică, cât şi în cea nucleară; procesarea electronică a informaţiei a pătruns în toate ramurile industriale. Produsele şi procedeele inofensive pentru mediu, sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie preocupări de stringentă actualitate; 3. Apariţia sistemelor de comunicaţii globale. Apariţia calculatoarelor reprezintă un exemplu concludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare 10

rapidă şi progresivă la nivel mondial. Compatibilitate deplină între sisteme deschise promovează o concurenţă onestă între producători, oferind, totodată, utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este un catalizator puternic în direcţia inovării, sporirii productivităţii şi a reducerii cheltuielilor; 4. Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate programe de standardizare în domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele avansate, mediul, ştiinţele biologice, urbanizarea şi construcţiile. La etapele incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii, poate fi imaginată destinaţia produsului, neexistând încă prototipuri funcţionale ale acestuia. În astfel de situaţii necesitatea standardizării este exprimată prin definirea terminologiei şi acumularea bazelor de date care conţin informaţii cantitative; 5. Necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare. Agenţiile pentru dezvoltare recunosc tot mai frecvent că o structură de standardizare reprezintă o condiţie de bază pentru reuşita politicilor economice destinate atingerii unui nivel de dezvoltare durabilă. Crearea unei astfel de infrastructuri în ţările în curs de dezvoltare este esenţială pentru sporirea productivităţii, a competitivităţii pieţei şi a capacităţii de export. Existenţa unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare în diferite ţări sau regiuni pot determina apariţia aşa-numitelor ,,obstacole tehnice în calea comerţului’’. Industriile orientate spre export au simţit demult necesitatea coordonării standardelor internaţionale, pentru a raţionaliza comerţul internaţional. Această necesitate a stat la originea creării ISO. Activitatea de standardizarea internaţională vizează multe tehnologii din diverse domenii de activitate, precum: procesarea informaţiei şi comunicaţiilor; industria textilă; ambalarea şi livrarea produselor; producţia şi consumul de energie electrică; construcţia de nave maritime; băncile şi serviciile bancare. În viitorul apropiat importanţa ei va creşte pentru toate domeniile de activitate industrială. Standardizarea la nivelul întregii industrii este o condiţie prezentă într-un anumit sector industrial atunci când marea majoritate a produselor şi serviciilor respectă aceleaşi standarde. Acest lucru rezultă din acordurile consensuale realizate de către toţi participanţii la procesul economic din sectorul industrial, adică furnizori, utilizatori şi, uneori, guverne. Ei aprobă în comun specificaţii şi criterii ce urmează a fi aplicate cu regularitate în alegerea şi clasificarea materiilor, în producţia de bunuri şi în prestarea de servicii. Scopul principal al standardizării este de a favoriza comerţul, schimbul şi transferul de tehnologii prin intermediul: - calităţii şi fiabilităţii sporite a produselor, la un preţ rezonabil; - sănătăţii, securităţii şi protecţiei îmbunătăţite a mediului ambiant; - compatibilităţii şi inter-operabilităţii sporite a bunurilor şi serviciilor; - simplificării, în scopul unei mai eficiente întrebuinţări; - reducerii numărului de modele , şi prin aceasta, a cheltuielilor; - eficienţei sporite de distribuire şi uşurinţei în menţinere. Utilizatorii au o încredere mai mare în produsele şi serviciile care respectă standardele internaţionale. Asigurarea conformităţii poate fi efectuată prin 11

intermediul declaraţiilor producătorilor sau a controalelor efectuate de către organisme independente. Rolul standardelor Un standard reprezintă un anumit nivel know-how şi tehnologic, care face indispensabilă implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodată neutru. Standardul este un document de referinţă, utilizat, în special, în contextul contractelor publice sau al comerţului internaţional, şi pe care se bazează majoritatea contractelor comerciale. Este folosit de către cercurile industriale ca referinţă indiscutabilă, ce simplifică şi explică relaţiile contractuale dintre partenerii economici. Este un document utilizat tot mai frecvent în jurisprudenţă. Pentru participanţii la procesul economic, standardul reprezintă: 1. Un factor de raţionalizare a producţiei. Standardul face posibilă dirijarea caracteristicilor tehnice pentru satisfacerea cerinţelor consumatorului, validarea metodelor de producţie, sporirea productivităţii şi oferă operatorilor şi tehnicienilor responsabili de instalare un simţ al securităţii; 2. Un factor pentru explicarea tranzacţiilor. În condiţiile unor oferte de produse sau servicii supraabundente, care pot avea o valoare practică foarte diferită, existenţa sistemelor de referinţă oferă companiilor posibilitatea unei mai eficiente evaluări a ofertelor şi atenuării incertitudinilor, ajută la identificarea necesităţilor, optimizarea relaţiilor cu furnizorii, eliminarea testărilor suplimentare şi posibilitatea de a concura pe mai multe pieţe din întreaga lume; 3. Un factor în transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizează şi impulsionează transferul de tehnologii în domenii care joacă un rol esenţial atât pentru companii, cât şi pentru persoane private (noi materiale, sisteme informaţionale, biotehnologie, electronică, producţia cu participarea calculatoarelor (CIM) etc.); 4. Un factor în opţiunile strategice ale companiilor. Participarea în procesul de standardizare presupune integrarea unor soluţii adaptate la competenţele unei companii şi dotarea personală în vederea concurării în mediile economice aflate în concurenţă. Înseamnă exercitarea standardizării, şi nu suportarea standardizării. Pentru consumatori constituie un factor care oferă beneficii. Compatibilitatea globală a tehnologiilor, posibilă prin respectarea de către produse şi servicii a standardelor internaţionale, oferă consumatorilor o mai largă gamă de alegere, ei beneficiind, totodată, şi de efectele concurenţei dintre furnizori.

12

13