01 - Notiuni de Farmacocinetica [PDF]

Zitiervorschau

Noţiuni de farmacocinetică

Farmacologia – interactiunea dintre medicament si organism Farmacocinetica – actiunea organismului asupra medicamentului Farmacodinamia – studiază sediul, mecanismele de acţiune şi efectele medicamentelor. Farmacotoxicologia studiază reacţiile adverse ale medicamentelor, precum şi reacţiile organismului după expunerea la acţiunea unor substanţe chimice (industriale, din mediu, etc.). Farmacoterapia se ocupă cu studiul principiilor de terapie. Medicamentul este un remediu care se foloseste in scop profilactic, terapeutic, diagnostic: - nu creeaza functii noi, - actioneaza asupra functiilor existente, - trebuie sa produca efecte utile,dorite, - reactiile adverse trebuie sa fie minime.

FARMACOCINETICA Etape pe la care le parcurge un medicament in organism sunt: - absorbtia - distributia - metabolizarea - excretia

I. Absorbţia medicamentelor Absorbţia medicamentelor este definită ca trecerea medicamentului de la locul administrării, în sânge. Absorbţia este importantă pentru toate căile de administrare cu excepţia căii intravenoase. .

A. Medicamentele sunt administrate pe mai multe căi: orală, sublinguală, rectală, injectabilă, prin inhalare, pe tegumente şi mucoase. 1. Calea de administrare internă (orală sau enterală) Calea internă este folosită cel mai frecvent pentru administrarea medicamentelor. Absorbţia medicamentelor poate să înceapă la nivelul stomacului, însă locul principal de absorbţie este intestinul (jejun+ileon). În mod obişnuit medicamentele ajunse la nivelul mucoasei tubului digestiv sunt transportate prin difuziune simplă şi difuziune facilitată. Din lumenul intestinal, medicamentele ajung în sânge (sistemul port), apoi sunt transportate la nivelul ficatului, iar fracţiunea de medicament care nu este metabolizată hepatic, ajunge în circulaţia generală, în forma primară. . De fapt, absorbţia medicamentului de la nivel digestiv până în circulaţia generală trebuie să treacă de barierele enzimatice situate în lumenul intestinal, peretele intestinal şi ficat. Aşadar, din doza de medicament administrată pe cale orală (per os), doar o fracţiune ajunge în circulaţia generală, datorită inactivării enzimatice la nivel intestinal şi metabolizării hepatice, la primul pasaj. 1

Factorii care influenţează absorbţia intestinală. - structura şi proprietăţile fizico-chimice ale substanţei active, - dimensiunile moleculelor, - liposolubilitatea, - constanta de ionizare, - forma farmaceutică, - doză, - motilitatea stomacului şi intestinului, - starea circulaţiei splanhnice, - stări patologice asociate, - aportul concomitent de alimente, lichide şi alte medicamente Disponibilitatea farmaceutică reprezintă cantitatea de substanţă activă eliberată de o formă medicamentosă, care poate fi absorbită. Biodisponibilitatea reprezintă cantitatea de medicament pe care o preia organismul şi care ajunge în circulaţie în formă primară (nemetabolizată), fiind o particularitate individuală. 2. Administrarea injectabilă (parenterală). Medicamentele administrate pe cale injectabilă se absorb rapid şi în general complet. Administrarea parenterală - intravenoasa, intramusculara, subcutanata - şunteaza primul pasaj hepatic al medicamentului => intreaga doza de medicament ajunge in circulatia generala si este disponibila pentru actiune (biodisponibilitatea = 100%) Indicatii • monitorizare atenta a dozelor • urgenta • lipsa compliantei pacientului a. Administrarea intravenoasă. = Calea intravenoasă reprezintă modalitatea cea mai rapidă de obţinere a efectelor medicamentelor. = Injectarea se face cu seringa, sau prin perfuzie, efectul este rapid si nu se administreaza preparate uleioase. = Această cale se utilizează în urgenţele medico-chirurgicale, dar şi în alte condiţii clinice (anestezie generală, alimentaţie parenterală, etc.). Medicamentele ajung direct în sânge (inima dreaptă, plămân, circulaţie sistemică), dozarea putându-se face cu exactitate. Injectarea în bolus produce în mod brusc o concentraţie crescută a medicamentului în sânge. = Unul dintre dezavantajele administrării intravenoase în bolus îl reprezintă riscul reacţiilor adverse şi toxice grave, datorită invaziei bruşte a medicamentelor. Perfuzia evită vârfurile de concentraţie asigurând un nivel relativ constant al medicamentului în sânge. 2

b. Administrarea intramusculară şi subcutanată. = Medicamentele administrate pe aceste căi se dizolvă în lichidul extracelular, apoi trec în circulaţie. = Se pot injecta si preparate uleioase. = Se pot injecta preparate retard care elibereaza treptat principiul activ. = Contraindicata la : - pacienti cu hemofilie - pacienti cu tratament anticoagulant Capilarele sangvine preiau din lichidul extracelular medicamentele cu molecule mici, iar limfaticele pe cele cu molecule mari. Absorbţia medicamentelor după injectarea pe aceste căi depinde de forma medicamentoasă (soluţie apoasă, uleioasă, suspensie). Absorbţia medicamentelor după injectare i.m. depinde şi de circulaţia locală. De exemplu, scăderea irigaţiei ţesuturilor cu sânge (în şoc) sau administrarea de vasoconstrictoare determină reducerea absorbţiei medicamentelor. 3. Administrarea sublinguală. Medicamentele care se administrează pe această cale se dizolvă în salivă şi se absorb de la nivelul mucoasei sublinguale (bogat vascularizate). Astfel, medicamentele trec direct în circulaţia sistemică, evitând bioinactivarea metabolică la primul pasaj hepatic. Efectul medicamentului după administrarea sublinguală apare rapid (în câteva minute). 4.Administrarea rectală. Calea rectală se utilizează fie pentru obţinerea efectelor sistemice, fie pentru tratarea unor afecţiuni locale. Medicamentele care se absorb de la nivelul mucoasei rectale ajung direct în circulaţia sangvină evitând pasajul hepatic. Această cale de administrare se recomandă în cazul pacienţilor care prezintă vărsături, la pacienţii care nu cooperează (de ex. pacienţi în comă) ori în cazul utilizării unor medicamente iritante pentru mucoasa gastrică. 5. Administrarea inhalatorie. Medicamentele administrate pe această cale ajung la nivelul arborelui traheo-bronşic. Efectele obţinute sunt generale sau locale, rapide. 6. Administrarea pe tegumente şi mucoase. Această cale se utilizează pentru tratarea unor afecţiuni locale şi sistemice . Penetrarea transtegumentară a medicamentelor şi absorbţia în sânge depinde de suprafaţa 3

de aplicare a medicamentelor, liposolubilitate, de patologia dermatologică (leziuni, inflamaţii), precum şi de proceduri specifice (fricţiune, pansament ocluziv). Medicamentele se pot aplica pe mucoasa conjunctivală, orală, nazală, faringiană, rectală, uretrală, vaginală. Absorbţia medicamentelor de la nivelul mucoaselor poate produce reacţii nedorite şi reactii adverse. 7. Administrarea intraarterială. Calea intraarterială de administrare a medicamentelor este rezervată unor proceduri diagnostice şi terapeutice în radiologie, oncologie, hematologie. 8. Administrarea în cavităţi seroase (intraperitoneală, intrapleurală). Această cale de administrare se utilizează rar. Înainte de injectarea medicamentelor se face anestezie locală. 9. Administrarea intrarahidiană (intratecală). Medicamentele administrate în spaţiul subarahnoidian difuzează în lichidul cefalorahidian. În acest mod se realizează anestezia spinală (rahianestezia). Această cale poate fi utilizată uneori şi pentru administrarea medicamentelor din alte clase (de ex. antibiotice, analgezice opioide). 10. Administrarea intradermică. Această cale de administrare se utilizează rar; se poate utiliza în anumite cazuri, în scop diagnostic. Ex. Testare IDR la tuberculina.

B. Mecanismele absorbtiei. Membranele celulare sunt structuri stabile avand o grosime de ordinul a 10 nm, formate in principal din lipide si proteine si care sunt caracterizate prin fluiditate si permeabilitate selectiva fata de diferitele molecule aflate in vecinatate. Caracterul fluid al unei membrane celulare se datoreaza flexibilitatii fosfolipidelor (compusii majoritari ai membranei), ceea ce determina o miscare continua a acestor molecule din structura membranei. Ele prezinta capacitatea de difuzie laterala rapida. Spre deosebire de lipidele membranei, majoritatea proteinelor membranare nu pot difuza liber in membrana, fiind ancorate de anumite structuri intracelulare (de exemplu citoscheletul) sau de matricea extracelulara, care le limiteaza foarte mult deplasarea in interiorul membranei. Totusi, o parte a proteinelor membranare sunt libere sa se deplaseze in interiorul 4

membranei, in mod similar fosfolipidelor, dar difuzia lor este mult mai lenta. Structural fosfolipidele, au un capat polar, hidrofil si doua lanturi hidrocarburice nepolare, hidrofobe. Fosfolipidele sunt de aceea molecule amfifile (prezinta atat caracter hidrofil cat si caracter hidrofob). Capatul polar al fosfolipidelor are o sarcina electrica neta negativa. Membranele sunt constituite din două straturi de fosfolipide. Moleculele sunt aşezate perpendicular pe planul membranei celulare. Proteinele globulare şi glicoproteinele pot servi ca transportori sau mărginesc canale apoase. La temperatura normala a organismului, vascozitatea unei membrane celulare este de cca. 100 de ori mai mare decat cea a apei, astfel incat o fosfolipida se deplaseaza cu 1 μm in interiorul membranei in cca. 1 minut. Membranele celulare pot constitui uneori bariere pentru unele medicamente. Medicamentele pot traversa membranele prin mai multe procese: 1. Difuziune pasivă 2. Transport activ 3. Endocitoză 1. Difuziunea pasiva Difuziunea pasivă este procesul prin care un medicament străbate membranele celulare, în sensul gradientului de concentraţie.Difuziunea medicamentelor depinde de liposolubilitate si de ionizarea moleculei de medicament. a)medicamentele liposolubile traverseaza usor membrana celulara prin difuziune. b)medicamentele ionizate traverseaza mai greu,cele neionizate traverseaza mai usor. Medicamentele acide care ajung intr-un mediu bazic,vor ioniza si vor traversa mai greu membranele.in sensul gradientului de concentratie). Exista trei mecanisme distincte de transport pasiv: - difuzie simpla prin dizolvare in bistratul lipidic - difuzie simpla prin canale ionice sau moleculare - difuzie facilitata. Difuzia simpla a moleculelor prin dizolvare in bistratul lipidic se datoreaza permeabilitatii intinseci a acestuia fata de anumite tipuri de molecule si ioni si consta in traversarea bistratului fara ajutorul proteinelor membranare. Fluxul net de substanta care traverseaza membrana prin difuzie simpla 5

are insa sensul gradientului de potential electrochimic, deoarece moleculele care vor difuza dinspre mediul cu concentratie mai mare spre mediul cu concentratie mai mica vor fi mai numeroase decat cele care traverseaza membrana in sens invers. Schimbul gazos la nivelul alveolelor pulmonare este un exemplu de transport pasiv realizat prin difuzia simpla a moleculelor de CO2 si O2 prin dizolvare in membrana. Difuzia simpla prin canale ionice sau moleculare permite un transport molecular extrem de rapid prin membrana. Canalele ionice joaca de aceea un rol extrem de important in procesele de semnalizare celulara, in care viteza de transmitere a informatiei este un element critic. Un canal membranar este o proteina integrala complexa care formeaza o cale de trecere (un por) pentru anumite molecule sau ioni insolubili in matricea lipidica a membranei. Difuzia facilitata este procesul prin care medicamentele străbat membranele, în sensul gradientului de concentraţie, cu ajutorul unui transportor, fara consum de energie.transportul este limitat in acest caz. In numeroase celule, mecanismul principal prin care glucoza din mediul extracelular intra in citoplasma este difuzia facilitata. Deoarece exista un numar limitat de molecule care pot transporta glucoza prin membrana plasmatica, influxul de glucoza nu poate depasi o anumita limita nici chiar atunci cand concen- tratia extra-celulara de glucoza este foarte mare. 2. Transportul activ In procesele de transport activ primar sunt implicate proteine membranare integrale cu proprietati enzimatice, care transporta ioni sau molecule impotriva gradientului lor de concentratie, de potential electric sau de presiune osmotica. Astfel de proteine se numesc pompe membranare. Traversarea membranelor se face cu ajutorul unui transportor care preia medicamentul de pe o parte a membranei şi îl cedează de partea cealaltă. Caracteristicile acestui tip de transport sunt: - transportul se face cu consum energetic - capacitatea de transport este limitată (procesul este saturabil) Majoritatea pompelor functioneaza pe principiul utilizarii energiei moleculei de ATP pentru a transporta anumiti ioni impotriva gradientului electrochimic intre cele doua fete ale membranei; molecula de ATP se leaga la molecula pompei ionice si este hidrolizata la ADP, proces in care este eliberata o parte din energia chimica a ATP-ului. Proteina pompei absoarbe partial energia furnizata prin hidroliza ATP si isi schimba conformatia. Prin aceasta modificare conformationala, pompa efectueaza trecerea moleculei hidrofile de pe o parte pe alta a membranei. Energia absorbita de proteina este in final cedata prin relaxarea structurii pompei, care revine la conformatia initiala si ciclul poate fi reluat. Energia care nu este absorbita de pompa este disipata prin incalzirea locala a mediului apos in care se produce hidroliza ATP. Pompele care folosesc energia ATP se numesc pompe ATP-azice sau ATP-aze. Procesul de 6

transport activ primar este mecanismul principal prin care sunt mentinute diferentele de concentratii ionice intre diferitele timente celulare, precum si intre citosol si mediul extracelular. In procesele de transport activ secundar sunt implicati transportori complecsi, care cupleaza doi gradienti electrochimici diferiti, astfel incat energia eliberata prin miscarea unor molecule de un anumit tip in sensul gradientului lor electrochimic este folosita pentru a transporta molecule de alt tip impotriva gradientului lor electrochimic. Astfel de transportori se numesc cotransportori, iar procesul se numeste cotransport sau transport cuplat. Cotransportul este implicat de exemplu in transferul glucozei din intestin in sange prin celulele epiteliului intestinal. 3. Endocitoza sau pinocitoza este o modalitate minoră de transport activ pentru medicamente. Substanţa activă dizolvată este preluată de pe o parte a membranei sub forma unei vezicule şi apoi cedată de cealaltă parte a membranei. Factorii care influenteaza absorbtia 1. Factorii locali de la locul administrarii medicamentului - suprafata de absorbtie - fluxul sanguin - alimentele - tranzitul intestinal - enzimele digestive 2. Propietatile fizico-chimice ale medicamentului  liposolubilitatea – un medicament traverseaza membrana fosfolipidica numai daca este liposolubil  gradul de ionizare – ionizare mica = absorbtie mai mare  disponibilitate formei farmaceutice - medicamentele lichide se absorb mai usor decit cele solide - pentru aceeasi forma farmaceutica absorbtia difera in functie de: excipienti, dimensiunile particulelor, forma chimica, etc. Interactiuni medicamentoase la nivelul absorbtiei = Daca mai multe medicamente se administreaza concomitent ele pot interactiona si absorbtia poate fi modificata prin: - inactivarea medicamentelor - formarea de complexe neresorbabile - modificarea motilitatii gastrointestinale - modificarea vascularizatiei locale = Incompatibilitatea este interactiunea in vitro a medicamentelor.

II. Distribuţia medicamentelor în organism = Distribuţia medicamentelor constă în repartizarea acestora la nivelul ţesuturilor, celulelor, lichidelor transcelulare. După administrare medicamentele se distribuie în organism în trei compartimente: - intravascular - extracelular - intracelular.

7

Distributia medicamentelor in organism cuprinde: A. Transportul medicamentelor in singe B. Trecerea medicamentelor din singe in tesuturi si organe

A. Transportul in singe - sunt doua forme de transport: forma libera si forma legata  forma legata se leaga de obicei cu albumine care greutate moleculara mare (>60000 daltoni) si de aceea nu trece in tesuturi si reprezinta forma inactiva din punct de vedere biologic.  forma libera – forma nelegata de albumine sau forma dizolvata in sange poate trece in tesuturi si reprezinta forma activa din punct de vedere biologic.  exista un echilibru - intre forma legata si cea libera - pe masura ce forma libera trece in tesuturi, forma legata de albumina este eliberata. - intre concentratia plasmatica a medicamentului si cea tisulara. NB. Concentratia plasmatica nu este intotdeauna egala cu cea tisulara

B. Trecerea medicamentelor din singe in tesuturi si organe 1. Mecanismul distributiei - difuziune (rar prin alte mecanisme) In compozitia membranei intra lipide;  Substantele liposolubile patrund prin membrane; substantele insolubile in lipide, nu trec membranele.  Capacitatea acizilor sau bazelor slabe de a difuza prin membrana depinde de gradul de ionizare; Substantele ionizate au o foarte joasa solubilitate in lipide, astfel ca trecerea lor prin membrane este neglijabila. Patrunderea prin pori; - Diametrul unui por este de aproximativ 4 Å va permite patrunderea moleculelor care nu depasesc 3 carboni lungime. Numai molecule mici ca apa si alcoolul pot trece prin pori. Exista insa in organism, la 8

nivelul tubilor renali si ai glomerulilor, membrane a caror pori pot atinge aproximativ 40 Å in diametru. Prin astfel de pori pot trece molecule mari, insolubile in lipide, unele droguri, dar nu si molecule de proteine (cea mai mica molecula de albumina plasmatica are greutatea moleculara de 69.000 fiind deci peste limita superioara de trecere prin acesti porI). De aici se desprinde si concluzia ca daca medicamentul este legat de proteine el nu se mai poate elimina prin rinichi. 2. Factorii care influenteaza distributia :  Factorii tisulari care influenteaza distributia: Vascularizatia - creierul, inima, rinichiul, ficatul, splina, glandele endocrine – sunt organe intens vascularizate – primesc aproximativ 70% din doza de medicament.\ - creşterea frecvenţei şi debitului cardiac determină implicit şi creşterea vitezei de distribuţie a medicamentelor. Structura capilarelor Ficatul - sinusoidele hepatice au fenestratii mari care permit trecerea plasmei si chiar a proteinelor. Rrinichiul - prezenta porilor mari la nivelul capilarelor favorizeaza distributia. Creierul - bariera hematoencefalica (celule endoteliale putin permeabile cu jonctiuni strinse, membrana bazala, astrocite) scade distributia. - se distribuie mai usor medicamentele liposolubile (anestezicele volatile) si mai greu medicamente hidrosolubile polare (penicilina). Structura ţesuturilor. - Ţesuturile, datorită particularităţilor morfo-funcţionale pot facilita acumularea unor medicamente şi pot influenţa acţiunea şi efectele acestora.  Factorii dependenti de medicament care influenteaza distributia  concentratia medicamentului in plasma – cresterea concentratiei creste distributia  liposolubilitatea – medicamentele liposolubile se dizolva in mebrana fosfolipidica si trec usor prin difuziune  gradul de ionizare – medicamentele polare se distribuie greu - ele trec numai la nivelul jonctiunilor dintre celule Interactiuni medicamentoase la nivelul distributiei Cauze = folosirea aceluiasi transportor plasmatic – albumina Consecinte => medicamentele intra in competitie pentru situsurile de legare ale albuminei Exemplu - aspirina deplaseaza de pe albumina sulfamidele antidiabetice si creste forma lor libera care este activa => risc hipoglicemii

III. Metabolizarea medicamentelor (Biotransformarea) 9

= Biotransformarea (metabolizarea) însumează procesele prin care se modifică proprietăţile fizicochimice şi farmacodinamice ale medicamentelor, în organism. În urma proceselor de biotransformare medicamentele pot fi: bioinactivate, bioactivate şi biotoxificate. Biotransformarea medicamentelor este catalizată de enzime microzomiale (preponderent în ficat - citocromul P450, şi în cantităţi mai mici în rinichi, corticosuprarenale, mucoasă intestinală) şi enzime nemicrozomiale (enzime libere, solubile, care se găsesc în ficat, plasmă şi mai puţin în alte ţesuturi). = Printr-o succesiune de reactii, sub influenta mai multor sisteme enzimatice (citocromul P450) medicamentele isi schimba: - structura - gradul de ionizare - liposolubilitatea => favorizarea eliminarii (compusi hidrosolubili) => forme inactive farmacologic Fazele biotransformării medicamentelor. Metabolizarea medicamentelor în organism se face în două faze: faza 1 şi faza 2. Faza 1 Catabolica = medicamentele sunt supuse unor reacţii chimice: oxidare, reducere, hidroliză. Faza 2 Anabolica = de sinteza, in această fază medicamentele sunt supuse reacţiilor de glucuronoconjugare, sulfoconjugare, metilare. Prin biotransformare, organismul tinde sa elimine medicamentele straine (xenobiotice). Consecintele metabolizarii  Trecerea intro forma inactiva farmacologic - majoritatea medicamentelor  Trecerea din forma inactiva (prodrog) in forma activa (prednison in prednisolon, fenacetina in paracetamol)  Trecerea din forma mai putin activa in forma mai activa farmacologic (codeina trece in morfina)  Trecerea dintro forma netoxica intro forma toxica (paraotionul trece in paraoxon) Factorii care influenţează biotransformarea medicamentelor. - specia, - structura genetică – profilul enzimatic individual este determinat genetic, - vârsta - ritmul circadian. - medicamentele – pot determina inducţia sau inhibiţia enzimelor metabolizante - calea de administrare . - stari patologice – afecţiunile patologice ale ficatului pot reduce capacitatea de metabolizare a medicamentelor. Interactiuni medicamentoase la nivelul metabolizarii 10

 Inhibitia enzimatica Cauza = competitia dintre medicamente pentru situsurile de legare ale sistemelor enzimatice Medicamentele care se leaga = inhibitori enzimatici Medicamentele care nu se leaga => nu sunt metabolizate => consecinte toxice Exemple Cimetidina, omeprazolul, claritromicina, ketoconazolul, se leaga de Citocromul P450 si impiedica oxidarea altor medicamente: - teofilina, alprazolam, sildenafil citrat - amlodipina, simvastatina  Inducţia enzimatică apare după administrarea repetată a unor medicamente sau substanţe (fenobarbital, rifampicina, etanol, etc.) şi are ca rezultat creşterea sintezei şi activităţii enzimelor microzomiale. Medicamentele administrate după inducţia enzimatică vor fi metabolizate mai rapid. Exemple - fenobarbitalul - carbamazepina - fenitoina - clorpromazina - rifampicina - griseofulvina Fenomenul de prim pasaj hepatic Inactivarea medicamentelor in proportie foarte mare la trecerea prin ficat => administrare pe alte cai Exemplu: nitroglicerina

IV. Eliminarea medicamentelor Excreţia medicamentelor. Excreţia este procesul prin care un medicament sau un metabolit al acestuia este îndepărtat din organism. Căile de excreţie ale medicamentelor sunt: renală, biliară, salivară, lacrimală, sudorală, pulmonară, prin piele şi fanere, prin lapte. A. Excreţia (eliminarea) renală este cea mai importantă cale de eliminare a medicamentelor. Procesele care contribuie la excreţia renală a xenobioticelor sunt: - filtrarea glomerulară, - secreţia tubulară activă, - reabsorbţia tubulară. 1) Filtrarea glomerulară - filtreaza medicamentele care nu sunt legate de proteine si depinde de: - de vascularizatie - de debitul cardiac - de starea rinichiului Medicamentele hidrosolubile şi polare ajunse în urina primară,nu se pot reasorbi. Medicamentele liposolubile şi nepolare pot fi reabsorbite.

11

2) Reabsorbtia tubulara,este procesul pasiv de difuziune prin care un medicament trece din urina primara inapoi in interstitiu , consecinta fiind scaderea eliminarii medicamentelor; - se rebsorb medicamente liposolubile - se elimina medicamentele hidrosolubile - influentata de pH urinar; are un rol important in excretia medicamentelor ionizabile.Ex.medicamentele bazice care ajung in urina primara acida,ionizeaza si sunt eliminate; medicamentele bazice ajunse in urina bazica, se reabsorb si scade eliminarea. Starea de functionare a rinichiului influenteaza eliminarea si poate fi apreciata prin clearence-ului creatininic. 3) Secretia tubulara este procesul prin care medicamentele sunt eliminate cu ajutorul unui transportor la nivelul tubului contort proximal.

Interactiuni medicamentoase la nivelul excretiei urinare - modificarea pH-ului urinei modifica procesul de reabsorbtie - un pH alcalin (prin administrarea de bicarbonat de sodiu) favorizeaza eliminarea medicamentelor acide (fenobarbital, aspirina) - un pH acid (prin administrarea de acid citric determina cresterea excretiei medicamentelor bazice (imipramina, amfetamina, chinidina) - probenecidul prin blocarea sistemului transportor necesar secretiei de penicilina determina scaderea excretiei acesteia B) Excreţia (eliminarea) biliară a medicamentelor se face prin intermediul unor sisteme transportoare active.Scaderea fluxului biliar,determina scaderea eliminarii biliare.Circuitul enterohepatic,asigura mentinerea in organism a unui medicament,prelungindu-i efectul. C) Excreţia pulmonară este importantă pentru gazele şi lichidele volatile (de ex. anestezicele generale). D) Excreţia salivară a medicamentelor se face prin difuziune. Excreţia salivară a medicamentelor este puţin importantă, din punct de vedere cantitativ. Poate fi importanta pentru unele reactii adverse bucale,sau pentru dozarea plasmatica a unui medicament.

12

E) Excreţia prin lapte a medicamentelor şi toxicelor se face prin difuziune. Medicamentele şi toxicele eliminate prin lapte pot produce reacţii adverse şi toxice la sugar. Ex. cloranfenicolul F) Excreţia prin piele şi fanere (unghii, păr) prezintă importanţă practică în cazul tratării unor micoze cutanate, dozare toxicologică postmortem. Ex.griseofulvina, arsenicul. G) Excreţia prin lacrimi şi transpiraţie a medicamentelor este redusă cantitativ. Ex. sinerdolul care se administreaza in TBC, stafilococii,coloreaza in portocaliu,rosu lacrimile. H) Excretia prin fecale,se face pentru medicamentele care se administreaza pe cale orala pentru fractiunea care nu se absoarbe.

13