Tema I Noţiuni Generale de Etică [PDF]

Zitiervorschau

TEMA I Etica profesională – ştiinţa despre morala profesională. Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric şi abordări ale eticii Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul şi funcţiile eticii în societate Concepte de bază: Etică, ideal social, bine/rău, corect/greşit, virtute, cadru normativ, libertate. Obiective urmărite: 1. Stabilirea originilor şi etimologiei cuvântului "etică"; 2. Definirea Eticii ca ştiinţă; 3. Precizarea obiectului de studiu al Eticii; 4. Realizarea unei scurte incursiuni în istoria Eticii; 5. Cunoaşterea rolului şi a funcţiilor Eticii în societate; 6. Stabilirea problemelor centrale ale moralei. Recomandări privind studiul:  Se impune însuşirea corectă a conceptelor cu care operează Etica;  Este necesară aprofundarea tematicii propuse prin parcurgerea serioasă a titlurilor bibliografice obligatorii;  Ar fi foarte util pentru fiecare student să citească cât mai mult din filosofia Eticii, apelând cel puţin la bibliografia suplimentară ataşată la sfârşitul acestui material;  Iniţierea unor discuţii şi analize legate de bine/rău, corect/greşit, ideal social, etc. Rezultate aşteptate În urma parcurgerii atente a conţinutului modulului I (Noţiuni generale de Etică), studenţii trebuie să fie familiarizaţi cu conceptele de bază ale Eticii, trebuie să cunoască obiectul de studiu şi conţinutul Eticii ca ştiinţă. Un aspect foarte important îl constituie înţelegerea şi recunoaşterea rolului şi funcţiilor Eticii în societate, precum şi identificarea problemelor centrale ale moralei. Studenţii trebuie să urmărească căutarea suportului raţional a unor poziţii morale faţă de altele, să identifice obiectivele în legătură cu felul în care ar trebui să trăiască, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i trateze pe semeni, etc. Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definiţii şi delimitări conceptuale Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele greceşti:  ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinţă, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;  ETHIKE (Aristotel) = ştiinţa cunoaşterii. Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru 1

morală", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman. Pentru început, putem considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social. Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor". Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".1 Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti. Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.2 Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este şi sensul pe care îl oferă Wundenburger, care spune că etica reprezintă "ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă."3 Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric şi abordări ale eticii Dacă facem o incursiune în istoria eticii ca filozofie practică, putem constata că toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”? Răspunsurile la o asemenea întrebare a provocat însă, numeroase dispute. Abia în secolul XX lucrurile sunt lămurite întrun fel, iar disputele atenuate, căci G. E. Moore demonstrează într-o lucrare de anvergură, Principia Ethica, că binele nu este capabil de nici o definiţie. Înţelegem argumentul său (acela că riscul de eroare în căutarea unei definiţii complete a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu contează cum îl denumim, cu condiţia să îl recunoaştem atunci cînd ne întîlnim cu el.4 De aici, probabil, demersul celor interesaţi de etică de a-şi îndrepta atenţia de la proprietăţile conceptului de bine spre problema comportamentului fiinţei umane, căutând răspunsuri la întrebări de genul: Ce este bine?, Ce este rău?, Ce este corect?, Ce este greşit?. Răspunsurile la asemenea întrebări oferă prilejul de a constata caracterul complex pe care îl oferă realitatea relaţiilor interumane şi inter-cauzalitatea care domină sfera comportamentului uman. Dicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308. Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3. 3 Jaques J. Wundenburger, Questions d’etique, Presses Universitaires de France, Paris, 1993, p. XIV. 4 G. E. Moore, Principia Ethica, CEU Press, Editura DU Style, Bucureşti, 1997, p. 120. 1 xxx 2

2

Analiza problemelor pe care le pune etica în general, şi etica managerială în particular, trebuie să aibă ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea acestei ştiinţe. Evident, reperele istorice sunt marcate de contribuţiile filosofilor la constituirea principalelor doctrine morale şi prin urmare, a eticii manageriale de astăzi. Dincolo de amestecul de legendă şi adevăr pe care îl oferă morala brahmanică şi cea budistă, ale Indiei antice, învăţăturile lui Confucius şi Lao-tse din China secolului VI î.e.n., încercăm să luăm ca reper în înţelegerea izvoarelor scrise ale eticii, gîndirea elină care, odată cu apariţia lui Socrate, face trecerea de la preocuparea spre desluşirea tainelor universului, la determinarea legilor fundamentale ale conduitei umane. Dacă Socrate şi-a împărtăşit învăţăturile propriilor săi discipoli sub formă de dialoguri, Platon este primul care face referire la valorile supreme ale vieţii morale într-o formă scrisă. Aristotel scrie în Etica Nicomahică că obiectul eticii este studiul binelui sau al virtuţii, arătând că binele este scopul suprem. Binele suprem despre care vorbeşte Aristotel este scopul absolut, spre care tinde totul, dar nu un bine abstract, transcendental pe care îl întîlnim în şcoala platoniciană, ci un bine realizabil în practică, un bine accesibil omului.5 Mult mai tîrziu, în zorii renascentismului italian, Machiavelli realizează în Principele apologia moralei burgheze, prin machiavelism înţelegându-se o combinaţie între tactica politică şi norma morală care convine conducătorului, creându-i acestuia condiţii de guvernare de pe poziţia unui monarh absolut, în termeni moderni de conducător autocrat, totalitar. Machiavelli oferă în lucrarea sa de căpătâi un tablou fidel epocii în care a trăit arătând că în conducerea statului dictează interesele şi forţa, şi nicidecum considerentele morale. Deşi criticabile, o serie de sfaturi transmise în scris monarhilor merită atenţie: „nici un principe nu va izbuti să dobîndească mai multă preţuire decât acela care va săvârşi fapte măreţe şi care va da pilde rare despre însuşirile lui”.6 Cu circa un deceniu înainte de a apărea Principele, domnitorul român Neagoe Basarab oferea prin sfaturile date în Învaţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie un model al echităţii şi un set de reguli de comportament în vederea asigurării unei conduceri eficiente. Pentru etica managerială, Învăţăturile lui Neagoe Basarab au o relevanţă extraordinară oferind precepte cel puţin în următoarele direcţii: conturarea trăsăturilor pozitive şi negative ale conducătorului, aspecte legate de ierarhiile manageriale, distribuirea surselor de putere, rezolvarea şi negocierea conflictelor, etc. Toate învăţăturile subscriu ideii că un bun conducător ar trebui să fie un promotor nedisimulat al echităţii, un exemplu pentru supuşii săi. Mai tîrziu, Kant stabileşte regula de aur a deontologiei: „nu trata o altă persoană aşa cum nu ai dori să fii tratat tu însuţi”, inspirată din preceptele moralei creştine. Aşa cum rezultă din Critica raţiunii practice, etica lui Kant este 5 6

Aristotel, Etica Nicomahică, Editura IRI, Bucureşti, 1998, p. 35; Niccolo Machiavelli, Principele, Editura Mondero, Bucureşti, 1997, p. 78;

3

o etică a datoriilor raţionale. Raţiunea trebuie să domine dorinţa 7 iar un act va fi moral, corect dacă se acţionează în virtutea principiilor şi normelor morale. În secolul XVII, Spinoza oferă un îndreptar al vieţii morale. Apărută după moartea sa, Etica vorbeşte despre Dumnezeu, despre natura şi originea sufletului, despre originea şi natura afectelor, despre sclavia şi libertatea omului. Spinoza defineşte omenia, binele, răul, modestia, ura, mila, ambiţia, mândria, îngâmfarea, invidia, umilinţa, frica, lăcomia, ambiţia, toate din dorinţa de a cunoaşte „esenţa” omului: „Nimic nu ştim sigur că este bun sau rău decât ceea ce ne duce cu adevărat la cunoaştere sau ceea ce ne poate împiedica să cunoaştem”.8 Aflat în conflict cu autorităţile ecleziastice, Spinoza afirmă de nenumărate ori că dogmele relevate nu au nici o relevanţă, singura instanţă legitimă a adevărului fiind raţiunea. Relevanţa eticii în secolul XXI. „Secolul XXI va fi etic sau nu va fi deloc." G.Lipovetsky, John Dewey, unul dintre cei mai i m p or t a n ţ i   e x p o n e n ţ i   a i   f i l o s o f i c i   pr a g m a t i c e   î n   A m e r i c a ,   n e   a t r ă g e a   a t e n ţ i a ,   î n   l u c r ar e a Democmcy and Education, că, „ de fapt, morala este la fel de cuprinzătoare ca şi acţiunile legate d e r a p o r t ur i l e n o a s t r e c u c e i l a l ţ i " . „ M o r a l a - a f i r m a e l - s e r ef e r ă l a î n t r e g u l c a r a c t e r , i ar   caracterul în ansamblu este identic cu omul în toate manifestările şi atitudinile sale concrete", d u p ă c a r e c o n c h i d e a c ă „ a s p e c t u l m or a l ş i c e l s o c i a l a l c o n d u i t e i s u n t , î n u l t i m ă i n s t a n ţ ă identice". Un alt american, nu mai puţin celebru, Dwight Waldo, constata că secolul XXI poate fi cu g r e u r e m a r c a t , a t î t d i n p u n c t u l d e v e d e r e a l r e s p e c t ă r i i c o d u r i l o r m or a l e a c c e p t a t e , c î t ş i a l concentrării sale asupra investigaţiei etice. Din contra, el a fost remarcat tocmai printr-o decădere a respectării codurilor morale tradiţionale, un sentiment larg răspîndit potrivit căruia moralitateaeste „relativă", dacă nu cumva fără rost, şi o dispoziţie în a privi cercetarea etică drept frivolă, irelevantă. Aceste curente de gîndire şi simţire au fost asociate cu o „prăbuşire" a credinţei religioase şi o creştere concomitentă a „credinţei"în ştiinţă ş i   î n   a u r a   s a   f i l o s o f i c ă   s a u antifilosofic. Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul şi funcţiile eticii în societate Scopul demersurilor etice îl reprezintă moralitatea. Misiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii. Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate deoarece aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i influenţa, în mod real la un comportament real. Cunoscutul filozof pesimist Schopenhauer, considera că nu poţi deveni un om 7 8

Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 173; Benedict Spinoza, Etica, Editura Antet, Bucureşti, 2000, p. 157;

4

moral prin simpla cunoaştere a moralei, după cum nu poţi fi un artist doar prin cunoaşterea esteticii, sau poet prin însuşirea poeziilor. Pentru a arăta că determinarea voinţei nu depinde numai de cunoaştere, el ne spune: > (a voi nu se învaţă). Noi credem că etica nu-l face pe om mai bun, îl poate ajuta, cu siguranţă, să se ferească de răul pe care îl poate face altora sau sieşi. În general, etica urmăreşte a găsi adevărul, a stabili izvoarele moralei, a expune faptele morale, a analiza simţul etic şi conştiinţa morală, a contura idealul moral, a separa binele de rău, etc. Etica este în căutarea suportului raţional a unei poziţii faţă de alta, caută evidenţe obiective în legătură cu felul în care ar trebui să trăim, ce înseamnă o viaţă cu sens, cum trebuie să-i tratăm pe semeni. Acceptarea drepturilor omului ca aspect esenţial al dezvoltării morale, politice şi al prosperităţii personale şi comunitare nu reprezintă un consens general între teoreticieni. Marxiştii de exemplu, le atacă din perspectiva relativistă şi a progresului social. Insistă mai degrabă pe cele pozitive (dreptul la muncă, la concediu de odihnă plătit) şi operează cu alte categorii de drepturi universale, după principiul dependenţei drepturilor de dezvoltarea relaţiilor de producţie şi abolirea proprietăţii private (lichidarea exploatării şi a inegalităţii dintre oameni). Obiecţia frecventă împotriva cadrului normativ centrat pe drepturile persoanei se referă la faptul că accentuează egoismul şi lipsa de responsabilitate faţă de alţii. Cu alte cuvinte, se poate presupune că individualismul promovat de liberalism este neetic. Dar o astfel de obiecţie nu se poate susţine. Este greşit să consideram că individualismul liberal central pe drepturi este incompatibil cu responsabilitatea odată ce fiecare drept pe care îl are o persoană este limitat de acelaşi drept pentru altă persoana. Libertatea oricui are o singura limită: libertatea altei persoane. Problemele centrale ale moralei sunt următoarele:  Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?  Cum ar trebui să-i judecam pe alţii şi pe noi înşine?  Cum trebuie să-i tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi?  Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în viaţă?  Care este cel mai bun mod de viaţă?  Ce fel de persoană ar trebui să fiu? Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind. 1. 2. 3. 4.

Test pentru autoevaluare (Modulul I) Definiţi Etica şi precizaţi originile etimologice. Care este obiectul de studiu al Eticii? Precizaţi rolul Eticii în societate. Care sunt problemele centrale ale moralei?

ACTIVITATI: IMPLICA-TE! •Enumeră tipurile de norme morale de care te conduci în viaţă. 5

•Aminteşte-ţi cînd, unde şi cine au fost cei care te-au îndemnat să le accepţi. •descrie etapele de dezvoltare a eticii •Să analizeze conţinutul moral •Să evidenţieze valenţele formative ale dezideratelor morale  INFORMEAZĂ-TE ŞI PROCESEAZĂ INFORMAŢIA! •Formulează 5 întrebări la subiectul: funcţiile eticii? •Determină obiectul de studiu al eticii profesionale. •Stabileşte interdependenţa dintre etica profesională, deontologie şi moralitate. •Reprezintă pe axa cronologică care ar fi, în opinia ta, ordinea apariţiei lor în societatea umana?  Etica profesionala, Deontologia, Moralitatea •Analizaţi dezideratele morale după metoda: Ştiu

Vreu să ştiu

Am învăţat

•Identifică modalităţile de realizare a acestora în cadrul universităţii şi vieţii de zi cu zi. COMUNICA, DECIDE! •Care sunt diferenţele dintre normele şi valorile morale? •Analizează tipurile de norme morale şi exprimă-ţi părerea referitor la respectarea lor. EXPRIMA-ŢI ATITUDINEA! •Formulează idealul moral al societăţii noastre la etapa actuală. •Are acest ideal tangenţe cu idealul tău? Da/Nu - argumentează. •Analizează posibilitatea dispariţiei moralităţii în viitor. Ce acţiuni ai putea întreprinde ca să împiedici acest fapt? •Completeaza urmatorul tabel: Comportamentul meu ieri Comportamentul meu azi Comportamentul meu mîine 1 1 1 2 2 2 3 3 3 . •Analizează tabelul, identifică asemanări şi deosebiri. Ce concluzii poţi face? ACTIONEAZA! •Imaginează-te în funcţia de rector al unei universităţi. Elaborează un plan de activitate, prin care vei urmari scopul de a dezvolta conştinţa şi conduita morală a studenţilor. •Propune cîteva norme de conduită etica profesională pentru studenţi-viitoarele resurse umane. •Anticipaţi problemele legate de comportamentul etic în specialitatea care ve-ţi activa  • Proiectaţi metode de dezvoltare a comportamentului etic pentru specialişti din viitor.

6

Recomandări bibliografice 1. Cozma, C. (1997). Elemente de etică şi deontologie. Iaşi: Editura Univ. „Alexandru Ioan Cuza”. (p. 7-29) 2. Crăciun, D. (2005). Etica în afaceri. Bucureşti: Editura A.S.E. (p.23-27) 3. Ţigu, G.(2003). Etica afacerilor în turism. Bucureşti: Editura Uranus. (p.9-20)

7