Surse de Poluare in Oras [PDF]

Zitiervorschau

Cuprins Argument Capitolul I 

Factorii de mediu.Surse de poluare



Aerul



Apa



Solul

Capitolul II 

Tipuri de Poluanti

Capitolul III 

Dispersia Poluantilor

Capitolul IV 

Impactul poluanţilor asupra biodiversităţii

Studiu de caz 

Surse de poluare in orasul

BIBLIOGRAFIE

4

Argument

Mediul natural", adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci când vorbeste despre mediul înconjurator. O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare în parte un "ecosistem" care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu în cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru exponentul sau rational - omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale - elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol. Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzând atât de factori terestri, cât si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa întelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelas timp. Mediul înconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupând o dubla pozitie: de "component" al mediului si de "consumator", de beneficiar al mediului. Lucrarea prezentată este structurată pe patru capitole astfel : 

Capitolul I prezintă principalii factori de mediu precum și sursele de poluare ale acestora



Capitolul II prezintă principalii tipuri de poluanți



Capitolul III prezintă modul în care se realizează dispersia poluanților în mediu



Capitolul IV trece în revistă impactul pe care îl au poluanții mediului asupra biodiversității.



Studiul de caz face o analiză a factorilor care determină poluarea mediului în orașul

5

Ca urmare a faptului că orașul este foarte puțin dezvoltat industrisal, singurele surse poluare le prezintă autovehiculele precum și activitățile umane.

6

Capitolul I Factorii de mediu. Surse de poluare

APA Introducere Apa, această substanţă esenţiala care stă la baza vieţii plantelor şi animalelor şi constituie unul dintre elementele cele mai importante, a devenit o materie primă deficitară a secolului nostru. Apa constituie un element fundamental al mediului, fiind o resursă naturală esenţială, parte componentă a avuţiei naţionale a unei ţări, cu rol multiplu în viaţa socială şi economică. Se poate spune că apa intervine în viaţa economică ca un sistem circulator vital, de importanţă similară pentru economie ca şi sistemul energetic naţional sau ca sistemul de transporturi şi comunicatei. Fără apă nu pot coexista colectivităţi umane. Toate marile civilizaţii s-au dezvoltat de-a lungul unor cursuri de apă. Nu este de conceput dezvoltarea modernă a unei localităţi, dezvoltarea economiei, fără un sistem dezvoltat de alimentare cu apă şi de canalizare. 1.a. Surse de poluare a apei Sursele de poluare sunt multiple. Poluanţii solizi, lichizi sau gazoşi ajung în apele naturale direct sau, în cele mai multe cazuri, prin intermediul apelor uzate. Clasificarea surselor de poluare poate fi făcută după mai multe ctritertii: a) În funcţie de acţiunea poluanţilor în timp: 

Continue, cu caracter permanent (canalizarea unui oraş, industrii etc.)



Dicontinue, temporară sau temporaă mobilă (canalizarea unei fabrici care funcţionează sezonier, colonii provizorii, nave, autovehicule, locuinţe, instalaţii industriale deplasabile);



Accidentale (avarii de instalaţii, de rezervoare).

b) În funcţie de provenienţa poluanţilor: 

Surse de poluare organizate – sunt reprezentate de apele uzate rezultate din utilizarea de către colectivităţi a apei în diferite scopuri, colectate prin sisteme de canalizare. Principalele surse de poluare organizate sunt:

7

o

Apele uzate menajere, care rezultă din utilizare apei în locuinţe, instituţii publice, băi, spălătorii, spitale, şcoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică etc. Peste 80% din totalul apelor utilizate în scopuri casnice se evacuează poluate. Apa un excelent agent de spălare pus la dispoziţie de natură. Apa spală şi singură, ploile antrenează gunoiele, uleiurile, benzina de pe străzi, fumul şi praful din aer, de pe clădiri, de pe plante. Rezultatul curăţeniei făcute este poluarea apei. Impurităţile acestor ape sunt de provenienţă biologică (microorganisme, paraziţi), substanţe organice (produse petroliere, detergenţi, pesticide etc), substanţe minerale (rezultate dun operaţii casnice sau edilitare);

o Apele uzate industriale, care rezultă din diverse procese de fabricaţie şi care constituie cea mai masivă şi nocivă categorie de poluare. Caracteristica esenţială a apelor uzate industriale o constituie varietatea nelimitată de poluanţi şi nocivitatea lor deosebită. Astfel, unele conţin germeni patogeni, precum cele din industria alimentară, altele, substanţe în suspensie, ca cele provenite de la staţiile de flotaţie, iar cele mai multe substanţe chimice, potenţial toxice. Numărul substanţelor chimice poluante este foarte mare, cele mai frecvente fiind metale grele, acizi minerali şi organici, substanţe azotate, coloranţi, fenoli, detergenţi, etc. unele pot fi degradabile, dar cele mai multe au o persistenţi îndelungată. Industriile cele mai poluante sunt: chimică, metalurgică, minieră, alimentară, forestieră etc.; o Apele uzate zootehnice, care rezultă din utilizarea apei în scopuri agricole (irigaţii), alimentarea animalelor şi salubrizarea crescătoriilor de animale. În compoziţia acestor ape intră dejecţiile animalelor, produşi de eroziune a solului, îngrăşăminte naturale sau sintetice, substanţe

chimice

folosite

împotriva

dăunătorilor

agricoli,

biostimulatori, agenţi infecţioşi specifici animalelor etc. 

Surse de poluare neorganizate – sunt reprezentate de : apele meteorice (ploaie sau zăpadă), reziduurile solide de tot felul, diversele utilizări necorespunzătoare (topirea inului sau a cânepii) etc. ele au un caracter

8

intermitent, de obicei debite reduse, şi o compoziţie diversă, producând o poluare difuză, dificil de stabilit şi mai ales de stăpânit. În compoziţia lor intră, în general, suspensiile organice sau minerale, germenii patogeni, paraziţii antrenaţi de pe sol, unele substanţe toxice etc. AERUL Introducere Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentă principala sursă de energie în procesele vitale. Dioxidul de carbon din aer intervine în asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură. Principalele zone în care este subîmpărţită atmosfera sunt : 

Troposfera (0-11 km altitudine)



Stratosfera (11-35 km altitudine)



Mezosfera (35-80 km altitudine)



Termosfera (80-400 km altitudine)



Exosfera (400-3.000 km altitudine)

Atmosfera este formată din circa 10 gaze diferite, în mare parte azot (78%), şi oxigen (21%). Acel 1% ramas este format din argon, dioxid de carbon, heliu şi neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adică nu intră în reacţie cu alte substanţe. Mai există urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon şi ozon (O3) precum şi gaze nocive, fum, sare, praf şi cenuşă vulcanică. Din punct de vedere sanitar prezintă importanţă oscilaţiile în concentraţie ale oxigenului şi dioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului. Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de oxigenare al sângelui. Dioxidul de carbon întîlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce tulburări manifeste decât în situaţiile în care este impiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO 2 din aer creşte atât de mult încât împiedică

9

eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO 2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Prin acest schimb de gaze aerul întreţine viaţa asigurând arderile necesare desfăşurării tuturor proceselor fiziologice din organismul uman. Aerul poate acţiona însă şi în sens patologic asupra omului atunci când este poluat. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a menţinut timp de milioane de ani, este ameninţat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de seră, încălzirea globală, poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi ploile acide. In ultimii 200 ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan a dus la formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales dupa sfârşitul secolului trecut când a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă. 2.a. Surse de poluare a aerului Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în surse naturale şi surse artificiale. a) Surse naturale sunt:



solul care, sub influenţa diferenţelor de temperatură, a ploilor şi a curenţilor de aer, suferă fenomene de eroziune şi măcinare cu eliberarea de particule foarte fine;



plante şi animale, care pot elimina în aer diverse elemente ca polen, păr, pene, fulgi etc;



gazele şi vaporii naturali, eliminaţi din sol direct în aerul atmosferic şi care se găsesc în anumite zone caracteristice din punct de vedere geologic;



erupţiile vulcanice, care aruncă în aer, în anumite momente, mari cantităţi de gaze, vapori de apă şi particule solide;



praful cosmic, rezultat din distrugerea meteoriţilor în straturile superioare ale atmosferei.

b) Sursele artificiale sunt reprezentate de diversele activităţi ale omului din care

rezultă o serie de elemente solide, lichide sau gazoase ce pot ajunge în atmosferă. Ele constitui principalele surse de poluare şi sunt fixe şi mobile. 

Surse fixe – produc o poluare limitată, de cele mai multe ori în jurul locului de eliminare în atmosferă a poluanţilor. Aici se încadrează două grupe mari:

10

o

Procese industriale, recunoscute ca fiind cele mai importante surse de poluare a aerului: chimice, siderurgice, metalurgice, de materiale de construcţii etc;

o

Procesele de combustie de la încălzirea locuinţelor până la combustibilul utilizat pentru producerea de energie; cantitatea poluanţilor produşi astfel depinde de calitatea combustibilului folosit şi de felul arderii.



Surse mobile – produc o poluare diseminată pe o suprafaţă uneori foarte mare; aici se încadrează mijloacele de transport: o Transporturi rutiere; o Transporturi navale şi aeriene; o Transporturi feroviare.

Dintre toate acestea, autovehiculele sunt cele mai importante surse de poluare a aerului. Din eşapamentele lor se evacuează mari cantităţi de oxid de carbon, oxizi de azot, precum şi cantităţi mai reduse de plumb, aldehide, etilenă, hidrocarburi aromatice cancerigene, CO2. motoarele pe benzină produc mai mult CO pe unitate de putere decât cele pe motorină, în schimb concentraţiile de particule evacuate din motoarele Diesel sunt de zece ori mai mari decât la motoarele pe benzină. Acumularea poluării emise de autovehicule în spaţiul aerian al străzilor urbane depinde nu numai de numărul lor şi de modul de funcţionare, ci şi de structura oraşului şi factorii meteorologici, care pot favoriza fie menţinerea şi concentrarea poluanţilor, fie îndepărtarea şi diluarea lor în spaţii cât mai mari.

SOLUL

Introducere Solul în general, este definit ca stratul superficial afinat al litosferei, care a acumulat în cursul formării şi evoluţiei sale elementele însuşirii specifice numită fertilitate şi este capabil să întreţină viaţa plantelor superioare. Pedologia consideră solul ca pe un corp natural de sine stătător, produs al interacţiunii unui complex de factori, între care un rol deosebit îl au vegetaţia, clima, roca, relieful, apa freatică, vârsta.

11

Din această cauză, solul ocupă în cadrul învelişului geosferic un loc bine definit. El se găseşte la zona de întrepătrundere a litosferei, hidrosferei, atmosferei şi biosferei formând învelişul numit pedosfera. Acesta este locul unde se desfăşoară importante procese fizice, chimice şi biologice. Solul se formează pe seama rocilor de la suprafaţa litosferei care au suferit, sub acţiunea factorilor externi, o serie de transformări ale masei lor minerale prin procese fizice şi chimice. Sub acţiunea acestor procese roca se transformă într-un material afinat cunoscut şi sub numele de sediment (depozit) de suprafaţă. In materialul astfel format, sub acţiunea biosferei are loc un proces de acumulare treptată de materie organică, proces specific solificării. Fig. 1. Pedosfera (P) zonă de întrepătrundere a geosf ere lor: A — atmosfera; L — li-

12

Aşadar, solul (pedosfera) apare în partea superioară a scoarţei terestre, pe o anumită treaptă de dezvoltare a acesteia, şi anume, după sau cel mult concomitent cu formarea sedimentelor (depozitelor) de suprafaţă. Pe seama sedimentelor de suprafaţă şi a rocilor sedimentare, în primul rând, se formează şi evoluează solul. Formarea solului poate avea loc în anumite condiţii şi pe roci masive, tari. In astfel de condiţii, procesele de dezagregare şi alterare a rocii înaintează în profunzime, odată cu procesul de solificare şi fac parte integrantă din acest proces. Solul, în asemenea situaţii, este puţin profund şi bogat în fragmente de rocă. Solurile formate pe sedimente afinate sunt mai profunde. In acest caz, unele componente ale solului, pot suferi mai uşor procese de levigare, translocare, depuneri şi acumulare, încît apar redistribuite pe verticală până la materialul parental (roca-mamă). Diferenţierile determinate de procesele amintite, la care se asociază şi cele de bioacumulare, duc la conturarea unor strate caracteristice, denumite orizonturi genetice, care se succed spre adâncime. Acest lucru apare în evidenţă într-o secţiune verticală prin sol {profil de sol), de la suprafaţă până la roca-mamă. În alcătuirea solului intră: -

particule anorganice: provenite din alterarea rocilor din support;

-

particule organice: rezultate din substanţe vegetale şi animale descompuse (rădăcini, ciuperci, bacterii, viermi, insecte, rozătoare) ce se pot fărâmiţa până la dimensiuni coloidale, contribuind la formarea humusului ce dă fertilitatea solului;

-

apă: care în sol poate deveni o soluţie chimică complexă, ce asigură reacţiile necesare funcţiilor solului;

-

gazele: din porii deschişi reprezentând aer atmosferic transformat ca urmare a reacţiilor din sol. 3.a. Surse de poluare a solului Principalele surse de poluare a solului sunt reziduurile. Dată fiind marea lor

heterogenitate în funcţie de gradul de dezvoltare economică şi socială a colectivităţilor, de obiceiurile şi tradiţiile populaţiei etc., o clasificare a reziduurilor este dificil de făcut. Ţinând seama de provenineţa lor pot fi clasificate în: a) Reziduuri menajere – rezltate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinţe şi localuri publice, din care fac parte cele mai diverseresturi alimentare,

13

cenuşă, sticlă, ţesături, ambalaje, cutii de conserve, materiale plastice etc. În zonele de dezvoltare cantitatea de reziduuri menajere este de aporximativ de 2 kg/cap locuitor/zi; b) Reziduuri industriale – provin din diverse procese tehnologice şi pot fi formate din materii brute, finite sau intermediare şi au ocompoziţie foarte variată în funcţie de ramura industrială şi tehnologia utilizată; c) Reziduuri agrozootehice – provin de la creşterea şi îngrijirea animalelor din agricultură şi sunt formate din substanţe organice putrescibile, substanţe chimice utilizate în hrana sau îngrijirea animalelor (biostimulatori, insecticide, ierbicide, fungicide etc.), microorganisme;

Capitolul II Tipuri de poluanţi

1. Poluanţii apei Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase, producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.).

14

Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii: a) După provenienţa şi caracterele comune: - substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a tuturor organismelor acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final, conduc la autoepurarea apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/dm 3, în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.). - substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele (Pb, Cu , Zn , Cr), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii. - materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la

15

suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc. - substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice, câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna receptorului. - substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele dintre cele mai periculoase substanţe toxice. Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Efectele substanţelor radioactive asupra organismelor depind atât de concentraţiile radionuclizilor, cât şi de modul cum acestea acţionează, din exteriorul sau din interiorul organismului, sursele interne fiind cele mai periculoase. - substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă etc. De exemplu, toxicitatea acidului sulfuric pentru faună depinde de valoarea pH-ului, peştii murind la un pH = 4,5. Hidroxidul de sodiu, folosit în numeroase procese industriale, este foarte solubil în apă şi măreşte rapid pH-ul, respectiv alcalinitatea apei, producând numeroase prejudicii diferitelor folosinţe ale apelor. Astfel, apele receptorilor care conţin peste 25 mg/l NaOH, distrug fauna piscicolă. - coloranţii, proveniţi îndeosebi de la fabricile de textile, hârtie, tabăcării etc, împiedică absorbţia oxigenului şi desfăşurarea normală a fenomenelor de autoepurare şi a celor de fotosinteză . - energia calorică,caracteristică apelor calde de la termocentrale şi de la unele industrii, aduce numeroase prejudicii în alimentarea cu apă potabilă şi industrială şi împiedică dezvoltarea florei şi faunei acvatice. Datorită creşterii temperaturii apelor scade concentraţia de oxigen dizolvat, viaţa organismelor acvatice devenind dificilă. - microorganismele de orice fel, ajunse în apa receptorilor, fie că se dezvoltă necorespunzător, fie că dereglează dezvoltarea altor microorganisme sau chiar a organismelor vii. Microorganismele provenite de la tăbăcării, abatoare, industria de prelucrare a unor produse vegetale, sunt puternic vătămătoare, producând infectarea emisarului pe care îl fac de neutilizat.

16

b) După natura lor, poluanţii de provenienţă artificială pot fi: - poluanţi fizici: substanţe radioactive, ape termale; - poluanţi chimici: plumb, fosfor, mercur, azot, hidrocarburi, detergenţi, pesticide; - poluanţi biologici: microorganisme; c) După modificările care le produc apei, poluanţii sunt: - poluanţi care modifică proprietăţile chimice şi sau biologice ale apei - compuşi toxici anorganici: plumb, mercur, cupru, zinc, crom, cianuri; - compuşi organici greu sau nedegradabili: pesticide, detergenţi; - săruri organice provenite din mine sau exploatări petroliere; - substanţe fertilizatoare: azot, fosfor; - microorganisme: bacterii, viruşi, paraziţi; - poluanţi care modifică proprietăţile fizice şi sau organoleptice ale apei: - uleiuri, coloranţi; - substanţe degradabile care consumă oxigenul din apă; - substanţe solide: suspensii. Substanţele poluante din atmosferă sunt substanţe gazoase, lichide sau solide, naturale sau artificale, care îi modifică compoziţia. 2. Poluanţii aerului: Clasificarea poluanţilor aerlui se poate face după: a) Starea de agregare 

Suspensii (aerosoli) – sunt particule solide dau lichide dispersate în atmosferă. Proncipala lor caracteristică constă în faptul că în funcţie de mărime sau greutate ele au o stabilitate diferită în aer. Cele mai mari şi mai grele se depun reprede şi se numesc pulberi sedimentabile, iar cele mai uşoare şi mai mici pot persista timp mai îndelungat şi se numesc pulberi în suspensie;



Gaze – sub formă de poluanţi în stare gazoasă, răspândiţi în atmosferă datorită calităţii de a difuza cu uşurinţă, fiind purtaţi uneori la mari distnţe de locul unde au fost produşi şi eliminaţi în atmosferă;

b) Provenienţă

17



Primari – acei poluanţi care provin direct din surse de poluare identificate sau identificabile;



Secundari – acei poluanţi care sunt produşi în mediu, prin interacţiunea dintre doi sau mai mulţi poluanţi primari sau prin reacţia cu constituienţii normali ai aerului;

c) Acţiuna lor specifică asupra organismului 

Iritanţi – sunt cei mai răspândiţi în mediu, din această categorie făcând parte pulberile cu un grad scăzut de solubilitate, oxizii de sulf şi azot, substanţe oxidante, amoniac, fluor, clor, vapori de acid fluorhidric şi clorhidric;



Asfixianţi – sunt monoxidul de carbon, cianurile, acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat;



Toxici sistematici – sunt metale grele şi metaloide ca plumbul, zincul, cadmiul, mercurul etc;



Cancerigeni – pot fi, în funcţie de structura chimică: o Organici: hidrocarburi policiclice aromatice, coloranţi sintetici (anilina), substanţe organice clorurate (pesticide); o Anorganici: Cr (produce cancer nazal), As (produce cancer hepatic), Cd (produce cancer de prostată), Ni (produce cancer al căilor respiratorii), substanţe radioactive (produc cancer tiroidian);



Fibozonaţi – sunt suspensii de ciment, pulberi de dioxid de siliciu şi beriliu, pulberi inerte, cuarţ;



Alergizanţi – pot fi de natură: o Minerală (cu conţinut mare de cuarţ); o Organică: vegetală (in, cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin, soia) sau animală (puf, pene, fulgi).

Gazul carbonic Gazul carbonic(CO2), numit ştiinţific dioxid de carbon, este cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce clorul pentru fotosinteza. CO 2, sub forma de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reâncălzire a aerului, efectul de seră. Dioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proportie de 0,03% nu produce tulburări manifestate decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din sangele venos în

18

alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO 2 din aer creşte atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO 2 din sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Praful, cenuşa şi fumul au o proportţe destul de mare în totalitatea poluanţilor care există în atmosferă. Praful Praful provine din diviziunea materiei fine în particule aproape coloidale de 10-100 nm. Praful rezultat din industria cimentului este împrăştiat până la distanţa de peste 3 km faţă de sursă, concentraţia acestuia în apropierea surselor, variind între 500 ţi 2 000 t/km 2 /an. Fumul Fumul este un amestec de particule solide şi coloidale cu picături lichide. Fumul constituie partea invizibilă a substanţelor ce se elimină prin coşurile întreprinderilor industriale şi este constituit din vapori de apă, gaze, produşi incomplet arşi (cărbune, hidrocarburi, gudroane etc.) şi alte impurităţi înglobate şi eliberate cu ocazia arderii.  Fumul are o culoare albicioasă dacă arderea este completă.  Culoarea neagră indică o ardere incompletă, datorită lipsei de aer, precum şi prezenţei în cantitate mare a cărbunelui şi a funinginii.  Culoarea fumului rar poate fi roşcată, cenuşie sau brună, după cum cărbunele conţine fier, aluminiu sau mangan. Particulele de fum au dimensiuni submicronice (