Organizarea Ergonomica [PDF]

Zitiervorschau

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/enache/cuvantinainte.htm

CUVÂNT ÎNAINTE

Abordarea ergonomică a activităţilor este o sferă destul de nouă de cercetare, cu mari perspective în creşterea calităţii muncii. Toate traseele participării eficiente se întâlnesc în relaţia, încă insuficient adâncită, dintre caracteristicile cadrului şi efectele oricărui tip de implicare. Astăzi, pare uşor de înţeles că omul modern trebuie ajutat săobţină performanţe printr-o perfectă integrare a elementelor care condiţionează performanţa, la nivel general şi specific. Dar, de la înţelegerea acestor determinări până la găsirea soluţiilor, în cadrul fiecărui tip de activitate, al fiecărei organizaţii, de la construcţia cadrului până la funcţionarea ergonomică a tuturor componentelor lui sunt distanţe greu de străbătut. De altfel, ergonomia este astăzi un concept complex, care a depăşit în conţinut sfera iniţială, caracterizată prin intenţia normării raţionale a activităţilor. Dimensiunea ergonomică are în vedere o zonă intens calitativă, urmăreşte toate tipurile de corelări, din perspectiva unuia sau mai multor factori motori. Ergonomia s-a dezvoltat ca o disciplină de sinteză care pune în valoare elementele unor simbioze multiple. Calităţile ergonomice ale unui echipament, produs, cadru, nu trebuie să satisfacădoar exigenţele cantitative şi calitative ale unei activităţi, nici doar confortul simţurilor celor antrenaţi, ci şi confortul lor intelectual, starea globală de bine a acestora. Gândirea ergonomică nu rămâne la nivelul conceptelor şi principiilor, ea coboară, infinitesimal, în detalii şi relaţii, în interferenţe şi restructurări. O zonă relativ nouă a organizării ergonomice o reprezintă biroul. Şi asta nu numai pentru că societatea modernă l-a transformat în mod indubitabil într-un ,,spaţiu de producţie", ci şi pentru că în acest univers s-au produs, în ultimele două decenii, mai ales, prefaceri uluitoare. Prin tehnologiile informaţiei biroul şi-a schimbat aspectul şi modelul. Au apărut alte fluxuri şi nevoi, biroul s-a adaptat unei alte dinamici informaţionale. 1

Lucrarea domnului Ionel Enache îşi propune, într-o abordare modernă, să arunce o lumină focalizată asupra acestui loc de muncă, evidenţiind elementele de stres şi modul în care ergonomia poate contribui la atenuarea lor.

Prof. Univ. Dr. Ion Stoica

INTRODUCERE

Sfârşitul mileniului se apropie cu paşi repezi şi se pare că totul se află sub semnul informaţiei şi al ştiinţei. Noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, îndeosebi ale electronicii şi tehnicii de calcul au un impact puternic asupra omenirii, ducând-o spre progres. Au apărut şi s-au dezvoltat ştiinţe pe cât de necunoscute şi nebănuite la început, pe atât de aplicate şi de uzitate astăzi precum: managementul, marketingul, ergonomia, informatica sau birotica. Nu mai este o noutate faptul că informatica, prin intermediul calculatoarelor, este implicată în orice fel de activitate umană. Birotica restrânge obiectul de studiu al informaticii la nivelul biroului. Echipamente diverse, tot mai sofisticate şi mai performante ne populează viaţa de zi cu zi. Începând cu telefoanele digitale până la faxuri, la copiatoare de mare viteză, la staţii de lucru folosite în tehnoredactare şi la echipamente moderne de arhivare şi de regăsire a informaţiei, toate şi multe altele au schimbat complet aspectul tradiţional al birourilor cu nenumărate dosare, cu zgomotoase maşini de scris, cu telefoane clasice şi cu multă, multă hârtie. Toate aceste schimbări obligă structurile economice sau culturale să se adapteze noilor tehnologii informaţionale printr-o dotare corespunzătoare a birourilor care prin natura lor primesc, utilizează şi transmit informaţii în scopul fundamentării deciziilor. Din păcate aceste noi echipamente, şi în special calculatorul, ale căror efecte pozitive asupra muncii sunt incontestabile, au avut un impact negativ asupra sănătăţii omului prin amplificarea factorilor de stres şi de oboseală. Munca de birou, care în mare parte solicită psihicul şi sistemul vizual, este o muncă în care factorii de stres sunt în număr din ce în ce mai mare, iar bolile cauzate de aceştia afectează astăzi tot mai multe persoane. Din această cauză studiul muncii face apel la ergonomie, o ştiinţă relativ tânără, al cărei scop final este creşterea productivităţii muncii în condiţiile reducerii oboselii şi a stresului.

2

Această lucrare vine în sprijinul tuturor persoanelor ale căror îndatoriri presupun interacţiunea cu alte persoane în vederea realizării obiectivelor structurii în cadrul căreia lucrează. În acelaşi timp cuprinde informaţii utile care pot determina creşterea performanţei, a confortului şi satisfacţiei în muncă pentru toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în birouri.

1. ERGONOMIA – COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI RESURSELOR UMANE

1.1. Ergonomia - ştiinţă interdisciplinară Esenţa managementului contemporan o constituie relaţiile cu oamenii, cu grupul uman şi cu fiecare individ. Oamenii reprezintă cheia funcţionării efective a oricărei structuri economice sau culturale. O firmă poate avea echipamente performante şi o clădire minunată, dar dacă nu dispune de personal bine pregătit, competent, clienţii vor fi nemulţumiţi de produsele sau de serviciile oferite. Una dintre cele mai importante funcţii ale unui manager este să asigure şi să coordoneze resursele umane ale organizaţiei. Dintre toate sarcinile ce revin unui conducător, aceea de a dirija latura umană este definitorie, deoarece totul depinde de cât de bine este asigurat acest aspect. Majoritatea managerilor cu îndelungată experienţă afirmă că cele mai multe probleme de conducere cu care sunt confruntaţi sunt în mare măsură legate de personal. În majoritatea lucrărilor apărute în străinătate şi în ţară care abordează managementul resurselor umane accentul se pune pe recrutarea, pe selectarea, pe pregătirea, pe evaluarea, pe remunerarea şi perfecţionarea salariaţilor, ignorându-se relaţia dintre oameni şi munca lor. Profesorul Petre Burloiu consideră că ergonomia este o parte componentă a managementului resurselor umane. Prin această completare managementul resurselor umane ar putea fi definit astfel: “M anagementul resurselor umane reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar, cu privire la recrutarea personalului, selecţia, încadrarea, utilizarea prin organizarea ergonomică a muncii, stimularea materială şi morală, până în momentul încetării contractului de munc㠓 [1] . Termenul de ergonomie vine din limba greacă (ergos=muncă şi nomos=lege, normă). Acesta a fost folosit pentru prima dată în anul 1857 de biologul polonez Wojciech Zostryebowski în studiul său Perspectivele ergonomiei ca ştiinţă a muncii, dar în limbajul comun de specialitate va fi lansat mult mai târziu, în anul 1949, de psihologul englez K.F.H. Murrell. Dacă la început a circulat sub diferite denumiri (ştiinţa muncii, psihologia muncii, chiar şi psihologie inginerească), astăzi denumirea ergonomie este acceptată de majoritatea specialiştilor. Deşi sensul etimologic este mai larg, el s-a circumscris la început tot mai mult la o sferă care cuprindea numai lumea muncii mecanice, efectuată cu ajutorul maşinilor. În acest sens Maurice de Montmollin defineşte ergonomia ca fiind: “tehnologia comunicaţiilor în sistemele om-maşină“. Ergonomia îşi găseşte, prin însăşi ţelurile şi materia cu care lucrează, un orizont foarte larg şi deschis, interdisciplinar, care se preocupă nu

3

numai de relaţiile dintre om şi maşină ci şi de perfecţionarea acestor relaţii. În acest din urmă înţeles, ergonomia reprezintă studiul muncii în scopul ameliorării sale. Pe acest drum de adaptare reciprocă a omului şi a tehnicii merge în special ergonomia anglo-americană, în timp ce şcoala franco-belgiană pune accent pe fiziologie şi pe psihotehnică. Ideea interdisciplinarităţii apare în majoritatea definiţiilor date ergonomiei. Astfel, profesorul francez Bernard Metz defineşte ergonomia ca “un ansamblu integrat de ştiinţe susceptibile să ne furnizeze cunoştinţe asupra muncii umane, necesare adaptării raţionale a omului la maşină şi a muncii la om“. Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o “disciplină care a luat naştere din ştiinţele tehnice, psihologice, fiziologice şi igienă. Ea cercetează posibilităţile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiţii optime de muncă“. Instituţiile specializate, prin definiţiile pe care le dau ergonomiei, scot în evidenţă caracterul interdisciplinar al acesteia. Astfel, în documentele Organizaţiei Internaţionale a Muncii se arată: “Ergonomia este aplicarea ştiinţelor biologice, umane, în corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru a ajunge la o adaptare reciprocă optimă între om şi munca sa, rezultatele fiind măsurate în indici de eficienţă şi bună stare de sănătate a omului“. În timp, conceptul “om-maşin㓠s-a dovedit a fi incomplet, deoarece nu ţine seama de ceilalţi factori care solicită organismul uman cum ar fi: mediul de muncă, condiţiile tehnice ale muncii, motivaţia pentru muncă, relaţiile din colectivul de muncă, preocupările personale. Astfel, a apărut conceptul “om-solicitări“ (conceptul a fost introdus de profesorul Petre Burloiu la simpozionul din aprilie 1974 ţinut la ASE), care exprimă ideea echilibrului balanţei energetice a organismului uman. Ca urmare, o definiţie completă a ergonomiei considerăm că este cea formulată de profesorul Petre Burloiu în lucrarea sa Managementul resurselor umane: “Ergonomia este o ştiinţă cu un caracter federativ, care pe baza interdisciplinarităţii - care este legea sa fundamentală - integrează aportul tehnicii, fiziologiei, psihologiei, sociologiei, economiei şi al altor ştiinţe sociale, având ca obiect orientarea creării tehnicii contemporane la nivelul posibilităţilor psihofiziologice normale ale omului şi utilizarea raţională a acestor posibilităţi în condiţiile de mediu, sociale şi culturale cele mai favorabile care pot fi asigurate de societate, în vederea realizării reproducţiei forţei de muncă de la o zi la alta“ [2] . Aşa cum rezultă din această definiţie, interdisciplinaritatea este o condiţie a existenţei ergonomiei, este legea ei fundamentală. În concluzie, ergonomia este o ştiinţă complexă care sintetizează anumite principii ale unor ştiinţe precum: ştiinţele medicale, economice, tehnice, antropometrie, psihologia muncii, sociologia muncii în scopul aplicării acestora la proiectarea echipamentelor, a uneltelor, a mobilierului şi la găsirea tuturor măsurilor care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la formarea executanţilor (fig. 1). Cu toate acestea, ergonomia nu trebuie confundată cu nici una dintre ştiinţele care o compun. Nici una nu poate revendica ergonomia ca “apendice al său“, după cum arăta M. de Montmollin.

4

Psihologia muncii

Fig.

1.

Ştiinţe

Alte ştiinţe

participante

la

constituirea

ergonomiei

1.2. Obiectul de studiu al ergonomiei Ergonomia, fiind o ştiinţă, dispune de un obiect de studiu, de metode şi de tehnici de cercetare proprii. Obiectul de studiu al ergonomiei îl constituie “organizarea activităţii umane în procesul muncii prin optimizarea relaţiei din sistemul om-maşină-mediu, având drept scop creşterea eficienţei tehnico-economice, optimizarea condiţiilor satisfacţiei, motivaţiei şi rezultatele muncii, concomitent cu menţinerea bunei stări fiziologice şi favorizarea dezvoltării personalităţii“ [3] Însă această optimizare, în special cea a relaţiei om-maşină-mediu, necesită îndeplinirea următoarelor condiţii: - orientarea şi selecţia riguroasă a factorului uman; - reorientarea profesională; - proiectarea echipamentelor în concordanţă cu posibilităţile umane; - crearea unei ambianţe care să asigure securitate şi confort; - repartizarea raţională a sarcinilor; - economia energetică a organismului uman. În opinia specialiştilor, ergonomia urmăreşte obţinerea informaţiilor privitoare la muncă necesare la fundamentarea în mod raţional a adaptării muncii la om şi a omului la muncă în scopul creşterii productivităţii, cu alte cuvinte ergonomia are drept obiect cercetarea şi indicarea modului în care trebuie proiectată şi efectuată orice operaţie, având în vedere realizarea unei economii cât mai importante de energie umană. În birou ergonomia urmăreşte studierea elementelor umane şi materiale ale procesului de muncă în complexitatea şi în interdependenţa lor; capacităţile umane şi modul cum acestea pot fi utilizate în mod optim, pe întregul fond de timp de muncă; gradul de complexitate al echipamentului şi mobilierului, precum şi modalităţile tehnice de lărgire a ariei de activitate a lucrătorilor, în condiţiile diminuării stresului şi a oboselii; condiţiile de mediu şi mijloacele de reducere a influenţei lor negative. Direcţiile de organizare ergonomică şi de perfecţionare a activităţii din birou ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte: - recrutarea, selecţia, încadrarea, promovarea perso-nalului după aptitudini, pregătire şi performanţe; - stabilirea dimensiunii optime a colectivelor de muncă; - stabilirea unor forme specifice de stimulare în muncă şi aplicarea acestora; - diminuarea efortului fizic şi intelectual prin achiziţionarea unor echipamente informatice moderne; - dotarea birourilor şi a serviciilor cu mobilier potrivit caracteristicilor antropometrice ale lucrătorilor, poziţiei acestora în timpul muncii, sarcinilor de îndeplinit şi locului zonei de muncă; - studierea microclimatului, în scopul creării unui echilibru optim între om şi mediul său de lucru, reducerii efortului senzorial şi creşterii posibilităţilor de concentrare în executarea sarcinilor. Elementele de microclimat (zgomot, temperatură, iluminat, culoare) trebuie adaptate la specificul activităţii din fiecare

5

birou. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă în birou presupune parcurgerea câtorva etape: 1. Documentarea în vederea proiectării noilor locuri de muncă; 2. Efectuarea unor studii de fezabilitate în scopul reorganizării locurilor de muncă existente; 3. Examinarea statistică a situaţiei existente pe baza informaţiilor culese la locul de muncă supus reproiectării; 4. Proiectarea variantelor de organizare a locului de muncă, calculul eficienţei şi alegerea variantei optime. În concluzie se poate spune că ergonomia studiază relaţia dintre om şi munca sa astfel încât să determine creşterea productivităţii muncii fie prin organizarea ergonomică a locurilor de muncă existente, fie prin proiectarea ergonomică a unor noi locuri de muncă. Lucrarea de faţă îşi propune o detaliere a direcţiilor de organizare ergonomică a muncii în birou, mai sus menţionate, precum şi proiectarea ergonomică a locurilor de muncă urmărind etapele prezentate. 1.3. Principii de organizare ergonomică a muncii Părintele managementului ştiinţific este considerat Frederick Winslow Taylor. Şcoala managementului ştiinţific pune accentul pe productivitate maximă cu efort minim, eliminându-se pierderile/rebuturile şi ineficienţa. În principala sa lucrare Principiile managementului ştiinţific, Taylor arată c㠓pentru a realiza un management ştiinţific este nevoie să fie stabilite o serie de reguli, legi şi formule care să înlocuiască judecata fiecărui individ în parte, dar care pot fi folosite efectiv numai după ce au fost consemnate oficial“ [4] . În lucrarea menţionată, Taylor expune o seamă de principii ale organizării ştiinţifice a muncii ce prevedeau: 1. Să se concentreze la un loc toată experienţa tradiţională, care să fie clasificată, structurată pe categorii şi transpusă în reguli, în legi şi în formule pentru ai ajuta pe lucrători în activitatea lor zilnică. 2. Să se formuleze metode ştiinţifice pentru fiecare element din activitatea unui om care să le înlocuiască pe cele empirice. 3. Lucrătorul să fie selectat, instruit şi promovat pe baze ştiinţifice. 4. Să se colaboreze cu lucrătorii pentru a garanta faptul că munca este făcută conform principiilor ştiinţifice formulate. 5. Să se realizeze o diviziune a muncii şi a responsabilităţilor egală între lucrători şi între manageri, astfel încât aceştia să efectueze activităţile pentru care sunt cel mai bine pregătiţi. Taylor a pus în practică şi o mulţime de experimente care au demonstrat creşterea eficienţei prin organizarea ştiinţifică a muncii: 1. Studiul muncii. Într-un experiment a trecut la descompunerea proceselor de muncă în mişcări elementare şi eliminarea tuturor gesturilor inutile. În trei ani productivitatea atelierului testat s-a dublat. 2. Unelte standardizate. În altă zonă a descoperit că lopeţile folosite pentru încărcarea cărbunelui cântăreau 6-14 kg. După experimentări s-a constatat că greutatea adecvată este de 7-8 kg. Din nou după trei ani, 140 de oameni făceau munca pentru care înainte fusese nevoie de 400-600 de oameni. 3. Selectarea şi instruirea lucrătorilor. Într-un alt atelier Taylor a insistat ca

6

fiecărui muncitor să i se dea munca pentru care este cel mai potrivit, iar celor care depăşeau volumul de muncă prevăzut să li se acorde prime/indemnizaţii. Aşa cum era de aşteptat, productivitatea a crescut şi s-a menţinut la un nivel ridicat. Cu toate aceste succese, întotdeauna managementului ştiinţific i s-a reproşat faptul că pune prea mare accent pe productivitate, subestimând natura umană. Studiile lui Taylor au fost completate de soţii Gilbreth, Frank şi Lilian. Cei doi sau ocupat de aspectele umane ale fenomenului de organizare, contribuind la aprofundarea şi la lărgirea conceptelor privind studiul mişcărilor şi starea de oboseală. Sistemele lor de evaluare au devenit mai târziu metode de analiză şi de apreciere a activităţii/execuţiei. Cercetările lor au urmărit descoperirea celor mai bune modalităţi de a efectua o activitate în cel mai uşor mod posibil. În mişcările executate de lucrători la locul de muncă au reuşit să identifice 18 micromişcări elementare (a apuca, a ţine, a poziţiona, a căuta), pe care le-au denumit therbligs, adică anagrama numelui său, Gilbreth. Aceste micromişcări au stat la baza elaborării normativelor de muncă pe timpi predeterminaţi care apoi au permis fundamentarea ştiinţifică a normelor de muncă şi economisirea timpului de normare. O contribuţie valoroasă a celor doi în dezvoltarea cercetărilor privind munca a constituit-o şi enunţarea unui număr de şapte principii ale economiei energetice a mişcării. Studiile lui Taylor şi cele ale soţilor Gilbreth s-au completat reciproc, Taylor punând accentul pe creşterea vitezei de producţie, iar cei doi au urmărit să cruţe muncitorul de oboseală inutilă. Ralph M. Barnes stabileşte în lucrarea sa Motion and Time Study, apărută în anul 1940, un număr de 22 de principii ale economiei mişcării, în scopul raţionalizării operaţiilor efectuate în timpul muncii. Aşa cum se ştie, scopul principal al economiei mişcării este productivitate maximă cu efort minim. În continuare vom prezenta principiile lui Barnes (numai pe cele care îşi găsesc aplicabilitate în organizarea ergonomică a muncii în birou) încadrate pe trei grupe: 1. Principii ale economiei mişcării corpului omenesc. - Mâinile să înceapă şi să termine mişcările în acelaşi timp. - Mâinile să nu rămână inactive în acelaşi timp, cu excepţia perioadelor de odihnă. - Mişcările braţelor să fie efectuate simultan, în sens opus şi simetric. - Mişcările curbe, continui şi line ale mâinilor sunt preferabile mişcărilor rectilinii. - Munca să fie în aşa fel organizată încât să permită un ritm uşor şi natural, oriunde este posibil. - Fixările ochilor să fie, pe cât posibil, cât mai puţine şi de durate cât mai scurte. 2. Principii ale economiei mişcării aplicabile în organizarea locului de muncă. - Pe suprafaţa de lucru să se menţină numai materialele care se utilizează în ziua respectivă (principiu adăugat în lista lui Barnes de către profesorul Burloiu, în anul 1975, după o cercetare efectuată cu o echipă de studenţi la fabrica Electromagnetica din Bucureşti). - Să existe un loc definit şi permanent pentru toate materialele. - Materialele să fie plasate aproape de punctul de utilizare. - Să se asigure condiţii corespunzătoare de vedere. Iluminatul bun constituie prima cerinţă pentru o percepere vizuală satisfăcătoare. - Să se asigure fiecărui lucrător un scaun de un tip şi cu o înălţime care să-i permită o poziţie corectă în muncă. 3. Principii ale economiei mişcării aplicabile în proiectarea echipamentelor. - Mâinile să fie degajate de orice activitate care ar putea fi efectuată mai avantajos de un instrument, de un echipament.

7

- Obiectele de lucru şi materialele să fie prepoziţionate, ori de câte ori este posibil. - În cazurile în care fiecare deget execută o mişcare specială (dactilografie, operare pe calculator), sarcina să fie repartizată potrivit capacităţilor specifice ale degetelor. Economia mişcării prin aplicarea acestor principii înseamnă, în esenţă, economia de energie a organismului uman. Denumirea lor completă ar fi Principii ale economiei energetice a organismului uman. Toate aceste principii stau la baza organizării ergonomice a muncii şi servesc la elaborarea măsurilor pentru realizarea practică a acesteia.

[1] BURLOIU, P. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Lumina Lex, 1997, p. 41. [2] BURLOIU, Petre. Op. cit., p. 642. [3] MOLDOVAN, Maria. Ergonomie. Bucureşti: EDP, 1993, p. 14. [4] TAYLOR, F.W. Principles of Scientific Management. New York: Harper @ Row, 1941, p. 41.

2. ERGONOMIA LOCULUI DE MUNCĂ ÎN BIROU

2.1. Necesitatea organizării ergonomice a muncii în birou

Dezvoltarea economiei de piaţă şi extinderea proprietăţii private au făcut ca munca de birou să cunoască o amploare deosebită. În aceste condiţii apar cerinţe noi faţă de componentele procesului de muncă, faţă de om, faţă de mijloacele de muncă şi faţă de întregul sistem “om-maşină-mediu“. Aceste aspecte ale organizării ştiinţifice a muncii îşi găsesc rezolvare prin aplicarea în serviciile şi birourile firmelor a cercetărilor de ergonomie care să asigure adaptarea muncii la om, creşterea productivităţii şi scăderea solicitărilor de efort în muncă. Introducerea cercetărilor de ergonomie în birouri poate fi susţinută prin prisma unor caracteristici proprii muncii din aceste structuri, cum ar fi: - caracterul muncii, gradul scăzut de dotare tehnică şi existenţa unor multiple solicitări de efort fizic şi psihic în muncă; - amplificarea factorilor de stres şi de oboseală; - varietatea şi complexitatea operaţiilor (în special de ordin intelectual) pe care trebuie să le execute lucrătorii, relaţiile cu clienţii, răspunderea materială şi morală;

8

- folosirea, uneori neraţională, a potenţialului uman, calitatea şi structura acestuia. Munca în birou se prezintă în general ca o muncă psihică ce solicită din partea personalului un efort intelectual deosebit, însă există numeroase activităţi care necesită un efort fizic intens. Din punct de vedere fizic se poate considera că activităţi precum cele de procesare a corespondenţei, introducere a datelor, căutarea şi regăsirea informaţiilor sunt grele, solicitând într-un grad ridicat posibilităţile fiziologice ale personalului, în special cele ale secretarelor. Pentru personalul secretariatelor apar alte cauze care pot determina creşterea efortului fizic şi anume: fluxul clienţilor, gradul de aglomeraţie, cantitatea şi varietatea informaţiilor solicitate. Având în vedere toate aceste solicitări, necesitatea studiilor ergonomice este evidentă, deoarece numai prin intermediul acestora se poate realiza adaptarea muncii la posibilităţile umane fireşti, fără ameninţarea sănătăţii lucrătorilor. Printr-o organizare corespunzătoare a muncii pe baza principiilor ergonomice, prin mecanizarea şi prin informatizarea unor activităţi şi prin stabilirea corectă a numărului şi a structurii personalului se poate acţiona eficient pentru reducerea efortului fizic. O altă caracteristică a activităţii desfăşurate în birouri şi, în acelaşi timp, un factor de influenţă a efortului este poziţia de lucru. Aceasta este poziţia şezând, care uneori nu se modifică nici în timpul pauzelor, datorită condiţiilor de amenajare a locurilor de muncă. Această caracteristică se întâlneşte la toate categoriile de personal cu o pondere mai mică sau mai mare, dar cu deosebire la cei implicaţi în procesul de întocmire şi de prelucrare a documentelor. În acest caz studiile de ergonomie trebuie îndreptate spre organizarea raţională a timpului de lucru şi spre crearea condiţiilor de schimbare a poziţiei corpului. Solicitarea neuropsihică în birou este predominantă faţă de solicitările de altă natură la principalele categorii de personal. Aceasta apare în special la cei implicaţi în activităţi de cercetare-dezvoltare, financiar contabile, de întocmire şi de prelucrare a documentelor şi la cei din serviciile de relaţii cu publicul. În cadrul serviciilor de relaţii cu publicul sau în secretariate există elemente care au o contribuţie însemnată la creşterea efortului psihic. În acest sens se remarcă îndeosebi dialogul ce trebuie menţinut cu fiecare persoană pentru stabilirea informaţiilor dorite. Pentru a se putea face faţă acestor solicitări, studiile de ergonomie indică o serie de calităţi pe care trebuie să le aibă lucrătorii dintr-un astfel de serviciu şi anume: cunoştinţe temeinice în domeniul solicitat, arta de a vorbi cu oamenii, dinamism, atenţie distributivă, spirit de observaţie, capacitate de decizie şi iniţiativă. Practica a demonstrat că în serviciile de relaţii cu publicul există o serie de cauze care conduc de regulă la suprasolicitare. Acestea sunt diverse şi pot fi provocate fie de lucrători, fie de clienţi.

9

Din prima categorie face parte gradul de oboseală al lucrătorilor (zilnică plus cea acumulată) cu implicaţii asupra modului de comportare faţă de clienţi, manifestat prin lipsă de amabilitate şi prin nervozitate. În multe cazuri efortul lucrătorilor de a avea un comportament civilizat poate duce la suprasolicitare. Dificultăţi pot crea şi clienţii prin modul de comportare faţă de lucrătorii serviciilor, care nu văd în acesta un partener egal care contribuie prin munca sa la satisfacerea cererilor lor, ci o persoană care trebuie în orice condiţii să-i servească cu promptitudine şi cu amabilitate. Solicitarea neuropsihică a angajaţilor din serviciile de relaţii cu publicul sau a celor din secretariate mai este influenţată şi de neritmicitatea fluxului clienţilor, de neadaptarea orarelor de funcţionare a acestora la fluxul clienţilor şi de existenţa unor lipsuri în organizarea muncii. În legătură cu acest aspect trebuie menţionat că organizarea ergonomică a muncii trebuie să asigure concordanţa dintre numărul angajaţilor existenţi şi afluenţa solicitanţilor. Având în vedere că fluxul acestora este în general aleator, structurile respective pot acţiona printr-o mai mare flexibilitate în stabilirea programelor de lucru şi prin dimensionarea optimă a formaţiilor de lucrători, prin folosirea unor grafice de muncă. Aceste măsuri determină servirea civilizată a clienţilor şi creşterea randamentului în muncă în condiţii de solicitare normală a lucrătorilor. Alţi factori care influenţează substanţial solicitarea psihică sunt factorii de mediu (zgomotul, temperatura, umiditatea şi lumina), precum şi relaţiile dintre membrii colectivelor de muncă.

2.2. Stresul şi oboseala profesională

Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri. Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieţii noastre cotidiene. Dacă până în 1989 factorii stresanţi ţineau mai mult de sistemul politic, de aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de tranziţie aduce pe scena vieţii noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi : incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa, şomajul, necesitatea reorientării şi recalificării rapide şi, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai. Oamenii, ca indivizi izolaţi, au rareori posibilitatea de a influenţa evenimentele stresante externe. Tot ce pot face este să-şi însuşească nişte strategii adaptative care să-i facă mai rezistenţi la agresiunile psihice şi mai eficienţi în activitatea profesională. Dacă stresul este prea mare fiecare dintre noi poate ceda psihic; chiar dacă 10

persoana respectivă este una extrem de echilibrată pot apărea tulburări psihologice temporare. Individul poate trăi o stare de disfuncţionalitate sau chiar o cădere psihică bruscă în urma unei psihotraume severe (accident, incendiu, decesul unui membru apropiat din familie). Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei individul îşi revine când situaţia stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori de stres. Conceptul de stres apare pentru prima dată în cercetările de fiziologie întreprinse pe animale de către Hans Selye în 1950, care descrie aşanumitul “sindrom general de adaptare“ ce caracterizează reacţia organismelor biologice la stres. După trei faze:

Selye

sindromul

general

de

adaptare

cuprinde

1. Faza de alarmă, definită printr-o mobilizare generală a organismului pentru a face faţă agresiunii. 2. Faza de rezistenţă, care cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o acţiune prelungită la stimuli nocivi faţă de care organismul a elaborat mijloace de adaptare. 3. Faza de epuizare, în care adaptarea nu mai poate fi menţinută, reapar din nou semnele reacţiei de alarmă, semne care acum sunt ireversibile. Această fază se încheie de regulă cu moartea organismului. Acelaşi cercetător a constatat, în urma experienţelor sale pe animale, că organismul intră în alertă atunci când stresul este provocat atât prin acţiunea unor stimuli fizici, dar şi sub influenţa unor emoţii puternice. În această situaţie organismul încearcă să facă faţă stresului printr-o mobilizare generală a sistemului neuroendocrin, mobilizare caracterizată mai ales prin secreţie de adrenalină şi de steroizi. După o anumită perioadă de acţiune a stresului, animalul se adaptează şi începe să se comporte normal. Dacă însă stersul continuă, se produc din nou ample modificări hormonale şi în cele din urmă animalul moare epuizat. McGrath consideră că stresul apare ori de câte ori are loc un dezechilibru marcant între solicitări şi între posibilităţile de răspuns ale organismului. Pavelcu descrie fazele stresului psihic după modelul stresului fiziologic descris de Selye. În opinia autorului, fazei de alarmă îi corespunde o etapă de investigare caracterizată printr-un conflict între subiect şi ambianţă, fazei de rezistenţă îi corespunde pe plan psihic o trăire intensă a frustraţiei şi ameninţării, iar fazei de epuizare îi corespunde instalarea tuturor consecinţelor negative pe plan psihologic ale stresului: agresivitate, anxietate, depresie, panică, în general un comportament

11

nevrotic. Irina Holdevici arată că în literatura de specialitate conceptul de stres are în general două accepţiuni: 1. Situaţia stresantă care se referă la un stimul fizic nociv sau la un eveniment cu semnificaţie puternic emoţională. 2. Starea organismului, caracterizată printr-o tensiune acută, printr-o supraîncordare ce impune mobilizarea tuturor resurselor fizice şi psihice ale organismului pentru a face faţă ameninţării. Lazarus arată că stresul, în sensul cel mai larg, se manifestă atunci când solicitările la care este supus un individ depăşesc resursele sale adaptative. Factorii de mediu reprezintă, de asemenea, factori de stres pentru organismul uman şi animal, producând perturbări la nivelul diferitelor sisteme fiziologice. Aceşti factori, dintre care amintim: temperatura (prea ridicată sau prea scăzută), umiditatea, zgomotul, agenţii poluanţi pot produce traume fizice, dar şi psihice. Există şi stresori de natură psihosocială cum ar fi: situaţiile conflictuale, presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situaţia materială sau statutul social al individului, care sunt percepuţi ca o ameninţare pentru individ. Stresul nu este influenţat numai de situaţiile externe ci şi de vulnerabilitatea, de toleranţa la stres a individului sau de unele trăsături ale personalităţii acestuia. Există, de asemenea, situaţii de viaţă care sunt considerate stresori universali, ca de exemplu: războiul, detenţia, calamităţile naturale, accidentele care produc invaliditate sau bolile incurabile, pierderea unor persoane apropiate. Unele situaţii de viaţă nu sunt la fel de stresante pentru toată lumea. De pildă, pierderea unui examen, dezaprobarea sau critica şefului determină reacţii diferite de la un individ la altul. Chiar şi în cazul unor dezastre sau calamităţi naturale există persoane care îşi păstrează calmul şi acţionează oportun şi eficient, în timp ce alţii intră în panică sau manifestă un comportament bizar. Lazarus arată că cercetările asupra unor combatanţi din războiul din Vietnam sau din războiul arabo-israelian din 1973 au demonstrat că doar la un anumit procent dintre aceştia au apărut simptome emoţionale grave, temporare sau permanente, care i-au făcut inapţi pentru luptă, ceilalţi nedezvoltând ceea ce specialiştii numesc “nevroza de război“. În timpul perioadelor de pregătire militară există situaţii în care simptomele stresului apar la unii indivizi înainte ca aceştia să se confrunte cu lupta directă, datorită anticipării unor posibile evenimente. Janis a demonstrat că indivizii reacţionează diferit la situaţii în care şi-ar fi putut pierde viaţa. Astfel, în timp ce la unele persoane care au scăpat nevătămate dintr-un accident rutier apare ulterior teama de a circula cu maşina, altele nu prezintă astfel de

12

simptome. Studiile psihologice au pus în evidenţă faptul că subiecţii care au prezentat simptome datorate stresului au interpretat pericolul prin care au trecut ca fiind o dovadă a vulnerabilităţii lor (ar fi putut muri), în timp ce alţii au interpretat situaţia invers, ca o dovadă a invulnerabilităţii lor, iar o a treia categorie au considerat faptul că au scăpat cu viaţă ca un fenomen miraculos.

Având în vedere toate acestea, Irina Holdevici arată că în evaluarea unei situaţii ca fiind stresante trebuie să se aibă în vedere atât elementele realităţii externe, cât şi particularităţile psihologice ale individului supus respectivei situaţii. Aceeaşi autoare arată că cele mai importante categorii de stresori de natură psihosocială sunt: frustrările, ameninţările şi conflictele, iar factorii care influenţează reacţia individului la stres sunt condiţiile externe şi factorii de personalitate. Marea majoritate a indivizilor, atunci când apar situaţii stresante, întreprind unele acţiuni pentru a face faţă stresului; aceste acţiuni poartă numele de strategii de adaptare. Doar atunci când posibilităţile subiectului sunt depăşite de solicitări şi acesta nu mai găseşte mijloace adecvate de a-şi rezolva problemele apar aşanumitele reacţii dezadaptative la stres. Lazarus distinge două categorii de strategii adaptative: a) acţiunile directe care se referă la eforturile individului de a se opune stimulului stresant prin modificarea relaţiilor sale cu mediul înconjurător (pregătirea pentru a preîntâmpina acţiunea situaţiilor stresante şi acţiunile agresive); b) acţiunile indirecte, îndreptate în direcţia autoapărării eului (identificarea, deplasarea, reprimarea, negarea, proiecţia, intelectualizarea). Specialiştii arată că pentru a preveni şi combate efectele negative ale stresului cele mai simple şi mai accesibile strategii de luptă sunt: metodele de reglare şi de autoreglare a stărilor psihice şi relaxarea şi tehnicile derivate ale acesteia. Un fenomen cu un caracter disfuncţional determinat de stres este oboseala. Aceasta apare în urma solicitărilor organismului în activitatea umană şi este determinată de consumul de energie în timpul acestei activităţi. Oboseala reprezintă o reacţie a organismului de readaptare, de refacere a funcţiilor sale. Ea reprezintă un fenomen fiziologic normal care apare în urma solicitărilor prezente în activitatea umană. În general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este urmată de o perioadă de odihnă sau de somn, organismul îşi reface plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar poate avea consecinţe temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca îndeplinită şi faţă de mediu. 13

Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe: Oboseala musculară (dinamică şi statică) - determinată de efortul muscular şi de contractarea musculară fixă. Oboseala neurosenzorială - cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi). Oboseala psihică - determinată de factori de natură psihică. Oboseala poate fi provocată de o mulţime de cauze, dintre care cele mai des întâlnite sunt: - intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale; - factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul); - factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte); - monotonia sau rutina muncii; - boli şi dureri. Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple: - scăderea atenţiei; - încetinirea şi inhibarea percepţiei; - inhibarea capacităţii de gândire; - scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale. În birouri oboseala profesională este o stare produsă de stres şi afectează mai ales persoanele care lucrează cu publicul. Cei mai mulţi cred că munca în birouri şi secretariate este lipsită de stres sau cu stres redus, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Tensiunile psihice şi stresul contactelor inter-umane determină oboseală sau chiar epuizare. Cercetările efectuate asupra lucrătorilor din birouri arată că peste 50% dintre aceştia sunt afectaţi de un sindrom de epuizare emoţională. Cauzele ar consta în lipsa de spaţiu şi de intimitate a locului de muncă, precum şi în dificultatea sarcinilor de serviciu. În general, persoanele care manifestă simptome de oboseală fizică şi psihică au o atitudine negativistă în relaţiile cu ceilalţi şi resimt o diminuare a respectului de sine. Tina Roose, referindu-se la cei care lucrează în biblioteci, susţine această idee, arătând că: “mulţi specialişti în informare, proaspeţi absolvenţi ai facultăţilor de profil, vin la primul lor loc de muncă plini de entuziasm, nerăbdători să se remarce şi să-i ajute pe oameni în satisfacerea cerinţelor de informare. Nu mult timp după angajare însă, noii bibliotecari realizează că nevoile şi că speranţele lor personale nu corespund întotdeauna cu cele ale instituţiei sau ale utilizatorilor. Volumul de muncă 14

este deseori prea mare pentru timpul alocat; membrii personalului sunt obligaţi să îndeplinească simultan mai multe sarcini; activitatea depusă este rareori apreciată atât de beneficiari cât şi de către instituţie. Multe organizaţii nu oferă personalului nici o posibilitate de a-şi aduce contribuţia la structurarea propriului destin. Acestea sunt câteva dintre motivele permanente de stres care pot transforma entuziasmul în inerţie, în frustrare şi, mai târziu, în apatie“. În afara programului normal de lucru, remedierea şi prevenirea oboselii se poate realiza prin reglementarea duratei zilei de lucru, a duratei săptămânii de lucru şi a concediilor de odihnă. În munca de birou remediile pentru epuizarea şi pentru oboseala profesională se pot asigura la două niveluri. La nivelul vieţii personale angajaţii trebuie să-şi structureze activităţile astfel încât acestea să le dea un sentiment de confort şi de siguranţă. Salariaţii trebuie să aibă o viaţă activă în afara serviciului şi mediului acestuia. Al doilea nivel se referă la responsabilităţile manageriale care trebuie să vizeze ajutorarea salariaţilor afectaţi de oboseală profesională prin recunoaşterea simptomelor acestui fenomen şi prin instruirea personalului în vederea depistării lor, prin organizarea de întruniri ce pot fi folosite pentru întrajutorarea membrilor personalului şi prin promovarea spiritului de echipă. Pentru serviciile de relaţii cu publicul, în situaţia în care schema de personal permite, managerii pot să restructureze anumite posturi sau să refacă programul de lucru astfel încât contactul dintre lucrători şi solicitanţi să nu fie prea mare. De asemenea, poate fi utilă şi organizarea de seminarii privind managementul stresului sau timpului [1] . Este foarte important să se prevină starea de oboseală profesională pentru că aceasta nu afectează un singur membru al personalului ci este transmisă şi celorlalţi. În acest sens, Beth Belevins arăta: “Când un angajat se plânge de condiţiile de lucru şi/sau se îndoieşte de utilitatea, de rostul sau de satisfacţia muncii sale, această atitudine va avea cu siguranţă influenţă şi asupra colegilor săi“. Pentru a nu permite răspândirea acestor simptome, managerii trebuie să le recunoască şi să le prevină ori de câte ori este posibil. De asemenea, managerul are un rol esenţial în găsirea unor corelaţii şi alternative optime între durata perioadelor de muncă, durata pauzelor pentru odihnă, numărul, conţinutul şi momentul introducerii acestor pauze, astfel încât să se asigure o eficienţă sporită, un nivel optim al capacităţii de muncă şi o bună stare a sănătăţii.

2.3. Analiza ergonomică a locului de muncă

Pentru a asigura eficienţa sistemului “om-mijloace de muncă-mediu“ şi a micşora posibilităţile de eroare, în condiţiile reducerii solicitărilor, concomitent cu

15

creşterea satisfacţiei în muncă, este necesar, atât pentru proiectant cât şi pentru organizatorii şi pentru conducătorii proceselor de muncă, să se folosească metode adecvate, care să se bazeze pe cunoaşterea posibilităţilor şi a cerinţelor omului în procesul muncii. În aceste condiţii analiza, proiectarea şi reproiectarea ergonomică a locului de muncă este de mare utilitate. Procedeul are ca punct de plecare analiza condiţiilor de muncă existente sau proiectate pentru a se realiza în diferite variante şi pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de factorii de evaluare şi de criteriile de influenţă [2] . Vom prezenta în continuare, ca exemplu, un procedeu de analiză în care sunt consideraţi 8 factori de evaluare (A-H) şi 27 de criterii de influenţă. Fiecare criteriu este evaluat după o scară având 5 niveluri ergonomice de apreciere, în care nivelul 1 este cel mai favorabil, iar nivelul 5 cel mai defavorabil (tabelul 1).

Tabel 1. Factori şi criterii de evaluare ergonomică a locului de muncă (după Mathis, Nica şi Rusu, 1997)

Factori Denumire

Nr

Criterii Denumire

Nr.

Înălţime-Distanţă

1

. Concepţia locului de muncă

AlimentareEvacuare

2 3

AglomerareAccesibilitate Factorul de securitate Factori Ambianţa ergonomici fizică

A B

4

Comenzi-Semnale Securitatea muncii Ambianţă termică

5 6

Ambianţă sonoră

7

Iluminat artificial

8

Vibraţii

9

Igiena atmosferică

10

Aspectul postului

11

16

Sarcină

C

Poziţia principală

12

fizică Poziţia defavorabilă

13 14

Efort de muncă 15 Poziţie de muncă 16 Efort manipulare

Sarcină nervoasă

D

de 17

Poziţie în timpul manipulării Operaţiuni mentale

18 19

Factori psihologici şi sociologici

Autonomie Relaţii muncă

E de

F

Nivel de educaţie Individual De grup Independente muncă

de

20 21 22 23

Repetitivitate Conţinutul muncii

G H

Dependente muncă De ciclu Potenţial

de 24 25

Responsabilitate Interes muncă

faţă

de

26 27

[1] BLEVINS, Beth. Burnout in Special Library. In: Library Management Quarterly, nr. 11, 1988, p. 20. [2] Les profils de postes. Paris:Ed. Masson, 1976, p. 20-40.

Analiza ergonomică a locului de muncă are ca obiective optimizarea proiectării constructive a locurilor de muncă prin îmbunătăţirea securităţii muncii şi prin ameliorarea factorilor de ambianţă fizică, prin reducerea efectelor negative datorate monotoniei muncii şi prin diminuarea solicitărilor fizice şi nervoase.

17

Acest procedeu presupune parcurgerea următoarelor etape de lucru: culegerea datelor, analiza critică a datelor, trasarea şi interpretarea profilului locului de muncă, propuneri. Culegerea datelor are în vedere caracteristicile tehnice ale locului de muncă supus analizei, condiţiile organizatorice existente, condiţiile de mediu în care se desfăşoară munca. În acest scop se poate folosi următorul chestionar, care poate fi completat sau redus în funcţie de obiectivele urmărite (formularul 1).

Formular 1 CHESTIONAR DE ANALIZĂ A POSTULUI

Organizaţia ……………………..

Data__/__/19__

Denumirea postului…………………………………… Analizat de………………… Informaţii obţinute de la ……………………………..

I. CALIFICARE (ÎNDEMÂNARE) a) Educaţie Instrucţiuni şi interpretări Ce fel de instrucţiuni pot fi urmărite şi interpretate în îndeplinirea îndatoririlor şi responsabilităţilor postului?

Descrierea şi exprimarea scrisă Care este natura materialului descris sau datele ce pot fi stabilite, dezvoltate şi pregătite? Matematică Dacă sunt cerute calcule matematice care este natura şi extinderea acestei cerinţe?

Cunoştinţe despre echipamente

18

Este necesar a se opera, repara ori instala echipament mecanic sau electric? Ce cunoştinţe despre complexitatea acestui echipament sunt necesare în executarea lucrului?

Folosirea mijloacelor tehnice Sunt utilizate unelte manuale sau mecanice în executarea lucrului repartizat? Dacă da, ce fel de unelte sunt folosite şi în ce scop?

b) Cunoştinţe despre materiale Ce procedee sunt utilizate în lucru?

Aceste procedee de acţionare sunt executate independent ori simultan? Care variante sunt folosite în prezent?

Dexterităţi Munca cere o mişcare rapidă a degetelor, braţelor ori a altor părţi ale corpului, ca o cerinţă fundamentală a postului? Dacă da, care este natura dexterităţilor cerute, condiţiile în care sunt executate mişcările şi cât de uşor sunt atinse asemenea îndemânări?

II. RESPONSABILITĂŢI a) Materiale Ce materiale sunt folosite în timpul unui schimb normal de 8 ore şi în ce cantitate?

Depunând o atenţie moderată, care este posibilitatea pierderilor/pagubelor rezultate din greşelile făcute de operatori? Care ar putea fi valoarea acestor pierderi?

Ce pagube s-au produs la locul de muncă în timpul lunii precedente? 19

Dacă nu a survenit nici o pagubă în luna precedentă, stabiliţi când s-a produs ultima pagubă cunoscută de acel tip şi care este valoarea ei?

Dacă nu s-a produs nici o pagubă, explicaţi cum a fost posibil acest lucru.

b) Echipamente Ce echipament este folosit în executarea lucrului?

Lucrând normal, ce pagubă poate rezulta din greşeala sau din erorile operatorului?

Care va fi costul înlocuirii sau reparaţiei, în acest caz?

Câte cazuri de pagube de echipament au fost produse din vina operatorului, în anul trecut?

Dacă nu au fost cazuri, explicaţi în ce condiţii este posibilă apariţia acestor pagube?

c) Influenţa asupra altor operaţii Ce influenţă poate avea lipsa unei atenţii normale în realizarea sarcinilor sale asupra altor operaţii?

d) Responsabilităţi asupra altor operaţii Cât de mare poate fi greşeala operatorului, astfel încât aceasta să determine o reclamaţie (nemulţumire) din partea clientului? Ce tip de greşeală a operatorului poate sta la baza unei reclamaţii şi care va fi condiţia acestei greşeli? 20

Câte cazuri de nemulţumiri ale clienţilor au fost în ultimul an?

Dacă nu a fost nici un caz, explicaţi de ce este posibilă apariţia unor reclamaţii?

e) Coordonare Îndatoririle postului cer lucrătorului să muncească: independent, ca parte componentă a unui grup sau echipe, să asiste pe alţii?

Dacă lucrătorul dirijează munca altora, câţi sunt îndrumaţi şi ce procent din timpul normal este necesar pentru îndrumare şi pentru repartizarea lucrului altor persoane?

f) Decizii Care este natura muncii, gradul de repetabilitate, rutina şi diversificarea lucrărilor?

Prin ce se caracterizează judecăţile şi deciziile proprii, în cursul acţiunii sau îndeplinirii îndatoririlor şi responsabilităţilor postului?

III. CERINŢE FIZICE a) Monotonia Care din următoarele condiţii ale postului sunt cele mai adecvate?

Operaţii repetabile cu câteva ocazii de a conversa, evitându-se astfel monotonia. Ciclul de repetare este scurt (până la 5 cicluri/minut), monotonia combătânduse prin diversificarea activităţilor fizice şi intelectuale.

21

Ciclul de repetare este lung, necesitând o atenţie vizuală mărită şi activităţi fizice reduse.

Activitatea de supraveghere, cu un efort fizic limitat.

b) Poziţia de lucru Descrieţi poziţia de lucru şi, în cazul în care este anormală, precizaţi timpul lucrat în această poziţie.

c) Puterea Este necesară manipularea materialelor/obiectelor a căror greutate este de peste 20 kg. Dacă da, care este greutatea maximă şi cum sunt manipulate obiectele?

d) Efortul Dacă materialele ori obiectele sunt ridicate/cărate/ împinse/trase, care este greutatea acestora, cât timp sunt ele manipulate într-un schimb de 8 ore şi pe ce distanţă?

IV. CONDIŢII DE LUCRU a) Condiţii deosebite de lucru Care este natura condiţiilor deosebite (temperatură, umiditate, viteza aerului, zgomot, vibraţii, trepidaţii) şi ponderea în totalul timpului de lucru?

b) Riscuri Care sunt riscurile de accidente şi ce controale ori garanţii sunt prevăzute? Care sunt posibilităţile de accidentare în timpul lucrului?

22

Ce boli profesionale pot apărea?

Analiza critică a datelor se realizează în funcţie de fiecare criteriu, prin aplicarea metodei interogative, folosindu-se o serie de întrebări principale cum ar fi Ce?, Cine?, Unde?, Când?, Cum?, precum şi a unor întrebări derivate De ce?, De ce acolo?, Se poate de altă persoană? Trasarea şi interpretarea profilului locului de muncă. Profilul global al locului de muncă se realizează prin reprezentarea punctajului mediu obţinut pentru fiecare dintre cei opt factori, obţinându-se o imagine de ansamblu asupra nivelului de organizare. Acest profil evidenţiază ponderea grupei de factori în cadrul organizării şi gradul de dificultate al acesteia. Profilul analitic al locului de muncă se realizează prin luarea în considerare a punctajului înregistrat pentru toate criteriile, având posibilitatea detalierii influenţei grupelor de factori şi a evidenţierii cauzelor care duc la apariţia disfuncţionalităţilor. Propuneri. Pe baza informaţiilor obţinute anterior, în această ultimă etapă se evidenţiază: - elementele specifice locului de muncă analizat şi ponderea acestora în condiţiile organizării existente; - factorii şi criteriile apreciate ca fiind necorespunzătoare în organizarea existentă; - condiţiile optime de organizare, în funcţie de cerinţele ergonomice şi de aprecierea stadiului actual de asigurare a condiţiilor, în raport cu cerinţele; - modalităţile de acţiune în vederea reproiectării ergonomice a locurilor de muncă; proiectarea ergonomică a unor locuri de muncă similare. 2.4. Proiectarea ergonomică a locurilor de muncă Proiectarea ergonomică a locului de muncă se consideră raţională atunci când se asigură, pentru executanţi, condiţiile necesare pentru o muncă de înaltă productivitate cu cele mai reduse consumuri de muncă şi de efort, fără mişcări inutile sau incomode. Astăzi este tot mai mult susţinut conceptul de organizare ergonomică a muncii pe fiecare loc de muncă, organizare ce asigură o muncă continuă şi cu înaltă productivitate, uşurând în acelaşi timp eforturile fizice şi psihice. În al doilea rând, este necesară asigurarea unor condiţii de muncă ergonomice în care munca să se desfăşoare cu un consum de energie cât mai mic şi fără pericol de îmbolnăvire sau de accidente.

23

Folosirea simultană şi permanentă a acestor două căi este o condiţie esenţială a organizării ergonomice a locului de muncă. De asemenea, există şi regulile care se referă la amenajarea locului de muncă. În acest sens, principiul asigurării unui loc stabil pentru materiale şi pentru obiectele muncii impune respectarea următoarelor reguli: - totalitatea obiectelor muncii şi materialele utilizate de executat, precum şi produsele finite (documente prelucrate în cazul birourilor), trebuie să aibă un loc bine definit şi stabil; - obiectele muncii şi materialele trebuie aşezate cât mai aproape de executant; - aşezarea materialelor în ordinea utilizării lor în timpul lucrului şi în funcţie de frecvenţa utilizării lor. Respectarea acestor reguli practice se impune datorită faptului că orice activitate de căutare a unui obiect solicită un consum mare de energie nervoasă şi o mare risipă de timp [3] . Ergonomia a căpătat un important rol în amenajarea birourilor. Bazându-se pe concepte de ultimă oră, design-ul birourilor, corectat din punct de vedere ergonomic, integrează mediul, sarcinile, echipamentele şi lucrătorul într-o manieră care protejează sănătatea, creşte confortul şi productivitatea, iar ambianţa devine mai plăcută. Ergonomia rezolvă o mulţime de probleme posibile, oferă confort personalului şi adaugă vitalitate şi libertate de mişcare. Prin încorporarea efectivă a ergonomiei în design-ul birourilor, structurile economice sau culturale îşi pot satisface nevoile proprii cât şi pe cele ale angajaţilor prevenind factorii de risc, rezolvând unele probleme sociale, dând posibilitatea indivizilor să-şi maximizeze potenţialul. Din păcate multe dintre aceste structuri încă nu ştiu cum să integreze ergonomia în cadrul birourilor lor. Birourile pot fi individuale, plasate într-o zonă de linişte, propice muncii intelectuale care să permită întreruperea şi reluarea lucrului, un cadru favorabil pentru relaţiile exterioare, vizite şi conversaţii; birouri colective care să cuprindă 6-7 persoane, grupate pe diverse activităţi precum cele financiare, contabile, de personal; birouri generale pentru 2-3 persoane care colaborează la aceeaşi muncă, spre exemplu secretariatele. Una din principalele probleme ale organizării ergo-nomice a muncii, cu influenţă puternică asupra capacităţii de muncă şi implicit asupra eficienţei activităţii desfăşurate în birou o constituie poziţia corectă a corpului în timpul lucrului. Stabilirea unei poziţii corecte de muncă înseamnă pentru personalul din birouri adoptarea unei poziţii cât mai aproape de poziţia naturală a corpului în poziţia şezând. Această poziţie se caracterizează prin menţinerea echilibrului natural sau relativ al corpului, rezultat din antagonismul mai multor forţe externe şi interne care acţionează asupra sa [4] . Poziţia şezând este mai puţin obositoare decât cea ortostatică din mai multe motive: suprafaţa de sprijin este mai mare fiind reprezentată de feţele posterioare ale coapselor şi de feţele plantare ale membrelor inferioare în cazul în care sunt sprijinite

24

de sol; centrul de greutate al corpului este mai aproape de suprafaţa de sprijin sau de baza de susţinere şi este proiectat către limita posterioară a acestuia; solicitarea energetică este mai redusă; activitatea aparatului cardiovascular este mai uşoară; efortul muscular pentru menţinerea stabilităţii corpului sau echilibrului este mai mic. Cu toate acestea, munca de durată efectuată în poziţia aşezat (specifică biroului) are şi unele inconveniente, cum ar fi: - slăbirea tonusului muscular, reacţie reflexă de contracţie uşoară şi continuă, în special a muşchilor abdomenului; - unele implicaţii asupra aparatului locomotor, deoarece coloana vertebrală are tendinţă spre poziţii curbe înclinate, torsionate, care aduc modificarea staticii organismului; - o presiune mare asupra unor organe interne (aparatul digestiv şi respirator) dată de aplecarea în faţă a trunchiului; - dureri în ceafă şi în umeri, dureri de spate, dureri în braţe, în încheieturi şi în umeri. Folosirea corectă a scaunelor ergonomice poate duce la eliminarea unor dificultăţi din cele menţionate. Alegerea scaunelor de lucru va fi tratată pe larg în capitolul următor. Totuşi în afara utilizării unor scaune ergonomice este necesar să se ţină seama şi de o serie de indicaţii generale, cum ar fi: - evitarea poziţiilor nenaturale ale corpului, încordate sau prea înclinate; poziţia uşor înclinată frontal solicită cel mai mic efort de susţinere şi este cea mai comodă; - evitarea înclinaţiilor laterale ale trunchiului şi ale capului; - evitarea menţinerii braţului în poziţia întinsă, suspendat frontal sau lateral, deoarece aceste poziţii obosesc, reduc precizia şi dexteritatea braţelor şi a mâinilor; - poziţia corpului la masa de lucru sau la calculator trebuie să fie: spatele drept, capul ridicat, umerii relaxaţi şi uşor coborâţi. Chiar dacă poziţia corpului în timpul lucrului este corectă, menţinută un timp îndelungat ea produce în mod inevitabil o senzaţie de oboseală. De aceea se recomandă: - întreruperea periodică a lucrului prin pauze care impun mişcări mai active; - executarea unor exerciţii de gimnastică corectivă (cel puţin 10 minute); - mişcări de relaxare a degetelor şi încheieturilor (în special cei care lucrează la calculator). Aşa cum arătam, în munca de birou cele mai multe solicitări sunt de natură psihică. Solicitările intelectuale sau nervoase sunt determinate de o mulţime de 25

elemente cum ar fi: specificul muncii de birou, atenţie concentrată şi distributivă permanentă, capacitate de memorare, răspundere gestionară pentru patrimoniul încredinţat. Există de asemenea numeroase cauze care contribuie la suprasolicitarea nervoasă: efectul sonor al unui număr mare de persoane, sunetul telefonului, conversaţiile din camera de lucru, zgomotul produs de unele echipamente (maşini de scris, imprimante). Pentru lucrătorii implicaţi în serviciile de relaţii cu publicul sau secretariate apar alţi factori de stres precum: dialogul cu clienţii, comportamentul uneori necivilizat al acestora sau afluenţa solicitanţilor în anumite perioade ale anului. Pentru evaluarea intensităţii oboselii de natură psihică, ergonomia recomandă folosirea testelor psihologice (psihotestelor). Aceste teste trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - validitate (să măsoare exact ceea ce îşi propune); - fidelitate (să permită obţinerea unor performanţe relativ asemănătoare la o nouă aplicare); - standardizare (să creeze aceleaşi condiţii pentru toţi subiecţii supuşi testării, fără a-i favoriza pe unii şi defavoriza pe alţii); - etalonare (stabilirea unui etalon, a unei unităţi de măsură a rezultatelor obţinute pentru a se cunoaşte valoarea lor). Cele mai folosite teste în analiza psihologică a muncii sunt testele de tip creionhârtie (subiectul răspunde în scris la întrebări), care cuprind: testul de inteligenţă, testul de memorie, testul de atenţie (concentrată şi distributivă). Cercetarea psihologică poate fi completată prin folosirea unor metode standard precum: chestionare, tehnici proiective şi teste situaţionale. Din analiza datelor obţinute prin testarea subiecţilor s-a desprins concluzia că între vârstă, vechimea în muncă, coeficientul de exactitate, viteză şi ponderea omisiunilor există o relaţie directă. Din cercetările noastre în diverse instituţii am observat că solicitările neuropsihice în munca de birou au dus la apariţia unor boli tipice precum nevrozele sau bolile cardiovasculare. Organizarea ergonomică a locurilor de muncă din birou reprezită răspunsul la numeroasele probleme de natură psihică apărute. Respectarea principiilor şi regulilor ergonomice, crearea unei abianţe plăcute, alegerea mobilierului adecvat, adoptarea unor măsuri eficiente de securitate, de motivare materială şi morală sunt câteva căi de eliminare a stresului şi oboselii profesionale.

2.4.1. Proiectarea ergonomică a mobilierului de birou

26

Câteva din cerinţele la care trebuie să răspundă un loc de muncă organizat pe baza principiilor ergonomice ce au ca obiectiv optimizarea relaţiei “om-mijloc de muncă-mediu“se referă la mobilier: - amplasarea şi combinarea adecvată a mobilierului, din punct de vedere funcţional şi estetic; - mobilierul să fie simplu, să asigure poziţia corectă a părţilor corpului în timpul executării operaţiilor şi să corespundă cerinţelor ergonomice şi estetice. Mobilierul de birou a făcut obiectul unor norme şi recomandări precise care le stabilesc dimensiunile, capacitatea de stocare, spaţiul necesar pentru utilizare; acestui mobilier i se asociază echipamentele şi materialele utilizate în mod curent sau cu intermitenţe în serviciile şi în posturile de lucru. Alegerea mobilierului va fi relativ uşoară dacă beneficiarul se adresează unor producători specializaţi. Cea mai mare parte dintre aceştia au experienţă şi dispun de echipe care se pot deplasa şi pot propune proiecte de implementare care să corespundă cât mai exact posibil nevoilor beneficiarului, posibilităţilor financiare şi planurilor arhitectului. Încercând să obţină cel mai bun preţ, beneficiarul poate apela la mai mulţi furnizori, reţinând pe cei care oferă livrarea şi montarea pe loc în termene rezonabile. Nu trebuie pierdut din vedere şi faptul că implementarea mobilierului nu este niciodată definitivă şi după un timp pot fi necesare unele modificări; de aceea este preferabil mobilierul format din module mici, demontabile, uşor de deplasat şi de aşezat (rafturi independente cu faţă dublă, scaune ergonomice sau pliante, fotolii dispuse individual sau în banchete, mese de lucru ce pot lua diferite forme). Multe probleme datorate unei previziuni deficitare la nivelul stabilirii planurilor se pot rezolva sau ameliora prin dispunerea variabilă a mobilierului. Alegerea cu grijă a mobilierului de birou poate avea o contribuţie importantă asupra moralului personalului şi de asemenea poate fi o cale de creştere a eficienţei în muncă. Mobilierul nepotrivit poate avea serioase repercusiuni asupra sănătăţii şi stării fizice a personalului, care în final se poate transpune într-un nivel ridicat de absenteism şi într-un randament redus. Mobilierul unui birou modern dotat cu aparatură electronică (computere, terminale, imprimante, echipamente pentru microfilme) trebuie să fie proiectat astfel încât să satisfacă toate necesităţile personalului care lucrează cu aceste echipamente. De asemenea, este necesar să existe cabluri suficient de lungi care să fie aşezate astfel încât să fie cât mai puţin vizibile. Cablurile pot fi încorporate în birouri astfel încât computerele, telefoanele sau sursele de lumină să poată fi poziţionate în locuri corespunzătoare, în felul acesta securitatea în lucru creşte şi se creează economii importante de cablu. Numeroase firme oferă astăzi mobilier modern pentru personalul care lucrează în grup cu echipamente legate la reţea. Aceste staţii de lucru facilitează colaborarea iar mobilierul se adaptează uşor la necesităţile echipamentelor. Pupitrele pentru

27

terminale pot avea extensii de tastatură pentru operare confortabilă, iar mesele pentru imprimante pot avea un sertar dedesubt în care este păstrată hârtia. Pentru mobilierul de birou se pot folosi mai multe materiale, dar uzuale sunt: lemnul, plasticul şi metalul. În opinia multor specialişti, cea mai importantă piesă de mobilier în birouri este scaunul, de aceea alegerea scaunului perfect va fi tratată pe larg în acest capitol (anexa 1). Deşi pentru mulţi poate să pară o problemă lipsită de importanţă, chiar hilară, alegerea scaunului pentru locul de muncă a devenit în ultimul timp un subiect mult discutat şi studiat de specialiştii în ergonomie. Pentru cei mai mulţi oameni cel mai important echipament de birou este calculatorul. Într-adevăr, atât calculatorul cât şi proiectarea întregii staţii de lucru este astăzi importantă, dar să nu uităm că fără un scaun confortabil, munca lucrătorilor nu poate fi eficientă. Majoritatea lucrătorilor din birou stau în medie opt ore pe zi pe scaun la masa de lucru, de aceea nu este deloc uimitor că scaunul a devenit astăzi cea mai importantă piesă de mobilier în birouri. Statul pe scaun o perioadă mare de timp poate provoca diverse probleme cum ar fi: dureri ale picioarelor, datorită marginilor platformei; dureri de spate, cauzate de poziţia încordată a coloanei şi a muşchilor dorsali, poziţie care provoacă vasoconstricţii ce încetinesc circulaţia sângelui, deci şi oxigenarea. Peste 31 de milioane de americani suferă în prezent de dureri de spate. Dar aceste dureri reprezintă numai una din problemele de sănătate pe care lucrătorii din birouri din Statele Unite le au la locurile lor de muncă. Centrul Naţional pentru Statistica Sănătăţii arată că aproximativ 20% din durerile de spate sunt cauzate de poziţia la locul de muncă, determinând o scădere a productivităţii cu 25%. Acelaşi centru menţionează că durerile de spate reprezintă aproximativ 40% din totalul durerilor musculare apărute la locurile de muncă. Aetna Life and Casualty estimează că durerile repetitive, inclusiv cele de spate, determină în Statele Unite pierderi de 20 de miliarde de dolari pe an cuprinse în costuri medicale şi în reduceri de salariu. Geoff Wright, un specialist canadian în ergonomie arată că: “Astăzi majoritatea specialiştilor recunosc că staţia de lucru şi scaunul trebuie proiectate astfel încât să se adapteze diferenţelor fizice dintre lucrători. Dacă acest lucru nu este făcut, angajaţii nu vor putea lucra la întreaga lor capacitate, iar riscul durerilor de gât, de umeri, de spate, de braţe sau de încheieturi este deosebit de mare.“ Un scaun ergonomic ar trebui să ofere spatelui, în special zonei lombare, un suport. Dr. Wright spune că acest suport ar trebui să fie ajustabil. De asemenea, spătarul scaunului ar trebui să permită şi o ajustare pe verticală pentru a se adapta lungimii spatelui lucrătorilor, deşi această soluţie, arată profesorul Burloiu, nu rezolvă problema durerilor de spate. Durerea este provocată de înclinarea în faţă a corpului, însoţită de încordarea coloanei şi a muşchilor dorsali, de aceea este necesară o înclinare a planului de lucru spre operator (ca un pupitru) astfel încât corpul să nu se mai

28

încline în faţă, să stea drept sau chiar puţin înclinat pe spate. Deşi mulţi specialişti spun că este necesară o ajustare înainte a spătarului pentru a reduce durerile de spate, proiectarea, în ultimul timp, a unor tastaturi pentru calculatoare cu un sistem care permite schimbarea unghiului de lucru, întăreşte ideea profesorului Burloiu. Scaunul trebuie, de asemenea, să ofere, în special pentru oamenii mai scunzi, posibilitatea de sprijin a picioarelor pe podea sau pe un suport (condiţie obligatorie pentru cei care lucrează în poziţia şezând). Acest suport, însă, trebuie să permită extensia picioarelor şi păstrarea poziţiei verticale a corpului sau puţin aplecat pe spate. Un spătar amplu este important pentru muşchii mari ai spatelui care trebuie să echilibreze întreaga greutate a corpului pe zona pelviană. Fără un astfel de suport muşchii fac un efort continuu pentru menţinerea stabilităţii, de aceea pot apărea dureri ale muşchilor spatelui, explică dr. Wright. Este important, de asemenea, ca şi înălţimea platformei scaunului să fie reglabilă. Cele mai multe scaune ergonomice au intervalul de ajustabilitate de aproximativ 5 inch (12,7 cm), care ar trebui să fie suficient. Înălţimea platformei trebuie astfel stabilită încât, şezând, lucrătorii să poată sta confortabil cu picioarele pe podea sau pe un suport. În felul acesta se reduce presiunea pe coapse, favorizând circulaţia sângelui. Acest lucru îmbunătăţeşte confortul, în special pentru cei scunzi care lucrează la mese fixe (nereglabile). Un bun scaun ergonomic ar trebui să permită ajustarea atât în privinţa înclinării pe spate cât şi adâncimea platformei. De asemenea, la fel de important este ca platforma să aibă marginile rotunde pentru a nu exista puncte de presiune dureroase. Deşi este important ca spatele să fie drept în timpul lucrului, la fel de important este ca scaunul să permită o înclinare pe spate care să dea posibilitate utilizatorilor, periodic, să se relaxeze. În acest sens dr. Wright arată: “Nu toate sarcinile necesită poziţia dreaptă a spatelui, de aceea este bine ca scaunul să permită ajustări care se potrivesc şi altor poziţii de lucru.“ Ajustabilitatea este cea mai importantă trăsătură de calitate a scaunelor de birou. Pentru alegerea scaunului perfect este necesară consultarea unor standarde realizate de firme specializate. De exemplu, în Statele Unite, American National Standards Institute-Human Factors and Ergonomics Society (ANSI-HFES), un grup independent, analizează şi produce astfel de standarde. Această instituţie recomandă pentru scaunele de birou următoarele caracteristici: - să permită lucrătorilor să stea cu braţele drepte de la umăr şi cu coatele îndoite; - să permită lucrătorilor să stea pe scaun cu genunchii îndoiţi şi cu picioarele sprijinite pe podea sau pe un suport; - să dispună de un spătar care să păstreze poziţia dreaptă a spatelui.

29

Standardele ergonomice sunt îmbunătăţite periodic iar standardele ANSI-HFES sunt în mod curent revizuite. Administraţia Clinton s-a ocupat în mod deosebit de această problemă, cerând Occupational Safety and Health Administration (OSHA) să facă noi propuneri în acest sens. În acelaşi timp, un mare număr de state din America au propus propriile standarde ergonomice. Semnificativă este propunerea California Occupational Safety and Health Administration (CALOSHA). Conform acestor standarde platforma scaunelor trebuie să fie ajustabilă atât în înălţime cât şi în adâncime, spătarul trebuie să fie ajustabil, în special pentru zona lombară, şi de asemenea suportul pentru braţe. Propunerile OSHA şi revizuirea standardelor staţiilor de lucru de către ANSIHFES au ca obiectiv creşterea productivităţii şi reducerea riscurilor de apariţie a unor dureri determinate de echipamentele şi de mobilierul de birou. În acelaşi timp specialiştii în ergonomie sprijină activităţile de realizare a unor noi produse care să asigure siguranţă şi sănătate la locurile de muncă. Şi în Marea Britanie există o mare preocupare pentru realizarea unor astfel de standarde ergonomice. În acest sens, British Standard oferă următoarele dimensiuni pentru scaunele ajustabile ale dactilografelor şi operatorilor pe calculator: Înălţimea scaunului de la pământ 393,7-495,3 mm Lăţimea scaunului să nu fie mai mică de 330,2 mm Lărgimea scaunului 406,1 şi 431,8 mm Înălţimea spătarului de la nivelul platformei între 203,2 mm şi 301,8 mm Adâncimea spătarului între 127mm şi 152,4 mm Lărgimea spătarului – nu mai mare de 304,8 mm Aceste dimensiuni sunt proiectate să asigure poziţia confortabilă pe scaun cu spatele rezemat de spătar şi cu picioarele sprijinite pe podea. Totuşi ele nu trebuie considerate ca etalon deoarece sunt valabile numai în condiţiile antropometrice specifice ţării respective. Unii specialişti, mai în glumă mai în serios, spun că scaunul ar trebui să poarte etichete cu avertismente (în limba chineză cuvântul scaun înseamnă pat barbar). Poziţia şezând, spre deosebire de cea ortostatică, determină o puternică presiune, uneori periculoasă, asupra coloanei vertebrale. De fapt, rata celor cu probleme de spate este mai mare în rândul lucrătorilor din birouri în comparaţie cu personalul din sectorul de producţie. Poate aceasta explică şi faptul că majoritatea croitorilor sunt scunzi, îndesaţi, chiar cocoşaţi. Persoanele care stau toată ziua pe scaun fără să facă unele exerciţii fizice au în cele mai multe cazuri dureri ale muşchilor spatelui, mai ales când munca lor impune atenţie şi încordare; se vorbeşte deja de un “sindrom al luptătorului de weekend“. Munca sedentară poate uneori epuiza bărbaţii sau femeile mai mult decât cea în mişcare. Un personaj al lui Jack London,

30

scriind o scrisoare la maşina de scris, afirma că această activitate este mult mai obositoare decât tot ce făcuse în întreaga sa viaţă, iar cariera sa cuprindea numai activităţi fizice grele. Să nu uităm că şi scriitorul însuşi fusese marinar, chiar muncitor la căile ferate, probabil de aceea nu a fost foarte impresionat când un tânăr avocat ia spus că noile tehnologii precum maşina de scris (un echipament nou în acea vreme) vor “muta durerile în mâini“.

[3] PURDEA, D. Economia şi organizarea ergonomică a muncii. Cluj: Facultatea de Ştiinţe Economice, 1998, p. 163. [4] LEFTER, V. Managementul resurselor umane. Bucuresti: EDP, 1995, p. 199. 2.4.2. Proiectarea şi îmbunătăţirea factorilor de ambianţă fizică Ambianţa fizică reprezintă o componentă importantă a procesului de proiectare ergonomică a locului de muncă. Etimologic noţiunea de ambianţă se referă la mediul material şi social în care o persoană sau o colectivitate îşi desfăşoară activitatea. În birouri proiectarea factorilor de ambianţă trebuie să aibă în vedere: caracteristicile generale ale muncii, conţinutul specific al muncii, solicitările impuse în procesul muncii, factorii psiho-sociali. De asemenea, importante sunt şi posibilităţile materiale, tehnico-economice ale acestor structuri. Principalii factori de ambianţă fizică sunt: iluminatul, microclimatul (temperatura, umiditatea, viteza aerului, puritatea aerului), coloritul şi zgomotul. Iluminatul este unul dintre factorii care exercită o influenţă importantă asupra productivităţii angajaţilor şi asupra gradului lor de oboseală. O iluminare defectuoasă poate cauza disconfort vizual şi o poziţie nenaturală a corpului, fiind deci o piedică în calea performanţei. Cercetările arată că 80% până la 85% din cantitatea de informaţie pe care o asimilăm parvine pe cale vizuală, de aceea confortul vizual este esenţial. Dar modul de iluminare nu afectează numai confortul vizual ci şi pe cel fizic. Iluminatul la locul de muncă poate fi împărţit în 4 categorii: Iluminarea ambientală este dată de obicei de o sursă de lumină montată în tavan (tub fluorescent). Uneori este singura sursă de lumină la locul de muncă. Iluminarea cu ajutorul lămpilor de birou. Deşi oferă confortul individual, acest tip de iluminare este absent în cele mai multe locuri de muncă. Iluminarea direcţionată este de obicei asigurată de surse de lumină orientate în jos, sau de lumini “de urmărire“. Este folosită pentru iluminatul anumitor obiecte sau pentru creşterea nivelului de intensitate. Iluminarea naturală provine prin geamuri, uşi sau pereţi de sticlă. Are un efect pozitiv asupra omului, dar nu este disponibilă permanent. Cheia unei bune iluminări este echilibrul. Astfel, se poate spune că o iluminare este eficientă atunci când lucrătorul beneficiază de un confort vizual şi de vizibilitate într-o cameră echilibrată din punct de vedere al luminozităţii. Să începem cu masa de lucru. Contrastele între iluminatul locului de muncă şi imediata apropiere a acestuia trebuie să fie suficient de mari astfel încât să-i permită lucrătorului să vadă biroul foarte clar. O regulă generală este aceea că biroul trebuie să fie luminat de 3 ori mai puternic decât imediata apropiere, de 5 ori mai puternic

31

decât spaţiul general de lucru şi de 10 ori mai puternic decât vecinătatea cea mai îndepărtată. Probleme intervin când ochii lucrătorului sunt forţaţi să se adapteze unor contraste puternice sau unor schimbări repetate ale intensităţii. Dacă lucrătorul este nevoit să perceapă un contrast prea mare ori de câte ori îşi ridică ochii de la birou, atunci ochii obosesc. Un exemplu de acest fel este amplasarea calculatorului în faţa ferestrei pentru a vedea priveliştea de afară. Lumina de afară, mai puternică de obicei decât cea din birou, determină dificultăţi în vizualizarea caracterelor pe ecran, iar ochii vor fi nevoiţi să se concentreze ori de câte ori lucrătorul îi ridică de la calculator şi priveşte afară. Cele mai multe locuri de muncă sunt fie slab, fie excesiv luminate, ceea ce afectează productivitatea lucrătorului. Adesea, unele birouri au un singur tub fluorescent ca unică sursă de lumină, rezultând astfel o lumină necontrolată. Câteva soluţii pentru a obţine un echilibru al iluminării pot fi: - evitarea concentraţiilor mari de lumină şi a umbrelor; - păstrarea nivelurilor de iluminare ambientală scăzută şi echilibrată la acelaşi nivel. Standardele de iluminare pentru birou sunt de 800-1000 lucşi, iar în birourile în care se lucrează pe calculator, nivelul de iluminare nu trebuie să depăşească 400500 lucşi; - asigurarea fiecărui birou cu câte o lampă care să aibă un scut direcţional de lumină, cu braţ flexibil, posibilitate de înălţare şi de reglare a intensităţii; - o distribuţie simetrică sau asimetrică a luminii. Munca de proiectare necesită o iluminare simetrică, pentru lucrul pe calculator este necesară o lumină asimetrică. Mulţi factori de iluminare care contribuie la un mai bun confort şi o mai bună productivitate tind să fie individualizaţi, spre exemplu în funcţie de vârstă. Studiile arată că un lucrător de 50 de ani are nevoie de o lumină de 10 ori mai puternică decât unul de 20 de ani pentru a avea confort şi o bună vizibilitate. Controlul luminii este un factor important în iluminarea modernă a locului de muncă. Metodele de control includ: Poziţionarea. Locul de muncă trebuie astfel poziţionat încât linia vizuală să fie paralelă cu lumina şi cu ferestrele. Lumina care cade într-un unghi corespunzător pe suprafaţa de lucru previne reflexia care poate întuneca imaginea sau poate crea contraste de fundal. Comutatorul. Diferitele tipuri de comutatoare permit lucrătorilor să aprindă pe rând câte o serie de lumini, ceea ce permite reglarea nivelurilor de lumină ambientală. Jaluzelele. Permit controlul luminii naturale pe parcursul întregii zile. O altă problemă a iluminatului o reprezintă întreţinerea. O bună întreţinere a elementelor componente ale lămpilor include o schimbare regulată la 2/3 din viaţă a acestora, controale atunci când încep să dea mai puţină lumină şi curăţirea regulată. O nouă generaţie de startere electro-magnetice şi de tuburi fluorescente cu eficienţă şi cu viaţă mărite sunt din ce în ce mai folosite, reducând foarte mult aceste probleme de întreţinere. Iluminarea eficientă determină şi scăderea costurilor. Studiile arată că 85 de cenţi dintr-un dolar cheltuit pe un sistem de iluminat deja existent se duc la costul de electricitate. Investiţiile în sisteme eficiente de iluminare duc la reducerea acestor costuri, vor reduce munca de întreţinere şi vor îmbunătăţi calitatea luminii. Opţiunile de convertire a sistemelor deja existente în unele eficiente include: - schimbarea tuburilor fluorescente actuale cu unele economice;

32

- achiziţionarea unor tuburi fluorescente cu startere electromagnetice, care pot reduce consumul de energie cu până la 40%; - instalarea unor foiţe de aluminiu reflectorizante în interiorul lămpilor pentru a îmbunătăţi nivelul de lumină. La nivelul biroului, în cele mai multe cazuri iluminarea are un caracter personal, de aceea este important ca lucrătorul să îşi asume responsabilitatea pentru propriul confort vizual. Cromatica (coloritul) constituie un alt factor de ambianţă fizică ce influenţează productivitatea muncii şi care are un rol important asupra capacităţii vizuale, în asigurarea unui iluminat eficient şi a unui confort sporit. Folosirea culorilor în munca de birou se bazează pe efectele fiziologice şi psihologice ale culorilor asupra omului (tabelul 3). Astfel: Roşul are efecte benefice asupra sistemului nervos, stimulează circulaţia sângelui şi pofta de mâncare, vasele limfatice şi metabolismul. Roşul accelerează ritmul cardiac şi respiraţia, combate frigul, dă impresia de mărire a spaţiului, dă rezistenţă la efort psihic şi fizic, creează o ambianţă veselă şi optimistă. Dar privitul intens şi timp îndelungat a acestei culori determină oboseala care se va resimţi la nivelul întregului organism. Roşul ajută în următoarele afecţiuni: răceli, stări subfebrile, dureri reumatice provocate de frig şi de oboseală, eczeme, TBC, depresie nervoasă, paralizie, astenie fizică. Verdele este calmant şi dă senzaţia de odihnă. Este culoarea naturii şi a speranţei, dilată vasele de capacitate mică, scade tensiunea arterială, echilibrează. Lumina verde favori-zează sugestia şi autosugestia, dar oboseşte dacă nuanţele sunt prea întunecate. Oranjul tonifică aparatul respirator, combate stările de anxietate, stimulează atenţia, fixează calciul în oase, este afrodiziac. De asemenea, este tonifiant pentru ficat şi pentru funcţiile de nutriţie. Oranjul este indicat în bronşite cronice, sclerodermii, enfizem pulmonar, astm bronşic, rinite cronice, litiază biliară, boli de rinichi. Oranjul nu are contraindicaţii. Albastrul are ca efect scăderea presiunii sanguine, a tonusului muscular, calmează respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. Ca efecte psihologice, este o culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare care îndeamnă la calm şi la reverie, la predispoziţie spre concentrare şi spre linişte interioară. În exces, albastrul poate duce la depresie. Albastrul conferă seriozitate, tendinţa spre evocare, spaţialitate, îngăduinţă, pace interioară, nostalgie. Violetul este culoarea regală prin excelenţă. Recunoscută ca sedativ, violetul stimulează producerea globulelor albe, creşte tensiunea arterială şi frecvenţa ritmului cardiac.

1. 2. 3. 4. 5.

Tabelul 3 Principalele efecte ale culorilor Roşu culoare caldă Verde culoare caldă Galben culoare caldă Albastru culoare rece Violet culoare rece

are are are are are

efect efect efect efect efect

dinamic hipnotic benefic calmant sedativ

33

Culorile birourilor ergonomice se aleg şi în funcţie de coeficientul de reflexie. Astfel se recomandă vopsirea plafoanelor în culori cu coeficient de reflexie ridicat, însă mat, pentru a împiedica strălucirea. Pardoseala să aibă un coeficient de reflexie de 15-30%. Pentru mobilier se recomandă culori deschise, având un coeficient de reflexie de 30% până la 50%. Pentru maşini de scris sau pentru calculatoare sunt indicate culori neutre (gri, bej). Zgomotul. Nivelul general al zgomotelor trebuie să se înscrie în limite corespunzătoare specificului muncii de birou, al cărui conţinut implică un anumit grad de solicitare psihică şi nervoasă (tabelul 4). Tabelul 4 Zgomotele în birouri (după E. Grandjean) Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Nivel acustic (db) Birouri situate pe străzi secundare 45-65 Birouri situate pe străzi principale 60-80 Birouri de 3 persoane 55 Birouri de 10 persoane 60 Soneria unui telefon la 2 m distanţă 75 Maşina de scris manuală la 2 m distanţă 70 Maşina de scris silenţioasă la 2 m 60 distanţă Birouri

Limitele maxime admisibile pentru zgomot sunt: 70 db în secretariate şi în centre de calcul; 50-60 db în servicii financiar-contabile şi în celelalte birouri cu lucrări repetitive care necesită o anumită concentrare. Intensităţi mai mari de 110 db situează zgomotele dincolo de limitele suportabile. [5] Pentru evitarea efectelor determinate de intensităţile mari ale zgomotului, în special cele neuro-psihice (tulburări de atenţie, sustragere, încordare, oboseală) sunt necesare măsuri de prevenire precum: acte normative de limitare a zgomotelor; soluţii silenţioase pentru tehnologia de birou; dimensionarea corespunzătoare a încăperilor; dispersarea şi dispunerea raţională a echipamentelor; pereţi, plafoane şi planşee din materiale fonoabsorbante; săli pentru recreere în timpul pauzelor; control ORL periodic. Microclimatul. Acesta se referă la starea fizică a aerului la locul de muncă, ce se caracterizează prin temperatură, umiditate, curenţi de aer şi radiaţiile termice ale corpurilor încălzite [6] . Un microclimat necorespunzător poate reduce capacitatea de muncă a executantului, poate spori riscul de îmbolnăviri şi implicit reduce productivitatea muncii. Temperatura optimă în încăperile birourilor stimulează lucrul, creşte eficienţa. Senzaţia de bună stare fiziologică apare atunci cînd diferenţa dintre temperatura aerului şi cea a suprafeţei încăperii nu depăşeşte 2-30C. 34

Temperatura aerului recomandată pentru munca intelectuală în poziţia şezând este de 21-230C, iar pentru munca uşoară în poziţia şezând este de 190C. De asemenea, specialiştii cer, în general, ca diferenţa între temperatura exterioară şi cea interioară în timpul sezonului cald să nu depăşească 40C. În stabilirea temperaturii optime trebuie să se ia în calcul şi mişcarea şi umiditatea aerului. Mişcarea aerului trebuie să fie mai mică de 0,2 m/s; în cazul lucrărilor deosebit de delicate care cer o imobilitate prelungită a corpului, nu trebuie să depăşească 0,1 m/s. Igiena modernă recomandă ca în încăperile încălzite umiditatea relativă a aerului să fie cuprinsă între 50 şi 70%. De asemenea, cercetările efectuate demonstrează că pentru o relaţie optimă între umiditatea relativă şi temperatura aerului, aceşti indicatori trebuie să aibă următoarele perechi de valori: Umiditate relativă (%) Temperatura aerului (0C) 70 21,3 50 22,5 30 23,9

Dacă aceste proporţii nu se păstrează apar efecte negative asupra aparatului respirator. Acestea ar fi posibilităţile pe care le are la dispoziţie specialistul în ergonomie pentru a conferi locului de muncă mai multă personalitate, confort şi funcţionalitate.

[5] TOMESCU, F: Ergonomia în comert. Bucuresti:ASE, 1998, p. 132 [6] BURLOIU, P: Op. cit., p. 986.

Scaunele de tip “executiv” (pentru cadrele de conducere) cu spătarul înalt, cu tapiserie impunătoare, cu cadru solid, trec încă în unele cercuri ca un semn al puterii, deşi unii designer-i spun că se confundă ierarhia cu funcţionalitatea. Designer-ii acestor modele afirmă că s-au inspirat din arta religioasă medievală. Totuşi pentru că ele nu permit nici un fel de ajustare, unii utilizatori le găsesc neconfortabile. În extrema cealaltă se află scaunele de tip “task“ pentru secretariate care nu oferă decât o mică platformă şi un spătar rigid. Până în anii 80 specialiştii considerau scaunul ideal ca un bloc rectangular format din mai multe cuburi, cu suprafeţe paralele sau perpendiculare pe podea sau pe suprafaţa de lucru. Mulţi manageri îşi amintesc astăzi de această mod㠓cubistă“, cu scaune rigide în unghi drept. O serie de studii independente ale lui Grandjean sau Mandal au dat scaunelor de birou un nou design şi noi dimensiuni. Înclinarea spre spate cu 15 grade (Grandjean) sau înclinarea platformei şi spătarului uşor înainte precum poziţia călăreţului (Mandal) sunt căi de reducere a presiunii asupra discurilor spinale şi asupra muşchilor. 35

Ergonomistul Marvin J. Dainoff şi colaboratorii săi argumentează că alegerea poziţiei pe scaun depinde de modul în care se folosesc mâinile. Înclinarea pe spate este indicată pentru citirea textelor de pe terminale în timp ce pentru scrierea de la tastatură sau pentru activităţi care implică detalii fine se recomandă aplecarea înainte. Cercetările lui Grandjean şi Mandal au influenţat proiectarea şi fabricarea mobilierului de birou imprimându-i un stil nou. Acesta începe să răspundă mai bine mişcărilor şi poziţiilor utilizatorilor. Nu există nici un dubiu că, sub influenţa celor doi, proiectarea scaunului, în special a suportului zonei lombare, a suferit schimbări radicale, unii vorbesc chiar de o filosofie a ajustabilităţii (poate puţin cam exagerat). Dacă la început au existat voci care găseau inutile studiile referitoare la scaun, mai târziu încep să apară modele celebre, criticate sau apreciate. Modelul Wassily (cu cadru tubular metalic) creat de Marcel Breuer era mai plăcut privitului, spuneau unii, decât folosirii. Alţi designer-i moderni, în special cei din nordul Europei care aparţin şcolii de modă veche, acordă o mai mare atenţie spatelui omului. Alţii precum arhitectul Emilio Ambasz, creatorul modelului Vertebra în 1987, au renunţat la ideea corectării unei singure poziţii în favoarea libertăţii maxime a schimbării poziţiei, care implică înclinare înainte, înapoi, ajustarea spătarului sau rotire. Cel mai discutat model Aeron, creat la mijlocul anilor 90 de Bill Stumpf, se spune că imita mişcările naturale ale corpului. El era unul din puţinele scaune proiectate să se adapteze dimensiunilor corpului, dar din păcate era destul de scump. Astăzi accentul se pune pe ajustabilitate, pe mobilitate şi pe confort. Deşi există divergenţe în privinţa proiectării scaunului, designer-ii sunt unanimi în aprecierea că aceasta este foarte dificilă. Ludwig Mies van der Rohe le spunea studenţilor săi că este mai greu astăzi să proiectezi un scaun decât un zgârie-nori. În deceniul 8 mişcarea pentru securitatea şi pentru protecţia lucrătorilor din birouri s-a confruntat cu o criză de proporţii care a determinat reduceri de personal şi economii financiare. Din această cauză se impunea reducerea costurilor pentru scaunele ergonomice ale căror preţuri de 500$, 600$ sau 1000$ sau chiar mai mult depăşesc cu mult preţurile scaunelor obişnuite care sunt în jur de 150$-250$. Preţul a fost numai începutul. O altă problemă care a apărut în utilizarea scaunelor ergonomice a fost învăţarea folosirii acestora. Cei mai mulţi lucrători nu învaţă niciodată să facă ajustările necesare, să beneficieze de facilităţile acestora şi în ultimă instanţă să amortizeze preţul lor destul de ridicat. Deşi învăţarea necesită puţin timp şi un efort minim, utilizatorii nu acordă o atenţie prea mare acestei instruiri. De aceea, uneori, chiar la utilizatorii unor astfel de scaune au apărut probleme în special de circulaţie. Chiar confortul aparent cere studiu şi atenţie. Chiar dacă birourile dispun de scaune ergonomice perfecte, noua tehnologie a adus o altă problemă: majoritatea activităţilor de birou se desfăşoară fără să fie necesară părăsirea acestuia. Reţelele de calculatoare apărute în anii 90 au redus nevoia de deplasare dintr-un birou în altul. Chiar procesarea de texte a eliminat obişnuitele pauze ale dactilografelor, comunicarea prin reţele permite astăzi dialogul la distanţă. Chiar dacă toate acestea au determinat creşterea productivităţii activităţilor de birou, ele au promovat în acelaşi timp şi o semi-imobilitate uneori periculoasă. Astfel că, în timp ce specialiştii în comunicare

36

studiază căile de reducere a dialogului “faţă în faţă“, ergonomiştii încearcă rezolvarea problemelor de sănătate determinate de reducerea mişcării. În alegerea scaunului perfect ne întrebăm cum ar trebui să arate acesta. Numeroase informaţii de la prieteni, de la producători sau chiar din unele articole publicate creează confuzie. Cei mai mulţi specialişti sunt de acord că un scaun perfect trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: - să permită utilizatorilor să se odihnească confortabil cu picioarele sprijinite de podea; cu coapsele complet aşezate pe platformă, care trebuie să fie aproximativ paralelă cu podeaua; - spatele trebuie să fie sprjinit de un spătar confortabil iar unghiul format de coapse şi de spate să fie între 90 de grade şi 105 grade; - să permită o uşoară înclinare în spate, dar nu prea uşoară; - să permită schimbări frecvente ale poziţiei. Toate acestea pot fi sintetizate în trei standarde structurale: 1. Un scaun trebuie să permită mişcările naturale ale corpului. Scaunele ergonomice trebuie să permită corpului mişcări libere, spontane, constrânse numai de gravitaţie. Scaunul ar trebui să ofere utilizatorului un suport optim chiar dacă acesta este în mişcare sau se odihneşte, deşi foarte puţin timp oamenii se odihnesc la locurile lor de muncă. De exemplu, studiindu-se mişcările operatorilor pe calculator s-au observat o mulţime de poziţii, chiar atunci când aceştia execută o singură sarcină. De altfel, cercetătorii au identificat în munca de birou trei poziţii distincte: - înainte - pentru activităţi care necesită atenţie, concentrare (introducerea textelor de la tastatură). Oamenii mai scunzi (dacă nu dispun de mobilier ajustabil) sunt de cele mai multe ori obligaţi să lucreze în această poziţie; - rezemare uşoară - pentru conversaţie, telefoane, lucrul cu tastatura sau mouse-ul. Cercetătorii spun că aceasta este poziţia preferată de majoritatea lucrătorilor în birou; - rezemare adâncă - pentru lectură, pentru odihnă şi uneori în folosirea tastaturii (căutarea unor informaţii). Experţii sunt de acord că schimbările frecvente ale poziţiei în timpul lucrului sunt benefice pentru lucrători. Mişcarea musculaturii acţionează ca o pompă îmbunătăţind circulaţia sângelui, mişcarea coloanei este benefică pentru discurile intervertebrale iar mişcarea continuă a articulaţiilor este indicată pentru încheieturi şi pentru ligamente.

37

Dar uneori unele poziţii necesită ajustarea scaunului. Studiile arată că utilizatorii nu folosesc facilităţile de ajustare ale scaunului ergonomic. Astfel, Herman Miller, studiind 417 lucrători în birouri care dispuneau de scaune ergonomice, a observat că în timp ce 69% foloseau manevrele de ridicare sau de coborâre a platformei, numai 1/3 foloseau ajustarea pe verticală a spătarului şi numai 27% foloseau facilităţile de ajustare a braţelor de sprijin. Mai mult de jumătate erau complet nefamiliarizaţi cu stabilirea tensiunii de înclinare. Un bun scaun trebuie să permită unei persoane să stea confortabil în oricare dintre cele trei poziţii de bază şi de asemenea să permită mişcări spontane. Un scaun perfect trebuie să se adapteze tuturor formelor şi dimensiunilor corpului fără să împiedice circulaţia sângelui. 2. Un scaun trebuie să fie neutru din punct de vedere topografic. Presiunea unor suprafeţe pot determina disconfortul în timpul şederii. O bună distribuţie a presiunii într-un scaun micşorează presiunea asupra oaselor implicate în şedere şi asupra zonei lombare. Distribuţia corectă a presiunii este crucială pentru confortul şederii pe scaun. Suprafeţele rigide acţionează asupra vaselor de sânge încetinind circulaţia, ceea ce determină disconfortul. Din cauza diferitelor puncte de presiune determinate de forme şi de dimensiuni diferite ale corpului uman este dificil de prescris conturul ideal al spătarului sau nivelul de rigiditate al pernei scaunului astfel încât punctele de presiune să minimizeze disconfortul. Mai mult, scaunele al căror spătar exercită puncte de presiune în zona lombară sunt considerate mai confortabile decât scaunele a căror parte principală de sprijin se află în partea de jos a spatelui, deşi presiunea de la un suport rigid pentru zona lombară provoacă disconfort. Cercetătorii au descoperit o puternică corelaţie între confortul global al scaunului şi modul în care utilizatorul percepe gradul de confort asupra spatelui. Ideal ar fi ca forma corpului să determine aria punctelor de presiune, nu forma platformei sau a spătarului, altfel spus scaunul să se “adapteze“ corpului şi nu invers. 3. Un scaun ar trebui să se potrivească utilizatorului “ca o mănuşă“. Angajaţii ar trebui să ceară s㠓poarte“ scaunele care li se potrivesc cel mai bine, deci care să nu fie nici prea mici nici prea mari. Se ştie că oamenii diferă foarte mult în privinţa dimensiunilor. Scaunele care nu se potrivesc utilizatorilor pot crea disconfort sau chiar probleme de sănătate. Oamenii sunt diferiţi nu numai în privinţa dimensiunilor ci şi în privinţa formelor. În afara celor aproximativ 10-12 cm la înălţime şi 10-12 kg la greutate care separă femeile de bărbaţi, există diferenţe determinate de structura sistemului osos şi de distribuire a greutăţii şi infinite diferenţe în lungimea braţelor şi conturul corpului. Chiar în grupuri de oameni de acelaşi sex, vârstă sau statură există o mulţime de diferenţe în proporţionarea corpului. Îmbunătăţirea corespondenţei dintre dimensiunile corpului şi dimensiunile scaunului este crucială pentru confort şi pentru sănătate. Ajustarea greşită pe înălţime poate cauza o presiune inconfortabilă asupra coapselor. O platformă prea largă sau prea adâncă înlătură avantajul sprijinirii braţelor sau spatelui care l-ar ajuta pe utilizator la transferul greutăţii de pe coloană. Unele companii au rezolvat problema diferenţelor de dimensiuni ale lucrătorilor din birouri comandând producă-

38

torilor de mobilier scaune ergonomice care au o scară de ajustabilitate mai mică sau mai mare. Un scaun cu o scală de ajustabilitate mai apropiată de dimensiunile utilizatorului înseamnă erori mai mici în ajustabilitate deoarece această nevoie este relativ mai mică. Mai buna potrivire dintre scaunele de birou şi dimensiunile utilizatorilor a căpătat o importanţă deosebită în ultimii ani datorită schimbărilor intervenite pe piaţa forţei de muncă în economia lumii. Creşterea numărului lucrătorilor din Asia care în general au o statură mai mică, internaţionalizarea muncii, comerţul liber, tendinţa de creştere în înălţime a lucrătorilor din Europa şi din America de Nord, proporţia din ce în ce mai mare a femeilor care lucrează, determină producătorii să dezvolte noi soluţii inovative în fabricarea scaunelor în această lume marcată de o creştere a diversităţii populaţiilor de lucrători. Este destul de greu de crezut că un scaun poate cauza sau preveni durerile, în special cele de spate. Există motive să credem că alte cauze, precum frustrările pot determina mai multe dureri decât efectele mecanice ale lucrului în poziţia şezând. Chiar dacă cercetările arată o scădere a ratei durerilor de spate în companiile care dispun de programe ergonomice, este încă destul de dificil de spus dacă banii ar trebui direcţionaţi pentru cumpărarea scaunelor ergonomice sau pentru schimbarea stilului managerial. Cei mai mulţi manageri afirmă că într-adevăr scaunul ergonomic este necesar, totuşi mai importantă este munca cu omul astfel încât acesta să nu se simtă niciodată frustrat, lipsit de ajutor sau rănit în orgoliul său. Majoritatea managerilor acceptă ideea că scaunul ergonomic este într-adevăr important pentru creşterea confortului lucrătorilor, pentru eliminarea problemelor de sănătate care în final pot duce la creşterea productivităţii, numai că acest scaun şi în general mobilierul ergonomic este încă prea scump (cel puţin pentru firmele româneşti). Totuşi trebuie să ne gândim la faptul că pierderile determinate de nefolosirea lor sau necunoaşterea utilizării lor (20 de miliarde de dolari pe an în SUA) depăşesc cu mult aceste costuri. Să reflectăm asupra vorbei englezului: Sunt prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine. La fel de importantă în munca de birou este ajustarea meselor de lucru. Înălţimea planului de lucru trebuie dimensionată în funcţie de distanţa optimă de vedere pentru menţinerea corpului în poziţie naturală, precum şi în funcţie de mărimea efortului solicitat de braţe. În tabelul următor prezentăm înălţimea minimă şi maximă a suprafeţei de lucru, în poziţia şezând, pentru diferite activităţi.

Tabelul 2. Înălţimea suprafeţei de lucru în poziţia şezând, pentru diferite activităţi Tipul de activitate

Înălţimea (mm) 39

1. Lucrări cu solicitare deosebită a vederii 2. Lucrări de precizie 3. Lucrări de birou, de scris şi de citit 4. Lucrări manuale obişnuite 5. Lucrări de dactilografiere sau operare pe calculator

minim 980 880 700 670 650

maxim 1020 920 780 700 680

Pentru a putea respecta aceste dimensiuni, mesele de lucru trebuie să dispună de un mecanism care permite ajustarea înălţimii până la nivelul corespunzător. În prezent firmele specializate în producerea mobilierului de birou pun tot mai mult accent pe aspectul ergonomic al produselor lor. Unul dintre cei mai importanţi producători şi furnizori de mobilier de birou ale cărui produse au intrat şi pe piaţa românească este concernul multinaţional EFG (European Furniture Group). Grupul format din 5 firme din Suedia, Norvegia şi Germania cuprinde magazine, spaţii de expunere şi agenţii în toată Europa. Cea mai mare firmă a grupului este NKR din Suedia. Aceasta oferă o gamă largă de piese de mobilier pentru birou, caracterizată prin funcţionalitate, prin adaptabilitate şi prin calitate ridicată. Grupul mai cuprinde alte două firme suedeze JOC şi SWEDES, aceasta din urmă fiind specializată în crearea de mobilier din lemn laminat. 3K, o altă firmă a grupului, este una dintre cele mai cunoscute companii din Germania în domeniul producerii şi comercializării mobilierului de birou. Firma realizează rafturi multifuncţionale, sisteme flexibile şi sisteme cu prindere pe zid. Cea de-a cincea este o companie norvegiană, NOBO. Activitatea ei se concentrează asupra mobilierului modular şi asupra sistemelor flexibile independente de zid. Cele mai căutate şi apreciate produse ale Grupului pe piaţa germană sunt cele din gama Team Pro. Caracteristica esenţială a produselor din această gamă este soliditatea. Birourile Team Pro, într-o mare varietate (celulare, combinate, uniforme sau flexibile), apărute încă din anii 70, au căpătat în timp noi funcţii, noi forme şi un nou design. Sa urmărit în special adaptarea la noile cerinţe ergonomice, dar şi aspectul estetic şi durabilitatea. Alte caracteristici ale produselor din această gamă, dacă ar fi să ne referim numai la mese, sunt:

40

1. Mesele Team Pro au la bază un design unic şi anume faţa mesei şi picioarele formează un singur corp. Acest lucru determină eliminarea şuruburilor şi a altor sisteme de prindere, ceea ce le conferă o mare soliditate. 2. Reţelele de cablu ale echipamentelor se adaptează uşor diferitelor forme ale meselor. Accesul acestora este facilitat prin zone mascate ale mesei sau prin orificii poziţionate opţional în orice loc de pe masă. Aceste elemente permit o “ascundere“ perfectă a cablurilor. 3. Mesele Team Pro permit o adaptare perfectă la dimensiunile antropometrice ale angajaţilor. Spre exemplu, înălţimea poate fi ajustată de la 67 la 82 cm. Mai mult, tipul Team ProErgo dispune de un interval de ajustare cuprins între 66 şi 120 cm. 4. Flexibilitatea este o altă caracteristică a meselor din această gamă. Mutările şi combinările sertarelor sunt foarte uşor de realizat, determinând noi funcţii, noi forme. 5. Calitatea deosebită nu este dată numai de detalii precum marginea de 6 mm ce înconjoară faţa mesei, ci şi de furnirul selectat cu grijă, care determină un finisaj deosebit, un aspect plăcut şi o mare rezistenţă. Iată câteva tipuri de birouri şi de piese de mobilier realizate de EFG: 1. TRIANGEL. Cuprinde: staţie de lucru TeamPro, rafturi TriAngle, scaun de birou Quintus. 2. TEAM PRO. Cuprinde: staţie de lucru Team Pro, sistem de prindere pe zid Team EuroPro, scaun de birou Quintus. 3. TEAM PRO ERGO (anexa 2). Reprezintă o combinaţie care permite lucrul în poziţie ortostatică şi şezând. Mesele dispun de un mecanism care permite ajustarea înălţimii de la 66 cm la 120 cm, indiferent de greutate. Cuprinde: masă Team ProErgo, sistem de prindere pe zid Team ProWall, scaun de birou Quintus. 4. Rafturi, dulapuri şi fişiere (anexele 3 şi 4). 5. Scaune de birou ergonomice Quintus (anexa 1). În România, liderul în materie de mobilier de birou este Mobexpert Group. Prima firmă purtând numele “Mobexpert“ a fost înfiinţată în anul 1993 şi în urma unei testări atente a cererii specifice pe piaţa internă a reuşit să se impună pe piaţa mobilierului de birou, a canapelelor şi fotoliilor din piele şi a produselor complementare, accesorii de mobilier. Demarată iniţial cu activităţi de import şi de comerţ, paleta acţiunilor s-a extins rapid, “Mobexpert“ ajungând astăzi să proiecteze şi să producă 60% din articolele pe care le comercializează. Astfel, în ceea ce priveşte mobilierul de birou pentru spaţiile destinate personalului de conducere, “Mobexpert“ s-a orientat către furnizori străini de mobilier. Produsele comercializate au reuşit să cucerească un segment important al cumpărătorilor, acordându-le acestora posibilitatea alegerii 41

între mai multe game de mobilier directorial cu diverse funcţionalităţi, cu design şi cu variante coloristice dintre cele mai diverse. În privinţa mobilierului de birou operaţional, “Mobexpert“ a pus la punct un sistem propriu, coerent, care începe prin activităţi productive în fabricile din Bucureşti şi Tg. Mureş (mobilierul este fabricat integral în ţară). Totodată, “Mobexpert“ a creat şi dispune în prezent de una dintre cele mai complexe reţele de distribuţie. Mobilierul conceput să corespundă standardelor europene şi româneşti în vigoare este confecţionat din panouri aglomerate din lemn (PAL) placate cu melamină decorativă, imitaţie de lemn (arţar, cireş, nuc, păr, alun, fag), în diverse game coloristice. Câteva tipuri de birouri şi de piese de mobilier realizate de “Mobexpert“ ar fi: 1. Ansamblu birou “Challenge“, alcătuit din: birou (L 120, H 75, P 80 cm); comodă rotile cu 2 sertare şi servantă pe rotile cu 2 sertare. Finisaj fag natur/negru. 2. Ansamblu birou “Manager“, alcătuit din: birou (L 190, H 75, P 91 cm); 2 comode pe rotile cu 3, respectiv 2 sertare (anexa 5). 3. Ansamblu birou “President“, alcătuit din: birou (L 240, H 75, P 110 cm); planul de lucru (240x110 cm), sertar încorporat cu broască cu cheie; servant㠓President“ pe rotile echipată cu 3 sertare şi cu 2 uşi sau 2 comode pe rotile cu 3 şi cu 2 sertare (anexa 6). 4. Comodă calculator. Dimensiuni: L 65, H 85, P 48 cm. Mobilier realizat din panouri de PAL de grosime 16 mm. Blat prevăzut cu baghetă decorativă; cuprinde 2 poliţe culisante; sprijinit pe 4 rotile pivotante; finisaj negru (anexa 7). 5. Birou microinformatică. Dimensiuni: L 100, H 75, P 48 cm. Mobilier prevăzut cu baghetă decorativă; cuprinde o poliţă fixă, 2 poliţe culisante şi 2 poliţe variabile pe înălţime; finisaj negru (anexa 7). 6. Corp microinformatică. Dimensiuni L 107, H 128, P 65 cm. Mobilier realizat din panouri de PAL cu acoperire celulozică, imitaţie de lemn de alun (anexa 7). 7. Scaune de birou ergonomice cu mecanism cu şurub, cu mecanism pneumatic sau cu mecanism sincro, acoperite cu stofă sau cu piele Liss Madras (anexa 1). 8. Scaune de birou ergonomice “Vizitator“, “Director“, “President“, acoperite cu piele Country sau Liss Country, Liss Madras (anexa 1). De asemenea, “Mobexpert“ are şi un model propriu de secretariat ce ar putea conţine: 1. Dulap mic (Cod 412; L 80, H 75, P 42 cm) realizat din panouri de grosime 16 mm şi blat de 22 mm. Cuprinde: uşă dreapta cu broască, uşă stânga cu zăvor, o poliţă variabilă pe înălţime; 42

2. Comodă (joasă) cu 3 sertare (Cod 407; L 43, H 56, P 45 cm). Mobilier realizat din panouri de grosime 16 mm; prevăzut cu 3 sertare simple, dintre care unul cu broască, sprijinit pe 4 rotile pivotante; 3. Opţiune microinformatic㠖 poliţă culisantă (Cod 521; L 58, H 15, P 38 cm). Mobilier realizat din panouri de grosime 16 mm; se montează opţional de birou; 4. Birou 120x80 cm (Cod 403; L 120, H 75, P 80 cm). Mobilier realizat din panouri de grosime 22 cm; prevăzut cu 4 elemente de aşezare, reglabile pe înălţime; posibilitate de aranjare cu “Retur înalt“ sau cu “Retur jos“; 5. Retur înalt/retur jos (L 170/100, H 75/65, P 45/42 cm). Mobilier realizat din panouri de grosime 22 cm; posibilitate de poziţionare stânga sau dreapta, funcţie de ansamblu; 6. Cuier (Cod C24); 7. Scaune de birou ergonomice (Cod 234; Cod 560 – anexa 1).

3. ERGONOMIA ÎN RELAŢIE CU NOILE TEHNOLOGII INFORMAŢIONALE 3.1. Stresul vizual indus de utilizarea calculatoarelor Unul din cele mai importante domenii ale progresului şi înnoirii în societatea noastră îl constituie pătrunderea calculatorului în cele mai variate domenii ale vieţii economice şi sociale, culturale şi manageriale. Prin apariţia şi prin răspândirea sistemelor multimedia (care îmbină telecomunicaţiile, tehnica electronică de calcul şi audiovizualul), prelucrarea automată a informaţiei capătă noi dimensiuni. Prin intermediul sistemelor moderne de tele-comunicaţii, informaţia digitală a pătruns în activitatea profesională a foarte multor utilizatori de tehnică de calcul, de la unităţi de informatică organizate la nivel de instituţie, de întreprinderi sau de judeţe către publicul larg, de la specialiştii în informatică spre utilizatorii de informatică. Deşi computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, acest avantaj nu ne scuteşte de anumite riscuri privind sănătatea. Studiile făcute au arătat că tipul muncii şi numărul de ore pe zi de utilizare a terminalului video sunt factori importanţi în determinarea nivelului problemelor cauzate de această activitate. Problemele ochilor sunt cele mai obişnuite pentru utilizatorii calculatoarelor. Din nefericire nu există prea multe informaţii legate de computer şi de stresul vizual. Lipsesc, de asemenea, sursele de informaţii pentru publicul larg în legătură cu această problemă. În acest capitol ne propunem în primul rând să analizăm riscurile asupra sănătăţii omului pe care le implică folosirea necorespunzătoare a calculatorului şi în al doilea rând dorim să oferim câteva sfaturi utile utilizatorilor pentru a putea lucra cu computerul beneficiind de un confort sporit [*] . În prezent numai în SUA peste 50 de milioane de oameni folosesc terminale video-display (TVD), iar acest număr se aşteaptă să ajungă la 100 de milioane în anul 2000. Peste 50% dintre aceştia prezintă dificultăţi cu focalizarea privirii asupra obiectelor mai îndepărtate şi tulburări ale imaginii dincolo de planul apropiat după 43

folosirea îndelungată a displayului. În afara acestor simptome directe apar unele indirecte cum ar fi: încordare şi durere în ceafă şi în umeri; dureri de spate; oboseală excesivă; iritabilitate excesivă; dureri în braţe, în încheieturi şi în umeri; nervozitate crescută; eficienţă vizuală scăzută şi erori mai frecvente. În special operatorii dau dovadă de o scădere generală a productivităţii, inclusiv erori frecvente şi viteză redusă în timpul desfăşurării activităţii. 3.1.1. Preocupări privind efectele monitoarelor asupra sănătăţii În SUA s-a trecut de la societatea industrială la cea informaţională în numai douăzeci de ani, în timp ce trecerea de la societatea agrară la cea industrială a durat mai mult de 200 de ani. Odată cu acest fenomen a devenit necesară folosirea ochilor în activităţi de precizie. Ochii oamenilor sunt adaptaţi totuşi pentru vederea la distanţă. Câmpul nostru vizual nu poate să facă trecerea de la planul îndepărtat la cel apropiat în mod natural. Adaptarea trebuie să fie activă, prin modificarea mediului nostru de lucru şi a comportamentului specific activităţii depuse . Tabelul 5 prezintă modul în care au evoluat distanţele de lucru preferenţiale pe măsura transformării condiţiilor economice . Tabel 5 Evoluţia distanţei de vedere pentru diferite tipuri de activităţi Perioada Evoluţia economică Distanţa de vedere Înainte de 1600 vânător la distanţă 1600-1800 agricultor la distanţă anii 1900 muncitor variabil anii 1960 funcţionar aproape 1980-1990 informatician aproape Stresul vizual reprezintă o problemă îngrijorătoare, totuşi studiile existente în acest domeniu nu sunt bazate pe o cercetare aprofundată, multe din simptomele de disconfort al ochiului fiind similare cu ale celor care lucrează în alte domenii ce necesită vederea de aproape. Ambiguitatea cunoştinţelor a dus la consensul că nu există factori de pericol în utilizarea displayului. Cercetătorul canadian Bob Dematteo a studiat în cartea sa Terminal Shock tratamentul consecinţelor utilizării terminalelor. El a observat că, din păcate, dovezile asupra nocivităţii locului de muncă au fost furnizate de utilizatori, nu de cei care trebuie să reglementeze activităţile respective. În privinţa terminalelor video s-au efectuat studii mai riguroase referitoare la efectul acestora asupra operatorilor. Rezultatele obţinute sunt folosite pentru dezvoltarea politicii legislative de muncă. În multe state din SUA există o legislaţie pentru protecţia utilizatorilor de TVD (terminale video-display). Ba chiar au fost emise reglementări cu privire la designul locurilor de muncă, la pregătirea personalului şi la asistenţa medicală a angajaţilor. Costurile suplimentare datorate aplicării acestor legi sunt mult mai mici decât daunele provocate de accidentele din birouri, care au crescut spectaculos. Din 1992 statele din Uniunea Europeană au promulgat legi naţionale referitoare la designul punctelor de lucru, la activităţile curente şi la sănătatea şi la protecţia lucrătorului, cu prevederi pentru protejarea vederii.

44

Pentru sporirea confortului utilizatorilor de unităţi video, în prezent se face apel la ergonomie şi la optometrie. Ergonomia, aşa cum arătam, studiază impactul mediului unde se desfăşoară activitatea asupra muncii depuse de om. Scopul ei este creşterea confortului, a siguranţei şi productivităţii lucrătorului. Optometria se concentrează asupra îmbunătăţirii capacităţii vizuale. În optometria comportamentală vederea este privită ca un proces complex ce include învăţarea şi poate fi modificat şi îmbunătăţit corespunzător prin: proceduri de antrenare a vederii, dietă, organizarea muncii şi educaţie. 3.1.2. Simptomele stresului vizual Importanţa computerelor în societatea modernă este de necontestat. De aceea este necesar să se găsească modalităţile prin care să se facă faţă efectelor pe care le are folosirea lor îndelungată asupra sănătăţii operatorilor. Problema cea mai frecventă o constituie disconfortul vizual. Acesta poate duce la scăderea productivităţii muncii, poate afecta concentrarea şi capacitatea de a înţelege ceea ce trebuie învăţat. Organismul uman are tendinţa de a se adapta la stres, de multe ori fiind nişte adaptări defectuoase (fig. 2).

Hotărâre

Disconfort fizic/Durere Renunţare -dureri de cap nerealizare - tensiune la -pţiuni/promovare nivelul ochilor în carieră limitate -satisfacţie scăzută Fig. 2. Moduri de adaptare la stres

Adaptare - miopie - suprimare - probleme decoordonare

Simptomele directe ale stresului vizual sunt: - tensiune la nivelul ochilor; - dureri de cap; - dificultăţi de focalizare; - miopie; - dublarea imaginii; - modificări în percepţia culorilor. Simptomele indirecte pot include: - dureri la nivelul muşchilor şi oaselor (gât, umeri, spate, încheietura mâinii); - oboseală fizică excesivă; - eficienţă vizuală scazută în desfăşurarea activităţii. În continuare vom analiza câteva dintre aceste manifestări ale stresului vizual.

45

Tensiunea (încordarea la nivelul ochilor) şi probleme de vedere înrudite Mulţi dintre cei ce folosesc timp îndelungat computerul (mai mult de 2 ore pe zi) se plâng de probleme cu vederea. Iată ce rezultate s-au obţinut comparând problemele de vedere ale utilizatorilor şi non-utilizatorilor de terminale video (tabelul 6). Tabel 6 Comparaţie între utilizatorii şi non-utilizatorii terminalelor video din punct de vedere al problemelor de vedere (după Smith 1981) Procentajul Procentajul Problema apărută nonutilizatorilor % utilizatorilor % Modificări în perceperea culorilor 40 9 Ochi iritaţi 74 47 Senzaţia de arsură la nivelul ochilor 80 44 Vedere înceţoşată 71 35 Tensiune 91 60 Un studiu efectuat asupra funcţionarilor (tabelul 7) a demonstrat o corelaţie clară între numărul orelor petrecute în faţa calculatorului şi numărul simptomelor de stres apărute. Tabel 7 Corelaţia dintre numărul de ore de utilizare a terminalului video pe săptămână şi problemele de sănătate apărute (după Resko & Mansfield 1987) Simptome 30 h Tensiune ochi 33% 37% 63% Dureri de cap 20% 27% 47% Ameţeli 4% 6% 5% Tulburări somn 13% 11% 11% Dureri de spate 23% 26% 40% Probleme de focalizare Cercetările asupra capacităţii de focalizare a ochilor au dus la descoperirea fenomenului numit “LAG“ (rămânere în urmă). Iată o definiţie simplistă a acestui termen: “LAG“ reprezint㠓diferenţa între distanţa la care se află obiectul privit şi distanţa normală, naturală de focalizare a privitorului“. Un alt concept, înrudit cu acesta, este RPA (“punctul de relaxare şi de acomodare“), reprezentând “punctul în care îşi focalizează privirea o persoană atunci când priveşte într-un câmp vizual gol, lipsit de elemente care să concentreze atenţia“. Acest punct de relaxare variază de la un individ la altul. RPA reprezintă un indice al oboselii vederii. Gerald Murch este cercetător în domeniul ergonomiei. El a măsurat distanţa focală a ochilor ce urmăresc ecranul displayului cu ajutorul laserului. Astfel, a

46

descoperit că ochiul nu se poate focaliza asupra informaţiilor de pe ecranul displayului cu aceeaşi precizie cu care se focalizează asupra unei pagini tipărite. Dacă terminalul video este folosit mai mult timp, punctul de focalizare al ochiului trece dincolo de ecran şi se apropie de punctul de relaxare, ceea ce în timp duce la degradarea imaginii percepute pe ecran. De aceea sunt necesare măsuri corective (ochelari speciali prescrişi pentru terminalul video şi/sau formarea, antrenarea vizuală). Datorită schimbării focalizării între ecran, materialele cu care se lucrează şi mediul înconjurător se produce adaptarea incorectă a văzului cu consecinţe asupra vitezei şi a capacităţii de înţelegere în timpul lucrului cu terminalul video. Miopia Miopia ar putea fi cauzată de condiţii improprii de desfăşurare a activităţii (lumină insuficientă, poziţie incorectă, cititul la distanţe prea mici ce determină apariţia stresului) sau este o moştenire genetică. Aceste două variante sunt acum în discuţia specialiştilor. În era computerelor miopia ar putea constitui o formă de adaptare a sistemului vizual la vederea de aproape. S-au făcut studii asupra studenţilor care au demonstrat că miopia lor a crescut pe parcursul anului şcolar şi a scăzut pe perioada verii. Miopia poate fi evitată printr-o igienă corespunzătoare a vederii. Schimbări în percepţia culorilor Acestea sunt determinate de urmărirea ecranului în mod constant pentru perioade lungi de timp, alternând cu mutarea privirii asupra fundalului. Privitorul poate percepe culori opuse sau complementare celor care alcătuiesc fondul imaginilor de pe ecran (urmărirea constantă a unui ecran verde conduce la perceperea culorii roz la schimbarea focalizării privirii). Acest fenomen poate fi alarmant dar nu este periculos şi dispare după puţin timp. Dublarea imaginii Displopia (vederea dublă) se datorează unei scăderi a capacităţii de coordonare a ochilor. Este o afecţiune temporară, totuşi trebuie consultat un medic oftalmolog spre a îndepărta posibilitatea existenţei unei disfuncţionalităţi neurologice serioase. Sindromul “o chilor uscaţi “ Apare la purtătorii lentilelor de contact. Optometriştii sugerează umezirea frecventă a ochilor.

[*] Acest capitol a fost întocmit pe baza datelor din lucrarea: “Computerul şi stresul “, autori Edward C. Godnig şi John S. Hacunda, Bucureşti: Antet, 1995.

3.1.3. Factorii care influenţeză stresul vizual

47

Raportul Academiei Naţionale de Ştiinţe a Statelor Unite sugerează că problemele de vedere datorate lucrului cu computerul pot fi reduse cu 39% prin îmbunătăţirea condiţiilor ergonomice. Mediul de lucru cu computerul este determinat de o serie de factori fizici, cum ar fi : - iluminatul; - poziţia utilizatorului; - amplasarea computerului; - zgomotul; - calitatea aerului. Pe lângă aceştia există şi aspecte adiacente ale activităţii care pot contribui la stresul vizual : - specificul muncii desfăşurate; - planificarea şi organizarea acesteia; - profilul fiziologic şi psihologic al utilizatorului; - eficienţa vizuală a operatorului; - caracteristicile staţiei de lucru. Doctorii James Sheedy şi Steven Parsons, optometrişti la Colegiul de Optometrie al Universităţii Berkley, California, au publicat un raport intitulat Aspecte clinice ale ochiului în cazul utilizării terminalului video-display. Antecedente, în cuprinsul căruia se arată c㠓sarcinile caracteristice utilizării terminalului video solicită ochiul mult mai mult şi pot cauza un stres mult mai puternic decât activităţile mai puţin solicitante vizual. Este clar că un procent mare de utilizatori prezintă simptome specifice. Îmbunătăţirea displayurilor video, a mediului de lucru al staţiilor precum şi a proiectării activităţii pot reduce cerinţele vizuale ale acesteia“. Afecţiunile vizuale ale lucrătorilor pot fi depistate şi tratate în urma examenelor oftalmologice. Pe lângă grija pentru întreţinerea ochiului, de mare importanţă în asigurarea condiţiilor optime de lucru ale operatorilor este îmbunătăţirea aspectului ergonomic. Studiile au estimat că numai 5-10% din toţi utilizatorii de terminale video lucrează în condiţii perfect corespunzătoare din punct de vedere ergonomic. Factorii general întâlniţi în mediul de utilizare al TVD şi care pot avea efect negativ asupra utilizatorului vor fi analizaţi în continuare.

48

Displayuri plate bidimensionale În activitatea de procesare de text pagina tipărită este înlocuită cu caracterele luminoase de pe ecran. Pentru a citi pagina tipărită sau pentru a tasta, linia privirii coboară cu 20-40 grade. Pentru a urmări apoi ecranul privirea trebuie deplasată în plan orizontal. Această linie orizontală îl face pe privitor susceptibil de numeroase interferenţe vizuale: strălucire supărătoare, fundal ce distrage atenţia, variaţii ale intensităţii luminii în cameră. Ecranul poate să se comporte ca o oglindă reflectând obiectele apropiate. Mişcarea pe orizontală pentru a vedea ecranul forţează tonusul muşchilor din jurul ochilor, iar urmărirea displayului timp îndelungat nu permite relaxarea privirii şi o stimulare suficientă a ochiului pentru a menţine o focalizare corespunzătoare.

Limitele contrastului Pentru a mări confortul vizual este de preferat o cameră mai slab luminată atunci când privim ecranul computerului. O lampă de birou corect amplasată va permite citirea simultană a documentelor cu care se lucrează.

Culorile Caracterele care apar pe ecran pot avea efect hotărâtor asupra confortului vizual. Caracterele negre pe fundal alb asigură confortul vizual maxim. Alte culori preferate pentru caractere sunt: verde, galben şi portocaliu. Este bine să fie evitate cele scrise cu roşu sau cu albastru. Displayurile color sunt mult mai obositoare pentru sistemul vizual decât cele monocrome. Fundalul ecranului are efect asupra sistemului vizual. Un ecran alb asigură o focalizare foarte bună.

Polaritatea Cercetările nu sunt concludente în a alege genul de polaritate preferat. Pe parcursul zilei poate fi alternată polaritatea spre a asigura o variaţie a stimulilor pentru ochi. Luminozitatea

49

Operatorul trebuie să regleze luminozitatea ecranului şi contrastul pentru a obţine confortul vizual maxim. Unii utilizatori au declarat că luminozitatea variabilă a ecranului pe parcursul zilei de lucru asigură relaxarea ochilor obosiţi.

Tipul şi dimensiunea caracterelor Înălţimea recomandată pentru caractere este între 2,5 mm şi 3,00 mm, fiecare dintre ele trebuind să fie foarte clar definită pe ecran. Standardele internaţionale stabilesc 80 de caractere pe linie şi 25 de linii pentru un ecran. Rezoluţia caracterelor de pe ecran depinde de dimensiunile matricei. Cele mai comune dimensiuni ale matricei sunt de 5x7 , 7x9 sau 9x11. Cu cât matricea este mai mare cu atât calitatea caracterelor este mai bună. Cele mai bune sunt caracterele constituite dintr-o matrice de cel puţin 7x9. Pentru lizibilitatea textului de pe ecran este important şi fontul caracterului (formatul acestuia). Terminalul video trebuie verificat la fiecare şase luni pentru a ne asigura că funcţionează conform prescripţiilor. Verificarea periodică se va desfăşura conform prescripţiilor producătorului. Ea va asigura şi o calitate corespunzătoare a caracterelor.

Scrolling (Defilarea textului) Operatorul trebuie să cunoască modul în care apare informaţia pe ecran şi să regleze capacităţile vizuale de urmărire şi de scanare în aşa fel încât informaţia să fie prezentată în ritmul înţelegerii. Fiecare operator o poate face în mod specific. “Pâlpâirea“ şi “vălurirea“ ecranului La computerele fabricate începând cu 1989 aceste probleme au fost eliminate. Aparatele de birou cu câmpurile magnetice de joasă frecvenţă (imprimante laser, copiatoare, FAX-uri) pot degrada imaginea de pe ecran.

Tastatura În conceperea tastaturii trebuie să se ţină seama de anumiţi factori: - dispunerea tastelor ; - dimensiunea acestora ; - unghiul şi înălţimea tastaturii ; 50

- rezistenţa la apăsare ; - culorile folosite pentru diferite funcţii ale tastelor. Tastaturile proiectate neergonomic pot determina dureri ale încheieturilor mâinii ce se pot transforma în incapacităţi permanente de mişcare. Sunt de preferat tastaturile mobile şi folosirea unui wrist pad (suport pentru încheieturi). Staţiile de lucru integrate unde ecranul, tastatura şi zona de amplasare a documentelor cu care se lucrează sunt în acelaşi plan, asigură o utilizare mai confortabilă a calculatorului.

Distanţa de lucru (anexa 8) Distanţa de la care se priveşte ecranul monitorului (47-70 cm) este mai mare decât distanţa normală pentru citit (30-40 cm), ceea ce duce la creşterea distanţei normale de focalizare. Preocupările recente legate de riscurile radiaţiilor cu frecvenţă scăzută au stabilit că distanţa optimă până la ecran este de 70 cm. Ea poate fi obţinută prin mărirea caracterelor pe ecran. Ochelarii speciali pentru computer (lentilele lor echilibrează sistemul vizual, reducând stresul) pot deveni un accesoriu obişnuit al utilizatorului de computere. Mobilierul şi designul locului de muncă Tipul şi designul mobilierului poate influenţa confortul vizual şi general al utilizatorului. Scaunele folosite în lucrul cu echipamentele de calcul trebuie să fie reglabile. Sunt excelente scaunele ergonomice, cu spătar reglabil care poate fi ajustat pentru a sprijini zona lombară. Computerul trebuie să fie aşezat pe un suport mobil care să permită reglarea poziţiei pentru eliminarea srtălucirii sau reflexiei. Un mediu de lucru optim de desfăşurare a activităţii depinde de cum sunt integrate intimitatea, confortul şi funcţionalitatea.

Strălucirea supărătoare Se poate diminua prin iluminarea adecvată a spaţiului de lucru, prin îndepărtarea computerului de sursa de lumină sau prin instalarea de paravane. Filtrele anti-strălucire sau acoperirile anti-reflexie pe lentilele ochelarilor pot fi utile.

51

Temperatura camerei Temperaturile extreme pot acţiona ca factori indirecţi de stres ce afectează concentrarea şi performanţele vizuale ale utilizatorului terminalului video.

Calitatea aerului Computerele trebuie plasate în locuri cu umiditate scăzută. Este de muncă.

salutară

tendinţa

de

a

se

interzice

fumatul

la

locul

Aerul închis poate afecta şi el capacitatea de desfăşurare a activităţii pentru perioade lungi.

Iluminarea încăperii Iluminarea în încăpere trebuie să fie de 3 ori mai puternică decât fundalul ecranului. Este de preferat să se folosească lămpi de birou în locul iluminării din plafon. Pentru citirea cărţilor se recomandă 100-200 Candeli. Conform Institutului Naţional de Standardizare American (ANSI) pentru staţiile de lucru cu computerul se recomandă 18-46 Candeli. Cu cât este mai mic contrastul între ecran şi mediul înconjurător, cu atât este mai bine. Astfel se reduce oboseala ochiului care nu mai trebuie să facă eforturi de adaptare de la o luminozitate la alta.

Suprafaţa pereţilor şi culoarea lor Pereţii trebuie să fie maţi şi într-o culoare pastel.

Zona de relaxare a privirii Operatorii trebuie să aibă în faţă un spaţiu deschis. Acesta creează posibilitatea odihnirii ochilor prin fixarea unor obiecte îndepărtate.

52

Zgomotul Odată cu trecerea de la maşina de scris la utilizarea computerului, nivelul zgomotului a fost redus simţitor. Surse cauzatoare de zgomot şi de distragere a atenţiei pot fi imprimantele zgomotoase sau celelalte persoane din încăpere.

Imagini reflectate Această problemă poate fi eliminată prin mutarea monitorului sau prin aplicarea unui filtru .

Tipul de activitate Un alt factor important de influenţare a stresului vizual îl reprezintă structura, cerinţele şi ritmul activităţii. Muncile complexe de natură psihică sunt în general grele şi obositoare mai ales pentru ochi. Activităţile relativ simple din birou precum cele de secretariat sau de introducere a datelor sunt stresante din cauza structurii şi ritmului. Fiind repetitive şi monotone ele sunt obositoare şi lipsite de satisfacţie. Studiile arată că lucrătorii care au un control scăzut asupra conţinutului şi vitezei muncii lor sunt cei mai vulnerabili la stres. Durata activităţii, a pauzelor, diversitatea sarcinilor şi rotaţia activităţilor influenţează, de asemenea, nivelul stresului. Perceperea activităţii Profilul psihologic al lucrătorului poate influenţa stresul indus de activitate. Felul în care acesta percepe activitatea pe care o depune este un factor determinant în stabilirea nivelelor de stres. Dacă mediul de desfăşurare a activităţii corespunde nevoilor şi capacităţilor persoanei, atunci plângerile referitoare la problemele de sănătate vor fi minime. Dacă individul şi munca sa nu sunt compatibili, atunci stresul ce rezultă inerent va fi amplificat de utilizarea computerului. Alţi factori care influenţează nivelul stresului includ: ameninţarea pierderii locului de muncă, evenimentele neprevăzute (căderea sistemului, întârzieri) şi izolarea socială (fig. 4).

53

Tastatura Caracteristicile ecranului Distanţa de lucru Mobilier şi proiectarea echipamentului

Contr Culoa Polar Lumin şi “v

COMPUTER

COMPUTER

OPERATORUL UMAN

Temperatura camerei Variaţia sarcinilor de lucru Calitatea aerului Perioade de odihnă Iluminarea camerei Suprafaţa şi culoarea pereţilor Strălucire supărătoare Zgomot Imagini reflectate

Perceperea activităţii Sănătatea vederii Lentile de contact Ochelari pentru computer

lucru Perio

Fig. 4 Factorii din mediul de lucru cu computerul care influenţează stresul vizual Pe lângă organizarea activităţii sunt şi condiţii fizice sau de mediu specifice fiecărui loc de muncă ce pot influenţa nivelul de stres: iluminare insuficientă, zgomote peste nivelul admis, calitatea necorespunzătoare a aerului, spaţiul inadecvat de desfăşurare a activităţii şi designul incorect al mobilierului şi staţiilor de lucru. Pot să apară reacţii adverse la stresul determinat de folosirea computerului: evitarea activităţilor specifice, disconfort sau adaptări greşite ale vederii. Tabelul 8 prezintă informaţii privind legătura dintre sarcinile de serviciu pentru folosirea terminalelor video şi diverşi factori ce pot cauza stresul. Datele cuprinse în tabel arată că activităţile diferă foarte mult din punct de vedere al interacţiunii omcomputer. Tabel 8 Categorii de sarcini specifice folosirii terminalelor video Viteza de Sarcini de introducere a lucru datelor IntroduMare cere date Extragere Medie de dat ComuMedie/

Cerinţe vizuale

Întreruperi

Controlul Decizii vitezei de de luat lucru

Document sursă Numai ecran Numai

Foarte puţine

Redus

Puţine

Câteva

Variază

Câteva

Pauze

Variază

Câteva

54

nicare interactivă Procesare text Programare

ecran intermitentă Medie/ Ecran/doc. Puţine

Câteodată Variază

intermitentă Mică/ Doc./ecran Frecvente Mare intermitentă

Numeroase

Vederea şi poziţia de lucru De foarte multe ori stresul vizual este legat de problemele de poziţie: dureri de cap, de umeri, dureri ale încheieturilor mâinii sau ale spatelui. Designul computerului nu ne permite să vedem în acelaşi timp tastatura şi imaginea pe ecran. Datorită proastei legături dintre activităţile vizuale şi cele motorii, ochii sunt supuşi stresului. Medicul optometrist Allan Grant propune denumirea de Homo quintadus pentru descrierea speciei ce s-a dezvoltat din Homo sapiens şi care deţine o vedere perfect adaptată activităţilor desfăşurate la distanţe mici. El consideră că cea mai eficientă modalitate de obţinere a confortului la utilizarea calculatorului o constituie schimbarea designului acestuia, nu adaptarea sistemului vizual al individului.

TDV şi stresul Stresul resimţit la locul de muncă depinde de tipul activităţii şi de natura individului. Unele activităţi sunt mai stresante decât altele. Diferă însă reacţia fiecărui individ la acesta. Stresul vizual duce la modificări ale ritmului cardiac, ale respiraţiei şi la alte simptome de stres. Expunerea excesivă la factori de stres poate avea ca rezultat apariţia unor probleme mentale sau sociale grave (anxietate, deprimare, oboseală, iritabilitate, productivitate scăzută şi creşterea absenteismului). Unele activităţi repetitive, izolate social conduc la un nivel ridicat al stresului (controlorii de trafic aerian sau operatorii de introducerea datelor). Mult mai uşoare din punct de vedere al stresului sunt activităţile la care desfăşurarea programului şi stabilirea termenelor rămân la aprecierea individului. În consecinţă, munca specialiştilor şi a celor din posturi de conducere au cel mai mic nivel de stres legat de utilizarea terminalului video . Dr. J.R. Pierce de la Universitatea din Alabama a studiat dovezile fiziologice ale stresului vizual. În urma studiului a rezultat o legătură între tipul activităţii şi nivelul de stres. Deseori caracteristicile activităţii şi nu individul constituie cauza stresului (fig. 3).

55

Stres vizual Maxim

Activitate Controlor trafic aerian Intoducerea datelor Contabilitate Procesare de text

Mediu

Secretară Editor Autor

Minim

Posturi de conducere

Fig. 3. Nivelul stresului vizual pentru diferite tipuri de activităţi 3.1.4. Măsuri pentru prevenirea stresului vizual

1. Terminalul video şi poziţia nenaturală a ochilor Utilizarea unui calculator nu se aseamănă deloc cu actul tradiţional al cititului. Există o mare diferenţă între a privi o foaie albă de hârtie acoperită cu litere negre, care reflectă lumina, şi a privi un ecran (de obicei negru), care este autoiluminat şi care este acoperit cu numeroase caractere colorate. Lumina suplimentară care provine de la un ecran de calculator este suficient de puternică şi necesită o utilizare minimă a celei naturale sau a celei artificiale. Lumina emanată din ecranul calculatorului trece printr-un proces de reîmprospătare continuă a unui înveliş de fosfor, aşa încât imaginea să nu pălească. Aceast㠓reîmprospătare“ trebuie realizată cu o viteză de aproape 60 de ori pe secundă, în caz contrar utilizatorii vor sesiza o uşoară licărire, asemănătoare celei produse de vechile tuburi fluorescente de iluminat. Marea diversitate a tipurilor de monitoare generează diverse rate de licărire. Pentru utilizatori, acest lucru poate fi deosebit de stresant.

56

Ca o soluţie împotriva acestui fenomen se poate diminua capacitatea de strălucire a ecranului, dar şi acest lucru poate conduce la apariţia altor probleme. Există o mare diferenţă între poziţia naturală a ochilor atunci când citim şi poziţia nefirească a ochilor atunci când privim ecranul unui calculator. Poziţia dreptînainte a operatorilor pe calculator este nenaturală şi diferă mult de poziţia convenţională, adoptată în timpul cititului. Muşchii globului ocular “se lupt㓠pentru a realiza acel echilibru necesar pentru a fixa şi a reţine imaginea. Această stare de permanentă încordare conduce la apariţia unor simptome neplăcute, precum oboseala şi durerile de cap. În mod ideal, ecranul unui calculator ar trebui poziţionat la circa 10 inch (25,4 cm) sub linia orizontală a privirii.

Strălucirea emanată de ecranul calculatorului Termenul de strălucire desemnează orice împrăştiere exterioară a razelor luminoase. Într-un birou există numeroase surse care produc strălucire: lămpi impropriu poziţionate, tuburi fluorescente, lumina exterioară (lumina zilei), suprafeţele cu un grad mare de reflexie şi orice obiect iluminat (pe care cade lumina). Suprafaţa din sticlă a unui ecran de calculator poate avea un grad mare de reflexie. În timp ce ochii operatorului pe calculator se află poziţionaţi drept-înainte, ei sunt influenţaţi de sursele externe de iluminare şi, în special, de lumina provenind din plafon. Există numeroase modalităţi pentru a reduce strălucirea: Ataşarea la monitorul calculatorului a unor filtre anti-strălucire. Filtrele obişnuite sunt realizate din sticlă sau din fibre de plastic. Fiecare tip de filtru are avantajele sale. Ecranele din sticlă sunt în general mai bune. În ciuda faptului că sunt costisitoare şi necesită o curăţire frecventă, sunt excelente în reducerea strălucirii. O a doua modalitate vizează poziţionarea corectă a ecranului calculatorului. În timpul în care nu utilizăm calculatorul putem poziţiona ecranul acestuia în aşa fel încât să nu reflecte în nici un fel lumina. Iluminarea birourilor. Cercetătorii au remarcat că numeroase birouri sunt improprii pentru utilizarea calculatoarelor din punct de vedere al strălucirii.

57

Iluminarea birourilor în care se utilizează calculatoarele ar trebui să fie de trei ori mai puternică decât lumina produsă de ecranul pe care îl folosim în mod obişnuit. Tradiţionalele filtre de lumină plasate pe plafoane şi care utilizează tuburile fluorescente sunt adesea o sursă considerabilă de strălucire. Aceste dispozitive pot fi adaptate în aşa fel încât să direcţioneze lumina în jos, în unghi drept, în loc să o împrăştie în toate direcţiile. Această metodă contribuie la crearea unei ambianţe plăcute şi liniştitoare pentru ochi. Utilizarea unor ochelari speciali pentru lucrul pe calculator. S-a demonstrat că folosirea acestor ochelari duce la creşterea confortului vizual. Se pare că vor deveni accesorii pentru utilizatori. Lentilele ochelarilor obişnuiţi nu pot asigura flexibilitatea necesară lucrului cu computerul. Lentilele speciale bifocale pentru computer au porţiunea de sus proiectată pentru urmărirea ecranului, în timp ce partea de jos este realizată pentru a urmări textul scris. Lentilele trifocale sunt şi mai specializate, asigurând zone pentru computer, pentru text şi pentru privirea la distanţă. Există şi lentile noi, cu design modern, care permit modificări gradate ale puterii lentilelor în funcţie de variaţia distanţei. Lentilele colorate acoperite cu straturi anti-reflexie sunt câteodată utile ca elemente adiţionale pentru creşterea confortului la urmărirea ecranului computerului. Persoanele trecute de 40 de ani suferă deja din cauza dificultăţilor de concentrare asupra obiectelor aflate la mici distanţe. Acest lucru este un rezultat al modificărilor ce survin în structura aparatului vizual, din cauza înaintării în vârstă. În această situaţie se recomandă utilizarea ochelarilor obişnuiţi pentru citit şi a ochelarilor speciali pentru lucrul cu calculatorul, care echilibrează această disfuncţie naturală. În lucrul cu calculatorul nu se recomandă folosirea lentilelor de contact, acestea produc senzaţii de disconfort după un număr de ore petrecute în faţa monitorului. Munca pe calculator necesită îngrijiri speciale ale vederii. Dintre acestea menţionăm necesitatea unui examen periodic al vederii. Operatorii pe computer trebuie să facă un control al vederii şi al stării de sănătate a ochilor în fiecare an. Controlul ochilor trebuie făcut de un optometrist sau de un oftalmolog familiarizat cu cerinţele vizuale ale utilizării computerului. Iată ce aspecte trebuie să cuprindă un astfel de examen: - sănătatea ochiului; - acuitatea vederii la distanţă; - acuitatea vederii de aproape; 58

- cât de bine lucrează ochii împreună (bi-ocularitatea); - capacitatea de lucru la distanţe mici; - evaluarea capacităţilor de focalizare; - semne sau simptome precoce de stres vizual. Este necesar să-i furnizăm medicului oftalmolog cât mai multe informaţii despre condiţiile de lucru şi de iluminare ale locului de muncă, informaţii despre timpul pe care îl petrecem în faţa calculatorului şi despre eventualele simptome pe care le resimţim. În birourile în care există aparatură hardware, există filtre de aer pentru a capta eventuala umezeală care ar putea afecta această aparatură şi pentru a îmbunătăţi condiţiile de siguranţă a calculatoarelor. Folosirea acestor filtre generează însă apariţia prafului care la rândul său conduce la apariţia altor probleme de ordin tehnic. Operatorii pe calculator au tendinţa de a clipi mai rar, din cauza lucrului la distanţe mici şi de aceea suferă de senzaţia exterm de neplăcută a “prăfuirii “ globilor oculari. În această situaţie se recomandă folosirea unor picături speciale recomandate de către medicul oftalmolog.

Terapia vizuală Este vorba despre un program special prin care operatorii pe calculator sunt învăţaţi cum să-şi folosească ochii într-un mod cât mai corect şi cu minimum de efort. Acest lucru presupune urmarea unui program special ce cuprinde tehnici şi proceduri care ajută indivizii să-şi îmbunătăţească toate aspectele ce ţin de sănătatea analizatorului vizual, incluzând coordonarea generală a ochilor, coordonarea mână-ochi, mişcările ochilor şi elemente legate de focalizare.

Testarea vizuală Un program recent, care şi-a dovedit din plin eficienţa în realizarea de teste privind monitorizarea simptomelor stresului vizual este programul Eye-CEE (The Eye - Computer Ergonomic Evaluation System for UVD users) şi constă în completarea unui chestionar on-line şi în urmarea unor teste de vedere. Programul îşi propune să constate dacă simptomele pe care le acuză operatorii pe calculator sunt generate sau nu de condiţiile de mediu. Rezultatele acestor teste pot fi consultate de către medicul oftalmolog, cel mai în măsură să recomande un tratament recuperator adecvat. 59

5. Tehnica celor “3 B“ Există numeroase metode pe care le putem urma singuri pentru a reduce stresul vizual. Aceste metode sunt cunoscute sub numele universal de Tehnica celor 3 B (Blink, Breathe, Break). Blink (clipirea) Clipitul reprezintă o funcţie automată a aparatului vizual. Este cel mai rapid act reflex din organismul uman. În mod normal, un om clipeşte de circa 15 ori pe minut. Cel mai adesea clipim atunci când suntem neliniştiţi, supăraţi, nervoşi, atunci când vorbim sau când ne concentrăm asupra unui anumit lucru. Clipitul permite ochilor să se odihnească timp de câteva secunde şi contribuie la curăţirea şi la umezirea suprafeţei globilor oculari; prin urmare, la menţinerea unei vederi clare. Fiindcă clipitul este un act reflex trebuie ca iniţial să ne concentrăm atenţia asupra menţinerii unei rate normale a clipitului în timp ce lucrăm în faţa unui calculator; după aceea, vom putea clipi într-un mod cât mai natural. Breathe (respiratul) Organismul uman este un adevărat sistem, specializat în realizarea schimbului de oxigen şi de dioxid de carbon care este emanat în urma actului respiraţiei. Atunci când suntem puşi în faţa unei situaţii limită avem tendinţa de a ne reţine respiraţia, pentru că ritmul acesteia controlează activitatea musculară. Atunci când ne reţinem respiraţia, nici măcar nu băgăm de seamă faptul că anumiţi muşchi din corpul nostru se contractă. Un ritm normal al respiraţiei ne relaxează muşchii, chiar şi pe aceia ai aparatului vizual. Break (pauza) Din cauza intensei concentrări de care dau dovadă operatorii pe calculator, nu este de mirare că organismul uman are nevoie de pauze de relaxare. Ochii noştri nu au fost construiţi pentru a lucra prea multă vreme la distanţă mică. Cercetătorul american Anshel Jeffrey a elaborat un program ergonomic pentru relaxarea aparatului vizual, program ce se bazează pe luarea unor pauze. Aceste pauze au fost reunite sub denumirea de Micro, mini and maxi Breaks. Pauzele “ Micro“ durează circa 10 secunde şi ar trebui luate din 10 în 10 minute. Terapia constă în concentrarea privirii asupra unui punct situat la aproximativ 10 paşi distanţă. Subiectul trebuie să respire şi să privească clipind rar. În tot acest 60

răstimp subiectul trebuie să continue să-şi rotească globii oculari şi să-şi fixeze privirea asupra unui obiect îndepărtat. Pauzele “ Mini“ trebuie luate din oră în oră şi trebuie menţinute circa 5 minute. În timpul acestei terapii subiectul trebuie să stea în picioare şi să-şi întindă muşchii şi membrele. În tot acest răstimp, ochii subiectului trebuie să continue să se rotească pentru a-i relaxa. Aceste exerciţii vizuale sunt recomandate de medicul oftalmolog. Pauzele “ Maxi“ pot fi luate în timp ce servim o gustare sau o cafea. Această terapie presupune ridicarea subiectului de la masa de lucru şi punerea în mişcare a sângelui prin intermediul mersului. Această terapie trebuie repetată o dată la câteva ore.

6. Poziţia la locul de muncă (anexa 9) Situaţia ideală a lucrului pe calculator ar fi cea în care toate condiţiile de mai jos sunt satisfăcute simultan: 1. Ecranul, documentul şi consola se află toate la aceeaşi distanţă de ochii utilizatorului. Suporturile documentelor au posibilitatea să poziţioneze documentul la aceeaşi distanţă cu ecranul computerului. 2. Ţineţi picioarele bine aşezate pe pământ atunci când sunteţi aşezat. Utilizatorii scunzi pot folosi un suport pentru picioare. 3. Trunchiul stă drept dar înclinat cu aproape 20 de grade din şolduri. 4. Nu îndoiţi mâna din încheietură atunci când tastaţi. Îndoirea încheieturii poate duce la afecţiuni date de încordare repetată. Asiguraţi-vă că încheieturile nu se sprijină pe o margine ascuţită atunci când tastaţi. 5. Menţineţi coapsele în poziţie orizontală cu picioarele aşezate cu toată talpa pe sol sau pe un suport dacă este nevoie. 6. Partea de sus a braţului va fi în poziţie verticală atunci când folosim terminalul video. 7. Antebraţul va fi în poziţie orizontală sau uşor coborât. 8. Suprafeţele terminalului şi/sau ale documentului vor fi la o înălţime astfel încât picioarele să nu atingă partea de dedesubt a mesei. Un test simplu pentru verificarea respectării normelor ergonomice în lucrul cu noile echipamente de calcul poate fi următorul:

61

Dacă la următoarele întrebări răspunsul este DA, trebuie să consulţi un optometrist Apar dureri de cap după aproximativ 25-30 de minute de lucru pe calculator? Apare senzaţia de oboseală a ochilor însoţită de dureri în jurul acestora după aproximativ 20-30 de minute? Vederea este uneori neclară după folosirea calculatorului? Literele, numerele, simbolurile apar neclar pe ecran şi nu pot fi distinse, chiar după ce monitorul a fost reglat? Pierzi frecvent rândul documentului după care se face copierea, după ce priveşti ecranul? Apare uneori imaginea dublă? Apare senzaţia de ochi uscaţi sau iritaţi după 20-30 de minute de folosire a calculatorului? Apare fenomenul de înroşire a ochilor după 20-30 de minute?

2. Dacă răspunsul este NU la următoarele întrebări, staţia de lucru nu este corect concepută din punct de vedere ergonomic. Monitorul şi tastatura sunt detaşabile? Centrul ecranului se găseşte mai jos cu 4-5 inch de nivelul ochilor? Ecranul pivotează dintr-o parte în alta? Înălţimea ecranului este ajustabilă? Caracterele de pe ecran pot fi uşor citite de la o distanţă de 27-29 inch? Este nivelul iluminatului din cameră confortabil, iar sursele de lumină sunt corect poziţionate? Există un filtru de reducere a strălucirii ecranului? Este tastatura destul de grea pentru a sta fixă în timpul lucrului? Are tastatura 1 inch ori mai puţin în grosime? Există feedback adecvat la apăsarea unor taste (ex. sunete)? Tastatura are dimensiunile şi tastele standard? Există taste numerice separate? 62

Există spaţiu adecvat pentru întreg echipamentul? Suprafaţa mesei permite poziţionarea monitorului şi tastaturii la distanţele dorite? Există un suport vertical pentru documentele după care se face copierea? Există spaţiu pentru sprijinirea încheieturilor în timpul folosirii tastaturii? Suprafaţa de lucru (mesele) au marginile rotunjite? Suprafaţa de lucru permite folosirea confortabilă a ambelor mâini? Sunt toate materialele necesare lucrului (manuale, cărţi de referinţe, dischete) uşor de găsit? Scaunul permite un suport confortabil pentru spate? Scaunul permite înclinarea spătarului independent de platformă? Poziţia şi unghiul spătarului pot fi ajustate? Platforma are marginile rotunjite? Platforma permite ajustări? Suprafaţa de sprijin este sigură (ex. picioare cu 5 role)? Scaunul are braţe. Pot fi poziţionate astfel încât să nu interfereze cu mutarea scaunului şi cu poziţia corectă? Ai o poziţie relaxată în faţa calculatorului? În poziţia normală de lucru, capul este aplecat în faţă nu mai mult de 200 ? Umerii sunt relaxaţi? Poziţia încheieturilor mâinilor este “neutră“? Cotul permite flexarea la 90-1000? Poziţia şezând nu necesită răsucirea coloanei? Poţi lucra confortabil fără schimbări frecvente ale poziţiei? Temperatura camerei este în jur de 20-220 C? Camera are o bună ventilaţie, fără curenţi puternici? După fiecare oră de lucru iei o pauză de 10-15 minute? 63

Calculatorul se află într-o zonă în care fumatul este interzis? 3. Dacă răspunsul este DA la următoarele întrebări, trebuie să consulţi un medic. Apar dureri în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebraţe în timpul lucrului pe calculator? Durerile în degete, în mâini, în încheieturi sau în antebraţe apar după mai multe ore de la încetarea lucrului? Ai pierdut mobilitatea unor părţi ale mâinilor sau mobilitatea a devenit mai limitată de când ai început să lucrezi la calculator? Muşchii gâtului, umerilor sau spatelui au devenit mai rigizi sau încep să doară după lucrul pe calculator?

Computerul ne îmbunătăţeşte viaţa, dar nu ne fereşte de anumite riscuri privind sănătatea. Aici am analizat numai influenţa asupra vederii. În plus, pe lângă ochi, problemele care mai pot apărea sunt: 1. probleme musculare şi ale scheletului; 2. stresul; 3. efectele datorate radiaţiilor. Pentru evitarea riscurilor asociate cu utilizarea computerului trebuie întreprinse acţiuni în mai multe direcţii: cercetare, educaţie şi legislaţie. Multe din studiile existente nu au condus la rezultate concludente. Educaţia publicului, în special a utilizatorilor de computere, poate juca un rol cheie în controlul riscurilor. Un public bine informat poate hotărî asupra unor standarde de fabricaţie şi a unei legislaţii pentru protecţia utilizatorului de terminal video. Reglementările legale pentru utilizarea computerelor trebuie formulate pe baza descoperirilor ştiinţifice şi a cerinţelor unui public informat. Consiliul pentru Probleme Ştiinţifice al Asociaţiei Medicale Americane a publicat în anul 1987 câteva recomandări cu privire la efectele ecranelor calculatoarelor asupra sănătăţii omului: 1. Institutul Naţional pentru Protecţia Muncii şi Sănătate şi alte grupuri vor continua investigaţiile privind plângerile operatorilor pe terminale video, acordând o atenţie deosebită ergonomiei şi măsurilor de reducere a stresului, pentru micşorarea disconfortului lucrătorilor şi pentru îmbunătăţirea mediului de desfăşurare a activităţii. 64

2. Asociaţia Medicală Americană (AMA) va încuraja conducerea instituţiilor să trateze cu interes importanţa interfeţei “om-maşină“, să asigure un mediu de lucru corespunzător şi să încurajeze comunicarea efectivă între proiectanţii sistemului şi utilizatori. 3. AMA va continua să urmărească acest domeniu şi să alerteze medicii şi alte părţi implicate dacă sunt sugerate şi alte aspecte negative. Deşi problema utilizării calculatoarelor în condiţii ergonomice este neclară şi în ţările dezvoltate, considerăm că este necesară la noi în ţară elaborarea unei legislaţii specifice care să cuprindă reglementări clare pentru utilizatorii computerelor, care să cuprindă norme de securitate şi unele facilităţi salariale sau legate de timpul de lucru. 3.2. Probleme generate de folosirea Internet-ului

Internetul nu este o reţea de calculatoare cum de multe ori se spune greşit, ci este o reţea de reţele. Este o colecţie mondială de tot fel de calculatoare şi de reţele de calculatoare legate între ele. În anii 60, Internetul a fost iniţial un experiment al Departamentului Apărării al Statelor Unite, care urmărea să-i ajute pe oamenii de ştiinţă şi pe cercetătorii răspândiţi pe suprafeţe mari să lucreze împreună, folosindu-se cu toţii de puţinele şi de costisitoarele calculatoare şi de fişierele acestora. Acest obiectiv a necesitat crearea unui grup de reţele interconectate care să funcţioneze ca o unitate coordonată. Războiul rece a stârnit interesul pentru o reţea care să reziste unui atac aerian. Dacă o parte a reţelei ar fi fost distrusă, datele şi informaţiile ar fi continuat să circule spre destinaţie cu ajutorul părţilor componente care au supravieţuit. Astfel, în Internet responsabilitatea dirijării mesajelor a fost distribuită în toată reţeaua, nefiind centralizată într-un singur loc. Impactul Internetului asupra vieţii noastre este mai mare decât influenţa pe care a avut-o Revoluţia industrială în schimbarea societăţii secolului XVIII. Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu efectuat de prestigiosul Centru de Cercetări Henley din Marea Britanie, studiu finanţat de corporaţia americană CISCO SYSTEM, liderul mondial în construcţia reţelelor pentru Internet. Raportul Impactul Internetului în Europa relevă schimbările radicale produse în modul nostru de a trăi, de a munci, de a învăţa şi de a ne petrece timpul liber. Spre exemplu, cumpărăturile în cyberspaţiu reprezintă un paradis pentru 13% din numărul bărbaţilor care utilizează Internetul, datorită faptului că se fac mult mai rapid. Acest motiv convinge, din păcate, numai 2% din femei să cumpere on-line. Însă, din totalul utilizatorilor, doar 19% privesc Internetul ca pe un mijloc de a cumpăra diverse lucruri, pentru că 46% îl descriu ca pe o sursă de informaţii, 24% ca pe un mijloc de a fi în contact cu ceilalţi oameni şi 10% ca pe o sursă de distracţie. De la inventarea sa în 1980, numărul reţelelor a crescut (după unele estimări în prezent sunt peste 30 000). Şi numărul utilizatorilor a crescut spectaculos an de an,

65

astfel că la sfârşitul anului 1999 acesta va ajunge la 400 de milioane. Este dificil de făcut o prognoză, dar se pare că, în 10 ani, numărul utilizatorilor se va dubla. Cert este un singur lucru: firmele de echipamente pentru Internet vând astăzi mai multe consumabile decât cele de echipament pentru IT (tehnologia informaţiei). Mai mult decât atât, raportul Centrului de Cercetări Henley a analizat şi implicaţiile sociale. Concluzia: cei care au acces la Internet la locul de muncă sunt mult mai bine informaţi, mai productivi, însă din cauza abundenţei de date de procesat, numărul orelor de lucru este în creştere, proporţional cu acumularea oboselii şi stresului. Ce fel de informaţii putem localiza pe Internet? El oferă o colecţie de date care se îmbogăţeşte într-un ritm rapid, colecţie ce cuprinde subiecte de la medicină la ştiinţă şi tehnologie. El prezintă un material complet din domeniul artelor, precum şi materiale de cercetare pentru studenţi şi materiale referitoare la recreere, la divertisment, la sport şi chiar posibilităţi de găsire a unui loc de muncă. Prin Internet putem avea acces la almanahuri, la dicţionare, la enciclopedii şi la hărţi. Cu toate acestea, există unele aspecte neliniştitoare care trebuie analizate. Poate fi considerat sănătos tot ceea ce se găseşte pe Internet? Ce măsuri de siguranţă ar trebui luate? Întrebări pe care ar trebui să şi le pună şi lucrătorii din birouri, acum când majoritatea structurilor utilizează Internet-ul. Înainte de a analiza aceste probleme vom prezenta pe scurt serviciile şi resursele pe care le oferă Internetul.

Poşta electronică O resursă obişnuită oferită de Internet este un sistem internaţional prin care se poate trimite şi primi poşta electronică, cunoscută sub numele de e-mail. De fapt, poşta electronică reprezintă o mare parte a traficului de pe Internet şi pentru mulţi este singura resursă pe care o utilizează.

Grupurile de discuţii Un alt serviciu bine cunoscut poartă numele de UseNet. Acesta oferă accesul la newsgroup pentru discuţii în grup axate pe un anumit subiect. O variantă a acestui serviciu este sistemul de avizier electronic (BBS). Sistemele BBS sunt asemănătoare UseNet-ului, cu excepţia faptului că toate fişierele sunt localizate pe un singur calculator care de obicei este întreţinut de o persoană sau de un grup.

Partajarea fişierelor (transferul de fişiere)

66

Acest serviciu permite transferul fişierelor de date de la un calculator la altul. În felul acesta se pot prelua de pe diferite calculatoare programe şi orice tip de document electronic. Pentru a utiliza acest serviciu este necesar un program FTP (File Transfer Protocol) cu ajutorul căruia utilizatorul se poate conecta la un server FTP aflat la distanţă. Serverul este identificat printr-o adresă Internet. Accesul la un astfel de server este permis, de regulă, utilizatorilor înregistraţi care au drept de acces.

World Wide Web (WWW) Această componentă a Internetului numită mai simplu Web permite utilizatorilor să folosească o idee demodat㠖 cea a notelor de subsol – într-un mod cu totul nou. Când un autor al unui articol de revistă sau al unei cărţi introduce o notă de subsol, cititorul examinează subsolul paginii şi probabil este îndrumat spre o altă pagină sau spre altă carte. Web-ul poate face în esenţă acelaşi lucru, folosind o tehnică ce va sublinia sau evidenţia un cuvânt, o expresie sau o imagine din document. Cuvântul sau expresia evidenţiată arată utilizatorului că există un alt document asociat primului. Acest document poate fi accesat şi afişat imediat pe ecran. Documentul de acest tip poartă numele de hypertext. De asemenea Web-ul face posibilă şi stocarea şi regăsirea sau redarea fotografiilor, a imaginilor fixe şi a celor animate şi a secvenţelor video şi audio. Utilizând un astfel de instrument clienţii pot să vadă rapid şi uşor informaţiile şi imaginile grafice stocate, probabil, pe calculatoare aflate la mii de km distanţă. Utilizarea unui browser Web seamănă foarte mult cu o călătorie adevărată, numai că aceasta se face mult mai uşor. Acest tip de călătorie poartă numele de navigare sau surfing pe Internet. Societăţile comerciale şi alte organizaţii au început să folosească Web-ul ca mijloc de publicitate pentru produsele sau pentru serviciile lor. Ei creează o pagină Web, un fel de vitrină electronică. Odată ce adresa paginii Web este cunoscută, posibilii clienţi pot afla informaţii despre firma respectivă.

Chat-ul (discuţii prin Internet) Acest serviciu permite unui grup de persoane să-şi transmită mesaje într-un timp foarte scurt. Deşi este utilizat de diferite categorii de vârstă, el este foarte popular în rândul tinerilor. Odată conectat, utilizatorul este pus în legătură cu o mulţime de alţi utilizatori din toată lumea. Aşa-numitele spaţii de discuţii permit gruparea discuţiilor pe anumite teme cum ar fi science-fiction, film sau sport. Toate mesajele tastate într-un astfel de spaţiu apar aproape simultan pe ecranele calculatoarelor tuturor participanţilor la discuţii. Aceste spaţii sunt active în general 24 de ore pe zi. Internetul dispune, cu siguranţă, de un mare potenţial pentru informare şi pentru comunicaţii zilnice. Totuşi, dacă i se ia poleiala tehnologiei de vârf, iese la

67

iveală faptul că Internetul este asaltat de unele dintre aceleaşi probleme care au afectat timp îndelungat televiziunea, telefonul, ziarele şi bibliotecile. Prin urmare, ne putem întreba pe bună dreptate:Este întregul conţinut informaţional al Internetului “sănătos“? În numeroase rapoarte s-a arătat că pe Internet există material informaţional nepotrivit în special pentru tineri. Unii susţin că aceasta este absolut o exagerare, mai ales că descoperirea unor astfel de materiale cere eforturi mari, conştiente şi deliberate. Din păcate, astfel de materiale există şi ele pot fi cu multă uşurinţă localizate, de aceea ar fi înţelept ca cei care au acces sau oferă acces la Internet să fie prudenţi. O altă problemă o reprezintă timpul pe care utilizatorii îl petrec în faţa calculatoarelor navigând pe Internet. Statisticile arată că acesta este cam de 6 ore pe săptămână, dar timpul de acces la Internet în rândul tinerilor este cu mult mai mare. Specialiştii artă că navigarea pe Internet a devenit una dintre activităţile care creează cea mai mare dependenţă. Pe Internet există o mulţime de subiecte interesante şi nenumărate lucruri noi de descoperit. De fapt, Internetul este o imensă colecţie de biblioteci care te îmbie vizual. Ca să vizitezi doar o mică porţiune din această bibliotecă de biblioteci sunt necesare zile şi nopţi. Aşa cum arătam în acest capitol, rămânerea mult timp în faţa calculatorului determină stresul vizual şi efectele sale indirecte. Securitatea informaţiilor şi confidenţialitatea mesajelor reprezintă o altă problemă a Internetului. De exemplu, un mesaj e-mail trimis trebuie văzut numai de către destinatar. Însă, în timp ce “scrisoarea“ se află pe drum, o persoană isteaţă şi probabil lipsită de scrupule sau un grup de persoane s-ar putea să intercepteze corespondenţa. Pentru aşi proteja mesajele, unele persoane folosesc produsele soft e-mail ca să-şi codifice conţinutul scrisorii înainte de a o expedia. Destinatarul are şi el nevoie de un soft asemănător pentru a decodifica textul. Recent s-au purtat multe discuţii pe tema schimbului pe Internet de cărţi de credit şi de alte informaţii secrete în scop comercial. Deşi se aşteaptă să se realizeze inovaţii importante pentru întărirea securităţii, Dorothy Denning, analistă în securitatea calculatoarelor declara: “Este imposibil să se realizeze sisteme care să asigure o securitate absolută, însă riscul poate fi redus considerabil, probabil la un nivel proporţional cu valoarea informaţiei stocate pe sisteme şi cu ameninţarea ce vine din partea spărgătorilor de reţea (hackers), cât şi a celor care au acces la informaţiile confidenţiale“. Din păcate nu se poate realiza o securitate absolută în nici un sistem de calculatoare, indiferent că este sau nu conectat la Internet. Cea mai mare parte din materiale şi multe dintre serviciile disponibile pe Internet au, indiscutabil, valoare informaţională şi pot servi unui scop util. Un număr tot mai mare de firme stochează documentaţia internă pe reţelele lor private, adică pe Intraneturi. Apariţia conferiţelor video şi audio face posibilă schimbarea în permanenţă a programului călătoriilor şi al întâlnirilor de afaceri. Companiile producătoare de soft utilizează Internetul pentru distribuirea produselor, ceea ce reduce substanţial costurile. Multe servicii care în prezent folosesc angajaţi pentru

68

încheierea tranzacţiilor, cum ar fi companiile de turism, vor fi obligate să concedieze oamenii pentru că acum contractele se pot încheia prin intermediul Internetului. Într-adevăr, Internetul a avut urmări profunde şi va continua probabil să aibă asupra vieţii noastre, fiind un important mijloc de răspândire a informaţiilor, de conducere a afacerilor şi de comunicare. Asemenea celor mai multe instrumente, Internetul are utilizări folositoare. Însă, aşa cum arătam, poate fi utilizat şi într-un mod greşit. Unii pot alege explorarea laturilor pozitive ale Internetului, în timp ce alţii pot alege segmentele negative.

4. PROTECŢIA MUNCII ÎN BIROU

4.1. Conţinutul protecţiei muncii Dezvoltarea şi modernizarea societăţii, evoluţia omului au dus la apariţia unor noi domenii de muncă, la dezvoltarea şi la perfecţionarea proceselor de producţie. Totodată a crescut volumul şi complexitatea mijloacelor de muncă şi a tehnologiilor de fabricaţie care evoluează şi se modernizează în fiecare zi. Odată cu acestea au crescut numărul solicitărilor şi factorii de risc, au crescut riscurile de producere a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Astfel, prevenirea acestor accidente şi boli a început să devină o preocupare importantă a omului. În acest sens, au apărut noi concepte de protecţie şi de securitate a muncii care se referă la asigurarea stării generale de sănătate şi a integrităţii fizice şi psihice a întregului personal. Totalitatea măsurilor tehnice, sanitare, juridice şi organizatorice, având drept scop asigurarea celor mai bune condiţii de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi a accidentelor de muncă reprezintă domeniul protecţiei muncii. De asemenea, protecţia muncii are în vedere asigurarea unor condiţii de muncă speciale pentru cei care efectuează munci grele şi vătămătoare, pentru munca femeilor şi a tinerilor. Scopul principal al programelor şi al reglementărilor legale privind protecţia şi securitatea muncii este de a preveni leziunile şi accidentele de muncă. În statele dezvoltate există pachete de legi care protejează salariatul. De exemplu, în Marea Britanie sănătatea şi securitatea angajaţilor care lucrează în birouri este protejată prin Legea privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă din 1974. Deşi acest act este redactat numai în termeni generali, Ministerul Muncii are putere de a redacta regulamente specifice pentru diferite locuri de muncă după consultarea Comisiei pentru Sănătate şi Securitate. Acte legislative anterioare (Legea din 1961 privind fabricile şi birourile, cel din 1963 privind magazinele şi căile ferate) au rămas în vigoare pentru a furniza regulile generale. În reglementările actuale cu privire la munca de birou, de exemplu, gravidelor le este interzis lucrul la videoterminale sau nivelul radiaţiilor X răspândite de monitoare trebuie să se încadreze în anumite limite precizate de standarde internaţionale. La noi în ţară protecţia muncii este reglementată în Constituţia României ca o 69

importantă problemă de stat care antrenează preocupări şi răspunderi multilaterale şi la toate nivelurile din partea celor care organizează şi conduc activitatea productivă. [1] Codul muncii (Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972) conţine prevederi potrivit cărora “protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor…, precum şi introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului ştiinţei şi tehnicii moderne“. Noile reglementări legale cu privire la protecţia muncii, respectiv Legea nr. 90/1996 (Legea protecţiei muncii) şi normele metodologice de aplicare a acesteia, au îmbogăţit aceste prevederi. De asemenea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Sănătăţii elaborează norme privind protecţia şi securitatea muncii, obligatorii pe întreaga economie, iar ministerele şi departamentele pe ramuri de activitate au obligaţia de a elabora norme specifice de protecţie şi de securitate a muncii pentru fiecare loc de muncă. Din păcate, lipsesc normele de protecţie a muncii în birouri şi în special cele privitoare la munca cu noile echipamente de calcul, activităţi care în ţările dezvoltate sunt reglementate prin legi. Un rol important în asigurarea protecţiei muncii revine şi contractului colectiv de muncă, care se încheie între unitate şi angajaţi, şi care constituie instrumentul juridic al cărui scop constă în organizarea superioară a muncii şi în găsirea măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă şi de viaţă în unitate. Modul în care se amplasează şi se construiesc clădirile unde urmează să se desfăşoare activităţi productive, proiectarea şi instalarea utilajelor şi echipamentelor şi dotarea lor cu dispozitive de protecţie a muncii precum şi instruirea tuturor angajaţilor constituie măsuri tehnico-organizatorice cuprinse în conceptul de protecţie. Aceste norme tehnice reglementează nu numai conduita oamenilor şi condiţiile pentru obţinerea unui cât mai mare randament cu minim de efort şi cheltuieli, ci şi asigurarea ocrotirii sănătăţii şi integrităţii corporale. Noţiunea de protecţie a muncii are, deci, un conţinut complex care, privit din punct de vedere tehnic, cuprinde măsurile tehnico-ştiinţifice luate pentru înlăturarea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, iar din punct de vedere juridic, totalitatea normelor de drept referitoare la obligaţiile conducerii unităţilor de a asigura personalului condiţii bune pentru desfăşurarea muncii. Dezvoltarea forţelor de producţie şi introducerea progresului tehnic a impus necesitatea efectuării de studii şi de cercetări referitoare la muncă, cu scopul de a menţine la un nivel cât mai înalt starea fizică şi psihică a omului. Angajatul, indiferent că lucrează în birou sau în sectorul productiv, trebuie să poată răspunde în mod corespunzător cerinţelor impuse de introducerea progresului tehnic, fără ca acesta să-i afecteze sănătatea sau rezistenţa. Alături de progresul tehnic, care a determinat schimbări fundamentale în muncă, un rol deosebit în dezvoltarea studiilor şi cercetărilor în domeniul protecţiei muncii l-a avut concepţia omului despre muncă şi în general evoluţia ştiinţelor care au ca obiect munca, în special ergonomia. 4.2. Accidentele de muncă Deşi munca în birou, din punct de vedere fizic, cu câteva excepţii, este relativ uşoară, iar elementele de risc sunt minime, nu este exclusă apariţia accidentelor şi a bolilor profesionale.

70

Accidentele de muncă pot fi definite ca fiind: “vătămări corporale ale organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care se produc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin o zi, invaliditate sau deces“. [2] Accidentele de muncă pot fi clasificate după următoarele criterii: a) după numărul persoanelor afectate: accident individual şi colectiv; b) după urmările asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporară de muncă (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate şi accidente mortale; c) după natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere sau combinate; d) după natura leziunilor: contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputări, intoxicaţii, electrocutări, insolaţii, leziuni multiple; e) după locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizări multiple; f) după momentul în care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior. Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi de natură tehnică sau organizatorică, ele pot proveni fie din condiţiile de muncă fie datorate angajatului. Pentru eliminarea accidentelor de muncă, mai exact a cauzelor care le-au generat, se folosesc câteva metode. a) Metoda statistică. Această metodă are la bază calculul a trei indicatori: coeficientul de frecvenţă, coeficientul de gravitate, coeficientul de incapacitate temporară de muncă. Cu ajutorul lor se determină numărul accidentelor de muncă într-o anumită perioadă sau numărul mediu al zilelor de incapacitate de muncă dintr-o anumită perioadă. b) Metoda topografică constă în reprezentarea pe planul unei structuri (uzină, atelier) prin semne convenţionale a locurilor unde s-au produs accidente într-o anumită perioadă de timp în scopul determinării cauzelor care le-au generat. c) Metoda monografică constă în studierea tehno-logiilor, a echipamentelor şi mobilierului, a condiţiilor de mediu în scopul stabilirii locurilor de muncă periculoase şi a cauzelor care le-au provocat, în vederea elaborării măsurilor necesare. Este considerată metoda cea mai eficientă. În munca de birou, odată cu creşterea numărului echipamentelor moderne (calculatoare, maşini electrice de scris, copiatoare), cel mai mare pericol de vătămare corporală îl reprezintă electrocutarea. De aceea, alegerea locului pentru instalarea echipamentelor, precum şi realizarea unor instalaţii electrice corespunzătoare sunt esenţiale. Chiar înainte de instalarea unor astfel de echipamente (unele calculatoare au nevoie de prize trifazice, 380 V), trebuie efectuate lucrări corespunzătoare la instalaţiile electrice cu electricieni autorizaţi. De asemenea, trebuie rezolvată problema instalaţiei de împământare. Aceasta se va efectua de către tehnicienii care vor instala noile echipamente în strânsă cooperare cu electricienii autorizaţi ai instituţiei. Pentru prevenirea accidentelor în birouri este necesar un mobilier adecvat care să permită încorporarea cablurilor astfel încât să fie împiedicată agăţarea sau smulgerea acestora. Atenţie sporită din partea angajaţilor necesită şi utilizarea unor echipamente precum maşina de tăiat hârtie sau copiatorul (raza laser poate provoca orbirea iar unele componente sunt fierbinţi). 4.3. Măsuri de protecţia muncii în birou

71

Menţinerea condiţiilor sănătoase şi sigure de muncă în birouri impune angajaţilor respectarea următoarele cerinţe: - să păstreze ordinea în aria de lucru; - să recunoască şi să anunţe orice potenţial pericol; - să raporteze şi să înregistreze accidentele corect, complet şi clar, în concordanţă cu procedurile stabilite (anexa 10); - să urmeze instrucţiunile de folosire pentru echipa-mentele şi pentru accesoriile din birou; - să folosească metode aprobate şi sigure pentru ridicarea şi pentru manevrarea obiectelor grele şi voluminoase; - să studieze regulamentele şi regulile directoare pentru posturile ce implică expunerea la un monitor al calculatorului. Având în vedere absenţa legislaţiei privitoare la protecţia muncii în birou la noi în ţară, prezentăm în continuare câteva norme de securitatea muncii cuprinse în legislaţia britanică [3] . În Legea din 1974 privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă se arată că angajaţilor trebuie să li se ofere: - un loc sigur în care să îşi desfăşoare activitatea cu acces şi cu ieşire sigure; - echipamente de siguranţă (cu întreţinere eficientă); - sisteme de lucru stabile; - un mediu de lucru sigur; - metode sigure pentru manevrarea, pentru depozitarea şi pentru transportul bunurilor; - facilităţi de prim ajutor conform normelor Ministerului Sănătăţii; - instruire şi supervizare a practicilor pentru asigurarea sănătăţii; - consultaţii cu privire la punerea la punct şi la menţinerea unor măsuri eficiente de păstrare a sănătăţii şi securităţii; - declaraţii scrise în legătură cu sănătatea şi cu securitatea la locul de muncă şi motivele pentru care este adoptată acea politică. Acelaşi act conţine şi îndatoririle angajaţilor: - să aibă grijă de propria lor sănătate şi de sănătatea celorlalţi, care poate fi afectată de acţiunile sau de omisiunile lor; - să respecte măsurile de securitate; - să coopereze pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; - să nu modifice sau să nu folosească în mod greşit instrumentele necesare asigurării securităţii locului de muncă. Măsurile de securitate se extind şi dincolo de birou, deoarece uneori cei care lucrează în birouri trebuie să se deplaseze în alte locuri cum ar fi depozite sau secţii de lucru. Faptul că personalul de birou nu vizitează frecvent aceste spaţii de lucru măreşte riscul producerii accidentelor, dacă aceştia nu sunt atenţi şi conştienţi de eventualele pericole. Legea din 1963 privind securitatea birourilor, magazinelor şi căilor ferate Ca urmare a acestui act normativ, firmele au obligaţia de a oferi angajaţilor următoarele: - un spaţiu de lucru de minim 3,715 m2 pentru fiecare persoană; - curăţenie cel puţin o dată pe săptămână; - temperatura la începutul zilei de lucru, cel puţin 160C; - lumină potrivită şi suficientă; - ventilaţie adecvată;

72

- toalete adecvate, apă potabilă şi facilităţi pentru spălare şi pentru uscare; - scaune solide şi comode; - echipamente de protecţie în apropierea maşinilor periculoase; - echipamente de transport şi de ridicare. Legea din 1971 privind prevenirea incendiilor cuprinde următoarele norme de securitatea muncii: 1. Echipamente - Citiţi şi înţelegeţi instrucţiunile de folosire; - Închideţi butonul de pornire şi debranşaţi de la curent echipamentele nefolosite; - Învăţaţi cum se întrerupe curentul electric în caz de urgenţă; - Evitaţi îndoirea cablurilor de alimentare ale maşinilor; - Stabiliţi şedinţe regulate de verificare şi de întreţinere pentru echipamente; - Anunţaţi fără întârziere defectele apărute la echipamente; - Verificaţi dacă părţile periculoase ale maşinilor sunt prevăzute cu dispozitive de protecţie, în special maşinile de tăiat hârtie; - Aşezaţi echipamentele în locuri sigure, pe birouri sau pe mese. - Poziţionarea şi aşezarea echipamentelor să se facă astfel încât să se prevină blocarea căilor de acces. 2. Clădirea şi împrejurimile - Afişaţi un plan general al biroului şi al clădirii; - Aranjaţi mobilierul şi echipamentele în locuri sigure; - Asiguraţi-vă că toate coridoarele, scările sunt sigure şi că nu au depozitate materiale inflamabile; - Rezervaţi un loc pentru prepararea băuturilor calde departe de punctul de lucru. 3. Măsuri de prevenire a incendiilor - Păstraţi căile de evacuare libere, pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă; - Asiguraţi-vă că ştiţi ce trebuie făcut în caz de incendiu: - cum se declanşează alarma de incendiu; - cum se foloseşte echipamentul de stingere a incendiilor; - care este cea mai scurtă cale de evacuare şi ce alte căi pot fi folosite dacă aceasta este blocată. - Nu este permis fumatul în locuri din clădire unde există riscul incendiilor; - Asiguraţi-vă că materialele inflamabile sunt depozitate în magazii ventilate sau în dulapuri metalice; - Verificaţi periodic dispozitivele de alarmă şi extinctoarele; - Organizaţi periodic antrenamente pentru evacuare în caz de incendiu. Anexa 11 conţine o notă de instrucţiuni pentru proceduri de evacuare în caz de incendiu. Asemenea norme sunt extrem de importante pentru birouri, mai ales că acestea deţin materiale care se aprind şi ard foarte uşor, de aceea considerăm că este necesară şi în ţara noastră o lege privind securitatea birourilor care să cuprindă astfel de reguli. Utilizarea normelor de protecţie a muncii în birou au rolul de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, la înlăturarea cauzelor care pot provoca accidente şi îmbolnăviri profesionale, prin aplicarea unor procedee moderne de securitate, prin folosirea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi prin organizarea corespunzătoare a muncii.

73

[1] BURLOIU, P: Op. cit., p. 1024. [2] BURLOIU; P., Op. cit. , p. 1029. [3] HARRISON, 1996, p. 280.

John. Curs

de

secretariat.

Bucureşti:

Ed.

All,

5. METODE DE APRECIERE A MUNCII ÎN BIROU

Aprecierea muncii angajaţilor este necesară în orice tip de organizaţie. Ea reprezintă evaluarea sistematică a realizărilor şi a neajunsurilor în muncă ale fiecărui angajat. [1] Obiectivul principal al aprecierii muncii este de a stabili cât de bine îşi îndeplineşte un angajat sarcinile ce-i revin şi de a-l ajuta să afle cât de bine munceşte, astfel încât dacă este nevoie să-şi îmbunătăţească stilul de muncă. De asemenea, aprecierea performanţei este un instrument util de stimulare a dezvoltării angajatului: îi întăreşte încrederea în forţele proprii, amplifică motivarea prin majorări de salarii şi prin premii, deschide perspective de promovare, îi sporeşte ambiţia de ridicare a nivelului de pregătire. Pentru evaluarea muncii din birou nu există proceduri standard, pentru aceasta se folosesc o varietate de metode. În general instituţiile nu trebuie să opteze pentru o singură metodă, ci pentru combinaţii de metode. Cele mai utilizate metode de aprecierea a muncii în birou sunt: metoda eseului (aprecierea descriptivă), metode comparative (ierarhizarea, compararea perechilor şi distribuţia forţată), metoda grafică de apreciere şi schemele de apreciere bazate pe determinări comportamentale. Alte metode mai rar folosite sunt: autoevaluarea, evaluarea de către cei egali, evaluarea făcută de subordonaţi. De asemenea, managementul prin obiective este un mijloc de apreciere. 1. Metoda eseului presupune descrierea (în scris) a activităţii lucrătorilor de către manager sau de o altă persoană care face aprecierea. Deşi textul este liber, cel care face aprecierea trebuie să se refere mai ales la probleme privind cunoaşterea de către angajat a sarcinilor postului, la calităţile şi defectele acestuia, precum şi la potenţialul său de promovare. Deşi metoda este simplă şi uşor de aplicat, are câteva dezavantaje cum ar fi: - lungimea şi conţinutul textului variază de la un evaluator la altul; - pe baza textului este greu să se obţină o unitate în evaluare, întrucât unii autori evidenţiază unele aspecte, iar alţii altele;

74

- stilul autorului poate afecta aprecierea; - persoana care realizează aprecierea nu are talent la scris, ceea ce poate afecta obiectivitatea aprecierii. Pentru a fi eficientă, specialiştii recomandă ca această metodă să fie folosită în combinaţie cu altele. 2. Metodele comparative de evaluare fac parte din categoria metodelor subiective şi cuprind: ierarhizarea, compararea perechilor şi distribuţia forţată. a. Ierarhizarea constă în aşezarea angajaţilor pe categorii, de la cea mai înaltă la cea mai joasă, de la cel mai bun lucrător la cel mai slab. O variantă a acestei metode este ierarhizarea alternativă. Aceasta presupune alegerea celui mai bun şi a celui mai slab lucrător. Apoi se alege cel de pe locul doi ca performanţă şi cel dinaintea celui slab, stabilind astfel alternativ locurile de sus şi de jos până sunt clasaţi toţi angajaţii. b. Compararea perechilor. Metoda constă în compa-rarea fiecărui angajat cu toţi ceilalţi pe rând, luaţi unul câte unul. Numărul posibil de perechi de angajaţi se stabileşte după formula: P = n (n-1)/2

unde :

P – numărul posibil de perechi n – numărul de angajaţi Evaluarea se realizează pe baza unui tabel în care se înscriu toate perechile posibile. Evaluatorul stabileşte care angajat este mai bun în fiecare pereche, marcând performanţa superioară prin caractere aldine. c. Distribuţia forţată. Metoda presupune că nivelul de performanţă dintr-un grup de angajaţi se distribuie conform curbei lui Gauss. Dezavantajul major al ierarhizării este acela că mulţi angajaţi sunt clasaţi la nivelul superior al grilei. Distribuţia forţată este concepută tocmai pentru a preveni această situaţie. Evaluatorul, folosind această metodă, distribuie angajaţi, după un anumit indice procentual în grupe aşezate la diferite niveluri ale performanţei (tabelul 9).

Tabelul 9 Aprecierea performanţei prin distribuire forţată

Nivelul 1 2

Categorii de performanţă Ponderea fiecărui nivel în totalul angajaţilor Categoria cea mai joasă 10% Sub nivelul mediu 20%

75

3 4 5

Categoria de nivel mediu Peste nivelul mediu Cei mai buni

40% 20% 10%

Avantajul metodelor comparative este simplitatea, ele sunt uşor de explicat şi de folosit. Cu toate acestea au şi unele dezavantaje cum ar fi: - nu relevă gradul de diferenţiere dintre persoanele aflate pe categorii alăturate; - persoanele cu rezultate similare sunt plasate în categorii diferite; - nu permit o comparaţie între diferite grupuri de angajaţi aflate în servicii diferite; - distribuţia forţată este greu de utilizat în cazul evaluării grupurilor mici. 3. Metoda grafică (scalele de evaluare în formă grafică) este cea mai folosită metodă de aprecierea muncii în birou. Aprecierea angajaţilor se face în funcţie de factori precum: calitatea muncii, volumul de muncă, încredere în persoana respectivă, spirit de iniţiativă, competenţă, scrupulozitate. Unele instituţii folosesc în evaluare formulare simple cuprinzând factorii menţionaţi (uneori explicitaţi), urmaţi de o scală de evaluare în formă grafică. Acestea conţin puncte care exprimă repartizarea scorurilor (de la cinci pentru foarte bun, la 1 pentru slab sau nesatisfăcător). Scorul total pentru fiecare angajat se calculează prin însumarea punctelor acordate (fig. 5).

Scrupulozitate 1 2 Slab Suficient

3 4 5 Mediu Bine Excelent

Fig. 5. Scală de evaluare privind scrupulozitatea

În ultimul timp unele firme şi-au îmbunătăţit scalele grafice de evaluare eliminând calificativele cu scurte aprecieri ale diferitelor niveluri de performanţă (fig. 6). Scrupulozitatea înseamnă rigurozitate în munca depusă Face greşeli

Neatent, face deseori greşeli.

Corect de obicei.

Nu are nevoie de prea multă

Nu necesită decât o supervizare

76

repetate.

supervizare. Lucrează cu acurateţe şi este riguros în cea mai mare parte a timpului.

minimă. Aproape întotdeauna este riguros şi exact.

Fig. 6. Scală de evaluare privind scrupulozitatea (fără calificative)

Metoda grafică de apreciere are numeroase avantaje: - este relativ uşor de elaborat şi de folosit; - poate include evaluarea mai multor caracteristici; - scorurile angajaţilor pot fi comparate; - este o metodă acceptată de cei evaluaţi; - dacă este corect elaborată poate fi la fel de eficientă ca metodele complexe. Totuşi metoda are şi dezavantaje, fiind de multe ori criticată: - nu previne comiterea erorilor de evaluare; - nu sunt suficient de precis definite gradele de performanţă ale fiecărei caracteristici; - efectul de halo (tendinţa de a acorda unei persoane calificative mari sau mici la toţi factorii pe baza unei păreri generale despre persoana evaluată). Anexa 12 ilustrează un formular de apreciere a muncii pe baza metodei grafice, folosit de Biblioteca Publică din Dallas. 4. Schemele de apreciere bazate pe determinări comportamentale (BARS) sau scale de observare a comportamentului au fost create pentru a corecta deficienţele metodei grafice. Ele au apărut recent şi încă nu sunt utilizate în prea multe firme. Determinările sunt descrieri specifice ale comporta-mentelor de muncă, cotate ca reprezentând niveluri specifice ale performanţei [2] . Pentru a realiza o apreciere pe baza acestei metode, evaluatorul parcurge o listă de câteva determinări din fiecare scală de evaluare, până când identifică determinatul corespunzător comportamentului angajatului şi marchează valoarea respectivă. Evaluarea se obţine prin însumarea valorilor alese pentru fiecare nivel. 77

Figura 7 prezintă o schemă BARS creată pentru eva-luarea parametrilor de planificare a derulării proiectelor, care este o atribuţie proprie multor posturi manageriale. Schemele au numeroase avantaje: - au la bază o analiză atentă a postului; - validitatea conţinutului determinărilor este direct evaluată; - sunt utile în asigurarea recompensării angajaţilor, deoarece folosesc scale de frecvenţă; - oferă o mai mare profunzime a informaţiei de performanţă decât alte metode; - metoda este acceptată atât de manageri cât şi de subalterni deoarece schemele sunt create împreună. Cu toate acestea, cercetările nu au demonstrat superioritatea acestei metode. Valori

Determinări

7

Excelent

Formulează un plan amănunţit al desfăşurării proiectului, cu documentaţia adecvată, obţine aprobările necesare şi trimite planul tuturor celor implicaţi

6

Planifică, comunică şi urmăreşte termenele şi obiectivele; stabileşte săptămână de săptămână modul de desfăşurare al proiectului faţă de planificare. Menţine la zi grafice ale realizărilor şi Foarte bine rămânerilor în urmă şi se foloseşte de acestea pentru optimizarea modificărilor de termene necesare. Are uneori probleme operaţionale minore, dar comunică în mod eficient.

5

Bine

4 Nivel mediu

Defalcă şi schiţează toate părţile componente ale proiectului, programând realizarea fiecăreia; se străduieşte să devanseze programarea şi are prevederea de a lăsa o margine pentru perioade de slăbire a ritmului. Rezolvă problemele clienţilor legate de limitele de timp; rareori are probleme de depăşire a termenelor sau a costurilor.

Face o listă de termene şi o revede pe măsură ce proiectul avansează, incluzând de obicei evenimentele neprevăzute; provoacă frecvente reclamaţii din partea clienţilor. Poate avea un plan temeinic, dar nu ţine evidenţa obiectivelor şi termenelor; nu comunică nerespectările de programare sau alte probleme imediat ce acestea se petrec.

3 Nivel submediu

Planurile nu sunt bine definite; termenele stabilite sunt de obicei nerealiste. Nu poate planifica acţiuni pe mai mult de două-trei zile înainte, neavând noţiunea de termen realist de realizare a unui proiect.

2

Foarte slab

Nu are un plan sau programare a segmentelor de activitate ce trebuie realizate. Nu planifică deloc sau planifică insuficient proiectele ce i se atribuie.

1

Nu finalizează aproape niciodată un proiect din cauza lipsei oricărei planificări şi dă impresia că problema îi este indiferentă. Inacceptabil

Repurtează mereu eşecuri datorită lipsei de planificare a acţiunilor, dar nu se interesează de modul în care şi-ar putea îmbunătăţi munca.

Fig. 7. Schemă de apreciere bazată pe determinări comportamentale

78

Aprecierea muncii constituie de cele mai multe ori o condiţie obligatorie pentru luarea unor decizii privind cunoaşterea calităţii personalului, necesităţile de pregătire ale acestuia, posibilităţile de dezvoltare şi de promovare, meritele pentru recompense, precum şi decizii privind eliberarea postului [3] . Metodele prezentate, în condiţiile în care sunt respectate criteriile pentru un bun sistem de evaluare a performanţei şi sunt corect elaborate şi aplicate, permit luarea celor mai bune decizii.

[1] LEFTER, V. Managementul resurselor umane. Bucureşti: EDP, 1995, p. 199. [2] TOMESCU, F: Ergonomia în comerţ. Bucureşti:ASE, 1998, p. 132. [3] BURLOIU, P: Op. cit., p. 986.

CONCLUZII

Considerată resursă fundamentală a epocii contemporane, precum piatra, bronzul sau fierul altădată, informaţia capătă o filozofie proprie şi o relaţie nouă cu mişcarea ideilor, ea pătrunde în realitatea producţiei de bunuri, dar şi în strategiile şi în programele structurilor culturale. Informaţia constituie astăzi materia primă a oricărei activităţi de birou. În urma unui proces de analiză şi elaborare de variante, ea oferă suportul deciziei manageriale în orice sistem sau organizaţie economico-socială. Birotica a apărut, în această perioadă marcată de profunde schimbări, ca răspuns la necesitatea resimţită de întreprinderi de a prelucra tot mai multă informaţie şi ca o soluţie la numeroasele probleme ale muncii în birou. Cea mai dificilă problemă pentru reuşita unei organizaţii în etapa actuală este propria ei schimbare. Politica de schimbare este un proces complex de ajustare structurală ţinând seama de mediul socio-economic, cultural, politic, educativ, legislativ, tradiţional în continuă modificare. Schimbarea structurii organizaţiilor, indiferent că ele sunt economice sau culturale, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, schimbarea metodelor şi procedurilor manageriale şi apoi a mijloacelor tehnice şi tehnologice. Aceste schimbări pot fi asigurate numai de un management performant al resurselor umane şi de o organizare ştiinţifică a muncii [1] . Dacă birotica îşi propune creşterea performanţei activităţii de birou şi administrative, organizarea ergonomică a muncii (treaptă superioară a organizării ştiinţifice) în birou adaugă acestui obiectiv creşterea confortului, siguranţei şi

79

satisfacţiei lucrătorului. Dacă prima se concentrează asupra productivităţii, cea de-a doua are în vedere în primul rând OMUL.

[1] MATHIS, R. ; NICA, P. ; RUSU, C. Managementul resurselor umane. Ed. Economică, 1997, p.2.

BIBLIOGRAFIE

BURLOIU, Petre. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Lumina Lex, 1997. GODNIG, Edward; HACUNDA, John. Computerul şi stresul. Bucureşti: Editura Antet, 1995. GRANDJEAN, E. Principiile ergonomiei. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1972. HARRISON, John. Curs de secretariat. Bucureşti: Editura All, 1996. HOLDEVICI, Irina. Autosugestie şi relaxare. Bucureşti: Ceres, 1995. LAZARUS, R. Patterns of Adjustment. New York: McGraw Hill Book, 1976. LEFTER, V.; MANOLESCU, A. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1995. MATHIS, R.; NICA, P.; RUSU, C. Managementul resurselor umane. Bucureşti: Editura Economică, 1997. MOLDOVAN, Maria. Ergonomie. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1993. NICOLESCU, O.; VERBONCU, I. Management. Bucureşti: Editura Economică, 1997. PANĂ, A.; IONESCU, B.; MAREŞ, V. Birotică. Bucureşti: Editura All, 1996. PURCĂREA, A.; NICULESCU, C.; CONSTANTINESCU, D. Management: elemente fundamentale. Bucureşti: Editura Niculescu, 1998.

80

SOCOBEANU, Ionel; SOCOBEANU, Bucureşti: Editura Eficient, 1998.

Iordana. Secretele

secretariatelor.

SOMNEA, D.; CALCIU, M.; DUMITRESCU, E. Birotică. Bucureşti: Editura Tehnică, 1998. STEUEART, R.; MORAN, B. Management pentru biblioteci şi centre de informare. Bucureşti: ABBPR, 1998. STOICA, Ion. Informaţie şi cultură. Bucureşti: Editura Tehnică, 1997. TOMESCU, Florin. Ergonomia în comerţ. Bucureşti: ASE, 1998. VIVIEN, G.; ARNE, V. Secretara perfectă. Bucureşti: Editura Sigma, 1995.

NEXA 10

FORMULAR PENTRU RAPORTAREA ACCIDENTELOR

Raportarea accidentării sau rănirii unei persoane la locul de muncă sau aflată într-o misiune periculoasă. Acest formular va fi completat în cazuri de accidente şi trimis ofiţerului de securitate

Persoana accidentată: Nume:

Prenume:

Stare civilă:Căsătorit/Necăsătorit Data naşterii: Adresa: Funcţia: Angajat/Vizitator:

Data şi ora accidentului: 81

Tipul leziunii:

Activitatea desfăşurată în timpul accidentului:

Locul accidentului:

Daţi amănunte complete despre accident şi despre leziunile suferite, şi explicaţi cum s-a întâmplat.

Cum a fost acordat primul ajutor?

Persoana accidentată a fost dusă la spital? Dacă da, unde?

Scrieţi numele şi funcţia celorlalte persoane care au fost prezente când s-a produs accidentul:

Semnătura persoanei care întocmeşte raportul:

Data raportului:

ANEXA 11 PROCEDURI DE EVACUARE ÎN CAZ DE INCENDIU

82

Instrucţiuni pentru personal Acţiuni ce trebuie întreprinse în caz de incendiu sau alte urgenţe Locul de adunare: …………………………. Dacă descoperiţi un foc: Imediat operaţi cel mai apropiat dispozitiv de alarmă pentru incendiu. Încercaţi să stingeţi focul, însă fără a vă asuma riscuri personale, asigurându-vă că aveţi o cale de scăpare liberă. Dacă auziţi alarma de incendiu: Recepţionerul de serviciu va chema pompierii imediat. Părăsiţi clădirea şi anunţaţi persoanelor de serviciu locul de adunare de mai sus, unde se va face apelul pentru a vedea cine a rămas în clădire. Persoanele cu funcţie înaltă sau deputaţii autorizaţi de la etajele afectate vor avea grijă de desfăşurarea evacuării şi se vor asigura că nimeni nu a mai rămas în acea zonă. FOLOSIŢI CEA MAI APROPIATĂ IEŞIRE NU FOLOSIŢI LIFTUL (cu excepţia celor speciale indicate ca mijloc de evacuare pentru persoanele rănite) NU VĂ OPRIŢI PENTRU A VĂ STRÂNGE LUCRURILE PERSONALE NU ALERGAŢI ŞI NU INTRAŢI ÎN PANICĂ DACĂ AVEŢI MUSAFIRI, CONDUCEŢI-I PÂNĂ LA LOCUL DE ADUNARE NU INTRAŢI ÎNAPOI ÎN CLĂDIRE PENTRU NICI UN MOTIV DECÂT DACĂ OFIŢERUL DE SECURITATE VĂ DĂ PERMISIUNEA (Această notiţă va fi afişată în încăperile care au sistem de alarmă şi pe toate panourile cu anunţuri) ANEXA 12

Formular de apreciere a muncii al Departamentului Bibliotecii Municipale Dallas

83

Se înainteazㅅ…………..

până la data……………

Se înaintează la Serviciul Personal până la data …………. Secţia………………….. …………………………………. evaluatㅅ…………………………………… .

Perioada

NUMELE………………………………………………… . ÎNCADRAREA ACTUALŅ..FUNCŢIA……………

Instrucţiuni: Mai jos sunt enumerate o serie de aptitudini, de competenţe şi de însuşiri importante pentru reuşita în muncă. Marcaţi cu un “X “ în dreptul calificativului celui mai corespunzător pentru persoana în cauză. Evaluarea trebuie să ia în considerare realizările în muncă ale acesteia şi contribuţia sa în relaţie cu cerinţele postului. Se ţine seama numai de factorii care au directă legătură cu desfăşurarea efectivă a muncii. Trăsăturile personale ale celui evaluat pot fi luate în considerare numai în măsura în care au influenţat munca ori au fost demonstrate în activitatea efectivă. Evaluaţi cu atenţie fiecare calitate în parte. O eroare de evaluare foarte răspândită este “efectul de halo“. Utilizarea prezentului formular se face conform următoarei proceduri: Atât şeful de secţie cât şi angajatul vor primi câte un exemplar al formularului pe care îl vor completa fiecare separat, angajatul evaluându-şi personal munca. Ambele formulare completate vor fi trimise şefului ierarhic direct al secţiei până la data menţionată în colţul de sus stânga al documentului. Superiorul va contrasemna formularul completat de şeful secţiei, după ce acesta a fost aprobat, şi ambele formulare se vor reîntoarce la şeful de secţie. Şeful şi subordonatul în cauză se vor întâlni pentru a discuta calificativele şi pentru a încerca să ajungă la o înţelegere în ceea ce priveşte eventualele discrepanţe dintre punctele lor de vedere. Angajatului i se oferă astfel posibilitatea de a face observaţii pe marginea notărilor din formularul completat de şef, cerându-i-se să semneze formularul pentru a indica faptul că a avut posibilitatea să-l vadă şi să-şi exprime punctul de vedere. Cele două formulare vor fi capsate împreună şi vor fi trimise la Serviciul Personal pentru a fi clasate în dosarul angajatului. Dacă însă a fost făcut un semn în căsuţa de la finalul formularului, ambele exemplare se returnează managerului indicat acolo, după încheierea consultării de

84

evaluare dintre angajat şi şeful său. Managerul va trimite apoi cele două formulare la Personal sau le va returna şefului de secţie pentru încă o consultare cu angajatul.

SCRUPULOZITATE înseamnă îndeplinirea cu acurateţe şi cu rigurozitate a sarcinilor de serviciu. Face greşeli repetate Face mai multe greşeli decât nivelul mediu De obicei lucrează corect Lucrează îngrijit; aproape întotdeauna corect Observaţii:

CAPACITATE DE A ÎNVĂŢA este aptitudinea de a-şi însuşi îndrumările, de a înţelege menirea şi implicaţiile directivelor, de a face faţă schimbării şi de a rezolva problemele în situaţii nou ivite. Limitată Necesită îndrumări repetate Nivel mediu de însuşire a îndrumărilor Rapid în a înţelege şi în a învăţa Excepţional de alert şi de dornic de a învăţa

INIŢIATIVA este dorinţa de a depune eforturi fără a fi solicitat în vederea acceptării de răspunderi personale pentru realizarea completă a sarcinilor de serviciu şi pentru atingerea obiectivelor serviciului. Nu are Demonstrează un nivel mediu de iniţiativă Multă iniţiativă Observaţii:

85

COMPETENŢĂ PROFESIONALĂ ÎN FUNCŢIE înseamnă a avea cunoştinţele şi înţelegerea necesare îndeplinirii funcţiei. Limitată Posedă un minim de cunoştinţe necesare Cunoscător al tuturor fazelor muncii Observaţii:

VOLUM DE MUNCĂ este cantitatea de muncă pe care o realizează o persoană. Nu îndeplineşte cerinţele minime Productivitate scăzută Satisfăcător Productivitate peste nivelul mediu Rapid şi sârguincios; productivitate superioară Observaţii:

AMABILITATEA desemnează calitatea relaţiilor personale cu ceilalţi membri ai personalului şi cu publicul. Deseori tăios; nepoliticos; ostil Uneori lipsit de tact sau irascibil Plăcut şi agreabil în majoritatea situaţiilor Politicos şi amabil în a menţine o atmosferă destinsă Observaţii:

ATITUDINEA este probată de spiritul de cooperare şi de angajare faţă de scopurile organizaţiei Atitudine negativă şi necooperantă 86

Are reţineri în a colabora De obicei cooperant Atitudine pozitivă şi constructivă Observaţii:

ÎNFĂŢIŞARE (MOD DE A SE PREZENTA). Se apreciază stilul curat şi îngrijit de a se îmbrăca, vestimentaţia adecvată serviciului. Inadecvat Adecvat Observaţii: PREZENŢA LA SERVICIU priveşte loialitatea manifestată prin venirea zilnică la serviciu şi prin respectarea orelor de program. Inacceptabilă Slabă De obicei prezent la serviciu şi punctual Punctual; a absentat foarte puţin Observaţii:

ACTIVITATEA DE CONDUCĂTOR DE COLECTIV (acolo unde este cazul) Activitatea de îndrumare şi de supervizare nu satisface nici cerinţele minime; este indicată schimbarea într-o muncă ce nu implică supervizarea altora Metodele de îndrumare şi de supervizare se cer a fi îmbunătăţite Îndeplineşte adecvat

sarcinile

de

îndrumare

şi

control

de

rutină

în

mod

Se poate avea încredere că va îndeplini activităţile zilnice de îndrumare şi de control în mod corespunzător 87

Un îndrumător eficient şi riguros, precum şi un şef desăvârşit Observaţii:

CALIFICAREA MODULUI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR FIXATE ÎN APRECIEREA PRECEDENTĂ ŞI/SAU EXPLICAŢII SUPLIMENTARE PRIVIND PROBLEMELE AVUTE ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR DE MUNCŅ…………… …………... OBIECTIVE PENTRU URMĂTOAREA PERIOADĂ DE EVALUARE (SOLUŢII PRIVIND CORECTAREA NEAJUNSURILOR SAU FOLOSIREA PLENARĂ A CALITĂŢILOR): …………………………………………………………………………… .. OBSERVAŢII ALE ANGAJATULUI REFERITOR LA EVALUAREA ŞEFULUI SAU ALE ŞEFULUI REFERITOR LA EVALUAREA ANGAJATULUI ÎNTOCMITĂ DE EL ÎNSUŞI: ….…………………………………………………………………………… . Întocmit de________________________ _________________ numele

funcţia

(Dacă nu este folosit de angajat pentru propria sa evaluare, acest formular trebuie contrasemnat de acesta după consultarea cu şeful). Am primit un exemplar din prezentul raport care a fost discutat cu mine. ___________________________ Semnătura angajatului

____________________________

_________________ data

________________

Semnătura managerului

data

(superiorul direct al şefului de secţie)

____________________________ Semnătura managerului de

________________ data

la nivelul imediat următor

88

atunci când este cazul

Dacă formularul este marcat aici, vă rugăm să returnaţi ambele exemplare la………………………………………………………………… . după finalizarea consultării de evaluare.

89