38 0 111KB
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI Tema proiectului meu se numește “MARKETINGUL PROMOVĂRII ŞI DISTRIBUŢIEI PRODUSELOR FARMACEUTICE” (Zentiva) și este rezultatul curiozității mele și al unei provocări. Motivul alegerii acestei teme provine din dorința de a mă documenta în privința acestui subiect, deoarece este extrem de important și totodată utilitatea efortului de promovare al unui medicament. Asta înseamnă că un oarecare cumpărător când este pus în situaţia de a alege produsul, trebuie să fie convins că acesta are o calitate superioară produsului concurenţei sau se bucură de o notorietate mai mare. Marketingul produselor farmaceutice constă în faptul că aceasta industrie creează şi produce medicamentul, care nu este un produs ca oricare altul, acesta nu va fi cumpărat liber, sau la alegere, după bunul plac al consumatorului. Medicamentul este un produs special pus în serviciul pacientului, cu scopul vindecării unor boli, protejării sau ameliorării sănătăţii acestuia. În ceea ce privește piața țintă aceasta este formata din toate persoanele consumatoare de produse farmaceutice, dar în special consumatorilor cu vârsta de peste 50 de ani. Producătorii de produse farmaceutice nu se pot axa pe o categorie exactă de consumatori deoarece orice persoană folosește măcar o dată medicamente. Prin marketingul produselor farmaceutice as dori sa aprofundez un proces prin care este actualizată piaţa pentru produsele şi serviciile farmaceutice. În urma lucrării vor avea de câștigat: - Cumpărătorii care vor afla de produsele noi, utilitatea lor și oferte - Creșterea cererii prin accelerarea conştientizării unor nevoi - Combaterea informaţiilor nefavorabile, răspândite mai ales prin zvonuri şi care pot dăuna imaginii firmei şi produsului - Influenţarea atitudinii publice, mai ales prin campanii de interes general, împotriva unor obiceiuri ca alcoolismul, fumatul, comportamentul pe stradă, etc.