Mindset o Nouă Psihologie A Succesului [PDF]

Zitiervorschau

CAROL S. DWECK MINDSET O NOUĂ PSIHOLOGIE A SUCCESULUI Ediția a II-a Traducere din engleză de SIMONA KARNER

CAROL S. DWECK, Ph.D.

Mindset: The New Psychology of Success

INTRODUCERE

ÎNTR-O ZI, STUDENŢII MEI M -AU RUGAT să iau loc la masă și mi-au cerut imperios să scriu această

carte, își doreau ca oamenii să săpoată beneficia de rezultatele cercetărilor noastre și -și îmbunătățească viețile prin ele. îmi doream și eu de multă vreme să mă apuc de carte, așa că am pus -o în topul priorităților mele. Munca mea are în vedere o bine cunoscută parte a psihologiei ce atestă puterea convingerilor oamenilor. Mă refer la convingeri care, fie că suntem sau nu conștienți ne influențează substanțial dorințele și măsuradeînele, care ni le împlinim. Iar schimbarea convingerilor, chiar și a celor mai simple, are și ea efecte importante. Din această carte vei afla cum o simplă părere despre tine însuți îți poate influența o mare parte din viață, acesta fiind un fapt pe care l-am constatat în cadrul cercetărilor derulate. În realitate însă, o părere ne poate influența fiecare aspect al vieții. Foarte mult din ceea ce consideri a fi o simplă componentă a personalității tale pornește de la „mentalitate”. Aceasta este responsabilă pentru multe dintre lucrurile care te împiedică, poate, să -ți împlinești potențialul. Nicio carte n-a vorbit pe îndelete despre mentalitate și despre rolul ei în viața noastră de zi cu zi. Vei înțelege ce înseamnă performanța — în științe și arte, în sport și afaceri — și eșecul. Îți vei înțelege colegii, șeful, prietenii, copiii. Vei afla cum să -ți împlinești potențialul, și pe al tău, și pe al copiilor tăi. Sunt onorată să-ți împărtășesc rezultatele cercetărilor

mele. În afară de istorioarele despre subiecții la care

am apelat, fiecare capitol cuprinde relatări extrase din buletine de știri, dar și din viața și experiența mea, care or să te ajute să înțelegi exact ce este mentalitatea. (în majoritatea cazurilor, numele au fost schimbate, pentru a păstra anonimatul, iar în câteva rânduri, m -am inspirat de la mai multe persoane și am alcătuit un singur profil, pentru a expune mai clar o idee.) La sfârșitul fiecărui capitol, precum și în ultimul, îți arăt cum să aplici sfaturile primite; te învăț să identifici mentalitatea corectă după care -ți trăiești viața, să înțelegi cum funcționează și s -o schimbi după bunul plac. Acum, o mențiune despre gramatică. Î mi place gramatica și o cunosc, dar nu i-am respectat mereu regulile în această carte. Încep fraze cu „și” sau „dar”. Le închei brusc, neelegant. Folosesc pluralul „ei/ele” în contexte în care ar fi, poate, mai potrivit singularul „el/ea”. Am făcut toate că acestea că mi-a fost mai la îndemână și pentru preferpentru exprimarea informală. Sper că pedanții mă vor ierta. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care m -au ajutat să-mi duc cercetările la bun sfârșit și să tipăresc această carte. Studenții mi-au înfrumusețat fiecare zi din cariera de cercetătoare. Sper că au învățat de la mine la fel de mult pe cât am învățat eu de la ei. Aș dori să mulțumesc și organizațiilor sau departamentelor care au susținut cercetarea noastră: Fundația „ William T. Grant”, Fundația Națională pentru Ştiințe, Secretariatul pentru Educație, Institutul Național de Sănătate Mentală, Institutul Național de Sănătate a Copilului și Dezvoltare Umană și Fundația

Spencer. Le mulțumesc și celor de la Random House, cea mai încurajatoare echipă pe care aș fi putut să mi -o doresc: Webster Younce, Daniel Menaker, PR- ul și îndeosebi Caroline Sutton, redactorul cărții. Îi sunt recunoscătoare lui Giles Anderson, un agent literar extraordinar, precum și lui Heidi Grant, care mi-a făcut cunoștință cu el. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit informații și răspunsuri, dar mai ales lui Polly Shulman și lui Maryann Peshkin , pentru explicațiile lor suplimentare și extrem de folositoare. Acum, la final, aș vrea să-i mulțumesc soțului meu, David, pentru iubirea și entuziasmul cu care mă înconjoară. Sprijinul lui permanent, la acest proiect, a fost extraordinar. Cercetările mele despre dezvoltare personală m -au

ajutat să mă transform. lucru prin această carte. Sper să reușești și tu același

CAPITOLUL 1

Două mentalități PE VREMEA CÂND eram tânără cercetătoare 1, mi s-a întâmplat ceva ce mi-a schimbat viața complet. Eram obsedată să înțeleg cum reușesc oamenii să facă față eșecurilor, așa că m-am decis să aflu ma i multe despre acest lucru observându-i pe elevii mei în timp ce se confruntau cu probleme dificile. Așadar, i-am dus pe copii, pe rând, într- o sală de clasă, i-am făcut să se relaxeze și apoi le -am dat câteva puzzle-uri pe mână. Primele au fost destul de simple, dar următoarele, din ce în ce mai grele. Şcolarii mormăiau, transpirau și trudeau, iar eu le observam strategiile și încercam să -mi dau seama ce gândeau și ce simțeau. Mă așteptam la diferențe mari între ei cu privire la modul de a face față

dificu ltăților, dar am observat ceva la care nu m-aș fi așteptat niciodată. De fapt, am fost uimită de reacțiile a doi copii de 10 ani. Preocupat de un puzzle greu, un băiat și -a tras scaunul, și-a frecat mâinile între ele, a plescăit din buze și a strigat: „Ce -mi plac provocările!” Un alt băiat, transpirând din greu deasupra puzzle -ului, și-a ridicat privirea, cu o expresie de satisfacție pe chip, și a rostit ferm: „Ştii, speram să ne învețe ceva!” „Ce e cu copiii ăștia?”, mă întrebam în sinea mea. Am fost întotdeauna de părere că ori facem față eșecului, ori nu. Nu m-am gândit vreodată să existe cineva căruia să-i placă eșecul. Sau elevii mei erau extratereștri, sau plănuiau ceva...

Fiecare om are un model, are pe cineva care-i luminează drumul într-un moment critic. Elevii au devenit modelele mele. Cu siguranță, știau ceva ce eu nu știam, dar îmi doream să aflu — mentalitatea

ce transformă eșecul într-o binecuvântare. Ce știau ei? Ştiau că însușirile umane, precum facultățile intelectuale, pot fi cultivate prin strădanie. Şi exact asta făceau, își dezvoltau inteligența. Dincolo de faptul că nu erau descurajați de eșec, ei nici măcar nu concepeau să nu reușească. Credeau că învață. Eu, pe de altă parte, credeam că însușirile umane sunt bătute în cuie. Sau ești deștept, sau nu ești, iar eșecul arată că nu ești. Simplu! Dacă poți să garantezi succesul și să eviți eșecul (cu orice preț), ești deștept. Eforturile, greșelile, perseverența nu au nicio legătură cu aceste lucruri. Lumea de multă dacă însușirile omului se potîntreabă fi cultivate sau vreme sunt bătute în cuie. Dezbaterea despre importanța convingerilor noastre e mai nouă: care sunt consecințele argumentului că inteligența sau personalitatea poate fi dezvoltată, spre deosebire de însușirile nemodificabile , adânc înrădăcinate în noi? Hai să aruncăm mai întâi o privire asupra vechii și înverșunatei dezbateri cu privire la natura umană și apoi să revenim la problema relevanței convingerilor.

De ce sunt oamenii diferiți? Încă din vremuri de mult apuse, oamenii au gândit, au acționat și s-au hrănit diferit.2 Era de așteptat să

se întrebe cineva la un moment dat de ce există aceste deosebiri între noi — de ce unii oameni sunt mai deștepți și mai cinstiți decât alții — și dacă există ceva specific care ne diferențiază mereu. Specialiștii s -au împărțit în două tabere. Unii au susținut că diferențele sunt preponderent fizice, fiind inevitabile și nemodificabile. De -a lungul timpului, așa-zisele diferențe fizice au fost date de deformări ale craniului (frenologie), de mărimea și forma craniului (craniologie) și, mai nou, de gene. Alții au fost de partea semnificativelor diferențe date de trecutul oamenilor, experiențe, educație și mod de învățare. Poate te surprinde să afli 3 că un mare susținător al acestei teorii a fo st Alfred Binet, inventatorul primului test de inteligență. Rolul acestui test n-a fost, oare, să centralizeze inteligența înnăscută a copiilor? Nu. Binet, un francez stabilit cu munca în Parisa la începutul secolului a creat acest test pentru vedea care copii nu seXX, descurcau bine în școlile din Paris, cu scopul elaborării de noi programe educaționale prin care aceștia să fie readuși pe calea cea bună. Fără a nega diferențele individuale ale intelectelor copiilor, el credea că educația și practica ar putea produce schimbări

fundamentale la nivel de inteligență. Iată un citat dintr-una din cărțile sale importante, Modern Ideas About Children, în care Binet vorbește pe scurt despre munca sa cu sute de copii care prezentau dificultăți de învățare: „Câțiva filozofi moderni [,..] 4 susțin că inteligența unui individ este de neschimbat, deci nu poate

fi modificată. Trebuie să protestăm, să ne opunem acestui pesimism impardonabil... Prin practică, antrenament și, mai presus de toate, prin metodică, putem să ne stimulăm capacitatea de atenție, memoria, gândirea și să devenim literal mente mai inteligenți decât înainte.” Cine are dreptate? Astăzi, majoritatea specialiștilor sunt de acord că problema nu se pune în termeni de „sau”: natură sau educație, gene sau mediu. Imediat după naștere, între cele două se creează un permanent du-te-vino. De fapt, așa cum a spus Gilbert Gottlieb5, un eminent neurolog, genele și mediul cooperează pe măsură ce ne dezvoltăm și, mai mult, genele au nevoie de informații din mediu, pentru a funcționa cum trebuie. În același timp, cercetătorii au constatat următorul lucru: capacitatea oamenilor de a învăța și a -și antrena creierul în vreodată. timpul viețiiBineînțeles, este mai marefiecare decât și-au imaginat persoană are o înzestrare genetică unică. Oamenii se nasc cu temperamente și aptitudini diferite, dar e clar că lucrurile care -i poartă mai departe, în viață, sunt experiența, practica și strădania. Robert Sternberg6, specializat în inteligența umană, scrie că factorul decisiv în competența oamenilor „nu e vreo abilitate înnăscută, ci implicarea”. Or, așa cum a afirmat și predecesorul său, Binet, nu întotdeauna cei care la început sunt cei mai deștepți rămân la fel până la sfârșit.

Ce implicații au aceste lucruri pentru tine? Cele două mentalități Una sunt perorațiile savanților pe teme științifice și alta e să înțelegi cum se aplică p unctele lor de vedere în cazul tău. Pe parcursul celor 20 de ani în care mi-am elaborat cercetarea, am arătat că părerea pe care o ai despre tine îți influențează puternic viața. În funcție de aceasta, devii sau nu așa cum îți dorești ori te dedici sau nu lucrurilor pe care le prețuiești. Cum așa? Cum este posibil ca o simplă părere să-ți transforme gândirea și, drept urmare, viața? Convingerea că abilitățile tale sunt bătute în cuie — mentalitatea rigidă — te face dornic să ți le demonstrezi în permanență. Dacă inteligența, personalitatea și moralitatea ta sunt predeterminate, atunci nu-ți rămâne dovedești că le ai sau din plin. Efectiv, nu se pdecât oate săsălași să se întrevadă să se simtă că ai avea vreun deficit în privința acestor aspecte fundamentale. Unora dintre noi această mentalitate le este inoculată încă de la vârste fragede. Mică fiind, eu îmi doream să fiu isteață, însă doamna Wilson, profesoara mea din a VI-a, de mi-aAlfred inoculat mentalitatea rigidă. Spreclasa deosebire Binet, ea credea că rezultatul testului de inteligență al unui om spunea totul despre el. Eram așezați în bănci în ordinea IQ urilor noastre și doar elevii cu cel mai mare IQ aveau voie să poarte drapelul, să scuture bureții de cretă sau să-i ducă un bilet directorului. În afară de

durerile de stomac pe care ni le provoca zilnic prin atitudinea ei sentențioasă, această profesoară ne inocula gândul că fiecare elev din clasă avea un țel al lui, istovitor — să pară deștept, și nicidecum prost. Cine-și mai dorea să învețe, cine se mai bucura de acest lucru, de vreme ce, de fiecare dată când ne asculta sau ne dădea lucrare de control, miza eram chiar noi? Am întâlnit foarte multe persoane preocupate de acest unic scop istovitor de a-și dovedi capacitățile — în clasă, în carieră și în relații. Indiferent de situație, ele se simt presate să -și confirme inteligența, personalitatea sau caracterul. Oamenii de acest gen fac o evaluare în fiecare situație: voi reuși sau voi da greș? Voi părea deștept sau prost? Mă vor aproba sau nu? Mă voi simți ca un învingător sau ca un învins?

Dar oare societatea noastrăși nu apreciazăNutocmai inteligența, personalitatea caracterul? este normal să vrei să le dovedești? Ba da, dar... Mai există o mentalitate potrivit căreia trăsăturile nu sunt asemenea unei mâini de cărți care ți -a fost servită și cu care trebuie să trăiești vrând -nevrând, străduindu-te întotdeauna să te convingi pe tine și pe alții că ai o chintă roială când, de fapt, în sinea ta ți -e teamă să n-ai decât o pereche de decari. Este vorba de mentalitatea flexibilă, care susține posibilitatea ca, prin efort, să ne dezvoltăm însușirile fundamentale. Deși oamenii sunt eminamente diferiți — în ceea ce ține de abilități și talente înnăscute, de interese sau temperamente —, oricine

se poate schimba și evolua, prin strădanie și cunoaștere. Oare persoanele cu mentalitate flexibilă cred că oricine poate ajunge oricum, că orice om, dacă e bine motivat și are o educație corespunzătoare, poate ajunge ca Einstein sau Beethoven? Nu, ele cred, în schimb, că potențialul .adevărat al unui om este necunoscut (și de necunoscut), că e imposibil de prevăzut ce va realiza el peste ani prin implicare, trudă și pregătire. Ştiai că, în copilărie, Darwin și Tolstoi au fost mediocri? Că Ben Hogan, unul dintre cei mai mari jucători de golf din toate timpurile, era neîndemânatic și nu reușea deloc să -și coordoneze mișcările, mic fiind? Că fotografa Cindy Sherman, care a figurat efectiv în toate topurile cu cei mai importanți artiști din secolul XX, a picat primul examen de fotografie? Geraldine renumită actriță americană,Că a fost sfătuită săPage, renunțeo la actorie, pe motiv că nu avea talent? Când ești convins de faptul că însușirile la care ții pot fi dezvoltate, ești mai motivat să înveți. De ce să-ți irosești timpul demonstrând la nesfârșit cât de capabil ești, când ai putea să devii mai bun? De ce să-ți ascunzi defectele, în loc să le corectezi? De ce să cauți să ai doar prieteni și parteneri care să -ți gâdile orgoliul, în loc să ai unii care să te facă să evoluezi? Şi de ce să te preocupi doar de ce e validat și testat, și nu de lucruri care să te pună la încercare? Dorința de a -ți depăși limitele în permanență, chiar și atunci când (sau mai ales atunci când) nu -ți merge

bine, este esențială pentru mentalitatea flexibilă. Aceasta este mentalitatea care-i face pe oameni să fie înfloritori până și în cele mai grele momente din viața lor.

O privire generală

asupra celor două mentalități 7 Pentru a înțelege cu adevărat cum funcționează cele două mentalități, imaginează -ți, cum poți tu mai bine, că ești tânăr și ai o zi cu adevărat proastă: Într-o zi, mergi la un foarte Profesorul important pentru tine, careți place cu curs adevărat. spune notele la examenul parțial. Tu ai luat 6. Ești foarte dezamăgit. Seara, în drum spre casă, mai constați și că ai primit o amendă pentru că ai parcat necorespunzător. Fiind din cale -afară de mâhnit, îți suni cel mai bun prieten pentru a-ți spune oful, dar

el încearcă să te expedieze. Ce-ai gândi? Ce-ai simți? Ce-ai face? Iată ce mi-au răspuns oamenii cu mentalitate rigidă când le-am prezentat această situație: „M -aș simți respins”, „M -aș simți ca un ratat”, „Sunt un idiot”, „Nu sunt bun de nimic”, „M-aș simți inutil și prost, aș simți că oricine e mai bun decât mine” sau: „Mi aș zice că sunt jalnic.” Cu alte cuvinte, cele întâmplate ar fi, după ei, o dovadă directă a incompetenței și a lipsei lor de valoare. Iată și ce cred ei despre viețile lor: „Viața mea e demnă de toată mila”, „Viața mea e egală cu zero”, „Dumnezeu mă urăște”, „Toată lumea e împotriva

mea”, „Nu merit să trăiesc”, „Nimeni nu mă iubește,

toată lumea mă urăște”, „Viața e nedreaptă și toate eforturile mele sunt zadarnice”, „Viața e urâtă, sunt prost și nu mi se întâmplă niciodată nimic bun” sau: „Sunt cea mai ghinionistă persoană de pe Pământ.” Scuze, dar parcă nu era vorba de moarte și de distrugere, ci doar despre o notă mică, o amendă și o convorbire prin telefon care nu și-a atins scopul. Să fie vorba doar de niște oameni neîncrezători în forțele lor? Să fie ei niște pesimiști convinși? Nu. Când nu se confruntă cu eșecuri, oamenii de acest gen se simt la fel de valoroși, optimiști, inteligenți și atrăgători ca și cei cu mentalitate flexibilă. Ce-ar face în situația dată? „Aș renunța să mai fac vreodată ceva bun” (ca să nu mai trebuiască să fie evaluat niciodată de nimeni), „Mi-aș plânge de milă”, „Aș zace în pat”, „M -aș îmbăta”, „Aș încerca să mănânc ceva”, „Mi-aș vărsa nervii pe cineva, dacă aș supărat avea peșicine”, „Aș mânca puțină „Aș sta aș asculta muzică”, „M -ciocolată”, aș ascunde în șifonier”, „M -aș lua la bătaie cu cineva”, „Aș plânge”, „Aș da cu ceva de pământ” și: „Ce -aș putea să mai fac?!” Ce-aș putea să mai fac?! Ştii, când am creat situația de mai sus, am ales în mod intenționat nota 6, și nu 4. Era un examen parțial, nu final. Am menționat o amendă, nu un accident de mașină. Prietenul a „Încercat” să te expedieze, nu a sistat discuția din start. Nu s-a întâmplat nimic catastrofal sau ireversibil. Şi totuși, din acest material brut mentalitatea rigidă a creat sentimentul de eșec total și neputință.

lată ce au răspuns persoanele cu mentalitate flexibilă când le-am prezentat aceeași situaț ie: „Trebuie să mă străduiesc mai mult la cursuri, să fiu mai atent când parchez mașina și să mă gândesc dacă nu cumva și prietenul meu a avut o zi proastă.” „Dacă am luat 6 înseamnă că trebuie să învăț mai mult. Mai e până la sfârșitul semestrului, așa că am șanse să-mi măresc nota.” Au fost foarte multe alte răspunsuri asemănătoare, dar cred că ai prins ideea. Acum, cum ar face acești oameni față situației? „M-aș pregăti mai bine (sau printr-o altă metodă) pentru următorul examen la acea materie, aș plăti amenda și aș lămuri lucrurile cu prietenul meu la următoarea convorbire.” „Aș căuta să aflu ce am greșit la examen, m -aș strădui să fac mai bine data viitoare, mi -aș plăti amenda și l-fost aș suna a doua zi pe prietenul meu, să -i spun că am supărat.” „Aș munci mai mult pentru următorul examen, aș discuta cu profesorul, aș fi mai atent unde parchez sau aș contesta amenda și m-aș interesa ce s -a întâmplat cu prietenul meu.” Indiferent de mentalitatea ta, tot ai fi supărat. Cine n-ar fi? O notă mică, o prestație slabă la serviciu, faptul că ești respins de un prieten sau de persoana iubită nu sunt deloc lucruri plăcute. Nimeni nu e dornic să treacă prin așa ceva. Cu toate acestea, persoanele cu mentalitate flexibilă, deși întristate de situație, nu s-au etichetat negativ și au ales să nu stea cu mâinile în sân. Erau gata să -și asume

riscurile, să înfrunte îmbunătățească lucrurile.

provocările

și

să

Care e, așadar, noutatea? Este această idee nouă? Există multe expresii ce accentuează importanța perseverenței și a asumării de riscuri: „Cine nu riscă nu câștigă”, „Dacă nu reușești din prima, ia-o de la capăt” sau: „Roma n -a fost construită într-o zi.” (Apropo, am fost încântată să aflu că până și italienii . folosesc această expresie.) Un fapt uimitor e că oamenii cu mentalitate rigidă n-ar fi de acord cu aceste afirmații. Ei cred în următoarele: „Nu riști, nu pierzi”, „Dacă nu reușești din prima, probabil că ești incapabil”, „Dacă Roma n-a fost construită într-o zi, probabil că așa a fost să fie.” Cu alte cuvinte, asumarea de riscuri și strădania sunt două aspecte ce țiridicat -ar putea dezvăluisarcinii. neputința, faptuldarcăpersoanele nu te -ai la înălțimea E șocant, cu mentalitate rigidă mai mult nu cred decât cred în perseverență. O noutate o reprezintă și faptul că ideile oamenilor despre strădanie și asumarea de riscuri sunt date de mentalitatea lor de bază. Oamenilor nu li se întâmplă să conștientizeze pur și simplu importanța perseverenței și a provocărilor. Cercetarea noastră a arătat că acest lucru e direct legat de mentalitatea flexibilă. Când le inoculăm oamenilor acest tip de mentalitate, apare imediat și gândul la provocare și strădanie. După același model, oamenii nu sunt efectiv reticenți la provocări și eforturi. Când le

inoculăm (temporar) mentalitatea rigidă, axată pe permanența însușirilor, ei ajung să se teamă de acestea sau să le desconsidere. Librăriile sunt deseori pline cu titluri de genul Zece secrete ale celor mai realizați oameni din lume, care cuprind sfaturi de altfel bune, însă înșiru ite la întâmplare, fără prea mare legătură între ele: „Asumă-ți mai multe riscuri!” sau: „Ai încredere în tine!” Absorbit de poveștile oamenilor care au reușit să aplice aceste sfaturi, totuși nu ți -e deloc clar cum să faci să ajungi și tu ca ei. Te simți inspirat câteva zile, dar secretele oamenilor realizați rămân, în principiu, secretele lor. Înțelegând mentalitățile flexibilă și rigidă, vei vedea că lucrurile sunt strâns legate între ele: convingerea că însușirile tale sunt bătute în cuie îți determină multe gânduri și fapte, la fel și aceea că însușirile tale pot drum fi dezvoltate, că în fiecare caz acestui ajungi pe un completnumai diferit. Constatarea lucru este, după noi, psihologii, revelatoare. Am observat fenomenul și în timp ce le inoculam subiecților o nouă mentalitate, dar mi-a fost confirmat și de scrisorile primite de la cei care mi -au citit materialele. Oamenii se regăsesc în scrierile mele: „În timp ce citeam articolul dumneavoastră, m-am trezit spunând: «Da, așa fac și eu, așa fac!»” Citi torii fac descoperiri: „Articolul dumneavoastră m-a impresionat foarte tare. Simt că am descoperit secretul universului!” își revizuiesc mentalitatea: „Simt că efectiv a început o revoluție în mintea mea,

iar sentimentul e încântător.” Se schimbă, de dragu l lor și al celor din jur: „Cercetarea dumneavoastră m a ajutat să-mi transform modul de lucru cu copiii și să văd educația cu alți ochi” sau: „Vreau doar să vă comunic că extraordinara dumneavoastră descoperire a contat enorm pentru sute de elevi.”

Autocunoașterea: cine-și evaluează

corespunzător calitățile și li mitele? Ei bine, poate că persoanele cu mentalitate flexibilă nu se pun pe treaptă cacuacestea Einsteinsă sau Beethoven, dar aceeași probabilitatea aibăcuo părere mai bună despre aptitudinile lor și să încerce lucruri de care nu sunt neapărat capabile nu este cumva mai mare? De fapt, studiile arată 8 că oamenii se pricep foarte puțin la a -și estima propriile abilități. Am încercat recent să vedem 9 cine riscă cea mai slabă estimare. Firește, am descoperit că oamenii care-și aproximează foarte eronat performanțele și abilitățile sunt cei cu mentalitate rigidă. Persoanele cu mentalitate flexibilă au fost uimitor de precise în estimările lor. Dacă te gândești puțin, are logică. Dacă, asemenea celor cu mentalitate flexibilă, ești de părere că te poți dezvolta, atunci accepți deschis orice informație legată de însușirile tale curente, chiar dacă nu este una măgulitoare. Chiar mai mult, când ești orientat spre învățare, ai nevoie de informații corecte referitoare la însușirile tale curente, pentru a putea învăța bine. Însă, dacă ești asemenea celor cu

mentalitate rigidă, pentru care orice lucru legat de

însușirile lor neprețuite este fie alb, fie negru, apare aproape inevitabil distorsiunea. Unele rezultate sunt exagerate, altele, minimalizate și, înainte să -ți dai seama, ajungi să nu mai știi nimic despre tine. Howard Gardner10, în cartea Extraordinary Minds, a ajuns la concluzia că indivizii excepționali au „un talent special în a- și identifica punctele tari sau slabe”. Este interesant că și cei cu mentalitate flexibilă par să aibă acest talent.

Ce știm deja? Un alt lucru specific oamenilor excepționali este capacitatea lor deosebită de a transforma încercările vieții în succese. Cercetătorii din domeniul creativității au confirmat acest lucru. Într -un sondaj efectuat de 143 de cercetători 11, majoritatea au căzut de acord asupra celui mai important ingredient pperseverența entru realizările ce includ și mobilitatea date de creativitatea: mentalitatea flexibilă. Poate că te întrebi iar cum este posibil să obținem atâtea lucruri doar prin convingere: să ne dorim să fim provocați, să credem în strădanie, să rezistă m la eșec sau să avem realizări mari? Din capitolele care

urmează vei afla exact cum se realizează acest fapt: cum influențează mentalitatea dorințele și perspectiva oamenilor asupra succesului, cum intervine asupra definiției, impactului și importanței eșecului și cum ne ghidează spre adevărata relevanță a strădaniei. Vei vedea care sunt consecințele acestor lucruri în învățământ sau în sport, la locul de

muncă și în relații. Vei înțelege ce ne determină mentalitatea și cum ne -o putem schimba. CULTIVĂ-ŢI MENTALITATEA FLEXIBILĂ!

Tu ce mentalitate ai? 12 Evaluează următoarel e afirmații despre inteligență. Citește-o pe fiecare în parte și vezi dacă ești mai degrabă de acord sa u împotriva ei. 1. Inteligența ta este un dat și n -o poți modifica prea mult. 2. Ești capabil să înveți lucruri noi, dar asta oricu m nu te face mai inteligent. 3. Oricât de inteligent ai fi, poți oricând să îmbunătățești acest aspect. 4. Poți oricând să-ți crești semnificativ nivelul d e inteligență. Primii doi itemi au legătură cu mentalitatea rigid ă

și următorii cu mentalitatea flexibilă. agreezi maidoi, mult? Poate să fie vorba Peși car dee oo combinație între cele două, dar majoritatea persoanelor înclină ori spre una, ori spre cealaltă. Trebuie, de asemenea, să ai convingeri și despr e aptitudinile tale. Înlocuiește mențiunile referitoar e la inteligență cu „talent artistic”, „abilități sportive ” sau, după caz, „aptitudini de lider” și refă testul! Pe lângă aptitudini, trebuie să ai și calități. Analizează următoarele afirmații despre personalitat e și caracter și vezi cât de mult ți se potrivesc sau nu. 1. Ai un fel al tău de -a fi și nu prea poți să schimb i

acest lucru. 2. Oricum ai fi, poți oricând să te schimbi substanțial. 3. Şi dac-ai acționa diferit, aspectele important e care te definesc sunt cam greu de modificat. 4. Poți schimba oricând aspecte fundamentale ce ț in de felul tău de-a fi. Aici, itemii 1 și 3 se referă la mentalitatea rigidă , iar itemii 2 și 4, la mentalitatea flexibilă. Pe car e o agreezi mai mult? Rezultatul e altul decât la testul despre inteligență? E posibil. Concepțiile despre inteligență sunt relevante pentru situațiile care implică facultăț i mentale. Concepțiile despre personalitate sunt relevant e pentru situațiile care au în vedere calități personale , de exemplu, cât de demn de încredere, cooperant,

grijuliu sau sociabil ești. în Mentalitate a rigidă induce grija față de modul care vei fi judecat; mentalitatea flexibilă induce preocupare a față de perfecționare. • Gândește-te la o persoană cu mentalitate rigidă. Amintește-ți cum încearcă mereu să se justifice și cât de sensibilă e când nu are dreptate sau fac e vreo greșeală. Te-ai întrebat vreodată de ce e așa? (Tu ești altfel?) Acum știi. • Gândește-te la o persoană cu mentalitate flexibilă , care înțelege că însușirile importante pot fi dezvoltate. Gândește-te cum reacționează l a obstacole și cum își depășește limitele. Tu în c e privințe ai vrea să te schimbi și ce limite ai vre a să

depășești? • Bun, acum imaginează-ți că ai hotărât să înveți o limbă nouă și te-ai înscris la un curs. Dup ă câteva ședințe, profesorul te scoate în fața clasei și-ți pune multe întrebări, una după alta. închipuie- ți că ai o mentalitate rigidă. În joc sun t abilitățile tale. Simți ochii tuturor ațintiți asupr a ta? Îl vezi pe profesor cum te evaluează? Simți tensiunea, simți cum ți se zburlește părul și eziți. Ce altceva mai gândești și mai simți?

CAPITOLUL 2

Mentalitățile, privite în profunzime Pe CÂND ERAM TÂNĂRĂ, îmi doream să am un soț ca un prinț. Foarte atrăgător și foarte realizat. O persoană importantă. Îmi doream o carieră strălucită, dar nimic prea greu sau cu riscuri mari. Şi voiam ca totul să vină firesc, ca o validare a ceea ce eram. A trebuit să treacă mulți ani până să fiu mulțumită. Am dat peste un tip grozav, dar mă solicita prea mult. Mi- am făcut o carieră grozavă, dar Doamne, provocarea e continuă. Nu mi-a fost ușor. Şi totuși, cum se face că sunt mulțumită? Mi -am schimbat mentalitatea. Mi-am schimbat- o datorită muncii mele. Într-o zi, eu și o studentă de-a mea, doctorandă, pe nume Mary Bandura, încercam să înțelegem de ce unii studenți

erau așacedealții preocupați să-și demonstreze în timp doar învățau și atât. La unabilitățile, moment dat, am realizat că abilitatea suportă două înțelesuri, și nu doar unul: există abilități neschimbabile, care trebuiesc dovedite, și abilități transformabile, care pot fi dezvoltate prin învățare. Așa s -a născut ideea de dublă mentalitate. Mi-am dat seama numaidecât pe care o aveam eu. Am înțeles de ce am fos t mereu preocupată de greșeli și eșec. Şi am înțeles, pentru prima oară, că puteam să -mi aleg mentalitatea. Când îți schimbi mentalitatea, îți schimbi lumea. Într-una dintre lumi, cea a trăsăturilor rigide, să ai succes înseamnă să demonstrezi că ești deșt ept sau talentat. Să te auto-validezi. În cealaltă, lumea

calităților transformabile, să ai succes înseamnă să te autodepășești, pentru a învăța ceva nou. Înseamnă să te dezvolți. Într-una dintre lumi, eșecul e totuna cu regresul. Înseamnă să iei o notă mică. Să pierzi un concurs. Să fii concediat. Să fii respins. Înseamnă să nu fii deștept sau talentat. În cealaltă lume, eșecul se traduce prin nereușita de a te dezvolta. Înseamnă să nu obții ce-ți dorești cu ardoare. Să nu -ți împlinești potențialul. Într-una dintre lumi, strădania e un lucru rău. La fel ca pentru eșec, când te străduiești înseamnă că nu ești deștept sau talentat. Pentru că, dacă ai fi, n -ai avea de ce să faci eforturi. În cealaltă lume, strădania este ceea ce te face deștept sau talentat. Ai de ales. Mentalitățile sun t, de fapt, convingeri. Concepții ferme care există doar în mintea ta și pe care le gândește poți schimba. citești șiaceste rânduri, -te undeAcum, ai vreacând să ajungi care mentalitate te poate duce acolo.

Să te perfecționezi sau să de monstrezi că ești deștept: care e calea spre succes? Benjamin Barber, un sociolog eminent 1, a spus cândva: „Nu împart lumea în slabi și puternici, și nici în succese și înfrângeri... Împart lumea în oameni care învață și care nu învață.” Cum e posibil să existe om care să nu învețe? Cu toții ne naștem cu tendința puternică de a învăța.

Copiii mici își dezvoltă zilnic capacitățile. Nu doar

pe cele obișnuite, ci și pe cele esențiale: învață să meargă și să vorbească. Nu se gândesc nicio clipă că e prea greu sau că nu merită efortul, bebelușii nu -și fac griji că vor greși sau că se vor umili. Fac un pas, cad și se ridică. Efectiv continuă. Ce ne umbrește dorința de a învăța? Mentalitatea rigidă. Odată capabili de autoevaluare, unii copii încep să se teamă de provocări. Își fac griji că nu sunt deștepți. Am efectuat studii pe mii de oameni, printre care și preșcolari, și m-a uimit să văd cât de mulți resping posibilitatea de a se perfecționa. Le-am dat unor copii de patru ani posibilitatea 2 să aleagă între a reface un puzzle ușor sau a trece la unul nou, mai greu. Chiar și la vârsta lor fragedă, copiii cu mentalitate rigidă, care credeau în caracterul nemodificabil al calităților lor, au ales prima variantă. Copiii deștepți din naștere „nu dau greș”, ei. Copiii aucuspus mentalitate flexibilă, care credeau în capacitatea lor de a ajunge și mai deștepți, au considerat că întrebarea mea era ciudată. „De ce mă întrebați acest lucru, doamnă? De ce și -ar dori cineva să facă același puzzle iarăși și iarăși?” Ei au ales puzzle-ul mai greu. „Mor să -i dau de cap!”, a exclamat o fetiță. Așadar, copiii cu mentalitate rigidă au preferat să fie siguri de reușită. Potrivit lor, oamenii deștepți trebuie să reușească mereu. Dar pentru copiii cu mentalitate flexibilă, să aibă succes a însemnat să se autodepășească. Să devină mai deștepți. O fată din clasa a VI I-a a tras următoarea

concluzie3: „Cred că inteligența este ceva pentru care trebuie să muncești... nu-ți este dată... Majoritatea copiilor, dacă nu sunt siguri că a u dreptate, nu ridică mâna să răspundă la întrebare.

Dar eu o ridic, pentru că, dacă greșesc, o să fiu corectată. Sau ridic mâna și întreb: «Cum se rezolvă această problemă?» ori zic: «Nu înțeleg! Mă puteți ajuta?» Numai așa pot să ajung mai deșteaptă.” Lăsând puzzle-urile la o parte Una e să refuzi un puzzle, și alta e să refuzi o oportunitate 4 importantă pentru viitorul tău. Pentru a vedea dacă e posibil așa ceva, am profitat de o situație neobișnuită. La Universitatea din Hong Kong predarea se face numai în limba engleză. Cursurile și manualele sunt în engleză, iar examenele sunt ținute tot în engleză. Dar unii dintre studenții care intră la facultate nu vorbesc fluent engleza, că, repede. pentru binele lor, e bine să ia măsuri, șiașa cât mai Când au venit studenții să se înscrie în primul an, știam care nu erau buni la engleză, așa că le -am pus o întrebare-cheie: dacă facultatea ar asigura un curs pentru studenții care au nevoie să -și perfecționeze cunoștințele de limba engleză, l-ați frecventa? Le-am evaluat și mentalitatea întrebându -i în ce măsură sunt de acord cu constatările: „Inteligența ta este un dat și n -o poți modifica prea mult” și: „Ești capabil să înveți lucruri noi, dar asta oricum nu te face mai inteligent.” Persoanele care s-au declarat de acord cu aceste afirmații au mentalitate rigidă.

Cei cu mentalitate flexibilă sunt de acord că: „Oricât de inteligent ai fi, poți oricând să îmbunătățești acest aspect” și: „Poți oricând să-ți crești semnificativ nivelul de inteligență.” Mai târziu, ne-am uitat la cine a spus „da” cursului de engleză. Studenții cu mentalitate flexibilă au spus un „da” hotărât. Dar cei cu mentalitate rigidă n -au fost interesați. Studenții cu mentalitate flexibilă, fiind convinși că să ai succes înseamnă să te perfecționezi, au profitat de șansă. Dar cei cu mentalitate rigidă n -au vrut să -și arate lacunele. Preferând să se simtă în continuare deștepți, deși nu pentru mult timp, ei și-au riscat educația. Așa acționează mentalitatea rigidă, reușind să ne anihileze dorința de a învăța lucruri noi. 5

Ce arată curenții Diferența dintre cerebrali mentalități se vede și la nivelul curenților cerebrali. Am invitat, în laboratorul nostru de la Universitatea din Columbia, persoane cu ambele tipuri de mentalitate. Le-am pus să răspundă la întrebări dificile și, când a fost nevoie, le-am răspuns și noi, în tot acest timp încercând să vedem când indicau curenții cerebrali că persoanele respective erau interesate și atente. Persoanele cu mentalitate rigidă s -au arătat interesate doar în momentele în care răspunsurile vizau abilitățile lor. Curenții lor cerebrali au indicat un grad foarte mare de atenție atunci când li s -a comunicat că răspunsurile lor erau bune sau greșite.

Când li s-au prezentat informații cu rol în învățare, acestea n-au mai afișat nicio urmă de interes. Nici când au greșit câte-un răspuns nu s-au arătat interesate să afle varianta corectă.

Doar persoanele cu mentalitate flexibilă au fost foarte atente la informațiile noi prin care -și puteau îmbogăți cunoștințele. Doar lor li s -a părut prioritar să învețe. Prioritatea ta care e? Dacă ai avea de ales, ce -ai alege? Un succes garantat, care să-ți confirme abilitățile, sau să fii provocat în permanență? Oamenii trebuie să ia astfel de decizii nu doar cu privire la aspecte intelectuale. 6 Ei trebuie, de asemenea, să decidă ce fel de relații își doresc: unele în care să se simtă flatați sau unele care să -i provoace să se dezvolte? Cum arată partenerul tău ideal? Le-am întrebare și voi reda maipus josaceastă răspunsurile lor. unor adulți tineri • Aceia cu mentalitate rigidă au afirmat că partenerul ideal ar trebui: să-i pună pe un piedestal; să-i facă să se simtă perfecți; să-i venereze. Cu alte cuvinte, partenerul ideal n-ar trebui să intervină deloc asupra calităților lor de neschimbat.

Soțul meu mi-a mărturisit că și el obișnuia să simtă astfel, că voia să fie asemenea unui dumnezeu pentru persoana iubită. Din fericire, a renunţat la această idee înainte să mă întâlnească pe mine. • Persoanele cu mentalitate flexibilă visează la un altfel de partener. Oamenii chestionaţi au spus că partenerul ideal ar trebui: să le vadă defectele şi

să-i ajute să le corecteze ; să-i determine să fie mai buni; să-i încurajeze să înveţe lucruri noi. Sigur, nu-şi doresc să aibă alături pe cineva care să le facă reproşuri sau să le submineze încrederea în sine. Vor o relaţie cu cineva care să -i ajute să se dezvolte. Nu pleacă de la premisa că sunt perfecţi, fără cusur, că nu mai au nimic de învăţat. Te întrebi cumva ce se întâmplă dacă două persoane cu mentalitate diferită ajung împreună? Iată ce spune o femeie cu mentalitate flexibilă despre căsătoria ei cu un bărbat cu mentalitate rigidă: „Nici n-am apucat să-mi scutur bine boabele de orez din păr, când am înţeles că făcusem o greşeală. De fiecare dată când îi spuneam iubitului meu: «De ce nu încercăm să ieşim mai des în oraş?» sau: «Mi -ar plăcea să mă întrebi şi pe mine înainte să iei o decizie», era devastat. Apoi, în loc să discutăm despre problema noastră, pierdeam o oră -ntreagă pentru a repara răul făcut şi a -l ajuta să-şi revină. Ba mai mult, el dădea fuga la telefon s-o sune pe mama lui, care-l înconjura de fiecare dată cu adoraţia de care el părea să aibă nevoie în permanenţă. Eram amândoi tineri şi habar n-aveam ce presupune o căsnicie. Eu nu voiam decât să comunicăm.” Deci iată că ideea soțului despre ce înseamnă o relație adevărată — bazată pe acceptare totală și fără urmă de critică — nu era aceeași cu a soției. Iar ideea soției despre relație — centrată pe rezolvarea problemelor — nu coincidea cu cea a soțului. Evoluția ei era coșmarul lui. Boala directoratului Când vorbim de directori care-și execută activitatea

ca și cum ar fi așezați pe un piedestal, dorind să fie considerați perfecți, numim adesea fenomenul „boala directoratului”. Un astfel de caz este și al lui Lee Iacocca.7 După succesul înregistrat ca șef al companiei Chrysler Motors, Iacocca era încă asemenea unui copil de patru ani cu mentalitate rigidă. Scotea aceleași modele de mașini, cu câteva schimbări superficiale. Din nefericire, nu le mai dorea nimeni. Între timp, companiile japoneze regândeau complet aspectul și modul de funcționare a mașinilor. Iar restul e istorie. Mașinile japoneze au acaparat piața imediat. Mulți directori ajung în situația de a alege între a -și recunoaște lipsurile sau a-și crea o lume în care acestea sunt de neconceput? Lee Iacocca a ales a doua variantă. S-a înconjurat de oameni care-l idolatrizau și i-din a îndepărtat toți cei care criticau, pierzând rapid vedere căpedomeniul său-levolua în altă direcție. Lee Iacocca a refuzat să se mai perfecționeze. Nu toată lumea însă se îmbolnăvește de boala directoratului. Mulți lideri își evaluează constant defectele. Darwin 8

Smith, privind în urmă la rezultatele sale extraordinare din cadrul corporației Kimberly-Clark, a declarat: „N-am încetat niciodată să încerc să devin calificat pentru slujba care mi s-a încredințat.” Persoanele de acest gen, asemenea studenților din Hong Kong cu mentalitate flexibilă, nu încetează niciodată să-și remedieze situația.

Directorii se mai confruntă și cu dilema de a alege între strategii pe termen scurt ce sporesc capitalul firmei și-i transformă pe ei în eroi sau a efectua îmbunătățiri pe termen lung, riscând dezaprobarea celor de pe Wall Street, în timp ce asigură rezistența și progresul companiei pe o perioadă mai mare de timp. Cei de la Sunbeam au solicitat ajutorul lui Albert Dunlap, recunoscut pentru mentalitatea sa rigidă 9, pentru a le reinventa afacerea. A ales soluția pe termen scurt, ca să fie văzut ca un erou pe Wall Street. Valoarea acțiunilor a crescut, dar în final compania s-a dizolvat. Cei de la IBM l-au chemat pe Lou Gerstner, recunoscut pentru mentalitatea sa flexibilă 10, ca să -i pună înapoi pe picioare. Când s-a apucat de treabă, preocupat să reinventeze cultura și politica IBM, prețurile acțiunilor au stagnat, iar Wall Street a râs de el. L-au făcut ratat. Şi totuși, la câțiva ani după aceea, IBM era din nou lider în domeniul său.

Problema depășirii limitelor Persoanele cu mentalitate flexibilă nu doar caută provocări, ci și prosperă de pe urma lor. Cu cât este mai mareAcest provocarea cu atât mult limitele. lucru e, mai ușorîșidedepășesc observat mai în lumea sportului, unde sportivii își forțează mereu limitele și devin mai buni. Mia Hamm, cea mai mare vedetă de la vremea ei din fotbalul feminin, a spus: „Toată viața m-am luat la întrecere11 cu jucători mai mari, mai antrenați, mai experimentați — pe scurt, mai

buni decât mine.” Mai întâi, a jucat cu fratele său

mai mare. Apoi, la 10 ani, s-a alăturat unei echipe de băieți cu vârsta de 11 ani. Şi mai târziu s -a aventurat în mijlocul celei mai bune echipe universitare din SUA. „În fiecare zi mă străduiam să fiu la nivelul

lor... și m-am perfecționat mai repede decât aș fi crezut că e posibil.” În liceu, Patricia Miranda era dolofană și nu avea deloc conformație atletică12, dar voia să facă lupte. După o luptă crâncenă în ring, lumea i-a zis că „e de pomină”. A izbucnit în lacrimi, iar apoi a înțeles: „Comentariul lor m-a motivat... trebuia să continui, să văd dacă efortul, concentrarea, convingerea și antrenamentul aveau șanse să mă transforme în luptătoare.” Unde și-a aflat hotărârea? Miranda n-a avut parte de prea multe provocări în viață. Dar când mama ei a murit la vârsta de 40 de ani, în urma unui anevrism, Miranda (care pe atunci avea 10 ani)cela mai avut bun o revelație: pe patul de moarte, lucru pe „Când care-l zaci poți spune e: «Mi-am trăit viața cu adevărat!» Când a murit mama, am simțit din plin necesitatea acestui lucru. Ar trebui să ne fie rușine să trecem cu lene prin viață!” Așa că, atunci când pro vocarea ei au devenit luptele, a acceptat-o cu brațele deschise. A meritat efortul. La 24 de ani, Miranda a înregistrat un ultim succes în domeniul ales. A câștigat la categoria ei și s-a întors acasă de la Atena cu o medalie de bronz. Ce face în prezent? Dreptul la Yale. Oamenii au îndemnat-o să -și vadă de pasiunea ei, să rămână în continuare în vârf, dar Mirandei i sa părut mai palpitant să pornească iarăși de la zero,

să vadă ce altceva mai poate realiza. De domeniul imposibilului Câteodată, persoanele cu mentalitate flexibilă își depășesc limitele într-atât, încât ajung să facă lucruri imposibile. În 1995 actorul Christopher Reeve 13 a fost aruncat de pe un cal Şi-a rupt gâtul, a suferit o leziune vertebro-medulară și a rămas complet paralizat de la gât în jos. Medicii au spus: „Ne pare rău. Nu mai putem face nimic.” Cu toate acestea, Reeve a început un program foarte solicitant de recuperare, care presupunea mișcarea prin electrostimulare a tuturor părților corpului său paralizat. De ce n-a reușit să meargă din nou? De ce creierul său n-a mai trimis comenzi la corp, pentru ca acesta să le execute? Medicii l -au avertizat că era într-o stare de negare și că -și întreținea dezamăgirea. Se mai întâlniseră cu această situație care era de rău augur recuperarea sa. Dar acum, său? serios,Arce altcevapentru ar fi putut să facă Reeve cu timpul fi avut ceva mai bun de făcut? Cinci ani mai târziu, Reeve a început, ușor-ușor, să se miște. Mai întâi și-a mișcat mâinile, apoi brațele, picioarele și, în cele din urmă, întregul corp. Era departe de a fi vindecat, dar potrivit tomografiilor,

creierul său trimitea din nou semnale către corp, iar acesta reacționa. Reeve nu doar că și-a depășit limitele în ceea ce privește abilitățile sa le, dar a revoluționat întregul mod în care privește știința sistemul nervos și potențialul său de recuperare. A deschis noi perspective de cercetare și le -a dat speranță persoanelor cu leziuni medulare.

Lucrurile sigure În mod clar, persoanele cu mentalitate flexibilă sunt interesate de autodepășire. Dar cele cu mentalitate rigidă? Lor le plac lucrurile sigure, pe care le pot controla. Situațiile prea provocatoare, în care nu se simt deștepte și nici talentate, nu le interesează deloc. Acest lucru l-am constatat urmărindu-i14 pe studenții de la Medicină în timpul primului lor curs de chimie. Spre asta îi împinsese viața pe mulți dintre ei: să devină doctori. Iar după acest cu rs se vedea cine va ajunge sau nu medic. Pe deasupra, chimia mai este și foarte grea. Nota medie la fiecare examen este 6, pentru studenți care rar au luat mai puțin de 9. Majoritatea studenților au început prin a fi destul de interesați de chimie. Cu toat e acestea, pe parcursul semestrului s-a schimbat Studenții mentalitate rigidă au rămasceva. interesați doar cu în condițiile în care au avut succes din prima. Cei cărora materia li s -a părut dificilă și -au pierdut și din bucurie, și din interes. Dacă nu-și puteau dovedi inteligența, nu se puteau bucura de nimic. „Cu cât e mai greu, spunea un student, cu atât

trebuie să mă forțez mai mult să parcurg materia și să învăț pentru teste. Înainte eram încântat de chimie, dar acum, de fiecare dată când mă gândesc la ea, simt un gol în stomac.” Studenții cu mentalitate flexibilă, pe de altă parte, au arătat același interes pentru materie chiar și atunci când provocarea a fost mai mare. „E mult mai greu

decât îmi imaginam, dar asta vreau să fac, așa că nu pot decât să mă simt și mai motivat. Când am impresia că nu-mi reușește ceva, sunt cu adevărat stimulat.” Provocarea şi interesul au mers mână în mână în cazul lor. Acelaşi lucru l-am observat şi la elevii mai mici. 15 Le-am dat unor copii de clasa a V-a nişte puzzle-uri foarte captivante. Dar, când am introdus în joc unele mai grele, copiii cu mentalitate rigidă şi -au pierdut semnificativ interesul. N-au mai acceptat să ia puzzle-urile acasă, ca să exerseze. „E în regulă, le puteţi păstra. Le am deja”, a minţit un copi l. De fapt, nu ştiau cum să scape mai repede de ele. Acelaşi lucru s -a întâmplat şi cu copiii care se descurcau cel mai bine la rezolvat puzzle-uri. „Talentul la puzzle" nu i-a făcut deloc să nu se eschiveze. Copiii în schimb, era u peste măsurăcudementalitate încântaţi deflexibilă, provocare. Puzzle -urile grele erau preferatele lor şi erau de acord să le ia acasă. „Puteţi să- mi recomandaţi şi altele, a întrebat un copil, ca să mi le ia mama după ce-l termin pe acesta?" Nu cu mult timp în urmă am citit un articol despre 16

Marina Semyonova, o mare balerină şi profesoară de balet de srcine rusă, care a stabilit o modalitate inedită de selecţie a elevilor. îi supunea unui test inteligent de mentalitate. După cum povesteşte o fostă discipolă, „elevii treceau printr -o adevărată perioadă de selecţie în care ea îi analiza, să vadă cum reacţionează la laude şi la corecţii. Cei care

reacţionau bine la corecţii erau consideraţi merituoşi." Cu alte cuvinte, profesoara i-a separat pe cei care erau impulsionaţi de lucruri uşoare, pe care le stăpâneau deja, de cei care erau impulsionaţi de lucruri grele. Nu voi uita niciodată primul moment în care m-am auzit spunând: „E greu. E amuzant.” Atunci mi -am schimbat eu mentalitatea. Ce te face să te simți deștept: perfecțiunea sau perfecționarea?17 Lucrurile devin deja serioase, fiindcă oamenii cu mentalitate rigidă nu se mulțumesc doar să reușească. Nu se mulțumesc doar să pară deștepți și talentați. Trebuie să fie perfecți. Şi trebuie să perfecți din prima. Am pus întrebarea când te simți deștept la tot felul de oameni, sunt de lafrapante. e levi de Persoanele gimnaziu lacuadulți tineri. Diferențele mentalitate rigidă au spus: • „Când nu fac greșeli.” • „Când termin repede ceva și-mi iese impecabil.” • „Când mi se pare ușor un lucru ce altora li se pare de nerealizat.” Oamenii cu mentalitate flexibilă au răspuns: • „Când mi-e cu adevărat greu, mă străduiesc foarte mult și reușesc ceva ce nu -mi reușea înainte.” • „Când lucrez foarte mult la ceva și ajung să -i dau de cap.” Aceștia din urmă nu caută perfecțiunea imediată. Sunt interesați de perfecționare, care se realizează în

timp, prin confruntarea cu o provocare și izbânda din urmă. La ce bun să mai înveți, când ești deja capabil? Persoanele cu mentalitate rigidă se așteaptă, în realitate, să fie capabile de la sine, fără să învețe nimic. În definitiv, e xistă doar două posibilităţi: fie eşti capabil, fie nu eşti. Am întâlnit des această gândire. Dintre candidaţii din nenumărate colţuri ale lumii, catedra mea de la Columbia primeşte în fiecare an şase studenţi noi. Toţi cu rezultate excelente la examene, cu note mari şi cu recomandări de la savanţi eminenţi. Şi, în plus, doriţi de cele mai bune universităţi. Într-o singură zi, unii dintre ei au ajuns să se simtă ca nişte şarlatani. De unde mai ieri erau experţi, s -au trezit pe neaşteptate nişte rataţi. Iată ce se întâmplă. Nouveniţii„O,analizează noastră de publicaţii. Doamne, nulista pot face asta!"lungă îi văd pe studenţii mai mari care scriu articole pentru publicaţii şi-şi trimit candidatura pentru burse. „O, Doamne, nu pot face asta!" Ştiu cum să treacă de teste şi să ia note mari, dar nu ştiu „să facă asta“... încă. Problema e că uită de acest „încă".

Nu acesta este rolul şcolii, să te înveţe? Oamenii merg la şcoală să înveţe, nu pentru că ar şti totul. Mă întreb dacă la fel li s-a întâmplat lui Janet Cooke şi lui Stephen Glass. Doi reporteri tineri care au cunoscut un succes fulminant, graţie unor articole false. Janet Cooke a câştigat un Premiu Pulitzer pentru articolele ei din Washington Post despre un

băiat de opt ani care era dependent de droguri. Băiatul nu exista, iar ea a fost ulterior deposedată de premiul primit. Stephen Glass a fost vedeta revistei New Republic, părând să aibă acces la cazuri şi surse la care ceilalţi reporteri doar visau. Sursele nu existau, iar cazurile nu erau adevărate. Janet Cooke și Stephen Glass au vrut să fie perfecți încă de la începutul carierei? S -au temut că, admițându-și ignoranța, ar fi fost discreditați de colegi? Şi-au dorit să fie asemenea marilor reporteri, dar fără să treacă prin greul de început? „Am devenit vedete18, vedete peste noapte, a spus Stephen Glass, ceea ce ne-am și dorit.” Publicul îi consideră mincinoși, pentru că asta au făcut, au mințit. Dar eu îi consider talentați și, totodată, disperați: niște tineri care au cedat presiunilor mentalității rigide. Avea lumea, o vorbă: „Erigidă mai nu binele să devii decât doar să odată, fii.” Mentalitatea permite oamenilor luxul devenirii. Ei trebuie doar să fie într un fel sau altul. Notele sunt pentru totdeauna Să vedem de ce e atât de important pentru oamenii cu mentalitate rigidă să fie perfecți încă de la bun început. Pentru că rezultatele testelor — sau ale evaluărilor — sunt valabile pentru toată viața. În urmă cu 20 de ani, la vârsta de cinci ani, Loretta și familia ei au venit în SUA. Câteva zile mai târziu, mama fetei a dus-o la o școală nouă, unde a primit un test. Imediat după aceea a fost repartizată într -o clasă, dar nu în clasa celor mai buni elevi.

Cu timpul însă, Loretta a ajuns în cea mai bună clasă, unde a și rămas până la sfârșitul liceului, adunând, pe parcurs, o mulțime de premii școlare. Şi totuși, nu s-a simțit niciodată ca și cum acolo i -ar fi fost locul. Testul inițial, era convinsă, îi diagnosticase abilitatea rigidă și o exclusese dintre cei mai buni. Nu conta că avusese doar cinci ani şi tocmai se mutase într-o ţară nouă. Şi nici că, poate, nu mai fuseseră locuri în clasa celor buni, pentru o perioadă. Sau că, tot ce e posibil, conducerea şcolii hotărâse că tranziţia ei avea să fie mai uşoară într -o clasă mai slabă. Posibilităţile sunt nenumărate. Din păcate, ea a ales demoralizarea. Deoarece, în lumea mentalităţii rigide, n-ai nicio şansă să ajungi cel mai bun. Când eşti cu adevărat aşa, iei punctaj maxim la test şi eşti imediat recunoscut ca atare. Să Loretta un ne cazînchipuim? rar sau acest mod de gândire e maifie comun decât Pentru a elucida această problemă, le -am arătat19 unor elevi de clasa a V-a o cutie închisă şi le-am spus că în ea se află un test. Acest test, le -am explicat, măsoară o importantă abilitate şcolară. Nu le-am dat niciun alt detaliu. Apoi le-am pus întrebări despre test. Mai întâi însă, am vrut să ne asigurăm că ne înţeleseseră cu adevărat, aşa că i-am întrebat: cât de siguri sunteţi că acest test măsoară o importantă abilitate şcolară? Cu toţii ne crezuseră pe cuvânt. Apoi am întrebat: credeţi că acest test evaluează cât de deştepţi sunteţi? Credeţi că evaluează cât de deştepţi veţi fi când veţi creşte mari?

Elevii cu mentalitate flexibilă ne -au crezut pe cuvânt că testul măsoară o abilitate importantă, dar nu şi că le-ar fi evaluat deşteptăciunea. Şi, cu siguranţă, nici inteligenţa la maturitate. De fapt, unul dintre ei ne -a spus: „Imposibil! Nu există test care să poată face aşa ceva." Elevii cu mentalitate rigidă au crezut atât că testul măsoară o abilitate importantă, dar și că le putea evalua, neîndoielnic, deșteptăciunea. Şi inteligența la maturitate. Erau convinși că testul le putea măsura inteligența bazală pentru totdeauna. Acceptau că -i putea defini. De aceea, pentru asemenea oameni fiecare succes contează. Un alt mod de a defini potențialul Acest lucru ne duce înapoi la ideea de „potențial” și la întrebarea dacă testele sau specialiștii ne pot spune estenepotențialul nostru, ce suntem capabilicare și care va fi viitorul. Cei de cu mentalitate rigidă afirmă că da, poți măsura în mod simplu abilitatea rigidă într-un anumit moment și-i poți prevedea evoluția. Trebuie doar să dai testul sau să întrebi un specialist. Nu ai nevoie de niciun glob de cristal. 20

Atât de comună este convingerea că potențialul poate fi evaluat oricând, încât Joseph P. Kennedy a avut curajul să-i spună lui Morton Downey Jr. că va fi un ratat. Ce făcuse Downey, ajuns ulterior autor și vedetă de televiziune, să merite așa o remarcă? Ei bine, purtase șosete roșii și pantofi maro în clubul Stork.

„Morton, i-a spus Kennedy 21, nu știu să fi întâlnit vreodată în viața mea pe cineva care să poarte șosete roșii și pantofi maro, și să mai aibă și succes. Tinere, dacă-mi permiți, ești deosebit, dar nu într -un mod pentru care oamenii să ajungă vreodată să te admire.” Mulți dintre cei mai realizați oameni au fost considerați de specialiști ca neavând niciun viitor. Jackson Pollock, Marcel Proust, Elvis Presley, Ray Charles, Lucille Ball şi Charles Darwin, tuturor li s- a spus că sunt prea slabi pentru domeniile pe care le vizau. Unii dintre ei, e adevărat, nu s -au făcut remarcaţi de timpuriu. Dar nu este potenţialul chiar capacitatea cuiva de aşi dezvolta abilităţile prin strădanie, în timp? Aici voiam să ajung. Cum putem şti unde -l duce pe un om strădania ani? referitor Cine ştie,la poate că specialiştii au sa, avutpeste dreptate Jackson, Marcel, Elvis, Ray, Luciile şi Charles în ceea ce priveşte abilităţile lor la momentul respectiv. Poate că încă nu erau cei care aveau să devină. Am fost odată la o expoziţie, în Londra, unde erau prezentate primele picturi ale lui Cezanne. Pe drum, m-am întrebat cum fusese Cezanne şi cum fuseseră picturile lui înainte să devină pictorul pe care -l cunoaştem astăzi. Eram extrem de curioasă, deoarece Cezanne e unul dintre artiştii mei preferaţi şi omul care a pregătit terenul pentru o mare parte din arta modernă. Iată ce am constatat : unele dintre picturile lui erau destul de proaste. Vădeau scene

elaborate, unele violente, cu oameni reprezentaţi diletant. Deşi în unele se întrezărea viitorul Cezanne, multe nu lăsau să se vadă acest lucru. Cezanne cel de atunci nu fusese talentat? Sau trebuise doar să treacă timp pentru ca Cezanne să devină Cezanne? Persoanele cu mentalitate flexibilă ştiu22 că le trebuie timp pentru ca potenţialul lor să înflorească. Recent, am primit o scrisoare mustrătoare de la un profesor care a participat la una d intre cercetările noastre. Aceasta avea în vedere o studentă închipuită, Jennifer, care făcuse bine circa 65% dintr-un test la matematică. I -am rugat pe profesorii participanți să ne spună cum ar trata -o pe Jennifer. Cei cu mentalitate rigidă au fost mai m ult decât fericiți să ne răspundă la întrebări. Erau de părere că, știind rezultatele lui Jennifer, puteau să evalueze cam cine de era recomandări. ea și de ce eraDomnul capabilă.Riordan, Au venitpecudeo mulțime altă parte, fumega. Iată ce ne-a scris: „În atenția persoanelor interesate, În calitate de profesor participant la cercetarea dumneavoastră recentă, vă solicit să excludeți rezultatele mele. Cercetarea în sine mi se pare nesemnificativă din de de vedere Din nefericire, cerceta reapunct pleacă la o științific... premisă falsă, cerându-le profesorilor să facă presupuneri referitor la o studentă pe baza a nimic mai mult decât o notă pe o foaie... Performanța nu depinde de o simplă evaluare. Nu poți determina panta unei linii având doar un singur punct, din moment ce nu ai o linie de

la care să pornești. Un singur punct în timp nu

indică tendințe, îmbunătățiri, lipsă de strădanie sau pricepere matematică. .. Cu stimă, Michael D. Riordan! Am fost încântată de critica domnului Riordan și, totodată, perfectmoment de acord el. te O ajută evaluare într-un anumit dincutimp preafăcută puțin să înțelegi abilitatea cuiva și, cu atât mai puțin, să -i estimezi potențialul de a reuși în viitor. Ne-a deranjat să constatăm că mulți profesori vedeau lucrurile total diferit, acesta fiind și scopul cercetării noastre. Ideea că rezultatele unei evaluări sunt valabile pentru toată viața este cea care pune presiune pe cei cu mentalitate rigidă. De aceea, ei trebuie să facă lucrurile perfect și repede. Cine-și permite luxul de a încerca să se dezvolte, când prezentul e atât de important? 23

Există vreo NASA modalitate prin care să estimezi potențialul? a considerat că da. Când a recrutat astronauți, a refuzat persoanele care erau în mod clar de succes și le-a ales, în schimb, pe cele cu eșecuri semnificative, care-și reveniseră ulterior. Jack Welch, renumitul CEO al companiei General Electric24, a angajat directori executivi în funcție de instabilitatea lorsăprofesională, de Semyon nevoia de se dezvolta. Şi nu uităm dedictată Marina ova,a faimoasa profesoară de balet care -i selecta ca studenți doar pe cei stimulați de critică. Au respins cu toții ideea de abilități neschimbabile, preferând, în schimb, mentalitatea flexibilă. Să demonstrezi că ești special

Când oamenii cu mentalitate rigidă aleg succesul în detrimentul dezvoltării personale, ce încearcă, mai exact, să demonstreze? Că sunt speciali. Chiar superiori. Adresându-le întrebarea: „Când te simți deștept?”, foarte mulți dintre ei s-au referit la situațiile în care se simt speciali, diferiți și mai buni decât ceilalți. Până să descopăr cele două mentalități și modul în care funcționează acestea, trăiam și eu cu impresia că sunt mai talentată, poate chiar mai merituoasă decât alții, datorită înzestrări lor mele. Cel mai înspăimântător gând, cu care mă împăcăm cel mai greu, era acela de a fi doar un om obișnuit și nimic mai mult. Acest mod de a gândi m-a făcut să simt nevoia de validare permanentă. Fiecare comentariu, fiecare privire era semnificativă — erau înregistrate pe panoul de marcaj al inteligenței mele, pe panoul de marcaj al atractivității al măsurii în care eram plăcută. Când aveam mele, o zi bună, mă lăfăiam în scoruri mari. Într-o seară geroasă de iarnă, am mers la operă. Interpretarea a fost excepțională, și toată lumea a stat până la sfârșit — nu doar până la sfârșitul spectacolului, ci chiar până la ultimul bis. Apoi am ieșit cu toții afară, sperând să prindem un taxi. Îmi amintesc bine momentul. Era trecut de miezul nopții, afară erau -14 °C, bătea un vânt puternic, iar eu mă simțeam tot mai amărâtă. Eram una cu mulțimea. Ce șanse să am la taxi? Însă unul a oprit, dintr-odată, exact în dreptul meu. Mânerul portierei din spate era exact în dreptul mâinii mele și, când

am urcat, șoferul a zis: „Ești altfel.” Trăiam pentru astfel de momente. Nu doar că eram specială, dar acest lucru se vedea de la distanță. Respectul de sine mult prea mare încurajează această gândire și s -au inventat chiar și dispozitive care să te ajute să -ți confirmi superiori tatea. Am văzut unul recent. Două prietene îmi trimit în fiecare an o listă cu 10 lucruri pe care nu mi le-au luat încă de Crăciun. Din ianuarie până în noiembrie, selectează lucruri din cataloage sau de pe internet. În decembrie, aleg câștigătorul. Unul d intre favoritele mele din toate timpurile este o trusă mică, pe care, după folosire, o închizi și o pui în buzunar. Anul acesta, f avorita mea a fost oglinda MĂ IUBESC, o oglindă care are în partea de jos scris cu litere mari: „MĂ IUBESC.” Uitându-te în ea, îți poți inocula singur mesajul, fără să mai trebuiască să aștepți să -ți spună ceilalțioglinda că ești este special. Bineînțeles, inofensivă. Problema apare când „special” începe să însemne „mai bun decât alții”. O ființă mai valoroasă. O persoană superioară. O persoană cu drepturi asupra celorlalți. Special, superior, cu drepturi John McEnroe avea mentalitate rigidă 25: el credea că talentul e totul. Nu-i plăcea să învețe. Nu-i plăceau provocările; când îi mergea greu, ceda. Drept rezultat, așa cum singur a recunoscut, nu și-a atins potențialul maxim. Dar talentul său era atât de mare, încât a fost primul jucător de tenis din lume timp de patru ani. Să vedem, mai jos, ce a însemnat pentru el să fie

numărul unu. Pentru absorbirea sudorii de pe mâini în timpul meciurilor, McEnroe folosea rumeguș 26. Însă o dată rumegușul n-a fost pe placul lui. S-a apropiat de recipient și l-a lovit cu racheta, răsturnând u-l. Agentul său, Gary, s-a înființat degrabă să vadă ce s a întâmplat: „«Asta numești tu rumeguș?», i -am spus. De fapt, zbieram la el: «Rumegușul e prea fin! Zici că e otravă de șobolani. Nu poți să faci nimic bine?» Atunci, Gary a ieșit afară alergând și, 20 de minute mai târziu, s-a întors cu un nou recipient cu rumeguș mai aspru... și cu 20 de dolari mai puți n în buzunar. A trebuit să plătească pe cineva să macine rumegușul mai mare. Asta însemna să fii numărul unu.” Apoi povestește27 cum a vomitat pe o distinsă doamna japoneză care-l găzduia. În ziua următoare ea s-aspune înclinat, i-a cerut scuze și ia-afioferit un dar. asta, McEnroe , ține tot de numărul unu.”„Şi „Ești mereu în centrul atenției28... «Ai tot ce- ți trebuie? E totul în regulă? Îți plătim atât, facem asta, suntem permanent la dispoziția ta.» Poți să faci orice-ți dorești; reacția ta, în rest, trebuie să fie doar: «Pleacă dracului de aici!» Situația asta nu mi -a

displăcut deloc multă vreme. Ţie ți-ar displăcea?” Haide să vedem dacă ești mai bun decât ceilalți atunci când ai succes. Ajungi să abuzezi de ei și să -i faci să se umilească. Pentru cei cu mentalitate rigidă, acest lucru poate trece drept respect de sine. În contrast, hai să-l vedem pe Michael Jordan — atlet cu mentalitate flexibilă —, a cărui măreție este

proclamată mereu de întreaga lume: „Superman”, „Dumnezeu în persoană”, „Iisus în teniși.” Dacă există un om care să merite să se creadă special, atunci el este acesta. Dar iată ce a spus el odată cu reîntoarcerea sa în lumea baschetului, care a 29 provocat multă agitație: „Am fost șocat de nivelul de intensitate pe care l-a creat reîntoarcerea mea în teren... Oamenii mă slăveau de parcă eram un zeu sau ceva asemănător. A fost chiar penibil. Sunt un om ca oricare altul.” Jordan știa cât de mult muncise să -și dezvolte abilitățile. Era unul dintre cei care se zbătuseră ca să se dezvolte, și nicidecum inerent mai bun decât alții. În The Right Stuff, Tom Wolfe 30 vorbește despre piloții militari de elită care adoptă cu înverșunare mentalitatea rigidă. După ce trec de o mulțime de teste, unul mai riguros decât altul, se consideră speciali, de parcă ar fiChuck născutYeager, mai deștepți curajoși decât alții.s-Dar eroul sau din mai The 31 Right Stuff, este de altă părere: „Nu există om care să fie pilot din naștere. Indiferent de aptitudinile sau talentele mele, am muncit mult ca să devin competent ca pilot; intr-adevăr, ce-am învățat o sămi rămână pe viață... Cei mai buni piloți zboară mai mult decât restul, de asta sunt cei mai buni.” Şi el, la fel ca Michael Jordan, e tot om. Numai că și-a împins limitele mai departe decât majoritatea. În concluzie, persoanele care cred în rigiditatea trăsăturilor își doresc cu ardoare să reușească și, atunci când o fac, sunt mai mult decât mândre. Pot avea un sentiment de superioritate, pentru că

succesul înregistrat denotă că trăsăturile lor rigide sunt mai bune decât ale altora. Dincolo de respectul de sine specific celor cu mentalitate rigidă, pândește totuși o întrebare simplă: dacă succesul te face să fii cineva, cine ești când nu-l ai?