Lucian Blaga [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

LUCIAN BLAGA - universul poetic Universul liric blagian nu este unitar in felul aceluia pe care-l intalnim la Bacovia, dar nici divers si polimorf precum cel arghezian. El nu ni se impune nici prin monotonie profunda si nici prin proteism. Debuturile sale stau elocvent sub semnul oscilatiei intre tentatia versului ti aceea a meditatiei in marginea artei, dar si a marilor filozofii contemporane. In 1919, nu apar numai Poemele luminii care-l impun in ipostaza lirica, dar si Pietre pentru templul meu, volum de aforisme, prefigurandu-l pe ganditorul ce se va remarca imediat prin eseuri estetice, filozofice, critice si polemice pentru a atinge culmea implinirii in impunatorul sistem al trilogiilor din anii ’30 si ’40, constructie de mare temeritate si originalitate intelectuala acoperind domeniile fundamentale ale cugetarii generale. Cele cinci volume de versuri antume impreuna cu ampla creatie postuma (egala aproape in intindere cu cealalta), cele sase volume de eseuri si cele patru mari trilogii ne dau imaginea generala a unui spirit dominat si absorbit intr-un chip particular, probabil unic in cultura romana, de o singura problematica: aceea a misterului, intuitie lirica si concept intelectual din care si-a facut o adevarata cheie de bolta a unei intregi opere. “Poet al misterului”, cum l-a numit pe drept cuvant Pompiliu Constantinescu, Blaga este in egala masura in chip declarat si inechivoc, si un filozof al misterului. Aceasta este pe deplin dovedita de o anume metamorfoza de la vitalismul exuberant si bucolismul destul de evident al primelor doua volume, Poemele luminii si Pasii profetului, la spaima existentiala si tristetea metafizica din In marea trecere si Lauda somnului, apoi, printr-o oarecare inseninare si printr-o mai mare prospetime a unui folclorism care ramane mereu substantial si niciodata etnografic in La cumpana apelor, catre o redescoperire superioara a virtutilor unei convietuiri in armonie cu natura, a unei linistiri si limpezimi interioare care se vor accentua intr-un soi de elegie resemnata si chiar de inteleapta jubilatie in poemele tarzii ale senectutii, destinate sa apara postum, dar si sa contrabalanseze magnific intreaga opera anterioara. 21193oes51hgr4e Inca de la inceput trebuie remarcata o greseala care se face deseori prin abordarea poeziei lui Blaga din directia filozofiei sale, cautand in prima ideile si speculatiile celei de a doua. Concidenta care se simte intre ele nu este rezultatul nici unui transfer, ci produsul natural cum autorul singur a atras atentia - al unei sensibilitati metafizice unitare si ireductibile. Poezia lui Blaga nu este, de aceea, una de idei, nu construieste cu ele cum face Eminescu de atatea ori, ea este o poezie de viziuni metafizice, proiectand adica si mobiland un spatiu imaginar cu fantasme si interferente figurative, a caror aproape unica functie e de a sugera misterul generalizat si insurmontabil. Acesta ,in conceptia filozofului e captat si anihilat in cunoasterea pozitiva, paradisiaca si potentat si aprofundat in cunoasterea luciferica, o cunoastere care-l conserva, ferindu-se a-i altera semnificatiile prin interventia brutala a unei ratiuni reductioniste si simplificatoare. Mister e si esenta ultima a lumii, Marele Anonim, care se apara, printr-o cenzura transcendenta de asalturile prea orgolioase ale mintii omenesti. Omului nu-i ramane decat creatia pentru a revela misterul in autenticitatea lui. La creatie este condamnat printr-o mutatie ontologica ce i-a conferit un destin nobil si generos. Primele doua volume, Poemele luminii si Pasii profetului, sunt dominate de un puternic vitalism, revarsat peste granitele prea stramte ale timpului, ale conditiei umane in

general, ca o dorinta de contopire cu cosmosul. Pentru poet, cunoasterea inseamna iubire, dupa cum afirma, programatic in Eu nu strivesc corola de minuni al lumii. In lirica vitalista trupul arde “ca-n flacarile unui rug”(Noi pamantul), viata murmura in el “ca un izvor navalnic / intr-o pestera rasunatoare”(Nu-mi presimti?), tristetea insati este extinsa asupra universului intreg(Melancolie), iar strigatul “Sunt beat de lume si-s pagan!”(Lumina raiului) este o expresie a sufletului care isi cauta invelis pe potriva in giganticele formatiuni geologice: “Dati-mi un trup eg193o1251hggr voi muntilor, marilor, dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia in plin! Pamantule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei napraznice inimi” (Dati-mi un trup voi muntilor) Stilistic Poemele luminii sunt construite in jurul unei metafore centrale, revelatorii, precum in Izvorul noptii, sau doar se incheie cu o astfel de metafora, adesea cu valoare de aforism. Desi avand multe trasaturi comune cu volumul anterior, Pasii profetului prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine ce va deveni evidenta mai tarziu: predominarea cugetarii, a reflexivitatii, asupra trairilor nemijlocite, intense. Semnificativ in acest sens este poemul Moartea lui Pan: batran si aproape orb, acest zeu al naturii roditoare, al trairilor firesti isi presimte sfarsitul si inlocuirea lui cu profetul religiei crestine care va indeparta omul de natura introducand in lume notiunea pacatului. Incepand cu volumul In marea trecere, aceasta ruptura dintre eul poetic si univers se precizeaza. Natura isi pierde inocenta si infatisarea paradisiaca, iar poetul se simte instrainat de ea, de radacinile sale. Vitalismul, trairea intensiva se estompeaza in favoarea intrebarilor tulburatoare, a problematicii filozofice. Poetul se autodefineste acum sub forma unei scrisori adresate mamei, tragica interogatie asupra sensurilor existentei: “Sunt mai batran decat tine, Mama, ci tot asa cum ma stii : adus putin din umeri si plecat peste intrebarile lumii. Nu stiu nici azi pentru ce mai trimis in lumina. Numai ca sa umblu printre lucruri

si sa fac dreptate spunandu-le care-i mai adevarat si care-i mai frumos? Mana mi se opreste: e prea putin. Glasul se stinge: e prea putin. De ce m-ai trimis in lumina, Mama, de ce m-ai trimis?” (Scrisoare) Moartea, la inceput presimtire atotprezenta in poezia lui L. Blaga, apoi capat al “marii treceri” invocata sa se opreasca, ori spaima de “nimicul”, de “marele”(Din adanc), se asociaza cu motivul somnului, el insusi legat de ideea increatului, a perfectiunii lucrurilor nenascute, singurele care nu cunosc moartea. Somnul, “stare dumnezeiasca”, face posibila iesirea din timp: “In somn sangele meu ca un val se trage din mine inapoi in parinti.” (Somn) Volumele La cumpana apelor si La curtile dorului marcheaza o mai accentuata inspiratie folclorica a poetului care, desi departe de tara prin natura functiei sale diplomatice, isi gaseste alinarea nelinistilor existentiale in contactul cu spiritualitatea spatiului mioritic. Poezii precum Sta in codru fara slava sau Belsug toarna in simplitatea ritmului popular complexitatea intrebarilor filozofului, aspiratia spre absolut: “Sta in codru fara slava mare pasare bolnava.

Nalta sta sub cerul mic si n-o vindeca nimic,

numai roua dac-ar bea cu cenusa, scrum de stea.

Se tot uita-n sus bolnava

la cea stea peste dumbrava.” (Sta in codrul fara slava) Din zonele mai putin valorificate pana atunci ale folclorului provin miturile pe care poetul le prelucreaza facandu-le purtatoare de profunde semnificatii moderne. “Ursul cu crin” si unicornul provin dintr-un fabulos trecut prin Fiziologul medieval, acea carte populara despre animale fantastice. Daca in Istoria ieroglifica a lui D. Cantemir, Inorogul sau unicornul simboliza puritatea si fidelitatea, in pozia lui Blaga el este o metafora a spiritului strapuns de pintenii de argint ai tainei si capabil sa contemple esentele universului, ca in poezia Ce aude unicornul. Faptul ca acesta apartine unui ciclu postum evidentiaza continuitatea motivelor in poezia lui Blaga, dincolo de transformarile impuse de evolutia lirismului. Incepand cu volumul Nebanuitele trepte asistam la o impacare intre poet si universul regasit in puritatea lui primara. Poemele cheama acum la o dezmarginire prin intelepciune, sunt pline de speranta, de incredere in germinatie. Intrebarile se transforma in afirmatii rostite cu o superioara liniste. Alienarea, instrainarea de rosturile fundamentale, a fost invinsa si timpul nou este primit cu bucurie si incredere. Ca in cazul marilor creatori, nu putem incadra opera lui L. Blaga intr-un singur curent literar. In primele volume ale poetului dominante sunt ecourile expresionismului. Manifestat in special in literatura de limba germana (ca si in artele plastice ori in artele spectacolului) in perioada din preajma si dupa primul razboi mondial, curentul se afirma, ca reactie impotriva naturalismului si impresionismului, prin expresia pura a trairilor sufletesti care tind spre o reinnoire spirituala, spre o regasire a esentelor umanului amenintat cu degradarea. Expresionismul transpune in imagini puternice, violente, impregnate de elan vital, impulsul interior, nelinistea existentiala, idealul reintoarcerii la sufletul primar. Preocuparea pentru esente si revolta impotriva unei civilizatii care uniformizeaza, stimuleaza cultivarea mitului. Personajele expresioniste nu sunt individualitati, ci figuri generice, reprezentative pentru categorii intregi. Expresioniste sunt, in creatia lui L. Blaga, sentimentul metafizic, imaginea esentiala a lumii, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii, al arhaicului si originalului. Incepand insa cu volumul La cumpana apelor, influenta expresionista incepe sa scada pe masura ce se dezvolta sentimentul echilibrului, al impacarii eului poetic cu lumea.

poezia lui Blaga reprezintã un moment de elevatie a lirismului rom�nesc. Fatã de marele sãu �naintas, Eminescu, pasionat de filozofie, care a nuantat si a versificat idei filozofice, Blaga este primul poet filozof, autor al unui sistem de filozofie propriu, original. Legãtura dintre poezie si filozofie este indisolubilã. Astfel poezia nu poate fi �nteleasã fãrã o necesarã raportare la aspecte ale sistemului sãu filozofic. Conceptia filozoficã la r�ndul ei este exprimatã �ntr-o formã poeticã metaforicã. Aparitia lui Blaga �n climatul literar interbelic i-a contrariat pe contemporani, care nu stiau unde sã-l plaseze: printre traditionalisti sau printre modernisti. Criticul literar Eugen Simion remarca capacitatea lui Blaga de a fi �n acelasi timp modern si de a pãstra legãtura cu fondul arhaic, mitic, ancestral. Poetul �nsusi s-a �ncadrat alãturi de Br�ncusi �ntr-un traditionalist metafizic. Lucian Blaga e mut ca o lebãdã. �n patria sa zãpada fãpturii tine loc de cuv�nt. Sufletul lui e �n cãutare �n mutã, secularã cãutare de totdeauna, si p�nã la cele din urmã hotare. El cautã apa din care bea curcubeul. El cautã apa, din care curcubeul �si bea frumusetea si nefiinta. �n formatia spiritualã a lui Blaga au jucat un rol important urmãtoarele factori: a). Un contact timpuriu cu lumea satului si cu spiritualitatea popularã: eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat: Sat al meu, ce porti �n nume sunetele lacrimei, la chemãri ad�nci de nume �n cea noapte te-am ales ca prag de lume si potecã patimei. Spre tine cine m-a-ndrumat din stãfund de veac, �n tine cine m-a chiemat fie binecuv�ntat, sat de lacrimi fãrã leac. b). Un factor important la devenirea viitorului poet l-a reprezentat contactul cu filozofia indianã. De aici a retinut teme, motive, idei: tema timpului infinit, tema trupului ca �nchisoare a sufletului, somnul si tãcerea, ca modalitãti de atingere a absolutului. c). Contactul cu filozofia germanã, si mai ales cu expresionismul german. Multe elemente expresioniste pãtrund �n opera lui Blaga (mai ales �n dramaturgie): oroarea de oras, fatã de binefacerile civilizatiei moderne, regresiunea spre vegetal, betia vitalistã, cultul primitivului, al miticului si al arhaicului. Poezia lui Blaga se constituie mai ales pe metaforã, care �nchide de cele mai multe ori o problematicã existentialã. Primul poet rom�n, care impune definitiv �n lirica rom�neascã versul liber. Primul volum: Poemele luminii - 1919 Metafora centralã a volumului este lumina. T�nãrul poet oscileazã �ntre instinct si idee, trãire si meditatie. Predominã elanul vital, betia vitalistã, care tinde sã depãseascã limitele conditiei umane pentru a se contopi cu cosmosul Lumina are mai multe semnificatii; astfel ea �nseamnã originea vietii: Lumina ce-o simt nãvãlindu-mi �n piept minunato e poate cã ultimul strop din lumina creatã �n ziua dint�i �n poezia Vreau sã joc poetul exprimã un elan vital dezlãntuit:

O vreau sã joc, cum niciodatã n-am jucat ! Sã nu se simtã Dumnezeu �n mine un rob �n temnitã-�ncãtusat. �n alte creatii lumina apare alãturi de �ntuneric, semnific�nd coexistenta binelui cu rãul, ca �n Lumina raiului: De unde are raiullumina ? - Stiu: �l lumineazã iadul cu flacãrile lui ! Aceeasi combinatie de luminã si �ntuneric de bine si rãu, defineste natura umanã �n poezia Pax magna. �n poezia Dati-mi un trup voi muntilor poetul exprimã dorinta fierbinte a sufletului sãu, care-si cautã �n �nvelis pe mãsura elanurilor sale dezlãntuite: Dati-mi un trup voi muntilor, mãrilor, dati-mi alt trup sã-mi descarc nebunia �n plin ! Pãm�ntule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei nãprasnice inimi, prefã-te-n lãcasul furtunilor, cari mã strivesc, fii amfora eului meu �ndãrãtnic ! �n alte poezii ca "Frumoase m�ini", "Gorunul" poetul exprimã presimtirea mortii. Alte poezii, ca "Pãm�ntul", "Eva" prezintã iubirea ca pe un mod de a comunica cu universul. Pasii profetului - 1921 Cu toate cã si volumul urmãtor mai pãstreazã �ncã un elan vital dezlãntuit (Dati-mi un trup, voi muntilor), Pasii profetului marcheazã o schimbare de atitudine, preeminenta (predominarea) cugetãrii, a reflexivitãtii asupra instinctului, asupra trãirii. Semnificativ �n acest sens este Moartea lui Anton Pann. Bãtr�n si orb, zeul naturii, al instinctelor, �si presimte moartea si �nlocuirea lui cu un profet crestin care va �ndepãrta omul de naturã, de trãirea imediatã prin introducerea notiunii pãcat: Pan rupe faguri �n umbra unor nuci. E trist: se �nmultesc prin codri m�nãstirile, si-l supãrã sclipirea unei cruci. Subt clopot de vecerne Pan e trist Pe-o cãrãruie trece umbra de culoarea lumii a lui Crist. (Moartea lui Pan - III: Umbra) �n marea trecere - 1924 �ncep�nd cu volumul �n marea trecere (= viata), reflexivitatea, frãm�ntarea, nelinistea metafizicã devin dominante. Poetul se simte tot mai �nstrãinat, mai singur �n univers. Natur-si pierde frumusetea paradisiacã, iar elanurile vitaliste sunt �nlocuite de marile �ntrebãri ale vietii. Se accentueazã tot mai mult ruptura dintre eul poetic si lume. Poezia lui Blaga dob�ndeste o problematicã filozoficã. �n poezia Scrisoare poetul regretã aparitia sa pe lume, din moment ce nu poate descifra marile taine ale universului:

Sunt mai bãtr�n dec�t tine, Mamã, ci tot asa cum mã stii: adus putin din umeri si aplecat peste �ntrebãrile lumii. Nu stiu nici azi pentru ce m-ai trimis �n luminã. Numai ca sã umblu printre lucruri si sã le fac dreptate spun�ndu-le care-i mai adevãrat si care-i mai frumos ? M�na mi se opreste: e prea putin. Glasul se stinge: e prea putin. De ce m-ai trimis �n luminã, Mamã, de ce m-ai trimis ? �n fata at�tor �ntrebãri nedezlegate ale vietii, poetul trãieste sentimentul regretului profund al copilãriei si al inocentei acelei perioade. Regresiunea spre aceastã lume a copilãriei este exprimatã �n poezia �n marea trecere: Numai s�ngele meu strigã prin pãduri dupã �ndepãrtata-i copilãrie Altãturi de copilãrie satul reprezintã pentru Blaga un univers mitic, etern, o posibilitate, o sansã de regenerare sufleteascã. Poetul treãieste profund sentimentul vinovatiei de a se fi �ndepãrtat de aceastã lume si de a-si fi pus �ntrebãri pe care aceastã colectivitate umanã a satului nu si le-a pus de-a lungul generatiilor. Semnificativã �n acest sens este Am �nteles pãcatul ce apasã peste casa mea: Am �nteles pãcatul ce apasã peste casa mea Ca un muschi strãmosesc. O, de ce am tãlmãcit vremea si zodiile altfel dec�t baba ce-si topeste c�nepa �n baltã ? De ce am dorit alt z�mbet dec�t al pietrarului ce scapãrã sc�ntei �n margine de drum ? Laudã somnului - 1929 Aduce o modificare profundã �n lirismul blagian. �ntregul univers este cufundat �ntr-o stare hipnoticã, de destrãmare. Poetul cultivã aici un lirism magic, universul st�nd sub semnul haosului, al negãrii totale: Pretutindeni e o tristete. E o negare.E un sf�rsit. Somnul, ca metaforã centralã a acestui volum, are o dublã functie. �n unele poezii prin somn se realizeazã trecerea �ntr-o lume magicã, atemporalã; �n alte creatii este o modalitate de a intra �n moarte. Poezia Somn defineste somnul ca o posibilitate de a iesi din timp. �n somn s�ngele meu ca un val se trage din mine �napoi �n pãrinti �ncep�nd cu volumul urmãtor La cumpãna apelor (1933), urmat de La curtile dorului (1938) se accentueazã inspiratia folcloricã. Paralel se constatã o temperare a frãm�ntãrilor metafizice datoritã contactului cu spiritualitatea folcloricã. Totusi si �n tiparul popular, Blaga introduce reflexivitatea, marile �ntrebãri, care �l frãm�ntã pe om si pe filozof. Semnificative �n acest sens sunt: Stã �n codru fãrã slavã si Belsug: Stã �n codru fãrã slavã mare pasãre bolnavã. Se tot uitã-n sus bolnavã la cea stea peste dumbravã. �ncep�nd cu Nebãnuitele trepte (1943) se constatã o �mpãcare a poetului cu lumea. �n locul mãrilor frãm�ntãri metafizice, poeziile exprimã �ncrederea si speranta. Semnificativã: Schimbarea Zodiei Si azi, dintr-o datã, neasteptat, acest rãsãrit.

Ce c�ntec nemãsurat ! Ca unui orb vindecat lumea-n luminã mi s-a lãrgit. Creatiile dupã 1944 ne dezvãluie un poet nou. Desi trece printr-o periodã dificilã, poeziile sale exprimã �mpãcarea cu viata si cu semenii. Descoperind un Blaga mai apropiat pe linia omenescului, marele nelinisti, frãm�ntãri sunt �nlocuite prin poezia iubirii si a germinatiei. Versurile din aceastã perioadã sunt grupate �n ciclurile: V�rsta de fier, Varã de noiembrie, Ce aude unicornul, Corãbii cu cenusã, Mirabila semintã. �n poezia Varã de noiembrie sau C�ntecul focului poetul c�ntã o iubire t�rzie doar cu at�t mai profundã cu c�t este atinsã de trecerea timpului si de presimtirea sf�rsitului. �n poezia Catrenele fetei frumoase poetul foloseste un limbaj metaforic, rafinat: O fatã frumoasã e o fereastrã deschisã spre paradis. Mai verosimil dec�t adevãrul e c�teodatã un vis. �n poezia de maturitate moartea nu este privitã ca neliniste ci ca un eveniment firesc al vietii. Poezia Mirabila sãm�ntã este un elogiu al capacitãtii de regenerare sufleteascã si de renastere al naturii: Laudã semintelor, celor de fatã si-n veci tuturor ! Un g�nd de puternicã varã, un cer de �naltã luminã, s-ascunde �n fiestecare din ele, c�nd dorm. Palpitã �n visul semintelor un fosnet de c�mp si amiezi de grãdinã, un veac pãduret, popoare de frunze si-un murmur de neam c�ntãret. O temã nouã este aceea a necuv�ntului. Astfel �n Ulisse personajul mitologic refuzã sã-si mai povesteascã aventurile pentru cã prin cuvinte ar ucide farmecul, misterul acestora. Concluzie: Creatia lui Blaga a parcurs succesiv mai multe etape fãrã ca �ntre acestea sã existe demarcatii ferme, exacte. Astfel primul volum, Poemele luminii, se caracterizeazã printr-un vitalism pronuntat. Volumul urmãtor, Pasii profetului, se defineste printr-un limbaj meditativ, reflexiv. Volumele urmãtoare, La cumpãna apelor, La curtile dorului se definesc printr-un lirism folclorizant. Ultimele volume, Nebãnuitele trepte, etc., se caracterizeazã printr-o �mpãcare cu viata si cu semenii. �n �ntreaga liricã blagianã se pot identifica douã constante: reflexivitatea si metafora. Din punct de vedere formal, poetul a impus definitiv versul liber.

Creatia poetica a lui Lucian Blaga a evoluat atat in raportul dintre eu si lume, cat si in modalitatea de expresie. Etapele de creatie sunt determinate de specificitatea lirica a volumelor de poezii, in care evolutia filozofica este evidenta. » "Poemele luminii" (1919), primul volum de poezii, este dominat de un puternic vitalism, de dorinta eului poetic de a se contopi cu Cosmosul. Principalele teme ale creatiilor lirice din acest volum ilustreaza natura, iubirea si moartea, concepte esentiale ale existentei. Cateva idei semnificative ilustrate in poeziile acestui volum: - cunoasterea inseamna iubire, idee programatica in poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", ce s-ar putea ilustra sugestiv cu versurile de la inceputul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ / caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte." - iubireaeste o cale de comunicare cu Universul, dar numai prin intermediul bataii inimei iubitei: "si sub glii ti-am auzit/ a inimei bataie zgomotoasa./ Pamantul raspundea." ("Pamantul"); - trupul arde "ca-n flacarile unui rug" ("Noi si pamantul"), iar viata murmura in poet ca "un izvor navalnic/ intr-o pestera rasunatoare" ("Nu-mi presimti?"); - tristetea poetului nu este un sentiment pentru sine, ci o revarsare asupra intregului univers: "Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata/ durerea,/ ce-o simt, n-o simt in mine,/ in inima,/ in piept,/ ci-n picurii de ploaie care curg" ("Melancolie"); - eul poetic nu se simte ingradit nici de timp, nici de spatiu ("Gorunul"), viziunea sa asupra mortii fiind acum, la inceputul creatiei, doar presimtire: "Presimt:/ frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu/ caldura voastra capul plin de visuri,/ asa imi veti tinea odata/ si urna cu cenusa mQa."("Frumoase maini") ori comuniune desavarsita cu stramosii, care traiesc in urmasi viata prea repede curmata: "Se spune, ca stramosii, care au murit fara de vreme,//vin sa-si traiasca mai departe/ in noi/ viata netraita." ("Liniste"). - prin strigatul "Sunt beat de lume si-s pagan", Blaga descopera ca raportul dintre bine si rau se afla intr-o necesara interdependenta pentru stabilitatea deplina a Universului, ca doua forte contradictorii ce compun echilibrul: "De unde-si are raiul - / lumina? - Stiu: il lumineaza iadul/ cu flacarile lui! " ("Lumina raiului");

Stilul se caracterizeaza prin faptul ca poeziile acestui volum sunt construite in jurul unei metafore revelatorii. » "Pasii profetului" (1921) prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai evidenta in volumele urmatoare, dominanta fiind reflexivitatea trairilor nemijlocite, cugetarea. - poemul cel mai semnificativ al acestui volum este "Moartea lui Pan". Pan simbolizeaza pentru poet ipostaza cunoasterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului. Pan

este zeul naturii, fiind contemplat de la distanta, "e orb si e batran", "zace" intr-o mare tacere, regasindu-se prin "muguri" si "miei". Pan reprezinta eul anonim, care nu vorbeste pentru a nu tulbura materia primara, presimtind insa spaima in fata inevitabilului. Razele de lumina patrund pana la pestera lui Pan si-1 fac sa vada transformarile lumii, apoi dispare, "a treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de foc.//Neispravit ramase fluierul de soc." - "Vara" si "in lan" sunt pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, anotimpul facand ca, sub soarele dogoritor, iubirea sa fie nascatoare de suflete: "De prea mult aur crapa boabele de grau//Pe buzele ei calde mi se naste sufletul."; - poezia "Din copilaria mea", dedicata nepoatei sale, Gigi, semnifica intoarcerea la mitul copilariei: "Eram mic/ si singur socoteam: ea mi-e aproapele/ si o iubeam./ Si ma credeam un mucenic."

- sufletul prea plin al poetului are nevoie de un invelis pe masura si el invoca giganticele formatiuni geologice sa-i dea un trup in care sa incapa o simtire prea mare pentru om: "Datimi un trup/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin! / Pamantule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei napraznice inimi// Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup." ("Dati-mi un trup voi muntilor"). - poetul se simte obosit de prea multa vitalitate, de prea mare simtire, de "trecutul ca un orb": "Eram asa de obosit/ si sufeream./Eu cred ca sufeream de prea mult suflet".("Leaganul") » "in marea trecere" (1924) Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea." Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima in cele trei ipostaze de manifestare: fugit ireparabile tem pus (timpul se scurge ireversibil - n.n.), fortuna labilis (soarta este schimbatoare -A7.V), vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor - n.n.). Vitalismul, trairea intensa se estompeaza, problematica filozofica se amplifica tulburator. - natura isi pierde inocenta si infatisarea paradisiaca, iar poetul se simte instrainat de ea, de radacinile sale: "De nicaieri pamantul/ nu m-a chemat./ Sunt blestemat! " ("Cuvantul din urma"), - in poezia "Scrisoare", poetul se autodefineste printr-o interogatie asupra sensurilor existentei: "De ce m-ai trimis in lumina, Mama,/ de ce m-ai trimis?", se simte batran de neputinta si se preocupa acum de marile probleme ale Universului: "Sunt mai batran decat tine, mama,/ ci tot asa cum ma stii:/ adus putin din umeri/ si aplecat peste intrebarile lumii." - "in marea trecere" mediteaza asupra sensurilor eterne ale existentei de care se simte structural legat pe vecie: "Nimic nu vrea sa fie altfel decat este."

- satul in conceptia lui Blaga este mai mult decat un mit al miturilor, el devine suflet, are alte dimensiuni existentiale, mult mai profunde decat orice alta entitate a Universului: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat. / Aici orice gand e mai incet,/ si inima-ti zvacneste mai rar,/ ca si cum nu ti-ar bate in piept/ ci adanc in pamant undeva." ("Sufletul satului"); - pentru multele intrebari existentiale care-1 apasa, poetul se simte vinovat de a medita la ele, de a fi tins spre valori, altele decat cele consfintite prin traditia milenara a generatiilor: "Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea/ ca un muschi stramosesc./ O, de ce am talmacit vremea si zodiile/ altfel decat baba ce-si topeste canepa in balta?" ("Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea"). » "Lauda somnului" (1929) evoca probleme existentiale, asupra carora poetul mediteaza cu atitudine superioara spiritual. - volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie", in care Blaga mediteaza asupra conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit, nu stiu,/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o cantare."; - viziunea asupra mortii nu mai este, ca la inceputul creatiei, o presimtire, ci o asociaza cu motivul somnului, poetul insusi simtindu-se legat de ideea increatului, ceea ce face posibila iesirea din timp: "in somn sangele meu ca un val/ se trage din mine/ inapoi in parinti." ("Somn"); - poezia "Paradis in destramare" valorifica, intr-o maniera individuala, motivul biblic al apararii drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari, exprimand starea de istovire si sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea, iar veacul se afla in declin si se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile/ din trupul trist." » "La cumpana apelor" (1933) si "La curtile dorului" (1938) cuprind poezii de inspiratie folclorica, mitologica, in care teama de moarte este evidenta: "De ce imi e asa de teama mama -/ sa parasesc iar lumina?" ("Din adanc"). Cateva titluri de poezii ce apartin acestor volume: "Sta in codru fara slava", "Belsug", "Ursul cu crin", "La curtile dorului", "Ciocarlia" etc. » "Nebanuitele trepte" (1943) exprima o impacare a poetului cu universul, poemele sunt incarcate de speranta, de incredere in germinatie. - nasterea, venirea in lumina, care era tragica in volumele anterioare, este aici privita ca o binefacere, cu o bucurie a vietii: "Sat al meu, ce porti in nume/ sunetele lacrimei,/ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei.// in tine cine ma chemat/ fie binecuvantat,/ sat de lacrimi fara leac." ("9 Mai 1895"); - poezia "Autoportret" constituie o confesiune spirituala a poetului despre sufletul sau, aflat in continua cautare de impliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebada./in patria sa/ zapada fapturii tine loc de cuvant./ Sufletul lui e in cautare/ in muta, seculara cautare/ de totdeauna,/ si pana la cele din urma hotare.// El cauta apa,/ din care curcubeul/ isi bea frumusetea si nefiinta." Referindu-se la specificul creatiei lui Lucian Blaga, Tudor Vianu spunea: "Si daca poezia sa

nu cucereste prin senzualitatea ei, ea vorbeste puternic printr-o substanta facuta din cele mai inalte nelinisti din cate pot atinge sufletul omenesc."