Forme de Turism in Bucovina [PDF]

Zitiervorschau

A. Argument B. Capitole I.

Turismul în România 1.

Evoluția turismului în România

2.

Turismul 2.1 Formele de turism

II.

Zona Bucovina 1.Cadrul natural și istoric al zonei 2. Zona Bucovina-forme și tipuri de turism

zonă

III.

3. Dezvoltarea durabilă a turismului în

Studiu de caz “ Mănăstirile Bucovinei“ 1.Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare 2.Trasee 3.Concluzie

A. Argument România deţine atât elemente care au însemnătate pentru turism cât şi o multitu -dine de mijloace care pot facilita activităţile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în teritoriu este diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiţionat şi concentrări de modalităţi şi resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spaţii largi în care toate acestea sunt dispiate. Mai mult în prima categorie evoluţia locală, regională este variată în contextul impunerii unora spre anumite tipuri de activităţi turistice, unele re -cunoscute pe plan naţional şi internaţional în raport de altele care dispun de obiective la fel de însemnate dar puţin cunoscute şi unde mijloacele de valorificare sunt reduse. Pentru a avea o bază într-un program complex de organizare şi dezvoltare turistică a ţării şi a oricărui teritoriu trebuie să se plece de la inventarierea corectă a tot ceea ce există şi la diferenţierea de unităţi care să se poată înscrie într-un sistem ierarhic. Componentele de ordine diferite vor abvea o anumită alcătuire şi funcţionalitate dar şi legături care să asi- gure intercondiţionarea şi prin aceasta unitatea sistemului.Pentru turism importanţă are sta- bilirea de unităţi taxonomice precise care pe de-o parte fiecare reflectă un anumit nivel de resurse potenţiale iar pe de altă parte un minim de dotare (mijloacele) posibile la un mo- ment dat, pentru valorificarea acestora. Dacă prima componentă poate fi privită ca relativ fixă (mai ales în cazul

elementelor specifice cadrului natural), cea de a doua are un caracter dinamic în sensul unei evoluţii sau involuţii în funcţie de politicile economice aplicate. Scara ierarhică normală, cel puţin pentru evaluarea potenţialului turistic o constituie: punctul turistic, localitate (cu valenţe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune turistică la care în cazul României se poate adăuga provincia turistică. Studierea turismului în România servește întregirii imaginii fenomenului turistic cu particularizarea pentru România. Se urmareşte cunoaşterea etapelor de dezvoltare, pentru ca în comparaţie cu fenomenul turistic european şi global să poată fi apreciat obiectiv facându-se abstracţie de perioadele de regres legate de factori de natură social-economică sau politică. Obiectivele esenţiale ale studiului de față constă tocmai în cunoaşterea patrimoniului turistic, a materiei prime neprocesate, sau parţial amenajate care se constitue ca factor fundamental, făara de care turismul ca fenomen şi mai ale3s activitate ec onomică majoră nici nu poate fi conceput. Un alt obiectiv este cel de a surprinde tendinţele aparent aleatoare stimulate de noile orientări, de impactul cu procesul de privatizare şi legislaţie, dar mai ales cele legate de iniţiativele particular-familiare, mai ales în mediul rural care dă consistenţa şi spaţialitate şi aferă noi posibilităţi şi direcţii de expansiune. Analiza dezvoltării in timp a bazei materiale şi legatura cu infrastructura general aparţinând altor domenii de activitate evidenţiază o altă caracteristică a turismului, aceea de ramură de sinteză şi cu sprijinire logistică reciprocă. Cunoaşterea amenajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială reflectă gradul de utilizare turistică şi raportarea la intensitatea, caracteristicile, regimul şi provenienţa fluxurilor turistice. Toate acestea se vor constitui ca argumente în evidenţierea corelaţiei între diversitatea potenţialului şi amenajărilor turistice, calitatea serviciilor şi gradul de eficienţa a acestora reflectată atăt în volumul cererii, stimulate de ofertă a pieţei turistice şi mai ales în categoriile de turism ( a tipurilor şi formelor de turism practicate şi practicabile). La nivel regional spaţial sunt surprinse caracteristici care individualizează entităţi ce permit emiterea de prognoze şi tendinţe de dezvoltare. În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional cât şi internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei contemporane nu numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin implicaţiile sale. Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi,

până la cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale. Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a călători, pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea sănătăţii. Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa. Dar oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii lor “civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu. Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa omenească.

B. Capitolul I Turismul în România 1.Evoluția turismului în România

Organizația Mondială a Turismului (O.M.T. – ce își are sediul la Madrid) definește turismul ca fiind “ activitățile realizate de persoane sau grupuri de persoane pe durata călătorii -lor și șederii acestora în locații diferite de spațiul obișnuit traiului cotidian . Conform determinărilor turismul este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti dintr-un anumit punct de vedere".

Activitatea turistică poate fi considerată una din cele mai vechi ocupaţii ale omului încă pe timpurile când nomadismul era modul de viaţă al unei colectivităţi umane. Pe parcursul evoluției societății umane, omul în permanenţă a avut şi activităţi turistice, care au fost impuse de anumite situaţii, nevoi, necesităţi şi poate nu în ultimul rînd pentru ceea ce numim noi astăzi agrement. Turiştii care se deplasau dintr-un loc în altul au fost în de- cursul timpului printre primii şi cei mai dinamici purtători de informaţii. În condiţiile lipsei telecomunicaţiilor succesele de dezvoltare în toate activităţile umane erau difuzate şi prin turişti. Cu certitudine se poate afirma că turismul a existat în toate epocile istorice, ceea ce s-a nodificat în timp a fost doar formele de deplasare a turiştilor, scopurile acestora. Pentru unii turismul este o distracţie sau o formă de menţinere sau de refacere a sănătăţii, iar pentru alţii o activitate profesională, o necesitate vitală. România, cu o experienţă de peste 2000 de ani în activităţile turistice, în prezent îşi perfecţionează formele de practicare a turismului, infrastructura turismului şi se află în faţa adoptării unei strategii al activităţilor turistice, prin luarea în considerare a experienţei ţărilor avansate, a elaborărilor ştiinţifice din marile centre universitare şi academice. România are posibilităţi universale, specifice, unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu trebuie) să preia un model elaborat şi folosit în alte ţăr ale lumii. România are propriul său po-tenţial ştiinţific şi practic care să fundamenteze strategia sa proprie, cu totul originală, pe care să o aplice prin metode, de asemenea, întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi explicată doar prin experienţa istorică sau prin originalitatea condiţiilor geografice, climatrice, tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii etc. În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini. Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele naturale precum Delta Dunării,Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri din Munții Apuseni.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă). După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016.[19] Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

DESTINAŢII TURISTICE ÎN ROMÂNIA

DESTINAŢII TURISTICE MONTANE

DESTINAŢII TURISTICE BALNEARE

(STAŢIUNI TURISTICE MONTANE)

(STAŢIUNI TURISTICE BALNEARE)

DESTINAŢII TURISTICE DE LITORAL (STAŢIUNI TURISTICE DE LITORAL)

DESTINAŢII TURISTICE URBANE -

centre turistice localităţi turistice urbane

DESTINAŢII TURISTICE ÎN SPAŢIUL RURAL

LOCALITĂŢI ŞI TRASEE TURISTICE

(sate turistice)

localităţi urbane şi rurale, trasee turistice

ARII PROTEJATE PARCURI NAŢIONALE PARCURI NATURALE  REZERVAŢII ALE BIOSFEREI

SPECIALE    

vânătoare sportivă pescuit sportiv cazinouri Parcuri tematice

2. Turismul 2.1.Potențialul turistic al României Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este motivul fundamental și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor. Scopul lucrării este de a prezenta potențialul turistic al României respectând următoarele criterii: - identificarea componentelor patrimoniului natural; - identificarea componentelor patrimoniului antropic; - descrierea formelor de turism; prezentarea itinerarilor specifice Maramureșului istoric . a) Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele atracții ale reliefului sunt generate de: - treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic); - stâncile cu formă bizară; - fenomenele geologice. Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției, alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial (hidrografic, floră, faună). b) Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin: - regimul pricipitaților; - temperatura și umiditatea aerului; - nebulozitatea atmosferei; - brizele montane și marine; Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: • sporturile de iarnă prin prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă; • cura heliomarină; • climatoterapia. c) Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor elemente de potențial turistic: - râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice; mări, delte și estuare; ape minerale și termominerale și favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de

pescuit, de cură heliomarină, de practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear. d) Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiște, arborete prezintă: - o atracție turistică în sine: parcuri naturale ca destinații de vacantă, parcuri dendrologice, rezervații științifice; - un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic. Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement. e) Fauna - prezintă din punct de vedere turistic o importanță: - cinegetică și piscicolă - datorită bogăției și variații speciilor; - estetică – contribuind astfel la creșterea atractivității zonelor vizitate; - științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații ți parcuri zoologice și constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit sportiv, științific, de cunoaștere. f) Rezervațiile naturale – prezintă importanță: - sub aspect estetic – ca element de atractivitate; - cognitiv – științific ca bază a turismului profesional și de cunoaștere. România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic. Componentele potențialului turistic antropic, care se evidențiază prin atractivitatea și valoarea lor, se grupează în : • Potențialul cultural – istoric: • Vestigii arheologice și monumente istorice și de artă; • Elemente de etnografie și folclor; • Instituții și evenimente cultural – artistice; • Potențialul tehnico – economic • Potențialul socio – demografic

Patrimoniul cultural – istoric: Vestigii arheologice si monumente istorice si de arta. Vestigiile arheologice existente pe teritoriul României sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura si civilizația poporului nostru, cat si pentru cele universale. Dintre acestea pot fi enumerate : - cetățile dacice: Sarmizegetusa, de la Costești si Blidaru din munții Orăștiei; - cetățile daco – romane: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se afla si ruinele podului Traian, Dierna Orsova; Napoca (Cluj Napoca), Potaissa (Turda); - cetățile medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din București, Alba Iulia, Targoviște; - cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, „Tara Bârsei” Rășnov, Bod, Feldioara, Prejmer, Teliu Maierus. Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii și civilizației autohtone, dar și influentele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contract intre cele mai reprezentative se număra: - mănăstirile Bucovina- Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna, Neamț – Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia; - bisericile: Biserica Neagra din Brașov; „Biserica Trei Ierarhi” din Iași;

- bisericile din lemn din Maramureș; Dragomiresti; Rozavlea; - castele și palate ca: Bran, Peles, Corvineștilor – Hunedoara, Mogoșoaia, Cotroceni; - monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la Târgoviște si altele. Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăție si varietate, reprezintă o atracție inedita a țării noastre. Acestea includ: - arhitectura si tehnica populara specifica, cele din zonele Bucovinei, Tarii Moților, Maramureș, Dornelor; - creație artistică, producția mestesugarească și artizanul se remarcă prin centrele de ceramica de la Horezu, Corund, Oboga, Marginea si altele; -centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocaritul; - obiceiuri, tradiții populare exemplu: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor si obiceiurilor de iarna de la Sighetu Marmatiei; - costumele populare din zonele Argeș, Muscel, Moldova, Oltenia, Transilvania. • Instituțiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieții spirituale, tradiția si modernismul in cultura. - edificiile unor instituții culturale ca: Ateneul roman, Operele din București, Timișoara, Cluj, Palatul Culturii din Iași, Bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Brașov; - muzeele si casele memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnica etnografica si arta; - evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului, ale teatrului, expoziții si târguri, serbări (Serbările Marii, Serbările Zăpezii); - Case memoriale Ipotești, Mircești, Stupca; - Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava; - Palate: Palatul Culturii – Iași; - Biblioteci: biblioteca Bathyaneum – Alba Iulia; Sate turistice: Rucar, Bran, Fundata, Bogdan – Vodă; - Sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop. Potențialul tehnico – economic include : - baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porțile de Fier; - poduri: Podul de la Cernavoda; - Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracții. Potențialul socio – demographic cuprinde: - orașele care sunt atractive prin arhitectura specifica, prin valorile de arta pe care le adăpostesc sau evenimentele pe care le găzduiesc: București, Cluj Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Sighișoara, Iași, Bistrița. - localitățile rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiții naturale deosebit de atractive pentru petrecerea timpului liber. România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru agrement, nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase şi conifere, peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral şi Delta Dunării. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul

conexiunilor stabilite între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice şi zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi obiective turistice fiecare reflectând un anumit grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a activităţilor turistice). Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică corespunzător sau nu elementele existente.

Capitolul II Zona Bucovinei 1. Cadrul natural și istoric al zonei Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei. Regiune montană pitorească, cu tradiții etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând mânăstirilor. Cele cinci mânăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial, își păstreaza frumusetea după mai bine de 450 de ani.

Bucovina este printre cele mai atractive si frecventate zone turistice de pe harta României. Nu intamplator de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu premiul internațional “Pomme d’Or” de către Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț de țară au fost trecute de UNESCO in lista monumentelor de artă universal. Spațiu încărcat de istorie și trăiri însemnate de-a lungul timpului pentru toți românii, Bucovina este o regiune de un pitoresc unic, fiind de la un capăt la altul o succesiune de peisaje patriarhale, conservate cu grijă, care vorbesc de la sine și bucura nespus ochiul și sufletul trecatorului.Cele mai reprezentative monumente din perioada medievală sunt concentrate în Bucovina. Aceste monumente în ansamblul lor constituie un limbaj specific,

un limbaj de imagini. Caracterul acestui limbaj este, ca si cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui il constituie tradiția creștină. Bucovina este cunoscută pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapițerii și covoare. Meșterșugarii continuă tradițiile moștenite din generație în generație. Măști, costume tradiționale, ouă vopsite, obiecte din lemn sculptate, broderii și covoare care sunt încă elemente al vieții cotidiene. Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului. Pădurile adînci şi apele cristaline sub cerul de un albastru pur fac din această zona o poartă spre Rai. Poţi experimenta esenţa României, dacă încetineşti, respiri o gură de aer curat, şi mergi, pe jos, pe drumurile spre mănăstirile pictate, din inima Moldovei. Puţine sunt locurile din România unde cultura, istoria şi religia se împletesc mai bine şi mai frumos decît aici. Cultura istorică şi tradiţiile, frumuseţea naturii, satele autentice şi oamenii prietenoşi, toate fac parte din mozaicul Bucovinei. Bucovina, Bukowina, Buchenwald este ţinutul în care basmele sunt înca aievea. Când spui Bucovina, te gândeşti fără să vrei la manastirile pictate, care au dus faima locurilor până departe. Puţini sunt cei care nu au auzit măcar de albastrul de Voroneţ, de Putna, unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare, sau de Suceviţa, o adevarată cetate, nu doar o manastire! Dar există încă atâtea locuri minunate, atâtea alte atracţii care merită luate în seamă, satele pitoreşti, pajiştile pline de verdeaţă, mireasma pădurilor de brad, stânele izolate şi turmele de oi, agricultura tradiţională, costumele populare, obiceiurile şi meşteşugurile, artizanatul. Bisericile şi mănăstirile sunt fascinante, dar ochiul şi sufletul obosesc repede şi caută altceva. Gospodăriile ţărăneşti au case mari, cu faţade sculptate în lemn sau piatră, cu acoperişuri colorate, cu porţi lucrate manual. Aici, există posibilitatea găzduirii turiştilor, acestora oferindu-li-se camere aranjate şi mobilate în stil bucovineantradiţional, cu elemente folclorice de o valoare deosebită. Demn de reţinut este faptul că turiştii au ocazia să fie serviţi cu produse alimentare naturale. O altă caracteristică a turismului rural din Bucovina este valorificarea în întregime a produselor realizate în gospodarie. Turistul are posibilitatea să guste din preparatele culinare şi băuturile specifice zonei, unele dintre ele fiind unice. Mulţi turişti se reântorc pe aceste meleaguri tocmai pentru a se reântâlni cu aceste mâncăruri delicioase. Zona Bucovina, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi se înscrie în procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un nivel din ce în ce mai înalt, a bogatelor resurse de care dispune. Bucovina este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală europeană, o promisiune de excelenţă a culturii române. Sunt, în România, spaţii culturale care au obosit. Care nu mai pot aduce nimic nou în cultură, care respiră numai prin nările trecutului. Bucovina poate aduce, la masa culturii române, anvergura şi excelenţa unui spaţiu care, din destin periferic, şi-a păstrat aerul tonic al tinereţii cultu-rale. Bucovina nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă eroi şi tradiţii. Aici, cultura română respiră tânăr şi liber, fără inhibiţii, fără „eroi civilizatori”, fără „modele” culturale autoritariste. În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta turistică, una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.

Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii, ce îndeamnă la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi prietenesc, el dispune de o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific, unele ocrotite de lege, altele prin bunul simţ al oricărui turist adevărat. Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor, armonia peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a geografiei pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea reeditează principalele particularităţi ale cadrului natural al ţării.

2 . Potențialul turistic al zonei Bucovina Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire elemente biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european. Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se suprapune parţial Carpaţilor Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o scădere treptată în altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud şi în general, paralele între ele. În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de relief: regiunea muntoasă, ce reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea de podiş, în proporţie de 1/3. Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este alcătuită din masive, grupe de masive şi complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci şi arii depresionare: masivele Suhard şi Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău, Munţii Stânişoarei, Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung MoldovenescGura Humorului. Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi prelung, situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc altitudinea de 1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte cunosc condiţiile mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor elementelor fizico-geografice. Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf. Pietrosu- 2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri ascuţite, forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu dispunere radiară faţă de conul vulcanic principal. Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între ele, orientate NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Orientali. Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce în ce mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniş- 1291 m, Popasul Mestecăniş- 1086 m) şi cu profil transversal asimetric.

Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase alcătuite din fliş poartă pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful Paşcanu (1479 m). Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi prelungi, care rar depăşesc 1200 m. Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de discontinuitate morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-un relief neted (Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul văilor (culoarul depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al Moldoviţei). Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai estice culmi muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de alunecare, martori de eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-denudaţionale, culoare morfologice de vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul Sucevei (460 m- denumit astfel după apa Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că cele mai importante subunităţi de relief din această regiune sunt: Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est, până în albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea mai fragmentată şi cea mai erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă este în dealul Ciungi (692 m). Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa Obcinelor. Ea corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine medie de 360 m. Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului Ssucevei, este de formă asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde între culoarele văilor Moldova şi Suceava-Siret, are altitudine de 528 m. Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate caracteristicile geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme structurale (cueste şi platforme), înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf. Teişoara). Este cuprins între culoarele văilor Suceava şi Siret. Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în bazinul superior al Şomuzului Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de teren şi forme structurale. Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei. Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de confluenţă cu râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime de peste 12 km. Cea mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o constituie dealurile

piemontane Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului, Câmpia piemontană Baia, Depresiunea Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte. Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se caracterizează printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se întâlnesc interesante sisteme ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se află cele mai pitoreşti depesiuni de contact dintre unităţile muntoase şi cele deluroase (Depresiunea Rădăuţi, Cacica, Solca) (N. Pop, 1973)

3.

Dezvoltarea durabilă a turismului în zonă

Bucovina, are o faimă turistică pe care doar litoralul românesc o întrece. Ea a fost creată în primul rând de numeroasele monumente ctitorite cu mai bine de 500 ani în urmă, în epoca lui Ştefan Voievod (căruia chiar contemporanii i-au spus „ cel Mare”) şi a urmaşilor săi care s-au străduit să-i continue opera. Ei au reuşit ca alături de „stilul moldovenesc” din arhitectură, închegat în ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare, să creeze „ un stil moldovenesc” şi in pictura murală, strălucit reprezentat de frescele exterioare ale unor biserici. În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar aici, la adăpostul munţilor şi codrilor s-au aflat primele capitale ale statului feudal Moldova) Suceava); aici sunt ruinele celor mai vestite şi puternice cetăţi (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălţat cele mai multe din ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D. Onciul, care afirmă că „nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie romaneasca, atâta bogăţie de amintiri scumpe ale trecutului”. Potenţialul turistic antropic, ca de altfel şi cel natural se constituie ca un factor fundamental de dezvoltare a turismului. Potenţialul turistic, conform teoriei lui N. Ceangă, cuprinde totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural şi antropic, valorificaţi prin intermediul angajărilor turistice. Ei generează fluxuri turistice cu arii de provenienţa interne sau

internaţionale, ce se deplasează către arii de destinaţie, unde „consuma” într-o maniera aparte, turistică, produsul turistic, rezultat din potenţial şi amenajarea acestuia. Componentele patrimoniului turistic antropic au intrat în aria de interes turistic pe măsura manifestării tendinţei omului modern de a se cunoaşte pe sine prin cunoaşterea celor mai reprezentative realizări ale umanităţii, din cele mai vechi timpuri si până astăzi. Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de persoane si care determină astfel intrarea în circuitul cunoaşterii, prin turism, a unor noi destinaţii şi obiective. Acestora li se adaugă şi calitatea de atractivitate turistică, care deşi complementară sau derivată (faţă de funcţia sau destinaţia iniţială) poate deveni dominantă şi cu efecte benefice multiple. Intrarea în aria de interes şi apoi în circuitele turistice consacrate este marcată în România încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, când aşezăminte şi unele localităţi devin puncte de interes pentru turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada interbelica şi mai ales in ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea în aria de interes a tot mai multor categorii de obiective antropice (cetăţi feudale, mănăstiri fortificate, biserici cu valoare artistică, monumente comemorative , muzee, case memoriale, instituţii de cultură şi artă) şi implicarea unui număr tot mai mare de persoane, aparţinând la categorii umane variate. Aceasta componentă importantă a potenţialului turistic si-a adus astfel o contribuţie esenţială la individualizarea turismului de masă, o altă caracteristică a timpurilor actuale. Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o conotaţie complexă. În primul rând, se impune mai ales prin componentele aparţinând timpurilor istorice, prin simbolistică determinând impactul emoţional pentru realizări ale trecutului , care nu reprezintă decât jaloane în formarea civilizaţiei româneşti actuale. În al doilea rând , obiectivele în sine reprezintă realizări efective cărora, caracteristicile lor structurale precum dimensiunea şi materialul de construcţie utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le atribuie calităţi cum ar fi unicitatea sau originalitatea, ineditul. Ele rezulta fie din soluţiile de edificare sau prezentare fie din modul de amplasare intr-un context natural sau antropic care le evidenţiază valenţele. Un atribut deloc neglijabil este şi acela al vechimii, al apartenenţei la o anumită epocă social istorică, deoarece este ştiuta o alta trăsătura a omului modern. Ea constă în faptul de a găsi adeseori suport moral în evadarea într-un trecut considerat ca ideal sau sursa de inspiraţie de creaţie sau cunoaştere. Întregul ansamblu al obiectivelor de natură antropică alcătuieşte un potenţial valorificabil din punct de vedere turistic, în mod diferenţiat; ca intensitate sau modalitate. El ţine de civilizaţia materială, de cultură, de esenţă spirituală, realizate în mod treptat în condiţii social istorice diferite, toate dând adevărata măsură a valorilor autentice ale societăţii.

A. cultural (religios); - balnear; - rural; - de tranzit; - pentru vânătoare și pescuit; - pentru echitație; - pentru sporturi de iarnă; - pentru sporturi extreme; - de congrese și reuniuni; - de recreere, odihnă și agrement; - ecoturism A. Turismul și pelerinajul religios Ținuturile Bucovinei înglobează pagini de istorie, tradiții și obiceiuri străvechi, monumente unice și mesteșuguri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanență spirituală și istorică a locuitorilor acestor meleaguri. Zona este presărată pe toată întinderea ei cu biserici și mănăstiri renumite pentru picturile exteriore și interioare, edificii unice în lume (au primit în 1975 premiul „Mărul de Aur” acordate de Uniunea Internațională a Jurnalistilor și Scriitorilor din Turism). Mănăstirile au fost ridicate aproape toate în secolele XV – XVI în timpul domniei voievozilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Fiecare dintre acestea are o culoare dominantă („albastrul de Voroneț”, „verde de Sucevița” etc.) și prezintă scene unice prin compoziția lor grafică, scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza la Voroneț. B. Vânătoarea și pescuitul Vânătoarea și pescuitul și-au găsit din totdeauna condiții, datorită varietatii formelor de relief, desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței județului. Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din țară: - Munții Bistritei; - Rarăul; - Giumalăul;

- Călimanul; - Suhardul. În podis, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Patrauți). Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară. C. Agroturismul Turismul rural(agroturismul) detine o pondere considerabilă. Acesta este concentrat în jurul zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului și în general în localitațile învecinate mănăstirilor. Turismul rural din județul Suceava se caracterizează prin mai multi factori determinanți: dintre cei mai importanti factori am putea aminti: Calitatea peisajului natural și numeroasele obiective turistice de factură religioase. La acestea se adaugă calitatea aerului și a apelor, mai ales a vestitelor izvoare cu apă minerală. Un element cheie este ospitalitatea oamenilor, aceasta trasatură fiind definitorie pentru bucovineni. Datorită unui exces de spatiu în gospodăriile țărănesti (mai ales în zona de munte a județului) există posibilitatea gazduirii turiștilor în gospodărie, acestora oferindu-se camere aranjate și mobilate în stil bucovinean tradițional, cu elemente folclorice de o valoare deosebită. Demn de reținut este faptul că în cadrul gospodăriilor agroturistice sucevene, turiștii au ocazia să servească produse alimentare 100% naturale, fără aditivi, conservanți sau compusi chimici sintetici. D. Turismul cultural Turismul cultural in România este in general de natura religioasă, practicat în cea mai mare masură de turiștii străini, atrași de frumusețea și de încărcătura cultural-istorică a obiectivelor turistice (manastiri, biserici, muzee, etc.). Aceasta forma de turism comportă o latură informațională, turiști fiind motivați de ideea de învața și de a cunoaște lucruri noi despre aceste locuri.Turismul de pelerinaj, practicat în majoritatea cazurilor de turisti români. Acestia sunt motivati de considerente spirituale si se manifesta mai ales cu ocazia sarbatorilor religioase traditionale (Pasti, Craciun, hramuri bisericesti). E. Turismul sportiv Vânătoarea și pescuitul și-au gasit din totdeauna condiții, datorită varietății formelor de relief, desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței judetului. Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din tara: - Munții Bistritei; - Rarăul; - Giumalăul; - Călimanul; - Suhardul.

În podiș, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Pătrăuți). Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară. Râurile județului oferă condiții deosebit de favorabile pentru pescuit. În apele de munte, locul principal îl ocupă păstrăvul și lipanul, iar în cele de podiș cleanul, mreana, crapul, avatul și știuca. Călăria se practică la herghelia din localitatea Rădăuți, situată pe strada Bogdan Vodă. Vizitatorii pot încerca valoarea cailor de rasa în manejul amenajat în incintă. Pe hipodromul de lângă crescătorie se organizează concursuri hipice. Sporturile de iarnă se practica pe tot cuprinsul zonei, dar in special in statiunea balneoclimaterica Vatra Dornei, care fiind avantajata de pozitia sa (la o altitudine de 802 m ), dispune si de pârtii de schi si săniuțe amenajate (pe pantele muntilor Dealu Negru, Runc si Bârnarel). Aici se găsesc pârtii atât pentru începători, cât și pentru avansați. F. Turismul terapeutic Turismul în scop terapeutic este practicat în special în depresiunea Dornelor și Câmpulungului. Prezența izvoarelor minerale, impun o notă specifică acestei zone. Astfel, zăcămintele de ape carbogazoase constau într-un numar de 37 izvoare, care apar pe teritoriul localităților: Poiana Cosnei, Dorna Candrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Ortoaia, Saru Dornei, Panaci, Glodu, Dârmova, Broșteni. Se mai cunosc surse de ape minerale la Poiana Stampei, Dornișoara, Neagra Sarului si Drăgoiasa. Un factor natural care a contribuit si contribuie din plin la dezvoltarea orașului Vatra Dornei și a tinutului înconjurător îl constituie patrimoniul forestier, care numai în zona orașului acoperă peste 10.000 ha. După al doilea razboi mondial, orașul Vatra Dornei s-a dezvoltat pe multiple planuri. Farmecului natural al locurilor i s-a adaugat si o plăcuta ambianță urbanistică: pe lânga vilele și construcțiile balneare din trecut s-au ridicat noi edificii balneare și cartiere de blocuri. Stațiunea Vatra Dornei funcționează în regim permanent și este renumită pentru climatul ozonat, nămolul de turbă și izvoarele minerale carbogazoase, sodice și bicarbonate utilizate în tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular si ale sistemului nervos periferic. Izvoarele minerale din zonă erau cunoscute încă din anul 1790, dar primele amenajări în scop terapeutic au avut loc abia în 1845. Spre sfârșitul secolului al XIX lea au început sa fie folosite băile de namol care utilizau nămolul extras din tinovul de la Poiana Stampei. “Parcul orașului” situat la poalele Dealului Negru este principala zonă de concentrare a izvoarelor minerale precum și a instituțiilor balneare si turistice. Chiar la intrarea în parc, vizitatorul întâlnește două clădiri, impunătoare prin dimensiuni si prin stilul baroc în care au fost concepute; construite în 1895, ele adăpostesc sanatoriul balnear și clubul statiunii, principalele instituții utilizate de cei veniti la tratament.

Stațiunea dispune de doua baze de tratament, cu căzi pentru băi carbogazoase, pentru nămol și cu secții de hidroterapie. În stațiune se poate face și cură de teren, pe aleile parcului. Pe lângă cura externă, se poate face și cură internă, datorită izvoarelor minerale. Stațiunea dispunea de o capacitate de 1.100 de locuri în vile si complex, urmând ca pe parcursul timpului acest număr să se dubleze. O nouă bază de tratament și odihnă a orașului o constituie cea a Hotelului Intus. Orașul Vatra Dornei, având teritoriul foarte bogat în ape bicarbonate-ferginoase, este considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute stațiuni balneare din Carpații Orientali. Sarea de la Cacica Existența comunei Cacica este strâns legată de munca ce se desfasoară de la 27 și până la chiar 48 de metri adâncime în interiorul salinei. Ascunse de lumina zilei se află lacul sărat, peștera piticilor și imensa sală de dans, ca și altarul Sf. Barbara, sfânta ocrotitoare a lucrătorilor în adâncuri. Aici jos domnește constant o temperatura de 4 grade C. Cacica, localitatea cu cea mai semnificativa comunitate poloneză din Bucovina oferă gazduire și „Muzeului Minorităților”. 15 august este o dată care trebuie reținută, pentru că atunci este sărbătorită cu mare fast Sf. Maria.

Capitolul III Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina 1. Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de veşnica odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp autentice opere de artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine bizantină cu influenţa Renaşterii occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi considerate şi deţinătoarele multor relicve de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte religioase de mare preţ aduse de la Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale voievo zilor moldoveni. Regiunea istorică BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din apropierea oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Rădăuţi din Romania și zona Cernăuţi din Republica Ucraina, împreună cu nordul Moldovei a fost denumită şi ”Tara de Sus”. Această zonă oferă privelişti de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri moldoveni de-a lungul timpului (Muşatinii , Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ) fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ (albastru) , Humor (roşu) , Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori). Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii şi de asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a decernat Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea Voroneţ (1488), Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore, Mănăstirea Humor (1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532), Ctitoria lui Petru Rareş, Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate

ca atare, monumente de importanţă universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareş, la iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala de pictori moldoveni ce luase fiinţă la Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică cu picturile murale de la San Marco din Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin picturile sale monumentale, prin amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă înaintea bisericilor din Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş, încheie seria marilor monumente din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc. Compoziţia culorilor (albastru de Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de Suceviţa – culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la Humor). Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto, Leonard da Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme că :”numai un popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.” Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a lui Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561) Solca lui Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca. La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar mai ales a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai multe categorii de aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de funcţionare, acestea pot fi catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri. Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile şi schiturile adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest şi de nord a Moldovei, apărând la apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu drumurile lor de comerţ şi propaganda între Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică prin faptul că biserica ortodoxă, sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a aşezat mai cu seamă spre hotarul de Apus şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale de apărare a credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea primejdiei romano-catolice şi pentru întărirea ortodoxismului). O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici dimensiuni, ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile în special în zona de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii populare care circula pe baza lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor realizate şi a unei vieţi monahale ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.

Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât prin dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni, influentele bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut un rol important după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre ele sunt ctitorii voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea marcări ale războaielor şi victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria Muşatinilor, şi Necropola Domnească, considerată cea mai veche construcţie medievală de zid din Moldova. La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi, Sfântu Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca. Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci toate au fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a cercetat numărul mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23 de mănăstiri şi schituri. Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă extraordinară şi în acelaşi timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest circuit nu poate începe decât din oraşul Suceava. Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul său. „Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel caracteriza Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important centru turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar şi datorită binecunoscutei ospitalităţi bucovinene. Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), dar sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor moaşte pe 24 iunie. Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt ani fiind începută în 1514 de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522). Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin cărămizi şi discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a exteriorului (realizată în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se păstrează pictura originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt remarcabile frescele din altar şi naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute. Deosebit de valoros este tabloul

votiv şi în special portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile din pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase, suferind de pe urma spălării şi fiind pe alocuri repictate. În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită cu 12 plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea. Gravurile înfăţişează, ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel Nou. În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica Învierii, zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan mixt din epoca lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă mai greoaie şi este realizată cu materiale inferioare. Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din Suceava, se află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită în 1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are proporţii mici, dar armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu, dreptunghiular, interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos, naos şi altar, fiind mai mult simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică, dăunează aspectului general al monumentului. Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru Rareş, Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul). Construcţia a durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are un plan triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la Suceava pridvorul este închis. Biserica are o construcţie monumentală: 36 metri lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele au fost acoperite în întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se afla în lucrări de restaurare în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în foiţă de aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotniţa. El a fost construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a fost folosit ca foişor de foc. Acum se află şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de Ministerul Culturii şi Cultelor. Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află Biserica Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima construcţie a fost ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401, când sau adus la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în secolul al XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A. Romstorfer. Mănăstirea-cetatea Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de piaţa comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-lea , o inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se află în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu

contraforturi spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri. Pe latura răsăriteană se află turnul intrării, iar pe cea apuseană o construcţie combinată ingenios cu rol dublu: turn de apărare şi paraclis. Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi poate desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste calea ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea Dragomirna. Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o aşa de înaltă calitate a frescelor exterioare.vocabular al limbii romane. În majoritatea cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deşi urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor diferite. Folosind culori precum Albastrul de Voroneţ, Roşul de Humor sau Verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris poveştile biblice ale pământului şi ale raiului.

4.

Trasee turistice

Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva trasee 1. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra-Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km). 2. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei-Zugreni-Broşteni-Pasul Tarniţa-Voroneţ-Mănăstirea HumoruluiStupca-Suceava (380 km). 3. Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-Voroneţ-Gura Humorului-Mălini-Baia-FălticeniProbota-Suceava (280 km). 4. Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-GuraHumorului-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-StupcaSuceava (161 km) 5. Suceava-Stupca-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Câmpulung Moldovenesc-RarăuZugreni-Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-PutnaRădăuţi-Arbore-Cacica-Dragomirna-Suceava (400 km). 6.

Fălticeni-Râşca-Baia-Mălini-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Suceava-Fălticeni (200 km).

7. Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Vama-Voroneţ-Mănstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi (234 km).

8. Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-ArboreSolca-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc (230 km). 9. Câmpulung Moldovenesc-Lucina-Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc (175 km). 10. Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-PutnaMarginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc (235 km). 11. Gura Humorului-Mănăstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-MargineaSuceviţa-Vatra Moldovitei-Vama-Voroneţ-Gura Humorului (200 km). 12. Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc-Vama-VatraMoldoviţei-SuceviţaMarginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc-Pasul Mestecăniş-Vatra Dornei (335 km). 13. Vatra Dornei-Pasul Mestecăniş-Câmpulung Moldovenesc-Slătioara-Mănăstirea Humorului-Cornul Luncii ( Mălini-Slatina-Baia )-Fălticeni-Suceava-Dragomirna Gura Humorului-Voroneţ-Ostra-Broşteni-Zugreni-Vatra Dornei (330 km).

5.

Concluzie

În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate, industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramura de producţie, modernizarea mijloacelor de transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor de producţie, de sistemul social-politic existent, s-a industrializat la scara planetară. Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătura definitorie o importanta concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de munca, ale căilor şi mijloacelor de transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe. Societatea industrializată oferă, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare, posibilităţi nelimitate de creştere a productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creșterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei şi a săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei de viaţă, dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.

Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare), precum şi a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională) . De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natura, vizitând oraşe şi sate pentru a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul populaţiei a crescut considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţa-timp a fost diminuata simţitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber a cunoscut o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane. Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic ancorat în viaţa societăţii, şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Prin caracterul sau de masa şi conţinutul complet, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale. Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, aşa cum apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naţionale, ramură. care, prin specificul sau, se integrează în sectorul terţiar. Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate evidențiază faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de referinţă". Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activităţi, în plan psiho-social, se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.

MĂNĂSTIREA MOLDOVIŢA

MUZEUL MĂNĂSTIRII

MĂNĂSTIREA PUTNA

MĂNĂSTIREA PUTNA

MĂNĂSTIREA SUCEVIŢA

MĂNĂSTIREA HUMOR

MĂNĂSTIREA DRAGOMIRNA

MĂNĂSTIREA VORONEŢ

VORONEŢ

VORONEŢ

MĂNĂSTIREA ARBORE

MĂNĂSTIREA PROBOTA

CHILIA LUI DANIIL SIHASTRUL