Flori de Mucigai [PDF]

Zitiervorschau

Tema si motive literare

Tema poeziei este creatia, eul liric marturisind renuntarea la maniera traditionala de a scrie despre lucruri frumoase ci alege sa evidentieze estetica uratului. Tema este sustinuta in text de printr-un camp semantic al ideii de creatie: „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă” (este o prefata care explica poeziile ce urmeaza sa in volum). Tipul de lirism

Tipul de lirism este cel subiectiv, in text putandu-se identifica marci lexico-gramaticale ale prezentei eului liric: pronume si verbe la persoana I singular(„am scris”, „ma”). Explicarea titlului

Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile sugereazafrumusetea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifica uratul, raul,descompunerea si intunericul. Oximoronul creeaza o imagine contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea inchisorilor, in care viata oamenilor este supusa reprimarilor, restrictiilor rigide. Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - si uratul - sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate socanta si fascinanta totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii,senzatiile de aversiune si oroare care capata valori noi, ele facand parte din existenta umana. Comentarea secventelor lirice

Din punct de vedere structural, poezia are cinci secvente lirice, iar descifrarea corecta are la baza intelegerea metaforei cheie: unghia. Se creeaza o antiteza intre „unghia ingereasca”, reprezentand modul traditional de a scrie, si „unghia pe firida” sau unghiile de la mana stanga, metafore prin care se reda optiunea eului liric pentru estetica uratului. Secventa initiala cuprinde un camp semantic al ideii de claustrare (izolare) prin care se contureaza spatiul in care au fost create versurile („parete de firida goala”, „singuratate”, „tencuiala”). Cea de-a doua secventa are la baza o serie de trimiteri biblice prin intermediul carora se reda ideea ca eul liric e nevoit sa-si scrie versurile „cu puterile neajutate”, fiind lipsit de inspiratie divina. Enumeratia de metafore din secventa a III-a constituie de fapt o descriere a poeziilor cuprinse in volum. Astfel, versurile sunt „fara an”,

devenind general valabile si capatand valoare atemporala. Metaforele „stihuri de groapa” si, respectiv, „foame de scrum” se refera optiunea eului liric pentru estetica uratului.Nevoia de a scrie despre realitatile grotesti ale inchisorii e redata princonstructia pleonastica „sete de apa”. Cea de-a patra secventa lirica surprinde momentul pierderii inspiratiei divine, aceasta fiind redata prin metafora „mi s-a tocit unghia ingereasca”. Finalul poeziei corespunde unei strofe separate si debuteaza prin repetitia ideii de singuratate de la inceput prin sintagma „departe, afara”. Comparatia „ca o ghiara” asociata metaforei „unghia de la mana stanga” reprezinta nevoia eului liric de a aborda un nou tip de a scrie versuri, de a introduce in poezie uratul. Caracteristici ale limbajului poetic

Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea fascinanta, cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate semnificaviata, lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firida", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti - Luca, Marcu, loan - pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire si deprimare ale poetului. Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a artistului este sugestiv relevata de metafora "cu puterile neajutate", desi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste "unghia ingereasca", impiedicand-o astfel sa se exprime. La noutatea limbajului arghezian s-a referit si Tudor Vianu, care afirma:"Renovarea liricii romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al secolului nostru (secolul al XX-lea - n.n.)". Elemente de prozodie (versificatie)

La nivel prozodic, poezia respecta trasaturile modernismului, desi Arghezi nu utilizeaza ingambamentul: masura este variabila, organizarea strofica este inegala, iar rima este, in mod neasteptat, imperecheata.

Analiza pe niveluri de interpretare

Nivelul morfosintactic se distinge in primul rand prin utilizarea verbelor la prezent in descrierea din secventa a III-a , respectiv la perfect compus si imperfect in restul poeziei. Ceea ce se remarca la nivel lexical si stilistic este predominanta unor imagini cu puternica incarcatura materiala: „Pe un părete de firidă goală,/Pe întuneric, în singurătate,”. Substantivele se organizeaza in figuri de stil moderne: oximoronul “flori de mucigai” si metafora “unghia ingereasca”. Rolul acestora este subliniat prin folosirea termenilor religiosi “Luca”, “Marcu”, “Ioan”, “taurul”, “leul”, “vulturul”. Ca figuri de stil, avem epitetul “firida goala”, enumeratiile “nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul” si “lui Luca, lui Marcu si lui Ioan”, comparatia “ma durea mana ca o ghiara”. Ca si imagini artistice avem imaginile vizuale “Era intuneric”, “Ploaia batea departe, afara”, imagini dinamice “m-am silit sa scriu cu unghia de la mana stanga”. dintre figurile semantice de stil se evidenţiază câteva printr-o expresivitate deosebită: întâi oximoronul „flori de mucigai” pentru că plasează din start textul în sfera esteticii urâtului; apoi, metaforele: „unghia îngerească” (desemnează harul/inspiraţia), „unghiile de la mâna stângă”(demonicul); în sfârşit, seria de metafore care formează enumeraţia prin intermediul căreia sunt abordate principalele teme abordate de creatori prin poezie: „stihuri fără an”, „Stihuri de groapă”, „De sete de apă”, „Şi de foame de scrum”; să mai amintim comparaţia „mă durea mâna ca o gheară/Neputincioasă...” pentru forţa plasticizantă (forţa de a crea/a evoca imagini artistice) de sorginte expresionistă, precum şi epitetul „(ghiară) neputincioasă” pentru forţa cu care transmite senzaţia de efort teribil şi zadarnic în acelaşi timp.