Legende Despre Flori [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Muzica : “ Roses at the end of summer”

Ce ar deveni lumea dacă nu ar mai fi florile ?

Legenda Viorelei

Legenda spune că prinţesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului şi împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseţii nemaivăzute a prinţesei, aceasta a fost ursită de cea de-a douăsprezecea ursitoare ca în primăvara vârstei de 12 ani să fie răpită de Zâna Florilor.

Cu toate încercările părinţilor ei de a o păzi, Viorica este răpită la vârsta de 12 ani, primăvara, şi este prefăcută într-o floare albastră. Această floare este aşezată între celelalte flori din grădina Zânei Florilor şi este numită viorica sau viorea. De atunci, viorica este o floare care înfloreşte primăvara şi care se distinge de celelalte prin culoarea albastră, sugestie clară a melancoliei dar şi a încrederii în viitor. Aşa cum prinţesa a trăit doar 12 ani, se pare că o viorea rezistă doar 12 săptămâni până când se ofileşte.

Legenda Trandafirului

O legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat să fie, încă de la naştere, cea mai frumoasă floare. Zeiţa florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte dragă ei şi a vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat pe ceilalţi zei ca fiecare să-i dăruiască ceva din atributele lor:

-Dyonissos i-a dăruit parfumul ameţitor; -Cele 3 Graţii i-au dat strălucirea, veselia şi farmecul; - Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii pentru ca Apollo să lumineze şi să-l înflorească; - La urmă, Ares, zeul războiului, i-a dat în dar spinii, pentru ca floarea să îşi poată apăra frumuseţea;

Legenda Lăcrămioarei

Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe, înţelepciune, cuminţenie.

Cei doi copii îşi petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului pline de flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ţinutul în care locuiau şi întregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinşi de boală s-a numărat şi fata regelui, care până la urmă a murit. Băiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, a început să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, peste toate văile şi grădinile unde s-au jucat cei doi prinţi. Ele au fost numite

lăcrămioare .

Legenda Violetei •

• • • •





Violeta era o fată săracă şi modestă, fără părinţi, ce trăia în Împărăţia Florilor. Ea se îndrăgosteşte de un prinţ pe care îl întâlneşte într-o zi, în timp ce îşi împletea o coroniţă cu flori. Prinţul îi cere acesteia să se căsătorească cu el. Din păcate însă, prinţului îi fusese ursit să nu se poată căsători înainte de a omorî zmeul din pădurea întunecată. El porneşte în căutarea zmeului şi îi promite Violetei că, după ce va omorî zmeul, se va întoarce şi o va lua de soţie. Fata îl aşteaptă pe prinţ 12 ani, timp în care împleteşte coroniţe de flori de culoare albastru închis, ce vor fi numite violete. După 12 ani, prinţul se întoarce şi o găseşte pe Violeta în acelaşi loc, terminând împletitura de violete.

Legenda Crinului Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare.

Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi care plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefăcută într-o floare.

Băiatul cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare ca să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată.

Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare şi preschimbaţi în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.

Legenda Margaretei Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de frumoasă, care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor.

La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de frumos şi de viteaz. Cei doi plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor.

Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi paloşe trei zile şi trei nopţi iar în final prinţul este ucis.

Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, iar Împăratul Florilor pleacă pe urmele ei.

Dându-şi seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare.

Îndurerat şi dându-şi seama de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată trăi veşnic fără ca cineva să o poată atinge.

Legenda Cameliei Legenda spune că trăia odată o fiică de împărat deosebit de frumoasă, dar singură, pe nume Camelia. Pentru a-şi umple timpul, vorbea cu florile şi învăţase limbajul acestora.

În împărăţia unde domnea tatăl fetei, trăia un balaur care obişnuia să mănânce toate fetele în vârstă de 14 ani. Când fata împlini 14 ani, balaurul reuşeşte să intre în castel şi să o răpească, urmând să o ducă departe şi să o mănânce.

Camelia imploră florile de pe pajiştile înflorite peste care trecea să o transforme într-o floare şi să o salveze. Florile îi ascultă voia şi o transformă într-o floare roz deosebit de fină. Balaurul o scapă din gheare şi, cum atinge solul, floarea prinde rădăcini şi noi flori de cele mai variate culori sau forme. Această floare a primit numele de camelie.

Legenda Narcisei

Se spune că narcisele sunt florile care au înflorit la moartea lui Narcis. În mitologia vechilor greci, Narcis era un tânăr deosebit de frumos şi a fost blestemat de zeiţa răzbunării Nemesis să se îndrăgostească de el însuşi. Şi băiatul se îndrăgosteşte de propria sa reflecţie în apă.

Dorind să îşi îmbrăţişeze propria imagine din apă, Narcis se îneacă. La moartea lui, au apărut flori galbene, cu capul în jos, asemenea lui Narcis care se oglindea în apă.

Legenda Daliei – de Gheorghe Tomozei

A fost demult… şi Daliei, crăiţa, i s-a pierdut, de bună seamă, viţa. Doar basmul ne-aminteşte câteodată că fata a rămas nemăritată. Se vede c-a fost tare mofturoasă, şi-a fost bogată foarte şi frumoasă… Era înaltă şi-avea trup subţire şi-şi alesese, în sfârşit, un mire cu care-a hotărât să facă nuntă.

Mai pune-o fundă şi mai pune-o fundă, e prea săracă rochia purpurie, spre alta ochiul parcă mă îmbie, că e cu flori mai proaspete şi-i nouă (ce-ar fi de le-aş purta pe amândouă?). Mai pune-o fundă şi mai pune una…. Când a sfârşit, murea în zare luna. S-au risipit în patru zări nuntaşii şi mirele-a plecat, s-au dus şi naşii…

Doar Dalia bolborosea-nainte, nemulţumită încă de veşminte. Când s-a lăsat pustiu peste palate era-mbrăcată , abia pe jumătate… Acuma, ca în vremea zânei Dochii, e-nveşmântată-n patruzeci de rochii, trufaşă trândăveşte în grădină, dar mirele întârzie să vină…

Legenda panseluţei

Potrivit unei legende germane , panseluţa era înzestrată pe vremuri cu un parfum minunat, extrem de puternic.Oamenii care veneau din ţinuturi îndepărtate doar pentru a o mirosi, au călcat în picioare iarba din preajma panseluţelor.

Floarea s-a rugat atunci Domnului , cerându-i ajutor pentru vitele aflate în pericol de a rămâne fără hrană. Dumnezeu a ascultat ruga şi a făcut un compromis : i-a luat panseluţei parfumul ademenitor (pentru a proteja animalele care aveau nevoie de iarbă) , dar a înzestrat-o cu o mare frumuseţe .

Legenda Crizantemei

O fată , a cărei mamă era foarte bolnavă, se ruga zi de zi la Maica Domnului, cerându-i să nu îi lase mama să moară.

Într-una din nopţi , ea a avut un vis în care Fecioara Maria o privea plină de compasiune , spunându-i : - Biată fetiţă! Mama ta mai are numai câteva zile de trăit, tot atâtea câte petale are floarea pe care vrei să mi-o dăruieşti. Fata s-a trezit cu ochii în lacrimi şi s-a uitat la floarea pregătită pentru a fi oferită Maicii Domnului. Avea numai 5 petale.Asta însemna că mama ei mai avea numai 5 zile de viaţă. Disperată , a început să rupă fiecare petală în bucăţele cât mai mici , până când floarea a ajuns să aibă nenumărate petale minuscule.

Fecioara Maria a împlinit dorinţa fierbinte a fetei şi i-a vindecat mama. De atunci , crizantema , care se spune că avea la origine doar câteva petale , a devenit o floare încărcată cu numeroase mici petale , amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare şi de infinita bunătate a Maicii Domnlui.

Se credea că anemonele au apărut întâia dată sub crucea lui Iisus , din sângele vărsat de către acesta. De altfel , în Europa , anemona era numită "floarea pascală" sau "floarea Paştelui" întrucât ea răsare, de obicei, în perioada marii sărbători creştine.

Legenda Brânduşei

Se povesteşte că Brânduşa era mezina Împaratului Florilor , al carui tărâm era terorizat de un zmeu. Acesta cerea an de an să i se sacrifice câte un flăcău. La vârsta de 20 de ani, Brânduşa s-a măritat cu un prinţ ce i-a fost furat apoi de către zmeu , la numai o zi după nuntă.

Brânduşa s-a hotărât să îşi recapete de una singură soţul. Aşa că , după ce a reuşit să îl găsească pe zmeu , s-a duelat în săbii cu el vreme de 7 zile şi 7 nopţi, reuşind , în cele din urmă, să îl înfrângă şi să îşi recâştige soţul.

“Acolo unde înfloresc florile există încă speranţă.” Lady Bird Johnson

Realizat de : înv. Mioara Popa, Şcoala “Ion Basgan” Focşani

BIBLIOGRAFIE :  Legende populare româneşti  www.wikipedia  www.images.google.ro

 www.animatedgif.net  articole din reviste  Muzica : “ Roses at the end of summer”