Despre Flori [PDF]

Zitiervorschau

Şcoala gimnazială Poroinica - Mătăsaru

Proiect

Parteneriat şcolar multilateral Comenius, 2011 2013

Despre flori “Florile sunt cele mai frumoase lucruri făcute de Dumnezeu , în care El a uitat să aşeze şi un suflet.” Henry Ward Beecher Din cuprins: Detalii despre: Albăstrea, Crin, Crucea voinicului, Floarea de colț, Garofița Pietrei Craiului, Ghiocel, Gladiolă, Lalea, Liliac, Margaretă, Narcisă, Poroinic, Stânjenel, Trandafir, Violetă. Flori din Munții Carpați Semnificația florilor Legendele florilor Artizanat

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Albăstrea - Centaurea cyanus Albăstreaua este o specie de plante erbacee anuală, erectă, înaltă de 0,5—1 m, cu peri pe organele aeriene din familia Asteraceae, ce crește în Europa. Albăstreaua

“Mai curând prefer să am trandafiri pe masă , decât diamante la gât.”

Emma Goldman

este denumită și albăstrică, albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floareagrâului, floarea-paiului, clopoțel, floare-vânătă, floarea paiului, iarba frigurilor, măturice, tătăișă vânătă. Numele de „Albăstrea” este une-

ori eronat folosit și pentru Cicoare. Tulpina este verde, muchiată, simplă sau ramificată. Frunzele sunt alterne, liniare, lungi până la 8—9 cm și înguste doar de 4—9 mm, alburii datorită perilor mătăsoși. Florile sunt albastre, grupate în antodii globuloase terminale; deși toate sunt tubuloase, ele sunt diferențiate și anume 7—12 marginale, sterile, cu formă de pâlnie și alte numeroase interne, fertile, mai mici, și cu nuanțe spre violaceu. Florile sunt dispuse mai multe la un loc, formând un capitul, înconjurat de bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dințișori bruni. Florile marginale sunt mai de dimensiuni Pagina 2

mai mari, având forma unei pâlnii cu 5 dinți. Florile centrale sunt mai mici. Fructele sunt mici achene (3 mm), cu papus. Albăstrelele se folosesc, în principal, în tratamentele legate de inflamațiile ochilor, în conjuctivite, în inflamații ale pleoapelor. Preparatele din albăstrele se folosesc

și ca diuretic. Potrivit specialiștilor, produsul terapeutic pe bază de albăstrele, acționează pe trei direcții: calmant, diuretic, astringent.

Crin - Lilium candidum Crinul alb este o plantă perenă, erbacee, foarte îndrăgită datorită frumuseții sale, dar în același timp apreciată și pentru proprietățile medicinale. Planta este cunoscută și sub denumirea de liliom sau lilie și face parte din familia Liliaceae. A apărut pentru prima dată în Asia Mică, în China și Japonia. În Antichitate era la fel de iubită ca și trandafirul. La romani și la greci crinul era floarea consacrată zeiței frumuseții, ea simboliza sentimentele de speranță și puritate sufletească. Crinul alb este o plantă cu bulb solzos, a cărui tulpină dreaptă atinge înălțimea de 1,2 m, uneori și mai mult. Are frunzele fără perișori, ovale sau lanceolate, de culoare verde, lungi de cca. 8 cm. Tulpina se termină cu un număr de cel mult 20 flori albe, puternic parfumate, cu 5-6 petale frumos conturate, 5 stamine mari și antere cu polen galben-portocaliu. Fructul este de forma unei capsule alungite, care se deschide la maturitate în trei părți și conține multe semințe mici, rotunde, plate și maronii. Crinul înflorește în luna iunie, se înmulțește prin bulbi și iernează sub formă de rozetă. De la crinul alb se culeg petalele albe în luna mai-iunie, când florile se deschid și bulbii în luna august-septembrie, când planta are o perioadă de repaus. Petalele se usucă la umbră, așezate în strat subțire, apoi se păstrează în borcane de sticlă sau porțelan. Bulbii se usucă la soare și se păstrează la fel ca florile. Crinul alb conține mucilagi, taninuri, uleiuri esențiale, steroli, glicozide, substanțe saponine și flavonoide. La vechii egipteni crinul alb era considerat o plantă ce vindecă ,,bolile femeilor”. Medicii egipteni tratau inflamațiile, arsurile și tumorile cu cataplasme din bulbi zdrobiți de crini albi, bogați în mucilagi. De asemenea, foloseau uleiul de crin pentru tratarea arsurilor și a durerilor de urechi. Extractele de crin alb au proprietăți de regenerare a pielii, datorită prezenței mucilagilor de protecție și hidratare, cu taninuri și steroli, ce au efect antiinflamator și de calmare. Substanțele flavonoide au o acțiune vasoprotectoare și antioxidantă. Bulbul de crin alb este cunoscut pentru proprietățile lui expectorante și diuretice. Se poate folosi cu încredere atât pentru uz extern, cât și în prepararea unor pro-

Pagina 3

“Florile sunt simboluri frumoase ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește.”

Goethe

duse cosmetice. În prezent bulbii de crini albi se folosesc în tratarea afecțiunilor dermatologice. În industria cosmetică din bulbii de crin alb se obțin o serie de produse cu efect calmat asupra pielii iritate, rănilor și arsurilor, iar petalele albe se folosesc la tratarea eczemelor, pruritului și dermatitei.

Crucea voinicului - Hepatica transsilvanica

“Acolo unde înfloresc florile există încă speranță.” Lady Bird Johnson

Crucea voinicului sau trei crai este o plantă din genul Hepatica, familia Ranunculaceae. Este o plantă endemică, rară, ce se dezvoltă la altitudini înalte în Carpații României. Delicată și gingașă, crucea voinicului poate fi cultivată și în grădinile decorative. Crucea voinicului este o plantă erbacee, perenă, care se dezvoltă în zonele stâncoase ale munților Carpați, în solurile calcaroase. Pentru a supraviețui condițiilor vitrege, crucea voinicului a dezvoltat rădăcini adânci, bine fixate în pământ. Frunzele sale trilobate, specifice plantelor din genul Hepatica, stau la baza denumirii pe care a primit-o acest gen, dată fiind asemănarea lor cu ficatul uman. Planta produce flori albastre, mai rar albe sau roz, începând cu luna februarie și până în luna mai, în grupuri de câte 3-5. Mărimea lor este de 4-6 cm.

Crucea voinicului nu este o plantă înaltă; dimensiunea maximă de circa 20 cm este o altă trăsătură adaptativă. Deși rară, crucea voinicului poate fi cultivată și în grădinile personale, atâta vreme cât îi sunt asigurate condițiile necesare unei dezvoltări optime. Astfel, este important să ții cont de faptul că planta are nevoie de pământ bogat în calcar, însă se poate dezvolta și în soluri nisipoase și argiloase, în asociere cu calcarul. Ideal este solul umed, însă cu un drenaj foarte bun și bogat în substanțe nutritive. Preferă zonele umbroase, astfel că o poți cultiva la umbra unui copac, arbust ori chiar a unei tufe, dată fiind dimensiunile sale reduse. Deși este rezistentă, are nevoie de protecția pe care o oferă stratul de zăpadă pe durata iernii. Iernile cu ger uscat nu îi sunt favorabile, crucea voinicului riscând să piară din cauza temperaturilor foarte scăzute. Crucea voinicului și alte flori ale genului Hepatica au fost folosite de-a lungul timpului ca plante medicinale. Dată fiind forma frunzelor sale, similară ficatului uman, se credea că planta poate fi folosită în tratarea bolilor hepatice. Consumate în cantități mici (o cantitate prea mare este otrăvitoare), frunzele de crucea voinicului au efect astringent și diuretic. Totodată, pot fi folosite sub forma de cataplasmă pentru calmarea rănilor dureroase.

Pagina 4

Floare de colţ - Leontopodium alpinum partea de jos cu frunze catifelate, de dimensiuni diferite așezate de jur împrejurul tulpinei, în formă de cerc. Numeroasele și micuțele flori, compuse din petale de un alb imaculat sunt dispuse în așa fel încât lasă impresia unei singure flori de forma unei steluțe. Întâlnită de cele mai

Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colț este protejată în rezervații natu-

rale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba etc. Leontopodium alpinum (după denumirea sa științifică), este o planta perenă, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană. Tulpina este dreaptă și poate ajunge până la 20 - 30 cm înălțime. Aceasta este îmbrăcată în

“Parfumurile sunt sentimentele florilor.” Heinrich Heine

multe ori pe culmile stâncoase și tot mai rar pe platourile montane, floarea de colț are rădăcina fixată în puținul pământ rămas între scobiturile săpate în stâncile calcaroase. Întreaga plantă este acoperită de peri catifelați de culoare argintie, ce protejează frunzele și florile de vânt. La noi în țară, floarea de colț poate fi văzută înflorită în lunile iulie și august. Se pare că floarea de colț provine din ținuturile Asiei, acolo crescând la fel de deasă ca și iarba. În diferite locuri din lume unde mai poate fi întâlnită, floarea de colț poate atinge înălțimea de până la 80 cm.

Pagina 5

Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, steluța sau albumița, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munților pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.

Garofiţa Pietrei Craiului - Dianthus callizonus Garofița Pietrei Craiului este o plantă din familia Caryophyllaceae. Tulpina este scurtă, de 5 - 10 cm înălțime. Poartă la vârf o floare cu corola de cca. 3 cm în diametru. Floarea, de culoare roșucarmin, este formată din cinci petale, dințate la vârf. Florile la bază au o pată purpurie, împestrițată cu alb și cu peri albi, mătăsoși, strălucitori. În centrul florii se află un inel purpuriu caracteristic. Pe dos, petalele sunt alb-verzui. Înflorește în luna august. Frunzele, așezate în perechi, sunt înguste și alungite,

având lungimea de 2 - 4 cm. Garofița Pietrei Craiului creste numai pe brânele stâncoase și grohotișurile din Piatra Craiului, fiind endemică pentru acest masiv din România. Garofița Pietrei Craiului a produs prin raritatea ei o vie nedumerire în rândul

oamenilor de știință; planta nu este întâlnită în niciunul din masivele muntoase învecinate și nici nu se aseamănă cu vreuna din garofițele din Europa, întrunind caracterele a două grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. Originea ei însă nu a fost pe deplin lămurită.

Ghiocel - Galanthus nivalis Ghiocelul este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii. Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de 15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție de specie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară. De-a lungul istoriei ghioceii au fost apreciați datorită gingășiei lor. Ei sunt un leac împotriva epilepsiei, a problemelor neurologice și neuromusculare, dar și împotriva maladiei Alzheimer. Pagina 6

Gladiolă – Gladiolus Gladiola, nume care se trage din latinescul "sabie", este o plantă perenă care se înmulțește prin bulbi, din familia Iridaceae. Uneori denumita și "crinul sabie", cel mai folosit nume pentru aceasta plantă rămâne, totuși, gladiola. Clasa gladiolelor conține 260 de specii, din care 250 sunt native din Africa (zona Sahara) și sudul Africii. Cam zece dintre specii sunt native din Eurasia (Europa/Asia). Exista 160 de specii endemice din Africa de Sud și 76 soiuri specifice Africii tropicale. Aceste clase variază foarte mult, având de la flori mici și discrete, până la flori uriașe, aceste categorii fiind folosite mai ales în comerț. Aceste "ierburi perene" atrăgătoare supraviețuiesc în clima cu temperaturi ridicate. Plantele cresc cu forme circulare și simetrice, învelite în "tunici" fibroase. Tulpina lor este în general fără ramuri și produc de la una la nouă frunze lungi și ascuțite, de forma unei săbii în teacă. Frunzele de la bază sunt de obicei mai scurte și pot avea forma unui crucifix. Florile de gladiolă vin într-o paletă largă de culori, de la roz la roșiatic, violet deschis, cu marcaje pe petale, până la flori albe, crem sau portocalii. Multe dintre varietățile și hibrizii de gladiole se folosesc ca plante ornamentale datorită culorilor florilor. Speciile folosite în zilele noastre sunt de fapt rezultatul unei împerecheri de cinci specii cu alte trei soiuri, Grandiflorus, Primulines si Nanus. Gladiolele sunt plante foarte bune pentru a fi tăiate și așezate în diferite ornamente. În grădină, acestea trebuie totuși protejate pentru că se pot rupe ușor din cauza vântului și înălțimii lor.

Lalea – Tulipa Gingașa lalea este una dintre cele mai iubite plante de și a treia cea mai populară plantă din lume, după trandafir și crizantemă. Forma de cupă, culorile vibrante și eleganța sunt doar câteva dintre trăsăturile acestei plante, cultivate de peste 500 de ani. Cu toate că lalelele sunt asociate cu Olanda, ele nu sunt originare din această țară. Lalelele au apărut în Asia și au fost cultivate în timpul Imperiului Otoman, unde au fost aduse de triburile nomade. Laleaua , “lale” în limba persană, a fost cultivată în țări precum Iran și Turcia, dar și în unele părți ale Asiei, Africii și în Europa. Numele “tulipa” vine tot din Turcia, de la cuvântul "turban", care face referire la fâșia de material pe care o poartă pe cap bărbații din țările orientale. Există peste 150 de specii de lalea și peste 3000 de varietăți sub diferite culori și forme. Lalelele sunt cunoscute pentru florile lor în culori vibrante precum roșu, galben, portocaliu, mov, roz și multe altele. Laleaua este o floare care are între 2-6 frunze, însă există și specii care pot avea și 12 frunze. Aceasta poate înflori și în lunile de iarnă, însă în lunile de primăvară sunt cele mai populare. Durata de viață a unei flori de lalea este de maxim o săptămână. Laleaua preferă primăverile lungi și răcoroase. Lalelele sunt flori îndrăgite în lumea întreagă datorită formei elegante și culorilor frumoase. Aceste flori se folosesc pentru buchete și aranjamente florale. În unele părți ale lumii, lalelele joacă un rol important în ceremonia nunții. De asemenea, laleaua este floarea națională a Turciei. Laleaua este și simbolul iubirii eterne, a dragostei, pasiunii și romantismului. Pagina 7

Liliac - Syringa vulgaris Liliacul - pe numele sau latinesc Syringa vulgaris - este un arbust care atinge o înălțime de 7-8 m. Frunzele liliacului sunt în forma de inimă, alungite, cu pedunculi lungi, așezate una în fața alteia. Liliacul își pierde frunzele la sfârșitul lunii noiembrie, după căderea brumelor. Liber, liliacul înflorește în lunile mai-iunie, iar în cultura forțată din octombrie până în mai-iunie. Florile parfumate sunt așezate în ciorchine, de forme și culori diferite. Deși nu este o floare, ci un arbust înrudit cu măslinul și iasomia, liliacul este una dintre cele mai populare flori de primăvară, cu un parfum delicat, subtil și persistent.

Mirosul său ispititor, asemenea celui de trandafir, crin sau tuberoză, a devenit preferatul multor producători de parfumuri sau cosmetice bucurându-se de o faimă internațională. Supranumit "floarea memoriei", oamenii spun că mirosul său trezește amintiri de mult uitate, care pot fi retrăite în amănunt. Liliacul semnifică misterul iubirii, care poate face ca o persoană să uite de sine în dragostea pentru altul. De aceea, în funcție de culorile sale, liliacul poate să transmită mesaje de dragoste sau sentimente prietenești. Liliacul este floarea nunților și aniversărilor, a petrecerilor în aer liber. Pentru că un arbust de liliac are o viață destul de lungă, el mai semnifică tradiția, familia, moștenirea spirituală, putând fi dăruit mamei, părinților și rudelor.

Margaretă - Chrysanthemum leucanthemum Margareta este o plantă perenă cu tulpina ierboasă, care poate atinge o înălțime între 30 - 60 cm. Are o tulpină neramificată care prezintă pe secțiune transversală muchii. Frunzele sunt lobate dințat, și nu sunt așezate perechi pe tulpină. Petalele sunt albe, așezate pe un singur rând. Florile, mai ales când încep să vestejească, au un miros neplăcut. Cele 20-30 petale subțiri și albe regăsite la orice margaretă înconjoară precum razele centrul gălbui care adăpostește polenul. Aspectul florii este asemănător cu cel al crizantemei sălbatice, iar legătura este întărită și mai mult de numele său științific: Chrysanthenum leucantheum. Denumirea cunoscută în popor are la bază Pagina 8

latinescul "margarita", echivalentul mărgăritarului de astăzi, și reflectă în bună măsură cinstea primită încă din vechime. Poate de aceea, dar și ca urmare a frumuseții și gingășiei sale, floarea s-a numărat printre cele care au inspirat părinții în alegerea numelui de botez al fiicelor lor.

Narcisa – Narcissus

Narcisele, flori care simbolizează prietenia, sunt unele dintre cele mai populare datorita frumuseții lor fără pereche. Se cunosc peste 100 de specii de narcise, de diverse forme si culori. Narcisa este o plantă îndrăgită și unul dintre vestitorii primăverii. Este cultivată pentru florile sale care înfloresc din martie până în aprilie . Narcisa este simbolul național al Scoției. În această țară, înflorirea narciselor și nașterea mieilor anunță venirea primăverii. Și druizii au adoptat această floare ca simbol național care simboliza puritatea. În Egipt, narcisele erau folosite în ceremoniile funerare și simbolizau moartea. În China însă, narcisa era simbolul vieții și al

renașterii și era folosit în ceremoniile dedicate Anului Nou. În Franța, narcisa este simbolul suferinței și al morții și aduce nenoroc și dezastre. Narcisa simbolizează și dragostea timidă și rațională. Această

floare este și o emblemă a sensibilității și timidității. În folclorul numeroaselor culturi există și numeroase superstiții legate de narcisă. Astfel, nu este bine să calci pe florile de narcisă, altfel vei fi urmărit de ghinion tot anul. Poartă ghinion să oferi cuiva o singură narcisă. De asemenea, dacă intri în casă cu o singură narcisă, vei avea ghinion și multe necazuri se vor întâmpla. Dacă însă oferi cuiva un buchet de narcise, acest lucru este de bun augur. De asemenea, daca miroși o narcisă vei avea ghinion, iar mirosul florii îți va da migrene. Dacă arăți cu degetul o narcisă, aceasta nu va mai înflori. Se mai spune că dacă atunci când te uiți la o narcisă aceasta se ofilește sau se rupe, este un semn al morții. Se spune că cei care dorm în noaptea nunții într-o cameră cu narcise, vor avea copii frumoși și sănătoși. În medicina tradițională japoneză, narcisa era folosită pentru a vindeca rănile. Romanii foloseau narcisa ca emolient și laxativ. Tot romanii credeau ca seva narcisei are puteri tămăduitoare.

Pagina 9

Poroinic - Orchis morio Poroinicul este o plantă erbacee din familia Orchidaceae, prezentă în Europa și în regiuni din Asia de Nord. Poroinicul crește în țara noastră în regiunea muntoasă a Văii Teleajenului și preferă solurile umede, pajiștile și tufișurile din jurul izvoarelor și se recoltează în prima jumătate a lunii iunie. În medicina populară mai este numită bujor, limba cucului, iapa șarpelui, mâna Maicii Domnului. Tulpina plantei, ușor trunchiată și roșcată în partea ei superioară, poate avea o înălțime de 15 ... 65 cm. Florile cresc în inflorescență în formă de con, pot avea 1-1,5 cm, roz sau roșii cu pete purpurii dispuse simetric, înfloresc din iunie până în

iulie. Frunzele au culoarea verde închis și pe fața superioară, au numeroase pete brune și sunt strânse în jurul tulpinii având un aspect pestriț. În scop terapeutic se folosește planta întreagă, iar ca afrodiziac tuberculii, recoltați în perioada de înflorire. Tuberculi conțin mucilagii, amidon, dextrine pentozane, fosfat de potasiu, clorură de calciu. Poroinicul conține uleiuri volatile, fitosteroli, rezine, principii active, furocumarine, colina, mucilagii, taninuri, acizi organici. Este renumită mai ales pentru efectele sale

Stânjenel - Iris L. Irisul, cunoscut popular sub denumirea de Stânjenel, este o floare de grădină, deosebit de decorativă, datorită coloritului foarte variat al florilor (alb, roz, bleu, albastru, mov, galben, castaniu și multe nuanțe ale culorilor enumerate). Este originar din Europa și Asia. Prezintă mai multe specii. La noi mai cunoscute sunt speciile Iris germanica care prezintă subteran rizomi groși și Iris holandica care în pământ are bulbi tunicați. De pe rizomi și respectiv bulbi se dezvoltă frunzele plate, verzi-albicioase, sau verzi vărgat cu alb sau galben, la unele varietăți și tijele florale, lungi de 0,25-1m (în funcție de varietate). Florile, foarte frumoase ca formă (seamănă cu florile de orhidee) și foarte variat colorate, sunt dispuse alternativ pe tija florală.

Sunt plante puțin pretențioase fată de climă și sol. Se dezvoltă bine și înfloresc frumos în locuri însorite; solicită umiditate în sol, în perioada înfloririi. Rezistă destul de bine la perioade prelungite de secetă și de asemenea rezistă la frig.

Pagina 10

Trandafir – Rosa Trandafirul (Rosa L.) este un gen de planta perena, ornamentala din familia Rosaceae. Trandafirul își are originea înainte de apariția omului, trandafirul roșu fiind considerat cea mai veche specie. Multitudinea de culori și miresme, eleganța florilor chiar și cu țepi, dau frumusețea completă a trandafirilor, mângâietorul sufletului și menestrelul iubirii. Trandafirul este originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși. Trandafirul crește și spontan (de exemplu măceșul), dar este mai ales cultivat în parcuri și grădini, ca plantă decorativă. Tulpina poate ajunge până la 120 cm (la speciile cățărătoare poate depăși 2 m), este ramificată și acoperită cu spini. Frunzele cresc opus, sunt zimțate pe margini și la unele specii marginile înțeapă. Florile au diverse culori și cresc fie solitare, fie grupate în inflorescențe (mai ales la speciile cățărătoare). Dintre elementele chimice constitutive amintim: ulei volatil, geraniol, citronelol, derivați flavonici, quercitina, coloranți antocianici, cianina, tanin. Principalele proprietăți ale plantei sunt: antidiareic, antipiretic, antiinflamator, antiseptic, astringent, extern- decongestiv, dezinfectant. În fitoterapie sunt folosite petalele florii. De asemenea din petale se fac dulcețuri și gemuri. Extractele de petale se folosesc și în industria produselor cosmetice, iar uleiurile sunt folosite în aromaterapie. Trandafirii sunt florile cu cea mai mare încărcătura emoțională, cu mirosul cel mai puternic și plăcut, capabili de a transmite sentimente ce nu pot fi descrise prin intermediul cuvintelor. Toate aceste caracteristici le-au adus, pe merit, titlul de "Floarea Regină". Nici o altă floare nu transmite la fel de bine ca trandafirii sentimente puternice precum cel de iubire pură, gelozie sau iubire pasională. Sentimentele pe care trandafirii le pot transmite sunt variate. De la dragostea pură simbolizată de trandafirii roșii la gelozia simbolizată de trandafirii galbeni nu este decât un pas. Aceste semnificații pot diferi în funcție de persoana căreia îi oferim aceste flori, de ocazia și relațiile pe care le avem cu aceasta. Dar în orice context nimeni nu se va supăra atunci când primește o floare extrem de apreciată de popor precum trandafirii.

Pagina 11

Violeta - Viola odorata Cunoscută sub denumirea populară de toporași, violete sau viorele (a nu se confunda cu specia Scilla bifolia), specia Viola odorata, reprezintă o gingașă plantă ierboasă spontană, ale cărei flori catifelate își fac apariția primăvara devreme.

pect de inimă), cu marginea fin dinţată. Florile la toporaşi sunt lung peţiolate, zigomorfe, parfumate, solitare, cu 5 petalele de culoare violetă, uneori albă sau albăstruie. Floarea de toporaş prezintă un pinten drept sau îndoit în sus. Pe tija floriferă apar două bractee, sub forma unor frunzuliţe reduse. Sepalele periantului, sunt inegale şi în număr de 5. Fructul speciei, este o capsulă globuloasă, verde sau purpurie, care se deschide în 3 valve la maturitate, eliberând seminţele, care ajung pe sol. Seminţele sunt uşor alungite, cu suprafaţa externă netedă, prezentând la un capăt un manşon cărnos, foarte atractiv pentru furnici. Violetele aparțin familiei Violaceae. Toporașii sunt plante ierboase, perene, fără tulpină, componentele aeriene dezvoltându-se dintr-un rizom lung și articulat, lung de cca. 3 cm. În lipsa tulpinii, talia toporașilor este modestă (2-15 cm). Tot din rizomi, toporașii mai dezvoltă rădăcini adventive și stoloni târâtori, care asigură înmulțirea vegetativă a speciei. Frunzele la toporași sunt lung pețiolate, la bază acestor codițe, formându-se stipele triunghiulare. Foliajul apare în două rânduri; frunze de primăvară - îşi fac apariţia la înflorire şi sunt mai mici (2-3 cm) şi frunze de vară apar după încheierea înfloritului şi sunt mai mari (4-6 cm). Limbul frunzelor este lat, de formă cordată (cu as-

“Dacă nu ai fost niciodată cutremurat până în adâncurile sufletului de o floare deschisă în primăvară, poate că sufletul tău nu va cunoaște nicicând înflorirea.” Audra Foveo Pagina 12

Curpen-de-pădure (Clematis vitalba) Este o plantă cu largă răspândire şi cu o mare forță de expansiune; în asociaţie cu murul creează desişuri cvasi-

“Florile reprezintă adevăratul limbaj al dragostei.” Park Benjamin

inestricabile care sufocă vegetaţia arboricolă. În Noua Zeelandă e declarată ”unwanted organism” – indezirabilă

deci – fiind interzisă răspândirea sa, căci este considerată o ameninţare pentru speciile native. Cândva, era numită ”planta cerşetorilor”, aceştia folosindu-i frunzele pentru a-și provoca ulceraţii care stârneau mila celor din jur. Irită, într-adevăr, pielea din cauza alcaloizilor pe care-i conţine (în special exemplarele mai bătrâne). Totuşi, în unele ţări europene, mugurii se gătesc.

Piciorul-cocoşului (Ranunculus repens) Numele speciei (repens = târâtor) provine de la faptul că se înmulţeşte prin stoloni. Preferă zonele umede; este invazivă, sufocând pășunile. Este foarte toxică, fiind ocolită de animale şi din cauza gustului acru pe care îl are. Prin fierbere sau prin uscare toxicitatea este diminuată; frunzele şi rădăcinile chiar se consumă. Are proprietăţi analgezice şi rubefaciente.

Pagina 13

Curpen-de-munte (Clemaris alpina)

Plantă extrem de robustă, rezistând și la -20 grade Celsius. Poate fi întâlnită şi în etajul alpin, nu doar în cel subalpin, pe care îl preferă. Înflorește în perioada mai-august. Cele patru sepale mai ale caliciului pot avea diverse nuanțe de albastru; sunt ş subspecii cu flori roz. Este extrem de toxică, dar are şi utilizări medicinale, fiind rubefacientă – activează circulaţia periferică – şi cicatrizantă.

Floare-broştească (Ranunculus acer) Numele speciei provine de la gustul acru al plantei. Este ușor confundat cu Ranunculus repens și nu doar cu el; mai este cunoscută și sub denumirea de piciorul-cocoșului, ca și alte specii ale genului. Se deosebește de acelea prin frunzele cu lobii adânc crestați. Planta este în întregime toxică: irită pielea, iar intern provoacă arsuri gastrointestinale; doar câteva grame din fruct pot provoca moartea. Are numeroase utilizări medicinale: contra gutei, varicelor, reumatismului, în homeopatie (tratarea herpesului, eczemelor, sciaticei, artritei, rinitei).

“Pământul râde prin flori.” Ralph Waldo Emerson

Piciorul-cocoşului-de-munte (Ranunculus carpaticus) Floarea-Paşteluigalbenă

Numită și gălbenele-demunte, planta este endemism carpatic, fiind o varietate a speciei Ranunculus montanus. Are tulpină joasă, florile mari, la fel și frunzele.

(Anemone ranunculoides)

Grâuşor (Ranunculus ficaria) Apelativul ”ficaria” se datorează formei rădăcinilor sale (ficus = smochină). Perioada de vegetație începe din ianuarie și nu depășește luna mai. Are multe întrebuințări medicinale: în tratarea hemoroizilor, a scorbutului etc. Frunzele, bogate în vitamina C, sunt folosite pe scară largă în salate; trebuie culese însă înainte de înflorire, căci apoi devin toxice. Pagina 14

Numele specific se referă la asemănarea florilor cu cele ale genului Ranunculus, iar al genului provine de la grecescul anemos = vânt, Teofrast – părintele botanicii – numind-o ”floarea vântului”. Anemonina pe care o conține este o toxină extrem de puternică, doar câteva miligrame omoară

Floarea-Paştelui (Anemone nemorosa)

„La fiecare strănut al primăverii apare o nouă floare.”

Victor Hugo

Denumirea specifică (nemorosum = păduros) i-a fost dată deoarece planta crește la marginea pădurii, și, adesea, în interiorul ei. Este un bioindicator pentru pădurile vechi și naturale. Rădăcina sa, în formă de rizom, avansează în fiecare an cu 2-3 centimetri, astfel că planta, urmând-o, nu crește an de an în același loc. Florile, care pot avea și alte culori (roz, lila, albastrupal), urmăresc zilnic poziția soarelui, iar în caz de vreme rea își închid petalele pentru a-

și putea proteja staminele cu polen. Planta este toxică, putând provoca iritații ale pielii sau indigestii.

Găinușe (Anemone thalictroides)

Popâlnic-iepuresc

(Anemone hepatica / Hepatica nobillis) Plantă toxică, având utilizări medicinale: dureri articulare. Înflorește în perioada februarie-mai, existând și varietăți cu flori albe sau roz. Se aseamănă cu Hepatica transsilvanica (Crucea-voinicului), care are însă lobii frunzelor crenați. În Europa Occidentală a Evului Mediu era asociată Sfintei Treimi.

Pagina 15

Este o plantă toxică, dar indienii Cherokee o utilizează pentru ameliorarea senzației de vomă. Este lipsită de petale; ceea ce credem a fi petale sunt sepale petaloide, 5-12, albe sau rozii; înflorește devreme, în februarie-mai.

Spânz (Helleborus purpurascens) Numele genului provine din semită (hellebar) și înseamnă ”leac contra nebuniei”. Spânzul este o plantă extrem de toxică, dar are utilizări medicinale, datorită proprietăților sale cardiotonice, narcotice, emetice și curative (în edeme). Unii istorici acreditează ideea că Alexandru Macedon ar fi murit în urma unei supradoze de Helleborus. Înflorește primăvara foarte devreme, înainte de a-i apărea frunzele. Floarea este lipsită de petale, care s-au transformat în cornete nectarifere; cele 5 sepale rezistă câteva luni, protejând astfel dezvoltarea semințelor.

„Fiecare floare este un suflet deschizându-se către natură.”

Gerald De Nerval

Calcea-calului (Caltha palustris) Numele genului provine din grecescul calathos = coș, aluzie la dispoziția staminelor. ”Coșul” staminelor înconjură pistilurile la baza cărora se află rezervoarele cu nectar. Ca toate ranunculaceele și această plantă este toxică; are utilizări în homeopatie (nevralgii, migrene, probleme gastrointestinale). În anumite regiuni ale globului frunzele tinere, ca și bobocii florilor, se consumă în salate.

Rutişor (Thalictrum aquilegiifolium) Este toxică, cu deosebire rădăcina. Înflorește în maiiunie. Florile, complet lipsite de petale, au culori albe, roz -pal sau lila; există și o specie cu flori galbene.

Căldăruşă (Aquilegia vulgaris) Numele genului provine de la cometele cu nectar, din spatele florii, asemănătoare ghearelor unei acvile. Aceste comete nectarifere sunt petalele transformate, aparentele petale fiind, de fapt, sepale petaloide. Planta, toxică (conține acid cianhidric), are utilizări în homeopatie, fiind astringentă, diuretică, sudorifică.

Pagina 16

Omag (Aconitum napellus)

“Florile nu se rup. Florile se admiră.” Valeriu Butulescu

Numele genului provine de la grecescul acone = piatră, aluzie la mediul preferat al unor specii. Denumirea specifică se referă la forma rădăcinii, asemănătoare napului. Omagul este una dintre cele mai otrăvitoare plante, efectul său toxic, adesea mortal, fiind cunoscut din timpuri străvechi; în sucul extras din el erau înmuiate săgețile folosite la vânarea animalelor mari sau în războaie. Principiile sale active, toxice, sunt ușor absorbite prin piele, atingerea prea

insistentă a plantei putând produce iritații și chiar intoxicații. Nu a fost încă descoperit nici antidotul și nici metoda de resuscitare care să rezolve intoxicațiile grave cu omag.

Găinușe (Anemone thalictroides)

Dediţei (Pulsatilla pratensis)

Este o plantă toxică, dar indienii Cherokee o utilizează pentru ameliorarea senzației de vomă. Este lipsită de petale; ceea ce credem a fi petale sunt sepale petaloide, 5-12, albe sau rozii; înflorește devreme, în februarie-mai.

Numele ”pulsatilla” este legat de agitația permanentă a plantei în bătaia vânturilor de primăvară sau, conform altor păreri, de tulburările cardiace pe care le poate provoca. Are proprietăți sedative, diuretice, expectorante. Este foarte toxică; doar mirosind-o poate provoca iritarea mucoasei nazale și a ochilor.

Pagina 17

Nemţişor (Delphinium elatum) Numele genului este datorat formei pintenului nectarifer, asemănătoare unui delfin. Planta conține o toxină, delfinina, despre care se crede că ar fi un antidot pentru înțepătura scorpionului.

Cocoşei-de-câmp (Adonis aestivalis)

Nemţişor-de-camp (Delphinium consolida)

Bulbuci (Trollius europaeus)

Numele genului provine de la germanul trol = glob, făcând referire la forma florilor. Globul floral este format din sepale, adevăratele petale fiind mici și ”ascunse” împreună cu staminele, la care albinele și celelalte insecte de aceeași talie nu pot ajunge. În România este o plantă ocrotită prin lege.

Este frecventă în lanuri de cereale, dar poate fi întâlnită și în alte locuri cultivate, de la câmpie până la munte. Se utilizează în tratarea afecțiunilor renale, gutei, astmului bronșic. Din flori se obține un purgativ violent, iar din semințe o tinctură antiparazitică (purici, păduchi etc.).

Înflorește în perioada mai-iulie. Este extrem de toxică; ingerată proaspătă provoacă puternice colici și vomismente, rebele la orice tratament, urmarea fiind moartea prin epuizare.

Ruşcuţa-de-primăvară (Adonis vernalis) Înflorește primăvara, devreme: aprilie-mai. Este toxică, atât de toxică încât se zice că vacile sau oile care o mănâncă îi transmit toxicitatea prin lapte. Are, bineînțeles, utilizări medicinale, fiind regulator al funcțiilor cardiace, hipotensivă, antiepileptică, anticonvulsivă. Pagina 18

Barba-caprei (Tragopogon orientalis)

„Dacă îți place trandafirul, trebuie să -l accepți cu tot cu spinii lui.“

Numele tragopogon înseamnă în limba greacă barba caprei și face referire la filamentele corolei. Rădăcina, frunzele și mlădițele tinere sunt comestibile - în salate, de unde și numele salată-deiarnă, sub care mai e cunoscută.

Nicolae Iorga

Pintenoaga (Carthamus lanatus)

Luceafăr (Scorzonera rosea) Există credința că florile din genul Scorzonera sunt un bun antidot pentru mușcătura viperei; în catalană cuvântul escurço reprezintă numele unei vipere (ca și în castiliană sau în italiană). Este bogată în vitamina C, în calciu și fosfor, fiind indicată în convalescență; conținând potasiu, favorizează activitatea rinichilor.

Este extrem de invazivă, formând hățișuri impenetrabile; astfel, i-a fost "interzis`" prin lege răspândirea în SUA și Australia, din secolul al XIXlea. Botaniștii greci (Teofrast, Pliniu, Dioscoride) indicau planta ca antidot împotriva mușcăturilor de scorpion.

“Florile fac întotdeauna oamenii mai buni, mai fericiți și mai de ajutor; ele sunt raze de soare, mâncare și medicament pentru suflet.” Luther Burbank

Pagina 19

Ghioc (Centaurea phrygia) Numele genului, care cuprinde 400-500 de specii, este dat în amintirea centaurului Chiron, căruia anticii greci îi atribuiau virtuți deosebite în ceea ce privește profeția și medicina, considerându-l maestrul lui Esculap, Ahile, Hercule, Iason, Castor și Polux. Există și o varietate foarte rară, cu flori albe.

Ciolobot

Mături

(Centaurea scabiosa)

(Centaurea nigrescens) Seamănă destul de mult cu ghiocul și ciolobotul. Poate forma tufe înalte; calatidiile au mici solzișori cu vârfurile negre.

Seamănă destul de mult cu ghiocul, care are însă frunzele lanceolat-ovate, ciolobotul avându-le penate. Asemănătoare cu amândouă este Centaurea nigrescens (Mături), care poate forma însă tufe înalte; calatidiile au mici solzișori cu vârfurile negre.

Talpa-mâţei (Antennaria dioica) Are utilizări medicinale în angine, bronșite, sciatică, nevralgii etc. Numele științific este datorat micilor "antene" de pe fructe (genul) și dimorfismului floral (specia); florile masculine (albe) și cele feminine (roșii) formează colonii separate sau mixte. Plantele genului sunt singura hrană pentru larvele unei specii de fluturi nocturni. Numele genului se referă la Tătarnică (Echinops ritro) forma inflorescenței, sugerând un arici, adjectivul determinant fiind numele grecesc al plantei. Empiric, a fost folosită pentru stimularea sistemului nervos, fiind încă recomandată în acest sens chiar în lucrări de botanică recente și serioase deși substanța activă pe care o conține (echinopsina) a fost, oficial, exclusă din uzul medical. Pagina 20

Scai (Cirsium vulgare) Numele familiei provine de la cuvântul grec kirsos = varice, rădăcinile acestor plante fiind folosite pentru vindecarea afecțiunii. Prezintă varietăți având culori diferite, de exemplu roz.

Căpşunică (Cirsium decussatum) Este considerată, de unii botaniști, o subspecie a lui Cirsium eriophorum - o specie cu un polimorfism foarte dezvoltat (mai bine de 20 de subspecii), în plus și cu predispoziție la hibridări.

Pălămidă (Cirsium arvense)

Crăpuşnic (Cirsium palustre)

Este una dintre cele mai invazive specii, dar, datorită bogăției în nectar, cu o mare valoare ecologică, este sursă de hrană pentru numeroase specii de fluturi, atrași de variabilitatea sa coloristică.

Specie cu numeroase varietăți, care hibridează ușor în cadrul genului. Frunzele și florile au căutare gastronomică (mugurii), ca înlocuitori ai sparanghelului.

Plevaiţă (Xeranthemum inapertum) Denumirea științifică descrie concis aspectul florii: Xeranthemum = floare uscată, inapertum = nedeschis. Mai este cunoscută, nu doar la noi, sub numele de imortele; ca și ruda ei, Xeranthemum annuum. Pagina 21

Podbal (Tussilago farfara) Este o cunoscută plantă medicinală: sedativ, expectorant, astringent, emolient etc. (tussis = tuse, ago = a vâna); nu se folosește în cure mai lungi de 6-7 zile și doar o singură dată pe an. Florile, frunzele cât și tulpinile tinere sunt comestibile (de exemplu în salate). Este căutată de albine pentru polen; nu are nici nectar, nici propolis.

Brusture-dulce (Petasites hybridus) Plantă medicinală (diuretică, sudorifică, diaforetică etc.), înrudită cu podbalul cu care se și poate confunda (frunzele) când este tânără. Există numeroase alte specii ale genului, printre care, mai întâlnită, Petasites albus (cucuruz). Numele genului (petasos = pălărie) se referă la formă.

Scăişor (Carlina vulgaris)

Este o plantă diaforetică și purgativă. Are numeroase subspecii.

"Nici o poetică din lume nu atinge perfecțiunea și semnificația celei mai timide flori." Mircea Eliade

Ciurul-zânelor (Carlina acaulis) Carlina derivă de la numele împăratului Carol cel Mare, care a crezut, în baza unui vis, că poate folosi planta pentru vindecarea soldaților săi de ciumă; acaulis = fără picior. Se utilizează în medicina populară, având efecte diaforetice, diuretice, digestive, carminative, purgative, cicatrizante; cura internă în exces poate provoca tulburări digestive. Din receptacul se obține un piure dulce-picant, ca muștarul. Bracteele externe funcționează Pagina 22

ca un higrometru natural, o creștere a umidității atmosferice provocând închiderea lor.

Păpădie (Taraxacum officinale)

“În speranța de a ajunge la Lună , oamenii trec cu vederea florile ce își deschid petalele la picioarele lor.” Albert Schweitzer

În multe țări europene numele păpădiei face referire la forma frunzelor (dinți de leu); de exemplu, englezii îi spun Dandelion, un împrumut din franceză, deși în Franța e numită Pissenlit (aluzie la efectul diuretic al plantei). Alte nume ale sale fac referire la utilizarea rădăcinii pentru extragerea unui surogat de cafea, asemănător cicoarei; de exemplu, în Spania e numită Achicoria amarga.

Sunt binecunoscute virtuțile gastronomice ale plantei (salate din frunze, jeleu din flori), ca și cele medicinale (tonic, colagog, depurativ, diuretic, eupeptic); latexul din tulpină poate provoca însă alergii. Este interesant că păpădia, deși plantă meliferă, nu are nevoie de insecte; semințele se produc fără fecundare prealabilă, ceea ce favorizează mutațiile genetice și are ca efect polimorfismul plantei, astfel explicânduse existența a circa 2000-4000 de varietăți ale speciei.

Cicoare (Cichorium intybus) Asteracee cu frumoase flori albastre, roz sau, mai rar, albe și încă una dintre cele mai interesante. Este bine cunoscută utilizarea rădăcinii sale pentru obținerea unui substitut al cafelei având o veche și largă utilizare în anumite

perioade istorice (epoca napoleoniană, al II-lea Război Mondial, anii comunismului) sau zone geografice (închisorile din SUA). Frunzele bazale sunt consumate în salate, pentru aroma lor amăruie.

Planta-busolă (Lactuca serriola) Numele se datorează proprietății frunzelor de pe tulpina principală de a sta perpendicular pe lumina soarelui, cu vârfurile îndreptate spre nord și sud. Tăiată, tulpina secretă un suc lăptos cu efecte relaxante și de atenuare a dorinței sexuale, motiv pentru care pitagoricienii numeau planta lactuca eunuc; consumat în doze mari sucul provoacă euforie și distorsiuni auditive și vizuale. Pagina 23

Vulturică (Hieracium pilosella) În latină, hieracium = uliu (acesta ar folosi sucul plantei pentru a-și îmbunătăți vederea), iar pilosella = păroasă. Există și alte specii ale genului Hieracium numite vulturică: H. pratense, H. racemosum, H. umbelatum, H. paniculatum, H. vulgatum, H. villosum (vulturicade-stânci - Muntii Parâng) etc.

Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum) Originară din Europa, a fost importată ca plantă ornamentală în America de Nord unde, găsind condiții climatice foarte bune, a ajuns să sufoce pășunile. Referitor la speciile "galbene" ale genului Hieracium trebuie evidențiată multitudinea și a altor genuri care conțin flori galbene, foarte asemănătoare la prima vedere, cu diferențe morfologice adesea greu de sesizat.

"Mă întrebi de ce cumpăr orez și flori? Cumpăr orez ca să trăiesc și flori ca să am ceva pentru care să trăiesc." Confucius

Vetrice (Tanacetum vulgare) Numele genului (tanaos = lung) e legat de faptul că planta rămâne mult timp înflorită, fără a se veșteji. Este una dintre cele mai comune plante, chiar invazivă în culturi, cu foarte multe întrebuințări: etnomedicinale (migrene, nevralgii, reumatism, parazitoze etc.), tinctoriale, insecticide și culinare. În Anglia era folosită împreună cu semințele de chimen pentru aromatizarea biscuiților serviți la

înmormântări. Jack Daniel, "nașul" whiskey-ului Tennessee, obișnuia să-și bea păhărelul zilnic de whiskey adăugând puțin zahăr și frunze sfărâmate de vetrice. Dar planta este extrem de toxică - fiind cunoscute cazuri de deces în urma ingerării ceaiului concentrat din frunze de vetrice, din cauza unei substanțe pe care o conține, tuiona, prezentă și în absint

Pagina 24

Anghinarea-oilor (Hypochaeris uniflora) Buruiană-porcească (Hypochaeris radicata)

“Nimeni nu poate avea o dragoste sănătoasă față de flori dacă nu le iubește pe cele sălbatice.” Forbes Watson

Numele genului se referă la predilecția porcilor pentru această plantă. De altfel, o altă specie a genului, Hypochaeris radicata, e numită, la noi, buruianăporcească (doar frunzele, invers ovate și dințate inegal o pot deosebi de multe alte asteracee galbene).

Potcapul-călugărului (Leontodon pseudotaraxaci)

Scrăbunţică (Lapsana communis) Frunzele tinere, culese înainte de înflorire, sunt comestibile în salate și supe, având gustul puțin amărui al ridichii. Planta conține mai mult caroten decât morcovul.

Unul dintre numele englezești este Dandelion, fără a fi traducerea denumirii sale științifice, ci pentru asemănarea sa cu păpădia. Un alt nume, comun plantelor acestui gen, este Hawkbits, datorat legendei că vulturii (hawk, în engleză) se hrănesc cu ele pentru a-și îmbunătăți vederea.

Cujda (Doronicum carpaticum) Salata-câinilor (Aposeris foetida)

Deși nici o plantă a acestui gen nu este toxică, numele său, provenind din arabă, înseamnă otrava leopardului. Cujda este un endemism balcanocarpatic.

Dacă i se strivesc frunzele (comestibile, în salate) se degajă un miros specific, care aduce cu cel al cojilor de cartofi. Pagina 25

Splinuţă (Solidago virgaurea) Era cultivată în lumea arabă pentru virtuțile medicinale (în tratarea bolilor rinichilor și ale vezicii), fiind adusă în Europa prin secolele XV-XVI; numele care i s-a dat provine de la solidor (lat.) = a întări. Proprietăți asemănătoare are și Solidago canadensis (sălcioară); este extrem de invazivă.

Sălcioară (Solidago canadensis) “Nu îmi dau seama dacă oamenii de treabă au tendința de a cultiva trandafiri sau cultivarea trandafirilor îi face pe oameni să fie de treabă.” Roland A. Beowne

Lăptucul-oii (Telekia speciosa) Numele plantei amintește de contele Samuel Teleki, fondatorul bibliotecii Teleki din Tg. Mureș, fiind dat de către prietenul său, J. C. G. Baumgarten, medic și botanist german stabilit în Sighișoara, autorul primului conspect critic al florei din Transilvania.

Iarbă-mare (Inula helenium) Seamană cu Lăptucul-oii, având însă frunzele mai puțin dezvoltate și mai ascuțite, iar petalele mai late și mai scurte. Conform unei legende, Elena din Troia ținea în mână această floare atunci când a fost răpită de Paris; de aici numele plantei, lacrimile-Elenei. Este medicinală și comestibilă (rădăcina), dar parfumul puternic (al rădăcinii) poate provoca vomismente. Capitulul floral al inulelor este format atât din flori femele - la periferie, cât și din flori hermafrodite – discul din centru. Sunt destul de răspândite și alte specii ale acestui gen, precum tăietoarea (Inula hirta) și șolovârvarița (Inula britannica). Pagina 26

Tăietoare (Inula hirta)

Şolovârvariţa (Inula britannica)

Rujină (Senecio jacobaea)

”Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori.” Rabindranath Tagore

Numele genului derivă de la senex (lat.) = bătrân, fiind legat de puful alb al fructelor - ca cel al păpădiei. Determinantul jacobea se referă la numele Sf. Jacob, unul dintre cei 12 Apostoli. Toate plantele genului sunt toxice; multe dintre ele produc pesticide naturale. Bineînțeles, au întrebuințări medicinale; S. jacobaea este astringentă, diuretică, diaforetică etc. Este, de asemenea, o plantă tinctorială, obținându-se, din diferite părți ale ei, diferite culori: galben, oranj, maro, negru. Sunt, destul de comune, și alte specii de Senecio, precum: S. ovatus (petimbroasă), S. rupester (cruciuliță), S. carpaticus (cruciuliță-de-munte).

Năprasnic (Chrysanthemum corymbosum) Seamănă cu margaretele, doar că tulpina poartă mai multe capitule florale alcătuind un corimb - numele unui tip de inflorescență, în care pedicelii capitulelor au lungimi diferite dar sunt aproximativ în același plan; frunzele sunt penate.

Floare-de-perină (Anthemis tinctoria) Anthemis (gr.) = floricică; a fost, în trecut, folosită pentru obținerea unei vopsele oranj, de unde și numele științific. Un alt reprezentant al genului este Romanița-de-munte (Anthemis carpatica).

Romaniţa-de-munte (Anthemis carpatica)

Bunghişor (Erigeron annuus) Erigeron semnifică în greacă bătrânețe precoce și se referă la puful alb al fructelor care apare în plină perioadă de înflorire. Este extrem de invazivă, ca și ruda sa, E. canadensis – bătrâniș, dar care are și întrebuințări medicinale (diuretică, antiinflamatorie etc.). Francezii le numesc vergerette, fiind, cândva, folosite pentru pedepsirea elevilor nesilitori. Uscate, plantele au un miros aparte, care alungă... vrăjitoarele și puricii; englezii le și numesc fleabane (puricariță: omoară puricii).

Bătrâniş (Erigeron canadensis)

Pagina 27

Bănuţei (Bellis perennis) Numele englezesc al plantei este Daisy și vine de la unul mai vechi al ei, Day eyes (ochii zilei) - deoarece rămâne deschisă întreaga zi, de aici provenind diminutivul Daisy, dat în Anglia, pentru numele Margaret.

Dentiţă (Bidens tripartita)

Denumirea științifică face referire la forma fructului, care are doi dințișori și la cea a frunzelor, divizate în trei lobi. Are proprietăți antiseptice, astringente, febrifuge, sedative, chiar narcotice; este un remediu excelent în cazul rupturilor vaselor de sânge, inclusiv ale celor interne. Odinioară era recomandată împotriva mușcăturilor de scorpion. La ardere emană un miros de colofoniu și pin, îndepărtând insectele.

Steliţă (Aster amellus)

Este folosită ca astringent în cazul rănirilor ușoare și drept calmant la înțepăturile iritante. Are, de asemenea, utilizări culinare: florile, frunzele și tulpina, fie proaspete, în supe ori salate, fie uscate, iar pudra folosită ca aromatizant; sucul extras din plantă se asociază cu sucul de roșii ori cu alte verdețuri. Este considerată o plantă toxică pentru capre.

Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora)

Cânepa-codrului (Eupatorium canabicum) Mitriade Eupatore, de la care provine numele plantei, a fost rege al Pontului (Trapezuntul de mai târziu, azi în Turcia), lui atribuindu-i-se descoperirea virtuților ei medicinale. Conține principii amare, de aceea se folosește pentru stimularea funcțiilor ficatului și ale fierii, precum și în tratarea altor afecțiuni. Conține alcaloizi toxici, de aceea trebuie evitat uzul oricărei părți a plantei, ingerarea unei cantități prea mari putând provoca moartea.

Ochiul-boului-de-munte

Floarea-Sfintei-Marii (Aster novibelgii)

(Aster alpinus) Prin nume, este genul standard al familiei Asteraceae. Cât privește stelița, este o plantă medicinală (antiinflamatorie, antitusivă, depurativă, hemostatică etc.). Amellus era numele dat de Ovidius unei flori, provenite, se pare, de la cel al râului Amello din regiunea italiană Brescia. O altă aster este floarea-Sfintei-Marii (A. novibelgii), adusă din America de Nord; dar poate cea mai frumoasă reprezentantă a genului este ochiul-boului-demunte (A. alpinus). Pagina 28

Semnificaţia florilor după culoare - Alb - reprezintă curățenia, nevinovăția și puritatea. - Albastru - exprimă seriozitate, răceala, poate chiar și suferință. Este simbolul depărtării, al credinței, încrederii și totodată al tristeții. - Galben - este simbolul fericirii, splendorii și măreției. Este o culoare ușoară, caldă și plină de lumină. Dar, mai nou, în versiunea modernă, se spune că galbenul este culoarea geloziei. - Negru - este simplu - simbolul durerii, doliu, necaz, mânie chiar, câteodată. - Portocaliu - certifică puterea, dar și vanitate. Exprimă căldură și fericire, aceasta este culoarea zilelor de vară. Exercită o influență deosebit de puternică în defavoarea celorlalte culori. - Roșu - este evidentă semnificația acestei culori: pasiune, libertate, putere, dragoste aprinsă. Este cea mai importantă și activă culoare. Roșu închis semnifică seriozitate și îndemânare, pe când roșu-deschis semnifică voință, independență, libertate. - Roz - este simbolul prieteniei, al tinereții. - Verde - este simbolul bogăției, al speranței. Crează impresia de calm, odihnă. Verdele deschis exprimă veselie, fericire; verdele închis - răceală cu senzații neplăcute, iar verdele-gălbui este așa-zisa culoare otrăvitoare. - Violet - este reprezentantul măreției, luxului și somptuozității. Dacă de cele mai multe ori dă impresia de sărbătoare, are și nuanțe cu efecte contrarii, neplăcute.

Semnificaţia florilor în funcţie de număr 1 - Ești doar a mea. 3 - Suntem făcuți unul pentru altul. 5 - Te iubesc! 7 - Mă simt mai puternic alături de tine. 9 - Ești incredibilă! 11 – Dragoste. 13 - Ești superbă! 15 - Ești perfectă! 17 - Îmi pare rău! 23 - Mă completezi. 25 - Dragoste adevărată. 51 - Amintiri frumoase petrecute împreună. 100 + 1 - Vrei să fii soția mea?!?

Pagina 29

Semnificaţia florilor în funcţie de tipul şi culoarea acestora:

Aloe – Necaz, Durere Ambrozie – Întoarcerea iubirii pierdute; Dragostea ta este împărtășită. Anemona – Anticipare, așteptare, iubire nețărmurită. Arbuști – Singura dragoste. Azalee – “Ai grijă de tine, eu țin la tine”: pasiune fragilă, simbolul chinez al feminității. Begonie – Grijă. Brad – Speranță, milă. Buchet de flori roșii și albe – Dragoste neîmpărtășită. Bujor – “M-am îndrăgostit”, dorința de a iubi, pasiune, timiditate. Busuioc – Cele mai bune urări, dragoste. Cactus – Rezistență pe termen lung, căldură. Camelia albă – “Ești adorabil/ă”. Camelia roșie – “Ești o flacără în inima mea”. Camelie (în general) – Admirație, noroc. Caprifoi – Generozitate și iubire devotată. Crin – Frumusețe. Crin alb – Puritate, frumusețe, eleganță. Crin roz – Generozitate sufletească. Crin tigrat – Mândrie. Crizantema (în general) – Bucurie, “Ești un/o prie-

ten/ă minunat/ă”. Crizantemă albă – Adevăr. Crizantemă galbenă – Iubire nesigură. Crizantemă roșie – Iubesc. Eucalipt – Protecție. Ferigă – Sinceritate. Floarea-Soarelui – Loialitate, strălucire, generozitate, continuitate. Frezie – Inocență. Fucsia – Bun gust. Gardenia – Bucurie, dragoste secretă. Garoafă – Fidelitate fără sfârșit. Ghindă – Simbolul nordic al vieții și al nemuririi. Gladiole – Dragoste la prima vedere, generozitate. Gura leului – Decepție. Hortensie – “Mulțumesc pentru înțelegere”. Iasomie – Amabilitate. Iederă – Fidelitate și Prietenie. Ienupăr – Protecție. Iris – Speranță, sinceritate, dinamism. Lalea (în general) – Celebritate, Faimă, Înțelegere, Dragoste perfectă. Lalea galbenă – Dragoste fără speranță. Lalea roșie – “Crede-mă”. Lămâie – Savoare, picanterie. Liliac mov – Prima iubire. Mac – Somnolență permanentă. Măghiran – Bucurie și Fericire. Magnolie – Dulceață, Frumusețe, Dragoste de natură. Măr – Preferințe. Margaretă (culoare puterni-

că) – “Da”. Margaretă (în degrade) – Nu, Scuze, “Nu putem fi împreună”. Margaretă (în general) – Inocență, candoare, perfecțiunea simplității. Margaretă albă – Dulce și iubitor, Inocență. Margaretă galbenă – Respingere. Margaretă purpurie – Capriciu, Instabilitate. Margaretă roșie – Inima mea bate pentru tine, Admirație. Margaretă roz – “Nu te voi uita”. Mărgăritar – Bucurie. Mentă – Sentimente fierbinți. Mimoza – Sensibilitate. Mușcată – Alegere, preferință, prioritate. Nu-mă-uita – Dragoste curată. Narcisă – Respect. Nufăr – Puritate. Ochiul-boului – Dragoste, Delicatețe, Rafinament, Gust. Oleandru – Atenție. Orhidee – Apreciere a frumuseții. Panseluță – Gânduri, Dragoste. Păpădie – Dorințele se împlinesc. Papură – Pace, Prosperitate. Pintenul cocoșului – Bucurie, plenitudine. Portocal – Generozitate. Primula – “Nu pot trăi fără tine”. Rozmarin – Amintiri.

Pagina 30

Salcâm – Dragoste secretă, Dragoste platonică. Stejar veșnic verde – Urări de bine, Apărare. Trandafir (în general) – “Te iubesc”, Dragoste. Trandafir alb – Dragoste eternă. Trandafir alb cu roșu – Împreună, Unitate. Trandafir boboc – Tinerețe, Frumusețe. Trandafir deschis la maxim – “Te iubesc”. Trandafir galben – Gelozie. Trandafir negru – Moarte. Trandafiri deschiși (buchet) – Recunoștință. Trandafiri – Boboci Albi – Tinerețe adolescentină. Trandafiri – Boboci roșii – Puritate și dragoste. Trandafiri roșii – Dragoste pasională, frumusețe, curaj și respect. Trandafiri roz – Prietenie, apreciere, recunoștință, compătimire, fericire deplină, admirație. Trifoi – Noroc. Vâsc – “Sărută-mă”. Violete (în general) – Modestie, încredere. Violete albastre – Încredere, “Întotdeauna voi fi sincer cu tine”. Violete albe – “Să acordăm fericirii o șansă” Zambilă (în general) – Jocuri, sporturi. Zambilă albastră – Constanță. Zambilă galbenă – Gelozie. Zambilă purpurie – “Îmi pare rău”, “Te rog să mă ierți”. Zambilă sălbatică – Umilință, modestie.

Legenda ghiocelului A fost odata o razã de soare - era chiar fata cea mai micã si rãsfãtatã a astrului luminos. Şi tocmai pentru cã era cea mai micã si mai rãsfãtatã, tatãl ei o lãsa sã zburde pe unde îi dorea inima. Şi iatã cã, într-o bunã zi, raza de soare a hotãrât sã se plimbe într-o grãdinã. Acolo era Raiul pe pãmânt, nu altceva: flori care mai de care mai colorate si mai parfumate se unduiau sub adierea blândã a vânticelului cald de primãvarã! - Ce-ar fi sã aleg eu o floare frumoasã, pe care sã mi-o prind în pãr? a spus raza de soare. ªi, repezitã cum era, s-a nãpustit asupra grãdinii, a cules o floare si s-a înãltat din nou în vãzduh. Toate florile din grãdinã au privit mirate cãtre cer si au început sã murmure: - Ati vãzut-o? Era frumoasã? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa? - Cu sigurantã ca a cules un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat si rosu, pe care boabele de rouã strãluceau ca diamantele în soare. - Ba, eu cred cã a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbenã, iar suratele ei dãdeau din capete încântate. - Nici vorbã de asa ceva! Le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre fratii mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem? Pânã si o violetã micã, dar într-adevãr splendidã, a sustinut cã raza de soare culesese o violetã, si nu altceva. Numai într-un colt cineva plângea. Era un ghiocel mic si firav, a cãrui coditã fusese ruptã de trena rochiei de aur a printesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit si i-a pãrut tare rãu. ªi a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimã ca o perlã, care a cãzut pe codita cea ruptã a ghiocelului, vindecând-o pe datã. Dar nu a fost numai atât. Printesa-razã de soare a venit lângã ghiocel si ia spus asa: - Biatã floricicã firavã, îmi pare tare rãu cã te-am fãcut sã suferi! Ce dorintã vrei sã-ti îndeplinesc pentru a-mi repara greseala? - Nu vreau nimic, a rãspuns ghiocelul, lãsându-si frumosul cãpusor în jos. - Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, strãlucirea lalelei? a insistat raza de soare. - Bine, a încuviintat ghiocelul. Dacã vrei într-adevãr sã-mi faci un dar, dãmi voie sã rãsar primul dintre toate florile, de sub zãpada rece, primãvara. Şi chiar asa a fost. Raza de soare l-a sãrutat pe ghiocel si vraja a fost fãcutã. Apoi a dispãrut în înaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbeste dintre peticele de zãpadã, în fiecare primãvarã, si toatã lumea stie cã vremea cea urâtã este pe sfârsite ... Pagina 31

Legenda lalelei Conform unei legende persane, un tânãr pe nume Farhad se îndrãgostise de frumoasa Shirin. Ajungând la el vestea cã iubita i-a fost ucisã, Farhad si-a încãlecat calul favorit si a pornit în goanã cãtre Shirin, dar s-a prabusit de pe o stâncã si si-a gãsit moartea. Din fiecare picaturã a sângelui sãu scursã în pãmânt a rãsãrit apoi câteo lalea purpurie, simbol al dragostei perfecte sau pasionale.

Legenda narcisei O legendã a vechilor greci aratã cã narcisa ar fi apãrut la moartea lui Narcis, un tânãr singuratic, cãruia îi plãcea sã se plimbe zile întregi prin pãduri si pe câmpii. Fiind si foarte frumos, se spune cã s-ar fi indragostit de el multe nimfe, dar nici una din ele nu putea spera cã dragostea îi va fi împãrtãsitã, pentru cã Narcis nici mãcar nu le remarcase. Se spune chiar cã una dintre nimfe, pe nume Echo, a si murit din dragoste, lãsând în urma ei numai vocea; chiar si asa, ea îl urma pe Narcis peste tot si repeta toate cuvintele lui (astfel a apãrut ecoul).

Zeita Nemesis (rãzbunarea), vãzând cruda lui indiferentã în fata dragostei nimfelor, a hotãrât sã îi dea o pedeapsã exemplarã: i-a prezis sã nu iubeascã pe nimeni niciodatã, ci sã se îndrãgosteascã de el însusi si, astfel, sã îsi gãseascã moartea. Nu peste mult timp, plimbându-se prin pãdure si ajungând lângã un lac, Narcis si-a zãrit propriul chip în oglinda apei. Vrând sã îmbrãtiseze chipul deosebit de frumos din apã, Narcis a cãzut în adâncuri si s-a înecat. Nimfele au venit sã îl plângã si l-au transformat într-o floare galbenã, care sã le aminteascã mereu de iubitul lor. Se zice cã de aceea narcisa îsi tine mereu capul în jos, pentru cã îl imita.

Legenda zambilei Legenda spune cã Hyacinthus (care în greacã înseamnã nestemat, giuvaier) fiul lui Amyclos, regele Spartei, era un tânãr de o frumusete rarã, tovarãsul preferat al lui Apollo si cã era iubit de cãtre Zephyr, Vântul de Vest. Într-o bunã zi , când Apollo si Hyacinthus se întreceau în aruncarea discului, Zephyr, care privea de departe competitia, a devenit extrem de gelos, datoritã frumusetii si tineretii lui Hyacinthus. Atunci, când a venit rândul lui Apollo sã arunce discul, Zephyr l-a deviat cu o suflare în capul lui Hyacinthus. Îngrozit, Apollo a încercat sã opreascã sângele care se scurgea din rana prietenului sãu. Era ,însã, prea târziu, iar atunci, când Hyacinthus a murit, sângele sãu vãrsat pe pãmânt s-a transformat într-o floare care îi poartã numele pânã în ziua de azi. Apollo a asezat trupul tovarãsului sãu pe bolta cereascã, sub forma unei constelatii. De aceea, zambila poartã si denumirea de hyacint. Pagina 32

Legenda brândusei Legenda spune cã Brândusa era fata cea mai micã a împãratului Florilor. Pe vremea când trãia Brândusa, împãrãtia ei era condusã de un zmeu, care în fiecare an sacrifica câte unul dintre bãrbatii din împãrãtie. Când a împlinit 20 de ani, aceasta s-a cãsãtorit cu un print, pe care îl iubea nespus de mult. La numai o zi de la nunta lor, printul a fost rãpit de zmeu si dus în castelul acestuia spre a fi sacrificat. În ciuda insistentelor tatãlui ei, Brândusa a refuzat sã lase salvarea sotului ei pe mâna armatei tatalui ei si a pornit singurã în cãutarea zmeului si a bãrbatului ei. Întâlnind zmeul, aceasta l-a provoacat la luptã în sãbii si palose, reusind pânã la urmã, dupã sapte zile si sapte nopti sã îl ucidã pe acesta si sã îsi salveze iubitul.

Legenda cameliei Legenda spune că trăia odată o fiică de împărat deosebit de frumoasă, dar deosebit de singură. Numele ei era Camelia. Mare parte a timpului şi-o petrecea vorbind cu florile. Le învăţase limbajul. În împărăţia peste care tatăl fetei domnea, trăia un balaur care obişnuia să mănânce toate fetele în vârstă de 14 ani. Cu cât Camelia se apropia mai mult de împlinirea acestor ani, cu atât era înconjurată de armate de străjeri care vegheau prinţesa şi cu atât îngrijorarea celor ce îi dăduseră viaţă creştea. Simţeau, pe undeva, că orice ar fi făcut, nu îşi puteau proteja lumina ochilor lor, viaţa lor. În ciuda gărzilor răspândite prin toate ungherele castelului, balaurul reuşi să pătrundă înăuntru şi o răpi pe fată. Urma să o aducă departe şi să o mănânce. În drumul spre locul unde locuia balaurul, Camelia imploră florile de pe pajiştile pe unde trecea să o transforme în floare şi să o salveze. Florile îi ascultară voia. O transformară într-o floare fină şi delicată pe care balaurul o scăpă din gheare. Cum atinse pământul, prinse rădăcini. Făcu să răsară noi flori în cele mai variate culori şi forme … cameliile.

Legenda Margaretei Legenda spune că Margareta era o prințesă deosebit de frumoasă, care fusese promisă la naștere Împăratului Florilor. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgostește de un prinț nespus de frumos și nespus de viteaz. Cei doi se iubesc și plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători și pentru a scăpa de promisiunea făcută Împăratului Florilor. Împăratul Florilor află și îl provoacă pe prinț la duel. Cei doi se bat în săbii și paloșe trei zile și trei nopți și în final prințul este ucis. Speriată și îndurerată, Margareta fuge în munți, iar Împăratul Florilor fuge pe urmele ei. Dându-și seama că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, să moară mai bine decât să fie a Împăratului Florilor. Ruga îi este ascultată și Margareta moare. Îndurerat și dându-și seama de greșeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare albă, pentru ca aceasta să poată trăi veșnic fără ca cineva să o poată atinge.

Pagina 33

Legenda Crinului Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut într-o floare. Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacută într-o floare. Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată. Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea fermecată pentru a-i salva.

Legenda Lăcrămioarei Legenda spune că trăiau odinioară, în mijlocul unui castel din basme, doi copii de rege: un băiat şi o fată. La naştere, cei doi copii primiseră de la zâna lor cea bună cele mai minunate daruri: frumuseţe, înţelepciune, cuminţenie. Cei doi copii crescuseră împreună şi îşi petreceau majoritatea timpului împreună, jucându-se în grădinile castelului, grădini pline de flori. Din păcate, atunci când copiii au împlinit 10 ani, o boală nemiloasă a cuprins ţinutul în care locuiau şi întregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinşi de boală s-a numărat şi fata regelui, care până la urmă moare. Băiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, de care era nedespărţit, a început atunci să plângă şi nu s-a mai putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi grădinile unde se jucau pâna atunci cei doi prinţi. Prinţul a fugit de la castel şi s-a ascuns de lume, pentru a nu fi văzut de ceilalţi că îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile sale au căpătat numele de lăcrămioare.

Legenda anemonelor Legenda spune că anemonele au apărut din lacrimile Afroditei, vărsate pentru iubitul ei Adonis, când a aflat de moartea acestuia. În folclor, se crede că anemonele te protejează de rău și îți aduc nororc. Se mai spune și că floarea poate prezice zilele ploioase și că zânele dorm între petalele ei după ce ea se închide la apusul soarelui.

Pagina 34

Legendele trandafirului O legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat să fie, încă de la naştere, cea mai frumoasă floare. Zeiţa florilor, Chloris, a făcut trandafirul din trupul unei nimfe moarte pe care o îndrăgise enorm şi a vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat şi pe ceilalţi zei pentru a o ursi: Dyonissos i-a dăruit parfumul ameţitor, cele 3 Graţii i-au dat strălucirea, veselia şi farmecul, Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii ca Apollo să lumineze şi s-o ajute să înflorească. În sfârşit, Ares, zeul războiului, i-a dat în dar spinii, să îşi poată apăra frumuseţea. Unele poveşti spun că trandafirul a apărut odată cu zeiţa frumuseţii, Afrodita, din spuma mării, înconjurând-o ca o ghirlandă. Altele susţin că trandafirul s-ar fi născut dintr-un surâs al lui Cupidon, iar spinii ar fi, de fapt, săgeţi metamorfozate ale zeului-copil. La început, trandafirul era alb, dar s-a făcut roşu când Jupiter a surprins-o pe Venus scăldându-se într-un lac încon-jurat de trandafiri (varianta persană vorbeşte despre o privighetoare atât de îndrăgostită de trandafir – acesta fiind alb, bineînţeles -, că l-a îmbrăţişat strâns, strâns până ce spinii i-au străpuns inima şi sângele a colorat floarea în roşu).

Legenda Violetei Legenda spune că Violeta era o fată săracă şi modestă, fără părinţi, care trăia în Împărăţia Florilor. Violeta se îndrăgosteşte de un prinţ pe care îl întâlneşte într-o zi, în timp ce îşi împletea o coroniţă cu flori. Prinţul se îndrăgosteşte şi el pe loc de Violeta şi îi cere acesteia să se căsătorească cu el. Din păcate însă, prinţului îi fusese ursit să nu se poate căsători înainte de a omori zmeul din pădurea întunecată. Prinţul porneşte în căutarea zmeului şi îi promite Violetei că, după ce va omorî zmeul, se va întoarce să o caute şi o va lua de soţie. Violeta îl aşteaptă pe prinţ timp de 12 ani, timp în care împleteşte coroniţe de flori de culoare albastru închis, care mai apoi vor fi numite Violete. După 12 ani, prinţul se întoarce şi o găseşte pe Violeta în acelaşi loc, terminând de construit un cort din împletitura de Violete, care le va fi celor doi castel.

Legenda Viorelei Legenda spune că prințesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului și împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseții nemaivăzute a prințesei, aceasta a fost ursită de cea de-a douăsprezecea ursitoare ca în primăvara vârstei de 12 ani să fie răpită de Zâna Florilor. Cu toate încercările părinților ei de a o păzi, Viorica este răpită la vârsta de 12 ani, primăvara, și este prefacută într-o floare albastră, albastrul fiind simbolul melancoliei. Această floare este așezată între celelalte flori din grădina Zânei Florilor și este numită Viorica, nume care este cunoscut popular și ca Viorea. De atunci, Viorica este o floare care înflorește primăvara și care se distinge de celelalte prin culoarea albastră, sugestie clară a melancoliei, dar și a încrederii în viitor. De asemenea, perenitatea florii este o sugestie a vieții scurte a prințesei Viorica. Așa cum prințesa a trăit doar 12 ani, se pare că o viorea rezistă, de obicei, doar 12 săptămâni până când se ofilește. Pagina 35

Vază cu flori Materiale necesare: - carton colorat/ alb format A4 - şablon vază cu flori - seminţe de dovleac - lipici - tempera Mod de realizare: - se imprimă modelul vazei - se lipesc seminţele de dovleac - se colorează după preferinţe.

Buchet de flori Materiale necesare: carton xerox color, hârtie colorată (roşie, galbenă, portocalie pentru flori şi verde pentru tulpini),foarfece,aracet, Tehnica de lucru: Florile se obţin prin plierea unei hârtii în formă de pătrat în patru, apoi se trasează o linie curbă deschisă şi se decupează: Florile se suprapun 2 câte 2, iar in centru se lipeşte un cerculeţ; Tulpinile se obţin pe baza simetriei , din coală verde, indoită.

Vază cu lalele Materiale necesare: Carton xerox color( pentru suport ), semințe de dovleac, lemn de creion ascuțit cu ascuțitoarea, acuarele, creion, aracet. Tehnica de lucru: Pe cartonul xerox se desenează o vază cu lalele; Pe conturul florilor, frunzelor și tulpinilor se lipesc semințele una câte una; Florile se colorează cu roșu, galben, portocaliu, violet, iar frunzele și tulpina cu culoarea verde; Pe forma desenată a vazei se lipesc succesiv așchiile de creion.

Pagina 36

Câmp cu flori Materiale necesare: carton xerox color (verde), flori de mărţişoare, hârtie colorată, foarfece, aracet. Operaţii: aplicare, lipire. Etape de lucru: Florile de mărţişoare se desfac; Se decupează cerculeţe de dimensiuni diferite în funcţie de mărimea florilor; Cerculeţele se lipesc în centrul florilor; Florile se distribuie diferit pe suprafaţa cartonului xerox color .

Coş cu flori Materiale necesare: carton xerox color, lemn de creion ascuţit cu ascuţitoarea, hârtie colorată pentru flori sau flori de la mărţişoare, aracet, foarfece, creion. Operaţii: conturare, decupare, lipire. Tehnica de lucru: Se desenează cu creionul un coşuleţ; Pe forma desenată a coşului se lipesc aşchiile de la creion; Se decupează diferite flori; La baza superioară a coşului se lipesc florile decupate.

Flori pentru mama Materiale necesare: - hârtie glasată (verde , roșie, portocaliu, roz, verde) - foarfecă simplă și dințată - lipici - șablon pentru petale de flori și frunze - coală de hârtie colorată pentru felicitare Mod de realizare: - se decupează 8 petale de flori (2-2 de diferite culori) și se lipesc una peste cealaltă - în mijlocul florilor se lipesc buline colorate - din hârtie glasată verde se taie frunze și codiță care se lipesc lângă flori

Pagina 37

Vază cu flori Materiale: - foi xerox colorare( roşii, albastre , verzi -2 nuanţe) - aracet - hartie creponata sau margeluţe pentru pistilul florilor Se decupează după şabloane şi se asamblează elementele pe un carton colorat.Se poate lipi cartonul intr-o cutie goala de ciocolata si in felul acesta vom obtine un tablou .

MATERIALE NECESARE: - polistiren - carton colorat - resturi de la ascuţit creioane - lipici MOD DE REALIZARE: Se aşează un carton de culoare roşie de dimensiuni mai mari pe bucata de polistiren (eu l-am prins în ace de gămălie pe margini – polistirenul şi cartonul trebuie să aibă aceleaşi dimensiuni), apoi pe carton se desenează o vază în interiorul căreia se lipesc resturi de la ascuţit creioane. Deasupra vazei se lipesc diferite flori si frunze decupate din carton colorat de diferite culori. Pentru a da un aspect mult mai plăcut florilor puteti să răsuciţi petalele florilor pe un creion. Şi vaza este gata!

Vază cu flori

Flori Materiale: Carton colorat A4, staniol, tempera, aracet; Coji de fistic, căpăcele de ghindă, Coajă de portocală,nucă de cocos colorată. Modul de lucru: Pe carton se desenează frunzele și tulpinile florilor; Se întinde un strat de aracet, apoi se presară nuca de cocos de culoare verde; Din coajă de portocală se realizează narcisa și laleaua; Din trei coji de fistic învelite în staniol și un căpăcel de ghindă pictat cu tempera de culoare verde se confecționează ghiocelul. Pagina 38

Flori din pahare de plastic MATERIALE NECESARE: pahare plastic diverse culori, paie sau beţe frigărui pentru tulpină, lipici, capsator, role de la hârtia igienică sau şerveţele bucătărie, hârtie creponată verde pentru vază.

Pagina 39

Flori din hârtie creponată Materiale necesare: Bete pentru frigarui (pentru tulpina) Hrtie creponata ( verde pentru tulpina, diferite culori pentru floare) Lipici cu sclipici (se da pe floare dup ace aceasta este gata)

Lăcrimioara şi laleaua Materiale: Hârtie glasată verde, roșie; Hârtie creponată verde; Semințe de dovleac; Foaie de bloc de desen, sârmă, lipici, creioane cerate colorate. Modul de lucru: Din hârtie glasată verde se decupează codițele și frunzulițele lalelelor și lăcrimioarei. Lăcrimioara se confecționează din semințe de dovleac. Lalelele se confecționează din hârtie glasată. Din hârtie glasată roșie se decupează un pătrat, apoi se pliază pe diagonală, rezultând un triunghi. Așezăm triunghiul cu baza în jos și pliem vârfurile bazei spre vârful triunghiului.

Pagina 40

Ghirlandă de flori Materiale necesare: - lavete uscate,aspre,abrazive (0,4 mm grosime) divers colorate(din comerţ); - mărgele; - şnur; - foarfece; - ac mare; Mod de realizare: Cu marker se trasează după şablon forma florilor Se decupează după contur, iar din resturi se decupează forme geometrice mici Se înşiră pe şnur alternativ florile şi formele (după gustul estetic al fiecaruia).Şnurul poate fi realizat prin tehnica răsucirii,folosind două culori sau poate fi cumpărat. Se cos apoi mărgelele în interiorul florilor.

Vază din flori şi frunze presate Materiale necesare: flori și frunze presate, foaie de bloc format mic, aracet, foarfece. Operaţii : tăiere ( dacă este cazul), aplicare, lipire. Etapele de lucru: Se stabilește modelul care se dorește să se realizeze; Frunzele sau florile se taie cu foarfeca pentru a li se da forma dorită; Florile și frunzele presate se aplică cu aracet pe foaia de bloc

Vază cu flori Materiale necesare: carton xerox color (pentru suport), flori, frunze presate, semințe de dovleac, acuarele, aracet. Operaţii: desenare, aplicare, lipire. Tehnica de lucru: Pe cartonul xerox color se desenează vaza; Pe conturul trasat și în interior se lipesc semințe de dovleac; În vază vor fi așezate și apoi lipite florile și frunzele presate; Semințele vor fi colorate cu acuarele.

Pagina 41

Flori din lemn de creion Materiale necesare: carton xerox color (suportul), lemn de creion ascuţit cu ascuţitoarea, aracet, creion colorat (carioca) verde. Operaţii: desenare, aplicare, lipire. Tehnica de lucru: Pe cartonul xerox color se trasează cu carioca verde tulpinile florilor; Lemnul de creion se lipeşte în formă de flori; Din loc în loc se lipesc bucăţi mici de lemn de creion reprezentând frunzuliţe.

Coşuleţ cu flori de primăvară Materiale necesare: - bețișoare de frigărui; - polistiren de 5 cm; - hârtie creponată verde - carton colorat: verde, galben, albastru, roșu - lipici, - fluturi din comerț (se pot confecționa și din hârtie iar copiii îi colorează) Realizarea lucrării: - se decupează polistirenul în formă rotundă și se îmbracă cu hârtie creponată (ce culoare preferați) - se rulează hârtie creponată, verde, pe bețele de frigărui (acestea vor fi tulpinile florilor) - se decupează corolele florilor și se lipesc împreună cu frunzele pe bețele de frigărui apoi se fixează în coșuleț

Coş cu flori de primăvară Pentru această lucrare aveți nevoie de: - hârtie creponată (verde, roșu, galben, alb, violet); - ascuțitură de la creion; - hârtie glasată ( portocaliu, galben); - foarfecă, lipici.

Pagina 42

Flori de câmp Materiale necesare: coli xerox de diferite culori, staniol, beţişoare, vată, polistiren, lipici, creion, foarfece. Operaţii: conturare, decupare, asamblare. Etapele de lucru: Petalele florilor se realizează din hârtie de culori diferite; Floarea se obţine dintr-un pătrat cu latura de 3 cm, care se îndoaie în patru părţi egale; Pe suprafaţa pătrată a ultimei îndoituri se conturează forma unei petale şi apoi se decupează, obţinându-se o floare cu patru petale; Fiecare floare se fixează în vârful unui beţişor, înfăşurat în hârtie verde, iar în vârf cu puţină vată; Toate florile astfel obţinute se înfig cu celălalt capăt al beţişorului într-o bucată mică de polistiren; Se conturează şi se decupează câteva frunze, care se vor adăuga printre flori; Se îmbracă bucata de polistiren cu hârtie colorată sau staniol.

Flori din melcişori Materiale necesare: carton xerox color (pentru suport), melcișori, hârtie colorată (roșu, portocaliu pentru centrul florilor și verde pentru frunze), carioca verde, foarfece, aracet. Operaţii: desenare, decupare, aplicare, lipire. Tehnica de lucru: Se trasează tulpinile florilor cu carioca verde; Se decupează cerculețe pentru centrul florilor; Se lipesc cerculețele în diferite locuri pe tulpini; Se decupează frunzulițe care se lipesc pe tulpini. Se lipesc melcișorii în jurul cerculețelor.

Vază cu flori din seminţe Lucrarea este realizata din diferite semințe: - de dovleac, de floarea soarelui, de cafea, de porumb galben si roșu, fasole de diferite culori, de muștar. Se mai pot folosi si alt fel de semințe. După ce se lipesc semințele, se lasă lucrarea să se usuce bine, o zi sau două, apoi se dă peste semințe cu lac de mobilă.

Pagina 43

Coş cu flori Materiale necesare: flori de pai uscate sau presate, frunze de diferite forme şi culori, conuri de brad, hârtie glasată, şnur pentru mărţişor, aracet. Tehnici de lucru: lipire, asamblare. Realizarea temei: Conurile de brad se desfac şi prin suprapunere se lipesc pe hârtia glasată realizând un coşuleţ. În coş vom lipi florile şi frunzele realizând un aranjament floral estetic. Pe tortiţa coşului vom lipi şnurul unui mărţişor.

Vază cu flori Materiale necesare: - carton format A5; - hârtie colorată; - foarfece, lipici; Cartonul A5 se pliază și se taie pe margini cu un foarfece ondulat. Se decupează vaza, se înfrumusețează cu resturi de hârtie, apoi se lipește pe carton. Din resturi de hârtie verde se fac tulpinile și frunzele florilor. Florile se decupează, petalele se ondulează puțin cu un bețișor și apoi se lipesc pe carton (doar mijlocul florii, nu și petalele). În interiorul lor se lipește un cerc de hârtie roșie sau portocalie.

Flori din pahare de plastic

Pagina 44

Flori bătute Materiale necesare: Hârtie colorată galbenă, roz, roşie (câte 4 coli A4 de fiecare); Hârtie colorată verde; Capsator, foarfece, lipici. Etape de lucru: - pe o coală galbenă se trasează, cu ajutorul unui şablon, cercuri cu diametrul aproximativ 2,5-3 cm (atâtea cercuri câte flori se doresc); -se suprapun perfect cele 4 coli galbene, având grijă ca deasupra să fie coala cu cercuri; - se capsează pe centru fiecare cerc, astfel încât să fie prinse toate cele 4 straturi; - se decupează cercurile; - se crestează de jur-împrejur, asemănător razelor soarelui; - se ridică petalele crestate a primelor 3 straturi de hârtie (se insistă până când se obţine o floare de păpădie); - din hârtie verde se taie fâşii de diferite lungimi; - se lipeşte o fâşie pentru tulpină, iar frunzele se obţin prin lipirea fâşiilor îndoite; - în vârful tulpinii se lipeşte o floare (floarea de păpădie) sau se lipesc mai multe de-a lungul tulpinii, ca în model; Alternative: „Bujorul”, „Crizantema” şi alte flori „bătute”, cu deosebirea că se vor folosi culori adecvate, iar diametrul va fi mai mare, în funcţie de floarea ce se confecţionează.

Pagina 45