Examinarea Pacientului Copil [PDF]

Zitiervorschau

EXAMENUL CLINIC AL PACIENTULUI COPIL Eşecurile terapeutice au la origine, de cele mai multe ori, erori de diagnostic, iar acestea au la bază o examinare clinică şi radiologică insuficientă. Examinarea copilului în cursul celor trei dentiţii (temporară, mixtă sau permanentă) ridică probleme deosebite legate atât de diagnostic, cât şi de tratament, deoarece ne aflăm în faţa unor perioade dinamice de dezvoltare a întregului aparat dento-maxilar. Observaţia clinică, însoţită de o examinare sistematică şi completă formează un "tot" care constituie baza de referinţă pentru planul de tratament imediat şi la distanţă. "Dosarul clinic" va fi completat de o anamneză riguroasă precum şi de examinări şi investigaţii complementare. ANAMNEZA GENERALĂ Pedodonția diferă de terapia adultului deoarece istoricul bolii de foarte multe ori se află de la o altă persoană, de obicei mama sau bunica, persoană care prezintă în general o versiune subiectivă a problemei. De aceea este foarte important să implicăm cât mai mult copilul în orice discuție, pentru a obține cât mai multe date legate de cazul respectiv. Anamneza prezintă două aspecte distincte: anamneza generală și cea de specialitate. În funcție de caz sau de instituție ele pot fi separate sau se pot combina. Anamneza generală se adresează fie părinţilor sau persoanelor care însoţesc copilul mic, fie copilului şi trebuie făcută înaintea tuturor actelor terapeutice, chiar dacă uneori părinţii invocă urgenţa sau durerea pentru care s-au prezentat la medic. În cadrul ei se vor consemna: Datele personale: - Nume, prenume, - Vârstă, data nașterii, locul nașterii, - Adresa de acasă, de la școală, telefonul, - Ocupația părinților, numărul de copii în familie (pentru introducerea în programele de educație sanitară) Datele privind situația familială vor fi de ajutor în elaborarea recomandărilor privind dieta și igiena orală. Motivele prezentării: - Durere, - Tratamentul cariei dentare, - Tulburări de erupție, - Tulburări funcționale (fizionomice, fonetice, masticatorii), - Traumatisme, - Prezența unor formațiuni tumorale, - Tulburări de erupție O altă categorie de solicitări sunt cele cerute în vederea asanării focarelor de infecție înaintea unor intervenții chirurgicale. Istoricul afecțiunii Se va nota momentul debutului afecțiunii respective și felul acestuia (brusc, 1

insidios), evoluția ulterioară, simptomele, tratamentele efectuate și rezultatele acestora. În cazul durerii se va preciza debutul, localizarea, factorii declanșatori sau agravanți, intensitatea, zona de iradiere, forma (pulsatilă, lancinantă), tulburări asociate (vegetative, funcționale – trismus, hipersalivație), factori care diminuează durerea (rece, cald, substanțe medicamentoase). În cazul altor manifestări, se va preciza de asemenea debutul, durata, tulburările asociate funcționale (fizionomice, masticatorii, fonetice) și generale (inapetență, subfebrilități, scădere în greutate, astenie). Antecedentele ereditare Se vor preciza afecțiunile generale prezente în familie, bolile mamei în timpul sarcinii și predispoziția familială la afecțiuni stomatologice. Aceste informații pot explica, de exemplu, unele anomalii dentare: amelogeneza, dentinogeneza imperfectă, osteodistrofiile generalizate. Antecedentele materne se referă mai ales la tulburările din timpul sarcinii care au repercusiuni în sfera oro-facială. Anomaliile dentare legate de mineralizare îşi găsesc originea "in utero". Se cunosc efectele teratogene ale intoxicaţiilor medicamentoase, a căror interferenţă generală poate să se repercuteze la nivelul cavităţii orale. Astfel discromiile ireversibile sunt ocazionate de tratamentul cu tetracicline din timpul sarcinii, iar afecţinile virale şi bacteriene (în special rubeola mamei) pot induce tulburări teratogene la nivelul sistemului dentar al copilului: erupţie tardivă, anomalii de număr (agenezii), de volum (dinţi nanici). Antecedentele personale Colaborarea cu medicul pediatru poate fi necesară în vederea obținerii de informații referitoare la afecțiunile de care suferă copilul, de tratamentul urmat, care poate avea efecte adverse și complicații. Investigațiile se adresează unor eventuale reacții alergice la unele medicamente, dar și la posibile spitalizări anterioare pentru afecțiuni ca: reumatism poliarticular acut cu probleme cardiace, boli hematologice, afecțiuni congenitale, hepatită, diabet, boli renale, neurologice, probleme emoționale. Statusul imunitar are și el importanță și se va referi la vaccinarea copilului examinat. Afecţiuni banale din prima copilărie (tulburări gastro-intestinale, bolile eruptive) se suprapun cu perioada de formare şi mineralizare a dinţilor. Perturbarea metabolismului fosfo-calcic, are ca urmare apariţia unor zone de hipoplazie bine definite, interesând un grup de dinţi în curs de mineralizare. Morfogeneza şi organogeneza dinţilor poate fi afectată de carenţele nutriţionale şi vitaminice: - hipo-vitaminoza A - întârzierea erupţiei, - hipo-vitaminoza B – tulburări de mineralizare, - hipo-vitaminoza C – tulburări de creştere în structura dentinară, - hipo-vitaminoza D – leziuni corono-radiculare. Traumatismele de la nivelul feţei şi dinţilor temporari pot avea repercusiuni asupra dentiţiei permanente în curs de formare şi pot fi la originea unor malformaţii coronare şi radiculare, a hipoplaziilor sau a dilacerărilor. Antecedentele medicale locale se referă la reacţiile la anestezicele locale şi generale precum şi la evoluţia postoperatorie după extracţie: hemoragie, cicatrizare. Aprecierea stării de igienă oro-dentară este un element esenţial în evaluarea 2

succesului sau insuccesului viitorului tratament. Se vor solicita informații privind fluorizările anterioare ale copilului, obiceiurile alimentare, periajul dinților pentru elaborarea unui program individualizat de profilaxie. Fortiers a imaginat pentru copiii preşcolari un chestionar-anchetă, care prin răspunsurile date la întrebări furnizează date despre obiceiurile alimentare şi mai ales cele de igienă dentară: - Ce culoare are periuţa ta de dinţi? - O schimbi des? - Când te speli pe dinţi: dimineaţa, dimineaţa şi seara sau mai des? - Cu ce pastă de dinţi te speli? - Ce preferi: zahăr, ciocolată, bomboane, caramele? - Ce bei la prânz: apă, sirop, limonadă? - Prânzul se termină cu ceva dulce adesea sau uneori? - Ai dureri de dinţi? Când? În funcție de răspunsurile primite se va aprecia riscul la carie al copilului. Se poate determina cu această ocazie indicele de placă şi indicele CAO. Risc redus

Risc moderat

Risc crescut

Condiţii clinice locale

Absenţa cariilor dentare în ultimele 24 de luni Absenţa smalţului demineralizat (pata albă cretoasă a smalţului) Absenţa plăcii bacteriene vizibile, fără gingivită

Carii dentare în ultimele 24 de luni O suprafată dentară cu smalţ demineralizat (pată albă cretoasă) Gingivită

Caracteristici de mediu

Expunerea la o fluorizare sistemică şi locală optimă Consumul de zahăr sau alte alimente asociate cu apariţia cariei dentare se face în timpul meselor Nivelul socio-economic crescut Folosirea cu regularitate acasă a mijloacelor de igienă orală

Expunerea la o fluorizare locală optimă, în condiţiile unei fluorizări sistemice deficitare Expunerea ocazională între mese la un consum de zahăr sau alte alimente asociate cu apariţia cariei dentare Nivelul socio-economic mediu Folosirea ocazională acasă a mijloacelor de igienă orală

Carii dentare în ultimele 12 luni Mai mult de o suprafaţă dentară cu smalţ demineralizat (pată albă cretoasă) Placă bacteriană vizibilă pe dinţii frontali Examenul radiologic evidenţiază carii dentare Concentraţie crescută a Streptococului mutans Prezenţa coroanelor de înveliş sau a aparatelor ortodontice Hipoplazia smalţului Expunerea suboptimală la o fluorizare sistemică şi locală Expunerea frecventă între mese la un consum de zahăr sau alte alimente asociate cu apariţia cariei dentare Nivelul socio-economic scăzut Absenţa mijloacelor de igienă orală

3

Condiţii clinice generale

-

-

Prezenţa la mamă a cariilor dentare în evoluţie Copii cu dizabilităţi fizice sau mentale Particularităţi ale salivei (compoziţie, flux)

Evaluarea riscului la carie a pacientului copil (după AAPD)¹ În cadrul anamnezei trebuie să aflăm de asemenea, motivul adresării la medic, dacă a mai fost la un alt coleg și de ce a dorit să îl schimbe. Este bine de știut acest lucru, pentru a evalua cerințele și așteptările copilului și ale părintelui. Evaluarea stării generale actuale vizează greutatea, talia, constituţia copilului precum şi comportamentul iniţial al acestuia faţă de medicul stomatolog: cooperare, agresivitate, aprehensiune. EXAMENUL EXOORAL Morfologia facială poate reflecta apartenenţa tipologică a copilului precum şi caracterul morfo-psihologic. Tipul introvertit – puţin sociabil, închis, cerebral, aparţine tipului astenic (slab cu aspect longilin). Tipul extrovertit – sociabil şi simpatic, optimist este de tip picnic (greutate marcată). Tipul atletic – muscular şi cu temperament energic. Studiul armoniei faciale permite evaluarea celor trei etaje ale feţei, precum şi a raporturilor şi simetriei celor două hemi-feţe şi asimetria va dirija practicianul în direcţia unor tulburări de structură osoasă. Examinarea profilului reţine dimensiunile antero-posterioare şi verticale ale feţei, poziţia relativă a buzelor şi a incisivilor în comparaţie cu profilul facial. Profilul ţesuturilor moi este convex, faţă de un plan vertical. Majoritatea clinicienilor consideră că detectarea problemelor scheletale antero-posterioare este mai uşoară la grupul de vârstă 6-12 ani, probabil datorită grosimii reduse a părţilor moi (Pinkham). O uşoară deficienţă mandibulară, la un copli de 4 ani poate fi mai dificil de diagnosticat iniţial, dar este mult mai vizibilă la vârsta de 8 ani şi chiar evidentă la 12 ani. Evaluarea profilului vertical continuă să se concentreze pe proporţionalitatea celor trei părţi ale feţei: superioară, medie şi inferioară. În acestă perioadă (6-12 ani) procesul de creştere augmentează dimensiunile verticale ale feţei, cu păstrarea proporţionalităţii unei feţe echilibrate. Diferitele cercetări (Filds) au demonstrat că displazia verticală se limitează la treimea inferioară a feţei, la acest grup de vârstă. Dacă acest lucru este adevărat, treimea superioară şi medie pot fi folosite ca standarde. Poziţia buzelor şi a incisivilor este un indicator important în diagnosticul unei proalveolii sau prognatism. Examinarea tegumentelor 4

Tegumentele sunt modificate uneori prin procese inflamatorii şi infecţioase (celulite, osteite). La copii, infiltrarea ţesuturilor celulo-adipoase din vecinătatea unui dinte cauzal se face cu rapiditate şi glisează în majoritatea cazurilor spre lojile submaxilară, temporară. Anumite edeme şi hematoame pot surveni la copii, în afara fenomenelor inflamatorii, reprezentând reacţii toxice ale ţesuturilor moi, consecinţe ale unei anestezii locale sau loco-regionale. Examinarea articulaţiei temporo-mandibulare Chiar în cazuri de traumatisme uşoare, ATM trebuie verificată deoarece orice afectare la această vârstă are consecinţe nefaste în dezoltarea scheletală a mandibulei. Algiile spontane sugerează uneori un sindrom algo-disfuncţional, care poate modifica poziţiile funcţionale ale mandibulei şi care prin permanentizare poate duce la instalarea unei modificări anatomice. Trismusul trebuie diagnosticat cât mai precoce, deoarece el poate fi atât de origine generală (tetanos, intoxicaţii medicamentoase, meningite), cât şi locală: accidente inflamatorii odontogene, osteite, fracturi mandibulare. Adenopatiile cervico-faciale Adenitele se observă frecvent la copii şi sunt adesea complicaţiile de vecinătate ale unor afecţiuni oro-dentare, dar şi de natură infecţioasă cu germeni banali sau specifici (TBC), viruşi (rubeola, mononucleoza infecţioasă). Examenul funcţional Observarea coordonării mişcărilor mandibulare necesare executării funcţiilor esenţiale (masticaţie, deglutiţie, fonaţie, respiraţie) ne permite stabilirea unui bilanţ al acestora. Astfel depistarea unui sindrom respirator oral, a unei deglutiţii de tip infantil precum şi a unei dislalii constituie elementul esenţial în prevenţia anomaliilor dentomaxilare, cauzate de aceste disfuncţii. EXAMENUL ENDOORAL Copilul mic, până la 3 ani, va fi examinat în brațele mamei, așezată în fotoliul dentar (cu mâna dreaptă îi imobilizează brațele, iar mâna stângă este sprijinită pe frunte, fixând capul copilului de umărul său). Vom distrage atenția copilului cu jucării, povești, până când în joacă începe să deschidă gurița. Copiii mai mari se așează singuri, însă simt necesitatea prezenței părinților, de aceea la prima examinare se va permite acest lucru. Se vor evita ședințele prelungite sau producerea oricărei dureri. Medicul va găsi și el o poziție comodă, cel mai bine șezând într-un scaun ergonomic, va înclina fotoliul pentru a crea condiții de examinare propice. Vom prezenta copilului instrumentele, oglinda, sonda, explicându-i pe înțelesul lui rolul acestora. Examenul clinic oral începe cu reperarea limitelor deschiderii cavității orale (la copii normal 3-4 cm, maximum 4-6 cm). Examenul endo-oral vizează o evaluare a mucoasei orale şi a parodonţiului marginal, dar și un bilanţ dentar. Mucoasa orală poate fi sediul unor afecţiuni de origine locală sau generală. Erupţia dentară este însoţită des de inflamaţii uşoare, fără consecinţe majore, dar în anumite cazuri desfăşurarea fenomenelor infecţioase pe un teren tarat dă manifestări locale grave, degenerând în gingivo-stomatite ulcero-necrotice, osteite şi expulzia 5

dinţilor în erupţie. Gingiile sunt sediul fistulelor şi inflamaţiilor vestibulare, linguale, palatinale, care adeseori sunt consecinţa unor afecţiuni pulpare şi parodontale. Examinarea frenurilor labiale şi linguale mediane, superioare şi inferioare este importantă. La maxilar, un fren inserat pe creastă poate genera o diastemă, iar o hipertrofie poate antrena o denudare radiculară la nivelul incisivilor inferiori. Limba are un rol în dezvoltarea cavităţii orale, a arcadelor dentare, cât şi în solicitarea dezvoltării premaxilarului, motiv pentru care trebuie examinată: forma, volumul, poziţia de repaus şi în timpul deglutiţiei şi fonaţiei, precum şi culoarea sau prezenţa unor leziuni la acest nivel. Evaluarea parodontală se realizează prin sondarea selectivă a şanţurilor gingivale la dinţii anteriori şi primii molari. Posibilitatea existenţei de pierdere osoasă şi de migrare a aliniamentului este mică, dar unii copii la aceste vârste pot avea afecţiuni parodontale. Dinţii care erup au de obicei un şanţ gingival adânc, până când coroana a erupt complet. Inflamaţia gingivală în pubertatea timpurie poate crea astfel confuzii în măsurarea adâncimii pungii. Şanţul gingival al adultului are în medie o profunzime de 1,5 -1,8 mm. La copil şi adolescent, el poate varia între 1 şi 6 mm în funcţie de gradul de evoluţie al dintelui permanent. Şanţul gingival este mai profund în dentiţia temporară (aprox. 2 mm). Acumularea de tartru şi inflamaţiile care însoţesc înghesuirile dentare din zona anterioară, respiraţia orală, igiena deficitară precum şi gingivita de erupţie sunt probleme specifice de pedodonţie. Indicele GI (LOE şi SILNESS) poate fi adaptat pentru a fi folosit în stomatologia pediatrică astfel: 0 – gingie sănătoasă, 1 – inflamaţie uşoară: schimbarea discretă a culorii, edem, fără sângerare la palpare, 2 – inflamaţie moderată: roşeaţă, edem, sângerare la sondare, 3 – inflamaţie severă: roşeaţă puternică, edem, sângerare spontană şi ulceraţie. Bilanţul dentar începe cu precizarea tipului de dentiţie: temporară, mixtă, permanentă. Urmează enumerarea dinţilor cu includerea lor în formula dentară şi notarea dinţilor absenţi (neerupţi la vârsta respectivă sau extraşi). Se indică de asemenea prezenţa anomaliilor de formă, număr, structură sau poziţie. În etapa următoare se trece la analiza leziunilor odontale (carii ocluzale, proximale), precum şi implicaţiile pulpare şi pulpoparodontale: dinţii care urmează a fi trataţi endodontic (pulpotomie, pulpectomie) sau dacă cei trataţi endodontic nu prezintă complicaţii parodontale. Se precizează şi afecţiunile necarioase: hipoplazii, abrazii, resorbţii patologice, traumatisme dentare coronare (smalţ, dentină cu sau fără afectare pulpară), radiculare (în treimea cervicală, medie, apicală) şi alveolare. Bilanţul dento-alveolar şi rapoartele osoase se face în detaliu de către ortodont, dar un număr de semne trebuie relevate din examenul global făcut de pedodont. Înghesuirile, diastemele şi diferitele modificări ale ocluziei în cele trei planuri (overjet, overbite, openbite sau cross-bite) trebuie precizate. După efectuarea 6

tratamentului pedodontic, pacientul se îndrumă către specialistul ortodont.

Particularitățile examenului clinic la adolescent În cazul pacientului adolescent, se vor urmări, pe lângă etapele uzuale, câteva aspecte specifice. Boala parodontală are o prevalență crescută la acești pacienți, fiind foarte importantă o evaluare atentă a țesuturilor de susținere. Medicul trebuie să insiste asupra sondajului gingival, pentru a stabili adâncimea pungilor, existența unor recesiuni gingivale, gradul de sângerare. Dacă se efectuează tratamente ortodontice se vor evalua periodic indicii gingivali, de placă, de sângerare, pentru a depista semnele de afectare parodontală. Disfuncția temporomandibulară poate fi și ea întâlnita la adolescenți. Formele particulare mai ușor de diagnosticat fiind cele din degenerarea artritică sau agenezia condilului din sindromul Goldenhar. În cazul disfuncției idiopatice, diagnosticul este foarte dificil însă, prin multitudinea și inconstanța semnelor și a simptomelor. Anorexia nervoasă și bulimia sunt boli psihice care afectează un număr mare de adolescenți, în special fete. Anorexia se asociază cu eroziuni ale smalțului care apar datorită regurgitațiilor ce fac parte din tabloul clinic al acestei afecțiuni psihice. Bulimia este tulburarea ritmului alimentar în cazul persoanelor care, pentru a-și menține sub control greutatea, își provoacă voma în mod regulat. Ca urmare a expunerii repetate la atacul acid, țesuturile dure se demineralizează, cu expunerea dentinei și creșterea riscului la carie dentară. De asemenea, obturațiile existente se pierd frecvent, deoarece smalțul și dentina înconjurătoare se demineralizează treptat. În fazele incipiente ale bolii, eroziunile nu sunt foarte vizibile, dar după uscarea cu spray-ul de aer ele devin evidente, acestea fiind semne ale atacului acid. Tratamentul bulimiei este apanajul medicului psihiatru, dar implicațiile terapeutice stomatologice sunt numeroase. Patologia pulpară, coroanele clinice mari prin retracții gingivale sau pierderea dimensiunii verticale de ocluzie sunt câteva dintre aspectele patologice întâlnite. Tratamentul dentar va avea succes numai după rezolvarea problemei de fond. Medicul dentist va colabora cu psihiatrul pentru rezolvarea problemei. Traumatismele dento-alveolare sunt și ele frecvent întâlnite la adolescenți, fiind recomandate radiografii în toate situațiile clinice. Efectele fumatului sau ale consumului de droguri (eritem generalizat al mucoasei, igienă deficitară, discromii dentare) pot fi și ele evidențiate în cadrul examenului clinic la această categorie de pacienți. Evaluarea molarului trei este o etapă specifică examenului clinic la un adolescent. În cazul depistării unor tulburări legate de erupție sau de alinierea pe arcadă (spațiu insuficient de erupție, malpoziție posteruptivă, dificultăți în igienizare, pericoronarită recidivantă, dinte inclus, potențial de dezvoltare a unei formațiuni chistice, ameloblastom) se va lua în considerare extracția sau odontectomia dintelui respectiv. Examenul ocluziei la adolescent va urmării cele trei planuri, acordându-se o atenție deosebită dinților vecini unor zone edentate, care pot avea tendințe de migrare. Se vor nota malpozițiile acestora, frecvente în special în cazul edentației molarului prim permanent.

7

Examenele complementare Examenele complementare se fac în funcţie de repercusiunile posibile ale patologiei orale şi dentare asupra stării generale a copilului, putând fi indicate în funcție de cazul clinic o serie de examene de laborator (examen bacteriologic, hemoleucogramă, timp de sângerare, timp de coagulare, etc.). de asemenea, examenul clinic se va completa cu evaluarea modelelor de studiu, examenul radiologic și cel antropologic. Evaluarea modelelor de studiu Deși este un examen complementar utilizat mai frecvent de către ortodont, modelul de studiu poate fi de ajutor și pedodontului. Acesta permite o prelungire a timpului de examinare a arcadelor dentare, măsurarea unor indici. Având la dispoziție modele de studiu seriate, pedodontul poate evalua evoluția sistemului stomatognat al copilului. Examenul radiologic Examenul radiologic constituie un element de bază pentru toate observaţiile clinice, de diagnostic şi decizie terapeutică. El este complementul indispensabil examenului clinic şi trebuie să permită un bilanţ oro-dentar complet. Examenul clinic singur aduce mai puţine informaţii la copil decât la adult, din punct de vedere anamnestic şi pe de altă parte, în dentiţia temporară sau mixtă statusul oro-dentar este într-o perpetuă remodelare. Principii radiologice în stomatologia pediatrică 1.Utilizarea unor filme ultra-rapide şi de dimensiuni corespunzătoare. 2.Diminuarea timpului de expunere la o treime, în raport cu cel al adultului, deoarece ne aflăm în faţa unor ţesuturi şi mai puţin diferenţiate, care sunt mai sensibile la radiaţii. 3.Limitarea numărului de clişee şi evitarea examenelor radiologice apropiate în timp. 4.La copii mici care nu-şi pot menţine filmul singuri fără să se mişte, se impune ajutorul părinţilor. 5.Asigurarea protecţiei printr-un echipament adecvat, care să evite radiaţiile secundare. 6.Verificarea periodică a aparaturii din dotare. AAPD a stabilit următoarele concepte legate de indicațiile radiografiilor în pedodonție, clasificând pacienții după tipul de consultație (pacient nou, pacient chemat la control) și după statusul dentar (pacient cu risc crescut la carie, pacient cu risc scăzut la carie). Clasificarea pacienților după tipul de consultație 1. Pacient nou  Dentiție temporară și dinți fără treme (3-6 ani) Cea mai indicată radiografie este radiografia retrocoronară posterioară (bitewing posterior); în situația în care copilul este mic se poate efectua o radiografie panoramică, dar are dezavantajul că nu oferă imagini detaliate. Radiografia retrocoronară posterioară poate fi asociată și cu o radiografie ocluzală anterioară pentru incisivi (numită uneori seria celor patru filme). Pe aceste radiografii se poate evalua patologia segmentului anterior (carii, tratamente pulpare, prezența incisivilor permanenți, anodonții sau dinți supranumerari).  Dentiție mixtă timpurie (6-9 ani) 8

Se poate efectua radiografia retrocoronară posterioară, radiografia ocluzală, radiografia retroalveolară, panoramică în asociere cu bitewing posterior. Aceste radiografii permit evaluarea secvenței de erupție a caninilor permanenți, a premolarilor și a molarilor doi permanenți, precum și a anomaliilor de dezvoltare a acestora.  Dentiție permanentă (peste 12 ani) Pot fi indicate radiografii retroalveolare selective, bitewing posterior și panoramică 2. Pacient chemat la control Se indică bitewing posterior la intervale variate, în funcție de statusul dentar și gradul de cooperare al pacientului: aproximativ 6 luni în dentiție temporară și mixtă, iar în dentiție permanentă la 6-12 luni. Clasificarea pacienților după statusul dentar 1. Pacient cu risc crescut la carie Riscul crescut la carie se asociază cu igienă deficitară, deficiență în consumul de fluor, consum prelungit de lapte (la sân sau sticlă), dietă cu exces de hidrocarbonate, status dentar familial deficitar, defecte de smalț dobândite, boli genetice). În aceste situații dacă sunt depistate carii proximale, o radiografie retrocoronară trebuie repetată la 6 luni. Leziunile carioase identificate doar la nivelul smalțului trebuie monitorizate radiologic la 6 luni, până când leziunea s-a stabilizat mai mult de 2 ani. 2. Pacient cu risc scăzut la carie – nu prezintă de obicei carii proximale. La acești pacienți în dentiție temporară și mixtă radiografia retrocoronară se indică la un interval de 12-18 luni. În dentiția permanentă radiografia retrocoronară este necesară la un interval de 18-24 de luni. Dacă în acest interval a apărut o carie proximală, pacientul este trecut în categoria cu risc crescut la carie. NOTĂ: În urma unui examen clinic minuţios, asociat cu examene complementare adecvate, se va elabora un plan de tratament care trebuie să cuprindă următoarele secvenţe de intervenţie: - tratament chirurgical (extracţii, frenectomii, odontectomii), - tratament parodontal. - restaurări simple şi complexe ale distrucţiilor coronare, - tratamente endodontice. Trebuie precizat, de asemenea, că această perioadă se pretează cel mai bine tehnicilor de sigilare, iar tratamentele intervenţioniste trebuie să fie însoţite de aplicaţii topice de fluor (paste, geluri). O secvenţă aparte o constituie prevenţia şi intercepţia malocluziilor prin menţinătoare de spaţiu, corectarea obiceiurilor vicioase şi ghidarea erupţiei.

Secvenţa

Mineralizarea

Coroană

Erupţia în

Formarea

Iniţierea

Înlocuirea cu

9

erupţiei dinţilor primari

începe la (luni intrauterine)

complet formată postnatal (luni)

cavitatea orală (luni)

completă a rădăcinii (ani)

resorbţiei radiculare (ani)

dintele succesor (ani)

IC sup IC inf IL sup IL inf M1 sup M1 inf C sup C inf M2 sup M2 inf

3-4 4½ 4½ 4½ 5 6 5½ 5 5 6

4 4 5 4½ 6 6 9 9 10-12 10-12

6 6 12 12 18 18 20-24 20-24 30 30

1-2 1-2 2 1-2 2-3 2-3 3 3 3 3

4 4 5 5 6 6 8 7 7 7

7 7 8 8 9 10 11 9 10 11

Cronologia dezvoltării dentiţiei primare

10