Elemente de Drept Si Administrarea Afacerilor, AN II, FAP, SNSPA [PDF]

Zitiervorschau

ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă

ELEMENTE DE DREPT ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR Suport de curs Lect. univ. dr. Gheorghe Teodorof

BUCUREŞTI 2010 - 2011

MOTO -

uri

“A gândi binele este destul de uşor, a-l înfăptui însă este foarte greu, şi ... numai înfăptuirea interesează”. “Legea, ca să fie durabilă, trebue să se întemeeze pe realităţi, pe care viaţa însăşi sub toate aspectele ei le pune la dispoziţie. Aceasta înseamnă că regula de drept este un produs al mediului social unde ea urmează a fi aplicată şi a principiilor permanente pe care raţiunea omenească le desprinde tot din realităţile vieţii, care este într'o continuă transformare şi scurgere”. Al. Otetelişanu

1

Factorul creator de unitate şi motorul tuturor proceselor sociale este acţiunea înţeleasă ca desfăşurare a voinţei sociale. Din legea echilibrului social, a solidarităţii dintre părţi şi întreg, în ciuda diversităţii părţilor, decurge imperativul pentru orice adevărată reformă, socială ori politică, de a fi integrală, de a fi adică o reformă în acelaşi timp şi economică şi spirituală şi moral-juridică şi politico-administrativă. Dimitrie Gusti

2

Realizat pe baza unor elemente de doctrină şi a legislaţiei în vigoare la data de 30.04.2011 Lect. univ. dr. Gheorghe TEODOROF 1

OTETELIŞANU, Al., Despre legi statale şi reguli legale convenţionale, Extras din Analele Facultăţii de Drept, Bucureşti, No. 1-2, 1942, p. 13 şi urm. 2 GUSTI, Dimitrie, Problema sociologiei. Sistem şi metodă, Academia Română, Tomul XXII, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1940, p. 7

2

CUPRINS Informaţii generale despre curs

……………………………………………………..………………..................

Modulul I. Dreptul Afacerilor. Elemente de bază.

…………………………………………..

4 7

Modulul II. Organizarea activităţilor fără personalitate juridică. ……………… 21 Modulul III. Organizarea activităţilor cu personalitate juridică. …………..…… . 32 Modulul IV. Intreprinderile în spaţiul comunitar.

…………………………………….…….…

Modulul V. Contracte comerciale în relaţiile de afaceri. Modulul VI. Parteneriatul public-privat (PPP).

………………………………..

…………………………….………………..

44 56 67

Glosar ………………………………………………………………………………………………………………………..…………. 81 Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………………… 86 Anexe

…………………………………………………………………………………………………………………………..…

88 - 94

3

I. INFORMAŢII GENERALE  Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: lect. univ. dr. TEODOROF Gheorghe Birou: Str. Povernei, nr.6-8, sct.1, Bucureşti Tel.: 021.318.08.97 Consultaţii: Date de identificare curs şi contact tutori:

Elemente de drept şi administrarea afacerilor Anul II, Semestrul IV Tipul cursului – Opţional Pagina web a cursului: http://www.cvapid.snspa.ro/moodle/mod/resource/view. Tutore: drd. CREŢU Gabriela Adresa e-mail tutori:  Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite  Înscrierea la cursul de faţă este condiţionată de parcurgerea şi promovarea următoarelor discipline/cursuri: Teoria generală a dreptului, Drept civil, Drept penal, Management public, Drept comunitar, Informatică.  Descrierea cursului  Cursul prezintă o vedere selectivă a metodelor şi tehnicilor manageriale care pot fi aplicate şi în administrarea afacerilor, contribuind astfel la creşterea performanţei personalului din domeniu. În vederea dezvoltării abilităţilor cursanţilor de aplicare în practică cursul prezintă unele dintre aceste metode şi tehnici: analiza SWOT, graficul GANTT, PARETO, arborele decizional, metode de prognoză.  Temele şi subiectele majore ale cursului reiau şi dezvoltă cunoştinţe acumulate la Teoria generală a dreptului, Drept civil, Drept penal, Management public şi Drept comunitar.  Organizarea temelor în cadrul cursului Temele cursului “ Elemente de drept şi administrarea afacerilor ” sunt prezentate în cinci module. Gradul de înţelegere, de utilitate şi de aplicare în practica profesională a cunoştinţelor pe care le regăsiţi in fiecare modul vor fi sensibil îmbunătăţite dacă, pe parcursul studierii suportului de curs, veţi consulta sursele bibliografice recomandate. In situaţia in care nu veţi reuşi să accesaţi anumite materiale bibliografice, aveţi posibilitatea să contactaţi tutorele disciplinei.  Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs  Având în vedere forma de învăţământ, respectiv învăţământ la distanţă ID, cursul se desfăşoară în sesiuni tutoriale. Cursanţii primesc suport de curs electronic şi tipărit, urmând să aprofundeze cunoştinţele în domeniu prin studiu individual.  Studenţii au deplina libertatea de a-şi gestiona singuri, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului, nepresupunând activităţi obligatorii săptămânale.  Pentru pregătire sunt organizate sesiuni de consultaţii faţă în faţă, cu caracter facultativ. 4

 Materiale bibliografice obligatorii Suportul de curs conţine, la încheierea fiecărui modul, atat referinţele bibliografice obligatorii, cat si cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite incat să ofere posibilitatea adâncirii nivelului, în condiţiile unui bun management al timpului.  Lucrările de bază din bibliografia obligatorie sunt lucrări de referinţă în domeniu, prin pragmatismul lor contribuind la realizarea scopului şi obiectivelor cursului, reprezentând un suport de bază pentru fiecare temă prezentată.  Lucrările precizate au fost publicate la edituri de renume: Lumina Lex, Economica şi pot fi achiziţionate din librării. Ele pot fi accesate şi consultate la bibliotecile SNSPA -liber, sau la BCU şi ASE - pe bază de permis de acces.  Materiale şi instrumente necesare pentru curs  Expunerea a fost realizată pe baza unui suport de prezentare multimedia cu videoproiectorul. Cursanţii trebuie să aibă acces la un calculator cu soft licenţiat şi conexiune la internet pentru a accesa clasa virtuală a facultăţii, pentru a comunica cu tutorele şi/ sau titularul cursului. De asemenea este necesar pentru vizualizarea unor aplicaţii, de regulă grafice.  Calendar al cursului Calendarul disciplinei este adus la cunoştinţa studentului şi cuprinde datele celor două întâlniri care vor fi anunţate in timp util pe site-ul facultăţii. Examenul final va fi susţinut în sesiune, pe bază de test mixt - grilă şi 3 subiecte deschise. Datele examenelor, susţinute pe module sunt ferme, dar cursanţii care nu pot participa la examenul planificat pentru modulul din care fac parte, se pot prezenta pe baza unei cereri aprobate la examenul susţinut de celălalt modul. Cursanţii care nu se prezintă în prima sesiune sau nu promovează examenul au posibilitatea să îl repete în sesiunile de restanţe sau/şi reexaminări. Datele în care sunt organizate consultaţii sunt orientative şi susceptibile de a fi modificate.  Politica de evaluare şi notare Evaluarea finală se va realiza prin examen scris desfăşurat in sesiunea de la finalul semestrului, pe baza unui test mixt, grilă şi 3 subiecte deschise. La fiecare răspuns grilă punctajul este de 0.3, iar la subiectele deschise punctajul este de 1.00 per subiect. Din partea cursanţilor se aşteaptă în primul rând implicare în activităţile cursului, expuneri, studiu individual, consultaţii şi proiecte în scopul realizării obiectivelor disciplinei. La această disciplină nu sunt prevăzute sarcini sau teste parţiale care să condiţioneze intrarea în examenul final. Studenţii pot afla rezultatele finale prin afisaj electronic, sau de la tutore prin email sau telefon. Pentru a intra la examenul de mărire de notă studenţii trebuie să să completeze o cerere. Modalitatea de notare este aceeaşi ca la examenul iniţial. Nota iniţială nu se modifică decât în cazul în care la mărire studentul obţine o notă superioară. 5

 Elemente de deontologie academică - Studenţii sunt anunţaţi înaintea începerii examenului cu privire la necesitatea respectării unei atmosfere civilizate, de stimare a colegilor şi de adoptare a unei atitudini de competiţie, concurenţiale. De asemenea, li se aduce la cunoştinţă riscul de a trebui să părăsească sala în cazul tulburării atmosferei de examen sau a utilizării unor mijloace de fraudă. Orice material elaborat de către studenţi pe parcursul activităţilor va face dovada originalităţii. Orice tentativă de fraudă, sau fraudă depistată, va fi sancţionată prin acordarea notei minime sau, în anumite condiţii, prin exmatriculare.  Studenţi cu dizabilităţi  În situaţia apariţiei unor studenţi cu dizabilităţi, aceştia vor putea contacta titularul cursului pentru a stabili modalităţi optime, personalizate de desfăşurare a activităţilor de pregătire şi de evaluare în cadrul facultăţii, putând fi contactat la telefon sau pe adresa de email.  Strategii de studiu recomandate  Strategii de parcurgere a modulelor din sillabus/curs, metode de abordare a activităţilor şi sarcinilor pentru a obţine performanţa maximă: - întâi, lecturarea rapidă a cuprinsului şi a întregului suport de curs primit, cu scopul formării unei vederi de ansamblu a disciplinei, apoi, studierea fiecărui modul, anterior participării la consultaţii şi consemnarea elementelor care doresc să fie clarificate sau dezvoltate. Având în vedere caracteristicile invăţămantului la distanţă, se recomandă studenţilor o planificare foarte riguroasa a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog, mediate de tutorii si respectiv titularul de disciplină. Lectura fiecărei lecţii si rezolvarea la timp a lucrărilor de evaluare garantează nivele inalte de inţelegere a conţinutului tematic si totodată sporesc sansele promovării cu succes a acestei discipline.  Informaţii suplimentare pe tema strategiilor şi a tehnicilor de management al timpului - Se recomandă studierea lucrării HINDLE Tim, Cum să gestionăm timpul, Editura RAO, Bucureşti, 2000, cu axare pe următoarele elemente: analizarea timpului - p. 6; analizarea scopurilor - p. 16; stabilirea priorităţilor – p. 18; analizarea tiparelor de lucru - p. 6; folosirea planificatorilor de lucru - p. 24; scrierea si citirea p. 48; folosirea tehnologiei informaţionale - p. 50.

6

MODULUL I.

DREPTUL AFACERILOR. ELEMENTE DE BAZĂ.

Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor cu aspecte privind: dreptul, comerţul, afacerile şi elementele de bază reglementate. Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: 

Să cunoască noţiunea, necesitatea şi rolul afacerilor



Să cunoască şi să înteleagă elementele comerţului



Să cunoască şi să înteleagă mutaţiile de ordin juridic (de drept, dar şi de fapt) ale Noului Cod civil, aplicabil din anul 2011, în domeniul afacerilor. 1. Afacerea. Dreptul afacerilor. În domeniul economic, relaţiile dintre subiecte - supuse regulilor de drept privat, au început

să se separe. În afara faptelor de comerţ, subiectele pot obţine profit şi din realizarea altor activităţi, reglementate de norme specifice, care – adăugându-se dreptului comercial – configurează noua ramură a dreptului afacerilor, ca ramură distinctă a dreptului privat. Din multele definiţii al afacerii, regăsite în doctrină,

rezultă două elemente specifice

comune: afacerea este o activitate umană care se bazează pe speculă si care are ca scop câştigul în bani sau un profit moral. Ca principii proprii dreptului afacerilor sunt considerate: realizarea unui profit ca scop al activităţii, executarea obligaţiilor cu diligenţă, publicitatea, celeritatea etc. 2. Actualitatea si importanta dreptului comercial In tara noastra, evolutia dreptului comercial ca ramura distincta de drept a culminat in sec. XIX cu aparitia Codului comercial roman adoptat in 1887, principalul izvor de drept comercial, care a fost aplicat in mod permanent de la data adoptarii sale si pana in 1948, constituind reglementarea de baza a activitatii comerciale si industriale. Prin trecerea la asa-zisa “economie de piata” si prin necesitatea reglementarii legale a noilorraporturi juridice aparute, Codul comercial a fost “redescoperit”, putandu-se vorbi chiar de o adevarata “renastere” a dreptului comercial. 3. Notiunea, definitia si obiectul dreptului comercial 3.1 Autonomia dreptului comercial Reglementarea actuala distincta din dreptul nostru confirma autonomia dreptului comercial roman. Dreptul comercial este o parte a dreptului privat, impreuna cu dreptul civil.

7

Desi dreptul comercial contine reglementari speciale, nu este o lege exceptionala, deci nu este de stricta interpretare si i se poate aplica interpretarea extensiva (gramaticala, logica, prin analogie). Prin natura lor, majoritatea legilor comerciale sunt supletive, normele imperative in domeniu fiind limitate la anumite cazuri de exceptie, in special pentru protectia tertilor. 3.2 Conceptia obiectiva si subiectiva si definirea dreptului comercial Dreptul comercial fiind un drept special, este necesar sa se delimiteze exact domeniul sau de aplicare cu alte cuvinte “obiectul dreptului comercial”. Potrivit conceptiei doctrinale clasice, exista doua sisteme care permit stabilirea sferei aplicabilitatii dreptului comercial: -

conceptia subiectiva (are in vedere persoana comeciantului) si

-

conceptia obiectiva (are in vedere natura operatiunii).

Codul comercial roman are la baza sistemul obiectiv, enumerand in art. 3 cca. 20 de activitati distincte care sunt considerate fapte de comert, enumerarea lor nefiind insa limitativa. Sistemul obiectiv este completat insa printr-un criteriu subiectiv, prin care sunt supuse dreptului comercial, conform art. 4, si toate acele operatiuni pe care comerciantul le savarseste in exercitiul comertului sau. In plus, prin art. 7 Cod comercial, este definita calitatea de comerciant si, implicit, limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care au calitatea de comerciant. In consecinta, dreptul comercial poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de drept privat, aplicabile raporturilor juridice generate de acte sau fapte juridice de comert si la care participa persoane fizice sau juridice care au calitatea de comercianti.\ 3.3 Corelarea cu alte ramuri de drept Mai mult decat oricare alta ramura de drept, dreptul comercial nu poate fi izolat, existand corelatii stranse cu multe alte ramuri, cum ar fi: dreptul civil, dreptul procesual civil, dreptul comertului international si dreptul international privat, dreptul administrativ, dreptului financiar, drept penal. 4. Faptele si actele de comert 4.1 Fapte de comert definite de Codul Comercial Conform sistemului obiectiv toti cei care savarsesc operatiuni considerate ca fiind comerciale (art. 3 C.com.) sunt supusi Codului comercial si deci legislatiei comerciale. Faptele de comert reprezinta acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

8

4.2. Categoriile de fapte de comert In literatura noastra juridica s-a propus o clasificare a faptelor de comert in trei mari categorii: obiective, subiective si unilaterale sau mixte. Art. 3 din Codul comercial enumera astfel 20 de fapte de comert considerate ca obiective de legiuitor: obiective, subiective si unilaterale (mixte).

4.3. Faptele de comert obiective si clasificarea acestora Sunt fapte obiective de comert numai operatiile pe care legiuitorul le defineste in mod expres in cuprinsul art. 3 si 6 C. com. Comercialitatea acestor fapte de comert prevazute expres de legiuitor deriva din natura lor si pentru motive de ordine publica. Intrucat in majoritatea lor faptele de comert obiective sunt astfel prevazute datorita criteriului economic si a functiei economice a operatiunilor respective, reamintim in continuare si clasificarea in trei grupe principale acceptata de majoritatea autorilor in materie comerciala: 

operatiuni de interpunere in schimb sau circulatie;



operatiuni care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie activitatea intreprinderilor);



operatiunile conexe sau accesorii.

4.4. Faptele de comert subiective si prezumtia de comercialitate In continuare prin art. 4 C. Com se precizeaza ca „se socotesc afara de acestea (afara de cele prevazute in art. 3 C. com. – n.n.) ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.” Pe langa faptele considerate obiective, legiuitorul a conferit comercialitate si acelor acte care sunt savarsite de comerciant, acestea numindu-se fapte de comert subiective. Din coroborarea art. 7 C. com. cu art. 4 C. com. reiese ca faptele de comert subiective reprezinta toate actele savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie savarsite in nume propriu si cu titlu profesional, obisnuit. 4.5. Faptele de comert unilaterale sau mixte si exceptiile de la aplicarea legii comerciale Prin art. 56 C. com. legiuitorul stabileste ca regula generala regimul juridic comercial al faptelor de comert unilaterale sau mixte, supunand legii comerciale raportul juridic generat de ambele parti, chair daca pentru una dintre ele actul respectiv are caracter necomercial.

9

5. Comerciantii 5.1. Definitie Avand la baza sistemul obiectiv, Codul comercial stabileste prin art. 7 cine sunt comerciantii, mai precis cine are aceasta calitate, fara a da o definitie a comerciantului. Se face deosebire intre persoanele fizice si societatile comerciale, persoanelor fizice fiindu-le necesare indeplinirea anumitor conditii pentru a dobandi calitatea de comerciant, pe cand societatilor comerciale, li se atribuie din start calitatea de comerciant, numai prin simpla lor existenta legala. Se spune astfel ca persoanele fizice devin comercianti si societatile comerciale se nasc comercianti. 5.2. Principalele consecinte ale dobandirii calitatii de comerciant Se aplica institutiile comerciale. Comerciantii sunt supusi unor obligatii profesionale: - inmatricularea in registrul comertului; - in decursul realizarii comertului, sa-si inscrie in acest registru toate actele si faptele care modifica inregistrarea initiala; - inregistrarea elementelor de identificare (nume, firma, emblema), diverse mentiuni cu privire la fondul de comert; - tinerea registrelor proprii; exercitarea unui comert legal (Legea nr. 11/1991 – art. 4 – 9defineste actele neloiale); - sanctiunile pentru astfel de fapte nelegale sunt diverse: contraventionale, penale, daune morale; - pentru actele comerciantului, se aplica prezumtia de comercialitate din art. 4 C. com.; comerciantii sunt supusi procedurii insolventei, adică reorganizarii si falimentului; - calitatea de comerciant are consecinte chiar si dupa incetarea ei; Calitatea de comerciant trebuie delimitata de alte profesiuni indeplinite de persoanele fizice. Astfel, conform doctrinei si practicii judiciare, nu sunt considerati comercianti: - meseriasii, daca se limiteaza strict la exercitiul meseriei lor si nu savarsesc fapte de comert; - asociatii societatilor comerciale; - cei care semneaza cambii, bilete la ordin, cec-uri; - statul nu este comerciant, dar va fi supus legii comerciale cand se vor incheia acte comerciale; - cei care practica profesiuni liberale nu sunt comercianti; - auxiliarii comertului fac acte de comert pentru altii si nu sunt comercianti; - agricultorii, asociatiile si fundatiile nu sunt comercianti.

10

Incompatibilitati. Calitatea de comerciant este incompatibila cu exercitarea altor profesii, cum ar fi: functia de judecator, functionarii publici, profesiile liberale (avocatii, notarii publici, medicii, arhitectii etc.), ofiterii, diplomatii. Interdictii. Anumite activitati nu se pot exercita pe baza liberei initiative: prospectarea si extractia carbunelui, a minereurilor feroase, nemetalifere, a sarii, a minereurilor de metale rare, a titeiului si gazelor naturale, prelucrarea tutunului, fabricarea si comercializarea de echipament militar, munitii si armament, droguri si narcotice, precum si activitatile care constituie monopol de stat. Obligatiile profesionale ale comerciantilor. Comerciantii au obligatia sa indeplineasca anumite formalitati de publicitate, care se realizeaza, in principal, prin publicitatea in registral comertului. Astfel, comerciantii au oligatia sa se inmatriculeze in registrul comertului si sa inregistreze in acest registru mentiunile privind actele si faptele intervenite in cursul exercitarii si la incetarea comertului (Legea nr. 26/1990). Alte obligatii ale comerciatilor sunt organizarea si tinerea contabilitatii activitatii comerciale si exercitarea comertului in limitele concurentei licite. Identificarea comerciantilor se realizeaza prin firma si sediu, asa cum persoanele fizice se identifica prin nume si domiciliu. Un alt element de identificare, facultativ insa, este emblema. 6. Fondul de comert Este un ansamblu de elemente din care unele incorporale, altele corporale, apartinand unui comerciant, pe care acesta le reuneste in vederea exercitarii comertului. Elementele incorporale sunt: 1) Clientela si vadul 2) Dreptul asupra contractului de locatie (sediul) 3) Numele si firma 4) Emblema 5) Marcile de fabrica, comert si servicii 6) Brevetele de inventii 7) Desenele si modelele industriale 8) Alte semne distinctive ale marfurilor (apelatii de origine etc.). Cu privire la natura juridica a fondului de comert, fondul de comert este considerat de doctrina ca un bun mobil, incorporal, de natura comerciala. Fondul de comert poate face obiectul unui aport intr-o societate comerciala. De asemenea, poate fi vandut, inchiriat, gajat etc. Mijloacele de aparare a fondului de comert sunt: - pe cale legislativa, prin reglementarile privind concurenta neloiala; - pe cale conventionala, conform contractelor dintre parti; - pe cale jurisdictionala, prin actiuni in justitie pentru concurenta neloiala.

11

7. Efectele de comerţ ( titlurile de credit ) Titlul de credit este un document constitutiv si constatator, negociabil, precis determinat in cuprinsul sau, care permite titularului (posesorului legitim), sa-si exercite la scadenta drepturile literale si autonome, mentionate in cuprinsul sau, incorporate in titlu, de unde si denumirea de titlu de credit. Pe scurt, efectul de comert este un titlu negociabil si literal care reprezinta o creanta a unei sume de bani stipulata pe termen scurt si serveste la plata sa. Modalitatea de recunoastere a unei obligatii de plata sub forma unui inscris simplu, cum ar fi o chitanta, nu satisface exigentele comertului modern, in care celeritatea constituie o cerinta primordiala. Un astfel de document prezinta principalul neajuns ca el constituie un titlu de creanta opozabil exclusiv debitorului, iar transmiterea lui de catre creditor catre o alta persoana urmeaza regulile greoaie ale cesiunii, reglementate de Codul civil; comertul impune, pentru o buna mobilizare a creditelor, ca asemenea transmiteri sa se faca operativ, cu minimum de formalitati. De asemenea, in cazul in care un astfel de inscris - sub forma unei simple dovezi consemneaza obligatia asumata de un asemenea semnatar de a restitui un anumit bun (depozitat sau primit pentru transport), actul in cauza nu poate fi opus acestuia decat de persoana indicata de predator, imprejurare care ar ingreuna considerabil transmiterea bunului respectiv pe timpul depozitarii sau al transportului. In literatura de specialitate, titlurile de credit mai sunt denumite efecte de comert, instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare. Denumirea consacrata de Codul comercial este acea de titluri de credit. 3 Titlurile de credit in materie comerciala au ca principala caracteristica faptul ca ele nu pot exista decat sub forma scrisa, forma scrisa fiind de esenta acestor titluri. Exista doua categorii esentiale de titluri de credit. Prima categorie traditionala cuprinde acele titluri care se incadreaza in notiunea clasica de titluri de credit, cambia, biletul la ordin, warantul, certificatul de depozit, negociabile. Cea de-a doua categorie include: cecul, titlurile informatizate, biletul la purtator. Definitie si clasificare Titlul de credit este acel inscris care este necesar pentru a transfera sau a pretinde dreptul literal si cel autonom inscris in el. Continutul titlurilor de credit poate fi diferit: - exista titluri ce reprezinta un drept real, un drept care se valorifica asupra unui bun determinat ( scrisori de trasura, conosamentul, recipisa de depozit, adeverinta de gaj);

3

12

art.812 Codul comercial

- exista titluri ce dau dreptul la o prestatie din partea debitorului ( o suma de bani - titluri de renta, bilete de loterie, bilete de banca, bonuri de tezaur, cambii, bilete la ordin, cec-uri; ordinele in producte; un serviciu - documente de transport, marci postale, timbre): - deosebim si titluri care dau posesorului anumite drepturi de reprezentare cu beneficiile lor ( actiunile, certificatele de parti sociale). Dupa modul in care circula, titlurile comerciale de valoare se impart in trei categorii: titluri nominative, titluri la ordin si titluri la purtator. a) Titlurile nominative. Sunt titluri nominative acele inscrisuri care individualizeaza pe titularul dreptului prin aratarea numelui acestuia. Posesiunea titlului indeplineste numai functia de legitimare a posesorului, care are fata de emitent un drept propriu. Determinarea persoanei care este titulara dreptului, in chiar titlu, permite identificarea fara nici un fel de dubii a celui indreptatit sa exercite in mod legitim dreptul care decurge din titlu. Ele nu pot fi transmise decat cu cooperarea debitorului, in sensul ca el colaboreaza la inregistrarea schimbarii titularului de drept, prin substituirea titlului retras cu un altul echivalent sau prin mentinerea acelui titlu facandu-se modificari in ce priveste numele noului titular. Forma de transmitere fiind aceea a cesiunii de creanta, titlurile de credit nominative sunt lipsite astfel de trasatura lor esentiala: posibilitatea de a fi transmise pe calea girului. Fac parte din aceasta categorie obligatiile nominative emise de societatile comerciale, titlurile nominative emise de stat etc. b) Titlurile la ordin. Sunt titluri la ordin acele inscrisuri care cuprind drepturi literale si autonome care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta persoana careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul exercita drepturile "la ordinul" beneficiarului. Girul consta intr-o mentiune translativa de drepturi facuta de posesorul titlului, chiar in titlu cu precizarea numelui dobanditorului. Fac parte din aceasta categorie: cambia, biletul la ordin, cecul. c) Titlurile la purtator. Sunt titluri la purtator inscrisurile care incorporeaza anumite drepturi, fara sa determine persoana titularului drepturilor. In consecinta, titularul drepturilor mentionate in inscris este posesorul legitim al inscrisului. Transmiterea titlurilor la purtator se realizeaza prin simpla remitere materiala a inscrisurilor. Un asemenea titlu este necesar sa cuprinda in continutul lui clauza ,,la purtator", astfel incat vointa debitorului care subscrie sa rezulte in mod neechivoc. Intra in aceasta categorie: titlurile datoriei publice, cecul la purtator, obligatii la purtator emise de societatile comerciale, libretele la purtator emise de CEC.

13

CAMBIA, titlu de credit Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare aplicabilitate in activitatea comerciala. In ciuda faptului ca este folosita pe scara larga, Legea nr. 58/1934 nu da o definitie a cambiei. Ea cuprinde insa anumite dispozitii privind cuprinsul cambiei pe baza carora se poate defini acest titlu de credit Cambia este un inscris prin care o persoana, denumita tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Cambia se prezinta ca un titlu de credit ce cuprind un ordin neconditionat dat altuia de a plati o suma determinata la scadenta. Trasaturile cambiei ca titlu de credit Fiind un titlu de credit, cambia intruneste toate trasaturile care caracterizeaza aceste titluri. In consecinta si cambia este un document necesar intrucat dreptul pe care-l contine nu poate fi exercitat de titular decat prin posesiunea materiala a inscrisului insusi. Fiind un titlu de valoare, cambia are caracterele care sunt comune titlurilor comerciale de valoare, dar, pe langa aceste caractere generale, cambia are si anumite caractere proprii. Pe langa trasaturile comune oricaror titluri de credit, regulile cambiale mai prevad si altele, specifice cambiei. Astfel: - Cambia este un titlu de credit prin excelenta, fiind considerata modelul tuturor titlurilor de credit, prin faptul ca intruneste trasaturile comune ale acestora si are un grad maxim de eficacitate in perfecta concordanta cu functia ei economica. Confera posesorului legitim dreptul de a primi suma de bani mentionata in cuprinsul sau. Plata dispusa de tragator devine exigibila dupa scurgerea unui termen de la data emiterii cambiei. Datorita acestui fapt, prin cambie se realizeaza o operatie de credit. Scadenta este unica pentru toate obligatiile cambiale rezultate din cambie. - Obligatia cambiala poate avea ca obiect numai plata unei sume de bani, cu excluderea oricarei alte prestatii. - Obligatia cambiala constituie un act de comert, figurand intre actele obiectiv comerciale, indiferent de natura raportului juridic care i-a dat nastere. Sunt comerciale toate operatiunile cambiale precum si actiunile ce rezulta din ele. - Cambia creeaza obligatii solidare. - Cambia este un titlu executor, pentru capital si accesorii. Cu toate acestea legiuitorul a impus instantei competente obligatia investirii titlului cu formula executorie. Cambia este deci un titlu de credit la ordin, esential girabil, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta si neconditionata de natura comerciala si autonoma de plata a unei sume de bani de catre semnatarii tinuti in mod solidar la executarea obligatiei.

14

Functiile cambiei Doctrina dreptului comercial considera ca trei sunt functiile cambiei: 

functia de instrument de schimb valutar,



functia de instrument de credit si



functia de instrument de plata.

BILETUL LA ORDIN . Notiune Biletul la ordin este cel mai simplu dintre efectele de comert. Biletul la ordin este un inscris - titlu de credit - prin care o persoana numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenta, altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia. Biletul la ordin serveste adesea la pregatirea transmiterii usoare a creantei. Alte bilete la ordin sunt emise in folosul bancilor pentru a deveni inscrisuri de mobilizare a creantelor comerciale negarantate sau bilete la ordin ce devin scontabile de banci, prin intermediul facturilor protestabile care vor fi anexate la bilete, ca garantie de catre emitent. Acest titlu de credit este asemanator cambiei, fiind reglementat de aceeasi lege. 4 Ca regula generala, dispozitiile referitoare la cambie sunt aplicate si biletului la ordin, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu. Trasatura esentiala a acestui titlu de credit, in antiteza cu cambia, este faptul ca inca din faza crearii lui sunt implicate numai doua persoane: emitentul, care se obliga sa plateasca la scadenta suma inscrisa in document, si beneficiarul, care devine astfel creditor pentru suma respectiva. Aceasta diferenta de structura are o serie de consecinte, dintre care cea mai importanta este suprimarea procedurii privind acceptarea . Emitentul, debitorul sau importatorul este persoana care emite inscrisul, obligandu-se sa plateasca o suma de bani la scadenta. Beneficiarul, creditorul sau exportatorul este cel catre care ori la ordinul caruia urmeaza sa se faca plata unei sume de bani. Emiterea biletului la ordin este determinata de existenta intre parti a unui raport juridic fundamental. Caracterele biletului la ordin Biletul la ordin este un titlu de credit la ordin, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, care sunt tinuti solidar la executarea obligatiei. Biletul la ordin se aseamana cu o recunoastere de datorie de catre debitor, fata de creditorul sau.

4

Legea nr.58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin., in art. l04-107

15

CECUL . Definitie si sediu juridic. 5 In mod obisnuit cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit, alaturi de cambie si de biletul la ordin. In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata, fiind lipsit de functia de instrument de credit. Includerea lui in categoria instrumentelor de credit se explica prin aceea ca unele principii care guverneaza cambia si biletul al ordin sunt aplicabile si cecului . Cecul este un titlu de credit care cuprinde un ordin pe care o persoana - tragator - il trage asupra unei banci, la care are fonduri de care poate dispune, careia ii ordona sa plateasca o suma de bani unei terte persoane purtatoare a titlului – beneficiar. Persoanele care participa la acest act sunt aceleasi ca la cambie: - tragatorul sau emitatorul titlului care dispune efectuarea unei plati; - trasul sau banca care primeste ordinul de a plati o suma de bani determinata; - beneficiarul care poate fi purtatorul cecului sau o persoana mentionata de tragator (cec de plata) ori poate fi insusi tragatorul, care incaseaza la scadenta suma indicata in inscris (cec de retragere). Caracteristic cecului este proviziunea (acoperirea), respectiv disponibilul financiar din care urmeaza sa se faca plata la scadenta si care se constituie fie dintr-un depozit bancar, fie dintrun credit bancar acordat de tras, tragatorului^4 . Natura cecului In mod obisnuit cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit, alaturi de cambie si de biletul la ordin. In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata, fiind lipsit de functia de instrument de credit. Cecul se deosebeste si de cambie, avand un regim diferit de aceasta : - el este intotdeauna platit "la vedere"; - nu poate fi tras decat asupra unei banci; - nu este un titlu de credit la vedere, ci un instrument de plata; - nu este un act de comert obiectiv , ci poate fi un act de comert subiectiv. Functiile cecului Cecul are doua functii principale : a) instrument de retragere de fonduri din soldul creditor al propriului cont bancar; b) instrument de plata cu moneda scripturala;

5

Cecul a fost reglementat initial prin Codul comercial din anul 1887 si, in prezent, prin Legea nr.59 / 1934, modificata prin Ordonanta Guvernului nr .11 din 4 august 1993.

16

Cecul este, prin excelenta, un instrument de plata (de compensatie si lichidare), care creeaza unei persoane posibilitatea de a efectua plati printr-o banca unde are depuse fondurile, evitand platile in numerar . In calitate de instrument de plata, rolul sau este mult mai important decat al cambiei si biletului la ordin. 8. Noutăţile Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil Cod civil ( aplicabilă din anul 2011) Transformările profunde ale societăţii româneşti şi ale realităţilor europene contemporane reclamă ocrotirea unor noi valori socio-morale, culturale, economice şi tehnico-ştiinţifice, norma fundamentală de drept civil trebuind să răspundă, în egală măsură, unor exigenţe decurgând din angajamentele asumate de România în cadrul procesului de integrare europeană şi din noul statut al ţării noastre de stat membru la Uniunea Europeană.

6

În acest context, trebuie evidenţiată importanţa Noului Cod civil pentru angajamentele stabilite cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare şi Verificare.

7

Corelând dispoziţii ce izvorăsc din tradiţia durabilă a Codului civil din 1864, atât cu prevederi conţinute de instrumente comunitare şi internaţionale, cât şi cu actualul cadru legislativ intern, filtrând normele de bază în lumina soluţiilor oferite constant de doctrină şi jurisprudenţă de-a lungul anilor, Noul Cod civil răspunde necesităţii de adaptare a actualei legislaţii la exigenţele realităţilor social-economice. Referitor la mediul afacerilor, se constată că Noul Cod civil realizează trecerea de la concepţia actuală dualistă a dreptului românesc, la concepţia monoistă, reglementându-l substanţial şi novator, după cum se poate constata în continuare. În Cartea a V-a, „Despre obligaţii” se realizează o restructurare a materiei şi o reformulare a principiilor şi conceptelor tradiţionale în lumina tendinţelor moderne în materie. Noua reglementare propune o abordare unitară a raporturilor obligaţionale. Astfel, se renunţă la diviziunea tradiţională în raporturi civile şi raporturi comerciale şi se consacră diferenţieri de regim juridic în funcţie de calitatea de profesionist, respectiv nonprofesionist a celor implicaţi în raportul juridic obligaţional.

6

www.cdep.ro, EXPUNERE DE MOTIVE la Proiectul de Lege privind Codul civil ( adoptat prin Legea nr. 287 / 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009. Noul Cod civil va fi aplicabil din anul 2011, de la o data ce va fi stabilită prin Legea de aplicare a Codului civil, care urmează a fi adoptată de Parlament.) 7 Decizia Comisiei 2006/928CE din 13 decembrie 2006, JO L 354, 14.12.2006.

17

În materia răspunderii civile delictuale, se propune includerea unor soluţii consacrate în doctrină şi jurisprudenţă, cum ar fi: răspunderea pentru vătămarea unui interes, iar nu numai a unui drept subiectiv, răspunderea în cazul neîndeplinirii unei activităţi impuse de lege sau de ordinul superiorului, extinderea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, definirea pazei juridice ş.a. O noutate adusă prin lege priveşte neexecutarea obligaţiei de a face; astfel, faţă de reglementarea actuală, creditorul nu mai este obligat să ceară încuviinţarea instanţei judecătoreşti pentru a trece la executarea silită, fiind însă dator să-l înştiinţeze pe debitor prin cererea de punere în întârziere. Capitolul al VII-lea grupează prevederile referitoare la contractul de societate şi la contractul de asociere în participaţie şi, cu titlu de noutate, stabileşte posibilitatea ca societatea să dobândească personalitate juridică. Noul Cod Civil structurează sistemului societăţilor / întreprinderilor pe următoarele principii: 1. societăţile pot fi simple (civile) - cele constituite prin contractul de societate, exclusiv în condiţiile Codului civil; Prevederile Noului Cod civil privind societatea simplă constituie şi dreptul comun cu privire la societăţile speciale. Societăţile simple pot fi cu sau fără personalitate juridică, în funcţie de voinţa asociaţilor şi pot dobândi personalitate juridică prin înscrierea în registrul comerţului; 2. societăţile speciale sunt toate celelalte societăţi, altele decât cele simple, constituite pentru exerciţiul unor activităţi economice sau diverse profesii, reglementate de legi speciale ( profesiile liberale ).. În ceea ce priveşte contractul de transport (Capitolul al VIII-lea), sunt detaliat reglementate: noţiunea, dovada, domeniu de aplicare, încheierea contractului de transport, ambalajul, obligaţiile expeditorului la predarea bunurilor spre transport, suspendarea transportului şi contraordinul, împiedicări la executarea transportului, dreptul de dispoziţie ulterioară al expeditorului, dreptul de refuz al transportatorului, obligaţia de predare şi informare care incumbă transportatorului, drepturile şi obligaţiile esenţiale ale destinatarului, preţul şi alte cheltuieli, imposibilitatea predării bunurilor, răspunderea transportatorului, obligaţiile esenţiale ale transportatorului în transportul de călători şi bagaje, răspunderea pentru călători şi bagaje. Capitolul al IX-lea este rezervat contractului de mandat şi tratează natura şi întinderea mandatului, obligaţiile părţilor între ele şi, respectiv, faţă de terţi, precum şi încetarea mandatului. Sunt reglementate, în mod distinct, contractele de comision, consignaţie şi expediţie, ca variaţiuni ale mandatului.

18

Capitolul al XII-lea este consacrat contractului de depozit şi tratează depozitul obişnuit, depozitul necesar, depozitul hotelier, precum şi sechestrul convenţional. Capitolul al XV-lea reglementează contractul de cont bancar curent. Necesitatea unei reglementări a contractului de cont curent bancar se justifică, pe de o parte, prin particularităţile pe care acesta le prezintă faţă de contractul de cont curent comercial, iar, pe de altă parte, prin faptul că răspunde unei realităţi caracterizată prin „bancarizarea” raporturilor economice, fenomen specific unei economii de piaţă. Sintetizând, se poate spune că Noul Cod Civil l-a inclus pe cel commercial, prin următoarele aspecte principale: 1. Codul civil introduce in dreptul civil roman institutia trustului (fiducia) - operatia juridica prin care unul sau mai multi constituitori transfera drepturi catre unul sau mai multi fiduciari. Calitatea de constituitor poate fi avuta de orice persoana fizica sau juridica, insa calitatea de fiduciar a fost limitata la institutiile de credit, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de asigurare si de reasigurare. 2. Pentru prima oara in legislatia romaneasca noul Cod civil introduce reglementari generale privind administrarea bunurilor altuia. Aceste reglementari se vor aplica in fiecare situatie in care nu exista reglementari speciale. 3. La capitolul "obligatii" noul cod renunta la diviziunea traditionala in raporturi civile si raporturi comerciale si se consacra diferentieri de regim juridic in functie de calitatea de profesionist, respectiv non-profesionist a celor implicati in raportul juridic obligational. 4. Mecanismul incheierii contractelor este analizat prin prisma conceptelor consacrate de oferta si acceptare, fiind insa avansate si alte solutii. Noua reglementare consacra solutia irevocabilitatii ofertei de a contracta, care se bazeaza pe faptul ca, de cele mai multe ori, oferta lansata destinatarului are in spate negocieri si discutii, in raport cu care orice razgandire din partea ofertantului nu poate fi privita decat ca inexistenta. 5. In privinta viciilor de consimtamant, noutatile sunt semnificative. Numai "eroarea esentiala" va deschide calea unei actiuni in anularea contractului. 6. Dispozitiile care privesc efectele contractului propun solutii noi: stramutarea riscului in contractele translative de proprietate odata cu predarea bunului, reglementarea expresa a impreviziunii si altele. 7. Atat in raporturile civile, cat si in cele comerciale a fost adoptata solutia acordarii unui termen suplimentar debitorului, urmarindu-se obtinerea unei executari voluntare a obligatiei.

19

8. O noutate priveste "neexecutarea obligatiei de a face"; creditorul nu mai este obligat sa ceara incuviintarea instantei pentru a trece la executarea silita. 9. O modificare importanta priveste momentul de la care incep sa curga dobanzile moratorii in cazul obligatiilor banesti: daunele moratorii curg din ziua scadentei. 10. Codul civil reglementeaza si contractul de cont curent, contul bancar curent si alte contracte bancare. Teme de control: 1. Definiţi afacerea 2. Care sunt principiile dreptului afacerilor ? 3. Definiţi dreptul comercial 4. Ce sunt faptele de comerţ ? 5. Care sunt obligaţiile profesionale ale comercianţilor ? 6. Ce este fondul de comerţ ? 7. Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerţ ? 8. Definiţi efectul de comerţ 9. Definiţi titlul de credit 10. Ce este Cambia ? 11. Ce este Biletul la ordin ? 12. Ce este Cecul ? 13. Care sunt elementele de noutate ale Noului Cod civil, privind mediul afacerilor ? ( aplicabil din 2011) 14. Care sunt funcţiile Cecului ? Bibliografie de referinţă Obligatorie 1.

XXX, Noul Cod civil 2009, Legea nr. 287/2009 (M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009), art. 2580 – 2584; 2647 – 2662.

2.

CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.X - p. 311 - 321.

20

MODULUL II. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ Scopul modulului: Familiarizarea studenţilor cu noile aspecte doctrinare şi juridice privind organizarea activităţilor fără personalitate juridică, în temeiul legii comune ( OUG nr. 44 / 2008 – ca regulă), precum şi a celor organizate în temeiul unor legi speciale. Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie să poată cunoaşte şi aplica procedura înfiinţării şi desfăşurării activităţilor unei:  Persoane fizice autorizată  Întreprinderi individuală  Întreprinderi familială  Profesii liberale

2.1.

Activităţile independente fără personalitate juridică organizate în temeiul legii comune

( Persoanele fizice autorizate - PFA,

întreprinderile individuale - ÎI şi întreprinderile familiale - ÎF). Accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate (PFA) să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale (ÎI) şi întreprinderilor familiale (ÎF) este reglementat de O.U.G. nr. 44 / 2008. 8 Norma nu se aplică profesiilor liberale, acelor activităţi economice a căror desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale, În temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege. Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă. Prevederile O.U.G. nr. nr. 44 / 2008 se aplică numai pentru activităţile a căror desfăşurare nu este reglementată exclusiv potrivit unei legi speciale ( deci nu şi profesiilor liberale). Persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice prevăzute de Codul CAEN, după cum urmează: 8

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008 şi actualizată până la data de 24 aprilie 2009.

21

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată şi să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.. Autorizarea funcţionării, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice. 2.1.1. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării Persoanele fizice prevăzute de lege au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale. Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29 alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării. Condiţii. Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute de lege persoanele fizice care: a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice ca PFA şi ÎI şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale; b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal; c) au un sediu profesional declarat d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii.

22

PFA, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi întreprinderea familială au sediul profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional. Certificatul de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerţului, autorizarea funcţionării, precum şi luarea în evidenţă de către autoritatea fiscală competentă. Punctele de lucru se înregistrează în registrul comerţului, cu respectarea dispoziţiilor privind sediul profesional şi cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentului capitol. Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. 2.1.2. Regimul juridic al PFA, al întreprinzătorilor titulari ai întreprinderilor individuale şi al întreprinderilor familiale. A. Regimul juridic al PFA În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni. PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

23

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale. PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial. Încetarea activităţii PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acesteia; c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. B. Regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale ( ÎI ) Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului. Pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii, şi poate colabora cu alte PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni.

24

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale poate cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare. Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acestuia; c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În caz de deces, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială. C. Regimul juridic al întreprinderii familiale Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială. Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. Întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de muncă. Întreprinderea familială se constituie printr-un Acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va conţine: numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale

25

în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale şi condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute. Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă. În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, întreprinderea familială, prin reprezentantul său, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni. Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. Prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune. În acest caz, prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii. Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare. Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat. Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii. Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele prevăzute, după caz. Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat;

26

b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; c) în cazul unei cereri de radiere păgubitoare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. Birouri le de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice. Pentru sprijinirea întreprinzătorilor, primăriile pot să îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice. Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute anterior şi prin intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare. Birourile de asistenţă şi reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei cereri de reprezentare. Birourile de asistenţă şi reprezentare au următoarele competenţe: a) primesc şi ordonează documentaţia pentru înregistrare şi autorizare; b) remit cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării, însoţită de documentaţia de susţinere, la registrul comerţului competent, efectuează corespondenţă cu acesta în scopul obţinerii înregistrării şi autorizării, precum şi pentru primirea certificatului de înregistrare şi a celorlalte acte, în original; c) remit solicitantului actele în original primite de la registrul comerţului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii din partea acestuia; actele se socotesc comunicate solicitantului la data la care acestea devin disponibile destinatarului pe suport hârtie; d) acordă solicitanţilor asistenţă privind operaţiunea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării. Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale. Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de reprezentare. Cererea de reprezentare, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare online şi/sau pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.

27

În scopul liberului acces al cetăţenilor la servicii publice administrative de calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi pot presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta. Persoanele prevăzute la PFA, ÎI şi ÎF sunt plătitoare de impozit pe venit în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.

9

2.1.3. Documentele necesare la înregistrare. A. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării PFA 1.1 Carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul 1.2 Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată 1.3 Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii 1.4 Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale 1.5 Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul B. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinderii individuale ( ÎI ) 2.1. Carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul 2.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată 2.3. Declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii 2.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale 9

28

Legea privind Codul fiscal, nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

2.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul C. Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării întreprinderii familiale ( ÎF ) 3.1. Carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru - fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul 3.2. Document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat, certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă dreptul de folosinţă etc. - copie legalizată 3.3. Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitarveterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii 3.4. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi legale speciale 3.5. Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesională, dacă este cazul 3.6. Acordul de constituire şi procura specială. D. Documente care atestă pregătirea sau experienţa profesională Pregătirea sau experienţa profesională se atestă, după caz, cu documente cum sunt: - diploma, certificatul sau adeverinţa, prin care se dovedeşte absolvirea unei instituţii de învăţământ, certificatul de calificare profesională sau de absolvire a unei forme de pregătire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia, certificatul de competenţă profesională, cartea de meşteşugar, carnetul de muncă al solicitantului, declaraţie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul meseriilor tradiţionale artizanale, atestatul de recunoaştere şi/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate, atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională. Persoanele fizice autorizate vor putea face angajari

10

Potrivit unei ordonante de urgenta a Guvernului, persoanele fizice autorizate (PFA) vor avea dreptul sa angajeze cu contract individual de munca terte persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care au fost autorizate. 10

2011,

Lacramioara Vidru, Persoanele fizice autorizate vor putea face angajari , articol, 16 Mai.

în

http://www.manager.ro/articole/ultima-ora/persoanele-fizice-autorizate-ar-putea-face-angajari-

8584.html

29

"Persoana fizica autorizata isi poate desfasura activitatea individual si independent sau poate angaja, in calitate de angajator, terte persoane cu contract individual de munca, inregistrat la inspectoratul teritorial de munca", Acelasi act normativ mai stabileste ca persoana fizica nu va fi considerata un angajat al unor terte persoane cu care colaboreaza, chiar daca colaborarea este exclusiva. Oportunitatea acestor modificari este argumentata prin nevoia de a stimula mediul de afaceri si de a accelera ritmulul de crestere economica, pentru ca astfel sa creasca veniturile la bugetul de stat. 2.2. Activităţile independente fără personalitate juridică organizate în temeiul unor legi speciale ( profesiile liberarle) Tot în categoria activităţilor independente fără personalitate juridică se încadrează şi activităţile desfăşurate în temeiul unor legi speciale, proprii fiecărei profesii. Normele prevăd condiţiile de accedere a unei persoane fizice la acea profesie, precum şi condiţiile desfăşurării activităţilor, respectiv drepturile şi obligaţiile practicantului, încadrate într-un Statul specific. Aceste profesii se regăsesc în diverse domenii de activitate: economic, juridic, sănătate, urbanism etc. Exemplicativ, pot fi identificate ca profesii liberale: Profesii liberale juridice Avocati Consilieri 

Consilieri juridici



Consilieri proprietate intelectuala



Consilieri fiscali si financiari

Experti 

Experti imobiliari



Experti contabili



Experti tehnici



Experti criminalisti

Notari publici 

30

Notari publici

Executori 

Executori judecatoresti



Executori bancari



Lichidatori judiciari

Alte profesii liberale 

Contabili autorizati



Inspectori protectia muncii si PSI



Mediatori



Operatori autorizati ai A.E.G.R.M.



Recuperatori creante



Traducatori autorizati



Auditor financiar



Contabil



Consultant în plasament de valori mobiliare



Arhitect



Medic Teme de control:

2. Care sunt formele de organizare a activităţilor fără personalitate juridică ? 3. În ce condiţii persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice prevăzute de lege ? 4. În ce cazuri încetează activitatea PFA ? 5. În ce cazuri încetează activitatea Întreprinderii individuale ( ÎI) ? 6. În ce cazuri încetează activitatea Întreprinderii familiale ( ÎF) ? 7. Care din aceste forme poate angaja salariaţi ? 8. Ce document atestă autorizarea funcţionării oricăreia dintre forme ? Bibliografie de referinţă Obligatorie 1. XXX, Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale (şi alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009 Opţională 2. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.III – p.77- 108.

31

MODULUL III ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR CU PERSONALITATE JURIDICĂ Scopul modulului: Aprofundarea cunoştinţelor studenţilor, referitoare la conţinutul şi regimurile Structurilor economice private, cu personalitate juridică. Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: 

Să recunoască încadrarea unei anumite societăţi în tipologia studiată



Să cunoască şi să înţeleagă regimul GIE



Să cunoască şi să înţeleagă regimul sectorului cooperaţiei



Să cunoască facilităţile acordate studenţilor care vor să înfiinţeze o afacere

1. SOCIETĂŢILE COMERCIALE.

11

Elemente generale. In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Societatile comerciale cu sediul in Romania sunt persoane juridice romane. Societatile comerciale se vor constitui in una dintre urmatoarele forme: a) societate in nume colectiv; b) societate in comandita simpla; c) societate pe actiuni; d) societate in comandita pe actiuni si e) societate cu raspundere limitata. Obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati in societatea in comandita simpla sau in comandita pe actiuni raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale. Creditorii societatii se vor indrepta mai intai impotriva acesteia pentru obligatiile ei si, numai daca societatea nu le plateste in termen de cel mult 15 zile de la data punerii in intarziere, se vor putea indrepta impotriva acestor asociati. Actionarii, asociatii comanditari, precum si asociatii in societatea cu raspundere limitata raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris. Societatea comerciala va avea cel putin doi asociati, in afara de cazul cand legea prevede altfel. 11

Legea societăţilor comerciale, nr. 31 din 16 noiembrie 1990, , republicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003 şi actualizată până la data de 17 aprilie 2009,

32

Constituirea societatilor comerciale Actul constitutiv al societatii Societatea in nume colectiv sau in comandita simpla se constituie prin contract de societate, iar societatea pe actiuni, in comandita pe actiuni sau cu raspundere limitata se constituie prin contract de societate si statut. Societatea cu raspundere limitata se poate constitui si prin actul de vointa al unei singure persoane. In acest caz se intocmeste numai statutul. Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv. Cand se incheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv. In cuprinsul legii, denumirea act constitutiv desemneaza atat inscrisul unic, cat si contractul de societate si/sau statutul societatii. In cazurile in care contractul de societate si statutul constituie acte distincte, acesta din urma va cuprinde datele de identificare a asociatilor si clauze reglementand organizarea, functionarea si desfasurarea activitatii societatii. Actul constitutiv se incheie sub semnatura privata, se semneaza de toti asociatii sau, in caz de subscriptie publica, de fondatori. Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie atunci cand: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren; b) se constituie o societate in nume colectiv sau in comandita simpla; c) societatea pe actiuni se constituie prin subscriptie publica. Actul constitutiv dobandeste data certa si prin depunerea la oficiul registrului comertului. Semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societatii sunt considerati fondatori. Societatea pe actiuni se constituie prin subscriere integrala si simultana a capitalului social de catre semnatarii actului constitutiv sau prin subscriptie publica. Capitalul social al societatii pe actiuni sau al societatii in comandita pe actiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei (echivalentul sumei de 25.000 euro). Societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla si societatea cu raspundere limitata sunt obligate sa verse integral la data constituirii capitalul social subscris. Capitalul social al unei societati cu raspundere limitata nu poate fi mai mic de 200 lei si se divide in parti sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Partile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. In societatea cu raspundere limitata, numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50. In cazul in care, intr-o societate cu raspundere limitata, partile sociale sunt ale unei singure

33

persoane, aceasta, in calitate de asociat unic, are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunarii generale a asociatilor. Daca asociatul unic este administrator, are şi si aceste obligatii. O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata. Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate. Aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului social. Adunarea constitutiva are urmatoarele obligatii principale: a) verifica existenta varsamintelor; b) examineaza si valideaza raportul expertilor de evaluare a aporturilor in natura; c) discuta si aproba actul constitutiv al societatii; d) numeste primii membri ai consiliului de administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, si primii cenzori sau, dupa caz, primul auditor financiar. Inmatricularea societatii In termen de 15 zile de la data incheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, daca este cazul, primii membri ai directoratului si ai consiliului de supraveghere ori un imputernicit al acestora vor cere inmatricularea societatii in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea. Cererea va fi insotita de: a) actul constitutiv al societatii; b) dovada efectuarii varsamintelor in conditiile actului constitutiv; c) dovada sediului declarat si a disponibilitatii firmei; d) in cazul aporturilor in natura subscrise si varsate la constituire, actele privind proprietatea, iar in cazul in care printre ele figureaza si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; e) actele constatatoare ale operatiunilor incheiate in contul societatii si aprobate de asociati; f) alte acte sau avize prevazute de legi speciale in vederea constituirii. Societatea comerciala este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului. Filialele sunt societati comerciale cu personalitate juridica si se infiinteaza in una dintre formele de societate enumerate la art. 2 din lege si in conditiile prevazute pentru acea forma. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate in care s-au constituit.

34

Sucursalele sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se inregistreaza, in registrul comertului din judetul in care vor functiona. Daca sucursala este deschisa intr-o localitate din acelasi judet sau in aceeasi localitate cu societatea, ea se va inregistra in acelasi registru al comertului, insa distinct, ca inregistrare separata. Celelalte sedii secundare - agentii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii - sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza numai in cadrul inmatricularii societatii in registrul comertului de la sediul principal. Functionarea societatilor comerciale In lipsa de stipulatie contrara, bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia din momentul inmatricularii ei in registrul comertului. Cota-parte din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend. Dividendele se distribuie asociatilor, în condiţiile legii, proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv. Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege. Persoanele care, potrivit art. 6 alin. (2) din lege sunt incompatibile, nu pot fi: fondatori, administratori, directori, membri ai consiliului de supraveghere si ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar daca au fost alese, sunt decazute din drepturi. In orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert, emanand de la o societate, trebuie sa se mentioneze: denumirea, forma juridica, sediul social, numarul din registrul comertului si codul unic de inregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevazute de legislatia din domeniu.

Reforma Registrului Comertului ( 2011 ) Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, 4 mai 2011, proiectul de Lege privind registratorii comerciali si activitatea de inregistrare in registrul comertului, solicitand Parlamentului ca acest act normativ sa fie aprobat in procedura de urgenta.

12

Prin aprobarea acestui proiect de lege se finalizeaza, din perspectiva legislativa, reforma Registrului Comertului, demarata in decembrie 2009 prin următoarele reglementări : 12

http://e-juridic.manager.ro/articole/reforma-la-registrul-comertului:-nu-se-mai-publica-inmonitorul-oficial-actele-firmelor-6834.html

35

1. Restrangerea rolului judecatorului delegat. Astfel, toate atributiile care tin de inregistrarea societatilor comerciale, divizarea/fuziunea acestora si incetarea activitatii lor, precum si autorizarea persoanelor fizice vor reveni unei categorii noi de persoane - registratorii comerciali. 2. Registratorii comerciali sunt functionari in cadrul Registrului Comertului avand statutul de personal contractual, dar care sunt investiti cu putere de autoritate publica. Acestia se vor substitui in tot ceea ce inseamna partea introductiva de atributii care ii revenea judecatorului-delegat in legatura cu societatile comerciale si persoanele fizice autorizate, urmand ca orice nemultumire a tertelor persoane in legatura cu inregistrarea unei societati comerciale sa fie solutionata de instanta de judecata, in mod obisnuit, prin contestarea actului intocmit de registratorul comercial. Registratorii comerciali vor avea toate drepturile si obligatiile pe care le au magistratii, fara sa fie magistrati, ci doar persoane care exercita autoritatea publica de stat. 3. Renuntarea, in termen de 2 ani, la publicarea in Monitorul Oficial a actelor care tin de infiintarea societatilor comerciale si modificarile aduse in cadrul acestora. 4. Crearea unei platforme electronice ( baza de date ) prin intermediul careia toate persoanele interesate vor putea, la costuri minime, sa aiba acces la baza de date respectiva. Orice mentiuni referitoare la o noua societate comerciala sau o noua persoana fizica autorizata trebuie incluse obligatoriu in aceasta baza de date in termen de 3 zile de la momentul inregistrarii. 5. Introducerea în aceasta baza de date, pentru prima data, a cazierulului asociatului, actionarului sau administratorului, daca acesta a fost condamnat penal si pentru ce fapte. 6. Platforma electronica va include si informatii referitoare la societatile comerciale care sunt inactive din punct de vedere fiscal, astfel incat o societate comerciala care doreste sa intre in relatii de afaceri cu o alta societate comerciala va putea sa acceseze aceasta baza de date pentru a vedea daca are, intr-adevar, un partener de afaceri viabil. 7. Simplificarea procedurilor in legatura cu fuziunea, divizarea si incetarea activitatii unei societati comerciale, eliminand diferentele existente la ora actuala intre proceduri in functie de tipul societatii comerciale. Practic, prin aceasta simplificare sunt transpuse in legislatia romaneasca reglementarile europene care prevad armonizarea procedurilor respective, iar societatile comerciale vor avea posibilitatea de a se inregistra folosind semnatura electronica, nemaifiind necesara deplasarea la sediul Registrului Comertului pentru a depune fizic documentele necesare.

36

2. GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC. ( G.I.E. )

13

Definiţie şi condiţii. Grupurile de interes economic au fost definite de legea română începând din anul 2003. Grupul de interes economic - G.I.E. reprezintă o asociere între doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioada determinata, în scopul inlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Grupul de interes economic este persoana juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant. Numărul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20. Activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea economică a membrilor săi şi sa aibă doar un caracter accesoriu fata de aceasta. Grupul nu poate: a) exercita, în mod direct sau indirect, o activitate de administrare ori de supraveghere a activităţii membrilor săi sau a unei alte persoane juridice, în special în domeniile personalului, finanţelor şi investiţiilor; b) sa detina acţiuni, părţi sociale sau de interes, în mod direct sau indirect, la una dintre societăţile comerciale membre; c) angaja mai mult de 500 de persoane; d) fi folosit de către o societate comercială în scopul creditarii, în alte condiţii decât cele prevăzute expres de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; f) sa fie membru al altui grup de interes economic sau grup european de interes economic; g) Grupul de interes economic nu poate emite acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri negociabile. Membrii grupului de interes economic răspund nelimitat pentru obligaţiile grupului şi solidar, în lipsa unei stipulaţii contrare cu terţii co-contractanţi. Constituirea grupului de interes economic Grupul de interes economic se constituie prin contract semnat de toţi membrii şi încheiat în forma autentică, denumit act constitutiv, care stabileşte modul de organizare a grupului şi va cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea grupului sunt consideraţi fondatori. Grupul de interes economic se poate constitui cu sau fără capital. 13

A se vedea TITLUL V din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003

37

Înmatricularea şi publicitatea grupului de interes economic În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv, fondatorii sau administratorii grupului ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comerţului în a cărui raza teritorială îşi va avea sediul grupul. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de lege. Funcţionarea grupurilor de interes economic Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al grupului, în afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Ei sunt obligaţi sa ia parte la toate adunările grupului, la consiliile administratorilor şi la organele de conducere similare acestora. Administratorii care au dreptul de a reprezenta grupul nu îl pot transmite decât dacă aceasta facultate li s-a acordat în mod expres. Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt cele prevăzute de lege şi de dispoziţiile referitoare la mandat. Membrii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru operaţiunile îndeplinite în numele grupului de persoanele care îl reprezintă. Dizolvarea, fuziunea şi divizarea grupului de interes economic Grupul de interes economic se dizolva prin: a) expirarea timpului stabilit pentru durata grupului; b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al grupului sau realizarea acestuia; c) declararea nulităţii grupului; d) hotărârea adunării membrilor, adoptată cu votul unanim al acestora, cu excepţia cazului în care actul constitutiv dispune altfel; e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui membru, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre membri, care impiedica funcţionarea grupului, precum şi la cererea oricărei autorităţi publice competente; f) declararea falimentului grupului; g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al grupului. Fuziunea sau divizarea se hotărăşte de fiecare grup, în condiţiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al grupului. Dacă prin fuziune sau divizare se înfiinţează un nou grup, acesta se constituie în condiţiile prevăzute de lege. În baza hotărârii adunării generale a membrilor fiecăruia dintre grupurile care participa la fuziune sau la divizare, administratorii acestora întocmesc un proiect de fuziune sau de divizare, care se depune la oficiul registrului comerţului.

38

Lichidarea grupului de interes economic. Pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului grupului de interes economic, chiar dacă în actul constitutiv se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli: a) pana la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii continua mandatul lor; b) actul de numire a lichidatorilor sau sentinta care îi tine locul şi orice act ulterior, care ar aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerţului, pentru a fi înscrise de îndată. Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice, autorizaţi, în condiţiile legii. Lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii. Lichidatorii sunt obligaţi sa inventarieze, sa primească şi sa păstreze patrimoniul grupului, registrele ce li s-au încredinţat de administratori şi actele grupului. Radierea se poate face şi din oficiu.

3. SECTORUL COOPERAŢIEI Sectorul cooperaţiei din România este organizat pe următoarele ramuri : 1. Cooperaţia de credit 2. Cooperaţia de consum 3. Cooperaţia meşteşugărească 3.1.

Cooperaţia de credit

Ideile cooperatiste au patruns in Romania sub influenta lumii occidentale, inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea, când a fost introdusa si materializata în mediul rural, ideea cooperatiei moderne, de către Ion Ionescu de la Brad (1818 - 1891), marcant reprezentant al stiintelor agricole, economist, statistician, agronom. In anul 1845 Costache Balcescu, economist si om politic, fratele mai mare al lui Nicolae Balcescu, publica brosura "Proiect pentru o casa de pastrare si imprumutare", prima incercare cunoscuta in tara noastra pentru infiintarea unei case de economii si credit. Primele cooperative de credit din Romania au aparut in a doua jumatate a secolului al XIX lea, adoptand sistemele germane Raiffeisen si Schulze - Delizsch. În prezent, sunt reglementate şi funcţioneaza următoarele structuri: 

Cooperativa de credit - bancă populară



Casa teritorială a cooperativelor de credit



Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP

39



Casa Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP



Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP 3.2. Cooperatia de consum In prezent exista 1.513 organizatii ale cooperatiei de consum care acopera un numar de

2.688 comune, 13.000 sate, 230 orase si 28 statiuni balneo-climaterice, cu un numar de peste 1.350.000 membri cooperatori asociati, servind o populatie de aproximativ 11.800.000 locuitori din asezarile in care functioneaza. În cadrul cooperatiei de consum , functioneaza: · 12.594 - unitati comerciale cu amanuntul ; · 6.198 - unitati de alimentatie publica ; ·

473 - depozite de marfuri ;

·

770 - unitati de achizitii si prelucrare a produselor agroalimentare;

·

199 - unitati turistice ;

· 3.269 - unitati de prestari servicii, pentru populatie. Cooperatia de consum asigura in prezent locuri de munca, pentru circa 27.000 de oameni. Cooperativele de sunt asociate in 41 federale teritoriale ale cooperativelor de consum FEDERALCOOP. Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum sunt asociate in Uniunea Nationala a Cooperativelor de Consum si de Credit - CENTROCOOP. CENTROCOOP detine capital majoritar in urmatoarele societati comerciale coopertiste : 17 - societati de productie nealimentara; 11 - societati de productie alimentara ; 2 - societati de comert si turism; 1 - societate de informatica; In cadrul cooperatiei de consum mai functioneaza un organ de presa - "GAZETA COOPERATIEI", un Centru de Management, consultanta, pregatire si perfectionare a personalului CEPECOOP, un Institut de proiectare - COOPPROIECT, 8 scoli de cooperatie. 3.3. Cooperatia mestesugareasca In prezent exista 1.041 organizatii ale cooperatiei mestesugaresti din care: · 292 - cooperative; · 228 - societati cooperative; · 238 - societati cooperative pe actiuni; · 283 - cooperative mici; In cadrul sistemului functioneaza:

40

· 1.600 - unitati de productie ; · 6.000 - unitati de prestari servicii pentru populatie ; · 1.100 - magazine de desfacere a marfurilor ; Cooperatia mestesugareasca asigura in prezent locuri de munca, pentru circa 90.000 oameni din care aproximativ 3000 de persoane cu diverse grade de invaliditate sau handicap. Organizatiile cooperatiei mestesugaresti sunt asociate in 40 Asociatii teritoriale judetene si 2 Asociatii de profil de ramura in Municipiul Bucuresti. Organul de reprezentare este Asociatia Nationala a Cooperatiei Mestesugaresti - UCECOM, pe langa care functioneaza ca societati cu capital majoritar al cooperatiei mestesugaresti urmatoarele: · un centru de creatie si productie de modele de confectii imbracaminte (SCA ELVEST); · o unitate de creatie si productie de modele noi de arta populara si artizanat (SCA ROMARTIZANA); · un institut de cercetare, proiectare si executie (SCA ICPECOM); · o societate de aprovizionare si desfacere (SADCOM); · o societate de comert exterior (SCA ICECOOP); · o societate de publicitate si expozitii (SCA PUBLITER). În cadrul cooperatiei mestesugaresti functioneaza un organ de presa - "Viata Cooperatiei Mestesugaresti", un Centru de perfectionare a personalului - CEPECOM, 13 grupuri scolare de arte si meserii "SPIRU HARET", Liga Nationala Sportiva "VOINTA" cuprinzand 6 cluburi si 28 de asociatii sportive. In cadrul Fundatiei tehnico-stiintifice si social-culturale a cooperatiei mestesugaresti "ARTIFEX", functioneaza o Universitate de inalte studii cooperatiste, cu 3 facultati in care isi desavarsesc pregatirea 2.364 studenti (Finante-Contabilitate, Mangement, Marketing si Economia Serviciilor), precum si Institutul National de Studii si Cercetari Cooperatiste.

4. FACILITĂŢI FISCALE ACORDATE STUDENŢILOR CARE DORESC SA ÎNFIINŢEZE O AFACERE PROPRIE. În scopul sprijinirii tinerilor, care au o anumită pregătire şi care vor sa înfiinţeze o afacere proprie, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea scutirea de la plată a unor taxe şi tarife, după cum urmează:

14

14

Conform H.G. nr. 166 din 13 februarie 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor

41

a) taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, tarifele pentru operaţiunile efectuate de Biroul unic din cadrul oficiilor registrului comerţului, precum şi tarifele pentru serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comerţului la înregistrarea constituirii comercianţilor; b) taxele şi tarifele pentru autorizarea functionarii comercianţilor, solicitate la constituire; c) taxele şi tarifele pentru obţinerea de la administraţia publica locală a autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent; d) taxele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de înmatriculare pronunţate de judecătorul-delegat la Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal; e) taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor în cazul cărora este prevăzută obligativitatea încheierii acestora în forma autentică: - când printre bunurile subscrise ca aport în natura la capitalul social se afla un teren; - când forma juridică a societăţii comerciale implica răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei pentru obligaţiile sociale; - când societatea comercială se constituie prin subscripţie publica. Aceste facilităţi se acorda o singura data, pentru constituirea unei singure firme. Pentru a beneficia de scutirile de la plata taxelor şi tarifelor prevazute legal, studentul care înfiinţează o societate comercială trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii: a) urmează cursurile unei forme de învăţământ superior de lungă sau de scurta durata la o instituţie de învăţământ superior acreditata; b) este cel puţin în anul II de studiu şi a promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul universitatii; c) nu a depăşit varsta de 30 de ani. Elemente procedurale. Cererea de înregistrare şi autorizare a functionarii comerciantului va cuprinde, în mod obligatoriu, şi actul doveditor emis de instituţia de învăţământ superior acreditata, din care sa rezulte ca studentul fondator îndeplineşte condiţiile prevăzute anterior. Studenţii pot constitui o societate comercială în condiţiile legii, individual sau împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege.

care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 24 februarie 2003

42

În cazul în care, în perioada de pana la 3 ani de la înmatriculare, intervine cesionarea sau înstrăinarea parţială ori totală, prin orice modalitate, a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute la societăţile comerciale constituite în condiţiile prezentei hotărâri, societatea comercială are obligaţia restituirii integrale a sumelor reprezentând taxe şi tarife, prevăzute la art. 1, pentru care s-a acordat scutire de plata. Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal este obligat ca la primirea cererii de înregistrare a menţiunii de cesiune sa solicite dovada privind plata sumelor pentru care s-a acordat scutire, la nivelul taxelor şi tarifelor în vigoare la data efectuării plăţii.

Teme de control: 1. Care sunt formele societăţilor comerciale ? 2. Care este capitalul social minim la SA sau SCA? (în LEI şi cât ar trebui să reprezinte în euro ?) 3. La care din societăţi răspunderea se face atât cu capitalul social, cât şi cu patrimoniul propriu al acţionarilor ? 4. Ce reprezintă Grupul de interes economic (G.I.E.) ? 5. Care sunt ramurile sectorului cooperaţiei 6. Care sunt facilităţile fiscale acordate studenţilor care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie ? 7. Care sunt condiţiile în care studenţii pot beneficia de aceste facilităţi ? Bibliografie de referinţă Obligatorie 1. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.IV, p.109 – 124. 2. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2, TITLUL V si VII. 3. HG nr. 166 / 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie, ( M. Of. nr. 114 / 24.02.2003) 4. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.IV – p.109 – 124.

43

MODULUL IV. INTREPRINDERILE ÎN SPAŢIUL COMUNITAR

15

Scopul modulului: Cunoaşterea diversităţii, în continuă expansiune şi evoluţie, a gamei intreprinderilor în spaţiul comunitar Obiectivele modulului: La finalul acestui modul, cursanţii trebuie: 

Să poată defini diversele tipuri de întreprinderi europene



Să cunoască caracterul complex al gamei şi tipologiei întreprinderilor europene



Să cunoască, să înţeleagă şi să poată aplica un set minimal de proceduri Cadrul juridic comunitar. Obiectivul esenţial al Comunităţilor Europene de a realiza unificarea europeană se

întemeiază în mod exclusiv pe statul de drept. Dreptul comunitar reprezintă un sistem legal care prevalează asupra dispoziţiilor legale naţionale. De regulă, legislaţia UE se constituie din trei tipuri diferite de legislaţii dar care se află într-o relaţie de interdependenţă: LEGISLAŢIA PRIMARĂ - Tratatele de instituire a Comunităţilor Europene au fost revizuite în prin: - Actul Unic European (1987), - Tratatul privind Uniunea Europeană – „Tratatul de a Maastrich” (1992), - Tratatul de la Amsterdam (1997) intrat în vigoare la data de 1 mai 1999. - Tratatul de reforma de la Lisabona (2007) - Tratatul consolidat al UE ( 2008) LEGISLAŢIA SECUNDARĂ Legislaţia secundară este întemeiată e pe Tratate şi implică o serie de proceduri definite în diferitele articole după cum urmează. În cadrul Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, dreptul comunitar poate lua următoarele forme: Regulamente direct aplicabile şi cu caracter obligatoriu în toate statele membre excluzând necesitatea aplicării legislaţiei interne. Directivele care leagă statele membre de obiectivele ce urmează să fie atinse până la o anumit dată-limită lăsând autorităţilor naţionale alegerea formei şi a mijloacelor ce urmează să fie folosite.

15

44

http://www.immromania.ro

Directivele trebuie să fie încorporate în legislaţia internă conform procedurilor specifice fiecărui stat membru. Decizii care au un caracter obligatoriu în toate aspectele lor pentru acei cărora li se adresează. Astfel, deciziile nu necesită aplicarea legislaţiilor naţionale. O decizie poate fi adresată unui stat membru sau tuturor statelor membre, întreprinderilor sau persoanelor fizice. Recomandări şi avize care nu au caracter obligatoriu. JURISPRUDENŢA Jurisprudenţa include hotărârile Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă, de exemplu, ca răspuns la recursurile emise de Comisie, tribunalele naţionale ale statelor membre sau persoane fizice. Aceste tipuri de legislaţii cuprind acquis-ul comunitar. INTREPRINDERILE. Definiţii. Clasificare. Trăsături. Definiţia IMM-urilor " Categoria Intreprinderilor Micro, Mici si Mijlocii (IMM) este formata din intreprinderi care angajeaza mai putin de 250 de persoane si care au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane de euro si/ sau detin active totale de pana la 43 de milioane de euro" 16 Intreprinderile micro, mici si mijlocii (IMM) joaca un rol esential in economia europeana. Ele reprezinta o sursa de abilitati antreprenoriale, inovare si creare de locuri de munca. In Uniunea Europeana extinsa la 25 de tari, aproximativ 23 de milioane de IMM-uri asigura in jur de 75 de milioane de locuri de munca si reprezinta 99% din toate intreprinderile. Totusi, ele sunt adeseori confruntate cu imperfectiunile pietei. IMM-urile au de multe ori dificultati in obtinerea de capital sau credite, mai ales in faza de start-up. Resursele lor limitate pot de asemenea sa reduca accesul la noi tehnologii sau inovare. De aceea, sprijinul pentru IMM-uri reprezinta una din prioritatile Comisiei Europene pentru cresterea economica, crearea de locuri de munca si coeziune sociala si economica. Importanta definitiei europene a IMM Intr-o piata unica fara granite interne, este esential ca masurile de incurajare a IMM-urilor sa se bazeze pe o definitie comuna, in scopul imbunatatirii consistentei si eficacitatii lor si pentru limitarea distorsiunilor si competitiei. Acest lucru este cu atat mai necesar avand in vedere

16

Extras din Articolul 2 al anexei din Recomandarea 361/2003/CE

45

interactiunea dintre masurile nationale si cele impuse de UE pentru sustinerea IMM-urilor in domenii precum dezvoltarea regionala si cautarea de fonduri. In 1996, a fost adoptata de catre Comisia Europeana o recomandare ce stabilea prima definitie a IMM-urilor. Aceasta definitie a fost aplicata pe intreg teritoriul Uniunii Europene. In data de 6 mai 2003, Comisia a adoptat o noua recomandare, tinand seama de dezvoltarea economica incepand cu 1996. Aceasta recomandare a intrat in vigoare in data de 1 ianuarie 2005 si va fi aplicata tuturor politicilor, programelor si masurilor initiate de Comisie pentru IMM. Pentru statele membre, folosirea definitiei este voluntara, dar Comisia le recomanda atat lor, cat si Bancii Europene de Investitii si Fondului European de Investitii, sa o foloseasca pe scara larga. Această prezentare reflectă modificarile aduse de noua definitie, precum si motivele acestor modificari. Explica, de asemenea, cum se poate determina statutul de IMM al unei intreprinderi, printr-o abordare pas cu pas. Avand in vedere ca majoritatea intreprinderilor europene angajeaza maxim 6 persoane, cele mai multe pot fi considerate ca fiind IMM-uri. Aceasta noua definitie ia in considerare şi posibilele relatii cu alte intreprinderi. Categoriile de întreprinderi -

Prima categorie este constituita din intreprinzatorii care conduc intreprinderi micro, mici

sau mijlocii, si care sunt interesati sa aplice pentru granturi sau credite destinate IMM-urilor. De asemenea, acesti intreprinzatori ar putea fi interesati sa afle daca indeplinesc criteriile pentru a beneficia de prevederile legislative specifice pentru IMM-uri. -

A doua categorie o reprezinta oficialii europeni, nationali, locali sau regionali, care

elaboreaza si implementeaza programe, evalueaza solicitarile si verifica daca intreprinderile indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru schemele de sustinere a IMM. De asemenea, s-au depus eforturi pentru a facilita depunerea cererilor de finantare sau participarea in programele specifice destinate IMM-urilor. Acest lucru se realizeaza printr-o declaratie pe propria raspundere, care poate fi completata chiar intreprinderi Aceasta declaratie poate fi trimisa institutiei responsabile in vederea stabilirii statutului de IMM al unei intreprinderi la momentul depunerii cererii. Utilizarea declaratiei este voluntara, atat pentru intreprinderi, cat si pentru institutiile statelor membre, iar continutul lor poate fi adaptat specificului national. Necesitatea unei noi definiţii Noua definitie este rezultatul discutiilor dintre Comisie, statele membre, organizatiile de afaceri si experti, precum si a doua consultari directe pe internet.

46

Schimbarile reflecta evolutiile economice generale incepand cu 1996, si o constientizare crescanda a obstacolelor intampinate de IMM-uri. Noua definitie este mai potrivita pentru diferitele categorii de IMM si ia in considerare diferitele relatii dintre intreprinderi, ajuta la promovarea inovarii si la dezvoltarea parteneriatelor, in timp ce se asigura faptul ca doar intreprinderile ce au nevoie de ajutor vor fi tinta programelor publice.

Actualizarea pragurilor Evolutia preturilor si a productivitatii a facut necesara ajustarea pragurilor financiare. Cresterea lor semnificativa va permite unui numar important de intreprinderi sa-si mentina statutul de IMM si sa se asigure eligibilitatea lor pentru programele suport. Pragurile referitoare la numarul de angajati raman la nivelul anterior, deoarece cresterea lor ar fi insemnat diminuarea masurilor destinate IMM-urilor.

Promovarea microintreprinderilor. In toata Uniunea Europeana, se infiinteaza tot mai multe microintreprinderi. Noua definitie ia in considerare aceasta evolutie prin stabilirea de praguri financiare pentru acestea, care au ca scop incurajarea adoptarii de masuri ce se adreseaza problemelor cu care se confrunta microintreprinderile, mai ales in faza de start-up.

Imbunatatirea accesului la capital Accesul la capital este o problema permanenta cu care se confrunta IMM-urile, in special datorita faptului ca nu pot oferi garantiile pe care le cer in mod traditional creditorii. Pentru a rezolva aceasta problema, noua definitie faciliteaza finantarea egala pentru IMM-uri, prin acordarea unui tratament favorabil pentru anumiti investitori, precum fondurile regionale, companii cu capital de risc si business angels ( persoane sau grupuri de persoane cu activitate obisnuita de investitii cu capital de risc, care investesc capital in afaceri necotate), fara ca intreprinderile sa-si piarda statutul de IMM. Aceleasi masuri se aplica autoritatilor publice locale, care au un buget anual de maxim 10 milioane de euro, echivalentul în lei si cu mai putin de 5.000 de locuitori. Acestea pot investi intr-un IMM un anumit procent fara ca intreprinderea respectiva sa sa afle intr-o situatie dezavantajata atunci cand aplica pentru o finantare nerambursabila.

47

Promovarea inovarii si imbunatatirea accesului la cercetare si dezvoltare (C&D) Prevederi specifice se aplica in momentul de fata pentru universitati si centre de dezvoltare non-profit, dandu-le posibilitatea sa aiba o contributie financiara intr-un IMM. Din aceasta colaborare vor beneficia ambele parti. Intareste o intreprindere prin oferirea unui partener financiar de incredere si a accesului la cercetare si dezvoltare. De asemenea, ofera centrelor de cercetare o oportunitate pentru punerea in aplicare a muncii lor de inovare. Sprijinirea IMM-urilor inainte de 1.01.2005 Ca o masura tranzitorie, programele comunitare care utilizeaza in prezent definitia din 1996 vor continua sa fie implementate in interesul intreprinderilor care au fost considerate IMMuri cand acele programe au fost adoptate. Angajamentele legale introduse de Comisie in baza acestor programe nu vor fi influentate. Considerarea diferitelor relatii intre intreprinderi Unul dintre principalele obiective ale noii definitii este asigurarea masurilor de sustinere pentru acele intreprinderi care chiar au nevoie de acestea. Din aceasta cauza, noua definitie introduce metode de calculare a pragurilor financiare si de personal pentru a obtine o imagine mai realista asupra situatiei economice a unei intreprinderi. Pentru aceasta, a fost introdusa o distinctie intre diferitele tipuri de intreprinderi: autonome, partenere si legate (vezi capitolul 2 de pe pagina urmatoare). Noua definitie contine de asemenea masuri de prevenire a abuzurilor legate de statutul de IMM . Au fost oferite instructiuni clare privind tratarea relatiilor specifice dintre IMM-uri si alte intreprinderi sau investitori, in ceea ce priveste calcularea cifrelor financiare si de personal. In esenta, noua definitie ia in considerare abilitatea IMM-urilor de a apela la ajutor financiar extern. De exemplu, intreprinderile legate de alte intreprinderi, care dispun de resurse financiare mai mari s-ar putea situa deasupra pragurilor si nu ar putea fi calificate ca IMM. Aplicarea noii definitii a IMM-urilor Noua defintie introduce trei categorii diferite de intreprinderi. Fiecare corespunde unui tip de relatie pe care o intreprindere o poate avea cu alta intreprindere. Aceasta distinctie e necesara pentru a stabili o imagine clara a situatiei economice a unei intreprinderi si pentru a le exclude pe cele care nu sunt IMM-uri autentice. In general, cele mai multe IMM-uri sunt autonome, avand in vedere ca fie sunt complet independente, fie au unul sau mai multe parteneriate de mici dimensiuni (fiecare mai putin de 25%) cu alte intreprinderi. Daca aceste parteneriate sunt sub 50%, relatia este una intre intreprinderi partenere. Peste acest prag, intreprinderile sunt legate.

48

In functie de categoria in care se incadreaza intreprinderea dumneavoastra, atunci cand calculati datele intreprinderii dumneavoastra va trebui sa includeti datele uneia sau mai multor intreprinderi. Rezultatul calculului va va permite sa verificati daca va incadrati in pragurile financiare si de personal stabilite prin definitie. Intreprinderile care depasesc pragurile isi pierd statutul de IMM.

Întreprinderea ( IMM)

Primul pas pentru a califica drept IMM este recunoaşterea. In concordanta cu noua definitie, o intreprindere este "orice entitate angajata intr-o activitate economica, indiferent de forma sa legala". Aceasta formulare nu este noua. Ea reflecta terminologia folosita de Curtea Europeana de Justititie in deciziile sale. Fiind inclusa formal in recomandare, scopul noii definitii pentru IMM este acum clar evidentiat. Prin urmare, persoanele fizice autorizate, asociatiile familiale, parteneriatele si asociatiile angajate intr-o activitate economica pot fi considerate intreprinderi. Factorul determinant este activitatea economica, nu forma legala. Noile praguri Dupa verificarea statutului ca intreprindere, urmează stabilirea datele intreprinderii, dupa urmatoarele trei criterii: 

Numarul mediu de salariati



Cifra de afaceri anuala neta



Activele totale

Prin compararea datelor intreprinderii cu nivelul pragurilor celor trei criterii, se va putea determina daca intreprinderea este o microintreprindere sau o intreprindere mica sau mijlocie. Categoria micro-intreprinderilor si a intrerinderilor mici si mijlocii are in vedere intreprinderi care au mai putin de 250 de salariati si care au o cifra de afaceri anuala neta ce nu depaseste 50 de milioane de euro, sau care detin active totale care nu depasesc 43 de milioane de euro. In aceasta categorie: Intreprinderile mici sunt definite ca intreprinderi care au pana la 49 salariati şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane de euro . Micro-intreprinderile sunt definite ca intreprinderi care au până la 9 salariati şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane de euro.

49

50

Care este definitia unui "angajat"? Se aplica prevederile din codul national al muncii. Ele variaza de la tara la tara, de exemplu, pentru personalul temporar ce lucreaza ca si colaboratori sau pentru cei angajati printr-un agent de munca tremporara. Numarul de salariati Acest criteriu este esential pentru a determina in ce categorie se incadreaza fiecare IMM si acopera personalul permanent, cel cu jumatate de norma si cel temporar si include urmatoarele: 

Salariatii



Persoanele care lucreaza pentru intreprindere, fiind subordonate ei si care sunt

considerati ca angajati prin legislatia nationala. 

proprietarii-administratori



parteneri angajati in activitatile obisnuite ale intreprinderii si care beneficiaza de

avantaje finaciare din partea intreprinderii. Ucenicii sau elevii si studentii implicati in programe de instruire profesionala, avand contracte ucenicie sau de instruire profesionala, nu sunt inclusi in numarul de angajati. Numarul mediu de salariati este exprimata in unitati de munca anuale. Oricine a lucrat cu norma intreaga in intreprinderea dvs, sau ca reprezentant al acesteia, pe parcursul intregului an se masoara ca o unitate. Personalul cu jumatate de norma, muncitorii sezonieri si aceia care nu au muncit tot anul sunt considerati ca fractiuni din aceasta unitate. Cifra de afaceri si activele totale. Cifra de afaceri anuala neta este stabilita prin calcularea veniturilor pe care intreprinderea dvs le realizeaza in cursul unui an din vanzari si servicii dupa ce toate datoriile au fost platite. Ea nu trebuie a includa TVA-ul sau alte taxe indirecte. Alte elemente privind datele intreprinderii. Pentru a lucra cu datele intreprinderii, trebuie sa stabilim daca intreprinderea este autonoma - cea mai frecventa categorie – partenera, sau legata. Pentru a face acest lucru, trebuie sa luam in considerare relatiile pe care firma le are cu alte intreprinderi. In functie de tipul in care se incadreaza intreprinderea, s-ar putea sa fie necesar sa se adauge cateva sau toate datele acelor intreprinderi la datele intreprinderii.

51

2. ORGANIZAREA INTREPRINDERILOR EUROPENE

17

1. Societatea europeană ( SE ) Societăţilor europene cu sediul în România le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, cele ale prezentului capitol, precum şi cele privitoare la societăţile pe acţiuni, în măsura compatibilităţii lor cu dispoziţiile regulamentului comunitar. Societăţile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului. O societate europeană nu poate fi înmatriculată în registrul comerţului decât după încheierea unui acord privind implicarea angajaţilor în activitatea societăţii, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 187/2007. În termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunţ privind înmatricularea societăţii. Anunţul va cuprinde informaţiile prevăzute de art. 14 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/ 2001. Orice societate europeană înmatriculată în România îşi poate transfera sediul social într-un alt stat membru. Proiectul de transfer, vizat de judecătorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei în care adunarea generală extraordinară urmează a hotărî asupra transferului. Hotărârea adunării generale privind transferul sediului social al societăţii europene într-un alt stat membru se adoptă în condiţiile legii române. În cazul în care acţionarii reprezentând majoritatea capitalului social sunt prezenţi sau reprezentanţi, decizia poate fi adoptată cu majoritate simplă. Acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale prin care a fost aprobat transferul sediului într-un alt stat membru au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate. Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale. Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar.

17

A se vedea TITLUL VII^1 din Legea societăţilor comerciale, nr. 31 din 16 noiembrie 1990, , republicată în M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003 şi actualizată până la data de 17 aprilie 2009, în concordanţă cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, J. Of. CE, L, 294, 10.11.2001, P. 1 şi ale Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE), Jurnalul Oficial CE, L, 207, 18.08.2003, P. 1

52

Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de judecătoruldelegat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate. Judecătorul-delegat, ulterior verificării legalităţii transferului, pronunţă o încheiere ce atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3-5 din lege şi a celor prevăzute de art. 8 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001. Ulterior radierii societăţii europene transferate, oficiul registrului comerţului va comunica Jurnalului Uniunii Europene, pe cheltuiala societăţii, un anunţ privind radierea societăţii din registrul comerţului din România ca urmare a transferului sediului acestuia într-un alt stat membru. 2. Grupurile europene de interes economic ( G.E.I.E. ) 18 Grupurile europene de interes economic - G.E.I.E., constituite cu respectarea prevederilor prezentului capitol, sunt recunoscute şi pot funcţiona, în condiţiile legii, în România. Grupul european de interes economic este acea asociere dintre doua sau mai multe persoane fizice ori juridice, constituită pentru o perioada determinata sau nedeterminată, în scopul inlesnirii ori dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Pot fi membrii unui grup european de interes economic doar: a) companii sau firme, în sensul art. 165 alin. (2) din versiunea consolidata a Tratatului instituind Comunitatea Europeană, precum şi alte persoane juridice de drept public sau privat, care au fost înfiinţate în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene şi care îşi au sediul social, precum şi centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană; b) persoanele fizice care desfăşoară activităţi industriale, comerciale, meşteşugăreşti sau agricole ori care furnizează servicii profesionale sau de alta natura pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană. Grupul european de interes economic trebuie sa fie alcătuit din minimum: a) doua companii, firme sau alte persoane juridice, ale căror centre principale de conducere şi de gestiune a activităţii statutare sunt situate în state membre diferite; 18

Conf. Cap. 2 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003

53

b) doua persoane fizice, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară activitatea principala în state membre diferite, sau c) o companie, firma sau alta persoana juridică, în sensul menţionat la alin. (2) lit. a), al carei centru principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare se găseşte într-un stat membru, şi o persoana fizica, din rândul celor menţionate la alin. (2) lit. b), care îşi desfăşoară activitatea principala într-un alt stat membru. Grupul european de interes economic se constituie în baza unui contract de asociere, denumit act constitutiv, şi se înregistrează în registrul special desemnat în acest scop de statul membru pe teritoriul căruia grupul îşi stabileşte sediul. Actul constitutiv al grupului stabileşte modul de organizare a grupului şi trebuie sa cuprindă următoarele menţiuni obligatorii: a) denumirea grupului, precedată sau succedata de expresia "Grup European de Interes Economic", sau de initialele "G.E.I.E.", dacă aceste expresii sau iniţiale nu constituie deja o parte a denumirii; b) sediul grupului; c) obiectul de activitate al grupului; d) numele/denumirea, firma, forma juridică, domiciliul/sediul şi, dacă este cazul, codul de înregistrare şi locul înmatriculării fiecărui membru al grupului; e) perioada pe care va funcţiona grupul, cu excepţia cazului când aceasta este nedeterminată. Grupurile europene de interes economic pot infiinta în România filiale, precum şi sucursale, reprezentante şi alte unităţi fără personalitate juridică. Înfiinţarea de sucursale sau filiale în România va fi supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru grupurile de interes economic romane. Grupurile europene de interes economic nu sunt supuse autorizării prevăzute de Decretullege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentantelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, cu modificările şi completările ulterioare. Toate aceste formalităţi se vor face la oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei sau filialei. Dacă un grup european de interes economic înfiinţează mai multe sucursale în România, documentele de constituire şi alte acte ale aceluiaşi grup european, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una dintre sucursale. Reprezentantul sau reprezentanţii sucursalei unui grup european de interes economic răspund individual sau solidar, după caz, fata de grup sau fata de terţi, pentru încălcarea dispoziţiilor legale reglementand grupurile de interes economic, pentru nerespectarea prevederilor actului constitutiv, fie pentru culpe în activitatea desfasurata, care au produs prejudicii grupului.

54

În cazul în care mai mulţi reprezentanţi pot fi ţinuţi responsabili pentru aceleaşi fapte, tribunalul va stabili contribuţia fiecăruia la repararea prejudiciului. Veniturile anuale ale sucursalei unui grup european de interes economic se impozitează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 24/1996 privind impozitul pe venitul reprezentantelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, aprobată şi modificată prin Legea nr. 29/1997, cu modificările ulterioare.

Teme de control: 1. Care sunt normele care constituie legislaţia secundară comunitară ? 2. Care este noua definiţie europeană a IMM-urilor ? 3. Cum este definită o microîntreprindere europeană ? 4. Ce reprezintă o întreprindere parteneră ? 5. Cum este definită, în spaţiul comunitar, o întreprindere mică ? 6. Cum este definită, în spaţiul comunitar, o întreprindere mijlocie ? 7. Ce reprezintă un Grup european de interes economic ( GEIE ) ? Bibliografie de referinţă Obligatorie 1. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2; TITLUL V. Opţională 3. MĂNDOIU Nicolae, Societăţi comerciale. Grupuri de interes economic. Întreprinderi individuale şi familiale, Editura Con Fisc, Bucureşti, 2008, p. 220 – 225.

55

MODULUL V CONTRACTE COMERCIALE ÎN RELAŢIILE DE AFACERI. 1. Consideratii generale privind contractele comerciale În dreptul civil obligaţiile iau naştere atât din acte juridice, cât şi din fapte juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligaţii. Cel mai important izvor voluntar de obligaţii este contractul (convenţia). La fel ca în dreptul civil, şi în dreptul comercial încheierea contractelor are la bază principiul libertăţii contractuale sau al autonomiei de voinţă. Părţile îşi manifestă liber voinţa în ce priveşte încheierea, modificarea, transmiterea şi stingerea unor drepturi şi obligaţii. Părţile contractului comercial sunt libere să aleagă cu cine contractează şi care este întinderea drepturilor şi obligaţiilor. Contractul, respectiv acordul de vointa al partilor trebuie sa îndeplineasca conditiile prevazute de C. civ.,

19

dobândind însa natura juridica de contract comercial, datorita faptului ca

obiectul pe care îl trateaza este comercial. Codul comercial, în enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operatii pe care le considera comerciale se refera si la anumite contracte (art. 374-490).

Pentru constituirea lor, este

însa nevoie sa se recurga la codul civil, condul comercial precizând ca unde codul comercial nu dispune, se aplica Codul civil În concluzie, în materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substantial este de drept comercial. Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, îsi gasesc explicatia în incompatibilitatea acestora comertului. Cu titlu, de exemplu, contractele de

cu functia economica a

vânzare-cumparare, mandat sau comision.

Aceste contracte civile pot sa îndeplineasca si una din functiile economice ale comertului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost însa necesar ca regulile sale originare sa se modifice pentru ca activitatea contractuala sa devina compatibila cu functia economica a comertului, Condiţiile esenţiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleaşi cu ale contractelor civile:

19

56

1.

capacitatea de a contracta;

2.

consimţământul valabil al părţii care se obligă;

3.

un obiecte determinat;

4.

cauză licită.

art. 942-969 C. civ

Realizarea acordului de voinţă are loc atunci când oferta de a contracta se întâlneşte cu acceptarea ofertei. Oferta de a contracta este propunerea unei persoane făcută altei persoane de a încheia un anumit contract. Acceptarea ofertei este exprimarea de către destinatarul ei a acordului de voinţă cu privire la propunerea făcută. Acceptarea poate fi necondiţionată sau precedată de o negociere a ofertei. În dreptul comercial tăcerea nu are valoare de acceptare, nici pentru ofertă şi nici pentru contraofertă. Oferta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: – să fie fermă. Odată făcută comerciantul nu trebuie s-o modifice sau s-o retracteze. Ea reprezintă un angajament juridic care îl obligă pe ofertant; – să fie precisă şi completă, adică să cuprindă toate condiţiile în care înţelege să contracteze; – să fie neechivocă, adică să rezulte cu claritate că doreşte să contracteze. Astfel, un sondaj de piaţă nu este o ofertă de a contracta din partea celui care îl realizează şi nici o acceptare din partea respondentului.

Consideratii generale privind contractele comerciale Drepturi si obligatii in contractele comerciale In privinta incheierii contractelor comerciale, partile isi manifesta liber vointa in sensul nasterii, modificarii, transmiterii sau stingerii unor drepturi sau obligatii. Asadar, orice persoana fizica sau juridica isi poate manifesta vointa in sensul incheierii unor contracte comerciale potrivit intereselor sale si, bineinteles, tinand cont de dispozitiile legale care privesc ordinea publica si bunele moravuri. Orice contract se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa al partilor, indiferent de forma de manifestare a vointei partilor contractante, insa contractul comercial se incheie, de regula, in forma scrisa, dar si verbal, telefonic etc. Numai in mod exceptional, legea comerciala impune incheierea contractului in forma scrisa in cazul contractului de societate in participatie, contractului de garantie reala imobiliara, contractului de consignatie etc. PRETUL IN OBLIGATIILE COMERCIALE. Pretul este un element esential al oricarui contract, inclusiv al contractelor comerciale. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie determinat sau determinabil si sa fie real. Daca la incheierea contractelor comerciale, partile nu au stabilit pretul, ci au avut in vedere adevaratul pret sau pretul curent, acesta va fi pretul din listele bursei sau mercurialelor de la locul unde s-a incheiat contractul, respectiv ale locului cel mai apropiat.

57

MONEDA DE PLATA A PRETULUI. Potrivit Codului Comercial, in cazul in care moneda prevazuta in contract nu are curs legal sau comercial in tara si cand cursul ei nu a fost determinat de partile contractului, plata va putea fi facuta in moneda tarii, la cursul de schimb din momentul scadentei si la locul platii. Cursul de schimb al leului se determina zilnic pe piata interbancara, cu respectarea procedurii stabilite de Banca Nationala a Romaniei. Pe teritoriul Romaniei, incasarile si platile intre rezidenti se realizeaza in moneda nationala, insa nici o reglementare nu interzice stabilirea pretului in moneda straina. LOCUL EXECUTARII OBLIGATIILOR COMERCIALE. Orice obligatie comerciala trebuie sa fie executata in locul aratat in contract sau in locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentia partilor contractante. Asadar, locul executarii obligatiilor comerciale poate fi prevazut in mod expres de parti in contractul pe care il incheie sau poate fi determinat in mod tacit. In situatia in care locul executarii nu este stabilit expres in contract si nici nu rezulta tacit din natura operatiunii sau intentia partilor contractante, Codul Comercial prevede ca obligatiile comerciale sa fie executate la locul unde debitorul isi avea sediul sau comercial ori cel putin domiciliul sau resedinta la data incheierii contractului. Daca urmeaza a se preda un lucru determinat, care dupa cunostinta partilor se gasea intralta parte in momentul formarii contractului, atunci predarea se va face in acel loc. REGIMUL JURIDIC AL DOBANZILOR. In obligatiile comerciale in cazul intarzierii in executarea unei obligatii banesti, debitorul datoreaza dobanzi. Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile. In cazul obligatiilor comerciale avand ca obiect sume de bani, debitorul se afla de drept in intarziere din momentul cand obligatia devine exigibila, cu alte cuvinte dobanzile legale curg de la data scadentei obligatiei. Dobanzile pentru datoriile comerciale curg de drept de la scadenta, chiar daca nu au fost stabilite prin contract scris intre parti. CUANTUMUL DOBANZII COMERCIALE. Dobanda este reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit ordonantei, partile sunt libere sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea in plata unei obligatii banesti. In situatia in care partile nu au prevazut in contract cuantumul dobanzii se va plati dobanda legala. CO-DEBITORII. In obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar, afara de stipulatie contrara. In aceasta situatie, legea institue o prezumtie de solidaritate a codebitorilor, fiecare debitor este tinut de intreaga datorie, neputand pretinde creditorului sa primeasca o plata partiala, iar creditorul poate urmari pe oricare dintre debitori. In cazul in care unul dintre debitori este insolvabil, executarea obligatiei va putea fi realizata prin urmarirea celorlalti debitori.

58

DOBANDA LA DOBANDA. Potrivit Ordonantei Guvernului nr. 9/2000, plata anticipata a dobanzilor se poate efectua pe cel mult sase luni. Dobanda incasata ramane bine dobandita creditorului, indiferent de variatiile ulterioare. In principiu, dobanda se calculeaza numai asupra cuantumului sumei imprumutate. Legea admite insa ca dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi, in temeiul unei conventii speciale in acest sens, dupa scadenta lor, dar numai pentru dobanzi datorate pe cel putin un an Solutionarea litigiilor. Solutionarea litigiilor contractuale se poate realize prin următoarele căi: 2. pe cale amiabilă ( înţelegerea între părţi) 3. pe calea medierii In baza articolului 4 lit. i din Legea nr. 335/2007, a camerelor de comert din Romania , articolului 62 din Statutul CCIB si articolului 22 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, Colegiul de Conducere al CCIB a decis, in sedinta sa din 21 octombrie 2009, sa infiinteze Centrul de Mediere, structura fara personalitate juridica a Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti. 20 Centrul de Mediere are sediul la Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti si functioneaza in cadrul Directiei Relatii Publice, Juridic si Produse Camerale, iar CCIB asigura spatiul, personalul necesar secretariatului tehnic si celelalte conditii necesare desfasurarii activitatii acestei structuri. In cadrul aceleasi sedinte s-a aprobat, de asemenea, Regulamentul de organizare si functionare al Centrului de Mediere al CCIB, precum si infiintarea unui Consiliu Consultativ, care va coordona activitatea Centrului de Mediere, compus din 6 persoane nominalizate de Colegiul de Conducere al CCIB. Centrul de Mediere al CCIB pune astfel la dispozitia intreprinzatorilor o modalitate de rezolvare amiabila a diferendelor ivite in relatiile de afaceri, interne sau internationale, dar si a conflictelor civile si comerciale, prin procedura medierii, cu respectarea Directivei (IP/08/628) privind medierea în dreptul civil şi dreptul comercial adoptată de Parlamentul Eu în 2008, a Codului de etica al CCIB, a Codului de etica si deontologie profesionala al mediatorilor autorizati. 4. la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. 5. la instanţa judecătorească competentă ( Ex.: Judecatoria – Instanţa civilă – Secţia comercială) 20

Centrul de Mediere al Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti modalitate moderna si rapida de solutionare a conflictelor, http://www.cmediere.ro/index.php?act=show&id=403&mid=6&smid=31

59

CONTRACTE COMERCIALE 1. Contract de SOCIETATE 2. Contract de COMODAT ( spatii, echipamente, autovehicul) 3. Contract de INCHIRIERE COMERCIALA 4. Contract de CONCESIUNE 5. Contract de ADMINISTRARE 6. Contract de MANAGEMENT 7. Contract de ASISTENTA ECONOMICO-FINANCIARA 8. Contract de ASISTENTA JURIDICA 9. Contract de CONSULTANTA 10. Contract de CONFIDENTIALITATE 11. Contract de ASOCIERE IN PARTICIPATIUNE 12. Contract de MANDAT 13. Contract de INTERMEDIERE 14. Contract de COMISION 15. Contract de CESIUNE 16. Contract de CESIUNE BREVET DE INVENTIE 17. Contract de CESIUNE CREANTA 18. Contract de CESIUNE DREPTURI DE AUTOR 19. Contract de AGENTIE COMERCIALA 20. Contract de LEASING (pentru inchiriere echipament) 21. Contract de LEASING IMOBILIAR 22. Contract de LEASING FINANCIAR 23. Contract de LEASING OPERAŢIONAL 24. Contract de FRANCHISA 25. Contract de KNOW - HOW 26. Contract de LICENTA 27. Contract de LICENTA DE KNOW-HOW 28. Contract de GAJ 29. Contract de PRESTARI SERVICII 30. Contract de MECENAT 31. Contract de CONT CURENT 32. Contract de FINANTARE 33. Contract de REFINANTARE

60

34. Contract de GARANTIE REALA MOBILIARA 35. Contract de ASIGURARE 36. Contract de REASIGURARE 37. Contract de NAVLOSIRE 38. Contract de TRANSPORT DE MARFURI 39. Contract de TRANSPORT DE PERSOANE ( pe caile de comunicatii: aeriene, ferate, navale, sau rutiere)

Structura unui CONTRACT DE PRESTARI SERVICII 1. PARTILE CONTRACTANTE 2. OBIECTUL CONTRACTULUI 3. DURATA CONTRACTULUI 4. ONORARIUL CUVENIT 5. MODALITATI DE PLATA 6. TERMENUL DE EXECUTARE A SERVICIILOR 7. OBLIGATIILE PARTILOR 8. COMUNICARI / NOTIFICARI 9. RASPUNDEREA CONTRACTUALA 10. FORTA MAJORA 11. INCETAREA CONTRACTULUI 12. CLAUZA DE ADAPTARE A CONTRACTULUI 13. LITIGII 14. CLAUZE FINALE

PRESTATOR, Semnătura

CLIENT, Semnătura

Data …………………

61

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE COMERCIALA Notiunea contractului de vânzare-cumparare comerciala Este contractul prin care vânzătorul (comerciant) se obligă să transmită proprietatea către cumpărător contra unei sume de bani ce constituie preţul. Din punct de vedere economic, vânzarea este o varianta mai evoluata a schimbului, în care îsi are originea. Datorita importantei sale pentru activitatea comerciala, contractul de vânzare comparare comerciala face obiectul unei reglementari legale speciale, sediul materiei acestui contract regasindu-se numai în parte în Codul comercial, regulile generale fiind cuprinse în Codul civil, Cartea a III-a, Titlul V (art. 1294-1404). Distinct de regulile aplicabile oricarui contract de vânzare-cumparare comerciala, unele legi speciale reglementeaza si reguli specifice privind anumite vânzari. În concluzie, contractul de vânzare-cumparare comerciala este supus unei duble subordonari legale, civila si comerciala, dupa principiul instituit de art. 1 C.com. Codul comercial nu ofera o definitie a contractului de vânzare-cumparare comerciala, astfel ca, apelând la Codul civil (art. 1294 C.civ.), vom defini contractul de vânzare-cumparare comerciala ca un contract prin care o parte (vânzatorul) se obliga sa transmita dreptul de proprietate asupra unui bun catre cealalta parte (cumparatorul), care se obliga în schimb sa plateasca vânzatorului o suma de bani drept pret, adaugând la aceasta elementul de comercialitate prevazut de art. 3 C.com., si anume intentia de revânzare si obtinerea de profit. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumparare comerciala

( Trăsături)

: a) este bilateral (sinalagmatic) (dă naştere la drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi); b) este oneros deoarece ambele părţi urmăresc un folos patrimonial; c) este comutativ deoarece întinderea drepturilor şi obligaţiilor este cunoscută la momentul încheierii contractului; d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vânzător la cumpărător; e) este consensual deoarece se încheie prin simplul acord de voinţă. Vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin încheierea sa da nastere la obligatii reciproce între partile contractante.

62

Vânzatorul are obligatiile : 1. sa predea efectiv marfa vânduta; 2. sa-l asigure pe cumparator de conformitatea marfii predate cu clauzele contractuale si 3. sa-i predea vânzatorului documentatia tehnica (pentru bunuri de folosinta îndelungata) Cumparatorul are doua obligatii: 1. plata pretului si 2. luarea în primire a lucrului vândut. Vânzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent în schimbul prestatiei la care se obliga. Vânzatorul urmareste sa primeasca pretul, iar cumparatorul urmarste sa primeasca bunul cumparat în schimbul pretului stabilit. Vânzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si întinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti din momentul încheierii contractului si nu depind, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de câstig si pierdere pentru ambele parti contractante. Vânzarea este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu), fara îndeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului (marfii) vândut si a pretului în momentul încheierii contractului (,,vinderea este perfecta.îndata ce partile s-au învoit. ( art. 1295 C. civ.). Prin exceptie de la principiul consensualismului, în cazurile special prevazute de lege vânzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile indiferent ca sunt situate în intravilanul ori extravilanul localitatilor pot fi înstrainate (dobândite) prin acte juridice între vii, sub sanctiunea nulitatii absolute (virtuale), numai daca actul a fost încheiat în forma autentica (art. 46 alin. 1 din Legea nr. 18/1991). Notiunea de ,,înstrainare (a terenurilor) vizeaza transmiterea proprietatii. Astfel fiind, pentru constituirea sau transmiterea dezmembramintelor dreptului de proprietate (uzul; uzufructul; dreptul de abitatie; dreptul de servitute; dreptul de superficie) nu se cere respectarea formei autentice. Forma autentica nu este ceruta nici în cazul înstrainarii dreptului de proprietate asupra constructiilor

care

nu

au

fost

scoase

niciodata

din

circuitul

civil

general.

Daca înstrainarea are ca obiect o constructie cu terenul aferent, dar contractul nu a fost autentificat, cumparatorul dobândeste numai un drept de superficie (drept de proprietate asupra constructiei si un drept de folosinta asupra terenului), în privinta proprietatii terenului actul valorând numai ca un antecontract de vânzare-cumparare.

63

Vânzarea este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui. Aceasta înseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si independent de predarea lucrului vândut si de plata pretului, se produce nu numai încheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator. Pentru a fi translativ de proprietate, un contract de vânzare-cumparare trebuie sa îndeplineasca mai multe conditii: - obiectul contractului sa-l formeze bunuri individual determinate (res certa), pentru ca în cazul unor bunuri determinate numai generic (res genera), dreptul de proprietate se transfera în momentul individualizarii bunului; - vânzatorul sa fie proprietarul lucrului vândut Contractul de mandat Se asemănă cu mandatul civil şi îi sunt aplicabile principiile generale ale acestuia, având însă şi norme speciale în art. 374-391 din Codul comercial. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către mandatar pe seama şi pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune gratuit – art. 374 din Codul comercial. Se deosebeşte de mandatul civil prin: 1) obiectul său care îl constituie încheierea de acte juridice care au natura de fapte de comerţ; 2) caracterul oneros al acestui contract care este prezumat; 3) conferă o mai mare libertate mandatarului decât a celui din mandatul civil. Contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fără reprezentare. Contractul de comision Contractul de comision este contractul prin care comisionarul se obligă, pe baza împuternicii date de comitent, să încheie acte de comerţ în nume propriu pe seama comitentului, urmând să primească o plată numită comision. Contractul de consignaţie Art.1 din Legea nr. 178/1934 îl defineşte ca fiind „convenţia prin care una din părţi, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului”. Contractul de consignaţie, aşa cum se va arăta, are şi caracteristicile sale proprii, fapt pentru care este un contract comercial de sine stătător, adică un contract din categoria contractelor numite. Contractul de report Potrivit art. 74 din Codul comercial, acesta „constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultana cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie.

64

Contractul de cont curent Este contractul prin care părţile se înţeleg ca decontarea prestaţiilor lor reciproce să nu se facă după fiecare operaţiune, ci la un anumit termen prin achitarea soldului de către partea debitoare. Nu este un contract de creditare. În lipsa unor termene stipulate în mod expres, data scadenţei va fi considerată data de 31 decembrie a fiecărui an (art. 372 alin. 1 Cod comercial). Contractul de leasing Leasingul este definit de Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 (republicată a M.Of. nr. 9/12.01.2000 - actualizata pana la 24.04.2009) ca fiind „operaţiunea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părţi denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale”. Utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract. Contractul de franciză Franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu. 21 Contractul de licenţă Contractul de licenţa este convenţia între doua persoane prin care una, numita titular, se angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate. Contractul de forfetare În înţelesul legii, mecanismele de mobilizare a creanţelor, prevăzute la alin. (1) lit. d), se definesc astfel: Forfetarea este contractul prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi vinde

21

Art. 1 al O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciză, modificată şi completată prin Legea nr.79/1998.

65

creanţele pe care le are asupra unui cumpărător sau beneficiar unei societăţi bancare sau unei instituţii financiare specializate, contra unei taxe de forfetare. 22 Contractul de factoring - factoringul este contractul încheiat între o parte, denumita aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi. Aderentul urmăreşte să-şi încaseze preţul facturilor înainte de termenul de scandenţă, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans. În activitatea de factoring ia partea şi beneficiarul (clientul) care va notificat că trebuie să plătească factura la scadenţă factorului. Teme de control: 1. Care sunt condiţiile esenţiale pentru formarea contractelor comerciale ? 2. Ce înţeles are tăcerea în dreptul comercial ? 3. Când se realizează acordul de voinţă într-un contract comercial ? 4. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o ofertă ? 5. Care sunt căile de soluţionare a litigiilor contractuale ? 6. Numiţi 5 tipuri de contracte referitoare la finanţe. Bibliografie de referinţă Obligatorie 1. Legea - cadru a descentralizării, nr. 195 / 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006 2. Hotărârea Guvernului nr. 139 / 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 132 din 20 februarie 2008 Opţională 3. Alexandru, I., Cărăuşan, M., Bucur, S., Drept Administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005,

22

Legea nr. 469 din 9 iulie 2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale ( MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 19 iulie 2002 )

66

Modulul VI. PARTENERIATUL PUBLIC-PRIVAT ( PPP ) .

Actorii implicaţi în procesul elaborării şi implementării strategiilor de dezvoltare locală sustenabilă sunt administraţia publică locală, comunitatea locală şi firmele private (la nivel naţional). Implementarea cu succes a proiectelor de dezvoltare comunitară presupune parteneriatul între public şi privat, un rol aparte îl are însă administraţia publică locală, care participă atât în faza de elaborare cât şi în cea de implementare a iniţiativelor de dezvoltare locală. În prezent, sediul materiei îl constituie Legea privind parteneriatul public-privat, nr.178/2010 şi H.G. nr. 1239 / 2010 – privind normele de aplicare a acesteia. Prin acestea se reglementează modul de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat ( PPP ) ce are ca obiectiv public proiectarea, finanţarea, construcţia, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreţinerea, dezvoltarea şi transferul unui bun sau serviciu public, după caz. De-a lungul timpului (după 1989) reglementările juridice includeau acest tip de parteneriat (sub o formă simplă), dar, ele nu erau atât de dezvoltate în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat şi modalităţile de realizare ale acestuia, nu exista o asemenea „explozie” a proiectelor la nivel local, regional şi european. Parteneriatul public-privat în domeniul dezvoltării durabile, reprezintă un instrument important în dinamica proiectelor urbane. Rolul administraţiei publice este să asigure planificarea fizică, să urmeze procedurile legale şi să angajeze managementul terenurilor, inclusiv să procedeze la achiziţionarea de terenuri. De asemenea, administraţia publică este responsabilă cu realizarea infrastructurii şi finanţarea unor activităţi, sectorul privat având menirea contractării lucrărilor în infrastructura urbană, locuinţe, utilităţi publice ş.a. Parteneriatul public – privat trebuie să reprezinte în mod real o cooperare între persoane şi organizaţii în sectoarele „public – privat” cu scopul unui beneficiu comun. În cadrul acestei cooperări, riscurile, costurile şi profiturile sunt distribuite proporţional între parteneri. Necesitatea acestui parteneriat rezidă şi din proiectele legate de nevoile oraşelor care sunt foarte costisitoare, complexe şi de lungă durată, astfel că nici administraţia şi nici sectorul privat, nu pot face faţă singuri volumului de investiţii, deşi investiţiile sunt necesare pentru îmbunătăţirea şi/sau menţinerea calităţii vieţii şi dezvoltării durabile a unui oraş.

67

De exemplu, în construcţia de locuinţe (subvenţionate sau nesubvenţionate) sau de birouri, aceste investiţii, pentru edilii unui oraş - contribuie la satisfacerea nevoilor membrilor colectivităţii locale, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi pentru viabilitatea economică a oraşului iar pentru agentul privat - generează profituri. Ambele părţi se vor axa pe interesele comune şi nu pe cele divergente. Părţile partenere, implicate în proiect, aduc resursele necesare astfel: Sectorul public = subvenţii, investiţii de capital în infrastructuri,

transport, terenuri,

legislaţie, împrumuturi, garanţii. Sectorul privat = capital de investiţii, împrumuturi, ipoteci, cunoştinţe în managementul proiectului; ONG – urile = investiţii de capital, chirii, cunoştinţe, abilitatea de a mobiliza mai mulţi actori în realizarea proiectului. Principiile de bază ale parteneriatului public-privat sunt: a) nediscriminarea - asigurarea condiţiilor de manifestare a concurenţei reale pentru ca orice operator economic, indiferent de naţionalitate, să poată participa la procedura de încheiere a contractului de parteneriat public-privat şi să aibă şansa de a deveni contractant; b) tratamentul egal - stabilirea şi aplicarea oricând pe parcursul procedurii de încheiere a contractului de parteneriat public-privat de reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a participa la procedura de atribuire şi de a deveni contractant; c) transparenţa - aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor informaţiilor referitoare la aplicarea procedurilor de încheiere a contractului de parteneriat public-privat; d) proporţionalitatea - asigurarea corelaţiei juste între scopul urmărit de partenerul public, obiectul contractului de parteneriat public-privat şi cerinţele solicitate, în sensul existenţei echilibrului între obiectivul urmărit a se realiza prin contractul de parteneriat public-privat şi cerinţele reale, între cerinţele reale şi condiţiile impuse investitorului privat, precum şi între criteriile de selecţie şi clauzele contractuale; e) eficienţa utilizării fondurilor - aplicarea procedurilor de încheiere a contractelor de parteneriat public-privat şi utilizarea de criterii trebuie să reflecte avantajele de natură economică ale ofertelor în vederea obţinerii rezultatului urmărit, luând în considerare şi efectele concrete preconizate a se obţine în domeniul social şi în cel al protecţiei mediului şi promovării dezvoltării durabile;

68

f) asumarea răspunderii - determinarea clară a sarcinilor, responsabilităţilor părţilor implicate în procesul de încheiere a contractelor de parteneriat public-privat, urmărindu-se asigurarea profesionalismului, imparţialităţii, independenţei deciziilor adoptate pe parcursul derulării acestui proces. Proiectul de parteneriat public-privat are în vedere următoarele: a) cooperarea dintre partenerul public şi partenerul privat; b) modul de finanţare a proiectului de parteneriat public-privat este privat; c) în cazul unui proiect public-privat, rolul partenerilor este de a finanţa şi de a pune în aplicare obiectivele de interes public, precum şi de a respecta prevederile contractului de parteneriat publicprivat; d) alocarea riscurilor unui proiect de parteneriat public-privat se face în mod proporţional şi echitabil între partenerul public şi cel privat. În cazul parteneriatului

dezvoltării locale

se precizează elementele de responsabilitate şi

împuternicire ale actorilor, structura şi criterii de bază funcţionării acestuia, obiective, sarcini, criterii de performanţă în dezvoltarea locală. Parteneriatul public-privat a devenit astfel una din mizele majore ale gestiunii publice în lume pentru începutul celui de-al treilea mileniu. Elementele de bază ale unui proiect de parteneriat public-privat sunt, după caz: a) iniţierea; b) finanţarea; c) proiectarea; d) construirea/realizarea; e) reabilitarea/modernizarea; f) întreţinerea, managementul/operarea; g) derularea de operaţiuni comerciale; h) transferul proiectului către partenerul public la finalizarea acestuia. 1. Implicarea comunităţii în producerea bunăstării colective Parteneriatul public privat atât din perspectiva misiuni, cat si e eficientei rezultatelor este bazata in mare parte pe o noua abordare a rolului statului in producerea bunăstării colective, dezechilibrele bugetelor au făcut din dezvoltarea parteneriatelor o principală sursă de finanţarea în ceea ce priveşte investiţiile şi dezvoltarea, implementarea furnizării de servicii competitive.

69

In statele moderne producerea bunăstării se realizează pe trei cai complementare:  efortul individual;  statul bunăstării;  dezvoltarea comunitară. Prin efortul sau individual, membrii comunităţii obţin cea mai mare parte a resurselor necesare propriei bunăstări individuale. Principiul moral al societăţii moderne este responsabilitatea pentru propria bunăstare, efortul pentru obţinea resurselor pe piaţa economica. Economia de piaţă are propriile limite in producerea bunăstării colective pe de o parte ea produce intr-un mod inegal (nu toţi membrii comunităţii au acces în mod egal la bunuri şi servicii – ne referim la standardul minim) bunurile si serviciile de interes public, are o capacitate limitata de control. Dezvoltarea comunitara se bazează pe ideea că însăşi comunitatea este potenţial o sursa extrem de importanta de producere a bunăstării datorita capacităţilor comunităţilor de a identifica resursele proprii si de a le mobiliza, canalizându-le într-un proces colectiv de rezolvare a propriilor probleme. Producerea bunastarii colective poate fi realizată prin: - programe de reabilitare a conditiilor economice ale comunitatii

(

parteneriatul public-privat reprezintă o opţiune viabilă în condiţiile economice din prezent) şi prin - mobilizarea unor resurse colective comunitare necesare dezvoltării bunăstării. Pe fundalul sporirii riscurilor sociale si a capacităţii limitata de intervenţie a statului în soluţionarea problemelor sociale, programele de dezvoltare comunitara, beneficiind de iniţiativa locala si mobilizând combinat resurse naţionale şi locale, oferă o abordare complementara absolut necesara. Orice comunitate deţine

resurse importante, a căror utilizare oferă posibilitatea

soluţionării eficiente a unei game largi de probleme comunitare: Principalii Parteneri in parteneriatele public - private  sectorul public, reprezentat printr-o autoritate a administraţiei publice, care contribuie in realizarea parteneriatului prin: subvenţii, investiţii, terenuri (transfer de proprietate, concesionare), legislaţie (planificare fizica, expropriere), împrumuturi;  sectorul privat, inclusiv si sectorul neguvernamental (ONG-urile), care contribuie la realizarea parteneriatului prin cunoştinţe manageriale, investiţii de capital, chirii, abilitatea de a mobiliza anumiţi actori.

70

Deşi parteneriatele pot fi înfiinţate de către oricine din cadrul comunităţii, administraţia publica locala va avea întotdeauna un rol important in organizarea si activitatea lor. Ideea principala a parteneriatului public privat pentru administraţia publica este ca ea rămâne pe poziţia de conducere si control, de reprezentanta si protejare a interesului general, in timp ce cedează gestionarea si livrarea efectiva a serviciului public celor ce o pot face mai bine si mai eficient. Parteneriatele intre sectorul public si privat evidenţiază mediul social, politic si de afaceri din cadrul comunităţii cu următoarele trăsături caracteristice:  una sau mai multe autorităţi publice implicate;  unul sau mai mulţi parteneri implicaţi;  partenerii lucrează împreună pentru realizarea unui obiectiv comun;  colaborarea se realizează intr-un cadru organizaţional realizat de părţile implicate;  fiecare parte îşi păstrează propria identitate;  părţile implicate participa cu resurse proprii;  părţile îşi asuma riscurile proiectului si împart profiturile, in concordanta cu participarea fiecăruia. Tipologia parteneriatelor public – private  astfel considerând existenta personalităţii juridice, parteneriatele pot avea un caracter formal sau informal.  un alt criteriu pentru clasificarea parteneriatelor este tipul obiectivului urmărit, astfel, pot fi întâlnite parteneriate de reprezentare prin federaţii, uniuni, consilii, alianţe, forumuri, coaliţii, etc. create pentru participarea la

planificarea politicilor, relaţiile de acest fel au un caracter

predominant consultativ. Avantajul acestui tip de parteneriat consta in facilitarea comunicării intre liderii din sectorul public si privat, asigurarea unei surse de consultanta pentru sectorul public asupra aspectelor tehnice ale dezvoltării.  Parteneriatele operaţionale presupun existenta unor proiecte concrete ca motiv al asocierii si are drept scop dezvoltarea diverselor forme alternative de servicii. Parteneriatele bazate pe proiecte sunt create pentru a îndeplini obiective specifice sau pentru a supraveghea implementarea unui proiect anume, axat pe o singură problemă. Domeniile de interes ale parteneriatului public privat acoperă arii extinse si creează posibilitatea rezolvării unor probleme pe care comunităţile urbane sau rurale le resimt in mod acut in toate aspectele vieţii cotidiene.

71

Datorita multitudinii de forme existente, alegerea unui anumit tip de parteneriat trebuie sa tina cont de câteva aspecte considerate extrem de importante:  natura parteneriatului;  mediul politic;  obiectivele administraţiei centrale sau locale privitor la asumarea responsabilităţilor, a riscurilor si a constrângerilor pe care este pregătit sa le accepte, constrângerile de piaţă existente in sectorul privat;  mărimea, durata si intensitatea constrângerilor bugetare. Indiferent de forma parteneriatului, entitatea publica va deţine întotdeauna responsabilitatea fixării regulilor si garantării respectării acestora, cooperarea in cadrul parteneriatelor are doua dimensiuni:  dimensiune politica, in care sunt articulate scopurile colectivităţii,  dimensiunea operaţională, în care se da curs acestor scopuri. Scopul parteneriatului public- privat este de a lega aceste dimensiuni astfel, încât participanţii sa contribuie la beneficiul colectivităţii, promovându-şi in acelaşi timp propriile interese individuale sau organizaţionale. Din aceasta perspectiva,

drept punct de pornire al unui PPP va fi

determinarea

oportunităţilor unei astfel de colaborări. În procesul de analiză a potenţialului parteneriat public privat, variabila cea mai importanta se refera la politica administraţiei locale cu privire la prestarea serviciilor, in general, si parteneriat public - privat, in special dat fiind ca anumite servicii pot fi împrumutate mult mai uşor parteneriatului public - privat decât altele, iar unele vor genera o complexitate de probleme de natura diversa. Astfel, autoritatea locala poate lua in calcul parteneriatul cu sectorul privat in cazul in care exista următoarele circumstanţe:  serviciul sau proiectul nu poate fi acoperit financiar doar de catre administraţia locala;  partenerul privat poate spori calitatea serviciului in comparaţie cu posibilităţile guvernului local;  exista un suport din partea utilizatorilor de servicii pentru implicarea partenerilor privaţi;  exista oportunităţi de concurenta printre potenţialii partenerii privaţi;  nu exista restricţii regulatorii sau legislative cu privire la implicarea partenerului privat in prestarea serviciilor sau a proiectului;  rezultatul prestării serviciului poate fi măsurat si estimat destul de uşor;  proiectul sau serviciul oferă oportunităţi pentru inovaţii, dezvoltarea economica.

72

exista oportunităţi de a spori

Conţinutul politicii formale cu privire la parteneriatul public privat

va varia de la o

administraţie locala la alta, dar punctul comun este ca aceste variabile vor solicita instituţiei publice sa revadă mecanismele existente de prestare a serviciilor, sa se asigure ca parteneriatul public privat

are un “loc” in cadrul noilor proceduri elaborate, in scopul asigurării

faptului ca

aranjamentele PPP sunt realizate intr-o maniera corecta si transparenta, minimalizând riscurile pentru administraţia locala si protejând interesul public. Etapele procesului de stabilire a parteneriatului. Etapa 1 – Evaluarea oportunităţilor parteneriatului public privat. La aceasta etapa, administraţia publica evaluează si identifica serviciile publice existente sau alte noi servicii care sunt potrivite pentru un parteneriat public privat, in conformitate cu politicile si criteriile guvernului, inclusiv administraţiei publice locale. Etapa 2 – Pregătirea pentru prestarea serviciilor sau a proiectului prin intermediul parteneriatului public privat . Etapa a doua implica pregătirea pentru un parteneriat de succes. Activităţile vor include definirea clara si specifica a serviciului ce urmează a fi prestat, stabilirea criteriilor si metodelor de selectare a partenerului privat, definirea si determinarea criteriilor de evaluare si stabilirea strategiei de comunicare sau implicare publica. Etapa 3 – Selectarea partenerului, guvernul local face public invitaţia de a prezenta propuneri, precizând cu foarte mare exactitate care sunt condiţiile de participare la licitaţie,

evaluează

propunerile depuse, selectează propunerea fezabila si candidatul mai potrivit conform criteriilor elaborate anterior. Etapa 4 –Negocierea si semnarea contractului, punem in evidenta condiţiile de reuşita a unui parteneriat public–privat care prezintă procesul de contractare si însuşi contractul. Procesul de contractare trebuie sa înceapă prin definirea unui cadru pentru parteneriatul public-privat si prin definirea contractului. Etapa 5 – Implementarea si monitorizarea contractului, activităţile autorităţii locale includ monitorizarea performanţelor si asigurarea conformării partenerului privat la prevederile contractului. Parteneriatul public privat poate introduce inovaţii cu privire la modul in care prestarea este organizata sau realizata, asigurând îmbunătăţirea a calităţii si eficienţei. Parteneriatul public – privat, concepte Parteneriatul public-privat poate fi integrat mai multor concepte, în funcţie de necesităţile locale, el a început ca o politică izolată privind dezvoltarea infrastructurii, ulterior ajungându-se la aplicarea acestuia pentru dezvoltarea şi implementarea unor servicii / investiţii la nivel local, naţional, regional, internaţional (mai ales în ceea ce priveşte noua politică de mediu).

73

Putem sublinia câteva concepte cu privire la dezvoltarea parteneriatului public-privat:  PPP – soluţie pentru dezvoltare;  PPP – în transporturi;  PPP – privind dezvoltarea antreprenorială;  PPP – soluţie pentru investiţii regionale / naţionale etc. Contractul de parteneriat Contractele de parteneriat public-privat constituie o nouă formă, modernă, de eficientizare economică a domeniului public, în consens cu principiile economiei de piaţă. Una din modalităţile de gestionare eficienta a bunurilor publice, aflate la îndemâna autorităţilor publice o reprezintă contractele de parteneriat public-privat. Parteneriatul public-privat se poate realiza prin diverse tipuri de contracte, în funcţie de nivelul de implicare a investitorului privat şi anume: a) proiectare-construcţie-operare-transfer ( PCOT ); b) construcţie-operare-dezvoltare-transfer ( CODT ); c) construcţie-operare-transfer

( COT

);

d) dezvoltare-întreţinere-operare-transfer ( DIOT ); e) reabilitare-operare-transfer

( ROT

).

Contractul de tip PCOT se aplică în principiu, pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunităţii publice pe care o reprezintă, în condiţii de lipsă de resurse financiare bugetare şi/sau de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip PCOT, părţile au următoarele obligaţii: a) partenerul public identifică şi defineşte proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, face anunţul de intenţie, realizează şi face public documentul ataşat anunţului de intenţie, stabileşte cuantumul, forma şi modalităţile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecţie şi negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepţionează bunul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor legale; b) investitorul privat participă la procedura de selecţie organizată de către partener public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezulta modalităţile prin care se va implica în proiect în fazele de finanţare, proiectare, construcţie şi operare a obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului.

74

Prin contractul de parteneriat public-privat de tip PCOT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terţi a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să îşi recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi să realizeze profit. Nivelurile de tarifare se stabilesc la sfârşitul etapei de negociere prin oferta finală. Contractul de tip CODT se aplică în principiu pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunităţii publice pe care o reprezintă, în condiţii de lipsă de resurse financiare bugetare şi de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip CODT, părţile au următoarele obligaţii: a) partenerul public identifică şi defineşte proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, inclusiv proiectul tehnic, face anunţul de intenţie, realizează şi face public documentul ataşat anunţului de intenţie, stabileşte cuantumul, forma şi modalităţile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecţie şi negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepţionează bunul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului; b) investitorul privat participă la procedura de selecţie organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezulta modalităţile prin care se va implica în proiect în fazele de finanţare, construcţie, dezvoltare sau modernizare, operare şi întreţinere a obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului. Prin contractul de parteneriat public-privat de tip CODT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terţi a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să îşi recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi să realizeze profit. Contractul de tip COT se aplică, în principiu, pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunităţii publice pe care o reprezintă, în condiţii de lipsă de resurse financiare bugetare şi de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv.

75

În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip COT, părţile au următoarele obligaţii: a) partenerul public identifică şi defineşte proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, poate realiza proiectul tehnic, face anunţul de intenţie, realizează şi face public documentul ataşat anunţului de intenţie, stabileşte cuantumul, forma şi modalităţile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecţie şi negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepţionează bunul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului. b) investitorul privat participă la procedura de selecţie organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezulta modalităţile prin care se va implica în proiect în fazele de finanţare, proiectare, după caz, construcţie, operare şi întreţinere ale obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului . Prin contractul de parteneriat public-privat de tip COT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terţi a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să îşi recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi să realizeze profit. Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârşitul etapei de negociere prin oferta finală. Contractul de tip DIOT se aplică, în principiu, pentru dezvoltarea şi întreţinerea unui obiectiv public, pe care partenerul public trebuie să îl dezvolte şi să îl întreţină în folosul comunităţii publice pe care o reprezintă, în condiţii de lipsă de resurse financiare bugetare şi de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip DIOT, părţile au următoarele obligaţii: a) partenerul public identifică şi defineşte proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, propune planul de dezvoltare al obiectivului, face anunţul de intenţie, realizează şi face public documentul ataşat anunţului de intenţie, stabileşte cuantumul, forma şi modalităţile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecţie şi negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepţionează bunul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului . b) investitorul privat participă la procedura de selecţie organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezulta modalităţile prin care se va implica în proiect în fazele de

76

finanţare, dezvoltare, întreţinere şi operare ale obiectivului care face obiectul proiectului de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului . Prin contractul de parteneriat public-privat de tip DIOT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terţi a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să îşi recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi să realizeze profit. Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârşitul etapei de negociere prin oferta finală. Contractul de tip ROT se aplică, în principiu, pentru reabilitarea şi întreţinerea unui obiectiv public, pe care partenerul public trebuie să îl readucă la standarde moderne şi să îl întreţină în folosul comunităţii publice pe care o reprezintă, în condiţii de lipsă de resurse financiare bugetare şi de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip ROT, părţile au următoarele obligaţii: a) partenerul public identifică şi defineşte proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, propune planul de reabilitare al obiectivului, face anunţul de intenţie, realizează şi face public documentul ataşat anunţului de intenţie, stabileşte cuantumul, forma şi modalităţile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecţie şi negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepţionează bunul public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului . b) investitorul privat participă la procedura de selecţie organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezulta modalităţile prin care se va implica în proiect în fazele de finanţare, reabilitare, întreţinere şi operare ale obiectivului care face obiectul proiectului de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârşitul perioadei de derulare a contractului. Prin contractul de parteneriat public-privat de tip ROT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terţi a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să îşi recupereze investiţia, să finanţeze întreţinerea şi să realizeze profit. Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârşitul etapei de negociere prin oferta finală.

77

Valorificarea fondurilor investite, riscurile unui proiect de PPP Parteneriatul public privat se asociaza atat cu potentiale beneficii, cat si cu riscuri, potentialele riscuri referindu-se la pierderea controlului de catre autoritatea publica. Problema controlului trebuie sa fie abordata la momentul definirii proiectului si mentinuta in procesul de negociere a contractului. In analiza finala, autoritatea locala are autoritatea si responsabilitatea de a stabili standarde pentru servicii si de a asigura protectia interesului public. Combinarea lipsei de experienta a administratiei locale si nefamiliarizarea factorilor de decizie cu parteneriatul public privat poate rezulta in riscuri politice mult mai mari. Incapacitatea autoritatii locale de a beneficia de concurenta este un alt risc care ar limita capacitatea autoritatii locale de a genera inovatii, eficienta si preturi reduse. Or, concurenta intre partenerii privati pentru a-si asigura dreptul de a intra intr-un parteneriat public privat este un beneficiu important pentru autoritatea locala. Autoritatile locale ar putea sa nu fie capabile sa beneficieze de parteneriatul public privat daca exista doar un numar limitat de potentiali parteneri privati care au experienta sau abilitate de a raspunde solicitarilor. Pe de alta parte, daca nu sunt structurate adecvat, contractele de parteneriat public privat pot genera reducerea calitatii serviciilor, prestari ineficiente de servicii sau lipsa de masuri adecvate de mentinere a utilitatii. In scopul majorarii beneficiilor si minimalizarii riscurilor, autoritatea locala trebuie sa stabileasca un cadru institutional adecvat, inclusiv politici, reglementari, standarde si proceduri, precum si resurse umane si organizationale necesare in scopul realizarii parteneriatului public privat de succes. Datorita numeroaselor forme de parteneriat public privat disponibile pentru administratia locala, exista anumite confuzii cu privire la constituentii parteneriatului public privat. De multe ori, parteneriatul public privat nu este luat in calcul datorita unor informatii eronate bazate pe conceptii gresite. Cele mai comune conceptii gresite sunt:  „acceptand parteneriatul public privat, administratia locala pierde controlul asupra prestarii serviciilor.” Drept contraargument al afirmatiei respective poate fi prezentat faptul ca administratia locala, intrand intr-un parteneriat public privat, nu cedeaza competentele in implementarea politicilor sale sau de reglementare a procesului de prestari servicii. Guvernul local stabileste regulile de baza si are capacitatea de a conferi o anumita forma parteneriatului public privat, pentru ca acesta sa reflecte obiectivele, politicile si reglementarile administratiei locale. Se poate sustine ca guvernul local, de fapt, detine un control mult mai mare, are remedii contractuale bine definite in aranjamentele de parteneriat public privat.  „parteneriatul public privat se aplica doar proiectelor de infrastructura.” Nici aceasta idee nu este una viabila dat fiind ca parteneriatul public privat se poate prezenta drept o metoda efectiva si

78

inovatoare in prestarea unui sir de servicii si utilitati guvernamentale. Desi majoritatea proiectelor de infrastructura tind sa capteze atentia publicului majoritar, parteneriatul public privat mai poate fi utilizat in prestarea serviciilor care nu implica proiecte de capital.  „Motivul de baza pentru care administratia publica intra in parteneriat public privat este de a evita datoriile.” Din contra, motivul central al administratiei locale de a se implica in parteneriat public privat este de a beneficia de o eficienta sporita, durata mai scurta de implementare, inovatii mai mari si o valoare mai mare in prestarea serviciilor, generata de concurenta mare. Abilitatea de a finanta un proiect pentru a „stinge” datoria nu trebuie sa fie motivul central pentru a intra in parteneriat public privat, accentul trebuie sa fie pus pe metode generatoare de creativitate si eficienta a pretului.  „Calitatea serviciilor va scade in cadrul parteneriatului public privat”. Calitatea serviciilor nu depinde de faptul daca serviciul este oferit intr-o maniera traditionala sau prin intermediul parteneriatului public privat. Guvernul local are abilitatea de a stabili criteriile de calitate a serviciului ce urmeaza a fi prestat si de a garanta ca poate verifica executarea contractului de prestari servicii. Caracterul parteneriatului public privat sugereaza ca calitatea serviciilor nu va fi doar mentinuta, dar si imbunatatita. Este in interesul partenerului privat sa investeasca in serviciu, sa devina mai eficient, sa imbunatateasca calitatea serviciului, sa atraga mai multi clienti sau sa ofere servicii aditionale clientilor.  „Angajatii administratiei locale vor pierde in urma parteneriatului public privat”. Atat angajatii afiliati la un sindicat, cat si cei care nu sunt membri de sindicat uneori sunt neincrezatori in parteneriatul public privat, motivand ca ar putea pierde locul de munca sau ca se va reduce salariul. Orice contract de parteneriat public privat va trebui sa reflecte legislatia muncii regionala si contractul colectiv de munca in vigoare. Motivul productivitatii sporite include investitii majore in personal, prin instruire, transfer de tehnologii si diversificarea aptitudinilor. 13. Bune practici Pentru a asigura succesul unei astfel de cooperari si pentru a evita esecurile este nevoie de coordonare a activitatilor si deciziilor, de un management de calitate al actiunii comune, ceea ce presupune acceptarea de catre parteneri a regulilor si normelor comune de operare. Contracte de parteneriat bine negociate si structurate legal, monitorizarea partenerului privat la toate fazele realizarii investitiei si in exploatare, ceea ce solicita sectorului public cunostinte privind managementul antreprenorial, lipsa de competenta de domeniu a institutiei publice ar putea crea mari dificultati in gestiunea parteneriatului. A se vedea şi Anexa nr. 7.

79

Concluzii Ţinând cont că scopul unui parteneriat public-privat este de a îmbunătăţi calitatea serviciilor şi utilităţilor publice şi de a contribui la dezvoltarea economică locală, iniţiativa încheierii unor astfel de parteneriate aparţine numai autorităţilor publice locale. De altfel reglementările legale existente pun accent asupra acestui aspect. În acelaşi timp, coordonarea şi monitorizarea modului în care se implementează parteneriatele aparţine tot autorităţilor publice. Din această perspectivă succesul parteneriatului depinde de modul în care instituţiile administraţiei publice îşi fixează obiectivele, îşi organizează procesul decizional, managementul de proiect şi pregătirea resurselor umane. Astfel, înainte ca autoritatea publică să se implice în parteneriate public-privat este esenţial:  Să existe o strategie de dezvoltare locală, în care să fie incluse planurile de dezvoltare a serviciilor şi utilităţilor publice;  Să se identifice structura sau persoana responsabilă din cadrul administraţiei publice responsabilă cu monitorizarea respectării etapelor de proiect şi cu îndeplinirea deciziilor;  Să se identifice experţii din cadrul administraţiei de care proiectul are nevoie sau să se contracteze expertiză acolo unde este cazul;  Să se stabilească un sistem de management de proiect. Procesul decizional într-o instituţie a administraţiei publice este influenţat de

factori

interni şi externi, dintre care putem enumera:  Conducere şi planificare strategică (leadership, planificare, procese decizionale);  Managementul resurselor umane, financiare, precum şi managementul de proiect;  Mediul extern (politic, economic, financiar, relaţia prefect - consiliu judeţean) inclusiv presiunea părţilor interesate asupra deciziilor pe care le adoptă un consiliu judeţean;  Cultură organizaţională. Instruirea, identificarea oportunităţilor, evaluarea şi mai apoi asumarea riscului unei afaceri sunt primele condiţii pentru ca administraţia să se implice în proiecte PPP. Nu este mai puţin adevărat faptul că de modul în care administraţia înţelege să se organizeze din punctul de vedere al managementului de proiect depinde eficienţa şi în cele din urmă succesul unui parteneriat public-privat.

80

GLOSAR

acţionar

persoana fizica sau juridica ce detine una sau mai multe actiuni.

acţionar

orice persoana care, nemijlocit si singura ori prin intermediul sau

semnificativ

impreuna si in legatura cu alte persoane, detine sau este proprietar de actiuni sau alte valori mobiliare care, cumulat, reprezinta fie cel putin 5% din capitalul subscris al emitentului, fie ii confera cel putin 5% din totalul drepturilor de vot in Adunarea Generala a actionarilor.

acţiune la purtator

este un tip de actiune care nu are indicat pe ea numele si prenumele titularului si care confera detinatorului, oricare ar fi el, toate drepturile ce decurg din aceasta. (Acţiunile, de regulă, sunt la purtator).

adunare generală a

cel mai inalt organ de deliberare al unei societati comerciale pe

acţionarilor

actiuni, prin intermediul caruia se exprima vointa actionarilor in

(AGA)

orice probleme care intereseaza societatea in cauza

afacere

o activitate umană care se bazează pe speculă si care are ca scop câştigul în bani sau un profit moral.

afacere publică

o activitate care îmbină principii economice cu principii specifice administraţiei publice, forţând şi contribuind ca aceasta din urmă să se realizeze, în scopul satisfacerii interesului public, în condiţii de forţă specifică, de acces deschis, de tranparenţă şi mai ales de performanţă .

bilet la ordin

un inscris /titlu de credit prin care o persoana numita emitent, se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenţă, altei persoane, numita beneficiar, sau la ordinul acesteia .

cambie

un inscris /titlu de credit care cuprinde ordinul dat de o persoană (emitent /tragator) unei alte persoane ( tras) de a plati sau a face sa se plateasca unui beneficiar la scadenta si la locul stabilit o suma de bani determinata.

capital social

valoarea bunurilor aduse ca aport in societate, exprimata in moneda natională

81

cec

este un instrument de plata de transfer debit (decontarea este ceruta de beneficiar) utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibilitati in aceste conturi.

chitanţa

modalitate de recunoastere a unei obligatii de plata, sub forma unui inscris simplu, ce constituie un titlu de creanta opozabil exclusiv debitorului,

Codul CAEN

Clasificarea activităţilor din economia naţională

contract

act juridic incheiat ca urmare a intelegerii intervenite intre 2 sau mai multe persoane fizice sau juridice.

fapte de comert

acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia marfurilor, cu scopul de a obtine profit.

fapte obiective de

operatiile comerciale /fapte de comert definite in mod expres de

comert

legiuitor, prin natura lor si pentru motive de ordine publica (art. 3 si 6 C. com.). F.o.c. se clasifică in trei grupe principale: op. de interpunere in schimb sau circulatie; op. care privesc organizarea si desfasurarea activitatii de productie activitatea intreprinderilor; op. conexe sau accesorii.

fapte de comert

toate actele savarsite de comerciant, cu conditia ca acestea sa fie

subiective

savarsite in nume propriu si cu titlu profesional, obisnuit.

fiducia

operatia juridica prin care unul sau mai multi constituitori transfera

(institutia trustului)

drepturi catre unul sau mai multi fiduciari. Calitatea de constituitor poate fi avuta de orice persoana fizica sau juridica, insa calitatea de fiduciar este limitata la institutiile de credit, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de asigurare si de reasigurare.

fondul de comerţ

un ansamblu de elemente din care unele incorporale, altele corporale, apartinand unui comerciant, pe care acesta le reuneste in vederea exercitarii comertului.

gir

G. constă intr-o mentiune translativa de drepturi facută de posesorul titlului, chiar in titlul la ordin, cu precizarea numelui dobanditorului.

82

întreprinzător

persoana fizică care organizează o întreprindere economică

întreprindere

activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi

economică

sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii

prime,

mijloace

logistice

şi

informaţie,

pe

riscul

întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege; întreprindere

întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de

individuală

un întreprinzător persoană fizică

întreprindere

întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de

familială

un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa

metoda /

-afirmă că există un dezechilibru înăscut între cauze şi rezultate, între

regula 80/20 /

intrări şi ieşiri, mai concis formulată:

principiul Pareto

80 % din rezultate /ieşiri decurg din 20 % din cauze /intrări (de ex.: 80 % din marfă este cumpărată de 20 % din clienţi).

patrimoniul

totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică,

(propriu)

aparţinând societăţii.

patrimoniul de

totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice

afectaţiune

autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora;

persoană fizică

persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate

autorizată

economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă

PESTLE

metodă de analiză pe baza factorilor politici, economici, sociologici, tehnologici, legali (juridici), de mediu (environmental) care afecteaza organizaţia sau realizarea unui obiectiv.

planul de afaceri

un documentul elaborat pentru a determina metoda de derulare a unei activitati specifice pe parcursul unei perioade viitoare determinate ( util atat intern - ca instrument de lucru al managerilor, cat si extern pentru obtinerea unei finantari, sau pentru a realiza un parteneriat strategic cu o alta firma).

83

puncte de lucru

locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau familiale, în cazul în care aceasta nu se desfăşoară exclusiv la sediul profesional, cu excepţia cazului în care se desfăşoară comerţ ambulant, astfel cum este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată.

societate in nume

societatea comerciala ale carei obligatii sociale sunt garantate cu

colectiv

capitalul social şi patrimoniul societatii, precum şi cu răspunderea

(S.N.C.)

nelimitata si solidara a tuturor asociatilor, respectiv cu patrimoniul privat al acestora.

societate pe acţiuni

societatea comerciala cu min. 2 asociaţi şi un capital social divizat în

(S.A.)

acţiuni (care pot fi negociate la bursele de valori) şi ale carei obligatii sociale sunt garantate în limita acţiunilor depuse de asociaţi şi a patrimoniului social.

societate cu

societatea ale carei obligatii sociale sunt garantate în limita părţilor

raspundere limitata

sociale depuse de asociaţi (min. 200 LEI) şi a patrimoniului social.

(S.R.L.) societate în

societatea constituita prin asocierea, pe baza deplinei increderi, a

comandită simplă

minim 2 persoane, care pun in comun anumite bunuri, pentru a

(S.C.S.)

desfasura o activitate comerciala, in scopul impartirii beneficiilor si in care raspund pentru obligatiile sociale, dupa caz, nelimitat si solidar (asociatii comanditaţi – cei care administrează afacerea) sau in limita aportului lor (asociatii comanditari – cei care dispun de capital şi doar investesc în afacere, fără a se implica în administrarea sa). Capitalul social este divizat în părţi de interes.

societate în

Societate în comandită, la care capitalul social este divizat în acţiuni.

comandită pe acţiuni (S.C.A.) titlurile de credit

instrumente negociabile, valori mobiliare sau titluri de valoare (denumite şi efecte de comert)

titluri la ordin

inscrisuri care cuprind drepturi literale si autonome care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau

84

de o alta persoana careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul exercita drepturile "la ordinul" beneficiarului. Fac parte din aceasta categorie: cambia, biletul la ordin, cecul inscris care incorporeaza anumite drepturi, fara sa determine

titlu la purtator

persoana titularului drepturilor de creanţă şi care poate fi transmis unui terţ, de către posesorul său legitim inscris care individualizeaza pe titularul dreptului de creanţă, prin

titlu nominativ

aratarea numelui acestuia warrant (recipisă

documentul care atesta existenta marfurilor intr-un depozit general.

de depozit)

STUDIUL DISCIPLINEI ŞI VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR

O componentă principală a pregătirii la fiecăre disciplină constă în studiul individual. Acesta trebuie axat nu atât pe memorare cât - mai ales - pe înţelegerea noţiunilor, principiilor şi procedurilor specifice. Prelegerile, dezbaterile şi studiul lucrărilor de specialitate şi a normelor din bibliografia recomandată contribuie la cunoaşterea şi familiarizarea cu elementele teoretice de bază. Înţelegerea acestora poate fi facilitată de analiza unor studii de caz. Formarea şi dezvoltarea competenţei profesionale, obiectivul general al educaţiei, devine eficace prin dezvoltarea capabilităţilor de a analiza cât mai competent situaţiile care apar în activitatea profesională şi de a determina aplicarea celor mai bune soluţii. Procedura verificării cunoştinţelor trebuie să dezvolte şi spiritul de competitvitate şi concurenţă, necesar situaţiilor de participare la concursuri pentru ocuparea unui post.

85

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ I. Legislaţie 1. XXX, Noul Cod civil 2009, Legea nr. 287/2009 (M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009), art. 2580 – 2584; 2647 – 2662. 2. XXX, Codul Comercial al României, Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009 3. XXX, Legea societăţilor comerciale (şi alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2010, TITLUL VII^1 4. XXX, Persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale (şi alte acte), Editura Best Publishing, Bucureşti, 2009 5. O.U.G. nr. 44 / 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, ( M.Of. nr. 328 /25.04. 2008) 6. Legea nr. 161 / 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei ( M. Of. nr. 279 / 21.04.2003) , Cap. 2, TITLUL V si VII. 7. Legea parteneriatului public-privat, nr. 178 / 2010 (actualizată până la data de 21 aprilie 2011) (M. Of. nr. 676 din 5 octombrie 2010); 8. Hotărârea Guvernului nr. 1239/2010 – privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum şi pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unităţii centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ( M. Of. nr. 833 din 13 decembrie 2010 ) 9. HG nr. 166 / 2003 privind acordarea unor facilităţi fiscale studenţilor care doresc sa înfiinţeze o afacere proprie, ( M. Of. nr. 114 / 24.02.2003) 10. XXX, Legea parteneriatului public-privat şi Normele metodologice de aplicare, Editura Monitorul Oficial R.A., Bucureşti, 2011

86

II. Lucrări de specialitate 11. CRISTEA Silvia Lucia, Dreptul afacerilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, Cap.I - pp.15 - 17, Cap.II – pp.44-51 , Cap.III – pp.77- 83, 88, 92-99, Cap.IV – pp.109, 121-128, 133-139, 157-161, 176-178, Cap.V – pp.233 - 235, Cap.VI – pp.239 - 245, 257-262, Cap.VII – pp.285 - 288, Cap.IX – pp.300 – 302, Cap.X – pp. 311 - 321. 12. DRĂGAN Jenică, Dreptul afacerilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008, Cap.I - pp.11-18, Cap.II - pp.20 - 24, Cap.III - pp.26 - 29, Cap.IV - pp. 41 - 46, Cap.V - pp. 67 -72, Cap.VI - pp.84 -89, Cap.VII - pp.100 -104, 113 -118, Cap.VIII - pp.144 - 147, Cap.XIII - pp. 228 - 230, Cap. XIV pp. 231 - 234, Cap.XVI - pp.256-259, Cap.XVII - pp.261-264, Cap.XVIII pp.265-271. 13. MĂNDOIU Nicolae, Societăţi comerciale. Grupuri de interes economic. Întreprinderi individuale şi familiale, Editura Con Fisc, Bucureşti, 2008, pp. 174, 192-194, 249 – 255.

III. Alte surse documentare 3. www.animmc.ro 4. www.cmediere.ro/ 5. www.immromania.ro 6. www.just.ro 7. www.onrc.ro

87

Anexa nr 1

Anexa nr. 2

Conceptul

PPP

• Concept PPP - Nu există o definiţie oficială la nivel EU • Carta Verde CE / 2004 / PPP: “forme de cooperare între sectorul public şi cel privat pentru a finanţa, construi, moderniza, gestiona sau întreţine un anumit tip de infrastructură sau furnizarea unui serviciu”

• Romania: Contract de PPP pentru concesiunea de lucrări = este un contract având ca obiect execuţia sau, după caz, atât proiectarea cât şi execuţia uneia sau mai multor lucrări de construcţii, aşa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, ori execuţia prin orice mijloace a oricărei combinaţii a acestor lucrări de construcţii, care corespunde cerinţelor autorităţii publice contractante şi care conduce la un rezultat menit să îndeplinească, prin el însuşi, o funcţie tehnico-economică. În contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor, în totalitate sau în parte, drept la care se poate adăuga, după caz, plata unei sume.

89

Anexa nr. 3

Parteneriat Public Privat (PPP) - Analiză comparativă ACHIZIŢIE TRADIŢIONALĂ Riscurile şi obţinerea finanţării rămân în sarcina sectorului public

90

PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT PPP – caracteristici EU Colaborare pe termen lung Combinaţie finanţare privată şi publică Rolul operatoriulor şi distribuţia riscurilor Obiective definite de sectorul public

CONCESIUNI Caracteristici 1. Riscuri transferate în totalitate 2. Dreptul de a exploata lucrări sau servicii

PPP – caracteristici în lume : Africa de Sud - Transfer de riscuri financiare, tehnice şi operaţionale substanţiale Singapore: PPP dacă > $ 50 mil.

TRANSFER DE DREPTURI ŞI RISCURI din sectorul public în sectorul privat

România: - curent - concesiunea de lucrări - din 2010, s-a revenit la reglementarea expresa a PPP În general -Sectorul public plăteşte numai dacă serviciile sunt conform specificaţiilor -Finanţarea iniţială asigurată de investitor şi după caz sectorul public sau alte instituţii.

PRIVATIZARE Riscuri şi drept de proprietate în sectorul privat

Anexa nr. 4

PPP–alternativă la achiziţiile publice tradiţionale

91

Anexa nr. 5

PPT – Factori generali de succes • Proiecte solide, fezabile, bancabile, competitive • Risc de ţară gestionabil • Suport şi voinţă puternică a autorităţilor publice (plus unităţi dedicate PPP) • Suportul comunităţii şi a altor părţi afectate • Legislaţie specifică stabilă şi adecvată • Investitori, contractori şi consultanţi de încredere, experimentaţi • Valoare în schimbul taxelor plătite pentru servicii • Colaborare pe principiul câştig-câştig.

92

Anexa nr. 6

BENEFICIARII Comunităţile, Populaţia Sectorul public  Economisirea resurselor bugetare care ar fi fost necesare investiţiei;  Realizarea unei investiţii eficiente, de interes public;  Posibilitatea deţinerii si utilizării ulterioare, după un anumit interval de timp, a investiţiei. Sectorul privat  Economisirea unor resurse de investiţie, prin utilizarea bunurilor publice;  Obţinerea de profituri prin operaţionalizarea obiectivului de investiţie;  Responsabilizarea pentru eficienţa investiţiei pentru o durată limitată de timp. 93

Anexa nr. 7

EXEMPLE PPP de succes

 Centralele Eoliene pe Costa Portugaliei;  Comunitatea educaţională on-line în Grecia;  Leipzig - întreprinderile si ştiinţa sub acelaşi acoperiş;  Autostrada Drogheda - Irlanda;  Podul West Link - Irlanda;  Podul Est Link – Irlanda..

94