Domnia Lui Alexandru I [PDF]

Zitiervorschau

Domnia lui Alexandru I (1801-1825) Odata cu asasinarea lui Pavel la tronul Rusiei a veniut fiul acestuia, Alexandru I. Insa Alexandru I era foarte diferit de tatal sau, avand parte de o educatie mult mai liberala, fiind numit « Hamlet incoronat » sau « inger ». Unii cercetatori considera ca Alexandru I l-a intrecut pe Napoleon, tarul rus fiind un diplomat maret. Caracterul sau a fost influentat de bunica sa, Ecaterina cea Mare, care i-a oferit o educatie in spirit iluminist. Domnia lui Alexandru I a fost marcata de personalitatea tulburatoare a acestuia, tarul devenind din ce in ce mai suspicios, mai iritabil. Exista anumite suspiciuni in legatura cu moartea lui Alexandru I. Acesta moare la 45 de ani, unii cercetatori considerand ca si-a inscenat moartea pentru a pleca in Siberia sau ca s-a sinucis. Domnia lui Alexandru I s-a caracterizat prin liberalism si reforma, tarul aducand in viata politica ruseasca idei umaniste, la baza carora se afla demnitatea si libertatea umana. Astfel o serie de reforme au fost facute in prima perioada de domnie a lui Alexandru I: cenzura a fost limitata, abrogarea restrictiilor de a calatori in strainatate, interzicerea torturii. Aceste schimbari au fost benefice, insa principala problema era serbia, autocratia si sistemul corupt. Perioadele liberale din timpul lui Alexandru I se impart in doua etape: 1801 – 1805, 1807 – 1812, ambele fiind urmate de razboaie cu Franta. Perioada din 1801 – 1805 a fost cea mai indrazneata, tarul dorind sa schimbe radical Rusia. Tarul dorea sa desfiinteze serbia si autocratia, insa societatea ruseasca din acea vreme nu era pregatita pentru reforme atata de radicale. Desi proiectul de reforma nu a fost pus in aplicare s-au luat unele masuri importante: reinfiintarea Senatului, desfiintat de catre Pavel; reforme sociale prin “legea privind agricultorii liberi” – eliberarea voluntara a serbilor de catre stapanii lor, asigurandu-le pamant celor eliberati; s-a pus accentul pe educatie: infiintarea de universitati, scoli secundare. De-a lungul domniei Alexandru I a beneficiat si de colaboratori. Unul dintre acestia a fost Mihail Speranski, care a activat in ce-a de-a doua perioada de reforme, 1807 – 1812, care a corespuns aliantei cu Franta. Ideile lui Speranski au fost liberale, acesta dorind sa creeze din Rusia o monarhie puternica, in care era eradicata coruptia. Alexandru I i-a cerut acestuia sa realizeze un proiect constitutional, insa tarul nu a reusit sa implementeze proiectul lui Speranski. Desi nici in ce-a de-a doua perioada nu s-au produs schimbari majore, totusi in 1810, la sfatul lui Speranski, Alexandru I a creat Consiliul de Stat, dupa modelul francez, insa nu limita cu nimic principiul autocratiei. Un alt colaborator a fost Novosiltiv, care dorea crearea unei Rusii federale. Desi planul lui Novosiltiv a fost acceptat de tar datorita mortii acestuia , planul nu a mai putut fi dus la indeplinire. In prima parte a domniei lui Alexandru I (1801 – 1812) politica externa s-a aflat pe primul loc. Desi la inceputul domniei Alexandru I a adoptat o atitudine pasnica, preferand sa ramana neutru in problemele celorlalte mari puteri, Rusia nu a putut sa isi pastreze pentru mult timp neutralitatea, mai ales ca tarul il considera pe Napoleon un adevarat pericol. Rusia a semnat aliante cu Austria, Suedia, Marea Britanie,impotriva Frantei. Insa in confruntare Franta a iesit invingatoare, Rusia fiind nevoita sa accepte conditiile Frantei: acceptarea unei noi harti trasate de catre Napoleon si sprijinirea Frantei impotriva Angliei. Rusia devine astfel singura putere care reuseste sa contrabalanseze puterea Frantei. Treptat, Rusia incepe sa-si extinda dominatia si dincolo de Muntii Caucaz, anexand Georgia. De asemenea in urma razboaielor ruso-turce, Rusia anexeaza Basarabia, coasta estica a Marii Negre si Finlanda. Racirea relatiilor cu Franta a dus la izbucnirea razboiului ruso – francez in 1812. Acest eveniment a devenit subiectul multor lucrari istorice, cat si poetice, datorita fortei cu care rusii au reusit sa combata armata franceza, cea mai puternica la acea vreme. Politica externa in ce-a de-a doua perioada de domnie (1812 – 1825) a coincis cu infrangerea lui Napoleon in 1814 si cu reconfigurarea noii ordini europene. Congresul de la Viena(1815) avea ca scop trasarea liniilor ordinii europene, iar Alexandru I a reprezentat personal Rusia, avand un rol esential in cadrul Congresului. Desi Alexandru I dorea crearea unui mare regat al Poloniei sub protectorat tarist, celelalte puteri europene nu au fost de acord cu prevederea lui Alexandru I. Rusia a obtinut in cele din urma doar o parte din regatul polonez, Alexandru I devenind pe langa imparat rus si mare duce finlandez si rege constitutional polonez. Alexandru I a venit cu initiativa formarii Sfintei Aliante, care sa reuneasca marile puteri si sa mentina pacea europeana. Desi Sfanta Alianta nu a avut merite deosebite, ea a fost un prim pas in punerea bazelor dreptului international. Alexandru I chiar dorind realizarea unei armate internationale permanente, idee respinsa de Marea Britanie si Austria. In timp ce politica externa a Rusiei era infloritoare, Alexandru I fiind considerat “imparatul Europei”, in politica interna lucrurile stateau diferit. Alexandru I nu a reusit sa rezolve problema serbiei, ramanand la fel de asupritoare, au avut loc numeroase revolte ale militarilor datorita proiectului imparatului de a crea “colonii

militare”, in cadrul carora traiau familiile de militari, fiind supuse la un despotism minutios. Nemultumirea fata de politica dusa de Alexandru I a fus la aparitia primului grup revolutionar rus, care s-a afirmat in decembrie 1825 in timpul investiturii lui Nicolae I, succesorul lui Alexandru I. Moartea subita a lui Alexandru I a dus la o criza dinastica. Alexandru I trebuia sa fie urmat de catre Constantin, insa a renuntat la drepturile sale la tron, Nicolae I devenind imparat al Rusiei.

"Desi avea trasaturi regulate si delicate si un ten stralucitor si proaspat, frumusetea lui fizica era la prima vedere mai putin impresionanta decat aerul de amabilitate blanda care cucerea orice inima si inspira increderea in orice clipa. Silueta lui inalta, nobila si maiestuoasa, care se inclina adesea ca in poza statuilor antice, ameninta deja sa devina indesata, dar proportiile erau perfecte ... "- Contesa Tiesehausen Alexandru, primul copil al Marelui Duce Paul Petrovici si a printesei Sophia Dorothea de Wurttemberg, s-a nascut la 12/23 decembrie 1777. Alexandru Pavlovici a fost crescut de bunica sa, tarina Ecaterina II, care l-a alintat. Marele Duce isi vedea parintii foarte rar: un tata capricios si o mama care il diviniza. Ecaterina l-a angajate pe elvetianul Le Harpe, republican convins care i-a insuflat lui Alexandru credinata in atotputernicia legii si ura fata de despotism. Cu timpul, Alexandru a iesit de sub tutela Ecaterinei si a inceput sa admire disciplina militarea de la resedinta tatalui sau de la Gatcina. Marele Duce Alexandru era un baiat frumos, admirat de femeile de la curte. Cand a avut paisprezece ani, Ecaterina a decis sa il insoare. Aleasa a fost fiica printului mostenitor de Baden, Louise. Devenita Elisabeta Alexeievna in religia ortodoxa, ea s-a casatorit cu Alexandru la 9 octombrie 1793. Chiar daca Elisabeta Alexeivna s-a indragostit de sotul ei, Alexandru a neglijat-o si in curand amandoi au inceput sa aiba aventuri. In 1796 Ecaterina moare si Paul Petrovici devine Tarul Rusilor. La inceput Alexandru este foarte increzator in domnia tatalui sau, dar cu timpul si-a pierdut speranta "Cand tatal meu a ajuns suveran, a vrut sa reformeze totul. Inceputul domniei lui a fost promitator, dar asteptarile nu s-au adeverit. Totul a fost rasturnat cu capul in jos ... A stiut ca uneori m-a dus gandul sa plec din tara ... Starea jalnica de acum a patriei mele m-a facut sa-mi schimb ideile. Daca voi ajunge vreodata sa conduc tara, va fi mai bine pentru mine sa nu ma exilez de bunavoie ci sa ma dedic misiunii de a-i aduce libertatea si de a impiedica ca ea sa devina pe viitor o jucarie in mainile unui nebun." Alexandru a fost abordat de complotistii care planuiau detonarea lui Paul I. El a fost de acord sa urce pe tron, cu conditia ca tatal sau sa nu fie ranit. Asasinarea lui Paul l-a facut sa se simta coplesit de remuscari si de vinovatie, iar masurile liberale instituite in saptamanile care au urmat au fost motivate de teama de ucigasii tatalui sau. Pana in iunie, insa, Alexandru s-a simtit suficient de sigur pe loialitatea amatei si a decis revenirea la politica tatalui sau. Primii ani ai domniei lui Alexandru a fost dominati de impunerea unor reforme, dar nu au provocat schimbari majore in societatea rusa. In 1802, tarul acorda senatului dreptul a a respinge acele legi pe care le considera nepotrivite. Un an mai tarziu, cand acest drept e exercitat, tarul il limiteaza. In 1803, un decret urmareste crearea unei scoli parohiale in fiecare sat, oferind scolarizare gratuita tuturor, inclusiv serbilor. In practica foarte putini serbi si-au trimis copiii la scoala. Pe plan extern, domnia tarului Alexandru I a fost dominata de luptele cu Napoleon. In 1802, Alexandru incheie un tratat de pace cu Franta. Pacea europeana a fost de scurta durata, deoarece in mai 1803, Franta intra in razboi cu Anglia. Incercarile lui Alexandru de a arbita acest conflict au fost respinse de conducatorul francez. Incoronarea lui Napoleon ca imparat in 1804 l-a convins pe Alexandru ca nu poate exista o coabitarea pasnica cu Franta. In 1805, Rusia condusa de Alexandru se alatura Austriei si Angliei in ce de-a Treia Coalitie impotriva Frantei.

Campania condusa de Alexandru s-a sfarsit cu o mare infrangere pentru Rusia, in mare parte pentru ca tarul a desocotit sfatul experimentatului sau comandant Mihail Kutuzov. A Patra Coalitie, formata in 1806 s-a finalizat cu infrangerea Prusiei. In acelasi timp, atragerea Turciei in razboi de catre Franta a pus capat dorintei lui Alexandru de a continua razboiului. Rusia nu era pregatita sa lupte pe doua fronturi si a fost nevoita sa renunte la insulele din Marea Ionica si sa-si retraga trupele din Moldova si Tara Romneasca. In 1808, Napoleon a acceptat pretentiile Rusiei la cele doua tari romanesti in schimbul sprijinului rus la eventualitatea unui razboi intre Franta si Austria. Alianta lui Alexandru cu Napoleon nu a fost populara in randul conservatorilor rusi. Mai mult ca urmare a acestei aliante Rusia a fost nevoita sa intrerupa legaturile comerciale cu Anglia, ceea ce a avut un efect puternic negativ asupra economiei ruse. In mai 1812, Alexandru inchei pacea cu turcii si Rusia se retrage din cele doua tari romanesti, dar pastreaza o mare parte din Basarabia. O luna mai tarziu, Napoleon patrunde in teritoriul rus. Armata rusa era depasita numeric, asa ca Kutuzov a decis evitarea luptei. La 2/14 septembrie, imparatul francez intra in Moscova, care a fost abandonata de general in ciudat dezacordului manifestat de Alexandru. In final Napoleon a parasit Rusia cu un numar mic de soldati din armata lui. Dupa acest razboi, tarul rus a devenit convins ca era de datoria lui sa il rastoarene pe Napoleon si sa reinstaureze ordinea in Europa. In 1813 el a creat a Cincea Coalitie cu Austria si Prusia. Preluanda conducerea armatei, Alexandru a dat dovada de un mare eroism la batalia de la Leipzig. Apogeul campaniei lui Alexandru a fost intrarea in Paris in fruntea armatei sale. Dupa abdicarea lui Napoleon, Alexandru a devenit "Salvatorul Europei". La Congresul de la Viena, el a trebui sa accepte crearea unui regat polonez sub un rege Romanov si nu recreerea Poloniei. Ultimul act de maretie a lui Alexandru pe scena internationala a fost incheierea Sfintei Aliante. Alexandru I a murit in 1826 la Taganrog. Ramasitele lui au fost aduse si ingropate la St. Petersburg. Faptul ca trupul tarului nu a fost expus inainte de inmormantare a alimentat mitul popular ca nu ar fi murit, cu ar fi renuntat la tron ca sa devina un sfant ratacitor.