Discurs Licenta [PDF]

Zitiervorschau

Dupa cum observam, politica e pretutindeni in jurul nostru, ne atrage atentia , se resfrange asupra noastra fara a putea evita contactul. De aceea , limbajul politic, pe langa functia de cunoastere, are si o functie de informare, de mobilizare, de atragere si de participare. Limbajul politic mai este folosit in cadrul discursurilor politice, gen:cuvantari – electorale, aniversare, conferinte, congrese politice, in parlament, la radio,si tv, conferinte de presa, ...”Discursul politic are mai mult rol agitatoric, propagandistic, cu efecte deosebite in planul mobilizarii politice, al racolarii aderentilor, al largirii bazei de sustinere, al orientarii starii de spirit intr-o discutie sau alta.Tocmai datorita acestor valente ale lui , discursul politic se bucura de atentia deosebita a politologilor si sociologilor.” Discursul politic este strans legat de putere şi este totodată unul dintre cele mai importante instrumente pe care le au la dispoziţie forţele politice pentru ascensiunea lor la putere. Fiecare individ, fiecare grup, fiecare organizaţie care se află în posesia puterii are dorinţa şi face eforturi de a o menţine cât mai mult. De ce? Pentru că puterea asigură şi numeroase avantaje. Puterea stabileşte regulile jocului în comunitate. A vorbi in public nu este cel mai usor lucru, mai ales pentru cei fara experienta sau fara abilitati oratorice. Nu sunt multi cei care se simt confortabil in fata maselor, vorbind cu oameni de diferite conditii, in diverse ocazii. În viziunea românului de rând, viaţa politică actuală se face remarcată cu precădere prin scandaluri, decizii contradictorii şi stări conflictuale. În aceste condiţii, atitudinea cetăţeanului vizavi de spaţiul politic este guvernată de confuzie, iar campaniile şi discursurile electorale rămân cele mai bogate, dacă nu chiar singurele surse de informare cu privire la principalii actori politici. Atunci când partide şi candidaţi prezintă programe politice oarecum asemănătoare, când opţiunea pentru persoană înlocuieşte opţiunea pentru idee, imaginea unui politician – construită cum altfel dacă nu prin discurs – devine un argument comparabil cu cel al

culorii pe care o are ambalajul unui produs, argument iraţional, superficial, fără legătură cu subiectul, dar capabil să îi convingă pe cei mai nesiguri dintre alegători. . Esenţa oricărui mesaj electoral este însă sloganul. Acesta exprimă în câteva cuvinte poziţia unui candidat şi îl individu alizează de contracandidaţi. Puţini ştiu că etimologia cuvântului „slogan” este reprezentată de fapt de două cuvinte, şi anume „Sluagh -Ghaien”, cuvinte ce alcătuiau strigătul de luptă al unul clan scoţian .Aşadar, sloganul nu se rezumă la a fi un fel de etichetă pe care un om politic şi-o însuşeşte pe întreaga perioadă a campaniei, ci are şi rolul de anima electoratul, de a îl mobiliza şi de a îl seduce. Sloganul este cel care vorbeşte despre omul politic ca persoană şi despre persoană ca om politic. Pentru că o bună corelare între personajul electoral şi sloganul său este în mod cert unul dintre cele mai importante elemente care îi clădesc credibilitatea. Există o serie de condiţii pe care trebuie să le respecte un slogan electoral pentru a fi persuasiv, reguli preluate de la sloganurile publicitare. În primul rând, trebuie să fie scurt. Orice text care se vrea a fi memorabil nu trebuie să aibă mai mult de optzece silabe. Spre exemplu, „Să trăiţi bine!” este un slogan scurt, eficient, care a rămas cu siguranţă viu în memoria multora dintre noi. În al doilea rând, un slogan electoral eficient trebuie să fie sonor, adică uşor de reţinut. El trebuie să fie alcătuit din cuvinte comune, dar de impact, să nu conţină cacofonii sau prea multe consoane. Se pot folosi cu uşurinţă calamburile şi aliteraţiile. Un slogan trebuie nu doar să „spună” bine, ci să şi sune bine. În plus, spre deosebire de sloganurile publicitare, care de foarte multe ori plonjează benevol în ambiguitate, cele electorale trebuie să fie complete şi închise din punct de vedere semantic. Adică să nu lase loc adversarilor să îl interpreteze sau să îi găsească o serie de conotaţii negative. El trebuie să exprime tot ceea ce este de exprimat, fără a lăsa portiţe sau goluri semantice. O altă condiţie care ar trebui respectată în formularea sloganurilor politice este adaptarea lor la momentul şi contextul istoric. El trebuie să fie în pas cu vremurile, să facă referire la nevoi şi aşteptări prezente, să corespundă unor valori care nu aparţin de domeniul trecutului. Originalitatea nu trebuie nici ea să lipsească sloganurilor electorale Discursul

politic constituie principala modalitate prin care „actorul” politic declanşează seria evenimenţială ce alcătuieşte comunicarea politică. Ca „discurs”, el se supune normelor lingvistice; prin

terminarea „politic”, părăsim spaţiul lingvistic şi intrăm în cel

extralingvistic. Din această perspectivă, redăm, în cele ce urmează, trăsăturile ce marchează conversiunea discurs – discurs politic: 1) Un discurs este politic dacă evaluează situaţii de interes public; din acest punct de vedere, specificitatea sa ar consta în convenţionalitatea pe care o presupune şi care nu este altceva decât o materializare în şi prin discurs a caracterului instituţional al interacţiunii specific politice. Ca urmare, orice discurs politic funcţionează pe baza unei argumentaţii convenţionale sau instituţionalizate care, la un prim nivel, argumentează rolul jucat de instituţia pe care o reprezintă şi, apoi, la nivel secund, justifică imaginea celui

care

reprezintă

instituţia

respectivă.

2) Un discurs este politic atunci când se autoevaluează ca „adevărat” şi „corect”; din acest punct de vedere, specificul discursului de acest gen constă în faptul că, mai mult decât oricare alt tip discursiv, el îşi propune să ofere versiunea „adevărată”, „corectă”, singura posibilă a unor fapte, precum şi implicarea maximă a opiniilor auctoriale în ceea ce priveşte veridicitatea celor enunţate. Înainte de valoarea informaţională a conţinutului propriu-zis, discursul politic se vrea caracterizat prin valoarea de adevăr. 3) În strânsă legătură cu această valoare de adevăr, în discursul politic trebui să funcţioneze şi nişte „strategii de credibilitate”, activate de actorul politic pe parcursul construcţiei discursive. Acestea sunt menite să comunice „adevărul”, pe de o parte, şi, pe de altă parte, să facă din politician persoana ce poate fi percepută ca singura capabilă de a comunica aceste adevăruri, în general, independent de situaţia discursivă propriu-zisă, să devină „garantul” acestor valori. Dupa decembrie1989, limbajul politic a imprumutat diferiti termeni de origine engleza, folositi de politicieni si in acelasi timp de presa scrisa si audio-vizuala (de exemplu: boss, briefing, congressman, leadership, lider, lobby, miting,, speech, staff, summit,etc... )