150 65 20MB
Romanian Pages 128 Year 1999
BlBUOTECA DE FlLOSOFlE Filosofia universală contemporană
AUGUSTE COMTE
Discurs asupra spiritului pozitiv Traducere, Preambul şi Note de
EDITURA
ŞTIINTIFI�
Bucureşti,1999
Coperta colectiei: DANIEL NICOLESCU Redactor: MARIANA ŢUŢUIANU
Traducerea a fost făcută
după
Discours sur l'esprit positif de Augtlste COMTE,
Union Generale d'Editions, Paris,
1963
Toate drepturile asupra traducerii de fară aparţin Editurii
Ştiinţifice
lSBN 973-44-0221-8
Pozitivismul, o "filosofie definitivă" ?
Este uimitor dt
de numeroase sunt textele fundamentale ale culturii universale care încă ne rămân străine, in sensul că ne este dat să le cunoaştem exclusiv în limbile străine în care acestea circulă. Textele reprezentative ale lui Auguste Comte se numără printre ele. Spre deosebire de Discours de la method.e al lui Descartes, Discours sur Pespritpositifal lui Augustc Comte este un discurs adevărat, rostit ca preambul la un curs anual de astronomie populară , mtr-o sală pusă la dispoziţie de primăria unei cir cwnscripţii administrative a Parisului. În 1844 discursul a fost tipărit Într-un volmnaş care însuma 108 pagini (editori: Carilian-Goeroy şi Vict9r Dalmont, Paris), pentru ca apoi să a p ară , în acelaşi an, ca parte in tr od ucti v ă la Traiti Phiwsophique d-'Astro1tomie Populaire. Pe lill spaţiu redus, ftlosoful rezumă o operă care până atunci îi celUse nu mai puţin de 6 volume : Cours de philosophie positive (18301842), la care se vor adăuga cele 4 volume ale Systeme de poli tique positive (1851-1854), proiecta te încă din 1842. Nici o constlUcţie ftlosofică nu a avut o influenţă mai promptă, mai vastă şi mai durabilă decât pozitivismul. În afară de Franţa, u nde a fost cultivat în mod inteligent şi
6
LEONARD GAVRILIU
tenace de E. Littre, P. Laffitte, Rigolage, Robinet s au Alfred Fouillee, în Anglia i s-au raliat imediat spirite ca rSt. Mill, H. S pencer, A. Bain sau K. Pearson, în Rusia gânditori ca
G.N. Vârubov, E.V De-Roberti, K.D. Kavelin sau Vv. Lasevici, în înd ep ărtata Japonie
re
putaţi
mosofi ca Nisi
Toyama Masuiti, iar în nu mai puţin îndepărtata Brazilie un grup de filosofi n a ţion ali şti {Luis Perreira B arreto, Miguel Lemos, Teiheira Mendes), care i-au dat prestanţă de doctrină de stat. Dar lucrul cel mai important a fost acela că în Statele Unite ale Americii pozitivismul a con stituit prologul pragmatis mulu i şi însăşi coloana sa v erte Amane sau
brală. Şi să nu uităm de empiriocriticismul lui Ernst Mach şi Richard Av en a rius în Austria
şi Elveţia şi, mai ales, de marea
î ncrengătură n eopoz itivistă din secolul XX, inclusiv
mul
logic,
direcţii de gândire scientistă fecunde
şi
pozitivis
în zilele
noastre şi ale căror rezultate se fac simţite, între altele, în domeniul informaticii practice. Pleiada de gânditori din ceJe brul Wienerkreis
(R. Carnap,
M. Schlick, H. Reichenbach, o.
Neurath, K. Gădel, H. Feigl, H. Hahn etc.), la care se adaugă englezii A. Aycr şi G. Ryle, polon ezii J. Lukasiewicz
şi A. C.J. Lewis şi E. Nagel, şi mulţi, mulţi alţii, ne dau o idee de spre amploarea curentului. Este oare pozitivismul o "filosofie definitivă", dincolo de orice metafizică a esenţelor şi a explicaţiilor transcendentale ? Cert este că Augu st e Comte a facut a ce astă afirmaţie. Adevărul acesrui enunţ nu po ate fi Însă d emonstr at pe cale logică. Verdictul îl va da is to ria . Un fapt este sigur: pozi tivismul şi pragmatismul reprezintă filosofia burgh eziei care a învins definitiv Încercările de restauraţie fe udală, atât în Europa, cât şi în America marelui război civil. S-ar putea ca Tarski, americanii Ch.'V. Morris,
POZITIVISMUL O "FILOSOFIE DEFINITiVA" ?
7
viitorul pozitivisrnului/pragmatisrnului să se suprapună exact
pe viitorul clasei care a generat această filosofie. Iar acest viitor poate fi grandios.
Cu
o condiţie : ca aspiraţiile
burgheziei să coincidă cu ale întregii Umanităţi, acea "divini tate" la care se închina Auguste Cornte. Dr. LEONARD GAVRILIU
DISCURS ASUPRA SPIRITULUI POZITIV
Consideratii fundamentale asupra naturii şi destinatiei adevăratului spirit filosofic ; apreciere sumară privind marea importan�ă socială pe care o are astăzi propagarea universală a principalelor studii pozitive; aplicarea specială a acestor principii la ştiinta astronomică, În lumina pozitiei sale enciclopedice reale
Totalitatea
luate
cunoştinţelor de
astronomic, până în
prezent
în considerare prea iwlat, nu mai trebuie de acum în
colo să constihlie dec ât unul dintre elementele indispensabile
nou s istem indivizibil de ftlosofie generalăl, pregătit în mod progresiv prin concursul spontan al tuturor marilor lucrări ş tiinţifice proprii ultimelor trei secole şi care a ajuns as tăzi, în sfârşit, la adevărata sa maturitate abs tract ă . Î n vir tutea acestei conexiuni, încă foarte puţin înţelese, natura şi destinaţia acestui Tratat2 nu ar putea fi suficient apreci at e în cazul în care acest preambul necesar nu ar fi consac rat mai ales defmiri i convenabile a adevăratului spirit fundamental al acestei filosofii, a c ărei instalare universală trebuie, În f ond , să devină scopul esenţial,-· al unui asemenea Învăţ ământ . Deoarece ea se distinge în principal printr-o continuă pre ponderenţă, atât logică cât şi ştiinţifică, a punctului de vedere istoric sau socia13, mă văd nevoit, pentru a o caracte riza mai bine, să reamintesc mai întâi, în mod sumar, marea lege pe care am stabilit-o în al meu Sistem de filosofie pozitivă4, cu privire la întreaga evolu ţie intelectuală a l)manităpi, leg e la care, de altfel , studiile noastre de astronomie vor recurge adesea. Potrivit ac estei doct ri ne fu nd ament al e, toate speculaţiile noastre, oricare ar fi ele, sunt obli gate, atât la individ cât şi la unui
12
AUGUSTE COMTE
p rin trei s tă ri teoretice diferite, pe de t eolo gică, metafizică şi pozitivă . le vor putea califica '1Ît:i în mod suficient pentru cei care vor fi înţ eles bine adevăratul lor sens general. Deşi la început indispensabilă din toate punctele de vedere, p ri ma stare tre buie de acum încolo să fie concepută ca pur p rovizorie şi pregătitoare; a dou�_, care nu constituie în re al itate decât o modificare dizolvantă a celei dintâi, nu are niciodată decât o simplă destinaţie tranzitorie, aceea de a conduce treptat la starea a treia ; tocmai în aceasta, singura pc deplin n ormal ă, constă, în toate me to dele , regimul definitiv al ra ţiunii umane . În primul lor avânt, în mod necesar teologic, toate specu la ţiile noastre manifes t ă în mod spontan o predilecţie carac teristică pentru problem ele cele mai insolubile, pentru temele cele m ai radical inaccesibile oricărei investigaţii decisive. Prin tr- un contrast care azi trebuie să ni se pară inexplicabil, dar care, în fond , era atunci în deplină armonie cu adevărata s ituaţie iniţială a inteligenţei noastre, într-o vreme în care spiritul uman era sub nivelul c dor mai simple probleme ştiinţifice , el că uta cu aviditate, şi într-un mod aproape exclu siv, originea tuturor lucrurilor, cauzele esenţiale, fie de p rim e sau finale , ale diverselor fenomene care îl frapa u, ca şi m odul lor fundamental de a se produce, căuta, într-un cuvânt, cunoştinţele absolute5• Ace astă trebuinţă pri mitivă este în mod firesc satisIacută, în măsura în care ar putea vreodată să fie, p rin tendi nţa noastră de a trans porta pretutin deni tipul uman, asimilând t oa te fenomenele, oricare ar fi ele, acel ora pe care le producem noi înşi ne şi care, în felul acesta, încep să ni se pară destul de cunoscute p otri vi t intuiţi ei imediate ca re le însoţeşte6. Pentru a î n ţelege bine spiritul pur te ologic, rezultat din dezvoltarea tot mai sistematică a acestei stări pri mordiale, nu trebuie să ne limităm la a-l examina în ultima sa specie,
să treacă
suc cesiv
care demunirile obişnuite
13
DISCURS ASUPRA SPIRITULUI POZITIV
fază, care ia
sfârşit sub ochii noştri, la p opulaţiile cele mai
avansate, dar care nu cea mai
caracteristi că
este
del o c,
cu mare
i
ap roximaţ e, faza
; este necesar să aruncăm o privire
asupra evo luţiei sale naturale spre a-i aprecia identitatea fun
amentală sub cele trei f orme principale succesive care îi sunt
d
propru.
Forma cea mai imediată şi mai pronunţată o constituie
fetifismul propriu-zis, care constă mai ales în a atribui tuturor -CorpUrilor exterioare o viaţă in esenţă analoagă cu a noastră, dar aproape întotdeauna mai energică, având în vedere
acţiunea lor de obicei mai puternică. Adorarea astrelor carac
terizează gr adul cel mai înalt al care, la început,
abia dacă
acestei prime
faze teologi ce
diferă de starea mentală la care se
opr esc animalele superioare . Cu toa te că această p r imă formă a filosofiei teologice se regăseşte în mod
vădit
în istor ia in
telectuală a tuturor societăţilor umane, ea nu domină astăzi
mai direct decât la cea mai p uţin numeroasă din cele trei mari rase care compun specia noastră7.
În
tabilul
cea de a doua sa
p"oliteiJ'f!!,
f ază
esenţială, care
constituie
veri
adesea confundat de moderni cu starea
precedentă, spiritul teologic reprezintă clar li ber a prepon derenţă speculativ-ă , a ima nati ei , pe când până atunci
gi
prevalaseră îndeosebi în teor i i le �lane instinctul şi �nti
�. �ilosofia iniţială suferă aici cea mai profundă tratis
e
� pe care o put a suferi ansamblul destinului ei real; în
ace ea
că viaţa este în sfârşit retrasă de la obiectele materiale pentru a fi în mod misterios transferată la diverse fiinţe fic tive, de obicei invizibile, a căror intervenţie activă continuă devine de acum Înainte sursa directă a tuturor fenomenelor om eneşti . Tocmai p e parcursul acestei faze caracteristice, incorect apreci ată astăzi, se impu ne să studiem în princip al spiritul teologic care se dezvoltă aici cu o plenitudine şi cu o
14
AlJGlJSTE COMTE
omogenitate ulterior imposibil d e regăsit : este epoca celui mai mare ascendent, atât mental cât şi social, în toate pri v inţele . Specia runană în general nu a ieşit încă din această stare, care p ersist ă astăzi la cea mai numeroasă dintre cele trei rase omeneşti, cu excepţia rasei negre şi a părţii cel mai puţin avansate a rasei albe . În cea de a treia fază teologică, 1JWnoteism.!!l propriu- zis , � ipevitabilul declin al ftlosofiei care, fie şi păstrând 'multă vreme o mare influen ţă socială, mai mult aparentă decât reală, sufe ră în cons eci n ţă o rapidă involuţie intelectu ală ca urmare spontană a acelei simplificări caracteristice în care raţiunea restrânge tot mai mult d ominaţia anterioară a imaginaţiei, lăsând puţin câte puţin să se dezvolte sentimen tul univers al , până atunci ap roape nesemnificativ, al necesarei supuneri a tuturor fenomenelor naturale unor legLinvari_ abile. Sub forme foarte diverse şi chiar radical inconcil i abile , ;est mod extrem al regimului preliminar încă mai pers istă, cu o energie cât se poate de inegală, la imensa majoritate a rasei albe; dar, oricât ne-ar iluziona o observaţie facilă, înseşi aceste preocupări personale constituie aici prea adesea un o bstacol în calea judicioasci sale aprecier i, deoarece lipseşte o comparaţie suficient de raţională şi de impalţială cu cele două mod uri precedent e . Oricât de impClfect ni s-ar părea în prezent lUl asem en ea mod de a filosofa, este cât se poate de neces ar să vedem legătura ind isolu b ilă a stării prezente a spiritului uman cu ansamblul stărilor sale anterioare, recunoscând în mod cuvi incios că el a trebuit să fie multă vreme pe cât de indispen sabil pe atât de inevitabil. Limitându-ne aici la �impla j ud e cată intelectuală, ar fi în primul rând s uperfluu să insistăm asupra tendinţei involuntare care, chiar şi astăzi, ne antre nează în mod vădit pe toţi în expli caţi i esenţial teologice, de
DISCURS ASUPRA SPIRITULUI
POllTIV
15
îndată ce vrem să pătrundem direct misterul inaccesibil8 al modului fundamental de producere al lIDor fenomene oare care, mai ales al acelora ale căror legi reale încă le ignorăm. Cei mai eminenţi gânditori pot în cazul acesta să constate propria lor dispoziţie naturală pentru cel mai naiv fetişism, atunci când această ignoranţă este momentan combinată cu vreo pasiune accentuată. Dacă, aşadar, explicaţiile teologice au suferit, la modernii din Occident, căderea într-o desue tudine crcscândă şi decisivă, lucrul acesta s-a întâmplat chiar pentru că misterioaseJe cercetări pe care ele le au în vedere au fost din ce în ce mai mult înlăturate ca radical inaccesibile pentru inteligenţa noastră care, treptat, s-a obişnuit să le sub stituie irevocabil cercetări mai eficace şi mai în armonie cu adevăratele noastre trebuinţe9. Într-o vreme în care adevăratul spirit filosofic deja are prevalenţă în faţa celor mai simple fenomene şi a unui subiect atât de elementar ca teoria ciocnirii, memorabilul exemplu al lui MalebrancheIO ne va reaminti mereu necesitatea de a recurge la intervenţia directă şi permanentă a unei acţiuni supranaturale, ori de câte ori încercăm să mergem până la cauza primă a unui eveniment oarecarell. Or, pe de o parte, asemenea tentative, oricât de puerile ni s-ar părea-tocmai astăzi, continuă în mod cert sin gurul mijloc primitiv de a determina avântul neîncetat al speculaţiilor umane, degajând în mod spontan inteligenţa noastră din cercul profund vicios în care în mod necesar era mai întâi ascunsă, în radicală opoziţie cu cele două condiţii deopotrivă de imperioase. Căci dacă modernii au fost deter minaţi să proclame imposibilitatea fondării vreunei teorii solide altfel decât pe baza unui suficient concurs de observaţi i convenabile, este incontestabil că spiritul uman nu ar putea niciodată să combine şi nici măcar să culeagă acele indis pensabile materiale rară a fi întotdeauna condus de câteva
16
AUGUSTE COMTE
viziuni speculative, stabilite în prealabiF2 . Aşa d ar, aces te
i
concepţii pr mo rd iale n u po t , evident, să rezulte dedt
dintr- o filosofie scutită, pri n natura sa, de o îndelungă
p regătire şi care, Într-un cuvânt,
impulsie
sub exclusiva
să
poat ă apăr ea spontan,
a unui i nstinct dire ct, oricât de
hi meri ce ar fi, pe de altă parte, sp eculaţiile astfel li ps ite de
i
orice fundament real. Este fericitul priv le giu al principiilor teologice, iară d e
care putem fi siguri
nu ar fi ie ş it niciodată din so
că inteligenţa n oastră
m nolenţa
sa iniţială, principii
speculativă, să
care au pe rm is , derogându-i activitatea
pregătească încetul cu încetul un regim logic mai bun.
Aceast ă aptitudine fundamentală a fost, de altfel, puternic secondată de predilecţia originară a spiritului uman pe n tru
probl eme ins olubile , care a marcat mai ales acea filosofie
ţl
primi tivă . Nu ne putem măsura for e e mentale şi, dre pt
i
ţ
urmare, să le c rcumscr iem în mod prudent dest i na ia, d e cât după ce le-am exersat îndeajuns. ar, acest indispensabil
ex erciţiu nu poate fi de la bun început det er minat, mai ales
în ceea ce priveşte cele mai slabe facultăţi ale naturii , rară energica sti mula re inerentă unor aseme nea studii, în care a tâte a
i
i ntelige nte rău cultivate încă mai pe rs st ă să caute cea
l
mai promptă şi cea mai co m pl e tă soluţie la prob eme cu
e
totul uzuale. Ba chiar, spre a învinge înd aj uns inerţia noas
tră nativă, multă vreme a trebui t s ă se recurgă şi la put ernice
iluzii pe care le susci tă în mod spontan o astfel de filosofic,
mului
iluzii cu privire la puterea aproape infinită a o
de a
modifica după pl acu l său o lume pe atunci conceput ă ca
ţ mente ordonată spre folosinţa sa şi pe care nici lege nu o putea sustrage arbitrarei sup remaţii a
fiind es en ial o mare
influenţelor supranaturale. Nici nu au trecu t trei secole de
ţ
când, elita Umanităţii , spe ran ele astrologice şi alchimiste, un ultim vestig iu ştiinţific al acelui s p ir it primordial, au în-
DISCURS ASUPRA SPIRITULUI POZITIV
11
cetat realmente să servească la acumularea zihlică de obser vaţii corespunzătoare, cum au indicat Kepler13 şi, respecti,�
Bertho1et14. Concursul decisiv al acestor diverse motive intelectuale ar
fi, în
plus, puternic fortificat dacă natura acestui
Tratat mi-ar
permite să semnalez îndeajuns influenţa irezistibilă a înaltelor necesităţi sociale, pe care le-am apreciat În mod convenabil în lucrarea fundamentală menţionată la începutul acestui dis
curs15. Putem
astfel demonstra din plin în ce măsură spiritul
teologic a fost timp îndelungat indi spensabil combinării per manente a ideilor morale şi politice, mai mult decât tuturor celorlalte, tru
fie în
virtutea complexităţii lor superioare, fie pen
că fenomenele corespunzătoare, iniţial prea puţin
rdiefate, nu au putut dobândi o -dezvoltare caracteristică
decât după o evoluţie foarte îndelungată a civilizaţiei umane. Este o inconsecvenţă stranie, abia scuzabilă prin tendinţa orbeşte critică a epocii noastre, de a recunoaşte imposibili tatea celor din Antichitate de a filosofa asupra unor subiecte simple altfel decât după tiparul modului teologic şi de a nu recunoaşte cu toate acestea, mai ales la politcişti, insur montabila necesitate a unui regim analog faţă de speculaţiile sociale16. Dar, pe deasupra trebuie să înţelegem, deşi nu aş putea-o stabili aici, că acea filosofie iniţială nu a fost mai puţin indispensabilă avântului preliminar al noastre, ca şi al inteligenţei, fie
pentru
sociabilităţii
a constitui în mod
prinlitiv unele doctrine comune, iară de care legătura socială nu ar fi putut dobândi nici întindere şi nici consistenţă, fie suscitând
în mod spontan singura autoritate spirituală ce
putea să apară atunci. Oricât de sumare sunt aici aceste explicaţii generale privind natura provizorie şi destinaţia pregătitoare a singurei filosofii care convenea realmen� ,=opilăriei Umanităţii, ele ne
18
AUGUSTE COMTE
fac să înţelegem lesne faptul că regimul iniţial diferă profund, în toate pr ivi nţele, de acela corespunzător virilităţii mentale, pentru ca trecere a graduală de la unu11a celălalt să se fi putut opera originar, fie în individ, fie în specie, rară asistenţa crescândă a unui fel de filosofii intermediare, în esenţă limi tată la acest oficiu de tranziţie. Aceasta este parti ciparea spe cială a stării metafizice propriu - zi se la evoluţia fundamentală a inteligenţei noastre, care, fiind ostilă faţă de orice schimbare bruscă, se poate astfel ridica aproape pe nesimţite de la starea pur teologică la starea pozitivă, cu toate că această situaţie echivocă se apropie, în fon d, mult mai mult de prima decât de ultima. Speculaţiile dominante au păstrat aici acela şi ca racter esenţial de tendinţă, obiş nuită la cunoştinţele a bsolute : doar soluţia a suferit o transformare notabilă, potrivită mai degrabă pentru a facilita concepţiile pozitive. Ca şi teologia, de fapt , metafizica încearcă mai ales să explice natura intimă a fiinţ elor, originea şi destin aţia tuturor lucrurilor, modul esenţial de producere a tuturor fenomenelor ; dar, în loc să folosească în acest scop a genţi supranaturali propriu-zişi, ca îi înlocuieşte din ce în ce mai mult cu acele entităţi sau abstracţii personificate a căror utilizare, cu adevărat caracte ristică, a permis adesea să fie desemnată cu. termenul de ontologiel7. Este cât se poate de uşor azi să practici o aseme nea manieră de a filosofa care, încă preponderentă în cazul fenomenelor celor mai complicate, oferă zilnic, chiar şi în teoriile cele mai simpl e şi mai demodate, atâtea apreciabile urme ale lungii sale dominaţii 18. Efica c itatea istorică a aces tor entităţi rezultă direct din caracterul lor echivoc, deoarece, în fiecare din aceste existenţe metafizice, inerente corpului corespunzător, Îară a se confunda cu el, sp iritul poate, după cum este mai aproape de starea teologică sau de starea pozi tivă, să vadă tie o veritabilă emanaţie a puterii supranaturale�
19
DISCURS ASUPRA SPIRITULUI POZITIV
fie o simplă dominaţie abstractă a fenomenului în chestiune. În cazul acesta nu
mai
domină pura imaginaţie, dar
nici
ver
itabila observaţie ; raţionamentul dobândeşte Însă aici o mare extensiune şi se pregăteşte în mod confuz pentru lUl exerciţiu cu
adevărat ştiinţific. De altfel trebuie să remarcăm că partea
speculativă este la început cu totul exagerată, ca urmare a acelei tendinţe îndărătnice de a argumenta
în loc
de a obser
va, tendinţă care, în toate genurile, caracterizează de obicei
spiritul
metafi zic
,
chiar şi la exponenţii săi cei
mai eminenţi.
O categ orie atât de flexibilă de idei, care nu comportă câtuşi
de
puţin consistenţa proprie timp atât de îndelungat sis
temului teologic, trebuie de altfel să ajungă, mult
mai
rapid,
la unitatea corespunzătoare, prin subordonarea graduală a diferitelor entităţi particulare unei singure entităţi generale,
natura, destinată să determine slabul echivalent metafizic al
vagii
legături universal e rezultată din monoteism.
Pentru a înţelege mai bine, istorică a unui
mai
ales astăzi, eficacitatea
atare aparat filosofic,
este necesar să
recunoaştem că, prin natura sa, el nu este de la sine suscepti bil decât de o simplă activitate critică sau dizolvantă, chiar şi mentală, şi cu atât mai mult soci.Jlă, Iară a putea vreodată să organizeze ceva car� să-i fie propriu. Radical inconsecvent,
acest spirit echivoc conservă toate principiile fundamentale
ale sistemului
teologic, dar lipsindu-Ie din ce în ce mai mult
de acea vigoare şi de acea fIxitate indispensabilă autorităţii lor efective ; tocmai într-o asemenea alterare constă, într-adevăr, în toate privinţele, principala
sa utilitate pasageră, în momen
tul în care regimul antic, multă vreme progresist pentru ansamblul
evoluţiei
umane, a ajuns în mod inevitabil la acel
grad de persistenţă abuzivă în care tinde să perpetueze
la
ne
sfârşit starea de copilărie la început atât de fericit dirijată. Metafizica nu este
deci, în fond,
decât
un fel de teologie trep-
20
AUGUSTE COMTE
tat vlăguită prin simplificări dizolvante care îi răpesc în mod
spontan
puterea
directă
de
împiedica
a
dezvotarea
concepţiilor pozitive, conservându-i totuşi capacitatea provi
un amunit exerciţiu indispensabil spiritu lui de generalizare, până când va putca, în sfârşit, să capet e o wrie de a întreţine
mai bună alimentare. Dat fiind caracterul său contradictoriu,
re
gimul
metafizic sau ontologic este Întotdeauna plasat în
acea inevitabilă alternativă de a tinde spre o vană restaurare a
d
e de ordi ne sau n eg tivă , ca să sc ape
stării teologice, pentru a s atisfac e con iţiil pentru a împinge
la o
situaţie pur
a
imperiului opresiv al teologici. Această oscilaţie necesară, care
în
prezent nu se mai observă decât faţă de cele mai difi
inioară chiar şi faţă de cele mai simple,
cile teorii, a existat od
atâta timp cât a durat vârsta lor metafizică, în virtutea
e raţiunea
neputinţei o rgan ic mereu proprie unei asemenea maniere de a filosofa. Dacă
pu blică nu ar fi îndepărtat-o de
mult, în privinţa anunlitor noţiuni fund ame ntale , desigur că îndoielile absurde pe care ea le-a suscitat, acum douăzeci de
i
secole, cu privi re la existenţa corpurilor d n afara noastră,
încă
ar
ţ
mai persista în e sen ă, căci ea nu le-a risipit niciodată
i
prin vreo argumen tar e decisivă. Putem dec , la urma urmelor,
să considerăm starea metafizică drept un fel de maladie cro n ică, în mod firesc inet'entă
evoluţiei
noastre mentale, indi
viduale sau colective, între copilărie şi maturitate19. Speculaţiile istorice ncîntorcându-se aproape niciodată, la moderni, mai departe de
epoc ile politciste, â
spiritul metafizic
trebuie să pară aici aproape tot a t t de vechi ca spiritul teo logic însuşi, deoarece el a contribuit în mod necesar, deşi în tr -
un
v
mod implicit, la transformarea primiti ă a fetişismului
în politeism,
cu
scopul de a suplini deja activitatea pur
supranaturală care, fiind astfel retrasă fiecărui corp pa rticular, trebuia
să
lase
aici
în
mod
spontan
vreo
n
e tita te
21
DISCURS ASUPRA SPI RITULUI POZITIV
corespunzătoare. TottlŞi, deoarece această primă revoluţi e teologică nu a putut declanşa atunci nici o dezbatere ad evă rată,
intervenţia continuă
a spiritului ontologic nu a
început să devină cu totul caracteristică decât în revoluţia care a urmat, aceea a re ducerii politeismului la monoteism, căreia a trebuit să-i fie organuL natural . Influenţa sa cresc ândă tre buie
să
fi părut la
început
organică ,
rămânea subordonată i mpulsiei
în măsura în care
teologice
; dar natura sa
esenţial dizolvantă a treb uit după aceea să se manifeste tot mai mult, atunci când a încercat să ducă trepta t 1