Clasificarea Fotografiei Judiciare [PDF]

Zitiervorschau

CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI JUDICIARE

CUPRINS BIBLIOGRAFIE

pagina - 3

CAPITOLUL 1 NOŢIUNI GENERALE DESPRE FOTOGRAFIE 1.1 SCURT ISTORIC

pagina - 4

1.2.EVOLUŢIA FOTOGRAFIEI

pagina - 5

CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI

pagina - 7

2.1 FOTOGRAFIA ARTISTICĂ

pagina - 7

2.2 FOTOGRAFIA JUDICIARĂ

pagina - 7

2.2.1. Definiţii ale fotografiei judiciare 2.2.2. Folosirea fotografiei în munca judiciara 2.2.3. CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI JUDICIARE 2.2.3.1 FOTOGRAFIA JUDICIARĂ OPERATIVĂ a. Fotografia la locul faptei

pagina - 7 pagina - 8 pagina - 9 pagina -10

1

b. Fotografia de reconstituire c. Fotografia de percheziţie d. Fotografia semnalmentelor 2.2.3.2. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE a. Fotografia de examinare sub raze vizibile. b. Fotografia sub raze invizibile ; c. Microfotografia. 2.2.3.3. ÎNSEMNĂTATEA FOTOGRAFIEI JUDICIARE

pagina -12

pagina -16

BIBLIOGRAFIE

Lazăr Cârjan-,,Compendiu de criminalistică,, ,Editura Fundaţiei

•

,,Romania de Maine,, Bucureşti, 2005 •

Camil Suciu ,,Criminalistică,, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

1972 • Emilian Stancu Tratat de Criminalistică Ediţia a-II-a revăzută şi adăugită Editura Universul Juridic , Bucureşti 2002 •

Fotografia judiciara Stefan Popa,Nicolae Stoian,Stefan Neicu, Editura

Ministerului de Interne, 1992, 2

CAPITOLUL 1 1.NOŢIUNI GENERALE DESPRE FOTOGRAFIE 1.1 SCURT ISTORIC Din punct de vedere etimologic,cuvântul fotografie provine din grecescul ,,photosgraphein

unde ,,photos’’ înseamnă ,,lumină’’ iar ,,graphein’’înseamnă ,,a

înregistra’’, deci fotografia în această acepţiune este o ,,scriere cu lumină’’. In accepţiunea clasică, fotografia este o tehnică cu ajutorul căreia se pot reproduce şi fixa, imaginile luminoase ale obiectelor folosind proprietatea luminii de a descompu-ne unele săruri de argint. Astfel pentru realizarea unei fotografii sunt necesare : o lentilă care proiectează imaginea luminoasă, a unui subiect pe o suprafaţă chimică fotosensibilă. Lumina provoacă schimbări în conţinutul materialului fotosensibil, iar modelul subiectului este transferat într-o imagine vizibilă prin prelucrare chimică. Despre fenomenul punerii în evidentă a imaginilor se cunoaşte din cele mai vechi timpuri:

3

-în antichitate Aristotel ne-a precizat cum se poate pune realitatea într-o cutie (este suficient să facem o gaură într-o cutie întunecată ca să apară apoi imaginea inversată pe fundul alb al cutiei; -în evul mediu alchimistii ştiau că lumina înnegreăte clorura de argint; -în epoca modernă, în anul 1826 inginerul francez Nicephore Niepce a făcut prima fotografie. Pentru inregistrarea unei scene în aer liber i-au fost necesare 8 ore de expunere a placii sale fotosensibile. În anul 1829 tot acesta, a asociat trei proceduri pentru a fixa o imagine de calitate medie

pe o placă metalică cu depuneri de

halogenura de argint. În anul 1839 un alt francez Jacques Mandé Daguerre a realizat dagerreotip-ul, moment din care fotografia devine realitate. Prin intermediul dagerreotip-ului s-a realizat o matriţă a mediului, prin expunerea unei placi fotosensibile "doar" 8 ore, iar copierea acesteia se făcea prin presarea matriţei pe un suportde hirtie. Această primă fotografie prezenta totuşi câteva inconveniente; străzile Parisului care au făcut obiectul acelei fotografii chiar şi la o oră de vârf apar în întregime goale. In anii imediat următori fotografia cunoaste o evoluţie spectaculoasă, noua invenţie facând să apară o nouă profesie ,- cea de fotograf -, care era deja foarte cautată, în special de patronii ziarelor din acea perioadă .Astfel în anul 1848 Felix Tournachon, cunoscut sub numele de Nadar realizează din nacela unui aerostat prima fotografie aeriană , acesta fotografiind Parisul. In epoca de pionerat a fotografiei negativul (cunoscut şi sub numele de "clişeu") se realiza pe o placă de cristal pentru a nu avea deformari. Placa era foarte casantă şi cerea o manipulare deosebită. Prin dezvoltarea artei fotografice, a apărut necesitatea cautării unui alt tip de suport fotosensibil mai usor de manipulat dar care să aibă proprietaţile cristalului, astfel în anul 1884, George Eastman, reuşeşte, să realizeze, pe un suport de nitroceluloză, primul negativ flexibil, cunoscut de fotografi sub denumirea de "roll film". Acesta este usor de manipulat, incasabil şi cu aceleaşi proprietăţi ca şi ale sticlei de cristal. Totodată, volumul aparatului de fotografiat se micsorează considerabil, greutatea de asemeni, transportarea lui nemaifiind o problemă, putînd fi la îndemâna orcărei persoane.

4

1.2.EVOLUTIA FOTOGRAFIEI Dupa cum am precizat mai sus, anul 1884 poate fi considerat anul consacrării fotografiei alb negru prin inventarea "roll film"-ului. Din acest moment fotografia a evoluat urmărindu-se trei aspecte esenţiale: - reducerea duratei de expunere/sensibilitate - ameliorarea stabilităţii imprimării - simplificarea folosirii, datorită apariţiei : aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici şi mai ieftine, de substanţe chimice pentru developare şi stabilizarea peliculei sensibile negative sau a suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate. Fotografia color La începuturile apariţiei fotografiei aceasta, după expunere oferea subiectului o imagine în mai multe tonuri, corespondente culorilor alb şi negru, acest tonuri rezultând în funcţie de gradul de expunere a materialului fotosensibil folosit. În acest timp s-a constatat că imaginea alb-negru nu satisface cerintele complexe ale omului, lansându-se ideea realizării unei pelicule fotosensibile care în urma expunerii să prezinte imaginile în culori apropiate sau identice celor naturale.Astfel în anul 1861 fizicianul englez James Clerk Maxwell realizează prima fotografie cu culoare permanentă, care poate fi considerată prima fotografie color. Continuându-se studiile în domeniu,în anul 1903 a fost creat sistemul color, ,,Autochrome Lumière,, acesta era un sistem de fotografie color transparentă. Fotografierea se făcea pe trei plăci foto alb-negru impregnate cu substanţe cromatice sensibile la culorile roşu,verde şi albastru. Pentru compunere, cele trei fotografii transparente se suprapuneau dând o fotografie color transparentă. Ulterior,în anul 1935 a apărut pelicula color modernă, produsă de “Kodak Color” şi care se baza pe emulsii tri-colorate, iar în anul 1936 apare tehnologia“Agfa”dezvoltată de Germania.Cele două tipuri de fotografii, respectiv albnegru şi color au evoluat şi s-au dezvoltat până în zilele noastre, dar dezvoltarea tehnico-stiintifică actuală a creat un nou tip de fotografie, - fotografia digitală-. Fotografia digitala

5

În anul 1990, Kodak a prezentat publicului primul aparat foto digital.Aceasta nu era diferit din punct de vedere al formei de aparatul clasic, doar că, principiul de funcţionare era diferit. La aparatul foto digital, lumina este transformată în energie electrică într-un senzor(cip de silicon), după care energia electrică este transformată în format digital şi stocată pe un card de memorie.Valorificarea fotografiilor obţinute se face prin conectarea aparatului foto la un personal computer de unde prin intermediul imprimantei fotografia se

imprimă pe un suport de hârtie sau prin intermediul

internetului poate fi trimisă unui anume destinatar indiferent în ce parte a lumii se află. Datorită faptului că acest tip de fotografie este mai usor de realizat şi de transmis a dus la scăderea semnificativă a cererilor de materiale fotografice sensibile alb-negru şi color.

CAPITOLUL 2 2. CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI Incercând o clasificare a fotografiei,dar fară nici un fel de pretenţie,aceasta se pote împarţi în două mari categorii: 2.1. FOTOGRAFIA ARTISTICĂ 2.2. FOTOGRAFIA JUDICIARĂ 2.1. FOTOGRAFIA ARTISTICĂ este acea fotografie efectuată de diverse persoane pentru imortalizarea unor fenomene naturale,imagini deosebite,evenimente personale etc.Acest gen de fotografie nu urmareşte niste scopuri anume,ci doar excitarea simţului olfactiv al persoanei care priveşte acele imagini sau memoria unui persoane sau grup de persoane cu privire la producerea unui eveniment anterior.Fotografia artistică nu urmăreşte axarea pe un anumit detaliu, deci poate fi numită ca fiind o fotografie cu caracter general. In contradictoriu cu acest tip de fotografie, este fotografia judiciară care este o fotografie precisa, adică nu urmăreşte frumosul ci observarea detaliilor.

6

2.2. FOTOGRAFIA JUDICIARĂ 2.2.1. Definiţii ale fotografiei judiciare Fotografia judiciară nu este o fotografie

artistică, adică nu urmăreşte exprimarea

frumosului , ci observarea detaliilor. ,,Fotografia judiciară reprezintă totalitatea tehnicilor fotografice adaptate la nevoile specifice ale unor activităţi din cadrul procesului judiciar,, 1 ,,Fotografia judiciară reprezintă totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările criminalistice,atat în munca de teren, cât şi în activitatea de laborator, prin adaptarea la necesităţile de cercetare a metodelor folosite în tehnica fotografica,, 2 ,,Fotografia judiciară reprezintă ansamblul de procedee tehnico-ştiinţifice, necesare investigării, fixării şi redării rezultatelor cercetării criminalistice sub forma imaginilor fotografice ,, 3 2.2. 2. Folosirea fotografiei în munca judiciară În anul 1840, la închisoarea din Bruxelles, se efectuează prima fotografie judiciară după metoda daguerre, ulterior în anul 1855 şi 1872 la Chicago şi Paris apar primele servicii specializate în fotografia judiciară, iar în anul 1879 fotografia judiciară a fost perfecţionată de Alphonse Bertillon. In anul 1911, R.A.Reiss, precizează ,,fotografia judiciară,,...va permite magistratului însărcinat cu ancheta

de a avea în faţa ochilor, în orice

moment,imaginea exactă a locului sau a locurilor unde s-a săvârşit crima. Tările Române sunt printre primele ţari ale Europei

care au beneficiat de

descoperirea fotografiei. In anul 1843, la Bucureşti se fac primele portrete dagherotip , iar după 1848, s-au remarcat Carol Popp de Szatmari,- fotograful domnitorilor Bibescu, Stirbei şi Alexandru Ioan Cuza-, Ludwig Angerer şi Costache Sturdza Scheianu,ultimul recunoscut ca fiind primul fotograf amator din ţara noastră. În anul 1879, se infiinteaza la Poliţia Capitalei, primul serviciu fotografic, iar în 1888, infractorii sunt înregistraţi alfabetic şi fotografiaţi. 1

1 Fotografia judiciara autori Stefan Popa,Nicolae Stoian, Stefan Neicu, ,Editura Ministerului de Interne, 1992 pagina 10)

2 3

Camil Suciu Criminalistică, Editura Didactica şi Pedagogică,Bucureşti ,1972 Emilian Stancu Tratat de Criminalistică Ediţia a-II-a revăzută şi adăugită Editura Universul Juridic , Bucureşti 2002

7

În anul 1904, apare ,,Manualul tehnic de medicină legala,, al lui Nicolae Minovici unde la capitolul IX intitulat ,,fotografia judiciară,, se stabilesc reguli ştiinţifice pentru fotografia de semnalmente ,,e cunoscută regula potrivit căreia astăzi în antropometrie, este greu de a face o verificare la o vârstă mai jos de 21 ani, şi absolut imposibilă la vârsta de 18 ani, fără ajutorul unei fotografii de profil alipită la celelalte semnalmente.” În anul 1919, la Buzău s-a infiinţat un serviciu complet de identificare cu fişe mixte, care mai târziu s-a generalizat în toată ţara, iar în anul 1932 a fost creat cazierul central cu o cartotecă fotografică pentru condamnaţi.4 2.2..3. CLASIFICAREA FOTOGRAFIEI JUDICIARE FOTOGRAFIA JUDICIARĂ se imparte în două mari categorii: 2.2. 3.1 FOTOGRAFIA JUDICIARĂ OPERATIVĂ (de lucru) 2.2. 3.2 FOTOGRAFIA DE EXAMINARE(de laborator) FOTOGRAFIA JUDICIARĂ OPERATIVĂ se subclasifică în : •

fotografia locului faptei

•

fotografia de identificare după semnalmente

•

fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală

FOTOGRAFIA DE EXAMINARE se subclasifică în : •

fotografia de examinare în radiaţii vizibile

•

fotografia de examinare în radiaţii invizibile

•

microfotografia şi halofotografia5 În accepţiunea altor autori de lucrări criminalistice au apărut şi alte clasificări ale

fotografiei judiciare6 Din punctul de vedere al acestora fotografia judiciară se clasifică în: - fotografie judiciara-operativa(de teren) care se subclasifica în: -fotografia la faţa locului -fotografia de semnalmente 4

Lazăr Cârjan ,, Compendiu de criminalistică,,,Editura Fundaţiei “România de Maine”, Bucureşti, 2005 pagina 39 .Lazăr Cârjan, ,,Compendiu de criminalistica,, editia 2005 pagina 41 6 Fotografia judiciara Stefan Popa, Nicolae Stoian, Stefan Neicu, Editura Ministerului de Intene 1992 pagina 11 5

8

-fotografia de urmărire operativă -fotografia de percheziţie -fotografia de reconstituire -fotografia de prezentare pentru recunoastere -fotografia de examinare(de laborator) care cuprinde : -fotografia de ilustrare -fotografia de umbre -fotografia de reflexe -fotografia de contrast -fotografia separatoare de culori -fotografiere sub diferite radiatii (ultraviolete, infraroşii, gama, etc.) -fotografia holografică

2.2.3.1 FOTOGRAFIA JUDICIARĂ OPERATIVĂ (de lucru) Definiţia fotografiei judiciar-operative (de lucru) - este o fotografie efectuată de organele de cercetare ale parchetului sau poliţiei în diferitele faze ale cercetării locului faptei pentru fixarea sau ridicarea urmelor de la fata locului ori pentru fixarea rezultatului altor activităţi procedurale cum ar fi : percheziţie, reconstituire etc, şi are ca scop administrarea probatoriului în cazul infracţiunii cercetate. În accepţiune proprie fotografia operativa de lucru se poate subclasifica în funcţie de uzitarea cea mai frecventa în: a)

fotografia la locul faptei;

b)

fotografia de reconstituire ;

c)

fotografia de percheziţie ;

d)

fotografia semnalmentelor

deoarece aceste tipuri de fotografii sunt cele mai uzitate în activitatea de cercetare şi în faza de urmarire penală.

a).Fotografia la locul faptei se face plecând de la general la particular, adică mai întâi se face o fotografie a locului respectiv, apoi se face o fotografie schiţa când surprindem porţiuni reduse din terenul cercetat, pentru ca în cele din urmă să fotografiem obiecte principale: maşină, topor, etc şi încheiem cu fotografierea 9

detaliilor: urmele de deget, locul împuşcat, locul înţepăturii cu cuţitul, etc.La rândul ei fotografia locului faptei se subclasifică în : •

fotografia de orientare

•

Fotografia schiţă

•

Fotografia obiectelor principale

•

Fotografia de detaliu

a.1 Fotografia de orientare. Fotografierea locului unde se efectuează cercetările începe cu fixarea cadrului general, pentru surprinderea reperelor principale din teren. După fotografia de orientare poate fi recunoscut cu uşurintă locul unde s-au efectuat cercetările. În funcţie de detaliile ce trebuie reproduse pe peliculă, indiferent de natura locului cercetat se impune luarea mai multor imagini, efectuându-se fotografia panoramică.foto 1 a.2. Fotografia schita se foloseşte pentru a cuprinde un cadru mai restrâns al locului unde se efectuează cercetarile fără a cuprinde şi vecinătăţile. După natura scopului urmărit, al locului cercetat şi al mijloacelor tehnice avute la dispozitie, fotografia schită se subclasifică în: -fotografia unitară care se efectuează când locul cercetat poate fi redat printr-o singură imagine. Foto 1 -fotografia pe sectoare

care se foloseşte în aceleaşi situaţii ca la fotografia

panoramică, dar la o scară mai redusă.Foto 2 -fotografia de pe poziţii contrare este folosită în cazul în care trebuie reţinute caracteristici ale locului sau ale obiectului, ale spatiului, privite de pe poziţii opuse. Foto 3A, B -fotografia de pe poziţii încrucişate reprezintă o continuare a fotografiei de pe poziţii contrare, dar locul sau obiectul cercetat este fotografiat din cele patru laturi. a.3 Fotografia obiectelor principale. Se vor lua imagini separate pentru fiecare din obiectele care prezintă interes pentru cercetări: cuţitul, parul, toporul cu care a fost ucisă victima, animalele de tracţiune ucise în timpul accidentului produs de un camion, etc. În fiecare fotografie trebuie sa fie surprinse şi raporturile cu obiectele din jur, iar pentru a se cunoaşte distanţa dintre acestea e recomandabil să se folosească o linie gradată sau banda gradată. Foto 4 A, B, C; a.4 Fotografia de detaliu fotografierea la locul faptei se încheie cu surprinderea unor detalii 10

care reprezintă interes pentru cercetări, precum: locul de pătrundere a glonţului în corpul victimei, leziunea produsă de cuţit sau topor. Pentru ca fotografia să redea cat mai fidel gravitatea leziunilor produse, dimensiunile şi forma lor, alături de suprafaţa fotografiată trebuie să se aşeze o linie gradată. Foto 5 A, B, C;

b.Fotografia de reconstituire. La reconstituire, se fotografiază locul unde are loc reconstituirea, etapele

faptei ce se

reconstituie, punându-se accent deosebit pe

momentele cele mai importante ale acesteia, adică redarea faptei ce se reconstituie. Cu ocazia reconstituirii o mare atenţie se acordă fotografierii autorului acelei fapte în momentul în care acesta indică locul şi modul în care a intrat în locuinţa, instrumentele pe care le-a folosit pentru a sparge uşa, obiectele pe care le-a atins, locul de unde a sustras obiectele ce se rec lamă a fi furate, modalitatea şi locul prin care a parasit locuinţa (aceste aspecte fiind valabile în special la reconstituirea în cazul săvârşirii unei infracţiuni de furt.) In cazul altor tipuri de infracţiuni, în funcţie de modul de săvârşire al acesteia, cu ocazia reconstituirii se vor urmări aspectele specifice, avându-se în vedere modul de operare folosit de autor. Foto 6 A, B, C, D, E, F, G;

c.Fotografia de perchezitie. Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare se fac fotografii de orientare referitor la imobilul ce urmează a fi percheziţionat, fotografii de individualizare ale locului unde urmează să fie efectuată perchezitia,(locul de acces în acel imobil, camere, dependinţe, etc.), apoi locurile ascunzătorilor unde s-au gasit cadavre, persoane, apoi fotografii ale locului unde au fost găsite bunuri care fac obiectul perchezitiei, fotografii de grup ale bunurilor găsite la percheziţie , apoi separat şi în detaliu, fiecare obiect găsit urmărindu-se elementele de identificare ale acestora, cum ar fi serie, tip, model, etc. Foto 7 A, B, C, D, E,

d.Fotografia semnalmentelor cuprinde mai multe modalităţi de fotografiere: d.1.Fotografia de identificare a persoanei. La inceperea cercetarii unui bănuit sau învinuit, i se fac obligatoriu două fotografii una din faţă şi cealaltă din profil, iar dacă persoana poartă ocheleri se face obligatoriu o a treia fotografie semiprofil, iar la persoanele care au semne particulare, cum ar fi cicatrici mari,amputaţii, tatuaje se face şi o a patra fotografie. Foto 8 A, B, C, D, E, F,G,H d.2.Identificarea la cadavre. În cazul infracţiunii de omor cu secţionarea cadavrului în 11

momentul găsirii acestuia, se fotografiază fiecare fragment, se reconstituie întregul şi se spală urmele pentru a aduce cadavrul la imaginea cat mai apropiată de cea avută in viaţă, după care se fotografiază. d.3.Fotografia de urmarire

se face cu aparate de construcţie specială sau prin

disimularea celor clasice în diferite obiecte, pentru a nu atrage atenţia celui urmarit care se sustrage urmaririi penale sau pregateste săvârşirea unei infracţiuni.

2.2.3.2. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE Fotografia de examinare se face în laborator, de către specialişti de înaltă calificare şi cu mijloace tehnice moderne.Acest tip de fotografie se subclasifică în: a) Fotografia de examinare sub raze vizibile ; b) Fotografia sub raze invizibile ; c) Microfotografia. A. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE SUB RAZE VIZIBILE. Sunt folosite tehnici pentru cercetarea falsului, actelor, pentru urmele de deget ,iar în aceste situaţii specialistii fac urmatoarele tipuri de fotografii: •

Fotografia de ilustrare. Procedeul este folosit în laboratoarele de expertiza

pentru fixarea imaginii obiectului ce urmează a fi supus examinării. Scopul urmărit este acela de a se evidenţia dimensiunile , prin asezare lânga o riglă gradată, forma şi caracteristicile obiectelor primite pentru expertiză. •

Fotografia de comparare poate fi realizată în mai multe variante, în raport de

procedeele folosite: -Fotografia de comparare prin confruntare este folosită în examenele de laborator, când expertul dispune de fotografia urmei găsite la fata locului şi de fotografia urmei reproduse experimental in laborator.

Astfel se procedează pentru compararea

fotografiei urmei de deget cu fotografia impresiunii digitale luate de la persoana bănuită .De asemenea, se poate confrunta fotografia mulajului unei urme de adâncime cu fotografia mulajului executat experimental în laborator, după obiectul presupus a fi creat în urma găsită la locul faptei. -Fotografia de comparare prin suprapunere este folosită atunci când cel puţin una din

12

fotografii a fost realizată pe suport transparent. Procedeul este frecvent întâlnit în practica experţilor sau tehnicienilor criminalişti în domeniul traseologiei. Asezându-se imaginea trasparenta peste fotografia cu care se compară, pot fi examinate detaliile unei semnături, ale impresiunilor de ştampilă, ale documentelor falsificate. Dacă cele două imagini se suprapun perfect ăi există o coincidenţă a detaliilor sub toate aspectele, se pot formula concluzii cert pozitive privind identitatea autorului semnaturii de pe documentul fals, a pantofului care a creat urma de adâncime ridicată prin mulajul examinat. -Fotografia de comparare prin juxtapunere-continuitate liniara - este un procedeu folosit frecvent în domeniul balisticii judiciare, a cercetării instrumentelor de spargere, a cercetării dactiloscopice. Compararea prin juxtapunere constă în îmbinarea unei secţiuni din fotografia ce conţine detaliile urmei cu o secţiune din fotografia impresiunii. In caz de identitate, va exista o coincidenta perfectă a liniilor luate ca reper în cele două imagini. Astfel se procedează cu fotografiile proiectilelor găsite în corpul victimei, care se compară cu fotografiile proiectilelor provenite de la tragerile experimentale, făcute cu arma presupusă a fi fost folosită, sau se compara fotografiile urmelor de topor găsite la locul faptei cu fotografiile urmelor produse experimental în laborator cu toporul presupus a fi fost folosit la producerea lor. •

Fotografia de umbre. Procedeul valorifică proprietatea razelor luminoase de a

scoate în evidenţă diferenţe de relief ale suprafeţei cercetate. Este folosit la citirea textelor scrise cu creionul apoi şterse prin radiere, la cercetarea urmelor de adâncime produse de mâini sau de picioare ori a urmelor instrumentelor de spargere, cum ar fi urmele de tăiere produse în lemn, de topor. •

Fotografia de reflexe se foloseste pentru evidenţierea diferenţei de netezime a

suprafetelor plane, datorită proprietaţii luminii de a fi reflectată sub unghiuri diferite. Se procedează pentru punerea în evidenţă a urmei de deget existentă pe o suprafaţa netedă, lucioasă şi care este greu sau chiar imposibil de observat cu ochiul liber, ori a modificărilor aduse unui inscris prin înlaturare de text cu ajutorul unor subtante chimice. Fotografia de contraste se realizează prin folosirea materialelor fotosensibile cu

•

coeficient mare de contrast, prin diafragmare şi prelucrare în revelatori contrastanti. Este folosită pentru examinarea scrisului sters prin radiere, descoperirea urmelor invizibile. •

Fotografia separatoare de culori. Procedeul are la bază posibilitatea razelor

13

luminoase de a înregistra deosebirile extrem de mici dintre nuanţele aceleiaşi culori, pe care nu le poate percepe ochiul omului. Pentru separarea culorilor se folosesc filtre care au capacitatea de a reţine culoarea complementară. Procedeul este folosit pentru descoperirea adăugirilor făcute în acte cu cerneluri sau creioane, în aparenţă de aceiaşi nuanţă de culoare cu scrisul de bază al actului cercetat. B. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE ÎN RADIAŢII INVIZIBILE. Sunt cunoscute mai multe modalitati: •

Fotografia de examinare în radiaţii ultraviolete este folosită în laboratoarele de

expertiza criminalistică, iar tehnicienii cu o pregatire specială o aplică şi în timpul cercetării la faţa locului. Pentru realizarea acestui gen de fotografii pot fi aplicate două metode: metoda fluorescentei şi metoda razelor reflectante. Are o largă aplicare practica în traseologie, în balistica judiciară,cercetarea înscrisurilor false sau cercetarea infracţiunilor de luare sau dare de mita, furt. •

Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii. Acest gen de fotografii se bazează

pe aplicarea proprietăţilor razelor infraroşii de a străbate anumite corpuri şi de a fi reţinute de altele. De aceea, se pot face fotografii şi în condiţii de întuneric, fum sau ceaţă. Este folosită pentru cercetarea falsurlor prin înlăturare sau acoperire de text, cercetarea operelor de artă banuite a fi false, cercetarea urmelor suplimentare ale împuşcăturii, precum şi pentru supravegherea şi cercetarea în conditii de intuneric. •

Fotografia de examinare in radiaţii Roentgen, gamma, beta si neutronice. Această

procedură de fotografiere se bazează pe proprietatea radiaţiilor X, gamma, beta şi neutronice de a penetra corpurile în mod diferit, în funcţie de grosimea şi intensitatea lor. Fotografia de examinare în radiaţii Roentgen îşi găseşte aplicarea în multe domenii, cum ar fi percheziţia corporala a persoanelor care au înghiţit obiecte de volum mic şi valoare mare (bijuterii, microfilme), examinarea obiectelor aflate în bagaje în timpul controlului la punctele de trecere a frontierei, cercetarea urmelor suplimentare ale împuşcăturii. Fotografierea în radiaţii gamma este executată numai de specialişti în fizică nucleară, dar trebuie cunoscută şi de organele judiciare, pentru ca are aplicare şi în criminalistică.Cu aceste tehnici, bazate pe proprietatea razelor gamma de a trece prin

14

orice obiect, se poate cerceta interiorul unei arme, lacătele sau încuietorile metalice, precum şi locul de ascundere a armei în ziduri sau dulapuri metalice etc. Fotografierea în radiaţii beta este în curs de cercetare, însă poate fi folosită în criminalistică la examinarea densităţii şi grosimii hârtiei, sau compoziţiei cernelurilor. In traseologie, poate fi utilizată pentru depistarea microurmelor. Fotografia (radiografia) cu neutroni este un procedeu pus la punct de canadieni din anul 1983 şi aflat în curs de experimentare. In criminalistică, procedeul se foloseşte la descoperirea stupefiantelor ascunse în orice fel de ambalaj precum şi la depistarea substanţelor explozive. In cazul fotografierii sub raze X, gamma şi beta, obiectul cercetat se pune între izvorul razelor şi materialul fotosensibil. In acest fel, clişeul este impresionat numai după ce radiaţiile trec prin obiectul respectiv.

2.2.3.3. ÎNSEMNĂTATEA FOTOGRAFIEI JUDICIARE Însemnătatea fotografiei judiciare este subliniată de Camil Suciu ,,aplicarea metodelor fotografice în diferitele activităţi de cercetare criminalistică s-au impus datorită: -Rapidităţii cu care se pot fixa imaginile diferitelor obiecte sau persoane ce interesează cercetarea, -exactităţii cu care sunt fixate detaliile -obiectivităţii cu care este redată imaginea, excluzând eventualele interpretări subiective , -oglindirii generale a tuturor obiectelor prinse în câmpul fotografiei indiferent de gradul de importanţă ce li s-ar acorda pentru moment şi în sfârşit -evidenţei probatorii şi caracterului demonstrativ al oricărei imagini fotografice.7 Totodata fotografia judiciară serveşte ca mijloc tehnic de fixare a tabloului general al locului savârşirii infractiunii, precum şi a obiectelor şi urmelor cu valoare probatorie, are rol ilustrativ şi demonstrativ, completand conţinutul probatoriu al proceselor verbale, rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică ori expertizelor, inregistrează 7

Lazar Carjan-Compendiu de criminalistica,Editura Fundatiei Romania de Maine,Bucuresti,2005) 15

unele aspecte şi stări de fapt care, datorită unor împrejurări subiective, dimensiunilor şi asezării lor aparent neînsemnate nu au fost percepute şi apreciate corespunzator de persoanele care au desfaşurat activitatea de urmarire penală. Fotografia judiciară poate fi folosită cu succes în situaţia cercetării oricarui gen de infracţiune, cu ocazia efectuării celor mai diverse activitati de urmarire penală şi în orice stadiu al procesului penal.8

8

Fotografia judiciara autor Stefan Popa, Nicolae Stoian, Stefan Neicu, Editura Ministerului de Intene 1992, pagina 10)

16