Caracterizarea Generala A Egiptului [PDF]

Zitiervorschau

Caracterizarea generală a Egiptului 1.1

Caracterizare geografică Egiptul se situează în partea nord-estică a continentului african, pe ţărmurile a două

mări. În partea de nord, Egiptul este scăldat de Marea Mediterană şi în partea de est, de Marea Roşie. Egiptul se învecinează la vest cu Libia, la sud cu Sudan iar la nord-est cu Israel. Între deşert şi ţărmul muntos al Mării Roşii, întregul teritoriu este străbătut de fluviul Nil. Având o suprafaţă de aproximativ 1.001.450 km2, din care 995.450 km2 de uscat şi 6.000 km2 apă, Egiptul este împărţit în patru regiuni mai importante: Valea şi Delta Nilului, Deşertul Estic, Deşertul Vestic şi Peninsula Sinai. Fluviul Nil traversează de la sud la nord întreaga ţară, creând o vale fertilă, Delta Nilului, ce concentrează peste 90% din populaţia Egiptului. De asemenea, tot aici se situează şi capitala tării, Cairo. Cea mai mare parte a Egiptului este reprezentată de regiuni joase, deşertice, dar se întâlnesc şi munţi vechi de-a lungul coastei Mării Roşii din Peninsula Sinai. Aceasta din urmă este bogată în minerale şi petrol.1 Populaţia Egiptului numără peste 76 de milioane, cu o rată anuală de creştere de 2,6%, aceasta fiind cea mai ridicată din toata lumea arabă. Egiptul are o compoziţie etnică formată din egipteni, beduini, berberi, greci, nubieni şi armenieni. Deşi numărul de etnii este destul de ridicat, se practică în special doar două religii. Astfel, mai mult de 90% dintre egipteni sunt musulmani suniţi, religia musulmană constituind religia de stat, iar restul populaţiei este formată din creştini. Deşi educaţia este obligatorie pentru primii 9 ani de şcoală, aproximativ 16% dintre copii de vârsta şcolară nu s-au înscris în clasele primare, acest lucru fiind determinant în evaluarea gradului de alfabetizare la aproximativ 45%. Relieful Egiptului se înfăţişează ca un vast platou deşertic, întrerupt doar de Valea şi Delta Nilului. Deşerturile Libia, Nubia şi Estic au reprezentat bariere de protecţie împoţriva invaziilor civilizaţiilor înconjuratoare. Cele mai înalte ţinuturi se afla în sud, iar terenul are o înclinaţie uşoară către Marea Mediterană. Există câţiva munţi localizaţi în peninsula sudică Sinai. Unii dintre aceştia ating 1

http://geography.about.com/gi/dynamic/egtoc.html

2

mai mult de 2600 m înălţime (altitudinea max. 2629 m – Muntele Ecaterina, altitudinea min. Depresiunea Qatar – 133 m). În Egipt există patru regiuni importante: Valea şi Delta Nilului (concentrând 99% din populaţie), Deşertul Estic, Deşertul Vestic şi Peninsula Sinai. Climatul ţării este foarte uscat, deoarece nu există ploi regulate. Exceptând ploile modeste de-a lungul coastei mediteraneene, precipitaţiile variază de la minimum înspre inexistente. Oamenii depind de inundaţiile anuale ale Nilului care încep în iunie şi sfârşesc în octombrie. Se afirmă că….dacă nu ar fi existat Nilul, cu siguranţă nu există nici Egiptul.2 Iernile sunt blânde (din noiembrie şi până în aprilie), iar verile fierbinţi (din mai până în octombrie). Oraşul Alexandria, situat pe coasta mediteraneană, are un climat blând, spre deosebire de Aswan, în sud, unde vara este extrem de cald. În Cairo, temperaturile pot atinge 35°C vara şi 5°C iarna. Ca în orice climat deşertic, temperaturile din cursul zilei sunt ridicate, dar nopţile sunt foarte friguroase. Printre cele mai importante pericole naturale cu care Egiptul se confruntă se pot enumera: secete periodice, cutremure de pământ frecvente, inundaţii rapide, alunecări de teren, furtuni puternice precum şi furtuni de nisip sau praf. În ce priveşte activitătea economică, agricultura egipteană are la dispoziţie doar aproximativ 3,5% din suprafaţa totală a ţării (cca. 34840 km2). Din acestea 2,85% reprezintă teren arabil iar 0,47 % se foloseşte pentru culturi permanente. De asemenea, se irigă aproximativ 33.000 km2 4. Cu toate acestea se asigură necesarul de alimente şi surplusuri pentru export deoarece într- un an se obţin trei recolte, multe culturi putându-se recolta chiar după

patru

luni

de

la

însămânţare.

Bumbacul,

orezul

şi

legumele

reprezintă

principalele culturi de vară. Grâul, fasolea, trifoiul egiptean sunt culturi de iarna. Curmalele sunt cultivate şi exportate din şaşe oaze importante situate deşertul vestic. Există însă şi alţi factori care pun în pericol producţia agricolă. Construcţia de noi locuinţe reduce din ce în ce mai mult terenul cultivabil, astfel că Egiptul va deveni din ce în ce mai dependent de importul de hrană. Dar agricultura egipteană se mai confruntă cu două probleme importante: În primul rând inundaţiile provocate de către Nil în Delta, problema care a fost soluţionată prin construcţia Marelui Baraj de la Aswan. 2

Hamdy Abu-Kaila, A Study of Mutual Influence, Supreme Council of Culture in Egypt, 1999

3

În al doilea rând în ciuda proiectelor întreprinse de guvernanţi, Sahara se extinde continuu în contextul mai larg în care nordul Africii se metamorfozează într-un vast deşert. Egiptul dispune de resurse naturale importante precum minereuri de fier, fosfaţi, mangan, calcar, gips, talc, azbest, plumb, zinc, dar, caracteristic ţărilor arabe, cele mai abundente sunt tot petrolul şi gazele naturale extrase în special din Peninsula Sinai. Statul egiptean se confruntă cu dificile probleme curente de mediu. Astfel multe dintre terenurile agricole sunt pierdute din circuitul economic în fiecare an datorită urbanizării şi a furtunilor de praf, creşterii salinităţii solului în proximitatea Marelui Baraj de la Aswan, din cauza deşertificării, a poluării cu petrol ce amenintă recifurile de corali, plajele şi habitatul marin, a altor tipuri de poluare datorate pesticidelor utilizate în agricultură, a canalizării defectuoase şi a deversărilor industriale. O alta cauză o reprezintă resursele foarte limitate de apă proaspătă, în afară de Nil (singura sursă permanentă de apă) şi creşterea rapidă a populatiei care suprasolicită Nilul şi resursele naturale.

1.2 Scurtă prezentare istorică Regularitatea şi prosperitatea apelor revarsate anual de fluviul Nil, cuplate cu semiizolarea oferită de deşerturi la est si la vest, au permis dezvoltarea uneia din cele mai mari civilizaţii ale lumii. Un regat unit s-a ridicat în jurul anului 3200 î.e.n şi o serie de dinastii au condus Egiptul în următoarele trei milenii. Ultima dinastie autohtonă a cazut în faţa perşilor în anul 341 î.e.n, fiind înlocuită pe rând de dinastii greceşti, romane şi bizantine. Arabii au fost cei care au introdus Islamul şi limba arabă în secolul VII conducând şi ţara pentru urmatoarele şaşe secole. O castă militară locală numită “Mamuluk” a preluat controlul în jurul anului 1250, continuând guvernarea şi după cucerirea Egiptului de către Imperiul Otoman în 1517. În urma deschiderii Canalului Suez în 18695, Egiptul a devenit un important nod mondial de transport, dar a acumulat în acelaşi timp şi datorii extrem de mari. În aceste condiţii, pentru a îşi proteja investiţiile făcute, Marea Britanie a preluat controlul asupra guvernului egiptean în 1882, dar apartenenţa formală faţă de Imperiul Otoman a continuat până în 1914. Parţial independent de Marea Britanie, Egiptul şi-a căpătat suveranitatea totală în urma celui de-al doilea razboi mondial. 4

Finalizarea barajului Aswan în 1971 şi rezultatul acestuia, lacul Nasser, au dus la alterarea locului onorabil pe care Nilul îl deţinea pentru agricultură şi ecologia Egiptului. O populaţie cu un ritm de creştere rapid, terenul arabil limitat şi dependenţa faţă de fluviul Nil şi-au adus aportul la continuarea diminuării accentuate a resurselor ţării care a trebuit astfel să-şi dezvolte abilităţile în domenii care îi pot conferi un avantaj competitiv.

1.3 Caracterizarea socio-demografică Populaţia Egiptului numără în iulie 2004, 76.117.421 de locuitori, iar structura ei pe vârste era urmatoarea: 0-14 ani – 33,4% (13.038.369 bărbaţi, 12.418.254 femei), 15-64 ani 62,2% (23.953.949 bărbaţi, 23.419.418 femei), 65 ani şi peste – 4,3% (1.407.248 bărbaţi, 1.880.183 femei).3 Din aceste date rezultă o vârstă medie pentru bărbaţi de 23 de ani, pentru femei de 23,8 ani iar combinat pentru ambele sexe una de 23,4 ani. Cea mai ridicată creştere a populaţiei din lumea arabă, pe care o deţine Egiptul, este dată de rata sporului natural de 1,83 % pe an. La acest record participă rata natalităţii de 23,84 naşteri/1000 persoane, cea a mortalităţii de 5,3 decese/1000 persoane dar şi rata migraţiei ce arată că numărul imigranţilor îl depăşeşte pe cel al emigranţilor (-0,22 emigranţi/1000 pers). În ceea ce priveşte rata fertilităţii, Egiptul are din nou motiv de laudă. Media copiilor născuţi de o femeie egipteană pe parcursul vieţii este de peste 2,5, dar nu toţi dintre aceştia ajung la maturitate, astfel ca la 1000 de nou- născuţi vii se înregistrează 33,9 de decese. Speranţa de viaţă la naştere nu este totuşi foarte mare, ea fiind în medie 70,71%, cu diferenţe semnificative între bărbaţi (68,22 ani) şi femei (73,31 ani). Egiptul dispune de o varietate de grupări etnice. Astfel, egiptenii, bediunii şi berberii compun majoritatea covârşitoare - 99% din totalul populaţiei, ultimul procent fiind format din nubieni, armenieni, precum şi greci, alţi europeni mai ales italieni şi francezi. Limba oficială a ţării este arabă, dar se mai folosesc engleza şi franceza mai ales în rândurile clasei educate.

1.4 Caracterizarea socio-politică 3

The Central Intelligence Agency – Office of Piblic Affairs, The World Factbook, printed version, 2004

5

Denumirea convenţională a ţării, folosită mai ales în documentele oficiale este „Republica Arabă a Egiptului”. În afara acestui cadru se utilizează cu predilecţie forma convenţională scurtă „Egipt” sau chiar „Misr”, aceasta din urmă provenind din cea locală lungă : Jumhuriyat Misr al- Arabiyah. În perioada în care Egiptul a fost unit cu Siria, ţara sa mai numit şi „Republica Arabă Unită”. Dupa cum o sugerează şi denumirea ţării, forma de guvernare stabilită odată cu adoptarea Constituţiei la 11 Septembrie 1971 este republică. Ţară independentă încă din 28 februarie 19227, Egiptul este împărţit în 26 de subunităţi administrative denumite “muhafazat”: Ad Daqahliyah, Al Bahr al Ahmar, Al Buhayrah, Al Fayyum, Al Gharbiyah, Al Iskandariyah, Al Isma'iliyah, Al Jizah, Al Minufiyah, Al Minya, Al Qahirah, Al Qalyubiyah, Al Wadi al Jadid, Ash Sharqiyah, As Suways, Aswan, Asyut, Bani Suwayf, Bur Sa'id, Dumyat, Janub Sina', Kafr ash Shaykh, Matruh, Qina, Shamal Sina' şi Suhaj. Sistemul juridic al Egiptului se bazează pe dreptul englez şi pe cel islamic precum şi pe Codurile Napoleoniene. Autoritaţi judiciare sunt considerate a fi Curtea Supremă şi Consiliul de Stat. Cea mai importantă autoritate executivă este şeful statului, urmat şeful guvernului. Preşedintele este ales de către popor pentru o perioadă de şaşe ani, prin intermediul unui referendum. Votul este universal şi obligatoriu iar pentru a fi eligibil cetăţeanul egiptean trebuie să fi împlinit 18 ani.

1.5 Principale evoluţii economice După mijlocul anilor 1990, lipsa progreselor semnificative în economie au limitat investiţiile străine directe în Egipt şi au menţinut creşterea PIB-ului la 2-3% în 2007-2009. La finele anului 2009 şi începutul lui 2010, oficialii egipteni au intensificat privatizarea şi au propus şi reforme vamale, însă guvernul preferă o implementare treptată, gradată, a acestora pentru evitarea unei posibile inflaţii şi a altor efecte negative.4 Presiunile monetare exercitate asupra unei lire egiptene supraevaluate au dus la scăderea bruscă a valorii sale, în 2009, şi la o presiune inflaţionistă inerentă. Existenţa unei pieţe negre 4

Hamdy Abu-Kaila, A Study of Mutual Influence, Supreme Council of Culture in Egypt, 2009

6

de schimb valutar reprezintă dovada implicării, în continuare, a guvernului în stabilirea ratei de schimb valutar. Rata inflaţiei a fost de 4,5% în 2009. În septembrie 2009, oficialii egipteni au crescut subvenţiile pentru produsele alimentare de baza în vederea satisfacerii necesităţilor populaţiei, chiar şi cu implicaţia creşterii deficitului bugetar. Balanţa de plaţi a Egiptului nu a fost afectată semnificativ de razboiul din Irak din 2003, deşi veniturile din turism au cunoscut o scadere moderata.

Agricultura; 33% Serviciile; 50%

Agricultura Industria Serviciile

Industria; 17%

Figura 2: Ponderea sectoarelor economice în PIB

În viitor, dezvoltarea unei pieţe exportatoare9 de gaz natural reprezintă o perspectivă economică favorabilă, care nu va duce totuşi la modificarea semnificativă a nivelului de şomaj din Egipt, care este foarte ridicat. Egiptul are o rată a şomajului de 9,9% (în 2009), iar populaţia ocupată este de 20,1 milioane oameni. Ponderea sectoarelor economiei în PIB este urmatoarea: serviciile – 50%, industria

-

33%, agricultura – 17% (Figura nr. 2–Ponderea sectoarelor economiei egiptene în PIB). Cele mai importante sectoare industriale în Egipt sunt: textilă, de procesare a produselor alimentare şi agricole, turismul, industria chimică, a hidrocarburilor, construcţiilor, cimentului şi metalelor.

7

Tabelul nr. 1.1 Indicator

VA, rata reală anuală de creştere (în %)

Anul/Perioada

constante (LE/locuitor)

VA ca procent din PIB (%)

Ţările in curs

Nord

de dezvoltare

1999-2004

6.2

3.3

5.4

2004-2009

7.0

5.1

3.9

4.1

3.3

5.3

3.8

3.7

3.3

1999

145

154

443

2004

178

164

536

2009 1999 2004

227 15.8 17.2 19.5

190 14.8 14.9 15.6

908 20.2 20.2 20.3

PIB din activităţi non- 1999-2004 productive, rata reală anuală de creştere (în %) 2004-2009 VA/locuitor în preţurile

EGIPT Africa de

2009

Sursa: www.unido.org

Rata de creştere a producţiei industriale, în anul 2009, a fost de 1,5%. În ceea ce priveste energia electrică, Egiptul produce cca. 75,23 mld kWh (în 2007), provenind din combustibili fosili (81%) şi din hidroenergie (19%), consumând 69,96 mld kWh (în 2001). Principalii indicatori macroeconomici – Valoare adaugată (VA) şi Produsul Intern Brut (PIB) au înregistrat valori pozitive comparativ cu alte ţări din Africa de Nord şi ţări în curs de dezvoltare, după cum se poate observa în tabelul nr. 1.1. După cum se poate observa din tabelul 1.2, în ultimii ani creşterea PIB- ului a înregistrat o rată scazută, dar constantă, ajungând în anul 2009 cu aproximativ 10% mai mare decât în anul 2007. Însă Produsul Intern Brut a avut o evoluţie oscilantă în ultimii trei ani, ajungând de la 86,3 mld. USD în anul 2007, la 97,8 mld. USD în anul 2008, pentru că apoi sa scadă puţin, la 93,9 mld. USD în anul 2009.

8

Tabelul nr. 1.2 Indicator / Anul PIB (USD) Valoarea adaugată în agricultură (% din PIB) Valoarea adaugată în industrie (% din PIB) Valoarea adaugată în servicii (% din PIB) Exporturi de bunuri şi servicii (% din PIB) Importuri de bunuri şi servicii (% din PIB) Formarea brută a capitalului (% din PIB)

2007 86,3 mld 17.3 30.9 51.7 15.3 23.7 20.5

2008 97,8 mld 16.8 33.0 50.2 16.2 22.7 16.9

2009 93,9 mld 16.1 34.0 49.8 21.7 23.6 17.1

Sursa: www.unido.org

De asemenea, se constată o creştere semnificativă a ponderii exporturilor de bunuri şi servicii în anul 2009, comparativ cu anul 2008. Valoarea adaugată industrială, ca procent din PIB, a avut o creştere semnificativă, ajungând de la 30,9% din PIB în 1999, la 34% din PIB în 2009, în timp ce în acelaşi interval pentru ramurile agricultură şi servicii valoarea adaugată a scăzut cu circa 1- 2% din PIB faţă de nivelul anului 2007. Ca procente din PIB, importurile şi exporturile au ajuns la o valoare apropiată, în anul 2009 despărţindu-le doar 2%, pe când în anul 2007 importurile erau mai mari ca exporturile cu cca. 8% din PIB. Din analiza datelor prezentate se poate concluziona că economia Egiptului se înscrie pe un palier de stabilitate, determinat de evoluţia indicatorilor macroeconomici, perspectivele de dezvoltare şi securitatea pe plan naţional şi regional.

9