Analiza Pest 1 [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

ANALIZA PEST Factori politici de luat în considerare:  atitudinea șefului statului cu privire la politicile companiei (în data de 11 martie 2012 Traian Băsescu declara că nu este de acord cu politica Petrom, considerând-o imorală prin faptul că pe timp de criză aceasta a condus totuși la un profit substanțial prin creșterea succesivă a prețurilor; președintele declara la acea perioadă că a întrerupt orice legătură cu Petrom din cauza excesului de profit; mai mult decât atât, din convingerea acestuia cu privire la imoralitatea politicii comerciale Petrom a rezultat și o discuție cu președintele austriac al OMV Petrom, fapt care însă nu s-a reflectat într-o schimbare a politcii Petrom, dar care evidențiază conexiunile posibile dintre persoanele aflate la conducerea statelor în care Petrom activează) contractele cu statul român 1(la aceeași dată, Traian Băsescu declara că nu poate fi modificat contractul dintre stat și Petrom; la această secțiune prezintă importanță eventualele contracte dintre Petrom și statul român, clauzele aferente de dizolvare/modificare a acestora);  vânzarea sau încercarea de a vinde acțiunile Petrom de către statul român (cele aflate în posesia statului). De exemplu, In 2011, statul a încercat să vândă pe bursă aproape 10% din acțiunile pe care le mai are la OMV Petrom, dar a eșuat, investitorii nefiind interesați să cumpere titlurile. O altă încercare a fost aceea că Guvernul a cerut Petrom să plătească redevențe mai mari, însă oficialii companiei nu au fost de acord, astfel că vânzarea acțiunilor Petrom a fost scoasă din acordul cu FMI.  atitudinea și declarațiile repezentanților guvernului, parlamentului, partidelor politice de la conducere și din opoziție. De exemplu Premierul Emil Boc a spus ca a stabilit pretul de vanzare al actiunilor Petrom care au mai ramas in proprietatea statului impreuna cu presedintele Traian Basescu, intr-un moment in care Romania nu se afla intr-o situatie dificila. O altă declarație a fost a presedintelui Traian Băsescu care a afirmat  că "începe să ne para rău că statul nu a vândut pachetul său de acțiuni din companie cu 0,33 lei pe acțiune, aflând că acestea s-au depreciat acum la 0,31 lei.” 

legislația în vigoare și modurile în care aceasta poate influența activitatea organizației în general;

 conflictele dintre partide, campaniile de alegeri locale sau naţionale, promulgarea sau abrogarea unor legi, decrete, ordonanţe şi hotărâri pot generea oportunităţi sau constrângeri pentru firmă, pentru furnizori sau pentru clienți. Conducerea Federației Energetica, la care sunt afiliate

cele trei sindicate libere din cadrul OMV Petrom SA, a depus o plângere penală împotriva directorului de resurse umane al companiei, Cristina Ionescu, cea care conduce comisia de negociere a contractului colectiv de muncă din cadrul OMV Petrom. Lista acuzațiilor semnalate în scrie de Ion Pisc, președintele Federației Energetica este punctuală: abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, respectiv condiționarea și constrângerea având ca scop limitarea atribuțiilor funcției membrilor aleși în conducerea organizațiilor sindicale. 

1

acte normative de reglementare a taxelor şi impozitelor legate de activitatea economică, efectuată de persoane juridice fizice:

o Lege nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit. Publicat în MO, Partea I nr. 456 din 27 o iunie 2002; Lege nr. 345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adăugată. Publicat în MO, Partea I nr. 371  din 1 iunie 2002 o ordonanţa nr. 7 din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit. Publicat în MO, Partea I nr. 435 din 3 august 2001. o creșterea fiscalităţii : taxele introduse începând din 2013, printre care taxa pe stâlp şi impozitul pe veniturile suplimentare din liberalizarea preţurilor la gaze, au echivalat cu o creştere de 90% a redevenţelor petroliere plătite de OMV Petrom;

Factori de luat în considerare pe plan economic:  Petrom urmărește și oportunitățile de dezvoltare prin achiziții de perimetre de exploatare în Marea Neagră, astfel că va continua negocierile privind acordul de împărțire a producției pentru perimetrul Skifska din Ucraina;  numărul de acțiuni care fac obiectul ofertei publice secundare este de 5.573.780.260 la valoarea nominală de 0,1 RON, aferente unui pachet de 9,84% din capitalul social al OMV Petrom (SNP). Prețul maxim stabilit prin prospectul ofertei este de 0,46 lei pe acțiune, preț superior celui din piață. De asemenea Ministerul Economiei și-a exercitat dreptul de a seta un preț minim, acesta fiind anunțat la 0,3708 lei/actiune.  criza financiară și măsurile dispuse ca urmare a efectelor acesteia - OMV Petrom (SNP) a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2014 vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului 2013, și un profit net de 1,07 miliarde de lei, in scădere cu 19%. ”Performanta noastra financiara din T1/14 reflecta povara fiscala mai mare si mediul de piata deteriorat. Cererea scazuta pe pietele de gaze, electricitate si combustibili, impreuna cu marjele de rafinare mai mici au fost doar partial compensate de initiativele de excelenta operationala si management al costurilor in toate diviziile de activitate”, spune Mariana Gheorghe (foto), directorul general al OMV Petrom. 

Influența cursului valutar;

 competitorii locali: Rompetrol- ocupă locul secund pe piața petrolieră din România, fiind deținut majoritar de grupul TRG. Grupul Rompetrol exploatează două rafinării: Petromidia (Rompetrol Rafinare S.A.) si Vega (Rompetrol S.A.). Rafinăria Petromidia este una din cele mai moderne rafinării din regiune, fiind și cea mai mare din România. La Petromidia se procesează țiței sulfuros (tip Ural), având avantajul unui cost mai redus. Petrotel-Lukoil: deținut majoritar de gigantul rus Lukoil, societatea a construit un mic terminal de țiței în apropierea zonei libere Brăila-Galați  prețurile utilizate pentru produse, ca acestea să fie în conformitate cu posibilitățile de cumpărare ale publicurilor țintă și aceptate de aceștia, să aducă profit, dar nu unul exagerat:

o în 2011 și 2012 Petrom a avut o politică moderată de creștere a prețurilor la carburanți o de evitat creșterile succesive de prețuri (martie 2012 - creșterea prețurilor carburanților de două ori într-o lună);  indicele prețurilor pentru bunuri non-alimentare;  veniturile, rata șomajului, puterea de cumpărare, modul de cheltuire a veniturilor.

Factori de luat în considerare pe plan social:  Pentru a estima prețul țintă al acțiunilor SNP analizează în ce măsuraă societatea este subevaluată sau supraevaluată în raport cu alte societăți europene comparabile  implicarea în societate;  activități de educare și responsabilizare socială - Din 2007, OMW Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilitații corporatiste. Compania a alocat peste 30 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din Romania, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală. Din 2012, Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Obiectivul este de a dezvolta relații bazate pe câștig reciproc între societate, mediu și Petrom prin soluții inovative. Se concenrează pe managementul apei și al CO2, siguranța resurselor de energie pentru viitor, educație locală și soluții de dezvoltare pe termen lung.  CSR- “Responsabilitatea socială corporativă este parte integrantaă a strategiei OMW Petrom. În felul acesta, vrem să ne asiguraăm că ne vom îndeplini responsabilitatea față de societate, prin programe care genereazaă nu doar rezultate pe termen lung, ci și atitudine. În primul rând, vrem ca fiecare angajat al companiei să aibă un comportament social responsabil și să ne îmbunătățim practicile de business prin întărirea politicii de Guvernare Corporativaă. În același timp, fiind cea mai mare companie din Romania, Petrom este angajată activ pentru a contribui la dezvoltarea societății românești. Astfel înțelegem să ne aducem contributia pe termen lung, pentru crearea unei lumi mai bune, atât pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare. Arătaăm, astfel, "Respect pentru Viitor"! Și acesta este motivul pentru care ne-am ales acest nume pentru programele noastre de CSR.” Mariana Gheorghe - CEO, Petrom  activități educative/culturale etc.;  investițiile în noi sedii/rafinării și influența la nivel social: locuri de muncă, sume de bani care să circule, furnizori, profit la nivel local (exemplu: investiția de 100 de milioane de euro pentru rafinăria  din Petrobrazi);  Petrom susţine Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu echipamente speciale în valoare de 1,2 milioane de euro. Factori de luat în considerare pe plan tehnic:  PETROM folosește tehnologii dovedit eficiente din punct de vedere economic și testate în ceea ce privește sănătatea, siguranța și securitatea angajaților, integritatea mediului înconjurător ca bază pentru activitățile întreprinderii;  în 2007 PETROM a asigurat modernizarea rezervoarelor de benzină şi cuptoarelor din rafinării, a crescut capacitatea de aerare a instalațiilor de tratare a apelor reziduale şi a instalat sisteme de protecţie la supra-umplere a tuturor rezervoarelor din depozitele operaționale. Factori de luat în considerare pe plan ecologic:  își fixează obiective înalte pentru conservarea resurselor de care dispune, în beneficiul companiei și al mediului;  pune accentul pe creșterea eficienței energetice, pe îmbunătățirea gradului de reciclare și minimizarea cantității emisiilor și a deșeurilor;

 instalațiile, procesele și produsele folosesc tehnologii de mediu și siguranță de ultimă generație, concentrate pe asigurarea unui echilibru unanim acceptat între grija pentru mediu și performanța rezonabilă a afacerii;  personalul întreprinderii își asumă responsabilitatea pentru siguranța operațiunilor și pentru protejarea activă a mediului;  calificarea angajaților este îmbunătățită în mod constant prin programe de training care includ modalități de prezervare a mediului. Exemple ale eforturilor întreprinderii în 2007 în ceea ce privește mediul înconjurător includ modernizarea rezervoarelor de benzină din rafinării, cu scopul reducerii emisiilor de compuși organici volatili, precum și a cuptoarelor, prin dotarea cu arzătoare care generează emisii reduse de oxizi de azot, lucrări de remedierea solului și îmbunătățirea infrastructurii de la Petrobrazi, creșterea capaciățtii de aerare a instalațiilor de tratare a apelor reziduale din Arpechim si Doljchim, dar și instalarea sistemelor de protecție la supra-umplere a tuturor rezervoarelor din depozitele operaționale. Este necesar să avem în vedere și modurile în care aceste aspecte diferite interferează, cum un fapt dint-o sferă are capacitatea de a influența producerea altor fapte din sfere conexe cu subiectul. De exemplu, cum creșterea prețurilor a influențat negativ atitudinea șefului statului vis-a-vis de politica Petrom și cum descoperirea unor zăcăminte în adâncurile Mării Negre, sursă de noi investiții, a condus la păstrarea acțiunilor Petrom în cadrul statului, acestea fiind considerate profitabile.