Alexandru Cel Mare [PDF]

Zitiervorschau

ALEXANDRU MACEDON 356 î.Hr-323 î.Hr

CEL MAI MARE DINTRE CEI MARI

2014

INTRODUCERE Pentru foarte mulți dintre cei aflați în sală, pronunțarea numelui lui Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, nu reprezintă o primă audiție, începută odată cu prezentarea acestei lucrări. Pentru cei mai mulți probabil, Alexandru Macedon a fost un conducător al Macedoniei, că nu degeaba i se spune „Macedon”. Un conducător care a luptat în multe războaie și bătălii sângeroase, învingând pe mulți, filmele artistice văzute după foarte mult timp de la moartea acestuia, reliefând acest aspect. În schimb, puțină lume știe că Alexandru Macedon a trăit doar 32 de ani, că Alexandru, în cei 12 ani în care a fost regele Macedoniei, nu a pierdut niciodată o bătălie în ciuda faptului că de mai multe ori armata sa era depășită numeric sau că la moartea sa, prematură de-altfel, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu de la acea vreme, la vest, dincolo de teritoriul Greciei, Egipt, iar la est, dincolo Asia Centrală și unele teritorii din India.

ALEXANDRU MACEDON UN OM CE NU A RĂMAS DOAR ÎN ISTORIE „Viața lui Alexandru Cel Mare constituie o grandioasă pagină în istoria lumii. Și aceasta nu atît din cauza strălucitelor și uimitoarelor victorii sau romantismul trăsăturilor sale de caracter și nici din cauza sfîrșitului tragic al eroului, ci prin unitatea pe care, pentru un moment, tînărul, dar genialul macedonean, a reușit s-o dea unei mai părți din lumea pe atunci cunoscută.”1 În același timp, viața lui Alexandru cel Mare nu a rămas doar o pagină în istoria lumii, caracterul și faptele acestuia dăinuind vii mult timp de-atunci, în acțiunile și viața unor oameni ce au încercat din răsputeri să se ridice la nivelul lui Macedon. Iulius Cezar, Hanibal, Cleopatra, Mahomed al II-lea sau Soliman I, precum și Napoleon Bonaparte sau chiar Adolf Hitler, l-au venerat pe Alexandru cel Mare de-a lungul vieții acestora. Puțini cunosc faptul că Iulius Cezar a căzut plângând când a vizitat o statuie de-a lui Alexandru și când a citit fragmentul care descria moartea mentorului său, a spus în lacrimi că el nu a realizat nimic față de Alexandru care, la vârsta lui tânară, cucerise Persia. Hanibal, unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane, i-a studiat atent tacticile pentru a

1

Vladimir Hanga, Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București, 1974, p. 5. 2

invada Roma, iar una dintre cele mai celebre femei din istorie, Cleopatra, se considera a fi urmașă a lui Alexandru, fiind de sânge grecesc. În evul mediu, sultani ca Mahomed al II-lea sau Soliman I au încercat să extindă Imperiul Otoman până la aceleași dimensiuni ale Imperiului lui Alexandru, iar mai târziu, în epoca modernă, împăratul francez Napoleon Bonaparte, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea, și-a decorat dormitorul cu un portret de-al său, considerându-l pe Macedon cel mai demn model de urmat. Nu în ultimul rând și poate cel mai de neașteptat, bine cunoscutul Adolf Hitler vorbea, nu de puține ori în discursurile sale, despre expasiunea estică a Germaniei naziste, asemănând Germania cu Imperiul Macedonean, iar Rusia, cu Imperiul Persan cucerit de Alexandru cel Mare. Probabil cel mai amuzant lucru, dacă se poate spune așa, este faptul că acest ciclu nu a început odată cu Alexandru Macedon pentru că, la rândul său, acesta l-a văzut ca model și și-a dorit tot timpul să devină un erou, precum Ahile.

ÎNCEPUTUL Într-o noapte călduroasă a anului 356 î.Hr., la sfârșitul lunii lui Cuptor, sau Iulie, pe 20, maiestuosul Templu al zeiței Artemis din Efes avea să fie cuprins de un devastator incendiu. În aceeași noapte, pe celălalt țărm al Mării Egee de astăzi, la Pella, capitala de atunci a Macedoniei, a deschis pentru prima oară ochii Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandros III Philippou Makedonon. O legendă spune că în noaptea în care templul a ars, Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui Alexandru și nu a avut grijă de templu. Alexandru, fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia, a avut parte de o educație foarte severă, spartană s-ar putea spune, tatăl său, un „orator talentat și manierat ca un aristocrat atenian”2, fiind un om foarte strict care l-a îndreptat către un mod de viață foarte ordonat. Încă de mic, cel ce avea să fie unul dintre cei mai cunoscuți conducători,

se antrena din greu pentru a învăța să lupte și să comande soldați,

îndeplinind îndatoriri militare stricte. Constituția robustă a acestuia se datorează exclusiv acestui mod de viață sever, odată cu acesta, Alexandru însușindu-și tradițiile militare care aveau să-l ajute mai târziu în luptele cu perșii și nu numai.

2

Vladimir Hanga, Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București, 1974, p. 14. 3

Unul dintre cele mai cunoscute episoade ale copilăriei lui Alexandru îl leagă de cel care va avea să fie cel mai apropiat personaj din viața sa, personaj care îl va urma loial până aproape de finalul vieții sale. Într-o bună zi, i-a fost prezentat lui Filip, tatăl lui Alexandru, „un armăsar cu coama neagră născut dintr-un pur-sânge grecesc”3, provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, pe nume Bucefal. Avea o stea albă în frunte și era mai mare în comparație cu ceilalți cai de vârsta sa. Nimic neobișnuit până acum. Acest cal însă, dădea dovadă de o sălbăticie ieșită din comun, nici chiar cei mai buni călăreți ai regelui nu reușiseră să încalece calul. Datorită acestui lucru, regele era gata să renunțe la cal, moment în care Alexandru îi ceru voie tatălui său să încerce și el să stăpânească sălbaticul animal. „Și dacă nu vei reuși, ce vei face?” îl întrebă Filip. „Voi plăti eu prețul calului”, răspunde Alexandru.4 În acel moment, Alexandru a dat dovadă de o inteligență și un spirit de observație rar întâlnit. Acesta observă faptul că agitația armăsarului este datorată propriei umbre și decide să-l întoarcă cu fața către soare. Nu mică fu mirarea celor din jur, observând că animalul se calmează, Alexandru îi sare în spate și defilează elegant în freneticele aplauze ale publicului. Acel moment s-a demonstrat a fi unul foarte important, tatăl său, Filip, declarându-se foarte mândru de înțelepciunea timpurie a fiului său. Când Alexandru a împlinit 13 ani, tatăl său a decis că Alexandru avea nevoie de o educație superioară pe lânga educația spartană pe care i-a oferit-o chiar el, și i-a căutat un tutore. Îl găsește în persoana marelui filosof Aristotel, unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice. Între anii 343 î.Hr. și 340 î.Hr, timp de 3 ani, Aristotel se va ocupa de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste cunoștințe din domeniul filosofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii. Odată cu împlinirea vârstei de 16 ani, Alexandru, după o expediție cu tatăl său în Perinth, dovedește maturitatea necesară să conducă țara în absența tatălui său și primește funcția de regent, sarcina sa fiind de a menține loialitatea poporului. Înconjurat de consilieri experimentați, învață modul de funcționare a statului și se pregătește pentru a conduce o întreagă națiune. Trei ani mai târziu, regele Filip se desparte de Olimpia, mama lui

100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini Hellas, Ediție săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009, p. 17 4 Vladimir Hanga, Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București, 1974, p. 20. 3

4

Alexandru, fapt ce iscă o ruptură între tată și fiu, dar într-un final, la scurt timp, cei doi se împacă și revin la sentimentele inițiale. În 336 î.Hr., la vârsta de 20 de ani, asasinarea regelui Filip îl găsește pe Alexandru Macedon în fața unui moment ce va schimba cursul istoriei. Deși în Macedonia nu existau, la acea vreme, reguli precise privind ascensiunea la tron, Alexandru dă dovadă de la început de fermitate și curaj, omorând fără milă pe toți rivalii la tron, restabilind liniștea în interiorul statului. Acest moment va marca începutul ascensiunii lui Alexandru Macedon, o ascensiune ce-i va conferi mai târziu, numele de „cel mare”. CREȘTEREA PUTERII Odată cu moartea lui Filip, termenul de haos este cel mai potrivit pentru a descrie situația din teritoriu. În Grecia, Macedonia sau Tracia au început revoltele, aceste lucruri declanșând primele acțiuni ale lui Alexandru ca rege al Macedoniei. Acesta, nu a stat pe gânduri și a pornit ofensiva pentru înnăbușirea revoltelor. A recucerit Tracia și la puțin timp spiritele s-au calmat și în orașele grecești. Odată cu acest moment, Alexandru a fost ales în funcția de Comandant suprem al trupelor coaliției grecești și după scurt timp, având granițele asigurate, acesta își continuă drumul, urmându-și visul de a cuceri și de a construi un puternic imperiu. În anul 335 î.Hr., Alexandru, „în fruntea unei oști de vreo treizeci de mii de pedestrași și vreo cinci mii de călăreți”5, o armată nu extrem de numeroasă la acea vreme, dar foarte bine instruită, pornește către Asia, începând cucerirea Imperiului Persan. În mai 334 î.Hr., la Granicos, Alexandru Macedon îl învinge pe generalul Memnon din Rhodos, deși armata lui Memnon era mai numeroasă și aplicau o tactică înțeleaptă. Deși Alexandru a văzut poziționarea inamicului, aceștia așteptând ca armata lui Alexandru să înceapă traversarea râului și în ciuda părerii generalilor săi, Alexandru „a strigat „Înainte!”, îndemnându-și propriul cal și a condus avangarda înspre inamic.”6 Alexandru a câștigat bătălia în care au murit doar 100 de soldați macedoneni și peste 1000 de mercenari greci din armata persană, iar drumul nu se oprește aici, continuânduși marșul de-a lungul coastei Mării Egee. Vladimir Hanga, Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București, 1974, p. 37. 100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini Hellas, Ediție săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009, p. 10 5 6

5

În timpul iernii 334-333 î.Hr. Alexandru cucerește cetățile din sudul Asiei Mici, apoi trece cu armatele sale în Asia. Câteva luni mai târziu, la Issos, Alexandru va ieși victorios dintr-o luptă istorică, Alexandru reușind să învingă o armată de aproximativ 600.000 de oameni condusă de Darius al III-lea. Aceste victorii îi întăresc lui Alexandru cel Mare convingerile că este de neînvins și pornește alte campanii de cucerire, în Siria și Egipt. Aici, orașul Tir, în Libanul de astăzi, a rezistat nu mai puțin de 6 luni în fața atacurilor lui Macedon, dar cetatea a fost în cele din urmă învinsă. Alexandru stăpânește acum bazinul mediteranean și o bună parte a Asiei, ajuns în Egipt, este onorat ca un faraon. În anul 331 î.Hr. reîncepe campania de cucerire a Imperiului Persan, împotriva lui Darius. Una dintre ultimele bătălii înainte de căderea Imperiului Persan se dă la Gaugamela, la 2 octombrie 331 î.Hr, la est de orașul actual Mosul, luptă în care Darius este din nou înfrânt. După mai multe tentative eșuate de a-l prinde, soldații reușesc să-l captureze pe Darius și acesta moare la scurt timp. (cere apă de băut, apoi moare epuizat fiind). Din acel moment, Alexandru se consideră succesorul și moștenitorul lui Darius. Ca o curiozitate, Alexandru a strâns o adevărată avere de-a lungul expediției, soldații find de-asemenea plătiți foarte bine. După bătălia de la Issos, Alexandru s-a ales cu soția lui Darius, cu cele două fiice ale sale și cu un harem regal format din 360 concubine și 400 eunuci (bărbați castrați care păzeau haremul + se spune că în acea perioadă Bucefal i-a fost furat, Alexandru jură că-i va pedepsi crunt pe hoți, aceștia când aud, aduc calul imediat înapoi, nefiind pedepsiți, chiar i-a iertat și i-a răsplătit). Spre finalul vieții, organizează o campanie în India cu același gând de a o cuceri și este notabilă bătălia de la Hydaspes, bătălie în care Bucefal moare, armata lui Alexandru fiind îngrozită de către elefanții pe care-i dețineau soldații indieni (Alexandru a construit, după bătălia împotriva lui Poros, o cetate care, după numele animalului, s-a numit Bucefala). Într-un final, Alexandru câștigă, îl cruță pe Porus, conducătorul Indian, dar datorită factorilor negativi din teritoriu, climă, revolte, Alexandru se hotărăște să continue expansiunea spre vest. Aceasta este printre ultimele acțiuni notabile, înainte de decesul lui Alexandru.

6

RELAȚII CONJUGALE Alexandru Macedon, în urma relatărilor, se pare că a fost bisexual, de notat fiind trei relații din viața sa. Prima dintre ele, cu una dintre fiicele regelui Darius al III-lea, Stateira, care a devenit cea de-a doua soție a lui Alexandru, în anul 324 î.Hr. Acesta a mai luat-o de soție și pe cealaltă fiică a lui Darius, Drypetis. Caracterul bisexual al lui Alexandru a fost implementat datorită zvonurilor cu privire la o relație cu unul dintre generalii săi, garda de corp a lui Alexandru în bătălia de la Gaugamela, Hephaestion. Mulți istorici au tratat această problemă, nu este o certitudine, dar balanța înclină că ar fi adevărat și această relație chiar ar fi existat. O ultimă relație a avut-o cu Roxana, născută în anul 343 î.Hr., aceasta l-a însoțit pe Macedon în campania din India.

ALEXANDRU CEL MARE ÎN DIFERITE CULTURI Realizările și domnia lui Alexandru sunt notate și în Biblie, dovedindu-se faptul că Alexandru nu a trecut neobservat prin istorie. În Egipt, după cum spuneam și mai sus, a fost asemuit unui faraon, portretizat ca fiul lui Nectanbo al II-lea, ultimul faraon înainte de cucerirea persană. În Coran, a fost menționat ca fiind o figură eroică, iar calul său, Bucefal, a fost numit Ducipal, care înseamnă "cap de taur". În Europa medievală a fost inclus în categoria celor „Nouă vrednici” , un grup de eroi care au toate calitățile ideale ale cavalerismului. Se poate observa influența lui Alexandru în marile culturi ale lumii, punându-l astfel pe o poziție superioară în fața multor alți conducători. Orașe care îi poartă sau i-au purtat numele: 

Alexandria, Egipt



Asiana alexandria, Iran



Alexandria în Ariana, Afganistan



Alexandria din Caucaz, Afganistan



Alexandria Oxus, Afganistan



Alexandria a Arachosians, Afganistan



Alexandria Indus, Pakistan



Bucephalous alexandria, Pakistan 7



Alexandria Eschate, "mai departe", Tadjikistan



Iskenderun (Alexandretta), Turcia



Kandahar (Alexandropolis), Afganistan



Iskandariya (Alexandria), Irak

MOARTEA. CONTROVERSE Alexandru a murit prematur, la vârsta de 32 de ani, la 13 iunie 323 î.Hr., lăsând în spate un Imperiu ce va cunoaște, odată cu moartea sa, declinul și mai apoi destrămarea. În jurul morții lui Alexandru cel Mare s-au învârtit multe opinii și posibile cauze, unele naturale, că ar fi murit de febră tifoidă, luată de la Hephaestion, de malarie, exces de alcool, etc.. În același timp, s-au formluat ipoteze care susțin că ar fi fost ucis, otrăvit, ipoteze ce au părut a fi cele mai plauzibile. În urmă cu scurt timp, un om de știință a declarat că cel mai plauzibil vinovat, dacă se poate spune așa, pentru moartea regelui ar fi planta steregoaie (Veratrum album), cunoscută şi sub denumirea spânz-alb. Știm că Alexandru a murit după 12 zile de chin, iar arsenicul sau alte otrăvuri care au făcut subiectul ipotezelor precedente, l-ar fi ucis într-un timp mai scurt.

CONCLUZIE Nu cred că mai poate exista vreun dubiu sau vreo întrebare cu privire la cel care a fost cel mai mare cuceritor din istorie. Timpul scurt, teritoriile cucerite și părerile succesorilor săi, după cum spuneam la începutul lucrării, Cezar, Hannibal, Napoleon, etc., îl pun pe Alexandru cel Mare pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei cuceritorilor, o treaptă care a cântărit mult de-a lungul istoriei.

8

BIBLIOGRAFIE

1. HANGA, Vladimir, Alexandru cel Mare, Editura Albatros, București, 1974. 2. 100 de personalități – Oameni care au schimbat destinul lumii, Editura De Agostini Hellas, Ediție săptămânală, Nr. 11 - Alexandru cel Mare, Atena, 2009. 3. http://www.ro.biography.name/conducatori/92-macedonia/271-alexandru-macedon356-323-i-hr - accesat 10 martie 2014, ora 21:45 4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Mare - accesat 11 martie 2014, ora 17:00 5.http://www.realitatea.net/ipoteza-uluitoare-in-cazul-mortii-lui-alexandru-celmare_1356310.html - accesat 12 martie 2014, ora 11:30 6. http://lookingaroundsydney.blogspot.ro/2013/04/alexander-great-at-australian.html accesat 11 martie 2014, ora 21:00

9