Concurenta in Economia de Piata [PDF]

Zitiervorschau

Concurenta si manifestarea acesteia in economia de piata Studiu de caz: Manifestarea concurentei in Romania, rolul statului

Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica Specializare: Finante Banci Grupa II

Realizatori: Ganescu Simona Mariana Doroftei Simona Gabriela Constantinescu Ovidiu

Prof. Adrian Liviu Scutariu

Cuprins 1.Concurenta 1.1. Notiunea de concurenta 1.2. Politica concurentiala 1.3. Functiile concurentei 2.Piata cu concurenta perfecta 3.Piata cu concurenta imperfecta 4.Monopolul 5.Piata oligopolista 6.Piata monopolistica 7.Piata tip monopson 8.Piata reglementata de stat Studiu de caz: Manifestarea concurentei in Romania, rolul statului

Concurenta si manifestarea acesteia in economia de piata Orice agent economic – firmă, menaj, administraţie, individ – îşi desfăşoară activitatea în relaţii reciproce cu ceilalţi, dar şi cu mediul natural-geografic, social-politic şi economic. Mediul economic reflectă relaţiile şi instituţiile care caracterizează viaţa economică a unei societăţi, elementele sale constitutive, modul în care funcţionează, finalităţile şi mecanismele prin care este reglată activitatea economică. Baza mediului economic o reprezintă sistemul de proprietate asupra bunurilor economice, modul de repartizare a rezultatelor şi de adoptare a soluţiilor privind problema fundamentală a economiei. Aşa cum s-a arătat într-o temă anterioară, majoritatea economiilor de schimb contemporane funcţionează ca sisteme cu piaţă concurenţială. Izvorând din filosofia proprietăţii private, ele au doi stâlpi de rezistenţă: piaţa şi concurenţa. De modul în care acestea îşi îndeplinesc funcţiile de care dispun în mod potenţial, depinde calitatea mediului de afaceri concurenţial.

1.Concurenta 1.1. Notiunea de concurenta Alături de cerere, ofertă şi preţ, concurenţa este una dintre variabilele definitorii ale pieţei, o trăsătură esenţială a pieţei. Concurenţa reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de proprietate, care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu ceilalţi, fiind expresia liberei iniţiative. Concurenţa reprezintă atât o confruntare, cât şi o cooperare între agenţi economici, în vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de achiziţie a bunurilor de consum, de efectuare a operaţiunilor băneşti, valutare, financiare ş.a.m.d. Este o întrecere pentru a obţine avantaje (sau măcar pentru a diminua probabilitatea producerii riscurilor). În concurenţă, fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul „aleargă” pentru a găsi vânzătorii cu preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile cele mai favorabile de livrare a bunurilor de consum şi factorilor de producţie etc. Vânzătorii se întrec între ei pentru „banul clientului”, pentru a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţii, receptivi la preţ şi alte favorabilităţi. Din această competiţie, în mod normal şi ca regulă, ies învingătorii cei mai buni. Condiţiile concurenţei sunt: libertatea formării preţului şi existenţa proprietăţii private, iar drepturile de proprietate sunt riguros delimitate şi garantate. Concurenţa a evoluat în timp şi spaţiu, iar amploarea ei este influenţată de: ● numărul şi puterea economică a agenţilor cererii şi ofertei; ● gradul de diferenţiere a ofertei şi preferinţelor; ● gradul de transparenţă a pieţei; ● măsura în care societatea, mediul economic, social, politic, cultural sunt capabile să stimuleze iniţiativa, creativitatea, riscul, spiritul de competiţie, dar şi de cooperare; ● reglementările privind intrarea/ieşirea de pe o anumită piaţă; ● gradul de substituibilitate şi complementaritate a bunurilor economice; ● mărimea veniturilor şi mecanismele prin care acestea se obţin;

● nivelul de dezvoltare economică, cultural-spirituală şi morală a membrilor societăţii; ● natura politicilor economice; ● amploarea tipologia şi plaja practicilor anticoncurenţiale; ● nivelul de instruire a agenţilor economici. O piaţă este cu atât mai competitivă cu cât este mai redusă capacitatea fiecărei firme de a o influenţa prin preţuri, cantitate şi mod de comercializare. Teoretic, competitivitatea este maximă când fiecare firmă are o putere nulă de a influenţa piaţa. De exemplu, dacă firma A măreşte cu 10% preţul bunului „X” pe care-l comercializează, iar cererea pieţei se reduce cu 0,1%, înseamnă că piaţa bunului „X” este o piaţă competitivă. Din contră, dacă prin respectiva măsură cererea pieţei se contractă cu 4%, înseamnă că respectiva piaţă este puţin concurenţială. Ca orice competiţie, şi concurenţa se desfăşoară pe baza anumitor reguli, ea fiind, ca şi piaţa, o creaţie socială conştientă. În toate ţările cu economie cu piaţă concurenţială există reglementări juridice privind regulile desfăşurării concurenţei, sancţiunile care se aplică celor care le încalcă, organismele abilitate să o supravegheze şi să aplice măsuri punitive1. În lipsa supravegherii şi reglementării, concurenţa se poate autodistruge, poate duce la monopol şi alte anomalii economice. 1.2.Politica concurenţială Reprezintă ansamblul de reglementări, obiective şi organisme care urmăresc asigurarea unui climat concurenţial normal, prevenirea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale, menite să distorsioneze concurenţa, să-i altereze funcţiile şi capacitatea de a impulsiona progresul economic. Practicile anticoncurenţiale sunt numeroase, precum: - abuzul de poziţie dominantă; - măsurile discriminatorii, inclusiv în funcţie de cetăţenie; - realizarea unor înţelegeri de tip cartel (privind preţul, volumul producţiei şi desfacerii, împărţirea pieţelor) şi promovarea altor practici restrictive; - intervenţii publice care pot deforma concurenţa dintre firme (prin anumite ajutoare de stat, drepturi/avantaje speciale acordate unor întreprinderi); - realizarea de concentrări (fuziuni) interne şi internaţionale etc., care alterează competiţia. În cadrul Uniunii Europene s-a elaborat şi promovat Politica Comună în domeniul concurenţei, menită să asigure o concurenţă liberă, nedistorsionată, „cel mai bun stimulent al eficienţei tehnice şi inovării de către firme şi cel mai eficace drum pentru realizarea diviziunii muncii şi a unei specializări la nivelul UE, benefice pentru participanţii la comunitate”. 1.3.Funcţiile concurenţei a) Stimulează progresul economic: ea incită la inovaţie şi creativitate, care favorizează creşterea eficienţei, economisia resurselor, satisfacerea mai bună a nevoilor (vezi figura 1); b) Diferenţiază agenţii economici: îi favorizează pe cei creativi, abili, întreprinzători; ea îi elimină sau îi reorientează spre alte domenii pe agenţii imobili, conservatori; salubrizează viaţa economică; c) Uneori duce la diferenţierea şi diversificarea ofertei, la reducerea costurilor şi chiar a preţurilor de vânzare; 1

In România, reglementarea concurenţei se realizează prin numeroase acte normative dintre care se detaşează Codul Comercial, Legea nr. 21/10 aprilie 1996, Legea Concurenţei, Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat. Instituţiile concurenţei în România sunt: Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei. Mediul economic concurenţial

d) Permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai bună şi mai ieftină şi îi stimulează sau constrânge pe producători să găsească soluţii pentru a lărgi piaţa şi a-şi ameliora activitatea; e) Concurenţa şi proprietatea privată favorizează formarea unor comportamente raţionale, dezvoltarea responsabilităţii pentru deciziile adoptate, asumarea câştigurilor dar şi a riscurilor care rezultă pentru agenţii economici; f) Favorizează ajustarea reciprocă a cererii şi a ofertei prin decizii autonome ale producătorilor, vânzătorilor, distribuitorilor şi cumpărătorilor; g) Când este necorespunzător reglementată şi supravegheată concurenţa se poate transforma în contrariul său: generează risipă de resurse; conduce la concentrarea exagerată a forţei economice; poate deprecia calitatea bunurilor mărfare; îl defavorizează pe consumator etc.

Figura 1. Interdependenţa concurenţă-eficienţă-progres economic În cadrul concurenţei se folosesc mijloace numeroase care au evoluat odată cu piaţa şi concurenţa. Cu titlu general şi sintetic, ele pot fi prezentate ca instrumente (mijloace) economice şi extraeconomice. Dintre mijloacele economice se remarcă: reducerea costurilor, creşterea calităţii, diversificarea şi reînnoirea sortimentului, publicitatea, acordarea unor avantaje cumpărătorilor, iar în unele situaţii chiar reducerea preţurilor sub cele ale concurenţilor. Printre instrumentele extraeconomice folosite în cadrul concurenţei sunt frecvente: obţinerea de informaţii privind concurenţii, sponsorizarea unor activităţi social-culturale, spionajul economic, iar, în cazuri limită, corupţia, şantajul, boicotul sau chiar violenţa deschisă. 2.Piata concurentei perfecte reprezinta o situatie teoretica, virtuala,ce presupune existenta catorva conditii:

Atomicitatea agentilor economici: vanzatorii si cumparatorii trebuie sa fie suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica fractiune in ansamblul ofertei, respectiv al cererii pietei, astfel incatsa nu poata influenta pretul prin comportamentul lor individual. In conditiile unei cereri perfect elastice, orice firma vinde intreaga productie la pretul pietei si deci nu este interesata sa reduca pretul. Decizia producatorului de a obtine un profit total mai mare prin scaderea pretului si cresterea vanzarilor nu are rost; firma poate vinde orice cantitate de produse la pretul pietei. Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ, astfel incat cumparatorii sa nu dispuna de nici un criteriu de selectie real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marca). Astfel, decizia unui producator de a maximiza profitul prin cresterea pretului nu are sens deoarece ramane fara cumparatori. Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de consum: aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic si financiar, resapectiv libera circulatie pe piata a resurselor naturale, muncii, capitalului, firmelor, deplasarea fara dificultati de pe piata unui produs pe piata altuia. Aceasta presupune inexistenta restrictiilor la intrarea intr-un domeniu de activitate si a subventiilor de stat care sa mentina pe piata firmele ineficiente. Asemenea imprejurari, corelate cu atomicitatea, permit procurarea fara dificultati a capitalului necesar pentru a construi o intreprindere intr-o ramura profitabila, precum si transferarea unei parti a capitalului in functiune dintr-o sfera in alta. Intrarea in ramura in calitate de producator, ca si intrarea in piata ca simplu furnizor de marfuri nu reprezinta o problema. Transparenta perfecta a pietei: producatorii si consumatorii dispun de informatii complete, certe privind conditiile pietei, preturile factorilor de productie, al bunurilor economice si evolutia lor. In aceste conditii, toate tranzactiile se fac la acelasi pret pe piata unui anumit produs, iar fiecare agent economic manifesta un comportament rational, eficient, care-i asigura maximizarea profitului, respectiv a satisfactiei. Firmele aflate in concurenta perfecta sunt egale in privinta dimensiunilor, calitatii produselor, capacitatii de adaptare, volumului de informatii, implicit in privinta nivelului de eficienta. 3.Piata cu concurenta imperfecta este un ansamblu de piete care au unele trasaturi comune, dar se si deosebesc intre ele. Din acest ansamblu fac parte: piata monopolista, piata duopolista, piata oligopolista, piata monopolistica, piata tip monopson si piata reglementata de stat. In fiecare din aceste piete, vanzatorii sau cumparatorii pot sa hotarasca sau sa influenteze, in grade diferite, nivelul pretului. 4.Monopolul este situat, in privinta formarii preturilor si a interrelatiei cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta perfecta, fiind opusul categoric al acesteia. Ea include urmatoarele situatii posibile: *Monopolul ca producator unic pe ramura: in aceasta situatie o singura intreprindere fabrica si vinde intreaga cantitate de bunuri de un anume gen. Pentru a avea pozitie de monopol intreprinderea unica trebuie sa produca un bun neinlocuibil si in acelasi timp produsul ei sa nu fie concurat pe piata interna de un bun identic creat de o firma straina. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite, intreprinderea unica este doar monopol aparent. Monopolul ca firma unica are posibilitatea de a hotari singura si volumul productiei pe care-l fabrica si pretul de vanzare al bunului respectiv. El poate astfel sa evite intr-o anumita masura perturbarile pe care piata libera le introduce in activitatea economica cu efecte negative pentru profit. Astfel monopolul isi asigura o continuitate a profitului; de obicei pretul stabilit este mai mare decat cel care s-ar forma intr-o piata libera asigurand producatorului unic un plus de profit in fiecare moment. Fixarea

ofertei si pretului de catre monopol trebuie sa tina seama de o serie de factori si anume: capacitatea de plata a cumparatorilor, valoarea echipamentelor din dotare, conjunctura economica generala, care pot determina modificari periodice ale ofertei si pretului. *Alte forme sau situatii de monopol: - monopol prin alianta: acest monopol poate sa apara atunci cand oferta unui bun este realizata de cateva intreprinderi mari ce incheie conventii privind productia pe care au obligatia sa o creeze fiecare in parte, pretul de vanzare unic si pietele pe care intreprinderile respective au dreptul sa furnizeze marfa. Se constituie astfel un cartel, ce actioneaza ca o singura unitate, ca in situatia unei intreprinderi unice. Monopolul prin alianta poate sa apara atat pe plan intern, cat si pe plan international (OPEC). Cand monopolul este realizat prin alianta, masa si rata profitului sunt diferite de la o unitate la alta, functie de volumul productiei create si vandute si de costul mediu, considerand pretul de vanzare egal pentru toate unitatile. Dominarea ofertei si a pretului de catre monopol, privit ca intreg, asigura tuturor intreprinderilor un profit mai mare decat in cazul functionarii lor separate. - monopol intemeiat pe calitatea unui produs industrial: apare in situatia cand intr-o ramura functioneaza mai multe intreprinderi avand marimi diferite si nu exista sansa incheierii de conventii intre ele privind productia si pretul. - monopol izvorat din calitatea deosebita a unui bun agricol, ce se poate cultiva numai pe zone restranse, determinand o cerere net superioara ofertei si stabilirea unui pret de vanzare ridicat; - monopol rezultat din relatia privilegiata a unor intreprinderi cu statul - monopolul unor intreprinderi proprietate de stat care au dreptul sa comercializeze singure unele produse la preturi mai mari decat cele formate in libera concurenta. 5.Piata oligopolista implica prezenta intr-o ramura a unui numar relativ mare de intreprinderi (cel putin trei) care livreaza intreaga cantitate de marfuri. Cumparatorii sunt numerosi. Talia intreprinderilor nu este egala, dar fiecare intreprindere produce cantitati insemnate de bunuri. Acestea pot fi omogene sau neomogene. Prin excelenta, sunt oligopoliste pietele produselor cu valoare de intrebuintare mare si care necesita tehnologii de valoare mare. Astfel sunt oligopoliste pietele productiei siderurgice, ale automobilelor, ale masinilor si echipamentelor destinate energeticii, etc. Intalnim piete oligopoliste si in alte sfere precum industria alimentara, in care eficacitatea se asigura si la praguri relative mici ale productiei. In asemenea situatii, alaturi de marii producatori, functioneaza si intreprinderi mici si mijlocii. Si in pietele oligopoliste ca si in pietele duopoliste, problema nevralgica este impartirea pietei intre producatori, incercarea firmelor de a-si apropia o parte cat mai insemnata din clientela, in vederea cresterii cifrei de afaceri si a profitului. Ca urmare in piata oligopolista se regaseste reactia fiecarei firme la decizia celorlalte, interdependenta stransa a actiunilor diverselor intreprinderi.Unitatile oligopoliste au posibilitatea de a stabili si volumul productiei si preturile de vanzare, ultimele reflectand atat costul de fabricatie, cat si calitatea produselor. Diferentierea calitativa a produselor, insotita de preturi inegale, duce la distribuirea intre firme a clientelei totale si o divide in grupuri mai mari sau mai mici, care prefera si cer un anume bun creat de o anumita intreprindere. Piata oligopolista de bunuri diferentiate calitativ are posibilitati de extindere mai bune o data cu cresterea generala a veniturilor, care diversifica preferintele consumatorilor, gusturile lor, etc. Aceasta crestere generala a veniturilor tinde sa reorienteze clientela, sa o regrupeze spre bunurile superioare calitativ, sa aduca un plus pe piata intreprinderilor mai dinamice in dauna celorlalte. Acest fenomen de inaintare ori retragere a cererii, pentru produsele diverselor firme, dovedeste ca diferentierea produselor nu elimina concurenta si selectia intreprinderilor viabile, ci doar o limiteaza.

6.Piata monopolistica este piata cu concurenta cvasi perfecta. Ea se caracterizeaza prin existenta intr-o ramura a unui mare numar de producatori de talie relativ mica si apropiata si prin diferentierea produselor. Ultima caracteristica permite intreprinderilor sa fixeze cuplul calitatepret, ca si in cazul oligopolului. Multitudinea producatorilor atrage dupa sine o concurenta mai ampla in pietele monopolistice si permite cumparatorilor sa aleaga dintre produsele livrate de diversele unitati. Pentru o perioada de timp, diferentierea produselor grupeaza clientela intre furnizori, asigurand in acelasi timp o stabilitate a cererii pentru fiecare vanzator, ceea ce echivaleaza cu limitarea concurentei. Intrucat mobilul profitului determina frecvent innoirea produselor, clientela se regrupeaza periodic, in favoarea unor intreprinderi mai dinamice si in defavoarea celorlalte. In pietele monopolistice si a concurentei care le caracterizeaza trebuie sa se tina seama de urmatoarele doua situatii: - decizia unei intreprinderi privite izolat nu afecteaza sensibil situatia celorlalte unitati din cauza potentialului productive relativ redus al fiecareia - intrarea a noi concurenti in ramura nu este dificila datorita aceleiasi cauze Se poate concluziona prin urmare ca piata monopolistica se apropie cel mai mult de piata cu concurenta perfecta, fara a se identifica cu ea. Firmele din piata monopolistica , in tendinta de a-si maximiza profitul, urmaresc, in paralel cu imbunatatirea calitatii produselor si minimalizarea costurilor, prin determinarea nivelului optim al productiei, pe termen scurt si alegerea variantei optime de combinare a muncii si capitalului, pe termen lung. 7.Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. In timp ce in piata monopolista exista unul sau cativa vanzatori si un numar mare de cumparatori, piata tip monopson se caracterizeaza prin existenta unui singur cumparator, intr-o zona economica, si a unor numerosi vanzatori ai bunului fabricat la scara tarii. Intreprinderea cu pozitie de monopson poate sa se aprovizioneze la preturi avantajoase; in acelasi timp poate folosi forta de munca ieftina daca in zona ei de activitate lipsesc alte ramuri industriale care sa ofere locuri de munca. Profiturile obtinute devin astfel mai mari prin reducerea costului mediu de fabricatie. 8.Piata reglementata de stat este piata in care statul fixeaza preturi la unele bunuri materiale si servicii furnizate de agenti economici, publici sau privati, cu scopul de a proteja unele categorii de producatori sau populatia in totalitatea sa. Statul ia apoi masuri de control al unor preturi, al dobanzii si salariilor, in perioade de inflatie ori recesiune economica, urmarind insanatosirea vietii economice, relansarea mai rapida a acesteia, reducerea somajului si utilizarea capacitatilor de productie existente. In multe situatii statul intervine pe diverse piete, ca de exemplu: - Fixarea de preturi maxime, in perioade critice vizeaza marfurile care se adreseaza necesitatilor fundamentale alepopulatiei. Aceste preturi sunt inferioare pretului deechilibru, ce sar forma in piata de concurenta libera si au menirea sa asigure un minim de bunuri indispensabile paturilor sociale cu venituri mici. Acest lucru are efecte pozitive asupra procesului de refacere a potentialului productiv uman. Preturile fixate de stat limiteaza sau suprima in acelasi timp conflictele sociale grave, care pot genera dezechilibre economice suplimentare -Garantarea preturilor la unor produse agricole sau a veniturilor agricultorilor, determinate de instabilitatea productiei agricole de la an la an datorita conditiilor climatice variabile. Instabilitatea productiei agricole, desi limitata o data cu progresul, este prezenta chiar

si in tarile in care agricultura a atins randamente foarte inalte. Aceasta instabilitate modifica veniturile anuale ale agricultorilor si deci capacitatea lor de finantare a productiei, influentand nefavorabil cursul activitatii agricole si industriale viitoare, precum si consumul populatiei. Deoarece productia agricola este oscilanta, pretul garantat poate sa se soldeze in ani diferiti cu venituri totale inegale. De aceea s-a incercat practica garantarii veniturilor anuale. Desi politica pretului garantat in agricultura a avut si unele urmari secundare nedorite, amestecul statului in piata produselor agricole, ca si alte masuri de sprijinire directa a agriculturii au avut o influenta evident favorabila asupra acestei ramuri si a economiei intregi. Caracteristică Numărul şi mărimea firmelor

Natura produsului

Condiţiile de intrare şi ieşire

Concurenţa perfectă

Multe firme mici

Produse omogene

Nu există bariere

Concurenţa monopolistică

Multe firme, toate mici Produse diferenţiate

Nu există bariere

Oligopol

Puţine firme, dintre care câteva sunt mari

Produse diferenţiate sau omogene

Pot exista bariere la intrarea pe piaţă

Monopol

O singură firmă

Un singur produs

Protecţie totală faţă de intrarea rivalilor pe piaţă

Structură

Figura 2 . Trăsăturile caracteristice ale tipurilor de concurenţă pe piaţă Piata concurentiala determina utilizarea eficienta a resurselor limitate pentru statisfacerea multiplelor trebuinte individuale si sociale, regleaza si stimuleaza productia astfel incat comportamentul producatorilor, orientat catre maximizarea profitului, devine mijloc de realizare a scopului sistemului economic, respectiv optimizarea consumului, maximizarea satisfacerii trebuintei consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice, imbunatatirea distributiei si utilizarii acestora. Concurenta poate fi distorsionata si deturnata de la scopul sau prin mijloace neloiale, anticoncurentiale: practicile monopolistice, subventionarea de catre stat a unor domenii de activitate economica ineficiente, recurgerea la mijloace extraeconomice (falsificarea produselor de marca, furturi de documentatii sau conceptie, spionaj, etc). Pentru promovarea intereselor consumatorilor si producatorilor este necesara mentinerea si stimularea concurentei loiale prin adoptarea unor legi si constituirea de organizatii guvernamentale sau neguvernamentale, care sa arbitreze respectarea principiilor concurentei. Astfel, inca din 1890, Congresul SUA a votat “Sherman Act”, care interzice tentativele de monopolizare, iar in 1914 s-a constituit Comisia

Federala pentru Comert, insarcinata cu supravegherea respectarii legislatiei anti-trust. In Franta s-a creat in 1936 un Consiliu al Concurentei insarcinat cu controlul practicilor anticoncurentiale. In Uniunea Europeana, art.85 al Tratatului de la Roma interzice toate practicile “ce au drept obiectiv sau drept effect restrangerea sau falsificarea jocului concurentei”. Legile anti-monopol din Uniunea Europeana sunt incluse intr-o ampla “legislatie de protectie a concurentei”, vizand in ultima instanta protectia consumatorului.

`