Biodiversitatea Ecosistemelor Acvatice Curgatoare Si Statatoare [PDF]

Zitiervorschau

BIODIVERSITATEA ECOSISTEMELOR ACVATICE CURGATOARE SI STATATOARE

2

CUPRINS BIODIVERSITATEA ECOSISTEMELOR ACVATICE CURGATOARE SI STATATOARE....2 CUPRINS ........................................................................................................................................3 ARGUMENT....................................................................................................................................3 CAPITOLUL I..................................................................................................................................4 1. BIODIVERSITATEA ECOSISTEMELOR ACVATICE............................................................4 1.1. ECOSISTEMUL- PREZENTARE GENERALA.................................................................5 1.2. ECOSISTEMELE ACVATICE.............................................................................................7 1.3. BIODIVERSITATEA ...........................................................................................................9 CAPITOLUL II..........................................................................................................................12 2. ECOSISTEMELE LENTICE.................................................................................................12 2.1. LACUL................................................................................................................................12 2.1.1. TIPURI DE LACURI...................................................................................................13 2.2. BALTA................................................................................................................................19 2.3. MLASTINA ........................................................................................................................20 2.3.1. ECOBIOMUL MLASTINILOR .................................................................................21 2.4. MAREA NEAGRA.............................................................................................................22 2.4.1. FLUVII ŞI RÂURI CARE SE VARSĂ ÎN MAREA NEAGRĂ.................................23 2.4.2. ECOSISTEMUL MĂRII NEGRE................................................................................24 2.4.3. BIOTOPUL PONTIC...................................................................................................24 2.4.3.1. ETAJUL SUPRALITORAL......................................................................................24 2.4.3.2. ETAJUL MEDIOLITORAL.....................................................................................25 2.4.3.3. ETAJUL SUBLITORAL...........................................................................................25 2.4.3.4. ETAJUL ELITORAL................................................................................................26 CAPITOLUL III.............................................................................................................................27 3. ECOSISTEMELE LOTICE .......................................................................................................27 3.1. ECOSISTEME LOTICE DE MUNTE ...............................................................................27 3.2. ECOSISTEME LOTICE DE ZONE DELUROASE..........................................................28 3.3. ECOSISTEME LOTICE DE CAMPIE...............................................................................29 CAPITOLUL IV.............................................................................................................................30 4. DELTA DUNARII.....................................................................................................................30 4.1. APELE CURGATOARE ....................................................................................................30 4.2. APELE STAGNANTE........................................................................................................30 4.3. TERENURILE MLASTINOASE ......................................................................................30 4.4. TERENURILE INUNDABILE ..........................................................................................31 4.5. GRINDURILE.....................................................................................................................32 4.6. ZONA MARII.....................................................................................................................32 BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................34

ARGUMENT

3

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Aceasta este esenţială pentru menţinerea viabilităţii pe termen lung a agriculturii şi a pescuitului şi stă la baza multor procese industriale şi a producţiei de medicamente noi. Biodiversitatea ecosistemelor acvatice cuprinde varietatea genelor si a speciilor care constituie viaţa in mediul acvatic. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii acvatice cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită exploatării excesive a oceanelor, râurilor, lacurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi - tot mai mult - datorită schimbărilor climatice la nivel global. Europa a stabilit un obiectiv pentru a stopa pierderea biodiversităţii până în 2010. Studiile recente ale AEM arată că, fără eforturi politice suplimentare semnificative, este puţin probabil ca obiectivul să fie atins.

CAPITOLUL I 1. BIODIVERSITATEA ECOSISTEMELOR ACVATICE 4

1.1. ECOSISTEMUL- PREZENTARE GENERALA Plantele si animalele nu pot exista fara apa, aer, lumina, temperatura, sol, adica o biocenoza nu poate exista fara un anumit biotop. Intre alcatuirea biotopului si alcatuirea biocenozei exista relatii stranse care creeaza o anumita unitate. Ecosistemul reprezinta acea legatura structurala si functionala dintre biotop si biocenoza. Biotopul reprezintă totalitatea factorilor abiotici (apa, vântul, energia solară, clima, umiditatea) şi relaţiile dintre ei. Biocenoza reprezintă un nivel de organizare a materiei format din populaţii legate teritorial, şi pe studiul interacţiunii acestor populaţii. Un ecosistem nu are graniţe definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (deşertul Sahara), sau dimensiuni foarte mici (un iaz). Zona de întrepătrundere a două ecosisteme, de exemplu o păşune naturală şi un ecosistem agricol, se numeşte ecoton. Evoluţia ecosistemului reprezintă un proces, în urma căruia este restabilit în întregime, pe etape succesive, un ecosistem, ce a fost distrus anterior, sau a cărui biotop a fost schimbat întratât de mult, încât o mare parte din biocenoză a dispărut. Restabilirea biocenozei are loc astfel, încât între organismele ce vin are loc o succesiune, de la cele mai primitive la cele mai avansate. Ecosistemele sunt clasificate în: o Ecosisteme naturale: in care omul nu a intervenit .Ele pot fi :  Terestre: o padure  Acvatice: un rau Ecosistemele naturale exista in toate zonele geografice de la Ecuator la cei doi poli.Ele pot forma compleze de ecosisteme denumite biomi(tundra, taigaua, padurea ecuatoriala, desertul, savanna, marile si oceanele). Niste exemple de biomi in tara noastra sunt Delta Dunarii, Marea Neagra. Exemple de ecosisteme: lac, padure, pestera, livada. Datorita diferitelor biotopuri si biocenoze ecosistemele sunt variate. De exemplu un ecosistem cu o biocenoza saraca este pestera, iar un ecosistem cu o biocenoza mai bogata(cuprind numeroase specii) este un lac.

5

Exemple de ecosisteme naturale: Rezervatia biosferei Delta Dunarii, care este unicat ecologic, care trebuie protejat si conservat; Marea Neagra, care este unica intre marile lumii prin caracteristicile biotopului si ale biocenozei; lacurile, ecosisteme acvatice in care structura biocenozei este determinata de variatia factorilor abiotici; padurea, care ramasa in regim ntural este un ecosistem complex si stabil, ea prezentand o stratificare caracteristica pe orizontala si pe verticala; tufarisurile si pajistile (pasuni si fanete), ecosisteme terestre care trebuie protejate, pentru ca reprezinta surse importante de producere a nutretului pentru animalele domestice. o Ecosisteme antropizate: care sunt facute prin contributia omului : lacurile de acumulare Ecosistemele antropizate se extind incontinuu, fiind in stransa legatura cu dezvoltarea societatii omenesti. Delimitarea ecosistemelor: •

Este delimitat spatial de alte ecosisteme vecine cu care are un permanent schimb de energie, iar trecerea de la unul la altul se face treptat .Spre exemplu de la poalele Muntilor Bucegi catre varf exista mai multe ecosisteme: padurile de foioase, padurile de conifere, zona subalpina cu jnepeni si zona pajistilor alpine cu muschi, licheni, plante taratoare.

•

Delimitarea ecosistemelor terestre de cele acvatice se face usor prin tarmul apelor, insa sunt mai greu de delimitat intre ele. Structura unui ecosistem: 6

 Depinde de insusirile biotopului cat si de cele ale biocenozei.  In functie de speciile existente intr-o biocenoza ecosistemul prezinta o distributie pe zone si straturi.  Un exemplu ar fi ca zona litorala a unu lac este deosebita de zona din larg atat prin insusirile biotopului cat si ale biocenozei  Elementele biotopului si ale biocenozei variaza si pe verticala, ceea ce duce la aparitia unei stratificari; prin stratificare vietuitoarele folosesc spatial vital cu conditiile sale de mediu. Stratificarea unui lac:  Zona stufului: plante iubitoare de apa,traiesc la marginea lacului  Zona plantelor plutitoare:florile si frunzele plutesc pe suprafta apei  Zona plantelor submerse:plante care traiesc scufundate in masa apei  Zona de fund: este fara vegetatie Totalitatea ecosistemelor formează ecosfera sau biosfera.

1.2. ECOSISTEMELE ACVATICE Ecosistemele acvatice sunt ecosistemele ale căror biocenoze sunt legate de mediul acvatic, însuşirile fizice şi chimice ale mediului acvatic sunt foarte diferite de cele ale mediului terestru. Astfel, densitatea apei este de 775 ori mai mare decât a aerului; mediul acvatic este o soluţie nutritivă a cărei compoziţie influenţează calităţile biocenozei. Ecosistemele acvatice cuprind: lacurile, bălţile, apele curgătoare, apele freatice, apele marine şi oceanice, în funcţie de particularităţile structurale biochimice şi ecologice existente în ecosistemele acvatice, se deosebesc: • ecosisteme marine; • ecosisteme lentice; • ecosisteme lotice. Ecosistemele marine sunt ecosisteme care aparţin mărilor şi oceanelor situate în toate zonele acvatice: literală, pelagială, batială, abisală şi hadală. Diferenţierea ecosistemului marin se face în funcţie de substrat (masa apei sau substrat solid), adâncime, luminozitate etc. În funcţie de luminozitate ecosistemele marine se grupează în: • autotrofe (O - 200 m adâncime) - în care predomină plantele; • heterotrofe

(peste

200

m

adâncime)

-

populate

de

animale 7

răpitoare şi detrivore. În funcţie de apropierea sau depărtarea de ţărm ecosistemele marine se grupează în: • ecosisteme litorale; •

ecosisteme pelagice (largul mărilor şi oceanelor) cu plante şi animale de talie

mare: balene, caşaloţi, delfini, rechini. Pe verticală ecosistemele marine se grupează în mai multe zone: • zona emfatică (O - 200 m adâncime); • zona batială (200 - 3000 m adâncime), lipsite de lumină şi caracterizate

prin

omogenitate

şi

stabilitate

a

temperaturii

şi

salinităţii; • zona abisală (3000 - 6000 m adâncime); • zona

hadală

completă

de

temperaturii aceste

(peste

6000

luminozitate apei

zone

(+

sunt

m

şi

4°C)

curenţi

în

populate

adâncime), tot

de:

caracterizate

marini,

stabilitate

timpul

anului

bacterii,

viermi,

prin

relativă

şi presiuni unele

lipsă a

mari;

specii

de

moluşte şi peşti. Principalii factori abiotici ai biotopului marin sunt: • presiunea hidrostatică - aceasta este în creştere cu 1 atm pentru fiecare 10 m adâncime; • luminozitatea; • temperatura - ce se caracterizează printr-o stratificare termică verticală la suprafaţa apei şi relativ constantă în adâncime; • conţinutul apei în săruri minerale, oxigen şi dioxid de carbon. După locul ocupat în biotop, principalele grupe ecologice de vieţuitoare marine sunt: • bentosul

-

care

cuprinde

organisme

fixate

pe

substrat:

alge,

organisme mobile reprezentate de crustacee, peşti etc. • planctonul

-

alcătuit

din

vieţuitoarele

care

plutesc

transportate

de curenţii marini: alge unicelulare, meduze etc. • nectonul - alcătuit din ansamblul speciilor care trăiesc în largul mării, capabile să se deplaseze activ, înotând împotriva curenţilor marini: mamifere, cefalopode, crustacee decapode. Ecosistemele lentice sunt ecosisteme de ape statatoare, fiind de mai multe tipuri în functie de dimensiuni, evolutie, compozitia chimica a apei. Astfel, dimensiunea determina împartirea în ecosisteme de lac, mlastina si balta, iar compozitia chimica a apei le diferentiaza în

8

functie de salinitate (de apa dulce si de apa sarata) si aprovizionarea cu substante nutritive (oligotrofe, mezotrofe si eutrofe). Ecosistemele lotice sunt ecosisteme de ape curgatoare diferentiindu-se în functie de particularitatile reliefului strabatut în pâraie si râuri.

1.3. BIODIVERSITATEA Prin biodiversitate intelegem intreaga gama a modalitatilor prin care se manifesta viata, cu toate formele ei de existenta si de asociere: variabilitatea genetica a indivizilor, diversitatea speciilor din asociatiile de organisme si diversitateae cosistemelor. Preocuparile actuale pentru stoparea distrugerii biodiversitatii sunt justificate de rata nemaiintalnita cu care aceasta este pierduta, fiind intr-un real pericol de disparitie categorii intregi de componente ale sale. Biodiversitatea este sub o amenintare fara precedent datorita presiunii antropice. Speciile dispar cu o rata de 10.000 de ori mai mare decat rata naturala, in conditiile in care se estimeaza ca au fost descrise mai putin de 10% din specii din cele care exista in mod real. Dispar categorii intregi de ecosisteme, fara a se putea determina interactiunile dintre componentele lor care sa permita mentinerea calitatii vietii pe Pamant. Speciile care supravietuiesc sufera o reducere a variabilitatii genetice. Distrugerea componentelor biodiversitatii reduce optiunile viitoare ale umanitatii si ameninta insasi posibilitatea continuitatii societatii umane. In pofida pericolului evident si masurabil in termeni economici, se cauta inca si mai multe argumente pentru a justifica conservarea si protectia biodiversitatii (care implica costuri ridicate si limiteaza dezvoltarea economica). 9

In prezent, termenul de biodiversitate a ajuns sa reprezinte ceea ce avem si este pe cale sa pierdem, un simbol al unei lumi in sanul careia au evoluat cultura si conceptele noastre, o lume care este pe cale sa se schimbe ireversibil. Tarile dezvoltate care au utilizat fara restriste resursele naturale manifesta acum o ingrijorare crescanda, desi tardiva, in fata distrugerii biodiversitatii. Studiul biodiversitatii este in prezent o directie prioritara de cercetare, dar exista inca diferente semnificative in modul in care este definita, delimitata si studiata. Aceste divergente duc la acumularea unor cantitati impresionante de date care nu permit o analiza exhaustiva pentru a putea fi adecvat interpretate. Biodiversitatea trebuie conservata pretutindeni pe Pamant, deoarece genereaza pe de o parte bunuri si asigura servicii direct utilizabile sistemului socio-economic uman, iar pe de alta parte mentine procesele ecologice la nivel local, regional si global. Cantitatea de informatii asupra distributiei biodiversitatii sporeste permanent. Se cumuleaza si cele care dovedesc rolul si importanta acesteia in mentinerea proceselor ecologice, dar si informatiile privind caile de deteriorare, care confirma, astfel, existenta unei crize globale. La sfarsitul anilor ’60 studiul diversitatii biologice se limita doar la elaborarea listelor de specii periclitate, endemice sau rare (Liste Rosii). Conservarea se realiza specie cu specie la nivel local, fiind limitata la speciile incluse in Listele Rosii. Principalele masuri legislative din aceasta perioada au fost semnarea Conventiei privitoare la comertul international cu specii periclitate (CITES) si la elaborarea in SUA a Legii Speciilor Periclitate (Endangered Species Act) . In anii ’80 s-a atins un nivel superior de intelegere, studiul biodiversitatii extinzandu-se la nivel regional. Incepe sa fie studiata biodiversitatea ecosistemelor marine, sa fie recunoscuta importanta ecosistemelor reprezentative si a regiunilor biogeografice. Odata cu dezvoltarea ingineriei genetice, a industriei farmaceutice si cosmetice, incepe sa fie recunoscuta importanta economica a speciilor de plante, animale si microbiene. Anii ’90 pot fi caracterizati prin dezvoltarea unei perspective globale asupra biodiversitatii. Doua evenimente majore caracterizeaza inceputul acestui deceniu: infiintarea Fondului Global de Mediu in cadrul Natiunilor Unite si Summit-ul de la Rio de Janeiro din 1992, care a strans laolalta reprezentanti a 156 de guverne si a dus la semnarea Conventiei asupra diversitatii biologice. Astfel, in mai putin de 30 de ani s-a trecut de la un mod de abordare local, simplist si reductionist, la o perspectiva holista, cu o abordare regionala si globala, recunoscanduse structura ierarhica a biodiversitatii. Pentru stoparea pierderii de biodiversitate se aduc o serie de argumente si motivatii: - motivatii economice asupra utilizarii potentiale, in prezent sau viitor, a unor specii, ca surse de hrana, medicamente, materii prime in biotehnologie, precum si prin prisma functiilor cuantificabile, uneori chiar in termeni monetar, pe care componentele le indeplinesc; - aspectul stiintific, privind interrelatiile dintre diferitele componente ale ecosferei si posibilitatile 10

de a intelege cum functioneaza aceasta; - aspectul estetic, ce considera pierderea ireversibila a unor forme unice de viata, a unor categorii de ecosisteme si peisaje, ca o saracie a experientei si orizontului uman; - consideratii de ordin etic, care neaga prerogativele speciei umane de a distruge alte specii si sustin dreptul la existenta al oricarei forme de viata. Daca pana recent conservarea naturii se baza pe o abordare economica utilitara, noua conceptie recunoaste importanta biodiversitatii si valoarea sa intrinseca. Elemente constitutive ale biodiversitatii Pentru a se putea elabora masuri eficiente de conservare si management sunt necesare date calitative si cantitative asupra diverselor componente ale biodiversitatii, astfel incat acestea sa poata fi cuantificate si comparate. In prezent, exista o mare varietate de clasificari ale componentelor biodiversitatii, unele improprii. Considerand biodiversitatea ca intreaga variabilitate a organismelor vii si a habitatelor in care traiesc acestea, se delimiteaza patru componente ierarhice ale biodiversitatii: diversitatea specifica, diversitatea genetica, diversitateaecosistemelor si diversitatea antropica.

11

CAPITOLUL II 2. ECOSISTEMELE LENTICE

Asa cum am precizat mai sus, ecosistemele lentice reprezinta ecosistemele de ape statatoare. In cele ce urmeaza vom prezenta caracteristicile fiecarui ecosistem care face parte din aceasta categorie, dupa cum urmeaza: lacul, balta, mlastina, Marea Neagra.

2.1. LACUL A fost printre primele studiate de ecologi datorita usurintei cu care putea fi abordat. Structura biotopului si structura functionala sunt bine individualizate, categoriile identificate fiind utilizate si pentru cercetarea celorlalte tipuri de ecosisteme acvatice. Structura spatiala este determinata de distributia temperaturii, luminii si oxigenului în raport cu adâncimea. Un lac este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată din sau conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuşi, denumirile de lac sau maredate diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă întru totul această definiţie.

Uneori se ţine cont şi de felul de apă, sărată sau dulce, sau de mărimea întinderii de apă. Astfel, Marea Caspică şi Marea Moartă sunt de fapt lacuri (fără ieşire la ocean), dar care au apă sărată. Alteori denumirile au un* caracter arbitrar, care ţine mai mult de tradiţie decât de definiţiile acceptate ale termenilor, ca de exemplu în cazul Mării Galileei din Israel care după toate definiţiile este un lac, neavând ieşire la ocean şi fiind format din apă dulce. Cele mai multe lacuri se găsesc la latitudinile mari ale emisferei nordice. Mai mult de 12

jumătate (60%) din lacurile lumii sunt cuprinse în teritoriul Canadei. În Europa recordul este deţinut de Finlanda, unde se află nu mai puţin de 187.888 lacuri, din care 60.000 au dimensiuni apreciabile. La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie. Heliotermia este un fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorită prezenţei la suprafaţa lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă.

Acest proces se produce

în lacurile puternic mineralizate (sărate) ce au la suprafaţă un strat diluat cu apă dulce, (salmastru), cu o grosime de 1,5- 2,5 m. Radiaţiile solare produc în timp o încălzire puternică a apei, de la suprafaţă spre adânc. Răcirea aerului antrenează un proces similar în stratul salmastru dar nu şi în adâncime, unde apa ramâne foarte caldă, în sensul că apare o inversiune termică, deoarece stratul superior favorizează conservarea şi nu răcirea ei.

2.1.1. TIPURI DE LACURI Lacurile se pot clasifica în două categorii importante: 

Lacuri naturale



Lacuri artificiale - realizate în urma unor activităţi umane.

Lacurile naturale pot fi de diferite tipuri: Lacuri de natură glaciară: 

lacuri periglaciare, în care cel puţin o parte a conturul lacului este formată de un

strat de gheaţă, o calotă glaciară sau un gheţar; un exemplu de lacuri periglaciare îl constituie lacurile Viedma şi Argentino din Patagonia, Argentina.

13



lacuri subglaciare a căror suprafaţă este permanent acoperită de gheaţă.

Asemenea lacuri pot apărea sub straturi de gheaţă, sub calote glaciare sau sub gheţari. Ele sunt menţinute în stare lichidă din cauza efectului de izolator termic al gheţii care acoperă lacul, care împiedică disiparea energiei introduse din subsolul lacului prin fricţiune, prin apa care se scurge în lac prin crevase, prin presiunea masei de gheaţă care acoperă lacul sau prin

încălzire

geotermică.

Cel mai

mare

lac

de acest

tip este Lacul

Vostok din Antarctica. 

lacuri glaciare sunt situate în zone formate prin eroziune glaciară, acoperite în

trecut de gheţari (de exemplu Marile Lacuri din Nordul Americii). 

lacuri pro-glaciare situate în aval de un gheţar şi alimentate de un gheţar.

Lacuri vulcanice create ca efect al unor activităţi vulcanice. La rândul lor acestea se pot împărţi în: 

lacuri de crater care se formează în craterele unor vulcani; în cazul vulcanilor

activi, se vorbeşte adesea de lacuri de lavă formate din lavă topită. În craterele vulcanilor stinşi sunt lacuri fie cu apă dulce sau acide;

LACUL SFANTA ANA 

lacuri tip policrater sau intercrater care acoperă mai multe cratere sau sunt

localizate între cratere (de exemplu: lacul Bolsena sau lacul Bracciano ; 

lacuri de caldeira, care sunt localizat în depresiuni care se formează ca urmare a

unei activităţi vulcanice 14

lacuri de maar, care se formează printr-o erupţie freatică provocată de intrarea



apei subterane în contact cu magma fierbinte. Un exemplu al unui asemenea lac este Lacul Brikat Ram din podişul Golan, Israel sau Laacher See din statul RenaniaPalatinat. Lacuri tectonice sau lacuri de rift, situate în urma subsidenţei în lungul unei falii geologice. Exemple

de

lacuri

tectonice

sunt:

lacurilor

din Marele

Rift

African, Lacul

Baikal din Siberia, Rusia, Lacul Superior situat între Statele Unite ale Americii şi Canadasau lacurile din lungul faliei Great Glenn din Scoţia, Regatul Unit Lacuri de baraj natural formate prin bararea unor văi în urma unor fenomene naturale: 

lacuri formate prin alunecări de teren în care barajul natural al văii este format

prin alunecări de teren de pe versanţi. 

lacuri morenice în care barajul natural este format de morene transportate de

gheţari. 

lacuri alpine, situate în depresiuni naturale din zone montane, având altă origine

decât cele glaciare sau vulcanice; 

lacuri meteoritice formate în cratere create de meteoriţi, de exemplu lacului

Elgâgâtgân din Regiunea Ciukotka, Rusia 

lacuri aluvionare, ca de exemplu lacurile Brenta din Venetia, Levico si

Caldonazzo; Lacuri de subsidenţă sau subroziune  

lacuri carstice, formate prin dizolvarea calcarului din rocile calcaroase; lacuri termo-carstice care apar în zonele de permafrost de exemplu în Alaska sau nordul Siberiei.

Lacuri de luncă - situate în depresiunile din luncile inundabile ale cursurilor de apă. Alimentarea lor se realizează în cea mai mare parte în perioadele de revărsare ale râului în lunca căruia sunt situate. Se mai disting: 

lacuri de deltă



limanuri fluviatile limanuri maritime lagune

 

15





lacuri endoreice situate în zone depresionare fără efluenţi importanţi de suprafaţă care să evacueze afluxurile în lac. Apa din lacurile endoreice este evacuată din sistem, fie prin evaporaţie, fie prin inflitraţie. Exemple ale unor asemenea lacuri sunt Lacul Eyre in Australia centrală sau Marea Aral în Asia centrală. lacuri de deflaţie sau lacuri eoliene, localizate în depresiuni formate prin eroziune eoliană, cum sunt cele din regiuneaLanguedoc din Franţa;



braţ mort, este un lac ce s-a format prin separarea unui meandru al unui râu de cursul principal. Lacul format are o lungime mult mai mare decât lăţimea sa. Un exemplu este Kamernscher See de lângă Havelberg.



lacuri subterane formate sub suprafaţa scoarţei terestre, asociate de caverne sau straturi acvifere.



În ceea ce priveşte lacurile artificiale se pot distinge: 

lacuri de baraj -



lacuri excavate - în care depresiunea în care se formează lacului a fost creată prin săpături. Adesea, materialul rezultat din săpături este depozitată astfel încât să creeze un dig de contur. Acest tip de lacuri este creat fie prub excavaţii speciale pentru realizarea lacului, fie prin inundarea unor amplasamente excavate în alte scopuri: cariere, mine.



lacuri de închidere a unor golfuri maritime In continuare vom reda mai multe clasificari ale lacurilor, in functie de suprafata, adancime si

altitudine.

16

Tabelul 1: Clasificarea lacurilor in functie de suprafata lor Lac

Marea Caspică

Suprafaţă Adâncime

393.898 km²

995 m

Loc geografic

Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan

Categorie

apă sărată

Lacul Superior (Marile Lacuri)

82.414 km²

Lacul Victoria

68.870 km²

Lacul Huron (Marile Lacuri)

59.596 km²

229 m SUA, Canada

apă dulce

Lacul Michigan

58.016 km²

281 m SUA

apă dulce

Lacul Tanganyika

32.893 km²

Lacul Urşilor

31.792 km²

Lacul Baikal

31.492 km²

Lacul Aral

28.687 km²

Lacul Sclavilor (Marile Lacuri)

28.438 km²

Lacul Erie (Marile Lacuri)

25.745 km²

64 m SUA, Canada

apă dulce

Lacul Winnipeg

24.341 km²

18 m Canada

apă dulce

405 m SUA, Canada

81 / 85 m Tanzania, Kenia, Uganda

apă dulce

apă dulce

1.470 m Zair, Tanzania, Zambia, Burundi apă dulce

88 m Canada

1.637 m Rusia

32 m

Kazahstan, Uzbekistan (În anul 1998, - 68.000 km²)

614 m Canada

apă dulce

apă dulce

apă sărată

apă dulce

17

Lacul Malawi

23.310 km²

706 m Malawi, Tanzania, Mozambic

apă dulce

Lacul Ontario (Marile Lacuri)

19.259 km²

244 m SUA, Canada

apă dulce

Lacul Balhaş

18.428 km²

Lacul Ladoga

17.703 km²

26 m Kazahstan

255 m Rusia

apă dulce

apă dulce

Tabelul 2: Clasificarea lacurilor in functie de adancimea lor Lacuri cu adancime mare Lac

Adâncime

Suprafaţă

Amplasare

Categorie

Lacul Baikal

1.637 m

31.492 km² Rusia

apă dulce

Lacul Tanganyika

1.470 m

32.893 km² Zair , Tanzania , Zambia , Burundi

apă dulce

Lacul Wostok

1.000 m

11.500 km² Antarctica

apă dulce

Rusia , Kazahstan apă sărată Azerbaidschan , Iran , Turkmenistan

Marea Caspică

995 m 393.898 km²

Lago General Carrera

836 m

2.200 km² Chile , Argentina

apă dulce

Lago Argentino

719 m

1.466 km² Argentina

apă dulce

Lacul Malawi

706 m

23.310 km² Malawi , Tanzania , Mozambic

apă dulcer

18

Issîk-Kul

668 m

6.236 km² Kirgîstan

apă dulce

Lacul Sclavilor

614 m

Lacul Craterului

592 m

53 km² SUA

apă dulce

Lacul Tahoe

501 m

497 km² SUA

apă dulce

Lacul Van

457 m

3740 km² Turcia

apă dulce

Lacul Comer

410 m

146 km² Italia

apă dulce

Lacul Superior

405 m

28.438 km² Canada

apă dulce

82.414 km² SUA , Canada

apă dulce

Tabelul 3: Lacuri la altitudine joasa si lacuri la altitudine mare Lac

Altitudine

Amplasare

Categorie

Marea Moartă

-416 m Israel, Iordania apă sărată

Lacul Tilicho

4920 m Nepal

apă dulce

2.2. BALTA Are o adâncime mai mica (3-5 m). În zona malurilor, apare rogozul, pipirigul, stuful si papura, iar în larg sunt raspândite plante cu frunze plutitoare ca broscarita, plutnita, nufarul alb si galben, lintita, cât si cele submerse ca sârmulita apei, ciuma apei, bradis etc. În structura fitoplanctonului intra algele albastre, algele verzi, algele silicoase, iar a zooplanctonului populatii

19

de rotifere. Balta este populata de crap, biban, stiuca, salau, dar si de diferite specii de broaste, pasari si mamifere (guzgan, bizam, vidra, nurca).

2.3. MLASTINA Mlastina reprezinta un teren cu exces de umiditate, afectat de o panza de apa superficiala statatoare,putin adanca(cu regim temporar)si invadat de vegetatie acvatica. Mlastina rezulta fie dintr-o slaba drenare a terenului sau din colmatarea(proces de umplere cu aluviuni, aduse de apele curgatoare) unei depresiuni, zone lacustre, lac antropic, balta, lunca sau chiar albia unui rau) insuficienta a unei excavatiuni(depresiune, lac).

Mlastinile pot aparea si pe terenul care se gaseste la acelasi nivel cu baltile sau lacurile. De adancimi mici, fara transparenta si depuneri diverse pe fund, in majoritatea cazurilor sunt 20

lipsite de peste. Rareori, prin revarsare si retragerea cursurilor unor ape ce le inunda, pestii populeaza temporar mlastinile, pana cand sunt descoperiti,in principal de localnici;in alte zone izolate,pestii dispar din cauza conditiilor improprii de mentinere a vietii. Inundate de vegetatie deasa, creeaza zone de dezvoltare a unor mici vietuitoare folosite de pescari drept momeala in carlig. Gasim astfel, viermi inelati, larve de chironomus, viermi cilindrici, melci marunti, rame negre. Unele mlastini, rare de altfel, sunt populate cu specii ca:lin, crapusor, babusca, biban, slab reprezentate numeric insa. Aici este totusi zona favorita tiparilor, cunoscuti ca cea mai buna momeala la somn, salau sau stiuca.

2.3.1. ECOBIOMUL MLASTINILOR Ecobiomul mlastinilor este format din ecosisteme acvatice generatoare de turba. Din punct de vedere ecologic,mlastina este o formatiune biogeografica acvatica neaerisita,ale carei plante,in loc sa putrezeasca sau sa se mineralizeze dupa moarte,se turbifica,aglomerandu-se in cele din urma la fund, sub forma de zacamant turbos. Caracterul hidrobioecologic al mlastinii este bine conturat.In unele situatii ea reprezinta elementul intermediar intre uscat si unitatile acvatice.Lacurile si baltile au adesea o zona mlastinoasa

la

margine,unde

dominante

sunt

macrofitele

acvatice

si

palustre.

Suprafata mlastinilor se cifreaza pe Glob la aproximativ 350 milioane hectare.In tara noastra exista peste 440 mlastini,totalizand o suprafata de aproximativ 7.000 hectare.Ele sunt dispersate in diferite zone din tara si fac parte din ecobiomul montan,pe suprafata caruia se afla sau din ecobiomul Deltei Dunarii. Pe Terra exista doi ecobiomi de acest tip: *ecobiomul mlastinilor din zonele mai reci si temperate ale Europei si Asiei, aflate in partea nordica a globului *ecobiomul mlastinilor din America de Nord

21

In aceste zone ale Terrei sunt masate mlastini oligotrofe,mezotrofe si eutrofe.Ecobiomul mlastinilor din zonele reci si temperate ale Europei si Asiei este format din mlastini plane eutrofe, din tundre sau din raristi de conifere,cu suprafatainmlastinata si deformata de inghet;mlastini oligotrofe fara inghet;tundre bombate,impadurite cu conifere in regiunile mai uscate;mlastini eutrofe impadurite;mlastini eutrofe cu ierburi inalte si muschi;mlastini cu Hypnacee;cu copaci;teren cu mlastini eutrofe diferentiate;mlastini eutrofe cu conifere si foioase;mlastini eutrofe impadurite cu foioase;mlastini cu ierburi inalte,dar cu paduri de Taxodium Distichum, Nyssa si Liquidambar Styraciflua;mlastini cu ierburi inalte de apa dulce;terenuri umede in care domina ierburi inalte de apa dulce,alaturi de mlastini mineralizate,mlastini de creste,de pante sau de doline. Mlastinile oligotrofe se grupeaza in zona rece temperata a Emisferei Nordice si se remarca lipsa lor de pustiuri si stepe aride. In structura ecobiomului mlastinilor din America de Nord se gasesc mlastini plane eutrofe;tinoave bombate,impadurite cu conifere;mlastini eutrofe cu ierburi inalte si muschi;mlastini impadurite cu foioase;mlastini cu ierburi inalte si paduri;mlastini cu ierburi inalte de apa dulce;mlastini de creste,de pante sau doline.

2.4. MAREA NEAGRA Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România,Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume. Marea se întinde pe o suprafaţă de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la 2245 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie. Marea Neagră este săracă în insule, având un ţărm puţin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Şerpilor şi cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărţită" cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun şa), fie colmatate la ieşire de curenţii orizontali şi transformaţi în limane (Limanul Nistrului de exemplu). Câteva

oraşe

importante

se

află

la

Marea

Neagră,

cum

ar 22

fi Burgas, Varna, Constanţa, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi şi Trabzon. Un oraş care nu se află propriu-zis la Marea Neagră, dar este mult legat istoric şi economic de această mare este oraşul Istanbul (mai demult Constantinopol şi capitala Bizanţului).

Marea Neagră face legătura între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană. Ca urmare a poziţiei sale Marea Neagră este singura, principala sau una din mările a numeroase popoare care locuiesc din timpuri mai vechi sau mai noi ţărmurile sale. Cele mai vechi popoare pontice sunt Românii, Armenii, Gruzinii şi Abhazii. Alte popoare pontice sunt Grecii, slavii cunoscuţi sub numele de Bulgari, Turcii şi alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii), Tătarii sau Mongolii (veniţi în regiune în sec. XIII), Rutenii, Ucraineenii, Azerii, Ruşii şi alţii. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiţii, legende şi alte forme de folclor legate de Marea Neagră. Apa are o salinitate relativ mică în straturile superioare ale apei circa 17 la mie. În straturile mai adânci ale mării, mai jos de 150 de metri conţinutul de sare este mult mai ridicat. Anual se scurg din Marea Neagră circa 300 Km³ de apă cu o concentraţie a sării de 38-39‰ în Marea Mediterană. În Marea Neagră se revarsă anual circa 600 Km³ de apă dulce.

2.4.1. FLUVII ŞI RÂURI CARE SE VARSĂ ÎN MAREA NEAGRĂ Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şiCubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsa in Marea

23

Neagra sunt Cioruhul în Armenia turcească, Rionul în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov. Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

2.4.2. ECOSISTEMUL MĂRII NEGRE Acesta face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în: 

zona de suprafaţă;



zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone: 

zona litorală;



zona pelagică;



zona abisală; Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna

pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.

2.4.3. BIOTOPUL PONTIC Biotopul pontic poate fi împărţit în 4 etaje principale.

2.4.3.1. ETAJUL SUPRALITORAL Etajul supralitoral este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori 24

măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite cu mirosde metan şi sulfură de hidrogen. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre

uscat

a

etajului

supralitoral.

Pe

lângă bacterii aerobe

şi

-

mai

puţin

-

anaerobe, fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2.4.3.2. ETAJUL MEDIOLITORAL Etajul mediolitoral cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixează prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopulprezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii şi stridii. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populaţiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

2.4.3.3. ETAJUL SUBLITORAL Etajul sublitoral (infralitoral) este aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde porţiunea de fund marin 25

permanent imersată, situată între limita inundării permanente şi adâncimea care permite existenţa organismelor fotosintetizante.

2.4.3.4. ETAJUL ELITORAL Etajul elitoral se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare (60 m) până la marginea platformei continentale. În Marea Neagră nu există etajele batial, abisal şi hadal.

26

CAPITOLUL III 3. ECOSISTEMELE LOTICE Acest tip de ecosisteme se diferentiaza în functie de particularitatile reliefului strabatut în pâraie si râuri:

3.1. ECOSISTEME LOTICE DE MUNTE Un râu este o apă care curge sub efectul gravitaţiei. Râul poate să se verse fie într-un alt râu sau fluviu (ca afluent), fie într-un lac, într-o mare sau într-un ocean. Anumite râuri care curg spre o zonă aridă (deşert) nu se varsă nicăieri, evaporându-se până să ajungă la destinaţie. Se consideră râuri şi pâraie toţi curenţii de apă, care curg mai mult de 6 luni pe an în albia pe care şiau format-o de la izvor până îndeltă, cu excepţia izvoarelor de pe pante.

În funcţie de lungimea albiei, curenţii de apă se împart în: 

pâraie - până la 10 kilometri;



râuleţe şi râuri mici - de la 10 la 100 kilometri;



râuri mijlocii - de la 100 la 200 kilometri;



râuri mari - peste 200 kilometri.

Tabelul 4: Cele mai lungi rauri din lume 27

Nume

Lungime (Km) Suprafaţă totală (Km2)

Ţară

Nil

6690

2870000

Egipt

Iangtse

6300

1830000

China

Amazon

6296

7180000

Brazilia

Mississippi

6212

3248000

SUA

Obi

5410

2990000

Rusia (Siberia)

Enisei

5115

3132000

Rusia (Siberia)

Huanghe

4667

745000

China

Missouri

4740

1370000

SUA

La Plata

4498

3140000

Argentina

Amur

4444

1843000

Rusia/China

În albia putin adânca si îngusta a râurilor si pâraielor substratul este neuniform format din bolovanisuri, pietrisuri, nisip. Pantele mari, uneori discontinue, determina o viteza de scurgere mare apei si formarea de cascade. Debitele sunt relativ mici, temperatura apei coborâta, variabila de la anotimp la anotimp. Transparenta apelor este mare (anulându-se însa în perioadele de torentialitate – ploi puternice, topirea zapezilor), iar concentratia de saruri dizolvate este scazuta. Plantele (muschi, alge) si animalele (rotifere, cladocere) prezente aici au cerinte mari fata de oxigen, manifestând diferite adaptari morfologice pentru a evita antrenarea de curentii puternici. Dintre vertebrate, reprezentativ este pastravul, alaturi de care se întâlnesc zglavocul, lipanul, molanul..

3.2. ECOSISTEME LOTICE DE ZONE DELUROASE Fitoplancton este permanent, biocenoza este saraca, dar oxigenarea este buna. Malurile sunt mai joase, albia este mai larga si adânca, fiind marginita de bolovanisuri, pietris, nisip. Pantele au înclinatii mai mici, determinând o viteza de scurgere mai mica. În apa sunt prezente atât substante în suspensie, cât si solvite (100-200 mg/l). Variatia termica mai larga în cursul anului, de la anotimp la anotimp favorizeaza prezenta planctonului, ca o componenta biocenotica permanenta, formata dintr-un numar mic de populatii – diatomee, alge verzi si albastre pentru fitoplancton si rotifere, cladocere, copepode pentru zooplancton. În sectoarele cu viteza redusa, algele si numerose specii de nevertebrate (insecte, larve, viermi sârma, crustacee mici, gasteropode) se fixeaza de elementele substratului (pietre, nisip, mâl) formând comunitatea biocenotica bentala.

28

3.3. ECOSISTEME LOTICE DE CAMPIE Cursul inferior al râurilor se caracterizeaza prin albii foarte largi, cu acumulari de mâl si nisip, cu viteza de scurgere si eroziune foarte reduse, dar si o concentratie de saruri care depaseste 1 250-1 500 mg/l. Planctonul este mult mai diversificat decât în zona colinara. În apa apar si plante superioare submerse. Nectonul este si el bine reprezentat (mreana, clean, boarta, crap, stiuca etc.).

29

CAPITOLUL IV 4. DELTA DUNARII Reprezinta o asociere complexa de ecosisteme interconectate, dependente de regimul hidrologic al Dunarii care, prin fluctuatiile sale, contribuie la modificari substantiale ale biotopurilor cu o periodicitate mai mult sau mai putin constanta. Diversitatea mare a conditiilor de mediu, întrepatrunderea si suprapunerea acestora nu permit o delimitare stricta a ecosistemelor, aflate si ele într-o permanenta interactiune unele cu altele. Cu toate acestea, se individualizeaza urmatoarele categorii:

4.1. APELE CURGATOARE Sunt reprezentat de cele trei brate ale Dunarii (Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe), canale si gârle. Fitoplanctonul reprezinta clasa producatorilor, în timp ce un zooplancton variat si numeroase specii de vertebrate (crap, salau, stiuca, somn, sturioni) compun clasa consumatorilor.

4.2. APELE STAGNANTE Permit dezvoltarea macrofitelor sub suprafata apei (broscarita, bradis, cosor, inarita, ciuma apei), cu frunze plutitoare (nuferi) sau plutitoare (lintita, pestisoara, otratel) si în marginile mlastinoase (ciulini, limba broastei, sageata apei, stuf etc.). Consumatorii sunt bine reprezentati de pesti din familia Cyprinidelor (crap, cosac, babusca), precum si de biban, salau, stiuca, somn. În afara acestora, molustele, larve, insectele se asociaza tulpinilor plantelor sau populeaza zona bentala.

4.3. TERENURILE MLASTINOASE Reprezinta acumulari de mâl si nisip. Cel mai întins biotop al deltei cuprinde regimul hidrologic al Dunarii.Servesc în timpul viiturilor la reproducerea pestilor de balta, fiind 30

intercalate între baltile permanente si terenurile inundabile. Practic, formeaza cel mai întins biotop al deltei actuale. Multe terenuri mlastinoase sunt acoperite cu stufarisuri permanente, a caror limita spre uscat o constituie o centura de papura si rogozuri. Printre plantele însotitoare se numara papura, pipirigul, rogozul, sageata apei, stânjeneii, macrisul-de-apa etc. Prezenta lor depinde de durata si intensitatea inundatiilor de primavara, fiind invers proportionala cu acestea. Consumatorii micro- si macroscopici sunt mai mult sau mai putin, comuni cu cei din ecosistemele acvatice descrise anterior. Regiunile întinse de stufarisuri, mai ales cele cu substrat nisipos, dau nastere, cu timpul, la o formatiune specifica si anume zonele de plaur. Desi este format din stuf, el prezinta asociatii de organisme constituindu-se într-un adevarat ecosistem care si-a „creat” suportul ecologic.

4.4. TERENURILE INUNDABILE Se acopera cu apa în timpul viiturilor, iar pe durata apelor mici sunt uscate, acoperite de pamânt aluvionar si resturi organice. Apropierea de mlastini a unora permite extinderea biocenozelor acestora, atâta timp cât uscaciunea nu este excesiva, iar pe cele cu substrat nisipos sau format asociatii vegetale caracteristice, mai cunoscute fiind cele de popândaci, alcatuite din specii de rogoz prin acumularea si turbificarea materialului organic mort, astfel încât sa permita supravietuirea speciei în conditiile alternantei dintre uscat si apa. Tot aici se întâlnesc zaloagele, respectiv tufe de salcii în care predomina zalogul sau salcia cenusie. Importanta lor este data de conditiile prielnice pe care le asigura pentru cuibarit, transformându-se în adevarate colonii de pasari pentru speciile: tiganus, cormoran pitic, stârc-de-noapte, stârc galben, egreta mica etc. 31

Aceste terenuri, ca si cele mlastinoase, sunt importante pentru reproducerea faunei piscicole (mai ales a ciprinidelor).

4.5. GRINDURILE Constituie suportul ecologic al padurilor de salcii si plopi (Letea, Caraorman) care concentreaza o diversitate ecologica ridicata, atât a speciilor vegetale, cât si a celor animale. Astfel, alaturi de numeroasele specii de salcii (Salix) si plopi (Populus), arbustii (catina alba, catina rosie, maces, dracila, lemn câinesc, corn, sânger, calin), subarbusti, liane (curpen, vita salbatica, mur, iedera, hamei, volbura mare) si plante parazite (vâsc) edifica, într-o arhitectura specifica, paduri cu aspect luxuriant.

Paduri cu aspect luxuriant. Padurile Letea si Caraorman sunt fitocenoze foarte interesante si rare în flora Europei si arata, comasate pe un spatiu relativ mic, o variatie multipla a diverselor fenotipuri de plante caracteristice stepelor aride, nisipurilor umede, padurilor, marginii baltilor si lacurilor. Dintre consumatori, caracteristici sunt soarecii cu botul ascutit, iepurii si coropisnitele, diferite specii de pasari, vipera, sarpele de apa, spurcaciul, sitarul de padure, vulturul codalb, bufnita mare, mistret, lup (mai ales iarna). În stufarii si tufarisurile dinspre mare, în anii favorabili, se pot dezvolta lacustele migratoare, deosebit de daunatoare pentru culturile agricole, fapt pentru care s-au folosit mijloace chimice în combaterea lor, cu efecte poluante si asupra celorlalte specii.

4.6. ZONA MARII Loc de reproducere a lacustelor ca latoare. Este reprezentata de mediul marin în care se simte influenta apelor Dunarii. Aceasta zona este populata cu puieti din familia sturionilor. În regiunile 32

mai departate de litoral, având o salinitate variabila, se produce o continua ploaie de organisme moarte spre fundul platformei continentale, alimentând bancurile de scoici, hrana preferata a morunului si nisetrului, care-si vor petrece aici mare parte din viata. În încercarea de a reda o imagine cât mai sintetica, dar în acelasi timp relevanta, s-au facut numeroase „simplificari”. Cu toate acestea, Delta Dunarii constituie un ansamblu complex de ecosisteme, cu functionalitate proprie, capabil de autoreglare si caracterizat de stabilitate, important prin functiile sale de filtru biologic, statiune temporara a unor pasari, loc de reproducere a numeroase specii de pesti, respectiv de conservare a biodiversitatii.

33

BIBLIOGRAFIE Banu A. C., Date geografice şi geologice asupra bazinului şi cursului inferior al Dunării in Limnologia sectorului românesc al Dunării, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1967 Popp, N.,: Ocrotirea peisajului în lunca şi Delta Dunării, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1965 Toniuc, N., Purdelea, Ligia, Boşcaiu, N., Importanţa ecologică şi culturală a parcurilor naturale, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993 Florea, L., Apele curgătoare şi diagnoza ecologică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2002 Ciolac, A., Elemente de ecologie acvatică, Galati, Editura Pax Aura Mundi, 1997 Ciolac, A, Elemente fundamentale de ecologie si protectia mediului, Bucureşti, Editura Didactica si Pedagogica, 2004

34