Interceptarile Si Inregistrarile Audio Si Video [PDF]

Zitiervorschau

CUPRINS

1. Introducere......................................................................................................3 2. Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare....................................5 3. Procedura de autorizare a interceptãrilor şi înregistrãrilor audio sau video.....................................................................................................................6 4. Autoritatea care poate încuviinţa interceptările şi înregistrãrile audio sau video......................................................................................................................7 5. Efectuarea interceptãrilor şi înregistrărilor audio sau video ....................9 6. Valorificarea înregistrãrilor şi interceptărilor audio sau video ...............11 7. Certificarea şi arhivarea înregistrărilor......................................................12 8. Garantarea procesualã a înregistrărilor.....................................................14 9. Valoarea probantă a înregistrărilor............................................................14 10. Bibliografie...................................................................................................17

2

1.

Introducere

Până la modificarea legislativă din anul 1996, procesul penal român era privat de posibilitatea dovedirii unor înprejurări cu relevanţă penală prin alte mijloace decât cele convenţionale. În acest sens, reglementarea procesual penală îşi releva involuntar originile (anul 1969), cantonată la un anumit nivel al tehnicii informaţionale.1 Era neconceput ca probe aproape imbatabile, precum cele surprinse de o cameră video sau de aparatele de înregistrare sonoră să nu-şi găsească aplicarea în cadrul procesului penal, unde modul ocult de săvârşire infracţiunilor poate îngusta aproape până la inexistenţă posibilitatea de dovedire. Intervenţia legislativă era necesară, dar din cuprinsul ei se deduce o anumită inerţie în optica administrării înregistrărilor audio şi video ca mijloace de probă. Înregistrările audio-video sunt enumerate în art. 64, în calitate de mijloace de probă, în timp ce interceptările reprezintă procedeul prin care se obţin înregistrările ca mijloace de probă. Doctrina a calificat interceptările audio-video după momentul efectuării lor, ca fiind, procedee probatorii, dacă sunt efectuate după începerea urmăririi penale, respectiv acte premergătoare, dacă sunt efectuate înainte ele începerea urmăririi penale. Înregistrările audio sau video, ca mijloace de probă, sunt acele înregistrări pe bandã magnetică ale unor convorbiri şi înregistrările de imagini din al căror conţinut rezultã fapte sau împrejurãri de naturã sã contribuie la aflarea adevarului. Legea se referă şi la înregistrările video - de imagini care cuprind fotografiile şi filmele operative, executate de organele de urmărire penală fără aprobare sau fără cunoştinţa celor înregistraţi. Înregistrările de imagini cuprind şi înregistrările făcute prin aparatura ascunsă privirilor, în bănci, instituţii, marile magazine, prin care se înregistrează persoanele care intră, acţionează şi părăsesc locurile unde se fac înregistrările, constituind mijloace de identificare a persoanelor ce eventual pregătesc sau săvârşesc infracţiuni. Se pot efectua, în condiţiile legii, înregistrări şi în mediul ambiental, localizări sau urmăriri prin G.P.S. ori prin alte mijloace electronice de supraveghere. În fine, pot fi făcute înregistrări audio sau video de persoanele care sunt sau pot deveni părţi într-o cauză penală, prin aparatură proprie audio sau video.2 Importanţa reglementării interceptãrilor derivă din faptul cã principiul constituţional al protecţiei vieţii intime, familiale şi private (art. 26. din 1 2

Dorel L. Julean, Drept procesual penal – parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010, pag. 248. Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag 414.

3

Constituţie) sau al secretului corespondenţei (art.28 din Constituţie) este inviolabil, cu limitările impuse de necesitatea desfăşurării instrucţiei penale (art.53 din Constituţie). Din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O interceptarea şi înregistrările audio-video reprezintă o ingerinţă a autorităţilor publice în dreptul la viaţa privată şi corespondenţă. O astfel de intervenţie va încălca art. 8 din Convenţia europeană, dacă nu este conformă prevederilor legale, nu are unul din scopurile prevăzute de art.8 şi nu este necesară într-o societate democratică pentru a atinge acest scop.3 Posibilitatea interceptării şi înregistrării audio-video de către autorităţile statale este prevăzută în majoritatea legislaţiilor, fiind legată, de cele mai multe ori, de combaterea criminalităţii organizate sau de cea obişnuită, cadrul legislativ intern fiind apreciat în funcţie de respectarea dispoziţiilor art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului4, prin care se garantează oricărei persoane dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. În opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, există corespondenţă în toate situaţiile în care două sau mai multe persoane schimbă, pe orice cale ar fi, pe orice suport, un mesaj sau o idee. Noţiunea de comunicare cuprinde comunicarea scrisă, telefonică sau pe cale radio-telefonică, cât şi cea prin mijloace electronice. De principiu, o reglementare corespunde prevederilor Convenţiei dacă, oricare ar fi sistemul de interceptare şi înregistrare, există un sistem de garanţii adecvate şi suficiente contra posibilelor abuzuri. Bineînţeles, o asemenea apreciere are un caracter relativ, în funcţie de circumstanţele cauzei, cum ar fi durata acestor măsuri, raţiunile pentru care au fost dispuse, executarea şi controlul executării lor, posibilitatea contestării, cât şi efectele lor. Numai dacă se constată garanţii solide împotriva folosirii acestor mijloace de probă în mod abuziv, poate fi eliminat riscul ingerinţei în dreptul la corespondenţă. De exemplu, interceptarea convorbirilor telefonice este o interferenţă serioasă în viaţa privată si în corespondenţa unei persoane, motiv pentru care aceasta trebuie să fie bazata pe un temei legal care să cuprindă un anumit grad de precizie în reglementare.5

3

Dorel L. Julean, Drept procesual penal – parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010, pag. 248. „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.” 5 Prof. Univ. Dr. Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag.246. 4

4

2.

Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege:  dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată (art.91 alin (1)); Prin „date'',se înţeleg orice informaţii (plângeri, denunţuri, note informative) obţinute prin orice mijloace legale, privind pregătirea sau săvârşirea infracţiunii. Sunt indicii temeinice, în sensul art.68 1 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr.356/2006, atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că pesoana faţă de care se efectuează fapte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta. Art.911 alin. 1 Cod procedură penală exceptează infracţiunile pentru care urmărirea penală se efectuează la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;  să privească infracţiuni contra siguranţei naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică6. În această situaţie, caracterul grav al infracţiunii se stabileşte de autoritatea care emite autorizarea de interceptare şi de înregistrare audio sau video, luându-se drept criteriu pedeapsa prevăzută de lege, cum ar fi, de exemplu, detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 10 ani; Această condiţie pune în valoare principiul proporţionalităţii ca regulă ce guvernează interceptările şi înregistrările în calitatea lor de ingerinţe în dreptul la viaţa privată. Orice ingerinţă în exercitarea unui drept trebuie să aibă caracter subsidiar faţă de alte măsuri care asigură respectarea dreptului. Totuşi, considerăm că aprecierea caracterului subsidiar se face în abstract, adică nu se 6

Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal – parte generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pag 285.

5

impune punerea efectivă în practică a procedeelor probatorii, tradiţionale şi dovedirea in concreto a caracterului lor ineficient, ci este suficientă aprecierea lor generică. Ca excepţie de la regulă, art.911 alin. 8 prevede că, la cererea motivată a persoanei vătămate poate fi dispusă interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau alt mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii.7  să se impună pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe;  să existe autorizaţie motivată a instanţei sau, în caz de urgenţă, a procurorului. 3.

Procedura de autorizare a interceptãrilor şi înregistrãrilor audio sau video

Procedura de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor sau comunicărilor are următoarele etape:  propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Propunerea poate fi efectuată din oficiu, la solicitarea organului de cercetare penală sau la solicitarea persoanei vătămate;  competenţa de soluţionare aparţine preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui, autorizaţia se face de către judecătorul desemnat de acesta. Procedura se desfăşoară în camera de consiliu. Actul prin care se autorizeazã interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor îl constituie încheierea de şedinţã, care va cuprinde: 

7

indiciile concrete şi faptele care justifică măsura;

Dorel L. Julean, Drept procesual penal – parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010, pag. 251.

6



motivele pentru care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată;



persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;



perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea.8

În acest mod se creează condiţiile unui control asupra autorizaţiilor date, cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus măsura, a informaţiilor care o justifică, duratei de timp autorizată, control de natură a împiedica orice abuz.9 Autorizaţia se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile. Autorizaţia poate fi reînnoită; înainte său după expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durată totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi făpta nu poate depăşi 120 de zile. 4.

Autoritatea care poate încuviinţa interceptările şi înregistrãrile audio sau video

Potrivit art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, autorizarea înregistrărilor audio si video, precum şi a altor acte de investigaţie pentru prevenirea, descoperirea si combaterea faptelor care constituie un pericol pentru siguranţa naţională, revine ca atribuţie unui procuror desemnat în acest scop de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acelaşi sens, s-a prevăzut pentru poliţişti, în combaterea crimei organizate, prin Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. O modificare în această privinţã s-a produs prin Legea nr. 141/1996 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală, când s-au introdus în Cod articolele 911-915, în sensul cã o astfel de autorizare poate fi dată de procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, ceea ce a însemnat o lărgire a competenţei la cei 16 procurori generali ai Curţilor de Apel.

8 9

Nicu Jidovu, Drept procedural penal, Ediţia a 2-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007, pag.204. Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag 417.

7

Pe linia trecerii atribuţiilor privind îngrădirea drepturilor constituţionale de la procurori la judecători, cum s-a intervenit în materie de arestare preventivă cu ocazia revizuirii Constituţiei, prevederile Legii nr. 281/2003 au încredinţat atribuţia de a autoriza interceptările şi înregistrările audio sau video preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau judecătorului anume desemnat de acesta. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 s-a prevăzut şi o alternativă, autorizarea putând fi emisă şi de preşedintele instanţei corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa preşedintelui instanţei, autorizarea se dă de judecătorul desemnat de acesta. Autorizaţia se dă în camera de consiliu, ceea ce asigură confidenţialitatea măsurii. Autorizarea urmează a fi dată de judecător şi în cazul infracţiunilor contra siguranţei naţionale, reglementată prin lege specială (art. X al Legii nr. 281/2003).10 În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării în condiţiile legii de la preşedintele instanţei competente ar aduce un grav prejudiciu activităţii de urmărire penală, procurorul care efectuează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanţă motivată, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicaţiilor pe o durată de cel mult 48 de ore. Precizarea din text cu privire la efectuarea interceptării şi înregistrării în caz de urgenţă şi dacă s-ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală impune concluzia că în cauză se efectuează urmărirea penală, anterior fiind deja dispusă, în condiţiile legii, începerea urmăririi penale. În acest caz, procurorul are obligaţia ca, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de 48 de ore să prezinte ordonanţa, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările şi înregistrările efectuate şi un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării, judecătorul se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. În cazul în care ordonanţa este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea 10

Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag

417.

8

autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării şi înregistrării, în condiţiile art. 911 alin. (1)-(3) şi (8). Dacă judecătorul nu confirmă ordonanţa procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanţei [art. 912 alin. (3)].11 În acest caz, este de observat că procurorul este pasibil de a fi acuzat de săvârşirea infracţiunilor ce afectează inviolabilitatea şi secretul convorbirilor şi comunicărilor.12 5. Efectuarea interceptãrilor şi înregistrărilor audio sau video Organele judiciare care efectuează interceptarea sau înregistrarea sunt:  procurorul — care poate proceda personal la efectuarea activităţii;  organul de cercetare penală - în urma dispoziţiei procurorului. După obţinerea autorizaţiei din partea judecătorului desemnat sau, în caz de urgenţă, în baza ordonanţei sale motivate, procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală.13 Întrucât această activitate poate presupune cunoştinţe specializate, precum şi echipamente şi mijloace tehnice complexe, în unele cazuri procurorul sau organul de cercetare penală poate apela la concursul tehnic al altor persoane ce îşi desfăşoară activitatea în instituţii din afara sistemului judiciar. Asemenea persoane sunt specialişti sau tehnicieni din cadrul altor instituţii, de regulă servicii sau structuri specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor. Sunt autorizate să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor, în condiţiile legii, următoarele instituţii: a) Serviciul Român de Informaţii (art. 8 din Legea nr. 14/1992); b) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate [art. 3 lit. b), pct 2 şi pct. 16, respectiv art. 10 alin. (3) şi alin. (4) ale O.U.G. nr. 30/2007]; 11

Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag. 249. Nicu Jidovu, Drept procedural penal, Ediţia a 2-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007, pag.205. 13 Dorel L. Julean, Drept procesual penal – parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010, pag.255. 12

9

c) Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (art. 13 din Legea nr. 346/2006); Pe de altă parte, dreptul legal de a deţine asemenea mijloace a fost conferit, cât priveşte informaţiile referitoare la faptele de corupţie, şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art. 151 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare). În cadrul acestei instituţii funcţionează, pentru prima dată în istoria Ministerului Public, Serviciul tehnic, având printre atribuţii şi punerea în executare, în condiţiile legii, inclusiv cu concursul altor organe specializate, a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor. Existenţa unor structuri tehnice care să deservească parchetele ar avea efecte pozitive în planul operativităţii şi calităţii actelor de urmărire penală, având în vedere legăturile directe şi permanente cu echipele de anchetă, precum şi faptul că membrii unor asemenea structuri tehnice deţin, în general, şi cunoştinţe de cercetare penală. Alegerea organului care va pune în executare autorizaţia de interceptare şi înregistrare se realizează de către instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi:  competenţa conferită prin legile de organizare şi funcţionare organelor din care fac parte persoanele chemate să dea concurs tehnic;  competenţa, inclusiv cea teritorială, a diferitelor structuri organizatorice din cadrul acestor organe;  posibilităţile tehnice ale acestora, mijloacele, echipamentele şi specialiştii de care dispun;  elementele care ţin de natura şi caracteristicile cauzei penale respective. În unele situaţii, de regulă în cauzele complexe, se poate apela şi la concursul a două sau mai multe instituţii sau structuri specializate, singura cerinţă fiind aceea a compartimentării stricte a activităţilor. Din raţiuni ce ţin de păstrarea secretului, dar şi de tehnica legislativă, Legea nr. 51/1991 nu enumera mijloacele tehnice prin care se pot efectua proprie-zis interceptări şi înregistrări, dar în cuprinsul art. 16 alin. (1) se prevede că mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie 10

să lezeze, în niciun fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori să îi supună la îngrădiri ilegale. 6.

Valorificarea video

înregistrãrilor şi interceptărilor audio sau

Potrivit art. 913 Cod procedură penală, în redactarea din 2006, convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc faptă ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează:  autorizarea datã pentru efectuarea acestora;  denumirea instanţei sau parchetului emitent;  numãrul dosarului penal şi denumirea parchetului;  numărul, sau numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbiririle ori comunicările;  numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute;  data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări, în parte; 

numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea. 14

Convorbirile înregistrate sunt redate integral în formă scrisă se ataşează la procesul-verbal, cu certificarea pentru autenticitate de către organul de cercetare penală, certificat şi contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penala în acea cauza. Dacă interceptarea sau înregistrarea sa făcut de procuror, verificarea şi contrasemnarea se face de procurorul ierarhic superior. La procesul-verbal se ataşează banda magnetică sau orice alt tip de suport care conţine înregistrarea convorbirii, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.15 Redarea în formă scrisă presupune redactarea în formă literară a conţinutului convorbirii pe baza replicilor şi a celorlalte sunete provenite de la persoanele înregistrate cu păstrarea, în limitele admisibile, a specificului vorbirii 14 15

Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal – parte generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pag. 288. Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag

418.

11

persoanelor implicate, putând fi păstrate regionalismele, termenii argotici sau de jargon, particularităţile de pronunţie. Foarte importantă în redarea nuanţelor de exprimare sau chiar a tonului vocii este folosirea semnelor de punctuaţie şi a frazeologiei. Pentru o mai bună înţelegere a conţinutului discuţiei, în cuprinsul procesului-verbal de redare pot fi explicitate unele cuvinte (regionalisme, acronime, termeni tehnici sau argotici) sau se pot face precizări cu privire la identitatea sau calitatea unor persoane. De asemenea, este necesară punctarea pauzelor apărute în vorbire, iar când acestea depăşesc o durată rezonabilă, este necesară indicarea duratei acestora. O regulă importantă este aceea că întotdeauna sunt redate în scris cuvintele care se aud cu claritate sau al căror sens sau conţinut este univoc. În funcţie de specificul înregistrării, procesul-verbal de redare poate să conţină şi indicarea, în mod paralel cu derularea discuţiei, a timpului, astfel încât, la intervale regulate, să poată fi individualizat timpul exact la care s-a purtat o anumită parte a convorbirii sau persoanele înregistrate au realizat acte materiale incluse în elementele constitutive ale infracţiunii. În acest ultim caz, ofiţerul de poliţie judiciară descrie conduita participanţilor, concomitent cu derularea cronologică a schimbului de replici. În cazul în care conţinutul convorbirii înregistrate este într-o limbă străină, se va solicita sprijinul unui interpret pentru transcrierea convorbirii în limba română.16 La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale; în plic sigilat şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei. 7. Certificarea şi arhivarea înregistrărilor Legea nr. 356/2006 a abrogat în mod expres procedura de verificare de către judecător a legalităţii şi utilităţii interceptărilor si înregistrărilor convorbirilor şi comunicărilor. Această procedură reprezintă însă prima aplicaţie directă a art. 64 alin. 2 şi constituie astfel o procedură de verificare a validităţii probelor, procedură desfăşuratã înainte de sesizarea instanţei cu fondul cauzei. 16 Adrian Petre, Cãtãlin Grigoraş, Înterceptãrile audio şi audio-video, mijloace de probã în procesul penal. Expertiza judiciarã a înregistrãrilor audio, fotografiilor şi înregistrãrilor video, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2010, pag. 74.

12

Forma anterioară a art. 913 reprezenta o procedură inedită pentru sistemul român, dar în acelaşi timp cu totul firească având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. Această idee trebuia urmată prin Legea nr. 356/2006, iar pentru a se asigura efectivitate a art. 64 alin. 2 procedură trebuia extinsă la toate mijloacele de proba sub forma unei proceduri preliminare fondului. În sens diametral opus însă, fără o realã justificare, Legea nr. 356/2006 a abrogat-o. Astfel, art. 913 C.proc.pen. prevede că procesul-verbal de redare în formă scrisă este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română prin intermediul unui interpret.17 La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora, tocmai ca o garantare a exercitãrii dreptului la apãrare. Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecatã, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialitãţii şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens. 18 În cazul reluării cercetărilor penale în cauza respectivă sau pentru alte infracţiuni, suportul poate fi consultat sau copiat numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Inserarea prevederii din art. 91 alin. (6) teza ultimă că, în celelalte cazuri, aceste activităţi de consultare sau copiere a înregistrărilor ar putea avea loc numai cu autorizarea judecătorului este greu de pus în aplicare, acesta neavând posibilitatea practică de a fi la curent cu întreaga activitate de interceptare desfăşurată de organele abilitate.19 După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art. 912 alin. (5) C. proc. pen. şi numai de către procurorul care 17 Adrian Petre, Cãtãlin Grigoraş, Înterceptãrile audio şi audio-video, mijloace de probã în procesul penal. Expertiza judiciarã a înregistrãrilor audio, fotografiilor şi înregistrãrilor video, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2010, pag.28-38, 18 Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag 65. 19 Nicu Jidovu, Drept procedural penal, Ediţia a 2-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007, pag.206.

13

efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului20 Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art. 912 alin. (5), cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.21 O situaţie aparte survine atunci când comiterea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat. În asemenea împrejurări, legea procesual penală prevede că este necesar a se întocmi procese-verbale separate în cuprinsul cărora să fie menţionate convorbirile sau comunicările ori pasajele acestora ce constituie secrete de stat, certificarea realizându-se după procedura comună. 8. Garantarea procesualã a înregistrărilor Cea mai puternică garanţie privind efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video s-a realizat prin Legea nr. 281/2003, care a modificat dispoziţiile art. 911-916 din Codul procedură penală şi reformulate în 2006, în sensul că aceste activităţi se vor efectua cu autorizarea motivată a judecătorului şi numai în caz de urgenţă, în condiţiile legii, şi procurorul poate dispune asemenea măsuri, însă cu titlu provizoriu şi cu obligaţia comunicării instanţei în termen de 48 de ore de la expirarea duratei de 48 de ore. Iniţial, legea nu prevedea obligaţia înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării, avându-se în vedere caracterul secret al acesteia, însă prin art. 913 alin. 4 Cod procedură penală, în redactarea din 2006, s-a prevăzut că la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora. 9. Valoarea probantă a înregistrărilor Consecvent principiului liberei aprecieri a probelor, legislatorul român nu a privilegiat (în reglementarea nouă) puterea de dovadă a înregistrărilor audio sau video. În acest sens, art. 911 dispune că aceste înregistrări pot servi ca mijloace de probă dacă din conţinutul lor rezultã fapte sau împrejurări de natură 20 21

Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag 65. Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2011, pag. 251.

14

să contribuie la aflarea adevărului. Rămâne valabilă şi în aceasta ipotezã regula coroborãrii mijloacelor de probă în realizarea activităţii de apreciere a acestora. În art. 64, înregistrările audio sau video sunt trecute printre mijloacele de probă. În realitate acestea sunt procedee probatorii, deoarece constau dintr-o serie de operaţiuni tehnice, de înregistrare şi transcriere, efectuate de tehnicieni, cu certificări corespunzătoare, care se finalizează într-un proces-verbal, devenit mijlocul de probă în care sunt consemnate convorbirile şi comunicările ori în care sunt imaginile, care sunt probe. Fiind trecute printre mijloacele de probă, se înscriu în regula generală că probele nu au valoare dinainte stabilită, ceea ce înseamnă că pot contribui la aflarea adevărului în măsura în care formează încrederea că reflectă corect existenţa şi conţinutul unor convorbiri sau imaginea unor persoane, obiecte, locuri. Fără îndoială că, pentru cei care au obligaţia să facă aprecierea probelor, aceste interceptări şi înregistrări le produc încredere, deoarece ele au fost obţinute fără ca cei care au fost înregistraţi audio sau video să ştie şi să ascundă fapte reale sau sa inventeze fapte ireale. Se ştie, însă, că tehnica permite astăzi ca unele înregistrări să fie falsificate, fie prin preluarea numai a unor părţi din convorbiri sau comunicările care au avut loc în trecut şi declarate ca înregistrate recent, prin înlăturarea din text a unor părţi din convorbiri sau comunicări, fie prin transpunerea sau îndepărtarea unor imagini. Este dreptul celor interesaţi - părţile din proces, procurorul, instanţa de judecată - să aibă îndoieli asupra corectitudinii celor înregistrate, în total sau în parte, mai ales dacă nu se încadrează în ansamblul probelor administrate. În cazul unor astfel de suspiciuni de falsificare, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, instanţa poate dispune supunerea înregistrărilor audio sau video expertizei tehnice, care să verifice autenticitatea şi continuitatea înregistrărilor.22 Ca urmare, aceste înregistrări audio sau video servesc ca mijloace de probă în procesul penal prin ele însele, dacă nu sunt contestate, sau prin confirmarea lor de expertiza tehnică, dacă au existat îndoieli asupra conformităţii lor cu realitatea. În cazul în care expertiza tehnică constată lipsa de autenticitate a înregistrărilor sau intervenirea în text prin mixaje sau înlăturări de pasaje din convorbiri ori prin trucaje de imagini, înregistrările audio sau video nu pot fi reţinute în soluţionarea cauzei; în baza art. 64 alin. (2) nu pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal atunci când au fost făcute cu încălcarea 22

Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag 420.

15

dispoziţiilor legale. Potrivit art. 911 alin. (6), înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de proba decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către avocat a unei infracţiuni, dintre cele prevăzute de lege drept condiţie pentru autorizarea interceptării. Înregistrările audio sau video prezentate de părţi pot servi ca mijloace de probă; aceste înregistrări pot fi efectuate de amatori sau profesionişti, înainte de proces sau în timpul procesului; ele pot servi ca mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege, cum ar fi cele privind viaţa privată a unei persoane în scop de şantaj, etc.23

23 Înregistrările prezentate de persoane care nu sunt părţi în proces (de exemplu, denunţătorul de dare de mită, ascultat ca martor) nu pot servi ca mijloace de probă (C.S.J., s. pen., dec., nr. 1602/2001, în B.J. 2001, p. 274), constituind o încălcare a art. 26 alin.(1) din Constituţie şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

16

Bibliografie: 1. Grigore Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008; 2. Camelia Şerban Morăreanu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008; 3. Nicu Jidovu, Drept procedural penal, Ediţia a 2-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007; 4. Dorel L. Julean, Drept procesual penal – parte generală, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2010; 5. Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2011; 6. Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal – parte generală, Editura Lumina Lex, București, 2007; 7. Adrian Petre, Cãtãlin Grigoraş, Înterceptãrile audio şi audio-video, mijloace de probã în procesul penal. Expertiza judiciarã a înregistrãrilor audio, fotografiilor şi înregistrãrilor video, Editura C. H. Beck, Bucureşti 2010.

17

18