Analiza Financiara Aprofundata - Concepte, Metode, Studii de Caz - Silvia Petrescu [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “AL. I. CUZA” IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SILVIA PETRESCU

ANALIZĂ FINANCIARĂ APROFUNDATĂ CONCEPTE – METODE – STUDII DE CAZ

STUDII APROFUNDATE, SPECIALIZAREA

AUDIT ŞI MANAGEMENT CONTABIL

IAŞI - 2005

Analiză financiară aprofundată

3

Introducere

Abordarea problemelor ce vizează activitatea financiară a întreprinderii prin prisma relaţiei cauză-efect impune studiul interdisciplinar al activităţii economice şi financiare consumatoare de resurse care se reflectă direct în performanţele financiare ale întreprinderii. Pe baza cunoştinţelor acumulate la disciplinele de specialitate, a metodologiei ştiinţifice în abordarea fenomenelor economico-financiare, analiza financiară contribuie la perfecţionarea gândirii economice, a capacităţii de sinteză şi esenţializare a relaţiilor de interdependenţă între fenomenul economic şi reflectarea lui în decizia financiară. În această viziune a fost elaborat prezentul manual de Analiză financiară aprofundată, care conţine un corp de principii şi metode ce alcătuiesc baza teoretică a disciplinei, precum şi un set de aplicaţii practice – studii de caz-care ilustrează concret modalităţile de analiză a activităţii financiare necesare elaborării dignosticului financiar destinat diverşilor utilizatori interni sau externi. Manualul tratează problemele de analiză necesare gestiunii financiare pe baza documentelor de sinteză ale contabilităţii – situaţiile financiare anuale ale întreprinderii – folosind atât metodologia clasică bazată pe bilanţ şi contul de rezultat, cât şi modalităţile de analiză bazate pe fluxuri financiare, vizând evaluarea performanţelor, riscurilor şi a situaţiei financiare a întreprinderii, indiferent de domeniul de activitate. Sunt prezentate aspecte privind elaborarea tabloului de finanţare, ca etapă a analizei financiare ce succede analizei contului de rezultate şi a bilanţului, precum şi elemente specifice analizei bursiere a întreprinderilor cotate. În manual sunt prezentate studii de caz care concretizează aspectele teoretice ale disciplinei de analiză financiară, care constituie modele de rezolvare şi interpretare a rezultatelor necesare în vederea elaborării unui diagnostic financiar destinat evaluării performanţelor şi riscurilor întreprinderii. Manualul se adresează absolvenţilor de la facultăţile de profil economic

4

Analiză financiară aprofundată

care urmează perfecţionarea profesională prin intermediul studiilor aprofundate la Specializarea Audit şi Management Contabil, fiind destinat cursanţilor de la învăţământul post-universitar şi de masterat în domeniul financiar contabil, Specializarea Contabilitate şi Audit- cursuri de zi şi la distanţă- fiind util şi candidaţilor la concursurile de auditori financiari, doctoranzilor, în egală măsură el poate constitui un îndreptar pentru specialiştii din domeniul contabil şi financiar-bancar. Ne exprimăm convingerea că lucrarea este perfectibilă şi apreciem ca binevenită orice sugestie din partea utilizatorilor pentru o viitoare ediţie.

Prof. univ. dr. Silvia Petrescu Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Universitatea “A. I. Cuza” Iaşi

Analiză financiară aprofundată

5

CUPRINS

Introducere ...........................................................................................................3 CUPRINS................................................................................................................5 CAPITOLUL 1: Bazele teoretice ale analizei financiare ...................................9 1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare ................................................9 1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară ..........................................13 1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare..........................15 1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare ...................................19 1.5. Metodologia analizei financiare..................................................................23 1.7. Etapele analizei financiare ..........................................................................29 CAPITOLUL 2: Analiza diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat ..............................................................................................30 2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi pierdere ..............................................................................................................30 2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune.............................33 2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea ........35 2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri................................................................37 2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului......................................................43 2.2.1.3. Analiza valorii adăugate ...............................................................47 2.2.1.4. Analiza relaţiilor dintre indicatorii valorici ai producţiei ................. 2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea ....60 2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării ..........................62 2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor....................................................66 2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor .............................67 2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare ......................................................70 2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri..................................72

6

Analiză financiară aprofundată

2.3.4. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei.............................77 2.4. Analiza marjelor de rentabilitate.................................................................81 2.5. Analiza rezultatului din exploatare .............................................................83 2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri...............................................86 2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute..................................86 2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri..............................88 2.7. Analiza ratelor de rentabilitate....................................................................90 2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate .................................91 2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute ..............................91 2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale...........................94 2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor .............................................96 2.8.1. Analiza cost – volum - profit ...............................................................97 2.8.2. Modalităţi de evaluare a riscurilor 103 2.8.2.1. Evaluarea riscului de exploatare .................................................103 2.8.2.2. Evalurea riscului financiar ..........................................................105 2.8.2.3. Evaluarea riscului total (global)..................................................107 2.8.2.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare .................109 CAPITOLUL 3: Analiza diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului .............................................................................................................................110 3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare..........................................110 3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară ..........................................111 3.3. Analiza echilibrelor financiare..................................................................119 3.3.1. Analiza situaţiei nete..........................................................................121 3.3.2. Analiza fondului de rulment ..............................................................125 3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment ............................................128 3.3.4. Analiza trezoreriei..............................................................................130 3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională.........................132 3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios) .........................................136 3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului.............................................136 3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării................................140 3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ .................................143 3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar ................................145

Analiză financiară aprofundată

7

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii............................................................155 3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)............................................162 3.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante........................................172 3.7.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante.............................172 3.7.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante ..............174 3.8. Indicatori specifici analizei bursiere .........................................................179 CAPITOLUL 4: Analiza financiară prin fluxuri............................................184 4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere ...........................................................184 4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie.......................188 4.3. Analiza fluxurilor de numerar...................................................................192 4.4. Relaţia analiză funcţională – analiză prin fluxuri .....................................196 4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri.............................................207 4.5.1. Analiza rentabilităţii economice ........................................................210 4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare .........................................................213 4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea..............................................215 Anexă: Procedee de calcul utilitate în analiza financiară 223 Bibliografie .........................................................................................................248

8

Analiză financiară aprofundată

Analiză financiară aprofundată

9

CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE 1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul său. Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară este inclusă în categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni; creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie. Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii. Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii. În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în

10

Analiză financiară aprofundată

funcţie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite. Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei apt să ofere managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice şi bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării previziunilor. Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze: 1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite. 2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung. 3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui. 4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii. 5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări. Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes. Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii. Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar, parte a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza

Analiză financiară aprofundată

11

internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori interni sau externi,. 1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date care permit efectuarea unor studii de fineţe, având mai multe obiective: a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar. b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile financiare, trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii. c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne. d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica economică generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri sau concurenţi. 2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi – sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată de întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro) consideră că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor estimate. În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe acţiune şi plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase. Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii şi locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea

12

Analiză financiară aprofundată

acesteia, capacitatea de autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor. 3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung: a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a necesarului de fond de rulment. b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat. c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura financiară a întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-capitaluri proprii). 4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali, interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung, vizează evaluarea continuităţii întreprinderii. 5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite, întreprinderea constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de participare a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de faliment. 6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în

Analiză financiară aprofundată

13

domeniul amortismentelor. 7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar. Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate. 1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez, Gestiunea financiară a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii şi activităţi care asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică: procurarea fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala restricţie a rentabilităţii. Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice. Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai ales operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării. Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul loc securitatea întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face faţă scadenţelor, dar şi flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile aferente. Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea

14

Analiză financiară aprofundată

dobânzilor şi a altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment corespunzător strategiei generale a întreprinderii. Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi mijloace specifice pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea adoptării unor decizii coerente de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei financiare pentru fundamentarea politicii economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor. Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare, atât în cadrul gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie, gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare). Primatul analizei financiare în gestiunea financiară şi exercitarea controlului de gestiune poate fi ilustrat prin relaţia feed-back în triada: Analiză financiară

Decizii financiare

Control de gestiune

În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a domeniului concurenţial. Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la evaluarea întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei valori întreprinderii, care va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă. În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este tot mai mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.

Analiză financiară aprofundată

15

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea şi riscurile întreprinderii. Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaşte) şi împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor boli după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării. În acest scop se parcurg trei etape: I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare. II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis. III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate. Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod, având câteva obiective generale: 1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi a performanţelor întreprinderii; 2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii; 3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei. Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor. Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic. Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri). Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului (vezi Anexa 2) vizează răspunsul la patru întrebări esenţiale privind următoarele aspecte: 1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.

16

Analiză financiară aprofundată

2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă. 3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suprt financiar convenabil. 4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi dacă există un risc de faliment crescut sau nu. Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune compararea rezultatelor obţinute cu mijloacele folosite. Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor întreprinderii, care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii. În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare rentabilitatea economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile. În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii (investiţii corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite). Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanţarea creşterii este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor financiare.

Analiză financiară aprofundată

17

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel: Obiectivul Utilizatorul Credite bancare Banca Credit inter Furnizorul - întreprinderi Descoperire Banca bancară creditoare Banca Împrumut pe creditoare termen lung

Analiza vizează Solvabilitatea Echilibrul financiar pe termen scurt Echilibrul financiar pe termen scurt Echilibrul financiar pe term. scurt + Planul de finanţare previzional.

Executantul Specialiştii băncii creditoare

Departamentul specializat al furnizorului. Serviciile specializate ale băncii creditoare. Serviciile specializate ale băncii sau creditorului.

Servciile specializate ale Introducere la Acţionarii Rentabilitatea poten băncilor; Analiştii financiari. bursă ţială pentru acţionari Cabinetele de audit şi de Privatizarea Statul; Situaţia financiară întreprinderii Investitorii actuală; Rentabilitatea comisari de conturi; Serviciile specializate ale băncilor; potenţială pentru Specialiştii evaluatori. studiul de evaluare.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare: I. Analiza creşterii întreprinderii În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare a întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi: 1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări: a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare şi generatoare de depreciere); b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului. 2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic. 3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului. Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni

18

Analiză financiară aprofundată

(financiară, comercială). II. Analiza rentabilităţii Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni: 1) Marjele brute şi nete de rentabilitate; 2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară. III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar: 1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier; 2) Determinarea independenţei financiare; 3) Acoperirea capitalurilor investite; 4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize: 1) Analiza riscului economic; 2) Analiza riscului financiar; 3) Analiza riscului de faliment. V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe. În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor, aprecierea condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau politica pe termen scurt. Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.

Analiză financiară aprofundată

19

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare se bazează în primul rând pe de date şi informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii: ƒ informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar; ƒ informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea; ƒ informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii. Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a economiei la un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt influenţate de conjunctura favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului acţiunilor la bursă. Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii, rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare. Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere. Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni şi externi: 1) Partenerii interni: a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie. b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii, sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii. 2) Partenerii externi: a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei

20

Analiză financiară aprofundată

risc-beneficiu. Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât dacă ei cunosc doar simple date publicate. b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc săşi recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii, fiind interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare şi de capacitatea de rambursare a acesteia. c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii pentru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale. d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru colaborări pe termen lung. e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi a situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse printr-un fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finanţare. Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză (conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se bazează pe un suport ce răspunde exigenţelor reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS 1): O.M.F.P. 94/2001 şi O.M.F.P. 306/2002 care cuprind următoarele documente egale ca importnţă: 1. Bilanţul; 2. Contul de profit şi pierdere; 3. Situaţia modificării capitalurilor proprii; 4. Situaţia fluxurilor de numerar; 5. Politici contabile şi note explicative. Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor financiari (cenzorilor). Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi

Analiză financiară aprofundată

21

prelucrată în cadrul analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor. ƒ Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un moment dat, situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului financiar. Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin acţionarilor şi asociaţilor, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi sunt cuprinse în pasivul bilanţului. Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau activ imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în activul bilanţului. Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse. ƒ Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantităţile acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, contul de profit şi pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux. El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri (fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de ieşiri). Contul de rezultat regrupează , sub formă de tabel, sau în listă, cheltuielile şi veniturile exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold, a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi. Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin

22

Analiză financiară aprofundată

aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permiţând să se stabilească gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse. În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi după natură, fără să fie însă restrictivă. Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia capitalului privat. ƒ Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar, permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau pierderea). ƒ Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare şi din activitatea investiţională şi modul de utilizare a acestora. ƒ Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de întocmire a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază toate informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte. Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind să cuprindă informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi împreună cu celelalte documente de sinteză să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat. Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări: 1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat; 2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.

Analiză financiară aprofundată

23

1.5. Metodologia analizei financiare Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia, în cadrul metodologiei generale a analizei economico-financiare, foloseşte, o serie de instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar. Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte şi procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi. Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune: 1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă care vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista: a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice; b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe; c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu; d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii. Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare şi interpretată prin prisma factorilor de influenţă. 2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă, deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care permite detalierea şi separarea factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea cauzelor modificării indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi. Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii: a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de la tendinţa generală a acestora; b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor care au determinat apariţia unor deficienţe;

24

Analiză financiară aprofundată

c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele sau factorii determinanţi. Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă, din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează, factori care pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii: a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi, calitativi şi de structură; b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi; c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort; d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi; e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi; f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili; g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili; h) După importanţă: factori principali şi factori secundari. Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei mai simpli, ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate. 3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se realizează legătura dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar factorii fără teorie sunt fără înţeles. Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea sistemului de legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor. Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii procedeului de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături: a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice); b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice). În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin analiză regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate. În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în vederea cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea fenomenului cercetat în cadrul analizei calitative (vezi Anexa 1). 4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la

Analiză financiară aprofundată

25

general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale. Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut şi concise ca formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii, astfel încât să permită generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun, pentru înlăturarea cauzelor care au condus la rezultate negative, sau pentru îmbunătăţirea performanţelor. 1.6. Procedee specifice analizei financiare Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza financiară se utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin analizei clasice treadiţionale, iar altele considerate mai moderne. Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor. Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele tradiţionale, fără însă a le eclipsa total. Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim: ƒ Compararea situaţiilor financiare Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice, permite utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi similare. Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de periodă permite determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în

26

Analiză financiară aprofundată

cursul exerciţiului. Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea trendului indicatorilor şi stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive. Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţii. Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor. ƒ Metoda de analiză prin rate (Ratios) În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat, socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent, rată.şi desemnează un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de rezultat. Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi raportate decât mărimi ce au relaţii între ele pentru a obţine o rată semnificativă. După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea, independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a. Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de ani şi ea prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru întreprindere. Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind

Analiză financiară aprofundată

27

suficientă pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmărite în dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor întreprinderi similare sau cu valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor financiare. Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai bună a întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază: 1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi unităţi. 2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să existe relaţii directe. 3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard. Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a. Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general: activitatea şi randamentul întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea; structura financiară şi riscurile. Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând baterii de rate care cuprind: 1) Rate de analiză a factorilor de producţie; 2) Rate de gestiune şi de rentabilitate; 3) Rate de exploatare; 4) Rate financiare. Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate (OMFP 94/2001), întreprinderile trebuie să raporteze în Nota explicativă 9 Principalii indicatori economico-financiari următorii indicatori sub formă de rate: I. Indicatori de lichiditate: 1) Lichiditatea generală; 2) Lichiditatea imediată. II. Indicatori de risc:

28

Analiză financiară aprofundată

1) Gradul de îndatorare; 2) Acoperirea dobânzilor. III. Indicatori de activitate: 1) Viteza de rotaţie a stocurilor; 2) Număr de zile de stocare; 3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi; 4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori; 5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate; 6) Viteza de rotaţie a activelor totale. IV. Indicatori de profitabilitate: 1) Rentabilitatea capitalului angajat; 2) Marja brută din vânzări. Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la: 1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară; 2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare; 3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare. ƒ Metoda analizelor specifice În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de faliment) ş.a. ƒ Utilizarea instrumentului informatic Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea instrumentului informatic în mai multe direcţii: 1) Stocarea datelor; 2) Calculul ratelor; 3) Determinarea echilibrelor financiare; 4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară; 5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.

Analiză financiară aprofundată

29

1.7. Etapele analizei financiare Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape: 1) Etapa preliminară Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor prezenta informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în pasivul bilanţului, ş.a. 2) Examinarea situaţiei financiare presupune: a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG). Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi evoluţia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse. b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii financiare, situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor. c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie). Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare şi a fluxurilor de trezorerie. 3) Formularea diagnosticului financiar În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ca rezultatele analizei financiare să fie valorificate diferit, în funcţie de utilizator, vizând răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală, juridică. O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii, sau din contra, dezinvestirea. Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie să se bazeze pe informaţii economice, financiare, şi monetare diverse, în scopul efectuării unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care poate conduce la mai multe variante de decizii financiare.

30

Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 2

ANALIZA DIAGNOSTIC A PERFORMANŢELOR ŞI RISCURILOR PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT 2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi pierdere Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă. Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente. După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în analiza rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin sub forma unor marje, (diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obţin sub forma unor rate (rapoarte) între diverse rezultate şi cheltuielile sau capitalurile utilizate. Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de

Analiză financiară aprofundată

31

rentabilitate, exprimând în modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor. Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa (contraperformanţa) întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea resurselor existente. Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri : după natură şi după funcţii (destinaţie). În prima variantă contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile. Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite determinarea marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează: Debit

Contul de profit şi pierdere

Credit

Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi 1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare (+) A. Rezultatul din exploatare (-) 2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare (+) B. Rezultatul financiar (-) (+) C. Rezultatul curent (A+B) (-) 3. Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare (+) D. Rezultatul extraordinar (-) Cheltuieli totale Venituri totale (+) E. Rezultatul brut (C+D) (-) Impozit pe profit (+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate (OMFP 94/2001) preferă formatul contului după natură în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea acestui rezultat şi după destinaţie.

32

Analiză financiară aprofundată

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului de flux de trezorerie. De exemplu, rezultatele din contul de profit şi pierdere al întreprinderii analizate sunt redate în Tabelul 1: ¾ Aplicaţia 1: Structura contului de profit şi pierdere Nr.

Venituri, cheltuieli şi rezultate

Exerciţiul financiar

Tabelul 1 Abateri Indici

crt. (milioane lei) 1. Venituri din exploatare - total 2. Cheltuieli de exploatare - total

Precedent 535108 432100

Curent (± Δ) 700425 + 165317 605817 + 173717

(%) 130,9 140,2

3.

Rezultatul din exploatare (Rexp)(1-2)

+ 103008

+ 94608

- 8400

91,8

4. 5. 6. 7.

Venituri financiare Cheltuieli financiare Rezultatul financiar (Rfin)(4-5) Rezultatul curent (Rcrt)(3+5)

3097 55309 - 52212 50796

5641 30960 - 25319 69289

+ 2544 - 24349 + 26893 + 18493

182,1 55,9 48,5 136,4

8.

Venituri extraordinare

-

-

-

-

9.

Cheltuieli extraordinare

-

-

-

-

10. Rezultatul extraordinar

-

-

-

-

11. Venituri totale (1 + 4 + 8)

538204

706066 + 167862

131,2

12. 13. 14. 15.

487408 50796 10128 19,94

636777 + 149369 69289 + 18493 17905 + 7777 25,84 + 5,90

130,6 136,4 176,8 129,6

Cheltuieli totale (2 + 5 + 9) Rezultatul brut (Rbr) (11-12) (7+10) Impozitul pe profit (I) Cota procentuală de impozit (i)(%)

16. Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)]

40668

17. Numărul de acţiuni (mii) 18. Rezultatul net pe acţiune (bază=diluat)

59200 0,687

51384

+ 10716

126,3

295996 + 236796 0,174 - 0,513

500,0 25,3

Analiza sumară a structurii rezultatelor înscrise în contul de profit şi pierdere din Tabelul 1 conduce la următoarele concluzii:

Analiză financiară aprofundată

33

1. Rezultatul din exploatare (beneficiu) s-a redus cu 8,2 % ca uermare a creşterii mai rapide a cheltuielilor de exploatare (40,2 %) comparativ cu veniturile aferente (30,9 %). 2. Rezultatul financiar (pierdere) s-a redus cu 54,2 % ca urmare a creşterii veniturilor financiare cu 82,1 % şi a reducerii cheltuielilor financiare cu 44,1 %. 3. Rezultatul curent (beneficiu) a crescut cu 36,4 % pe seama reducerii pierderii financiare menţionate , deşi beneficiul din exploatare s-a redus. 4. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea dintre rezultatul curent şi rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 %, fiind consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (30,6 %). 5. Rezultatul net (beneficiu) a crescut cu 26,3 %, mai puţin decât rezultatul brut, ca urmare a creşterii mai rapide a impozitului pe profit (cu 76,8 %). 6. Creşterea substanţială a numărului de acţiuni (cu 400%) a diminuat beneficiul net pe acţiune cu aproape 75 %. 7. Se remarcă egalitatea rezultatului net pe acţiune de bază cu rezultatul pe acţiune diluat. 2.2. Analiza Tabloului Soldurilor Intermediare de Gestiune Contul de rezultat al exerciţiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obţine indicatori necesari gestiunii, prin intermediul Tabloului soldurilor intermediare de gestiune (Cascada SIG). Aceste solduri, determinate sub forma unor marje, pot fi împărţite în două categorii: SIG – activitate şi SIG – rentabilitate. În partea finală a tabloului se determină două mărimi care, fără a fi solduri intermediare au o mare importanţă pentru caracterizarea situaţiei financiare a întreprinderii - capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea - solduri reziduale, care prezintă interes în analiza financiară prin semnificaţie şi utilitate. Pe baza structurării datelor din contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în studiu se obţine Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune – Cascada SIG din Tabelul 2:

34

Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 2: Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune Nr. Solduri intermediare de gestiune crt. (milioane lei) 1. Vânzări de mărfuri (Vmf) 2. - Costul mfurilor vândute (Chmf) 3.

Marja comercială (Mc)(1-2)

4. 5. 6. 7.

Producţia vândută (Pv) Cifra de afaceri netă (CA)(1+4) Variaţia stocurilor (±ΔS) Producţia imobilizată (Pi)

8.

Exerciţiul financiar Precedent Curent 4465 6134 4158 5350

+ 477

155,0

530551 535016 - 4924 598

777384 + 246833 783518 + 248502 - 89949 - 85025 2254 + 1656

146,5 146,4 1826 376,8

Producţia exerciţiului(Pex)(4+6+7)

526225

689688 + 163463

131,0

9.

- Consumuri intermediare (Ci)

292546

380067

+ 87521

129,9

10. 11. 12. 13.

Valoarea adăugată (Vad)(3 + 8 - 9) + Subvenţii de exploatare - Alte impozite şi taxe - Cheltuieli cu personalul

233987 5555 112265

310405 8441 152105

+ 76418 + 2886 + 39840

132,6 151,9 135,5

116167 4418

149859 4604

+ 33692 + 186

129,0 104,2

10000 7577

50445 9410

+ 40445 + 1833

504 124,2

18. Rezultatul din exploatare (Rexp) 19. + Venituri financiare 20. - Cheltuieli financiare

103008 3097 55309

94608 5641 30960

- 8400 + 2544 - 24349

91,8 182,1 56

21. 22. 23. 24.

- 52212 50796 -

- 25319 69289 -

+ 26893 + 18493 -

48,5 136,4 -

50796

69289

+ 18493

136,4

14. Excedent brut de exploatare(EBE) 15. + Alte venituri din exploatare 16. - Ajustare valori imobilizări 17. - Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul financiar (Rfin) Rezultatul curent (Rcrt) (18 + 21) + Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare

25. Rezultatul extraordinar (Rextr) 26. Rezultatul brut (Rbr) (22 + 25)

307

784

Tabelul 2 Abateri Indici (± Δ) (%) + 1669 137,4 + 1192 128,7

27. Venituri totale

538204

706066 + 167862

131,2

28. Cheltuieli totale

487408

636777 + 149369

130,6

29. - Impozitul pe profit

10128

17906

+ 7777

176,8

30. Rezultatul net (Rnet)(29 - 30)

40668

51384

+ 10716

126,3

Analiză financiară aprofundată

35

2.2.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea Din punctul de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producţiei şi comercializării, care permit în sumarea tuturor rezultatelor obţinute de întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestaţii destinate pieţei sau utilizării în interes propriu şi imobilizate în întreprindere: 1) Cifra de afaceri (CA) - exprimă volumul afacerilor realizate cu terţii cu ocazia activităţii curente a întreprinderii şi se determină cu ajutorul relaţiei: CA = Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf) + Producţia vândută (activitatea industrială)(Pv). 2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare (produse şi mărfuri cumpărate şi revândute), fiind element al valorii adăugate şi se determină cu ajutorul relaţiei: Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf). 3) Producţia exerciţiului (Pex) - cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în cursul exerciţiului, indiferent de destinaţie, fiind egală cu suma: Pex = Producţia vândută (Pv) + Producţia stocată (± ΔS) + Producţia imobilizată (Pi). 4) Valoarea adăugată (Vad) - exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate şi se calculează cu relaţia: Vad = Marja comercială (Mc) + Producţia exerciţiului (Pex) – - Consumurile intermediare (Ci). Din Tabelul 6 se desprind următoarele concluzii privind SIG - activitate: 1. Creşterea marjei comerciale cu 477 milioane lei (55 %) s-a datorat creşterii mai rapide a veniturilor din vânzarea mărfurilor faţă de costul de cumpărare (137,4 > 128,7 %). 2. Creşterea cifrei de afaceri nete cu 248502 milioane lei (46,4 %) s-a datorat atât creşterii producţiei vândute cât şi a vânzărilor de mărfuri. 3. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163463 milioane lei (31 %) s-a datorat atât creşterii destocajului cât şi creşterii producţiei imobilizate.

36

Analiză financiară aprofundată

4. Creşterea valorii adăugate cu 76418 milioane lei (32,6 %) a fost consecinţa creşterii mai rapide a producţiei exerciţiului faţă de creşterea consumurilor intermediare (131 > 129,9 %). Aceste solduri intermediare de gestiune, ca indicatori valorici ai activităţii de producţie şi comercializare, rezultă din evaluarea bănească a volumului fizic (q) al activităţii cu ajutorul preţului (p): Q=Σq·p Gradul de realizare a valorii producţiei (IQ) este influenţat atât de dinamica volumului fizic (Iq) cât şi de dinamica preţului (Ip): Q1 ∑ q1 ⋅p1 ⋅ 100 = Iq ⋅ Ip (%). IQ = ⋅ 100 = 100 Q0 ∑ q0 ⋅ p0

Pentru a asigura comparabilitatea datelor privind evoluţia reală a indicatorilor fizici se impune fie utilizarea unor preţuri constante (p), fie calculul mărimii reale a volumului producţiei (Qreal) cu ajutorul indicelui preţurilor: Iq =

∑ q1 ⋅ p ⋅ 100 sau: ∑ q0 ⋅ p

Q real =

Q1 ∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 . , în care: Ip = Ip ∑ q1 ⋅ p 0

În cazul unei rate a inflaţiei mai mari de 10 %, creşterea reală a indicatorilor fizici impune deflatarea cu ajutorul formulei lui Fisher: Cr nom − Ri ⎛ 1 + Cr nom ⎞ Cr = ⎜ − 1⎟ ⋅ 100 = ⋅ 100 (%), 1 + Ri ⎝ 1 + Ri ⎠ în care: Cr = Creşterea reală; Cr nom = Creşterea nominală. De exemplu, la o creştere nominală de 50 %, şi o rată a inflaţiei de 30 %, 50 − 30 creşterea reală (Cr) a indicatorului este de : Cr = ⋅ 100 = 15,4 % . 1 + 30 La o rată a inflaţiei mai mică de 10 %, creşterea reală este diferenţa: Cr = Cr nominală – Rata inflaţiei.

Analiză financiară aprofundată

37

2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii oricărei întreprinderi, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanţă în măsura în care condiţionează mărimea profitului şi ratei rentabilităţii. Cifra de afaceri caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în urma activităţii curente a întreprinderii şi reprezintă suma totală a veniturilor rezultate din livrarea produselor, executarea de lucrări şi prestări de servicii (veniturile din activitatea de bază) şi alte venituri din exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor. În cazul întreprinderilor productive care nu desfăşoară şi operaţiuni de vânzare – cumpărare, cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv): CA = Pv = ∑ [q (S)] · p în care: q = Volumul fizic al vânzărilor; S = Structura vânzărilor; p = Preţul de vânzare unitar. La unităţile cu profil comercial, cifra de afaceri cuprinde veniturile din vânzările de mărfuri: CA = Vmf =

R⋅ A , 100

în care: R = Volumul mărfurilor desfăcute; A = Cota medie de adaos comercial. La întreprinderilor cu activitate complexă, de producţie şi comercială, cifra de afaceri cuprinde producţia vândută (Pv) şi vânzările de mărfuri (Vmf): CA = Pv + Vmf. Producţia vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de producţie şi depinde de producţia marfă fabricată (Pmf), care reflectă valoarea bunurilor destinate livrării: produsele finite (Pf), semifabricatele (Sv) destinate vânzării, lucrările executate şi serviciile prestate (Li), chiriile, locaţiile de gestiune şi redevenţele (Clr) încasate:

38

Analiză financiară aprofundată

Pmf = Pf + Sv + Li + Clr. În aceste condiţii, cifra de afaceri raportată la valoarea producţiei marfă fabricate (Pmf) caracterizează gradul de valorificare (Gv) a producţiei marfă: CA Gv = ⋅ 100 . Pmf

Un grad de valorificare mai mic de 100 % reflectă stocuri şi facturi neîncasate, ceea ce arată dificultăţi în desfacerea producţiei fabricate. Potrivit normelor contabile în vigoare, cifra de afaceri include valoarea mărfurilor şi a serviciilor la preţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a contravalorii acestora. A. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să pună în evidenţă care au fost principalele surse de venituri ale întreprinderii în perioada analizată, cum au evoluat ele în timp şi ce tendinţă cunosc. Analiza surselor de venituri trebuie corelată cu poziţia întreprinderii pe piaţă în raport cu concurenţii, creşterea cotei de piaţă fiind favorabilă creşterii veniturilor. Cota de piaţă a întreprinderii (Cp) se determină ca raport între cifra de afaceri proprie (Cap) şi cifra de afaceri totală a sectorului (CAt): CAp ⋅ 100 . Cp = CAt Dacă produsele întreprinderii sunt valorificate şi pe piaţa externă, analiza evidenţiază structura cifrei de afaceri după provenienţă, conform Tabelului 3: ¾ Aplicaţia 3: Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

Tabelul 3 Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5.

Elemente de calcul (milioane lei) Producţia vândută Vânzări de mărfuri CA netă, din care: - la Intern - la Export

Exerciţiul financiar Precedent Curent 530551 777384 4465 6134 535016 783518 460863 659487 74153 124031

Indici (%) 146,5 137,4 146,5 143,1 167,3

StructuraCA(%) S0 S1 99,16 99,21 0,84 0,79 100 100 86,14 84,17 13,86 15,83

Analiză financiară aprofundată

39

Din datele Tabelului 3 se constată următoarele: 1. Dinamica ascendentă a cifrei de afaceri, atât pe total, cât şi pe elemente. 2. Ponderea dominantă în cifra de afaceri o deţine producţia vândută (peste 99 %). 3. În totalul cifrei de afaceri, a crescut ponderea exportului de la 13,86 la 15,83 %. B. Analiza factorială a cifrei de afaceri 1. Modificarea absolută a cifrei de afaceri este diferenţa: ∆ = CA1 - CA0 = 783518 - 535016 = + 248502 mil. lei, 2. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆Pv + ∆Vmf, în care: ∆Pv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei; ∆Vmf = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆Pv + ∆Vmf = 246833 + 1669 = + 248502 mil lei = ∆, 3. Modificarea relativă a cifrei de afaceri este diferenţa: ∆r = ICA – 100 = 146,4 – 100 = + 46,4 %. 4. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆r = ∆rPv + ∆rVm, în care: ΔPv 246833 ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 46,1 % ; CA0 535016 ΔVm 1669 ΔrVm = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,3 % . CA0 535016 Prin însumare se verifică egalitatea: ∆rPv + ∆rVm = 46,1 + 0,3 = 46,4 % = ∆r. În concluzie: 1. Cifra de afaceri a crescut atât datorită producţiei vândute mai ales prin accentuarea ponderii exportului cât şi a vânzărilor de mărfuri, care s-au redus ca pondere, ceea implică aprofundarea factorilor de creştere a cifrei de afaceri pe o treaptă superioară, în funcţie de factorii specifici.

40

Analiză financiară aprofundată

a) Analiza factorială a producţiei vândute: Modelul de calcul al producţiei vândute, Pv = ∑q(S)·p, permite determinarea factorilor de creştere: volumul fizic al vânzărilor (q), structura sortimentală a vânzărilor (S) şi preţul de vânzare (p). Efectuăm analiza factorială a producţiei vândute pe baza Tabelului 4 ¾ Aplicaţia 4: Analiza producţiei vândute Produse convenţionale A – tone B – bucăţi C – bucăţi Total

Cantitatea vândută (mii) q0 q1 271 408 4127 5640 1638 1944 x x

Preţul unitar (mii lei) p0 p1 785 800 45 51 81 84 236 373

Tabelul 4 Valoarea vânzărilor (milioane lei) Pv0 = q0 . p0 Pv1 = q1 . p1 212221 326501 185692 287632 132638 163251 530551 777384

Din datele Tabelului 4 se desprind următoarele concluzii: Modificarea absolută a producţiei vândute este diferenţa: Δ = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = Δq + ΔS + Δp, în care: ∆q = ∑[q1(S0)·p0] - Pv0 = Pv0·Iq –530551= 731099–530551=200548 mil. lei; ∆S = ∑[q1(S1)·p0] - ∑[q1(S0)·p0] = 731544 –731099 = 445 mil. lei; ∆p = ∑[q1(S1)·p1] - ∑[q1(S1)·p0 = 777384 – 731544 = + 45840 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: Δq + ΔS + Δp = 200548 + 445 + 45840 = + 246833 mil. lei = Δ Modificarea relativă este diferenţa: Δr = IPv – 100 = 146,1 – 100 = + 46,1 %. Factorii de influenţă sunt următorii: ΔrPv = Δrq + ΔrS + Δrp, în care:

41

Analiză financiară aprofundată

Δq 200548 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 37 ,5 %; CA0 535016 ΔS + 445 ΔrS = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,08 %; 535016 CA0 Δp + 45840 Δrp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 8,6 %. 535016 CA0 Prin însumare se verifică egalitatea: Δrq + ΔrS + Δrp = + 37,5 + 0,08 + 8,6 = + 46,1 % = ΔrPv. În concluzie: 1.Creşterea producţiei vândute a fost consecinţa creşterii volumului fizic şi a preţurilor unitare ale produselor. 2. Modificarea structurii sortimentale a majorat producţia vândută prin creşterea ponderii produsului A, cu preţul superior preţului mediu (785 > 236). b) Analiza factorială a vânzărilor de mărfuri: Veniturile din vânzările de mărfuri se determină în funcţie de volumul mărfurilor desfăcute – rulajul R – (circulaţia mărfurilor) şi de cota procentuală Δrq =

medie de adaos comercial ( A ), sau marja comercială exprimată procentual:

Vmf =

R ⋅ A R ⋅ ∑ S ⋅ A / 100 = , 100 100

în care: S = Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri; A = Cota procentuală de adaos pe grupe de mărfuri. Efectuăm analiza factorială a vânzărilor de mărfuri pe baza Tabelului 5: ¾ Aplicaţia 5: Analiza vânzărilor de mărfuri Nr. Elemente de calcul crt. 1. Volum desfaceri (R) –mil. lei 2. Cota medie de adaos ( A ) - % 3. Vânzări mărfuri (Vmf) - mil.lei

Exerciţiul financiar Precedent Curent 14883 18587 30,0 33,0 4465

Tabelul 5 Abateri Indici (±Δ) (%) + 3704 125,0 + 3,0 110,0

6134

Din analiza datelor Tabelului 5 se constată următoarele:

+ 1669

137,4

42

Analiză financiară aprofundată

Modificarea vânzărilor de mărfuri este diferenţa: Δ = Vmf1 – Vmf0 = 6134 – 4465 = + 1669 mil. lei: Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔR + Δ A , în care: ΔR = ΔA =

(R1 − R0 ) ⋅ A 0 = + 3704 ⋅ 30 = + 1112 100

100

mil. lei;

18587 ⋅ (+ 3) = + 557 mil. lei. 100 100 Prin însumare se verifică egalitatea:

R1 ⋅ ⎛⎜⎝ A1− A 0 ⎞⎟⎠

=

ΔR + Δ A = + 1112 + 557 = + 1669 mil lei = ΔVmf. Modificarea relativă: Δr = IVm – 100 = 137,4 – 100 = + 37,4 %. Factorii de influenţă sunt următorii: ΔrVmf = ΔrR + Δr A , în care: ΔR + 1112 ΔrR = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,2 %; 535016 CA0 ΔrA =

+ 557 ΔA ⋅ ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,1 %. CA0 535016 Prin însumare se verifică egalitatea:

ΔrR + Δr A = + 0,2 + 0,1 = + 0,3 % = ΔrVmf. Deci, veniturile din vânzările de mărfuri au crescut atât prin creşterea cantităţii vândute cât şi a cotei medii de adaos comercial. Sistemul factorial al cifrei de afaceri este următorul: ∆q = + 200548 mil. lei ∆Pv = + 246833 mil. lei ∆ = + 248502 mil. lei

∆S = + 445 mil. lei ∆p = + 45840 mil. lei ∆R = + 1112 mil. lei

∆Vmf = + 1669 mil. lei

∆ A = + 557 mil. lei

Analiză financiară aprofundată

43

2.2.1.2. Analiza producţiei exerciţiului

Producţia exerciţiului (Pex) este indicatorul valoric care dimensionează întreaga activitate desfăşurată de întreprindere în cursul unui exerciţiu, fiind utilă şi necesară în analiza volumului activităţii întreprinderilor cu ciclu lung, unde finalizarea produselorare o durată relativ mare (peste o lună) şi în consecinţă producţia neterminată (în curs de execuţie) deţine o pondere mare. Producţia exerciţiului se compune din bunurile şi serviciile produse de întreprindere, indiferent de destinaţie: vânzare, stocare sau imobilizare, fiind apreciată ca o producţie globală a exerciţiului financiar. Exprimând nivelul real de activitate al întreprinderii, acest sold intermediar de gestiune se determină prin însumarea producţiei vândute (Pv) cu producţia stocată (Ps) şi cu producţia imobilizată (Pi): Pex = Pv + Ps + Pi. Producţia vândută cuprinde produsele vândute şi serviciile prestate la preţ de facturare fără taxe (cifra de afaceri din activitatea de bază). Producţia stocată cuprinde variaţia (± ∆S) a stocurilor de produse finite, semifabricate, producţie neterminată şi se calculează ca diferenţă între stocurile finale (Sf), respectiv Soldul creditor al contului 711 şi stocurile iniţiale (Si), adică Soldul debitor al contului 711: ∆S = Sf – Si. Producţia imobilizată cuprinde lucrări efectuate de întreprindere, fără a fi destinate pieţei, ci conservării şi folosirii în interes propriu: imobilizările corporale şi necorporale realizate pe cont propriu şi alte investiţii efectuate prin efort propriu. Deşi totalizează volumul întregii activităţi a întreprinderii în cursul unui exerciţiu financiar, producţia exerciţiului prezintă dezavantajul neomogenităţii elementelor luate în calcul care afectează comparabilitatea: în timp ce producţia vândută este evaluată în preţuri de vânzare (exclusiv TVA), producţia stocată, care poate cuprinde şi provizioanele pentru depreciere, ca şi producţia imobilizată sunt evaluate în costuri de producţie. Analiza factorială a indicatorului presupune mai multe trepte de

44

Analiză financiară aprofundată

diviziune, aşa cum se prezintă în exemplul următor (Tabelul 6): ¾ Aplicaţia 6: Analiza dinamicii producţiei exerciţiului Nr. crt. 1. 2.

Elemente decalcul (milioane lei) Producţia vândută - Pv Producţia stocată (± ΔS)

3. 4. 5. 6.

Sold C ct 711(+)(Sf) Sold D ct 711(-)(Si) Producţia imobilizată - Pi Producţia exerciţiului - Pex

Exerciţiul financiar Precedent Curent 530551 777384 - 4924 - 89949 50069 54993 598 526225

29637 119586 2254 689689

Tabelul 6 Abateri Indici (± Δ) (%) + 246833 146,5 - 85025 1826 - 20432 + 64593 + 1656 + 163464

Din analiza datelor Tabelului 6 se constată următoarele: Modificarea producţiei exerciţiului este diferenţa: Δ = 689689 – 526225 = + 163464 mil lei Factorii de influenţă sunt următorii: A. Treapta I: Δ = ΔPv + ΔPs + ΔPi, în care: ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei; ΔPs = Ps1 – Ps0 = - 89949 – (- 4924) = - 85025 mil. lei; ΔPi = Pi1 – Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 mil. lei = Δ Abaterea relativă este diferenţa: Δr = IPex – 100 = 131,1 – 100 = + 31,1 %. Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi, în care: ΔPv + 246833 ΔrPv = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 46,9 %; 526225 Pex0 ΔPs − 85025 ΔrPs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 16,1 %; 526225 Pex0

59,2 217,5 376,8 131,1

Analiză financiară aprofundată

45

ΔPi + 1656 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,3 % . 526225 Pex0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = 46,9 – 16,1 + 0,3 = + 31,1 % = Δr. B. Treapta a doua: ΔPs = - 85025 mii lei = ΔSf + ΔSi, în care: ΔSf = Sf1 – Sf0 = 29637 – 50069 = - 20432 mil lei; ΔSi = Si0 – Si1 = 54993 – 119586 = - 64593 mil lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔSf + ΔSi = -20432 - 64593 = - 85025 mii lei = ΔPs În procente, influenţele se prezintă astfel: ΔrPs = ΔrSf + Δr Si, în care: ΔSf − 20432 ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 3,8 % 526225 Pex0 ΔSi − 64593 ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 12,3 %. 526225 Pex0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrSf + ΔrSi = - 3,8 - 12,3 = - 16,1 % = ΔrPs. Sistemul factorial al producţiei exerciţiului este următorul: ∆q = 200548 mil.lei ∆Pv = + 246833 mil.lei ∆S = 445 mil. lei ∆p = 45840 mil. lei ∆ = +163464mil.lei ∆Pi = + 1656 mil. lei ∆Sf = - 20432 mil.lei ∆Ps = - 85025 mil. lei ∆Si = - 64593 mil. lei În concluzie: 1. Creşterea producţiei exerciţiului cu 163464 milioane. lei a fost consecinţa creşterii producţiei vândute şi a producţiei imobilizate. 2. Reducerea producţiei stocate (destocajul) a diminuat producţia exerciţiului ceea ce s-a realizat prin reducerea stocurilor finale şi creşterea socurilor iniţiale. ΔrPi =

46

Analiză financiară aprofundată

Producţia exerciţiului poate fi majorată prin creşterea cifrei de afaceri, cu efecte favorabile asupra veniturilor, dar şi prin creşterea stocurilor şi a producţiei imobilizate. De aceea analiza urmăreşte modificarea structurii producţiei exerciţiului şi elementele cu rol determinant în creşterea acesteia. De exemplu, detaliind structura producţiei exerciţiului din Tabloul SIG (Tabelul 1), rezultă următoarele (Tabelul 7): ¾ Aplicaţia 7: Analiza structurii producţiei exerciţiului Nr. crt. 1. 2. 3. 4.

Elemente decalcul (milioane lei) Producţia vândută (Pv) Producţia stocată (ΔS ±) Producţia imobilizată (Pi) Producţia exerciţiului (Pex)

Exerciţiul financiar Precedent Curent 530551 777384 - 4924 - 89949 598 526225

2254 689689

Tabelul 7 Structura producţiei S0 (%) S1 (%) 100,82 112,72 - 0,93 - 13,04 0,11 100

0,32 100

Din datele Tabelului 7 se desprind următoarele concluzii: 1. Elementul dominant în producţia exerciţiului a fost producţia vândută, pe seama căreia a crescut, şi care a depăşit-o ca urmare a creşterii destocajului de la 0,93 la 13,04 procente faţă de totalul producţiei exerciţiului. 2. Producţia imobilizată a crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în totalul producţiei exerciţiului, pe cared a majorat-o corespunzător. Producţia exerciţiului caracterizează întreaga gamă de activităţi şi poate creşte de la o perioadă la alta în urma unor investiţii în imobilizări, sau prin creşterea producţiei stocate. Creşterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii vânzărilor, ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora. Creşterea vânzărilor ca şi a stocurilor poate fi consecinţa utilizării unor materii prime mai scumpe, de aceea rata de creştere a cifrei de afaceri trebuie comparată cu ratele întreprinderilor din acelaşi sector pentru o mai bună situare a întreprinderii, iar producţia exerciţiului trebuie studiată pe mai mulţi ani comparativ cu producţia medie a întreprinderilor similare.

Analiză financiară aprofundată

47

2.2.1.3. Analiza valorii adăugate

Producţia exerciţiului este indicatorul de bază utilizat în analiză pentru determinarea valorii adăugate. Activitatea întreprinderii în cursul exerciţiului este reprezentată prin producţia exerciţiului pentru care aceasta a consumat prestaţii externe sub forma unor consumuri intermediare. Diferenţa care rămâne după deducerea acestor consumuri din producţia realizată în cursul unui exerciţiu reprezintă partea de producţie care îşi găseşte originea în funcţionarea întreprinderii prin aportul factorilor de producţie şi ea reprezintă valoarea adăugată produsă. Această producţie traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă crearea sau creşterea valorii aduse de întreprindere bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi prin activităţile de producţie sau de comercializare şi măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate, prin utilizarea factorilor de producţie. Întreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte a producţiei altor întreprinderi şi numai diferenţa dintre ceea ce produce si ceea ce consumă în acest scop măreşte valoarea propriei producţii. Din aceste considerente, valoarea adăugată are o importanţă mai mare decât cifra de afaceri, care nu poate oferi singură o imagine adevărată a întreprinderii; în sensul că pot exista întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri, foarte deosebite după obiectul de activitate , care însă realizează valoare adăugată diferită, singura care le poate măsura puterea economică reală. Valoarea adăugată se situiază între cumpărări (piaţa amonte) şi vânzări (piaţa aval), fiind instrumentul de măsură a mijloacelor de acţiuni autonome ale întreprinderii care caracterizează, mai fidel decât cifra de afaceri, performanţa întreprinderii. Prin conţinutul său, valoarea adăugată este unul dintre indicatorii cei mai semnificativi ai activităţii întreprinderii, suma valorilor adăugate ale tuturor agenţilor economici constituind produsul intern brut (PIB): ∑ Vad = PIB. În activitatea practică, valoarea adăugată constituie atât un instrument de

48

Analiză financiară aprofundată

analiză cât şi un mijloc de gestiune. Ca instrument de analiză, valoarea adăugată permite aprecierea performanţelor economico-financiare ale întreprinderii: puterea economică reală a acesteia, contribuţia factorilor de producţie la crearea propriei bogăţii, contribuţia întreprinderii la crearea PIB, capacitatea de a-şi asigura prin forţe proprii un anumit număr de faze de producţie (în funcţie de gradul de integrare economică). Este un mijloc de apreciere a taliei întreprinderii, mai semnificativ decât cifra de afaceri, care exprimă veniturile din activitatea de producţie şi comerţ. Utilizată în comparaţii intra-sectoriale, valoarea adăugată poate reflecta diferenţe structurale între întreprinderi similare, prin prisma raportului dintre factorii de producţie încorporaţi în activitatea economică. Ca mijloc de gestiune, valoarea adăugată caracterizează exploatarea întreprinderii, fiind utilizată în gestiunea previzională, în controlul de gestiune, precum şi în fiscalitate, pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată. Calculul valorii adăugate se bazează pe două metode: substractivă şi aditivă A. Analiza valorii adăugate calculate prin metoda substractivă După această metodă, valoarea adăugată (Vad) este diferenţa dintre producţia exerciţiului (plus marja comercială) şi consumurile (Ci) de bunuri şi servicii provenite de la terţi: Vad = Pex + Mc – Ci Marja comercială (Mc) este diferenţa dintre vânzările de mărfuri (Vmf) şi costul de cumpărare a mărfurilor (Chmf). Această marjă este suplimentul de valoare adusă de activitatea comercială, fiind o valoare adăugată vândută. La întreprinderile producătoare fără activităţi comerciale valoarea adăugată este diferenţa: Vad = Pex – Ci. Consumurile intermediare sunt bunuri şi servicii cumpărate din exterior: materii prime, materiale consumabile (Mp), utilităţi (U), alte prestaţii externe (Ape) şi alte cheltuieli materiale (Acm): Ci = Mp + M + U + Ape + Acm. Exemplificăm analiza valorii adăugate calculate după această metodă pe

49

Analiză financiară aprofundată baza Tabelului 8 folosind datele din contul de profit şi pierdere: ¾ Aplicaţia 8: Calculul valorii adăugate prin metoda substractivă Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.

Elemente decalcul (milioane lei) Vânzări de mărfuri (Vmf) Chelt. privind mărfurile (Chmf) Marja comercială (Mc)(1 - 2) Producţia exerciţiului (Pex) Consumuri intermediare (Ci) Mat.prime, mat.consumabile (Mp) Alte cheltuieli materiale (M) Alte cheltuieli din afară (U) Alte prestaţii externe (Ape) Valoarea adăugată (Vad)(3 + 4 - 5)

Exerciţiul financiar Precedent Curent 4465 6134 4158 5350 307 784 526225 689689 292545 380068 219897 296076 1893 2879 49305 48420 21450 32693 233987 310405

Tabelul 8 Abateri Indici (± Δ) (%) + 1669 137,4 + 1192 128,7 + 477 155,0 + 163464 131,1 +87523 129,9 + 76179 134,6 + 986 152,0 - 885 98,2 + 11243 152,4 + 76418 132,6

Din datele Tabelului 8 rezultă următoarele: Modificarea absolută a valorii adăugate este diferenţa: Δ = Vad1 – Vad0 = 310405 – 233987 = + 76418 mil. lei. Modificarea procentuală a valorii adăugate este diferenţa: Δr = IVad – 100 = 132,6 – 100 = + 32,6 %. Factorii de influenţă sunt următorii: a) Pe prima treaptă: Δ = ΔPex + ΔMc + ΔCi, în care: ΔPex = Pex1 – Pex0 = 689689 – 526225 = + 163464 mil. lei; ΔMc = Mc1 – Mc0 = 784 – 307 = + 477 mil. lei; ΔCi = Ci0 – Ci1 = 292545 – 380068 = - 87523 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔPex + ΔMc + ΔCi = + 163464 + 477 - 87523 = + 76418 mil. lei = Δ; În procente, influenţele factorilor sunt următoarele:

50

Analiză financiară aprofundată

ΔPex + 163464 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 69,8 %; 233987 Vad 0 ΔMc + 477 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0 ,2 % ; ΔrMc = 233987 Vad 0 ΔCi − 87523 ΔrCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 37 ,4 %. 233987 Vad 0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi = + 69,8 + 0,2 - 37,4 = + 32,6 % = Δ. b) Pe treapta a doua: a) Influenţa producţiei exerciţiului: ΔPex =163464 mil.lei = ΔPv + ΔPs + ΔPi, în care: ΔPv = Pv1 – Pv0 = 777384 – 530551 = + 246833 mil. lei; ΔPs = Ps1 - Ps0 = - 89949 – ( - 4924) = - 85025 mil. lei; ΔPi = Pi1 - Pi0 = 2254 – 598 = + 1656 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔPv + ΔPs + ΔPi = 246833 – 85025 + 1656 = + 163464 = ΔPex; Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele: ΔPv + 246833 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 105,5 %; ΔrPv = 233987 Vad 0 ΔPs − 85025 ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 36,3 %; ΔrPs = 233987 Vad 0 ΔPi 1656 ΔrPi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,6 %. 233987 Vad 0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = + 105,5 - 36,3 + 0,7 = + 69,8 % = ΔrPex. b) Influenţa marjei comerciale: ΔMc = + 477 mil.lei = ΔVmf + ΔChmf, în care: ΔVmf= (Vmf1 – Vmf0) = 6134 - 4465 = + 1669 mil. lei; ΔChmf= (Chmf0 - Chmf0) = 4158 - 5350 = -1192 mii lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrPex =

Analiză financiară aprofundată

51

ΔVmf + ΔChmf= + 1669 -1192 = + 477 mil. lei = ΔMc; Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele: ΔVmf + 1669 ΔrVmf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0,7 % Vad 0 233987 ΔChmf − 1192 ΔrChmf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = - 0,5 % Vad 0 233987 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrVmf + ΔrChmf = +0,7 – 0,5 = + 0,2 % = ΔrMc. c) Influenţa consumurilor intermediare: ∆Ci = - 87523 mil. lei = ∆Mp + ∆U + ∆Ape + ∆Acm, în care: ∆Mp = Mp0 – Mp1= 219897 - 296076= - 76179 mil. lei; ∆U = U0 – U1 = 49305 – 48420 = + 885 mil. lei; ∆Ape = Ape0 - Ape1= 21450 – 32693 = - 11243 mii lei; ∆Acm = Acm0 – Acm1= 1893 - 2879 = - 986 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆Mp + ∆U+ ∆Ape + ∆Acm= -76179 + 885 -11243 - 986= -87523 mil lei = ∆Ci; Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele: ΔMp − 76179 ΔrMp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 32,5 % ; Vad 0 233987 ΔU 885 ΔrU = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 0 ,3 %; Vad 0 233987 ΔApe − 11243 ΔrApe = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4,8 %; 233987 Vad 0 ΔAcm − 986 ΔrAcm = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 0,4 %. Vad 0 233987 Prin însumare se verifică egalitatea ∆rMp + ∆rU + ∆rApe + ∆rAcm = - 32,5 + 0,3 - 4,8 - 0,4 = -37,4 % = ∆rCi. În concluzie: 1. Creşterea valorii adăugate s-a datorat atât producţiei exerciţiului cât şi marjei comerciale, majorarea cheltuielilor pentru achiziţionarea consumurilor intermediare a diminuat corespunzător valoarea adăugată.

52

Analiză financiară aprofundată

B. Analiza factorilor de creştere a valorii adăugate calculate prin metoda substractivă Indicatorul valoare adăugată îndeplineşte funcţii calitative deosebit de importante în sistemul indicatorilor valorici utilizaţi în analiză. Astfel, el se foloseşte la calculul productivităţii muncii, la calculul unor indicatori de eficienţă economică, precum şi la determinarea TVA. Cu cât este mai mare ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului, cu atât se demonstrează creşterea mai rapidă a efortului creator al muncii şi reducerea relativă a consumurilor din afară. Relaţia de calcul a valorii adăugate după metoda substractivă fără marja comercială (Vad = Pex – Ci) pune în evidenţă următoarele corelaţii care asigură creşterea acestui indicator: a) Producţia exerciţiului să crească mai repede decât cheltuielile materiale; b) Cu aceleaşi cheltuieli materiale să se obţină o producţie cât mai mare; c) La acelaşi volum al producţiei, cheltuielile materiale să se reducă. Oricare dintre variante presupune în final decalajul între ritmurile de creştere a producţiei exerciţiului şi consumurilor intermediare: IPex > ICi. În acest sens , rata valorii adăugate în producţia exerciţiului este cu atât mai mare cu cât ponderea consumurilor intermediare (S Ci) este mai mică: În funcţie de această pondere, pot fi determinaţi factorii de creştere a valorii adăugate, a cărei relaţie de calcul este următoarea:

Vad = Pex −

Pex ⋅ SC i SC i ⎞ ⎛ = N ⋅ W ⋅ ⎜1 − ⎟, 100 100 ⎠ ⎝

în care:

Pex = N ⋅ W ; Ci =

Pex ⋅ SC i , 100

unde: N = Numărul de muncitori; W = Productivitatea anuală a muncii. Exemplificăm analiza factorială a valorii adăugate după acest model pe baza datelor Tabelului 9:

53

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 9: Analiza valorii adăugate prin metoda substractivă Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Elemente decalcul Prod. exerciţiului (Pex) (mil. lei) Numărul de muncitori (N) Productivitatea anuală (Wa) Consumuri intermediare (Ci) Ponderea cons. intermed. (SCi) (%) Valoarea adăugată (Vad) (mil lei)

Exerciţiul financiar Precedent Curent 526225 689689 1241 1209 424,033 570,463 292528 380018 55,59 % 55,10 % 233697 309671

Abateri (± Δ) + 163464 - 32 + 146,43 + 87490 - 0,49 % + 75974

Tabelul 9 Indici (%) 131,10 97,42 134,53 129,91 99,11 132,5

Din datele Tabelului 9 se desprind următoarele concluzii: Modificarea absolută a valorii adăugate este diferenţa: Δ = Vad1 – Vad0 = 309671 – 233697 = + 75974 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔN + ΔWa + ΔSCi , în care: ⎛ SCi 0 ⎞ ΔN = ( N 1 − N 0 ) ⋅ Wa 0 ⋅ ⎜1 − ⎟ = - 32 · 424,033 · 0,4441 = - 6026 mil. lei; ⎝ 100 ⎠ ⎛ SCi 0 ⎞ ΔWa = N 1 ⋅ (Wa1 − Wa 0 ) ⋅ ⎜1 − ⎟ = 1209 · (+146,43) · 0,4441 = 78620 mil. lei; ⎝ 100 ⎠ ⎛ SCi 0 − SCi1 ⎞ ΔSci = N 1 ⋅ Wa1 ⋅ ⎜ ⎟ = 1209 · 570,463 · (+ 0,0049) = 3380 mil. lei. ⎝ 100 ⎠ Prin însumare se verifică egalitatea: ΔN + ΔWa + ΔSci = - 6026 + 78620 + 3380= + 75974 mil. lei = Δ. Modificarea procentuală a valorii adăugate este diferenţa: Δr = IVad – 100 = 132,5 – 100 = + 32,5 %. Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = ΔrN + ΔrWa + ΔrSCi, în care: ΔN − 6026 ΔrN = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2 ,58 %; Vad 0 233697

54

Analiză financiară aprofundată

ΔWa 78620 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 33,64 %; Vad 0 233697 ΔSCi 3380 ΔrSCi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 1,44 %. Vad 0 233697 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrN + ΔrWa + ΔrSCi = - 2,58 + 33,64 + 1,44 = + 32,5 % = Δr. Sistemul factorial al valorii adăugate este următorul: ΔN = - 6026 mil. lei Δ = 75974 mil. lei ΔWa = + 78620 mil. lei ΔSci = + 3380 mil. lei În concluzie: 1. Creşterea valorii adăugate cu 75974 mil lei (32,5%) a fost consecinţa creşterii productivităţii anuale a muncii cu 146,43 mil lei/muncitor şi a reducerii ponderii consumurilor intermediare cu 0,49 %. 2. Reducerea numărului de muncitori cu 32 persoane (2,58 %) a redus valoarea adăugată cu 6026 milioane lei (2,58 %). C Analiza valorii adăugate calculate prin metoda aditivă Calculul valorii adăugate prin metoda aditivă (analitică) presupune un demers invers faţă de precedentul şi vizează studiul elementelor care compun valoarea adăugată care înglobează în fapt costul factorilor de producţie care trebuie remuneraţi. Metoda aditivă este o metodă de repartiţie care presupune însumarea elementelor structurale ale valorii nou create care cuprinde: cheltuielile cu personalul (salarii şi cheltuieli cu protecţia socială) (Chp), impozitele şi taxele fără TVA (I+Tx), cheltuielile financiare (Ch fin), amortizarea activelor imobilizate (Aai), rezultatul net (Bn). Prin însumarea elementelor de repartiţie se obţine valoarea adăugată brută (Vad br) şi netă (Vad n): Vad br = Chp+ (I + Tx) + Chfin + Aai + Rn; Vad n = Vad br – Aai. Modelul de calcul al valorii adăugate după metoda analitică permite calcule privind: factorii de creştere, structura valorii adăugate şi repartizarea ei ΔrWa =

Analiză financiară aprofundată

55

pentru remunerarea factorilor de producţie (aportorii de capitaluri). Exemplificăm analiza structurală şi factorială a valorii adăugate calculate prin metoda aditivă (de repartiţie) pe baza Tabelului 10: ¾ Aplicaţia 10: Analiza valorii adăugate după metoda aditivă Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Elemente de repartiţie (milioane lei) Cheltuieli cu personalul - Chp Impozite şi taxe - (I+Tx) Cheltuieli financiare - Chfin Rezultatul net - R net Valoarea adăugată netă - Vad.n Ajustări imobilizări - Aai Valoarea adăugată brută - Vad br

Tabelul 10 Exerciţiul financiar Structura Vad. (%) Precedent Curent S0 S1 112265 152105 47,98 49,02 15682 26346 6,70 8,48 55372 30125 23,66 9,70 40668 51384 17,38 16,55 223987 259960 95,72 83,75 10000 50445 4,28 16,25 233987 310405 100 100

Din datele Tabelului 10 rezultă următoarele: A. Analiza factorială a valorii adăugate Modificarea valorii adăugate este diferenţa Δ = Vad1 - Vad0 = 310405 - 233987 = + 76418 mil. lei; Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔChp + Δ(I+Tx) + ΔChfin + ΔAai + ΔRn, în care: ΔChp = Chp1 – Chp0 = 152105 -112265 = + 39840 mil. lei; Δ(I+Tx) = (I1+Tx1) - (I0+Tx0) = 26346 – 15682 = +10664 mil. lei; ΔChfin = Chfin1 – Chfin0 = 30125 – 55372 = - 25247 mil. lei; ΔAai = Aai1 – Aai0 = 50445 – 10000 = + 40445mil. lei; ΔRn = Rn1 – Rn0 = 51384 - 40668 = + 10716 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔChp + Δ(I+Tx) + ΔChfin + ΔAai + ΔRn = 39840 + 10664 – 25247 + 40445 + + 10716 = + 76418 mil. lei = Δ; Modificarea relativă a valorii adăugate este diferenţa:

56

Analiză financiară aprofundată

Vad 1 310405 ⋅ 100 − 100 = ⋅ 100 − 100 = 132,6 − 100 = + 32,6 %. Vad 0 233987 Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn, în care: ΔChp + 39840 Δr Chp = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 %; Vad 0 233987 + 10664 Δ(I + Tx ) Δr(I+Tx) = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %; Vad 0 233987 ΔChfin − 25247 ΔrChfin = ⋅ 100 = ⋅ 100 = −10,6 %; Vad 0 233987 ΔAai + 40445 ΔAai = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 17 ,2 %; Vad 0 233987 ΔRn + 10716 ΔrRn = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,5 %. Vad 0 233987 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrChp + Δr(I+Tx) + ΔrChfin + ΔrAai + ΔrRn = 17 + 4,5 - 10,6 + 17,2 + 4,5 = = + 32,6 % = Δr. În concluzie: 1. Creşterea valorii adăugate a fost consecinţa creşterii aportului tuturor factorilor de producţie, cu excepţia cheltuielilor financiare. 2. Cea mai mare contribuţie la această creştere au avut-o cheltuielile cu personalul şi amortizările şi provizioanele. B. Analiza structurală a valorii adăugate vizează ratele procentuale ale elementelor de repartiţie, care reflectă remunerarea factorilor de producţie: Cheltuieli cu personalul a) Remunerarea muncii: Rm = ⋅ 100; Valoarea adăugată Δr =

b) Remunerarea statului: Rs =

Impozite şi taxe ⋅ 100; Valoarea adăugată

c) Remunerarea creditorilor: Rc =

Cheltuieli financiare ⋅ 100; Valoarea adăugată

Analiză financiară aprofundată d) Remunerarea investiţiilor: Ri =

57

Amortizări şi provizioane ⋅ 100; Valoarea adăugată

e) Remunerarea întreprinderii: Rî =

Rezultatul net ⋅ 100. Valoarea adăugată

Repartizarea valorii adăugate între participanţii la activitatea întreprinderii oferă o informaţie utilă privind partajul între cei care au drepturi asupra veniturilor create. Astfel se evidenţiază rolul valorii adăugate de indicator al funcţiei de producţie care depinde de factorii principali (munca şi capitalul), prin raportul dintre cheltuielile de personal (amortismente) si valoarea adăugată. Analiza structurii valorii adăugate din tabelul 10 arată următoarele: 1. Accentuarea ponderii cheltuielilor cu personalul de la 47,98 la 49,02 % şi a amortizării de la 4,28 la 16,25 % arată creşterea intensităţii capitalistice. 2. Concomitent s-a redus ponderea cheltuielilor financiare de la 23,66 la 9,7 % şi a rezultatului net de la 17,38 la 16,55 %. Aceste rezultate se reflectă în cotele de participare a aportorilor de capitaluri la realizarea valorii nou create, ţinând seama de faptul că majorarea valorii adăugate cointeresează participanţii la viaţa întreprinderii astfel: 1) Personalul întreprinderii: prin cheltuielile de personal atribuite direct sub formă de salarii sau, indirect, sub forma unor prestaţii sociale şi prin cotele de participare la profit. 2) Aportorii de capitaluri: prin dobânzile plătite creditorilor şi prin dividendele plătite acţionarilor. 3) Statul: prin impozitele şi taxele încasate şi prin impozitul pe beneficii. 4) Întreprinderea însăşi, prin compensarea deprecierii şi uzurii elementelor de activ, prin amortismente şi provizioane şi prin autofinanţarea propriei dezvoltări. Remunerarea factorilor de producţie din valoarea adăugată pune în evidenţă faptul că fiecare factor încorporează două părţi distincte: una care corespunde unui cost adăugat pentru întreprindere şi alta care corespunde unei prelevări din rezultat. Costul adăugat este costul activităţii întreprinderii, pe care aceasta îl adaugă bunurilor şi serviciilor achiziţionate din afară.

58

Analiză financiară aprofundată

Prelevările din rezultat constituie componente ale rezultatului net care se repartizează factorilor de producţie sub diverse forme (participaţii, dividende, impozit pe profit, autofinanţare). Analizată ca o însumare de costuri adăugate şi de cote - părţi din rezultat, valoarea adăugată oferă o imagine asupra evoluţiei acestor costuri, de unde rezultă informaţii utile pentru gestiune. Structurarea a valorii adăugate în funcţie de remunerarea aportorilor de capitaluri se realizează după următoarea schemă: Valoarea adăugată I. Munca II. Capitalurile III. Statul IV. Întreprinderea

=

Costuri adăugate

+

Cheltuieli de personal + Cheltuieli financiare + Impozite şi taxe + Cheltuieli calculate + (Amortismente)

Cote-părţi din rezultate Participaţii la profit Dividende acţionari Impozit pe profit Rezultat în rezervă (Autofinanţare)

Valoarea adăugată astfel structurată este, pe de o parte, un indicator de performanţă, în măsura în care permite să se aprecieze eficacitatea întreprinderii pentru o activitate dată (ţinând seama de mijloacele materiale puse în operă), iar pe de altă parte este un indicator al gradului de integrare economică dacă avem în vedere aportul exterior de consumuri materiale şi energetice. Riscul dependenţei de aportul exterior este cu atât mai mare cu cât integrarea pe verticală a întreprinderii este mai redusă. De exemplu, repartizarea valorii adăugate analizate mai sus pentru remunerarea aportorilor de capitaluri se prezintă în Tabelul 11, din care rezultă următoarele concluzii: 1. Reducerea ponderii costurilor adăugate de la 78,29 la 77,68 procente şi creşterea cotelor - părţi din rezultate de la 21,71 la 22,32 procente. 2. Creşterea aportului întreprinderii la realizarea valorii adăugate de la 14,30 la 25,80 procente şi a statului de la 6,70 la 8,48 procente.

Analiză financiară aprofundată

59

¾ Aplicaţia 11: Structura valorii adăugate pe participanţi Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Elemente de repartiţie (milioane lei) I Munca Cheltuieli cu personalul Participaţii la profit II Capitalurile Cheltuieli financiare Dividende acţionari III Statul Alte impozite şi taxe Impozit pe profit IV Întreprinderea Ajustări (amortiz +provizioane) Rezultat în rezervă (AF) Valoare adăugată brută I Costuri adăugate II Cote - părţi din rezultate

Tabelul 11 Exerciţiul financiar Structura valorii adăug Precedent Curent S0 (%) S1 (%) 115118 155710 49,20 50,17 112265 152105 47,98 49,02 2853 3605 1,22 1,15 69726 48263 29,80 15,55 55372 30125 23,66 9,70 14354 18138 6,14 5,85 15684 26347 6,70 8,48 5556 8441 2,38 2,72 10128 17906 4,32 5,76 33459 80085 14,30 25,80 10000 50445 4,28 16,25 23459 29640 10,02 9,55 233987 310405 100 100 183193 241116 78,29 77,68 50794 69289 21,71 22,32

3. Creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul de la 47,98 la 49,02 procente şi a amortismentelor şi provizioanelor de la 4,28 la 16,25 procente. 4. Munca a fost remunerată în creştere deţinând o pondere de peste 50 % în totalul valorii adăugate. 5. Rezultatele înregistrate în repartizarea valorii adăugate atestă ponderea dominantă a costurilor adăugate în raport cu cotele-părţi din rezultate. 6. Remunerarea întreprinderii în creştere a fost consecinţa creşterii amortizării şi provizioanelor în condiţiile reducerii ponderii autofinanţării. În analiză interesează relaţia între valoarea adăugată şi cifra de afaceri care reprezintă gradulc de integrare pe verticală ( Vad / CA ) şi evoluează invers faţă de gradul de dependenţă externă (CA/Vad), fiind indicatori de risc faţă de aportul extern de resurse materiale.

60

Analiză financiară aprofundată 2.2.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rentabilitatea

În continuarea Soldurilor Intermediare de Gestiune privind activitatea de exploatare se calculează în “cascadă” următoarele solduri intermediare de gestiune ce caracterizează rezultatele (rentabilitatea) întreprinderii: 1) Excedentul brut (Insuficienţa) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri în condiţii de funcţionare, fiind independent de politica financiară, fiscală şi în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relaţiei: EBE = Valoarea adăugată(Vad) + Subvenţii de exploatare (Sbv) – – Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul(Chp). 2) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa industrială şi comercială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de amortizare şi provizioane; se determină cu relaţia: Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare(Ave) – – Amortizări şi provizioane - Alte cheltuieli de exploatare. Acest rezultat mai poate fi determinat şi prin diferenţa: Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare. 3) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare şi rezultatul curent: Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare. 4) Rezultatul curent (Rcrt) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii, nu este influenţat de elemente extraordinare sau fiscale pure şi este egal cu suma: Rcrt = Rexp + Rfin.= Rexp + Venituri financiare – Cheltuieli financiare. 5) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă şi se determină ca diferenţă: Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare. 6) Rezultatul brut al exerciţiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale şi cheltuielile totale şi se determină ca diferenţă: Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.

Analiză financiară aprofundată

61

7) Rezultatul net al exerciţiului (Rnet) - constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relaţiei: Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr(1- i). Acest rezultat urmează a fi repartizat conform legii, parţial distribuit sau reinvestit. Din analiza Tabloului SIG din Tabelul 2 se desprind următoarele concluzii referitor la Soldurile Intermediare de Gestiune privind rezultatele: 1. Creşterea excedentului brut din exploatare cu 33692 milioane lei (29 %) s-a datorat creşterii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul şi a altor impozite şi taxe (fără impozitul pe profit). 2. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a datorat creşterii mai lente a sumei excedentului brut din exploatare şi altor venituri din ⎞ ⎛ 149859 + 4604 154463 exploatare ⎜ = = 128 % ⎟ comparativ cu suma amortizării şi ⎠ ⎝ 116167 + 4418 120585 ⎞ ⎛ 50445 + 9410 59855 altor cheltuieli de exploatare ⎜ = = 340,5 % ⎟ . ⎠ ⎝ 10000 + 7577 17577 3. Reducerea pierderii financiare cu 26893 milioane lei (45,8 %) s-a datorat creşterii veniturilor financiare şi reducerii cheltuielilor financiare. 4. Creşterea rezultatului curent cu 18493 milioane lei (36,4 %) a fost consecinţa reducerii în proporţie mai mare a pierderii financiare comparativ cu scăderea rezultatului din exploatare (54,2 > 8,2 %). 5. Lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu rezultatul brut, care a crescut cu 18493 milioane lei (36,4 %), ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale (31,2 > 30,6 %). 6. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 10716 milioane lei (26,3%) într-un ritm inferior creşterii rezultatului brut (36,4 %) datorită creşterii mai rapide a impozitului pe profit (76,8 > 36,4 %). Pe baza rezultatului net se determină două soduri reziduale caracteristice pentru evaluarea performanţelor financiare ale întreprinderii: capacitatea de autofinanţare (CAF) şi autofinanţarea (AF).

62

Analiză financiară aprofundată 2.2.3. Analiza capacităţii de autofinanţare şi autofinanţării

Capacitatea de autofinanţare (CAF) este un sold rezidual de flux semnificativ care se obţine ca diferenţă între rezultatul net corectat cu amortizarea, participarea salariaţilor la profit şi alte elemente de activ şi pasiv, corespunzător metodei de calcul utilizate. Capacitatea de autofinanţare numită şi marjă brută de autofinanţare, constituie diferenţa între fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire generate de operaţiunile curente de gestiune care lasă la dispoziţia întreprinderii resurse proprii ce rămân disponibile pentru finanţarea diverselor necesităţi: rezultatul exerciţiului după impozitare şi cheltuielile care nu au antrenat plăţi (amortizări, provizioane): CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile. Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode: 1) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE): CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare ± Cote-părţi din rezultat din operaţiunile făcute în comun + Venituri financiare – Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Participarea salariaţilor la profit – Impozit pe profit. Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie. 2) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului(Rnet): CAF = Rezultatul net + Amortizări şi provizioane – Reluări amortizări şi provizioane + Valoarea contabilă a elementelor de activ cedate – - Venituri din cesiuni de elemente de activ – Subvenţii investiţii virate în contul de rezultat – Participarea salariaţilor la profit. Această metodă simplă şi rapidă nu explică originea capacităţii de autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte operaţiuni, ci informează asupra utilizării acesteia pentru: acoperirea pierderilor probabile şi a riscurilor (provizioanelor); finanţarea creşterii (rezultatul pus în rezervă); remunerarea capitalului propriu(dividende) şi rambursarea împrumuturilor.

Analiză financiară aprofundată

63

În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată astfel: a) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de gestiune (exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni extraordinare. Are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului şi se poate calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce nici un element contabil calculat (amortizări, provizioane): b) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde inexactităţi. Este eterogenă, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce rămân timp scurt în întreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finanţări structurale; operaţiuni (cheltuieli şi venituri) extraordinare. c) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un factor de creştere a acesteia prin propriile mijloace putând să dispună de capitaluri suplimentare, prin apelarea la împrumut. d) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor investiţii; întărirea fondului de rulment; rambursarea împrumutului la termen pentru completarea mijloacelor de finanţare a programului de investiţii; rambursarea datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor; distribuirea de dividende. În final, capacitatea de autofinanţare serveşte la determinarea unor rate financiare de performanţă precum şi pentru calculul unui alt sold rezidual important pentru întreprindere: autofinanţarea. Autofinanţarea (AF) constituie partea din capacitatea de autofinanţare care rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite: AF = CAF – Dividende distribuite. Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce la dezechilibrarea structurii bilanţului. Există situaţii în care întreprinderea are capacitate de autofinanţare, în schimb nu are o autofinanţare suficientă care se traduce prin apelarea la împrumuturi de toate felurile, ceea ce are ca efect prezenţa datoriilor în bilanţ, ceea ce afectează structura financiară a acesteia.

64

Analiză financiară aprofundată

Calculăm capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea pe baza datelor Tabelului 12: ¾ Aplicaţia 12: Calculul CAF şi AF Nr.

Indicatori

crt.

(milioane lei)

1.

I. Metoda fluxurilor Excedent brut de exploatare (EBE)

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

Tabelul 12 Abateri Indici (± Δ)

(%)

116167

149859

+ 33692

129,0

4418

4604

+ 186

104,2

7577 3097 55309 -

9410 5641 30960 -

+ 1833 + 2544 - 24349 -

124,2 182,1 56 -

7. - Cheltuieli extraordinare

-

-

8. - Impozitul pe profit

10128

17905

+ 7777

176,8

9. - Participare salariaţi la profit 10. Capacitatea de autofinanţare (CAF)

2853 47815

3605 98224

+ 752 +50409

126,3 205,4

11. - Dividende distribuite 12. Autofinanţarea (AF) II. Metoda aditivă 1. Rezultatul net (Rnet)

14356 33459

18139 80085

+ 3783 + 46626

126,3 239,3

40668

51384

+ 10716

126,3

2. + Ajustare valori imobilizări 3. - Participare salariaţi la profit

10000 2853

50445 3605

+ 40445 + 752

504 126,3

4. Capacitatea de autofinanţare (CAF)

47815

98224

+50409

205,4

5. - Dividende distribuite 6. Autofinanţarea (AF)

14356 33459

18139 80085

+ 3783 + 46626

126,3 239,3

2. + Alte venituri din exploatare 3. 4. 5. 6.

- Alte cheltuieli de exploatare + Venituri financiare - Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare

-

-

Din datele Tabelului 12 se desprind următoarele concluzii: 1. Ambele metode utilizate pentru calculul capacităţii de autofinanţare arată creşterea acestui sold rezidual de flux cu 50409 milioane lei (105,4 %). 2. Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea creşterii capacităţii de autofinanţare a stat, pe de o parte, majorarea excedentului brut de exploatare şi pe

Analiză financiară aprofundată

65

de altă parte, diminuarea pierderii financiare. 3. Alte rezultate din exploatare au redus capacitatea de autofinanţare, ca urmare a depăşirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente. 4. Metoda aditivă arată că această majorare s-a datorat atât creşterii rezultatului net cât şi creşterii amortizării şi provizioanelor (ajustările imobilizărilor). 5. Autofinanţarea s-a majorat cu 46626 milioane lei (139,3 %), într-o proporţie mai mare decât capacitatea de autofinanţare, ca urmare a creşterii într-o proporţie mai mică a dividendelor distribuite acţionarilor: ICAF > IDividende (205,4 >126,3 %), (IAF = 239,3 %). Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea prezintă importanţă în aaprecierea situaţiei financiare a întreprinderii, fiind corelate cu alţi indicatori în vederea determinării unor rate de performanţă financiară, ceea ce depinde de nivelul la care se situiază aceste solduri reziduale. Nivelul ideal de autofinanţare este dificil de apreciat, dar pot exista cel puţin trei situaţii: 1) Autofinanţarea minimă care cuprinde numai amortismentele, când întreprinderea doreşte să se retragă de pe o piaţă în regres, urmând să-şi producă numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de producţie. 2) Autofinaţarea de menţinere este necesară pentru păstrarea nivelului producţiei, fără dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea trebuie să cuprindă compensarea creşterii preţurilor. Mijloacele de producţie pot fi reînnoite. 3) Autofinanţarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se doreşte creşterea producţiei. Este o autofinanţare de menţinere plus un supliment pentru a pune în operă mijloace mai performante şi poate fi însoţită de alte surse de finanţare (noi aporturi ale acţionarilor). Atât capacitatea de autofinanţare cât şi autofinanţarea sunt utilizate în analiză pentru determinarea unor indicatori de rentabilitate cu semnificaţie în evaluarea performanţelor întreprinderii. Astfel, capacitatea de autofinanţare, ca resursă durabilă principală a întreprinderii, măsoară capacitatea acesteia de a-şi finanţa nevoile financiare ale activităţii şi poate fi utilizată în aprecierea şi analiza rentabilităţii prin raportul: CAF/(Capitaluri proprii + Amortismente şi provizioane), precum şi a capacităţii de rambursare la termen a împrumuturilor prin raportul: Împrumuturi/CAF.

66

Analiză financiară aprofundată

Autofinanţarea se utilizează pentru determinarea ponderii finanţării proprii în investiţiile perioadei prin raportul AF/Investiţii imobilizări, sau pentru calculul ratei de autofinanţare a nevoilor globale prin raportul AF/NFR. 2.3. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor

Contul de profit şi pierdere permite stabilirea rezultatului final al activităţii întreprinderii prin comensurarea veniturilor cu cheltuielile pe tipuri de activităţi: de exploatare, financiare, extraordinare. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor începe cu studiul general al structurii şi eficienţei pe factori specifici activităţilor care le generează. a) Cheltuielile de exploatare reflectă consumurile efectuate pentru realizarea obiectului de activitate şi cuprind: cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile, cu obiectele de inventar consumate, cheltuielile privind mărfurile, cheltuielile cu personalul, ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale (amortizări şi provizioane constituite), ajustarea valorii activelor circulante (pierderi din creanţe privind amortizările şi provizioanele), alte cheltuieli de exploatare (cheltuieli privind prestaţiile externe, cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate), ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. b) Cheltuielile financiare includ pierderile de creanţe legate de participaţii, diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli privind investiţii financiare cedate, dobânzile privind exerciţiul financiar în curs, sconturile acordate clienţilor, ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante. c) Cheltuielile extraordinare nu sunt legate de activitatea curentă normală şi cuprind calamităţile şi alte evenimente extraordinare. Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat din activităţi curente, câştigurile din orice alte surse şi sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor din clasa 7: a) Veniturile din exploatare cuprind: veniturile realizate din vânzarea produselor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, veniturile din variaţia stocurilor în plus sau în minus, veniturile din producţia de imobilizări, veniturile din subvenţii de

Analiză financiară aprofundată

67

exploatare şi alte venituri din exploatarea curentă. b) Veniturile financiare includ veniturile din imobilizări financiare, din investiţii financiare pe termen scurt, din creanţe imobilizate, din investiţii financiare cedate, din dobânzi, diferenţe de curs valutar, sconturi obţinute şi alte venituri financiare. c) Veniturile extraordinare provin din alte activităţi nelegate de activitatea curentă: despăgubiri, daune pretinse în urma unor calamităţi. Dacă se urmăreşte corelaţia între venituri şi cheltuieli, se constată că nu toate cheltuielile generează venituri: numai cheltuielile de exploatare se corelează direct cu veniturile din exploatare; cheltuielile financiare nu au ca rezultat obţinerea de venituri financiare. Unele cheltuieli financiare, cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele primite, trebuie corelate cu veniturile din exploatare, în vederea evaluării riscului financiar. Cheltuielile extraordinare se pot corela parţial sau deloc cu veniturile extraordinare. Analiza structurii veniturilor şi cheltuielilor pe tipuri de activităţi se relizează pe baza ratelor de structură a contului de profit şi pierdere, prin raportarea fiecărei categorii (i) de cheltuieli (venituri) la totalul acestora: Chi Vi S C hi = ⋅ 100 (%); S V i = ⋅ 100 (%). Cht Vt Structura veniturilor pe tipuri de activităţi influenţează eficienţa generală a cheltuielilor totale aferente veniturilor totale, alături de efcienţa parţială a fiecărei categorii de cheltuieli. 2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor

Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor este caracterizată cu ajutorul indicatorului (ratei)“Cheltuieli la 1000 lei venituri”: Cheltuieli totale It = ⋅ 1000 (‰) Venituri totale Creşterea eficienţei presupune reducerea nivelului indicatorului şi este consecinţa corelaţiei: ICht < IVt. Modelul de calcul poate fi completat în funcţie de structura veniturilor (Svi) şi indicatorii de eficienţă (Ii) pe tipuri de activităţi:

68

Analiză financiară aprofundată

It =

Ch exp V exp Chfin Vfin Chextr Vextr ⋅ 1000 ⋅ + ⋅ 1000 ⋅ + ⋅ 1000 ⋅ = V exp Vt Vfin Vt Vextr Vt

= Iexp · SVexp + Ifin · SVfin + Iextr · SVextr = ∑Svi · Ii. De exemplu, determinăm eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor din contul de profit şi pierderi studiat pe baza datelor Tabelului 13: ¾ Aplicaţia 13: Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor Indicatori (milioane lei) Cheltuieli exploatare Cheltuieli financiare Cheltuieli extraordinare Total Cheltuieli Venituri din exploatare Venituri financiare Venituri extraordinare Total Venituri

Exerciţiul financiar Precedent Curent 432100 605817 55309 30960 487409 636777 535108 700426 3097 5641 538205 706067

Structura (%) Si 1 Si 0 88,65 95,14 11,35 4,86 100 100 99,42 99,20 0,58 0,80 100 100

Tabelul 13 Indicatori (‰) Ii0 Ii1 807,50 865,0 17859 5488,4 906,0 902,0 -

Pe baza datelor din Tabelul 13 se constată următoarele: Modificarea indicatorului de eficienţă este diferenţa: 636777 487409 Δ = It1 − It 0 = ⋅ 1000 − ⋅ 1000 = 902 − 906 = − 4 ‰. 706067 538205 Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔCht + ΔVt, în care: Cht1 636777 ΔCht = ⋅ 1000 − It 0 = ⋅ 1000 − 906 = 1183 − 906 = + 277 ‰; 538205 Vt 0 ΔVt = It1 − It ′0 = 902 − 1183 = − 280 ‰. Prin însumare se verifică egalitatea:

ΔCht + ΔVt = + 277 + (− 281) = − 4 ‰ = Δ.

În concluzie:

69

Analiză financiară aprofundată

1. Reducerea indicatorului cu 4 ‰ atestă creşterea eficienţei cheltuielilor totale. 2. Reducerea indicatorului a fost consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor comparativ cu cheltuielile: IVt > ICht: 636777 ⎞ ⎛ 706067 = 1,312 〉 1,306 = ⎜ ⎟ 487409 ⎠ ⎝ 538205 3. Structura cheltuielilor şi a veniturilor arată inexistenţa activităţii extraordinare. 4. A crescut ponderea cheltuielilor de exploatare şi s-a redus ponderea cheltuielilor financiare. 5. A crescut ponderea veniturilor financiare şi s- a redus ponderea veniturilor din exploatare. Pe o treaptă superioară de diviziune, se constată că structura veniturilor şi indicatorii de eficienţă pe tipuri de activităţi au determinat reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 4 ‰: Δ=

∑ Sv

i1

⋅ Ii1

∑ Sv

i0

⋅ Ii 0

= 902 − 906 = − 4 ‰; 100 100 Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔSVi + ΔIi , în care: ΔSvi =

∑ Sv

i1

−

⋅ Ii 0

− It 0 =

(99,2 ⋅ 807 ,5) + (0,80 ⋅ 17859) − 906 = + 38

100 100 ΔIi = It1 − I′t 0 = 902 − 944 = − 42 ‰.

‰;

Prin însumare se verifică egalitatea: ΔSvi + ΔIi = (+ 38) + (- 42) = - 4 ‰ = Δ. În concluzie, 1. Modificarea structurii veniturilor a majorat indicatorul cu 38 ‰, prin creşterea ponderii veniturilor financiare de la 0,58 la 0,80 procente, indicatorul “Cheltuieli financiare la 1000 lei venituri financiare”fiind mult mai mare decât indicatorul total (17859 > 906). 2. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 42 ‰ s-a datorat reducerii indicatorului activităţii financiare de la 17859 la 5488,4 ‰.

70

Analiză financiară aprofundată 2.3.2. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare sunt dominante în totalul cheltuielilor din contul de profit şi pierdere, fiind legate direct de activitatea de exploatare a întreprinderii, ceea ce le măreşte importanţa în acţiunea de sporire a rentabilităţii. În contabilitatea financiară, cheltuielile de exploatare includ contravaloarea consumurilor efectuate în scopul realizării obiectului de activitate şi cuprind ansamblul unor operaţiuni de cumpărare de materii prime şi materiale, stocarea lor, desfăşurarea procesului de producţie, stocarea semifabricatelor, produselor finite şi vânzarea lor, achiziţionarea de mărfuri şi vânzarea lor. Analiza cheltuielilor de exploatare vizează structura prin intermediul ratelor de structură şi eficienţa lor pe baza indicatorului “Cheltuieli de exploatare la 1000 lei Venituri din exploatare”: Ch exp . I exp = ⋅ 1000 (‰) V exp . Creşterea eficienţei cheltuielilor se reflectă în reducerea indicatorului şi este consecinţa corelaţiei: IV exp > ICh exp. De exemplu, efectuăm analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor de exploatareîn cazul studiat pe baza datelor Tabelului 14, din care se constată următoarele: 1. Dominante în totalul cheltuielilor de exploatare sunt cheltuielile cu materiile prime, materialele consumabile, cheltuielile cu energia şi apa şi alte cheltuieli materiale, care deţin o pondere de peste 60% în exerciţiul precedent, în reducere până la peste 57 % în cursul exerciţiului curent. 2. Deşi în valoare absolută toate categoriile de cheltuieli au crescut, ca pondere faţă de totalul cheltuielilor, acestea s-au redus, cu excepţia ajustării valorii imobilizărilor corporale şi necorporale, respectiv amortizările şi provizioanele, şi a altor cheltuieli de exploatare, care au crescut în cursul exerciţiului curent. În consens cu structura cheltuielilor de exploatare, indicatorul de eficienţă “Cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare” a crescut, ceea ce reflectă scăderea eficienţei acestor cheltuieli (Tabelul 14):

Analiză financiară aprofundată

71

¾ Aplicaţia 14: Analiza structurii şi eficienţei cheltuielilor de exploatare Indicatori (milioane lei) Cheltuieli exploatare - total Chelt. mat.prime + materiale Chelt.privind mărfurile Cheltuieli cu personalul Ajustare imobilizări totale Ajustare active circulante Alte cheltuieli de exploatare Proviz.pt. riscuri + cheltuieli Venituri din exploatare- total

Iexp =

Chelt. exp. ⋅ 1000 (‰ ) Venit. exp.

Exerciţiul financiar Precedent Curent 432100 605817 271297 347376 4158 5350 112265 152105 10000 50445 653 876 33727 49665 535108 700426 807,50 865,00

Tabelul 14 Structura (%) Abateri (± ∆) Si 1 mil. lei % Si 0 100 100 173717 40,2 62,78 57,34 76079 28,0 0,96 0,88 1192 28,6 25,98 25,10 39840 35,5 2,31 8,32 40445 404,4 0,17 0,16 223 34,1 7,80 8,20 15938 47,2 1653188 30,9 57,50 7,12 (‰) (%)

Pe baza datelor Tabelului 14 se obţin următoarele rezultate: Modificarea indicatorului este diferenţa: 605817 432100 Δ = I exp 1 − I exp 0 = ⋅ 1000 − ⋅ 1000 = 865 − 807,5 = +57,5 ‰. 700426 535108 Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆Chexp + ∆Vexp, în care: Ch exp 1 605817 ΔCh exp = ⋅ 1000 − I exp 0 = ⋅ 1000 − 807 ,5 = + 324,5 ‰; 535108 V exp 0

ΔV exp = I exp 1 − I exp ′ 0 = 865 − 1132 = −267 ‰. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆Chexp + ∆Vexp = + 324,5 – 267 = + 57,5 ‰ = ∆. În concluzie, scăderea eficienţei cheltuielilor a fost consecinţa creşterii mai rapide a cheltuielilor faţă de venituri: IChexp > IVexp (40,2 > 30,9 %). Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare trebuie aprofundată la nivelul fiecărui element, în funcţie de natura cheltuielilor aferente veniturilor şi în

72

Analiză financiară aprofundată

raport cu modul de formare a veniturilor şi a cheltuielilor, aferente: cifrei de afaceri (din producţia vândută şi din vânzarea mărfurilor), producţiei stocate, producţiei imobilizate şi respectiv alte venituri şi alte cheltuieli de exploatare. Diferenţele de evaluare a producţiei stocate şi a producţiei imobilizate (în costuri) şi a producţiei vândute (în preţ) vor diminua corespunzător eficienţa cheltuielilor de exploatare pe total. Cum activitatea de exploatare vizează în primul rând producţia şi comercializarea produselor, eficienţa cheltuielilor de exploatare este condiţionată direct de gradul de eficienţă a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, în care se reflectă atât eficienţa producţiei vândute cât şi eficienţa vânzărilor de mărfuri, prin indicatori adecvaţi. 2.3.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri (CA) se calculează prin însumarea veniturilor provenite din livrări de produse, executare de lucrări şi prestări de servicii cu veniturile din vânzarea mărfurilor, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor şi constituie componenta principală a veniturilor din exploatare, influenţând decisiv eficienţa cheltuielilor de exploatare. Eficienţa cheltuielilor aferente cifrei de afaceri (producţiei vândute) se analizează cu ajutorul indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri: ICA =

Ct ⋅ 1000 = CA

∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000 (‰), ∑ q(S ) ⋅ p

în care: q = Cantitatea vândută; S = Structura sortimentală a vânzărilor; c = Costul unitar al producţiei vândute; p = Preţul mediu de vânzare. Indicatorul poate fi exprimat în funcţie de eficienţa produselor (i): c S ⋅ ⋅ 1000 ∑ S ⋅ i p ∑ = I= 100 100

Analiză financiară aprofundată

73

Efectuăm analiza eficienţei cheltuielilor aferente producţiei vândute pe baza datelor Tabelului 15: ¾ Aplicaţia 15: Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe total Produse convenţionale A – to B – buc. C – buc. Total

Valoarea vânzărilor la preţ (milioane lei) q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 212221 326501 320280 185692 287632 253800 132638 163251 157464 530551 777384 731544

Tabelul 15 Valoarea vânzărilor la cost (milioane lei) q0 . c0 q1 . c1 q1 . c0 186990 318240 281520 156826 265080 214320 117936 147744 139968 461752 731064 635808

Pe baza datelor Tabelului 15 se obţin următoarele rezultate:

∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 461752 ⋅ 1000 = 870 ‰; 530551 ∑ q (S ) ⋅ p ∑ q (S ) ⋅ c ⋅ 1000 = 731064 ⋅ 1000 = 941 ‰. = 777384 ∑ q (S ) ⋅ p

I0 =

I1

0

0

0

0

0

0

1

1

1

1

1

1

Modificarea indicatorului este diferenţa: Δ = I1 − I0 = 941 − 870 = + 71 ‰. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔS + Δc + Δp , în care:

∑ q (S ) ⋅ c ∑ q (S ) ⋅ p ∑ q (S ) ⋅ c Δc = ∑ q (S ) ⋅ p ΔS =

1

1

0

1

1

0

1

1

1

1

1

0

⋅ 1000 − I 0 =

635808 ⋅ 1000 − 870 = 869 − 870 = − 1 ‰; 731544

⋅ 1000 − I ′0 =

731064 ⋅ 1000 − 869 = 1000 − 869 = + 131 ‰; 731544

Δp = I1 − I′1 = 941 − 1000 = − 59 ‰. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔS + Δc + Δp = −1 + 131 − 59 = + 71 ‰ = ∆. În concluzie:

74

Analiză financiară aprofundată

1. Creşterea indicatorului cu 71 ‰ reflectă scăderea eficienţei cheltuielilor aferente producţiei vândute. 2. Reducerea eficienţei cheltuielilor a fost consecinţa creşterii costurilor unitare ale produselor. 3. Creşterea preţurilor de vânzare ale produselor a redus nivelul indicatorului, favorizând creşterea eficienţei cheltuielilor. 4. Modificarea structurii sortimentale a redus indicatorul, ceea ce impune examinarea eficienţei produselor pe baza calculului pe produs. Metoda calculului pe produs pune în evidenţă contribuţia eficienţei fiecărui produs la eficienţa generală prin ponderea deţinută în producţia vândută. De exemplu, prin calculul pe produs se obţin rezultatele din Tabelul 16: ¾ Aplicaţia 16: Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse Produse convenţionale

Structura vânzărilor % S0 S1 40 42 35 37 25 21 100 100

A – to B – buc. C – buc. Total

Preţul unitar (mii lei) p0 p1 785 800 45 51 81 84 236 373

Costul unitar (mii lei) c0 c1 690 780 38 47 72 76 x x

Din datele Tabelului 16, rezultă următoarele: I0 =

∑S

I1 =

∑S

0

⋅ i0

100 1

⋅ i1

=

(40 ⋅ 879) + (35 ⋅ 844) + (25 ⋅ 889) = 870

=

(42 ⋅ 975) + (37 ⋅ 922) + (21 ⋅ 905) = 941 ‰.

100

100 100 Modificarea indicatorului este diferenţa: Δ = I1 − I0 = 941 − 870 = + 71 ‰. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆S + ∆i, în care:

‰;

Tabelul 16 Chelt.la 1000 lei CA (‰) i0 i1 879 975 844 922 889 905 870 941

Analiză financiară aprofundată ΔS =

∑S

1

⋅ i0

− I0 =

75

(42 ⋅ 879) + (37 ⋅ 844) + (21 ⋅ 889) − 869 = 869 − 870 = − 1 ‰;

100 100 Δi = I1 − I′0 = 941 − 869 = + 72 ‰.

Prin însumare se verifică egalitatea: ∆S + ∆i = - 1 + 72 = + 71 ‰ = ∆. Pe trepta a doua: Δi = Δc + Δp, în care: Δc =

∑S

1

c1 c0 ⋅ 1000 ∑ S 1 ⋅ ⋅ 1000 p0 p0 − = I ′1 − I ′0 ; 100 100

⋅

în care: ⎡⎛ 780 ⎞ ⎛ 47 ⎞ ⎛ 76 ⎞⎤ c1 ⋅ 1000 ⎢⎜ 42 ⋅ ⎟ + ⎜ 37 ⋅ ⎟ + ⎜ 21 ⋅ ⎟⎥ ⋅ 1000 785 ⎠ ⎝ 45 ⎠ ⎝ 81 ⎠⎦ p0 ⎝ I ′1 = = 1000 ‰. =⎣ 100 100 ∆c = I′1 − I′0 = 1000 – 869 = + 131 ‰; Δp = I1 − I′1 = 941 – 1000 = - 59 ‰.

∑S

1

⋅

Prin însumare se verifică egalitatea: Δc + Δp = +131 − 59 = + 72 ‰ = ∆i. În concluzie: 1. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri reflectă reducerea eficienţei cheltuielilor aferente vînzărilor, ca urmare a scăderii eficienţei produselor. 2. Majorarea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produse a fost consecinţa creşterii costurilor unitare ale produselor. 3. Modificarea structurii vânzărilor a redus indicatorul pe total prin creşterea ponderii produsului B, al cărui indicator este inferior mediei (844 < 869). Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ∆S = - 1 ‰ ICA1 – ICA0 = + 71 ‰ ∆c = + 131 ‰ ∆i = + 72 ‰ Δp = - 59 ‰

76

Analiză financiară aprofundată

Factorii de reducere a indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri reflectă diferit efortul propriu în creşterea eficienţei: reducerea costului unitar şi majorarea preţului mediu prin îmbunătăţirea calităţii produselor reflectă direct acest efort, în timp ce modificarea structurii producţiei este un factor exogen. Dinamica indicatorului Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri poate fi apreciată prin valoarea elasticităţii: costurilor în raport cu variaţia cifrei de afaceri ΔCt/ Ct Ect/ CA = , ΔCA/ CA în două variante de calcul: ΔrCt IC t − 100 58 1) EC t/ CA = = = = 1,24 ; ΔrCA ICA − 100 46,5 2) EC t/ CA =

ΔCt / ΔCA IM 1091 = = = 1,24 . Ct / CA Im 870

în care:

∑ q1 ⋅ c1 ⋅ 100 = 731064 ⋅ 100 = 158 %; 461752 ∑ q0 ⋅ c0 ∑ q1 ⋅ p1 ⋅ 100 = 777384 ⋅ 100 = 146,5 %; ICA = 530551 ∑ q0 ⋅ p0

IC t =

IM =

731064 − 461752 269312 ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 1091 ‰. 777384 − 530551 246833

În concluzie: 1. Reducerea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri a fost consecinţa creşterii mai rapide a cheltuielilor comparativ cu cifra de afaceri (58 > 46 %). 2. Acelaşi lucru exprimă raportul dintre indicatorul marginal IM = 1091 ‰ şi indicatorul mediu Im0 = 870 ‰. 3. Valoarea supraunitară a elasticităţii reflectă sensibilitatea ridicată a costurilor aferente cifrei de afaceri la variaţia acesteia, costurile fiind relativ elastice în raport cu cifra de afaceri.

Analiză financiară aprofundată

77

2.3.4. Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei

Indicatorul Cheltuieli la 1000 lei venituri stabileşte o legătură directă între costuri şi rentabilitate, limita maximă 1000 constituie pragul de rentabilitate, la care veniturile egalează costurile, atingându-se punctul mort (beneficiul = 0). Diferenţa 1000 – I = R reprezintă rata de reducere a indicatorului de eficienţă şi permite determinarea efectului creşterii eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor: totale, din exploatare (V) sau cifrei de afaceri (CA), sub formă de beneficii su pierderi (± B), după cum: I< 1000 sau I > 1000. Relaţia de calcul a efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei este următoarea: R 1000 − I B= ⋅ V (CA) = ⋅ V (CA) . 1000 1000 Exemplificăm calculul şi analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei venituri pe baza datelor din Tabelul 13: ¾ Aplicaţia 17: Analiza beneficiului aferent exploatării Beneficiul aferent exploatării are următoarele valori: + 192,5 R0 1000 − 807 ,5 B0 = ⋅ V exp 0 = ⋅ 535108 = ⋅ 535108 = + 103008 mil.lei 1000 1000 1000 + 135 R1 1000 − 865 B1 = ⋅ V exp 1 = ⋅ 700426 = ⋅ 700426 = + 94558 mil.lei 1000 1000 1000 Modificarea indicatorului este diferenţa: Δ = B1 – B0 = 94558 – 103008 = - 8450 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔR + ΔVexp, în care: R1 − R 0 135 − 192,5 ΔR = ⋅ V exp 0 = ⋅ 535108 = − 30769 mil. lei 1000 1000 R1 135 ΔV exp = ⋅ (V exp 1 − V exp 0 ) = ⋅ (700426 − 535108 ) = + 22310 mil.lei 1000 1000 Prin însumare se verifică egalitatea:

78

Analiză financiară aprofundată

ΔR + ΔVexpl = - 30769 + 22310 = - 8450 mil. lei = Δ. În concluzie: 1. Beneficiul aferent exploatării s-a redus cu 8450 milioane lei, astfel: 2. Creşterea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare cu 57,5 ‰ a diminuat rata de reducere de la 192,5 la 135 lei (cu 57,5 lei). 3. Efectul acestei reduceri a fost scăderea beneficiului din exploatare cu 30769 milioane lei. 4. Creşterea veniturilor din exploatare cu 165318 milioane lei a majorat beneficiul aferent exploatării cu 22319 milioane lei. Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ∆R = - 30769 mil. lei

Δ = - 8450 mil. lei ∆Vexp = + 22319 mil. lei Analiza efectului reducerii cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pune în evidenţă în primul rând evoluţia beneficiului aferent producţiei vândute pe baza datelor Tabelului 15 după cum urmează: ¾ Aplicaţia 18: Analiza beneficiului aferent cifrei de afaceri Beneficiul aferent producţiei vândute pe total are următoarele valori: R0 1000 − 870 BCA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = + 68972 mil. lei; 1000 1000 R1 1000 − 941 BCA1 = ⋅ CA1 = ⋅ 777384 = + 45866 mil. lei. 1000 1000 Modificarea indicatorului este egală cu diferenţa: Δ = BCA1 – BCA0 = 45866 – 68972 = - 23106 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔR + ΔCA, în care: R1 − R 0 59 − 130 ΔR = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = − 37669 mil. lei; 1000 1000

Analiză financiară aprofundată

79

R1 59 ΔCA = ⋅ (CA1 − CA0 ) = ⋅ (777384 − 530551) = + 14563 mil. lei. 1000 1000 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ. Pe treapta a doua de diviziune, a) ΔR = ΔI = ΔS + Δc + Δ p , în care: R ′0 − R 0 ( 1000 − I ′0 ) − R 0 131 − 130 ΔS = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = 530 ,5 mil.lei 1000 1000 1000 R ′1 − R ′0 ( 1000 − I ′1 ) − R ′0 0 − 131 Δc = ⋅ CA0 = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = − 69502 mil.; 1000 1000 1000 R1 − R ′1 59 − 0 Δp = ⋅ CA0 = ⋅ 530551 = + 31302,5 mil. lei. 1000 1000 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔS + Δc + Δ p = 530,5 – 69502 + 31302,5 = - 37669 mil. lei = ΔR. b) ΔCA = Δq + ΔS + Δ p , în care: R1 59 Δq = ⋅ (∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 − ∑ q 0(S 0 ) ⋅ p 0 ) = ⋅ (972415 − 530551) = 26070 mil. 1000 1000 R1 59 ΔS = ⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 0 ) ⋅ p 0 ) = ⋅ (731544 − 972415) =-14211 mil. 1000 1000 R1 59 Δp = ⋅ (∑ q1(S 1) ⋅ p1 − ∑ q1(S 1) ⋅ p 0 ) = ⋅ (777384 − 731544) = 2704 mil. 1000 1000 Prin însumare se verifică egalitatea: Δq + ΔS + Δ p = 26070 – 14211 + 2704 = + 14563 mil. lei = ΔCA. În final, se verifică egalitatea: ΔR + ΔCA = - 37669 + 14563 = - 23106 mil. lei = Δ. Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

80

Analiză financiară aprofundată ΔS = + 530,5 mil. lei ΔR = - 37669 mil. lei

Δ = - 23106

Δc = - 69502 mil. lei Δ p = + 31302,5 mil. lei

mil. lei

Δq = + 26070 mil. lei ΔCA = + 14563 mil. lei

ΔS = - 14211 mil. lei Δ p = + 2704 mil. lei

În concluzie: 1. Reducerea beneficiului aferent cifrei de afaceri cu 23106 milioane lei (33,5 %) a fost consecinţa scăderii ratei de reducere a cheltuielilor la 1000 lei CA cu 71 lei (de la 130 la 59 lei), ca urmare a creşterii indicatorului Cheltuieli la 1000 lei CA de la 870 la 941 ‰. 2. Prin intermediul ratei de reducere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se reflectă efectul favorabil al modificării structurii şi al creşterii preţului mediu şi efectul negativ al creşterii costului unitar. 3. Creşterea cifrei de afaceri a majorat beneficiul cu 14563 milioane lei (21 %). 4. Prin intermediul cifrei de afaceri se reflectă efectul favorabil al creşterii volumului vânzărilor şi al creşterii preţului mediu şi efectul negativ al modificării structurii producţiei vândute. Cumulând influenţele factorilor care se manifestă prin rata de eficienţă (R) şi prin cifra de afaceri (CA), se constată că beneficiul aferent cifrei de afaceri este determinat de patru factori, după cum urmează: Δq + ΔS + Δc + Δ p = 26070 + (530,5 – 14211) – 69502 + (31302,5 + 2704) = = 26070 – 13680,5 – 69502 + 34006,5 = + 23106 mil. lei = Δ La aceşti factori se ajunge pornind de la relaţia dintre beneficiul aferent cifrei de afaceri şi cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri:

B=

=

1000 − ICA ⋅ CA = 1000

∑ q (S ) ⋅ p − ∑ q ( S ) ⋅ c .

1000 −

∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 1000 ∑ q(S ) ⋅ p ⋅ 1000

∑ q(S ) ⋅ p =

Analiză financiară aprofundată

81

2.4. Analiza marjelor de rentabilitate

Contul de rezultat este un document care preia ansamblul cheltuielilor şi veniturilor exerciţiului pe trei niveluri de activitate: exploatare, financiar, extraordinar, de unde rezultă profitul (+) sau pierderea (-) pentru fiecare nivel. Tabloul SIG permite să se măsoare fluxul global de activitate, rezultatul pe tipuri de activităţi fiind determinat sub forma marjelor: A. Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare; B. Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare (±); C. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare(A) + Rezultatul financiar(B); D. Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare; E. Rezultatul brut = Venituri totale - Cheltuieli totale; F. Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit. În prtea finală a contului de profit şi pierdere se determină: G. Rezultatul/acţiune = Rezultatul brut (net)/Număr acţiuni. Pornind de la veniturile din producţia exerciţiului, analiza cheltuielilor prin funcţii permite determinarea mai multor marje de rentabilitate: 1) Marja industrială = Producţia exerciţiului – Costul aprovizionărilor; 2) Marja costurilor de producţie = Marja industrială – Alte cheltuieli de producţie. Aceste marje sunt caracteristice activităţii industriale a întreprinderii şi trebuie raportate la marja comercială specifică activităţii de comerţ. Ele pun în evidenţă faptul că producţia stocată şi cea imobilizată nu reprezintă decât venituri calculate (transferuri de cheltuieli) şi că numai producţia vândută şi vânzările de mărfuri generează rezultat. 3) Marja costului de cumpărare = Cifra de afaceri – Costul de cumpărare; din care: 4) Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul de cumpărare a mărfurilor; 5) Marja costurilor variabile = Cifra de afaceri – Cheltuieli variabile. Aceste marje se analizează numai la nivelul rezultatului curent, elementele extaordinare nefiind dependente de vânzări. De exemplu, marjele de rentabilitate calculate pe baza contului de profit

82

Analiză financiară aprofundată

şi pierdere analizat sunt prezentate în Tabelul 17: ¾ Aplicaţia 19: Marjele de rentabilitate din contul de profi şi pierdere Nr.

Marje de rentabilitate

crt (milioane lei) 1. Rezultatul din exploatare(Rexp) 2. Rezultatul financiar (Rfin) 3. Rezultatul curent (Rcrt)

Exerciţiul financiar Precedent + 103008 - 52212 50796

Curent + 94608 - 25319 69289

Tabelul 17 Abateri Indici (± Δ) - 8400 + 26893 + 18493 -

(%) 91,8 45,8 136,4

4.

Rezultatul extraordinar

-

-

-

5. 6.

Rezultatul brut (Rbr) Rezultatul net [Rnet = Rbr(1-i)]

50796 40668

69289 51384

+ 18493 + 10716

136,4 126,3

7.

Numărul de acţiuni (mii)

59200

295996

+236796

500,0

8.

Rezultatul net pe acţiune

0,687

0,174

- 0,513

25,3

Din datele Tabelului 17 se desprind următoarele concluzii: 1. Rezultatul din exploatare s-a redus cu 8400 milioane lei (8,2 %), ca urmare a decalajului nefavorabil între dinamica veniturilor şi a cheltuielilor de exploatare: IVexp < IChexp (130,9 < 140,2). 2. Rezultatul financiar constituie o pierdere, care s-a redus în cursul exerciţiului cu 26893 milioane lei (45 %) datorită creşterii veniturilor financiare cu 2544 milioane lei (82 %) şi reducerii cheltuielilor aferente cu 24349 milioane lei (44%). 3. Rezultatul curent a crescut cu 18493 milioane lei (36,4%) datorită decalajului indicilor de dinamică: IRexp > IRfin (91,8 > 45,8 %). 4. Inexistenţa rezultatului extraordinar antrenează egalitatea rezultatului brut cu rezultatul curent. 5. Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut cu 10716 milioane lei (26,3 %), datorită creşterii mai rapide a rezultatului brut faţă de cota procentuală de impozit (36,4 > 29,6 %). 6. Rezultatul net pe acţiune s-a redus cu 0,513 mii lei (74,7%) ca urmare a creşterii mai rapide a numărului de acţiuni (400 %) comparativ cu rezultatul net contabil (26,3 %).

83

Analiză financiară aprofundată 2.5. Analiza rezultatului din exploatare

Rezultatul din exploatare este dominant în rezultatul brut al exerciţiului, caracterizează în mărime absolută, rentabilitatea activităţii curente a întreprinderii şi este calculat cu ajutorul relaţiei: ⎛ Ch exp R exp = Vexp − Ch exp = V exp ⎜1 − ⎜ Vexp ⎝

⎞ ⎟ = Vexp ⋅ R , ⎟ ⎠

în care: R = 1 – I = rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare. De exemplu, rezultatul din exploatare se prezintă în Tabelul 18: ¾

Aplicaţia 20: Calculul rezultatului din exploatare

Nr. Venituri, cheltuieli şi rezultate crt.

(milioane lei)

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

Tabelul 18 Abateri Indici (± Δ)

(%)

1. 2.

Venituri din exploatare - total Cheltuieli de exploatare - total

535108 432100

700425 605817

+ 165317 130,9 + 173717 140,2

3. 4.

Rezultatul din exploatare (Rexp) I = Ch exp/ V exp

103008 0,808

94608 0,865

- 8400 + 0,057

91,8 107,2

5.

R=1-I

0,192

0,135

- 0,057

69,9

6.

Rexp = Vexp · R

103008

94608

- 8400

91,8

Pe baza datelorTabelului 18 se obţin următoarele rezultate: Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa: ∆ = Vexp1 · R1 – Vexp0 · R0 = 94608 – 103008 = - 8400 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆Vexp + ∆R, în care: ∆Vexp = R1(Vexp1 - Vexp0) = 165317 · 0,192 = + 31741 mil. lei; ∆R = (R1 - R0) Vexp1 = (- 0,057) · 700425 = - 40141 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆Vexp + ∆R = + 31741 – 40141 = - 8400 milioane lei = ∆. În concluzie:

84

Analiză financiară aprofundată

1. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei (8,2 %) s-a realizat în condiţiile creşterii veniturilor din exploatare, datorită reducerii ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare 0,057 lei (30,1 %). 2. Reducerea ratei de eficienţă (R) s-a datorat creşterii cheltuielilor de exploatare la 1 leu venituri aferente cu 0,057 lei (7,2 %), ceea ce echivalează cu creşterea indicatorului Cheltuieli la 1000 lei venituri. Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ∆Vexp = + 31741 mil. lei Δ = - 8400 mil. lei ∆R = - 40141 mil. lei Aprofundarea analizei rezultatului din exploatare (Nota explicativă 4, OMFP 94/2001) implică abordarea structurii cheltuielilor de exploatare după destinaţie şi calculul rezultatului din exploatare conform relaţiei: Rexp = Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (RCA) – Cheltuieli de desfacere (Chd) - Cheltuieli generale de administraţie (Chad) + Alte venituri din exploatare (Ave), în care: RCA = Cifra de afaceri netă (CA) – Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Cv), unde: Cv = Cheltuielile activităţii de bază (Chab) + Cheltuielile activităţilor auxiliare (Chaa) + Cheltuielile indirecte de producţie (Chi). De exemplu, rezultatul din exploatare detaliat după destinaţie se prezintă în Tabelul 19, din care se desprind următoarele concluzii: Modificarea rezultatului din exploatare este diferenţa: Δ = Rexp1 – Rexp0 = 94608 - 103008 = - 8400 mil. lei; Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔRCA + ΔChd + ΔChad + ΔAve, în care: ΔRCA = RCA1 – RCA0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei; ΔChd = Chd0 – Chd1 = 10251 – 16373 = - 6122 mil. lei; ΔChad = Chad0 – Chad1 = 82160 – 194821 = - 112161 mil. lei;

85

Analiză financiară aprofundată

ΔAve = Ave1 – Ave0 = 4604 - 4418 = + 186 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔRCA+ ΔChd +ΔChad +ΔAve = 110197 - 6122 -112661+186= + 8400 mil.lei = Δ. ¾ Aplicaţia 21: Analiza rezultatului din exploatare Nr. Indicatorul crt. (milioane lei) 1. Cifra de afaceri netă(CA) 2. Cost bunuri vând. şi serv.prest.(Cv)

Tabelul 19 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 535016 783518 + 248502 146,4 344015 482320 + 138305 140,2

3. Cheltuielile activit. de bază (Chab) 4. Cheltuielile activit. auxiliare (Chaa)

239083 43364

335202 60798

+ 96119 + 17434

140,2 140,2

5. Cheltuielile indirecte de prod.(Chi)

61568

86320

+ 24752

140,2

6. Rezultat brut aferent CA nete (1-2)

191001

301198 + 110197

157,7

7. Cheltuielile de desfacere (Chd)

10251

16373

+ 6122

159,7

8. Cheltuieli grale de administr.(Chad)

82160

194821

+112661

137,1

4418

4604

+ 186

104,2

103008

94608

- 8400

91,8

9. Alte venituri din exploatare (Ave) 10. Rezultatul din exploatare (6-7-8+9)

Pe treapta a doua de diviziune: Δ RCA = ΔCA + ΔCv, în care: ΔCA = CA1 – CA0 = 783518 – 535016 = + 248502 mil. lei; ΔCv = Cv0 – Cv1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔCA + ΔCv = 248502 – 138305 = + 110197 milioane lei = ΔRCA. În concluzie: 1. Creşterea rezultatului brut aferent cifrei de afaceri nete s-a datorat creşterii mai rapide a cifrei de afaceri faţă de costul bunurilor vândute (146,4 > 140,2 %). 2. Creşterea costurilor bunurilor vândute a fost consecinţa creşterii tuturor componentelor, atât ale activităţii de bază cât şi a celei auxiliare. 3. Reducerea rezultatului din exploatare cu 8400 milioane lei a fost consecinţa creşterii mai rapide a sumei cheltuielilor de desfacere şi de administraţie

86

Analiză financiară aprofundată

comparativ cu suma rezultatului brut aferent cifrei de afaceri şi altor venituri din 301198 + 4604 ⎞ ⎛ 16373 + 194821 = 228,5 〉 156 ,5 = exploatare ⎜ ⎟. 191001 + 4418 ⎠ ⎝ 10251 + 82160 2.6. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri

După provenienţă, rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA) cuprinde beneficiul din producţia vândută (B) şi din vânzările de mărfuri (Bmf): RCA = B + Bmf. 2.6.1. Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

Beneficiul (B) aferent producţiei vândute se determină ca diferenţă între valoarea producţiei vândute în preţ şi valoarea producţiei vândute în cost: B = ∑q(S) · p - ∑q(S) · c, în care: q = Volumul fizic al produselor vândute; S = Structura sortimentală a producţiei vândute; p = Preţul mediu de vânzare al produselor; c = Costul complet unitar al produselor. Efectuăm analiza factorială a beneficiului aferent producţiei vândute pe baza datelor Tabelului 20: ¾ Aplicaţia 22: Analiza beneficiului aferent producţiei vândute Produse convenţionale A – to B – buc. C – buc. Total

Valoarea vânzărilor la preţ (milioane lei) q0 . p0 q1 . p1 q1 . p0 212221 326501 320280 185692 287632 253800 132638 163251 157464 530551 777384 731544

Tabelul 20 Valoarea vânzărilor la cost (milioane lei) q0 . c0 q1 . c1 q1 . c0 186990 318240 281520 156826 265080 214320 117936 147744 139968 461752 731064 635808

Din datele Tabelului 20 rezultă următoarele:

Analiză financiară aprofundată

87

B 0 = ∑ q 0 (S 0 ) ⋅ p 0 − ∑ q 0 (S 0 ) ⋅ c 0 = 530551 − 461752 = 68799 mil. lei; B1 = ∑ q1(S 1) ⋅ p1 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1 = 777384 − 731064 = 46320 mil. lei;

Modificarea beneficiului este diferenţa: ∆ = B1 – B0 = 46320 – 68799 = - 22479 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆q + ∆S + ∆c + ∆ p , în care:

Δq = [∑ q1(S 0 )⋅ p 0 − ∑ q1(S 0 ) ⋅ c 0] − B 0 = B 0 ⋅ Iq − B 0 = B ′0 − B 0 =

731544 − 68799 = 94863 − 68799 = + 26064 mil. lei 530551 ΔS = [∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c 0] − B ′0 = (731544 − 635808) − 98463 = + 873 mil. Δc = [∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1] − B ′′0 = (731544 − 731064 ) − 95736 = − 95256 mil. Δp = B1 − B ′1 = 46320 − 480 = + 45840 mil. lei. = 68799 ⋅

Prin însumare se verifică egalitatea: Δq + ΔS + Δc + Δp = 26064 + 873 − 95256 + 45840 = − 22479 mil. lei = Δ . Sistemul factorial al indicatorului este următorul: Δq = + 26064 mil. lei Δ S = + 873 mil. lei Δ = - 22479 mil. lei Δc = - 95256 mil. lei Δ p = + 45840 mil. lei În concluzie: 1. Reducerea beneficiului din vânzarea producţiei cu 22479 milioane lei (32,6 %) a fost exclusiv consecinţa creşterii costului unitar al produselor, care a diminuat beneficiul cu 95256 milioane lei (-138,4 %). 2. Beneficiul a evoluat echiproporţional cu gradul de realizare a vânzărilor, a căror creştere cu 37,9 % a condus la majorarea beneficiului cu 26064 milioane lei. 3. Modificarea structurii sortimentale a determinat creşterea beneficiului cu 873 milioane lei (1,27 %) prin creşterea ponderii produselor cu ratele de rentabilitate

88

Analiză financiară aprofundată

superioare ratei medii a rentabilităţii producţiei. 4. Creşterea preţului mediu a majorat beneficiul cu 45840 milioane lei (66,63 %), ceea ce poate fi consecinţa îmbunătăţirii structurii producţiei pe clase de calitate şi/sau a creşterii preţurilor pe clase. În primul caz, această creştere reflectă efortul propriu în ridicarea performanţei întreprinderii. 2.6.2. Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri caracterizeză performanţa activităţii comerciale şi se calculează cu ajutorul relaţiei: R Bmf = Mc − Ch.circ = ⋅ (A − N ) 100 în care: Mc = Marja comercială; Ch circ = Cheltuieli de circulaţie; R = Volumul desfacerilor de mărfuri; A = Cota medie procentuală de adaos comercial;

N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie. Datele necesare analizei se extrag din Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (Cascada SIG) elaborat pe baza contului de profit şi pierdere şi alte date din contabilitatea de gestiune (Tabelul 21): ¾ Aplicaţia 23: Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri Nr.

Indicatori

crt.

(milioane lei)

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

Tabelul 21 Abateri Indici (± Δ)

(%)

1.

Desfaceri de mărfuri (R)

1024

2376

+ 1352

232,0

2.

Cota medie de adaos ( A ) (%) Marja comercială (Mc)(1*2)

30,0

33,0

+ 3,0

110,0

307 23,55

784 25,62

+ 477 + 2,07

155,0 108,8

242 65

609 175

+ 367 + 110

251,0 269,2

3. 4. 5. 6.

Nivel relativ chelt. de circ ( N ) (%) Cheltuieli de circulaţie (1*6) Beneficiul aferent mărfurilor(5 -7)

Analiză financiară aprofundată

89

Pe baza datelor Tabelului 21 se obţin următoarele rezultate: R0 1024 Bmf 0 = ⋅ (A 0 − N 0 ) = ⋅ (30 − 23,55) = 65 mil. lei; 100 100 R1 2376 Bmf 1 = ⋅ ( A 1 − N 1) = ⋅ (33 − 25,62) = 175 mil. lei. 100 100 Modificarea beneficiului este diferenţa: ∆ = Bmf1 – Bmf0 = 175 – 65 = + 110 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆R + ∆ A + ∆ N , în care: R1 − R 0 1352 ΔR = ⋅ (A 0 − N 0 ) = ⋅ (30 − 23,55) = + 87 mil. lei; 100 100 R1 2376 ΔA = ⋅ A1 − A 0 = ⋅ (33 − 30) = + 72 mil. lei; 100 100 R1 2376 ΔN = ⋅ (N 0 − N1) = ⋅ (23,55 − 25,62) = − 49 mil. lei. 100 100

(

)

În concluzie: 1. Creşterea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 110 milioane lei (169,2%) a fost consecinţa creşterii volumului desfacerilor cu 2352 milioane lei (132 %), care a majorat beneficiul cu 87 milioane lei (133,8 %) şi a creşterii cotei medii de adaos cu 3%, care l-a majorat cu 72 milioane lei (110,8 %). 2. Creşterea nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 2,07 procente (8,8 %) a diminuat beneficiul cu 49 milioane lei (75,4 %). Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ΔR = + 87 mil. lei Δ = + 110 mil. lei

Δ A = + 72 mil. lei Δ N = - 49 mil. lei

90

Analiză financiară aprofundată 2.7. Analiza ratelor de rentabilitate

Rata rentabilităţii caracterizează gradul de rentabilitate, singurul care diferenţiază întreprinderi cu acelaşi beneficiu dar cu rentabilităţi diferite, ca urmare a unor costuri diferite. Numai raportând beneficiul la costuri se poate stabili gradul de rentabilitate al fiecărei întreprinderi şi eficienţa activităţii desfăşurate. Inclusă în bateria indicatorilor de eficienţă, rata rentabilităţii se determină pe baza datelor din contul de rezultat, sau din bilanţ, prin raportarea unui rezultat (excedentul brut al exploatării, rezultatul din exploatare, rezultatul exerciţiului) la un indicator de efort (costuri, cifră de afaceri, capital investit, capital propriu). Calculate în mai multe variante în funcţie de factorii raportului efectefort, ratele de rentabilitate servesc la efectuarea comparaţiilor în timp, spaţiu sau cu valori standard acceptate sau elaborate de organisme de specialitate şi pot fi. Beneficiu 1) Rata rentabilităţii resurselor consumate: Rc = ⋅ 100 (%); Costuri Beneficiu ⋅ 100 (%); 2) Rata rentabilităţii veniturilor: Rv = Cifra de afaceri Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rc) compară beneficiul (efectul) cu efortul propriu reflectat în costuri, iar rata rentabilităţii veniturilor (Rv), care compară beneficiul cu un factor parţial dependent de efortul propriu (CA), dă expresie politicii comerciale a întreprinderii, indicând profitabilitatea acesteia. Excedent brut de exploatare 3) Rata marjei brute: RMBE = ⋅ 100 (%); Cifra de afaceri Execedentul brut de exploatare, rezultat independent de politica de finanţare şi reglementările fiscale, permite o mai bună măsurare a performanţelor industriale şi comerciale ale întreprinderii. Marja comercială 4) Rata rentabilităţii comerciale pure: Rrc = ⋅ 100 (%). Vânzări de mărfuri Marja comercială este primul indicator de performanţă în activitatea de vânzare a mărfurilor în comerţ.

Analiză financiară aprofundată

91

2.7.1. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate caracterizează gradul de eficienţă al consumului de factori de producţie şi se determină prin raportarea beneficiului aferent cifrei de afaceri la costurile acesteia. În funcţie de componenţa cifrei de afaceri, analiza vizează atât factorii specifici rentabilităţii producţiei vândute cât şi cei specifici vânzărilor de mărfuri (din activitatea comercială). 2.7.1.1. Analiza ratei rentabilităţii producţiei vândute

Rata rentabilităţii producţiei vândute poate fi calculată în două moduri: 1). Pe total producţie: Rc =

B ∑ q(S ) ⋅ p − ∑ q(S ) ⋅ c ⋅ 100 (%); ⋅ 100 = Ct ∑ q (S ) ⋅ c

2). Prin calculul pe produs: Rc =

∑S ⋅r 100

c

=

∑S ⋅

p−c ⋅ 100 c (%). 100

în care: S = Structura sortimentală a vânzărilor; rc = Rata rentabilităţii produselor; p = Preţul mediu unitar al produselor; c = Costul unitar al produselor. De exemplu, folosind datele din Tabelul 21 se constată următoarele: ¾ Aplicaţia 24: Analiza ratei rentabilităţii pe total producţie vândută 68799 B0 Rc 0 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 14,9 % ; 461752 Ct 0 46320 B1 Rc1 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 6,3 % . 731064 Ct1 Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa: Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔCt + ΔB,

92

Analiză financiară aprofundată

în care: B0 68799 ⋅ 100 − Rc 0 = ⋅ 100 − 14 ,9 = - 5,5 %; Ct1 731064 ΔB = Rc1 − R ′c 0 = 6,3 − 9,4 = − 3,1 % . ΔCt =

Prin însumare se verifică egalitatea: ΔCt + ΔB = - 5,5 – 3,1 = - 8,6 % = Δ. În concluzie: 1. Reducerea ratei rentabilităţii aferente producţiei vândute cu 9,4 % a fost consecinţa reducerii beneficiului cu 22479 milioane lei, care a diminuat-o cu 3,1% şi a creşterii costurilor aferente cu 269312 milioane lei, care au redus-o cu 5,5 %. 2. Detalierea pe o treaptă superioară a factorilor conduce la următoarele influenţe: Δ = ΔS + Δc + Δp , în care:

∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c 0 ⋅ 100 − Rc0 = 731544 − 635808 ⋅ 100 − 14,9 = 0,1 % 635808 ∑ q1(S 1) ⋅ c 0 ∑ q1(S 1) ⋅ p 0 − ∑ q1(S 1) ⋅ c1 ⋅100 − R′c 0 = 731544 − 731064 ⋅100 − 15 = −14,9 % Δc = 731044 ∑ q1(S 1) ⋅ c1

ΔS =

Δp = Rc1 − R ′c1 = 6,3 − 0 ,1 = + 6,2 % .

Prin însumare se verifică egalitatea: ΔS + Δc + Δp = 0,1 − 14,9 + 6,2 = - 8,6 % = Δ. Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ΔS = + 0,1 % Δ = - 8,6 % Δc = - 14,9 % Δ p = + 6,2 % În concluzie: 1. Reducerea ratei rentabilităţii producţiei vândute a fost exclusiv consecinţa creşterii costului unitar al producţiei. 2. Creşterea preţului mediu a majorat rata rentabilităţii, fie ca efect al ridicării calităţii produselor, fie datorită creşterii preţului pe clase de calitate. 3. Modificarea structurii producţiei a influenţat în mică măsură creşterea ratei

93

Analiză financiară aprofundată

rentabilităţii producţiei, ceea ce poate fi pus în legătură cu evoluţia structurii sortimentale a producţiei vândute şi evidenţiat prin metoda de calcul pe produs. De exemplu, rata rentabilităţii medii a producţiei şi rata rentabilităţii produselor se prezintă în Tabelul 22: ¾ Aplicaţia 25: Analiza ratei rentabilităţii pe produs Produse convenţionale A – to B – buc. C – buc. Total

Structura vânzărilor % S0 S1 40 42 35 37 25 21 100 100

Preţul unitar (mii lei/to) p0 p1 785 800 45 51 81 84 236 373

Costul unitar (mii lei/to) c0 c1 690 780 38 47 72 76 x x

Tabelul 22 Rata rentabilităţii produselor (rc)- % rc0 rc1 r΄c1 13,6 2,5 0,7 18,3 8,4 - 4,2 12,3 10,5 6,6 14,90 6,30 0,1

Pe baza datelor Tabelului 22 se obţin următoarele rezultate: ∑ S 0 ⋅ rc 0 = ( 40 ⋅ 13,6 ) + ( 35 ⋅ 18,3 ) + ( 25 ⋅ 12,3 ) = 14,9 %; Rc 0 = 100 100 ∑ S 1 ⋅ rc1 = ( 42 ⋅ 2,5 ) + ( 37 ⋅ 8,4 ) + ( 21 ⋅ 10,5 ) = 6,3 %. Rc1 = 100 100 Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa: Δ = Rc1 – Rc0 = 6,3 – 14,9 = - 8,6 %. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔS + Δrc, în care: ∑ S 1 ⋅ rc 0 − Rc0 = ( 42 ⋅ 13,7 ) + ( 37 ⋅ 18,4 ) + ( 21 ⋅ 12,5 ) − 14,9 = + 0,1 %; ΔS = 100 100 Δrc = Rc1 − R ′c 0 = 6 ,3 − 15 = − 8,7 %. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔS + Δrc = 0,1 – 8,7 = - 8,6 % = Δ. În concluzie, creşterea ratei medii a rentabilităţii a fost rezultatul creşterii ponderii produsului B cu rata (18,3 %) superioară ratei medii (14,9 %).

94

Analiză financiară aprofundată

b) Pe treapta a doua: Δrc = Δc + Δp , în care: p 0 − c1 ⋅ 100 ( 42 ⋅ 0,7 ) − ( 37 ⋅ 4 ,2 ) + ( 21 ⋅ 6,6 ) c 1 Δc = − R ′c 0 = − 15 = − 14,9 % 100 100 Δp = Rc1 − R ′c1 = 6 ,3 − 0,1 = + 6 ,2 %.

∑ S1 ⋅

Prin însumare se verifică egalitatea: Δc + Δp = −14,9 + 6,2 = − 8,7 % = Δrc . Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ΔS = + 0,1 % Δ = - 8,6 %

Δc = - 14,9 % Δrc = - 8,7 % Δ p = + 6,2 %

În concluzie: 1. Reducerea ratei medii a rentabilităţii producţiei cu 8,6 procente a fost consecinţa scăderii ratelor de rentabilitate a produselor (rc), care s-a datorat în exclusivitate creşterii costului unitar al acestora. 2. Modificarea structurii sortimentale a producţiei vândute şi creşterea preţului mediu al produselor au majorat rata medie a rentabilităţii producţiei. 2.7.1.2. Analiza ratei rentabilităţii activităţii comerciale

Rata rentabilităţii activităţii comerciale vizează eficienţa vânzărilor de mărfuri şi se bazează pe următorul model de calcul: Rrc =

R (A − N ) B ⋅ 100 = ⋅ 100 = A − N (%), R R

în care: R = Desfacerile (rulajul) de mărfuri; A = Cota procentuală medie de adaos comercial;

N = Nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.

Analiză financiară aprofundată

95

De exemplu, folosind datele Tabelului 21 se obţin următoarele rezultate privind rata rentabilităţii comerciale pure: ¾ Aplicaţia 26: Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Rrc 0 = A 0 − N 0 = 30 − 23,55 = 6,45 % Rrc1 = A1 − N 1 = 33 − 25,62 = 7 ,38 %. Modificarea ratei rentabilităţii este diferenţa: Δ = Rrc1 – Rrc0 = 7,38 – 6,45 = + 0,93 %. Factorii de influenţă sunt următorii:

Δ = ΔA + ΔN , în care: ΔA = A1 − A 0 = 33 − 30 = + 3 %; ΔN = N 0 − N 1 = 23,55 − 25,62 = − 2,07 %. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔA + ΔN = + 3 − 2,07 = + 0,93 % = Δ Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ΔA = + 3 % Δ = + 0,93 % Δ N = - 2,07 % În concluzie: 1. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale cu 0,93 % a fost consecinţa creşterii cotei medii adaosului comercial cu 3 %, în condiţiile creşterii nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu numai 2,07 %. 2. Cota medie de adaos ( A ) şi nivelul mediu ( N ) al cheltuielilor de circulaţie depind în final de structura desfacerilor (S) şi cotele de adaos (A) şi, respectiv, de nivelul cheltuielilor pe grupe de mărfuri (N): A=

∑S ⋅ A ; 100

N =

∑S ⋅ N . 100

96

Analiză financiară aprofundată 2.8. Pragul de rentabilitate şi evaluarea riscurilor

Indiferent de obiectivele vizate de utilizatorii diagnosticului financiar, există o bază comună a relaţiei rentabilitate - risc, în sensul că rentabilitatea este un indicator de performanţă al întreprinderii, indiferent de natura acesteia. Rentabilitatea este privită şi determinată în mod diferit în funcţie de participanţii la viaţa întreprinderii: gestionari, acţionari, bancheri, salariaţi. Orice activitate implică un consum de capital care este supus unor riscuri ce însoţesc rentabilitatea. Când creează sau dezvoltă o întreprindere aducându-i capitaluri, proprietarii săi anticipează un anumit nivel de rentabilitate previzională pentru un anumit nivel de activitate dat. În cazul variaţiei acestui nivel, rentabilitatea financiară va suferi modificări care vor exprima riscul capitalului. Un capital investit va fi cu atât mai riscat cu cât sensibilitatea ratei rentabilităţii la modificarea volumului de activitate este mai mare, după cum şi rentabilitatea aşteptată este cu atât mai mare, cu cât riscul asumat este mai mare. Analiza financiară vizează atât rentabilitatea în ansamblu, prin studiul performanţelor exploatării înscrise în contul de rezultat, cât şi impactul resurselor de finanţare utilizate în raport cu mijloacele folosite. Rentabilitatea exploatării, însoţită de riscul de exploatare condiţionează nivelul celorlalte rentabilităţi şi riscurile aferente: financiar, total, de faliment. Riscul economic este legat de structurarea costurilor de exploatare în fxe şi variabile, numite cheltuieli de structură şi cheltuieli operaţionale şi depinde în mod direct de ponderea mai mare sau mai mică a cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor, fiind legat de gradul de tehnicitate şi de automatizare a procesului de producţie.Acest risc este mai ridicat în cazul unei întreprinderi dotate cu utilaje performante, noi, unde amortismentele sunt relativ crescute şi mai redus la întreprinderi cu grad de tehnologizare redus sau utilaj învechit. Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor financiare în structura contului de profit şi pierdere şi în bilanţ, cheltuieli care remunerează capitalurile împrumutate (dobânzile la credite). Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prezintă viitorul şi se încearcă estimarea fluctuaţiilor ratei rentabilităţii în elaborarea de previziuni.

97

Analiză financiară aprofundată 2.8.1. Analiza cost – volum - profit

Pentru estimarea riscului de exploatare şi a riscului financiar, practica afacerilor utilizează un instrument de analiză cunoscut sub denumirea de: pragul de rentabilitate (Analyse Coût–volume-profit),(Breakeven Point Analysis), o metodă de analiză previzională care permite stabilirea condiţiilor necesare realizării echilibrului microeconomic, cu sau fără profit (punctul mort). Este o metodă grafică de reprezentare a elementelor care prin diferenţă dau beneficiul: pe abscisă se reprezintă volumul producţiei vândute (q), iar pe ordonată, cifra de afaceri (CA), costurile totale (CT), fixe (Cf) şi variabile (Cv). Metoda este aplicabilă în cazul producţiei omogene sau pe produs, după repartizarea cheltuielilor şi pleacă de la ipoteza liniarităţii costurilor şi cifrei de afaceri (Figura 1). CT CA

B

CA CT

0

(+) CV CAcritic

ă

E

O

’

(-) Cf

O

qcritic

qB

0

q

Fig. 1: Pragul de rentabilitate în condiţii de liniaritate

Realizarea echilibrului la punctul mort (B = 0) presupune egalitatea: B = CA – CT = q · p – (Cf + q · v) = q(p – v) – Cf, Relaţia poate fi restrânsă sub forma: B + Cf = Mcv, în care: q = Volumul fizic al vânzărilor;

98

Analiză financiară aprofundată

p = Preţul de vânzare; v = Cheltuieli variabile pe unitate de produs; p – v = mcv = Marja unitară a costurilor variabile; q (p – v) = Mcv = Marja totală a costurilor variabile; Cf = Costurile fixe. Pragul de rentabilitate reprezintă volumul de activitate (volumul fizic al vânzărilor – volumul critic) la care veniturile (cifra de afaceri) echilibrează cheltuielile, rezultatul fiind egal cu zero (B = 0 - punctul mort). Grafic, punctul E de intersecţie a dreptei veniturilor (CA) cu dreapta costurilor (Ct) are aceeaşi ordonată, ceea ce, analitic, înseamnă egalitatea: CA = Cf + Cv = Cf + q · v, sau factorial: qcritic · p = Cf + qcritic ·v. Începând de la acest punct, întreprinderea, având acoperit ansamblul cheltuielilor fixe şi variabile, intră în zona de beneficii. Diagrama pragului de rentabilitate sau diagrama punctului mort este utilizată în cadrul analizei în mai multe scopuri, cum ar fi: 1) Stabilirea condiţiilor necesare în vederea recuperării cheltuielilor din venituri fără realizarea de profit, pentru atingerea punctului mort (B = 0), se înregistrează egalitatea: qcritic (p – v) = Cf, de unde rezultă: Cf Cf = (unităţi); a) Volumul critic al vânzărilor: qcritic = p − v mcv b) Cifra de afaceri critică: CAcritică = qcritic ⋅ p =

Cf (lei). 1− v / p

Graficul din Figura 4 arată că punctul E, situat la intersecţia dreptei veniturtilor cu dreapta cheltuielilor, numit punct mort, delimitează două zone: a) zona pierderilor, unde cheltuielile depăşesc cifra de afaceri (O'E > OE), ca urmare a faptului că vânzările sunt mai mici decât volumul critic (qv < qcritic); b) zona beneficiilor, unde cifra de afaceri depăşeşte cheltuielile (ECA > ECT) ca urmare a vânzărilor care depăşesc volumul critic (qv > qcritic). 2) Determinarea condiţiilor necesare în vederea realizării unui beneficiu (B0),

Analiză financiară aprofundată

99

când din ecuaţia de echilibru: CA = Cf + Cv + B0, rezultă: Cf + B 0 (unităţi); a) Volumul vânzărilor: qB = p−v Cf + B 0 0 CA B 0 = qB ′ ⋅ p = b) Cifra de afaceri: 1 − v / p (lei); 0

3) Determinarea marjei de securitate (Ms), care să asigure desfăşurarea unei activităţi în condiţii de siguranţă: Ms = qv – qcritic (unităţi); sau Ms = CA – CAcritică (lei); 4) Determinarea intervalului de siguranţă (Is) oferit de vânzările efectuate: qv − qcritic CA − CAcritică Is = ⋅ 100, respectiv : Is = ⋅ 100 (%). qcritic CAcritică 5) Calculul indicelui de rentabilitate care măsoară marja de securitate în procente din cifra de afaceri, sau sporul de eficienţă (Se): CA − CA critică qv − qcritic ⋅ 100 , respectiv: Se = ⋅ 100 (%). Se = CA qv Pentru evitarea riscului de exploatare, a cărui valoare definită prin coeficientul levierului de exploatare este maximă în zona punctului mort, se consideră necesară o marjă de securitate de 10 - 20 % peste cifra de afaceri critică. Exemplificăm modul de analiză a pragului de rentabilitate pentru un produs A pe baza datelor Tabelului 23, din care se desprind următoarele concluzii privind condiţiile de echilibru microeconomic şi securitate: 1. Volumul de activitate s-a situat peste pragul de rentabilitate, volumul fizic al vânzărilor şi cifra de afaceri, superioare valorilor critice, au asigurat marje de securitate, intervale de siguranţă şi sporuri de eficienţă pozitive. 2. În exerciţiul financiar curent, performanţele au cunoscut dinamici nefavorabile comparativ cu exerciţiul precedent, care reflectă o degradare a rentabilităţii, confirmată de creşterea mai rapidă a cheltuielilor fixe (78 %) comparativ cu creşterea cifrei de afaceri (53,8 %), ceea ce a majorat valorile pragului de rentabilitate (volumul şi cifra de afaceri critice).

100

Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 27: Pragul de rentabilitate al produsului A Nr

Indicatori

crt.

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

271 785

(± Δ)

(%)

1. 2.

Volum vânzări (q v) - tone Preţ unitar (p) - mii lei/t

3.

Cifra de afaceri (CA) – milioane lei

212221

326501 +114280 153,8

4. 5. 6.

Cheltuieli fixe (Cf) - mil.lei Cheltuieli variabile (Cv) – milioane lei Cheltuieli variabile unitare(v) - mii lei/t

121544 65446 242

216403 101837 250

7. 8. 9. 10. 11. 12.

Volum critic (qcritic) - to CAcritică – milioane lei Marja de securitate (Ms) - to Marja de securitate (Ms) – mil. lei Intervalul de siguranţă (Is) - % Sporul de eficienţă (Se) - %

224 175840 + 47 + 36381 20,70 17,11

408 800

Tabelul 23 Abateri Indici +137 150,5 + 15 102,0 + 94859 178,0 + 36391 155,6 + 8 103,3

394 + 170 176,0 315200 + 139360 179,2 + 14 - 33 29,8 + 11301 - 25080 31,0 3,60 - 17,1 17,32 3,46 - 13,65 20,2

Pragul de rentabilitate şi condiţiile de echilibru microeconomic capătă expresii uşor diferite în activitatea întreprinderilor comerciale faţă de întreprinderile industriale, ca urmare a specificului şi factorilor care determină indicatorii de performanţă în acest sector. Analiza pragului de rentabilitate în activitatea comercială pe baza diagramei punctului mort prezintă factori specifici, beneficiul fiind diferenţa: R⋅ A ⎛ R ⋅ Nv ⎞ ⎟. − ⎜⎜ Cf + 100 ⎝ 100 ⎟⎠ La punctul mort (B = 0), egalitatea CA = Chcirc, corespunzătoare punctului de echilibru (E), conduce la următoarea ecuaţie de echilibru: B = CA − Chcirc =

⎛ A − Nv ⎞ ⎟⎟ = Cf , Rcritic ⎜⎜ ⎝ 100 ⎠

de unde rezultă desfacerile critice şi cifra de afaceri critică: Cf ⋅ 100 (lei); a) Rcritic = A − Nv

101

Analiză financiară aprofundată b) CAcritică = Rcritic ⋅ A =

Cf (lei), unde: 1 − Nv / A

N v = Nivelul relativ mediu al cheltuielilor variabile A = Cota procentuală medie de adaos comercial. Analiza cost-volum-profit şi utilizarea ei în stabilirea echilibrului pe baza pragului de rentabilitate prezintă limite din următoarele considerente: 1) Presupune fie o cerere nelimitată la un preţ fix, fie o piaţă concurenţială perfectă care justifică liniaritatea cifrei de afaceri, precum şi randamente factoriale constante care conduc la costuri variabile liniare; 2) În condiţiile pieţei concurenţiale imperfecte şi randamentelor factoriale variabile, cifra de afaceri şi cheltuielile sunt neliniare (Figura 2). 3) Nu poate fi extinsă la nivelul unei producţii neomogene, ci vizează fie producţii omogene, fie individualizare la nivelul produselor; 4) Orizontul de timp este pe termen scurt, când nu au loc modificări structurale ale producţiei. CT CA

CT

Bmax

(+)

E2

(-) Cv

CAcrit

E1 (-)

CA

O’

O

Cf

q critic 1

q optim

q critic 2

Figura 2: Pragul de rentabilitate în condiţii de neliniaritate

q

102

Analiză financiară aprofundată

În realitate (Fig.2), atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile evoluează neliniar, ceea ce schimbă condiţiile de echilibru: intersecţia curbelor ce le reprezintă în două puncte (E1, E2) atestă două praguri de rentabilitate (qcritic 1, qcritic 2), care delimitează zona optimă de creştere a volumului producţiei. Cu toate aceste limite, analiza punctului mort este folosită în gestiunea întreprinderii deoarece oferă unele informaţii utile în următoarele direcţii: 1) Oferă o indicaţie asupra nivelului minimal de activitate pentru ca întreprinderea să realizeze beneficii. 2) Este un instrument de ajutor deciziei în privinţa alegerii investiţiei într-un nou produs, investiţiei de extindere sau de modernizare. 3) Permite anticiparea profiturilor în diferite ipoteze de lucru. 4) Explică diferenţele între previziuni şi realizări, indicând în ce măsură o scădere a beneficiilor este datorată unei scăderi a vânzărilor, unei creşteri a costurilor fixe sau costurilor variabile. 5) Permite aprecierea gradului de risc economic şi financiar al activităţii. 6) Permite estimarea condiţiilor de maxim al beneficiului prin anularea derivatei: dB d [q( p − v ) − Cf ] = 0 , de unde rezultă: p = v, respectiv mcv = 0. = BM = a) dq dq b) BM =

d (CA − Ct ) = CAM − CM = 0 , de unde rezultă: CAM = CM. dq

Egalitatea capătă expresii care permit determinarea preţului optim în funcţie de tipul cererii şi de variaţia cifrei de afaceri: a) La o cerere perfectă (pură) şi la o cifră de afaceri liniară: CAM = dCA/dp = d(qp)/dp = p , de unde rezultă: poptim = CM b) La o cerere imperfectă (monopol) şi o cifră de afaceri parabolică: CAM = d (qp ) / dp = p ⋅ (1 + Ep / q ) , de unde rezultă:

p optim =

CM . 1 + Ep/ q

în care: Ep/q = Elasticitatea preţ-cerere.

Analiză financiară aprofundată

103

2.8.2. Modalităţi de evaluare a riscurilor

Cea mai importantă utilizare analizei cost-volum-profit decurge din relaţia pragului de rentabilitate cu riscurile ce însoţesc activitatea curentă: riscul de exploatare (economic), riscul financiar (de îndatorare), riscul total sau global (economic-financiar). 2.8.2.1. Evaluarea riscului de exploatare

Riscul de exploatare (economic) decurge din fluctuaţiile rezultatului exploatării în funcţie de poziţia faţă de pragul de rentabilitate (punctul mort) şi de structura costurilor de exploatare (în fixe şi variabile). a) O primă modalitate de apreciere a riscului de exploatare are la bază marja de securitate şi intervalul de siguranţă, care reflectă poziţia cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate. Studii statistice arată că un interval de siguranţă de până la 10 % arată o situaţie instabilă, unul de 20 % caracterizează situaţia relativ stabilă, iar peste 20 % arată o situaţie confortabilă în raport cu pragul de rentabilitate. Intervalul de siguranţă, denumit şi indicator de poziţie (flexibilitate) exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi modifica producţia şi de a se adapta la cerinţele pieţii. Cu cât valoarea lui este mai mare, cu atât flexibilitatea întreprinderii este mai ridicată şi, prin urmare, riscul economic este mai redus. b) Aprecierea şi evaluarea riscului economic se poate realiza pe baza coeficientului levierului de exploatare (CLE) sau gradul de echilibrare a funcţionării întreprinderii - Degree Operating Leverage (DOL). Acest coeficient exprimă sensibilitatea (elasticitatea) rezultatului din exploatare la variaţiile vânzărilor, care măsoară creşterea procentuală a acestui rezultat, ca răspuns la creşterea cu un procent a vânzărilor (volumul fizic, cifra de afaceri): ΔR exp/ R exp , care poate fi calculat în două variante: CLE = Δq (CA) / q (CA) 1) CLE =

ΔrR exp IR exp − 100 = ; Δrq (CA) Iq (CA ) − 100

104

2) CLE =

Analiză financiară aprofundată ΔR exp / Δq (CA ) d Re xp Re xp = / . R exp / q (CA ) dq (CA) q(CA)

Dacă analiza punctului mort indică grafic efectele unei schimbări a vânzărilor asupra profitului, coeficientul levierului de exploatare măsoară algebric mărimea acestei schimbări şi exprimă direct gradul de risc economic (exploatare). Având în vedere că rezultatul din exploatare provine în cea mai mare parte din vânzarea producţiei , factorial, CLE este egal cu raportul: d [q ( p − v ) − Cf ] q( p − v) q Mcv × = = CLE = ER exp/ q = , dq q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf R exp în care: Mcv = CA – Cv = Rexp + Cf = Marja costurilor variabile. Relaţia arată că, pentru un nivel dat al producţiei, CLE şi implicit riscul de exploatare, este cu atât mai mare, cu cât cheltuielile fixe sunt mai mari: Mcv R exp + Cf = CLE = R exp R exp Pe plan financiar, rezultă că, dacă o întreprindere are un coeficient al levierului de exploatare ridicat, schimbări mici ale vânzărilor vor avea consecinţe majore asupra rezultatului exploatării: acesta creşte mult la creşterea vânzărilor, dar scade la fel de mult la reducerea acestora; acesta este riscul de exploatare asumat de întreprindere, care depinde de cuantumul cheltuielilor fixe. Pentru diminuarea riscului rezultat dintr-un levier de exploatare ridicat, întreprinderile trebuie să-şi variabilizeze cheltuielile fixe, recurgând la reducerea stocurilor şi la dezinvestire. În acelaţi timp, trebuie să-şi asigure o marjă de securitate suficientă prin evitarea zonei punctului mort, unde riscul de exploatare este maxim, fiind caracterizat de un coeficient de levier ce tinde la infinit: Mcv Mcv = → ∞. a) Riscul de exploatare este maxim pentru CLE = R exp 0 Această situaţie caracterizează punctul mort (Rexp = 0), când cheltuielile fixe absorb în întregime marja costurilor variabile: Mcv = q(p - v) = Cf. Mcv = 0 , când Mcv = 0, b) Riscul de exploatare este inexistent pentru CLE = R exp

Analiză financiară aprofundată ceea ce înseamnă egalitatea: p = v când

105

dR exp d [q( p − v ) − Cf ] = 0 = RexpM. = dq dq

Rezultatul marginal al exploatării (RexpM) fiind egal cu zero, rezultă că rezultatul exploatării are valoarea maximă, ceea ce anulează riscul de exploatare. q ( p − v) = 1, c) Riscul de exploatare este minor pentru CLE = q ( p − v ) − Cf atunci când cheltuielile fixe relativ mici sunt neglijabile în raport cu cheltuielile variabile (Cf→ 0). Acest risc redus este caracteristic întreprinderilor cu muncă predominant manuală, sau cu un utilaj învechit amortizat, cu cheltuieli fixe relativ reduse. Gradul de risc evaluat prin Coeficientul levierului de exploatare poate fi determinat şi în funcţie de cifra de afaceri: ΔR exp / R exp ΔR exp CA . CLE = ER exp/ CA = = × ΔCA / CA ΔCA Re xp Factorial, valoarea CLE şi riscul de exploatare creşte odată cu majorarea costurilor totale (CT) prin diminuarea beneficiului. d (CA − CT ) CA CA CLE = × = . dCA Rexp CA − CT În concluzie, fluctuaţiile rezultatului exploatării care traduc riscul economic depind de: cifra de afaceri; ponderea cheltuielilor fixe; proximitatea de punctul mort a producţiei vândute efectiv, ceea ce impune depăşirea zonei critice cu 10 – 20 %, care constituieo marjă de securitate necesară evitării falimentului. 2.8.2.2. Evalurea riscului financiar

Riscul financiar sau de capital priveşte structura financiară şi depinde de modul de finanţare a activităţii: dacă aceasta este finanţată exclusiv din capitaluri proprii, nu comportă nici un risc financiar. Acest risc apare în cazul finanţării din surse împrumutate care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzi) şi influenţează rentabilitatea întreprinderii. Acest risc se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului exploatării şi se estimează prin elasticitatea E Rnet/Rexp care poartă

106

Analiză financiară aprofundată

denumirea de coeficient de levier financiar (CLF): ΔRnet / Rnet CLF = E R net / R exp = , ΔR exp/ R exp Acest Coeficient poate fi determinat în două variante de calcul: ΔrRnet IR net − 100 = ; 1) CLF = ΔrR exp IR exp − 100 2) CLF =

ΔRnet R exp dRnet Re xp × = × . ΔR exp R net d Re xp Rnet

Coeficientul Levierului Financiar exprimă modificarea procentuală a rezultatului net ca răspuns la modificarea cu un procent a rezultatului exploatării şi mărimea lui este direct proporţională cu gradul de risc financiar. Factorial CLF şi implicit riscul financiar se determină pe baza contului de profit şi pierdere, în care rezultatul net se obţine după deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut: Rnet = Rbrut (1−i ) = [R exp − Chfin + (Vfin + R extr )] ⋅ (1 − i ) .

Cum veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nu sunt legate de activitatea curentă, CLF rezultă din relaţia: R exp R exp d [(R exp − Chfin ) ⋅ (1−i )] × ( CLF = = . dR exp R exp − Chfin ) ⋅ (1−i ) R exp − Chfin Importanţa acestui coeficient pentru gestiunea financiară decurge din faptul că rezultatul net condiţionează beneficiul şi dividendele pe acţiune, precum şi autofinanţarea întreprinderii. Valoarea CLF creşte odată cu creşterea cheltuielilor financiare şi reflectă, gradului de risc financiar asumat de întreprinderea care recurge la îndatorare: 1) Riscul financiar este inexistent sau minor în următoarele situaţii: 0 = 0; a) La punctul mort (Rexp = 0): CLF = R exp − Chfin În acest caz rezultatul net este maxim deoarece dRnet/dRexp = 0 R exp = 1. b) Finanţare din capitaluri proprii (Chfin = 0): CLF = R exp − 0

Analiză financiară aprofundată

107

În acest caz rezultatul net evoluează echiproporţional cu rezultatul din exploatare (IRnet = IRexp). R exp → ∞, în cazul finanţării din 2) Riscul financiar este maxim când CLF = 0 împrumuturi purtătoare de dobânzi mari care absorb în întregime rezultatul din exploatare (Ch fin → Rexp), fără a exista posibilitatea rambursării ratelor de împrumut, ceea ce anunţă un faliment iminent. Pentru limitarea efectului unor cheltuieli financiare ridicate care prefigurează un risc de insolvabilitate crescut se impune creşterea pragului de rentabilitate global la un nivel care să ţină seama de prezenţa acestor cheltuieli: Cf + Chfin Cf + Chfin . qcritic = ; CA critică = 1− v / p p−v 2.8.2.3. Evaluarea riscului total (global)

Riscul total (economic- financiar) cumulează riscul economic cu riscul financiar, caracterizează riscul activităţii economice şi financiare şi se evaluează cu ajutorul Coeficientului Levierului Total (CLT), fiind calculat ca produs: CLT = CLE · CLF. Factorial, Coeficientul Levierului Total poate fi exprimat astfel: q ( p − v ) − Cf q ( p − v) q ( p − v) × = CLT = . q ( p − v ) − Cf q ( p − v ) − Cf − Chfin R exp − Chfin CLT, calculat în final ca raport între marja costurilor variabile şi rezultatul exploatării diminuat cu cheltuielile financiare, exprimă sensibilitatea rezultatului net la variaţiile vânzărilor: ΔR exp/Rexp ΔRnet / Rnet ΔRnet / Rnet ΔrRnet × = = . CLT = Δq/q ΔR exp/ R exp Δq/ q Δrq Se constată că valoarea acestui coeficient reflectă un risc total inexistent când rezultatul exploatării are valoare maximă, când se înregistrează egalitatea între preţul unitar şi cheltuielile variabile unitare (p = v) şi un risc total maxim în cazul unor cheltuieli financiare mari, care anulează rezultatul din exploatare în totalitate (Rexp = Chfin).

108

Analiză financiară aprofundată

Exemplificăm analiza riscurilor pe baza datelor contului de rezultat al întreprinderii studiate pe baza datelor Tabelului 24: ¾ Aplicaţia 28: Calculul coeficienţilor de levier Nr.

Indicatori

crt.

(milioane lei)

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

Tabelul 24 Abateri Indici (± Δ)

(%)

1.

Cifra de afaceri (CA)

535016

783518 + 248502

146,5

2. 3.

Cheltuieli variabile (Cv) Marja costurilor variabile (Mcv)

383562 151454

499481 +115919 284037 +132583

130,2 187,5

4. 5. 6.

Rezultatul din exploatare (Rexp) CLE = Mcv/Rexp Cheltuieli fixe (Cf)

103008 1,47 48446

94608 - 8400 3,00 + 1,53 189429 +140983

91,8 204,2 390,9

7. 8. 9. 10. 11. 12.

CLE = (Rexp + Cf)/Rexp Cheltuieli financiare (Chfin) Rexp - Chfin CLF = Rexp/(Rexp – Chfin) CLT = CLE * CLF CLT = Mcv/(Rexp – Chfin)

1,47 55309 47699 2,16 3,17 3,17

3,00 30960 63648 1,49 4,47 4,47

+1,53 - 24349 + 15949 - 0,67 + 1,30 + 1,30

204,2 55,9 133,4 68,5 140,1 140,1

Din datele Tabelului 24 se desprind următoarele concluzii: 1. Coeficientul Levierului Economic, în creştere de la 1,47 la 3, arată majorarea dependenţei rezultatului din exploatare de cifra de afaceri şi accentuarea riscului economic determinată de creşterea cheltuielilor fixe cu 290,9 %. 2. Reducerea Coeficientului Levierului Financiar de la 2,16 la 1,49 arată diminuarea dependenţei rezultatului net de rezultatul exploatrării şi reducerea riscului financiar prin diminuarea cheltuielilor financiare cu 45,1 %. 3. Creşterea Coeficientului Levierului Total de la 3,17 la 4,46 arată creşterea dependenţei rezultatului net de dinamica cifrei de afaceri şi a riscului total (economic financiar) prin majorarea cheltuielilor fixe, în condiţiile reducerii cheltuielilor financiare. 4. Întreprinderea trebuie să eficientizeze activitatea de exploatare prin variabilizarea cheltuielilor fixe.

Analiză financiară aprofundată

109

2.8.2.4. Analiza efectelor de levier în previziunile financiare

Analiza financiară, orientată spre viitor, urmăreşte cuantificarea efectelor în lanţ ale coeficienţilor de levier în elaborarea de previziuni privind rezultatele: 1) Efectul levierului de exploatare (ELE) - reprezintă modificarea rezultatului din exploatare (∆rRexp) sub impactul creşterii ∆r a vânzărilor (cifrei de afaceri): ELE = CLE · ∆rq(CA) = ∆rRexp (%). 2) Efectul levierului financiar (ELF) - constituie modificarea rezultatului net (∆rRnet), ca urmare a creşterii estimate a rezultatului din exploatare (∆rRexp): ELF = CLF · ∆rRexp = ∆rRnet (%). 3) Efectul levierului total (ELT) - constă în modificarea rezultatului net (∆rRnet), ca efect al creşterii vânzărilor (∆rq(CA)): ELT = CLT · ∆rq(CA) = ∆rRnet (%). De exemplu, creşterea a cifrei de afaceri cu 12 % în perioada următoare va avea următoarele efecte în lanţ: 1) Creşterea rezultatului din exploatare: ELE = CLE · ∆rCA = 3 · 12 = 36 % = ∆rRexp. În consecinţă, acesta va fi: Rexp = 1,36 · 94608 = 128858 mil. lei; 2) Creşterea rezultatului net: ELF = CLF · ∆rRexp = 1,49 · 36 = 53,64 % = ∆rRnet. În consecinţă, acesta va fi: Rnet = 1,5364 · 63648 = 97789 mil. lei; 3) Acelaşi rezultat determinat prin coeficientul levierului total: ELT = CLT · ∆rCA = 4,47 · 12 = 53,64 % = ∆rRnet. În consecinţă, se regăseşte: Rnet = 1,5364 · 63648 = 97789 mil. lei. În concluzie: 1. Creşterea cifrei de afaceri are efecte benefice asupra tuturor rezultatelor. 2. Această creştere antrenează lanţul de efecte favorabile asupra rezultatului din exploatare care va creşte cu 36 % şi a rezultatului net care va creşte cu 53,64 %. 3. Pe baza acestor estimări se pot elabora alte previziuni financiare pentru etapa imediat următoare.

110

Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 3

ANALIZA DIAGNOSTIC A SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI 3.1. Studiul bilanţului - etapă a analizei financiare

În vederea elaborării diagnosticului financiar care să permită măsurarea rentabilităţii economice a capitalurilor investite, a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii, aprecierea condiţiilor în care sunt realizate echilibrele financiare, deducerea gradului de autonomie al întreprinderii, analiza financiară parcurge mai multe etape, care presupun cercetarea unor informaţii necesare în vederea detectării simptomelor ce prefigurează fenomene care impiedică continuitatea activităţii întreprinderii. Scopul principal îl constituie adoptarea unor decizii corective în gestiunea pe termen scurt, mediu şi lung. Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv (mijloacele şi resursele) la închiderea exerciţiului şi în alte situaţii prevăzute de lege, grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv, după natură, provenienţă şi exigibilitate. Elementele de pasiv vizează fondurile de care a beneficiat întreprinderea (capitalurile proprii ale asociaţilor, provizioanele, datoriile de exploatare, financiare), iar cele de activ, utilizările acestor fonduri, cu titlu durabil (active imobilizate) şi cu titlu provizoriu şi ciclic (active circulante). Activul şi pasivul reflectă aceeaşi realitate văzută sub forma mijloacelor de finanţare şi a utilizării acestora la acelaşi moment, ceea ce impune echilibrul permanent între activele şi pasivele bilanţului, indiferent de forma de prezentare a acestuia (tabelară sau în listă). Conform IAS 1, “Prezentarea situaţiilor financiare”, obiectivul bilanţului este de a prezenta fidel informaţii despre poziţia financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor

Analiză financiară aprofundată

111

economice controlate (activele), structurii de finanţare (datorii şi capitaluri proprii), precum şi cu ajutorul unor indicatori financiari importanţi pentru evaluarea sănătăţii financiare a întreprinderii (lichiditatea şi solvabilitatea). 3.2. Tipuri de bilanţ utilizate în analiza financiară

Criteriile de clasament al activelor şi pasivelor bilanţului diferă în funcţie de scopul urmărit în analiză şi de utilizator, ceea ce a condus la existenţa mai multor tipuri (modele) de bilanţ, cum ar fi: bilanţul contabil clasic construit pe baza unui sistem dublu de clasament în activ după destinaţie şi după natură, iar în pasiv după apartenenţă şi exigibilitate, bilanţul financiar, bilanţul funcţional, bilanţul “pool de fonds”(ansamblul resurselor) ş.a. Studiul bilanţului trebuie efectuat după repartizarea rezultatului şi începe cu examinarea structurii pasivului şi a structurii activului. Bilanţul contabil (patrimonial-juridic) utilizat până la adoptarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate prin Ordinul MFP 94/2001, respectiv Ordinul MFP 306/2002, s-a dovededit insuficient adaptat analizei financiare orientate spre gestiune, în acest scop fiind necesar un bilanţ mai operaţional, care să permită evidenţierea relaţiei dintre resursele disponibile şi nevoile de finanţare ale întreprinderii. Este cunoscut că orice nevoie de finanţare trebuie acoperită din resurse financiare, ceea ce se reflectă prin bilanţul financiar (patrimonial). Bilanţul financiar (numit şi lichiditate-exigibilitate) constituie un suport al analizei financiare tradiţionale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât şi creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu este vorba de o analiză financiară externă. Logica bilanţului financiar se bazează pe criteriul lichidităţii crescătoare a activului şi al exigibilităţii crescătoare a pasivului. Lichiditatea crescătoare a posturilor de activ este disponibilitatea din ce în ce mai mare a acestora de a deveni “lichide” şi de a acoperi nevoile întreprinderii; în fruntea activului se află valorile imobilizate, cele mai puţin “lichide”, iar la sfârşit, disponibilităţile, cele mai “lichide”.

112

Analiză financiară aprofundată

Clasarea posturilor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare semnifică faptul că exigibilitatea unei surse de finanţare este legată de scadenţa sa, primele posturi fiind cele cele mai lent exigibile, (capitalurile proprii), iar ultimele, cele mai rapid exigibile (datoriile pe termen scurt). Construcţia bilanţului financiar implică respectarea unor principii şi reguli care permit ordonarea posturilor de bilanţ după criteriul pe termen scurt şi pe termen lung. În acest sens, printre elementele constitutive ale bilanţului trebuie să se facă distincţie între cele care rămân la dispoziţia întreprinderii pe termen lung (peste 1 an) şi cele care nu îi aparţin decât pe termen scurt (sub 1 an). Amenajarea posturilor de activ conduce la existenţa a două ansambluri: activul imobilizat care reprezintă elementele pe termen lung cu trei categorii de valori imobilizate (necorporale, corporale, financiare), la care se adaugă partea de activ circulant cu scadenţa mai mare de 1 an (creanţe - clienţi, cheltuieli efectuate în avans). În schimb, în activul circulant se includ imobilizările cu scadenţă scurtă (imobilizările financiare ce ajung la scadenţă sub 1 an). Amenajarea posturilor de pasiv structurează pasivul bilanţului în grupa capitalurilor permanente, formată din capitalurile proprii şi datoriile pe termen mediu şi lung (cu scadenţa peste 1 an) şi grupa datoriilor pe termen scurt (cu scadenţa sub 1 an), indiferent de natura lor (datorii de exploatare, credite bancare curente, venituri realizate în avans cu scadenţă scurtă şi datoriile pe termen lung ajunse la scadenţă). Dacă o parte a datoriilor pe termen lung ajung la scadenţă mai repede de 1 an, ele vor fi trecute la datorii pe termen scurt. Veniturile realizate în avans cu scadenţa peste 1 an sunt incluse în datoriile pe termen mediu şi lung. Obţinerea bilanţului financiar implică efectuarea unor corecţii ale activului şi pasivului pe baza informaţiilor din anexă, prin respectarea unor principii de evaluare şi regrupare a posturilor după criteriul vechimii (peste sau sub 1 an) şi a activelor în ordinea lichidităţii crescătoare (imobilizări, stocuri, disponibilităţi). Schematic, bilanţul financiar se prezintă astfel:

Analiză financiară aprofundată

113

Bilanţ financiar Activ = Necesar Necesar permanent Activ imobilizat net > 1 an Necesar temporar 1. Activ circulant net < 1 an 2. Imobilizări financiare < 1 an 3. Disponibilităţi (Trezorerie activă) Total Activ

Pasiv = Resurse Capitaluri permanente (Cp) 1. Capitaluri proprii (C) 2. Datorii cu scadenţe > 1 an Resurse temporare 1. Datorii cu scadenţe < 1 an 2. Credite bancare (Trezorerie pasivă) Total Pasiv

Prezentarea bilanţului financiar pune în evidenţă două părţi distincte pe orizontală: partea superioară care reflectă structura financiară prin stabilitatea elementelor care îl compun (necesarul de finanţat şi resursele de finanţare permanente) şi partea inferioară care reflectă finanţarea ciclului de activitate (necesarul de finanţat pe termen scurt şi resursele temporare de finanţare). Clasamentul activelor şi pasivelor după criteriul vechimii pune în evidenţă, printr-o simplă lectură orizontală, echilibrele sau dezechilibrele structurale ale bilanţului, acesta fiind utilizat pe plan internaţional, conform Normei 13 din IASC, precum şi în cazul conturilor consolidate. Importanţa bilanţului financiar în analiza financiară decurge din faptul că el serveşte la determinarea marjei de securitate financiară prin intermediul fondului de rulment, care permite întreprinderii să facă faţă riscurilor pe termen scurt, garantând solvabilitatea acesteia. Conform OMFP 94/2001 (306/2002), bilanţul în listă (Tabelul 25) este apropiat modelului de bilanţ financiar (Tabelul 26), ceea ce facilitează analiza echilibrelor financiare, fără a mai fi necesare alte regrupări de posturi. Abandonarea principiului de clasament al posturilor în bilanţul financiar a condus la apariţia bilanţului funcţional, care regrupează posturile de bilanţ pe marile funcţiuni ale întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie), fiind un bilanţ economic, construit de Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei în scopul explicării funcţionării economice a întreprinderii de către bancheri.

114

Analiză financiară aprofundată Bilanţ Contabil armonizat restrâns Denumirea indicatorului (mii lei)

A. Active imobilizate - total I. Imobilizări necorporale II. Imobilizări corporale - total III. Imobilizări financiare B. Active circulante - total I: Stocuri - total II. Creanţe - total III: Investiţii financiare pe termen scurt IV. Casa şi conturi la bănci C. Cheltuieli în avans

Tabelul 25 Nr. Exerciţiul financiar rând Precedent Curent 01 334134112 442396673 02 112827 761587 03 333960171 441573972 04 61114 61114 05 330562056 515792600 06 141953183 122067958 07 180200143 390840345 08 09 8408730 2884297 10 1902966 1489075 11 227834680 186432713

D. Datorii ce trebuie plătite până la 1 an E. Active circulante nete, respectiv datorii 12 curente nete (05 + 10 – 11 – 16) 13 F. Total active minus datorii curente (01 + 12) G. Datorii ce trebuie plătite peste 1 an H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli I. Venituri în avans J. Capital şi rezerve I. Capital (subscris vărsat) II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve V. Rezultatul reportat – Sold C - Sold D VI. Rezultatul exerciţiului – Sold C Repartizarea profitului Total capitaluri proprii (18 + 20 + 21 + 22 – 23) Patrimoniul public Capitaluri – total (26 + 27)

14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

100194521

325651589

434328633

768048262

8493328 4435821 448290076 59199226 245482220 143608630 22454771 40667697 40667697 425835305 425835305

127907177 5197373 634448682 295996131 95164551 243288000 28147174 22454771 51384049 51384049 640141085 640141085

Bilanţ financiar (lichiditate – exigibilitate) Active = Necesaruri nete (mii lei) Mijloace cu durata > 1 an

Exerciţiul financiar Precedent Curent

A. Active imobilizate

334134112

I. Imobilizări necorporale II. Imobilizări corporale III. Imobilizări financiare Mijloace cu durata < 1 an B. Active circulante I. Stocuri - total II. Creanţe - total III: Invest. financiare/termen scurt IV: Casa şi conturi la bănci C. Cheltuieli în avans

112827 333960171 61114 330562056 141953183 180200143 8408730 1902966

Pasive = Resurse (mii lei)

Resurse cu scadenţa >1an 442396673 J. Capital şi rezerve 761587 I. Capital 441573972 II. Prime de capital 61114 III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve - total 515792600 V. Rezultatul reportat - Sold C 122067958 - Sold D 390840345 VI.Rezultatul exerciţiului - Sold C Repartizarea profitului 2884297 Total Capitaluri proprii 1489075 H. Provizioane pt.riscuri-cheltuieli G. Datorii pe o perioadă > 1 an D. Datorii pe o perioadă de 1 an Total Datorii

I. Venituri în avans Total Active nete

666599134

959678348

Total Capitaluri

Tabelul 26 Exerciţiul financiar Precedent Curent 425835305

640141085

59199226 245482220 143608630 22454771 40667697 40667697 425835305 8493328 227834680 236328008 4435821

295996131 95164551 245288000 26147174 22454771 51384029 51384029 640141085 127907177 186432713 314339890 5197373

666599134

959678348

116

Analiză financiară aprofundată

Un principiu de elaborare a bilanţului funcţional se referă la exprimarea posturilor de bilanţ la valoarea brută, (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea amortismentelor şi provizioanelor în capitalurile proprii, ca resurse de autofinanţare a întreprinderii. Rezultă că bilanţul funcţional nu mai poate juca rolul asemănător bilanţului financiar în evaluarea patrimonială a posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, permiţând determinarea variaţiilor de stocuri. Un alt principiu al bilanţului funcţional se referă la conceptul de stabilitate, care are în vedere durata posturilor în patrimoniu; acesta diferă de conceptul permanenţei al bilanţului financiar, în sensul că un împrumut pe termen lung va rămâne în imobilizările financiare, indiferent de scadenţa sa, iar datoriile pe termen lung nu vor fi trecute la datorii pe termen scurt, indiferent de scadenţă. Al treilea principiu, al afectării, avut în vedere la structurarea posturilor permite descrierea ciclurilor care compun viaţa întreprinderii şi a echilibrelor financiare ce decurg din ele. Schematic, bilanţul funcţional se prezintă astfel: Bilanţ funcţional Activ = Utilizări Pasiv = Resurse I. Funcţia de investiţii IV. Funcţia de finanţare Utilizări stabile brute Resurse stabile (durabile) II. Funcţia de exploatare 1. Capitaluri proprii: 1. Activ circulant de exploatare 2. Datorii financiare stabile 2. Activ circulant înafara exploatării II. Funcţia de exploatare III. Funcţia de trezorerie Datorii de exploatare Activ circulant financiar Datorii în afara exploatării Total Activ Total Pasiv Amenajarea posturilor în bilanţul funcţional în optica economică a ciclurilor corespunzătoare funcţiunilor întreprinderii este redată în Tabelul 27.

Bilanţ funcţional (economic) Active = Utilizări (valoare brută)(mii lei)I. Funcţia de investiţii Utilizări stabile A. Active imobilizate brute I. Imobilizări necorporale II. Imobilizări corporale III. Imobilizări financiare II. Funcţia de exploatare B.Active circulante de exploatare I. Stocuri - total II. Creanţe comerciale Active circ. în afara exploatării Alte creanţe C. Cheltuieli în avans III: Funcţia de trezorerie Activ circulant financiar Casa şi conturi la bănci

Total Active valoare brută

Exerciţiul financiar Precedent Curent

Pasive = Resurse (mii lei)

Tabelul 27 Exerciţiul financiar Precedent Curent

IV. Funcţia de finanţare 507943668 177647 507704907 61114

685507354 916041 684530199 61114

316198333 141953183 174245150

502973608 122067958 380905650

Resurse stabile 1. Capitaluri proprii - Capital - Rezerve - total - Rezultatul reportat - Rezultatul exerciţiului(nerepartiz) 2. Amortismente şi provizioane 3. Datorii financiare stabile (>1 an)

1011158943 640141085 295996131 340452551 + 5692403 243110681 127907177

132550559 95284121 4435821

77021000 109411718 5197373

840408690

1202789029

II. Funcţia de exploatare

9934695 1. Datorii de exploatare 9934695 2. Datorii înafara exploatării 1489075 3. Credite bancare curente I. Venituri în avans 8451440 2927007 8408730 2884297 840408690 1202789029 Total Resurse 5954993 5954993 1902966

608138189 425835305 59199226 389090850 - 22454771 173809556 8493328

118

Analiză financiară aprofundată

Structurarea bilanţului funcţional (Tabelul 27) permite evidenţierea a două categorii de utilizări în activ, una legată efectiv de exploatare şi alta independentă de ciclul de producţie. În pasiv sunt prezentate două categorii de resurse, unele generate de exploatare şi altele fără legătură cu aceasta. În analiza financiară importanţa bilanţului funcţional decurge din faptul că el permite aprecierea stabilităţii structurii financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete şi exprimă interdependenţa dintre structura financiară şi natura activităţii sale. Comparaţia între bilanţul financiar şi bilanţui funcţional pune în evidenţă două aspecte esenţiale şi anume: a. în timp ce bilanţul financiar permite o analiză externă a situaţiei financiare a întreprinderii interesantă pentru creditori, bilanţul funcţional permite în primul rând o analiză internă realizată în principal de managerii întreprinderii; b. bilanţul funcţional se stabileşte din perspectiva continuităţii activităţii, în timp ce bilanţul financiar este realizat din perspectiva încetării activităţii. Ca răspuns adus criticilor bilanţului financiar şi bilanţului funcţional, adepţii conceptelor mai nou apărute ale teoriei financiare neoclasice, au conceput modelul de bilanţ “pool de fonds”(ansamblu de fonduri). Teoria financiară neoclasică avansează un criteriu care priveşte costul capitalului compus din diferitele resurse folosite, în funcţie de care se judecă oportunitatea diverselor utilizări cărora le-au fost afectate. În consecinţă, bilanţul trebuie privit ca un ansamblu de resurse şi de utilizări, care oferă indicii asupra deciziilor strategice în materie de investiţii şi de finanţare, fără a exista o afectare a unei resurse unui anumit tip de utilizare. Prin modul de structurare a posturilor, bilanţul ansasmblului de resurse se apropie de bilanţul funcţional prin prezenţa în pasiv a amortismentelor şi provizioanelor în fondurile proprii. În activ posturile sunt grupate în două părţi distincte pentru a evidenţia pe de o parte, impactul strategiilor întreprinderii (industrială şi comercială) căreia îi corespund imobilizările brute non financiare şi activele circulante de exploatare (inclusiv lichidităţile necesare pentru exploatare) şi pe de altă parte, strategia financiară, inclusiv lichidităţile, care serveşte obiectivelor de tip financiar. Schematic, bilanţul ansamblului de fonduri se prezintă astfel:

Analiză financiară aprofundată

119

Bilanţ “Pool de fonds” Activ = Utilizări Portofoliu de active I. Utilizări industriale şi comerciale 1. Imobilizări brute 2. Active circulante de exploatare 3. Active circulante înafara exploatării II. Utilizări financiare 1. Imobilizări financiare 2. Active circulante (Disponibilităţi) Total Activ

Pasiv = Resurse Portofoliu de resurse I. Fonduri proprii 1. Fonduri proprii externe 2. Fonduri proprii interne II. Datorii 1. Resurse financiare 2. Datorii de exploatare Total Pasiv

Structurarea bilanţului ansamblului resurselor este redată în Tabelul 28. 3.3. Analiza echilibrelor financiare

Bilanţul este “fotografia” întreprinderii, care, indiferent de forma de prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care efectuează analiza. Aceste întrebări decurg din modul în care se realizează egalitatea între activul şi pasivul bilanţului, egalitate care transpune o identitate fundamentală între două reprezentări diferite ale aceleiaşi mărimi economice, sursele fondurilor (originea lor), trebuind să corespundă cu utilizările (necesităţile) cărora le-au fost afectate. Analiza situaţiei financiare pe baza bilanţului în vederea elaborării diagnosticului financiar trebuie să aibă în vedere câteva cerinţe de bază: 1. Bilanţul trebuie analizat ca o unitate a indicatorilor financiari şi materiali, ceea ce implică o analiză internă a acestuia. 2. Pentru a asigura studiului o anumită profunzime, bilanţul se examinează ca un tot unitar, ceea ce impune corelarea indicatorilor din bilanţ cu operaţiuniile economice al căror efect final îl reflectă. 3. Analiza bilanţului, la un moment dat, trebuie comparată în timp şi spaţiu cu alte unităţi similare. 4. Pe baza analizei bilanţului se vor elabora previziuni şi se vor adopta decizii.

Bilanţ “Pool de fonds” (Ansamblul fondurilor) Active = Utilizări (valoare brută)(mii lei)I. Utilizări industriale şi comerciale A. Imobilizări brute 1. Imobilizări necorporale 2. Imobilizări corporale B.Active circulante de exploatare 1. Stocuri - total 2. Creanţe comerciale Cheltuieli în avans C.Active circ. în afara exploatării 1. Alte creanţe II. Utilizări financiare 1. Imobilizări financiare 2. Disponibilităţi Total Utilizări brute

Exerciţiul financiar Precedent Curent 1199843638 1556466573 685446240 841393130 916041 1341772 684530233 840051361 504462703 710774124 122067978 179324142 380905650 529799654 1489075 1650328 9934695 4302319 9934695 4302319 2945411 2417503 61114 61114 2884297 2356389 1202789083 1558887079

Pasive = Fonduri (mii lei) I. Fonduri proprii 1. Fonduri proprii externe - Capital - Subvenţii 2. Fonduri proprii interne - Rezerve - total - Rezultatul reportat - Rezultatul exerciţiu (repartiz.) -Amortismente + provizioane - Venituri în avans II. Datorii 1. Resurse financiare (> 1 an) 2. Datorii de exploatare ( Imobilizări nete) constituie o marjă de securitate a întreprinderii pentru exploatarea sa cotidiană, permiţându-i să-şi asigure un nivel minim al unor active circulante strict necesare funcţionării (stocuri minime, fond de casă minim), activul circulant fiind superior datoriilor pe termen scurt (Activ circulant net > Datorii sub 1 an). Un fond de rulment negativ constituie un semnal de alarmă pentru întreprindere, care va fi lipsită de capitaluri permanente suficiente să-i asigure finanţarea imobilizărilor (Capitaluri permanente < Imobilizări nete), sau care are active circulante inferioare datoriilor scadente pe termen scurt, pe care nu le va putea achita (Activ circulant net < Datorii sub 1 an). Această situaţie se întâlneşte mai frecvent în sectorul de distribuţie, unde viteza de rotaţie a stocurilor este foarte rapidă (sub o lună) şi unde există credite-furnizori însemnate. De exemplu, calculul fondului de rulment în cele trei variante conduce la rezultatele din Tabelul 27, de unde se desprind următoarele concluzii:

127

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 31: Calculul şi analiza fondului de rulment Nr. Indicatori crt. (mii lei) 1. Capitaluri proprii

Exerciţiul financiar Precedent Curent 425835305 640141085

Tabelul 27 Abateri Indici (± Δ) (%) 21430578 105,03

2. Datorii cu scadenţa peste 1 an 3. Provizioane pt. riscuri - cheltuieli 4. Capitaluri permanente (Cp)

8493328 127907177 119413849 1505 434328633 768048262 333719629 176,83

5. Active imobilizate (Ai) 6. Fond de rulment financiar (FRF) 7. Active circulante

334134112 442396673 108262561 132,40 100194521 325651589 225457068 325,02 330562056 515792600 185230544 156,03

8. Cheltuieli în avans 9. Datorii pe termen scurt 10. Venituri în avans

1902966

- 413891

78,25

227834680 186432713 - 41401967

81,83

4435821

1489075 5197373

761552 117,17

11. Fond de rulment financiar (FRF)

100194521 325651589 225457068 325,02

12. Total active - Datorii curente (F)

434328633 768048262 333719629 176,83

13. Active imobilizate (A)

334134112 442396673 108262561 132,40

14. Fond de rulment financiar (F–A)

100194521 325651589 225457068 325,02

15. Active circ, resp.datorii crte (E)

100194521 325651589 225457068 325,02

Se constată un fond de rulment pozitiv şi în creştere al întreprinderii în toate variantele de calcul, ceea ce confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate, ca urmare a unor decalaje favorabile între ritmurile de creştere a factorilor luaţi în calculul fondului de rulment. În practică, se consideră că fondul de rulment al întreprinderii industriale trebuie să reprezinte valoarea a 1-3 cifre de afaceri lunare. În interiorul capitalurilor permanente, ponderea capitalurilor împrumutate nu trebuie să fie excesivă în raport cu cea a capitalurilor proprii (să nu depăşească 50%), ceea ce impune determinarea fondului de rulment propriu (FRp) şi a fondului de rulment străin (FRs): a. FRp = Capitaluri proprii – Imobilizări nete; b. FRs = Împrumuturi pe termen lung şi mediu – Imobilizări nete. Fondul de rulment propriu pune în evidenţă influenţa structurii de

128

Analiză financiară aprofundată

finanţare asupra constituirii sale, adică măsura în care echilibrul financiar se asigură prin capitalurile proprii, ceea ce reflectă gradul de autonomie financiară. Fondul de rulment împrumutat (străin) reflectă gradul de îndatorare pe termen lung pentru a finanţa nevoi pe termen scurt. Din dateleTabelului rezultă că fondul de rulment propriu este pozitiv şi în creştere, iar fondul de rulment străin este negativ. Analiza fondului de rulment trebuie completată cu studiul unui alt agregat important al bilanţului, necesarul de fond de rulment (NFR). 3.3.3. Analiza necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment desemnează nevoile financiare generate de executarea unor operaţiuni repetitive care compun ciclul de exploatare curentă (cumpărări, vânzări, plăţi salarii), al cărui total trebuie acoperit cel puţin parţial de resurse stabile (fondul de rulment net). El reprezintă banii ce trebuie rulaţi în întreprindere pentru a-i asigura funcţionarea (după finanţarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienţi. Structura necesarului de fond de rulment cuprinde, pe de o parte, stocurile (de materii prime, produse finite, semifabricate) a căror valoare încorporează cheltuielile de fabricaţie şi, pe de altă parte, creanţele. Din suma acestor componente se scad datoriile (de exploatare şi în afara exploatării), care corespund decalajelor între încasări şi plăţi: NFR = Necesităţi ciclice – Resurse ciclice, în care: Necesităţi ciclice = Necesar temporar – Disponibilităţi Resurse ciclice = Resurse temporare – Credite de trezorerie Pe baza bilanţului contabil financiar şi armonizat, necesarul de fond de rulment se determină ca diferenţă: NFR = (Active circulante + Cheltuieli în avans – Casa şi conturi la bănci) - (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare +Venituri în avans). De exemplu, calculul necesarului de fond de rulment pe baza datelor din bilanţul contabil armonizat din Tabelul 25 conduce la rezultatele din Tabelul 28:

129

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 32: Calculul şi analiza necesarului de fond de rulment Nr Indicatori crt (mii lei) 1. Active circulante

Tabelul 28 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 330562056 515792600 185230544 156,03

2. Cheltuieli în avans 3. Casa şi conturi la bănci 4. Total I (1 + 2 – 3) 5. Datorii cu scadenţa de până la 1 an 6. Credite bancare de trezorerie

1902966 1489075 - 413891 78,25 8408730 2884297 - 5524433 34,31 324056292 514357378 190301086 158,72 227834680 186432713 - 41401967 81,83 -

7.

Venituri în avans

8.

Total II (5 + 6 + 7)

9.

Nec de fd de rulment (NFR)(4 – 8)

4435821

5197373

761552 117,17

232270501 191630086 - 40640415

82,51

91785791 322767292 230981501 351,65

Pornind de la relaţia care trebuie să existe între necesarul temporar şi resursele temporare, NFR constituie un indicator de echilibru financiar, pozitiv sau negativ, după cum urmează: a) Dacă NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar faţă de resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situaţie normală dacă este consecinţa unor investiţii privind creşterea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare. În caz contrar, NFR > 0 arată un decalaj nefavorabil între lichidarea stocurilor şi creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare, în sensul încetinirii încasărilor şi accelerării plăţilor. b) Un NFR < 0 reflectă un surplus de resurse nete temporare faţă de capitalurile circulante, necesităţile temporare fiind mai mici decât resursele temporare ce pot fi mobilizate. Această situaţie este favorabilă dacă este consecinţa accelerării rotaţiei activelor circulante, a urgentării încasărilor şi relaxării plăţilor. Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment şi depinde de cifra de afaceri), durata de rotaţie a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor. El poate fi exprimat în zile de vânzare prin intermediul vitezei de rotaţie (NFRz = NFR·360/CA) care reflectă acest decalaj.

130

Analiză financiară aprofundată 3.3.4. Analiza trezoreriei

Trezoreria netă (TN) poate fi determinată pornind de la egalitatea de bilanţ prezentat tabelar Activ = Pasiv care conduce la confruntarea fondului de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operaţiunilor ce afectează toate posturile de bilanţ şi rezultând din lectura pe orizontală a bilanţului financiar care vizează cele două părţi a) Partea superioară: TN = FR – NFR; b) Partea inferioară: TN = Disponibilităţi – Credite de trezorerie = = Trezoreia activă – Trezoreria pasivă. Trezoreria activă cuprinde disponibilităţile curente degajate de funcţionarea întreprinderii, la care se adaugă plasamentele rambursabile în orice moment (valori mobiliare de plasament). Trezoreria pasivă este reprezentată de creditele bancare curente, soldurile creditoare de bănci şi efectele scontate (în afara bilanţului). c) Pe baza bilanţului contabil armonizat, trezoreria este dată de diferenţa: TN = Active circulante respectiv datorii curente nete (E) – NFR. De exemplu, calculul trezoreriei nete pe baza bilanţului financiar şi a bilanţului armonizat conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 29: ¾ Aplicaţia 33: Calculul şi analiza trezoreriei nete Nr. Indicatori crt (mii lei) 1. Fondul de rulment financiar(FRF) 2. 3. 4. 5.

Necesarul de fd. de rulment (NFR) Trezoreria netă (TN) (1 – 2) (a) Disponibilităţi băneşti Credite bancare de trezorerie

6.

Trezoreria netă (TN) (4 – 5) (b)

7.

Active circ., resp. dat.crte nete (E)

8.

Trezoreria netă (TN) (7 – 2) (c)

Tabelul 29 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 100194521 325651589 225457068 325,02 91785791 322767292 230981501 351,65 8408730 2884297 - 5524433 34,31 8408730 2884297 - 5524433 34,31 8408730

2884297

- 5524433

34,31

100194521 325651589 225457068 325,02 8408730

2884297

- 5524433

34,31

Analiză financiară aprofundată

131

Din datele Tabelului 29 se constată că trezoreria netă este pozitivă şi în scădere în ambele variante de calcul, ceea ce reflectă decalajul dintre ritmul superior de creştere a necesarului de fond de rulment comparativ cu creşterea fondului de rulment financiar (351,65 > 325,02 %), precum şi ca urmare a creşterii mai rapide a necesarului de fond de rulment comparativ cu activele circulante nete (251,65 > 225,02). Trezoreria netă (±) rezultă atât din operaţiuni ce afectează capitalurile permanente şi activul imobilizat, cât şi din operaţiuni care privesc activele circulante şi datoriile pe termen scurt. Creşterea trezoreriei nete poate fi realizată prin creşterea fondului de rulment şi prin scăderea necesarului de fond de rulment, sau prin creşterea disponibilităţilor şi reducerea creditelor bancare de trezorerie. Valoarea pozitivă sau negativă a trezoreriei nete este consecinţa unor inegalităţi între fondul de rulment şi necesarul (resursa) de fond de rulment, după cum urmează: A. Trezorerie pozitivă (TN > 0), când: FR > NFR şi respectiv, Disponibilităţi > Credite trezorerie, în următoarele situaţii: a) FR > 0 şi NFR >0, când NFR este finanţat în întregime din resurse permanente (FR > 0), care degajă disponibilităţi ce pot ascunde o sub-utlizare de capitaluri; b) FR > 0 şi NFR < 0, când resursele din ciclul de exploatare (NFR < 0) se adaugă la un excedent de resurse permanente (FR > 0) pentru a degaja un excedent mare de lichidităţi, care pot ascunde sub-utilizări de capitaluri; c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele din exploatare (NFR < 0) acoperă un excedent crescut de lichidităţi şi numai o parte a activului imobilizat ( FR < 0). Ciclul de exploatare şi o parte din imobilizări sunt finanţate din datorii pe termen scurt (furnizori şi avansuri clienţi), ceea ce impune creşterea capitalurilor permanente (resurselor stabile). B. B. Trezorerie negtivă (TN < 0), când: FR < NFR şi respectiv, Disponibilităţi < Credite trezorerie, în următoarele situaţii: a) FR > 0 şi NFR > 0, când NFR este finanţat parţial din capitaluri permanente

132

Analiză financiară aprofundată

(FR> 0) şi parţial din credite bancare curente care sunt mai mari decât disponibilităţile, ceea ce impune aprecierea riscului bancar curent; b) FR < 0 şi NFR > 0, când creditele bancare acoperă o parte din imobilizări (FR < 0), NFR şi disponibilităţile (inferioare creditelor de trezorerie), ceea ce impune reconsiderarea structurii de finanţare; c) FR < 0 şi NFR < 0, când resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului imobilizat (FR < 0), restul fiind acoperit din datorii pe termen scurt (furnizori, avansuri clienţi) şi din credite bancare curente, ceea ce impune revederea structurii finanţării, existând riscul dependenţei financiare de exterior. 3.3.5. Analiza echilibrelor financiare în optica funcţională

Echilibrele financiare pot fi analizate şi prin prisma prezentării bilanţului conform opticii funcţionale, care structurează posturile de bilanţ în strânsă legătură cu ciclurile economice care caracterizeză viaţa întreprinderii: investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie. Analiza efectuată pe baza bilanţului funcţional (economic) este o analiză funcţională, mai bine adaptată unei gestiuni previzionale, care situiază în centrul atenţiei ciclul de exploatare. Ea completează analiza financiară statică prin tabloul de finanţare, principalul instrument al analizei dinamice a echilibrului financiar. Echilibrul financiar funcţional impune ca utilizările stabile să fie finanţate din resurse durabile, surplusul resurselor durabile faţă de imobilizările brute reprezentând fondul de rulment net global (FRNG): FRNG = Resurse durabile – Utilizări stabile brute. Un FRNG pozitiv arată excedentul de resurse stabile după finanţarea utilizărilor stabile, destinat finanţării ciclului de exploatare, fiind şi diferenţa: FRNG = Activ circulant – (Datorii diverse + Credite bancare de trezorerie). De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 27) rezultă datele din Tabelul 30, din care se constată un fond de rulment net global pozitiv şi în creştere, ca urmare a creşterii mai rapide a resurselor stabile faţă de utilizările stabile (166,27 > 134,9) şi a activului circulant comparativ cu datoriile (155,59 > 82,5).

133

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 34: Calculul fondului de rulment net global Nr. Indicatori crt. (mii lei) 1. Resurse stabile (durabile)

Tabelul 30 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 608138189 1011158943 403020754 166,27

2. Utilizări stabile brute 3. Fond rulment net global (FRNG)(a) 4. Activ circulant 5. Datorii diverse + credite bancare 6. Fond rulment net global (FRNG)(b)

507943668 100194521 332465022 232270501 100194521

685507354 325651589 517281675 191630086 325651589

177563686 225457068 184816653 - 40640415 225457068

134,95 325,02 155,59 82,51 325,02

Această valoare a FRNG reflectă mărimea necesarului ciclic şi de trezorerie rămasă nefinanţată de resursele ciclice şi de trezorerie, ceea ce arată că întreprinderea are lichidităţi pentru a-şi finanţa necesarul de exploatare. Necesarul de fond de rulment (NFR) decurge din confruntarea nevoilor de finanţare cu resursele de finanţare a operaţiilor repetitive: NFR = Utilizări ciclice – Resurse ciclice Având în vedere reînnoirea permanentă a stocurilor şi creanţelor impusă de ciclul de exploatare, surplusul nevoilor ciclice neacoperit financiar de resursele ciclice de capital devine un necesar de finanţare permanent reînnoibil. Acest necesar este finanţat din fondul de rulment funcţional, care la rândul său apare ca un surplus de resurse stabile, fiind un necesar de fond de rulment total (NFRT), cu două componente legate de: activitatea de exploatare şi din afara exploatării: NFRT = NFRE + NFRAE. De exemplu, calculul Necesarului de Fond de Rulment Total pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 27) conduce la rezultatele înscrise în Tabelul 31, din care se desprind următoarele concluzii. 1. Necesarul de fond de rulment funcţional este pozitiv, ca urmare a necesităţilor ciclice superioare resurselor ciclice. 2. Necesarul de fond de rulment total pozitiv şi în creştere arată un necesar de finanţare permanent reînnoibil pentru ciclul de exploatare, surplusul de nevoi ciclice fiind neacoperit financiar de resurse ciclice de capital.

134

Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 35: Calculul necesarului de fond de rulment total Nr. Indicatori crt. (mii lei) 1. Utilizări ciclice totale, din care:

Tabelul 31 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 324056292 514397378 190341086 158,73

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

318101299 5954993 232270501 136986380 95284121 91785791 181114919 - 89329128

Active circulante de exploatare Alte active circulante Resurse ciclice totale, din care: Datorii de exploatare Datorii înafara exploatării Nec. fd rulment total(NFRT)(1- 4) NFRE (2 – 5) NFRAE (3 – 6)

504462683 9934695 191630086 82218373 109411713 322767292 422244310 - 99477018

186361384 3979702 - 40640415 - 54768007 14127592 230981501 241129391 -10147890

158,59 166,82 82,51 60,02 114,82 351,65 233,13 111,36

3. Resursa netă în afara exploatării (NFRAE < 0) este în creştere, datoriile fiind superioare activelor circulante din afara exploatării. La originea NFRE se află ciclul de exploatare (cumpărare – producţie vânzare), cu o durată variabilă. Acest necesar corespunde unor alocări de fonduri pentru constituirea stocurilor şi creanţelor şi reflectă decalajele între vânzări şi încasări, respectiv, între cumpărări şi plăţi şi se calculează prin diferenţa: NFRE = Active circulante de exploatare – Datorii de exploatare. Plăţile îl măresc, iar încasările îl reduc. NFRAE este mai mic faţă de NFRE şi se obţine prin diferenţa: NFRAE = Alte active circulante – Datorii în afara exploatării, în care: Alte active circulante cuprind: creanţe diverse, capital subscris nevărsat; Datoriile în afara exploatării cuprind: datorii fiscale, alte datorii. Necesarul de Fond de Rulment astfel determinat mai poartă numele de Necesar Net când este pozitiv, sau Resursă Netă când este negativ. Din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond de Rulment (necesarul net) rezultă trezoreria netă (TN): TN = FRNG – (NFRE + NFRAE). Trezoreria netă este legată de operaţiile financiare pe termen scurt care

Analiză financiară aprofundată

135

sunt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional, ea fiind şi diferenţa: TN = Necesar de trezorerie – Resurse de trezorerie sau: TN = Activ circulant financiar – Credite bancare curente. Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează: 1. TN > 0, cînd FRNG > NFRT sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie; 2. TN < 0, când FRNG < NFRT sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie. De exemplu, pe baza bilanţului funcţional, din confruntarea Fondului de Rulment Net Global cu Necesarul de Fond de Rulment Total rezultă trezoreria netă din Tabelul 32, care poate fi determinată ca diferenţă între Trezoreria activă (Disponibilităţi) şi Trezoreria pasivă (Credite bancare de trezorerie): TN = Trezoreria activă – Trezoreria pasivă. ¾ Aplicaţia 36: Calculul şi analiza trezoreriei nete Nr. Indicatori crt. (mii lei) 1. Fond rulment net global (FRNG) 2. Necesar fond rulment total (NFRT) 3. Trezoreria netă (TN)(1 – 2) 4. Activ circulant financ.(Trez.activă) 5. Credite bancare crte(Trez. pasivă) 6. Trezoreria netă (TN)(4 – 5)

Tabelul 32 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 100194521 325651589 225457068 325,02 91785791 322767292 230981501 351,65 8408730 2884297 - 5524433 34,31 8408730 2884297 - 5524433 34,31 8408730 2884297 - 5524433 34,31

Fondul de rulment net global, superior necesarului de fond de rulment total, a condus la o trezorerie netă pozitivă, dar în scădere, ca urmare a decalajului între ritmurile de creştere (351,65 > 325,02 %). O trezorerie netă pozitivă reflectă un excedent de trezorerie în raport cu obligaţiile financiare pe termen scurt, ceea ce asigură întreprinderii posibilitatea de face plasamente pe piaţa de capital. Spre deosebire de resursele ciclice obţinute în activitatea curentă şi reflectate de un necesar de fond de rulment negativ, o trezorerie netă negativă reflectă resurse de trezorerie furnizate de parteneri financiari (bănci), fiind legate de gestiunea financiară pe termen scurt.

136

Analiză financiară aprofundată 3.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor (ratios)

Aprofundarea analizei situaţiei financiare pe baza bilanţului impune recurgerea la un procedeu frecvent utilizat în analiza financiară - “metoda ratios”. Ratio este un raport între două posturi de bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi contul de rezultat, echivalent cu termenul de rată, coeficient, indice, procent. Între elementele raportului trebuie să existe omogenitate din punct de vedere al modului de evaluare şi relaţii directe între mărimile ce se compară. Metoda ratelor completează analiza indicatorilor în mărimi absolute şi permite efectuarea de comparaţii în spaţiu, pentru a situa mai bine întreprinderea în mediul concurenţial, sau în timp, pentru a-i aprecia evoluţia. 3.4.1. Analiza ratelor de structură a bilanţului

Ratele de structură a bilanţului reflectă structura financiară (de finanţare) a întreprinderii şi se defineşte prin proporţiile posturilor din activul şi pasivul bilanţului în raport cu totalul acestuia. Ratele de structură se obţin în urma analizei pe verticală a bilanţului şi pun în evidenţă câteva caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidităţi, autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ş.a. Structura activului caracterizează compoziţia patrimoniului economic al întreprinderii, în concordanţă cu caracterul mai mult sau mai puţin “capitalistic” al acesteia precum şi vulnerabilitatea sa la evoluţiile inflaţioniste. A. Ratele de structură a activului reflectă apartenenţa sectorială şi depind de natura activităţii întreprinderii, astfel: Activ imobilizat 1) Ponderea imobilizărilor: Si = ⋅ 100 (%) reflectă indirect Activ intensitatea capitalistică (prin ponderea imobilizărilor corporale) şi a relaţiilor financiare cu alte unităţi (prin ponderea imobilizărilor financiare). Activ circulant ⋅ 100 (%) depinde de 2) Ponderea activului circulant: Sa = Activ sectorul de activitate şi durata ciclului de producţie (prin ponderea stocurilor), de durata termenelor de plată convenite cu clientela (prin ponderea creanţelor) şi

Analiză financiară aprofundată

137

reflectă esenţa trezoreriei (prin ponderea lichidităţilor în patrimoniu). Structura pasivului degajă politica de finanţare a întreprinderii, evidenţiind gradul de stabilitate a finanţării şi autonomia financiară pe care le asigură întreprinderii combinaţia de resurse având maturităţi şi origini diverse (capitaluri proprii, datorii pe termen lung, mediu, sau scurt). B. Ratele de structură a pasivului reflectă autonomia financiară şi gradul de îndatorare a întreprinderii, astfel: Capitaluri permanente 1) Ponderea capitalurilor permanente: Scp = ⋅ 100 (%) Pasiv reflectă autonomia financiară globală (prin ponderea capitalurilor proprii), autonomia la termen a întreprinderii (prin ponderea datoriilor pe termen lung), respectiv dependenţa pe termen lung de finanţarea externă, sau rata îndatorării globale a întreprinderii (prin ponderea tuturor datoriilor). Datorii/ termen scurt 2) Ponderea datoriilor pe termen scurt: Sdts = ⋅ 100 (%) se Pasiv corelează cu trezoreria întreprinderii. Cu cât este mai mare ponderea capitalurilor proprii cu atât este mai mare autonomia şi independenţa financiară a întreprinderii. Pe baza datelor din bilanţul financiar (Tabelul 26) rezultă Tabelul 33: ¾ Aplicaţia 37: Ratele de structură a bilanţului financiar Tabelul 33 Exerciţiu financiar Structura pasivului Exerciţiu financiar Structura activului (%) Precedent Curent (%) Precedent Curent 50,12 46,10 Capital permanent(Cp) 65,15 80,08 Active imobilizate Imobilizări necorporale 0,017 0,079 Capitaluri proprii (C) 63,88 66,70 Imobilizări corporale 50,10 46,01 Datorii peste 1 an (D/tl) 1,27 13,38 Imobilizări financiare 0,003 0,011 Datorii sub 1 an (D/t.s) 34,85 19,92 49,88 53,90 Total datorii (D) 36,12 33,30 Active circulante Stocuri - total 21,59 12,88 Total capitaluri (C+ D) 100 100 Creanţe - total 27,03 40,72 Total capital (Cp+D/ts) 100 100 Disponibilităţi 1,26 0,30 Levier financ.(LF=D/C) 0,565 0,499 100 100 Capacit.îndatorare(C/Cp) 0,98 0,83 Total active nete

138

Analiză financiară aprofundată

Din datele Tabelului 33 se constată următoarele: 1. Structura activului reflectă proporţia de peste 50 % a imobilizărilor corporale în reducere în favoarea activelor circulante, care depăşesc activele imobilizate, ajungând la 53,90 %. 2. Structura pasivului arată creşterea capitalurilor permanente de la 65,15 la peste 80 %, în care capitalurile proprii deţin ponderea cea mai mare şi în creştere la peste 66 %, în defavoarea datoriilor totale, care au scăzut de la 36 la 33 %. 3. Structura datoriilor s-a modificat în sensul creşterii datoriilor cu scadenţa peste 1 an şi a reducerii datoriilor curente, cu scdenţa până la 1 an. Analiza pe verticală a bilanţului vizează corelaţiile dintre posturile din activ şi din pasiv, structura pasivului trebuind să fie adecvată structurii activului: o întreprindere industrială foarte “capitalistică” are capitaluri permanente mai importante faţă de una mai puţin “capitalistică” din sectorul de distribuţie, ceea ce se reflectă prin rate de sinteză referitoare la condiţiile de ajustare între utilizările şi resursele puse în operă de întreprindere. Ratele de sinteză reflectă echilibrul financiar în mărimi relative: Capitaluri permanente ≥1 1) Rata de finanţare stabilă a imobilizărilor: Rfi = Activ imobilizat net măsoară stabilitatea resurselor afectate finanţării activelor durabile, din care: Capitaluri proprii ≥ 1 exprimă a) Rata de finanţare din resurse proprii: Rfp = Activ imobilizat net autonomia financiară de care dispune întreprinderea; Datorii pe termen lung + mediu b) Rata de finanţare din resurse străine: Rfs = Activ imobilizat net exprimă gradul de insecuritate financiară a întreprinderii. Activ circulant ≥1 exprimă 2) Rata de lichiditate generală: R lg = Datorii pe termen scurt gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt), din care: Activ circulant − Stocuri ≥1 exprimă a) Rata de lichiditate relativă (redusă): Rlr = Datorii pe termen scurt

139

Analiză financiară aprofundată

capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor pe termen scurt; Disponibilităţi ≥1 b) Rata de lichiditate (trezorerie) imediată: Rli = Datorii pe termen scurt exprimă aptitudinea întreprinderii de rambursare a datoriilor scadente sub 1 an. Ratele de sinteză se corelează cu ratele de finanţare şi reflectă indirect structura financiară a întreprinderii. De exemplu, calculul ratelor de sinteză pe baaza bilanţului a condus la rezultatele din Tabelul 34: ¾ Aplicaţia 38: Ratele de sinteză pe baza bilanţului Nr. Rate de echilibru financiar crt. 1. Rata de finanţare stabilă a imobiliz. (Rfi) 2. Rata de finanţare din resurse proprii (Rfp) 3. 4. 5. 6.

Rata de finanţare din resurse străine (Rfs) Rata de lichiditate generală (Rlg) Rata de lichiditate rapidă (redusă) (Rlr) Rata de lichiditate imediată (Rli)

Exerciţiul financiar Precedent Curent 1,30 1,74

Tabelul 34 Abateri Indici (± Δ) (%) + 0,44 133,8

1,27

1,44

+ 0,17 113,4

0,03 1,43 0,836 0,037

0,30 2,70 2,120 0,015

+ 0,27 1000 + 1,27 188,8 + 1,284 253,6 - 0,022 40,5

Din datele Tabelului 34 se constată următoarele:

1. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare stabilă a imobilizărilor confirmă marja de securitate consecutivă fondului de rulment pozitiv crescător. 2. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse proprii confirmă existenţa fondului de rulment propriu pozitiv şi crescător. 3. Valorile subunitare şi în creştere ale ratei de finanţare a imobilizărilor din resurse străine arată existenţa unui fond de rulment străin negativ, datoriile pe termen lung fiind inferioare imobilizărilor nete. 4. Valorile supraunitare şi în creştere ale ratelor de lichiditate generală şi de lichiditate redusă confirmă echilibrul financiar pe termen scurt, fondul de rulment pozitiv, respectiv capacitatea de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt, ceea ce nu se confirmă prin valoarea subunitară a ratei de lichiditate (trezorerie) imediată.

140

Analiză financiară aprofundată 3.4.2. Analiza ratelor de finanţare; structura finanţării

Analiza ratelor de structură a bilanţului permite studiul structurii financiare a întreprinderii, respectiv examinarea modului în care sunt repartizate sursele de finanţare a activelor între capitalurile proprii şi aporturile externe, de unde rezultă autonomia (independenţa) financiară a întreprinderii. Structura financiară este un concept fundamental în gestiunea financiară a întreprinderii, deoarece determină costul capitalului şi are influenţă asupra politicii de investiţii, afectându-i rentabilitatea. Sursele de finanţare trebuie adaptate naturii activelor pe care le finanţează: resursele utilizate pentru finanţarea unui activ imobilizat trebuie să poată rămâne investite în întreprindere o durată cel puţin egală cu durata de viaţă a acestuia. Exigibilitatea capitalurilor trebuie armonizată cu lichiditatea activelor finanţate, adică imobilizările trebuie finanţate din capitaluri stabile (permanente), iar activul circulant trebuie finanţat din datoriile de exploatare. Numai în aceste condiţii poate fi vorba de o structură financiară echilibrată care poate asigura independenţa financiară a întreprinderii. În gestiunea financiară apare noţiunea de structură financiară şi cea de structură a capitalului, cu precizarea că structura financiară desemnează compoziţia pasivului bilanţului, în timp ce structura capitalului arată compoziţia finanţării întreprinderii pe termen lung: acţiuni (ordinare, privilegiate), obligaţiuni (ordinare, convertibile), împrumuturi bancare. În privinţa unor structuri financiare ideale sau acceptabile există câteva principii esenţiale, printre care amintim: 1. Activele stabile (ciclice sau aciclice) nu trebuie să fie finanţate din datorii pe termen scurt (de trezorerie); numai activele ocazionale (nestabile) pot fi finanţate tranzitoriu din asemenea datorii. 2. Finanţarea activelor stabile prin îndatorarea pe termen mediu şi lung este admisă cu condiţia ca aceasta să nu reprezinte mai mult de 50% din capitalurile permanente şi să poată fi rambursată progresiv prin autofinanţare, până întreprinderea ajunge la autonomie financiară (finanţarea din capitaluri proprii).

Analiză financiară aprofundată

141

Structura finanţării reflectată prin ratele de structură a pasivului, care în optica bilanţului financiar grupează posturile după criteriul scadenţei, vizează raportul între capitalurile proprii (C) şi datorii (D), pasivul fiind egal cu suma: Pasiv = Capitaluri proprii (C) + Datorii totale(D), în care: D = Datorii pe termen lung (peste 1 an) + Datorii pe termen scurt (sub 1 an) Separarea datoriilor totale în funcţie de scadenţă şi includerea datoriilor pe termen lung în capitalul permanent conduce la egalitatea: Pasiv = Capital permanent (Cp) + Datorii pe termen scurt. Raportul dintre datoriile totale (D) şi capitalurile proprii (C) exprimă rata îndatorării globale, fiind cunoscut sub denumirea de levier financiar şi prezintă importanţă atât pentru manageri cât şi pentru creditori, deoarece reflectă, pe de o parte, gradul de independenţă financiară şi, pe de altă parte, posibilitatea întreprinderii de a recurge la capitaluri externe (noi împrumuturi). Definirea structurii financiare implică determinarea raportului între fondurile pe termen lung (capitalurile permanente) şi fondurile pe termen scurt (datoriile sub 1 an), care depinde de natura activelor întreprinderii, sursele permanente de finanţare trebuind astfel structurate încât să maximizeze valoarea întreprinderii (capitalurile proprii). Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de îndatorare şi de lichiditate-solvabilitate. Acestă autonomie este ameninţată de existenţa unei structuri financiare inadecvate, care poate conduce la încetarea de plăţi, sau la pierderea controlului de către acţionari. Autonomia financiară poate fi estimată prin mai multe rate, astfel: Datorii totale ≤ 0,5 exprimă dependenţa Pasiv întreprinderii de diverşi creditori şi şansele de rambursare a datoriilor.

1) Rata îndatorării globale: Rîg =

a) Levierul financiar: LF =

Datorii totale Capitaluri proprii

depinde de structura finanţării,

cu efecte asupra ratei rentabilităţii capitalurilor proprii(indicator de risc financiar).

142

Analiză financiară aprofundată

b) Rata autonomiei financiare: Raf =

Capitaluri proprii >1 este inversul Datorii totale

levierului financiar (Raf = 1/LF). c) Rata îndatorării la termen:

Rît =

Datorii pe termen lung >1 exprimă Capitaluri proprii

dependenţa faţă de creditori, fiind afectată de inflaţie. 2) Capacitatea de îndatorare: Cî =

Capitaluri proprii ≥0,5 exprimă posibilităţile Capital permanent

de îndatorare ale întreprinderii. 3) Capacitatea de rambursare: Cr =

CAF ≥0,25 exprimă capacitatea Datorii totale

întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale. De exemplu, ratele de autonomie financiară sunt redate în Tabelul 35: ¾ Aplicaţia 39: Ratele de finanţare (autonomie financiară) Nr.

Rate de finanţare

crt

Exerciţiul financiar Precedent Curent

1.

Rata îndatorării globale (Rîg = D/Pasiv)

2.

Levierul financiar (LF = D/C)

3 Rata autonomiei financiare (Raf = C/D) 4. Rata îndatorării la termen (Rît =Dt.lg/C) 5. Capacitatea de îndatorare (Cî = C/Cp) 6. Capacitatea de rambursare (Cr = CAF/D)

Tabelul 35 Abateri Indici (± Δ)

(%)

0,354

0,327

- 0,027 92,37

0,5492

0,4871

- 0,0621 88,70

1,82 0,02 0,98 0,160

2,05 0,20 0,83 0,152

+ 0,230 112,6 + 0,180 1000 - 0,150 84,7 - 0,080 95,0

Din datele Tabelului 35 se desprind următoarele concluzii: 1. Rata îndatorării globale sub 0,5 şi în scădere arată reducerea ponderii datoriilor şi creşterea ponderii capitalurilor proprii în structura finanţării. 2. Reducerea levierului financiar reflectă scăderea gradului de îndatorare ca urmare a creşterii ponderii capitalurilor proprii, avînd ca efect creşterea gradului de autonomie financiară la valori supraunitare. 3. Creşterea ratei de îndatorare la termen de peste 10 ori a fost consecinţa creşterii

Analiză financiară aprofundată

143

mai rapide a datoriilor cu scadenţa peste 1 an comparativ cu capitalurile proprii. 4. Reducerea capacităţii de îndatorare, care se menţine totuşi superioară valorii de 0,5, arată tendinţa de reducere a ponderii capitalurilor proprii în capitalul permanent de la 98 la 83 la sută. 5. Reducerea capacităţii de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanţare este consecinţa creşterii mai rapide a datoriilor comparativ cu CAF. 3.4.3. Analiza ratelor de rotaţie a posturilor de bilanţ

În măsura în care ratele de structură şi de sinteză ale bilanţului vizează posturile la un moment dat, acestea au un caracter static. Însă gestiunea financiară pe termen scurt necesită informaţii pentru aprecierea echilibrului financiar şi a lichidităţii întreprinderii în dinamică, ceea ce impune determinarea unor rate de rotaţie a posturilor de bilanţ. Ratele de rotaţie furnizează indicaţii dinamice deoarece permit să se introducă o dimensiune temporală în analiza bilanţului, prin evidenţierea ritmului de reînnoire a unor componente ale acestuia. În acest scop, se compară elemente statice de patrimoniu din bilanţ cu indicatori din contul de rezultat care exprimă fluxuri caracteristice ale activităţii de exploatare cum ar fi cifra de afaceri (CA), din care rezultă ritmul de reînnoire a postului din activul sau pasivului bilanţului. Ratele astfel determinate caracterizează unul din cei mai sintetici indicatori de eficienţă, viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ, prin intermediul numărului de rotaţii (N) şi al duratei unei rotaţii (D). Între aceste rate există o relaţie inversă: creşterea numărului de rotaţii antrenează reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce reflectă acelaşi lucru: accelerarea vitezei de rotaţie. Principalele rate de rotaţie a posturilor de bilanţ sunt următoarele: CA (rotaţii) şi, respectiv: 1) Numărul de rotaţii ale activelor: Na = Activ T Activ = ⋅ 360 (zile/rotaţie); Durata unei rotaţii: Da = Na CA CA 2) Numărul de rotaţii capitaluri proprii (C): Nc = (rotaţii) şi, respectiv: C

144

Analiză financiară aprofundată

T C = ⋅ 360 (zile/rotaţie); Nc CA CA Activ Na × = , 3) Numărul de rotaţii active circulante (Ac): Nac = Activ Ac Sac în care: Ac = Sac = ponderea activelor circulante în activ (gradul de lichiditate); Activ T Ac Durata unei rotaţii: Dac = = ⋅ 360 (zile/rotaţie); Nac CA CA 4) Numărul de rotaţii ale stocurilor: Ns = (rotaţii), în care: Sm Si + Sf Sm = Stocul mediu = ; 2 T Sm = ⋅ 360 (zile/rotaţie); Durata unei rotaţii: Ds = Ns CA CA 5) Numărul de rotaţii ale creanţelor: Ncr = (rotaţii); Smcr T Smcr = ⋅ 360 (zile); Durata (termenul) de recuperare a creanţelor: Dcr = Nc CA Cumpărări (Aprovizionări) 6) Numărul de rotaţii ale furnizorilor: Nf = (rotaţii) Smf Durata unei rotaţii: Dc =

Durata (termenul) de plată a furnizorilor: Df =

T Smf = ⋅ 360 (zile). Smf Cumpărări

Numărul de rotaţii (N) al unui post de bilanţ compară un flux de activitate (vânzări, aprovizionări-cumpărări) cu elemente de patrimoniu (activul total, activul circulant, capitalul total, capitalul propriu) încredinţate întreprinderii, indicând intensitatea cu care este valorificat patrimoniul întreprinderii. Durata în zile (luni, ani) a unei rotaţii (D), în relaţie inversă cu numărul de rotaţii, reflectă rapiditatea unei încasări (plăţi): un decalaj între termenul de recuperare a creanţelor şi termenul de plată a furnizorilor poate fi benefic pe termen scurt, crescând lichidităţile întreprinderii.

Analiză financiară aprofundată

145

Calculul ratelor de rotaţie pe baza bilanţului (Tabelul 26) şi a contului de rezultat (tabelul 1) conduce la rezultatele din Tabelul 36: ¾ Aplicaţia 40: Ratele de rotaţie a posturilor de bilanţ Tabelul 36 Exerciţiu financiar Durata unei rotaţii Exerciţiu financiar Preced. Curent (zile) Preced. Curent 1.Nr.rotaţii active (Na) 0,802 0,816 Durata unei rotaţii(Da) 448,87 441,17 2.Nr.rot. cap.proprii (Nc) 1,256 1,224 Durata unei rotaţii(Dc) 286,62 294,12 3.Nr.rot. active circ(Nac) 1,618 1,519 Durata unei rotaţii(Dac) 222,49 236,99 4.Nr.rotaţii stocuri (Ns) 3,769 6,418 Durata unei rotaţii (Ds) 95,51 56,09 5.Nr.rotaţii creanţe (Ncr) 2,969 2,004 Term. recup.creanţe(Dcr) 121,25 179,64 6.Nr.rotaţii furnizori (Nf) 4,519 4,149 Term.plată furnizori (Df) 79,65 86,75 Numărul de rotaţii

Din datele Tabelului 36 se constată următoarele: 1. Numărul de rotaţii ale posturilor de bilanţ au cunoscut modificări, având valori supraunitare, cu excepţia activelor totale, la care se înregistrează şi durate de rotaţie ce depăşesc 1 an. 2. Viteza de rotaţie a posturilor de bilanţ înregistrează o încetinire, cu excepţia stocurilor, la care numărul de rotaţii a crescut şi durata unei rotaţii a scăzut. 3. Termenul de recuperare a creanţelor este superior termenului de plată a furnizorilor , ambele durate înregistrând creşteri, care au majorat decalajul între încasări şi plăţi de la 42 zile (122 – 80) la 93 zile (180 – 87). Factorii care contribuie la modificarea vitezei de rotaţie trebuie identificaţi pe faze ale exploatării: aprovizionare, producţie, desfacere. 3.4.4. Analiza ratelor de rentabilitate; riscul financiar

Ratele de structură a activului şi pasivului bilanţului, ratele de finanţare şi de structură a finanţării precum şi ratele de rotaţie determinate prin analiza internă a bilanţului în direcţie verticală, orizontală şi combinată cu elemente ale contului de rezultat permit să se calculeze o “baterie “de rate de rentabilitate, care servesc la evaluarea performanţelor întreprinderii într-o viziune dinamică. Aprecierea performanţelor implică luarea în considerare a unor aspecte

146

Analiză financiară aprofundată

ale activităţii întreprinderii în strânsă legătură cu rezultatele globale şi parţiale. Diagnosticul financiar permite aprecierea performanţelor dezvoltând trei puncte de vedere caracteristice: 1) El impune o viziune parţială a performanţelor. Eficacitatea întreprinderii poate fi apreciată diferit prin criterii analitice. 2) Analiza financiară abordează performanţele pe baza unor criterii monetare de măsurare şi evaluare. 3) Aprecierea financiară a performanţelor se realizează din punct de vedere sintetic şi global, printr- o viziune de ansamblu a rezultatelor. În final, diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii în funcţie de rentabilitate şi de gradul de risc aferent. Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi absolute (prin marje) şi în mărimi relative (prin rate). Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de rezultat (EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul global de activitate (CA), sau la mijloacele utilizate pentru obţinerea rezultatului considerat (capital economic, capital propriu, costuri). De aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de rentabilitae în două categorii: rate de marjă şi rate de randament şi rentabilitate. A. Ratele de marjă permit aprecierea “eficacităţii” întreprinderii în activitatea comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu: 1) Exploatarea prin intermediul rapoartelor: Marja comercială R exp EBE ; R2 = ; R3 = . R1 = CA CA CA 2) Activitatea globală prin intermediul rapoartelor: R net CAF R4 = ; R5 = (rata marjei nete). CA CA B. Ratele de randament şi de rentabilitate se pot grupa în două categorii: 1) Rate de randament, care raportează un indicator de rezultat la o evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare astfel noţiunea de rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic (activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus şi de a asigura remunerarea

Analiză financiară aprofundată

147

aportorilor de fonduri – acţionari şi creditori – care asigură finanţarea. EBE , a) O primă variantă de calcul: Re 1 = Activ imobilizat brut + NFRE care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite aprecierea performanţei exploatării (industrială şi comercială) şi facilitează comparaţiile intrasectoriale. Evoluţia în timp a acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea eficacităţii întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane. În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza raportul: EBE b) Re 2 = . Activ total Acest raport poate fi introdus într-un lanţ de rate pentru calculul randamentului economic al activelor, echivalent cu noţiunea de ROA (return on assets), care este o rată a rentabilităţii investiţiilor: R exp R exp EBE = × = Re2 · SRexp, c) Re 3 = Activ total Activ total EBE în care: SRexp = ponderea rezultatului exploatării în excedentul brut. Randamentul economic al activelor (Re3) poate fi exprimat şi prin lanţul de rate: R exp R exp CA R exp CA Ac Re 3 = = × = Rv ⋅ Na = × × = Rv ⋅ Nac ⋅ Sac , Activ CA Activ CA Ac Activ în care: Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri), Na = Numărul de rotaţii ale activului bilanţului. Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului. De exemplu, pe baza datelor din bilanţ şi contul de profit şi pierderi analizate, s-au obţinut ratele de marjă, de randament şi de rentabilitate prezentate în Tabelul 41:

148 ¾

Analiză financiară aprofundată Aplicaţia 37: Ratele de rentabilitate economică

Nr.

Indicatori

crt.

(mii lei)

1. Marja comercială (Mc) 2. Cifra de afaceri (CA) 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

R1 = Mc/CA (1/2) (%) Excedentul brut din exploatare (EBE) R2 = EBE/CA (4/2) (%) Rezultatul din exploatare (Rexp) R3 = Rexp/CA (7/2) (%) Capacitatea de autofinanţare (CAF) R4 = CAF/CA (8/2) (%) Rezultatul net (Rnet) R5 = Rnet/CA (10/2) (%) Activ imobilizat brut (Aibr)

Exerciţiul financiar Precedent 307279

Curent 783650

Tabelul 41 Abateri Indici (± Δ) 476371

(%) 155,0

535016030 783517354248501324 146,4 0,0574

0,100

0,0426 174,2

116166818 149859165 33692347 129,0 21,71 19,12 - 2,59 88,08 103007588 94608162 - 8399426 91,8 19,25 12,07 - 7,18 62,71 37814451 47778944 9964493 126,3 7,06 6,10 - 0,96 86,4 40667697 51384049 10716352 126,3 7,60 6,56 - 1,04 86,31 507943668 685507354177563686 134,9

13. Necesar fond rulment de expl. (NFRE) 181114919 422244310 241129391 233,1 14. Re1 = EBE/(Ai br+NFRE)[4/(12+13)] 16,86 13,53 - 3,33 80,25 15. Total activ brut (Abr) 840408690 1202789029362380339 143,1 16. Re2 = EBE/Abr(4/15) (%) 13,82 12,46 - 1,36 90,16 17. Re3 = Rexp/Abr (6/15) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16 18. Ponderea rez. expl.în EBE (SRexp = 6/4) 0,8867 0,6313 - 0,2554 71,19 19. Re3 = Re2 * SRexp (16*18) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16 20. Rata rentabilităţii veniturilor: Rv = 6/2 19,25 12,07 - 7,18 62,71 21. Nr. rotaţii active: Na = 2/15 0,6366 0,6514 0,0148 102,3 22. Active circulante (Ac) 332465022 517281675 184816653 155,6 23. Nr. rotaţii active circulante: Nac = 2/21 1,6092 1,5147 - 0,0945 94,12 24. Pondere active circulante: Sac = 21/15 0,3956 0,4300 0,0344 108,7 25. Re3 = Rv * Na (20*21) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16 26. Re3 = Rv* Nac* Sac (20*23*24) (%) 12,25 7,86 - 4,39 64,16

Din datele Tabelului 41 se desprind următoarele concluzii: 1. Ratele de marjă privind exploatarea şi activitatea globală (R2 – R5) au cunoscut

Analiză financiară aprofundată

149

reduceri, cu excepţia ratei marjei comerciale (R1). 2. Ratele de randament economic al activelor s-au redus toate, în proporţii diferite, după cum urmează: 3. Re1[EBE/(Ai brut + NFRE)], cu valoarea cea mai mare, a scăzut cu 19,75 %, creşterea EBE fiind inferioară creşterii activului economic. 4. Re2 (EBE/Activ brut) a scăzut cu 9,84 % datorită creşterii mai lente a EBE în raport cu activul brut (29 < 43,1%). 5. Re3 (Rexp/Abrut) s-a redus cu 35,84 % datorită reducerii rezultatului din exploatare cu 8,2 %, în condiţiile creşterii activului brut cu 43 %. Prin intermediul lanţului de rate se constată următoarele: 1. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii ponderii rezultatului din exploatare în excedentul brut, scăderii rentabilităţii veniturilor, sccăderii vitezei de rotaţie a activelor circulante şi creşterii ponderii activelor circulante în activul bilanţului. 2. Scăderea ratei rentabilităţii activelor este consecinţa creşterii mai raapide a activelor comparativ cu creşterea excedentului brut şi a rezultatului din exploatare comparativ cu totalul activului (pasivului) bilanţului. De aici pot rezulta politici comerciale cu efect favorabil asupra randamentului economic: politica privind calitatea produselor cu profitabilitate mare, dar cu o viteză de rotaţie mică, sau politica unor preţuri mici, cu profitabilitate redusă, dar cu o rotaţie accelerată. 2) Ratele de rentabilitate financiară exprimă capacitatea capitalurilor proprii de a crea un surplus, după remunerarea capitalurilor împrumutate, care va permite remunerarea capitalurilor acţionarilor (dividende) şi autofinanţarea întreprinderii. Indicatorul ratei rentabilităţii financiare (Rf) se obţine prin raportul: Rezultatul exerciţiului Rf = ⋅ 100 . Capitaluri proprii care oferă o informaţie privind rata de remunerare a investiţiilor realizate de acţionarii care au constituit iniţial capitalul întreprinderii sau au lăsat în rezervă o parte din beneficii.

150

Analiză financiară aprofundată

Rezultatul exerciţiului brut sau net, conduce la diferenţe între rata rentabilităţii financiare nete (Rfn) şi brute (Rfbr): Rezultat net Rezultat brut (1 - i) Rfn = = = Rfbr (1 – i), Capital propriu Capital propriu în care: i = Cota de impozit. Rata rentabilităţii financiare nete corespunde noţiunii de ROE.(return on equity) în terminologia anglo-saxonă. Un nivel ridicat al rentabilităţii capitalurilor proprii îi permite înteprinderii să găsească noi capitaluri pe piaţa financiară pentru a-şi finanţa creşterea. Dacă această rată este mică şi inferioară ratelor pieţei, întreprinderea va avea dificultăţi în atragerea de capitaluri. Un nivel ridicat al ratei rentabilităţii financiare nu este totdeauna favorabil, deoarece el poate fi consecinţa unor capitaluri proprii prea slabe şi a unui nivel de risc ridicat, ceea ce este pus în evidenţă în cazul ratei rentabilităţii capitalurilor permanente (durabile) (Rcp): Re zultatul exerciţiului Re zultatul exerciţiului Rcp = = . Capital permanent Cap. propriu + Datorii / termen lg + mediu Rezultatul care permite remunerarea capitalurilor permanente cuprinde cel puţin rezultatul net şi dobânzile după impozit, cheltuielile financiare fiind deductibile din rezultatul brut: Rcp =

Rezultatul net + Dobânzi . Capital propriu + Datorii financiare

Pentru stabilirea factorilor de creştere a ratei rentabilităţii financiare, se recurge la lanţul de rate de forma: R ex R ex CA Ac Pasiv C+D Rf = = × × × = Rv × Nac × Sac × , C CA Ac Activ C C în care: Rv = Profitabilitatea cifrei de afaceri (marja netă sau rata rentabilităţii veniturilor); Nac = Numărul de rotaţii ale activelor circulante; Sac = Ponderea activelor circulante în activul total.

Analiză financiară aprofundată Raportul

151

Pasiv C+D D = 1 + = 1 + LF reflectă structura finanţării, = C C C

în care: D = LF poartă denumirea uzuală de levier financiar (sau rata îndatorării). C În final, rata rentabilităţii financiare devine egală cu produsul: Rf = Rv · Nac · Sac(1 + LF). Aşa se explică de ce o mică marjă netă (Rv), cum este în cazul marilor unităţi, poate conduce la o rentabilitate financiară bună, dacă activele circulante se “rotesc“rapid (stocuri mici, fără creanţe), dacă creşte gradul de lichiditate al activului (Sac) şi dacă capitalurile proprii sunt relativ slabe (folosesc investiţii prin leasing şi au credite-furnizori mari), ceea ce are ca efect creşterea ratei îndatorării, respectiv levierul financiar (LF). Aceasta poate orienta întreprinderea în deciziile strategice de finanţare referitoare la raportul capitaluri proprii/datorii. Efectul creşterii levierului financiar (ratei îndatorării) poate fi favorabil dar şi riscant, în egală măsură, de acest efect fiind legat riscul financiar ce decurge din costul capitalului care asigură finanţarea. Diferenţa care există între costul capitalurilor proprii şi al capitalurilor împrumutate constă în faptul că primele sunt remunerate dacă întreprinderea realizează un beneficiu net contabil, în timp ce celelalte trebuie remunerate indiferent de situaţie (beneficiu sau pierdere). În acest caz, cheltuielile financiare reprezentând dobânzile la imprumuturi pot diminua capacitatea de autofinanţare până la insolvabilitatea întreprinderii, ceea ce reflectă riscul financiar. Riscul financiar este evaluat prin mecanismul efectului de levier, care rezultă din diferenţa dintre rata rentabilităţii economice (Re) şi rata rentabilităţii financiare (Rf), ca efect al îndatorării întreprinderii: R exp R exp Din relaţia: Re = = se deduce Rexp: Activ Pasiv Rexp = Re·(C+D), care se introduce în relaţia: R ex R exp - Ch fin + Vfin + R extr , = Rf = C C

152

Analiză financiară aprofundată

în care, veniturile financiare (Vfin) şi rezultatul extraordinar (Rextr) nefiind legate de exploatare, se poate considera că: R exp - Ch fin R e.( C + D ) - D . d D Rf = = = R e + (Re - d) , C C C în care: d = Rata dobânzii; D = LF = Levierul financiar C În final, rezultă egalitatea: Rf = Re + LF·(Re – d) = Re + ELF, în care: ELF = efectul de levier financiar, care poate fi calculat în două moduri: Rf – Re = ELF = (Re – d) · D/C Se constată că efectul de levier financiar este cu atât mai mare, cu cât este mai mare diferenţa dintre rentabilitatea economică (randamentul activelor) şi rata de îndatorare (levierul financiar). Îndatorarea nu are nici un efect (ELF = 0), dacă Re = d, când Rf = Re. Recurgerea judicioasă la îndatorare permite amelioararea rentabilităţii financiare (Rf > Re), în măsura în care rentabilitatea economică este superioară costului îndatorării (Re > d), efectul de levier fiind pozitiv (ELF > 0). Utilizarea îndatorării trebuie totuşi făcută cu prudenţă, deoarece limitează independenţa financiară a întreprinderii, îi reduce posibilităţile suplimentare de îndatorare în perioada de criză şi îi creşte volatilitatea rezultatelor şi a rentabilităţii capitalurilor proprii. Efectul de levier devine de“măciucă” ce reduce rentabilitatea financiară faţă de rentabilitatea economică (Rf < Re), dacă randamentul activelor este inferior ratei dobânzii (Re < d), ca urmare a un unui efect negativ (ELF < 0). Rf ) are valori în concordanţă cu Re semnul (±) al efectului de levier financiar şi arată că întreprinderea se poate îndatora dacă este supraunitar (ILF > 1), îndatorarea potenţându-i gradul de rentabilitate a capitalurilor proprii. Indicele levierului financiar ( ILF =

Analiză financiară aprofundată

153

Valoarea subunitară a indicelui (ILF < 1) arată efectul negativ al îndatorării ca urmare a unui randament economic al activelor insuficient pentru acoperirea ratei dobânzii, riscul de insolvabilitate fiind crescut. Valoarea unitară a indicelui (ILF = 1) arată egalitatea rentabilităţii financiare cu rentabilitatea economică, consecinţă a finanţării exclusiv din capitaluri proprii, absenţa îndatorării eliminând riscul financiar. Efectul de levier se exprimă după impozitare, ratele nete de rentabilitate (economică, financiară) rezultând după deducerea impozitului pe profit, în cotă i: D ⎛ ⎞ Rfn = ⎜ Re br + (Re br − d )⎟ ⋅ (1 − i ) . C ⎝ ⎠ Efectul de levier net este dependent de efectul de levier brut corectat cu cota de impozit: ELFnet = ELFbr (1 - i) = Rfn – Ren. Recurgerea la efectul de levier este o practică încurajată de tratamentul fiscal, mult mai sever faţă de beneficiile conservate şi de dividende (puţin sau deloc deductibile din impozitul întreprinderii) decât faţă de dobânzile la datorii (totdeauna deductibile din impozit). De exemplu, din datele bilanţului şi contului de profit şi pierderi analizate mai sus rezultă datele înscrise în Tabelul 38, din care se desprind următoarele concluzii: 1. Rata rentabilităţii financiare (atît a capitalurilor proprii cât şi a capitalurilor permanente) s-a redus, ca urmare a dinamicii inferioare a rezultatului din exploatare şi respectiv a rezultatului brut comparativ cu capitalurile proprii şi capitalurile permanente. 2. Reducerea randamentului economic al activelor s-a datorat reducerii rezultatului din exploatare în condiţiile creşterii activului net total. 3. Rata rentabilităţii financiare a fost inferioară randamentului activelor în exerciţiul precedent, efectul de măciucă al îndatorării, diminuând-o corespunzător diferenţei dintre randamentul economic şi rata dobânzii (cheltuielilor financiare). 4. Reducerea levierului financiar concomitent cu reducerea ratei cheltuielilor

154

Analiză financiară aprofundată

financiare până la nivelul randamentului economic (9,86 %) în exerciţiul curent a redus la zero efectul levierului financiar; şi ca urmare, rata rentabilităţii financiare a ajuns egală cu randamentul activelor. ¾ Aplicaţia 42: Ratele de rentabilitate financiară – efectul de levier Nr.

Indicatori

crt.

(mii lei)

Tabelul 38 Abateri Indici

Exerciţiul financiar Precedent

Curent

(± Δ)

(%)

1. Rezultatul din exploatare(Rexp) 2. Cheltuieli financiare (Chfin)

103007588 55308696

3. Capital propriu (C)(Activ – Datorii)

430271126 645338458215067332 150,0

4. Rata rentab.fin.brute(Rfbr)[(1-2)/3] -% 5. Rezultatul brut al exerciţiului (Rexbr) 6. Capitaluri permanente (Cp) 7. Rata rentab.cap.perm. (Rcp) (5/6) - %

11,08 50795774

94608162 - 8399426 91,85 30959596 -24349100 56,0 9,86

- 1,22

88,9

69289398 18493624 136,4

434328633 768048262 333719629 176,8 11,70 9,02 - 2,68 77,1

8. 9. 10. 11.

Activ net total (A) Rata rentabilit. econ.(Rebr) (1/8) - % Datorii totale (D) Levierul financiar (LF) (10/3)

666599134 959678348293079214 143,9 15,45 9,86 - 5,59 63,8 236328008 314339890 78011882 133,0 0,5492 0,4871 - 0,0621 88,7

12. 13. 14. 15.

Rata dobânzii (d) (2/10) Impozit pe profit (I) Cota procentuală (i) (13/5) - % Efect levier financ.br(ELFbr)(4 – 9)-%

23,40 10128077 19,94 - 4,37

9,86 17905349 25,84 0

16. Efect levier fin.br: ELFbr = LF(Re – d) 17. Rata rentab.fin.nete (Rfn) [4*(1-i)] - %

- 4,37 8,87

0 7,31

18. Rata rentab.econ.nete(Ren)[9*(1-i)]-% 19. Efect levier financ.net(ELFn) (17–18)% 20. Efect levier fin.net (ELFn)[16*(1-i)]- %

12,37 - 3,50 - 3,50

7,31 0 0

- 13,54 42,1 7777272 176,8 + 5,90 129,6 + 4,37 + 4,37 -1,56 - 5,06 + 3,50 + 3,50

82,4 59,1 -

În concluzie, riscul financiar decurge din utilizarea îndatorării, fiind legat de structura financiară, corespunzător structurii pasivului (capitaluri proprii/datorii) şi el creşte odată cu gradul de îndatorare. De aceea, studiul riscului trebuie aprofundat prin analiza solvabilităţii şi lichidităţii.

Analiză financiară aprofundată

155

3.5. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii

Efectul de levier financiar (ELF) exprimă efectul îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, care poate însemna şi riscul întreprinderii îndatorate de a nu putea face faţă angajamentelor, afectându-i solvabilitatea. Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă scadenţelor pe termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu asemenea scadenţe şi de cheltuielile financiare (costul îndatorării). Ea constituie un obiectiv prioritar al întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi flexibilitatea gestiunii şi rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică dintr-o bună adecvare între necesarul de finanţare pe termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen). Solvabilitatea se defineşte mai ales în perspectiva unei lichidări a întreprinderii, dacă se află în încetare de plată ca urmare a lipsei de lichiditate a bilanţului. Întreprinderea este solvabilă în măsura în care activul real este suficient pentru a-i permite plata tuturor datoriilor. Menţinerea solvabilităţii este condiţionată de sincronizarea ritmului încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a activelor ajunse la maturitate şi ritmul plăţilor imperative legate de lichidarea datoriilor ajunse la scadenţă. În acest sens, o primă apreciere a solvabilităţii se realizează prin compararea între lichiditatea activului şi exigibilitatea pasivului, respectiv a activelor totale cu datoriile totale, din care rezultă situaţia netă sau: 1) Activul net contabil: ANC = Total activ – Total datorii. În aprecierea solvabilităţii se mai utilizează o serie de rate din structura pasivului şi caracterizează îndatorarea şi autonomia financiară a întreprinderii: Capital propriu 2) Rata solvabilităţii patrimoniale: Rsp = . Pasiv care exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se încadreze între 0,3 - 0,5, peste 0,5 reflectând o situaţie normală. Activ total C+D C 1 = = +1 = +1, 3) Rata solvabilităţii generale: Rsg = Datorii totale D D LF

156

Analiză financiară aprofundată

în care: C = Gradul de autonomie financiară (inversul levierului financiar). D Creditorii sunt interesaţi într-o valoare cât mai mare a raportului, garanţia lor fiind constituită din activul întreprinderii. Există şi alte variante de calcul prin intermediul rapoartelor: Capital propriu (C) 〉 1. 4) Rsg 1 = Datorii pe termen lung 5) Rsg 2 =

Capacitatea de autofinanţare (CAF) . Datorii pe termen lung

6) Rata îndatorării totale: Rd =

Datorii totale (D) = LF (levierul financiar). Capital propriu (C)

7) Rata îndatorării pe termen lung: Rdtl =

Datorii 〉 1an . Capital propriu

Această rată exprimă dependenţa de creditorii pe termen lung, este majorată de inflaţie, fiind un indicator de risc proporţional cu valoarea lui şi cu variabilitatea beneficiilor. Mărimea lui variază de la un sector de activitate la altul. Capital propriu (C) . 8) Capacitatea de îndatorare: Cd = Capital permanent (Cp) Rata exprimă ponderea capitalului propriu în capitalul permanent, depinde de structura financiară şi arată posibilităţi de îndatorare crescute pentru valori ≥ 0,5. CAF , 9) Capacitatea de rambursare: Cr = Datorii totale care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi rambursa datoriile totale şi completează rata de îndatorare, valoarea minimă de 0,25 fiind acceptabilă. Cheltuieli financiare (Chfin) 10) Rata cheltuielilor financiare: Rcf = . Rezultatul din exploatare (R exp) Rata exprimă indirect solvabilitatea, prin ponderea cheltuielilor financiare în rezultatul exploatării, trebuind să fie cât mai mică pentru a evita

Analiză financiară aprofundată

157

riscul de non-plată. O variantă a acestei rate se obţine prin raportul: Cheltuieli financiare (Chfin) . 11) Rcf 1 = Cifra de afaceri (Prod. exerciţiului) Această rată nu trebuie să depăşească 3 %, ceea ce face întreprinderea vulnerabilă şi o expune riscului de insolvabilitate. Pentru ca întreprinderea să fie într-o situaţie satisfăcătoare, nu este suficient ca ea să-şi poată achita datoriile (să fie solvabilă), ci trebuie să le poată achita la scadenţa convenită. Întreprinderea poate fi solvabilă, având un activ total superior datoriilor (situaţie netă pozitivă), dar să nu posede suficiente lichidităţi pentru a respecta scadenţele, ceea ce impune analiza separată a lichidităţii sale. Dacă solvabilitatea vizează aptitudinea întreprinderii de a-şi regla datoriile pe termen mediu şi lung şi oferă o informaţie parţială asupra lichidităţii pe termen scurt, gradul de lichiditate exprimă calitatea echilibrului financiar al întreprinderii pe termen scurt. Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor pe termen scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi(bani). O întreprindere este “lichidă” când resursele degajate de operaţiunile curente ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe termen scurt. Noţiunea de lichiditate poate viza bilanţul şi activele acestuia, fiecare având semnificaţie proprie: lichiditatea bilanţului se referă la faptul că activele sub 1 an sunt superioare datoriilor sub 1 an, ceea ce fereşte întreprinderea de faliment pe termen scurt. Ea rezultă din comparaţia între activele “lichide” şi pasivul exigibil, ceea ce se reflectă în fondul de rulment financiar: 1) FRF = Active circulante – Datorii curente (pe termen scurt). Lichiditatea activelor presupune posibilitatea de a le schimba rapid contra monedă, gradul de lichiditate generală fiind măsurat prin rapoartele: Active circulante 2) Rata lichidităţii generale: R lg = , Datorii curente care exprimă gradul de lichiditate potenţială (echilibrul financiar pe termen scurt)

158

Analiză financiară aprofundată

şi variază după sectorul economic: este subunitar în sectorul de distribuţie şi aproape 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung. Valoarea ei trebuie comparată cu întreprinderi similare şi depinde de viteza de rotaţie a stocurilor şi a datoriilor pe termen scurt. Valorile supraunitare ale ratei arată o lichiditate satisfăcătoare, ca urmare a unui fond de rulment pozitiv. În caz contrar, lipsa de lichidităţi, consecinţa unui fond de rulment negativ, poate conduce la încetare de plăţi, ceea ce echivalează cu riscul de faliment sau de insolvabilitate. Insuficienţa de lichidităţi are consecinţe atât pentru întreprindere (limitarea dezvoltării), cât şi pentru creditori (întârzieri de plată a dobânzilor, de rambursări, pierderi de creanţe), precum şi pentru clienţi (modificarea condiţiilor de credit). Noţiunea de lichiditate comportă mai multe grade după cum urmează: Active circulante − Stocuri , 3) Rata lichidităţii reduse: Rlr = Datorii pe termen scurt care reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor pe termen scurt, având valoarea optimă peste 0,5 pentru o lichiditate normală. Disponibilităţi 4) Rata lichidităţii imediate (rapide): Rli = . Datorii pe termen scurt Această rată poartă şi denumirea de rată de trezorerie, a cărei valoare minimă de 0,2 - 0,3 reflectă o garanţie de lichiditate pentru întreprindere. De exemplu, ratele de solvabilitate – lichiditate determinate pe baza datelor din bilanţ şi contul de rezultat analizate mai sus sunt redate în Tabelul 39, din care se desprind următoarele concluzii: 1. Activul net contabil pozitiv (ANC) şi în creştere arată existenţa solvabilităţii necesare acoperirii datoriilor din activele nete, ceea ce confirmă creşterea capitalurilor proprii cu 50 %. 2. Ratele de solvabilitate patrimonială (Rsp) şi generală (Rsg) confirmă acelaşi lucru, având valori peste limitele admisibile, ceea ce reflectă un bun echilibru financiar pe termen lung.

159

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 43: Calculul ratelor de solvabilitate - lichiditate Nr. Rate de solvabilitate - lichiditate

Exerciţiul financiar Curent

Tabelul 39 Abateri Indici

crt.

Precedent

I. Rate de solvabilitate 1. ANC = Activ – Datorii (> 0) 2. Rsp = Capital propriu/Pasiv (> 0,5)

430271126 645338458 215067332 150,0 0,64 0,67 + 0,03 104,7

3. Rsg = Activ/Datorii totale (> 1)

2,82

4. Rsg1 = C/D pe termen lung (> 1)

50,13

5,00

4,45

3,74

5. Rsg2 = CAF/D pe termen lung 6. Rd = D/C (LF) 7. Rdtl = Datorii pe term.lg /C 8. 9. 10. 11.

Cd = C/Cpermanent (> 0,5) Cr = CAF/D (> 0,25) Rcf = Chfin/Rexp Rcf1 = Chfin/CA (< 0,03)

II. Rate de lichiditate 1. FRF = Acirc – D pe term.sc. (> 0) 2. Rlg = Acirc/D pe term.scurt (> 1) 3. Rlr = (Acirc - Stocuri)/D pe term sc. 4. Rli = Disponib./D term scurt (> 0,2)

3,05

(± Δ)

%

+ 0,23 108,2 - 45,13

9,98

- 0,71 84,05

0,5492 0,02

0,4871 0,20

- 0,0621 88,7 + 0,18 1000

0,98 0,160 0,54 0,10

0,83 0,152 0,32 0,04

- 0,15 84,7 - 0,008 93,75 - 0,22 59,26 - 0,06 40,0

100194521 325651589 225457068 325,02 1,43 2,70 + 1,27 188,81 0,83 2,12 + 1,29 255,42 0,037

0,015

- 0,022 40,55

3. Fac excepţie capacitatea de rambursare a datoriilor (Cr) şi rata cheltuielilor financiare (Rcf1) în perioada precedentă, care nu sunt în limite normale. 4. Urmare unui fond de rulment financiar pozitiv, ratele de lichiditate generală (Rlg) şi redusă (Rlr) - în perioada curentă - sunt supraunitare, în timp ce ratele de lichiditate rapidă (Rli) sunt subunitare şi în scădere, ceea ce reflectă dificultăţi în trezoreria imediată. Sinteza ratelor determinate pe baza bilanţului se regăseşte în Nota Explicativă 9 “Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economicofinanciari”, un document ce trebuie prezentat sistematic de întreprindere în cadrul situaţiilor financiare anuale (OMFP 94/2001), în care sunt prezentate următoarele categorii de indicatori:

160

Analiză financiară aprofundată

I. Indicatori de lichiditate:

1) Lichiditatea generală: Lg =

Active curente ; Datorii curente

2) Lichiditatea imediată: Li =

Active circulante − Stocuri . Datorii curente

II. Indicatori de risc:

1) Gradul de îndatorare =

Capital împrumutat ⋅ 100 ; Capital propriu

2) Acoperirea dobânzilor =

Profit înainte de dobândă şi impozit pe profit . Cheltuieli cu dobânda

III. Indicatori de activitate:

1) Viteza de rotaţie a stocurilor = 2) Număr de zile de stocare =

Costul vânzărilor ; Stocul mediu

Stocul mediu ⋅ 365 ; Costul vânzărilor

3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi =

Sold mediu clienţi ⋅ 365 ; Cifra de afaceri

4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori =

Sold mediu furnizori ; Achiziţii de bunuri

5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate = 6) Viteza de rotaţie a activelor totale =

Cifra de afaceri ; Active imobilizate

Cifra de afaceri . Total active

IV. Indicatori de profitabilitate:

1) Rentabilitatea capitalului angajat = 2) Marja brută din vânzări =

Profit înainte de dobândă şi impozit ⋅100 . Capital angajat (Capital permanent)

Profit brut din vânzări ⋅ 100 . Cifra de afaceri

De exemplu, indicatorii din Nota explicativă 9 sunt redaţi în Tabelul 40:

161

Analiză financiară aprofundată ¾ Aplicaţia 44: Principalii indicatori economico-financiari Nr.

Rate de solvabilitate - lichiditate

crt.

Tabelul 40 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent

I. Indicatori de lichiditate 1. Lichiditatea generală (Lg) 2. Lichiditatea imediată (Li)

1,43 0,83

2,70 2,12

54,92

48,71

(± Δ)

%

+ 1,27 188,8 + 1,29 262,5

II. Indicatori de risc 1. Indicatorul gradului de îndatorare - % 2. Indicatorul privind acoperirea dobânzilor

3,8 ori

2. 3. 4. 5.

97 90 57 1,6 ori

6. Viteza de rotaţie a activelor totale - rotaţii IV. Indicatori de profitabilitate 1. Rentabilitatea capitalului angajat - % 2. Marja brută din vânzări - %

88,7

12,2 ori 10,8 ori - 1,4 ori1 88,5

III. Indicatori de activitate 1. Viteza de rotaţie a stocurilor - rotaţii Număr de zile de stocare – zile Viteza de rotaţie a debitelor clienţi - zile Viteza de rotaţie a creditelor furnizori - zile Viteza de rotaţie a activelor imobilizate – rot.

- 6,21

3,4 ori - 0,4 ori

89,5

108 + 11,0 111,3 122 + 32 135,5 56 - 1,0 98,2 1,8 ori + 0,2 ori 112,5

0,8 ori

0,8 ori

12,73 19,3

9,93 11,9

-

100

- 2,8 - 7,4

78,0 61,6

Din analiza datelor Tabelului 40 se constată următoarele: 1. Indicatorii de lichiditate au avut o evoluţie ascendentă, ceea ce constituie aspecte favorabile privind acoperirea datoriilor curente din activele curente. 2. În consecinţă, indicatorii de risc privind gradul de îndatorare şi de acoperire a dobânzilor au scăzut. 3. În schimb, indicatorii de activitate (gestiune) au avut dinamici nefavorabile, în sensul reducerii vitezei de rotaţie a debitelor – clienţi şi al reducerii duratei de achitare a furnizorilor, ceea ce a mărit nefavorabil decalajul dintre încasări şi plăţi. 4. Indicatorii de profitabilitate au avut o evoluţie nefavorabilă, în sensul reducerii ratei rentabilităţii capitalului angajat şi a marjei brute din vânzări. 5. În concluzie, performanţele economico-financiare ale întreprinderii au avut evoluţii corespunzătoare unei activităţi fără riscuri majore.

162

Analiză financiară aprofundată

În analiza diagnostic a rentabilităţii şi riscurilor trebuie să se aibă în vedere următoarele elemente: Ratele de rentabilitate-profitabilitate şi de risc au un aspect static şi punctual şi de aceea, ele trebuie coroborate cu ratele de gestiune privind rotaţia posturilor de bilanţ. Acestor rate trebuie să li se adauge o analiză în dinamică prin intermediul fluxurilor de lichidităţi pe perioade mai scurte, care vizează excedentele de trezorerie. Aceasta implică determinarea unor fluxuri de mijloace şi resurse pe baza unor bilanţuri succesive. 3.6. Analiza riscului de faliment (insolvabilitate)

Un obiectiv major al diagnosticului financiar în aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează fragilitatea (vulnerabilitatea), iar altele prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea (perenitatea). Noţiunea de risc nu are semnificaţie decât atunci când se prefigurează viitorul şi când se încearcă estimarea fluctuaţiilor posibile ale ratei rentabilităţii cu ajutorul previziunilor, pornind de la semnalele oferite de analiza situaţiei trecute. Conceptul de risc apare în strânsă legătură cu strategia financiară a întreprinderii, fiind legat de costul capitalului (propriu sau împrumutat). Este numit risc de capital şi are două componente: riscul de exploatare şi riscul financiar, ambele dependente de fluctuaţia ratei rentabilităţii la variaţiile volumului de activitate. Riscul de exploatare este legat de prezenţa cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor de exploatare, se apreciază pe baza coeficientului levierului de exploatare şi măsoară sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia vânzărilor. Riscul financiar decurge din prezenţa cheltuielilor ce remunerează datoriile, se apreciază prin coeficientul levierului financiar şi măsoară sensibilitatea rezultatului curent la variaţia rezultatului din exploatare. Cumularea riscului economic cu riscul financiar prin intermediul coeficientului levierului total permite evaluarea riscului global – economic şi financiar - cu atât mai ridicat cu cât cheltuielile legate de amortizare şi dobânzi

Analiză financiară aprofundată

163

deţin o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Mărimea riscului activităţii economico-financiare interesează nu numai întreprinderea care apelează la credite, ci mai ales băncile creditoare, care consideră că pentru a beneficia de un credit, întreprinderea trebuie să prezinte o bonitate financiară, care să exprime o garanţie a gestionării sănătoase a activităţii la toate nivelurile, de la cel operaţional (tactic) la cel strategic. În acest sens, evaluarea completă a stabilităţii întreprinderii şi a posibilităţii de a înregistra pierderi care să anticipeze degradarea situaţiei financiare, până la riscul de faliment, se poate realiza prin intermediul indicatorilor ce exprimă calitatea activităţii economico-financiare: 1) Solvabilitatea patrimonială exprimă gradul în care capitalurile proprii asigură acoperirea obligaţiilor pe termen lung şi a creditelor prin elemente patrimoniale trebuie să aibă valori de peste 0,3 şi o evoluţie ascendentă. O valoare sub 0,3 este un semnal de prudenţă deosebită ce impune o alertă crescută din partea băncii finanţatoare, întreprinderea fiind cvasifalimentară. 2) Lichiditatea constituie capacitatea de achitare la termen a obligaţiilor pe termen scurt din resursele băneşti disponibile - trebuie să aibă valori supraunitare pentru a arăta existenţa unui supliment de resurse care să facă faţă incidentelor ce pot apare în mişcarea capitalului circulant, adică un fond de rulment pozitiv. 3) Trezoreria reprezintă partea care rămâne din resursele stabile după ce au fost finanţate imobilizările şi necesarul de fond de rulment - exprimă aptitudinea întreprinderii de a se finanţa din resursele stabile dacă este pozitivă. O trezorerie negativă implică recurgerea la credite bancare de trezorerie pentru plăţile curente, ceea ce arată dificultăţi financiare pe termen scurt. 4) Rata rentabilităţii financiare exprimă capacitatea întreprinderii de a obţine profit net prin utilizarea capitalurilor proprii - este favorizată de recurgerea la împrumuturi ca urmare a unui efect de levier financiar pozitiv. Prin sistemul de rate de rentabilitate şi de echilibru financiar, diagnosticul financiar permite evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe ale gestiunii financiare, respectiv a performanţelor şi riscului economic şi financiar, dar nu oferă posibilitatea evaluării riscului de faliment care ameninţă continuitatea

164

Analiză financiară aprofundată

activităţii întreprinderii aflate în dificultate. Cauzele care pot conduce la faliment sunt numeroase şi vizează reducerea de activitate, reducerea marjelor şi ratelor de rentabilitate, probleme specifice de trezorerie, de management, precum şi cauze accidentale legate de falimentul unor clienţi, reducerea pieţelor de desfacere, blocajul în lanţ, ş.a. Studiul cauzelor falimentului a condus la concluzia că acesta nu este un fenomen brutal, imputabil doar fluctuaţiilor conjuncturale, ci un rezultat al unei degradări progresive a situaţiei financiare a întreprinderii, riscul de insolvabilitate fiind previzibil cu câţiva ani înaintea încetării plăţilor. Degradarea în timp a rezultatelor întreprinderii, dificultăţile cu care se confruntă şi care nu sunt numai de ordin financiar, au furnizat analizei financiare un câmp de investigaţii deosebit de bogat în scopul găsirii unor metode de detectare precoce şi previzionare a riscului de faliment consecutiv dificultăţilor. Studii întreprinse în SUA şi Franţa au arătat că în vederea previzionării falimentului unei întreprinderi pot fi utilizate metode contabile şi metode bancare. Metodele contabile (cantitative şi analitice) se folosesc în cazul analizelor comparative în timp în scopul estimării evoluţiei viitoare a activităţii. În acest scop, analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi de a evita falimentul vizează echilibrul financiar pe baza fondului de rulment patrimonial (financiar), acea marjă de securitate financiară care asigură capacitatea de plată pe termen lung şi scurt, precum şi ratele de solvabilitate - lichiditate. Concluziile unor asemenea analize sunt semnificative doar în cazul comparaţiilor temporale ale aceleiaşi întreprinderi, sau spaţiale cu întreprinderi similare din acelaşi sector de activitate, dar oferă informaţii insuficiente asupra viitorului, ştiind că rezultatele financiare ale întreprinderii se pot degrada în timp. Metodele bancare propun detectarea timpurie a vulnerabilităţii şi riscului de faliment prin intermediul unor note de risc sintetice obţinute pe baza unor metode statistice de analiză discriminantă, care permit determinarea unei funcţiiscor, a cărei valoare (scor) clasifică întreprinderile în vulnerabile şi sănătoase. Calculul funcţiei scor se bazează pe o baterie de rate financiare obţinute pe grupuri de întreprinderi care s-au comportat diferit faţă de riscul de faliment. Se cunosc mai multe metode-scoring de evaluare a riscului de faliment:

165

Analiză financiară aprofundată

modelul Altman, Conan-Holder, modelul Băncii Franţei, al Băncii Comerciale Române, al Băncii Agricole ş.a. 1) Modelul Altman a fost elaborat în anul 1968 în SUA, fiind prima funcţie - scor care a permis anticiparea a 75 % din falimente cu 2 ani înaintea producerii lor. Modelul este aplicabil în special întreprinderilor cotate la Bursa de valori, funcţia-scor (Z) comportă 5 variabile (rate) şi are următoarea expresie: Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 + 0,999R5, în care: Activ circulant R1 = exprimă ponderea capitalului circulant în totalul activelor, Activ total măsoară flexibilitatea întreprinderii şi folosirea eficientă a capitalului circulant; Profit reinvestit Autofinanţare R2 = măsoară capacitatea de finanţare internă; = Activ total Activ total R3 =

Profit brut Rezultat din exploatare = măsoară randamentul activelor; Activ total Activ total

R4 =

Capitalizare bursieră Valoarea de piaţă a capitalului propriu = Datorii totale Datorii totale

măsoară

independenţa (autonomia) financiară; Cifra de afaceri R5 = măsoară viteza de rotaţie a activelor (numărul de rotaţii). Activ total Vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de scor se apreciază astfel: Valoarea scorului Z Z > 2,675 1,81 < Z < 2,675 Z < 1,81

Situaţia întreprinderii Bună - solvabilitate Precară - dificultate Grea - insolvabilitate

Riscul de faliment (%) Redus - inexistent Nedeterminat Iminent - maxim

De exemplu, pe baza datelor din conturile anuale ale întreprinderii analizate, au rezultat valorile din Tabelul 41:

166

Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 45: Determinarea funcţiei – scor Z – model Altman Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Denumirea variabilelor (ratelor) R1 = Activ circulant /Activ total R2 = Profit reinvestit (AF) /Activ total R3 = Profit brut /Activ total R4 = Capitaluri proprii /Datorii totale R5 = Cifra de afaceri /Activ total Funcţia – scor Z

An precedent 0,496 0,0352 0,0762 1,802 0,802 2,780

Tabelul 41 An curent 0,538 0,0309 0,0722 2,036 0,816 2,964

Din datele Tabelului 41 se desprind următoarele concluzii: 1. Valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 2,675 plasează întreprinderea într-o situaţie financiară bună. 2.Pe această bază, întreprinderea este solvabilă, fiind credibilă pentru bancher şi cu riscul de faliment cvasi - inexistent. Aplicabilitatea acestei metode este, însă, relativ limitată întrucât cercetarea care a stat la baza elaborării ei s-a axat pe sectorul manufacturier american în perioada 1946 - 1965 şi concluziile nu permit extrapolarea lor la un univers mai larg datorită caracterului lor particular. În Franţa sunt cel puţin 2 funcţii - scor de depistare precoce a riscului de faliment, după cum urmează: 2) Modelul Conan-Holder a fost elaborat în anul 1978 pe un eşantion de 190 întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au falimentat cu trei ani înainte în perioada 1970 - 1975. Funcţia-scor cuprinde 5 variabile (rate) şi se prezintă astfel: Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 - 0,87R4 - 0,1R5 , în care: Excedent brut de exploatare ; R1 = Datorii totale R2 =

Capitaluri permanente ; Activ total

167

Analiză financiară aprofundată R3 =

Valori realizabile şi disponibile Active circulante − Stocuri = ; Activ total Activ total

R4 =

Cheltuieli financiare ; Cifra de afaceri

R5 =

Cheltuieli cu personalul . Valoarea adăugată

Pe baza acestui model, vulnerabilitatea întreprinderii în funcţie de valoarea funcţiei - scor se apreciază astfel: Valoarea scorului Z Z > 0,16 0,1 < Z < 0,16 0,04 < Z < 0,1 - 0,05 < Z < 0,04 Z < - 0,05

Situaţia întreprinderii Foarte bună Bună Alertă Pericol Eşec

Riscul de faliment (%) < 10 % 10 ÷ 30 % 30 ÷ 65 % 65 ÷ 90 % > 90 %

De exemplu, în cazul întreprinderii analizate, calculul funcţiei-scor după acest model a condus la valorile din Tabelul 42: ¾ Aplicaţia 46: Determinarea funcţiei – scor Z – model Conan-Holder Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Denumirea variabilelor (ratelor) R1 = EBE /Datorii totale R2 = Capitaluri permanente /Activ total R3 = (Active circulante - Stocuri) /Activ total R4 = Cheltuieli financiare /Cifra de afaceri R5 = Cheltuieli de personal /Valoarea adăugată Funcţia – scor Z

An precedent 0,4912 0,6514 0,2863 0,1032 0,4791 0,1692

Tabelul 42 An curent 0,4671 0,8001 0,4122 0,0395 0,4901 0,2702

În concluzie, valorile funcţiei-scor superioare limitei minime de 0,16 şi în creştere, până la 0,2702 plasează întreprinderea într-o situaţie foarte bună cu un risc de faliment sub 10 %.

168

Analiză financiară aprofundată

3) Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei a fost elaborat pe baza a 3000 întreprinderi industriale cu 3 ani înaintea falimentului, în perioada 1975-1980. Modelul prezice riscul de faliment pentru un orizont de 3 ani, operează cu un număr de 8 variabile (rate) şi măsoară gradul de similitudine al întreprinderii cu cele normale sau, aflate în pragul falimentului, având expresia: 100Z = - 1,255R1 + 2,003R2 – 0,824R3 + 5,221R4 – 0,689R5 – 1,164R6 + + 0,706R7 + 1,408R8 – 85,544, în care: Cheltuieli financiare ; R1 = Excedent brut de exploatare R2 =

Resurse stabile Capitaluri permanente ; = Capital investit Activ total

R3 =

Capacitate de autofinanţare ; Datorii totale

R4 =

Excedent brut de exploatare ; Cifra de afaceri

R5 =

Datorii comerciale Sold mediu furnizori ⋅T = ⋅T ; Aprovizionări Cumpărări de mărfuri

Vad 1 − Vad 0 Modificarea valorii adăugate ⋅ 100 = ⋅ 100 ; Vad 0 Vad 0 Sold mediu clienţi R7 = ⋅ 360 ; Cifra de afaceri

R6 =

R8 =

Investiţii corporale . Valoarea adăugată

Semnul (±) al scorului Z reflectă probabilitatea de normalitate (dificultate) a întreprinderii, după cum urmează: a) Z > 0: probabilitatea de normalitate = 76,1 % şi de dificultate = 23,9 %; b) Z < 0: probabilitatea de normalitate = 20,6 % şi de dificultate = 79,4 %. Valoarea funcţiei - scor indică situaţia de normalitate şi probabilitatea riscului de faliment ale întreprinderii după cum urmează:

169

Analiză financiară aprofundată Valoarea scorului Z Z > 0,125 - 0,25 < Z < 0,125 Z < - 0,25

Situaţia întreprinderii Normală Incertă Riscantă

Riscul de faliment (%) 10 ÷ 45 % 45 ÷ 70 % 70 ÷ 100 %

De exemplu, funcţia - scor a întreprinderii analizate, calculată după acest model este redată în Tabelul 43: ¾ Aplicaţia 47: Calculul funcţiei – scor Z – model Banca Franţei Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Denumirea variabilelor (ratelor) R1 = Cheltuieli financiare/EBE R2 = Capitaluri permanente/Activ total (%) R3 = CAF/Datorii totale R4 = EBE/Cifra de afaceri R5 = Sold mediu furnizori ·360/Cumpărări mărfuri R6 = (Vad1 – Vad0)/Vad0 - % R7 = Sold mediu clienţi ·360/CA R8 = Investiţii corporale/Valoare adăugată Funcţia – scor Z

An precedent 0,4761 65,14 0,1600 0,2171 79,65 26,80 121,25 0,0025 0,448

Tabelul 43 An curent 0,2066 80,01 0,1520 0,1912 86,75 32,66 179,64 0,0072 1,043

În concluzie, valoarea scorului superioară şi în creştere faţă de limita minimă de 0,125 plasează întreprinderea într-o zonă de normalitate cu riscul de faliment sub 10 %. 4) Modelul Băncii Comerciale Române, ţinând seama de specificul şi condiţiile economiei româneşti, utilizează un set de rate şi indicatori de performanţă pentru stabilirea bonităţii întreprinderii pe baza unei grile de punctaj cu 6 criterii: Active pe termen scurt a) Lichiditatea patrimonială: Lp = ; Pasive pe termen scurt b) Solvabilitatea: S =

Capital propriu ; Pasiv

170

Analiză financiară aprofundată

c) Rentabilitatea financiară: Rf =

Pr ofit brut ; Capital propriu

d) Rotaţia activelor circulante: Nac =

Cifra de afaceri ; Active circulante

e) Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) - interne, externe; f) Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din credite, cesionare creanţe). Criteriile de evaluare a bonităţii financiare – modelul BCR - sunt notate cu puncte care servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii: Nr.crt

Criteriul de evaluare

1.

Lichiditatea patrimonială (Lp = Active term.scurt/Pasive term.scurt)

2.

Solvabilitatea (S = Capital propriu/Pasiv)

3.

Rentabilitatea financiară (Rf = Profit brut/Capital propriu)

4. 5.

Rotaţia activelor circulante (Nac = Cifra de afaceri/Active circulante) Dependenţa de pieţe (aprovizionare-desfacere) Aprovizionare: din ţară (At); din import (Ai) Desfacere: în ţară (Dt); la export (De)

6.

Garanţii

Limite de valori < 80 % 80 ÷ 100 % 100 ÷ 120 % 120 ÷ 140 % 140 ÷ 160 % > 160 % < 30 % 30 ÷ 40 % 40÷ 50 % 50÷ 60 % 60÷ 70 % 70÷ 80 % > 80 % 50%; De >50 % Ai > 50%; De >50 % At > 50%; Dt >50 % Ai > 50%; Dt >50 % Depozite gajate Gajuri, ipoteci Achiziţii din credite Cesionare creanţe

Puncte -2 -1 +1 +2 +3 +4 0 1 2 3 4 5 6 0 3 4 1 2 4 4 3 2 1 4 3 2 1

Analiză financiară aprofundată

171

În funcţie de punctaj se apreciază situaţia financiară a întreprinderii: Categoria A B C D E

Total puncte Situaţia economică – financiară - gradul de risc > 20 Foarte bună - se pot acorda credite 16 ÷ 20 Bună - se pot acorda credite 11 ÷ 15 Oscilantă - prezintă risc ridicat 6 ÷ 10 Risc deosebit – nu prezintă garanţii pentru acordare de credite 0÷5 Deosebit de precară - fără garanţii pentru acordare de credite

Pe baza grilei se consideră că întreprinderile din categoriile A şi B au o situaţie economico-financiară bună şi pot beneficia de credite bancare. Întreprinderile din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, acordarea unui credit impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supravegheate din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării creditelor la primele semne de neîncredere. Categoriile D şi E nu prezintă garanţii şi nu pot beneficia de credite. De exemplu, grila de punctaj privind bonitatea conform modelului BCR a întreprinderii analizate se prezintă în Tabelul 44: ¾ Aplicaţia 48: Grila de evaluare a bonităţii – model BCR Tabelul 44 Criteriul de performanţă Anul precedent Anul curent Nivelul Puncte Nivelul Puncte 1. Lichiditate patrimonială (Lp) 143,13 3 269,9 4 2. Solvabilitate (S) 64,54 4 67,24 4 3. Rentabilitate financiară brută(Rfb) 8,38 3 10,82 4 4. Rotaţia activelor circulante (Nac) 1,61 1 1,51 1 5. Dependenţa de pieţe (%) At > 50; Dt > 50 2 At> 50; Dt > 50 2 6. Garanţii Depozite 4 Depozite 4 Total puncte 17 19

Punctajul acumulat şi în creştere, cuprins între (16-20) situiază întreprinderea în categoria B, cu o situaţie economico - financiară bună, fiind

172

Analiză financiară aprofundată

credibilă şi prezentând garanţii pentru a putea beneficia de credite bancare. În aprecierea vulnerabilităţii întreprinderii şi a riscului de faliment nu este suficientă numai utilizarea unei singure metode – scoring, ci este necesară combinarea mai multor metode de analiză dinamică a situaaţiei financiare, pentru a permite depistarea timpurie a primelor semnale de degradare a acesteia şi a adopta decizii de corecţie cu anticipaţie. 3.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante

Interpretarea indicatorilor de bilanţ trebuie realizată numai în legătură cu datele privind activitatea economică desfăşurată de întreprindere în cursul anului. Modificarea valorii unui indicator de bilanţ trebuie apreciată numai după confruntarea acesteia cu sumele înregistrate în rulajele conturilor, dat fiind că tocmai rulajele caracterizează acţiunea utilă a mijloacelor avansate în diferite faze ale circuitului economic al întreprinderii (aprovizionare – producţie – desfacere). Pentru evaluarea completă a gradului de utilizare a activelor circulante, bilanţul singur nu este suficient, el trebuie completat cu datele analitice referitoare la rulajele diferitelor conturi care se regăsesc în indicatorii de bilanţ, folosindu-se balanţa de verificare pe rulaj a conturilor. În acest sens, se impune efectuarea unei analize externe a bilanţului, care vizează unul din cei mai importanţi indicatori sintetici calitativi – viteza de rotaţie a activelor circulante – care are efecte directe asupra indicatorilor de performanţă (beneficiul şi rata rentabilităţii). 3.7.1. Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante

Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator semnificativ ce caracterizează eficienţa cu care sunt folosite activele circulante ale întreprinderii. Cu cât viteza de rotaţie este mai mare, cu atât volumul de active circulante necesare pentru obţinerea unei anumite producţii este mai mic sau, producţia obţinută într-o anumită perioadă de timp cu acelaşi volum de active circulante este mai mare. De aici decurge importanţa accelerării vitezei de rotaţie în vederea creşterii eficienţei generale a activităţii economice a întreprinderii. Evaluarea vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează prin intermediul următorilor indicatori:

173

Analiză financiară aprofundată 1) Numărul de rotaţii: N =

CA (rotaţii), Sm

în care: CA = Cifra de afaceri; Si + Sf . 2 2) Durata unei rotaţii este o mărime inversă numărului de rotaţii şi se stabileşte T T ⋅ Sm = (zile / rotaţie), ca raport: Dz = N CA în care: T = durata perioadei de referinţă (360, 180, 90, 30 zile). Sm 1 ⋅ 1000 = ⋅ 1000 . 3) Active circulante la 1000 lei cifră de afaceri: Ac = CA N Analiza acestor indicatori ce caracterizeză viteza de rotaţie vizează factorii de accelerare (încetinire) atât pe total cât şi din punct de vedere al structurii activelor circulante aferente celor trei stadii ale circuitului economic (aprovizionare – producţie – desfacere), precum şi pe fiecare element al activelor circulante în parte: stocuri (materii prime şi materiale consumabile, produse finite şi mărfuri, producţie în curs de execuţie, avansuri pentru cumpărări de stocuri), creanţe, investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci. De exemplu, pe baza Contului de rezultat şi bilanţului armonizat se determină viteza de rotaţie a activelor circulante din Tabelul 45: Sm = Soldul mediu al activelor circulante, calculat ca medie: Sm =

¾ Aplicaţia 49: Indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante Nr. Indicatori crt. 1. Active circulante total (Sm) - mil.lei 2. Cifra de afaceri (CA) – mil. lei

Exerciţiul financiar Precedent Curent 330562 515793 535016 783518

Tabelul 45 Abateri Indici (± Δ) (%) + 185231 156,1 +248502 146,4

3.

Numărul de rotaţii (N) (2/1)

1,62

1,52

- 0,10

94,35

4. 5. 6.

Durata anului financiar (T) - zile 360 Durata unei rotaţii (Dz) zile/rot (4/3) 222,2 Active circ la 1000 CA (Ac)-(1000/N) 617,3

360 236,8 657,9

+ 14,6 + 40,6

100 106,6 106,6

174

Analiză financiară aprofundată

Din datele Tabelului 45 se desprind următoarele concluzii: 1. Toţi indicatorii vitezei de rotaţie a activelor circulante au cunoscut dinamici nefavorabile, ceea ce exprimă degradarea eficienţei utilizării acestora. 2. Reducerea numărului de rotaţii cu 0,1 a antrenat creşterea duratei unei rotaţii cu 14,6 zile şi ca urmare, majorarea activelor circulante la 1000 lei CA cu 40,6 lei. 3.7.2. Efectele accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante

În general, viteza de rotaţie a activelor circulante influenţează cei mai importanţi indicatori de performanţă ai întreprinderii. Orice accelerare a vitezei de rotaţie va determina o evoluţie favorabilă a acestor indicatori, după cum orice încetinire va avea efecte negative asupra lor. Accelerarea vitezei de rotaţie se exprimă, fie prin creşterea numărului de rotaţii a activelor circulante în cursul unei perioade, fie prin reducerea duratei unei rotaţii, ceea ce antrenează în final reducerea activelor circulante ce revin la 1000 lei cifră de afaceri. Viteza de rotaţie a activelor circulante stă în legătură directă cu următorii indicatori, asupra cărora manifestă efecte favorabile, prin accelerare sau nefavorabile, prin încetinire: 1) Eliberări (E) (-) sau imobilizări (I) (+) de active circulante calculate cu relaţia: CA1 E( I ) = ( Dz1 − Dz 0 ) ⋅ (mii lei), 360 în care: D1(0) = durata unei rotaţii în cele două perioade; 2) Beneficiul din activitatea de bază calculat cu relaţia: Sm ⋅ T − Ct (mii lei). B = CA – Ct = Dz 3) Rata rentabilităţii economice calculată prin lanţul de rate: Rexp Rexp CA Ac Re = = ⋅ ⋅ = Rv ⋅ N ⋅ Sac , Activ CA Ac Activ în care: Rv = Rata rentabilităţii veniturilor (profitabilitatea cifrei de afaceri); N = Numărul de rotaţii;

175

Analiză financiară aprofundată

Sac = Ponderea activelor circulante în activul bilanţului. 4) Rata rentabilităţii financiare calculată prin lanţul de rate: Rex Rex CA Ac Pasiv Rf = = ⋅ ⋅ ⋅ = Re ⋅ ( 1 + LF ) , C CA Ac Activ C în care: D LF = = Levierul financiar (rata îndatorării). C Se constată efectul favorabil al accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante asupra indicatorilor de performanţă ai întreprinderii. De exemplu, pe baza contului de rezultat (Tabelul 2) şi a bilanţului armonizat (Tabelul 25) se determină efectele modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante în Tabelul 46: ¾ Aplicaţia 50: Efectele vitezei de rotaţie a activelor circulante Nr. Indicatori crt. 1. Cifra de afaceri netă (CA) – mil. lei 2. Cost bunuri vândute şi serv. prest.(Ct)

Tabelul 46 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 535016 783518 + 248502 146,4 344015 482320 + 138305 140,2

3. Rezultat brut aferent CA nete (B)-mil.

191001

301198 + 110197

157,7

4. Total active nete (A) – mil. lei

666600

959679 + 293079

143,9

5. Active circulante (Sm) - mil.lei

330562

515793 + 185231 156,17

6. Ponderea activelor circulante (Sac)- %

49,60

53,75

+ 4,15 108,36

7. Numărul de rotaţii active circ (N) 8. Durata unei rotaţii (Dz) – zile/rot

1,62 222,2

1,52 236,8

- 0,10 + 14,6

94,35 106,6

9. Capitaluri proprii (C) – mil. lei

425836

640142 + 214306

150,3

10. 11. 12. 13. 14.

236328 35,70 28,65 0,5549 44,85

314340 38,44 31,38 0,4910 47,05

133,0 107,7 109,5 88,48 104,9

Datorii totale (D) – mil. lei Rata profitabilităţii CA (Rv) (3/1) - % Rata rentabilit. econom. (Re)(3/4) - % Levierul financiar (LF) (10/9) Rata rentabilit. financ. (Rf) (3/9) - %

+ 78012 + 2,74 + 2,73 - 0,0639 + 2,20

Analiza efectelor încetinirii vitezei de rotaţie a activelor circulante pe

176

Analiză financiară aprofundată

baza datelor Tabelului 46 conduce la următoarele concluzii: CA1 = (236,8 – 222,2) ·783518/360 = + 31776 mil. lei. 1) E( I ) = ( Dz1 − Dz 0 ) ⋅ 360 Deci, creşterea duratei unei rotaţii cu 14,6 zile a avut ca efect imobilizări de active circulante în valoare de 31776 milioane lei. 2) Modificarea beneficiului din activitatea de bază este diferenţa: Δ = B1 – B0 = 301198 – 191001 = + 110197 mil. lei. Factorii de influenţă sunt următorii: a) Pe prima treaptă: Δ = ΔCA + ΔCt, în care: ΔCA = CA1 – CA0 = 535016 – 783518 = + 248502 mil. lei; ΔCt = Ct0 – Ct1 = 344015 – 482320 = - 138305 mil. lei. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔCA + ΔCt = 248502 – 138305 = + 110197 mil. lei = Δ. b) Pe treapta a doua: ΔCA = ΔSm + ΔT + ΔDz, în care: 515793 ⋅ 360 Sm1 ⋅ T 0 Sm 0 ⋅ T 0 ΔSm = − = CA′0 − CA0 = − CA0 = 222 ,2 Dz 0 Dz 0 = 835668 – 535016 = + 300652 mil. lei; 515793 ⋅ 360 Sm1 ⋅ T 1 Sm1 ⋅ T 0 − = CA′1 − CA′0 = − 835668 = 0 ; ΔT = Dz 0 Dz 0 222 ,2 Sm1 ⋅ T 1 Sm1 ⋅ T 1 − = CA1 − CA′1 = 783518 − 835668 = − 52150 mil. lei; Dz1 Dz 0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔSm + ΔT + ΔDz = 300652 + 0 – 52150 = + 248502 mil. lei = ΔCA. În concluzie: 1. Creşterea cifrei de afaceri a majorat beneficiul aferent cu 248502 milioane lei, dar aceasta s-a datorat majorării activelor circulante cu 185231 milioane lei, pe seama căreia beneficiul a crescut cu 300652 milioane lei. 2. Creşterea duratei de rotaţie a diminuat beneficiul cu 52150 milioane lei. Sistemul factorial al beneficiului este următorul: ΔDz =

Analiză financiară aprofundată

ΔCA = +248502 mil. + 110197 mil. lei = Δ

177

ΔSm = +300652 mil. ΔT = 0 ΔDz = - 52150 mil.

ΔCt = - 138305 mil. lei 3) Modificarea ratei rentabilităţii economice este diferenţa: Δ = Re1 – Re0 = 31,38 – 28,65 = + 2,73 %. Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔRv + ΔN + ΔSac, în care: ΔRv = Rv1 · N0 · Sac0 – Re0 = Re´0 – Re0 = 38,44 · 1,62 · 0,496 – 28,65 = 2,23 %; ΔN = Rv1 · N1 · Sac0 – Re´0 = Re1´ - Re´0 = 38,44 · 1,52 · 0,496 – 30,88 = = 28,98 – 30,88 = - 1,9 %; ΔSac = Re1 – Re1´ = 31,38 – 28,98 = + 2,40 %. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔRv + ΔN + ΔSac = 2,23 – 1,90 + 2,40 = + 2,73 % = Δ. În concluzie: 1. Creşterea ratei rentabilităţii economice cu 2,73 % a fost consecinţa creşterii rentabilităţii veniturilor cu 2,74 % şi a majorării ponderii activelor circulante cu 4,15 procente în activul bilanţului. 2. Reducerea numărului de rotaţii ale activelor circulante cu 0,1 a diminuat rata rentabilităţii economice cu 1,9 %. Sistemul factorial al ratei rentabilităţii economice este următorul: ΔRv = + 2,23 % + 2,73 % = Δ ΔN = - 1,90 % ΔSac = + 2,40 % 4) Modificarea ratei rentabilităţii financiare este diferenţa: Δ = Rf1 – Rf0 = 47,05 – 44,85 = + 2,20 %. Factorii de influenţă sunt următorii: a) Pe prima treaptă: Δ = ΔRe + ΔLF, în care:

178

Analiză financiară aprofundată

ΔRe = Re1·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – 44,85 = 31,38·(1 + 0,5549) - 44,85 = + 3,94%; ΔLF = Rf1 - Rf´0 = 47,05 – 48,79 = - 1,74 %. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔRe + ΔLF = + 3,94 – 1,74 = + 2,20 % = Δ. b) Pe treapta a doua: ΔRe = ΔRv + ΔN + ΔSac, în care: ΔRv = Re0´·(1 + LF0) – Rf0 = Rf´0 – Rf0 = 30,88·1,5549 – 44,85 = 3,16 % ΔN = Re1´·(1 + LF0) - Rf´0 = Rf´1- Rf´0 = 28,98 1,5549 – 48,01 = - 2,95 %. ΔSac = Re1 (1 + LF0) - Rf´1 = 31,38· 1,5549 - 45,06 = 48,79 – 45,06 = + 3,73 % Prin însumare se verifică egalitatea: ΔRv + ΔN + ΔSac = 3,16 – 2,95 + 3,73 = + 3,94 = ΔRe. În concluzie: 1. Creşterea ratei rentabilităţii financiare cu 2,2 % s-a datorat majorării ratei rentabilităţii economice, în condiţiile reducerii levierului financiar, care a redus-o cu 1,74 %. 2. Prin intermediul ratei rentabilităţii economice se manifestă efectul favorabil al creşterii rentabilităţii veniturilor şi al majorării ponderii activelor circulante, care au majorat rata rentabilităţii financiare cu 3,16 şi respectiv, 3,73 %. 3. Scăderea numărului de rotaţii (încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante) a diminuat rata rentabilităţii financiare cu 2,95 %. Sistemul factorial al ratei rentabilităţii financiare este următorul: ΔRv = +3,16 %. ΔRe = +3,94 % ΔN = - 2,95 % + 2,20% = Δ ΔSac = + 3,73 % ΔLF = - 1,74 % Importanţa accelerării vitezei de rotaţie a activelor circulante impune descoperirea căilor de creştere a acesteia, pe fazele circuitului economic reducerea stocurilor de materii prime şi materiale la minimum, valorificarea materialelor ce nu mai sunt necesare producţiei, scurtarea ciclului de producţie, reducerea termenelor de recuperare a creanţelor, întărirea controlului financiar – contabil.

Analiză financiară aprofundată

179

3.8. Analiza bursieră a întreprinderii cotate

După cum se cunoaşte, admiterea unui titlu la cota oficială (bursă de valori) – cotarea – este supusă anumitor condiţii. Astfel, nu sunt cotate decât titlurile întreprinderilor care publică anual raportul de gestiune prin care, înainte de emisiune, sunt aduse la cunoştinţa publicului toate elementele importante ale întreprinderii. Analiza unei întreprinderi cotate la bursă (listate) comportă un studiu suplimentar, pe baza datelor bursiere, care nu trebuie să lipsească din situaţiile financiare anuale, menit să servească la elucidarea unor aspecte referitoare la politica în domeniul portofoliului de titluri: dacă trebuie să se cumpere, să se vândă sau să se conserve titlurile; dacă valoarea în cauză este un titlu de portofoliu de rentabilitate satisfăcătoare, sau din contra, unul de speculaţie, în care rentabilitatea este sacrificată în favoarea plus - valorii; situaţia reală a cursului acţiunilor (preţul de piaţă al titlurilor). Analiza financiară aplicată plasamentelor de capital la bursa de valori – analiza bursieră - este o analiză profesionistă în care se regăsesc două tendinţe: una fundamentală şi una tehnică. Analiza fundamentală vizează factori multipli pentru a determina tendinţa unui titlu de valoare, ceea ce impune cunoaşterea unor aspecte referitoare la: situaţia financiară a întreprinderii, capitalizarea bursieră, cursul acţiunilor, decotarea, randamentul acţiunilor, evoluţia pieţei de capital, factorii economici, sociali şi politici, sectorul, ş.a. Analiza tehnică vizează trei direcţii de cercetare: proiecţia în viitor a comportamentului trecut al pieţei acţiunilor, tendinţa acesteia cu referire la evoluţia cotelor estimate comparativ cu cele reale; cercetarea mişcărilor ciclice ale pieţei privind evoluţia cursului acţiunilor; analiza tendinţei actuale pentru a descoperi momentul în care o variaţie a cursurilor va indica un punct de revenire. În scopul efectuării unei analize bursiere fundamentale se utilizează mai multe rate bursiere, dintre care cele mai semnificative sunt următoarele: 1) Cifra de afaceri pe acţiune echivalează cu productivitatea pe acţiune şi se determină raportând cifra de afaceri la numărul de acţiuni:

180

Analiză financiară aprofundată

CAa = CA/Na. 2) Beneficiul pe acţiune este un indicator de bază al pieţei bursiere, care arată partea din beneficiu adusă de fiecare acţiune şi se obţine prin raportarea beneficiului net la numărul de acţiuni: Bpa = Bnet / Na . Indicatorul prezintă importanţă în evaluarea rentabilităţii acţiunilor, serveşte la calculul multiplului de capitalizare bursieră şi poate fi diluat sau ajustat, în funcţie de capitalul (diluat sau nediluat) luat în calcul. 3) Capacitatea de autofinanţare pe acţiune - indică partea din CAF adusă de fiecare acţiune şi se determină prin raportul: CAFa = CAF / Na . Acest raport trebuie utilizat cu discernământ la bursă, deoarece acţionarii pot prefera dividende în detrimentul autofinanţării. 4) Capitalizarea bursieră exprimă valoarea pe care bursa o acordă întreprinderii şi se determină prin multiplicarea numărului de acţiuni emise cu ultimul curs cotat al unei acţiuni: Cb = Na·Ca. Acest indicator permite aprecierea întreprinderii pe baza valorii bursiere a acţiunilor sale, punând în evidenţă preţul de evaluare al operatorilor, ştiut fiind că una dintre funcţiile pieţei financiare este şi aceea de acordare a unui preţ întreprinderilor cotate. Numărul de acţiuni ce compun capitalul unei întreprinderi şi valoarea lor nominală sunt indicatori de cotare a acţiunilor la bursă, cu influenţe directe asupra celorlalţi indicatori de eficienţă a acţiunilor. Cursul unei acţiuni rezultă din ofertă şi cerere şi reflectă valoarea bursieră, respectiv preţul pe piaţă al unui titlu, ale căror fluctuaţii pe termen lung pot afecta preţul real al întreprinderii. Poate fi vorba de o capitalizare bursieră a unei pieţe financiare, sau de capitalizarea obligaţiunilor. Aceasta serveşte ca mod obiectiv de comparaţie a capitalizării bursiere cu valoarea contabilă a întreprinderii, de unde rezultă fie subestimarea afacerii (plus-valori latente), dacă valoarea contabilă este inferioară

Analiză financiară aprofundată

181

capitalizării bursiere, sau supraestimarea acesteia (minus - valori latente), dacă valoarea contabilă este superioară capitalizării bursiere a acesteia. În scopul determinării preţului real al întreprinderii există mai multe criterii de apreciere a capitalizării bursiere: valoarea substanţială, prin care capitalizarea bursieră corespunde valorii actuale a activelor nete; actualizarea beneficiilor viitoare, prin care, în analiză trebuie să se ţină seama de teoria portofoliului de valori mobiliare, conform căreia cursul unui titlu se fixează la preţul său just în funcţie de rata de actualizare a beneficiilor viitoare, plecând de la cursul acţiunilor, corectat cu o primă de risc proporţională cu fiecare valoare. 5) Coeficientul de capitalizare bursieră (PER) este un multiplu de capitalizare (sau multiplu bursier), adică un raport curs - beneficiu care stabileşte legătura între cursul unui titlu şi rentabilitatea lui. Se obţine ca raport între capitalizarea bursieră şi rezultatul exerciţiului: Capitalizarea bursieră (Cb ) PER = sau ca raport între cursul acţiunii Rezultatul exerciţxerui (Rex ) la bursă şi beneficiul pe acţiune: Cursul bursier al acţcţiun(Ca ) PER = . Beneficiul pe acţcţiu (Bpa ) Acest multiplu bursier de capitalizare a beneficiilor indică de câte ori este capitalizat beneficiul pe acţiune, arătând câţi ani de beneficiu actual costă fiecare afacere cotată. Echivalentul franţuzesc al termenului anglo-saxon Price Earning Ratio (PER) este cel de Coeficient de capitalizare a rezultatelor (CCR). Prin multiplicarea beneficiului pe acţiune cu PER se obţine cursul acţiunii la bursă ( Ca = Bpa ⋅ PER ), care permite aprecierea randamentului unui plasament în acţiuni, fiind de preferat utilizării unui simplu randament asigurat de dividendele distribuite. Acţiunile cu un PER ridicat se comportă cel mai bine la bursă, favorizând speculaţii avantajoase vânzării lor, după cum un PER relativ scăzut indică o evaluare destul de ieftină. De aceea acest raport stă la baza unei alte metode de evaluare a întreprinderii, care permite doar o estimare a beneficiilor întreprinderii pentru anul în curs sau pentru cel următor.

182

Analiză financiară aprofundată

Divizând beneficiul scontat cu numărul titlurilor, se obţine beneficiul pe acţiune aşteptat, la care se raportează preţul actual al acţiunii pentru a obţine, în final, multiplul de capitalizare (PER) al întreprinderii, care este un indicator al atracţiei pieţei de capital în raport cu plasamentele de înlocuire. Raportul curs - beneficiu (PER) variază în timp şi spaţiu şi depinde de beneficiile anticipate ale operatorilor, de evoluţia ratelor dobânzii şi de ritmul inflaţiei, faţă de care evoluează în sens invers. 6) Rata de distribuire a dividendelor (Pay Out Ratio – POR) - exprimă politica în ceea ce priveşte distribuirea de dividende şi se calculează raportând totalul dividendelor la rezultatul net: Dividende distribuite POR = ⋅ 100 (%) Rezultatul net Rata prezintă importanţă pentru cei interesaţi în achiţia de acţiuni în scopul obţinerii unui venit sub forma dividendelor, sau pentru realizarea unei plus-valori de capital, stimulând mai mult acţionarii şi mai puţin capitalizarea rezultatelor pentru reinvestire şi dezvoltarea întreprinderii. 7) Dividendele pe acţiune reprezintă un indicator ce depinde de rata de distribuire a dividendelor şi se calculează prin raportul: Dividende distribuite Dpa = Numărul de acţiuni Raportul curs – beneficiu (PER) permite să se compare întreprinderile între ele, indiferent de rata de distribuire a dividendelor, fiind mai obiectiv în aprecierea rentabilităţii acţiunilor comparativ cu dividendele pe acţiune. 8) Metoda de evaluare a întreprinderii în funcţie de criteriul Capitalizarea beneficiilor (după formula Gordon - Shapiro) măsoară randamentul capitalurilor investite (randamentul unui plasament în acţiune), prin intermediul indicatorului Rentabilitate pe acţiune: Dividende pe acţcţiu Ra = ⋅ 100 (%) Cursul acţcţiun Această rată măsoară rentabilitatea plasamentului şi depinde de dividendele distribuite, în funcţie de mărimea beneficiului, de ratele de repartizare

183

Analiză financiară aprofundată

a lui şi de nivelul cursului, constituind un indicator pentru plasamente eficiente. Ratele bursiere ale întreprinderii luate în studiu se prezintă în Tabelul 47: ¾ Aplicaţia 51: Analiza ratelor bursiere Nr. Indicatori crt. (milioane lei) 1. Cifra de afaceri (CA) 2. Numărul de acţiuni (Na) - mii

Tabelul 47 Exerciţiul financiar Abateri Indici Precedent Curent (± Δ) (%) 535016 783518 + 248502 146,4 59200 295996 + 236796 500

3. Cifra de afaceri/acţiune (CAa) (1/2)

9,037

2,647

- 6,39

29,3

4. Beneficiul net (Rnet)

40668

51384

+ 10716

126,3

5. Beneficiul pe acţiune (Bpa) (4/2)

0,687

0,173

- 0,514

25,3

6. Capacitatea de autofinanţare (CAF)

47815

98224

+ 50409

205,4

7. Capacit. de autofin./acţ. (CAFa) (6/2) 8. Cursul mediu al acţiunii (Ca) (lei)

0,807 2150

0,331 2350

- 0,476 + 200

41,1 109,3

695591 + 568311

546,5

9. Capitalizare bursieră (Cb) (2*8)

127280

10. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(9/4)

3,13

13,53

+ 10,4

432,2

11. Coef. de capitaliz.bursieră (PER)(8/5)

3,13

13,53

+ 10,4

432,2

14356

18139

+ 3783

126,3

35,3

35,3

14. Dividende/acţiune (Dpa) (12/2)

0,242

0,061

- 0,181

25,2

15. Rentabilitate pe acţiune (Ra) (14/8) %

11,25

2,59

- 8,66

23,1

16. Rata rentabilit.acţiunii (Rra) (5/8) %

31,95

7,36

- 24,59

23,1

12. Dividende distribuite 13. Rata distrib. dividende(POR) (12/4) %

-

100

Din datele Tabelului 47 se desprind următoarele concluzii: 1. Majoritatea indicatorilor bursieri au cunoscut dinamici nefavorabile, cum ar fi: cifra de afaceri pe acţiune, beneficiul pe acţiune, capacitatea de autofinanţare pe acţiune, ca urmare a creeşterii mai lente a indicatorilor de performanţă comparativ cu creşterea numărului de acţiuni. 2. Fac exceepţie capitalizarea bursieră şi coeficientul de capitalizare bursieră (PER) care au crescut datorită dinamicii diferite a factorilor rapoartelor de calcul. 3. Ratele de rentabilitate a acţiunilor s-au redus ca urmare a creşterii mai rapide a cursului mediu al acţiunilor pe piaţa de capital faţă de beneficiul pe acţiune.

184

Analiză financiară aprofundată

CAPITOLUL 4

ANALIZA FINANCIARĂ PRIN FLUXURI 4.1. Fluxuri de fonduri în întreprindere

În prezent se poate face distincţie între analiza tradiţională statică, care porneşte de la documentele contabile de sinteză ale exerciţiului – bilanţul si contul de rezultat – şi analiza dinamică, care se ataşează evoluţiei trecute şi previzionate şi care vizează cu precădere capacitatea beneficiară şi fluxurile financiare. Se apreciază că studiul bilanţului furnizează analizei o viziune statică a întreprinderii, deoarece variabilele pe care le cuprinde bilanţul sunt redate sub forma unor stocuri ce caracterizează situaţia la un moment dat (la început şi la sfârşit de exerciţiu). Studiul contului de rezultat dă o viziune dinamică a activităţii, deoarece variabilele sale sunt în principiu fluxuri, care decurg din ciclul de exploatare, permiţând înţelegerea modului în care este format rezultatul. Astfel, veniturile înscrise în creditul contului constituie fluxuri de intrări, iar cheltuielile înscrise în debitul contului reprezintă fluxuri de ieşiri. Partea de jos a bilanţului funcţional, reprezentând ciclul de exploatare, îşi găseşte originea în variabilele de flux ale contului de rezultat, dar nu există totuşi nici un instrument care să permită explicarea transformărilor suferite de partea superioară a bilanţului, unde, în activ se descrie ciclul de investiţii la un moment dat şi, în pasiv ciclul de finanţare al întreprinderii la acelaşi moment. Cu toate acestea, simpla comparaţie a bilanţurilor şi conturilor de rezultat, chiar pe o perioadă de 3-5 exerciţii succesive, nu poate explica decât rezultanta netă a mişcărilor de sens contrar: achiziţia şi cedarea de imobilizări, sau împrumutul şi rambursarea datoriei. Înlăturarea acestui neajuns a impus abordarea analizei financiare într-o viziune nouă, prin metoda fluxurilor pornind de la conceptul de flux de fonduri,

Analiză financiară aprofundată

185

care permite determinarea surplusurilor monetare degajate de activitatea întreprinderii, cum ar fi “Excedentul de trezorerie de exploatare“ (ETE). În acest sens s-a propus ca instrument adaptat acestei cerinte Tabloul de flux, pe baza căruia să se poată măsura fluxul de activitate şi fluxurile care afectează situaţia generală de ansamblu a întreprinderii. Este cunoscut că activitatea întreprinderii este rezultatul unor operaţiuni multiple, economice şi financiare, operaţiuni ce afectează patrimoniul întreprinderii şi care se exprimă prin încasări şi plăţi. De aceea se produc fluxuri de intrări şi ieşiri în şi din patrimoniul întreprinderii, încât punctul central al analizei transformărilor patrimoniului îl constitue noţiunea de lichiditate degajată sau utilizată. Studiul lichidităţii permite aprecierea interdependenţei mecanismelor financiare, iar incidenţa lor asupra funcţionării întreprinderii va pune în evidenţă punctele “slabe” şi “forte“ ale relaţiei economic – financiar. O definiţie clasică a noţiunii de flux consideră că în general, fluxurile sunt mişcări de valori între agenţi economici, astfel încît pot exista fluxuri reale dacă aceste mişcări de valori privesc bunuri materiale şi fluxuri financiare (sau de fonduri) dacă ele se referă la mijloace monetare. Unii autori consideră că fluxurile reale au o contra-partidă monetară, dar de sens opus: vânzarea unor mărfuri su prestaţii se poate descompune în două fluxuri, unul fizic şi unul monetar de contrapartidă în schimbul celui fizic. Fluxurile reale (fizice) cu contra-partida lor monetară se numesc fluxuri economice sau de exploatare, ele provenind din operaţiile de exploatare. Alături de acestea apar fluxurile monetare, pentru care suportul fizic sau real (bunuri, servicii) nu are relevanţă (variaţia datoriei, variaţia cheltuielilor financiare, a impozitului pe beneficii, creşterea capitalului), de aceea ele ar putea fi numite fluxuri autonome; fluxurile economice rămân însă predominante. În general se consideră flux orice mişcare generată de o operaţiune ce re impact asupra trezoreriei: o vânzare, o cumpărare, o plată de salarii, o rambursare de datorie constituie un flux ce afectează trezoreria întreprinderii. Ritmul sau intensitatea cu care se desfăşoară un flux monetar depinde de trei factori: acumularea anterioară de fluxuri (masa capitalurilor), rentabilitatea şi creşterea întreprinderii.

186

Analiză financiară aprofundată

Metoda fluxurilor vizează o analiză financiară mai modernă în comparaţie cu cea clasică bazată pe bilanţul financiar (lichiditate – exigibilitate), ea realizându-se prin intermediul tablourilor plurianuale de fluxuri financiare. Tabloul de fluxuri se bazează în întregime pe legătura sistematică care reuneşte masa capitalurilor acumulate, rentabilitatea şi creşterea întreprinderii. În realitate există două mase de capital cărora li se asociază două categorii de fluxuri specifice: 1) Capitalul economic (format din imobilizări corporale şi necorporale de exploatare şi din stocuri) care se află la originea fluxurilor fizice şi corespunde activului bilanţului; 2) Capitalul financiar (format din resursele permanente ale întreprinderii) cărora le corespund fluxurile autonome lipsite de fundament real şi se reflectă în pasivul bilanţului. În capitalul economic se regăsesc fluxurile economice, care nu sunt altceva decât fluxurile de exploatare, cu condiţia ca să se includă doar fluxurile referitoare la investiţii. În capitalul financiar se află, pe de o parte, fondurile proprii şi, pe de altă parte, capitalul împrumutat, cu un flux de intrare (creşterea datoriei) şi un flux de ieşire (cheltuielile financiare). Aceste tablouri regrupează fluxurile financiare în totalitatea lor după o logică specială destinată să pună în lumină politica financiară a întreprinderii. Ele pot fi construite în moduri diferite, după cum urmăresc fie să explice direct transformările patrimoniului întreprinderii, fie să prezinte operaţiunile care au fost cauza acestor transformări. În acest sens, există trei tablouri de fluxuri financiare care pot da răspunsul la aceste întrebări: 1. Tabloul utilizărilor şi resurselor, care clasifică fluxurile de fonduri în: fluxuri ce relevă fondul de rulment, fluxuri ce relevă necesarul de fond de rulment şi fluxuri ce relevă trezoreria; 2. Tabloul care explică variaţia încasărilor şi distinge fluxurile legate de operaţiunile de exploatare şi fluxurile legate de alte operaţiuni; 3. Tabloul care grupează fluxurile în patru grupe: cele care depind de

Analiză financiară aprofundată

187

exploatare, cele care depind de activele financiare, cele legate de acţionari şi cele legate de operaţiunile de îndatorare. În general, nu există un tablou universal, tipul de tablou ales depinzând de concepţia financiară a autorului privind întreprinderea. Tabloul Utilizări – Resurse propus de Planul Contabil General – modelul francez – este mai frecvent folosit sub denumirea de tablou de finanţare şi el trebuie completat de un tablou explicativ al variaţiei încasărilor, fiind obligatoriu în cazul marilor întreprinderi (cu peste 300 salariaţi şi o cifră de afaceri mai mare de 120 milioane franci). Acest tablou explică variaţiile patrimoniului întreprinderii în cursul perioadei de gestiune, având ca scop analiza mişcărilor contabile ce afectează acest patrimoniu şi indicând cum au permis resursele de care a dispus întreprinderea să facă faţă necesităţilor sale antrenând aceste variaţii. Stabilit post factum, tabloul de finanţare permite să se aprecieze gestiunea financiară a întreprinderii, rata investiţiilor, politica de finanţare internă şi externă. Previzional, acest tablou permite orientarea opţiunilor în funcţie de echilibrele financiare estimate sau posibile şi evaluarea posibilităţilor de expansiune în funcţie de resursele previzibile. Analiza tabloului de finanţare este o continuare logică a studiului documentelor contabile de sinteză tradiţionale – bilanţul şi contul de rezultat - iar acolo unde elaborarea acestuia este obligatorie, el face parte din sistemul dezvoltat al conturilor anuale. Tabloul de finanţare (sau Tabloul utilizărilor şi resurselor) al unei perioade are ca scop să pună în evidenţă fluxurile de operaţiuni care sunt la originea modificării unui element al bilanţului la sfârşitul unui exerciţiu faţă de începutul acestuia. Aceste fluxuri sunt identificate în cadrul analizei posturilor de activ şi de pasiv cu fluxurile de utilizări şi respectiv, cu fluxurile de resurse. În virtutea principiului egalităţii Utilizări = Resurse, în mod logic se obţine egalitatea: Fluxul de utilizări al exerciţiului = Fluxul de resurse al exerciţiului. Dar cum fluxul de utilizări depinde de fluxul de resurse (“nu se poate utiliza decât ceea ce există”) se impune ca relaţia să fie inversată:

188

Analiză financiară aprofundată

Fluxul de resurse al exerciţiului = Fluxul de utilizări al exerciţiului, ceea ce, algebric, înseamnă: Fluxul de resurse al exerciţiului - Fluxul de utilizări al exerciţiului = 0. Din acest motiv, fluxurilor de resurse li se atribuie semnul + şi fluxurilor de utilizări semnul -, aceasta fiind regula fundamentală care stă la baza construcţiei Tabloului de finanţare “Utilizări- Resurse”. 4.2. Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie

Analiza tabloului de finanţare şi a fluxurilor de trezorerie constituie o etapă importantă în examinarea documentelor de sinteză privind situaţia financiară a întreprinderii, după analiza contului de rezultat, a bilanţului şi a modificării capitalurilor proprii statuate prin IAS 1. Ansamblul fluxurilor financiare completează diagnosticul întreprinderii printr-o abordare mai dinamică şi mai globală, deşi acestea nu apar explicit nici în bilanţ, nici în contul de rezultat. Din acest motiv, analiştii financiari construiesc tablouri de finanţare şi tablouri de fluxuri de trezorerie (numerar), care permit reconstituirea fluxurilor financiare ale perioadei. Fluxurile financiare reprezintă modificările mijloacelor din activul bilanţului, ale datoriilor, situaţiei nete şi circulaţiei efective a monedei. Tablourile fluxurilor de numerar, o variantă a tabloului de finanţare, sunt obligatorii în cazul întreprinderilor cotate la bursă şi al marilor întreprinderi, conform OMFP 94/2001, care clarifică modalităţile de prezentare după IAS-7, şi opţionale în cazul reglementărilor contabile simplificate (OMFP 306/2002). Tabloul de finanţare, numit şi tablou al utilizărilor şi resurselor, este utilizat în special în cazul marilor întreprinderi occidentale şi permite să se analizeze modificările structurii patrimoniale a întreprinderii în cursul unei perioade, prezentând situaţia resurselor noi şi a utilizărilor acestora. Tabloul e finanţare constituie principalul instrument al analizei dinamice privind echilibrul financiar în termeni de flux, conform opticii funcţionale de prezentare a bilanţului, care este mai bine adaptat gestiunii previzionale. El pune în evidenţă variaţia fondului de rulment (ΔFR), care rezultă din comparaţia post cu post a două bilanţuri funcţionale succesive, explicând variaţia

Analiză financiară aprofundată

189

patrimoniului. Tabloul de finanţare este situat între bilanţul de deschidere şi bilanţul de închidere al exerciţiului şi are următoarea structură: Tabloul de finanţare Utilizări Resurse 1. Dividende distribuite 1. C A F 2. Achiziţie elemente de activ 2. Cesiune (reducere) de elemente de imobilizat: activ imobilizat a. Imobilizări corporale 3. Creştere de capitaluri proprii b. Imobilizări financiare (aporturi noi în numerar) 3. Rambursare de datorii financiare 4. Creştere datorii financiare Total utilizări Total resurse Creşterea FRNG (ΔFRNG) Total Utilizări Total Resurse Elaborarea Tabloului Utilizărilor şi Resurselor impune o distincţie clară între fluxurile patrimoniale, financiare şi fluxurile monetare care se exprimă prin încasări şi plăţi, având ca scop evidenţierea fluxurilor financiare ale utilizărilor şi resurselor caracteristice activităţii întreprinderii în cursul exerciţiului. Utilizări sunt considerate creşterile posturilor de activ ce corespund unor achiziţii (creări) de bunuri precum şi reducerile posturilor de pasiv prin diminuarea capitalurilor proprii (rambursarea unor datorii). Resurse sunt considerate diminuările posturilor de activ care corespund vânzării unui bun (diminuării unor creanţe), precum şi creşterile de pasiv ce corespund unor aporturi de capital. Tabloul de finanţare clasic, centrat pe variaţia fondului de rulment net global (ΔFRNG) explică direct modificările structurale ale patrimoniului întreprinderii prin variaţia disponibilităţilor şi tratează trezoreria ca o variabilă reziduală, între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment. Este mai puţin utilizat de marile întreprinderi. Mai uzuală este o variantă a tabloului de finanţare clasic, care situiază

190

Analiză financiară aprofundată

trezoreria pe un loc central - Tabloul Utilizări-Resurse - care se bazează pe echilibrul financiar determinat cu ajutorul unor bilanţuri funcţionale succesive şi care evidenţiază fluxul de trezorerie netă (ΔTN) calculat ca diferenţă: ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT, în care: ΔFRNG = Variaţia fondului de rulment net global; ΔNFRT = Variaţia necesarului de fond de rulment total Variaţia ΔFRNG este prezentată în prima parte a tabloului în funcţie de variaţia elementelor din partea superioară a bilanţului: ΔFRNG = ΔResurse stabile – ΔUtilizări stabile brute, în care: ΔResurse stabile = Creştere capitaluri stabile + Reducere active imobilizate brute; ΔUtilizări stabile = Creştere active imobilizate brute + Reducere capitaluri stabile. Variaţia ΔNFRT este prezentată în partea a doua a tabloului şi se determină pe baza elementelor din partea inferioară a bilanţului, separat pe tipuri de activităţi: exploatare(ΔNFRE) şi înafara exploatării(ΔNFRAE): ΔNFRT = ΔUtilizări (ciclice şi neciclice) - ΔResurse(ciclice şi neciclice), în care: ΔUtilizări = Creştere active + Reducere pasive (datorii pe termen scurt); ΔResurse = Creştere pasive (datorii pe termen scurt) + Reducere active. Fiind legată de operaţiunile financiare pe termen scurt evidenţiate în partea inferioară a bilanţului funcţional, variaţia trezoreriei nete poate fi determinată şi prin diferenţa: ΔTN = ΔUT(Utilizări pentru trezorerie) – ΔRT(Resurse pentru trezorerie), în care: ΔUT = Creştere disponibilităţi + Reducere credite trezorerie; ΔRT = Reducere disponibilităţi + Creştere credite trezorerie. Tabloul de finanţare Utilizări- Resurse permite să se analizeze politica de investiţii şi de finanţare a întreprinderii şi să se verifice dacă principiile echilibrului financiar au fost respectate în perioada trecută. În mod normal, variaţia fondului de rulment ar trebui să fie pozitivă, pentru a nu compromite solvabilitatea viitoare a întreprinderii. Această variaţie

Analiză financiară aprofundată

191

este influenţată de modificarea capitalurilor permanente, în care, modificarea capitalului propriu are o pondere hotărâtoare. Modificarea capitalului propriu constituie o componentă distinctă a situaţiilor financiare anuale şi a fost prezentată în Tabelul 26. De exemplu, pe baza bilanţului funcţional (Tabelul 26) se elaborează Tabloul de Finanţare “Utilizări – Resurse”(Tabelul 48): ¾ Aplicaţia 52: Structura funcţională a Tabloului de Finanţare Tabelul 48 Mii lei Mii lei Utilizări Resurse I.Variaţia fondului de rulment net global: ΔFRNG = ΔResurse stabile- ΔUtilizări stabile 1.Creşteri de active imobilizate brute +177563686 1.Creşteri resurse stabile 403020754 ΔFRNG = 403020754 – 177563686 = + 225457068 mii lei II Variaţia neces. de fond de rulment total: ΔNFRT = ΔUtilizări totale – ΔResurse totale 1.Creştere de active circulante totale +190341086 1.Reduceri de active circ. 0 2.Reduceri de pasive - 40640415 2.Creşteri de pasive 0 ΔNFRT = 190341086 – 40640415 = + 230981501 mii lei II.1 Variaţia nec. de fond rulm de expl: ΔNFRE = ΔUtilizări expl. – ΔResurse din expl. 1.Creşteri active de exploatare +186361384 1.Reduceri active exploat. 0 2.Reduceri datorii de exploatare - 54768007 2.Creşteri datorii exploat. 0 ΔNFRE = 186361384 – 54768007 = + 241129391 mii lei II.2 Variaţia nec. de fd rulm înaf. expl: ΔNFRE = ΔUtiliz.înaf expl. – ΔRes.în afara expl 1.Creşteri alte active circulante + 3979702 1.Creşteri datorii înaf.expl. 14127592 ΔNFRAE = 3979702 – 14127592 = - 10147890 mii lei III. Variaţia trezoreriei nete: ΔTN = ΔFRNG – ΔNFRT = TN1 – TN0 ΔTN = 225457068 – 230981501 = - 5524433 mii lei = 2884297 - 8408730

Din datele Tabelului 48 se desprind următoarele concluzii: 1. Fondul de rulment net global (FRNG) a cunoscut o variaţie pozitivă de peste 225 miliarde lei, ceea asigură o marjă de securitate favorabilă finanţării activelor circulante. 2. Necesarul de fond de rulment total (NFRT) a cunoscut o variaţie pozitivă de peste 230 miliarde lei, dar aceasta se datorează activităţii de exploatare; la

192

Analiză financiară aprofundată

activitatea din afara exploatării se înregistrează o variaţie negativă, respectiv o resursă de fond de rulment, de peste 10 miliarde lei. 3. Ca urmare a decalajului dintre variaţia fondului de rulment net global şi variaţia necesarului de fond de rulment total, trezoreria netă a cunoscut o dinamică nefavorabilă, înregistrând o variaţie negativă de peste 5 miliarde lei. 4. Această variaţie se verifică şi prin diferenţa dintre trezoreria netă a exerciţiului financiar curent (TN1) şi cea a exerciţiului financiar precedent (TN0). 4.3. Analiza fluxurilor de numerar

Variaţia trezoreriei nete reprezintă ceea ce în mod curent se exprimă prin termenul anglo-saxon Cash-flow (flux de numerar), care permite evidenţierea fondurilor obţinute de întreprindere în ultimul exerciţiu financiar pe tipuri de activităţi (exploatare, investiţii, finanţare), a modului în care au fost utilizate şi măsura în care s-a apelat la alte surse decât cele din exploatare. Analiza echilibrului financiar prin prisma fluxurilor de numerar serveşte la estimarea necesităţilor viitoare de numerar pe baza situaţiei trecute, cunoaşterea acestora fiind utilă atât acţionarilor, interesaţi în existenţa unui numerar suficient pentru plata dividendelor, cât şi creditorilor, interesaţi în recuperarea împrumuturilor acordate. În egală măsură, cunoaşterea fluxurilor viitoare de numerar interesează pe potenţialii investitori, metoda cash-flow-ului actualizat fiind una din metodele de evaluare a întreprinderii. Introducerea Situaţiei fluxurilor de numerar (trezorerie) ca o componentă a situaţiilor financiare anuale (IAS 7), obligatorie în cazul întreprinderilor mari (OMFP 94/2001) şi opţională în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii (OMFP 306/2002) permite o analiză dinamică a echilibrului financiar, prin descrierea operaţiunilor (exploatare, investiţii, finanţare) care au antrenat transformarea patrimoniului întreprinderii. Această situaţie exprimă evoluţia poziţiei financiare a întreprinderii faţă de situaţia de la începutul anului, generând dimensiunea ipotetică a performanţelor, deoarece profitul prezentat la sfârşitul anului nu coincide cu soldul disponibilităţilor băneşti la acel moment, singurele care conferă autenticitate bunei gestionări a întreprinderii.

Analiză financiară aprofundată

193

Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii referitoare la gradul în care diferitele activităţi ale întreprinderii degajă fluxuri (excedente sau deficite) de numerar, aceste fluxuri fiind structurate în trei categorii: 1) Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare; 2) Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii; 3) Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare. Situaţia fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie şi consideră trezoreria ca fiind o variabilă centrală care este expresia intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi şi de echivalente, iar variaţia trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări şi de plăţi înregistrate în cursul perioadei. Încasările în numerar sunt afectate de semnul +, iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi activităţi sunt afectate de -. Deşi trezoreria întreprinderii este unică, toate fluxurile trecând prin trezorerie, această situaţie (tablou) explică contribuţia fiecărei “funcţii” la variaţia globală a trezoreriei nete (ΔTN), ca fiind rezultatul însumării algebrice a fluxurilor de numerar provenind din: exploatare (ΔTExp), investiţii (ΔTI), finanţare (ΔTF): ΔTN = ΔTExp + ΔTI + ΔTF. Fluxurile de numerar pot fi determinate prin două metode: directă şi indirectă. Metoda directă presupune deducerea plăţilor din încasările aferente ale exerciţiului financiar pe tipuri de activităţi şi permite estimarea fluxurilor viitoare de numerar pe total şi pe activităţi. Conform metodei directe, fluxurile de numerar din activitatea curentă reprezintă un indicator-cheie al generării de numerar pentru alte activităţi: rambursarea împrumuturilor, menţinerea capacităţii de funcţionare a întreprinderii, plata dividendelor, noi investiţii fără finanţare externă. Fluxurile de numerar din investiţii reflectă măsura în care cheltuielile efectuate au generat resurse care vor produce venituri în viitor (clădiri, instalaţii). Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare permit estimarea cererii viitoare de fluxuri de numerar din partea finanţatorilor întreprinderii (primiri sau rambursări de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăţi pentru răscumpărarea titlurilor emise, încasări sau plăţi din contracte de leasing). De exemplu, Fluxurile de numerar stabilite pe baza documentelor de

194

Analiză financiară aprofundată

sinteză ale întreprinderii analizaze se prezintă în Tabelul 49: ¾ Aplicaţia 53: Situaţia fluxurilor de numerar Tabelul 49 Denumirea fluxurilor An preced. An curent Modificări I. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE EXPLOATARE 1 Încasări din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii 347358780 52925590 181897200 2 Încasări din redevenţe, onorarii, comisioane ş. a venituri 95376 2204072 2108696 3 Plăţi în numerar către furnizori de bunuri şi servicii -176983048 -310308354 -133325306 4 Plăţi numerar către angajaţi, în legătură cu personalul -103342668 -165295446 - 61952778 5 Taxa pe valoarea adăugată plătită -18958981 -26990685 - 8031704 6 Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate - 989875 - 1475153 - 485278 7 = Numerar generat de exploatare 47169584 27390414 -19779170 8 Dobânzi plătite - 5271158 - 7478344 - 2207186 9 Impozit pe profit plătit - 6339738 - 7975428 - 1635690 10 Fluxul de numerar înainte de elemente extraordinare 35558688 11936642 - 23622046 I. Fluxuri de numerar nete din activitatea de exploatare 35558688 11936642 - 23622046 II. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE INVESTIŢII 1 Încasări din vînzarea de terenuri, clădiri, instal. ş.a active 212037 212037 2 Încasări şi plăţi în numerar din alte activităţi de investiţii 859866 1977914 1118048 3 Plăţi numerar pt. achiziţ. de terenuri, mijl.fixe ş.a active -23382510 -38626647 - 15244137 4 Dobânzi încasate 263086 719554 456468 II. Fluxuri de numerar nete din activitatea de investiţii -22259558 -35717142 - 13457584 III. FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢI DE FINANŢARE 1 Încasări din împrumuturi pe termen lung/Rambursări (-) -5004375 25433427 30437802 2 Încasări din împrumuturi pe termen scurt/Rambursări (-) 13885928 13447575 - 438353 3 Plăţi pentru operaţiuni de leasing financiar - 502838 - 502838 4 Achizionarea de acţiuni - 12297 12297 5 Dividende plătite - 82227 - 1960042 - 1877815 III. Fluxuri de numerar nete din activităţi de finanţare 8787029 36418122 27631093 6 Efectele variaţiei ratei de schimb aferente numerarului şi -18190189 -18162055 28134 echivalentelor de numerar Fluxuri de numerar – Total (I + II + III – 6) 3895970 - 5524423 - 9420403 + Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei 4512760 8408730 3895970 = Numerar şi echivalente de numerar la finele perioadei 8408730 2884297 - 5524433

Analiză financiară aprofundată

195

Din analiza datelor Tabelului 49 privind fluxurile de numerar la întreprinderea analizată, se desprind următoarele concluzii: 1. Activitatea de exploatare a generat fluxuri de numerar care s-au redus faţă de anul precedent cu peste 23 miliarde lei, încasările fiind inferioare plăţilor. 2. Activitatea de investiţii a generat fluxuri de numerar care s-au redus faţă de anul precedent cu peste 13 miliarde lei, ca urmare a unor cheltuieli pentru investiţii superioare încasărilor. 3. Activitatea de finanţare a generat fluxuri de numerar care au crescut faţă de anul precedent cu peste 27 miliarde lei, ca urmare a unor încasări mai mari decât plăţile aferente. 4. Pe ansamblu, fluxul de numerar total s-a redus faţă de anul precedent cu peste 9 miliarde lei, numerarul şi echivalentele de numerar la finele perioadei fiind mai mici cu peste 5 miliarde lei faţă de începutul perioadei. 5. Se observă că reducerea numerarului şi a echivalentelor coincide cu variaţia trezoreriei nete determinată pe baza Tabloului de Finanţare (Tabelul 48). Metoda indirectă diferă în privinţa fluxurilor de numerar din exploatare, care se determină corectând rezultatul net cu influenţele unor operaţiuni ce nu au caracter monetar (amortizări, provizioane, diferenţe de curs valutar), precum şi cu variaţia necesarului de fond de rulment net (capitalul circulant). La aceste fluxuri se adaugă numerarul net al celorlalte activităţi, de unde rezultă numerarul net total, la începutul şi sfârşitul perioadei, diferenţa obţinută reprezentând variaţia (±) a fluxului de numerar.

196

Analiză financiară aprofundată 4.4. Relaţia analiză funcţională – analiză prin fluxuri

În analiza financiară Tabloul de Finanţare reprezintă un document de bază mai ales când este stabilit pe mai mulţi ani (minim 5), fiind un instrument de gestiune, de previziune şi de control, care explică următoarele: 1) Operaţiunile care au contribuit la modificarea patrimoniului; 2) Investiţiile realizate sau dezinvestirea; 3) Mijloacele de finanţare interne şi externe folosite. Tabloul de Finanţare constituie o sinteză a politicii financiare a întreprinderii, pe baza căruia se stabileşte planul de investiţii şi de finanţare ce regrupează previziunile financiare ale întreprinderii şi îi exprimă strategia. În activitatea de control, Tabloul de Finanţare poate fi utilizat pentru a se compara realizările exerciţiului cu previziunile planului de investiţii şi finanţare, urmând ca diferenţele să fie justificate (explicate). Politica de investiţii este pusă în evidenţă prin analiza evoluţiei investiţiilor şi a ratei reale de creştere a acestora , ţinând seama de rata inflaţiei. Efortul investiţional poate fi apreciat prin intermediul raportului: Investiţii . Anuitatea amortizării exerciţiului Politica de dezinvestire este exprimată prin cesiunile de active (corporale, necorporale, financiare) ce se află în tabloul de finanţare. Politica de autofinanţare ca resursă internă creată de întreprindere ce participă la echilibrul întreprinderii alături de resursele externe, poate fi apreciată prin Rata de autofinanţare calculată cu ajutorul raportului: Autofinanţarea , care poate fi supra sau subunitar. Investiţii Valoarea subunitară a raportului arată că politica de investiţii s-a realizat prin recurgerea la resurse externe de finanţare. Pentru a evita deteriorarea situaţiei financiare trebuie să existe o anumită coerenţă între politica de investiţii şi politica de autofinanţare, ceea ce se poate analiza prin intermediul lanţului de rate:

Analiză financiară aprofundată

197

Autofinanţarea Investiţii Autofinaţarea = × , Valoarea adăugată Valoarea adăugată Investiţii în care: Autofinanţarea = Marja de autofinanţare; Valoarea adăugată Investiţii = Rata investiţiilor; Valoarea adăugată Autofinanţarea = Rata de autofinanţare. Investiţii O scădere a marjei de autofinanţare face dificilă finanţarea creşterii şi obligă întreprinderea fie să-şi diminuieze investiţiile, fie să se îndatoreze. Politica de îndatorare rezultă din tabloul de finanţare prin ponderea autofinanţarii şi a îndatorării în finanţarea investiţiilor noi, ceea ce permite aprecierea structurii financiare a întreprinderii (capitalurile proprii şi datoriile). Din tabloul de finanţare mai poate rezulta şi politica de distibuire a dividendelor prin intermediul raportului: Dividende . Profitul net În perioada de creştere rapidă acest raport poate fi mai mic, sau chiar nul, dacă profitul este reinvestit pentru finanţarea creşterii. În concluzie, legătura între documentele de sinteză (conturile anuale), respectiv bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale întreprinderii şi tabloul de finanţare se poate exprima în felul următor: 1) Accentul se pune în primul rînd pe analiza activităţii întreprinderii. În acest sens, contul de rezultat al exerciţiului permite determinaresoldurilor intermediare: marja comercială, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, aceasta repartizânduse pentru remunerarea muncii prin salarii şi cheltuieli sociale şi pentru remunerarea capitalului, prin Excedentul Brut al Exploatării (EBE). 2) Excedentul Brut al Exploatării este un sold intermediar de gestiune care se obţine pornind de la valoarea adăugată din care se scad cheltuielile de personal, impozitele şi taxele şi la care se adună subvenţiile de exploatare.

198

Analiză financiară aprofundată

Acest sold joacă rolul de “balama” deoarece permite fie determinarea rezultatului exerciţiului (RE), fie capacitatea de autofinanţare (CAF). 3) Locul central revineTabloului de Finanţare, el asigurând legătura între bilanţul de deschidere şi bilanţul de închidere şi permite determinarea variaţiei fondului de rulment (ΔFR), a necesarului de fond de rulment (ΔNFR), precum şi variaţia trezoreriei (ΔT): ΔT = ΔFR – ΔNFR. Se ajunge astfel la noţiunea de echilibru funcţional care se stabileşte cu ajutorul bilanţului funcţional, structurat după funcţiunile întreprinderii (investiţii, exploatare, finanţare, trezorerie) şi care trebuie să asigure o coerenţă obligatorie între echilibrul operaţiunilor unei perioade şi structura financiară la acea dată. Echilibrul funcţional determinat cu ajutorul Tabloului de Finanţare Utilizări – Resurse prezentat în Tabelul 48 pune în evidenţă trei niveluri: a) Nivelul resurselor stabile şi al valorilor imobilizate, nivel care permite să se determine partea de resurse durabile ce participă la finanţarea necesităţilor generate de exploatarea curentă, respectiv fondul de rulment (FR); b) Nivelul stocurilor, creanţelor, datoriilor regrupate după cum ele se referă sau nu la exploatarea ciclică, respectiv necesarul (resursa) de fond de rulment (NFR); c) Nivelul conturilor de trezorerie destinate finanţării pe termen scurt (trezoreria). Analiza care vizează echilibrul funcţional determinat prin variaţiile celor trei elemente, cunoscută sub denumirea de analiză funcţională este mai operaţională în raport cu analiza clasică, bazată pe bilanţul financiar, întrucât explică transformările bilanţului de închidere faţă de bilanţul de deschidere prin fluxurile ocazionate de activitatea întreprinderii. Deşi Tabloul de Finanţare clarifică condiţiile de realizare a echilibrului financiar al întreprinderii, referitor la acesta se impun unele observaţii: 1) Ar fi preferabil să se păstreze în acelaşi document toate informaţiile în loc de a fi net separate prin Tabloul de Utilizări – Resurse, care avantajează abordarea patrimonială şi tabloul de utilizare a variaţiei fondului de rulment net global. 2) Este de interes o legătură care s-ar putea face între contul de rezultat, tabloul de finanţare şi excedentul brut al exploatării. 3) Tabloul de Finanţare nu evidenţiază mişcările de trezorerie ce decurg din

Analiză financiară aprofundată

199

fluxurile de operaţiuni, ceea ce nu permite concluzii privind gestiunea excedentelor sau deficitelor de trezorerie. Înlăturarea acestor neajunsuri a condus la apariţia unei alte metode de analiză financiară care prezintă situaţia financiară a întreprinderii într-o perioadă de minim 5 ani consecutivi pentru a descoperi anumite tendinţe semnificative. Este metoda propusă de Geoffroy de Murard cunoscută sub denumirea de analiza prin fluxuri şi vizează surplusurile monetare degajate de activitatea întreprinderii. Metoda se bazează pe tablourile plurianuale de fluxuri financiare (TPPF), care pot fi utlizate ca instrumente de analiză strategică în scopul elaborării unui diagnostic strategic. Între Tabloul de Finanţare bazat pe analiza funcţională şi Tabloul de Fluxuri care vizează modul de realizare a echilibrului între venitul financiar generat de activitate şi schimburile monetare cu mediul economic, există unele diferenţe, deşi ambele au ca punct de plecare excedentul brut al exploatării: a) Tabloul de Finanţare regrupează utilizările şi resursele în cursul fiecărui exerciţiu. În acest tablou, capacitatea de autofinanţare joacă un rol important, deoarece constituie resursa esenţială de finanţare. b) În Tabloul de Fluxuri, noţiunea de autofinanţare nu apare, fluxul principal este cel al trezoreriei de exploatare, care permite determinarea mai multor solduri. Metoda de analiză prin fluxuri se centrează pe o regrupare originală a fluxurilor financiare ale întreprinderii structurate în patru asemenea solduri: 1) Soldul Economic sau de Exploatare (SE), numit şi Disponibil după finanţarea internă a creşterii (DDFIC) care regrupează toate operaţiunile ce privesc activitatea economică – industrială şi comercială. Acest sold se calculează pornind de la EBE, din care se deduc: modificarea necesarului de fond de rulment de exploatare (ΔNFRE) şi totalul investiţiilor realizate în cursul exerciţiului: DDFIC = (EBE – ΔNFRE) – Investiţii = ETE – Investiţii, în care: ETE = Excedent de Trezorerie de Exploatare Pe o perioadă medie, acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (DDFIC > 0), el exprimând disponibilul care a efectuat autofinanţarea integrală a fluxului de

200

Analiză financiară aprofundată

exploatare. Dacă este pozitiv, el arată ceea ce rămâne în întreprindere după finanţarea ansamblului fluxurilor de exploatare, întreprinderea se poate dezvolta normal şi îşi poate finanţa totalul investiţiilor din resurse proprii (ETE). Un Sold Economic constant pozitiv poate reflecta însă şi faptul că întreprinderea nu a investit suficient pentru a-şi folosi potenţialul de creştere, trezoreria de exploatare nu a fost folosită integral pentru finanţarea creşterii. Dacă este egal cu zero, întreprinderea se va îndatora pentru a finanţa alte fluxuri de ieşire obligatorii, cum ar fi cheltuielile financiare şi impozitul pe beneficii. Acest efect se va amplifica dacă Soldul Economic este negativ. Dacă Soldul Economic este în mod constant negativ rezultă că întreprinderea nu are o rentabilitate suficientă sau a investit prea mult, ceea ce impune angajarea unor noi împrumuturi bancare, cu riscul unui efect de levier negativ care agravează riscul economic şi afectează trezoreria. Temporar, în perioada de lansare a unei activităţi, soldul economic negativ poate fi consecinţa realizării unor investiţii, ceea ce o obligă la angajarea unor noi datorii financiare, care vor favoriza un Sold Financiar pozitiv. 2) Soldul financiar (SF), care regrupează ansamblul mişcărilor financiare privind datoriile (împrumuturile, rambursările, cheltuielile financiare) şi incidenţa fiscalităţii asupra beneficiilor ( impozitul pe profit), dividendele şi participaţiile. El se obţine prin deducerea acestora din variaţia netă a datoriei (ΔD): SF = ΔD – Ch.fin. – Impozit pe profit – Dividende şi participaţii. Pe o perioadă medie soldul financiar trebuie să fie uşor negativ (SF < 0); pe măsură ce soldul economic creşte şi devine pozitiv ca urmare a creşterii rentabilităţii, soldul financiar nu poate fi menţinut pozitiv mai multe exerciţii, soldul economic permiţând rambursarea datoriilor financiare, acesta se reduce până la valori negative,. 3) Soldul de gestiune (SG), numit şi sau Sold Curent, care este suma algebrică a Soldului Economic cu Soldul Financiar şi reflectă capacitatea întreprinderii de distribuire a dividendelor: SG = DDFIC(Sold E) + SF. În mod normal acest sold trebuie să fie uşor pozitiv (SG > 0), pentru a asigura o autonomie mai mare a întreprinderii în raport cu soldurile economic şi

Analiză financiară aprofundată

201

financiar în deciziile strategice privind creşterea sa externă, prin achiziţionarea de imobilizări financiare. Pe un interval mediu, creşterea întreprinderii este echilibrată atunci când Soldul Economic este uşor pozitiv, Soldul Financiar este uşor negativ, iar Soldul de Gestiune (Soldul Curent) tinde către zero. Dacă Soldul de Gestiune este negativ, activitatea curentă – de exploatare şi financiară – nu este suficientă pentru finanţarea creşterii întreprinderii, ceea ce o va obliga să caute alte surse de finanţare, să recurgă la dezinvestire sau să procedeze la o creştere de capital. 4) Între Soldul de Exploatare şi Soldul Financiar mai poate fi interpus şi determinat Soldul Bancar (SB), care se obţine prin deducerea cheltuielilor financiare şi a rambursărilor din variaţia datoriilor pe termen lung şi creditelor bancare (ΔD): SB = ΔD – (Ch.fin + Rambursări). Acest sold poate fi pozitiv sau negativ (SB > 0, sau SB < 0), influenţând mărimea şi semnul soldului financiar, conform relaţiei: SF = SB – (Impozit pe profit + Dividende şi participaţii an precedent). Analiza financiară bazată fie pe echilibrul funcţional, fie pe metoda fluxurilor, porneşte de la locul central al EBE, care reprezintă autofinanţarea economică a întreprinderii, destinată remunerării capitalului întreprinderii, capital ce trebuie reînnoit şi dezvoltat. Excedentul Brut al Exploatării este de fapt un rezultat, impropriu denumit excedent, el se obţine plecând de la valoarea adăugată şi constituie punctul de plecare în analiza situaţiei financiare, atât în analiza funcţională cât şi în analiza prin fluxuri. Din analiza financiară prin fluxuri pot rezulta concluzii privind următoarele aspecte: 1) Evoluţia creşterii întreprinderii în timp şi cauzele acesteia. Încetinirea acesteia poate fi consecinţa reducerii cererii sau a scăderii preţurilor. 2) Autofinanţarea investiţiilor, din resurse de exploatare, Soldul DDFIC tot mai pozitiv. 3) Situaţia Soldului Bancar (SB) pozitiv sau negativ în comparaţie cu DDFIC,

202

Analiză financiară aprofundată

soldul negativ arătând reducerea acumulării de capital ca urmare a două cauze posibile: o creştere a datoriei (o variaţie pozitivă), deşi totalul acesteia poate scădea an de an, sau creşterea în timp a ponderii cheltuielilor financiare. 4) Situaţia Soldului Financiar (SF) şi evoluţia lui în timp în strînsă legătură cu Soldul Bancar şi impozitul de plătit. 5) Situaţia Soldului de Gestiune (SG) în corelaţia lui cu DDFIC şi SF. În ambele cazuri se urmăreşte situaţia modificării trezoreriei, astfel: Analiza funcţională←Excedent Brut de Exploatare→Analiza prin fluxuri ↓ ↓ + Alte venituri - Alte cheltuieli + Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare + Venituri financiare - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit - Participarea salariaţilor la profit = C.A.F.(Capacitatea de autofinanţare) - Dividende = A.F.(Autofinanţarea) + Creşterea de capital + Noi împrumuturi - Rambursare împrumuturi - Achiziţii de imobilizări (Investiţii) ± Cesiuni de imobilizări = ± ΔFRNG (Variaţia fondului de rulment net global) - ΔNFRE (Variaţia necesarului de fond de rulment de exploatare) - ΔNFRAE (Variaţia necesarului de fond de rulment înafara exploatării) (- ΔNFRT) = ± ΔTN (ΔFRNG - ΔNFRT)

─ Variaţia (∆NFRE) = E.T.E.(Excedent trezorerie exploatare) - Investiţii în imobilizări = Sold exploatare (DDFIC) Variaţia datoriilor pe termen lung(∆D/t.lg) + Variaţia creditelor bancare - Cheltuieli financiare - Rambursări = Sold bancar (SB) - Impozit pe profit - Participarea salariaţilor la profit - Dividende = Sold financiar (SF) Sold Gestiune (SG = DDFIC + SF) + Venituri financiare ± Cesiuni de imobilizări - ΔNFRAE + Alte venituri - Alte cheltuieli +Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare + Creşterea capitalului = ± ΔD (Variaţia disponibilului)

203

Analiză financiară aprofundată

De exemplu, pe baza datelor din Tabelul 12 referitoare la soldurile intermediare de gestiune având ca punct de plecare excedentul brut al exploatării, rezultă datele necesare analizei funcţionale clasice (Tabelul 50: ¾ Aplicaţia 54: Calculul variaţiei trezoreriei nete Analiza funcţională Excedentul brut de exploatare (EBE) + Alte venituri - Alte cheltuieli + Venituri financiare - Cheltuieli financiare - Impozit pe profit - Participaţii salariaţi (an precedent) = Capacitatea de autofinanţare (CAF) - Dividende distribuite(an precedent) = Autofinanţarea (AF) + Creşterea datoriei pe termen lung (∆D/termen lung) - Rambursări + Creşterea capitalului - Investiţii de exploatare = Creşterea FRNG (∆FRNG) - ∆NFRE - ∆NFRAE Creşterea NFRT (∆NFRT) = Variaţia trezoreriei nete (∆TN = ∆FRNG - ∆NFRT)

Tabelul 50 Mil. lei 149860 4604 9410 5641 30960 17906 2854 98975 14356 84619 119414 29840 214306 163041 + 225458 + 241130 - 10148 + 230982 - 5524

Din datele Tabelului 50 se constată o reducere de 5524 milioane lei a trezoreriei nete, care este consecinţa creşterii mai rapide a necesarului de fond de rulment total comparativ cu creşterea fondului de rulment net global, ceea ce s-a constatat şi cu prilejul analizei echilibrului financiar funcţional (tabelul 41). Din analiza funcţională care se bazează pe bilanţul economic (funcţional) şi stă la originea tabloului de finanţare Utilizări – Resurse rezultă că ansamblul

204

Analiză financiară aprofundată

utilizărilor stabile trebuie finanţat din ansamblul resurselor stabile. Totodată acest tablou descrie direct transformările patrimoniului întreprinderii şi tratează trezoreria ca o variabilă reziduală. Efectuarea analizei financiare prin metoda fluxurilor în cazul întreprinderii considerate conduce la rezultatele din Tabelul 51: ¾ Aplicaţia 55: Calculul variaţiei disponibilului Analiza prin fluxuri Excedentul brut de exploatare (EBE) - ∆NFRE = ETE (Excedent trezorerie de exploatare) - Investiţii în imobilizări exploatare = Sold Exploatare (DDFIC)(sau Sold E) Variaţia datoriilor pe termen lung - Rambursări - Cheltuieli financiare = Sold Bancar (SB) - Impozit pe profit - Participaţii salariaţi (pentru anul precedent) - Dividende distribuite (pentru anul precedent) = Sold Financiar (SF) Sold de Gestiune (SG = DDFIC + SF) + Venituri financiare - ∆NFRAE + Alte venituri - Alte cheltuieli + Creşterea capitalului = Variaţia disponibilului (∆D)

Tabelul 51 Mil. lei 149860 241130 - 91270 163041 - 254311 119414 29840 30960 58614 17906 2854 14356 23498 - 230813 5641 - 10148 4604 9410 214306 - 5524

Pe baza datelor Tabelului 51 se constată următoarele: 1. Soldul Economic (DDFIC) este negativ, ceea ce arată că excedentul brut din exploatare este mai mic decât necesarul de fond de rulment pentru exploatare

Analiză financiară aprofundată

205

(ceea ce a condus la un excedent de trezorerie de exploatare negativ) şi insuficient pentru investiţiile efectuate. 2. Soldul Bancar pozitiv arată existenţa unor cheltuieli financiare şi rmbursări inferioare creşterii datoriilor pe termen lung, ceea ce a permis plata impozitului pe profit, a participaţiilor salariaţilor la profit şi a dividendelor, precum şi existenţa unui Sold Financiar pozitiv. 3. Soldul de Gestiune, ca sumă algebrică a Soldului Economic şi Soldului Financiar, este negativ ca urmare a soldului economic negativ predominant. 4. Variaţia Disponibilului este negativă, reducerea de 5524 milioane lei, coincide cu variaţia Trezoreriei nete rezultate din analiza funcţională, cea din Tabloul Utilizări - Resurse (tabelul 57) şi cu variaţia fluxurilor de numerar (tabelul 58). În concluzie, dacă în analiza funcţională rolul central revine capacităţii de autofinanţare (CAF), trezoreria fiind considerată ca o variabilă reziduală, în analiza prin fluxuri se abandonează noţiunea de CAF în favoarea celei de EBE şi se consideră că investiţiile industriale trebuie finanţate de către EBE. Tabloul de fluxuri descrie operaţiunile care au antrenat transformarea patrimoniului şi consideră trezoreria ca fiind variabila centrală a analizei, fiind considerată o variabilă strategică şi nu una reziduală, ea asigurând funcţionarea echilibrată a întreprinderii. Construcţia tabloului de fluxuri permite clarificarea echilibrului structural descris în tabloul de finanţare, iar analiza lui pune în evidenţă variabile economice ce permit înţelegerea comportamentului ciclurilor de exploatare, de investiţii şi de finanţare, ceea ce permite adoptarea unor decizii strategice mai bune. În tabloul plurianual de fluxuri se disting următoarele fluxuri: 1) Fluxurile ce reprezintă activitatea industrială; 2) Fluxurile ce privesc capitalurile proprii; 3) Fluxurile referitoare la datorii; 4) Fluxurile referitoare la activitatea financiară. Echilibrul financiar este analizat în termeni de lichiditate, ideea principală fiind aceea că fluxul trebuie să permită remunerarea capitalurilor investite precum şi asumarea riscului financiar legat de îndatorare.

206

Analiză financiară aprofundată

Tabloul de fluxuri nu conţine afectările de fluxuri cum ar fi amortismentele, nu mai cuprind nici autofinanţarea şi nici fondul de rulment. După unii autori, fondul de rulment şi-ar fi pierdut semnificaţia datorită importanţei capitalurilor pe termen scurt cu caracter permanent (creditele bancare reînnoite cu regularitate). Analizate pe o perioadă de mai mulţi ani, tablourile de fluxuri arată că fluxul de trezorerie de exploatare (ETE) este afectat finanţării investiţiilor, în timp ce îndatorarea trebuie să servească la rambursarea împrumuturilor, la plata cheltuielilor financiare, a impozitelor pe profit şi pentru remunerarea acţionarilor, ea putându-se limita doar la un rol conjunctural. În analiza previzională, tabloul plurianual de fluxuri financiare pune în evidenţă două serii de variabile: 1) O serie care cuprinde, pe de o parte, utilizările obligatorii (rambursările de împrumuturi, cheltuielile financiare legate de planul de finanţare) şi, pe de altă parte, utilizările discreţionare (investiţiile, plata dividendelor) care sunt cunoscute doar cu o certitudine relativă. 2) A doua serie priveşte mişcările legate de exploatare care, de regulă, sunt incerte. Previziunea trezoreriei întâmpină dificultăţi datorită incertitudinii în previziunea activităţii, totuşi cunoaşterea dinamicii NFR permite estimarea nivelului de lichiditate căreia trebuie să i se asigure o utilizare satisfăcătoare. Sinteza plurianuală a fluxurilor financiare permite evidenţierea: a) Aspectului indistrial şi/sau comercial al întreprinderii, în care scop trebuie să se cunoască în ce măsură rezultatul economic brut a acoperit necesităţile de finanţare şi ale ciclului de exploatare. Echilibrul între resurse şi necesităţi trebuie asigurat pe durata unui ciclu de investiţii. b) Aspectului financiar privind veniturile şi cheltuielile de repartizat şi variaţia îndatorării. c) Caracterului excepţional al anumitor operaţiuni, cum ar fi: creştere de capital, cesiuni, investiţii, în afara exploatării, ş.a. Utilitatea acestei sinteze constă în faptul că ea completează tabloul de finanţare, în care capacitatea de autofinanţare (CAF) constituie resursa esenţială de finanţare a întreprinderii.

Analiză financiară aprofundată

207

4.5. Analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri

Pornind de la tabloul de fluxuri financiare analiza financiară parcurge următoarele etape ce caracterizează activitatea întreprinderii: 1) Studiul formării valorii adăugate, analiza dinamicii şi repartizării ei între factorii de producţie – munca şi capitalul. 2) Studiul modului de finanţare a ansamblului investiţiilor de exploatare şi a investiţiilor industriale, care permite să se calculeze rentabilitatea economică a capitalurilor utilizate pornind de la surplusul economic nereinvestit. 3) Caracterizarea vieţii financiare a întreprinderii în legătură cu finanţarea investiţiilor prin recurgerea la finanţare externă, ceea ce permite să se determine rentabilitatea financiară (a capitalurilor proprii). În centrul tabloului de fluxuri este situată valoarea adăugată, acel sold de gestiune care exprimă, mai bine decât cifra de afaceri, bogăţia creată de întreprindere, fiind rezultatul combinării celor doi factori de producţie (munca şi capitalul). Ca urmare, conţinutul valorii adăugate exprimă natura repartiţiei veniturilor între muncă (prin salarii şi cheltuieli sociale) şi capital (prin EBE): Valoarea adăugată Remunerarea muncii Salarii + Cheltuieli sociale

Remunerarea capitalului Excedentul brut al exploatării

Obiectivul întreprinderii este de a combina eficient factorii de producţie în scopul maximizării producţiei, iar eficacitatea acestei combinaţii se măsoară prin capacitatea de a genera un surplus monetar. Capitalul economic generează un venit (EBE) care va servi la finanţarea ansamblului necesarului de investiţii cerut de ciclul de exploatare şi de ciclul de reînnoire şi dezvoltare (creştere) a imobilizărilor. Rentabilitatea capitalului productiv se va măsura prin aptitudinea sa de a produce un sold disponibil (DDFIC) după efectuarea acestor finanţări, ceea ce se dimensionează prin rentabilitatea economică brută (sau a capitalurilor investite).

208

Analiză financiară aprofundată

Capitalurile proprii (capitalurile investite minus capitalul împrumutat) trebuie să genereze un venit suficient pentru finanţarea cheltuielilor financiare., a impozitului pe profit şi pentru degajarea unui sold de gestiune ce permite adoptarea unei politici de distribuire a dividendelor conformă cu interesele întreprinderii. Această aptitudine se măsoară prin rentabilitatea financiară (sau a capitalurilor proprii). În aprecierea rentabilităţii economice poate fi utilizată rata marjei industriale (Rmi), calculată cu ajutorul raportului: EBE , Rmi = Valoarea adăugată a cărui dinamică reflectă modul în care a evoluat împărţirea primară a valorii adăugate, excedentul brut din exploatare fiind venitul disponibil pentru capitalurile investite după finanţarea factorului muncă: Valoare adăugată − Cheltuieli cu personalul Cheltuieli cu personalul = 1− Rmi = Valoare adăugată Valoare adăugată Rata marjei industriale creşte prin reducerea ponderii cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată şi poate fi exprimată prin următorul lanţ de rate: Capital investit( Ci ) EBE EBE = × , Valoare adăugată Capital investit( Ci ) Valoare adăugată în care: Ci = Imobilizări brute de exploatare + NFRE; EBE = Rata rentabilităţii economice brute (Reb); Ci Ci = Intensitatea capitalistică (Coeficientul de capital - Cc). Valoare adăugată Rata marjei industriale fiind egală cu produsul: Rmi = Reb · Cc, creşterea acesteia reflectă îmbunătăţirea performanţei exploatării şi poate fi consecinţa creşterii atât a ratei rentabilităţii economice brute (Reb) cât şi a intensităţii capitalistice (coeficientului de capital) (Cc). Rata rentabilităţii economice brute (Reb) exprimate cu ajutorul raportului

Analiză financiară aprofundată

209

EBE EBE = Capitaluri investite Imobilizări brute + NFRE exprimă capacitatea activului economic de a degaja un surplus pentru a asigura remunerarea aportorilor de fonduri care asigură finanţarea (creditorii, acţionarii). Evoluţia acestei rate arată creşterea, stagnarea sau scăderea eficacităţii întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare şi provizioane. Coeficientul de capital este raportul dintre capitalurile investite (Ci) şi valoarea adăugată: Imobilizări brute + NFRE Imobilizări brute NFRE Cc = = + Valoare adăugată Valoare adăugată Valoare adăugată Acest coeficient exprimă relaţia structurală între ansamblul de mijloace economice (capitalul economic) şi producţia pe care o permite folosirea acestora. El diferă de la ramură la ramură şi depinde de ritmul de creştere a investiţiilor în imobilizări şi în necesarul de fond de rulment de exploatare comparativ cu ritmul de creştere a valorii adăugate. Investiţia necesară realizării unei anumite creşteri a valorii adăugate este exprimată prin intermediul coeficientului marginal al capitalului: Creşterea capitalului investit ( ΔCi) CMc = , adică: Creşterea valorii adăugate (ΔVad) CMc =

ΔImobilizări brute ΔNFRE + . ΔVad ΔVad

De exemplu, pe baza datelor din Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune (Tabelul 2) şi din Bilanţul funcţional (Tabelul 26) ale întreprinderii luate în studiu rezultă următoarele concluzii privind rata marjei industriale (Tabelul 52): Modificarea Ratei marjei industriale este diferenţa: Δ = Rmi1 – Rmi0 = 48,28 – 49,65 = - 1,37 % Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = ΔReb + ΔCc, în care: ΔReb = (Reb1 – Reb0) · Cc0 = (13,53 – 16,86) · 2,944 = - 9,81 %;

210

Analiză financiară aprofundată

ΔCc = Reb1 · (Cc1 – Cc0 ) = 13,53 · (3,568 – 2,944) = + 8,44 %. Prin însumare se verifică egalitatea: ΔReb + ΔCc = - 9,81 + 8,44 = - 1,37 % = Δ. ¾ Aplicaţia 56: Analiza marjei industriale Nr. Indicatori crt. (milioane lei) 1. Excedentul brut exploatare (EBE) 2.

Valoarea adăugată (Vad)

3.

Rata marjei industriale (Rmi) (1/2) %

4.

Imobilizări brute

5.

Exerciţiul financiar Precedent Curent 116167 149860

Tabelul 52 Abateri Indici (± Δ) (%) + 33693 129,0

233987

310405

+ 76418

132,6

49,65

48,28

- 1,37

97,2

507944

685508 + 177564

134,9

Necesar fond rulment expl. (NFRE)

181115

422245 + 241130

233,1

6.

Capital investit (Ci) (4 +5)

689059

1107753 + 418694

160,7

7. 8.

Rata rentab. econ. brute (Reb) (1/6) % Coeficientul de capital (Cc) (6/2)

16,86 2,944

13,53 3,568

- 3,33 + 0,624

80,2 121,2

9.

Rata marjei industriale (Rmi) (7*8) %

49,65

48,28

- 1,37

97,2

În concluzie: 1. Reducerea ratei marjei nete cu 2,8 procente a fost consecinţa scăderii ratei rentabilităţii economice brute cu 19,75 procente, în condiţiile creşterii coeficientului de capital cu 21,2 procente. 2. Aceste reduceri reflectă scăderea performanţei industriale a întreprinderii, ceea ce impune continuarea analizei ratei rentabilităţii economice şi financiare. 4.5.1. Analiza rentabilităţii economice

Analiza relaţiei creştere – rentabilitate consideră că scopul principal al excedentului brut din exploatare (EBE) este de a fi reinvestit în creşterea capitalurilor investite în imobilizări, care poate fi apreciată prin Coeficientul de capital ce caracterizează intensitatea capitalistică şi care trebuie să fie aproximativ constant dacă rata de variaţie a imobilizărilor este sensibil egală cu rata valorii adăugate. Destinaţia EBE este tocmai aceea de a acoperi o creştere cel puţin egală a

Analiză financiară aprofundată

211

imobilizărilor cu creşterea valorii adăugate. Surplusul disponibil (DDFIC) exprimă, deci, o supra-rentabilitate, respectiv o creştere a rentabilităţii, care nu este reinvestită în formrea de capital, încât excedentul brut din exploatare se poate prezenta ca fiind o sumă de forma: EBE = Investiţii de înlocuire (Iî) + Investiţii de creştere (Ic) + DDFIC, în care: Iî =Variaţia necesarului de fond de rulment de exploatare (ΔNFRE), de unde rezultă egalitatea: EBE – ΔNFRE = Ic + DDFIC. Divizând ambii membri ai egalităţii cu capitalurile investite (Ci), rezultă: EBE − Δ NFRE Ic + DDFIC DDFIC , = =c+ Ci Ci Ci în care: EBE − Δ NFRE ETE = = Re = Rata rentabilităţii economice a capitalului Ci Ci investit după finanţarea creşterii necesarului de fond de rulment; ETE = Excedentul de trezorerie de exploatare; Ic = c = Rata de creştere a imobilizărilor. Ci Excedentul de trezorerie de exploatare (ETE) constituie diferenţa între încasările şi plăţile rezultate din operaţiunile legate de exploatarea întreprinderii, fiind considerat un flux de exploatare, destinat să finanţeze obligaţiile financiare, fiscale şi celelalte obligaţii faţă de personlul şi acţionarii întreprinderii. El se obţine deducând din excedentul brut de exploatare necesarul de fond de rulment suplimentar legat de creşterea activităţii curente, luând în considerare variaţia stocurilor de tot felul şi decalajele de plată care întârzie intrarea în trezorerie a operaţiunilor cu clienţii. Rata rentabilităţii economice după înlocuirea necesarului de fond de rulment suplimentar (Re) devine egală cu suma ratei reale de creştere a imobilizărilor c cu rata surplusului non reinvestit în exploatare (DDFIC/Ci):

212

Analiză financiară aprofundată

DDFIC Ci Din relaţie se desprind următoarele concluzii privind : 1) O întreprindere care foloseşte în totalitate acoperirea de care dispune pentru investiţii (DDFIC = 0) are o rată de rentabilitate economică egală cu rata de creştere a imobilizărilor (Re = c). 2) Întreprinderea care nu ajunge să-şi autofinanţeze investiţiile din disponibil (DDFIC < 0) are o rată a rentabilităţii economice inferioară ratei de creştere a imobilizărilor (Re < c). 3) O întreprindere care degajă un sold pozitiv după finanţarea investiţiilor (DDFIC > 0) are o rată a rentabilităţii economice superioară ratei de creştere a imobilizărilor (Re > c). Re = c +

Între rata rentabilităţii economice brute (Reb) şi rata rentabilităţii aferente creşterii şi finanţării obligaţiilor financiare şi fiscale (Re) poate fi stabilită o relaţie prin intermediul unui lanţ de rate: EBE ETE EBE EBE Re b = = × = Re × . Ci Ci ETE ETE De exemplu, continuând analiza pe baza fluxurilor rezultă datele din Tabelul 53, din care se desprind următoarele concluzii privind rata rentabilităţii economice calculate prin prin fluxuri: 1. Rata rentabilităţii economice brute este pozitivă ca urmare a produsului a doi factori negativi, respectiv rata rentabilităţii economice (Re) şi raportul EBE/ETE. 2. Rata rentabilităţii economice (Re) este negativă ca urmare a Soldului economic (DDFIC) negativ, datorită unui excedent de trezorerie de exploatare la rândul său negativ (ETE < 0). 3. Acest flux de trezorerie de exploatare negativ este consecinţa creşterii necesarului de fond de rulment de exploatare care a depăşit excedentul brut de exploatare (EBE < ΔNFRE).

Analiză financiară aprofundată

213

¾ Aplicaţia 57: Analiza rentabilităţii economice Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12.

Tabelul 53 Indicatori Anul curent Excedentul brut de exploatare (EBE) 149860 ∆NFRE 241130 Excedent trezorerie de exploatare (ETE) - 91270 EBE/ETE - 1,6419 Investiţii imobilizări 163041 DDFIC (3 – 5) - 254311 Capital investit (Imobiliz. brute + NFRE) (Ci) 1107753 Rata de creştere a imobilizărilor (c) (5/7) - % 14,72 DDFIC/Ci - % - 22,96 Rata rentabilităţii economice (Re) (3/7) - % - 8,24 Rata rentabilităţii economice (Re) (8+9) - % - 8,24 Rata rentab. economice brute (Reb) (10*4) - % + 13,53

4.5.2. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară măsoară aptitudinea capitalurilor proprii de a degaja, după finanţarea cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit şi a altor obligaţii faţă de acţionari şi salariaţi, un venit distribuibil – soldul de gestiune (G). Soldul de gestiune este suma soldului economic (DDFIC) şi soldului financiar (SF): Sold G = DDFIC + SF, în care: SF = (ΔDatorii – Cheltuieli financiare) – Impozit/profit – Rambursări - Participaţii salariaţi şi dividende acţionari = Sold bancar (SB) - Impozit/profit – Rambursări - Participare salariaţi la profit şi dividende acţionari; Capitalurile proprii (Cp) corespund capitalurilor investite (Ci) diminuate cu capitalurile împrumutate (datoriile) (D): Cp = Ci – D. Calculând soldul financiar înaintea deducerii rambursărilor, participaţiilor şi dividendelor, rata rentabilităţii financiare se determină cu relaţia:

214

Analiză financiară aprofundată Rf = c +

Sold G Sold G =c+ . Cp Ci − D

Destinaţia venitului procurat de capitalurile proprii este de a acoperi o rată de creştere a imobilizărilor cel puţin egală cu rata valorii adăugate. Surplusul disponibil – Soldul de gestiune pozitiv (SG > 0) – exprimă o creştere suplimentară a rentabilităţii capitalurilor proprii faţă de rata de creştere a imobilizărilor ce poate fi distribuită (Rf > c). Un sold de gestiune negativ (SG < 0) are ca efect o rentabilitate a capitalurilor proprii inferioară ratei de creştere a imobilizărilor (Rf < c), iar un sold de gestiune egal cu zero (SG = 0) antrenează egalitatea dintre rentabilitatea capitalurilor proprii şi rata de creştere a imobilizărilor (Rf = c). Din această analiză se constată o strânsă legătură ce uneşte trei “poli” ai tabloului de fluxuri: creşterea imobilizărilor (c), rentabilitatea economică (Re) şi rentabilitatea financiară (Rf). Pe baza datelor din tabelele precedente se obţin datele din Tabelul 54: ¾ Aplicaţia 58: Analiza rentabilităţii financiare Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Indicatori DDFIC Creşterea datoriilor totale (∆D) Cheltuieli financiare (Chfin) Soldul bancar (SB) (2 – 3) Impozit pe profit Soldul financiar (SF) (4 - 5) Soldul de gestiune (SG) (1 + 6) Capital investit (Imobiliz. brute + NFRE) (Ci) Datorii totale (D) Capitaluri proprii (Cp) (8 – 9) Rata de creştere a imobilizărilor (c) (5/7) - % Sold G/Cp - % Rata rentabilităţii financiare (Rfn) (11 + 12) - %

Tabelul 54 Anul curent - 254311 78012 30960 47052 17906 29146 - 225165 1107753 314340 793413 14,72 - 28,38 - 13,66

Analiză financiară aprofundată

215

Din datele Tabelului 54 se constată că rata rentabilităţii financiare este negativă ca urmare a raportului dintre soldul de gestiune şi capitalurile proprii negativ (SG/Cp) superior ratei de creştere a imobilizărilor (c). 4.5.3. Rentabilitatea financiară şi îndatorarea

Rentabilitatea financiară depinde, la un nivel dat de creştere a imobilizărilor(c), de nivelul datoriilor (D). Dacă îndatorarea creşte, soldul financiar (F) tinde să devină mai puţin negativ prin creşterea datoriei (ΔD > 0), ceea ce măreşte soldul de gestiune (G): SG = DDFIC + Sold F. În paralel, totalul capitalurilor proprii scade, ceea ce contribuie la creşterea rentabilităţii financiare. Aceasta explică efectul de levier pozitiv care potenţează rentabilitatea financiară în raport cu rentabilitatea economică. Efectul de levier permite să se explice cum, în condiţii favorabile, creşterea nivelului de îndatorare permite creşterea ratei rentabilităţii financiare. Dacă rentabilitatea financiară brută (înaintea impozitului pe profit) este obţinută înaintea deducerii impozitului pe profit rezultă expresia: Rfb = c +

DDFIC + Sold bancar , Capitaluri proprii

în care: DDFIC = Re · Ci – c · Ci = Ci (Re – c); Solul bancar = ΔDatorii – Cheltuieli financiare = D · c – D · d,unde: d = Rata dobânzii reale = Cheltuieli financiare/Datorii. În aceste condiţii, rata rentabilităţii financiare brute devine egală cu: Ci (Re − c ) + D ( c − d ) Ci D (Re − c ) + (c − d ), Rfb = c + =c+ Cp Cp Cp în care: Ci Cp + D D = = 1+ , Cp Cp Cp Înlocuind în relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare brute se obţine expresia următoare:

216

Analiză financiară aprofundată Rfb = c + (1 +

D D D )(Re − c ) + ( c − d ) = Re + (Re − d ) , Cp Cp Cp

Din relaţia de mai sus rezultă egalitatea: D ⋅ (Re − d ) = LF · (Re – d) = ELF, Rfb – Re = Cp în care: D = Levierul financiar (LF) sau rata îndatorării; Cp Din relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare în raport cu rata rentabilităţii economice a capitalurilor investite se constată următoarele: 1. Cu cât diferenţa dintre rentabilitatea economică a capitalurilor investite (Re) creşte în raport cu rata reală a dobânzii (d), cu atât efectul de levier (ELF) este mai puternic, ceea ce pune în evidenţă următoarele situaţii: a) Dacă (Re – d) > 0, efectul de levier este pozitiv (ELF > 0), rata rentabilităţii financiare fiind amplificată ca urmare a îndatorării; b) Dacă (Re – d) < 0, efectul de levier este negativ (ELF < 0) devenind un efect de “măciucă” ce reduce rata rentabilităţii financuiare ca urmare a îndatorării; c) Dacă Re – d = 0, efectul de levier este nul şi Rfb = Re, lipsa îndatorării antrenează egalitatea ratei rentabilităţii financiare cu rata rentabilităţii economice. Dacă ţinem seama de cota de impozit pe profit calculate prin raportarea impozitului la aaexcedentul Brut al Exploatării (i = Impozit/EBE), rata rentabilităţii financiare nete se poate determina cu ajutorul relaţiei: Rfn = Rfb (1 – i) = [Re + LF ⋅ (Re − d )] ⋅ (1 − i )

De exemplu, în cazul analizat mai sus, se constată rezultatele înscrise în Tabelul 55, din care rezultă următoarele concluzii: 1. Rata rentabilităţii financiare brute este negativă ca urmare a ratei rentabilităţii economice negative, în condiţiile în care aceasta a fost diminuată cu rata dobânzii reale şi în urma unui efect de levier pozitiv subunitar (0,396), ceea ce a afectat corespunzător rata rentabilităţii financiare nete. 2. Cota de impozit medie a fost de numai 0,119 (11,9%, inferioară cotei de 25 %.

Analiză financiară aprofundată

217

¾ Aplicaţia 59: Analiza rentabilităţii financiare şi îndatorarea Nr.crt 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13.

Tabelul 55 Indicatori Anul curent Rata rentabilităţii economice (Re) - % - 8,24 Levier financiar (Rata îndatorării) (LF) (D/Cp) 0,396 Cheltuieli financiare (Chfin) – mil. lei 30960 Rata dobânzii reale (d) (Chfin/Datorii) - % 9,85 Cheltuieli financiare (Chfin) – mil. lei 30960 Re – d (1 – 4) - % - 18,09 Rata rentabilităţii financiare brute (Rfb) - % - 15,40 Efectul de levier financiar (ELF) (7 – 1) - % - 7,16 Efectul de levier financiar (ELF) (2*6) - % - 7,16 Impozitul pe profit (Imp) – mil. lei 17906 Excedentul brut de exploatare (EBE) – mil. lei 149860 Cota de impozit (i = Imp/EBE) (10/11) 0,119 Rata rentabilit. financ. nete (Rfn) [Rfb(1-i)] - % - 13,60

Dacă relaţia de calcul a ratei rentabilităţii financiare nete se exprimă în funcţie nu numai de capitalurile proprii (Cp), ci şi de capitalurile investite (Ci), raportul Sd dintre datorii şi aceste capitaluri, atunci raportul dintre datoriile totale D (D) şi capitalurile investite (Ci) ( ) reprezintă ponderea (Sd) a datoriilor în Ci capitalurile investite. În acest caz, capitalurile proprii devin egale cu produsul: Cp = Ci · (1 – Sd), Raportul dintre datorii (D) şi capitalurile proprii (Cp), denumit levier financiar (LF) devine egal cu raportul: D Sd LF = = Cp 1 − Sd În final, rata rentabilităţii financiare nete capătă expresia următoare: Sd ⎡ ⎤ ⋅ (Re − d )⎥ ⋅ (1 − i ) . Rfn = ⎢ Re + 1 − Sd ⎣ ⎦

218

Analiză financiară aprofundată

Efectul de levier pozitiv are ca rezultat creşterea rentabilităţii financiare ca urmare a creşterii îndatorării, prin creşterea ponderii datoriilor în capitalurile investite (Sd), care majorează levierul financiar. Efectul de “măciucă” diminuiază rentabilitatea financiară, ceea ce impune găsirea unui optim de îndatorare, care corespunde cu situaţia în care rentabilitatea financiară este egală cu rentabilitatea economică: Rf = Re, adică: D ⋅ (Re − d ) = 0, Rf – Re = Cp ceea ce echivalează cu situaţia în care: a) Rata rentabilităţii economice este egală cu rata dobânzii (Re = d); b) Îndatorarea este nulă (D = 0), finanţarea realizându-se din capitaluri proprii. Optimul de îndatorare este atins atunci când cele două rentabilităţi sunt egale, ceea ce conduce la egalitatea: Sold G DDFIC c+ =c+ , Cp Ci în care: DDFIC = Ci · (Re – c); Cp = Ci · (1 – Sd); Egalitatea de mai sus devine: de unde rezultă expresia: Re – c =

Ci ⋅ (Re − c ) Sold G = , Ci Ci ⋅ (1 − Sd )

Sold G . 1 − Sd

Dar Soldul de Gestiune (G) este egal cu suma: Sold G = DDFIC + Sold Financiar (SF), în care: Sold F = SB – Impozit pe profit, unde: SB = Soldul bancar = ΔDatorii – Cheltuieli financiare, unde: ΔDatorii = D · (c + Ri); Ch financiare = D · (d + Ri), în care:

Analiză financiară aprofundată

219

Ri = Rata inflaţiei; d = Rata dobânzii; Înlocuind în relaţia Soldului Bancar se obţine expresia: SB = D · (c + Ri) - D · (d + Ri) = D · (c - d), în care: D = Sd · Ci şi deci: SB = Sd · Ci · (c - d) Se constată că Soldul Bancar este dependent de capitalurile investite (Ci), de ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd) şi de diferenţa dintre rata de creştere (c) a valorii adăugate şi rata dobânzii (d). Impozitul pe profit (Ip) = (Rezultatul brut – Cheltuielile financiare)·i, în care: i = Cota de impozit. Înlocuind rezultatul brut şi cheltuielile financiare în Ip se obţine: Ip = (Ci ⋅ Re − D ⋅ d) ⋅ i = Ci ⋅ (Re − Sd ⋅ d) ⋅ i , Înlocuind Soldul de Gestiune (SG) în relaţia (Re – c), rezultă expresia: Ci ⋅ [(Re − c ) + Sd ⋅ (c − d ) − (Re − Sd ⋅ d ) ⋅ i ] Re − c = . Ci ⋅ (1 − Sd ) Din expresia de mai sus, rezultă mărimea optimă a îndatorării, exprimată prin ponderea datoriilor în capitalurile investite (Sd = D/Ci): Re ⋅ i i Sd = = ⋅ 100 (%). d Re − d + d ⋅ i 1 − ⋅ (1 − i ) Re Din relaţia de mai sus, se constată următoarele: 1) La aceeaşi cotă de impozit (i), optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu creşterea raportului între rata dobînzii (d) şi rentabilitatea economică (Re) până când acesta ajunge egal cu 1 (d = Re). De exemplu, la o cotă de impozit de 25 % (i = 0,25) se obţin următoarele valori ale îndatorării optime (Sd): d 0,25 = 34,8 %; = 0,375 : Sd = a) d = 15 %; Re = 40 %; Re 1 − 0,375 ⋅ 0,75

220

Analiză financiară aprofundată

b) d = 15 %; Re = 30 %;

d 0,25 = 0,5 : Sd = ⋅ 100 = 40 ,0 %; Re 1 − 0,5 ⋅ 0 ,75

c) d = 15 %; Re = 20 %;

d 0,25 ⋅ 100 = 57 ,5 %; = 0,75 ; Sd = Re 1 − 0 ,75 ⋅ 0,75

d) d = 15 %; Re = 15 %;

d 0,25 ⋅ 100 = 100 %. = 1 ; Sd = Re 1 − 1 ⋅ 0,75

În cazul unei rate reale (d) a dobânzii superioare ratei rentabilităţii d > 1, optimul de îndatorare nu mai are fundament, economice (Re), raportul Re (Sd < 0), trebuind să se renunţe la îndatorare. d ), 2) La acelaşi raport dintre rata dobânzii şi rata rentabilităţii economice ( Re optimul de îndatorare (Sd) creşte odată cu cota de impozit pe profit (i). d = 0,5 se obţin următoarele valori privind De exemplu, la un raport Re îndatorarea optimă Sd (ponderea datoriilor în capitalurile investite): 0 ,25 ⋅ 100 = 40 %; a) i = 0,25: Sd = 1 − 0,5 ⋅ 0,75 b) i = 0,38: Sd =

0,38 ⋅ 100 = 55,1 %; 1 − 0,5 ⋅ 0 ,62

c) i = 0,42: Sd =

0,42 ⋅ 100 = 59 ,1 %. 1 − 0,5 ⋅ 0,58

În concluzie, optimul de îndatorare (Sd) poate creşte atât prin majorarea raportului d/Re pînă la valoarea maximă 1, cât şi prin creşterea cotei procentuale de impozit. De exemplu, în cazul analizat mai sus, calculul nivelului optim al îndatorării conduce la următorul rezultat: i 0 ,119 Sd = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 5,42 %. d 9 ,85 ⎞ ⎛ 1− ⋅ (1 − i ) 1− ⎜ ⎟ Re ⎝ − 8,24 ⎠

Analiză financiară aprofundată

221

Ştiind că acest optim exprimă ponderea datoriilor în capitalul investit D ⋅ 100) , rezultă că nivelul maxim al datoriilor rezultă din relaţia: Ci Ci ⋅ Sd 1107753 ⋅ 5,42 D= = = 60041 mil. lei 100 100 În realitate întreprinderea a avut datorii în sumă totală de 314340 mil. lei, care echivalează cu o pondere reală a datoriilor în capitalul investit de 28,37 % 314340 ⋅ 100 ) , ceea ce explică parţial soldul de gestiune negativ, alături de ( 1107753 celelalte obligaţii.

( Sd =

Optimul de îndatorare exprimat prin ponderea datoriilor în capitalurile investite influenţează direct mărimea soldului bancar, unul din fluxurile importante ale analizei financiare. La o structură de îndatorare stabilă în cursul unei perioade, datoriile întreprinderii trebuie să crească paralel cu valoarea adăugată. Această creştere este necesară pentru menţinerea unui sold bancar (SB) care să permită acoperirea datoriilor fiscale (impozitului pe profit) şi a asigurării unui sold financiar corespunzător acoperirii celorlalte obligaţii financiare (rambursări de credite, plata dividendelor, a participării salariaţilor la profit, ş.a). Soldul Bancar exprimă fluxul net al schimburilor între întreprindere şi bănci, semnul şi mărimea lui relativă permiţând să se interpreteze situaţia întreprinderii. El se determină ca diferenţă între variaţia datoriei (ΔD) şi cheltuielile financiare (Chfin) ce decurg din îndatorare: SB = ΔD – Chfin. Variaţia datoriei depinde de datoria financiară (D) corectată cu rata de creştere a valorii adăugate (c) şi cu rata inflaţiei (Ri): ΔD = D · (c + Ri). Cheltuielile financiare depind de datoriile financiare (D), de rata dobânzii reale (d) corectate cu rata inflaţiei (Ri): Chfin = D · (d + Ri). Soldul Bancar devine egal cu diferenţa:

222

Analiză financiară aprofundată

SB = D · (c + Ri) - D · (d + Ri) = D · (c - d). Mărimea Soldului Bancar este direct proporţională cu datoriile financiare şi cu diferenţa dintre rata de creştere reală a valorii adăugate (c) şi rata reală a dobânzii la datorie (d). Un Sold Bancar pozitiv (SB > 0) corespunde unei situaţii de creştere rapidă, în care rata de creştere reală a valorii adăugate este superioară ratei dobânzii reale a datoriei (c > d). Un Sold Bancar nul (SB = 0) corespunde unei situaţii de stagnare, în care rata de creştere reală a valorii adăugate este egală cu rata dobânzii reale a datoriei (c = d). Un Sold Bancar negativ (SB < 0) corespunde unei situaţii de regres, în care rata de creştere reală a valorii adăugate este inferioară ratei dobânzii reale a datoriei (c < d).

Analiză financiară aprofundată

223

ANEXA 1 Procedee tehnice de calcul utilizate în analiza factorială În analiza factorială, cuantificarea influenţelor se realizează cu ajutorul unor procedee de calcul alese în funcţie de natura legăturilor cauză-efect. 1. Metoda substituirilor în lanţ

Substituţia în lanţ este procedeul utilizat pentru calculul influenţei factorilor în cazul relaţiilor funcţionale de tip produs sau raport cu respectarea următoarelor principii de bază: a) Ierarhizarea ştiinţifică a factorilor, după natura şi importanţa lor; b) Ordinea substituirii vizează mai întîi factorii cantitativi (principali) şi apoi factorii calitativi (secundari); c) În timpul substituirii, fiecare factor este considerat variabil, iar ceilalţi sunt menţinuţi constanţi; d) Factorul substituit se menţine ca atare până la capăt. Nerespectarea acestor principii conduce la rezultate incorecte. Prezentăm algoritmul de calcul al substituţiei în cazul produsului şi raportului de factori: I. În cazul relaţiei deterministe de tip produs de factori: R=a·b·c Modificarea (abaterea) indicatorului este diferenţa: Δ = R1 – R0 = a1 · b1· c1 – a0 · b0· c0 Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = Δa + Δb + Δc, în care: Δa = a1· b0 ·c0 – a1· b0 ·c0 = (a1 - b1) ·b0· c0; Δb = a1· b1· c0 – a1· b0 ·c0 = a1· (b1 – b0)· c0; Δc = a1· b1· c1 – a1· b1· c0 = a1· b1· (c1 – c0).

224

Analiză financiară aprofundată

În final, trebuie să existe egalitatea: Δa + Δb + Δc = R1 – R0, ceea ce se verifică prin însumare: (a1· b0· c0 – a1· b0· c0) + (a1· b1· c0 – a1· b0 ·c0) + (a1· b1· c1 – a1· b1· c0) = Δ Dacă se utilizează relaţia în mărimi relative, indicele rezultatului este raportul: Ia ⋅ Ib ⋅ Ic R1 a1 b1 c1 ⋅ 100 = ⋅ ⋅ ⋅ 100 = a 0 b 0 c0 R0 100 2 în care rapoartele: c1 a1 b1 ⋅ 100 = Ia; ⋅ 100 = Ib; ⋅ 100 = Ic reprezintă indicii parţiali (ai factorilor). c0 a0 b0 Modificarea relativă a rezultatului este diferenţa: Ia ⋅ Ib ⋅ Ic a1 ⋅ b1 ⋅ c1 Δr = IR − 100 = ⋅ 100 − 100 = − 100 (%) a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 100 2 Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = Δra + Δrb + Δrc Influenţele procentuale ale factorilor sunt următoarele: IR =

⎞ ⎞ ⎛ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎛ a1 ⋅ b 0 ⋅ c 0 ⋅ 100 ⎟ = Ia − 100 sau: Δra = ⎜ ⋅ 100 ⎟ − ⎜ ⎠ ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0

Δra =

(a1 − a 0 ) ⋅ b0 ⋅ c0 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0

R0

(%);

⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ ⎛ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib Δrb = ⎜ ⋅ 100 ⎟ − ⎜ ⋅ 100 ⎟ = − Ia sau: ⎠ 100 ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 a1 ⋅ (b1 − b0 ) ⋅ c0 Δb Δrb = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%); a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 R0 ⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c1 ⎞ ⎛ a1 ⋅ b1 ⋅ c0 ⎞ Ia ⋅ Ib ⋅ Ic Ia ⋅ Ib ⎟⎟ ⋅ 100 − ⎜⎜ ⎟⎟ ⋅ 100 = sau: Δrc = ⎜⎜ − 100 100 2 ⎝ a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 ⎠ ⎝ a 0 ⋅ b 0 ⋅ c0 ⎠

Δrc =

a1 ⋅ b1 ⋅ (c1 − c0 ) Δc ⋅ 100 = ⋅ 100 (%). a 0 ⋅ b0 ⋅ c0 R0

Prin însumare se verifică egalitatea:

225

Analiză financiară aprofundată

(Ia − 100 ) + ⎛⎜⎜ Ia ⋅ Ib − Ia ⎞⎟⎟ + ⎛⎜⎜ Ia ⋅ Ib ⋅ Ic − Ia ⋅ Ib ⎞⎟⎟ = Ia − 100 = Δr (%), sau : ⎝ 100

2 ⎠ ⎝ 100

100 ⎠

Δa Δb Δc Δa + Δb + Δc Δ ⋅ 100 + ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) R0 R0 R0 R0 R0 Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 1): ¾ Aplicaţia 1: Analiza factorială a timpului de muncă T = N·Z·H Nr. crt. 1. 2. 3. 4.

Denumire (Simbol)

Număr muncitori (N) Număr de zile/an (Z) Număr de ore/zi (H) Timp muncă (T) - mii om.ore

Perioada 0 1 580 600

Tabelul 1 Abateri Indici (± Δ) (%) + 20

103,44

290

280

- 10

96,55

8,0

7,8

- 0.2

97,5

1345,6

1310,4

- 35,2

97,38

a) Analiza indicatorului în mărimi absolute: Modificarea indicatorului este diferenţa: ∆ = T1 –T0 =1310,4 – 1345,6 = -35200 om·ore. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆N + ∆Z + ∆H, în care: ∆N = (N1 – N0) · Z0 · H0 = 20 · 290 · 8 = + 46400 om·ore; ∆Z = N1· (Z1 – Z0) · H0 = 600 · (-10) · 8 = - 48000 om·ore; ∆H = N1· Z1· (H1 – H0) = 600 · 280 · (-10) = - 33600 om·ore. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆N + ∆Z + ∆H = 44600 – 48000 - 35200 = -35200om·ore = ∆. b) Analiza indicatorului în mărimi relative: Modificarea relativă este diferenţa: IN ⋅ IZ ⋅ IH Δr = IT − 100 = − 100 = 97,38 − 100 = − 2,62 % . 100 2 Factorii de influenţă sunt următorii:

226

Analiză financiară aprofundată

Δr = ΔrN + ΔrZ + ΔrH (%), în care: N1 ⋅ Z 0 ⋅ H 0 N0⋅ Z0⋅ H0 ΔrN = ⋅ 100 − ⋅ 100 = IN − 100 = 103,44 − 100 = 3,44 %sau: N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0 46400 ΔN ΔrN = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 3,44 % . 345600 T0 N1 ⋅ Z1 ⋅ H 0 N1 ⋅ Z 0 ⋅ H 0 IN ⋅ IZ 103,44 ⋅ 96,55 ⋅ 100 = − IN = − ⋅ 100 − ΔrZ = N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0 100 100 - 103,44 = - 3,57 % sau: ΔZ − 48000 ΔrZ = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 3,57 % . 345600 T0 N1 ⋅ Z1 ⋅ H 1 N1 ⋅ Z1 ⋅ H 0 IN ⋅ IZ ⋅ IH IN ⋅ IZ ΔrH = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − = 100 N0⋅ Z0⋅ H0 N0⋅ Z0⋅ H0 100 2 103,44 ⋅ 96,55 ⋅ 97 ,5 103,44 ⋅ 96,55 − = − 2,49 % sau: = 100 100 2 ΔH − 33600 ΔrH = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,49 % . T0 1345600 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrN +ΔrZ + ΔrH = 3,44 – 3,57 – 2,49 = 97,38 – 100 = 2,62 % = ∆r. Sistemul factorial al indicatorului este următorul:

T1 – T0 = - 35200 om.ore = Δ

∆N = + 46400 om.ore; ∆Z = - 48000 om.ore; ∆H = - 33600 om.ore;

În concluzie: 1. Reducerea fondului de timp cu 35200 om.ore (2,62%) are următoarele cauze: reducerea cu 10 zile a duratei anului (3,45%) l-a redus cu 48000 om·ore (3,57 %); scăderea zilei de muncă cu 0,2 ore/zi (2,5%) l-a redus cu 33600 om·ore (2,49 %). 2. Ccreşterea numărului de muncitori cu 10 (3,44 %) a majorat fondul anual de timp cu 46400 om·ore (3,44 %).

Analiză financiară aprofundată

227

II. În cazul unei relaţii deterministe de tip raport de doi factori: a R= b A. Modificarea absolută a indicatorului este diferenţa: a1 a 0 Δ = R1 − R 0 = − . b1 b0 Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = Δa + Δb. Pentru calculul influenţelor se ţine seama de poziţia factorului cantitativ: a. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numărătorul (a): a1 a0 Δa = − ; b0 b0 a1 a1 Δb = − . b1 b0 Prin însumare se verifică egalitatea: ⎛ a1 a 0 ⎞ ⎛ a 1 a1 ⎞ a 1 a 0 = Δ. Δa + Δb = ⎜ − ⎟ + ⎜ − ⎟ = − ⎝ b0 b0 ⎠ ⎝ b1 b0 ⎠ b1 b0 Dacă relaţia se exprimă prin indici: a1 Ia IR = b 1 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%). a0 Ib b0 B. Modificarea relativă este diferenţa: Ia Δr = IR − 100 = 100 − 100 Ib Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = Δra + Δrb, în care: a1 Δra = b0 ⋅ 100 − a0 b0

a0 b 0 ⋅ 100 = Ia − 100 (%) sau: a0 b0

228

Analiză financiară aprofundată

a1 a 0 − Δa Δra = b0 b0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%); a0 R0 b0 a1 a1 Ia Δrb = b1 ⋅ 100 − b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 − Ia (%) sau: a0 a0 Ib b0 b0 a1 a1 − Δb Δrb = b1 b 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%). a0 R0 b0 Prin însumare se verifică egalitatea: Ia Ia ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau: Δra + Δrb = (Ia – 100) + ( ⋅ 100 − Ia ) = Ib Ib Δa Δb Δ Δa + Δb ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δ r (%) . R0 R0 R0 R0 Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 2):

¾ Aplicaţia 2: Analiza factorială a volumului fizic al producţiei q = M/Cs Nr. crt. 1. 2. 3.

Denumire (Simbol) Consum materiale (M) - tone Consum specific (Cs) - to/buc. Volumul producţiei (q) - buc.

Perioada 0 1 840 1056 0,20 0,24 4200 4400

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute: Modificarea indicatorului este diferenţa: ∆ = q1 – q0 = 4400 – 4200 = + 200 bucăţi; Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆M + ∆Cs, în care:

Abateri (± Δ) + 216 + 0,04 + 200

Tabelul 2 Indici (%) 125,71 120,00 104,75

Analiză financiară aprofundată ΔM =

M 1 M 0 1056 − = − q 0 = 5280 − 4200 = +1080 buc; 0 ,2 Cs 0 Cs 0

ΔCs =

M1 M1 1056 − = q1 − = 4400 − 5280 = − 880 buc. 0 ,2 Cs1 Cs 0

229

Prin însumare se verifică egalitatea: ∆M + ∆Cs = + 1080 – 880 = + 200 buc. ≡ ∆. B. Analiza indicatorului în mărimi relative: Modificarea procentuală este diferenţa: ∆r = Iq – 100 = 104,75 – 100 = 4,75 %. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆r = ∆rM + ∆rCs, în care: M1 ΔrM = Cs 0 ⋅ 100 − M0 Cs 0 ΔM ΔrM = ⋅ 100 = q0

M0 Cs 0 ⋅ 100 = IM − 100 = 125,71 − 100 = + 25,71 % sau: M0 Cs 0 1080 ⋅ 100 = 25,71 %; 4200

M1 M1 IM 125,71 ΔrCs = Cs1 ⋅ 100 − Cs 0 ⋅ 100 = ⋅ 100 − IM = ⋅ 100 − 125,71 = − 20,95 % M0 M0 ICS 120 Cs 0 Cs 0 ΔM − 880 ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,95 % ; sau: ΔrCs = q0 4200

Prin însumare se verifică egalitatea: ∆rM + ∆rCs = 25,71 – 20,95 = - 4,75 % ≡ ∆r. Sistemul factorial este următorul: ∆M = +1080 buc. q1 – q 0 = + 200 bucăţi = Δ ∆Cs = - 880 buc.

230

Analiză financiară aprofundată

În concluzie: 1. Creşterea producţiei fizice cu 200 buc.(4,75 %) s-a datorat creşterii consumului cu 216 to (25,71 %). 2. Creşterea consumului specific cu 0,04 to/buc.(20 %) a redus volumul producţiei cu 880 buc.(20,95 %). B. Calculul influenţei factorilor când substituţia începe cu numitorul (b): a0 a0 a1 a 0 Δb = − ; Δa = − b1 b0 b1 b1 Prin însumare se verifică egalitatea: ⎛ a0 a0 ⎞ ⎛ a1 a0 ⎞ a1 a0 Δb + Δa = ⎜⎜ − ⎟⎟ + ⎜⎜ − ⎟⎟ = − = Δ . ⎝ b1 b0 ⎠ ⎝ b1 b1 ⎠ b1 b0 Pe baza indicilor, se obţine: a1 Ia IR = b 1 ⋅ 100 = ⋅ 100 (%) . a0 Ib b0 Modificarea relativă este diferenţa: Ia Δr = IR − 100 = ⋅ 100 − 100 (%) . Ib Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = Δrb+ Δra (%), în care: a0 Δrb = b1 ⋅ 100 − a0 b0

a0 2 b 0 ⋅ 100 = 100 − 100 (%) sau: a0 Ib b0

a0 a0 − b b 0 ⋅ 100 = Δb ⋅ 100 (%). 1 Δrb = a0 R0 b0

231

Analiză financiară aprofundată a1 Δra = b1 ⋅ 100 − a0 b0

a0 2 b1 ⋅ 100 = Ia ⋅ 100 − 100 (%), sau: a0 Ib Ib b0

a1 a 0 − 1 b b1 ⋅ 100 = Δa ⋅ 100 (%). Δra = a0 R0 b0 Prin însumare se verifică egalitatea: ⎛ 100 2 ⎞ ⎛ Ia 100 2 Δrb + Δra = ⎜⎜ − 100 ⎟⎟ + ⎜⎜ ⋅ 100 − Ib ⎝ Ib ⎠ ⎝ Ib

⎞ Ia ⎟⎟ = ⋅ 100 − 100 = Δr (%) sau: ⎠ Ib

Δb Δa Δ ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) . R0 R0 R0 Exemplificăm analiza factorială în acest caz (Tabelul 3): ¾ Aplicaţia 3: Analiza factorială a costului unitar c = Ct/q Nr. crt. 1. 2. 3.

Denumire (Simbol) Cheltuieli.totale (Ct) - mil. lei Volumul producţiei (q) - buc. Costul unitar (c) - mii lei/buc.

Perioada 0 1 210,00 246,40 4200 4400 50 56

Abateri (± ∆) +36,40 +200 +6

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute: Modificarea indicatorului este diferenţa: ∆ = c1 – c0 = 56 – 50 = + 6 mii lei/buc; Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆q + ∆Ct, în care: Ct 0 Ct 0 210 Δq = − = − c0 = 47,72 − 50 = − 2,28 mii lei/buc. q1 q0 4400

Tabelul 3 Indici (%) 117,33 104,75 112,00

232

ΔCt =

Analiză financiară aprofundată Ct1 Ct 0 210 − = c1 − = 56 − 47,72 = + 8,28 mii lei/buc. q1 q1 4400

Prin însumare se verifică egalitatea: ∆q + ∆Ct = - 2,28 + 8,28 = + 6 mii lei/buc. ≡ ∆ B. Analiza indicatorului în mărimi relative: Modificarea procentuală este diferenţa: ∆r = Ic – 100 = 104,75 – 100 = + 4,75 %; Factorii de influenţă sunt următorii: ∆r = ∆rq + ∆rCt (%), în care: Δq − 2 ,28 Δrq = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4 ,56 % sau: 50 c0 Ct1 Ct 0 100 2 117 ,33 100 2 ICt q1 q1 ΔrCt = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 − = ⋅ 100 − = 16,56 % Ct 0 Ct 0 104,75 104,75 Iq Iq q0 q0 ΔCt 8,28 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 16,56 % . c0 50 Prin însumare se verifică egalitatea: ∆rq + ∆rCt = - 4,56 + 16,56 = + 12 % ≡ ∆r. Sistemul factorial este următorul: Δq = - 2,28 mii lei/buc. c1 – c0 = + 6 mii lei/buc = ∆ ΔCt = + 8,28 mii lei/buc. În concluzie: 1. Creşterea costului unitar cu 6 mii lei/buc.(4,75%) s-a datorat creşterii cheltuielilor totale cu 36,4 mil. lei (17,33 %) care l-au majorat cu 8,28 mii lei/buc (16,56 %). 2. Creşterea volumului producţiei cu 200 buc (4,75 %) l-a redus cu 2,28 mii lei/buc (4,56 %). sau : ΔrCt =

Analiză financiară aprofundată

233

2. Metoda balanţieră

Această metodă de calcul se utilizează în cazul legăturilor deterministe de tip sumă şi diferenţă, de forma: R=a+b–c Modificarea indicatorului este diferenţa: Δ = R1 – R0 = (a1 + b1+ c1) – (a0 + b0 – c0). Factorii de influenţă sunt următorii: Δ = Δa + Δb + Δc, în care: Δa = a1 – a0; Δb = b1– b0; Δc = - ( c1 – c0 ). Prin însumare sev erifică egalitatea: Δa + Δb + Δc = (a1 – a0) + ( b1– b0) – (c1-c0) = Δ. În cazul indicilor, se obţine: R1 a1 + b1 + c1 IR = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%). R0 a 0 + b0 + c0 Modificarea relativă este diferenţa: a1 + b1 + c1 ⋅ 100 − 100 % Δr = IR – 100 = a 0 + b0 + c 0 Factorii de influenţă sunt următorii: Δr = Δra + Δrb + Δrc, în care: a1 + b 0 − c 0 a 0 + b0 − c0 a1 − a 0 Δa Δra = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%); a 0 + b 0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0 a1 + b1 − c0 a1 + b 0 − c 0 b1 − b0 Δb Δrb = ⋅ 100 − ⋅ 100 = ⋅ 100 = ⋅ 100 (%); a 0 + b0 − c0 a 0 + b 0 − c0 R0 R0 a1 + b1 − c1 a1 + b1 − c0 c1 − c0 Δc Δrc = ⋅ 100 − ⋅ 100 = − ⋅ 100 = ⋅ 100 (%). a 0 + b0 − c0 a 0 + b0 − c0 R0 R0 Prin însumare se verifică egalitatea: Δc R1 − R 0 Δa Δb ⋅ 100 + ⋅ 100 + ⋅ 100 = ⋅ 100 = Δr (%) . Δra + Δrb + Δrc = R0 R0 R0 R0 Exemplificăm metodologia de analiză pentru acest caz (Tabelul 4):

234

Analiză financiară aprofundată

¾ Aplicaţia 4: Analiza factorială a consumului de materiale M = Si + I - Sf Nr. crt. 1. 2. 3. 4.

Denumire (Simbol) Stoc iniţial (Si) - tone. Intrări (I) - tone. Stoc final (Sf) - tone. Mat. consumate (M) - to

Perioada 0 60 900 120 840

1 42 1100 86 1056

A. Analiza indicatorului în mărimi absolute: Modificarea indicatorului este diferenţa: ∆ = M1 – M0 = 1056 – 840 = + 216 tone. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆ = ∆Si + ∆I + ∆Sf (tone); în care: ∆Si = Si1 – Si0 = 42 – 60 = - 18 tone; ∆I = I1 – I0 = 1100 – 900 = + 200 tone; ∆Sf = - (Sf1 – Sf0 ) = - (86 - 120) = + 34 tone. Prin însumare se verifică egalitatea: ∆Si + ∆I +∆Sf = - 18 + 200 + 34 = + 216 to ≡ ∆. B. Analiza indicatorului în mărimi relative: Modificarea relativă este diferenţa: ∆r = IM – 100 = 125,71 – 100 = + 25,71 %. Factorii de influenţă sunt următorii: ∆r = ∆rSi + ∆rI + ∆rSf, în care: ΔSi − 18 ΔrSi = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,14 %; M0 840 ΔI + 200 ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 23,8 %; M0 840 ΔSf + 34 ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4,04 %. M0 840

Abateri (± Δ) - 18 + 200 - 34 + 216

Tabelul 4 Indici (%) 70,00 122,22 71,66 125,71

Analiză financiară aprofundată

235

Prin însumare se verifică egalitatea: ∆rSi + ∆rI + ∆rSf = - 2,14 + 23,8 + 4,04 = + 25,71 %. Sistemul factorial al indicatorului este următorul: ∆Si = - 18 tone. M1 – M0 = + 216 tone = ∆ ∆I = + 200 tone. ∆Sf = + 34 tone. În concluzie: 1. Creşterea cantităţii de materiale cu 216 to (25,71 %) s-a datorat creşterii intrărilor cu 200 to (22,2 %), care a majorat-o cu 200 to (23,8 %) şi reducerii stocului final cu 34 to (28,34 %), care a majorat-o cu 34 to (4,04 %). 2. Reducerea stocului iniţial cu 18 to (30 %) a redus consumul de materiale cu aceeaşi cantitate (18 to) (- 2,14 %). În analiza factorială se pot utiliza metode de calcul combinate – substituţia în lanţ şi metoda balanţieră – în cazul unor modele agregate în care intervin relaţii matematice de tip produs-raport şi sumă-diferenţă, ceea ce impune separarea factorilor pe trepte de diviziune şi determinarea unor efecte propagate. A. Un prim exemplu: efectul modificării consumului de materiale asupra volumului fizic al producţiei (Tabelul 2) pune în evidenţă următoarele: Creşterea volumului producţiei fizice a fost egală cu 200 bucăţi M 1 M 0 1056 Δ = q1 − q 0 = − = − q 0 = 4400 − 4200 = + 200 buc., în care Cs 0 Cs 0 0 ,2 influenţele modificării factorilor M şi Cs sunt următoarele: M 1 M 0 1056 ΔM = − = − q 0 = 5280 − 4200 = +1080 buc; Cs 0 Cs 0 0 ,2 ΔCs =

M1 M1 1056 − = q1 − = 4400 − 5280 = − 880 buc. Cs1 Cs 0 0 ,2

Pe treapta a doua, ΔM = ΔSi + ΔI + ΔSf, în care: Si 1 − Si 0 −18 ΔSi = = = − 90 buc. Cs 0 0 ,2

236

ΔI =

Analiză financiară aprofundată I 1 − I 0 + 200 = = + 1000 buc. Cs 0 0 ,2

ΔSf =

Sf 0 − Sf 1 + 34 = = + 170 buc. Cs 0 0 ,2

Prin însumare se verifică egalitatea: ΔSi + ΔI + ΔSf = - 90 + 1000 + 170 = + 1080 buc. = ΔM În procente, creşterea relativă a producţiei cu 4,75 % (104,75 – 100) se datorează următoarelor influenţe: ∆r = ∆rM + ∆rCs, în care: 1080 ΔM ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 25,71 %; q0 4200 ΔrCs =

ΔM − 880 ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,95 % ; q0 4200 Pe treapta a doua: Δr M = ΔrSi + ΔrI + ΔrSf,

în care: ΔrSi =

ΔSi − 90 ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,14 %; q0 4200

ΔrI =

ΔI + 1000 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 23,81 %; q0 4200

ΔrSf =

ΔSf + 170 ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 4 ,04 %. q0 4200

Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrSi + ΔrI + ΔrSf = - 2,14 + 23,81 + 4,04 = + 25,71 % = ∆rM Sistemul factorial al volumului producţiei este următorul: ∆Si = -90 buc. ∆M = + 1080 buc. q1 – q0 = + 200 buc. = ∆

∆Sf = +170 buc. ∆Cs = - 880 buc.

În concluzie:

∆I = +1000buc

Analiză financiară aprofundată

237

1. Creşterea producţiei cu 1080 bucăţi se separă pe factori de influenţă astfel: a. O creştere cu1000 bucăţi datorită creşterii intrărilor de materiale cu 200 tone; b. O creştere cu170 bucăţi datorită reducerii stocului final cu 34 tone; c. O reducere cu 90 bucăţi datorită reducerii stocului iniţial cu 18 tone. 2. Creşterea consumului specific cu 0,04 to/buc. a redus producţia cu 880 buc. B. Un al doilea exemplu: modelul de calcul al costului mediu analizat mai sus (Tabelul 3) poate fi explicitat în funcţie de factorii de influenţă pe mai multe trepte de diviziune, după cum urmează: Ct Ct Ct c= = = . M Si + I − Sf q Cs Cs Pe baza datelor din Tabelele 3, 2, 4 se obţin următoarele rezultate privind analiza factorială a costului mediu: A. Modificarea absolută a costului mediu este diferenţa: Ct1 Ct 0 246,4 210 Δ = c1 − c 0 = − = − = 56 − 50 = + 6 mii lei/buc. 4400 4200 q1 q0 Factorii de influenţă sunt următorii: a) Pe prima treaptă: Δ = Δq + ΔCt, în care: Ct 0 Ct 0 210 Δq = − = − c 0 = 47 ,72 − 50 = − 2,28 mii lei/buc. q1 q 0 4400 ΔCt =

Ct1 Ct 0 − = c1 − c ′0 = 56 − 47 ,72 = + 8,28 mii lei/buc. q1 q1

Prin însumare se verifică egalitatea: Δq + ΔCt = - 2,28 + 8,28 = + 6 mii leibuc = Δ B. Modificarea relativă a costului mediu este diferenţa: c1 56 Δr = Ic − 100 = ⋅ 100 − 100 = ⋅ 100 − 100 = 112 − 100 = + 12 % . c0 50 Factorii de influenţă în mărime relativă sunt următorii: Δr = Δrq + ΔrCt, în care:

238

Analiză financiară aprofundată

− 2,28 Δq ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 4 ,56 % c0 50 8,28 ΔCt ΔrCt = ⋅100 = ⋅ 100 = + 16,56 % c0 50 Prin însumare se verifică egalitatea: Δrq + ΔrCt = - 4,56 + 16,56 = + 12 % = Δr. Δrq =

b) Pe treapta a doua: Δq = ΔM + ΔCs, în care: Ct 0 Ct 0 210 210 ΔM = − = − = 39,7727 − 50 = − 10,2273 mii lei/buc. M 1 M 0 1056 q0 Cs 0 Cs 0 0,2 Ct 0 Ct 0 210 210 210 210 mii lei − = − = − = 47 ,72 − 39 ,7727 = +7 ,9473 M1 M1 q1 q ′0 4400 5280 buc. Cs1 Cs 0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔM + ΔCs = - 10,2273 + 7,9473 = - 2,28 mii leibuc = Δ. ΔCs =

B. Influenţele procentuale sunt următoarele: Δrq = ΔrM + ΔrCs în care: ΔM − 10,2273 ΔrM = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20,45 % ; c0 50 + 7 ,9473 ΔCs ΔrCs = ⋅ 100 = ⋅ 100 = + 15,89 % . c0 50 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrM + ΔrCs = - 20,45 + 15,89 = - 4,56 % = Δrq. c) Pe treapta a treia: ΔM = ΔSi + ΔI + ΔSf, în care: mii lei Ct 0 210 Ct 0 ΔS i = − = − c 0 = 51,0948 − 50 = +1,0948 S i 1 + I 0 − Sf 0 M 0 42 + 900 − 120 buc. Cs 0 0,2 Cs 0

239

Analiză financiară aprofundată

mii lei 210 Ct 0 Ct 0 − = − 51,0948 = −9,999 S i 1 + I 1 − Sf 0 S i 1 + I 0 − Sf 0 42 + 1100 − 120 buc 0,2 Cs 0 Cs 0 210 miilei Ct 0 Ct 0 ΔSf = − = − 41,0958 = 39,7727 − 41,0958 = −1,3231 M 1 S i 1 + I 1 − Sf 0 1056 buc. 0,2 Cs 0 Cs 0 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔSi + ΔI + ΔSf, = +1,0948 – 9,999 – 1,3231 = - 10,2273 mii leibuc = ΔM B. În procente influenţele sunt următoarele: ΔrM = ΔrSi + ΔrI + ΔrSf, în care: ΔS i + 1,0948 ΔrS i = ⋅100 = ⋅100 = + 2 ,19 % ; c0 50 − 9,999 ΔI ΔrI = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 20 % ; c0 50 − 1,3231 ΔSf ΔrSf = ⋅ 100 = ⋅ 100 = − 2,64 % . c0 50 Prin însumare se verifică egalitatea: ΔrSi + ΔrI + ΔrSf = + 2,19 – 20 – 2,64 = - 20,45 % = ΔrM. Sistemul factorial al costului mediu este următorul: ∆Si = +1,0948 ΔI =

∆M = -10,223 ∆q = -2,28

∆I = -9,999 ∆Sf = -1,32

∆Cs = +7,9473mii lei/buc. c1 – c0 = ∆ = + 6 mii lei/b. ∆Ct = +8,28 mii lei/buc. În concluzie, creşterea costului mediu al producţiei cu 6 mii lei/buc. a fost consecinţa unui efect propagat al factorilor a căror succesiune a impus separarea influenţelor pe trei trepte de diviziune, după cum urmează: 1. Reducerea stocului iniţial cu 18 tone a redus consumul de materiale cu aceeaşi

240

Analiză financiară aprofundată

cantitate, ceea ce a diminuat producţia cu 90 bucăţi, care a avut ca efect creşterea costului cu 1,0948 mii lei/buc. 2. Creşterea intrărilor cu 200 tone a majorat consumul de materiale cu aceeaşi cantitate, majorând producţia cu 1000 bucăţi, ceea ce a avut ca efect reducerea costului nediu cu 9,999 mii lei/buc. 3. Reducerea stocului final cu 34 tone a majorat consumul de materiale cu aceeaşi cantitate, majorând producţia cu 170 bucăţi, ceea ce a antrenat reducerea costului mediu cu 1,3231 mii lei/buc. 3. Corelaţia statistică

În cazul relaţiilor stocastice, influenţele factorilor nu pot fi măsurate cu precizie, ci doar estimate statistic, pe baza analizei regresionale. În analiza economico-financiară se apelează frecvent la procedeele statstice în două serii de calcule: în estimarea relaţiilor de dependenţă dintre variabila dependentă (indicatorul cercetat) şi variabilele independente(factorii determinanţi) şi în elaborarea de previziuni economice şi financiare. Utilizarea corectă a corelaţiei în analiza economico-financiară este condiţionată de stăpânirea metodologiei statistice vizând cunoaşterea temeinică a bazelor matematice şi logice ale acesteia, precum şi interpretarea corectă a indicatorilor corelaţiei: coeficientul de corelaţie (Cr) şi determinaţia (D) între care se stabileşte relaţia: D = 100 · Cr 2 (%). Coeficientul de corelaţie, prin semnul şi valoarea lui, exprimă sensul şi intensitatea legăturii dintre variabila rezultativă şi factori, iar determinaţia reflectă gradul de dependenţă a acestei variabile de factorul (factorii) luat în calcul. De exemplu, un coeficient de corelaţie de (- 0,9), determinat statistic prin metodele cunoscute, arată o legătură inversă, relativ strânsă între variabile şi un grad de dependenţă a rezultatului în mărime de 81 % de factorul considerat. Metoda corelaţiei statistice (analiza regresională) este frecvent utilizată şi în analiza prospectivă, în elaborarea previziunilor pe baza trendului regresiei în condiţiile în care variabila independentă este considerată ca fiind timpul, iar variabila dependentă este ajustată statistic prin intermediul funcţiei Y = f(t).

Analiză financiară aprofundată

241

4. Cercetările operaţionale

Cercetările operaţionale, care cuprind un ansamblu de metode şi procedee cu caracter interdisciplinar cu dominantă matematică, pot fi utilizate în analiză în mai multe scopuri. Prin aceste procedee se scot în evidenţă legăturile, se exprimă matematic şi se atribuie ponderi factorilor. Metodele cercetărilor operaţionale care îşi găsesc utilitatea în analiză pot fi deterministe (programarea liniară, drumul critic), probabiliste (firele de aşteptare, Pert) şi simulative (Monte Carlo, simularea dinamică). Abordarea acestor metode este esenţialmente pragmatică şi vizează în primul rând modelul prin care să se poată calcula şi compara rezultatul deciziilor alternative, ele fiind necesare în calculele de optimizare. Orientarea analizei financiare spre problemele de optim este facilitată de avantajele oferite de calculul marginal care permite determinarea unor condiţii de maxim sau minim. Analiza tradiţională clasică poate fi completată cu maniera de abordare în viziune “marginalistă”, care îi accentuează caracterul pragmatic şi de anticipare. Esenţa calculului marginal şi utilitatea lui în analiză are ca punct de plecare modelele simbolice de reprezentare a indicatorului analizat, prin care dependenţele sunt redate prin funcţii de forma Y = f(X). Se ştie că reprezentarea grafică a funcţiei poate fi realizată prin histograme, linii frânte sau curbe, după cum se operează cu variaţii discrete (finite) sau continue (infinitezimale). În condiţiile unor variaţii foarte mici ale variabilei X, se poate considera că funcţia Y se reprezintă prin curbe continui şi netede. În această accepţiune, în orice punct al domeniului de definiţie, funcţia are o derivată, curba o tangentă, iar noţiunea de marginal devine identică cu noţiunea de adiţional. În aceste condiţii, marginalul (valoarea marginală) unei funcţii Y exprimă variaţia (±) a acestei funcţii, ca răspuns la creşterea cu câte o unitate a variabilei independente X. De aceea, se poate considera valoarea marginală ca fiind o elasticitate absolută a funcţiei care exprimă sensibilitatea sa la variaţia unitară a argumentului, fiind calculată ca raport al creşterilor ΔY şi ΔX.

242

Analiză financiară aprofundată

Între variabilele Y şi X se definesc următoarele relaţii: Y ƒ Valoarea medie: Ym = ; X ΔY - în cazul variaţiilor finite sau: ƒ Valoarea marginală: YM = ΔX dY ΔY YM = lim = - în cazul variaţiilor infinitezimale. Δx→0 ΔX dX ΔY /Y ΔrY IY − 100 ƒ Ritmul de variaţie: R Y / X = = = sau: ΔX ΔX X1− X 0 ΔY 1 YM RY / X = ⋅ = . ΔX Y Ym ΔY /Y ΔrY IY − 100 = = ƒ Elasticitatea: EY / X = sau: IX − 100 ΔX / X ΔrX EY / X =

ΔY / ΔX YM = . Y/X Ym

Raportul variaţiilor relative (ΔrY, ΔrX) exprimă o elasticitate - punct sau arc- ce poate fi considerată relativă, în funcţie de criteriul de referinţă luat în calculul abaterilor ΔX şi ΔY: valoarea iniţială (X0, Y0) sau media (X1 + X0)/2, respectiv (Y1 + Y0)/2 pe intervalul (0 - 1). Astfel, elasticitatea – punct se determinărelaţia: Y1 − Y 0 Y1 ⋅ 100 − 100 Iy − 100 ΔrY 0 0 Y Y , EY / X = = = = X1− X 0 X1 Ix − 100 ΔrX ⋅ 100 − 100 X0 X0 iar elasticitatea – arc se determină cu relaţia: Y1 − Y 0 Y1 − Y 0 ( Y 1 + Y 0) / 2 EY / X = = Y1 + Y 0 . X1− X 0 X1− X 0 (X 1 + X 0) / 2 X 1 + X 0

Semnul (±) arată sensul legăturii (direct/invers), valorile (1 ≤ EY/X ≤ 1) indicând intensitatea mai mare sau mai mică a acestei legături.

Analiză financiară aprofundată

243

În analiza financiară elasticitatea, denumită coeficient de levier, îşi găseşte o largă aplicabilitate având mai multe utilizări, după cum urmează: A. Pentru estimarea gradului de risc economic şi financiar Riscul economic (de exploatare) decurge din fluctuaţiile rezultatului din exploatare la variaţia volumului de activitate al întreprinderii şi poate fi evaluat prin Coeficientul Levierului de Exploatare (CLE) ce exprimă sensibilitatea rezultatului din exploatare la variaţia volumului vânzărilor: Δ Re xp / Re xp I Re xp − 100 Δr Re xp = = CLE = E Re xp / q = . Δq / q I q − 100 Δrq Riscul financiar (de capital) depinde de modul de finanţare a activităţii şi se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variaţiile rezultatului din exploatare şi poate fi evaluat prin Coeficientul Levierului Financiar (CLF): IRnet − 100 ΔRnet / Rnet ΔrRnet CLF = ERnet / Re xp = = = . Δ Re xp / Re xp I Re xp − 100 Δr Re xp B. În analizele previzionale (prospective) Analizele previzionale vizează viitorul şi operează cu variabile incerte, estimate pe baza prelungirii în viitor a tendinţei trecutului, în ipoteza menţinerii aceloraşi condiţii şi relaţii de dependenţă între variabile. În această ipoteză, prin intermediul elasticităţii funcţiei Y calculate pe baza datelor din perioada precedentă, având în vedere variaţia estimată (ΔrX) a factoruluiX, se poate estima creşterea (ΔrY) în perioada următoare: Y2 ΔrY = Ey/x · ΔrX = ⋅ 100 − 100 (%), Y1 de unde rezultă valoarea estimată Y2: Y1 Y2 = ⋅ (E y / x ⋅ ΔrX + 100) . 100 C. În calculele de optimizare, vizând maximul sau minimul unor funcţii: Stabilirea condiţiilor care asigură optimul unei funcţii Y = f(X) are ca punct de plecare valoarea elasticităţii funcţiei calculată ca raport între valoarea marginală şi valoarea medie: EY / X = YM / Y .

244

Analiză financiară aprofundată

Valorile elasticităţii (de la zero la infinit) pun în evidenţă următoarele situaţii privind optimul economic, Y = f(X) = max (min), în următoarele cazuri: A. Elasticitatea EY/X = 0. Acest caz corespunde situaţiei în care se înregistrea ză :egalităţile: a) YM = dY/dX = 0, de unde rezultă rigiditatea funcţiei în raport cu modificarea variabilei X, sau: ΔrY Iy − 100 b) = = 0, ΔrX Ix − 100 de unde rezultă: IY = 100, constanţa funcţiei (Y1 = Y0) fiind consecinţa unui extrem adică a rigidităţii funcţiei, care nu se mai modifică (∆Y = 0). Precizarea naturii extremului impune precizarea semnului derivatei de ordinul doi (±), fiind posibile următoarele cazuri: a)

d 2Y dYM = < 0 - marginalul funcţiei descrescător, funcţia tinde spre maxim; dX dX 2

b)

d 2Y dYM = > 0 - marginalul funcţiei crescător, funcţia tinde spre minim; dX dX 2

c)

d 2Y dYM = = 0 - marginalul funcţiei nul, funcţia înregistrează o inflexiune. dX dX 2

B. Elasticitatea EY/X = 1 Acest caz corespunde egalităţii dintre valoarea marginală şi valoarea medie a funcţiei: YM = Y , ceea ce atestă două situaţii: a) Valoarea medie a funcţiei (Y ) atinge o valoare extremă (maximă sau minimă): ⎛Y ⎞ d ⎜ ⎟ dY ⋅ X − dX ⋅ Y YM ⋅ X − Y dY X dX = = 0, = ⎝ ⎠ = dX 2 dX dX X X2 ceea ce presupune: YM · X = Y, respectiv: YM = Y/X = Y ΔrY Iy − 100 = 1 , respectiv: IY = IX, = b) Egalitatea ΔrX Ix − 100

Analiză financiară aprofundată

245

care atestă echiproporţionalitatea celor două variabile. Egalitatea dintre valoarea medie şi valoarea marginală a funcţiei Y = f(X) confirmă faptul că analitic în acest moment valoarea medie atinghe un punct extrem (maxim sau minim), iar geometric, curbele ce reprezinză grafic cele două valori (medie şi marginală) se intersectează în punctul în care variabila independentă X are o valoare care minimizează valoarea medie a funcţiei. C. Elasticitatea EY/X → ∞, Iy − 100 ΔrY EY / X = → ∞, = ΔrX Ix − 100 ceea ce presupune constanţa variabilei X: (X1 = X0 ), respectiv: IX = 100, Funcţia Y = f (X) este infinit elastică în raport cu variabila X, o creştere nesemnificativă a variabilei X are ca efect o majorare importantă a funcţiei Y. De exemplu, verificăm condiţiile care asigură relaţiile dintre un indicator economic (Costurile de producţie) şi factorii de influenţă (volumul fizic al producţiei şi costul unitar): Aplicaţia 5: Analiza relaţiei dintre costuri şi volumul producţiei: Ct = f(q) Folosind datele din aplicaţia 3, se determină relaţiile dintre variabile în două variante: 1) Varianta creşteri finite: ƒ Costul mediu: Cm = Ct/q în cele două perioade: Cm0 = 210/4200 = 50 miilei/b; Cm1 = 246,4/4400 = 56 mii lei/buc. ƒ Costul marginal: CM = ∆Ct/∆q = 36400/200 = 182 mii lei/buc. ƒ Ritmul de variaţie: RCt /q = ∆rCt/∆q = (117,33 – 100)/200 = 0,0866 ƒ Elasticitatea-punct: ECt/q = ∆rCt/∆rq = (117,33 – 100)/(104,75 – 100) = 3,64;

246

Analiză financiară aprofundată

ƒ

Elasticitatea-arc:

ƒ

246 ,4 − 210 Ct 1 − Ct 0 246 ,4 + 210 0 ,0797 = = 3,43 . ECt / q = Ct 1 + Ct 0 = 4400 − 4200 0 ,0232 q1 − q 0 4400 + 4200 q1 + q 0

2) Varianta creşteri infinitezimale: ƒ Ajustarea statistică a datelor din tabelul 3 conduce la funcţia: Ct = f(q) = - 554000 + 182·q ƒ Costul mediu: Cm = Ct/q = (-554000 + 182·q)/q, în cele două perioade: Cm0 = 210000/4200 = 50 mii lei/buc; Cm1 = 246400/4400 = 56 mii lei/buc. ƒ Costul marginal: CM = dCt/dq = d(-55400 + 182q)/dq = 182 mii lei/buc. ƒ Ritmul de variaţie: RCt/q = (CM/Ct0)·100 = (182/210000) ·100 = 0,086 %/buc. ƒ Elasticitatea-punct: ECt/q = cM/cm0 = 182/50 = 3,64. În concluzie: 1. Costul mediu a crescut cu 6 mii lei/buc. de la 50 la 56 mii lei/buc.(20 %). 2. Costul marginal arată că o unitate (bucată) produsă în plus antrenează cheltuieli adiţionale de 182 mii lei, ceea ce depăşeşte costul mediu. 3. Ritmul de variaţie arată că majorarea producţiei cu o unitate (bucată) antrenează creşterea costurilor cu 0,086 %. 4. Elasticitatea arată că majorarea cu 1 procent a producţiei antrenează creşterea cu 3,64 procente a costului total faţă de perioada 0, costul fiind relativ elastic în raport cu producţia. 5. Dacă pentru perioada următoare se prevede o creştere a producţiei cu 10 % faţă de perioada curentă, pe baza Coeficientului de levier (CL = ∆rCt/∆rq = 3,64), se poate estima creşterea procentuală a costurilor: ∆rCt = CL · ∆rq = 3,64 ·10 % = 36,4 %, ceea ce permite estimarea mărimii lor la valoarea de: Ct2 = (100 + 36,4) · Ct1/100 = 1,364 · 246,4 = 336,09 mil. lei, cu o creştere de 89,69 milioane lei (36,4 %) faţă de perioada curentă, ceea ce confirmă valoarea elasticităţii ECt/q = 36,4/10 = 3,64, egală cu elasticitatea din perioada precedentă.

Analiză financiară aprofundată

247

ANEXA 2 Structura diagnosticului financiar

Capitolul 1: DIAGNOSTICUL PERFORMANŢELOR ŞI RISCURILOR PE BAZA CONTULUI DE PROFIT ŞI PIERDERE 1.1. Analiza performanţei economico-financiare pe baza Cascadei Soldurilor Intermediare de Gestiune. 1.1.1. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind exploatarea. 1.1.2. Analiza Soldurilor Intermediare de Gestiune privind rezultatele. 1.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor, structura şi eficienţa lor. 1.3. Analiza rentabilităţii pe baza marjelor şi a ratelor. 1.4. Analiza capacităţii de autofinanţare şi a autofinanţării. 1.5. Analiza şi evaluarea riscurilor pe baza pragului de rentabilitate. Capitolul 2: DIAGNOSTICUL POZIŢIEI ŞI SITUAŢIEI FINANCIARE PE BAZA BILANŢULUI 2.1. Bilanţul şi poziţia financiară a întreprinderii. 2.2. Analiza echilibrelor financiare. 2.3. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii. 2.4. Analiza bilanţului prin metoda ratelor: de structură, de finanţare, de rotaţie, de rentabilitate. 2.5. Analiza relaţiei dintre rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare. Efectul de levier financiar. 2.6. Analiza şi evaluarea riscului de faliment. Capitolul 3: CONCLUZII FINALE 3.1. Punctele tari. 3.2. Punctele slabe.

248

Analiză financiară aprofundată

Bibliografie

1. Arcimeles C-H. (d'), Saulquin J.Y., Finance appliqueé - Analyse financière , 2e édition, Vuibert, Paris, 1998. 2. Ballada S., Coille J. C. Outils et mécanismes de gestion financière, Ed. Maxima, Paris, 1996. 3. Boulding K. E., Economic Analysis, Vol.I, New-York, 1966. 4. Bowlin O., Martin J., Scott D., Guide to Financial Analysis, Mc. Graw-Hill Book Company, New-York, 1986. 5. Cohen E., Analyse financière, Ed. Economica, Paris, 1990. 6. Collasse B., Gestion financière de l'entreprise, Ed. P.U.F, Paris, 1991. 7. Depallens G., Jobard J. P., Gestion financière de l'entreprise, 10e édition, Ed. Sirey, Paris, 1990. 8. Deprez M., Duvant M., Analyse financière, Techniplus, Paris, 1993. 9. Duţescu Adriana, Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Ed: CECCAR, Bucureşti, 2001. 10. Eglem J.Y., Philipps A., Raullet C., Analyse comptable et financière, Ed. Dunod, Paris, 1986. 11. Erik de La Villeguérin, Dictionnaire fiduciaire financier, La Villeguérin Editions, Paris, 1991. 12. Foster G., Financial Statement Analysis, Prentice-Hall, New- York, 1986. 13. Frois G. Abraham, Economie Politique, 2e éd., Ed Economica, Paris,1984. 14. Goffin R., Analyse microéconomique, Ed.Dalloz, Paris, 1993. 15. Granier R., Giran J.P., Analyse économique, Ed. Economica, Paris, 1984. 16. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiza economico-financiară, ed. II-a, Ed. Economică, Bucureşti, 1999. 17. Keiser Anne-Marie, Gestion financière, E.S.K.A., Paris, 1998. 18. Langlois G, Mollet M., Analyse comptable et financière, Editions Foucher, Paris, 1992. 19. Lecaillon Jacques, Analyse microéconomique, Ed. Cujas, Paris, 1993.

Analiză financiară aprofundată

249

20. Levy A., Management financier, Ed. Economica, Paris, 1993. 21. Mailler J., Remilleret M., Analyse financière de l'entreprise, CLEF, Paris, 1986. 22. Mollet Michèle., Choisir et construire son tableau de financement, Editions Foucher, Paris, 1992. 23. Pappas J L., Hirschey M., Managerial Economics, New-York, 1983. 24. Petrescu Silvia, Diagnostic economic financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004. 25. Peyrard Josette, Analyse financière. Vuibert gestion, Paris, 1993. 26. Pilverdier-Latreyte Josette, Finance d'entreprise, Ed. Economica, Paris, 1993. 27. Richard J., Analyse financière et audit des performances, La Villeguérin Editions, Paris, 2e edition, 1993. 28. Samuelson P., Foundations of Economic Analysis, New-York, 1955. 29. Ternisien M., Comprendre l'entreprise par les flux, La Villeguérin Editions, Paris, 1990. 30. Teulié J., Analyse financière de l'entreprise, Ed. Cujas, Paris, 1992. 31. Thibaut J. P., Le diagnostic d'entreprise, Ed. Dunod, Paris, 1990. 32. Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000. 33. Yadolah Dodge, Mathématiques de base pour économistes, Editions EDES CH-2000 Neuchâtel, 1987. 34. *** Ministerul Finanţelor, Sistemul contabil al agenţilor economici, Ed. Economică, Bucureşti, 1994. 35. *** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, Ed. Economică, Bucureeşti, 2001. 36. *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. 37. *** Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate armonizate cu directivele europene.