Strategii Finantare Investitii [PDF]

Zitiervorschau

Virginia Cucu

STRATEGII DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR Note de curs

2018 Copyright © 2018, Virginia Cucu – Editura ARTIFEX

CUPRINS CAPITOLUL I. INVESTIŢIILE: CONCEPT ŞI TIPOLOGIE ............................................................................... 3 1.1 Necesitatea şi oportunitatea investițiilor ........................................................................................ 3 1.2. Conceptul de investiție .................................................................................................................. 4 1.3 Tipologia investițiilor..................................................................................................................... 6 CAPITOLUL II. INDICATORI PENTRU CUANTIFICAREA EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR LA NIVEL MICROECONOMIC......................................................................................................................... 9 2.1. Eficiența formării şi utilizării resursei umane ............................................................................... 9 2.2. Indicatori de evaluare şi analiză a eficienței economice a investiției la nivel microeconomic. . 12 2.3. Indicatori utilizați în prezent pentru caracterizarea activității firmei comerciale în mediu concurențial ........................................................................................................................................ 21 CAPITOLUL III. EVALUAREA INVESTIŢIILOR PRIN PRISMA INDICATORILOR DINAMICI. METODOLOGIA BĂNCII MONDIALE ..................................................................................... 23 3.1 Indicatorii de evaluare a eficienței economice în perioada de edificare a obiectivului investițional ........................................................................................................................................ 23 3.2 Tehnica discontării ....................................................................................................................... 25 3.3. Randamentul economic al investițiilor și durata de recuperare a investițiilor în formă dinamică, actualizati la diferite momente de referință........................................................................................ 30 3.4. Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare ........................................................... 34 3.5. Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare ................................................................ 35 3.6. Indicatori şi criterii de evaluare a eficienței proiectelor de investiții .......................................... 37 CAPITOLUL IV. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR............................................................................ 47 4.1. Aspecte generale privind sursele de finanțare a investițiilor ...................................................... 47 4.2. Finanțarea din fonduri proprii ..................................................................................................... 48 4.3. Finanțarea investițiilor din fonduri împrumutate ........................................................................ 50 4.4 Creditul furnizor........................................................................................................................... 55 4.5. Leasingul ..................................................................................................................................... 55 4.6. Fondurile cu capital de risc ......................................................................................................... 62 4.7. Finanțarea investițiilor internaționale ......................................................................................... 63 4.8. Tehnici speciale de finanțare...................................................................................................... 66 CAPITOLUL V. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR............................................................................ 70 5.1. Plan de investiție - înființarea unui atelier de confecții metalice ............................................... 70 BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 83

Investiţiile: concept şi tipologie

3

CAPITOLUL I. INVESTIŢIILE: CONCEPT ŞI TIPOLOGIE 1.1 Necesitatea şi oportunitatea investițiilor Evoluția societății umane depinde în mare măsură de eficiența cu care sunt folosite resursele umane, naturale şi financiare de care dispune. Concomitent cu evoluția civilizației, oamenii se străduite ca, prin combinarea resurselor de care dispun, să asigure o creştere mai mare a volumului şi a calității producției, să obțină cantități sporite de bunuri şi servicii, ceea ce constituie premiza creşterii economice, crearea unei economii avansate şi, implicit, condiții de creşterea calității vieții. Tehnica modernă evoluează permanent spre procese de complexitate ridicată, cărora le corespunde o eficiență economică sporită, o mai bună valorificare a resurselor şi o calitate superioară a produselor şi serviciilor. Un factor important în obținerea unor rezultate economice favorabile o reprezintă însuşirea şi aplicarea competentă a tehnologiilor moderne. Astfel, este necesar să se dispună de informații asupra tehnicii mondiale în problema investițională respectivă, precum şi de rezultatele cercetării ştiințifice din țară şi străinătate. Evident, în situația actuală cu privire la circulația aproape instantă a informației, decidenților le revine sarcina de a se informa. Realizarea unui proiect de investiții în sfera producției de bunuri şi servicii are ca efect sporirea şi diversificarea ofertei acestora, şi implicit, creşterea veniturilor agenților economici. Totodată, este influențată creşterea gradului de ocupare a forței de muncă. În cadrul circuitului economic național investițiile au un dublu rol: - agenții economici care au activități investiționale sporesc oferta de bunuri şi servicii prin creşterea capacității productive realizând venituri suplimentare, - orice proiect de investiții generează nevoi, sau cereri suplimentare, în sectoarele conexe din amonte (furnizori), sau din aval (beneficiari), determinând o creştere în lanț a investițiilor agentului economic. Investița reprezintă suportul material al promovării progresului tehnico-ştiințific contribuind la rezolvarea problemelor lumii contemporane cum ar fi: protecția mediului, refacerea echilibrului ecologic. „Investițiile în reconstrucția ecologică şi protecția capitalului natural, cât şi cele pentru producerea activelor necorporale, sunt investiții, care contribuie la siguranța şi securitatea oricărei țări” 1. Cel mai adesea, investiția este legată de inovație. În economia contemporană inovația este prezentă pretutindeni: în ramurile economice în primă ascensiune, în sectoarele stagnante, în industriile noi şi în cele care se reînnoiesc, chiar în industriile ce se modernizează cel mai puțin. Astfel, se poate afirma că, investiția în inovație este cea mai răspândită. Ea acționează asupra domeniului unde se realizează, asupra produsului/serviciului celuilalt domeniu, asupra investiției celuilalt domeniu. Investițiile, constituie condiția esențială pentru dezvoltarea capitalului tehnic, cu efect direct asupra producției, creşterii gradului de ocupare a forței de muncă şi a veniturilor, favorizând dezvoltarea lor în etapele ulterioare. Ele pot fi privite şi ca liant între generații, prin crearea de noi locuri de muncă pentru noua generație, dar şi prin moştenirea de capital fix pe care acesta o primeşte de la generațiile anterioare. Sintetizând, prin realizarea proiectelor de investiții creşte stocul de capital fix, acesta constituind instrumentul principal de realizare a modernizării economice. În plan social, investițiile au un rol regulator / compensator în ocuparea forței de muncă, în îmbunătățirea calității vieții. Aceasta, are ca efect imediat sau în perspectivă, atenuarea factorilor generatori de şomaj. Practica Soica, M., - „Managementul şi conceperea, proiectarea, implementarea proiectelor de investiţii”, Editura Lumina LEX, 2009, pg.6

1

Decizia de investiții

4

arată că, progresul tehnic, precum şi tehnologiile IT, se desfăşoară în ritm rapid, devansând procesul de calificare şi pregătire a resursei umane. Globalizarea reprezintă o realitate prezentă în viețile noastre si care a apărut din transformarea treptată a economiei mondiale într-un sistem complex şi contradictoriu. Astfel, s-au format noi piețe de mărfuri si capitaluri, s-au dezvoltat considerabil mijloacele de comunicație, s-a accentuat procesul de integrare a națiunilor, fiind necesară o coordonare a acestora printr-un fenomen global. În aceste condiții, în care fluxurile de investiții au crescut la nivel mondial, este necesar a evidenția, legătura dintre dezvoltarea economiilor naționale şi evoluția fluxurilor de investiții. Datorită globalizării, problema investițiilor, influența lor asupra modernizării economiilor, continuă să se înscrie în categoria problemelor-cheie ale teoriei economice.

1.2. Conceptul de investiție Conceptul de investiție, a intrat în vocabularul uzual al omenirii, cunoscând o diversitate de nuanțe şi definiții. În dicționarul de economie politică, investițiile sunt numite drept plasare de fonduri în industrie, agricultură, comerț şi în alte ramuri, cu scopul asigurării bazei materiale şi a forței de muncă necesare desfăşurării şi lărgirii activității în aceste domenii. Investiția, reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se achiziționează, se construiesc, sau se confecționează mijloace fixe noi 2. Conform Dicționarului explicativ al limbii romane (ediția 1984), investiția, reprezintă plasarea capitalurilor în întreprinderi industriale, agricole, comerciale, în scopul obținerii profitului, sau alocarea unei sume, sau a altor resurse pentru crearea capitalului fix, pentru modernizarea, retehnologizarea, sau reutilarea celor existente. Cheltuielile cu investițiile reprezintă capitalul plasat. Deci, prin investiții, înțelegem o cheltuială prezentă şi certă, care va duce la rezultate viitoare de cele mai multe ori incerte. Noțiunea de investiție poate fi definită din punct de vedere lingvistic, ca fiind o alocare, plasare, dotare. Prin investiție, se înțelege, orice utilizare a unui activ în calitate de capital, cu scopul obținerii de profit; acestea sunt cunoscute ca investiții reale sau fizice. Conceptul de investiție face referire şi la capitalul plasat pe piețele de capital, în vederea obținerii de câştiguri de capital din dividende şi dobânzi, prin intermediul altei persoane implicate în administrarea acestora. Acestea sunt cunoscute ca, investiții financiare sau de portofoliu. Datorită complexității acestui concept, noțiunea de investiție poate fi abordată în funcție de gradul de includere a cheltuielilor, sub două aspecte: un înțeles „larg" şi altul „restrâns". În sens larg, noțiunea de investiție cuprinde totalitatea cheltuielilo, sau alocărilor de fonduri, de la care se anticipează ca se vor obține venituri viitoare. Investiția, într-o astfel de abordare, reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acțiune, într-un proiect sau operație pentru a crea un spor de avuție, atât la nivelul individului/al firmei, cât şi al societății, în general. În sens restrâns, investițiile reprezintă „totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi fonduri fixe, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se modernizează, se reutileaza bunurile materiale existente". „În general se poate admite că, orice plasare de fonduri în domeniul economic, social –cultural, administrativ, militar etc. pentru a asigura regenerarea sau creşterea activelor, acoperirea cu forță de muncă a activităților sau promovarea obiectivelor organizațiilor sau firmelor este o investiție” 3. Orice investiție cuprinde următoarele elemente: - un subiect, persoana fizică sau juridică care investeşte; 2

http://www.contabilitateafirmei.ro/dictionar/investitiile.htm

3

Zaiţ, D., - „Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe”, Editura Sedcom Libris, 2003, pg.15

5

Investiţiile: concept şi tipologie

- un obiect, care cuprine obiecte sau mijloace în care se investeşte; - un cost, reprezentând mijloace financiare, materiale, umane sau de altă natură ce sunt alocate realizării investițiilor, sau efortul total depus de investitor; În literatura de specialitate, se întâlnesc mai multe accepțiuni privind conceptul de investiție. 1) Investiția este comensurată ca fiind o cheltuială, efectuată de persoanele fizice sau juridice, cu scopul de a obține bunuri şi / sau servicii utile. 2) Keynes în „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” consideră că, investițiile dintr-o perioadă sunt egale cu economiile, acestea contribuind la un plus de valoare față de valoarea actuală a echipamentelor de producție „deoarece fiecare din ele este egală cu surplusul venitului peste consum” 4 3) Conform afirmației lui Pierre Mosse, investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert, altfel spus, prin investiție se renunță la o satisfacție imediată şi certă pentru o serie de câştigiuri plasate în viitor. Noțiunea de investiție implică plasarea unui capital pentru efectuarea unei cheltuieli în vederea realizării de active fizice şi/sau financiare, în vederea creării premizelor necesare obținerii în viitor, pe o perioadă mai lungă de timp, a unor efecte utile economice şi sociale utile, superioare celor prezente, a căror realizare este probabilă. Astfel, noțiunea de investiție se caracterizează prin trei elemente esențiale: timp (durată), risc şi eficiență. În accepținea specialiştilor din economie, investiția presupune trei dimensiuni: contabilă, economică şi financiară. Dimensiunea contabilă – reduce investiția la noțiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului. Astfel, investiția constă în alocarea uneor disponibilități pentru procurarea unui mijloc fix, care va determina în viitor fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare. Din acest punct de vedere, investițiile, sunt considerate a fi toate bunurile mobile şi imobile, corporale şi necorporale, achiziționate sau create de întreprindere, destinate a rămâne constante în acceaşi formă. Bunurile se contabilizează în clasa a doua de conturi, unde sunt grupate: a) imobilizări legate de exploatere b) imobilizări în afara exploatării. Dimensiunea economică – investiția reprezintă toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranța obținerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eşalonate în timp şi care, în sumă totală, sunt superioare cheltuielilor inițiale de resurse. În acest caz, acentul este pus pe materialitatea efortului investițional. În această accepțiune se consideră investiții 5: a) Achiziționarea de echipamente de lucru şi alte bunuri care constituie ieşiri de trezorerie, dar care au urmare încasări suplimentare, economii de costuri etc. - refacerea capacității de autofinanțare a firmei; - rambursarea eventualelor datorii contractate cu ocazia realizării proiectului; - crearea unui surplus de venituri care să asigure îmbunătățirea sistemului economic financiar viitor al firmei. b) Alte cheltuieli decât cele referitoare la cumpărarea de bunuri şi echipamente cum sunt: - cheltuielile pentru publicitate de marcă; - costul acțiunilor de punere la punct a unor produse noi; - cheltuieli cu programele de cercetare-dezvoltare. Conform accepțiunii financiare, investițiile se reduc la totalitatea cheltuieliele de resurse care generează venituri şi sau / economii pe o lungă perioadă de timp, în viitor şi în consecință, amortizarea lor se face pe mai mulți ani. Accepțiunea financiară înglobează toate elementele de imobilizări sau cheltuieli, la care se adaugă nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) generat de creşterea volumului de 4 5

Keynes, J.M., - „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” – Editura Ştiinţifică, 1970, pg.97 Românu, I., Vasilescu, I., (coordonatori) – „Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar, 1997, pg.14

Decizia de investiții

6

activitate. Din punct de vedere financiar, valoarea reală a efortului investițional, pentru realizarea unui proiect, este dată de costul obiectivului ce se construieşte, plus fondul de rulment aferent exploatării. De obicei, resursele disponibile sunt mai mici decât nevoile şi aceste diferențe se acoperă prin capital permanent sub formă de fond de rulment (FR). Din punct de vedere financiar, problema cea mai importantă este să se asigure echilibrul între nevoi şi resurse. În concluzie, putem afirma că investiția este o categorie economică destul de complexă, la care poate apela orice persoană fizică sau juridică, în condițiile deținerii unui capital sau a unei idei de afaceri, ce caută să-şi plaseze mai bine lichiditățile sau ideile pentru a-şi creşte averea într-un orizont de timp mai apropiat, sau îndepărtat, în condițiile asumării riscului. Indiferent de modalitatea prin care se consideră a fi definită investiția, managementul oricărei entități economice ar trebui să pună accent pe capacitatea acesteia de a genera fluxuri financiare viitoare, de a consolida şi dezvolta poziția entității pe piață, în scopul creşterii averii proprietarilor. Investiția constituie atuul strategic cel mai relevant al managementului.

1.3 Tipologia investițiilor Accepțiunile teoretice, referitoare la conceptul de investiție, determină particularizări şi diferențieri printr-o clasificare a acestora după mai multe criterii, respectiv: politica generală a întreprinderii, natură, obiectiv, grad de risc, din punct de vedere al relațiilor care se stabilesc între întreprinzători, după rolul funcțional, structura tehnologică a cheltuielilor, după destinație şi risc. 1) Din punct de vedere al politicii generale a întreprinderii investițiile sunt: - investițiile interne reprezintă alocarea unor fonduri pentru perfecționarea aparatului productiv, care are în vedere fie creşterea producției, fie reducerea costurilor. Acest tip de investiție presupune un risc redus şi se înscrie în strategia de specializare şi consolidare a poziției pe piață. - investițiile externe constau în plasamente financiare sub formă de participații la formarea capitalului altor firme. Acestor investiții li se ataşează un risc mai ridicat şi se înscriu în strategia de diversificare a activității. 2) După natura lor: - corporale, cuprinzând activul fizic al firmei (mijloace fixe) şi activul circulant (stocurile); - necorporale, repectiv activele necorporale (fond de comerț); - financiare, sub formă de imobilizări financiare, împrumuturi pe termen lung. 3) După obiectivul urmărit: - investițiile obligatorii, se fac cu scopul respectării anumitor angajamente luate anterior față de alți agenți economici, sau față de proprii angajați, sau pentru a respecta anumite reglementări legale (ex. investiția în modernizarea liniei tehnologice, repectarea prevederilor legale, în ceea ce priveşte legislația muncii, asumări ale proprietarilor prin contractul colectiv de muncă); - investițiile strategice se fac în sfera cercetării-dezvoltării, sau pentru ameliorarea climatului de muncă, au un rol foarte mare în procesul de fundamentare a deciziilor de investiții (ex. informatizarea proceselor de producție). 4) După gradul de risc: - investiții cu risc scăzut (investiții de menținere şi de ameliorare); - investiții cu risc sporit (cele mai riscante sunt investițiile de expansiune sau de verificare). 5) Din punct de vedere al relațiilor care se stabilesc între întreprinzători (beneficiarul proiectului şi sursa străină de resurse pentru investiții): - investiții străine directe, când agentul finanțator străin ce are capacitatea de a lua decizii şi de a controla proiectul; - investiția străină de portofoliu, care este un plasament pur financiar, fără alte implicații asupra proiectului.

7

Investiţiile: concept şi tipologie

6) După rolul funcțional pe care îl joacă în cadrul proiectului: - investiții directe - sunt acele consumuri de resurse investiționale care se materializează în obiectele de bază ale proiectului (secții de producție, spații de depozitare etc.); - Investiții indirecte – sunt legate de investiția directă şi constau în alocarea resurselor pentru obiective cu caracter socio – cultural, de protecția mediului (cluburi culturale, biblioteci, săli de sport etc); - investițiile colaterale – cheltuieli de resurse legate teritorial şi funcțional de investiția directă; destinația lor este de a creea condiții normale de funcționare a obiectivului şi de a asigura infrastructura şi utilitățiile necesare (utilități, alei, căi de acces etc.); - investițiile conexe – cheltuieli care se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se înfăptuieşte proiectul (sunt generate de nevoia de a asigura realizarea proiectului investițional, de cele mai multe ori mai performant, cu materii prime, materiale corespunzătoare). 7) După structura tehnologică a cheltuielilor: - investiții în mijloace fixe: cheltuieli cu echipamente (cuprinde valoarea de achiziție, costul de transport la şantier), cheltuieli de montaj – instalare,achiziția şi amenajarea terenului, construcții, clădiri, amenajări şi alte mijloace fixe; - cheltuieli preliminare: costul proiectelor pentru formare de personal calificat, licențe, know-haw, cheltuieli de consiliere). - fondul de rulment (capital de lucru). 8) În funcție de natura proprietății: - investiții publice, finanțate din bugetul de stat, bugetele autorităților locale, fonduri europene etc; - investiții private, finanțate de entitățile economice private, atât din sursele proprii, cât şi din cele atrase. 9) După cronologia intrărilor şi ieşirilor din trezorerie: - o singură intrare – o singură ieşire (point – input, point - output) investiția este angajată total la momentul m0 iar efectele scontate se obțin o singură dată la momentul viitor; - intrări multiple în mai multe etape şi o singură ieşire (continous – input, point - output); - o singură intrare – ieşiri multiple continuue pe o perioadă mai lungă de timp (pointinput, continous-output); - intrări multiple – ieşiri multiple. 10) După modul de constituire: - investiții nete – reprezentate de fondurile băneşti, ce provin din produsul național net (la nivel macroeconomic), sau din profitul agenților economici, credite, emisiuni de acțiuni etc.; - investițiile brute – rezultă din adăugarea amortizărilor la investițiile nete (au scop creşterea capitalului fix). 11) În funcție de destinația acestora: - investiție tehnică: achiziția de tehnologii moderne; - investiție umană: calificarea, specializarea forței de muncă; - investiție socială: înființarea de cantine, grădinițe, cluburi; - investiție financiară - plasamente în hârtii de valoare; - investiție comercială - reclamă, publicitate. 12) În funcție de riscul ataşat: - investiție cu grad redus de risc (exemplu: investiții de înlocuire a echipamentelor uzate, investiții de modernizare); - investiție cu grad ridicat de risc (exemplu: investiții de dezvoltare, investiții strategice). 13) După domenuile la care se referă: - investiții în resursa umană; - investiții în infrastructura agenților economici - investiții în cercetare – dezvoltare.

Decizia de investiții

8

14) În funcție de impactul pe care-l au în societate: - investiții excesive, care determină subconsum - investiții negative, când consumul absoarbe aproape întreg produsul intern şi chiar stocurile produse din exercițiul financiar anterior. Din clasificarea mai sus menționată nu au fost abordate investițiile străine directe, care fac obiectul capitolului următor.

CAPITOLUL II. INDICATORI PENTRU CUANTIFICAREA EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR LA NIVEL MICROECONOMIC 2.1. Eficiența formării şi utilizării resursei umane Activitatea de investiții presupune, în general, cheltuirea unor resurse pentru achiziționarea de factori de producție (maşini, utilaje, capital circulant, salarii, etc.) în vederea realizării unor obiective productive (investiții tangibile sau materiale), care urmează să realizeze bunuri şi/sau servicii generatoare de venituri. Totodată, investițiile înseamnă cheltuieli pentru plasamente în bunuri mobiliare (acțiuni şi obligațiuni), sau depozite bancare purtătoare de dividende, sau diferite forme de profit. Investițiile reprezintă un factor de efort, o cheltuială care intră nemijlocit în ecuația eficienței economice. Putem spune că, activitatea economică nu produce numai bunuri şi servicii, ci poate să producă şi oameni, pentru că poate reda societății oameni capabili să-şi asume responsabilități, cu un înalt grad de satisfacție profesională, cu capacități fizice, intelectuale şi morale dezvoltate, conştienți de contribuția lor socială, sau dimpotrivă, oameni bolnavi fizic şi psihic, alienați de munca lor, cu sentimentul nerealizării sociale şi profesionale, căutând compensații exterioare, care uneori pot duce la degradarea ființei umane. Astfel, firma trebuie să contribuie la creare unei vieți echilibrate şi să nu sacrifice omul, viața socială, mediul natural de dragul profitului economic. Se ştie că, unul dintre obiectivele prioritare ale unei firme, este acela de a produce în mod rentabil şi eficient bunuri şi servicii, aceasta depinzând în mare măsură de sistemul tehnologic, dar în ultimele decenii numeroase studii au scos în evidență faptul că între caracteristicile sociale şi umane ale întreprinderii şi performanțele sale economice există o corelație semnificativă. Investițiile se realizează prin oameni. De aceea, resursa umană este factorul cheie de dezvoltare al entităților economice şi reprezintă una din problemele fundamentale ale progresului economico – social al oricărei țări. Rolul central al pregătirii reursei umane revine procesului educațional. Folosind instrumente corespunzătoare, învățământul constituie un domeniu autonom al vieții sociale, în cadrul căruia se diseminează cele mai importante rezultate derivate din cercetarea ştiințifică, iar prin activitatea didactică acestea se transmit şi se reproduc progresiv, cantitativ şi calitativ în capacitățile fizice şi intelectuale ale beneficiarilor săi. Învățământului îi revine sarcina de a forma resursa umană calificată, care răspunde cerințelor actuale ale economiei, de a asigura educarea permanentă a cetățenilor şi a corecta permanent structura profesională a populației. Sistemul de învățământ asigură mobilitatea profesională a forței de muncă, ceea ce implică: măsurarea procesului economic cu procesul de educație şi instruire a forței de muncă, natura economică a procesului educațional, măsurarea efectelor economice şi sociale ale învățământului, comararea efectelor cu eforturile şi desprinderea modalității şi oportunității de dezvoltare a învățământului, pentru a asigura creşterea economică, şi, implict, creşterea calității vieții. Atfel, totalitatea cheltuielilor efectuate pentru formarea şi dezvolatarea resursei umane, pentru creşterea şi dezvoltarea individului se constituie în investiția în resursa umană. Investița în resursa umană devine o problemă interesantă, deoarece forța de muncă din România se află în plin proces de integrare într-o piață în care competiția este esențială. Prin Aderarea la Uniunea Europeană, resursa umană autohtonă intră în concurența cu capitalul uman dintr-o zonă economică de mare performanță.. O simplă comparare a câştigurilor salariale obținute în România, pe de o parte, şi Uniunea Europeană, pe de altă parte, scot la iveală adevăruri dure. Mai exact, capitalul uman național degajă o producție mult mai scăzută prin comparație cu cel

Decizia de investiții

10

occidental. Această situație, în strânsă corelație cu altele, clasează țara noastră, pe ultimul loc de ocupat pentru o națiune pretentendă la integrare în structurile vest-europene 6. Dacă, până nu de mult, interesul managerilor se concentra asupra aspectelor „tehnice”obținerea de noi piețe, realizarea unui profit cât mai mare, introducerea noilor tehnologii, restructurarea activității, de cele mai multe ori pierzând din vedere aspectul „uman” al activității din organizațiile lor, în prezent activitatea de resurse umane a devenit extrem de importantă pentru asigurarea organizațiilor cu angajați valoroşi, care să contribuie la realizarea obiectivelor acestora. Cuantificarea volumului total al cheltuielilor de pregătire a resursei umane se poate determina prin mai multe metode: 1) Populația ocupată se structurează pe grupe de vârstă, profesii şi niveluri de calificare. Pentru fiecare grupă se determină cheltuielile efectuate pentru pregătirea acesteia, iar produsul dintre indicatori măsoară cheltuielile de formare profesională. 2) Cheltuielile totale de formare profesională ( Chtot ) se determină prin însumarea cheltuielilor de formare profesională inițială ( c fp ) şi cheltuielilor pentru învățarea pe parcursul vieții ( civ ). Se porneşte de la ipoteza că, salariul se plăteşte în funcție de nivelul de pregătire profesională, acesta recuperează trepatat cheltuielile de formare profesională. (2.1.) c fp = s1 L1 + s 2 L2 + ... + s n Ln n

sau sintetic, c fp = ∑ si Li

(2.2.)

i =1

unde am notat cu: − c fp volumul cheltuielilor cu formarea profesională inițială a forței de muncă; − s1 , s 2 ...s n - salariul pentru complexitatea muncii 1, 2, …,n; − L1 , L 2 ...Ln - cantitatea de muncă de complexitate 1, 2, …, n civ = civ1 L1 + civ 2 L2 + ... + civn Ln

(2.3.)

n

sau, civ = ∑ civi Li

(2.4.)

i =1

De unde: Chtot = c fp + civ = L1 ( s1 + civ1 ) + L2 ( s 2 + civ 2 ) + ... + Ln ( s n + civn ) , sau n

Chtot = ∑ Li ( si + civi )

(2.5.)

i =1

Există o problemă legată de actualizarea costurilor formării profesionale (tehnica acutalizării va fi abordată în capitolul cinci). Populația ocupată s-a pregătit într-o anumită perioadă de timp, cu costuri diferite, iar actualizarea costurilor de formare profesională din perioada curentă devine o problemă importantă. Se porneşte de la ipoteza că, rata acualizării „a” este aproximativ egală cu rata dobânzii compuse.  c   1  n  a (2.6) C tot =  med 1 −     Li  a   1 + a    în care s-a notat cu: a − C tot - costul total actualizat al pregătirii forței de muncă în perioada curentă din categoria i; Mursa, G., - „Investiţia în capitalul uman. câteva consideraţii cu referire la România”, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Tomul LII/LIII Ştiinţe Economice 2005/2006

6

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

11

− c med - costul mediu din perioada de bază; − a – rata de actualizare; − n – numărul de ani pentru care se face actualizarea; − Li - efectivul de forță de muncă din categoria i. Rezultă: s +c s + civ 2 s + civn a C tot = L1 ( 1 iv1 ) + L2 ( 2 ) + ... + Ln ( n ) 2 (1 + a ) (1 + a ) (1 + a ) n

(2.7.)

sau n

a C tot = ∑ Li ( i =1

si + civi ) (1 + a ) i

(2.8.)

3) Deoarece învățământul constituie principala componentă a formării şi dezvoltării profesionale a resursei umane calificate se poate aprecia efortul depus de societate prin aprecierea corelației dintre dinamica cheltuielilor aferente procesului de învățământ cu dinamica produsui intern brut, sau a venitului național şi ponderea cheltuielilor pentru învățământ în produsul intern brut, în cheltuielile bugetare totale sau prin comparație cu alți indicatori macroeconomici. Eficiența totală a formării şi utilizării resursei umane calificate, este un raport între efectul economic al calificării, măsurat prin sporul de produs intern brut (PIB) şi efortul economic al depus pentru învățământ: E PIB =

∆PIB 100 ∑ Ctota

(2.9.)

unde: − E PIB - eficiența totală a calificării, în funcție de sporul de produs intern brut; a − C tot - costul total actualizat al pregătirii forței de muncă în perioada curentă, determinat mai sus; Mai riguros este expresia eficienței pregătirii forței de muncă prin intermediul sporului de produs intern brut, creat de munca complexă, corectat cu indicele prețurilor de consum (sau deflatorul PIB): Contribuția pregătirii profesionale complexe la creşterea produsului intern brut se poate scrie sub următaorea ecuație: 1 n m (2.10) I inv / PIB = ∑∑ vij nij α ij β ij D i =1 j =1 în care s-a notat cu: − I inv / PIB - contribuția profesionale complexe la creşterea produsului intern brut; − D – durata medie a activității salariaților (în ani); − vij - valoarea medie a pregătirii unui salariat din grupa i-n (în ani) cu nivelul vechimii im (în ani); − α ij - coeficientul schimbării valorii pregătirii salariaților (se calculează printr-o matrice, care ia în considerare grupele de vechime şi grupele după nivelul pregătirii); − β ij - coeficientul dinamicii pregătirii salariaților (forței de muncă). Din relațiile (4.9) şi (4.10) se poate scrie expresia eficienței pregătirii forței de muncă prin intermediul sporului de produs intern brut, creat de munca complexă, corectat cu indicele prețurilor:

Decizia de investiții

E PIB =

12

∆PIB n

m

∑∑ v i =1 j =1

ij

(2.11.)

nij α ij β ij

Desigur, creşterea produsului intern brut pe seama calificării forței de muncă reflectă sintetic contribuția învățământului la dezvoltarea economiei naționale. Prin această modalitate se poate determina contribuția pe care o aduce învățământul la creşterea altor indicator macroeconiomic: venit naționa, produs social total (pentru sfera producției materiale) ş.a. Esența oricărei organizații este efortul uman, iar eficiența şi eficacitatea acesteia sunt influențate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizației. Orice om de afaceri trebuie să aibă în vedere permanent următoarele aspecte referitoare la resursele umane 7: • reprezintă una din cele mai importante investiții ale organizației; • sunt unice în ceea ce priveşte potențialul lor de creştere şi dezvoltare, precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite , pentru a face față noilor provocări, sau exigențelor actuale şi de perspectivă; • sunt singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluții şi idei noi, originale şi valoroase; • sunt singurele capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse disponibile ale unei organizații; • oamenii constituie bunul cel mai de preț al organizației; • constituie un important factor care trebuie înțeles, motivat şi antrenat în vederea implicării cât mai depline şi profunde în realizarea obiectivelor organizaționale. În concluzie, resursele umane sunt principala resursă ale oricărei organizații, orice conducător trebuie să acorde importanță maximă unor activități ca: atragerea şi folosirea resurselor umane, asigurarea compatibilității între cerințele posturilor şi competența personalului, formarea şi dezvoltarea resurselor umane, managementul carierei personalului, evaluarea performanțelor profesionale, motivarea personalului şi nu în ultimul rând, conceperea modalităților de realizare a unui sistem al organizației care să asigure satisfacții şi posibilitatea de armonizare a obiectivelor personale cu cele organizaționale 8.

2.2. Indicatori de evaluare şi analiză a eficienței economice a investiției la nivel microeconomic. Eficiența economică a investițiilor reprezintă un indicator cheie pentru dezvoltarea unei companii ca şi a economiei în ansamblul său. Se consideră eficiente numai investițiile generatoare de profit care, cumulat pe durata de funcționare a unui obiectiv, urmăresc să recupereze integral cheltuielile cu investițiile şi să asigure şi un profit adițional a cărui maximizare reprezintă unul din obiectivele majore ale societății. Folosirea unui sistem de indicatori adecvat permite, pe de o parte cuantificarea resurselor alocate, iar de pe altă parte identificarea unor soluții optime pentru utilizarea eficientă a resurselor şi obținerea unor rezultate economice şi financiare superioare. În condițiile actuale, ale accelerării procesului de globalizare, entitățile economice ar trebui să fie interesate de înnoirea produselor şi serviciilor, a tehnologiilor de fabricație, automatizarea proceselor de producție, creşterea productivității muncii, deoarece remunerarea capitalului este legată organic de rezultatele economice obținute. Din punct de vedere investițional organizațiile se pot afla în mai multe ipostaze: 1. firma poate realiza investiții pentru construirea unor unități noi în cadrul programului său de dezvoltare; 7 8

http://antreprenoriat.upm.ro/antreprenoriat-transilvan/resursele-umane-elemente-strategice-ale-organizatiilor~22.html Idem

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

13

2. firma poate realiza investiție pentru modernizarea, dezvoltarea, reutilarea sau reprofilarea unor capacități de producție existente; 3. nu trebuie ignorate unele investiții pe care o firmă le poate face sub formă de plasamente de capital în procurarea de acțiuni, obligațiuni de la alte firme de pe piața secundară de capital. Eficiența economică, împreună cu cea de investiții de capital, presupune înțelegerea ideii plurității de variante. Indicatorii eficienței economice a investiției sunt: - indicatorii cu caracter general; - indicatorii de bază; - indicatorii specifici diferitelor obiective şi ramuri; - indicatorii suplimentari. A. Indicatorii cu caracter general 1) capacitatea de producție; 2) numărul de salariați; 3) costul de producție; 4) profitul; 5) productivitatea muncii; 6) rentabilitatea. 1) Capacitatea de producție exprimă producția maximă ce poate fi obținută într-o perioadă de timp, în condiții normale de funcționare a capiatalului fix, de utilizare a resurselor umane şi materiale şi a unui anumit coeficient de schimburi. n

Q = ∑qj ⋅ pj

(2.12.)

j =1

unde:

− Q = capacitatea de producție exprimată valoric; − q j = capacitatea fizică de producție a sortimentului j;

− p j = prețul sortimentului j de producție. Acest lucru se întâlneşte în situația în care producția este eterogenă, fiind alcătuită din mai multe sortimente de producție. De fapt, peste 90% din activitățile economuice au producție eterogenă. Capacitatea de producție se determină şi pentru sfera neproductivă, exprimată fie sub forma numărului de locuri existent în sală (biblioteci, teatru, cinema,) a numărului de studenți/elevi şcolarizați în regim cu taxă etc. În consecință capacitatea de producție este un indicator de volum care concretizează de fapt un prim efect al efortului investițional făcut. 2) Numărul de salariați Acest indicator trebuie cunoscut încă din faza de proiectare, deoarece se stabileşte în corelație cu producția, productivitatea muncii şi un anumit coeficient de schimburi. Trebuie cunoscut şi în structură, pe categorii de specialişti, respectiv pe categorii: direct productivi (cei care participă nemijlocit la realizarea procesului de producție) şi indirect productivi (persoanele care ajută la organizarea, funcționarea şi realizatrea producției din entitatea economică respectivă). Cuantificarea eficienței numărului de salariați este un proces complex şi dificil, care poate fi evaluată printr-o serie de indicatori economici ce se află în strânsă legătură şi interdependență: - indicatori cu ajutorul cărora se determină numărul locurilor de muncă în funcție de coeficientul de ocupare al locurilor de muncă, timpii de întrerupere tehnologică, ori de condiții naturale, coeficientul organizării locurilor de muncă; - indicatori eficiență economică cuantificați prin efecte economice, respectiv efectul economic al folosirii timpului de muncă, al reducerii cheltuielilor salariale, al creşterii calificării salariaților, al îmbunătățirii indicilor de utilizare al capacităților de producție s.a.

Decizia de investiții

14

3) Costul de producție – trebuie cunoscut atât la nivelul întregii producții, cât şi la nivelul fiecărui sortiment de producție în parte ca şi pentru fiecare unitate de produs. Reducerea costului de producție, de la o periodă la alta, reprezintă una din căile de creştere a profitului, cu precizarea că nu trebuie minimizat acest indicator. Costul de producție reflectă, în expresie bănească, consumul de factori de producție necesar producerii şi desfacerii de bunuri economice destinate pieței 9 Aprecierea eficienței economice se poate determina, fie calculând cheltuielile de producție ce revin la 1000 lei producție/ cifră de afaceri/ venituri din exploatare, fie luând în considerare cheltuielile materiale luate ca pondere în volumul total al cheltuielilor de producție. 4) Profitul – premisa necesară pentru creşterea capitalului fix. Managementul firmei trebuie să asigure „traducerea“ oricărui obiectiv investițional şi până la urmă, a oricărei decizii manageriale în venituri şi cheltuieli şi evident, profit. Fără această cuantificare, obiectivele respective, deciziile în cauză, politica economică, investițională, strategia firmei, în ansamblul ei, sunt nefundamentate. Întreaga structurare şi materializare practică a funcțiilor firmei (cercetare-dezvoltare, de producție, comercială, de personal şi financiar-contabilă), elementele de natură financiară (resurse necesare şi consumate – cost – profit) reprezintă parametrii esențiali pentru alegerea oricărei variante de decizie. Previziunea, politica financiară, investițională şi de profit trebuie să îndeplinească un rol activ în fixarea şi atingerea obiectivelor economice strategice ale agentului economic, în ansamblu. Pentru realizarea oricărui obiectiv investițional, este necesară raționalizarea corespunzătoare a managementului firmei, care să pornească de la o serie de premise fireşti, precum: • premise economice, adică cerința firească de a obține profit dintr-un proces investițional; • premise de management, adică asigurarea concordanței dintre parametrii sistemului de management şi cerința utilizării eficiente a resurselor alocate pentru maximizarea profitului prin realizarea investiției; • premise psiho-sociologice, adică cerința respectării şi satisfacerii intereselor majore ale acționarilor, salariaților, şi ale societății, în ansamblul său, profitul asigurând fiecăruia îndeplinirea dezideratelor proprii; • premise metodologice, adică abordarea sistemică a firmei, care impune apelarea la componentele manageriale, financiare şi, în final – profitul. Pe baza profitului, firmele au posibilitatea să calculeze unul dintre cei mai importanți indicatori şi anume: Rata profitului = (profit brut / cifra de afaceri) x 100 Rata profitului, care arată ce capacitate are aceasta de a produce profit. Acest indicator trebuie apreciat încă din faza de proiectare. Cu cât rata profitului creşte, cu atât riscul investițional este mai mare, iar în cazul de față este foarte mare, cu atât riscul este mai mare (în comparațiile realizate între două sau mai multe întreprinderi). 5) Productivitatea muncii (W) este efectul combinării factorilor de producție (vezi capitolul anterior). Corelațiile între indicatorii economico-financiari ce trebuie respectate sunt: I CA > I FS > I NS (2.13.) IW>IS (2.14.) unde: − CA reprezintă cifra de afaceri; − FS reprezintă fondul de salarii; − NS - numărul de salariați; − W - productivitatea muncii; 9

Barbu, C.,M., - „ Economie. Microeconomie – Macroeconomie”, Ed. Universitară, Bucureşti, 2010, pg.99

15

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

− S -salariul mediu. Indicatorul este unul de efect – efort (sau efort – efect, în funcție de cum este defint) şi constituie premisa realizării unei investiții în scopul creşterii productivității economice. 6) Rentabilitatea exprimă conceptul clasic al eficienței economice, deoarece se comensurează prin inetrmediul profitului. Indicatorul, concretizează scopul urmărit pe piață iar costul producției sintetizează resursele consumate. Rentabilitatea permite efectuarea de comparații în spațiu, precum şi față de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate. Când este exprimată sub formă de rentabilitate financiară trebuie să ofere acționarilor o rată de rentabilitate mai ridicată: rentabilitatea economică plus o primă de risc. Este un indicator de efect – efort pornind de la rezultat (profit) şi urmărindu-se maximizarea acestuia. Se poate determina şi în funcție de cheltuielile de producție. Pf (2.15.) R = 100 ⋅ Ch _ prod unde: − Pf = profit obținut − Ch_prod = cheltuieli de producție B. Indicatori de bază Sunt proprii eficienței economice a investițiilor şi constituie cea mai importantă grupă de indicatori, fără de care este de neconceput adaptarea unei judicioase decizii de a investi. 1. volumul capitalului investit; 2. durata de realizare a lucrărilor de investiții; 3. durata de funcționare a obiectivului; 4. investiția specifică; 5. termenul de recuperare a investiției; 6. coeficientul de eficiență economică a investițiilor; 7. cheltuieli echivalente sau necalculate; 8. randamentul economic al investiției. 1) Volumul capitalului investit (It ) – indică efortul total economic pentru realizarea unui obiectiv de investiții. (2.16.) I t = I d + I c + M o + C s; unde: − I d = volumul capitalului destinat investițiilor directe; − I c = volumul capitalului destinat investițiilor colaterale; − M o = necesarul inițial de mijloace circulante; − C s = cheltuielile suplimantare. Materializarea propriu-zisă a investițiilor este dată de capitalul fix activ şi capitalul fix pasiv. Capitalul fix activ este constituit din: maşini, utilaje, instalații care participă la procesul de producție. Capitalul fix pasiv ajută la realizarea procesului de producție (hale, clădiri etc.). 2) Durata de realizare a lucrărilor de investiție În această perioadă importante fonduri de resurse financiare, materiale şi umane sunt dislocate din circuitul economic, fără ca acestea să producă venituri până la finalizarea obiectivului. De aceea, constructorul şi beneficiarul trebuie să colaboreze în această perioadă şi să găsească toate mijloacele de reducere a duratei de execuție a obiectivului.

Decizia de investiții

16

O importantă problemă în această perioadă este evaluarea cheltuielilor de capital, pe fiecare an în parte, din cadrul duratei de realizare, astfel se va urmări ca partea cea mai mare a fondurilor să fie alocate către sfârşitul duratei de execuție, când obiectivul investițional începe să producă şi să remuneze capitalul avansat. O altă problemă, este eventualitatea punerii în funcțiune a unor capacități parțiale de producție. Deci, durata de realizare a obiectivului trebuie să fie cât mai mică pentru a atenua efectul imobilizării capitalului în această perioadă. 3) Durata de funcționare a obiectivului începe în momentul punerii în funcțiune a acestuia şi se sfârşeşte la scoaterea sa din funcțiune. În această perioadă, există trei perioade de timp importante: - perioada de atingere a parametrilor proiectați; - perioada de funcționare normală; - perioada de declin. Durata fizică de funcționare cuprinde: - durata de atingere a parametrilor proiectați trebuie redusă deoarece profitul este mai mic decât profitul proiectat; - durata de funcționare normală – este necesar să stea în atenția investitorului deoarece efectele nete de profit sunt mai mari, iar premizele pentru o dezvoltare viitoare sunt mai favorabile; în perioada dintre durata fizică de funcționare şi durata efectivă de funcționare (D=D f -D e ) se înregistrează pierderi, de aceea trebuie identificat momentul optim de scoatere din funcțiune a unor capacități de producție; - durata de declin caracterizată prin efecte economice în scădere, ceea ce presupune fie scoaterea din funcțiune a obiectivului investițional, fie modernizarea/ retehnologizarea / reutilarea acestuia, printr-un nou efort investițional. 4) Investiția specifică – sintetizează corelația dintre efortul investițional şi efectul obținut sub forma capacității de producție. Se calculează pentru: - construcții de obiective noi; - modernizări; - pentru compararea mai multor variante. a) În cazul obiectivelor noi I (2.17.) is = t qh în care: − i s - investiție specifică: − I t - volumul investiției: − q h - capacitatea de producție exprimată în unități fizice (bucăți, timp, mililitri, etc). În acest caz indicatorul se exprimă în lei investiți ce revin pe unitatea fizică de capacitate. În practică, producția eterogenă, se calculează acest indicator funcție de capacitatea de producție exprimată valoric: (Q h ) I i s = t - efortul de capital investit ce revine la un leu producție obținută Qh b) În cazul modernizării sau retehnologizării Im ; (2.18.) i sm = q m − q0 unde: − i sm - investiție specifică pentru modernizare / retehnologizare; − q m - capacitatea de producție exprimată în unități fizice după modernizare, dezvoltare, retehnologizare;

17

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

− q 0 - capacitatea de producție existentă înainte de modernizare, retehnologizare. Acest indicator reflectă câți lei – efort de capital investit revin pe unitatea fizică spor de capacitate rezultat, ca urmare a efortului investițional în modernizare / retehnologizare. Acest indicator se poate calcula şi în funcție de sporul valoric de capacitate Im (2.19.) i sm = Qmi − Q0 − Q mi - capacitatea de producție exprimată valoric după modernizare, dezvoltare, retehnologizare; − Q 0 - capacitatea de producție exprimată valoric inainte de modernizare, dezvoltare, retehnologizare. c) Pentru compararea mai multor variante se aplică formula de la punctul a). Când o variantă de investiții este mai costisitoare: Ii − I j (2.20.) is c = qi − q j în care: − i sc - investiții specifice pentru compararea variantelor de investiții; − I j -I i - capacitatea investiției în varianta j, i de investit; − q i ,q j - capacitatea anuală de producție obținută în varianta i, j. Calculul are sens când I i > I j şi q i > q j Varianta mai convenabilă este cea în care investiția este mai mică, iar capacitatea de producție este mai mare. Acest indicator se poate calcula şi în funcție sporul valoric de producție: Ii − I j i sc = ∆qi − ∆q j 5) Termenul de recuperare a investiției (T) exprimă corelația dintre efortul de capital investit şi efectul obținut sub forma profitului anual. Se poate calcula în mai multe situații: a) Pentru construcția unor obiective noi: I (2.21) T= t Ph în care: − I t - volumul capitalului investit; − P h - profit anual. Pe perioada atingerii parametrilor proiectați ne confruntăm cu o diferență între profitul proiectat şi profitul realizat, care sporeşte efortul investițional şi deci conduce la mărirea termenului de recuperat. Având în vedere că este posibil ca, încă din perioada de realizare a obiectivului, unele capacități de producție pot fi puse în funcțiune, se va realiza un profit care va diminua efortul investițional din anii respectivi. Termenul de recuperare (T): I + DP − P ′ (2.22.) T= t Ph unde: − DP - diferența dintre profitul proiectat şi cel realizat în perioada de atingere a parametrilor proiectați;

Decizia de investiții

18

− P’ - profit suplimentar realizat în cazul punerii în funcțiune a unor capacități parțiale de producție. b) Pentru modernizarea, dezvoltarea, retehnologizarea unor obiective existente. Termenul de recuperare sintetizează corelația dintre efortul de capital investit şi efectul obținut, sub forma sporului de profit anual ca urmare a modernizării, dezvoltării şi retehnologizării. Im (2.23) T= Phmi − Ph 0 unde: − I m - valoarea capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare; − P hmi - profit anual obținut în urma modernizarii, dezvoltarii şi retehnologizării. − P h0 - profitul anual obținut de obiectivul respectiv înaintea modernizarii, dezvoltării şi retehnologizării. Sunt frecvente cazurile în care scopul urmărit pentru realizarea unor investiții este ca, prin modernizare, să se obțină o reducere a costului de producție. Im (2.24.) T= Ch 0 − Chm − C h0 - costurile de fabricație sunt mai mari înainte de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare; − C hm - costurile de fabricație sunt mai mici după modernizare, dezvoltare şi retehnologizare. Pentru calcularea termenului de recuperate pentru modernizăriile, dezvoltăriile şi retehnologizăriile capacitătiilor de producție trebuie luate în considerare şi alte elemente: pierderea de profit, ca urmare a întreruperii producției pe durata de realizare a investiției, valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi modernizat, sumele rezultate din valorificarea unor utilaje sau părți componente din acestea etc. Rezultă formula termenului de recuperate: I + A − V + Pp (2.25) T= m Phm − Ph 0 în care: − I m = capital investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare; − A- amortizare nerecuperată; − V - veniturile obținute din vânzarea unor utilaje; − P p - pierderea de profit pe timpul realizării investiției. 6) Coeficientul de eficiență economică a investițiilor (e) – sintetizează corelația dintre profitul annual obținut în urma realizării investiției şi efortul de capital investit. a. pentru construcția de obiective noi: P (2.26.) e= h It s-a notat cu: − P h - profitul anual obținut ca urmare a realizării investiției; − I t - volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului. Coeficientul de efciență economică a investițiilor exprimă câți lei profit anual se vor obține la un leu capital investit. Ca şi în cazul termenului de recuperate când se pun în funcțiune, parțial, capacități de producție, efectele obținute cu acest prilej vor trebui luate în considerare la calculul indicatorului. b. pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare:

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

19

Phm − Ph 0 (2.27.) Im − P hm - P h0 - sporul de profit obținut în urma modernizării, dezvoltării şi retehnologizării; − I m - valoarea capitalului investit pentru modernizare, dezvoltare şi retehnologizare. Acest indicator reflectă o situație mai bună atunci când nivelul său este mai ridicat. Când scopul investiției de modernizare, dezvoltare şi retehnologizare este de reducerea cantității de producție: C − Chm (2.28.) e = ho Im unde: C h0 - C hm - economiile obținute la costurile de producție după modernizare, dezvoltare şi retehnologizare c. pentru compararea mai multor variante de investiții: P − Phj (2.29.) e = hi Ii − I j e=

− P hi - P hj - sporul de profit suplimentar obținut în varianta I față de varianta j; − I i - I j - diferența de capital investit în varianta I față de varianta j. În formula de mai sus „e” se numeşte şi coeficientul eficienței economice relative a investiției de capital şi reflectă câți lei spor de profit annual revin la un leu capital investit. 7) Cheltuieli echivalente sau recalculate (K) Există situații când o variantă presupune în faza investițională un efort de capital mai mare comparativ cu alte variante, însă după punerea în funcțiune, costurile de exploatare se află în relație inversă (I i > I j , C hi < C hj ) (2.30) K = It + Ch x De − C h - costurile anuale de producție; − D e - durata eficientă de funcționare a obiectivului. Acest indicator este unul de efort economic şi reflectă efortul total necesar pentru realizarea şi funcționarea viitorului obiectiv. K = It + Ch x T (2.31.) unde: T - termen de recuperat Sub forma specifică: K (2.32.) K= q ⋅ De − K - cheltuieli echivalente specifice; − q - cheltuieli echivalente; − D e - durata eficientă de funcționare a obiectivului. Cu cât valoarea indicatorului cheltuieli echivalente şi recalculate este mai mică, cu atât situația economică este mai convenabilă. 8) Randamentul economic al investiției - este cel mai cuprinzător indicator de eficiență economică a investițiilor şi priveşte procesul investițional, în întregul său, din momentul începerii investițiilor, până în momentul scoaterii din funcțiune. − Profitul general (P h ) care se calculează ca diferență între valoarea producției şi costul producției (C h ): P h = Qh - Ch − Profitul total reprezintă profitul obținut din momentul punerii în funcțiune şi până la expirarea duratei de funcționare (D e ): Pt = Ph x De

Decizia de investiții

20

Profitul de recuperare este partea din profitul total destinată recuperării fondurilor de investiții cheltuite: P r = It Profitul final constituie partea din profitul total obținută după expirarea termenului de recuperate a investițiilor. P f = P t - P r sau P f = P t - I t Randamentul economic al investiției: P R = final It Indicatorul randamentul economic al investiției exprimă câți lei profit final se vor obține la un leu capital investit, cu alte cuvinte arată câți lei profit se obțin după recuperarea investiției la fiecare leu investit: P t = P r + P f = It + P f P −I (2.33.) R= t t It P (2.34.) R = t −1 It Problema investițională care se poate formula este: care sunt principalele căi de sporire a randamentului economic investițional, în condițiile unui anumit capital. Răspunsul constă în: − reducerea timpului de recuperare a investiției; − reducerea cheltuielilor de producție; − prelungirea duratei de funcționare a obiectivului; − creşterea ratei producției prin sporirea producției fizice, ridicarea calității producției, îmbunătățirea sortimentelor acestora, aspecte ce se vor reflecta în prețuri de vânzare superioare. 9) Viteza de recuperare a investițiilor este un indicator de eficiență economică a investițiilor, care rezultă din raportul dintre durata de funcționare şi durata de recuperare. Df Vr = (3.35.) D unde: − Df - durata de functionare a investițiilor; − D - durata de recuperare a investiției. Indicatorul exprimă de câte ori se cuprinde durata de recuperare în durata de funcționare, sau de câte ori s-ar putea recupera investiția în decursul funcționării sale. Se ştie că inversul duratei procesului de recuparare a investişiilor este 1/D ceea ce reprezintă coeficientul de eficiență economică a investițiilor. Vr = Df x E unde E = coeficient de eficiență economică şi exprimă profitul anual obținut la 1 leu investit. DfxPn Vr= Df x Pn= profituri totale (2.36.) It Pt Vr= Pt= profituri totale la 1 leu investit It (2.37.) Pe parcursul intervalului de timp, scurs între durata de recuperare şi până la sfârşitul duratei de funcționare, raportul profituri/investițtii reprezintă randamentul economic al investiției, iar pe parcursul duratei de funcționare raportul profituri/investiții constituie tocmai viteza de recuperare a investițiilor.

Indicatori pentru cuantificarea eficienţei investiţiilor…

21

Indicatorii specifici diferitelor ramuri şi domenii de activitate reflectă aspectele particulare ale eficienței economice a investițiilor rezultate din condițiile specifice în care îşidesfăşoară activitatea. Aceşti indicatori completează modalitățile de caracterizare a eficienței economice alături de indicatorii cu caracter general şi cei de bază.

2.3. Indicatori utilizați în prezent pentru caracterizarea activității firmei comerciale în mediu concurențial Orice entitate economică, pe lângă activitatea de bază desfăşoară activitate comercială. Programul activității comerciale cuprinde programele de: aprovizionare, desfacere, promovare şi resurse umane. Aceste program, se realizează printr-o multitudine de modalități. Fiecare modalitate are la bază mai multe variante de realizare, dar toate apelează la următoarele informații: eforturi, efecte, raportul dintre acestea, durata de realizare a unei activități, durata de obținere a efectelor economice sau sociale. Pe baza relației dintre efectul utilizat şi efortul obținut se pot calcula: indicatori valorici ce exprimă, în principal, efortul utilizat şi indicatori care exprimă efortul abordat, din prisma resurselor ocupate şi a resurselor consumate. A) Indicatori valorici ce exprimă, în principal, efortul utilizat 1) Venitul brut sau venitul global: VB = CA-Vachmf (2.38.) unde:

− Vach mf - volumul valoric al achizițiilor de mărfuri (în vederea realizării) la prețuri cu ridicata; − CA – cifra de afaceri. 2) Producția globală reprezintă diferența dintre venitul brut și plata serviciilor efectuate de unitățiile economice din alte ramuri în favoarea firmelor comerciale (transporturi, telecomunicații, energie electrică). PG = VB-Ch servicii (2.39.) 3) Producția finală se determină prin scăderea din producția globală a pierderilor de mărfuri (inclusiv perisabilitățile): PF = PG – Pierderi (2.40.) 4) Producția netă VAB = PF – consumuri intermediare (2.41.) P net = VAB − Amo − τ + S − CA s-a notat cu: − Pnet - producția netă; − Amo - valoarea amortizării; − τ - impozite directe; − S- subvenții de exploatare; − CA – cifra de afaceri. n

CA=

∑q p i =1

i

i

(2.42.)

unde: − q i = cantitatea de produse vândute; − p i = prețul de vânzare. Cifra de afaceri reprezintă suma tuturor veniturilor obținute din activitatea comercială în perioada de calcul. CA calculată în funcție de asigurarea echilibrului agentului economic pentru care profitul este zero (Pf=0).

Decizia de investiții

CA =

22

∑ qc

v

+ F sau CA =

F

∑ qc 1− ∑ qc + F

(2.43.)

v

−

∑ qc

v

v

- suma totală a cheltuielilor variabile;

− F - cheltuieli fixe. CA totală (fără TVA) se calculează prin însumarea veniturilor înregistrate de unitate în contabilitate, în luna respectivă dar acestea nu vor include TVA şi vânzarea sau transportul de mijloace fixe. B) Indicatorii care exprimă efortul abordați prin prisma celor din catogoria de resurse ocupate şi resurse consumate. 1) Costul de producție = sumă cheltuieli efectuate (sau ce urmăreşte să se efectueze) de o firmă, sub formă bănească pentru producție şi desfacere bunurilor materiale şi imateriale; 2) Costul explicit = sumă cheltuieli făcute pentru procurarea factorilor de producție externi firmei şi pe care aceasta le efectuează în fiecare ciclu de producție; 3) Costul implicit = sumă cheltuieli efectuate ce nu presupun plăți către terți (amortizarea, dobândă, remunerarea salariațiilor, etc.). Costul explicit+costul implicit = costul de producție Cost contabil =cost explicit + amortizări Mărimea costului poate fi calculată pe unitate de produs (cost unitar, cost mediu) pe o masă de producție omogenă (cost de producție), pe producția eterogenă a unei firme într-un orizont de timp / an, trimestru. În literatura de specialitate costul cuprinde: − Cost global al producției comerciale = sumă de cheltuieli ocazionale de achiziționarea unui volum dat al producției şi de desfacere al acestora; − Cost global fix = sumă chetuieli care sunt independente de volumul producției (ex: chirie); − Cost global variabil = sumă cheltuieli care variază o dată cu volumul fix al producției; − Cost global total = costuri fixe + costuri variabile. Costul este principalul criteriu de cuantificare a eficienței economice pentru orice entitate economică, deoarece caracterizează întreaga activitate economică, fiind rezultatul eforturilor depuse. Principala sarcină ce revine managerilor este de reducerea costurilor printr-o alocare optimă de resurse materiale, umane, financiare și de timp, fiind indicatorul care influențează în mod semnificativ rentabilitatea.

CAPITOLUL III. EVALUAREA INVESTIŢIILOR PRIN PRISMA INDICATORILOR DINAMICI. METODOLOGIA BĂNCII MONDIALE Procesul de realizare a investițiilor şi de recuperare a fondurilor consumate se desfăşoară în timp. Legătura dintre timp şi investiții se manifestă pe mai multe planuri, dar mai ales în planul de multiplicare a investițiilor. Aceasta înseamnă că resursele umane şi materiale, atrase de circuitul economic curent îşi modifică valoarea pe măsură ce timpul de imobilizare creşte.

3.1 Indicatorii de evaluare a eficienței economice în perioada de edificare a obiectivului investițional Realizarea obiectivului investițional începe odată cu faza preinvestițională, care se constituie din durata de cercetare – dezvoltare şi durata de realizare a investiției şi se continuă cu faza de exploatare. În prima fază sunt imobilizate importante resurse financiare, umane şi naturale, „se consumă fondurile fără să se obțină venituri şi se caracterizează prin imobilizări de resurse umane şi materiale în activități cum sunt: elaborarea studiului de fezabilitate, proiectarea obiectivului şi executarea lucrărilor de construcții-montaj pe şantiere” 10. Resursele consumate, atât în perioada de proiectare, cât şi pe parcusul perioadei de execuție, nu remunerează capitalului investit şi de cele mai multe ori produce pierderi proporționale cu durata şi mărimea resurselor alocate. Evaluarea eficienței economice în perioada de edificare a investițiilor se realizează prin intermediul imobilizărilor şi a pierderilor datorate acestor imobilizări,respectiv: mărimea imobilizărilor totale, imobilizarea specifică, efectul economic al imobilizărilor, efectul economic specific al imobilizărilor, efectule economic al reducerii duratei de execuție. 1. Mărimea imobilizărilor totale Investiția cheltuită în anul unu rămâne imobilizată şi în anul doi şi trei până la darea în funcțiune a obiectivului. Mărimea imobilizării totale de investiții este o matrice: d

M i = ∑ I h (d − h + k )

(3.1.)

h =1

s-a notat cu: − M i - mărimea imobilizării totale; − d - durata de execuție a imobilizării; − I h - fondul de investiție cheltuită în anul h; − K -factor de corecție (K=0, ½ sau 1 funcție de momentul în care se consideră ca s-a cheltuit investiția: la începutul, mijlocul sau sfârşitul anului). Dacă h nu reprezintă numărul anilor, ci numărul zilelor: d

M i = ∑ I h (d − h + 1)

(3.2.)

h =1

Fiecare beneficiar care contribuie la realizarea procesului investițional, se preocupă pentru darea parțială în folosință a unor capacități de producție, care să ducă atât la diminuarea imobilizărilor de fonduri, cât şi la obținerea unei producții suplimentare. Mărimea imobilizăriilor totale: j −1

d

h =1

h= j

M i = ∑ I h (d − h + k ) + ∑ I h' (d − h + k )

(3.3.)

unde: Prelipcean, G., Lupan, M., -„Strategii investiţionale în afaceri” , 2009, http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_SIA.pdf , pg.60 10

Decizia de investiții

24

− M i - mărimea imobilizărilor; − j - anul punerii în funcțiune a capacității parțiale; − I h - valoarea investițiilor corectată cu profitul obținut în anul h al edificării obiectivului (I h = I t - P h ). 2. Imobilizare specifică Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când se compară variante cu capacități de producție diferite, se utilizează indicatorul imobilizării specifică: d

mi =

∑ I (d − h + k ) h =1

h

(3.4.)

q

în care: − m i - imobilizare specifică; − q - capacitate de producție. Acest indicator exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de producție. Se poate stabili şi în funcție de valoarea producției şi exprimă imobilizarea ce revine la un leu de producție. Este mai avantajos deoarece surprinde influența modificării structurii producției. Când se predau parțial în folosința capacității, imobilizarea specifică: j −1

mi =

d

∑ I h (d − h + k ) + ∑ I h (d − h + k ) h =1

h =1

q

(3.5.)

3. Efectul economic al imobilizării – indică efectul nerealizat datorat scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiționale ce rețin la un leu producție, prin relația: d

Ei = e∑ I h (d − h + k )

(3.6.)

h =1

− E i - efectul economic al imobilizării; − e - coeficientul de eficiență economică a obiectivului respectiv; − i - varianta de investiție. 4. Efect economic specific imobilizării La varianta la care efortul investițional este mai mare şi efectul economic al imobilizării este mai mare, dar şi capacitatea de producție ce va fi pusă în funcțiune este superioară. În cazul capacității de producție diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea comparabilității prin calculul efectului economic specific imobilizării: E (3.7.) ∂i = i q − ∂ i - efectul economic specific imobilizării; − q - capacitatea anuală de producție. Acest indicator exprimă efortul economic nerealizat ce revine la o unitate de capacitate. Acest indicator se poate calcula şi în funcție de valoarea producției sau fondul de investiții. În funcție de valoarea producției profitul este nerealizat ca urmare a scoaterii din circuitul productiv al resurselor investiționale ce revin la un leu producție, iar când este în funcție de fondul de investiție revin la un leu investit. 5. Efectul economic al reducerii duratei de execuție. Reducerea duratei de execuție a obiectivului de investiții contribuie la micşorarea ... şi deci la creşterea venitului net.

Evaluarea investiţiilor prin prisma indicatorilor dinamici …

25

Ed = e ⋅ M f (d p − d )

(3.8.)

unde: − E d - efectul economic al reducerii duratei de executat; − e - coeficientul de eficiență economică a obiectivului respectiv; − M f - valoarea mijloacelor fixe; − d p - durata de execuție programată; − d -durata de execuție realizată. Aceşti indicatori, nu reflectă întreaga pierdere, deoarece nu surprind şi efectele propagate. Pentru a surprinde şi acest efect propagat se foloseşte tehnica actualizării.

3.2 Tehnica discontării Procesul investițional are o caracteristică foarte importantă deoarece are un caracter dinamic, cu o structură specifică de repartizare în timp, cu particularități care nu se repetă de la o investiție la alta şi o repartizare diferită în timp a efortului şi a efectelor. Efortul se compune din: a) efortul de investiții, caracterizat printr-un volum mare de fonduri consumate într-o perioadă relativ scurtă de timp şi se recuperează prin intermediul amortizării într-o perioadă lungă de timp, egală cu durata de funcționare; b) efortul de producție depus şi recuperat în decursul duratei de funcționare. În figura 5.1.: Df=T- T o d = T0 - 0 în care s-a notat cu: − 0 - momentul începerii investiției; − T o - momentul punerii în funcțiune; − T - momentul scoaterii din funcțiune; − I t - valoarea investițiilor în anul t; − C t - costul de producție în anul t; − d - durata de execuție.

Figura nr.3.1. Repartizarea în timp a eforturilor şi efectelor În practica investițională exista posibilitatea ca momentul terminării investiției să nu coincidă cu momentul punerii în funcțiune. În aceată situație, investiția funcționează cu o parte din capacitatea sa.

Decizia de investiții

26

Figura nr. 3.2. Punerea parțială în funcțiune a unor capacități de producție − T= momentul terminării investiției; − D= T-0; − Df=T- T o . Efectele economice sunt eşalonate într-un interval de timp relativ lung, care urmează după perioada de execuție şi sunt reprezentate de valoarea producției destinată vânzării.

Figura nr. 3.3 Efectul brut Efectul brut Qt este destinat să recupereze efortul şi să producă efectul net, care este dat de relația: Qt - (Ct + at), unde: Qt = efectul brut C’t.

Figura nr. 3.4. Curba în dinamică (efort/efect) Ideea esențială, care stă la baza dependenței dintre eficiența economică şi curba dinamicii, element de efort sau efect este recuperarea fondurilor avansate, reintroducerea lor în circuitul economic cu posibilitatea de fructificare, obținând efecte pozitive. Cu cât sunt mai repede reinvestite fondurile, cu atât viteza lor de creştere este mai mare. Timpul, ca o componentă unanim recunoscută a calculului de eficiență economică a investițiilor, acționează pe întreaga perioada de funcționare a obiectivului de investiții, dar în mod diferit. Datorită acțiunii sale, diferența între cele două perioade (de execuție şi de funcționare) necesită metode diferite de cuantificare a influenței sale. Calculul principalilor indicatori dinamici ai eficienței economice a investițiilor.

27

Evaluarea investiţiilor prin prisma indicatorilor dinamici …

Procesul investițional se desfăşoară pe următoarele principii: 1. adaptarea deciziei investiției; 2. elaborarea documentației tehnico-economice – analiza lucrărilor de construcții montaj – doi ani; 3. punerea în funcțiune a obiectivului. Veridicitatea calculelor de eficiență economică depinde de: valoarea producției, a cheltuielilor de producție şi durata de funcționare eficientă a viitorului obiectiv. Până la începerea duratei eficientă de funcționare a obiectivului investițional, obiectivul consumă resurse materiale şi umane, exprimate în fondurile de investiții cheltuite, fără să furnizeze nici un efect util. În această perioadă,are loc procesul de livrare către societate a eforturilor economice. Odată cu punerea în funcțiune a obiectivului de investiție societatea livrează din rezultatele obținute şi obține profit. În calculele de eficiență economică, se compară mărimea profitului ce se precizează a fi obținut dintr-o activitate productivă, cu fondurile de investiții necesare. Până acum nu s-a ținut seama de faptul că, fondurile de investiție se cheltuiesc într-o anumită perioadă, iar profitul se obține într-o altă perioadă. Fondul de investiție se cheltuie într-o perioadă scurtă (1-2 ani) iar profitul se obține pe parcursul de 15-20 de ani (utilaje) şi 60 – 80 de ani clădiri. Deoarece în analiza dinamică se aduc toate valorile dispersate în timp la un singur moment, acest procedeu se numeşte tehnica actualizării sau discontării. Raționament Ne imaginăm o sumă de un leu, care este investită productiv într-un anumit domeniu la începutul unui an. După trecerea primului an, ca urmare a plasării ei în procesul de producție, va aduce un profit „a”. În anul următor, fondul utilizat este 1+a, iar rezultatul este (1+a)2 sau a după h ani suma de un leu devine (1+a)h. Deci, o investiție de un leu făcută astăzi, echivalează peste h ani nu cu o sumă de un leu ci de (1+a)h, dacă ținem seama de influența factorului timp. Termenul (1+a)h se numeşte factor de fructificare, se notează cu z’. Factorul de fructificare z’ se foloseşte la aducerea în prezent a unor sume investite în trecut sau la ducerea din prezent a sumelor investite, spre viitor, mărind acest număr a, deoarece întotdeauna z > 1. Problema se poate pune şi invers: un leu investit în prezent devine peste h ani (1+a)h, 1 valoarea actuală a unui leu ce se va obține în anul h este este tocmai factorul de actualizare (1 + a) h „z” folosit la aducerea în prezent, din viitor, a sumei de un leu. − z şi z’ sunt factori de discontare; − y - suma investită în prezent; − y - suma totală acumulată peste h ani. y h (3.9.) y = x (1 + a ) ⇒ x = (1 + a )h în care: x = valoarea actuală a y lei obținuți în anul h. 1 Factorul de actualitate z = se foloseşte la aducerea în prezent a unopr sume ce se (1 + a )h vor realiza în viitor, micşorând aceste sume deoarece z < 1. Caracteristici: − „a” - eficiența anuală a sumei unitare cheltuită, corespunde eficienței medii obținute la obiective similare din ramura sau subramura unde se cheltuiesşte suma respectivă, este denumit coeficient de actualizare;

Decizia de investiții

28

− „a” reprezintă profit ce poate fi obținut într-un an ca urmare a sumei de un leu investită productiv la începutul acelui an; − mărimea coeficientului de actualizare nu trebuie pusă pe seama modificării prețurilor. Mărimea lui rezultă din proprietatea fundamentală a oricărui proces economic ca în urma desfăşurării unei activități productive, rezultatul să compenseze integral resursele consumate şi să obțină profit pentru societate şi pentru agentul economic care a desfăşurat activitatea respectivă; − coeficientul de actualizare trebuie comparat cu rata dobânzii nominale. Rata dobânzii nominale trebuie să respecte relația: r d = r cost capitalului + r c(comisionul băncii) + r i(rata inflației) + r p(rata profitului băncii) + r r(rata de risc investițional) y h ⇒ x  rs r  min im dorita în care: − r j -rata de rentabilitate efectiv realizată în activitatea agentului economic sau la alte proiecte ale investitorului; − r j -idem, în sectorul sau domeniul de care aparține proiectul de investiții analizat; − r minim dorită -idem, considerată de către investitor, ca o limită acceptabilă sau dorită de către acesta. Indicatorul rata de rentabilitate a investițiilor face legătura directă între avantajul economic pe care doreşte să-l obțină investitorul şi efortul investițional necesar. Este un indicator static şi caracterizează intensitatea beneficiilor pe 1 mil lei costuri investiționale. Cu cât este mai mare rata, cu atât proiectul este mai atractiv. Punctele slabe ale indicatorului rentabilitatea investițiilor includ: − nu ia în considerație impactul factorului de timp în perioada realizării lucrărilor prevăzute de proiecte, nu reflectă mărimea duratei de execuție, fenomenul de imobilizare a fondurilor de investiții şi consecința acestuia - costul de oportunitate al imobilizării fondurilor; − nu reflectă dinamica efectivă a investițiilor şi a avantajelor economice, respectiv a situației economice şi financiare în timp; − pentru aprecierea rezultatelor calculelor sunt necesare niveluri de referință ale acestui indicator (r 0 , r s , r minim dorită ), care de multe ori sunt greu de stabilit corect. În literatura de specialitate se subliniază faptul că, rata de rentabilitate a investițiilor se poate utiliza pentru evaluarea eficienței investițiilor la proiecte cu durata de execuție (d) sub 1 an, referitoare la achizițiile de utilaje şi instalații. Nu se recomandă pentru proiecte cu durata de viață economică mare şi d >1 an. 3.6.2. Randamentul economic al investițiilor Cel mai apropiat indicator de principiul rentabilității îl reprezintă profitul (beneficiul) rămas investitorului după ce şi-a recuperat toate costurile ocazionate de construirea şi exploatarea capacităților de producție şi servicii prin proiectul dat.

Evaluarea investiţiilor prin prisma indicatorilor dinamici …

39

Prin definiție, randamentul economic al investițiilor reprezintă excedentul, surplusul total de profit care se obține la un proiect, după recuperarea invesțiilor, ce revine la o unitate de efort (cost) investițional. La orice moment h, (3.40.) Ph= Vh - Ch, − V h =volumul (nivelul) veniturilor anuale; − C h =volumul costurilor anuale de producție; − I t =costul total de investiții; − T-durata de recuperare a investițiilor; − D-durata de viață a proiectului; − d-durata de execuție a proiectului. d +T

P t (recup) =I t

P t (recup) =

∑ Ph

h = d +1

d +D

P t (suplim) =

∑P

h = d +T +1

h

(3.41.)

Din punct de vedere economic şi financiar, randamentul economic pune în evidență, în etapa de pregătire a deciziilor, dacă un proiect de investiții are sau nu capacitatea de a produce, pe durata de viață economică, un volum de profit mai mare decât cel necesar recuperării investițiilor solicitate de realizarea acelui proiect. Randamentul se poate determina atât în formulare statică, cât şi în abordarea dinamică a proceselor economice. Static, randamentul economic al investițiilor se poate exprima şi determina pornind de la principiul rentabilității investițiilor ale cărui cerințe pot fi redate prin inegalitatea: d+D

P t > I t , respectiv

∑ Ph h = d +1

> It

(3.42.)

Transformând egalitatea în inegalitate, obținem volumul câștigului, al surplusului de profit pe care-l aduce un proiect de investiții:Δ= P t - It ; Δ are semnificația de surplus de profit, după recuperarea investițiilor, de profit total final. Se ştie că este recomandabil să se opereze cu indicatori de tipul avantajelor relative, pe unitatea de măsură a eforturilor, în locul valorii absolute a avantajelor economice. Pentru aceasta împărțim cu It şi obținem: ∆ Pt − I t Pt (3.43.) = = −1 It It It P ∆ Raportul , respectiv expresia t − 1 sunt interpretate şi definite randament economic It It static al investițiilor, RE. Randamentul economic static RE nu ia în considerație impactul factorului timp în perioada execuției lucrărilor (d), manifestat sub forma costului de oportunitate al imobililizării fondurilor. De aceea, în forma statică este recomandat pentru evaluarea proiectelor cu durată de execuție scurtă, d0, proiectele sunt eficiente şi acceptabile, ele având capacitatea de a produce profit în exces față de volumul investițiilor de recuperat.

RE’=

Decizia de investiții

40

Varianta cea mai eficientă este aceea care se caracterizează prin randament economic maxim. Dacă RE şi RE’≤0, proiectele se resping. Valoarea negativă a randamentului economic semnifică faptul că, pe durata de viață economică, cu fluxul respectiv de profit, investițiile nu se recuperează. 3.6.3. Termenul (durata) de recuperare a investițiilor Durata de recuperare a investițiilor este o parte a duratei de viață utilă, de exploatare a capacităților ce se creează prin investiții. Prin definiție, durata de recuperare a investițiilor reprezintă perioada de timp, începând cu momentul punerii în funcțiune a capacităților de producție, pe parcursul căreia, suma cumulată a avantajelor economice obținute, egalează volumul investițiilor inițiale prevăzute în proiecte, adică: I t =

d +T

∑P

h = d +1

h

, respectiv I t =

d +T

∑ CF

h = d +1

h

. Cu cât este mai scurtă

perioada (T), cu atât recuperarea este mai rapidă şi investițiile mai eficiente. Acest indicator permite investitorului să cunoasc, încă din etapa pregătirii deciziei, în cât timp, este posibil, să se restituie costurile de investiții pe seama avantajelor economice, pe care le va obține după realizarea proiectelor. Informațiile pe care le oferă indicatorul “durata de recuperare”, corespund preocupărilor de ordin financiar ale întreprinzătorilor, de a dispune de lichiditați, profitul şi cashflow-ul putând fi reinvestite. În acelaşi timp, durata de imobilizare a capitalului investit şi durata de recuperare, reprezintă factori de risc pentru un proiect. Durata de recuperare a investițiilor se calculează în abordare statică şi dinamică a proceselor economice. În abordarea statică, termenul de recuperare a investițiilor se determină cu relația: I (3.45.) T = t [ani], Rh în care: − I t -costul total de investiții la nivelul proiectului; − R h -volumul anual de avantaje (profit, cashflow), constant sau mediu. Se observă că, indicatorul durata de recuperare a investițiilor (T), reprezintă inversul ratei de 1 rentabilitate a proiectelor, exprimată sub forma de coeficient: T = . Un proiect de investiții este r acceptabil din punct de vedere economic, dacă sunt satisfăcute simultan următoarele condiții: D>T ≤ (T 0 , T s, T max dat ). Respectarea restricției T