Sistemul Administrativ Din Olanda [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Sistemul administrativ din Olanda

STUDENT: DURSUN MAHSUN GRUPA: 202 ANUL: II

BUCUREŞTI 2017

Prezentare generală - Olanda este o monarhie constituțională din anul 1815, după ce între 1581 și 1806 au fost o republică (țara a fost ocupată de Franța între 1806 și 1815). După 1980, Olanda este reprezentată de regină Beatrix, succesoarea reginei Juliana. Teoretic, regina numește membrii guvernului. Practic, o dată cunoscute rezultatele alegerilor parlamentare, se formează guvernul de coaliție (această etapă poate dura câteva luni), urmând ca acesta să fie recunoscut de regină. Parlamentul este compus din două camere. membrii celei de-a două camere (Tweede Kamer) sunt aleși prin vot direct o dată la patru ani. Senatul, prima cameră (Eerste Kamer), are o importanță mai mică. Reprezentanții acesteia sunt aleși indirect de către parlamentele provinciale (care la rândul lor sunt de asemenea alese direct o dată la patru ani). Cele două camere formează Adunarea Stărilor Generale (Staten Generaal).

Principiile de bază ale politicului olandez - Dreptul administrativ olandez a fost iniţial sub influenţă engleză şi ulterior sub influenţa sistemului francez şi german. La începutul secolului XIX a fost stabilită distincţia între dreptul privat şi dreptul public. Protecţia legală a cetăţenilor în faţa abuzurilor administraţiei se realiza prin tribunalele ordinare care exercitau jurisdicţia în materie de proprietate, plata datoriilor, iar în rest jurisdicţia se exercita în urma plângerilor la organele executive superioare, până la Coroană care pronunţa o hotărâre judecătorească după ce analiza opinia Consiliului de Stat. La sfârşitul secolului XIX dreptul privat era aplicat în general pentru a obţine compensaţii în urma intervenţiei ilegale a executivului, în vreme ce prevederile de drept administrativ erau complementare, constituind excepţia. Treptat, în urma extinderii serviciilor publice administrative, dreptul public devine un sistem propriu şi independent ce guvernează acest sector alături de dreptul contractelor. Secolul XX marchează apariţia legislaţiei administrative privind protecţia legală a cetăţeanului împotriva executivului, jurisdicţia fiind exercitată de tribunalele administrative speciale (în materie de taxe şi asigurări sociale). În paralel s-a accelerat reglementarea procedurală şi instituţională a rezolvării reclamaţiilor pe cale administrativă, faţă de organele locale, apoi centrale, chiar în baza unei proceduri cvasi-judecătoreşti. În 1970 a fost creată o secţie judecătorească a Consiliului de Stat, după model francez, având jurisdicţie în materia contestaţiilor vizând deciziile administrative.

Baza constituţională şi legislativă a dreptului administrativ olandez - Constituţia din 1983 consacră monarhia constituţională şi parlamentară recunoscându-se natura publică a administraţiei şi necesitatea elaborării de statute privind dreptul administrativ general, deşi lucrările pentru elaborarea unui cod general sunt mult întârziate. Legea referitoare la acţiunile împotriva deciziilor administrative (contenciosul general) indică motivele unui astfel de demers judiciar şi anume : • decizia încalcă o prevedere generală ; • scopul actului diferă de cel al legii ( statutului); • decizia contravine ideii de administraţie competentă ; • decizia nu a avut în vedere toate interesele implicate prin respectivul act; Multe din aceste principii s-au dezvoltat în practica judiciară a instanţelor de drept comun şi a celor administrative. Dreptul cutumiar are o relevanţă secundară ca izvor de drept dar nu pentru dreptul administrativ general.

Structura administraţiei în Olanda - este trasată de principiul statului unitar descentralizat. Autorităţile publice sunt organizate pe trei nivele – administraţia de stat, administraţia provinciilor şi administraţia municipalităţilor. Autorităţile provinciale sunt subiect al supravegherii statului, însă cu toate acestea, ele se bucura de o mare libertate. Noile responsabilităţi pentru administraţie sunt introduse, în marea majoritatea a cazurilor, la nivel local. Pe lângă autorităţile locale, mai există şi corporaţiile profesionale, care din punct de vedere organizatoric sunt la acelaşi nivel cu municipalităţile şi sunt subiectul supravegherii de către autorităţile provinciale şi de stat. În 1851 au fost adoptate legile privind provinciile şi comunele prin care va fi reglementată autonomia acestora, ele având un statut asemănător cu cel actual. Actuala Constituţie a Olandei, adoptată în 1983, stabileşte fundamentele autonomiei locale şi reglementează şi principiul subsidiarităţii. În Olanda se remarcă tendinţa de fuziune a comunelor, pentru creşterea eficienţei şi eficacităţii administraţiei locale de bază, observându-se astfel că de la numărul de 1200 de comune câte existau în 1851, astăzi s-a ajuns la 636.

Structurile administrative în Olanda - Puterea executivă aparţine reginei şi Cabinetului. Premierul şi miniştrii sunt numiţi şi revocaţi prin decret regal. Structura administraţiei olandeze are în vedere caracterul unitar al statului şi descentralizarea executivului local. Autorităţile publice sunt constituite în trei nivele, administraţia de stat, cea a provinciilor, precum şi cea municipală. Consiliul de miniştri este format din premier, care prezidează şedinţele, şi miniştri. Faţă de executiv operează principiul responsabilităţii colective, dar fiecare ministru răspunde şi personal în faţa parlamentului. Autorităţile provinciale şi municipale sunt subiect al supravegherii statului, iar un comisar regal supraveghează, la nivelul provinciei, modul de aplicare a directivelor emise de guvern. Autorităţile locale se bucură de o mare autonomie şi treptat li se atribuie noi şi sporite responsabilităţi, experimentate la acest nivel şi care contribuie, astfel, la dezvoltarea dreptului administrativ. Adunările provinciale şi consiliile municipale sunt alese pe patru ani, iar primarii sunt numiţi prin decret regal. Tot prin acest act pot fi anulate deciziile organelor locale contrare legii.

Funcţionarul public în Olanda : În privinţa gradului de cuprindere a persoanelor ce exercită funcţia publică distingem: • o primă grupă unde funcţia publică este sinonimă cu personalul administrativ (Belgia, Franţa, Grecia, Irlanda, Olanda, Portugalia şi Spania); • o a doua grupă în care se face delimitare între funcţionarii cu statut de drept public, pe de o parte, şi angajaţii şi lucrătorii din administraţie supuşi regulilor din dreptul muncii, pe de altă parte (Germania, Luxemburg); • o a treia grupă unde funcţia publică se rezumă doar la agenţii civili ai statului, cu pondere redusă în totalul personalului administrativ (Marea Britanie). Indiferent de denumirea funcţiei şi funcţionarului public, de clasificarea ori de modul de recrutare al acestora, există anumite caracteristici comune tuturor. • numirea unilaterală din partea autorităţilor centrale, teritoriale, locale sau a comunităţii care investeşte persoana. • persoană face parte dintr-o autoritate, instituţie sau serviciu public. • persoana se află în raporturi ierarhice de supra şi subordonare în cadrul instituţiei respective.

• ea este supusă unui regim de drept public în privinţa atribuţiilor exercitate şi a disciplinei de serviciu pe care o respectă. • persoana este salarizată sau îndemnizată pentru activitatea depusă. • conflictele de serviciu sunt supuse unei jurisdicţii administrative sau de contencios administrativ la instanţele de judecată. Există diferenţieri notabile de la o ţară la alta în privinţa modului şi duratei numirii. Astfel, Olanda permite nominalizarea şi cu titlul temporar pe funcţie, în timp ce Marea Britanie şi Irlanda diferenţiază statutul celor numiţi temporar de cel al numiţilor cu titlul permanent. În ceea ce priveşte recrutarea funcţionarilor publici, Tari ca Danemarca, Olanda şi Suedia au generalizat pentru întreaga administraţie publica sistemul de încadrare a funcţionarului public pe post, cu excepţia domeniului afacerilor externe şi a sistemului judiciar. Principala caracteristică a acestui sistem este ca recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici se face în acelaşi mod ca în sectorul privat. Funcţionarii publici sunt recrutaţi pentru un anumit post sau funcţie publică, dar pot candida pentru orice alt post vacant din sectorul public, în situaţia în care candidatul îndeplineşte condiţiile prevăzute de structura postului sau funcţiei publice vacante şi îşi asuma responsabilitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice.

BIBLIOGRAFIE

SZASZ, Melinda, Sisteme administrative comparate, Petroşani, 2008 APOSTOL TOFAN, Dana, Instituţii administrative europene, Bucureşti, 2008 http://www.ubv.ro/santai/Sisteme%20administrative%20europene.pdf – Accesat la ora 12:00, 19.05.2017