Sens Propriu [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Sens propriu a) Sensul propriu de bază este înţelesul obişnuit al unui cuvânt: El şi-a rupt un picior, (parte a corpului omenesc) Irina a băgat o bomboană în gură. (cavitate bucală) b) Sensul propriu secundar rezultă dintr-o asemănare şi depinde strict de context: Maşina s-a lovit de piciorul podului. El a căzut într-o gură de canal. 2. Sensul figurat este sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit pentru a forma o imagine artistică: "Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai" gramatical înțeles categorial propriu unui cuvânt ca element al unei clase gramaticale de cuvinte. Sensul cuvintelor în context. Sensul denotativ şi sensul conotativ I. Sens denotativ definiţie: Sens fundamental al cuvintelor, relativ stabil, pentru toţi vorbitorii. Sensul denotativ reuneşte elementele semantice non-subiective, identificabile în afară de context. Denotaţia reprezintă clasa tuturor referenţilor posibili (masa: „obiect cu patru picioare, cu o suprafaţă plană, cu o anumită destinaţie").

SENSURILE CUVANTULUI Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens, şi este capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare. Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt. Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. Un cuvânt oarecare, considerat izolat, poate avea unul sau mai multe sensuri. Într-un context dat, o unitate lexicală nu poate avea decât o singură semnificaţie. Semnificaţia rezultă din relaţiile pe care unitatea lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context. Cuvintele care au un singur sens (şi, de regulă, realizează o singură semnificaţie) se numesc monosemantice. Ele au înţeles unic( termenii de specialitate, zilele săptămânii, lunile anului, numeralele). Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai multe semnificaţii) se numesc polisemantice. Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, în general, un sens comun, folosit în mod curent, care este sensul de bază. Când cuvântul denumeşte (denotează),el trezeşte în minte imaginea obişnuită, comuna, independenta de context a unui obiect, a unei acţiuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvânt al limbii trimite la un obiect la modul general. Această relaţie directă care se stabileşte între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele de denotaţie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative. Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri,secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat. Aceasta relatie se numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativă a cuvântului se pune în evidenţă numai în context. Acesta dirijează înţelegerea.

Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o modificare a sensului de bază, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou ochi, ochi de aragaz. Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvântul are alt înţeles decât cel firesc, atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni, de ex.:deasupra ma pazea ochiul rece al noptii. Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte. Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu, apoi cu sensurile derivate.