Scoala Ca Organizatie [PDF]

Zitiervorschau

Şcoala ca organizaţie

În opinia lui E.Păun , organizaţia este definită ca un sistem de activităţi structurate în jurul unor finalităţi (scopuri, obiective) explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi ce deţin statute şi roluri bine delimitate în cadrul unei structuri diferenţiate, cu funcţii de conducere şi coordonare a activităţilor. Acesta precizează faptul că dezvoltarea școlii are loc pe două planuri:  dezvoltarea școlii ca instituție școlară (school improvement)  dezvoltarea personalului (staff development). În manualele de pedagogie şcoala este considerată factor instituţional al educaţiei. Şcoala este cadrul social organizat specific desfăşurării acţiunilor educaţionale în conformitate cu finalităţile pedagogice stabilite la nivel de politici şcolare. Definind şcoala, în plan conceptual, Sorin Cristea o consideră ca fiind unitatea de bază a sistemului de învăţământ. Managementul şcolar, în încercarea de a oferi o definiţie a şcolii, consideră instituţia specializată în realizarea procesului de învăţământ o modestă structură a societăţii care întruneşte toate caracteristicile unui sistem deschis. Organizaţia școlară presupune existența unor structuri de resurse umane şi materiale, legislative, dirijate spre atingerea unor finalităţi prestabilite, așa cum sunt definite în Legea educației naționale nr. 1/2015, cu modificările și completările ulterioare: a. împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii; b. integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate; c. ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile; d. formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural; e. educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; f. cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural.

Definitorii şcolii ca organizaţie îi sunt următoarele aspecte:  centrarea pe elev şi pe activitatea acestuia;  centrarea pe observarea globală;  orientarea către interesul care dirijează conduita elevului;  interesul pentru viaţa socială a elevilor;  tatonarea experimentală a raportului individ-mediu. Printre caracteristicile identificate în organizaţia şcolară se înscriu şi următoarele, identificate de Emil Păun în Şcoala - abordare sociopedagogică;  cultura diversificată prin asimilarea culturii elevilor;  climatul, etosul profesional, informalul definesc relaţiile umane;  profesorul este un actor al instituţiei;  directorul şcolii nu este un profesionist al managementului, ci un cadru didactic care nu renunţă în totalitate la activităţile didactice; Burns a identificat două tipuri de organizaţii – cea organică şi cea mecanicistă – care pot fi plasate la extremităţile unei axe continue. Acesta sugerează că organizaţia trebuie să-şi adapteze structura pentru a se adapta mediului în schimbare. Studiul lui Burns sugerează, totodată, că există încă două structuri în organizaţie, în plus faţă de cea formală. Ele sunt:  structura politică;  structura de carieră. Din punct de vedere juridic, prin organizație școlară se înțelege unitatea de învăţământ cu personalitate juridică (PJ) cu următoarele elemente definitorii: a) act de înfiinţare - ordin de ministru/hotărâre a autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene (după caz)/hotărâre judecătorească/orice alt act emis în acest sens şi respectă prevederile legislaţiei în vigoare; b)

dispune

de

patrimoniu

în

proprietate

publică/privată

sau

prin

administrare/comodat/închiriere (sediu, dotări corespunzătoare, adresă); c) cod de identitate fiscală (CIF); d) cont în Trezoreria Statului; e) ştampilă cu stema României, cu denumirea ministerului de resort şi cu denumirea exactă a unităţii de învăţământ corespunzătoare nivelului maxim de învăţământ şcolarizat. Fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică are conducere, personal şi buget proprii,

întocmeşte situaţiile financiare, dispunând, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, de autonomie instituţională şi decizională. Unitatea de învăţământ fără personalitate juridică, subordonată unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, reprezentând un loc de desfăşurare a activităţii acesteia, se numeşte structură şcolară arondată (AR). Organizația școlară poate fi analizată din persepectiva a două caracteristici și anume din punct de vedere birocratic precum și din punct de vedere normativ, adică al reglementărilor normative aflate în vigoare. Caracterul birocratic se manifestă în special în programul managerial transpus în planurile operaționale manageriale defalcate pe o perioadă de 3-4 ani. Printre aspectele considerate birocratice în organizația şcolară se pot identifica următoarele:  prezenţa documentelor scrise;  sistemul de examinare/evaluare a personalului didactic;  aspectul formal al examenelor şi concursurilor şcolare; Având în vedere aceste aspecte de natură birocratică, cadrul didactic prezintă anumite caracteristici specifice funcționarului public. Aceste caracteristici specifice funcționarului public vor influența procesul didactic derulat în organizația școlară. Pentru ca această influență să fie redusă trebuie ca personalul didactic să realizeze un echilibru între activitatea didactică și activitatea birocratică absolut necesară în derularea procesului de predareînvăţare. O particularitate nonbirocratică a organizației școlare o constituie tocmai activitatea de predareînvăţare. Caracteristica normativă a organizației școlare cuprinde ansamblul de reguli, norme, poziţii, ierarhii cu caracter formal, aşa cum apar prezentate în documentele care reglementează activitatea instituţiei şcolare. Cultura normativă este influenţată de cultura managerială a organizaţiei, având un caracter instrumental, prescriptiv, adaptativ şi reproductiv. Structura organizaţională formală a unei organizaţii defineşte tipurile de relaţii dintre oameni şi dintre poziţiile pe care le ocupă în organizaţie. Munca unui manager este mai dificilă şi mai complexă când activitatea subordonaţilor este interconectată. Structura organizaţională trebuie să permită o comunicare cât mai bună între persoanele care trebuie să schimbe informaţii. Problemele de structură pot limita eficacitatea unui manager şi a echipei sale. Un manager trebuie să-şi poată da seama de situaţiile în care problemele cu care se confruntă sunt generate de structuri slabe sau inadecvate, pentru a putea adopta măsurile corective corespunzătoare. În învăţământul românesc cultura normativă este centrată pe respectarea regulilor şi îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor şi responsabilităţilor care revin

întregii resurse umane implicate în activităţile de la nivel instituţional. Activitatea organizaţională are nevoie de o direcţionare permanentă din punct de vedere normativcomportamental.

Absenţa unui cadru cognitiv-acţional

comun

duce la incertitudini

comportamentale, la încălcarea disciplinei şi îndeplinirea sarcinilor, duce la haos şi instabilitate. Activitatea managerial-administrativă precum şi activitatea educaţional-pedagogică sunt susţinute de reglementări normative de ordin extern, emise de instituţii în drept precum Parlamentul României, Guvernul României, ministerul de resort, inspectoratele judeţene. Setul de reglementări interne reprezintă detalieri şi personalizări la nivel local a documentelor externe şi sunt produse ale managerilor sau a angajaţilor însărcinaţi cu emiterea acestora: Consiliul de Administraţie şi Consiliul Profesoral, Consiliul Elevilor, reprezentanţi care susţin în cadrul unităţii şcolare normele stipulate. Normele şi regulile sunt importante în organizarea eficientă a unei instituţii, ele coordonează, atenţionează şi reglementează comportamentul oamenilor în cadrul instituţiei şi chiar în afara acesteia. Reglementările de natură nonformală sunt produse ale membrilor organizaţiei şcolare, ale anumitor grupuri, lideri formali sau informali, dezvoltate în timp, în mod spontan, nefiind cuprinse în regulamentele unităţii şcolare, dar care stabilesc modalităţi de comportare în diferite situaţii umane, de mare importanţă pentru toţi, formând cultura organizațională. Având în vedere cele enunțate anterior se poate afirma că organizaţie școlară este constituită din structură (de comunicare, decizională, de roluri, de putere etc), interacţiuni (relaţii realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia) și scop(uri). Se poate afirma că întreaga structură organizaţională a şcolii se suprapune unui tipar al proceselor pedagogice de producere a învăţării. Acest aspect nu anulează faptul că şcoala are caracteristici comune cu alte organizaţii. În contextul acestei analize, se pot diferenția două tipuri de organizații școlare și anume:  școala tradițională în care elementul activ al relaţiei profesor/elev îl reprezintă magistrocentrismul;  new school - școala nouă în care elevul este considerat obiectul educaţiei. Magistrocentrismul plusează profesorul în centrul procesului de educație fiin considerat elementul esențial pentru o educație de succes. Profesorul este modelul și ghidul, care ar trebui să imitat și ascultat de către elevi. Acest model implică un autoritarism din partea profesorului în relația acestuia cu elevul. „New School” a apărut ca o consecință a unor teorii educaționale cunoscute sub numele de teoria anti-autoritară, de teoria auto-managementului, și teoria libertății.

Aceste teorii caută să dea educație o nouă direcție pentru a permite dezvoltarea deplină a individului. O serie de pedagogi, Ferrer Guardia, AS Neill, Carl Rogers, Lobrot, Oury și Vasquez, consideră că în opoziție la școala autoritară și relațiile și metodele autoritare, obiectul central al educației îl reprezintă elevul precum și apărarea libertății acestuia împotriva profesorului și a școlii. "Dorința de a educa în libertate și pentru libertatea este caracteristica definitorie a acestui grup. Adepții acestui model de organizație școlară pun accentul pe pregătirea copilul pentru triumful spiritului asupra materiei, pe respectul și pe dezvoltarea personalității copilului, astefel încât acesta să fie capabil să se dezvolte intelectual, artistic și social, în special prin munca manuală și prin organizarea unei autodiscipline personale. Analiza organizaţională a școlii trebuie să aibă în vedere mai multe criterii:  gradul de colaborare dintre componentele școlii;  separarea nivelurilor funcționale: nivelul decizional (al persoanelor care proiectează şi controlează activitatea organizaţiei) şi cel operaţional (al persoanelor care realizează efectiv activitatea proiectată). În prezent există o tendinţă de întrepătrundere a cele două niveluri funcţionale;  ierarhizarea nivelurilor decizionale: numărul şi autoritatea diferitelor niveluri decizionale; din acest punctde vedere, organizaţiile pot fi "înalte" (cu mai multe niveluri între bază şi vârf) sau „plate‖ (cu puţine niveluri intermediare); se consideră că organizaţiepoate funcţiona efectiv dacă numarul nivelurilor ierarhice nu este mai mare de şapte, cel mult nouă;  structura formală internă:  structura simplă (antreprenorială);  funcţională (pe tipuri de activităţi — aprovizionare, producţie, desfacere, etc);  pe produse, servicii sau geografică;  divizionară (funcţională, pe produs). Pentru a se putea desfășura activități managerial-administrative precum şi educaţionalpedagogică conform așteptărilor beneficiarilor primari, secundari și terțiari ai educației, la nivelul organizației școlare trebuie realizată, la începutul fiecărui an școlar, o diagnoză școlară. Diagnoza şcolară este o condiţie necesară, deşi insuficientă, în ameliorarea activităţii, ce se încadrează în tehnicile de management. Pot face obiectul unei diagnoze: orarul, absenteismul, frecvenţa, inserţia profesională, procesul de învăţământ în sine etc. Diagnosticarea este un proces ce presupune o colectare sistematică de informaţii relevante, în vederea luării unei decizii care poate fi etapizată astfel:

1. Diagnoza care reprezintă etapa de evaluare a stării de fapt existente la momentul declanșării procesului de diagnosticare. Această etapă presupune: a) Prediagnoza = planificarea obţinerii informaţiilor b) Diagnoza = obţinerea de informaţii c) Postdiagnoza = valorificarea informaţiilor 2. Cognoza care reprezintă etapa de cunoaştere și de acceptare a realității reieșite din informațiile colectate. 3. Prognoza care reprezintă etapa de proiectare a perspectivei organizației școlare Pentru ca evaluarea diagnostică a activității organizației școlare să fie realistă și obiectivă, este indicat să se țină cont de următoarele principii democratice:  conducere participativă;  responsabilitate asumată;  împărtăşirea normelor şi valorilor. Ca metode de analiză diagnostică se pot enumera:  Analiza SWOT care defineşte, din interior, natura problemei diagnosticate;  Analiza PEST(EL) care defineşte, din exterior, cauzele problemei diagnosticate;  Diagrama Ishikawa sau "scheletul de peşte" care defineşte cauzele, nevoile şi implicaţiile problemei diagnosticate  Metoda CaMaPe sau “zmeul“care porneşte de la ideea de bază că fiecare organizaţie are 2 axe de existenţă, definind ponderea acestora: activitatea în sine şi relaţiile interumane;  Metoda celor 5 Why (De ce?);  Metoda celor 5 How (Cum?);  Brainstormingul;  Brainwritingul: 635 (6 persoane scriu fiecare câte 3 idei în 5 minute);  Auditul care este un demers obiectiv, independent, de observare, analizare, evaluare şi recomandare, bazat pe o anumită metodologie. Toate aceste modalităţi de diagnoză pot conduce la radiografierea realistă a activităților organizate la nivelul școlii, precum și la obținerea de soluţii la nivelul organizaţiei şcolare. Odată realizată diagnoza, este necesar să fie analizate toate variantele de soluționare a problemei/problemelor diagnosticate. Pentru fiecare variantă sunt analizate punctele tari şi

punctele slabe, resursele alocate, timpul necesar, riscurile. Alegerea unei variante dintre multiplele opţiuni posibile în urma combinării factorilor de mai sus presupune luarea unei decizii manageriale. În literatura de specialitate există o mulțime de definiții pentru decizie. Pe baza datelor oferite de practica decizională, decizia reprezintă un proces de schimbare a realităţii, a resurselor naturale, financiare şi umane de care dispune organizația școlară, de alegeri raţionale dintre alternative. În elaborarea deciziei trebuie avut în vedere următoarele:  acţiunea;  un rezultat unic cuantificabil;  un interval de timp;  investiţia maximă pentru atingerea scopului. Luarea unei decizii necesită realizarea unor condiţii:  trebuie să existe unul sau mai multe obiective care trebuie atinse;  existența de alternative de acţiune la îndemâna managerului;  includerea în planul decizionala factorilori limitativi economici (bani, timp, muncă);  fundamentarea ştiinţifică a deciziei;  dublarea autorităţii formale de adoptare a deciziei de către consiliul de administrație;  unitate de decizie şi acţiune;  încadrarea în perioada decizională optimă;  formulare clară. Decizia constituie un element esential al managementului fiind instrumentul său specific de exprimare cel mai important. Nivelul calitativ al conducerii unei organizații școlare se manifesta cel mai bine prin deciziile elaborate si aplicate. Elaborarea deciziei manageriale presupune pargurgerea a mai multor etape:  definirea problemei, a domeniului de activitate în care ea a apărut;  identificarea elementelor necesare pentru soluţionare;  idei privind posibilele soluţii (care să vină inclusiv din partea angajaţilor);  adoptarea celei mai bune soluţii (pentru aceasta, este de recomandat organizarea de grupuri de discuţie). Principalele elemente care deosebesc decizia managerială de cotidiana decizie personală sunt:

 decizia managerială implică întotdeauna cel puțin doua persoane: managerul, cel care decide și executanul ce participa la aplicarea sau concretizarea deciziei. De aici rezultă o primă sursă de complexitate și dificultate superioară a deciziei manageriale în comparație cu decizia personală.  decizia managerială are influențe directe la nivelul grupului, neafectând numai starea, comportamentul, acțiunile și rezultatele unui singur individ. În conceperea și realizarea deciziei este necesar să se aibă în vedere caracteristicile privind postul, interesele, pregătirea, motivarea și potențialul membrilor grupului respectiv.  decizia managerială determină efecte directe și propagate de natură economică, umană, tehnică, educațională etc., cel puțin la nivelul unui compartiment al organizației școlare. În practica curentă, decizia managerială poate avea două forme:  actul decizional care este luat de conducătorul organizației școlare;  procesul decizional care este specific deciziilor mai complexe. Actul decizional se refera la situatii decizionale de complexitate redusă sau când respectiva situație are un caracter repetitiv, variabilele implicate fiind foarte bine cunoscute de catre decident, nu mai este necesară o culegere de informații și o analiza a lor. La baza actelor decizionale se afla experiența și intuiția managerilor. Presupune selectarea conştientă a unei variante de acţiune. Procesul decizional constă în totalitatea procedurilor utilizate de decident în rezolvarea problemei prin intermediul cărora se pregătește, adoptă, aplică și evaluează decizia managerială. Investigațiile întreprinse au arătăt că factorii primari ai deciziei manageriale care constituie cele mai importante elemente constitutive ale situtiei decizionale sunt:  factorul de luare a deciziei sau decidentul;  mediul ambiant decizional. Factorul de luare a deciziei sau decidentul este reprezentat de un manager sau un organism managerial care, în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților circumscrise, adoptă decizia în situația respectivă. Mediul ambiant decizional constă în ansamblul elementelor endogene și exogene organizației școlare, care alcătuiesc situația decizională, caracterizată prin manifestarea unor influențe directe și indirecte semnificative asupra conținutului și rezultatelor deciziei manageriale. În procesul decizional, factorii primari ai deciziei intră în interdependențe, care se reflecta în caracteristicile situațiilor decizionale pe care le generează. În principal pot exista trei situații decizionale: - de certitudine; - de incertitudine; -

de risc. Certitudinea este caracterizată prin probabilitatea maximă de a realiza obiectvul urmarit utilizând modalitatea preconizată. Elementele implicate în situația decizională sunt de tipul variabilelor controlabile, caracteristicile lor sunt cunoscute, iar evoluția le poate fi anticipată cu precizie. Incertitudinea apare atunci când probabilitatea realizării obiectivului este mare dar asupra manierei în care trebuie procedat există dubii serioase. Asemenea situații implică un numar mare de variabile, cu puține excepții controlabile, unele insuficient studiate, de unde și anticiparea aproximativă a evoluției lor. Riscul apare atunci când obiectivul este posibil de realizat, cu o probabilitate apreciabilă a realizării dar existând o mare nesiguranță în ceea ce privește modalitățile cele 9 mai adecvate de urmat. O parte apreciabilă dintre varibile sunt incontrolabile și chiar evoluția unora dinte variabilele controlabile este dificil de anticipat. Factorii primari ai deciziei prezintă evoluții complexe și accelerate generând o multitudine de situații decizionale, ce îmbracă forme specifice în cadrul fiecărei organizații școlare. Având în vedere aceste aspecte deciziile se pot clasifica în funcție de mai multe criterii, după cum urmează: I.

Din punct de vedere al conţinutului funcţional, deciziile sunt:  Decizii de planificare;  Decizii organizaţionale;  Decizii de conducere;  Decizii de stimulare;  Decizii de control.

II.

După nivelul de elaborare a deciziilor :  Decizii strategice, sunt deciziile care stabilesc orientările de perspectivă; ele se iau în colectiv, vizează ansamblul activităţilor organizației școlare.  Decizii tactice, sunt deciziile care se iau pentru o perioadă mai mică de un an şi vizează o activitate sau o subactivitate a organizației școlare.  Decizii operaţionale, sunt decizii repetative, de rutină şi se referă la perioade scurte, care vizează îndeplinirea obiectivelor specifice ale organizației școlare sau a unei structuri ale acesteia şi a obiectivelor individuale.

III.

În funcţie de certitudinea atingerii obiectivelor, deciziile pot fi:  Decizii de corectare;  Decizii de ameliorare;

 Decizii de prevenire; IV.

În raport cu sfera de cuprindere a decidentului, deciziile se clasifică astfel:  Decizii individuale, sunt adoptate de către un singur cadru de conducere.  Decizii colective, sunt adoptate de un grup (consiliul profesoral de exemplu).

Teoriile privind abordările decizionale majore concepute de specialiștii în management au în vedere cu precădere procesele decizionale strategice. Acestea pot fi grupate în funcție de caracterul și utilitatea lor în două categorii principale:  descriptive;  normative. Teoriile descriptive prezintă procesul de luare a deciziilor așa cum este el realizat de managementul firmei, apelând la anumite noțiuni și concepte manageriale în vederea surprinderii și redării mecanismului de derulare. Concepția profesorilor americani Cyert si March este una din cele mai reprezenative pentru abordarea descriptivă. Teoria lor se bazeaza pe opt concepte de bază: 1. scopuri; 2. nivelurile aspirațiilor umane; 3. perspective; 4. alegerile; 5. cvasirezolvarea conflictului dintre scopuri; 6. evitarea incertitudinii; 7. cercetarea problemistică; 8. experiența organizațională. Principalul merit al acestei teorii descriptive este că abordează procesul decizional în ansamblul său, evidențiind o serie de elemente care-i determină caracteristicile. Un accent desebit se acordă rolului oamenilor, abordat într-o maniera destul de complexă. Teoriile normative prezintă metodele și modul în care managerul organizației școlare ar trebui să procedeze pentru a fundamenta, adopta și aplica decizii eficace și eficiente. Principalul merit al teoriilor normative constă în abordarea ansamblului problemelor cu caracter decizional într-o viziune sistemică, subordonată scopului declarat și efectiv de a asigura raționalizarea acestuia. Din ce în ce mai des deciziile sunt elaborate folosind proceduri științifice, utilizarea computerelor a devenit frecventă, eficiența procesului decizional cunoscând o evoluție ascendentă 12 . Procesul decizional are drept scop îmbunătăţirea performanţelor la nivel

individual, de grup şi organizaţional, imbunătăţirea abilităţii organizaţiei de a răspunde în mod eficace la schimbările din mediul extern Dezvoltarea organizaţională se referă la creşterea capabilităților interne, asigurându-se că structurile organizaţiei, sistemele de resurse umane, posturile, sistemele de comunicare şi procesele de leadership/management valorifică pe deplin motivaţia oamenilor şi îi ajută să funcționeze la potenţialul lor maxim. Dezvoltarea unei organizaţii se poate face prin utilizarea a patru tehnici cunoscute și anume:  formarea spiritului de echipă — prin care se urmăreşte creşterea eficientei muncii în echipă prin concentrarea atenţiei asupra proceselor interpersonale, clarificării obiectivelor .  feedback-ul sondajelor — care oferă membrilor organizaţiei baza pentru schimbare.  managementul calităţii totale - care vizează obţinerea unei îmbunatăţiri continue în actul educaţional.  reproiectarea radicală a proceselor organizaţionale pentru a realiza îmbunătăţiri majore în timp13 La nivelul organizaţiei școlare dezvoltarea organizaţională presupune elaborarea unui studiu de dezvoltare organizațională. Aceast studiu presupune colectarea de date realizate de-a lungul unor etape:  etapa de testare;  etapa de acţiune;  etapa de re-testare; Este important de la început să se înţeleagă că în cadrul dezvoltării organizaţionale, un studiu este o abordare de tip acţiune-cercetare. Simpla efectuare a studiului şi comunicarea rezultatelor către managementul superior care va decide apoi ce are de făcut, nu va face decât să mărească distanţa dintre management şi ceilalţi membri ai organizaţiei. Studiile de tip acţiune-cercetare folosesc datele colectate pentru a-i implica pe toţi cei din organizaţie în înţelegerea sensului acestora (etapa de testare) şi apoi în construirea unor acţiuni practice prin procesele de conştientizare, acceptare şi acţiune. Participanţii determină ceea ce pot implementa la nivel de subsistem al organizației școlare şi ce strategii/acţiuni de schimbare vor să recomande managementului superior (etapa de acţiune). Studiul este apoi readministrat după o perioadă de timp, pentru a evalua progresele şi rezultatele implementării strategiilor de schimbare (etapa de re-testare). Aceşti paşi pot fi repetaţi ori de căte ori se doreşte, ca şi parte a procesului sistematic de dezvoltare.