Rolul Si Functiile Statului [PDF]

Zitiervorschau

1

Capitolul VI

Rolul şi funcţiile statului §1. Conceptul de interese generale - Din momentul constituirii sale, consemnată într-un act politicojuridic adoptat de un organism reprezentativ la nivel naţional (Congres, Parlament, Dietă, Adunare Naţională etc.), statul capătă automat personalitate juridică. Actul politico-juridic prin care se consemnează apariţia unui nou stat, poate fi declaraţie (de exemplu, Declaraţia de independenţă a S.U.A.), constituţie, tratat, pact sau chiar numai o lege (Legea nr. 363/1947 pentru constituirea statului român în Republica Populară Română) ori acord (Acordul austroungar din 17 februarie 1867, în urma căruia s-a format Imperiul Austro-Ungar). - În general, momentului constituirii unui stat îi urmează recunoaşterea acestuia pe plan internaţional, de către alte state, aderarea sa la organizaţii internaţionale. Recunoaşterea internaţională a unui stat nu are însă efecte juridice în ceea ce priveşte calitatea de subiect de drept constituţional a acestuia, deoarece personalitatea sa juridică este conferită printr-un act politic sau juridic intern care este, de fapt, o manifestare de voinţă suverană a poporului. - Rolul statului constă, în principiu, în asigurarea şi apărarea, prin mijloace prevăzute în constituţie şi în celelalte legi, a interesului general, a interesului public sau a Binelui comun. - Trebuie făcută, însă, precizarea că noţiunea de „interese sociale generale”, sinonimă cu cea de „bine comun”, „interese naţionale fundamentale” etc., poate avea un înţeles diferit de la un stat la altul şi în cadrul aceluiaşi stat, de la o etapă la alta a dezvoltării acestuia. Conţinutul noţiunii de „interese sociale generale” depinde de condiţiile social-istorice ale unui stat, de raporturile între forţele politice angrenate în procesul de conducere socială, de caracterul

2

regimului politic, de raporturile între guvernanţi şi guvernaţi, de poziţia internaţională a statului respectiv ş.a. -

În principiu, interesul general reprezintă suma sau sinteza calitativă a intereselor politice, economice, religioase, etnice sau naţionale privite în integritatea lor.

§2. Criterii de delimitare a funcţiilor statului

- Pentru a-şi îndeplini misiunea de a asigura interesul general, statul trebuie să asigure înfăptuirea specializată a unor activităţi concrete, a căror natură şi întindere variază de la o epocă la alta şi de la un sistem politic la altul. Interesul stabilirii funcţiilor statului este de a asigura ca acelaşi gen de activitate să se desfăşoare în mod repetat de organisme specializate, potrivit unor norme şi metode clare şi bine stabilite. Aceste activităţi se regrupează şi se derulează în cadrul diferitelor funcţii ale statului, a căror analiză nu poate fi făcută decât pornindu-se de la două criterii specifice: criteriul material şi criteriul formal. - A utiliza criteriul material în definirea funcţiilor statului înseamnă a lua în consideraţie conţinutul unui act sau al unei activităţi desfăşurate de stat prin organele sale, şi în raport cu aceasta, a-i da o anumită calificare. Cu alte cuvinte, a analiza acea activitate ca o activitate economică, comercială, financiară, politică, religioasă, juridică ş.a.m.d. - În privinţa actelor sau activităţilor juridice, criteriul material nu are o mare relevanţă pentru definirea unei funcţii a statului. Aceasta deoarece, din punct de vedere al naturii lor juridice, ambele au un caracter juridic. Criteriul material a fost folosit pentru a deosebi, de pildă, o activitate juridică de o activitate economică şi culturală. Din momentul în care s-a stabilit cu precizie, potrivit criteriului menţionat, că o anumită activitate are caracter juridic, trebuie să se recurgă la criteriul formal, deoarece acesta indică ce ramură a sistemului de drept va reglementa activitatea respectivă: dreptul

3

constituţional; dreptul administrativ; dreptul penal; dreptul civil; dreptul financiar etc. - Utilizarea criteriului formal înseamnă a lua în consideraţie organismul care a adoptat un anumit act, cu alte cuvinte, titularul funcţiei pe care o analizăm şi procedura prin care s-a adoptat actul respectiv. - În general, prin funcţie a statului se înţelege un complex de atribuţii având o natură comună, stabilite prin lege şi realizate de un organ de stat specializat, potrivit unei anumite competenţe. §3. Clasificarea funcţiilor statului - Distincţia clasică a celor trei funcţii ale statului rezultă din teoria separaţiei celor trei puteri. Potrivit acestei teorii, statul exercită următoarele trei funcţii: funcţia legislativă; funcţia executivă; funcţia jurisdicţională (judecătorească). -

Funcţia legislativă constă în adoptarea de către Parlament a regulilor de conduită obligatorii (având caracter general şi impersonal), ce se adresează, prin urmare, tuturor persoanelor fizice şi juridice, existând şi, respectiv, desfăşurând activităţi pe teritoriul unui stat.

- În principiu, funcţia legislativă este exercitată în exclusivitate de către parlament. În practică însă, este admis ca şi guvernul să exercite, în anumite condiţii, o activitate legislativă. Aşa cum s-a subliniat în doctrină, guvernul deţine prerogativele cvasi-legislative, materializate în ceea ce se denumeşte îndeosebi „puterea de reglementare” a guvernului. Aceasta constă fie într-o putere proprie a guvernului de a reglementa primar relaţiile sociale care nu sunt rezervate domeniului legii - Funcţia executivă (sau guvernamentală) constă în asigurarea sau organizarea legilor şi, de asemenea, în adoptarea actelor necesare

4

pentru activitatea de guver- nare şi administrare, pe plan central şi local. -

Funcţia jurisdicţională (judecătorească) constă în soluţionarea de către instanţele de judecată a diferendelor sau litigiilor între diferiţi subiecţi de drept: între persoane fizice; între persoane fizice şi persoane juridice, precum şi în restabilirea ordinii de drept încălcate.

- Potrivit principiului separaţiei puterilor, fiecare funcţie este îndeplinită de un alt organism: funcţia legislativă de către parlament; funcţia executivă – de către guvern şi şeful statului, iar funcţia judecătorească – de către instanţă, organismele având o competenţă exclusivă în domeniul lor de activitate. - Deşi cele trei instituţii constituţionale îşi desfăşoară activitatea separat, prin constituţie se stabilesc mecanismele lor de interferenţă. Prerogativele atribuite fiecăreia dintre puteri pentru a „conlucra” creează un echilibru între puteri în sensul că niciuna nu poate acapara întreaga putere asumându-şi atribuţiile celorlalte şi nu poate să le impună adoptarea anumitor măsuri. - Distincţia clasică între cele trei funcţii nu mai reflectă în prezent prerogativele statului mult sporite. Iată de ce, în doctrina şi practica constituţională şi administrativă se consideră în mod întemeiat că funcţia executivă a devenit mult mai largă. Extinderea activităţilor guvernamentale în epoca contemporană determină, după unii autori, necesitatea nuanţării acestei funcţii. - În statul modern, guvernul are rol preponderent în conducerea generală. Organismele executive sau guvernamentale deţin, uneori, o putere proprie autonomă, a cărei sursă directă este însăşi constituţia. - Transformările petrecute la nivelul funcţiei executive, îndeosebi în ceea ce priveşte amplificarea prerogativelor şefului statului şi ale primului-ministru, au avut ca rezultat tendinţa tot mai vădită de a distinge activităţile în exclusivitate politice de cele executivadministrative, birocratice. - Potrivit unei opinii larg răspândite în doctrina constituţională franceză, funcţia politică constă în stabilirea scopurilor activităţii generale de conducere, iar funcţia administrativă constă în realizarea acestor obiective şi de a face să funcţioneze serviciile publice. În

5

practică este frecventă trecerea de la o activitate la alta. Această distincţie între activitatea executivă generală de conducere şi activitatea strict executivă (administrativă) este menţionată de unii autori francezi, care deosebesc 4 funcţii ale statului: a) legislativă; b) executivă (sau guvernamentală) – activitatea generală de conducere; c) administrativă; d) judecătorească. - În doctrina constituţională contemporană au fost făcute şi alte clasificări ale funcţiilor statului, avându-se în vedere îndeosebi criteriul material. Potrivit acestui punct de vedere, statul are trei funcţii: a) funcţia de exercitare a suveranităţii. Această funcţie are două laturi: exercitarea suveranităţii pe plan intern (de exemplu, stabilirea ordinii juridice şi apărarea ei prin folosirea forţei publice); exercitarea suveranităţii pe plan extern (de exemplu: stabilirea liniilor generale ale politicii externe; colaborarea internaţională cu alte state; participarea la organisme internaţionale, apărarea teritoriului naţional); b) funcţia de orientare a dezvoltării societăţii. c) funcţia de promovare a progresului. - O altă analiză tipologică a funcţiilor statului în doctrina constituţională contemporană distinge trei categorii de funcţii: a) funcţii politice: menţinerea ordinii sociale interne şi apărarea teritoriului naţional, alte intervenţii ale statului în viaţa socială fiind excluse (teoria Statului jandarm; implicarea directă şi substanţială a statului în cele mai diverse domenii sociale1; asigurarea progresului economico-social, planificarea şi conducerea proceselor economice); 1 A se vedea J. Cadart, Institutions politiques et droit constitutionnel, LGDJ, Paris 1979, p. 96-97.

6

b) funcţii juridice: funcţia legislativă; funcţia executivă; funcţia jurisdicţională (judecătorească); c) funcţii sociologice; constrângerea socială; activitatea de convingere a cetăţenilor în legătură cu compatibilitatea între interesele generale şi cele personale (socializarea indivizilor şi grupurilor sociale) ş.a.2 §4. Atribuţii esenţiale ale statului - Înţelegem prin atribuţii esenţiale ale statului setul de prerogative care revin în exclusivitate oricărui stat şi a căror neîndeplinire echivalează cu lipsa statalităţii. a) particularii au interese contradictorii unii faţă de ceilalţi şi chiar faţă de stat; b) numai statul are resursele necesare îndeplinirii atribuţiilor sale esenţiale. - Se consideră că sunt atribuţii esenţiale ale statului: monopolul apărării şi al constrângerii sociale (armata şi poliţia), menţinerea cadrului juridic, conducerea relaţiilor internaţionale, emiterea monedei naţionale. §5. Atribuţii accesorii ale statului - Sunt atribuţii pe care statul le poate încredinţa unor organisme care nu au calitate de autorităţi publice şi chiar unor persoane particulare. Atribuţiile accesorii nu au o legătură nemijlocită cu suveranitatea statului. Practic, este vorba de activităţi care pot fi îndeplinite de particulari deşi, prin aceasta, se urmăreşte un scop general (de exemplu: organizarea învăţământului particular, înfiinţarea unor aşezăminte de ajutor social, sănătate, cultură etc.).

2