Istoria Statului Si Dreptului Romanesc [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Ecologică București Facultatea de Drept

Referat : Disciplina:

ISTORIA

STATULUI

ȘI

ROMÂNESC Profesor: Conf. univ. dr. Andreea RÎPEANU Tema:

Dreptul românesc modern

Student: LUNTRARU S. Emil Anul I – Centrul Brăila

DREPTULUI

Cuprins:

I. II. III. IV.

Semnificația Unirii Principatelor Române Prima constituție a statului roman Alte reforme legislative înfăptuite de Al. I. Cuza Opera legislativă a lui Al. I. Cuza

Dreptul românesc modern

I.

Semnificația Unirii Principatelor Române

Unirea Moldovei cu Țara Românească s-a realizat prin dubla alegere a lui Alexandru I. Cuza, la 24 ianuarie 1859. Principalele obiective ale mișcării naționale erau: -

Unificarea și centralizarea aparatului de conducere a statului la București, printr-un program de reforme; Recunoașterea de către marile puteri a dublei alegeri a lui Al. I. Cuza (finalizată în 1859);

În plan intern, s-au unificat serviciile de vamă șî telegraf, de administrație, de sănătate, de transport, cursul monetar, forțele armatei. Pe plan extern, Principatele Unite au unificat reprezentanțele diplomatice de la Constantinopol, iar celelalte țări au fost nevoite să trimită, la rândul lor, reprezentanțe diplomatice unice. Aceste măsuri, adoptate fără recunoașterea puterilor străine, au fost oficializate la Conferința de la Constantinopol (septembrie 1861) dar numai pe timpul domniei lui Al. I. Cuza. În baza acestor înfăptuiri, Domnul a proclamat constituirea României și crearea la București: II.

a Adunării legislative unice (1862); a primului Guvern unic (1862), condus de Barbu Catargiu. Prima constituție a statului roman.

Noua lege fundamentală a statului, la inițiativa Domnitorului Al. I. Cuza, a devenit Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (1864 ): -

Cu tot titlul derutant, înlătura Convenția de la Paris; Consolida autonomia statului; Deschidea noi perspective luptei pentru independența absolută; Domnul cumuli atribuții legislative si executive, putând emite decrete, cu concursul Consiliului de Stat, fără consultarea Parlamentului; Se înfiița Cnsiliul de Stat, organ consultative al Guvernului, condus de Domn; Parlamentul devenea bicameral: Adunarea Electivă ( Adunarea Deputaților) și corpul Ponderator (Senatul); Puterea executivă era deținută de Domn, Adunarea Electivă și Corpul Ponderator;

-

Puterea legislativă era deținută de Domn și Parlament, inițiativa legislativă aparținând însă, numai Domnului. Se prevedea mecanismul adoptării legilor, de către cele două Camere, sancționarea acestora de către Domn, precum și modalitățile de punere în aplicare; Ocuparea unor dregătorii sau funcții administrative devine incopatibilă cu mandatul de deputat; Dreptul de vot a fost considerabil extins, prin înlăturarea privilegiilor electorale ale moșierilor și accesul burghezilor.

Acceptănd noile schimbări, marile puteri garantate, consfințeau dreptul absolute al României de a-si modifica legile.

III.

Alte reforme legislative înfăptuite de Al. I. Cuza (1859-1866).

Prima mare reformă a fost Secularizarea averilor mănăstirești (1863), prin care se treceau în patrimoniu național imensele averi mănăstirești. Reforma agrară, a fost înfăptuităprin Legea rurală (1864). Legea instrucțiunii publice; Legea pentru consiliile județene și Legea comunală; Legea privind organizarea armatei; Legea cu privire la organizarea judecătorească.

IV.

Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza.

Legislația adoptată în timpul domniei lui Al. I. Cuza, a plsat Romănia în rândul țărilor cu cele mai moderne regimuri juridice, a influențat pozitiv teoria și practica juridică, a dus la afirmarea gândirii juridice românești în țară și peste hotare. Astfel au fost adoptate: Codul civil (1864) a fost redactat de Comisia Centrală de la Focșani, din ordinal lui Al. I. Cuza, folosind ca surse de inspirație Codul civil francez, Codul civil italian, legislația civila a Belgiei și doctrina juridică a vremii, principiile și dispozițiile acestora fiind adaptate la realitățile românești; Codul penal (1865) a avut ca model Codul penal prusian (1851) și într-o mai mică măsură codul penal francez (1810); Codul de procedura civilă a fost eleborat, plecându-se de la concepția că normele de procedură civilă sunt cele care dau viață întregului drept privat; Codul de procedură penală a fost adoptat și aplicat concomitant cu Codul penal și a avut ca model, Codul francez de instrucție criminal (1808).

Bibliografie :

Andreea Rîpeanu Istoria statului și dreptului românesc editura Cermaprint 2011