Resurse Netraditionale [PDF]

Zitiervorschau

Problema energetică. Asigurarea omenirii cu resurse naturale. Share0 Tweet0 0 Share54

Publicat de: noiscriem 7/13/2013 Categorie: geografia

1. Resursele atmosferei Energia solară şi eoliană Radiaţiile extraatmosferice constituie adevărate resurse pentru economie. Energia solară este o resursă inepuizabilă şi în acelaşi timp nepoluantă, care prin diferite instalaţii este captată de către om şi utilizată în economie. Problema care se pune astăzi este cum va reuşi omenirea să transforme radiaţia solară în alte forme de energie. Multe ţări au început din 1960 să capteze energia solară, folosind sistemul fotovoltaic (panouri solare), reuşind să producă energie electrică. Sub această formă, energia solară este utilizată la alimentarea aparatelor de bord pe navele cosmice.

• • •

Primele utilizări practice ale energiei solare: casele solare (Japonia, Franţa, Kazahstan, S.U.A., Australia ş.a.) maşinile solare de gătit (S.U.A., Mexic, India) centralele heliotermice (prima în Franţa, la Odeillo, în Munţii Pirinei), Japonia, S.U.A. în S.U.A. se lucrează la construirea unei uzine heliotermice de 10 MW.

Pentru utilizarea acestui tip de energie se urmăreşte perfecţionarea tehnologiilor de captare, prin plasarea unei staţii energetice - satelit pe o orbită geostaţionară şi rezolvarea transportului la distanţă. Astăzi, principala modalitate naturală de conversie şi stocare a energiei solare o constituie fotosinteza. Energia solară reprezintă o resursă de mare perspectivă pentru dezvoltarea omenirii, în contextul epuizării combustibililor clasici. în România, energia primită anual de la Soare este în medie de

115 kcal/ cm², la un număr mediu de 1900 de ore de timp însorit pe an (sunt zone cu 2300-2400 ore/an timp însorit). Regiunile cele mai însorite din România sunt: Delta Dunării, litoralul Mării Negre, Podişul Dobrogei, Câmpia Română şi Câmpia de Vest. Energia solară este utilizată şi la noi sub formă de: captatoare solare, generatoare solaroelectrice, baterii fotovoltaice, încălzirea serelor, solariilor, a întreprinderilor (ex. Timişoara, Bucureşti etc).

• • •

Energia eoliană este utilizată pentru: punerea în funcţiune a morilor de vânt (Olanda); la vasele comerciale cu pânze (Italia, Spania, Olanda); la producerea de energie electrică (centrale eoliene). Energia eoliană este inepuizabilă şi nepoluantă, dar are dezavantajul că este discontinuă.

Instalaţii eoliene există în multe ţări ale lumii: S.U.A., Marea Britanie, Olanda, Franţa, Norvegia, Danemarca, Rusia etc. în S.U.A., energia electrică obţinută în centrale eoliene deţine 5-10% din producţia naţională de energie electrică. Alte ţări cu producţii de energie eoliană sunt Franţa, Senegal, ţări din Insulele Antile etc. Elementele chimice din atmosferă Atmosfera este formată din mai multe elemente chimice în procente diferite. Unele se găsesc în cantităţi mai mari (azotul şi oxigenul), altele în cantităţi mici (dioxidul de carbon, hidrogenul, heliul, amoniacul etc). Aceste gaze, unele sub formă lichefiată, sunt utilizate în industria chimică: • • •

•

Hidrogenul este utilizat la obţinerea acidului clorhidric, sudură oxihidrică, combustibil pentru rachete, la pilele cu hidrogen etc. Azotul este folosit în industria chimică la fabricarea îngrăşămintelor chimice pe bază de azot, fabricarea amoniacului şi a acidului azotic. Oxigenul este gazul care întreţine viaţa. Se utilizează la sudura oxiacetilenică, ca agent oxidant în procesele tehnologice (din unele ramuri ale industriei, la secţiile de reanimare din spitale). Heliul se utilizează la tuburi (lămpi) cu descărcări în gaze, baloane meteo.

Resursele extraatmosferice si atmosferice, elementele chimice din atmosferă (azotul, oxigenul, heliul şi hidrogenul) sunt utilizate într-un procent foarte mic. Se ştie că sunt inepuizabile şi nepoluante, iar în condiţiile în care resursele litosferei se vor epuiza după un anumit număr de ani, omenirea va fi obligată să le utilizeze într-o mai mare măsură. In prezent, ponderea energiei solare în balanţa energetică mondială este de aproximativ 5%, cu mari perspective de creştere. Se estimează că în anul 2200, utilizările energiei solare vor predomina în viaţa omenirii, Soarele dispunând de un imens potenţial în acest sens. Se prevede construirea de sateliţi geostaţionari de captare lansaţi la o altitudine de 35 000 km, prevăzuţi cu panouri prin care energia solară este transformată în energie electrică, recepţionată

de antene amplasate la sol şi transmisă liniilor de înaltă tensiune. Cantitatea totală de energie solară echivalează cu 170 trilioane kW. Energia solară şi energia eoliană devin tot mai folosite în activitatea economică a lumii. 2. Resursele litosferei In decursul erelor geologice, odată cu constituirea scoarţei pământului, datorită unor procese tectonice complexe, s-au format diferite substanţe minerale pe care le utilizează omenirea astăzi: minereurile feroase şi neferoase, metalele rare, minerale nemetalice - sare, gips, fluor, rocile de construcţie şi combustibilii minerali. Resursele minerale ale subsolului Terrei Patrimoniul mineral al Terrei cuprinde o gamă variată de resurse minerale, care, atunci când sunt extrase de către om, devin o bază pentru activitatea economică. în scoarţa Pământului există minerale ce prezintă valoare economică (substanţe minerale utile), cea mai mare parte fiind în acelaşi timp şi materii prime, prelucrate în industrie.

• • • •

• • • •

Caracteristicile proprii resurselor minerale: sunt localizate cu precizie; fiecare zăcământ are o anumită concentraţie de substanţă; identificarea resurselor minerale solicită o tehnică adecvată şi perfecţionată. zăcămintele trebuie descoperite şi cercetate, iar rezervele evaluate. Omul a ajuns să descopere şi să evalueze numai o parte din resursele minerale, cea mai mare parte fiind încă nedescoperită.

Resursele minerale utile pot fi clasificate în: combustibili: petrol, cărbuni, gaze naturale, şisturi bituminoase; substanţe minerale feroase (metalifere - minereuri de fier, la care se adaugă cele auxiliare: de crom, de vanadiu, de mangan şi de nichel); substanţe minerale neferoase (cuprul, plumbul, zincul, magneziul, aluminiul ş.a.) substanţe minerale nemetalifere (sulful, sarea, gipsul, sărurile de potasiu, rocile etc.)

Principalele resurse ale subsolului Minereul de fier. Este foarte răspândit în natură, reprezentând 4,2-4,7% din componenţa scoarţei terestre (locul 4 după oxigen, siliciu, aluminiu) şi este cantonat în rocile eruptive (Kiruna, Suedia), sau în zonele de metamorfism (la Magnitogorsk, Rusia - Munţii Ural).

•

Tipurile de minereu de fier sunt: magnetita şi hematita, cu un conţinut în metal de 60%, exploatate în Suedia, India, Brazilia etc;

• • •

limonita, cu un conţinut în metal de 45-65%; sideritele, cu 30-45% conţinut în metal; ankeritele, sub 30% conţinut în metal.

Rezervele de minereu de fier au fost apreciate de Institutul American al Fierului şi Oţelului la 60 mld. tone (resurse sigure) şi la 1020 mld. tone (resurse probabile). Ţările cu cele mai mari rezerve sunt Rusia, Brazilia, Australia, Canada, S.U.A., China, India. România dispune de puţine resurse de minereu de fier, localizate în Munţii Poiana Rusca, Munţii Gilău, Muntele Mare etc. Prelucrarea fierului este veche, datând din epoca fierului (Cugir, Teliuc, Baia de Fier) şi din Evul Mediu (Ghelar). Minereul din România are un conţinut de 20-40% metal şi se exploatează astăzi în Munţii Poiana Rusca (Teliuc, Ghelar, Vadu Dobrii), Munţii Gilău - Muntele Mare (Băişoara, iara, Cacova lerii), Munţii Dognecei, Munţii Harghitei (Lueta) şi Podişul Dobrogei (lulia).

Cărbunii. Sunt cunoscuţi în China de acum 3 000 de ani, iar în Europa din secolul X d.Hr. Tipurile de cărbuni sunt: antracitul, huila, cărbunele brun, lignitul şi turba. Se deosebesc după puterea calorică, cei mai buni fiind antracitul şi huila (putere calorică mare), iar cei mai slabi lignitul şi turba (putere calorică mică). Rezervele mondiale de cărbuni sunt apreciate la 10 386 mld. tone, repartizate astfel: 90% în emisfera nordică, în ţări ca S.U.A., China, India, Polonia, şi 10% în emisfera sudică, în ţări ca Australia, Brazilia etc. România deţine toate tipurile de cărbuni, dar rezervele sale sunt mici (1,1 miliarde tone), care se exploatează în Bazinul Văii Jiului, Bazinul Olteniei (Motru, Rovinari), Bazinul Anina, Bazinul Comăneşti. Cărbunii se utilizează pe scară largă în siderurgie şi în industria energiei electrice.

Petrolul. Rezervele mondiale de petrol se cifrează la 136,3 mld. tone, din care ţărilor OPEC le revin 106 mld. tone. Pe continente, repartiţia rezervelor este următoarea: Asia70,1% din rezervele mondiale, Europa 7,4%, Africa 7,2%, America Latină 12,5%, America de Nord (fără Mexic) 2,7%. Pe ţări, rezervele cele mai mari le au: Arabia Saudită, Irak, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Iran, Rusia, Venezuela, S.U.A. Petrolul se utilizează pe scară largă în industria petrochimică, în industria energetică, în transporturi etc.

Gazele naturale. Se găsesc singure în pământ (gaz metan) sau combinate cu petrolul (gaze de sondă). Rezervele sunt apreciate la 152 166 mld. m³. Rezervele de gaze naturale ale României sunt estimate la 543 mld. m³, fiind localizate în Podişul Transilvaniei, unde se exploatează cel mai pur gaz metan din lume.

• • •

Alte resurse minerale: materiale de construcţie (graniţe, bazalte, andezite, calcare, marmură); minerale refractare (mică, azbest, grafit ş.a.); minerale abrazive (diamante, corindon ş.a.);

•

pietre preţioase şi semipreţioase (diamante, rubin, safir, smarald, topaz etc).

3. Resursele hidrosferei Apa oceanică şi economia Apa oceanică - sursă de energie. Apa Oceanului Planetar poate produce o mare cantitate de energie, fie de origine dinamică, fie de origine termică sau chimică. Energia dinamică este produsă de forţa valurilor, acţiunea mareelorsau a curenţilor oceanici. Se produce şi datorită diferenţei de temperatură sau de densitate dintre două straturi de apă. Ideea folosirii valurilor s-a născut înainte de cel Al Doilea Război Mondial şi a fost preluată de ţări ca Rusia, S.U.A., Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa. în prezent funcţionează centrale mareo-motrice în Franţa (La Rance, prima din lume), Marea Britanie, Canada, S.U.A. ş.a. Curenţii au un potenţial energetic deosebit. Un curent cu o lăţime de 100 m, o adâncime de 10 m şi o viteză de 1 m/s oferă o cantitate de energie cinetică de 2 mii. kWh. Prin folosirea în totalitate a energiei valurilor, mareelor, curenţilor şi a diferenţei de temperatură dintre două strate de apă, s-ar produce o cantitate de energie de 100 000 de ori mai mare decât cea furnizată astăzi de către toate hidrocentralele. Energia apelor mărilor şi oceanelor are mari perspective de a fi valorificată în viitor.

Resursele minerale. Oceanul Planetar conţine în apele sale o mare cantitate de resurse minerale de mare interes economic: petrol, gaze naturale, clorură de sodiu, sulf, brom, magneziu, minereu de fier etc. • Petrolul. Cele mai multe zăcăminte de petrol sunt situate la adâncimi de până la 200 m, în platformele continentale. Importante zăcăminte marine de petrol se află în Golful Persic (locul I în lume), Golful Mexic, Marea Nordului, Lacul Caspic, Laguna Maracaibo. • Alte resurse minerale: clorură de sodiu (peste tot în mări şi oceane); săruri de potasiu (Marea Baltică -Polonia, Golful Mexic - S.U.A.); sulf (Golful Mexic -Caminada Pas, S.U.A.); brom (anual se exploatează peste 110 milioane tone, cel mai mult în S.U.A.); magneziu (S.U.A., Japonia, Franţa, C.S.I., China, Japonia, cu o producţie globală de 115 milioane tone); minereu de fier (Golful Finic, Newfoundland - Canada); cărbuni (în apropierea Japoniei, Marii Britanii şi Noii Zeelande); noduli polimetalici (în total 1500 mld. tone, în 100 de câmpuri); staniu, aur, uraniu, fosfaţi, litiu, zirconiu, wolfram, crom, aluminiu, cupru, platină etc. Numai în Oceanul Pacific se estimează că ar exista 1 500 mld. tone rezerve minerale. Se apreciază că exploatarea nodulilor polimetalici ar asigura omenirea cu cupru timp de 6 000 ani, aluminiu - 20 000 ani, molibden -30 000 ani, nichel -150 000 ani şi mangan - 400 000 ani. Regiuni sărace în organisme vii, adevărate deserturi marine, se află în largul oceanelor şi la mari adâncimi. Dintre toate resursele biotice marine, cele mai importante sunt resursele piscicole. Cele mai mari zone piscicole din lume sunt: Newfoundland (Terra Nova), Islanda, Marea Norvegiei şi nordul Oceanului Pacific. Din Pacific se recoltează anual 50-53% din totalul cantităţii de peşte din lume, iar din Oceanul Atlantic 40-45%. Ţările care recoltează cea mai mare cantitate de peşte sunt China, Japonia, Peru, Chile, S.U.A. şi Rusia. Resursele vegetale sunt reprezentate prin fitoplancton (500 miliarde tone), alge roşii, brune, verzi şi iarbă de mare. în ultimii ani s-a dezvoltat spectaculos maricultura - creşterea organismelor vii de origine marină (moluşte, alge, peşti ş.a.). Cantitatea de peşte obţinută din maricultura este de

6 milioane tone, crescând vertiginos producţia de alge, moluşte şi crustacee. In prezent se exploatează doar 15-20% din potenţialul existent. Apa mărilor şi oceanelor favorizează dezvoltarea transporturilor maritime, contribuie la dezvoltarea oraşelor porturi (60% din oraşele cu peste un milion de locuitori sunt oraşe porturi), favorizează dezvoltarea staţiunilor balneo-climaterice. Resursele de apă ale uscatului Apa de pe continente (în special, apa dulce) are un rol important în viaţa şi activitatea omenirii. Ea reprezintă 2,7% din totalul apei din hidrosferă şi este conţinută în gheţari (cea mai mare parte), pânze subterane, lacuri, mlaştini, râuri şi fluvii ş.a. Consumul de apă dulce a crescut continuu, datorită creşterii populaţiei, a nivelului de trai, dezvoltării economiei mondiale şi urbanizării accelerate. Dacă în Evul Mediu consumul de apă pe locuitor era de 10-15 litri pe zi, astăzi este de 165 litri pe zi. Cea mai mare cantitate de apă este consumată în economie. Agricultura este responsabilă de 70% din consumul mondial. La irigaţii, media pentru un hectar este de 10 000 m³, pentru o tonă de grâu consumându-se 1 000 m³, iar pentru una de orez 4 000 m³ ş.a. în industrie se realizează 25% din consumul mondial (mari consumatoare sunt industria alimentară şi metalurgică). Transporturilor, comerţului şi turismului le revin doar 5% din consumul mondial. In viitor, consumul de apă va creşte; din acest motiv, se pune problema gospodăririi ei, ceea ce înseamnă diminuarea poluării, economisirea, reciclarea resurselor de apă, protecţia calităţii apelor, utilizarea integrală, stocarea şi conservarea apei. • Apa râurilor şi fluviilor este utilizată cu precădere pentru navigaţie şi obţinerea de energie. Transporturile fluviale sunt ieftine, pe multe ape curgătoare circulă vapoare (Dunărea, Rinul fluviul cu cel mai mare trafic de mărfuri din lume, Mississippi, Sfântul Laurenţiu, Nilul, Amazonul ş.a.). Pe unele râuri şi fluvii, mai ales în zonele de munte, s-au construit hidrocentrale. Există ţări în care procentul de energie electrică obţinută în hidrocentrale este foarte mare: Norvegia (99%), R.D. Congo (90%), Suedia şi Canada (60%). • Lacurile au un volum de apă de 2 mld. m³. Ele sunt folosite pentru navigaţie, alimentarea cu apă a aşezărilor şi industriei, irigaţii, pescuit, tratarea unor boli, apa lor conţinând diferite substanţe (ex. L. Amara, L. Ursu, L. Techirghiol ş.a.). • Apele subterane se utilizează la alimentarea cu apă a unor aşezări, la tratarea unor boli (apele minerale, apele termale). Volumul apelor subterane este estimat la 8,3 mld. m³. România dispune de suficiente resurse de apă. Lungimea apelor curgătoare este de 80 000 km. în munţi, reţeaua hidrografică este mai bogată. Resursele utilizabile sunt de 37 mld. m³ pe an. Dunărea singură deţine 170 mld. m³, resurse de care beneficiază atât România, cât si ţările vecine. 4. Resursele biosferei Fondul funciar reprezintă totalitatea suprafeţelor de teren de pe Glob, fiind cea mai importantă resursă naturală a Pământului. Suprafaţa de teren cuprinsă între graniţele unui stat formează fondul funciar naţional al statului respectiv, care se împarte în fond funciar agricol, silvic, al apelor, al construcţiilor şi al drumurilor. Din suprafaţa Globului, de peste 13,5 mld. ha, spaţiul agricol reprezintă peste un sfert (adică 3,4

mld. ha). Suprafeţele cultivate acoperă aproximativ 1,5 mld. ha, respectiv 8% din totalul terenurilor, fiecărui locuitor al planetei revenindu-i 0,25 ha. Cea mai mare parte din spaţiul agricol se află localizat în zona temperată (circa 2 mld. ha), ceea ce reprezintă 55% din spaţiul agricol mondial şi tot aici se află cea mai mare parte din suprafaţa însămânţată a planetei (830 mii. ha, 59%). Solul ca resursă naturală Solul este stratul de la suprafaţa planetei cu o structură afânată şi friabilă, format prin acţiunea agenţilor externi asupra scoarţei, împreună cu plantele şi animalele. Caracteristica sa de bază este fertilitatea. Nu toate solurile au aceeaşi fertilitate şi, din acest motiv, nu toate terenurile de pe Glob sunt cultivate. Din cele 1,5 mld. hectare cultivate, doar 920 000 hectare dau producţie. Solul trebuie protejat deoarece pentru refacerea unui strat de 3 cm este nevoie de 300 până la 1 000 de ani. Mărirea productivităţii se face prin administrarea de îngrăşăminte naturale, rotirea culturilor pe aceeaşi suprafaţă, irigarea terenurilor, selecţionarea speciilor de plante ş.a. Tot mai mulţi producători optează pentru practicarea unei agriculturi ecologice. Resursele continentale ale biosferei Cantitatea de substanţă din biosferă se numeşte biomasă. Resursele biologice se clasifică, după modul de folosinţă, în resurse pentru hrană, îmbrăcăminte, materii prime industriale, sau după caracteristicile lor în raport cu necesităţile omului, în plante cultivate sau necultivate, animale domestice şi animale sălbatice. Resursele vegetale. Plantele reprezintă cea mai răspândită formă de viaţă pe Glob, producând anual 150 mld. tone masă verde şi acoperind 66% din consumul alimentar al omenirii. Existenţa plantelor este legată de sol. Acolo unde formele de relief şi condiţiile climatice sunt adecvate, plantele formează asociaţii vegetale naturale. în funcţie de condiţiile pedoclimatice, în unele regiuni domină speciile ierboase (savane, stepe şi tundră), în altele speciile lemnoase (păduri de conifere şi foioase, tufărişuri). Există şi ecosisteme şi asociaţii vegetale antropogene, în care plantele sunt cultivate de către om (culturi agricole, parcuri).

Resursele forestiere. Pădurile, denumite şi „aurul verde”, constituie o mare bogăţie a planetei şi ocupă 4 285 milioane ha (adică 33%). Rezervele globale de masă lemnoasă sunt apreciate la 250 mld. m3, din care 60% aparţin pădurii amazoniene şi taigalei siberiene. într-un an se exploatează 2 mld. m3 masă lemnoasă, din care jumătate este lemn de răşinoase. România are un fond forestier valoros, care ocupă 26% din suprafaţă. în ultimii ani, defrişarea pădurilor în România s-a intensificat, suprafaţa ocupată de pădure reducându-se sensibil. Păşunile şi fâneţeie. Resursele pastorale sunt păşuni şi fâneţe (împreună se numesc pajişti), necesare pentru creşterea animalelor. Pe Glob există 3 000 milioane ha cu pajişti, care sunt inegal răspândite.

Păşunile naturale sunt locurile unde ierburile cresc spontan (în multe locuri pe planetă sunt folosite tot anul, în regiunile temperate numai vara). Ţările cu cele mai mari suprafeţe cu pajişti

sunt: Rusia, Canada, S.U.A., Australia, China, Brazilia, Argentina etc. In România, cele mai mari suprafeţe se găsesc în Munţii Carpaţi. Plantele cultivate. Culturile plantelor se datorează omului. Apariţia culturii plantelor a dus la conturarea unei ramuri economice esenţiale: agricultura. Spaţiile în care s-au cultivat pentru prima dată plante se numesc centre de origine a plantelor (India, Asia de Sud-Est, Etiopia, Mexicul, Peru, bazinul Mării Mediterane etc).

Resursele faunistice. Sunt la fel de utile omului ca şi plantele, fiind utilizate pentru hrană, muncă, îmbrăcăminte, ornament etc. Din cele 300 000 specii de animale sălbatice cunoscute, 275 000 trăiesc pe uscat. Ele prezintă un potenţial valoros, fiind vânate pentru carne, blănuri, coarne, pene, fildeş, păr, parfum (boul moscat ş.a.). Astăzi se practică o creştere industrială intensivă a animalelor, omul fiind preocupat de creşterea producţiei de biomasă necesară pentru hrana omenirii.

• • •

• • •

Asigurarea omenirii cu resurse naturale Soluţii Refolosirea produselor naturale şi reciclarea lor Elaborarea de noi tehnologii de conservarea a energiei Promovarea formelor descentralizate, sprijinirea unităţilor mici producătoare de energie, în special, a instalaţiilor de biogaz, piroliză, a hidrocentralelor mici, de folosire a energiei eoliene şi energiei mareelor Informarea largă a opiniei publice şi specialiştilor asupra produţiei de energie şi aplicării de soluţii energetice inofensive pentru mediul înconjurător. Crearea de întreprinderi mici şi mijlocii, cu efecte nocive minime pentru mediul înconjurător Stimularea ciclismului ca mijloc de locomoţie, adaptarea arterelor rutiere practicării în mai mare măsură ciclismului Read more at http://www.noiscriem.net/2013/07/problema-energetica-asigurareaomenirii.html#L41RffZzePsOodYV.99