Referat Farmacia Si Functiile Sale [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

CERNOVSCHI MARCELA AMF 1 REFERAT FARMACIA SI FUNCTIILE SALE

Farmacia este o întreprindere farmaceutică, parte componentă a sistemului de sănătate cu drept şi obligaţiune de acordare a asistenţei cu medicamente, cu alte produse farmaceutice şi parafarmaceutice şi de prestare a altor servicii farmaceutice orientate spre beneficiul populaţiei. Atât dreptul cât şi obligaţiunea invocată, precum şi multiplele funcţii, pot fi realizate prin exercitarea activităţii farmaceutice. Fiind un gen de activitate supus licenţierii, pentru exercitarea acestei activităţi farmacia trebuie să dispună de licenţă. Farmacia de acces public este o întreprindere farmaceutică ce aparţine de sistemul ocrotirii sănătăţii destinată şi liber accesibilă publicului larg, indiferent de locul de trai, care beneficiază de asistenţă farmaceutică în conformitate cu reglementările legale, inclusiv în cazuri de urgenţe medicale, sarcina de bază a cărei este desfăşurarea activităţii farmaceutice multilaterale în vederea acordării populaţiei asistenţei oportune şi înalt calitative cu medicamente, produse parafarmaceutice şi alte produse de uz medical şi de prestare a altor servicii farmaceutice orientate spre beneficiul populaţiei. Ca întreprindere farmacia se fondează şi se lichidează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cerinţele stabilite de actele normative emise de Ministerul Sănătăţii sau alte autorităţi ale statului abilitate cu astfel de funcţii. Ea poate activa în baza ambelor tipuri de proprietate (privată şi de stat) şi sub orice formă organizatorico-juridică prevăzută de legislaţie. Firma conţine denumirea deplină a farmaciei şi programul ei de funcţionare. Pentru realizarea sarcinii de bază farmacia exercită următoarele funcţii: Funcţia de asistenţă cu medicamente - pentru exercitarea acestei funcţii farmacia încheie contracte cu diferiţi furnizori în vederea creării unui sortiment satisfăcător de medicamente şi alte produse farmaceutice, materie primă şi alte materiale necesare în procesul de producere a medicamentelor pentru asistenţa populaţiei şi instituţiilor medico-sanitare; efectuează recepţionarea produselor farmaceutice, depozitarea şi păstrarea lor ţinând cont de principiile de bază de organizare a păstrării, reglementate de Ministerul Sănătăţii ; primeşte reţete de la bolnavii de ambulator şi bonuri de comandă de la institu- ţiile medico-sanitare şi livrează medicamente extemporale şi industriale cu informarea şi oferirea recomandărilor necesare, pentru asigurarea utilizării sigure şi eficiente a medicamentelor de către pacienţi;

CERNOVSCHI MARCELA AMF 1 REFERAT FARMACIA SI FUNCTIILE SALE

Funcţia de producere - Pentru exercitarea acestei funcţii farmacia:organizează prepararea formelor medicamentoase extemporale pentru bolnavii de ambulator şi staţionar în conformitate cu prescripţiile magistrale ale medicilor; organizează prepararea medicamentelor în stoc, precum şi a concentratelor, semifabricatelor şi divizarea, în caz de necesitate, a formelor industriale primite în ambalaje mari. Funcţia de control - Această funcţie se realizează prin efectuarea controlului farmaceutic intern asupra calităţii medicamentelor la etapele de recepţie, preparare, păstrare şi deservire, excluzând astfel eliberarea medicamentelor ce nu corespund normelor de calitate, precum şi autocontrolul nivelului de asistenţă farmaceutică şi a serviciilor prestate populaţiei. Funcţia de colectare - Farmacia efectuează colectarea, prelucrarea, controlul calităţii, păstrarea şi eliberarea plantelor medicinale către populaţie sau livrarea lor altor întreprinderi farmaceutice. Funcţia de informare şi promovare a modului sănătos de viaţă - efectuează activitatea de informare a personalului medical în domeniul medicamentelor; informează vizitatorii despre regulile de administrare a medicamentelor eliberate, păstrarea lor în condiţii casnice, posibilele reacţii adverse pe parcursul administrării, etc.; Funcţia medicală - Farmacia, ca instituţie, la mod general şi farmaciştii ca specialişti ai sistemului de ocrotire a sănătăţii sunt obligaţi să acorde ajutorul premedical în cazuri de urgenţă. În afară de aceasta, în condiţiile actuale de reformare a sistemului de sănătate, s-a modificat esenţial rolul farmacistului în relaţia medic – farmacist – bolnav. Funcţia financiar-economică de evidenţă şi gestiune - În baza prevederilor actelor legislative şi normative farmacia: ţine evidenţa tuturor operaţiilor economicofinanciare, de producţie, comerciale, de gospodărie, etc.; periodic prezintă organelor respective rapoarte financiare şi dări de seamă despre rezultatele activităţii. Farmacia de acces public poate fonda filiale – subdiviziuni separate de locul de bază de amplasare a ei. În farmacie şi filialele ei este interzisă desfăşurarea altor activităţi în afara celor stipulate în licenţa de desfăşurare a activităţii şi prevăzute în regulamentul de funcţionare a ei. Farmacia poate fi bază pentru practica de producţie şi bază clinică pentru organizarea procesului didactic cu studenţii, rezidenţii şi cursanţii cursurilor de educaţie profesională continuă a farmaciştilor şi laboranţilor-farmacişti. Farmacia îndeplineşte şi alte funcţii ce ţin de activitatea farmaceutică şi nu contravin actelor legislative şi normative legale.