RAPORT Practica de Inițiere [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea de Stat din Moldova Facultatea Ştiinţe Economice Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate

Cepraga Marcel Grupa: FB 1702 Conducător ştiinţific

DOGA-MÎRZAC Mariana Dr. hab., conf. univ.

Chişinău 2019

CUPRINS INTRODUCERE ................................................................................................................. 3 CAPITOLUL I. Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate. ........ 4 CAPITOLUL II. Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi ... 7 CAPITOLUL III. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar 10 CAPITOLU IV. Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi autorităţi publice .............................................................................................. 14 CAPITOLUL V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii .. 17 CAPITOLUL VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. ........ 19 CAPITOLUL VII. Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii. .............................................................................................................................. 24 CAPITOLUL VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii financiare ........................................................................................................... 26 CAPITOLUL IX . Conceptul de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia în Republica Moldova ......................................................................................... 30 CONCLUZIE ................................................................................................................... 38 BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................. 39 ANEXE ............................................................................................................................. 40

2

Introducere Majoritatea întreprinderilor din Republica Moldova se confruntă cu diverse probleme în dezvoltarea activității, ajungând la faliment sau lichidare. Cauza acestor acțiuni întreprinse este – incapacitatea managementului de a se adapta la condițiile mediului extern.Totalitatea regulilor impuse de autoritățile de supraveghere nu sunt deseori respectate. Astfel, prezentul raport de practică are drept scop relatarea pașilor de constituire și organizare a unei întreprinderi, modalitățile de formare a capitalului, a resurselor financiare, structura entităților, selectarea corectă a informației, competențele lucrătorilor din domeniul financiar.Raportul este structurat în 9 capitole care redau conținutul, esența, rolul finanțelor publice și finanțelor întreprinderii.Acest raport de practică prezintă modul de organizare a finanțelor la nivel de întreprindere și la nivel de stat.Rolul departamentului financiar în cadrul oricărei activități desfășurate rezidă din rezultatele pe care le obține fiecare întreprindere stat. Astfel raportarea financiară, modul de calculare a tuturor indicatorilor financiari țin de competența departamentului financiar. Acest raport are ca scop îaprofundarea și generalizarea cunoștințelor din domeniul finanțelor publice și al finanțelor întreprinderii.

3

CAPITOLUL I. Organizarea întreprinderii : forma de organizare şi de proprietate; procedura de înregistrare. Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă proprie înfiinţată de antreprenor în modul stabilit de Legea nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Întreprinderea - persoană juridică şi întreprinderea - persoană fizică au aceleaşi drepturi şi obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor. În Republica Moldova activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:  întreprindere individuală;  societate în nume colectiv;  societate în comandită;  societate pe acţiuni;  societate cu răspundere limitată;  cooperativă de producţie;  întreprindere de arendă;  întreprindere colectivă;  întreprindere de stat şi întreprindere municipală. Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului. Conform Legii nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, articolul 14, întreprinderea individuală se echivalează cu întreprinzătorul individual.Modul de constituire a întreprinderii individuale se stabileşte prin Legea nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenori și antreprenoriat. Documentele de constituire a întreprinderii sînt decizia privind înfiinţarea întreprinderii individuale. Documentele de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firma, sediul, data constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile întreprinderii, condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie) şi sediul (domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum şi alte condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare. Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii) acesteia. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd informație referitoare la 4

directorul de întreprindere, sediul, genul de activitate, etc.În hotărârea cu privire la înfiinţarea întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele "întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor. Societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată aricolul - reprezintă întreprinderi aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat, sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului. Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a societăţii cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi de statutul întreprinderii. Conform Legii nr. 135 din 14/06/2007 privind societățile cu răspundere limitată, articolul 1, societatea cu răspundere limitată este societatea comercială cu personalitate juridică al cărei capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii.Societatea poate fi constituită de unul sau de mai mulţi fondatori persoane fizice şi/sau juridice cărora legea nu le interzice acest lucru. La data înregistrării de stat a societăţii, fondatorii acesteia devin asociaţi. Numărul de asociaţi nu poate fi mai mare de 50. Societatea cu un număr mai mare de 50 de asociaţi este obligată, în termen de 6 luni, să se reorganizeze, să se lichideze sau să reducă numărul asociaţilor. Actul de constituire al societăţii este contractul de constituire şi/sau statutul. Persoana juridică constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta.Legea nr. 1134 din 02/04/1997 privind societățile pe acțiuni definește societatea pe acțiuni ca fiind societate comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea este obligată să dezvăluie public informaţia, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în cazul în care corespunde unuia din următoarele criterii:  are capital social în mărime de cel puţin 500000 lei şi un număr de 50 şi mai mulţi acţionari, împreună cu acţionarii reprezentaţi de deţinătorul nominal;  valorile mobiliare ale societăţii se cotează pe piaţa bursieră;  este bancă comercială, companie de asigurare, fond de investiţii, fond nestatal de pensii, societate pe acţiuni în proces de privatizare sau societate pe acţiuni care a plasat public valori mobiliare în perioada de circulaţie a acestora;  este o societate pe acţiuni alta decît cele enumerate la lit.a)–c) şi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este calificată ca entitate de interes public.” 5

Înregistrarea unei întreprinderi cu capital social se efectuează după încasarea taxei de timbru în proporţie de 0,5% din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat.Organul înregistrării de stat verifică legalitatea actelor recepţionate pentru înregistrare şi, în termen de pînă la 15 zile, emite decizia de înregistrare sau decizia privind refuzul de a înregistra întreprinderea sau organizaţia. Principiile de înregistrare Antreprenorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la începerea activităţii lor economice. Întreprinderile se înregistrează de Camera înregistrării de stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei la locul unde se află sediul acestora. Sediul întreprinderii se consideră locul unde se află organele sale de conducere.Pentru înregistrare se percepe taxa în mărimea stabilită de către Guvern.Camera înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat al comerţului întreprinderea înmatriculată şi comunică antreprenorului numărul de înmatriculare al întreprinderii. Procedura înregistrării Pentru înregistrare întreprinderea prezintă următoarele acte: 1. cererea cu informaţia necesară pentru înscrierea în Registrul de stat al comerţului, semnată de către fondatorul (fondatorii) întreprinderii; 2.

documentele de constituire a întreprinderii;

3. documentul care confirmă achitarea taxei pentru înregistrare. Decizia privind înregistrarea sau respingerea înregistrării întreprinderii se adoptă în termen de cincisprezece zile de la data prezentării tuturor actelor arătate la punctul 1 al acestui articol şi se comunică fondatorului (fondatorilor) în scris, în termen de trei zile. În cazul în care se hotărăşte înregistrarea unei întreprinderi care posedă capital social, de la aceasta se încasează o taxă de timbru în mărime de 0,5 procente din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat.

6

CAPITOLUL II. Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi Capitalurile firmei se formeaza la înfiintare, se modifica prin cresteri sau diminuari si se lichideaza la încetarea existentei ei. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată se constituie din aporturile asociaţilor şi reprezintă valoarea minimă a activelor, exprimată în lei, pe care trebuie să le deţină societatea. Mărimea capitalului social al societăţii se stabileşte de către fondatori în statut. Nu pot constitui aport la formarea capitalului social bunurile consumptibile. Capitalul social poate fi modificat prin majorare sau reducere. În calitate de aport la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, şi bani. Aportul în natură este o altă modalitate de formare a capitalului. Obiect al aportului în natură poate fi orice bun aflat în circuitul civil. Bunul care face obiectul aportului în natură va fi indicat în actul de constituire. Societatea este obligată să formeze un capital de rezervă de cel puţin 10% din cuantumul capitalului social. Capitalul de rezervă al societăţii poate fi folosit doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului ei social.Se formează prin vărsăminte anuale din profitul net, în proporţie de cel puţin 5%, pînă la atingerea mărimii stabilite de actul de constituire. Capitalul social se va majora prin : a) mărirea proporţională a părţilor sociale din contul profitului net al societăţii sau din mijloacele capitalului de rezervă şi/sau alte surse; b) vărsarea aporturilor suplimentare de către asociaţi şi/sau de către terţii care au devenit asociaţi. c) Societatea cu răspundere limitată este în drept, iar în cazurile prevăzute de lege este obligată, să-şi reducă capitalul social, astfel capitalul social al societăţii poate fi redus prin: d) reducerea proporţională a valorii nominale a tuturor părţilor sociale; e) stingerea părţilor sociale dobîndite de societate. Capitalul social al societăţilor pe acțiuni determină valoarea minimă a activelor nete ale societăţii, care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor şi acţionarilor. Capitalul social al societăţii nu poate fi mai mic de 20000 lei. Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate, dacă aceasta a fost stabilită. Dacă valoarea aporturilor efectuate în contul plăţii acţiunilor depăşeşte valoarea nominală (fixată) a acţiunilor plasate, această depăşire constituie capitalul suplimentar al societăţii, care poate fi utilizat numai pentru majorarea, capitalului social al societăţii.

7

Capitalul social al societăţii poate fi mărit prin:  mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau  plasarea de acţiuni ale emisiunii suplimentare. Capitalul social al societăţii poate fi redus prin:  reducerea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau  anularea acţiunilor de tezaur. Aporturi la capitalul social Felurile aporturilor la capitalul social al societăţii se stabilesc de prezenta lege, de contractul de societate sau de hotărîrea privind emiterea suplimentară de acţiuni. Aporturi la capitalul social pot fi: 1. mijloace băneşti; 2. valorile mobiliare plătite în întregime; 3. alte bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale sau alte drepturi care pot fi evaluate în bani; 4. obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori. Aporturile nebăneşti la capitalul social pot fi transmise societăţii cu drept de proprietate sau cu drept de folosinţă.Obiectele proprietăţii publice ce nu sînt supuse privatizării pot fi transmise societăţii în calitate de aport la capitalul social numai cu drept de folosinţă. Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti transmise societăţii cu drept de folosinţă se determină pornind de la plata pentru folosinţă calculată pe perioada stabilită în documentele de constituire ale societăţii sau în hotărîrea adunării generale a acţionarilor. Valoarea de piaţă a aporturilor nebăneşti se aprobă prin hotărîrea adunării constitutive sau a adunării generale a acţionarilor ori prin decizia consiliului societăţii, pornindu-se de la preţurile pieţei organizate publicate la data transmiterii acestor aporturi. Valoarea de piaţă a aportului nebănesc în capitalul social al societăţii se aprobă în temeiul raportului organizaţiei de audit sau al unei alte organizaţii specializate care nu este persoană afiliată. În cazul prelungirii dreptului de folosinţă a aporturilor nebăneşti, cesionat societăţii, societatea este obligată să elibereze suplimentar acţiuni proprietarului acestor aporturi în modul prevăzut de documentele de constituire sau de hotărîrea adunării generale a acţionarilor societăţii.

Aporturi la capitalul social nu pot fi: 1. evaluarea în bani a activităţii fondatorilor pentru înfiinţarea societăţii, precum şi a activităţii de muncă a acţionarilor care lucrează în societate; 2. obligaţiile (datoriile) fondatorilor, acţionarilor societăţii şi ale altor persoane;

8

3. bunurile mobiliare şi imobiliare neînregistrate, inclusiv produsele activităţii intelectuale, supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia; 4. d) bunurile aparţinînd achizitorului de acţiuni cu drept de administrare economică sau gestionare operativă, fără acordul proprietarului acestor bunuri; 5. bunurile destinate consumului curent al populaţiei civile, bunurile a căror circulaţie este interzisă ori limitată de actele legislative. Capitalul social al societăţii poate fi modificat prin mărirea sau reducerea lui, în conformitate cu prezenta lege, cu legislaţia cu privire la valorile mobiliare şi cu statutul societăţii. Capitalul social al societăţii poate fi mărit prin: 1. mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate; şi/sau 2.

de acţiuni ale emisiunii suplimentare.

La majorarea valorii nominale a acţiunilor, cota deţinătorilor acestora va rămîne neschimbată. Surse ale măririi capitalului social pot fi: a) capitalul propriu al societăţii în limita părţii ce depăşeşte capitalul ei social; şi/sau b) aporturile primite de la achizitorii de acţiuni. Mărirea valorii nominale (fixate) a acţiunilor plasate se efectuează în proporţie egală pentru toate acţiunile societăţii, dacă statutul nu prevede că această mărire a valorii se extinde asupra acţiunilor de o clasă sau de cîteva clase.Capitalul social nu poate fi mărit şi acţiunile nu pot fi emise pînă nu vor fi plătite integral acţiunile din emisia precedentă. Societatea formează un capital de rezervă, a cărui mărime va fi stabilită de statut şi va constitui nu mai puţin de 10% din capitalul social al societăţii.Capitalul de rezervă se formează din defalcări anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute de statutul societăţii. Volumul defalcărilor se stabileşte de adunarea generală a acţionarilor şi va constitui nu mai puţin de 5% din profitul net al societăţii. Capitalul de rezervă trebuie să fie plasat în active cu lichiditate înaltă, care ar asigura folosirea lui în orice moment. Capitalul de rezervă poate fi folosit doar pentru acoperirea pierderilor societăţii şi/sau la majorarea capitalului ei social.

9

CAPITOLUL III. Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar În Republica Moldova, procesul bugetar se află la baza politicii bugetare, fiind subiect de negociere. Cei care au anumite obiective încearcă să le atingă prin modificări asupra procesului bugetar pentru atingerea obiectivelor lor. Gradul în care grupurile de interes şi publicul au acces la formularea politicilor bugetare, gradul în care este respectat procesul transparenţei decizionale reprezintă instrumente prin care bugetele pot fi influenţate într-o anumită direcţie pentru atingerea obiectivelor. Politica bugetară este dependentă şi de comportamentul instituţiilor politice şi administrative. În acest context,trebuie remarcat faptul că politica bugetara poate fi privită şi ca un proces care arată unde, când şi de către cine sunt alocate resursele cât mai eficient.Pentru a răspunde la aceste întrebări este necesar de efectuat o sinteză aanalizei cadrului legislativ şi instituţional în domeniul finanţelor publice din RM. Veniturile bugetare se formează din:  impozite şi taxe;  contribuţii de asigurări sociale de stat şi prime de asigurări obligatorii de asistenţă  medicală;  granturi pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate din surse externe;  alte venituri prevăzute de legislaţie. Tipurile şi cotele impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare, modul de administrare a acestora, precum şi delimitarea lor între componentele bugetului public naţional se stabilesc şi se reglementează de Codul fiscal şi de alte acte legislative. In domeniul finanţelor îşi găsesc reflectarea rezultatele activităţii desfăşurate de milioane de oameni, participarea acestora la constituirea fondurilor de resurse financiare, redistribuirea fondurilor băneşti între diverşi beneficiari, precum şi impactul acestora asupra dezvoltării economico-sociale. Drept urmare, derularea relaţiilor financiare nu este întâmplătoare, fiind necesar să fie riguros reglementate. Printre cele mai importante probleme de ordin financiar care trebuie să facă obiectul unei reglementări juridice, se numără:  Veniturile şi cheltuielile autorităţilor publice centrale, locale, ale asigurării sociale de stat;  Procesul de întocmire, adoptare, executare şi încheiere a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat;  Sistemul de impozite şi taxe; 10

 Sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice şi juridice care nu îşi îndeplinesc la termen obligaţiile financiare faţă de stat;  Modul de finanţare a diferitelor categorii de cheltuieli publice din fonduri bugetare;  Organele cu atribuţii în domeniul finanţelor, drepturile şi obligaţiile acestora. Fluxurile financiare publice sunt consecinţa procesului de constituire şi utilizare a resurselor financiare publice, derulate prin componentele bugetului public naţional. Activitatea întreprinderilor de stat și a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat este supusă monitoringului financiar, efectuat de către Ministerul Finanţelor. Monitoringul financiar este un proces de selectare, prelucrare şi analiză a indicatorilor activităţii economico-financiare a entităţilor, în scopul consolidării disciplinei financiare şi eficientizării utilizării patrimoniului public de către autorităţile publice responsabile de administrarea acestuia. Modul de organizare şi desfăşurare a monitoringului financiar, de prelucrare şi valorificare a informaţiei aferente activităţii economico-financiare a întreprinderilor de stat și a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat este stabilit de către Regulamentul privind monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat/municipale şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 56 din 17.01.2018. Monitoringul financiar are drept obiectiv evaluarea şi analiza riscurilor bugetar-fiscale aferente activităţii entităților economice cu capital integral sau majoritar de stat, ce pot avea efect substanţial asupra situaţiei bugetar-fiscale. De asemenea, monitoringul financiar se efectuează pentru a obţine o imagine pertinentă cu privire la situaţia economico-financiară a entităţilor cu capital integral sau majoritar de stat, reflectată în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi riscului financiar. Totodată, rezultatele monitoringului financiar servesc drept sursă suplimentară de informare a Guvernului şi autorităţilor publice competente în procesul luării deciziilor privind administrarea şi deetatizarea patrimoniului public, după caz, privind restructurarea, atragerea investiţiilor private prin privatizare sau identificarea soluţiilor de consolidare a disciplinei financiare şi de sporire a eficienţei utilizării patrimoniului public. În același timp, rezultatele monitoringului financiar se utilizează de către autorităţile publice competente la efectuarea previziunilor cu privire la evoluţia activităţii întreprinderilor de stat şi a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, diagnosticarea stării financiare a acestora şi a nivelului de gestionare a patrimoniului public, inclusiv prin estimarea încasărilor la buget sub formă de defalcări/dividende din profitul net obţinut. Rezultatele monitoringului financiar al activității economico-financiare a întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat se prezintă Guvernului, 11

Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Agenţiei Proprietăţii Publice şi se plasează pe pagina web a Ministerului Finanţelor.Totodată, rezultatele monitoringului financiar se prezintă ca material adiţional la proiectul legii bugetare anuale. Autoritățile Publice Locale Finanţele unităţilor administrativ-teritoriale se administrează în condiţiile Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale și ale Legii privind finanţele publice locale, conform principiului autonomiei locale. Procesul bugetar şi bugetele locale de nivelurile întîi şi al doilea sînt independente unul de altul, precum şi de bugetul de stat. Autoritățile publice locale dispun de bază fiscală proprie (distinctă de cea a statului), constituită din impozite, taxe, precum și alte venituri în conformitate cu Legea finanțelor publice locale. Baza fiscală a autorităţilor publice locale va fi proporţională competenţelor lor proprii prevăzute de Constituţie şi de alte acte legislative. Autoritățile publice locale dispun și de alte venituri bugetare, prevăzute de legislație. Procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale, precum şi orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale vor fi coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice locale. Cheltuielile autorităţilor/instituţiilor bugetare se finanţează din:  veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare;  resursele proiectelor finanţate din surse externe;  veniturile generale şi sursele de finanţare ale bugetului de la care se finanţează autoritatea/instituţia bugetară respectivă. Autoritatea/instituţia

bugetară

se

finanţează

de

la

un

singur

buget.Cheltuielile

autorităţilor/instituţiilor bugetare se aprobă, se execută şi se raportează fără divizare pe surse de acoperire. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare se constituie din:  venituri de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată;  chiria sau darea în arendă a patrimoniului public;  donaţii,

sponsorizări

şi

alte

mijloace

băneşti

intrate

legal

în

posesia

autorităţilor/instituţiilor bugetare. Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către autorităţile/instituţiile bugetare şi mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de bugetul de la care se finanţează autoritatea/instituţia bugetară.

12

Veniturile colectate de către autorităţile/instituţiile bugetare se utilizează, alături de veniturile generale şi sursele de finanţare, pe măsura încasării lor pentru finanţarea cheltuielilor aprobate în bugetele acestora, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli. Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri peste volumul aprobat, veniturile ce depăşesc volumul aprobat se utilizează pentru finanţarea cheltuielilor în volumul aprobat.Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri în volum mai mic decît cel aprobat, acestea vor efectua cheltuieli în volum diminuat cu suma respectivă a veniturilor neîncasate. Veniturile cu destinaţie, instituite prin acte legislative cu caracter special (fondurile speciale), se direcţionează integral către programele corespunzătoare de cheltuieli.Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe.Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe se administrează în conformitate cu prevederile acordurilor respective, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate. Se interzice utilizarea mijloacelor băneşti din conturile proiectelor finanţate din surse externe, acordate conform destinaţiei prevăzute în acordurile de finanţare, în alte scopuri decît cele prevăzute de acordurile respective.Mijloacele băneşti prevăzute la alin.(1) neutilizate pînă la data încheierii anului bugetar sînt accesibile pentru utilizare în aceleaşi scopuri în anul bugetar următor doar dacă acestea sînt prevăzute în bugetele corespunzătoare. Sumele obţinute din vînzarea activelor fixe şi a bunurilor material. Sumele provenite din vînzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate în urma demontării şi dezmembrării acestora, precum şi din vînzarea bunurilor materiale, care aparţin autorităţilor/instituţiilor bugetare, se încasează la bugetul de la care acestea se finanţează. Modul

de

comercializare

a

activelor

fixe

şi

a

altor

bunuri

materiale

ale

autorităţilor/instituţiilor bugetare se stabileşte de Guvern. În Anexa 1 sunt reprezentate autoritățile publice la autogestiune, care își desfășoară activitatea prin intermediul autofinanțării.

13

CAPITOLUL IV. Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice, instituţii şi autorităţi publice Organele puterii şi administraţiei centrale şi locale de stat îndeplinesc pe lângă atribuţiile lor specifice şi o serie de atribuţii de natură financiar-bugetară, şi anume: Ministerul Finanțelor este organul central de specialitate al administraţiei publice care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de competență ce îi sînt încredinţate. Ministerul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispune de denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi bancare, precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie. În activitatea sa, Ministerul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea nr.136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, de alte acte normative, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului, structura Ministerului Finanțelor este prezentată în Anexa 2. Parlamentul este organul suprem care ia decizii în domeniul politicii financiar-bugetare, valutare şi monetare; aprobă legile bugetare, legile fiscale, legea finanţelor publice, legea bancară, a asigurărilor sociale etc. De asemenea are dreptul de control privind aplicarea acestor legi, privind modul în care sunt constituite şi utilizate fondurile publice, precum şi asupra organelor, organismelor şi persoanelor care sunt implicate în mânuirea fondurilor publice. Guvernul are un rol important în pregătirea şi executarea deciziilor financiar-bugetare, elaborarea proiectului bugetului de stat, al proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi conturilor generale anuale de execuţie al acestor bugete, care după ce sun însuşite se supun spre dezbatere şi aprobare Parlamentului. Guvernul este alcătuit din: a) Prim-ministru; b) prim-viceprim-ministru; c) viceprim-miniștri; d) miniștri; e) alți membri stabiliți prin lege organică. Ministerul Finanţelor, ca organ de specialitate al Guvernului în domeniul financiar-bugetar, îndeplineşte o serie de atribuţii printre care: 1) Propune Guvernului politica macroeconomică şi asigură aplicarea uniformă a acesteia prin gestiunea balanţelor financiare, monetare şi valutare; 2) Elaborează proiectul bugetului de stat, pe care îl supune aprobării Guvernului; 14

3) Avizează programele de investiţii publice; 4) Efectuează controlul general financiar asupra utilizării eficiente a resurselor financiar, precum şi respectării legilor în domeniul financiar-bugetar; 5) Contractează şi garantează împrumuturile de stat; 6) Elaborează proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe şi indirecte. Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes naţional, cu personalitate juridică ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale. A fost înfiinţată în anul 2001 în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale de stat nr.489XIV din 08.07.1999. Casa Naţională este condusă de un preşedinte desemnat de Guvernul Republicii Moldova. Activitatea CNAS este supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus din 12 persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor, Patronatului şi Consiliului Republican al Veteranilor.CNAS – este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul asigurărilor sociale. Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale, statul garantează cetăţenilor dreptul la protecţie socială în cazurile de bătrâneţe, şomaj, boală, invaliditate, de pierdere a întreţinătorului prin plăţi sociale – a pensii, indemnizaţii, compensaţii nominative şi alte prestaţii de asigurări sociale. În Casa Naţională de Asigurări Sociale activează 1172 de specialişti (din ei 1050 – functionari publici) care deservesc mai mult de 1 mln. de cetăţeni, beneficiari de plăţi sociale. Din ei numai beneficiari de pensii – 686490 persoane, de indemnizaţii adresate familiilor cu copii – 78238 persoane, de alocaţii sociale de stat – 56062 de persoane (la situaţia de 01.10.2016). Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998. Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998. Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.156 din 11 februarie 2002 în temeiul aceleiaşi Legi şi al altor acte normative aferente şi are drept obiectiv reglementarea activităţii Companiei. În activitatea sa 15

Compania se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, hotarîrile Parlamentului, decretele preşedintelui, hotararile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, de alte acte normative precum şi de Statutul sus menţionat.Compania îşi exercita atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin intermediul Agenţiilor teritoriale, activitatea cărora o organizează, o coordonează şi o supraveghează în condiţiile legii. Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicala, nr.1432 din 7 noiembrie 2002 a fost aprobata structura aparatului central şi lista agenţiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Curtea de Conturi este un organ de control al Parlamentului, care exercită un control aposteriori asupra modului în care au fost constituite şi folosite resursele financiare publice de către instituţiile publice sau regiile autonome, dar şi asupra tuturor persoanelor juridice care mânuiesc sau beneficiază de fonduri publice din partea statului. Curtea de Conturi analizează calitatea gestionării financiare din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității , verifică conturile anuale de execuție ale bugetului public, descarcă de gestiune conducătorii indtituțiilor publice. Agentia pentru Protectia Consumatorului - Agenţia este o autoritate administrativă, subordonată Ministerului Economiei, responsabilă de implementarea politicii în domeniul protecţiei consumatorilor şi de efectuare a controlului de stat asupra respectării prevederilor legislaţiei în acest domeniu, precum şi a controlului de stat privind corespunderea produselor şi/sau a serviciilor plasate pe piaţă cerinţelor prescrise sau declarate şi respectarea prevederilor actelor normative în domeniul metrologiei legale, a normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţilor de comerţ. Agenţia are misiunea de implementare a politicii şi strategiilor în domeniul protecţiei consumatorilor, precum şi de supraveghere a respectării actelor normative din domeniul respectiv în limitele competenţelor atribuite.

16

CAPITOLUL V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii În conditiile economiei de piata, eficienta unei întreprinderi depinde într-o proportie covârsitoare de capacitatea managerilor de a întelege si aplica principiile, metodele si tehnicile moderne de management. Calitatea actului de management este o conditie vitala pentru ca firmele sa obtina avantaje competitive si sa reziste în mecanismele concurentiale. Afirmatia anterioara este cu atât mai importanta cu cât, în ultimii ani, s-a demonstrat ca factorul principal al falimentului unei întreprinderi îl reprezinta incompetenta managerilor si greselile de conducere datorate unor erori în materie decizionala. Într-o analiza structurala, acest factor detine o pondere de 60%, fiind urmat la mare distanta de evolutia nefavorabila a pietei (cu o pondere de 20%), fenomene naturale, incendii, calamitati, cutremure (cu o pondere de 10%) si alte cauze (10%) Având în vedere ca falimentul apare ca urmare a imposibilitatii întreprinderii de a-si onora obligatiile de plata si este determinat de lipsa de lichiditati, putem sustine ca managementul activitatii financiare este cauza succesului sau esecului întreprinzatorilor. Asadar, conducerea prin finante a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentarii politicii financiare la nivel microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare, cu impact asupra performantelor financiare. În aceste conditii, întreprinderea apare ca un centru autonom de decizie care detine putere economico-financiara. "Existenta unei structuri de putere- afirma P. Conso- constituie suportul procedurii interne de luare a deciziilor. Gradul de rationalitate al deciziei depinde de rolul oamenilor si de sistemul de valori la care acestia accepta sa adere."Pentru a se asigura o eficienta maxima, deciziile financiare trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte: 1) sa fie fundamentate stiintific; 2) sa fie adoptate de compartimentele sau persoanele care au competenta/împuternicirea legala în acest sens; 3) sa fie formulata clar si concis pentru a putea fi bine receptionate; 4) sa fie luate si transmise în timp util. Un rol fundamental revine calitatii comunicarii care în conditiile economiei de piata a devenit la fel de inportanta ca si informatia. Comunicarea este considerata "materia prima" a deciziei si se deruleaza în primul rând între oameni, apoi între servicii si compartimente, precum si între întreprindere si mediu.Deciziile financiare care formeaza continutul managementului financiar al

17

întreprinderii pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar, dupa cum se observa în Figura nr. 1

Figura 5.1 Integrarea deciziilor financiare în circuitul financiar al întreprinderii Sursa: Vasile I.-Gestiunea financiara a intreprinderii ,Editura Didactică și Pedagocică;București;1999;p.137 Finanțele unei întreprinderi sunt gestionate de către conducerea întreprinderii, de către departamentele financer-contabile, astfel întreprinderea în conformitate cu legislaţia în vigoare, este obligată să respecte regulile de comportament pe piaţă în condiţiile concurenţei libere, drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor să asigure calitatea cuvenită a mărfurilor fabricate (a lucrărilor şi serviciilor prestate); să practice antreprenoriat;să participe cu patrimoniul său la activitatea altor agenţi economici;să utilizeze, în, sub firmă proprie, activitate de antreprenoriatsă procure (să atragă) de la alte persoane juridice şi persoane fizice bunuri şi drepturi patrimoniale (inclusiv asupra proprietăţii intelectuale) în scopul practicării activităţii de cadrul activităţii sale, orice resurse, inclusiv naturale, informative şi intelectuale;să-şi stabilească, în mod independent, genurile de activitate, să-şi formeze programul de producţie, să-şi aleagă furnizorii şi beneficiarii producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor prestate), să execute, pe bază de contract, lucrări la comanda statului;să stabilească, preţurile şi tarifele la producţia fabricată (lucrările şi serviciile prestate);să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc.

18

CAPITOLUL VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii subordonate ministerului finanţelor În domeniul finanțelor publice organele competente și responsabile sunt: -

Parlamentul

-

Guvernul

-

Ministerul Finanțelor

-

Autoritățile publice locale

În

domeniul

finanţelor

publice,

Parlamentul

are

următoarele

competenţe

şi

responsabilităţi de bază:  adoptă acte legislative în domeniul finanţelor publice;  adoptă, după caz, modificările şi completările la legislaţie ce rezultă din politica bugetar-fiscală;  adoptă legile bugetare anuale şi legile privind modificarea bugetelor;  examinează raportul semianual privind executarea bugetului public naţional şi a componentelor acestuia;  aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Rolul Guvernului Un alt organ este Guvernul care are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază: -

exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul gestionării finanţelor publice, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de prezenta lege;

-

asigură durabilitatea programului de guvernare şi a altor documente de politici din punct de vedere bugetar-fiscal;

-

administrarea datoriei de stat şi monitorizarea datoriei sectorului public;

-

aprobă cadrul bugetar pe termen mediu;

-

aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare anuale, precum şi proiectele de legi privind modificarea bugetelor;

-

asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă şi a fondului de intervenţie ale Guvernului;

-

prezintă Parlamentului rapoarte privind executarea bugetului public naţional şi a componentelor acestuia;

19

-

aprobă regulamentul-cadru de activitate a serviciilor financiare din cadrul autorităţilor publice;

-

adoptă acte normative în scopul implementării prezentei legi.

Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază: stabileşte activităţile intermediare ale calendarului bugetar şi monitorizează implementarea acestuia, precum şi asigură coordonarea generală a procesului bugetar; elaborează şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale în conformitate cu principiile şi regulile bugetar-fiscale stabilite de prezenta lege; elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu; examinează propunerile de buget ale autorităţilor publice centrale, elaborează şi prezintă Guvernului proiectul legii bugetului de stat pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiectele de legi privind modificarea acestuia; examinează proiectele legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi sintezele consolidate ale proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi și al doilea, precum şi determină transferurile interbugetare în conformitate cu legislaţia; asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului public naţional prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în Banca Naţională a Moldovei şi în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi monitorizează executarea celorlalte bugete componente ale bugetului public national. Organizează şi asigură funcţionarea sistemului trezorerial; participă în Sistemul automatizat de plăţi interbancare; întocmeşte şi publică rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului de stat, precum şi privind executarea bugetului public naţional; administrează datoria de stat şi garanţiile de stat, precum şi monitorizează datoria sectorului public; efectuează monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; elaborează şi aprobă cadrul metodologic necesar pentru implementarea prezentei legi şi a altor acte normative în domeniul finanţelor publice, precum şi acordă asistenţă metodologică autorităţilor publice centrale şi locale în procesul bugetar; asigură procesul de dezvoltare continuă a capacităţilor profesionale ale personalului care activează în domeniul finanţelor publice; Pentru analiza bugetară şi analiza perspectivelor în domeniul finanţelor publice, Ministerul Finanţelor poate solicita şi dispune de orice informaţie necesară de la oricare autoritate/instituţie publică.

20

Schema 6.1 Instituțiile subordonate Ministerului Finanțelor Sursa: http://mf.gov.md/ În domeniul finanţelor publice, autorităţile publice centrale au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază: -

organizează sistemele de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a

bugetului în cadrul autorităţii publice respective şi, după caz, în cadrul instituţiilor bugetare din subordine; -

elaborează, aprobă, asigură implementarea şi raportează strategiile sectoriale de

cheltuieli; -

stabileşte priorităţile de politică sectorială şi asigură conformitatea strategiilor

sectoriale de cheltuieli cu documentele de planificare strategică şi cu limitele de cheltuieli prognozate/aprobate în buget; -

asigură repartizarea limitei sectoriale de cheltuieli pe bugetele componente ale

bugetului public naţional şi pe autorităţi publice centrale, în cadrul sectorului de care este responsabil, inclusiv determină transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat la bugetele locale; prezintă Ministerului Finanţelor propuneri pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen 21

mediu şi a proiectului legii bugetului de stat, rapoarte financiare, rapoarte de performanţă, alte rapoarte şi informaţii necesare pentru elaborarea rapoartelor prevăzute de prezenta lege, fiind responsabile

de

prezentarea

în

termen

şi

corectitudinea

informaţiilor

prezentate;

În domeniul finanţelor publice, instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:elaborează şi prezintă propuneri de buget; repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare; îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele alocaţiilor bugetare; implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi; asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în conformitate cu principiile bunei guvernări; publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor; exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie. În domeniul finanţelor publice, autoritatea publică centrală în domeniul ocrotirii sănătăţii are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază: 1. elaborează politica în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi prezintă Ministerului Finanţelor, în baza propunerilor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu; 2. prezintă şi promovează, în procesul consultărilor cu Ministerul Finanţelor, Guvernul şi cu Parlamentul, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiecte de legi privind modificarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală; 3. monitorizează şi analizează executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi performanţa în cadrul programelor; 4.

exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie. În domeniul finanţelor publice, Compania Naţională de Asigurări în Medicină are

următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:  elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;  întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii proiectul legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi, în caz de necesitate, propuneri de modificare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, precum şi furnizează informaţiile necesare pentru fundamentarea acestora; 22

 participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală la Ministerul Finanţelor, Guvern şi Parlament;  administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi implementează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;  asigură gestionarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi administrarea patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate cu principiile bunei guvernări;  prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii şi Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor, şi asigură publicarea acestora;  exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Rolul instituţiilor bugetare În domeniul finanţelor publice, instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:  elaborează şi prezintă propuneri de buget;  repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare;  colectează venituri  îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele alocaţiilor bugetare;  implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de performanţă asumaţi;  asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în conformitate cu principiile bunei guvernări;  publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind performanţa în cadrul programelor;

23

CAPITOLUL VII. Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura entităţii. Departamentul Financiar Contabil are in principal urmatoarele atributii: de realizarea planului de achizitii publice al institutiei; de organizarea licitatiilor, evaluarea ofertelor, selectarea contractorului, negocierea si incheierea contractelor pentru activitatile contractate; de realizarea corespondentei legate de activitatea financiara; de arhivarea documentelor legate de activitatea financiara; de realizarea evidentei-financiar contabile si a rapoartelor financiare potrivit legislatiei in vigoare; de realizarea evidentei incasarii si platilor in numerar; efectuarea platilor de decontare; realizarea evidentei gestionare a patrimoniului si precum a materialelor procurate; efectuarea receptiei materialelor procurate; realizarea evidentei gestionar-operative a mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar din dotarea institutiei; realizarea evidentei sintetice si analitice a cheltuielilor; intocmirea notelor contabile si executia cheltuielilor si platilor de casa; realizarea corespondentei legata de activitatea financiara suportata din venituri buget precum si din venituri proprii; asigurarea platilor si realizarea documentelor de decontare pentru salariatii organizatiei. Departamentul financiar este extrem de important în structura fiecărei entități. Prin întocmirea rapoartelor și calcularea indicatorilor necesari care evaluază activitatea intr-o anumită perioadă de gestiune, departamentul financiar identifică problemele de lichiditate , de randament a entității, le soluționează și urmărește planificarea activității pe temen scurt șui lung. Fişa postului este actul juridic în care se stipulează scopul general, sarcinile de bază împuternicirile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice/private, precum şi cerinţele faţă de titularul acestei funcţii. Fişa postului reprezintă instrumentul de informare a titularului funcţiei publice/private privind sarcinile pe care trebuie să le realizeze, precum şi un instrument de control din partea autorităţii publice/private angajatoare privind activitatea titularului funcţiei publice, inclusiv privind executarea sarcinilor stabilite. Fişa postului se elaborează pentru fiecare funcţie publică/privată, poartă un caracter nonpersonal şi se aduce la cunoştinţa titularului funcţiei publice/private la data numirii în funcție. Fişa postului are următoarele scopuri: a) instituirea unui sistem organizatorico-juridic; b) facilitarea recrutării corecte a personalului; c) delimitarea raţională a muncii în cadrul autorităţii publice, inclusiv stabilirea nivelurilor de ierarhizare în cadrul autorităţii publice; d) asigurarea obiectivităţii în procesul de evaluare a performanţelor profesionale; e) corectitudinea dezvoltării carierei şi managementului resurselor umane; f) soluţionarea eventualelor conflicte de serviciu. 24

În fişa postului se includ sarcinile care conduc la realizarea obiectivelor subdiviziunii structurale din care face parte funcţia respectivă, precum şi a obiectivelor autorităţii.

Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil sunt:  Organizează și desfășoară activitatea financiar-contabilă a entității în conformitate cu dispozițiile legilor, care sunt în vigoare în Republicii Moldova.  Urmărește evoluția indicatorilor financiari, precum și respectarea disciplinei de plan și a celei financiare de către entitate.  Asigură întocmirea documentelor de planificare financiară, care să urmărească utilizarea eficientă a resurselor de capital puse la dispoziție.  Asigură plata integrală și la timp a remunerațiilor personalului.  Raportează lunar situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli.  Răspunde de prezentarea la termen a situațiilor financiare trimestriale și anuale, și a altor rapoarte importate, cum ar fi toate declarațiile fiscale.  Asigură îndeplinirea sarcinilor contabilității cu privire la exercitarea controlului financiar atât cel preventiv, cât și a celui ierarhic operativ-curent.

25

CAPITOLUL VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea activităţii financiare. Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii), creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii despre: -

active;

-

capital propriu;

-

datorii;

-

venituri şi cheltuieli;

-

fluxuri de numerar.

În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale utilizatorilor entitatea poate întocmi: 1. situaţii financiare complete; sau 2. situaţii financiare simplificate. Situaţiile financiare complete cuprind: 1. bilanţul; 2. situaţia de profit şi pierdere; 3. situaţia modificărilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de numerar; 5. notele la situaţiile financiare. Situaţiile financiare simplificate cuprind: 1. bilanţul; 2. situaţia de profit şi pierdere; 3. nota explicativă. Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă anual. În cazul modificării datei de raportare şi prezentării situaţiilor financiare pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an, entitatea trebuie se dezvăluie: 1. perioada acoperită de situaţiile financiare; 2. motivul stabilirii unei perioade de gestiune mai lungi sau mai scurte de un an; şi 3. faptul că informaţiile din situaţiile financiare nu sînt pe deplin comparabile (de exemplu, pentru entităţile nou înregistrate prima perioadă de gestiune se consideră perioada din data înregistrării de stat a entităţii pînă la 31 decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în 26

care înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1 octombrie, prima perioadă de gestiune se consideră perioada din data înregistrării de stat pînă la 31 decembrie al următorului an calendaristic). Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. Situaţiile financiare se întocmesc în baza informaţiilor contabile după reflectarea rezultatelor inventarierii pentru confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor. Situaţiile financiare trebuie identificate şi separate de alte informaţii prezentate în acelaşi document, de exemplu, în raportul anual al entităţii sau în prospectul de emisiuni a valorilor mobiliare. Entitatea trebuie să identifice în mod clar situaţiile financiare şi să evidenţieze în mod special următoarele informaţii: 1. denumirea entităţii şi alte elemente de identificare; 2. data raportării sau perioada acoperită de situaţiile financiare; 3. activitatea de bază; 4. forma de proprietate; 5. forma juridică de organizare; 6. unitatea de măsură. Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după înregistrarea acestora ca plătitori ai taxei pe valoare adăugată, țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare prescurtate conform SNC. Entitățile mici țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare simplificate conform SNC. Entitățile mijlocii și entitățile mari țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare complete conform SNC. Entităţile de interes public țin contabilitatea în partidă dublă şi întocmesc situaţii financiare conform IFRS. Organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor. Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, pînă la înregistrarea acestora în calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată, persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor. Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă poate ține contabilitatea în partidă dublă, începînd cu următoarea perioadă de gestiune.Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare prescurtate poate întocmi situaţii financiare simplificate sau complete. Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare simplificate poate întocmi situaţii financiare complete.Trecerea de la un set de situații finanicare la altul se efectueaza începînd cu următoarea perioadă de gestiune.

27

Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor existente la data raportării privind: 1. activele - resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice; 2. capitalul propriu - mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor; 3. datoriile - obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice. În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi datoriilor. Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a entităţii pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind: 1. veniturile - creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile proprietarilor; 2. cheltuielile - diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului propriu, altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor; 3. rezultatele financiare - profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre veniturile şi cheltuielile perioadei de gestiune. Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi modificarea elementelor capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi conţine informaţii privind: 1. capitalul social şi suplimentar - capitalul social, capitalul suplimentar, capitalul nevărsat, capitalul neînregistrat şi capitalul retras; 2. rezervele - capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve; 3. profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) - corecţiile rezultatelor anilor precedenţi, profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi, profitul net (pierderea netă) al perioadei de gestiune, profitul utilizat al perioadei de gestiune şi rezultatul din tranziţia la noile reglementări contabile; 4. alte elemente de capital propriu care nu se includ în subpct.1) - 3). Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de numerar pentru perioada de gestiune şi conţine informaţii privind: 1.numerarul - numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi conturi curente; 2. numerarul în expediţie - numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente ale entităţii sau pentru transmiterea către beneficiari; 3. documentele băneşti - timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de călătorie achitate, biletele de tratament şi odihnă achitate etc. În situaţia fluxurilor de numerar nu se reflectă: 1. mişcarea internă a numerarului (de exemplu, ridicările în numerar de la conturile curente, deschiderea acreditivului, alimentarea cardurilor bancare ale entităţii, transferarea numerarului de la un cont curent la altul, procurarea/vînzarea valutei străine); 2. tranzacţiile pe bază de barter (schimb de active/servicii); 3. convertirea datoriilor în capital social; 4. amortizarea şi pierderile din deprecierea activelor imobilizate etc. Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte în baza contabilităţii de casă, conform căreia: 28

1. intrările de numerar sînt reflectate la sumele efectiv încasate în casierie şi conturi curente; 2. ieşirile băneşti - la sumele efectiv achitate din casierie şi conturi curente; 3. documentele băneşti - la valoarea documentelor băneşti efectiv intrate şi ieşite. Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform metodei directe, potrivit căreia intrările şi ieşirile de numerar se determină în baza datelor din conturile de evidenţă a numerarului. Elementele situaţiei fluxurilor de numerar sînt divizate separat pe activităţile operaţională, de investiţii şi financiară, cu prezentarea distinctă a diferenţelor de curs valutar. Pe lîngă informaţiile cerute conform prevederilor Legii contabilităţii, Standardelor Naţionale de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă trebuie să includă următoarele compartimente: 1.informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor Naţionale de Contabilitate; 2. dezvăluirea politicilor contabile; 3.analiza activităţii economico-financiare a entităţii; 4 .alte informaţii.

29

CAPITOLUL IX. Conceptul de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia în Republica Moldova 1. Concept de mecanism financiar Fiecare economie are structuri proprii de ramură, forme specifice de organizare; aplică metode şi principii de conducere etc. Deasemenea, are propriul său mecanism de funcţionare care poate să prezinte atît asemănări, cît şi deosebiri faţă de mecanismele altor ţări. Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a mecanismului economic. Mecanismul economic reprezintă un ansamblu de procese, tehnici şi instrumente de reglare a activităţii economico-sociale. Mecanismul financiar concentrează procesele, tehnicile şi instrumentele de reglare a activităţii financiare care se concretizează prin operaţiuni şi fluxuri financiar-monetare ce se derulează în contextul activităţii economico-sociale de ansamblu. Pentru mecanismul financiar elementul fundamental reprezintă planul financiar şi formele specifice de planificare financiară în particular: planificarea fluxurilor de constituire a fondurilor, de distribuire şi de utilizare a lor. Menţionăm faptul că mecanismul financiar nu este stabilit odată pentru totdeauna, dar este perfectibil, are un caracter dinamic şi o structură relativă. Derularea mecanismului financiar depinde de cerinţele perioadei şi de interesele naţionale. În ţările cu economie planificată, planul-directivă constituie principalul instrument de conducere şi de reglare a proceselor economice. În timp ce în ţările cu economie de piaţă, piaţa concurenţială este cea care joacă rolul hotărâtor în reglarea proceselor economice, iar statul asigură funcţionarea mecanismului economic. Statul acţionează ca: autoritate publică – atunci când nu se limitează doar la asigurarea ordinii publice, apărarea naţională şi întreţinerea relaţiilor externe, dar influenţează şi producţia materială, consumul, repartiţia PIB prin prelevarea unei părţi a acestuia la fondurile de resurse financiare publice; - agent economic, respectiv în calitate de producător şi consumator de bunuri şi servicii; - organizator şi finanţator al asigurărilor; - asigurat. Statul influenţează selectiv activitatea economică prin finanţarea unor obiective sau acţiuni pe seama resurselor publice, precum şi prin utilizarea unor instrumente economico-financiare (impozite şi taxe, transferuri şi subvenţiile, creditul şi dobânda, preţurile şi tarifele, taxa scontului şi cursul de schimb etc.). de asemenea, creează cadrul instituţional şi juridic necesar desfăşurării activităţii. Mecanismului financiar are o structură complexă care cuprinde: -

    

sistemul financiar; pârghiile economico-financiare; metode administrative de gestiune financiară; cadrul instituţional; cadrul juridic.

30

2. Sistemul fondurilor de resurse financiare structura sistemului de fonduri financiare stă la baza derulării fluxurilor băneşti în orice economie, dar, la rândul său, ea decurge din concepţia asupra mecanismului financiar-monetar, având la bază o anumită politică financiar-monetară. O imagine de ansamblu asupra acestui sistem poate fi realizată prin gruparea acestora după mai multe criterii: 1) după nivelul la care se constituie distingem următoarele fonduri: - la nivel central sau macroeconomic, care se constituie şi se administrează de către autorităţile sau instituţiile centrale, presupunând, în principiu, realizarea unor obiective de interes macroeconomic sau social (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondurile asigurărilor sociale; fondurile de creditare); - la nivel mediu sau intermediar (fondurile bugetare ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor); - la nivel microeconomic (fondurile proprii ale întreprinderilor, instiruţiilor), avân ca scop satisfacerea nevoilor de funcţionare şi dezvoltare a acestora. 2) după destinsţia dată resurselor din fondurile financiare: - fonduri de înlocuire şi dezvoltare, printre care se regăsesc fondurile proprii ale întreprinderilor destinate activităţii producţie, comerţ, investiţii, precum şi fondurile împrumutate pentru activităţile curente sau de investiţii, fondurile speciale extrabugetare folosite pentru lucrări cu caracter de investziţii; - fonduri de consum, din care fac parte: fondurile bugetare şi extabugetare pentru consumul curent, fondurile de asigurări socale, anumite părţi din fondurile proprii ale întreprinderilor destinate acţiunilor cu caracter social sau stimulări materiale a salariaţilor, precum şi partea din resursele băneşti ale populaţiei destinată consumului curent; - fonduri de asigurare, care sunt destinate, în principal, asigurărilor sociale, asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă, fie pentru consumul curent, fie pentru activităţi de investiţii; - fonduri de rezervă, care se constituie la dispoziţia anumitor entităţi economice şi sociale şi sunt destinate finanţării unor nevoi imprevezibile. 3) după forma de proprietate în care sunt administrate fondurile financiare: - fonduri financiare publice (fondul bugetar al administraţiei centrale de stat; fondul asigurărilor sociale de stat); - fonduri financiare private (fondurile aparţinînd societăţilor comerciale, bancare, de asigurare şi reasigurare cu capital privat sau mixt, resursele băneşti ale populaţiei). 4) după titlul cu care se fac prelevări: - prelevări cu titlu definitiv şi caracter obligatoriu (impozite, taxe);

31

- prelevări cu titlu rambursabil şi caracter facultativ (depuneri la bănci); - transferuri externe rambursabile sau nerambursabile (dotaţii, ajutoare).

3. Pîrghiile economico-financiare

Noţiunea de pârghie financiară are la origine semnificaţiile pârghiei din fizica mecanică – forţa care dă impuls. Un mecanism de conducere a economiei încorporează o multitudine de instrumente financiare, fiecare dintre ele având sarcina să contribuie la atingerea anumitor scopuri şi anume: 1. estimarea necesarului de resurse financiare publice (cererea de resurse) şi a posibilităţilor de procurare a acestora (oferta de resurse) la nivelul întregii societăţi şi la nivelul microeconomic (întreprinderi, instituţii publice, organizaţii fără scop lucrativ). Instrumentele utilizate îmbracă forma previziunilor, programelor şi planurilor financiare, poartă denumirea de balanţe financiare, buget de stat, bugete locale, bugetul de venituri şi cheltuieli a întreprinderilor şi oferă organelor competente informaţii utile pentru estimarea potenţialului financiar al societăţii; 2. determinarea efortului financiar reclamat de realizarea unor obiective sau acţiuni, a efectelor scontate de pe urma acestora şi a raportului dintre efor şi efect. Instrumentele constau în diverse metode şi tehnici de lucru, care servesc la determinarea eficienţei economice sau a eficacităţii unor cheltuieli; 3. constituirea fondurilor publice de resurse financiare şi repartizarea şi dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari. Instrumentele reprezintă metodele de prelevare a unor resurse la fondurile publice (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi), respectiv metode de dirijare a acestora către diverşi beneficiari 7alocaţii, subvenţii şi transferuri bugetare, credite); 4. influenţarea proceselor economice, a acţiunilor sociale, a fenomenelor demografice în direcţiile indicate de autorităţile publice, în vederea armonizării intereselor generale şi individuale, naţionale şi locale. Aceste instrumente sunt cu dublă funcţiune de prelevare-dirijare şi de influenţare a proceselor economice, sociale şi de altă natură. Nu toate metodele de prelevare şi plată poate fi pârghie economică. Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse financiare pot constitui pârghie numai în măsura în care ele îndeplinesc realmente anumite funcţii economice, se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a economiei, contribuind la soluţionarea, pe baze economice, a unor probleme în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin metode administrative. Dacă o metodă de prelevare serveşte numai pentru alimentarea unui fond de resurse financiare, este evident că aceasta constituie un singur canal colector, şi nu o pârghie, nici metode care serveşte exclusiv pentru dirijarea către beneficiari a resurselor băneşti acumulate la un anumit fond, fără să îndeplinească o altă misiune economică, nu poate avea vocaţia de pârghie. Metodele de prelevare şi de plată capătă caracter de pârghie, în măsura în care, asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor, influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii economice în diverse faze ale procesului reproducţiei sociale. Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente de natură economică sau financiară, cu ajutorul cărora statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică) sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual (producători, consumatori, salariaţi) pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite . Acţiunile pârghiilor economico-financiare constă nu numai în stimularea interesului economic a participanţilor la procesele economice în realizarea anumitor obiective, dar şi în 32

sancţionarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale. Sancţionarea determină o anumită diminuare a avantajelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi produs fenomenul generator al sancţiunii. Sancţiunea se echivalează cu o “cointeresare negativă”. Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor metode administrative şi anume: - întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri; - ţinerea evidenţei contabile; - stabilirea de către stat a unor preţuri şi tarife; - reglementarea împrumuturilor din fondurile publice; - reglementarea regimului valutar; - supravegherea importului şi exportului, - sancţionarea speculei ilicite şi a evaziunii fiscale. Pârghiile au ca suport raţional necesitatea armonizării intereselor individuale cu cele naţionale. Pârghiile se pot manifesta atât la nivelul macroeconomic şi microeconomic.

           

         

Preţ Tarif Cost Profit Rentabilitate Curs valutar Curs al hârtiilor de valoare Dobânda Rata scontului Curs de revenire Amenzi Penalităţi

Impozite Taxe Împrumuturi Subsidii Subvenţii Investiţii Transferuri Burse Pensii Indemnizaţii

 Emisiunea monetară  Sisteme de retribuţie  Sisteme de uzură  Sisteme de fonduri

Alte pârghii economico-financiare

Figura 9.1 Definiţia şi tipurile pîrghiilor economico-financiare. Sursa: http://mf.gov.md/ro Pîrghia economico-financiară este o categorie economică cu ajutorul căruia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui anumit obiectiv. Aceste obiective diferă de la un grup de ţări la altul şi chiar de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

33

Ţările dezvoltate cu economie de piaţă folosesc din plin pîrghia impozitelor şi taxelor pentru a influenţa schimburile comerciale cu străinătate. Veniturile de la întreprinderile şi proprietăţile publice servesc şi ele drept pîrghii de influenţare a activităţii economice.Metodele de dirijare a fondurilor publice de resurse financiare către diverşi beneficiari sînt de asemenea folosite de stat ca pîrghii de influenţare a proceselor economice. În practica curentă a statelor cu economie de piaţă dezvoltate, pîrghiile financiare la care ne-am referit mai sus sînt folosite în strînsă corelaţie cu alte pîrghii economice (emisiunea monetară, preţurile şi tarifele, rata scontului) opţiunea pentru pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii depinde de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor, preţurilor, bugetului de stat. În ţările în curs de dezvoltare au fost preluate sisteme de impunere şi tipuri de impozite practicate de ţările capitaliste dezvoltate sub al căror dominaţie colonială sau aflat. În aceste ţări există preocuparea pentru încurajarea şi protejarea investiţiilor naţionale de capital prin diverse mijloace, inclusiv de natură fiscală. Ele folosesc taxele vamale, impozitele şi subvenţiile, în relaţiile comerciale cu străinătate. În calitate de pîrghii economice, din raţiuni financiare, valutare şi protecţioniste. Acţiunea pîrghiilor economico-financiare constă nu numai în trezirea interesului economic al participanţilor la procesele economice şi realizarea anumitor obiective, dar şi în sancţionarea materială a acestora. Pîrghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare al economiei şi se comportă ca metode economice de conducere. Folosirea pîrghiilor economicofinanciare nu exclude necesitatea utilizării, în completarea a unor metode administrative. Perfecţionarea pîrghiilor economico-financiare nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, care se completează reciproc.

4. Metode administrative de gestiune financiară Metodele administrative de gestiune financiară includ: Previziunea financiară reprezintă activitatea de elaborare a planurilor financiare prin determinarea volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizare a lor, stabilirea indicatorilor financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi obiectivelor de utilizare. Exemple: •

bugetul de stat;

•

bugetul administraţiei centrale;

•

bugetul unităţilor administrativ-teritoriale;

•

bugetul societăţilor comerciale cu capital de stat;

34

•

devize de cheltuieli a instituţiilor publice;

•

planuri de casă.

Metode de previziune financiară : P L A N U R I F I N A N C I A R E

Bugetul de stat Bugetul administraţiei centrale

Bugetul asigurărilor sociale (CNAS)

Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (bugetele locale) Bugetele regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat

Figura 9.2 . Esenţa previziunii financiare, sistemul de planuri financiare. Sursa: https://mecc.gov.md/

5. Organe cu atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor publice În procesul conducerii economiei naţionale un loc aparte îl ocupă problemele financiare, deoarece structurile organizatorice ale statului, ale economiei naţionale, ale instituţiilor publice şi unităţilor economice influenţează eforturile financiare reclamate de dezvoltarea economico-socială a ţării şi de satisfacerea celorlalte nevoi obşteşti. La soluţionarea problemelor financiare participă o mulţime de organe care fac parte din sistemul democraţiei reprezentative: Parlamentul şi consiliile judeţene, municipiile orăşeneşti şi comunale. Sub îndrumarea directă a acestor organe funcţionează organele administraţiei de stat, centrale şi locale: Guvernul, ministerele, perfecturile, primăriile. Din categoria instituţiilor financiare specializate fac parte: Ministerul Finanţelor, băncile, Casa de Economii, societăţi de asigurări şi reasigurări. Parlamentul, ca organ reprezentativ al ţării şi unică legiuitoare, dezbate şi acceptă programul Guvernului care trasează liniile directoare ale politicii economice şi financiare şi controlează aplicarea acestora, aprobă legea finanţelor publice, aprobă prin lege impozitele şi taxele, şi alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetului administraţiei centrale de stat; legea

35

privind organizarea şi funcţionarea ministerelor, legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi etc. Guvernul, ca organ suprem al administraţiei de stat, elaborează proiectul bugetului administraţiei centrale de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al contului general anual de execuţie a bugetului şi le supune spre aprobare Parlamentului; aprobă şi răspunde de realizarea prevederilor bugetare; exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţe. Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice, precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public. Prin controlul său Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului. Curtea de Conturi controlează: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală; b) formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, precum şi a fondurilor de tezaur public; c) formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea garanţiilor guvernamentale pentru creditele interne şi externe; d) utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de donatorii externi pentru realizarea programelor la care participă Republica Moldova; e) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a altor forme de asistenţă financiară din partea statului; f) executarea, raţionalitatea şi eficienţa tratatelor interguvernamentale în domeniul economicofinanciar; g) procesul de deetatizare şi privatizare a patrimoniului statului; h) activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de control intern; i) emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului; j) alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii de Conturi. Sînt supuse reviziei financiare: a) Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituţională, Aparatul Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică de Circumscripţie, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Comisia Electorală Centrală; b) autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi administrative, Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale în care cota statului în capitalul social este mai mare decît 50 la sută.

36

Controlului efectuat de Curtea de Conturi se supun şi persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, dacă acestea: a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului; b) administrează, în baza unui contract, bunuri aparţinînd domeniului patrimoniului public; c) dispun de capital social integral de stat sau mai mult de 50 la sută din el aparţine statului. Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul orientării economiei şi al finanţelor publice. Primarul asigură executarea deciziilor consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale şi: pregăteşte proiectul bugetului local. Este ordonator principal de credite.

6. Normele reglementării juridice privind activitatea financiară Funcţionarea mecanismului financiar presupune în mod obiectiv existenţa unui cadru reglementativ privind organizarea şi efectuarea operaţiunilor băneşti şi financiare. Reglementările de acest fel au drept scop asigurarea unui cadru unitar de ordin tehnic care trebuie respectat obligatoriu de către participanţii la fluxurile financiar monetare. Se concretizează prin legi, ordonanţe şi ordine emise de organe ale puterii administrative de stat sau prin hotărîri, decizii, regulamente emise de alte structuri economice şi sociale pentru domeniul lor de activitate. Existenţa lor asigură derularea fluxurilor financiar-monetare în echilibrul cunoscut de participanţii la aceste fluxuri, constituind o premisă a corelării şi armonizării lor. Asemenea norme şi reglementări vizează: -

instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare;

-

organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi modul de funcţionare a acestora;

-

regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice;

-

sistemul de pîrghii economico-financiare;

-

regimul dobînzii;

-

relaţiile valutare la care participă agenţii economici sau statul.

37

CONCLUZIE Întreprinderea - veriga principală a întregii economii naţionale. Anume la nivelul întreprinderii se creează produsele necesare societăţii, se prestează serviciile cuvenite. De aceea studierea diverselor aspecte ale activităţii întreprinderii constituie o condiţie obligatorie pentru pregătirea specialiştilor calificaţi în domeniul economiei. Întreprinderea necesită un complex bogat de cunoștințe și de specialiști buni pentru a avea o activitate care îi va adduce profit și deasemenea și venit, atât în caznaua statului cît și în buzunarele angajaților. O întreprindere de succes nu doar își face profit pentru propria existență și dezvoltare, ci și ajută cu pași mici sau mari dezvoltarea statului din care face parte și la creșterea economiei în general. Antreprenoriatul – constituie o parte inseparabilă a activităţii economice a conducătorilor şi specialiştilor de la întreprinderi, organizaţiile comerciale şi financiare. Însă până mai nu demult această importantă funcţie administrativă era prea puţin reflectată în literatura economică. În Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, esenţa acestei activităţi este formulată astfel. Antreprenoriatul este activitatea, desfăşurată din proprie iniţiativă, de sine stătător, cu riscul şi responsabilitatea materială proprie a cetăţenilor şi asociaţiilor lor de producere a bunurilor, vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în scopul de a asigura o sursă permanentă de venit. În domeniul finanțelor întreprinderii competențele și responsabilitățile le revin organelor de conducere, directorului financiar și directorului general. De aici rezultă și importanța majoră a departamentului financiar care urmărește atragerea investițiilor și obținerea unui maxim effect cu un efort minim. În domeniul finanțelor publice, toate competențele și responsabilităților le revin, autorităților publice locale, Ministerului Finanțelor, Guvernului, Parlamentului, etc, care adoptă legi și asigură un circuit neîntrerupt a resurselor financiare din cadrul unui stat. Analizînd mecanismele de finanțare a întreprinderilor în conformitate cu realitatea Republicii Moldova, observăm următoarele: Întreprinderile din țara noastră sunt slab capitalizate, ceea ce indică o slabă perspectivă de creștere a profitabilității acestora și face destul de dificil procesul privatizării din republică este lipsa capitalului necesar pentru dezvoltarea și reorganizare.

38

BIBLIOGRAFIE 1. Legea nr.1134 din 02/04/1997 privind societățile pe acțiuni 2. Legea nr. 181 din 25/07/2014 cu privire la finanțele publice și responsabilității bugetar-fiscale 3. Legea nr. 135 din 14/06/2007 privind societăție cu răspundere limitată 4. Legea nr. 845 din 03/01/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi 5. Legea nr. 289 din 15/12/2017 privnd bugetul de stat pentru anul 2018 6. Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27/04/2007 7. Legea despre adoptarea Regulamentului Parlamentului, Monitorul Oficial 59-62 din 25.05.2000 8. Legea Republicii Moldova Privind Comisia Naţionala a Valorilor mobiliare nr.192XV din 12.11.98, Monitorul Oficial nr.22-23/91 din 4.03.1999 9. Legea Republicii Moldova cu privire la BNM Nr.548-XIII din 21.07.95, Monitorul Oficial nr.56-57 din 12.X.1995 10. Hotărârea nr. 56 din 17/01/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind monitoringul financiar al autorităților publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat/municipale și al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public 11. Hotărârea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” 12. lex.justice.md 13. https://monitorul.fisc.md 14. http://consumator.gov.md/ 15. http://www.cnas.md/ 16. https://gov.md/ro 17. http://www.cnam.md/ 18. http://mf.gov.md/ro 19. www.justice.gov.md/ 20. Văcărel Iu., Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001 21. Vasile

I.-Gestiunea

financiara

a

intreprinderii

,Editura

Didactică

și

Pedagocică;București;1999

39

ANEXE

40

41