Proiect de Cercetare [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI CATEDRA ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Braniște Alina

INFLUENȚA VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA TIMIDITĂȚII LA ADOLESCENȚI (322.1. – Psihologie) Proiect de cercetare

Conducător ştiinţific:

_____________ Condrea Mariana, lector (semnătura)

Autorul:

______________ Braniște Alina (semnătura)

Sef Catedră

______________ Șevciuc Maia (semnătura)

CHIŞINĂU, 2013

CUPRINS Introducere …………………………………………………………………………………….3

Capitolul I. Influența violenței domestice asupra adolescenților 1.1 Conceptul de violență domestică: definiții, caracteristici, cauze..………………………....5 1.2 Tipologii ale violenței domestice…………………………………………………………..7 1.3 Clasificarea, tipologia agresorului familial………………………………………………….8 1.4 Influența violenței domestice asupra dezvoltării adolescenților…………………………….9 

Concluzie la Capitolul I………………………………………………………………..10

Capitolul II. Timiditatea și rolul ei negativ în viața adolescenților 2.1 Conceptul de timiditate: definiții, caracteristici…………………………………………..11 2.2 Cauzele aparenței timidității…………………………...…………………………………13 2.3 Cum ajutăm un adolescent timid să scape de timiditate………………………………….14 2.4 Avantajele și dezavantajele timidității……………………………………………………15 

Concluzie la Capitolul II……………………………………………………………….16

Capitolul III. Capitolul practic 

Descrierea eșantionului de adolescenți investigate…………………………………17

Concluzii generale şi recomandări.............................................................................................18 Bibliografie...................................................................................................................................19 Anexe.............................................................................................................................................20

2

INTRODUCERE Actualitatea temei. Timiditatea în rîndurile copiilor rămîne o temă actuală care provoacă multe discuții între specialiștii în domeniu. Anumite caracteristici ale societății și culturii în care trăim pot accentua sau chiar declanșa timiditatea. Potrivit psihologilor, la baza timidității stă frica de eșec, de a nu dezamăgi, de a nu se ridica la standardele așteptate, frica de a fi evaluat negativ. Frica este aceea care reține persoana să întreprindă o acțiune. E vorba și de modul în care timidul percepe relațiile. Timiditatea e încurajată și de forțe exterioare, precum condițiile de interacțiune din familie, de la școală, de la locul de muncă. Psihologul Liliana Anton subliniază că într-un procent de 30%, timiditatea ține și de cauze exterioare. Ea spune că e foarte important să ai o relație bună cu mama, cu tata, să te simți bine în familie, să ți se acorde atenție, pentru că în lipsa acestora apare timiditatea. Timizii deseori confirmă că nu am curaj pentru că nu am avut în familie susținerea, îndemnul necesar de a depăși anumite momente din viață. Când mi-a fost mai greu, mama nu a fost lângă mine. Avem tot mai mulți copii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate și ei simt că în toată această luptă a vieții sunt singuri. Lipsa afectivității se numără printre cauzele apariției timidității. Părinții nu conștientizează că cea mai importantă investiție într-un copil este partea emoțională, nu cea materială. Philip Zimbardo, un specialist în domeniu, consideră că o persoană poate deveni timidă nu din cauza deficiențelor sau temerii de a fi respinsă, ci pentru că nu învață la timp abilitățile sociale de bază și nu interacționează cu alte persoane. În relațiile cu ceilalți, timidul se situează în ipostaza copilului neîndemânatic, nepregătit, iar în relațiile cu sine îmbracă haina părintelui autoritar, necruțător. El a aplicat un chestionar în 1977, pe un eşantion de 10000 de subiecţii în America, Asia şi Europa, 80% dintre cei testați s-au autodeclarat timizi. Lipsa de dragoste, egocentrismul, lipsa de dăruire pentru celălalt, violența domestică, indiferența, acestea-i fac de obicei pe oameni să fie timizi. După cum am spus violența domestică este o cauză primordială în apariția timidității. Violenţa domestică faţă de copii rămâne a fi o problemă actuală pentru majoritatea ţărilor, inclusiv pentru Moldova. Copiii care sunt supuși violenței traiesc momente cumplite și riscă să aibă un nivel mai înalt de timiditate, ceea ce este privit ca ceva rău în societatea noastră. Acești copiii din cauza violenței se maturiează mult prea repede, nu sunt comunicabili și nu au o copilărie normală. Pentru a ajuta un copil să scape de timiditate, Bernardo Carducci propune să le oferim cît mai multă atenție, sprijin moral, psihic și 3

să nu încercăm niciodată să-i trădăm, deoarece acesta pentru ei poate fi un șoc, peste care nu ar putea să trecă. Făcînd o concluzie pot spune că timiditatea, cît și violența domesctică sunt niște probleme foarte actuale cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane și într-adevăr copiii care sunt agresați riscă să aibă un nivel de timiditate mai înalt. Consider că violența domestică este cea mai importantă cauză a timidității. Obiectul cercetării: timiditatea la adolescenți; Scopul cercetării: determinarea influenței violenței domestice asupra nivelului de timiditate la adolescenți; Ipoteza cercetării: adolescenții a căror părinți aplică violența domestică înregistrează un nivel mai înalt de timiditate; Obiectivele cercetării: - analiza, abordarea teoretică a noțiunii de violență, timiditate; - determinarea nivelului de timiditate la adolescenții agresați; - depistarea cauzelor violenței domestice și a timidității. Gradul de cercetare a problemei. În Republica Moldova de problema violenței se ocupă: Galina Balmoș, Daniela Popescu, Viorica Crețu, Victor Ţvîrcun, iar de problema timidității s-au ocupat mai mulți specialiști străini: Bernardo Carducci, Philip Zimbardo. Metodele: metoda psihometrică, metoda interviului. Valoarea teoretică și Valoarea practică Consider că această informație îi va fi utilă părinților, copiilor care suferă de timiditate sau celor care trăiesc într-o familie unde persistă violența domestică, profesorilor, psihologilor, asistentului social. Am elaborat și un chestionar pentru personele agresate, lucru care poate fi util psihologilor, persoanelor agresate, victimelor. (Vezi Anexa 1)

4

CAPITOLUL I Influența violenței domestice asupra adolescenților 1.1 Conceptul de violență domestică: definiții, caracteristici, cauze „Violența domestică reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvîrșită cu intenție de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”. ( Legea nr. 217 din 22/05/2003) Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avansat o definiţie a violenţei care ia în consideraţie toate situaţiile posibile care pot fi caracterizate ca fiind acte de violenţă. Violenţa este, în opinia acestei organizaţii internaţionale, rezultatul „utilizării intenţionate sau ameninţării cu forţa fizică sau cu puterea contra propriei persoane, contra unei alte persoane sau contra unui grup sau comunitate, care produce sau riscă să producă un traumatism, un deces, un prejudiciu moral. În DEX violența este indicată ca o forță, ca o putere, ceva care ține de o vitalitate copleșitoare. După Stark si Flitcraft: violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Potrivit Consiliului Europei – Comitetul de Miniştri, 1985, violenţa în familie este „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii, şi vatămă în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei” Legea 272/2004 defineşte violenţa asupra copilului ca fiind orice acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (art. 89, alin.1). Răduescu spune că violența domestica este ,,ansamblu conflictelor din grupul marital care au ca efect maltratarea partenerului. orice forma de agresiune, abuz sau intimidare, dirijata împotriva unui membru al caminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial" (,Sociologia Violentei (Intra)familiale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001). 5

Definit ca un act comportamental, violenţa domestică are anumite caracteristici instrumental, intenţional şi învăţat. 

Instrumental: agresorul controlează victima, obţine ceea ce doreşte de la ea. Comportamentele devin funcţionale (persistă) dacă au şi rezultatul scondat. Un comportament care nu are rezultatele aşteptate pentru cel care-l aplică, tinde să nu se mai repete după o anumită perioadă de timp. La fel, comportamentele violente tolerate prin neintervenție sau întărite, persistă şi se accentuează.



Intenţional: se produce se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinerea puterii, prin faptul ca e repetivă (nu apare doar izolat) îi conferă caracterul de intenţie pe care de regulă abuzatorul nu o recunoaşte, dar poate fi identificată prin rezultatele pe care le produce.



Învăţat: violenţa asupra partenerului nu este înascuta. Copiii învaţă prin imitaţie, familia reprezintă modelul din care îsi extrage valori, cunoaştere şi comportamente. 60% dintre adulţii care sunt violenţi cu partenerele au crescut in familii cu violenţă. Partea optimistă este ca fiind un comportament învăţat, el poate fi schimbat printr-un nou proces de invăţare. Dovadă că violenţa nu este genetică este procentul de 40% dintre copiii care cresc în familii violente şi care nu devin agresori.

Cauzele violenței domestice Cauzele existenței violenței domestice sunt multiple, însă alcoolismul reprezintă cauza principală a violenţei în familie.. Pe al doilea loc se află sărăcia. Pe următoarele poziții cauzele violenței domestice sunt nivelul scăzut de educaţie şi şomaj, preluarea modelului autoritar din familie, etc. Circa 30% dintre femeile supuse violenţei domestice consideră că propriul lor comportament a generat violenţa. În cazul victimelor minore, care au fost supuse violenţei în familie, motivul era acela că de fapt copilul ştia despre adultul tată tot, iar ca să nu spună mamei, tata o îi bătea. Un alt motiv este şi educaţia din familia agresorului. Acest lucru vorbeşte despre influenţa educaţiei în familie asupra propriului comportament, preluarea modelului de acasă, din familia de provenienţă şi perpetuarea lui în propria familie.

6

1.2 Tipologii ale violenței domestice Există mai multe tipuri de violență care se întîlnesc în societate cît și în familie. - Violenţa fizică - constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Formele: împingerea, plesnirea, trasul de păr, răsucirea braţelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii, arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu diverse obiecte, izbirea de pereţi şi mobilă, folosirea armelor. - Violenţa sexuală – constă în comentarii degradante la adresa femeii, atingeri neplăcute şi diverse injurii, provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul sexual, incluzând şi violul marital. - Violenţa psihologică (Violenţă emoţională) - precede şi acompaniază celelalte forme de violenţă/abuz, dar se poate manifesta şi izolat prin injurii, ameninţări, intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.). Acest tip de violenţă cuprinde 6 componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraîncărcarea cu responsabilităţi, degradarea, distorsionarea realităţii. Acest tip de violenţă în familie reprezintă un factor central în controlul şi manipularea partenerului. - Violenţa economică duce la scăderea resurselor şi autonomiei victimei. Se manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană, mijloace de transport, telefon, şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia. - Violenţă socială - sistarea activităţilor şi relaţiilor sociale, izolarea în situaţia de victimă a violenţei în cadrul care favorizează agresarea acesteia pe planul vieţii private şi intime. Duce la izolarea victimei şi lipsirea ei de suport social, cu dificultăţi de ieşire din situaţiile de violenţă. - Violenţa prin deprivare sau neglijare, deşi nu este specificată în legislaţia actuală, în plan internaţional acest tip reprezintă forma non-fizică a violenţei, incluzând violenţa verbală şi cea emoţională, utilizate în scopul ameninţării, intimidării şi a deţinerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice. Se manifestă prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a celor necesare copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare.

7

1.3 Clasificarea, tipologia agresorului familial Tipologia şi portretul agresorului familial: Urmărind caracteristicile generale întâlnite la majoritatea subiecţilor abuzului în familie, Dutton (1997, 1998) prezintă următoarea tipologie a persoanelor violente: a) tipul 1 – persoane violente/antisociale; acest grup cuprinde indivizii cei mai violenţi din punct de vedere fizic, sunt manipulatori şi narcisişti, predispuşi la consumul de alcool şi drog; b) tipul 2 – personalităţi de limită; acest grup cuprinde indivizi cu ataşament deficitar, impulsivi, nesociabili, capricioşi, hipersensibili, oscilează rapid între indiferenţă şi furie; c) tipul 3 – instabili emoţional; acest grup cuprinde 25% dintre persoanele violente şi este alcătuit din indivizi al căror comportament este agresiv din punct de vedere emotional. Healy şi colaboratorii săi (1998) realizează o altă clasificare a agresorilor, în funcţie de riscurile la care este supusă victima: a) agresorul cu risc scăzut – este descris ca un individ pentru care ofensa prezentă reprezintă primul incident violent (confirmat de victimă); nu a abuzat emoţional în antecedent, nu a avut un comportament haotic sau disfuncţional, nu a comis ofense pe perioada de separaţie); b) agresorul cu risc mediu – este descris ca persoana la care se regăsesc mai mult de doi factori de risc, de exemplu: abuz asupra copiilor, separări multiple, sau partener care a abandonat familia, relaţii întâmplătoare multiple, plângeri ale victimei, amenzi sau arestări pe motiv de violenţă în familie, alte infracţiuni în antecedent, fără prieteni; c) agresorul cu risc înalt – poate fi orice agresor care prezintă unul din următorii factori de risc: ofense comise în perioada separării, probleme medicale, arestări pe motive de violenţă domestică, probe admise pe perioada arestării, tentative de suicid sau omor, abuz de substanţe în antecedent sau stări de intoxicaţie atunci când a fost comisă agresiunea, negarea oricărei agresiuni sau infracţiuni, refuzul de a-şi elibera partenerul. Walker (1995) afirmă că o bună tipologie poate servi mai multor funcţii: să ne indice pentru care tip de abuzator este necesară o intervenţie de scurtă durată, care tip răspunde intervenţiei psihoeducaţionale şi necesită terapie îndelungată şi care trebuie să ajungă în penitenciar. Aceeaşi autoare susţine că a sosit momentul să se treacă de la perspectiva unidimensională despre abuzator la înţelegerea multidimensională a abuzatorilor şi a relaţiilor abuzive.

8

1.4 Influența violenței domestice asupra dezvoltării adolescenților Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor (Catheline, Marcelli, 1999). Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază sunt profund neglijate. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului sau să-l protejeze pe acesta. Mama este copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de teroare, de autoacuzaţii (Polman,1994) femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din rolurile impuse de viaţa familiei. În atmosfera de violenţă, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt rămâne într-o singurătate umplută doar de ţipetele celor din jur. Această situaţie este probabil şi explicaţia numărului mare de accidente domestice ale căror victime sunt copiii. Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă: 

Probleme fizice, boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă;



Probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte;



Probleme psihologice: neîncredere în sine, timiditate excesivă, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor;



Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, consum de droguri şi alcool, comportament defensiv cu minciuna;



Probleme şcolare - neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale.

Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei. 9

Concluzie Societatea noastră se confruntă din ce în ce mai des cu problema violenței în familie și mai ales cu violența aplicată pe copii, care contribuie negativ asupra dezvoltării lor. După părerea mea violența domestiăa afectează dramatic generțiile viitoare. Copiii sunt deseori abuzați alături de mamele lor, ceea ce îi predispune de a repeta acest tipar nu doar în propriile familii ci și în societate în ansamblu, creînd un cerc vicios.

10

CAPITOLUL II Timiditatea și rolul ei negativ în viața adolescenților 2.1 Conceptul de timiditate: definiții, caracteristici Timiditatea este un concept frecvent vehiculat, discutat, dar în mică măsură înţeles. Specialiștii în domeniu au formulat foarte multe difiniții a timidității de-a lunul anilor. Termenul de timiditate a apărut pentru prima dată în literatura anglo-saxonă, unde a fost definit ca “faptul de a se speria uşor”. Alti autori susţin că a fi timid înseamnă a fi greu abordabil prin rezervă, neîncredere animate de un anumit sentiment de prudenţă. Timiditatea este conceptualizată diferit de specialiștii în domeniu: Eysenck (1969), defineşte timiditatea ca introversiune (atunci când persoana preferă să fie singură, deşi ar putea interacţiona cu cei din jur) şi neuroticism (persoana este foarte conştientă de sine atunci când se află în preajma altora şi preocupată, îngrijorată de posibile consecinţe negative ale interacţiunii sociale). Cheek şi Krasnoperova (1999) diferenţiază personele timide între timizii retraşi şi cei dependenţi. Persoanele timide retrase sunt caracterizate de nevoia de autonomie şi orientare interpersonală independentă, în timp ce persoanele timide dependente sunt caracterizate de nevoia de afiliere şi sprijin emoţional din partea celor din jur. Asendorpf (1990) plasează timiditatea pe axa apropiere socială-evitare socială a conflictului; conform acestei conceptualizări, copiii timizi, reticenţi la interacţiune socială, îşi doresc implicarea în contexte sociale cu egalii lor, dar nu reuşesc să facă acest lucru datorită nivelului ridicat de anxietate socială generată de perspectiva evaluării negative din partea celorlalţi. Zimbardo (1977) caracterizează persoanele timide ca fiind introverte şi extraverte, în funcţie de nivelul de sociabilitate cu ceilalţi. Timizii introverţi au abilităţi sociale mai puţin dezvoltate, disponobilitate minimă de a-i aborda pe ceilalţi şi mai puţine oportunităţi de interacţiune socială decât persoanele timide extraverte. Zimbardo (1982) spune că timiditatea este adesea conceptualizată ca tendinţă generală către retragerea socială, motivată de preocupări sau îngrijorare cu privire la evaluarea realizată de către ceilalţi. 11

Unii specialiști ai domeniului dau difiniții ca următoarele: L. Dugas spune că timiditatea este o stare complexă, un amestec de ruşine şi teamă, având dublul caracter de a se produce întotdeauna şi exclusiv în prezenţa oamenilor şi de a fi ea însăşi nejustificată şi fără obiect, altfel spus, de a fi o falsă ruşine şi o falsă teamă. După Ginette Judet, timiditatea este o trăsătură de caracter permanentă, manifestată prin crize de intimidare mai mult sau mai puţin accentuate şi rezultă din amintirea intimidărilor şi a eşecurilor anterioare. Paul Neveanu (Dicționar de psihologie) ne descrie timiditatea ca fiind un comportament defensiv și anxios, ezitant și astenic, exprimînd dificultăți de adaptare socială ce sunt normale și explicabile în mica copilarie și la pubertate, dar care ridică probleme în adolescență și la maturitate. Ursula Șchiopu ( Dcționar de psihologie) ne prezintă timiditatea ca fiind “o stare psihică sau însușire personală manifestată prin sfială, jenă, tăcere nejustificată, dificultate de exprimare” TIMIDITÁTE (Dex 1998), s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis. Timiditatea este o trasatura caracteristică temperamentului melancolic care se caracterizează prin tendințe spre meditație și visare, spre poezie, artă și nostalgie, spre introversie și reflexie, adîncime și intensitate în gandire. Oamenii timizi au urmatoarele caracteristici: se sperie cu ușurință, sunt greu de abordat din cauza sfielii, prudenței sau neîncrederii în sine, temători în a se angaja într-o acțiune, prudenți, șovăitori, potrivnici acceptării unui principiu sau abordarii, unui subiect, rezervați din prea multă prudență, precauți cînd vorbesc, sfioși în a se afirma, extrem de rușinosi.

12

2.2 Cauzele aparenței timidității Unii specialiștii sunt de părere că timiditatea este o trăsătura înnăscută și că unii copii sunt predispuși ereditar să fie mai timizi din fire. Greu de crezut sau nu, principalii vinovați de timiditatea copilului sunt cel mai adesea părinții. Fără să își dea seama, mulți dintre ei adoptă un stil parental abuziv și metode de disciplinare sau educație care submineaza încrederea copiilor în forțele proprii și le afectează stima de sine. Cauzele timidității sunt multiple, pornind de la o stare de subapreciere închipuită și pînă la un mediu propice dezvoltării fricii. Cîteva cauze ale timidității: - lipsa de înțelegere;

- lipsa de afecțiune;

- violență verbală, psihică, fizică;

- agresiunea sexuala;

- interzicerea manifestării proprii personalități, limitînd astfel încrederea în sine. - prea multe critici, folosirea unor cuvinte nepotrivite: “nu stii să faci nimic!”, “esti un prost!”, “mereu greșești!” - comparațiile cu frații, vecinul, colegul. - protecție excesivă, nepermițînd copilului să-și dezvolte propriile abilități. Acestea sunt doar cîteva cauze ale timidității O cauză frecventă a timidității o reprezintă stilul parental perfecționist. Atunci cînd parinții au așteptări prea mari de la copii și nu acceptă nici o greseală din partea lor, există riscul accentuării acestei trăsături de personalitate. Acești părinți au tendința de a controla fiecare pas al copiilor și de a le impune modul în care să gîndească, fără a-i lăsa să-și exprime opiniile și părerile proprii. În momentul în care orice inițiativă îi este din start refuzată, încrederea în sine a copiilor este strivită și apare frustrarea sau timiditatea. De asemenea, violența în familie și abuzurile (de orice tip) asupra copilului mic, adolescentului sau asupra altor membri ai familiei cresc riscul de timiditate la aceștia. Maltratarea fizică a adolescentului lasă urme adînci în dezvoltarea lui, iar timiditatea este una dintre puținele repercusiuni. Mai mult de atît, atitudinea lui va depinde întotdeauna în mod cert de cea a membrilor familiei- va fi tot timpul afectat de relațiile violente ce se vor stabili între părinți, între copii și părinți și între frați Violența domestică îl inhibă pe copilul adolescent, el devine din start timid, acest lucru poate deveni chiar și mai grav cît acesta ajunge să suferă deja de autism.

13

2.3 Cum ajutăm un adolescent timid să scape de timiditate Adolescentul are nevoie de susținere pentru a trece de această barieră, în primul rind de ajutorul părinților. Însă devine o problemă cît părinții acestuia nu sunt deloc buni și nici măcar responsabili. Ba din contra aceștia nu fac altceva decît să-i intimideze și să se inhibe și m-ai mult. Un copil nu va putea scăpa niciodată de timiditatea locuind într-o familie unde are loc permanent violența domestică. Ar fi bine dacă părinții ar conștientiza faptul că datorită faptelor lor neadecvate copii lor nu se dezvoltă normal. Ar exista cîțiva pași: - Este nevoie să ne referim la adolescenții timizi cu calm și liniștite. - Nu trebuie etichetați niciodată ca timid, devreme ce acest termen are o conotație c-am negativă în societatea noastră - Nu trebuie grăbiți în situții noi. Este normal pentru oamenii timizi să cîntarească activități nefamiliare înainte să se implice. - Dați copilului o mulțime de oportunitați să se amestece cu colegi de vîrsta lui. Învitați prieteni frecvent. - Nu îl salvați dacă îl vedeți ezitant sau că îi e frică de ceva. Da-ți tot suportul, însă lăsa-ți-l să se descurce singur. - Cel mai important lucru este să discutaţi, să-l toleraţi să vă iubiţi copilul aşa cum este el, chiar dacă este timid, dar nu aşa cum v-aţi dori să fie. - Părinții ar trebui să își susțină copiii și să le ofere cît mai multe afectivitate pentru ca aceștia să se simtă iubiți și să se simtă în largul lor. - O soluție ar fi ca adolescentul să aibă cît mai mulți prieteni pentru a nu se simți niciodată singuri. Timiditatea nu poate fi eliminată complet, însă o poți controla și astfel, ea nu va mai apărea în acele momente în care tu ai nevoie de încredere în tine și autocontrol.

14

2.4 Avantajele și dezavantajele timidității Odată ce timiditatea este una normală, există și unele avantaje cum ar fi: Se gîndeşte înainte de a face. Dacă eşti timid sau anxios din punct de vedere social ai tendinţa de a te uita înainte de a sări. Această trăsătură poate fi utilă în multe decizii importante. Să te gândeşti cu atenţie şi să îţi faci un plan înainte de a acţiona este important atunci când dai peste obstacole în viaţă. Aşa faci faţă imprevizibilului, eviţi riscuri fără sens şi îţi stabileşti ţeluri pe termen lung. Are darul de a-i calma pe ceilalţi. Oamenii timizi pot avea uneori un efect calmant asupra celor care sunt mai extrovertiţi. Deşi te simţi neliniştit în interior câteodată, pari o persoană calmă şi liniştită. Această abilitate de a nu exploda are de obicei un efect pozitiv asupra celor din jurul tău. Este de încredere. Nu răspândeşte vorba şi nici nu e primul care să se laude cu performanţele sale, ceilalţi il percep ca o persoană de încredere. Asta te poate transforma şi într-un lider mai bun. Are prieteni mai apropiaţi. Atunci când reuşeşte să-și facă prieteni, relaţia este mai profundă şi de durată. Cum găsirea adevăraţilor prieteni nu este uşoară, ei îi apreciază mai mult pe cei pe care îi ai, iar tendinţa ta de a evita conversaţiile mărunte sugerează că relaţiile tale nu vor fi superficiale. La sigur timiditatea are mai multe dezavantaje decît avantaje. Dezavantajele adolescentului timid: - Nu va putea interacționa cu persoanele de sexul opus; - Nu va da randament maxim la locul de munca; - Nu va avea un cuvînt prea mare de spus în legătură cu decizii,acțiuni,scopuri;- Se încadrează mai greu într-un grup, în societate.

15

Concluzie Făcînd o concluzie pot spune că timiditatea este o temă actuală în societatea noastră de care sunt preocupați specialiștii în domeniu de pretutindeni. Sunt foarte mulți adoleșcenți care suferă de timiditate, ceea ce ma făcut să mă intereseze acest subiect și mai mult. Pot spune că după materialele citite, am ajuns la concluzia că timiditate poate fi tratată, nu în totalmente însă parțial da. Dacă aș face o trimitere la tema cercetării mele, aș spune că factorul cel mai important în formarea timidității este violența domestică, astfel copiii agresați riscă să aibă un nivel mai înalt al timidității.

16

CAPITOLUL III Descrierea eșantionului de adolescenți investigați Capitolul dat are drept scop descrierea eșantionului de adolescenți investigați. Eșantionul pe care am aplicat testul de timiditate este format din 30 de adolescenți, 20 de fete și 10 băieți cuprinși între vîrsta de 12 – 16 ani. 14 adolescenți sunt în clasa a VI - a, și ceilalți 16 sunt în clasa a X – a. Toți acești adolescenți locuiesc în mediu rural. Acești adolescenți investigați susțin că au probleme în familie, cu toții au fost selectați din familii unde are loc violența domestică. Aceștia nu au o reușită bună la învățătură. Vezi Anexa 2

17

Concluzii și recomandări CONCLUZII Rezultatele studiului au relevat faptul că, în general, adolescenții participanți la acestă cercetare au avut ca rezultat un nivel înalt de timiditate, numită în testul acesta ca timiditate patologică. Astfel 12 din persoanele intervievate au înregistrat un nivel patologic de timiditate, cei care au obținut acest rezultat sunt: 10 fete (6 din clasa a VI și 4 din clasa a X) și 4 băieți (3 din clasa VI și 1 din clasa a X) , 16 au înregistrat un nivel normal de timiditate, adică 6 băieți ( 2 din clasa a VI și 4 din clasa a X) și 10 fete (4 din clasa a VI și 6 din clasa a X) Astfel am ajuns la concluzia că cei de vîrstă mai mică au un nivel m-ai înalt al timidității, ceea ce ma făcut să concluzionez că la începutul perioadei de adolescență, adolescentul este mai timid decît unul care este la sfîrșitul perioadei. Aplicînd acest test doar pe adolescenți care susțin că fac parte dintr-o familie cu manifestări violente, am observat că aceștia au cu toții problema timidității, lucru care demonstrează că violența domestică este un factor important în dezvoltarea timidități la adolescent, din această cauză consider că aceștia au rezultate minore la școală, deoarece avînd un nivel înalt de timiditate ei nu se pot manifesta, ei preferă mai degrabă să nu-și spună ideile și să nu se facă auziți.

Recomandări La final, se propun câteva recomandări ce se indică spre analiză. Precum au relevat rezultatele studiului, majoritatea respondenţilor au un nivel înalt de timiditate, fapt datorat violenţei domestice. Un accent trebuie de pus pe faptul că violenţa domestică formează adolesceților timiditatea patologie, ceea ce îi poate duce chiar la autism. Ar fi bine ca populația să înțeleagă că violența nu este o soluție, este doar o imagine, din cauza căruia suferă de cele mai multe ori copiii.

18

BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru, E. „Timiditatea și terapia ei”. București: editura Știința și Tehnica, 1988 2. Munteanu, A. „ Psihologia copilului şi adolescentului”. Timișoara: editura Augusta, 1998 3. Popescu-Neveanu, P. „Dicţionar de psihologie”. București: editura Albatros, 1978 4. http://biblioteca.regielive.ro/ 5. http://www.copilul.ro/comunicare-copii/emotiile-copiilor/Cauzele-timiditatii-la-copiia529.html 6. http://irp.md/item.php?text_id=1047 7. http://www.lastrada.md/actiuni_curente/docs/Report_Violenta_in_Familie.pdf

19

Anexe Anexa 1 Chestionarul pentru victime 1.Ţi s-a întâmplat vreodată să nimereşti în una (sau câteva din situaţiile) de mai jos? o să fii bătută de soţ (tată), eventual alt membru al familiei o să fii agresată sexual o să fii îmbrâncită de soţ/tată o să ţi se interzică să te întâlneşti cu rudele tale, cu prietenii tăi o să strige la tine, să te numească cu cuvinte urâte, înjositoare 2. Cum crezi, care erau factorii care declanşau violenţa din partea soţului/tatălui, eventual a altui membru al familiei? o sărăcia o starea de ebrietate (alcoolismul) o emoţiile negative (venea enervat de la serviciu) o mă iubeşte şi de aceea mă bate o aşa mă educă o nu ştiu o altceva (a se specifica ce anume)_____________________________________________ __________________________________________________________________________ 3. Ai încercat să ceri ajutorul cuiva pentru a preveni sau a opri această persoană să-ţi facă rău? Dacă DA, precizează la cine te-ai adresat o la poliţist o la medic o la primărie 20

o la rude o la prieteni o la centre specializate pentru victimele violenţei domestice o alte opţiuni (a se specifica) ______________________________________________ _______________________________________________________________________ _______________________________________________________________________

Dacă NU, care este motivul ce te-a făcut să nu ceri ajutor nimănui? o îmi era ruşine o îmi era frică (specificaţi) o nu ştiu unde puteam să mă adresez o nu cred că mă poate cineva ajuta o altceva (a se specifica) _________________________________________________ _______________________________________________________________________ _______________________________________________________________________ 4. De ce fel de ajutor ai avea/ai avut nevoie? o consiliere psihologică o să vorbesc cu o persoana străină, care nu mă cunoaşte (doar să-mi descarc sufletul) o adăpost o să primească ajutor copiii mei (a specifica ce fel de ajutor) o să primească ajutor (consiliere psihologică) soţul/tatăl meu (agresorul) o altceva (a se specifica)__________________________________________________ _______________________________________________________________________ _______________________________________________________________________

21

5. Informaţie despre respondent o vârstă ________ o starea civilă (căsătorită, necăsătorită, locuieşte în concubinaj) o componenţa familiei _____ (numărul copiilor, eventual dacă locuieşte cu părinţii socrii, fraţi, surori, cumnaţi...) o locul de reşedinţă __________ (rural, urban, capitală) o nivelul de educaţie al respondentului (şcoala medie, studii medii, studii superioare) o sursele din care se informează de obicei (TV, radio, ziare, reviste, cunoscuţi, prieteni) 6. Informaţie despre agresor vârstă ______ starea civilă _____________________ componenţa familiei _______________ locul de reşedinţă _________________ nivelul de educaţie ________________ 7. Dacă ai fost vriodată agresată ce ai simțit? o durere sufletească o durere fizică o m-am simțit vinovată o am vrut să plec de acasă o altceva _________________________________________________ _______________________________________________________________________

22

Anexa 2 Test de timiditate Scris de Dr. Vanesa Fernández López, psiholog Timiditatea poate fi un obstacol în calea dorintelor dumneavoastra, trebuie să știi dacă timiditatea ta este una normal sau una patologică. Acest test de timiditate oferă posibilitatea de a vedea nivelul timidității dumnevoastră. Testul de timiditate este următorul: 1. Când nimeresc într-o situație dificilă mă simt incomod și roșesc: a) De obicei, am fard de obraz și nu se observă. b) Da. c) Uneori. 2. La o petrecere sau o adunare ... a) Încerci să nu te observe nimeni cînd sosești. b) Dau mâna la fiecare persoană pe care o întâlnesc, eu sunt aici! c) Salut câteva. 3. În ceea ce privește percepția că alții se iau de mine ... a) Nu-mi pasă, eu știu mai multe despre mine decât ei. b) Aceasta mă afectează dar pe departe. c) Acesta mă afectează foarte mult, așa că încerc să fac o impresie bună. 4. Îmi exprim sentimentele mele ... a) Fără probleme. b) De obicei nu o fac. c) Oamenii își exprimă sentimentele lor eu nu am încredere. 5. În general, oamenii mi-ai spus de multe ori ... a) Le place sa fie cu mine pentru că eu sunt foarte deschis și sociabil. b) Că comportamentul meu este un pic ursuz. c) Aș putea părea mai întâi îndepărtat, iar după acesta sunt în regulă.

23

6. Când mi se face un comentariu ... a) De obicei, nu mă afectează. b) Evident, nu-mi place, consider o luare în rîs. c) Nu-mi place, indiferent de intenția pe care acesta a avuto. 7. În ceea ce privește numărul de prieteni ... a) Adevărul este că eu sunt singur, am foarte puțini prieteni b) Am puțini, dar buni. c) Am mulți prieteni. 8. În ceea ce privește calitatea relațiilor mele sociale ... a) Simt că prietenii mei și eu avem un contact destul de bun. Eu sunt mulțumit. b) Sunt bune, adecvate. c) În general, nu mă simt înțeles de către prietenii mei. 9. Dacă cineva face ceva care mă jignește ... a) De obicei spun aproape tot ce îmi vine. b) Eu nu spun nimic în acest moment. c) Eu nu îndrăznesc să spun nimic, dar le voi întoarce tot. 10. Când sînt atras de cineva ... a) Eu sunt în imposibilitatea de a demonstra interesul meu, chiar și atunci când cealaltă persoană mi-a demonstrat mie. b) Arăt interesul meu doar atunci când mi-a demonstrat deja la mie. c) Eu fac tot ce pot acea persoană să realizeze că-mi place. 11. Care este timpul dumneavoastră preferat de vă exprima stilul dvs. opinia? a) Trebuie să recunosc că, uneori, eu sunt prea direct și pot fi agresiv. b) Pasiv sau inhibat (prefer să nu-mi exprim opinia mea). c) Încerc să fiu asertiv, exprim opinia mea și o respect și pe acelorlalți. 12. Când beau alcool ... a) Prietenos, discut mult. b) Eu sunt ca întotdeauna, dar în mod logic mai fara inhibiții. c) Sunt amuzant, așa mi-au spus, sunt mult mai distractiv. 24

Rezultatul testului de timiditate Suma punctelor obținute în testul anterior verifică nivelul de timiditate. Acestea sunt : a = 0, b = 2 c = 1 a=2

b=0 c=1

a=0

b=1 c=2

a = 0, b = 2 c = 1 a = 0, b = 2 c = 1 a=0

b=1 c=2

a=2

b=1 c=0

a=0

b=1 c=2

a=1 b=0 c=2 a=2 b=1 c=0 a = 0, b = 2 c = 1 a=2 b=0 c=1 0-8 puncte - Nimic timid În cazul dvs. , timiditatea este absentă. Ești extrem de îndrăzneț,comunicabil și fără inhibiții, o persoană care își încetează activitatea prietenos ... te referi cu ușurință în situații sociale. 8-16 puncte - Timiditatea normală Este adevărat că ești un pic timid, însă nu e ceva ieșit din comun. În cazul tău, timiditatea este confundată cu prudența. Știi să gîndești înainte de a face ceva. Încercați să păstrați acest stil. 16-24 puncte - Timiditatea patologică Nivelul dvs. este timiditate excesivă poate cauza interferențelor lucrurilor în viața ta de zi cu zi. Trebuie să înveți să iai lucrurile în mod diferit. În caz contrar, este posibil să aveți probleme personale și interpersonale serioase. Tu, probabil, ai un nivel ridicat de anxietate.

25