Profesia de Sociolog - Gheorghe Onut [PDF]

Zitiervorschau

© 2008 EDITURA UNIVERSITĂŢII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV Adresa: 500091 Braşov, B-dul Iuliu Maniu 41A Tel:0268 - 476050 Fax: 0268 476051

E-maii: [email protected]

Tipărit la: Tipografia Universităţii Transilvania din Braşov B-dul Iuliu Maniu 41A Tel: 0268 - 476050 Toate drepturile rezervate Editură acreditată de CNCSIS Adresa nr.1615 din 29 mai 2002

Referenţi ştiinţifici:

conf. dr. Claudiu COMAN conf. dr. Gheorghe ROŞCULEŢ conf. dr. Ştefan UNGUREAN

Coperta:

camera mm

concept foto grafic design

Mihai MOICEANU Emilian CHIRILĂ Marius TACHE

Descriere CIP a Bibliotecii Naţionale a României ONUŢ, GHEORGHE

• -y

Profesia de sociolog / Gheorghe Onuţ. - Braşov : Editura Universităţii "Transilvania", 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-635-934-7 331.5:316

CUPRINS

înştiinţare

Partea I. Ce sînt şi la ce se pricep sociologii

7

9

Capitolul 1. Prestaţiile sociologice. Referat managerial

11

Capitolul 2. Prestaţiile sociologice. Relaţii suplimentare

23

Capitolul 3. Sociologul stereotip în percepţia publică

41

Partea a Il-a. Ce poţi face cu diploma de sociolog

55

Capitolul 4. Definiţia profesiei de sociolog

63

Capitolul 5. Joburi şi cariere cu profesia de sociolog. „Lista lui Lambert"

77

Capitolul 6. Joburi, prestaţii şi cariere cu profesia de sociolog. „Colecţia ESA"

75

Capitolul 7. Licenţa şi după-licenţa în sociologie

93

Partea a IlI-a. Teoria populară despre profesii: conjecturi şi respingeri 109 Capitolul 8. Ce este teoria populară despre profesii

113

Capitolul 9. Profesie şi ocupaţie

117

Capitolul 10. Succes ocupaţional predictibil

125

Capitolul 11. Miser, miserere, mesereare, meserie şi alte senzaţii tari de etimologie şi sociologie istorică 131 Capitolul 12. Diversitatea profesiilor. Profesii academice şi profesii ocupaţionale

139

Capitolul 13. Mimetismul periclitant al profesiilor academice

153

Partea a IV-a. Sociologia - profesia sociologilor

171

Capitolul 14. Ceilalţii relevanţi despre profesia de sociolog

173

Capitolul 15. Ce spun sociologii despre sociologie

187

Capitolul 16. Ce cred sociologii despre sociologie. O cercetare explorativă (cu contribuţia lect. univ. Florentina Scârneci) 207 Capitolul 17. Ce profesie avea Auguste Comte?

223

înştiinţare Această monografie a profesiei de sociolog valorifică grantul de cercetare nr. 430/ 2006 al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Invăţămîntul Superior (CNCSIS), grant cu tema „Profesia şi ocupaţiile de sociolog", pe care l-am cîştigat şi finalizat împreună cu o echipă formată din colegi de la Facultatea de Sociologie a Universităţii „Transilvania" din Braşov, şi anume: Romulus Chiriţă, prof. univ. dr. Alina Coman, lect. univ. dr. Claudiu Coman, conf. univ. dr. Silviu Coposescu, prof. univ. dr. Ada Dobrescu, asist. univ. Mihaela Gotea, asist. univ. Carmen Buzea, lect. univ. Florentina Scârneci, lect. univ. Codrina Şandru, lect. univ. dr. Marinela Şimon, asist. univ. Luiza Meseşan Schmitz, asist. univ. Ştefan Ungurean, conf. univ. dr. Raluca Zanca. lect. univ.dr. Multe dintre ideile din monografie s-au născut şi s-au maturizat pe parcursul derulării proiectului, în relaţie apropiată cu membrii echipei şi activităţile pe care le-au realizat ca părţi ale proiectului. Le mulţumesc, am format o echipă unitară şi productivă, am fost onorat să lucrez alături de ei/ ele, mi-ar plăcea să o facem şi cu prilejul altor teme şi granturi. Precizez însă că ceea ce spun în această monografie nu îi/ le angajează în nici un fel pe care nu şi-1 doresc.

Partea I Ce sînt şi la ce se pricep sociologii

Prima parte a acestei monografii este destinată clienţilor potenţiali ai prestaţiilor sociologice, deci celor cărora le-ar fi de folos să afle ce se pricep sociologii să facă şi dacă merită să-şi cumpere aşa ceva. Scopul acestei prime părţi este să vă facă cunoscut un produs nou, o categorie distinctă de prestaţii profesionale - prestaţiile sociologice, şi să vă pună la dispoziţie un fel de manual de utilizare a sociologilor — profesioniştii care furnizează aceste prestaţii.

Capitolul 1 Prestaţiile sociologice. Referat managerial

•

Cronologic vorbind prestaţiile profesionale la care se pricep

sociologii nu sînt deloc ceva nou. Dar ele sînt atît de puţin şi de prost cunoscute încît ar fi de-a dreptul imprudent să le tratăm altfel decît ca produse inedite. Desigur, este vina noastră că în mai bine de osută de ani de la apariţia primilor sociologi profesionişti nu prea am reuşit să lămurim lumea la ce ne pricepem, cu atît mai puţin să o facem să vorbească în mod inteligent despre noi. Atenţie însă, consecinţele acestei cunoaşteri deficitare le consumăm împreună cu Dumneavoastră. Ne aflăm într-un fel de cerc vicios: pe de o parte sociologii nu au suficiente succese şi resurse pentru a-şi informa cît şi cum trebuie clienţii potenţiali despre tipul lor de prestaţie profesională; pe de cealaltă parte, din cauza deficitului de informare, prestaţiile sociologice le apar clienţilor potenţiali ca scumpe şi cu o rentabilitate nebuloasă. Şi asta în cazurile, foarte rare, în care le apar în vreun fel. Dacă eu nu am tejghea, e oarecum inevitabil ca Dumneavoastră să nu ştiţi ce aş avea de pus pe tejghea. Dar, ca în toate situaţiile în care cererea, somnolentă fiind, este totuşi reală şi în creştere, acest cerc se sparge de la sine. Toate pieţele de prestaţii profesionale mai sofisticate trec prin acest tip de emergenţă, în care străpungerile sînt iniţiate prin cerere, şi anume de clienţii cel mai bine informaţi.

•

Profesia de sociolog este o platformă foarte versatilă, poate cea

mai versatilă dintre profesiile lumii noastre, comparabilă cumva cu profesia de inginer din vremea începuturilor ei, cînd, forţînd un pic lucrurile, am putea

considera că exista un singur fel de inginer pentru toate treburile care cereau ingenium. Cu profesia de sociolog putem realiza cu succes o întreagă diversitate de joburi, de cariere, de prestaţii profesionale. Dar conţinutul oricărei prestaţii sociologice şi esenţa competenţei profesionale de sociolog constau în schimbarea oamenilor şi a celor ce ţin de oameni. Sociologii se pricep la schimbare. Aşa cum medicul se pricepe să vindece, sociologul se pricepe să schimbe. Sociologii îţi schimbă ceea ce consideri că ai nevoie să fie schimbat. Cu menţiunea că schimbare înseamnă şi menţinere. Nimic nu stă pe loc de la sine. Cînd vrei să menţii ceva să nu o ia pe o direcţie care nu-ţi convine, se cheamă că avem de făcut o schimbare. Menţinerea se realizează ca modalitate a schimbării.

•

Sociologii se pricep să schimbe entităţi social-umane, adică:

- persoane şi categorii de persoane; - publicuri; - grupuri umane; - organizaţii (firme, instituţii, organizaţii politice, organizaţii cetăţeneşti, organizaţii profesionale); - comunităţi; - societăţi; - naţiuni şi agregate supra-naţionale. La oricare dintre aceste entităţi social-umane, ştim să schimbăm (sau să menţinem): - comportamentele. Exemple tipice: - comportamentele de muncă; - comportamentele de cumpărare şi orice alt tip de comportament achizitiv; - comportamentele de consum, inclusiv comportamentele de consum mass-media;

rv • A V - comportamentele de vot şi alte comportamente ţinînd de domeniul politic sj,• în-c £ general, al gestiunii puterii, inclusiv comportamentele cetăţeneşti;

- colaborarea (cooperarea); - concurenţa (competiţia); - conflictul; - ceea ce generează şi orientează comportamentele, şi anume - contexte ale vieţii de zi cu zi; - conversaţii; - percepţii; - emoţii; - motivaţii; - aspiraţii; - atitudini; - stiluri de viaţă; - valori şi credinţe, moduri de gîndire, filosofii de viaţă; - culturi, inclusiv culturile organizaţionale; - tendinţele evolutive, procesele. Putem amorsa procese, le putem accelera sau încetini, le putem opri, le putem schimba direcţia, le putem modifica profunzimea.

•

Ideile despre schimbare ca resursă generală a succesului s-au

schimbat ele însele în ultima vreme, şi încă destul de radical. Dacă pînă acum cinsprezece-douăzeci de ani toată lumea bună considera că succesul este definit de capacitatea de adaptare la schimbările care survin, acum succesul este definit de capacitatea de a genera schimbări. O persoană de succes, o organizaţie de succes, o comunitate locală de succes sau o naţiune de succes nu este suficient să fie dotată doar cu capacitate de adaptare. Adaptare la schimbarea generată de cine? Adaptarea constituie soluţia doar pentru succese second-hand. A ignora că succesul înseamnă capacitate de a genera schimbare echivalează cu a te pune de bună voie la dispoziţia succesului sau a eşecului altcuiva.

O persoană de adevărat succes, un conducător de adevărat succes, o firmă de adevărat succes, o instituţie de adevărat succes, un partid politic de adevărat succes, un sindicat de adevărat succes, o organizaţie civică sau o fundaţie de adevărat succes, o comunitate locală de adevărat succes, ca şi o naţiune de adevărat succes este o entitate capabilă să genereze schimbare, atît propria sa schimbare cit şi a mediului său de viaţă.

•

Nu numai sociologii se pricep să facă schimbări de entităţi

social-umane, deci nu numai noi sîntem îndreptăţiţi să practicăm activităţi profesionale de schimbare a entităţilor social-umane. Dar oricare profesionist în schimbare poate fi de acord că sociologul vine cu abordarea cea mai complexă, atît în sens cognitiv şi practic, cît şi în sens etic. Abordarea sociologică a unei schimbări, oricare ar fi ea, este o abordare integrală. Specialitatea sociologului nu constă în privitul dintr-un anumit unghi. Indiferent cît de precis delimitată, de neimportantă şi de uşor de făcut ar putea părea o schimbare, sociologul o va aborda întotdeauna din perspectiva întregului din care ea face parte. Iar în prestaţiile multi-profesionale, care cer echipe de practicieni de profesii diferite, sociologul este par excellence integratorul.

•

Deşi susţin că sociologul este profesia cea mai potrivită în

realizarea cu succes a prestaţiilor de schimbat entităţi social-umane, declar în mod răspicat că nu pretind niciun fel de gard în jurul acestor prestaţii, astfel încît realizarea lor ca servicii profesionale să fie rezervată sociologilor. Faptul că îmi susţin profesia nu este o declaraţie cu intenţii jurisdicţionale, ci o invitaţie la competiţie.

Mai mult, ceea ce am de propus este devoluţia . Vă invit să ne mobilizăm cu toţii, furnizori şi cumpărători, împotriva tuturor gardurilor jurisdicţionale, astfel încît accesul pe piaţa prestaţiilor profesionale să fie reglementat la cel mai de jos nivel cu putinţă, simplu, uşor şi numai acolo unde este necesar la modul absolut şi imperativ. Gardul jurisdicţional în materie de profesii şi prestaţii profesionale înseamnă, fără discuţie, Statul în curtea noastră, a prestatorilor. înseamnă însă, exact în aceeaşi măsură, şi Statul în curtea voastră, a clienţilor prestaţiilor profesionale. Avem motive să iubim atît de mult Statul?

•

Cînd te descurci pe cont propriu şi cînd apelezi la un

profesionist — iată punctul de la care începe orice prestaţie profesională. Sau nu începe. Chiar şi cînd e vorba despre propria noastră sănătate trecem prin acest punct. Dacă nu e ceva evident grav, încercăm mai întîi o vindecare pe cont propriu - cu un ceai, cu o aspirină, cu ce avem prin casă. Ne poate împiedica cineva să facem aşa? Esenţialul este că ştim că la vindecare se pricep medicii, respectiv cum să ajungem la (cel mai potrivit) medic în cazul în care am decis să nu ne-o facem cu mîna noastră. Sînt o mulţime de schimbări pe care ţi le poţi concepe şi realiza pe cont propriu. Ba de multe ori nici măcar nu sesizezi că ar fi cazul de o schimbare. Esenţialul este că ştim că există sociologi şi că ei se pricep în mod profesional la schimbări.

1 în limba română cuvîntul „devoluţie" este unul de dicţionar, cu un sens foarte specializat, juridic, provenit din franceză, de altfel cît se poate de prăfuit (ceva cu o obsolescentă prioritate la moştenire a fetelor din prima căsătorie fa(ă de băieţii din a doua). Deoarece are o utilizare foarte interesantă ;i din ce în ce mai importantă şi mai extinsă pe sensul actualizat de limba engleză, propun să-1 preluăm şi noi pe acesta. Şi anume pe ideea de dereglementare, de reducere a complexităţii şi încărcării ierarhice. De exemplu, descent through a series of changes; transfer of business from Parliament to subsidiary bodies. OSTLER, G., The Little Oxford Dictionary of Current English, Clarendon Press, Oxford, f. a., p. 145.

•

Prestaţiile sociologice sint operaţii pe entităţi umane, adică pe ce

este mai complex dintre toate cele aflate sub soarele lui Dumnezeu şi care implică responsabilitatea cea mai înaltă. Din aceste motive, e bine să ştiţi că: o

orice prestaţie sociologică este un unicat, un proces care

traversează situaţii profesionale complicate, saturate de incertitudine, instabilitate şi conflicte de valori. De fapt, aflaţi de la un sociolog că, oricît ar fi de contrariant, toate prestaţiile profesionale sînt procese unicat, complicate, saturate de incertitudine, instabilitate şi conflicte de valori. Nu se întîmplă prea des să vedem aşa deoarece în mod obişnuit privim din perspectiva unor idei foarte pompoase despre profesionalism şi a raţionalităţii tehnice1. Diferenţa este că sociologii ştiu că prestaţiile lor sînt aşa, că nu pretind invers şi că sînt formaţi să le asigure calitatea şi predictibilitatea în chiar aceste condiţii; o

orice prestaţie sociologică este o practică înalt reflexivă. E

adevărat, toţi profesioniştii sînt practicieni reflexivi (reflective practitioners) şi toate prestaţiile profesionale sînt practici reflexive (reflective practices), în sensul că gîndeşti în timp ce acţionezi şi acţionezi pe baza a ce gîndeşti (reflect-inaction). Dar, dincolo de această gîndire-în-acţiune, prestaţiile sociologice, alături de alte cîteva prestaţii profesionale mai complexe, cum sînt de exemplu cele de arhitect, profesor sau dirijor, necesită o gestiune reflexivă multietajată, teoretică şi metateoretică. Gestiune pe care Donald Sch6n (1930 - 1997) o descrie astfel Clearly, it is one thing to be able to reflect-in-action and quite another to be able to reflect on our reflection in act ion so as to produce a good verbal description of it, and it still another thing to be able to reflect on the resulting description.2

' Acestea fac parte dintre susţinerile cele mai puternice ale refondării conceptului de profesionalism întreprinse de Donald SchOn la începutul anilor 1980. Vezi SCHON, D. A., The Reflective Practitioner - How Professionals Think in Action. Basic Books, New York, 1983, reprinted 1995, p. 40-49. „Evident, una e să fii capabil de gîndire-în-acţiune şi cu totul altceva să fii suficient de capabil să gîndeşti Ia gîndirea noastră în acţiune pentru a produce o descriere verbală adecvată (a acestei gîndiri despre gîndirea-în-acţiune), şi e cu totul şi cu totul altceva să fii capabil să gîndeşti la descrierea obţinută." SCHON, D. A., Educating the Reflective Practitioner: How Professionals Think in Action, Jossey-Bass, San Francisco, 1987, p. 199.

Sociologul are de gestionat gîndirea-în-acţiune şi gîndirile despre acţiune ale tuturor actorilor implicaţi într-o prestaţie sociologică, în mod special ale Dumneavoastră ca beneficiar şi ale persoanelor ale căror comportamente urmează să fie schimbate ca efect al prestaţiei; o

orice prestaţie sociologică conţine o cercetare, iar cercetarea

aceasta este condiţia fundamentală pentru realizarea cu succes a prestaţiei. E cumva ca la medic: nici măcar cînd se vede de la o poştă că eşti răcit medicul nu îţi pune diagnosticul şi nu îţi recomandă un tratament pînă nu face o „cercetare" — te ascultă cu stetoscopul, îţi ia temperatura, ţi se uită în gît, te întreabă dacă, de cînd şi cum tuşeşti etc. Cu atît mai mult cînd e vorba de probleme mai complicate - cu cît diagnosticul e mai dificil de pus, cu atît cercetarea („analizele") este mai voluminoasă şi mai sofisticată. Diferenţa e că la sociologi şi la prestaţiile lor profesionale, unde nimic nu e palpabil, e întotdeauna mai complicat, iar cercetarea nu e aproape niciodată „cercetare", ci e chiar cercetare-cercetare. Ba de multe ori este chiar Cercetare.

•

Ponderea foarte mare - după cum se poate înţelege, absolut

necesară - a competenţei de cercetare a sociologilor în totalul competenţei lor profesionale a născut o confuzie foarte răspîndită şi foarte tenace, de multe ori chiar printre sociologi. Şi anume că sociologii se ocupă cu cercetarea. într-adevăr, în materie de competenţă de cercetare ştiinţifică (şi de cunoaştere în general), ceea ce sociologii învaţă în ciclul de licenţă, ceilalţi absolvenţi de învăţămînt superior — de la fizician, la biolog, trecînd prin medic, jurist, economist sau inginer - nu învaţă decît, eventual şi numai dacă vor să se dedice unei cariere de cercetător, în masterate speciale şi, cu precădere, în şcolile doctorale. De altfel, alături de gîndirea critică, competenţa de cercetare este una dintre mărcile cele mai caracteristice ale profesiei de sociolog. Dar asta nu înseamnă că sociologii trebuie să se ocupe numai, nici măcar preponderent, cu cercetarea. Ideea că sociologii se ocupă numai cu cercetarea sau preponderent cu cercetarea este o confuzie care se cere eradicată.

Sociologii se ocupă cu schimbarea, iar cercetarea este o parte a prestaţiilor lor profesionale. O parte intrinsecă, esenţială şi decisivă, dar totuşi numai o parte. Se ocupă numai cu cercetarea cam tot atîţia sociologi cîţi sînt medicii, juriştii, inginerii sau economiştii care se ocupă numai cu cercetarea. In acest context, se mai impune o clarificare. Datorită unor conjuncturi, sondajul de opinie este tipul de cercetare sociologică de departe cel mai larg cunoscut. De unde întâmplarea, nu tocmai rară, ca sondajul să fie marcatorul de identitate al sociologilor: sociologii sînt „ăia cu sondajele". In mod neîndoielnic sondajul de opinie face parte din trusa de scule de cercetare a sociologului. Dar el este în această trusă cam ce e la medic ascultatul cu stetoscopul.

•

Deşi sînt conştient că paragraful care urmează poate atrage

riscuri comerciale şi alte supărări majore, pînă la urmă şi la urmă cineva tot trebuie să spună că prestaţiile sociologice nu sînt chiar pentru oricine. o

Prestaţiile sociologice nu se potrivesc cu managementul

prezenteist. Managerii pentru care exercitarea conducerii nu înseamnă decît înnotatul la limita sufocării în belelele prezentului nu au ce face cu prestaţiile profesionale în general. Un conducător nedeliberat, care îşi ignoră capacitatea de anticipare şi planificare şi care nu calculează cu ţeluri şi paşi, nu are ce să dea de lucru nici sociologului, nici economistului, nici inginerului, nici marketerului şi nici măcar etc.-ului, chiar atunci cînd ştie la ce sînt aceştia folositori. •

Realizarea cu succes a unei prestaţii sociologice pretinde drept

condiţie de fond o anumită complexitate epistemologică din partea clientului. Nu e vorba de a dormi cu Kant şi Rorty la căpătîi. E vorba de agerimea de a înţelege şi practica în regim de normalitate cîteva idei mai puţin obişnuite, nu chiar simple, dar altfel cît se poate de sănătoase. Cum sînt mai ales următoarele:

- există o lume înconjurătoare, realitatea, pe de o parte, şi cunoaşterea despre respectiva realitate, pe de cealaltă parte. Cunoştinţele noastre despre lumea înconjurătoare sînt hărţi despre realitate, nu realitatea. Hărţile noastre pot fi mai bune sau mai proaste. Atunci cînd ne certăm în legătură cu „realitatea", ne certăm de fapt în legătură cu cît de bună este harta mea în comparaţie cu harta ta. Putem discuta despre hărţi, ba chiar este foarte folositor să o facem. Insă numai cu condiţia să acceptăm că fiecare dintre noi are o hartă şi nimic altceva; în nici un caz nu are realitatea. Dacă cineva pretinde că deţine realitatea şi nu doar o hartă despre realitatea respectivă şi nu îşi revine după somaţie, acel cineva e ori prost (şi trebuie, normal, evitat) ori şmecher (şi trebuie, normal, sterilizat); - prestaţia sociologică ne implică pe amîndoi, prestator şi client, de o manieră subtilă, profundă şi inevitabilă, indiferent dacă noi sîntem sau nu conştienţi de asta. Este însă întotdeauna mai deştept, deci mai avantajos să fim conştienţi; - în afară de noi, prestaţia sociologică mai implică pe cineva, şi anume persoanele ale căror comportamente fac obiectul schimbării. E important să nu ignorăm acest fapt şi, într-un fel sau altul, să calculăm cu el; - pe parcursul prestaţiei voi traversa situaţii incerte - pe care va trebui să le definesc din mintea mea, situaţii pentru care nu există proceduri de lucru validate - deci va trebui să inventez. De fapt voi improviza prestaţia sau, mai exact, o voi crea. Dacă nu sînteţi suficient de deschis/ă la minte ca să înţelegeţi că orice prestaţie profesională este de fapt şi în mod esenţial un unicat, adică o improvizaţie competentă şi responsabilă, va trebui să vă ascund asta (şi pot să o fac fără probleme, ca orice profesionist; şi mai sînt şi sociolog). Dar, odată cu onestitatea relaţiei dintre noi, am pierde ceva la fel de important pentru succesul consistent şi durabil al prestaţiei, şi anume mobilizarea propriei Dumneavoastră competenţe în materia concretă a prestaţiei, ca şi a creativităţii Dumneavoastră; - pe parcursul prestaţiei vom avea nenumărate ocazii ca să ne certăm, inclusiv rău de tot, în trena unor diferenţe de valori cît se poate de reale, poate chiar a unor conflicte de valori. Ca exemplificare pentru contextul în care certurile acestea intervin, iau situaţia cea mai nevinovată, şi anume cea a stocului de cunoaştere de administrat la prestaţie. Pentru a-mi face bine treaba, fac faimoasa

mea cercetare. în curtea Dumneavoastră, despre curtea Dumneavoastră. Or, în curtea Dumneavoastră şi despre curtea Dumneavoastră, Dumneavoastră înşivă aveţi un stoc cunoaştere. (Nu mai vorbesc despre stocul de cunoaştere al subiecţilor schimbării pe care vrem să o efectuăm, care pot fi de pildă salariaţii/ subalternii Dumneavoastră.) Pe care stoc de cunoaştere îl vom administra la prestaţie? Al meu sau al Dumneavoastră? Problema nu e deloc atît de uşor de trecut cu vederea precum pare, inclusiv pentru că administrarea cunoştinţelor la o acţiune este o chestie de putere. De exemplu, este esenţial a cui definiţie a situaţiei (ce trebuie schimbat şi în ce sens) o vom utiliza. Dacă nu avem subtilitatea de a înţelege că ne aflăm într-un moment nu tocmai simplu, este foarte probabil, mai ales dacă sînt pe la începutul carierei, să mă comport suficient de neînţelept ca să ajungeţi la concluzia că am venit să vă dau lecţii în curtea Dumneavoastră, despre munca

Dumneavoastră,

despre

oamenii

Dumneavoastră,

despre

viaţa

Dumneavoastră. Situaţie în care ar fi de mare mirare să nu mă trimiteţi la plimbare, cu un picior mai mult sau mai puţin simbolic undeva.

•

Prestaţiile sociologice pot fi achiziţionate:

o

în regim salarial, angajînd cu contract de muncă sociologul/

sociologii de care aveţi nevoie. Acest regim se potriveşte atunci cînd serviciile de schimbare (menţinere) de care aveţi nevoie necesită continuitate, în special cînd este vorba despre atingerea şi menţinerea anumitor standarde, cu referire predilectă la standardele de eficienţă şi de calitate. Ca salariaţi, sociologii pot fi utilizaţi în orice fel de configuraţie departamentală a muncii, ca orice absolvent de învăţămînt superior; atît în posturi de expert, cît şi în posturi de conducere, în funcţie de aptitudinile şi aspiraţiile fiecăruia/ fiecăreia; o

prin out-sourcing, cumpârîndu-le de la agenţii economici care

furnizează astfel de prestaţii. Firmele de prestaţii sociologice generale sînt încă rarităţi şi este de aşteptat să rămînă aşa o perioadă destul de lungă. în schimb, avem în plină expansiune firme de prestaţii specializate (de exemplu în

managementul resursei umane, producţia de televiziune, brokerajul de credite, brokerajul de asigurări, producţia de evenimente de PR {Public Relations Events), PR-ul de carieră, due diligence, dezvoltarea) ca şi firme de consiliere/ consultanţă. Este de menţionat că prestaţiile sociologice pot fi cumpărate de la o gamă de furnizori mai diversă decît pentru celelalte prestaţii profesionale. Astfel, pe lîngă societăţi

comerciale,

avem

pe

această

piaţă

furnizori

organizaţii

neguvernamentale, ca şi unităţi din învăţămîntul superior. Un tip foarte interesant de furnizor de prestaţii sociologice este the Jree-lance, despre care e de aşteptat să taie o felie din ce în ce mai consistentă din piaţa acestor prestaţii, mai ales adunaţi în reţele şi mai ales pe pieţele regionale. Cele două tipuri de achiziţie, respectiv cel salarial şi cel prin outsourcing, funcţionează foarte bine în regim complementar. Se va întîmpla din ce în ce mai des ca sociologul salariat să-şi orienteze angajatorul în achiziţiile de pe piaţa prestaţiilor sociologice.

•

Există două feluri de sociologi, sociologii de serai, adică cei/

cele din învăţămîntul superior şi din institutele de cercetare, şi sociologii practicieni . Şi unii şi alţii se pricep la schimbat entităţi social-umane, aşa cum la vindecat oameni se pricep atît medicii-medici, cît şi medicii cadre didactice din facultăţile de medicină. Dar atunci cînd vorbim despre prestaţii sociologice, vorbim despre sociologii practicieni, care formează de altfel 95 — 98% din corpul profesional al sociologilor. Ei sînt sociologii-sociologi, despre ei/ ele vorbim aici.

•

Indiferent dacă sînt sociologi de serai sau sociologi practicieni,

indiferent de jobul pe care îl au acum şi aici, de cariera pe care au ales-o şi de

1 „Sociologi practicieni" — iată o expresie la fel de adecvată şi de inteligentă ca şi „medici practicieni", „ingineri practicieni", „contabili practicieni" sau „bucătari practicieni". Din păcate, momentan nu ne putem debarasa de ea.

prestaţiile profesionale în care sînt angajaţi, sociologii sînt chemaţi prin însăşi natura profesiei lor la exercitarea responsabilităţilor de intelectual public. Misiunea generală a sociologului ca intelectual public este să critice iluziile sociale1, să apere şi să întărească raţionalitatea discursului public . Mai specific, în zilele noastre este vorba despre angajamentul oricărui sociolog, ca de altfel al titularilor oricărei profesii intelectuale, în lupta pentru oprirea primului, să nădăjduim că şi ultimului, război global. Şi anume războiul împotriva inteligenţei3. Intervenţiile sociologului în spaţiul public nu ar trebui să vină în contradicţie cu prestaţiile sale profesionale; dimpotrivă, ele ar trebui să se potenţeze reciproc. Instalarea acestui raport de potenţare reciprocă nu se produce însă în mod automat, ci este rezultatul unui acord etic consistent şi evolutiv dintre Dumneavoastră şi sociologul/ sociologii care lucrează pentru Dumneavoastră.

1 Dictum Pietre Bourdieu (1930 - 2002). Preluat din articolul Sociologie et democraţie, „Tribune libre", Zellige nr. 3, Geneve, octobre 1996. 2 Dictum Vilhelm Aubert (1922 - 1988). Apud KALLEBERG, R., The Most Important Task, în „Acta Sociologica", voi. 43/ 2000, pp. 400 - 411. 3 Generalizez faimosul Appel contre la guerre ă l'intelligence, lansat de revista „Les Inrockuptibles" la 18 februarie 2004. Textul apelului poate fi găsit la www.lesinrocks.com/inrocks/galeries/appel/appel.html.

Capitolul 2 Prestaţiile sociologice. Relaţii suplimentare

Acest capitol îl extinde pe primul şi se adresează ca şi aceasta clienţilor potenţiali ai prestaţiilor sociologice, în ideea că doresc să afle mai multe despre sociologi şi prestaţiile sociologice. El este totodată prima mişcare din suita de caveat-uri cu care îmi propun să-i agresez pe sociologii înşişi, în primul rînd pe sociologii de serai universitar. Reverenţa prioritară şi, iată, repetată pe care o fac faţă de clienţii noştri potenţiali se întemeiază pe o predicţie la care subscriu cît se poate de energic: de acum şi pînă la orizontul viitorului cît de cît analizabil, succesul profesiei noastre nu va fi, ca pînă mai ieri, consecinţa succesului academic şi, în general, intelectual al cîtorva nume mari, ci va fi direct proporţional cu succesele pe piaţa muncii şi a prestaţiilor profesionale ale mulţimilor anonime de sociologi practicieni şi cu satisfacţiile lor profesionale.

•

Ca multe alte prestaţiile profesionale complexe, prestaţiile

sociologice pot fi cumpărate nu numai integral ci şi pe secvenţe. o

Integral înseamnă prestaţia cap-coadă, de la concepţie, la

rezultatele real-active, stabile şi garantate ale schimbării pe care aţi negociat-o şi cumpărat-o ca atare. o

Pe secvenţe înseamnă situaţiile în care părţi din prestaţie sînt

negociate şi cumpărate ca prestaţii profesionale de sine stătătoare.

Situaţia cea mai vizibilă în această categorie este comerţul cu cercetări, în care clientul nu îşi cumpără decît cercetarea, urmînd ca părţile celelalte ale prestaţiei, din amonte - de exemplu definirea schimbării de făcut şi concepţia prestaţiei, sau din aval - de exemplu schimbarea/ schimbările dorite, să le realizeze el însuşi/ ea însăşi sau alţi prestatori. Situaţia cea mai frecventă în categoria pe secvenţe este comerţul cu consiliere/ consultanţă, în ideea că prin consiliere/ consultanţă înţelegem cercetarea, indiferent de natura şi de durata ei, şi recomandările de acţiune care decurg din cercetare. La consiliere/ consultanţă ar trebui trecute şi situaţiile în care cercetarea şi recomandările de acţiune sînt continuate cu asistarea clientului în aplicarea şi finalizarea cu rezultatele scontate a recomandărilor de acţiune. o

Dacă ne reprezentăm prestaţia de schimbare sub forma unui

proces cu axa timpului de la stînga la dreapta, atunci vom avea negocierea şi conceperea prestaţiei la capătul din stînga, iar finalizarea prestaţiei în rezultate real-active şi stabile la capătul din dreapta. Ideea este să nu cumpăraţi niciodată prestaţii pe secvenţe dinspre dreapta spre stînga. De exemplu, nu e chiar cel mai înţelept lucru de pe lume să cumperi consultanţă fără cercetare.

•

Cred că sînteţi de acord că nu se pune problema dacă aveţi sau

nu aveţi nevoie de schimbări. Aveţi. Problema se pune dacă schimbarea pe care aţi decis că vreţi să o faceţi o veţi face în regie proprie sau apelînd la serviciile unor profesionşti - prima dilemă. Iar dacă aţi decis că veţi apela la serviciile unor profesionişti, dacă o veţi face cu sociologi sau cu titulari ai altor competenţe profesionale - a doua dilemă. o

Prima dilemă este o problemă standard în sociologia profesiilor,

şi anume că prestaţiile profesionale sînt posibile numai după „ruinarea" încrederii clientului că şi-ar putea rezolva el însuşi/ ea însăşi problema (care face obiectul prestaţiei). Cîtă vreme cred că îmi pot zugrăvi, amenaja şi decora singur casa, nu

voi apela la serviciile unui inner architect, de exemplu. Pentru ca încrederea în propria mea capacitate să fie ruinată sau măcar şubrezită ar trebui: - ori să trec prin trauma unei constatări indubitabile a propriei mele incompetenţe în materie, după ce am încercat şi mi-a ieşit prost; - ori să-mi crească brusc gusturile, exigenţele, astfel încît să constat că nu mă pricep suficient de bine înainte de a mă apuca eu însumi/ însămi; - ori să-mi dau seama că nu merită să mă apuc eu însumi/ însămi deoarece timpul meu face mai mult decît timpul profesionistului. E de spus că variantele raţionale, în genul „mă duc din start la profesionist pentru că se pricepe mai bine", nu sînt decît nişte fantezii. De exemplu, atunci cînd sîntem bolnavi, dar nu avem ceva care să ne fi trîntit — cum ar fi o comoţie, un infarct, o fractură deschisă, o ceva păzească Dumnezeu —, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor încercăm mai întîi ceva în regie proprie — ne sfătuim cu cineva apropiat (o nevastă/ un soţ, o mătuşă, o vecină, un prieten, un coleg, ne-medici cu toţii), luăm un ceai, o aspirină, punem o compresă etc. De altfel, toată lumea are prin casă o mică farmacie; deşi nu e la fel de vizibilă, este sigur că fiecare dintre noi are şi o mică medicină. Mergem la nenea doctoru' abia şi numai după ce nu ne-a reuşit încercarea de a ne vindeca în regie proprie. Păi dacă facem aşa cu propria noastră sănătate şi apropo de medic, una dintre cele mai larg cunoscute şi mai de încredere profesii, la ce să ne aşteptăm în legătură cu schimbarea, ceva ce de obicei nu doare, nu tuşeşte, nu se umflă, nu curge şi nici nu face febră? Şi, colac peste pupăză, în conexiune cu sociologia, o profesie practic necunoscută. De la înălţimea cunoaşterii şi încrederii de care se bucură profesia lor şi cu siguranţa pe care le-o dă faptul că mai devreme sau mai tîrziu tot la ei ajungem, medicii spun că nedusul la doctor şi automedicaţia subsecventă sînt chestii de incultură. Deşi poate că nu aş fi foarte departe de adevăr, nu pot totuşi să spun acelaşi lucru despre nedusul la profesionistul în schimbare şi realizarea schimbărilor în regie proprie. Pot în schimb să spun altceva, ceva ce poate accepta orice om cu cap. Şi anume că a-ţi da seama că ai nevoie de o schimbare şi a apela la profesionişti pentru realizarea ei sînt elemente de capital. Care, ca orice element de capital, produc avantaje comparative.

o

A doua dilemă, şi anume dacă vă veţi face schimbarea de care

aveţi nevoie cu sociologi sau cu titulari ai altor competenţe profesionale, poate fi tranşată pe o regulă simplă şi, concomitent, generală: cînd e vorba despre ceva cu oameni şi nu ştiţi la care profesionist să apelaţi - adică nu e ceva evident pentru economist, nici pentru jurist, nici pentru psiholog, nici pentru marketer, nici pentru medic —, cel mai probabil este că aveţi nevoie de sociolog. o

Apropo de această a doua dilemă, nu cred că soluţia potrivită

este ca diversele tipuri de profesionişti care se ocupă cu schimbarea să se încaiere pe

dinaintea

Dumneavoastră,

cumpărătorii

de

prestaţii

profesionale,

demonstrindu-şi utilitatea cu mijloace exterioare pieţei prestaţiilor profesionale şi străine de competitivitate, cum ar fi diversele îngrădiri - interdicţii şi limitări - ale accesului pe piaţă. Dumneavoastră ar trebui să fiţi primii/ primele care să judecaţi că ar fi mai bine ca accesul furnizorilor pe piaţa schimbărilor de entităţi socialumane să rămînă neîngrădit, astfel încît oricare cumpărător să-şi poată alege el însuşi prestatorul, fără amestecul organizaţiilor profesionale sau al statului. Dacă veţi alege sociolog, psiholog, marketer, antropolog, medic, inginer de mine, preot, elf sau baş-buzuc - foarte bine, este alegerea Dumneavoastră, pe banii şi pe riscurile Dumneavoastră. De asemenea dacă va fi un debutant sau un profesionist cu renume; de asemenea dacă va fi firmă, Jree lance sau organizaţie neguvernamentală; de asemenea dacă îl veţi angaja cu contract de prestări servicii sau cu contract de muncă; de asemenea dacă îl veţi angaja pe bani mulţi sau pe bani puţini. Sigur, în absenţa reglementării administrative a accesului furnizorilor pe piaţă, oricare ar fi această piaţă, există riscul de a fi tras în piept de oareşce şarlatani. Acest risc trebuie însă pus în balanţă cu efectele proaste pe care le generează aproape patru secole de îngrădiri jurisdicţionale şi pretenţiile actuale de a extinde aceste garduri şi de a le ranforsa. Indiferent cît de ascuţită ar putea fi competiţia între diverşii furnizori de prestaţii de schimbare a entităţilor social-umane, avem de lucrat cu toţii, împreună cu Dumneavoastră, cumpărătorii potenţiali, pe o agendă a cooperării, pentru extinderea şi sistematizarea pieţii acestor prestaţii prin devoluţie şi competitivitate, nu prin garduri mai multe, mai înalte şi mai dese.

•

Sociologia este profesia cu succesul predictibil cel mai

consistent pentru realizarea prestaţiilor de schimbare a entităţilor social-umane. Aceasta deoarece in faţa exigenţelor cerute de aceste prestaţii profesia de sociolog se prezintă cu cîteva avantaje structurale, greu de contestat în mod serios chiar şi de către cei mai acerbi dintre competitorii noştri. o

Cultura profesională. Spre deosebire de majoritatea celorlalte

culturi profesionale, la limită de toate (cu excepţia culturii absolvenţilor de filosofie, dacă aceasta poate fi asimilată cu culturile profesionale), cultura sociologică este o cultură generală, relevantă dincolo de un domeniu profesional sau altul. Cu anumite variaţii, nu foarte mari, în primii ani de facultate, peste tot în lume, sociologii studiază: sociologie generală, economie generală, antropologie culturală sau filosofia culturii, psihologie şi/ sau psihologie socială, doctrine politice sau politologie, teoria statului şi a dreptului sau o altă disciplină juridică generală; plus marile teorii sociologice şi filosofice despre societate. Acest tip de cultură profesională le conferă sociologilor calităţile unei abordări adecvate a complexităţilor structurale şi etice. Vorbesc în special despre: - autonomia intelectuală; - etica complexităţii; - gîndirea teoretică (conceptuală); - gîndirea critică; - capacitatea de a identifica o problemă înainte ca ea să devină evidentă pentru toată lumea. Pot concede că orice absolvent de facultate este sau ar trebui să fie dotat cu aceste abilităţi intelectuale generale. Cred însă că dacă sînt dotaţi, sînt dotaţi pentru felia lor; spre deosebire de sociologi, a căror competenţă intelectuală de fond acoperă domenii esenţiale pentru toţi oamenii. Aş îndrăzni chiar să susţin că sociologia ca ştiinţă, adică ceea ce pentru sociologi este nucleul culturii lor profesionale, ar putea fi în societatea contemporană ceea ce era filosofia în Atena lui Pericle.

o

Prestaţiile sociologice ca practici reflexive multietajate. Pe

parcursul unei prestaţii sociologice, expresiile şi termenii utilizaţi pentru a examina lucrurile sînt la rîndul lor examinate ca modalităţi de a gîndi lucrurile proprii persoanelor/ categoriilor de persoane implicate în prestaţie1. în faţa complexităţii prestaţiilor de schimbare, sociologul vine cu tuşeul mental cel mai sofisticat şi mai responsabil. o

Competenţa de cercetare ştiinţifică. Nu există nici o altă facultate

în care să se studieze atîta metodologie de cercetare cîtă se studiază pentru obţinerea licenţei în sociologie. La cele două semestre de „Metode şi tehnici de cercetare în sociologie" se adaugă cel puţin un semestru de statistică aplicată şi unul de practică de cercetare. Se mai întîmplă, şi nu foarte rar, ca aceste patru semestre să fie montate într-un modul întreg de cercetare, alături de unul sau mai multe cursuri de metodologie de cercetare calitativă, de unul de logică sau/ şi de unul de epistemologie. Această hipertrofie a competenţei de cercetare nu are numai consecinţe favorabile. între altele, licenţa în sociologie, foarte puternică la capitolul how-to-think, suferă de prea puţine discipline din gama how-to-do. Astfel, la absolvirea ciclului de licenţă, sociologii nu prea ştiu să facă schimbăriprefabricat, adică acele schimbări specializate, simple şi prompte care se tranzacţionează cel mai des pe piaţa prestaţiilor profesionale. o

Potenţialul natural de adecvare la solicitări profesionale diverse

şi dinamice. In statutul Asociaţiei Americane de Sociologie (American Sociological Association — cea mai veche, cea mai mare şi probabil cea mai cunoscută dintre asociaţiile profesionale ale sociologilor) profesia de sociolog, adică licenţa în sociologie, este definită ca „bază valoroasă pentru abordarea unei

1 Maico Im Parlettl, 1991: „The ways in which categories are used to examine „things" but are not themselves examined as ways of thinking". („Modalităţile în care categoriile sînt folosite pentru a examina „lucruri", dar nu sînt ele însele examinate ca modalităţi de gîndire.") Apud PAKMAN, M., Thematic Foreword: Reflective Practices: The Legacy Of Donald Schdn, în „Cibernetics & Human Knowing", Vol.7, no. 2-3,2000, pp. SS.

diversităţi de cariere" . Din perspectiva cumpărătorului de servicii de schimbare, versatilitatea potenţială a profesiei de sociolog se traduce în avantajul actualizărilor ad-hoc, prompte şi eficiente, pentru abordarea cu succes a schimbărilor emergente şi, în general, a schimbărilor de care aveţi nevoie aici şi acum, dar pentru care nu există facultăţi (sau ale şcoli profesionale) şi nici nu puteţi aştepta pînă or să apară şi or să producă meseriaşii potriviţi. De altfel, domeniul schimbărilor este prin definiţie fluid şi volatil, necesitînd mai degrabă o competenţă de adecvare dinamică decît una ancorată în tehnologiile consacrate ce formează conţinutul predilect al formărilor profesionale uzuale. Acolo unde alţii pun prefabricate, sociologul pune ceva conceput şi făcut în mod expres. De exemplu, conceperea şi punerea în funcţiune a unui sistem de evaluarea a performanţei în muncă (performance appraisal system). E o treabă de managementul resursei umane, domeniu la care sînt îndreptăţiţi alături de sociologi cel puţin absolvenţii de drept (majoritari în acest domeniu ocupaţional în SUA), de ştiinţe economice (în România, pînă în 1997, erau singurii care studiau în facultate o disciplină cu conţinut de RU, denumită „Managementul resursei umane") şi de psihologie. Dintre aceşti îndreptăţiţi, singurul care vă poate face un sistem de evaluare pe măsurile Dumneavoastră este sociologul. Ceilalţi vă îmbracă cu haine de gata sau cu improvizaţii la ghici.

•

In realizarea cu succes a prestaţiei pe care mi-aţi comandat-o

vom lucra împreună, cot la cot, eu prestatorul şi Dumneavoastră clientul. Nu e vorba despre vreo metaforă a bunei înţelegeri, nu e vorba să munciţi Dumneavoastră în locul meu, nu e vorba să mă derobez de răspunderea ce îmi revine. După cum nu e vorba despre ceva special, valabil numai în cazul prestaţiilor sociologice. E ceva ce se petrece cu orice prestaţie profesională, chiar şi pentru cele mai simple. Ne facem pantalonii împreună cu croitorul. Nu croitorul, ci eu, clientul, decid că îmi trebuie pantaloni şi ce fel de pantaloni îmi trebuie - mai

1

www.asanet.org/student/career/homepage.

ginşi sau mai de stofa, mai grosuţi sau mai subţiri, mai verzi sau mai bleumarin, mai cu manşetă sau mai fără, mai scumpi sau mai ieftini. Ne zugrăvim casa împreună cu zugravul; eu, clientul, decid că trebuie să zugrăvesc şi ce fel de zugrăveală îmi trebuie etc. Mai mult, în cazul unor prestaţii un picuţ mai complexe, au loc şi discuţii pe parcurs, din care rezultă succesiuni de modificări. Nu vedem că lucrăm alături de prestator pentru că de obicei nu e o chestie importantă pentru noi ca beneficiari sau e foarte enervant şi abandonăm (cum vrem să ne facă croitorul pantalonii şi cum ies ei de fapt, cum vrem să ni se zugrăvească şi cum ni se zugrăveşte de fapt). Sau ne uităm din perspectiva raţionalităţii tehnice, cea în care orice prestaţie sau practică profesională este o rezolvare de problemă — rutinieră, nu unicat, logică, clară, nedisputabilă. Intre foarte multe altele, o prestaţie profesională constă şi în definirea problemei. Cine defineşte (şi denumeşte) problema? Primul/ prima care o sesizează, care îi dă un nume potrivit cu constatarea că e o problemă (în sensul de „aşa nu mai merge, trebuie schimbat") şi că trebuie chemat un meseriaş este chiar clientul.

•

Prestaţiile de schimbat entităţi social-umane pretind exigenţe

foarte înalte, probabil cele mai înalte cu putinţă. In termeni de complexitate, e vorba despre intervenţii asupra entităţilor umane - cele mai complicate, mai diverse, mai puţin stabile în timp, cu determinismul cel mai diafan dintre obiectele de cunoaştere şi de intervenţie imaginabile. In termeni de responsabilitate, e vorba despre intervenţii asupra oamenilor, de obicei asupra multor oameni, şi mai e vorba despre intervenţii invazive, care produc consecinţe cel puţin importante asupra acelor oameni, dacă nu cumva şi profunde şi durabile. Pentru a face faţă acestor exigenţe, orice prestaţie de acest tip trebuie să se bazeze pe o cercetare, adică pe un stoc de cunoaştere pe care prestatorul îl produce în mod expres şi exclusiv pentru prestaţia respectivă, ca parte intrinsecă a prestaţiei. Nu numai prestaţiile sociologice se bazează pe cercetare ca parte intrinsecă a prestaţiei şi garanţie esenţială a succesului acesteia. Orice profesionist care are de-a face cu un obiect complex şi care solicită o răspundere înaltă

procedează la fel. Prestaţiile profesionale pot fi foarte diferite după gradul de complexitate şi ponderea cercetării în total prestaţie, începînd cu prestaţiile în care producerea stocului de cunoaştere necesar succesului nu este specificată ca atare deoarece stă în competenţa şi experienţa profesională pe care prestatorul le are deja. Şi prestaţiile de schimbare a entităţilor social-umane diferă între ele după gradul de complexitate al stocului de cunoaştere produs pentru asigurarea succesului prestaţiei, dar numai de la un anumit nivel în sus. Ca regulă generală, există o relaţie direct proporţională între

complexitatea prestaţiei

şi

responsabilitatea cerută de aceasta, pe de o parte, şi gradul de complexitate al stocului de cunoaştere produs pentru asigurarea succesului prestaţiei, deci al cercetării, pe de alta.

•

Cele mai multe dintre disconforturile de utilizare a sociologilor,

în orice caz cele mai enervante, sînt legate de componenta de cercetare a oricărei prestaţii sociologice. o

Va trebui să acceptaţi că o prestaţie sociologică fără cercetare

este ceva primejdios. Nu ai voie să intervii asupra unor lucruri atît de complicate cum sînt entităţile social-umane şi atît de sensibile sub aspect etic fară să-ţi asiguri o cunoaştere a terenului potrivită cu complexitatea şi amploarea intervenţiei. In consecinţă, atunci cînd angajaţi un sociolog să vă facă o schimbare, fie ea şi foarte mică, alocaţi-i resursele necesare pentru partea de cercetare, inclusiv resursa de timp. Nu e deloc recomadandabil să faceţi economii la resursele pentru cercetare, pentru că aceste economii vă pot costa usturător mai încolo. O prestaţie profesională de schimbare în care cercetarea este dimensionată la mai puţin de 15 - 20% din costuri ar trebui tratată cu neîncredere. Cercetările necesare pentru succesul prestaţiilor de schimbare pot fi foarte variate, de la o documentare de două ore, pînă la marile anchete de teren de tipul sondajelor de opinie cu care îi recunoaştem de obicei (să sperăm că doar temporar) pe sociologi. Sociologii au la dispoziţie un arsenal de cîteva sute de tehnici şi procedee de cercetare. Grupate în patru metode, respectiv observaţia

sociologică, experimentul, ancheta şi analiza de conţinut, aceste tehnici şi procedee continuă să se diversifice într-un proces de inovare foarte departe de a-şi fi epuizat combustibilul; şi asta fără să punem la socoteală metodele, tehnicile şi procedeele de cercetare calitativă. Sociologii au competenţa, învaţă asta în ciclul de licenţă, de a alege de fiecare dată combinaţia de tehnici şi procedee cea mai adecvată la prestaţie şi, concomitent, cea mai avantajoasă sub aspectul eficacitate/ cost. Nu e treaba Dumneavoastră să vă băgaţi în bucătăria lor. Puteţi însă cere şi evalua argumentele care au prezidat alegerea cutărei metode, tehnici sau cocteil de metode/ tehnici de cercetare. Asta dacă sociologul pe care vreţi să-1 angajaţi nu vi le prezintă din proprie iniţiativă, ca parte a ofertei (aşa cum e normal). în ceea ce priveşte costul cercetării, e bine să facem un pas foarte decis în actualitatea care contează. Mai ales că, de foarte multe ori şi în foarte multe domenii, rezultatele cercetărilor sociologice parte constitutivă a prestaţiilor se compactează atît de mult încît din afară cu greu se mai vede mulţimea banilor băgaţi. De exemplu, brief-vl care (în Public Relations, Adverstising, campanii electorale) ajunge de la departamentul de cercetare la cel de creaţie are o jumătate de pagină, maximum-maximorum şi numai în situaţii speciale una întreagă; ceea ce înseamnă că ceva de ordinul a 20.000 de euro1 devine o juma de pagină. Dar fără jumătatea asta de pagină o campanie de juma de milion de euro sau mai mult se duce toată pe apa sîmbetei. Bineînţeles, asta nu e valabil pentru inspiraţi şi alţi norocoşi. o

Cercetarea sociologică este întotdeauna fundamentată teoretic.

Date fiind antipatia instantanee şi sentimentul iremediabil de superioritate pe care le generează cuvîntul „teorie", e nevoie să zăbovim un pic asupra acestei chestiuni. Trebuie să spun de la început că dacă ar fi după mine aş interzice utilizarea cuvîntului „teorie" de către persoanele care nu au absolvit un curs de calificare în epistemologie. Aceasta deoarece „teorie" trimite către lucruri incomparabil mai deştepte şi mai rafinate decît se poate înţelege din atît de populara prostie „teoria ca teoria, dar practica ne omoară". Dacă în această expresie prin teorie înţelegem vorbărie, chiar dacă nu obţinem cine ştie ce 1

Sumă valabilă pentru România 2008. La vest de Timişoara, de exemplu, e (mult) mai mare.

deşteptări une, e OK: într-adevăr, vorbăria ca vorbărie, dar practica ne omoară. Dar dacă nu înţelegem vorbărie, atunci expresia este cretină la modul definitiv şi trebuie să renunţăm la ea la modul erase. „Nimic mai practic decît o bună teorie", iată expresia pe care o propun ca înlocuitor inteligent şi folositor. In general, pentru ca practica să ne iasă bine, fiecare dintre noi convoacă atîta minte/ pricepere/ înţelepciune cîtă poate. Sociologul poate mai mult deoarece el convoacă teoria, sediul privilegiat al cunoaşterii de înaltă calitate. De exemplu, oricine poate măsura din ochi, orice. Probabil că nimănui nu i-ar fi prea greu să evalueze care dintre cutare trei gagicuţe e mai mişto. Dar mai deşteaptă? Mai curăţică? Mai harnică? Mai ordonată? Mai corectă? Mai discretă? Mai potrivită pentru postul de secretară pe care l-am scos la concurs? Ca să vă poată fi cu adevărat de folos, sociologul trebuie să treacă de măsurarea din ochi (estimare), pe care o puteţi face foarte bine şi Dumneavoastră, şi să atingă standardele măsurării intrumentale. Or măsurarea instrumentală nu este posibilă în afara unei teorii ştiinţifice. După cum în afara unei teorii ştiinţifice nu sînt posibile nici explicaţiile şi nici predicţiile. o

Unul dintre pilonii ideii (moderne) de profesionalism este

pretenţia superiorităţii incontestabile a fondului de cunoaştere al profesionistului faţă de fondul de cunoaştere al oricui altcuiva implicat/ă în prestaţia profesională, deci inclusiv al clientului prestaţiei. Povestea din fundal este un pic mai veche, poate chiar ancestrală. Orice poziţionare superioară într-un raport de putere pare să fie întemeiată şi legitimată de ideea că există două nivele ale cunoaşterii, unul de zi cu zi şi pentru toată prostimea şi unul special, incomparabil mai performant, mai autentic, la care nu are acces fitecine. Tao în filosofia Chinei antice, dharma în cea a Indiei antice, methodos la vechii greci - avem cîteva milenii şi cîteva geografii în care această idee se tot reiterează. Modernitatea nu face excepţie şi aduce în poziţia de taol dharma/ methodos (toate însemnînd acelaşi lucru, şi anume cale, de fapt Calea) o invenţie pe care încă o respectăm fără fisură, şi anume metoda ştiinţifică, avîndu-i drept genitori pe Galileo Galilei (1564 - 1642), Rene Descartes (1596 - 1650) şi sir Isaac Newton (1642 - 1727). Metoda ştiinţifică este calea (Calea, you know) de a obţine cunoaşterea superioară prin

respectarea următoarei tehnologii (succesiune de paşi): 1. întrebarea; 2. ipoteza; 3. evidenţa, i. e. colecţia de probe constituită pentru judecarea ipotezei ca adevărată sau falsă; e vorba despre probe de un anume fel, şi anume factuale, dotate cu proprietatea de obiectivitate; 4. confruntarea ipotezei cu evidenţa; 5. decizia cu privire la valoarea de adevăr a ipotezei şi admiterea sau respingerea acesteia. Ca toţi profesioniştii, şi sociologii învaţă în facultăţile lor că sînt titularii unei cunoaşteri de principiu mai bună decît orice altă cunoaştere, că deţin o superioritate de tao, că fiind titularii unei reţete speciale de cunoaştere, metoda ştiinţifică, ei produc cunoaştere ştiinţifică, de principiu şi nediscutabil superioară oricărei alte modalităţi a cunoaşterii, inclusiv şi mai ales cunoaşterii comune. Se nasc de aici două şiruri de dezagremente, pe care ambele părţi, sociologii şi clienţii lor, au interesul de a le lua la cunoştinţă şi pune sub control. Primul este aroganţa de principiu cu care sociologul, salariat sau prestator, vă dă, fără ca neapărat să vrea, lecţii despre curtea Dumneavoastră, în curtea Dumneavoastră. Ne pomenim astfel subminaţi încă din start. Norocul nostru este că sociologia ultimelor trei decenii a progresat suficient de mult pentru a obţine o poziţie de principiu mai subtilă şi mai inteligentă decît opoziţia cunoaştere ştiinţifică/ cunoaştere comună. Ştim că în fiecare acţiune de schimbare, inclusiv într-o prestaţie, sînt implicate mai multe stocuri de cunoaştere, şi anume stocul de cunoaştere al clientului care şi-a comandat schimbarea, stocul de cunoaştere al subiecţilor schimbării, adică al persoanelor care vor suporta schimbarea şi stocul de cunoaştere al sociologului care a fost angajat să conceapă, proiecteze şi eventual să administreze schimbarea. Ştim de asemenea că aceste stocuri de cunoaştere nu sînt nişte abstracţiuni plutind departe deasupra lumii, ci sînt ingrediente, şi anume ingrediente esenţiale ale schimbării, de care orice meseriaş cu un pic de minte trebuie să ţină seama. Mai ştim că aceste stocuri de cunoaştere sînt foarte asimetrice, atît ca informaţie, cunoştinţe, atitudine, valori, filosofie, cît mai ales ca incidenţă asupra schimbării. Sociologii mai de azi ştiu că administrarea cunoaşterii într-o acţiune, oricare ar fi ea, este o chestie de putere, deci o tranzacţie subtilă, nu o simplă punere la punct, la care toate părţile implicate într-o acţiune de schimbare se supun în mod raţional. Devine din ce mai clar că ideea cu superioritatea este, în cel mai bun caz, o prostioară răsuflată. Mai

ales că avem o dexteritate organizatorică şi metateoretică incomparabil mai rafinată şi mai folositoare, şi anume dexteritatea de integrator de cunoaştere. Sociologii au competenţa de a integra într-o prestaţie de schimbare stocuri, surse şi tipuri de cunoaştere dintre cele mai diverse. Ca utilizatori de sociologi, pretindeţi-le să intre în rolul de integrator de cunoaştere, adică de a calcula schimbarea folosind toate trei sursele de cunoaştere despre ea, respectiv, pavtarenie mati ucenie: - a lui, aşa cum rezultă din cercetare; - a Dumneavoastră, aşa cum rezultă din discuţiile, repetate!, despre ce vreţi de la schimbarea respectivă şi cum vedeţi Dumneavoastră lucrurile; - a persoanelor în a căror viaţă va interveni schimbarea, dar nu în calitatea lor de subiecţi ai unei cercetări ascunse, ci în calitatea lor de parteneri în realizarea cu succes a schimbării. Al doilea şir de dezagremente vine din nepotrivirea fundamentală, paradigmatică a metodei ştiinţifice cu sociologia. Metoda ştiinţifică se potriveşte cu sociologia cam cum zicea Stalin că se potriveşte socialismul cu Polonia: ca şeaua pe vacă. In baza unei familiarizări fie şi minimale în metoda ştiinţifică, oricine poate constata că sociologia ca ştiinţă şi cercetările sociologice satisfac în mod aproximativ, de multe ori foarte aproximativ, standardele normale ale teoriilor ştiinţifice, respectiv ale metodei ştiinţifice, deci standardele cercetărilor ştiinţifice. O lungă perioadă s-a considerat că aceste minusuri sînt manifestările inerente ale infantilităţii sociologiei (şi a celorlalte ştiinţe social-umane) în comparaţie cu ştiinţele naturii. Născute cu o întîrziere de circa două secole, confruntate cu un obiect de cunoaştere incomparabil mai complicat, în plus zăpăcite de tot felul de inhalaţii ideologice - părea foarte rezonabil să acceptăm că ştiinţele sociale se află undeva în pubertate, hai adolescenţă, deci că mai au pînă să se maturizeze la nivelul fizicii, chimiei, biologiei. Şi că pînă atunci trebuie să le acceptăm defectele: sub o stînjeneală excusez de peu - noi, respectiv condescendentă - voi, consumatorii productelor noastre „ştiinţifice". Astăzi putem vedea cu destulă claritate că nu prea e vorba despre vreo imaturitate ci, surprinzător, dar mult mai plauzibil, despre limitele de principiu ale metodei ştiinţifice şi despre caracterul ei „regional" şi istoric. Dacă aplicarea ei la

domeniul social-uman a fost întotdeauna problematică, aceasta se datorează faptului că nu prea merge la obiecte complexe. Un argument foarte tare în favoarea acestei susţineri vine din semnele de oboseală pe care metoda ştiinţifică începe să le arate chiar în teritoriul pentru care a fost inventată, şi anume în sectoarele mai complicate de care au ajuns să se ocupe ştiinţele naturii, în special în astrofizică, în fizica nucleară şi în biologia genetică. Este foarte posibil să fim contemporani cu momentul în care, pe curba S a ciclului de viaţă al oricărui artefact, metoda ştiinţifică şi-a trăit traiul şi intră sub asimptota finalului. o

Cu toate acestea, metoda esenţială şi de bază rămîne şi pentru

sociologii practicieni metoda ştiinţifică, din cel puţin următoarele motive: - în termenii pieţii prestaţiilor profesionale, alta nu avem. Metoda ştiinţifică este una dintre instituţiile civilizaţiei moderne. Intre altele, asta înseamnă că o împărtăşim cu toţii, de la principii, la detalii, atît noi prestatorii, cît şi dumneavoastră cumpărătorii. Chiar dacă am făcut şcoli profesionale foarte diferite, pe întreaga perioadă a şcolii obligatorii, deci la vîrste foarte fragede, am suportat inculcarea metodei ştiinţifice ca unica metodă a cunoaşterii de calitate, fără să ni se semnaleze cea mai mică îndoială în privinţa ei, darmite vreo alternativă; - deşi claxonează că ar fi intrat în post-modernitate, societatea în care trăim prezintă în vederea rezolvării numai probleme abordabile în paradigma ştiinţifică. In sensul în care într-o casă construită după geometria lui Euclid nu poţi să faci reparaţii sau să pui mobilă într-o geometrie Lobacevski (dacă această analogie face oareşce sens). S-ar putea să ne aflăm într-o situaţie de inconmensurabilitate de felul celor notificate de filosoful american Hilary Putnam (1926 — ): dacă am întîlni o civilizaţie care diferă de a noastră prin faptul că admite torturarea copiilor, nu numai că nu am avea aceeaşi matematică, aceeaşi fizică, aceeaşi tehnologie, dar nu ne-am recunoaşte reciproc ca fiinţe raţionale. o

Oricum am lua-o, cercetarea ştiinţifică în sociologie (ca, de

altfel, în toate ştiinţele social-umane) exhibă de fiecare dată cîte ceva ce oricare bacalaureat/ bacalaureată poate acuza drept deficit de ştiinţificitate. Dar cea mai

proastă dintre poziţiile posibile în chestiunea deficitelor de ştiinţificitate ale cercetărilor sociologice este neîncrederea în aceste cercetări. Deşi nu este uşor nici de identificat, nici de menţinut, putem obţine o poziţie incomparabil mai sagace plasîndu-ne într-un perimetru marcat de următoarele jaloane consensuale: - metoda ştiinţifică este o paradigmă ca toate paradigmele. Ne folosim de ea nu pentru că ar fi unica posibilă, ci pentru că în cultura noastră ea nu are încă un competitor la fel de practicabil şi de succes; - atunci cînd nu sînt erori triviale, deficitele de ştiinţificitate ale cercetărilor sociologice (şi, în general, ale ştiinţelor social-umane) sînt expresii ale limitelor metodei ştiinţifice şi indicii despre aceste limite. Nu sînt consecinţe ale vreunui retard istoric, cu atît mai puţin de principiu, al ştiinţelor social-umane; - deficitele de ştiinţificitate ale cercetărilor sociologice sînt practic sterile, în sensul că nu au consecinţe asupra prestaţiilor profesionale pe care cercetările respective le susţin. Aceasta deoarece sociologii folosesc în mod uzual proceduri de construcţie şi de control de un nivel metateoretic foarte ridicat, nivel pe care cercetările din ştiinţele naturale nu îl practică decît în mod excepţional. Astfel, - orice cercetare sociologică reia de la zero procesul de concepţie şi proiectare. In baza unei încadrări teoretice şi operaţionalizări de concepte distincte pentru fiecare cercetare, noi ne facem o configuraţie de măsurare — termeni, etaloane, instrumente - unicat, alta pentru fiecare cercetare; - cercetării sociologice îi este tipică situaţia de opţiune interteoretică. Ceea ce în fizică, chimie, biologie este aproape ininteligibil, în medicină abia sesizabil, iar în geometrie ar putea fi foarte clar dar este practic inutil, în sociologie este monedă curentă: cu ocazia fiecărei cercetări, sociologii au de ales în care teorie să o facă. Pentru fiecare obiect de măsurat avem cel puţin două teorii mutual ireductibile, iar prima treabă pe care o are de făcut sociologul atunci cînd proiectează o cercetare este să facă recensămîntul teoriilor care se referă la ce are el/ ea de măsurat şi apoi să decidă pe care să o folosească sau ce cocteil de teorii este convenabil. După aceea face operaţionalizarea în teoria/ teoriile respective, adică crează sistemul de măsurare a variabilelor pe care le are de măsurat. Abia acum sociologul poate trece la cercetarea ştiinţifică aşa cum o cunoaştem din ştiinţele naturii, respectiv

măsurarea propriu-zisă a variabilelor (adunarea probelor factuale), constituirea evidenţei, confruntarea ipotezelor cu evidenţa, decizia cu privire la valoarea de adevăr a fiecărei ipoteze; - în ştiinţele naturii teoriile despre acelaşi obiect se succed de obicei prin eliminare: teoria nouă elimină teoria veche pentru că în mod evident e mai bună. De exemplu, teoria oxigenării a eliminat definitiv teoria flogisticului şi nici unui chimist nu i-ar trece astăzi prin cap să facă vreo cercetare în termenii teoriei flogisticului. O altă situaţie, mai rară decît eliminarea, dar la fel de clară este atunci cînd teoria nouă include teoria veche ca fiind valabilă numai pentru o porţiune restrînsă a obiectului ştiinţei respective; de exemplu, geometriile neeuclidiene includ geometria lui Euclid ca geometrie „regională". Situaţia în care două teorii despre acelaşi obiect rămîn angajate este în ştiinţele naturii ceva cu totul şi cu totul excepţional, nu ştiu să existe în acest moment mai mult de douătrei cazuri. In sociologie ca şi în celelalte ştiinţe social-umane aceasta este situaţia normală. Din motive şi în contexte care nu pot fi analizate aici, în sociologie toate teoriile rămîn angajate şi angajabile. De exemplu (pentru o înţelegere clară o să exagerez, dar să ştiţi că nu foarte mult), pot face foarte bine o cercetare despre profesionalizare în termenii teoriei lui Aristotel (384 - 322, î. d. Ch.) despre oeikeoprageia, în termenii teoriei lui Adam Smith (1723 — 1790) despre efflciency, sau în termenii unei dezvoltări făcute luna trecută în teoria jocurilor de distinsul meu coleg de catedră Ştefan Ungurean (1952 - ). Cum aleg sociologii teoria cea mai potrivită e o chestie care ţine atît de o cultură profesională foarte atipic importantă, şi ca structură şi ca amploare, cît şi de o competenţă epistemologică necesarmente consistentă; - rigorile deciziei interteoretice sînt dublate de prudenţele de paradigmă cu care sociologul trebuie să calculeze. Luînd „paradigmă" cu sensul introdus de Thomas Kuhn (1922 — 1996), prudenţele de paradigmă pe care trebuie să şi le ia sociologul înseamnă că trebuie să sesizeze care sînt valorile extracognitive — de exemplu, cele politice sau cele morale - pe care le slujeşte în mod implicit şi inevitabil luînd decizia interteoretică Ti sau T2 ... sau Tn şi să decidă dacă respectiva decizie este convenabilă sub aspectul valorilor extracognitive cu interesele şi valorile Dumneavoastră, clientul lui;

- în competenţa profesională a sociologilor, procedurile de construcţie şi control de nivel metateoretic foarte ridicat nu sînt efectul unei instruiri locale, izolate sau circumstanţiale. Dimpotrivă, facultăţile de sociologie cultivă autoreflexivitatea, inclusiv autoreflexivitatea culturală, ca obiectiv formativ general.

•

Alături de disconforturile venite cu cercetarea, utilizînd

sociologi s-ar mai putea să vă enerveze înclinaţia lor spre critică, aproape incredibil de promptă şi de omnidirecţională. Funcţia critică a sociologiei este unul dintre primele şi cele mai importante lucruri pe care le învaţă sociologii, încă din primul lor an de facultate. Ba cîteodată te poţi gîndi dacă nu cumva la sociologie vin numai persoane cu o supradotare înnăscută la atitudinea critică. Aşa cum ştim cu toţii, persoanele care critică, chiar şi în forma let's make things better, nu sînt şi persoanele cele mai simpatice. Ai de fiecare dată impresia că te desconsideră, că nu pun preţ pe munca ta/ realizările tale, că vor să te discrediteze în ochii tăi şi ai celor din jur. Iar cînd se pun şi pe schimbat e şi mai rău, deoarece asta tinde să ne distrugă confortul obişnuinţelor, obţinut adeseori cu eforturi serioase. Povestea ia contururi cu atît mai antipatice cu cît persoana critică este vizibil mai tînără, mai lipsită de experienţă şi cu cît îşi dă cu părerea în curtea ta şi despre ale tale. A gestiona în mod judicios criticile este o chestie de (auto)educaţie cu adevărat superioară. £ folositor de luat în calcul că: - o prestaţie sociologică nu este chiar cel mai ieftin lucru din lume. Aţi plăti o astfel de prestaţie pentru a afla cît de excelent le faci pe toate şi cum nu mai ai nimic de schimbat ar fi un pic cam ciudat. în orice caz, nu ar trebui repetat de prea multe ori; - critica este începutul oricărei schimbări (ca şi al oricărei creaţii). Iar schimbarea (ca şi creaţia) este forma supremă a criticii; - în lumea actuală, gîndirea critică este apreciată ca un nec plus ultra în materie de capacitate mentală.

Atunci cînd utilizaţi sociologi, conduita profitabilă este să-i încurajaţi în mod explicit şi sistematic într-o atitudine critică omnidirecţională şi acerbă. Să aveţi grija acestei încurajări cu atît mai mult în situaţia în care sociologii cu pricina vă sînt subalterni. Dacă nu sînteţi pregătit/ă să vedeţi ce nu e bine, ce nu merge cum trebuie în curtea Dumneavoastră, înseamnă că nu a sosit încă momentul să vă cumpăraţi sociolog.

Capitolul 3 Sociologul stereotip în percepţia publică

Faptul de a fi puţin cunoscută nu scuteşte profesia de sociolog de a fi cunoscută prost. Buna funcţionare şi dezvoltarea pieţei prestaţiilor sociologice sînt grevate de amprenta sociologului stereotip în percepţia publică. Din păcate, stereotipurile afectează, adeseori în mod sever, modul în care mulţi dintre sociologii înşişi îşi percep meseria şi se autopercep ca profesionişti. Nu ar fi deloc exclus să vă pomeniţi că oferiţi prestaţii şi cariere de succes sociologilor împotriva sociologilor.

•

Stereotipul „muncă de sociolog". Este cel mai tenace şi mai

răspîndit, inclusiv pentru că ilustrează un stereotip general despre profesii şi profesionalizare. Este stereotipul care spune că dacă e inginer, să facă muncă de inginer, dacă e medic, muncă de medic, dacă e economist, muncă de economist etc., respectiv dacă e sociolog, să facă muncă de sociolog. Este un stereotip pe care îl găsim şi în practicile instituţionale, de pildă în criteriul care evaluează universităţile în funcţie de ponderea absolvenţilor care lucrează „în domeniul specializării obţinute". o

Poate părea ceva perfect rezonabil, mai ales dacă am putea

asocia definiţii cît de cît operabile pentru „munca de ...", respectiv pentru „domeniul specializării". Din păcate, nu putem. „Muncă de ..." este o expresie referenţială numai pentru anumite profesii care se obţin în facultăţi, de exemplu cele cu caracter vocaţional, şi pentru profesiile care se formează în învăţământul profesional preuniversitar. Iar expresiilor de tipul „domeniul specializării obţinute" ar trebui de asemenea să le refuzăm calitatea de a se referi la ceva,

pentru a le studia mai întîi ca modalităţi de a gîndi despre ceva. Voi reveni asupra acestor chestiuni generale despre profesie, profesionalizare în partea a IlI-a (în special în capitolele 12 şi 13), unde prezint cîteva idei de sociologie a profesiilor mai din zilele noastre. o

Pentru succesul de carieră cu profesia de sociolog, ideea de

„muncă de sociolog" este pur şi simplu periculoasă. Muncă de sociolog - nu există aşa ceva. Dacă ţinem cu tot dinadinsul la modul acesta de exprimare, putem eventual spune că există munci de sociolog. Şi anume de feluri atît de multe şi de diferite între ele încît în teoria obişnuită, actualmente dominantă despre profesii şi profesionalizare ar fi imposibil de recunoscut ca făcînd parte din aceeaşi categorie. Pentru exemplificare, voi lua o duzină de „munci" pentru care profesia de sociolog garantează, ceteris paribus, un succes predictibil mai mare decît alte profesii: manager of strategic innovation business etiquette advisor/ consultant career coach broker de asigurări facilitator de team-building public consultant and disclosure specialist recruitment manager analyst channel analysis ofiţer de probaţiune internai audit expert downtown manager account executivel.

1 Acestea nu sînt extaze tehnico-raţionale de inginer ajuns înalt funcţionar în Ministerul Educaţiei sau la Comisia Europeană, ci job-uri reale, publicate ca anunţuri de recrutare în presa românească din ultimii cinci ani. (Faptul că aceste anunţuri sînt de obicei în limba engleză vorbeşte atît despre preferinţele angajatorilor, cît şi despre arealele culturale în care se nasc noile ocupaţii/ prestaţii profesionale şi felul în care aceste areale ne aculturează şi pe această cale.)

Sînt de acord că pretenţia mea cu privire la succesul predictibil mai mare este discutabilă, poate chiar foarte discutabilă. Dar subiectul în discuţie nu este acesta, ci încrederea pe care o putem avea în expresiile terminologice de forma „muncă de..." şi „domeniul specializării", respectiv în teoria de care aparţin. In acestă teorie, cele douăsprezece „munci" de mai sus nu au nimic în comun. Mai mult, în această teorie este imposibil de rezolvat o problemă care ar trebui să fie o problemă regulată pentru ea, şi anume alocarea fiecăreia dintre aceste „munci" pe „domeniul de specialitate" corespunzător.

•

Stereotipul sociolog = sociolog de serai. Deşi nimeni nu

marchează în mod deliberat această restrîngere, cînd vine vorba despre sociologi avem automat în vedere un profesor dintr-o facultate de sociologie sau, mai rar, un cercetător dintr-o instituţie sau firmă de cercetări. Nu cunosc situaţii publice în care să fi fost prezent un sociolog practician, nici măcar unele în care să se fi făcut vorbire despre un sociolog practician, necum despre vreo prestaţie sociologică. Ba trebuie să adaug că am o cercetare explorativă din 2005 în care cei vreo patrusute de sociologi practicieni intervievaţi identifică in corpore drept sociolog de succes printre foştii lor colegi de facultate numai şi numai persoane cu trasee de sociolog de serai. Gloria acestui stereotip o fac şi întreţin chiar profesorii din facultăţile de sociologie, care la modul cel mai curios cu putinţă se percep sociologi numai pe ei şi pe colegii lor, nu şi pe sociologii practicieni, altfel foştii lor studenţi, mai exact majoritatea zdrobitoare, cam 98%, a foştilor lor studenţi1. o

Acest stereotip ar putea fi o chestie de bucătărie internă, dar din

păcate nu este deloc aşa. O componentă a stereotipului este lipsa de voce a sociologilor practicieni. Vocea sociologilor, atîta cîtă e, e monopolizată de 1 Un exemplu recent este dialogul profesorilor universitari sociologi de serai Ioan Mihăilescu şi Zoltan Rostas. Poate comit o impietate faţă de memoria profesorului Mihăilescu, cel care mi-a dat primul meu zece „de specialitate" din facultate, şi, concomitent, un derapaj de la prietenia de frate mai mic pe care i-o port lui Zoii Rostas, dar pur şi simplu nu mă pot abţine să constat că pe parcursul a 392 de pagini pe care şi le-au programat despre sociologie şi sociologi, cei doi interlocutori nu găsesc nici cel mai mic prilej de a se referi la vreun sociolog sau la vreo chestie de sociologie din afara seraiului academic. Vezi MIHĂILESCU, I., ROSTAS, Z., Dialog neterminat, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

sociologii de serai, deci de problemele, aspiraţiile, stilurile şi pandaliile lor. Faptul că profesia de sociolog nu este cunoscută, iar acolo unde este, e cunoscută dezavantajos, este în mare măsură efectul involuntar al acestei monopolizări involuntare. în atenţia publică, deci subiect al unei difuzări şi cunoaşteri mai lărguţe, se află sociologul de serai, şi anume în timp ce boncăluieşte ca intelectual public. Este la mintea cocoşului că nu aceasta este prestaţia profesională de care aveţi nevoie în calitate de client de prestaţii sociologice. Asta dacă nu cumva sînteţi primar de municipiu, preşedinte de consiliu judeţean, prim-ministru, preşedinte de ţară sau ceva comparabil, poziţii din care chiar aveţi nevoie să vă cumpăraţi prestaţii de intelectual public de foarte bun nivel. în mod obişnuit însă, chiar dacă eventual admiraţi prestaţia de intelectual public a cutărui sau cutărui sociolog, prestaţiile profesionale de care aveţi nevoie şi pe care le puteţi cumpăra de la sociolog sînt cu totul şi cu totul altceva decît ceea ce vedem că fac sociologii la televizor. o

Să nu confundăm deci sociologii care se văd la televizor cu

sociologii în general şi nici prestaţiile de intelectual public ale sociologilor cu prestaţiile de sociolog practician. Cînd vedem la televizor ingineri, medici sau economişti, îi vedem în roluri de intelectual public; pentru prestaţiile şi rezultatele normale în munca lor nu-i arată nimeni la televizor. Dar asta nu înseamnă că există cineva care să confunde ce vorbesc inginerii cînd apar la televizor cu ce fac inginerii în munca lor de zi cu zi.

•

Steoreotipul sociologia este o ştiinţă. La întrebarea ce este

sociologia, se răspunde fără nici o ezitare că este o ştiinţă, şi anume ştiinţa care se ocupă cu studierea societăţii. Ar fi multe de hăhăit chiar în legătură cu această definiţie, pentru că este o definiţie debilă per se şi subscriu cu amîndouă mîinile la ceea ce spune despre ea sociologul britanic David Lee, şi anume, invocînd-o pe

Margaret Thatcher cu faimosul there is no such thing as society , că nu are sens atît timp cît termenul „societate" e non-referenţial. o

Problema nu este însă dacă sociologia este sau nu este ştiinţă,

este, şi nici cu definiţiile sociologiei ca ştiinţă, chiar şi atunci cînd sînt mai puţin reuşite. Problema este promptitudinea şi unanimitatea cu care la întrebarea ce este sociologia răspundem că este o ştiinţă, şi nu că este o profesie. E ca şi cum la întrebarea ce este medicina, de exemplu, o profesie cu a cărei utilitate publică sociologia se poate compara în mod legitim, am răspunde că este o ştiinţă. Iar despre medicina ca profesie şi practică profesională, ca şi despre „medicii practicieni", adică cei care se ocupă cu prevenirea şi vindecarea bolilor, nu am şti nimic şi nici nu ne-ar păsa. Nu am şti nici măcar că există şi altfel de medici decît cei care „studiază bolile", necum la ce sînt ei folositori, cît costă, unde şi cum poţi să-i găseşti etc. o

Faptul că atunci cînd vine vorba de sociologie, lumea se

gîndeşte la o ştiinţă, nu la o profesie, este în termenii unei teorii sociologice din ce în ce mai răspîndite, inclusiv printre profani, o predicţie de autorealizare2. Pentru exercitarea profesiei de sociolog şi pentru dezvoltarea profesională a sociologiei este o predicţie de autorealizare foarte pernicioasă. Mai ales cînd răspund „este o ştiinţă, şi anume ştiinţa care..." cei/ cele care au acte legale care să-i/ să le îndreptăţească la răspunsul „sociologia este o profesie, şi anume profesia mea", în primul rînd absolvenţii de sociologie care nu au ajuns în seraiul academic. Este foarte neliniştitor să te gîndeşti că aceşti sociologi trebuie să gestioneze o premisă autoidentitară de felul „sînt sociolog, deci mă ocup cu studiul societăţii".

1 „Nu există aşa ceva, societate." Vezi LEE, D., J., Unreason and Uncertainity in the Practice of Sociology, în „The Raven", 1981, pp. 17-30. Self-Julfilling prophecy - termenul central al acestei teorii, publicată prima dată în 1953. Autorul ei, Robert K. Merton (1910 - 2003), imul dintre marii sociologi ai secolului XX, pune astfel în circuit prima (şi momentan singura), „teoremă" din sociologie, şi anume „teorema lui Thomas", care, în formularea autorului ei, William I. Thomas (1863 - 1947), sună astfel: „dacă oamenii definesc situaţiile ca reale, ele sînt reale în consecinţele lor". Vezi MERTON, R. K., Social Theory and Social Structure, second edition, The Free Press, Glencoe, 1957, capitolul IV. Acest enunţ, pe care Merton 1-a botezat „teorema lui Thomas", apare prima dată în THOMAS, W. I , THOMAS, D. S., The Child in America: Behavior Problems and Programs, Knopf, New York, 1929, p. 571 572.

•

Stereotipul sociologul mercenar. E vorba de un stereotip

sectorial, ca să spunem aşa, care îi prinde pe sociologii care fac/ cînd fac prestaţii electorale. Dar nu ar fi de mirare să migreze şi în alte domenii în care interese concurente se tranzacţionează sub ochiul public. In sectorul său de bază, lupta cu această percepţie şi cu consecinţele ei pare pierdută, atît timp cît înşişi spin doctor-ii americani, inventatorii şi tartorii acestui domeniu al prestaţiilor profesionale, preferă de o vreme să nu schimbe clientul, ci să rămînă de-a lungul a două, trei şi chiar mai multe cicluri electorale sub acelaşi drapel politic, unii cu democraţii, alţii cu republicanii. Pînă şi fund raiser- ii se încadrează în această tendinţă, deşi natura însăşi a competenţei lor ar trebui să-i facă semnificativ mai puţin dependenţi de aşteptările extraprofesionale ale clienţilor lor. Ar fi fost de preferat prestaţii mai puţin devotate, dar ce să-i faci dacă clientul prestaţiilor electorale se simte, world wide, mai bine dacă te poate percepe trup şi suflet, nu numai sabie şi minte, alături. Sînt exigenţe de cumulare a încrederii ca oportunităţi de cumulare avantajoasă a experienţei care prezidează acest nou devotament. Totuşi, dacă trebuie să vorbim de mercenari, poate că nu e rău să luăm în calcul un adevăr minuţios verificat şi generalizabil mult în afara pieţei prestaţiilor politico-electorale: mercenarul lucrează pentru tine cu maximum devotament nu pentru că te iubeşte pe tine, ci pentru că îşi iubeşte propriul drapel. Ca să aibă căutare, el trebuie să aibă grijă ca drapelul său să fie în permanenţă impecabil, deci ca fiecare dintre prestaţiile sale să fie impecabilă. în loc să fie preocupat cum să te mai pupe undeva ca să-şi securizeze/ majoreze încasările, mercenarul este preocupat de cît de ascuţită îi este priceperea pe care o pune în slujba ta. Ca sociolog îndelung păţit în materia aceasta, nu mă pot abţine să nu remarc un fapt altfel destul de evident, şi anume că infamarea sub eticheta de mercenar este o armă utilizată în campaniile* electorale pentru a diminua forţa de joc a adversarului. Asta pe de o parte. Pe partea cealaltă, e de acceptat că prestaţiile electorale fiind mai bine plătite, e normal să incumbe riscuri mai multe

şi mai mari. Deoarece nu există alte justificări pentru etichetarea ca mercenar, sociologul ar trebui să aibă grijă de un singur lucru, şi anume ca valoarea sa pe piaţa prestaţiilor profesionale să-i asigure platforma de negociere a celui mai bun preţ cu putinţă. Dacă e să mă trataţi drept mercenar, atunci voi fi un mercenar perfect. Deci scump. o

Cît despre gestiunea mai marilor sau mai micilor nu-uri etice

mai generale, n-ar trebui să avem nevoie de mai mult decît de o singură regulă: ai grijă ca banii pe care îi cîştigi astăzi să nu-ţi mănînce banii pe care trebuie să-i cîştigi mîine.

•

Stereotipul exotismului. Pînă nu de mult, noi, sociologii

formam, statistic în primul rînd, o ciudăţenie. Să cunoşti un sociolog era ceva la fel de rar şi de neobişnuit ca şi ideea de a te face sociolog. In toamna lui 1976, sociolog nou-nouţ, unul dintre cei circa 332 de sociologi fabricaţi pînă atunci în România, proaspăt repartizat/ angajat la Oficiul Forţei de Muncă din Braşov, mă recomandam la telefon, cu un accent viguros de mîndrie profesională pe penultimul cuvînt, „Gh. O., sociologul oficiului"; cînd reveneau, mulţi dintre cei care aveau treabă cu mine cereau „cu domnu' Suciu-Ologu sau cam aşa ceva". între timp, cel puţin în sens statistic, lucrurile s-au schimbat radical. Astfel, - dacă în 1989 eram în România, mari şi laţi, cel mult 400 de sociologi, astăzi sîntem cel puţin 7.000!; - cam toate universităţile cu pretenţii din România, sigur cele de top, au facultăţi/ secţii (acum se spune „programe de studii") de sociologie. în 2007, se fabricau sociologi la universităţile „Petre Andrei" şi

„Alexandru

foan Cuza" din

Iaşi, „Babeş-Bolyai" din Cluj, la Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, „Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea din Craiova, Universitatea „Sapientia" din Miercurea 1

Cu un sociolog la circa 3.000 de locuitori după mai puţin de două decenii de la reluarea fabricaţiei de sociologi, România pare să ofere un mediu foarte propice profesiei noastre.

Ciuc, „Transilvania" din Braşov, la Universitatea Bucureşti, la universităţile „Hyperion" şi „Spiru Haret" din Bucureşti, la Universitatea din Petroşani, la Universitatea „Vasile Goldiş" din Arad şi la Institutul Naţional de Infomaţii16; - „şarja" de sociologi fabricaţi în România în anul 2007 a fost cam de 650 de licenţiaţi, iar numărul de studenţi înscrişi în anul I de minimum 1.000 (diferenţa indică atît piederi de parcurs, cît şi creşterea în continuare a numărului de studenţi la sociologie). £ de remarcat că în ultimii cinci ani, mai mult de jumătate, poate chiar două treimi dintre absolvenţii de sociologie din România şiau făcut studiile pe banii lor.

Pentru Occident , situaţia este foarte bine ilustrată de evoluţia din Statele Unite, cu configuraţia de mai sus a numărului de absolvenţi de sociologie, pe cele trei nivele academice, respectiv licenţă, maşter şi doctorat în ultimele patru decenii (1966 - 2004) (sursa este specificată în banda de jos a figurii).

16 La ultimele trei nu e foarte clar dacă (mai) au absolvenţi pe a căror diplomă de licenţă scrie „sociolog". Dar e sigur că studenţii lor îşi pot face tezele de licenţă pe teme de sociologie. 17 Prin Occident se înţelege aici ţările vest-europene, SUA şi Canada. Dar trimiterile care urmează sînt valabile în linii generale şi pentru Japonia, Australia, India, Mexic, Argentina, Africa de Sud.

o

După creşterea din anii 1960 şi culminaţia de la începutul anilor

1970, urmează aproape un deceniu şi jumătate de declin, declin care, mai sever în Europa Occidentală decît în SUA, i-a făcut pe unii să-i pună cruce sociologiei. După 1987-88 însă, interesul pentru sociologie revine, anii 2000 găsindu-ne în creştere, peste tot în lume. Poate fi suprinzător, dar în fostele ţări socialiste curbele evolutive prezintă o configuraţie foarte asemănătoare. Sigur că România iese din şir, atît cu desfiinţarea administrativă a facultăţilor de sociologie în anul 1977, cît şi cu creşterea explozivă a numărului de studenţi la sociologie (şi de absolvenţi, normal) de după 1989. Dar pe total fost lagăr socialist, ceea ce s-a petrecut ca evoluţie a numărului de absolvenţi de sociologie este, deşi din cauze totalmente diferite, cam acelaşi lucru cu ceea s-a petrecut în Occident. Desigur, extrapolarea tendinţei generale de creştere de pînă acum pentru timpurile următoare este o operaţie riscantă. în registrul rezonabil nu există însă motive pentru care interesul societal pentru sociologie şi atracţia conexă a profesiei de sociolog pentru tineri şi părinţii lor să se contracte în viitorul analizabil. o

Cu toate că oferta noastră profesională este încă foarte departe

de a fi vizibilă, cu toate că piaţa prestaţiilor sociologice este abia la început, nu mai sîntem în nici un caz nişte plante exotice, pe care nu se poate miza în mod serios şi continuu. Sîntem deja suficient de mulţi pentru a cumula masa critică a unui corp profesional major. Un anumit exotism se menţine însă, şi anume în privinţa naturii abilităţile noastre profesionale, misterioasă, dacă nu de-a dreptul periculoasă în unele areale, şi nu neapărat neimportante, ale percepţiei publice. El corespunde excepţionalismului profesiei noastre, pe care nici un sociolog nu îl va denega prea energic şi nici prea complet. Nici măcar eu.

•

Stereotipul sociologii lucrează la stat, sociologii sînt lefegii la

stat, pe sociologi trebuie să-i hrănească statul. Ideea, frecventată adeseori la

nivelul celei mai înalte stratosfere intelectuale, este că sociologii se pricep la problemele importante, foarte importante, probleme care privesc interesul general, deci pe toată lumea şi pe nimeni anume. Este un stereotip care funcţionează mai degrabă ca arriăre pensee, decît ca susţinere explicită. Dar funcţionează în toată lumea bună, chiar în locurile cele mai neaşteptate, mai importante şi mai bogate în consecinţe perverse pentru soarta sociologilor. o

Avem un astfel de insidiu etatist la corifeii cei mai demni de

respect şi cei mai urmaţi ai sociologiei, de exemplu la Pierre Bourdieu. Nu intru aici în detalii deoarece subiectul are suficiente aspecte tehnice pentru a mă răfui cu el în capitolele finale, de bucătărie, destinate sociologilor. Marele Bourdieu cel de la care am învăţat cu toţii ce este un concept sociologic cu adevărat forţos, cum se gestionează el cu rigoare şi aplomb şi cum să-ţi meriţi cu devotament ideile — arată public, în mod repetat şi cu intenţiile cele mai devastatoare spre ceea el numeşte sociologia depravată. De atacat, atacă numai joncţiunea doxosofie demagogie, prinzînd în colimator marketingul, „tehnologia socială", sondajele de opinie şi, în general, prestaţiile „tehnicienilor opiniei" (Ies techniciens de la doxă). Involuntar sau poate numai tacit, plasează însă în această joncţiune orice activitate sociologică (sau care ţine, în general, de ştiinţele sociale) care nu se sesizează asupra mecanismelor ascunse care reglementează ordinea socială, de exemplu violenţa inertă (creaţie conceptuală Bourdieu) a structurilor economice şi sociale. Este astfel infamată ca impostură ştiinţifică, doxosofie, sociologie depravată şi practică mercenară orice activitate care se tranzacţionează pe o piaţă. Adică toate prestaţiile sociologice. Bourdieu nu ne spune în nici un fel din ce urmează să trăiască studenţii săi absolvenţi de sociologie care nu ajung în seraiul universitar; de care pur şi simplu nu-i pasă, ca oricărui sociolog academic care nu vede ca sociologi decît pe ceilalţi sociologi academici. Este sociolog — autentic, nedepravat şi nemercenar - numai cineva care face cercetări critice asupra mecanismelor ascunse ale ordinii sociale. Şi cine doreşte/ poate fi convins să dorească să finanţeze astfel de activităţi decît-statul?

o

La fel de surprinzător etatist susură nişte realizări altfel esenţiale

pentru dezvoltarea profesională a sociologiei, cum sînt listele de ocupaţii abordabile cu profesia de sociolog. Voi exemplifica cu cea mai evoluată dintre ele, şi anume cu ceea ce voi numi, cu sincer respect, „Lista lui Lambert", listă inventată în SUA, acolo unde ar fi cel mai puţin logic să ne aşteptăm la atitudini etatiste. Este vorba despre o colecţie de peste douăsute de astfel de ocupaţii, realizată de Stephen Lambert, directorul serviciilor de carieră de la Plymouth State College (New Hampshire)1. „Lista lui Lambert" (pe care o puteţi găsi integral în capitolul 5) este precedată de următoarea sinteză a domeniilor de specializare în sociologie (some specialities of Sociology Majors). A penologist may specialize in research on the control and prevention of crime, punishment for crime and management of penal institutions, and rehabilitation of criminal offenders. The criminologist specializes in research on relationships between criminal law and social order in causes of crime and behavior of criminals. Industrial sociologists may specialize in research on group relationships and processes in an indusstrial organization. Rural sociologists may specialize in research on rural communities in contrast with urban communities and special problems occasioned by the impact of şcientific and industrial revohitions on a rural way of life. A social ecologist specializes in research on interrelations between physical environment and technology in spaţial distribution of people and their activities. Social problems specialists may specialize in research on social problems arising from individual or group deviation from commonly accepted standards of conduct, such as crime and delinquency, or social problems and racial discrimination rooted in failure of society to achieve its collective purpose. Urban sociologists focus on research on the origin, growth, structure, and demographic characteristics of cities and social patterns and distinctive problems that result from an urban environment. A demographer is a population specialist who collects and analyzes vital statistics related to population changes. such as birlh, marriages, and death. Demographers plan and conduct demographic research, surveys, and experiments to study human populations and affecting trends. Clinical sociology is concerned with group dysfunction and works with individuals and groups to identify and alleviate problems related to factors such as group organization, authority relationships, and role conflicts.

1 Pe care o găsim în primul volum din soia de mare succes „locuri de muncă excelente pentru licenţiaţii în serie pe care S. Lambert a dezvoltat-o împreună cu Julie De Galan. Vezi LAMBERT, Stephen, E., Great Jobs for Sociology Majors, VGM Career Horizons, Chicago, 1997.

A social pathologist speciaiizes in investigation of group behavior that is considered detrimental to the proper functioning of society. The social welfare research worker conducts research that iş used as a tool for planning and carrying out social welfare programs.1

Presupun că nu este deloc necesar să fii răutăcios pentru a vedea că oricare dintre aceste domenii este practicabil în mod predilect ca salariat şi numai şi numai întro instituţie - locală, regională sau naţională - a statului (poate cu excepţia „sociologului industrial", specializare devenită între timp destul de vetustă). Numai şi numai pentru instituţiile statale poate fi imaginată nevoia de a-şi plăti „penolog", „criminolog", „sociolog rural", „ecolog social", „specialist în probleme sociale", „sociolog urban", „demograf', „sociolog clinic", „patolog social" sau „lucrător în cercetarea bunăstării sociale", care să nu facă altceva decît să se specializeze în cercetare. Asta desigur dacă din acest gen de vorbărie de guşat glosolalic, foarte larg răspîndit printre funcţionarii de stat, se poate înţelege ceva. o

Dacă sociologii se văd lefegii la stat, la ce ne-am putea aştepta

din partea altora să-i vadă, de exemplu din partea instanţelor de reglementare ale

1 „Penologistul se poate specializa în cercetarea controlului şi prevenirii încălcării legii, pedepselor pentru încălcarea legii şi managementului instituţiilor penale, ca şi a reabilitării celor care au încălcat legea. Criminologul se specializează în cercetarea relaţiilor dintre legea penală şi ordinea socială, în rolul cauzelor încălcării legii şi comportamentul celor care încalcă legea. Sociologii industriali se pot specializa în cercetarea relaţiilor de grup şi a proceselor dintr-o organizaţie industrială. Sociologii rurali se pot specializa în cercetarea comunităţilor rurale în contrast cu comunităţile urbane şi a problemelor ocazionate de impactul revoluţiilor ştiinţifice şi industriale asupra modului de viaţă rural. Un ecologist social se specializează în cercetarea asupra inteiTelaţiilor dintre mediul fizic şi tehnologie în distribuţia spaţială a oamenilor şi activităţilor lor. Specialiştii In probleme sociale se pot specializa în cercetarea problemelor sociale care se nasc din devierea individuală sau de grup de la standardele acceptate de conduită, aşa cum sînt încălcarea legii şi delincvenţa sau problemele sociale şi discriminarea rasială care îşi au rădăcina în neputinţa societăţii de a realiza scopuri colective. Sociologii urbani se concentrează pe cercetarea originilor, creşterii, structurii şi caracteristicilor demografice ale oraşelor şi pe modelele sociale şi problemele specifice care rezultă dintr-un ambient urban. Demograful este un specialist în populaţie care adună şi analizează statistici vitale legate de evoluţia populaţiei, de naşteri, de căsătorii şi de decese. Demografii planifică şi desfăşoară cercetări demografice, examinări şi experimente pentru studierea populaţiilor umane şi a tendinţelor care le afectează. Sociologia clinică se ocupă cu disfuncţiile grupurilor şi colaborează cu persoane şi cu grupuri pentru a identifica şi uşura problemele legate de factori cum a fi organizarea grupului, relaţiile de autoritate şi conflictele de rol. Un patolog social se specializează în investigarea comportamentului de grup considerat ca dăunător funcţionării adecvate a societăţii. Lucrătorul In bunăstare socială derulează cercetări folosite ca unelte penţru planificarea şi îndeplinirea programelorde bunăstare socială." LAMBERT, Stephen, E., op. cit p. 9.

statului? Vorbesc în mod expres despre documentele oficiale dn categoria clasificărilor de ocupaţii, cum este de exemplu COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), CAO Welzijn (Olanda) sau DOT (Dictionary of Occupational Titles, SUA). In acest gen de instrumente de guvernare găsim tot felul de drăgălăşenii despre profesia de sociolog (le voi trata mai pe îndelete în capitolele tehnice), toate avînd acelaşi ADN, şi anume este ideea că sociologul munceşte în instituţii, deci la stat. In plus, ceea ce eventual fac sociologii apare într-o lume abstractă, cumva extatică, în nici un caz în vreo conexiune cu vreo piaţă — a vreunor munci sau a vreunor prestaţii profesionale. Fără ca suratele sale să facă vreo excepţie, COR oferă un mic deliciu în acest sens: Sociologii, antropologii şi asimilaţii acestora efectuează cercetări asupra structurii sociale, originii şi evoluţiei umanităţii şi relaţiei dintre activitatea umană şi mediul social şi pun la dispoziţia factorilor de decizie rezultatele cercetărilor întreprinse; avizează aplicarea cunoştinţelor acumulate la definirea politicilor economice şi sociale, aplicabile anumitor categorii de populaţie şi regiuni.1

Stereotipul etatismului este un fel de loc geometric al stereotipurilor despre profesia de sociolog. Ceea ce divulgă coerenţă, deci „logică" şi „rezonabilitate", de unde o anumită tradiţie şi existenţa activă a anumitor aşteptări şi a altor figuri regulatoare. Intre puţinii care ştiu cîte ceva despre profesia de sociolog, cei mai mulţi le au în minte pe astea cu ştiinţa, cu leafa şi cu staţul. Şi se comportă, inclusiv destul de mulţi sociologi, ca şi cînd ele ar fi adevărate, facîndule astfel să aibă consecinţe adevărate şi reale. Ceea ce înseamnă că pentru ruperea circuitului stereotipurilor despre profesia de sociolog este nevoie de energie afirmativă, de tenacitate şi de răbdare. Dar mai ales de succesul cotidian al sociologilor praticieni şi de satisfacţia subsecventă a clienţilor lor. o

Pentru că stereotipul etatist este circulat de o bună bucată de

timp şi de o lume bună deja edificată, vreau să notific la modul cel mai răspicat că sociologii nu sînt nişte pomanagii care, nepricepîndu-se la nimic folositor, dar ***, C. O. R. Clasificarea ocupaţiilor din România, Meteor Press, Bucureşti, f. a., actualizată 2005, p. 112.

A social pathologist specializes in investigation of group behavior that is considered detrimental to the proper functioning of society. The social welfare research worker conducts research that iş • used as a tool for planning and carrying out social welfare programs.1 Presupun că nu este deloc necesar să fii răutăcios pentru a vedea că oricare dintre aceste domenii este practicabil în mod predilect ca salariat şi numai şi numai întro instituţie — locală, regională sau naţională - a statului (poate cu excepţia „sociologului industrial", specializare devenită între timp destul de vetustă). Numai şi numai pentru instituţiile statale poate fi imaginată nevoia de a-şi plăti „penolog", „criminolog", „sociolog rural", „ecolog social", „specialist în probleme sociale", „sociolog urban", „demograf', „sociolog clinic", „patolog social" sau „lucrător în cercetarea bunăstării sociale", care să nu facă altceva decît să se specializeze în cercetare. Asta desigur dacă din acest gen de vorbărie de guşat glosolalic, foarte larg răspîndit printre funcţionarii de stat, se poate înţelege ceva.

o

Dacă sociologii se văd lefegii la stat, la ce ne-am putea aştepta

din partea altora să-i vadă, de exemplu din partea instanţelor de reglementare ale

1 „Penologistul se poate specializa în cercetarea controlului şi prevenirii încălcării legii, pedepselor pentru încălcarea legii şi managementului instituţiilor penale, ca şi a reabilitării celor care au încălcat legea. Criminologul se specializează în cercetarea relaţiilor dintre legea penală şi ordinea socială, în rolul cauzelor încălcării legii şi comportamentul celor care încalcă legea. Sociologii industriali se pot specializa în cercetarea relaţiilor de grup şi a proceselor dintr-o organizaţie industrială. Sociologii rurali se pot specializa în cercetarea comunităţilor rurale în contrast cu comunităţile urbane şi a problemelor ocazionate de impactul revoluţiilor ştiinţifice şi industriale asupra modului de viaţă rural. Un ecologist social se specializează în cercetarea asupra interrelaţiilor dintre mediul fizic şi tehnologie în distribuţia spaţială a oamenilor şi activităţilor lor. Specialiştii te probleme sociale se pot specializa în cercetarea problemelor sociale care se nasc din devierea individuală sau de grup de la standardele acceptate de conduită, aşa cum sînt încălcarea legii şi delincvenţa sau problemele sociale şi discriminarea rasială care îşi au rădăcina în neputinţa societăţii de a realiza scopuri colective. Sociologii urbani se concentrează pe cercetarea originilor, creşterii, structurii şi caracteristicilor demografice ale oraşelor şi pe modelele sociale şi problemele specifice care rezultă dintr-un ambient urban. Demograful este un specialist în populaţie care adună şi analizează statistici vitale legate de evoluţia populaţiei, de naşteri, de căsătorii şi de decese. Demografii planifică şi desfăşoară cercetări demografice, examinări şi experimente pentru studierea populaţiilor umane şi a tendinţelor care le afectează. Sociologia clinică se ocupă cu disfuncţiile grupurilor şi colaborează cu persoane şi cu grupuri pentru a identifica şi uşura problemele legate de factori cum a fi organizarea grupului, relaţiile de autoritate şi conflictele de rol. Un patolog social se specializează în investigarea comportamentului de grup considerat ca dăunător funcţionării adecvate a societăţii. Lucrătorul în bunăstare socială derulează cercetări folosite ca unelte pentru planificarea şi îndeplinirea programelorde bunăstare socială." LAMBERT, Stephen, E., op. cit. p. 9.

statului? Vorbesc în mod expres despre documentele oficiale dn categoria clasificărilor de ocupaţii, cum este de exemplu COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), CAO Welzijn (Olanda) sau DOT (Dictionary of Occupational Titles, SUA), In acest gen de instrumente de guvernare găsim tot felul de drăgălăşenii despre profesia de sociolog (le voi trata mai pe îndelete în capitolele tehnice), toate avînd acelaşi ADN, şi anume este ideea că sociologul munceşte în instituţii, deci la stat. In plus, ceea ce eventual fac sociologii apare într-o lume abstractă, cumva extatică, în nici un caz în vreo conexiune cu vreo piaţă - a vreunor munci sau a vreunor prestaţii profesionale. Fără ca suratele sale să facă vreo excepţie, COR oferă un mic deliciu în acest sens: Sociologii, antropologii şi asimilaţii acestora efectuează cercetări asupra structurii sociale, originii şi evoluţiei umanităţii şi relaţiei dintre activitatea umană şi mediul social şi pun la dispoziţia factorilor de decizie rezultatele cercetărilor întreprinse; avizează aplicarea cunoştinţelor acumulate la definirea politicilor economice şi sociale, aplicabile anumitor categorii de populaţie şi regiuni.

Stereotipul etatismului este un fel de loc geometric al stereotipurilor despre profesia de sociolog. Ceea ce divulgă coerenţă, deci „logică" şi „rezonabilitate", de unde o anumită tradiţie şi existenţa activă a anumitor aşteptări şi a altor figuri regulatoare. Intre puţinii care ştiu cîte ceva despre profesia de sociolog, cei mai mulţi le au în minte pe astea cu ştiinţa, cu leafa şi cu staţul. Şi se comportă, inclusiv destul de mulţi sociologi, ca şi cînd ele ar fi adevărate, fâcîndule astfel să aibă consecinţe adevărate şi reale. Ceea ce înseamnă că pentru ruperea circuitului stereotipurilor despre profesia de sociolog este nevoie de energie afirmativă, de tenacitate şi de răbdare. Dar mai ales de succesul cotidian al sociologilor praticieni şi de satisfacţia subsecventă a clienţilor lor. o

Pentru că stereotipul etatist este circulat de o bună bucată de

timp şi de o lume bună deja edificată, vreau să notific la modul cel mai răspicat că sociologii nu sînt nişte pomanagii care, nepricepîndu-se la nimic folositor, dar

***, C. O. R. Clasificarea ocupaţiilor din România, Meteor Press, Bucureşti, f. a., actualizată 2005, p. 112.

trasee (şi, fie vorba între noi, nici ce e aia sociolog) apare ca şi cînd ar fi din vina ta, dar oricum asta nu e o cine ştie ce problemă, ea se va rezolva curînd, pe căi şi în contexte ştiute de toată lumea, perfect neproblematice. In sensul că există un public avizat — format, să zicem, din profesorii din facultăţile de sociologie, din sociologii practicieni şi din clienţii prestaţiilor sociologice — care deţine un set de răspunsuri clare şi unanime la problema respectivă, răspunsuri pe care poţi să le găseşti imediat ce te-ai hotărît să le afli. Acest capitol, spre exemplu, ar fi o astfel de punere la dispoziţie. Profesia de sociolog ne apare astfel ca o profesie normală, de exemplu ca medicina: presupunînd că există cineva care vrea să se facă medic şi nu prea ştie ce e aia medic şi cu ce se ocupă el, acesta este un fapt izolat/ o întîmplare, care se rezolvă repede, de la sine, pe căi şi în contexte banale, perfect neproblematice. Singura eventuală diferenţă ar fi că numărul şi răspîndirea celor care ştiu ce este medicul şi cu ce se ocupă el sînt mult mai mari decît numărul şi răspîndirea celor care ştiu ce este sociologul şi cu ce se ocupă el. Diferenţă care ar fi şi ea un fapt izolat/ o întîmplare, care se rezolvă în maniere şi pe căi socialmente normale. o

Problema e că lucrurile nu stau deloc aşa. Profesia de sociolog

nu este o profesie normală, iar opţiunea pentru profesia de sociolog este o opţiune de risc. Poate chiar de mare risc. Faptul de a o pretinde, fie şi subtextual, profesie normală ar putea fi o strategie, să zicem mai subtilă, de marketing. (Ignor eventualitatea de a avea de-a face cu o naivitate deoarece nu-mi vine să cred că există sociologi atît de neglijenţi, şi încă apropo de propria lor profesie.) o

Nu aş accepta nici măcar în glumă o astfel de strategie.

Dimpotrivă, sînt absolut convins că indiferent de consecinţele eventual dezavantajoase asupra numărului de candidaţi care bat la porţile facultăţilor de sociologie, trebuie să fiţi preveniţi/ prevenite, cu cel mai cristalin respect pentru mintea voastră, că profesia de sociolog şi exercitarea ei sînt chestiuni profund

problematice, care conţin încă de la fundament probleme nesoluţionate său soluţionate prost.

•

Pentru ca să decideţi în cunoştinţă de cauză dacă chiar

sociologia este profesia pe care v-o doriţi, este corect ca înainte de toate să primiţi cunoştinţele de care aveţi nevoie pentru a înţelege în ce sens şi de ce opţiunea pentru profesia de sociolog este o opţiune de risc şi cum poate fi gestionat acest risc ca resursă a succesului.

o

Optînd pentru sociologie, optaţi pentru o viaţă profesională în

plină incertitudine, la marginea absurdului şi nu de puţine ori de-a dreptul absurdă. Mai întîi pentru că aproape nimeni dintre cei cărora le-ar trebui ce ştiu sociologii să facă nu ştie cu ce se ocupă sociologii şi la ce sînt ei/ ele folositori. Imaginaţi-vă că terminaţi facultatea de medicină într-o lume cu destule persoane suferinde şi cu bani, lume şi persoane care habar nu au însă ce e aia medicină, darmite că există medici şi la ce le-ar putea fi aceştia de folos. Sigur că e vina cuiva şi că ar trebui făcut ceva. Dar pînă una-alta, ca absolvenţi de sociologie ajungem de fiecare dată, promoţie după promoţie, într-o lume în care nimeni nu ştie la ce te pricepi, nici ce să-ţi dea de lucru. Iar dacă ştie, să te păzească Dumnezeu, pentru că în majoritatea cazurilor ştie nişte aiureli. Nu există semne că această situaţie se va schimba radical într-un viitor cît de cît apropiat. în foarte multe privinţe vei fi şi tu un apostol, ca seria mea de acum treizeci de ani, ca seria colegilor noştri care au terminat sociologia acum şaizeci sau nouăzeci de ani. Ar fi de mare mirare ca potenţialii clienţi ai prestaţiilor sociologice să ştie cu ce se ocupă sociologii şi la ce sînt ei/ ele folositori în timp ce sociologii

înşişi, în frunte cu profesorii din facultăţile lor de sociologie, cei care decid ce-şicum în privinţa fabricaţiei de sociologi, nu ştiu. în esenţă şi vorbind foarte politicos, este vorba despre faptul că sociologii îşi fac studiile şi ies din facultate cu idei nebuloase şi contraproductive despre profesia lor şi despre succesul pe care îl pot avea cu diploma de sociolog. Ieşim din facultate cu nemulţumirea, foarte nesagace, că facem nişte cursuri generale, „teoretice", nemulţumire care înfloreşte în buchetul periclitant al ideologiei „muncă de sociolog". Cea care ne betonează în convingerea că dacă nu e cercetare sau măcar eminamente cercetare, munca mea, oricît de mult mi-ar plăcea şi oricît de ofertantă ar fi, inclusiv în planul recompenselor băneşti, nu e ce m-am pregătit în facultate, nu e muncă de sociolog, nu e „în domeniul specializării". Tenninăm facultăţile noastre de sociologie cu un excelent potenţial de efectuare, şi ca diversitate şi ca profunzime şi ca responsabilitate, pe care nu îl activăm pentru că mintea noastră citeşte de pe hărţile altui tip de profesii. Pe o piaţă a muncii şi prestaţiilor profesionale plină de clienţi potenţiali, dar care habar nu au ce am putea face folositor pentru ei, bîjbîim cu ochii daţi peste cap în căutarea „muncii de sociolog". De care nu are nevoie nimeni şi e ca faimoasa pisică neagră înttvo cameră neagră în care nu e o pisică neagră. La intersecţia celor două serii de factori, riscul profesiei de sociolog constă în posibilitatea deosebit de viguroasă ca traseul nostru de carieră şi, inevitabil, viaţa noastră însăşi să fie succesiunea de cotloane şi limanuri prin care întîmplarea alege să ne rătăcească. Dacă nu am avut norocul de a nimeri în seraiul academic sau dacă nu am cedat refugiindu-ne în învăţămîntul preuniversitar, profesia de sociolog ne ţine la mîna întîmplării pentru roluri de gargaragii şi de descurcăreţi de mîna a doua cu leafă la stat, veleitari, din ce în ce mai mizantropi, din ce în ce mai edificaţi şi mai acri. Mizantropofagi, cum ar spune „Le petit fictionnaire", canibali care fac mofturi la masă.

•

Potenţialului periclitant al profesiei de sociolog îi corespunde un

potenţial avantajos pe măsură. Şi asta fie şi numai în baza constatării day-to-day y/isdom că cine nu riscă nu cîştigă, iar riscurilor mari le corespund cîştiguri mari. o

Avantajul esenţial al profesiei de sociolog - tocmai pentru că

este, pe de o parte, atît de generală şi pe de alta, atît de puţin cunoscută - este potenţialul ei excepţional de autonomie. Profesia de sociolog îţi permite să faci ca muncă a ta de zi cu zi exact ceea ce îţi place, exact ce îţi doreşti. Sublimez, îţi permite. Nu îţi dă. Şi, cu atît mai puţin, nu te forţează. o

Încîntătorul potenţial de autonomie al profesiei de sociolog este

foarte strict condiţionat. Şi anume de tine însuţi/ însăţi, de parametrii tăi de personalitate şi de caracter. Succesul cu profesia de sociolog este foarte dependent de tine, de cît sînge ai în instalaţie . Profesia de sociolog nu are consecinţe automate, obligatoriu bune sau obligatoriu rele. Sînt oameni pentru care o profesie care le oferă munci foarte autonome ar fi o catastrofă, o aglomerare de variabile imprevizibile, de incertitudine, se absurd, deci o sursă îngrozitoare de stres, pe deasupra şi cotidian. După cum sînt oameni pentru care catastrofal ar fi opusul, o profesie care oferă munci perfect predictibile, într-un mediu raţional, cu şefi care îţi definesc cu claritate sarcinile şi responsabilităţile şi te asistă pas cu pas în realizarea lor cu succes. Ne putem imagina profesiile pe un continuum între aceste două extreme, situaţie în care sociologia se află spre capătul cu imprevizibilitate, incertitudine şi absurditate, probabil chiar la capăt de tot. De aceea, semnificativ mai mult decît la oricare altă profesie, în cazul sociologiei „secretul" activării pericolelor sau avantajelor eşti chiar tu, cel/ cea care o învaţă şi o exercită, atunci cînd o înveţi, respectiv cînd o exerciţi. Sigur, o doză de noroc este oricînd binevenită, dar succesul cu profesia de sociolog depinde de tine, şi asta la modul cel mai dur.

1 Expresia îi aparţine unui mare profesionist în chestiile astea cu sînge, un domn cu a cărui prietenie îmi va face întotdeauna plăcere să mă mîndresc. în propria sa prezentare, este vorba despre „fruntea frunţii, spuma spumii, lumina inteligenţei chirurgicale româneşti - doctorul Soorin Oprescuu".

•

Presupun că e destul de străveziu ce vreau să sugerez despre ce

fel de persoane vor activa mai degrabă relele profesiei de sociolog şi ce fel mai degrabă bunele. Trebuie să spun că nu sînt dispus să atenuez înţelesul acestui enunţ, oricît ar fi de nedelicat faţă de absolvenţii de sociologie care, eventual, constată acum că le-ar fi convenit de fapt o profesie de tip for english press twol engage!. Precizez însă că în mintea mea opţiunea pentru un tip de profesie sau altul după criteriul autonomiei nu este o chestiune de aptitudini, ci este chiar aşa, o opţiune, deci o chestiune de preferinţe, de atitudine, deci de autoidentitate şi autoguvernare. Şi atunci, dacă tot ai ajuns sociolog, nu înţeleg de ce să stai cu limba în gură şi să te mulţumeşti cu ce şi cu cît îţi propun alţii, într-o condiţie pliabilă. Sîntem sociologi, ce"naiba, adică ne pricepem la oameni; de ce nu ne-am pricepe şi la noi înşine? înţeleg însă condiţia pliabilă dacă asta este ceea ce vrei tu, dacă asta e alegerea ta şi nu o justificare - inteligentă şi rafinată, sîntem sociologi, ce naiba — a întîmplării. o

în sumă, dorinţa ta de a fi autonom/ă, de a-ţi defini tu însuţi/

însăţi munca de zi cu zi şi de a-ţi maximiza autonomia este condiţia de fond a succesului cu diploma de sociolog. Absolvenţii/ absolventele de sociologie pot deveni aproape orice îşi doresc, singura condiţie cu adevărat importantă este să-şi dorească ceva. o

Profesia de sociolog nu este deloc, dar absolut deloc

recomandabilă celor care ştiu că de fapt ceea ce îşi doresc sînt muncile şi situaţiile de muncă mai degrabă confortabile, cu responsabilitatea în afara lor, de salariat, mai degrabă la stat, de subaltern, deci în gama engage!; sau for english press two , cum doriţi să-i spuneţi.

1 Cele două expresii au fost inventate pentru a defini acelaşi lucru, în mod independent unul de altul, de: i.Valentin Poponeţe, de profesie sociolog, avînd actualmente ocupaţia de ofiţer de relaţii publice, editor la revista Northern Star a NATO - engage/; ii. Adrian Benea, de profesie marketer, avînd actualmenţe ocupaţia de brand-manager pentru Europa al produselor cosmetice „Dove" for english press two. Valentin munceşte şi trăieşte undeva pe lîngă Maastricht, Adrian la Praga şi sînt încîntat să notific că amîndoi mi-au fost studenţi.

•

Profesia de sociolog şi exercitarea ei sînt probleme deschise,

care nu admit soluţii obişnuite. Ceea ce prezint aici ca definiţie a profesiei de sociolog şi ca joburi şi cariere cu profesia de sociolog sînt rezultate ale unui mod de abordare la care ader. Sigur că am încredere în ele, mai ales că am apucat să le experimentez personal, atît ca prestaţii profesionale de sociolog practician, cît şi ca principii şi proceduri formative ca sociolog de serai. Dar aş dori să fac foarte clară ideea că problemele pentru care au fost imaginate rămîn probleme deschise.

Capitolul 4 Definiţia profesiei de sociolog

•

Aşa cum profesia de bucătar este ceea ce se învaţă în şcolile

profesionale de bucătari atestate legal, iar profesia de medic este ceea ce se învaţă în şcolile profesionale de medicină atestate legal, profesia de sociolog este ceea ce se învaţă în şcolile profesionale de sociologie atestate legal. Ocupaţiile sînt cu totul altceva decît profesiile, şi anume ceea ce facem efectiv la noi la serviciu şi numim de obicei „loc de muncă" sau „funcţie", în anumite situaţii „muncă de ..." (în locul punctelor trecîndu-se numele unei profesii), iar în acest capitol, joburi, prestaţii şi cariere". Dacă nu distingem între profesii şi ocupaţii, orice discuţie despre profesia de sociolog rămîne o sumă de aiureli mai mult sau mai puţin pompoase.

•

Pentru a ajunge să-i controlaţi mai bine riscurile, este

recomandabil să vă confruntaţi opţiunea pentru profesia de sociolog cu următoarele provocări: - nu veniţi la sociologie cu ideea că veţi ajunge în seraiul academic, adică în învăţămîntul superior sau în cercetare. Nu veţi ajunge; - numai unui anumit tip de profesii, şi anume profesiilor ocupaţionale, le corespunde o „muncă de ...", bine delimitată şi cunoscută, de cele mai multe ori îngrădită prin lege; în acest sens avem „muncă de medic", „muncă de contabil", „muncă de jurist", „muncă de inginer constructor", „muncă de inginer zootehnist". Celuilalt ţip de profesii, şi anume profesiilor academice, de exemplu, sociologiei, nu le corespunde nimic în mod special. Pe piaţa muncilor şi a prestaţiilor profesionale pe care le poate face bine, sociologul este în competiţie cu titularii altor profesii academice. Simplu vorbind, nu există o muncă de sociolog, ci există

nişte, şi anume foarte multe, munci de sociolog - foarte diverse, evolutive, emergente, dinamice

munci pentru care tu trebuie să decizi că sînt „de

sociolog" şi, mai mult, pentru care trebuie să te lupţi cu titularii altor profesii academice ca să ţi le adjudeci, pe o piaţă deschisă a prestaţiilor profesionale; - competenţa profesională a sociologului este aceea de a schimba persoane şi, mai ales, entităţi social-umane suprapersonale. Profesia de sociolog, adică ceea ce înveţi în facultatea de sociologie, constă în competenţa cognitivă, pragmatică şi etică de a efectua schimbări ale entităţilor social-umane. La asta se pricep sociologii, şi anume să schimbe (sau să menţină într-o anumită stare, între anumiţi parametri) persoane şi entităţi formate din persoane. Dar, spre deosebire de absolvenţii altor facultăţi social-umane, care se pricep să facă anumite tipuri de schimbări, pe anumite entităţi umane, competenţa de sociolog este o competenţă generală. In principiu, sociologul poate face orice tip de schimbare, pe oricare tip de entitate social-umană, fiind în special buni la schimbările inedite, complexe, riscante, invazive, cu mare încărcătură etică şi cu responsabilitate mare. Pentru a face faţă acestei misiuni excepţional de complexe şi de responsabile, facultăţile de sociologie sînt facultăţi „teoretice", cele mai „teoretice" dintre facultăţile de profesii academice social-umane. Asta înseamnă că sociologia este o facultate „teoretică": ea trebuie să formeze o competenţă foarte sofisticată, generală, integratoare. După terminarea facultăţii, sociologii se pot specializa pe anumite seturi de schimbări, dar facultatea de sociologie, namely licenţa în sociologie, produce o competenţă generală, „teoretică"; - există un decalaj de cunoaştere foarte dezavantajos pentru sociologi (ca de altfel pentru titularii tuturor profesiilor academice). Cînd ştiu cîte ceva despre profesia de sociolog, atît publicurile largi, cît şi clienţii potenţiali ai prestaţiilor sociologice ştiu dintr-o perspectivă foarte întârziată. Perspectivă din care, de exemplu, nu se vede diferenţa dintre profesiile academice şi cele ocupaţionale, toate profesiile fiind judecate şi aşteptate după regulile profesiilor ocupaţionale. Din nefericire sînt foarte mulţi sociologii înşişi marcaţi de acest decalaj. Ei/ ele vor facultăţi de sociologie „practice" şi garduri jurisdicţionale în jurul a ceea li se pare că ar fi, de drept, „muncă de sociolog", deci activităţi profesionale rezervabile sociologilor în exclusivitate.

•

Profesia de sociolog este o platformă foarte versatilă, în sensul

în care expresia „platformă (versatilă)" este folosită în logistica militară. De pildă, despre elicopterul Puma se spune că este o platformă foarte versatilă, adică poţi face din el un vînător de tancuri foarte performant, dar, schimbînd echipările, poţi să faci un la fel de reuşit transportor tactic de trupe, o ambulanţă care scoate răniţii din linia întîi, un stingător de incendii de pădure, un salvator naval sau o macara pentru zone inaccesibile. Aşa şi cu profesia de sociolog - este o platformă foarte versatilă, pe ea poţi monta o mare diversitate de competenţe de efectuare, cu ea poţi aborda cu succes o mare varietate de joburi, prestaţii şi cariere. (Pentru cei/ cele care se străduiesc tot timpul să înţeleagă altfel decît li se spune, precizez că nu e vorba în special despre o varietate simultană, ci de una în special succesivă.) Cum spune Asociaţia Americană de Sociologie, cea mai veche şi cea mai prestigioasă dintre organizaţiile profesionale ale sociologilor, licenţa în sociologie este „o bază valoroasă pentru abordarea unei diversităţi de cariere" şi generează pentru titularii ei „o (întreagă) lume de oportunităţi"1.

1

www.asaoet.org/student/career/homepage.

Capitolul 5 Joburi şi cariere cu profesia de sociolog. „Lista lui Lambert"

în acest moment ştim că profesia de sociolog este o platformă foarte versatilă, care ne oferă o competenţă valoroasă pentru a avea succes într-o mulţime foarte mare şi foarte diversă de domenii ocupaţionale, de joburi şi de cariere. Decurge că pentru a ne valorifica diploma de sociolog ne trebuie, măcar ca surse de inspiraţie, nişte liste cu domenii ocupaţionale, joburi şi cariere pentru a căror performare cu succes profesia noastră asigură, ceteris paribus, o garantare sesizabil mai bună decît poate să asigure o altă profesie, oricare ar fi ea. Decurge totodată că, prin definiţie, aceste liste ar trebui să conţină domenii ocupaţionale, joburi şi cariere foare multe şi foarte diverse. în sfîrşit, pentru ca succesul cu profesia de sociolog să fie accesibil tuturor sau măcar unei foarte largi majorităţi a sociologilor, ar trebui ca oricare sociolog să aiba competenţa de a construi şi administra o astfel de listă. Problema este că nu prea avem astfel de liste. Nu sînt prea mulţi sociologii de serai, i. e. cadre didactice în facultăţile de sociologie, capabili să producă o listă cu, să zicem, zece joburi faine pentru un absolvent/ o absolventă de sociologie. Nu sînt prea mulţi studenţii la sociologie şi absolvenţii care să poată produce, în interesul personal, o astfel de listă. Motivul pentru care nu avem nu este în nici un caz acela că respectivele domenii ocupaţionale — joburi şi cariere — nu ar fi, deci nu s-ar povesti.

Motivul este unul diafan, din zona hărţilor despre realitate, şi anume modul deficient, lato sensu, în care sociologii înşişi gîndesc şi vorbesc despre propria lor profesie. Practic, în vorbăria curentă despre profesii şi profesionalizare, câreiaise subsumează din păcate şi versiunea „clasică", actualmente dominantă, a sociologiei profesiilor, problema unei liste a joburilor şi carierelor de succes cu profesia de sociolog nici măcar nu poate fi enunţată cum trebuie, darmite soluţionată. însă chiar şi între limitele unor scule conceptuale confuze şi neadecvate, cu un pic de preocupare şi de simţ de răspundere pot fi obţinute rezultate folositoare. Exemplul de departe cel mai bun, în orice caz cel mai bogat, mi se pare abordarea lui Stephen Lambert, directorul serviciilor de carieră de la Plymouth State College, din New Hampshire, SUA. Stephen Lambert a identificat Şi ne pune la dispoziţie o listă de douăsute(şiceva) de munci de sociolog, deci de joburi şi cariere cu profesia de sociolog. Se pot face tot felul de critici, inclusiv foarte întemeiate, la această listă. De exemplu că este foarte marcată de stereotipul etatist, de ideea cu munca socială şi cu „cercetarea" ca domenii predilecte de carieră pentru sociologi1. Sau căunii itemi sînt confuz consemnaţi, că unii numesc de fapt profesii, nu ocupaţii, ca unii sînt prea înguşti pentru a defini o carieră, iar alţii sînt prea largi; e posibil de asemenea să fie itemi, poate chiar mulţi, care nu au sens în afara Statelor Unite. Dar sînt două sute! Atunci cînd la întrebarea ce poţi face cu licenţa în sociologie răspunsul curent, la profesorii ca şi la studenţii din facultăţile de sociologie, este un răspicat şi foarte sigur pe sine păiăăă..., acest domn Lambert - ne-sociolog, neprofesor într-o facultate de sociologie, dar, să nu uităm, directorul unui serviciu de consiliere de carieră dintr-o universitate care se ia în serios - ne dă o listă de ceva

1 Este peremptorie in acest sens ordinea traseelor (p