Produse Mucilaginoase Din Plante [PDF]

Zitiervorschau

Clasificarea medicamentelor se face dupa diferite criterii: 1. Dupa sursa de obtinere se diferentiaza medicamente naturale, semisintetice si sintetice. 1.1. Medicamentele naturale sunt obtinute din regnul animal (organe, tesuturi), regnul vegetal (radacini, frunze, flori etc.) sau ragnul mineral (clorura de sodiu etc.). ca medicamente naturale se pot folosi, fie produsul brut luat ca atare din natura, fie numai partea activa din produs. Orice produs brut folosit ca medicament poarta denumirea de drog (ex. Pulberea de frunze de digitalis). Componentele active din droguri, responsabile de efectele farmacologice cautate, se numesc principii active si pot fi extrase din droguri fiind conditionate apoi ca medicamente (ex. Digitoxina este un principiu activ extras din frunzele de digitalis). Dupa structura chimica, proprietatile fizico-chimice si biologice, principiile active extrase din drogurile vegetale se pot grupa in mai multe categorii: -

Alcaloizii sunt produsi organici bazici ce contin azot. In solutie, au o reactie slab alcalina de unde le vine si numele. Cu acizii formeaza saruri, prin aditie la gruparea azotata. Bazele libere sunt solubile in solventi organici, iar sarurile hidrosolubile. Majoritatea alcaloizilor sunt solizi (ex. Morfina, codeina folosite pentru suprimarea durerii, tusei), iar unii sunt lichizi (cei neoxigenati, ex. Nicotina din frunzele de tutun). Toti alcaloizii au gust amar, iar cu acidul tanic dau un precipitat inactiv, acesta actionand ca un antidot nespecific. Denumirea alcaloizilor se termina in “ina”, ex. morfina, atropina, cocaina etc.

-

Glicozizii sunt produsi de condensare a unui component glucidic cu o molecula de alta natura numit aglicon sau genina (ex. glicozizii din frunzele de digitalis, utili in insuficienta cardiaca).

-3-

Taninurile vegetale sunt glicozide naturale ce contin in molecula polimeri ai diferitilor acizi hidroxibenzoici. Precipita reversibil cu alcaloizii, glicozizii, metalele grele si albuminele (ex. taninul din coaja de stejar, flori de tei etc.).

-

Substantele mucilaginoase sunt principii active de origini si structuri chimice diferite. Mucilagiile vegetale sunt de obicei zaharuri complexe, de consistenta gumoasa (guma arabica, seminte de in, amidonurile); cele de natura animala au structura mucopolizaharidica sau mucoproteica (mucinele, gelatina, albusul de ou). Toate substantele mucilaginoase sunt macromolecule vascoase, aderente si filante care cu apa formeaza geluri sau solutii coloidale.

-

Substantele amare se gasesc in multe droguri vegetale (ex. in coaja de China, radacina de gentiana etc.).

-

Uleiuri volatile compusi cu structuri diferite dar cu proprietati fizice comune: miros aromatic, solubili in alcol, nu lasa pata pe hartie (spre deosebire de uleiul gras), ex. uleiul de eucalipt, de menta etc. 1.2. Medicamente de semisinteza se obtin prin modificari aduse in structura chimica a substantelor

medicamentoase naturale (ex. ampicilina este o penicilina de semisinteza).

1.3. Medicamente sintetice sunt cele preparate prin sinteza in laborator (ex. sulfamidele, acidul acetil-salicilic etc.) 2. Dupa modul de preparare, medicamentele se clasifica in: 2.1. Medicamente magistrale: sunt acelea a caror compozitie este indicata pe reteta de catre medic iar farmacistul le executa pe baza datelor inscrise in farmacopee si conform regulilor de tehnica farmaceutica; 2.2. Medicamente oficinale sunt acelea care se gasesc gata preparate in farmacie, dupa formula data in farmacopee. Cand se prescriu intr-o reteta li se trece numai denumirea oficinala si cantitatea, fara sa se mai specifice toate componentele (ex. glicerina boraxata); 2.3. Medicamente tipizate sau specialitati farmaceutice, de asemenea se gasesc gata preparate in farmacie. Acestea au o formula fixa, in functie de necesitatile terapeutice si sunt preparate pe cale industriala. Medicamentele tipizate au trei denumiri: -

denumirea comerciala (ND = nume depus, R = registred) data de fabrica de medicamente producatoare si care nu trebuie sa coincida cu denumirile date de alte fabrici de medicamente;

-

denumirea comuna internationala (DCI) care se trece in prospect imediat dupa cea comerciala;

-

denumirea chimica, formula chimica ce se trece dupa primele doua, intre paranteze. 3. Dupa componenta sunt: 3.1. Medicamente simple, acelea care contin o singura substanta activa; 3.2. Medicamente complexe, acelea care contin doua sau mai multe substante active. -44. Dupa gradul de toxicitate, medicamentele se impart in trei grupe, prevazute in farmacopee, iar in

farmacie sau laborator au un regim de pastrare, manipulare si eliberare diferit: 4.1. Toxice (“Venena”) sunt denumite substantele foarte active si foarte toxice, intre care intra si acelea care provoaca toxicomanii (ex. morfina, cocaina etc.); acestea se pastreaza in ambalaje cu eticheta cu cap de mort; se elibereaza pe baza de retete speciale cu “timbru sec”. 4.2. Eroice (“Separanda”) sunt substante foarte active care se pastreaza separat si sunt etichetate cu litere rosii pe fond alb (ex. extract de belladona); 4.3. Anodine, obisnuite, au activitate si toxicitate reduse. Acestea sunt etichetate cu litere negre pe fond alb iar chenarul este albastru sau negru pentru acelea care se administreaza pe cale orala, chenar rosu pentru uz extern si cu specificatia “extern” si chenar galben pentru solutii sterile injectabile. 5. Dupa consistenta se diferentiaza in: 5.1. Solide (comprimate, supozitoare); 5.2. Semisolide (unguent); 5.3. Lichide (solutii injectabile);

5.4. Gazoase (anestezice generale gazoase). 6. Dupa modul de prezentare in vederea administrarii pot fi: 6.1. Forme medicamentoase divizate in doze partiale (ex. comprimate, supozitoare, fiole etc.); 6.2. Forme medicamentoase nedizivate dar pe care si le divizeaza pacientul, in doze partiale, utilizant unitati aproximative – lingurita, lingura (ex. sirop expectorant); 6.3. Forme medicamentoase care nu necesita divizare (ex. unguent, colutoriu etc.). 7. Dupa calea de administrare medicamentele se impart in: 7.1. Medicamente pentru uz intern, care se administreaza pe cale orala; 7.2. Medicamente de uz extern, care se aplica pe tegumente sau mucoase; 7.3. Medicamente pentru uz parenteral, sau injectabile, care sunt introduse in organism printr-o cale artificiala creata cu acul de seringa sau implantare. Indiferent de origine, orice substanta medicamentoasa ca sa poata fi folosita, adica administrata la bolnav, trebuie data sub o anumita forma farmaceutica sau preparat medicamentos. In componenta oricarui preparat medicamentos intra una sau mai multe substante active, substante ajutatoare sau corective, substante conservante sau excipiente. O aceeasi substanta medicamentoasa poate fi conditionata sub diferite forme medicamentoase si poate fi administrata pe una sau mai multe cai de administrare, in functie de capacitatea ei de a strabate diversele bariere pana la locul de actiune fara a fi inactivata pe parcurs (ex. penicilina G, fiind inactivata in mediul acid gastric, se administreaza numai pe cale injectabila, -5in timp ce cloramfenicolul se poate administra si pe cale injectabila si pe cale orala, fie sub forma de drajeuri sau capsule, fie sub forma de sirop). FORMELE MEDICAMENTOASE 2.1. Forme medicamentoase administrate CALE DE ADMINISTRARE INTERNĂ 2.1.1. Forme medicamentoase lichide formele medicamentoase lichide, dupa excipientul folosit, pot fi solutii apoase, alcoolice, uleioase. Dupa modul de preparare aceste solutii pot fi obtinute prin simpla dizolvare a substantei active si ajutatoare in solvent sau pot fi solutii extractive, cand principiile active sunt extrase cu solventul respectiv prin procedee tehnologice mai laborioase. 1. Potiunea este forma medicamentoasa lichida obtinuta prin dizolvarea substantelor active in excipient, care este intotdeauna apa distilata. Pentru corectarea gustului se adauga sirop in proportie de 20%, facand exceptie potiunile indicate pentru calmarea greturilor si varsaturilor sau pentru stimularea apetitului. Daca potiunea contine substante iritante ale tractului gastrointestinal, se adauga un al doilea corectiv, mucilagiu 20%. Atunci cand medicamentul este prescris pentru un numar mare de zile, se va adauga si conservant care este nipaginul 0,05%. Se administreaza cu lingura sau lingurita.

2. Hidrolatul sau apa aromatica este o solutie apoasa de uleiuri volatile obtinuta prin amestecarea in apa a uleiului volatil. Este alterabila si de aceea se adauga nipagin 0,05%. Se foloseste pentru corectarea gustului sau mirosului la alte forme medicamentoase (ex. apa de menta). 3. Siropul este solutia apoasa concentrata de zahar, cu continutul 2/3 zahar si 1/3 apa. Se folosesta ca excipient pentru unele substante active, rezultand siropul medicamentos (ex. sirop expectorant) sau drept corectiv al gustului la alte forme farmaceutice (ex. potiune, infuzie, decoct). Atunci cand siropul medicamentos este prescris pentru un numar mai mare de zile se va adauga drept conservant nipagin 0,1%. Se va recomanda agitarea medicamentului inainte de folosire, deoarece, datorita vascozitatii crescute, existe riscul sedimentarii substantelor active. Aceasta forme medicamentoasa este contraindicata la pacientii cu diabet zaharat, precum si la cei care prezinta varsaturi. 4. Maceratul rezulta din amestecarea unui produs vegetal, uscat si maruntit, cu cantitatea necesara de solvent si mentinut la temperatura camerei o anumita perioada de timp. Apoi se separa, prin filtrare, solutia extractiva de reziduu. Este un procedeu avantajos pentru ca evita alterarea principiilor active sensibile la caldura, dar nu asigura o extractie completa. Ca solventi se folosesc apa sau alcoolul si obtinerea sa, reprezinta o operatie preliminara la prepararea altor forme medicamentoase (infuzia, decoctul). 5. Infuzia este forma medicamentoasa lichida, care contine principii active, termolabile si greu solubile la rece, extrase din droguri vegetala cu tesuturi moi, (frunze, flori), prin procedeul de infuzare. Drogul maruntit se macereaza timp de 5 minute cu trei parti din apa necesara prepararii infuziei. Restul de apa este clocotita si se adauga peste amestec, dupa trecerea timpului de macerare. Amestecul se mentine in baia de apa fierbinte, timp de 5 minute, apoi se lasa 30 de minute la temperatura camerei, dupa care se filtreaza. Se prepara pentru 1- 2 zile. Se adauga sirop in proportie de 20%, cu aceleasi exceptii ca si la potiune.se administreaza cu lingurita sau lingura. 6. Decoctul se prepara ca si infuzia cu diferenta ca principiile active sunt reprezentate de partile dure ale plantelor (radacina, tulpina), mentinerea in baia de apa la fierbere, se face timp de 30 minute si filtrarea se realizeaza atunci cand solutia este fierbinte. De asemenea primeste sirop cu aceleasi mentiuni ca la infuzie si se administreaza cu lingutita sau lingura. Se prepara pentru 1 – 2 zile. 7. Mucilagiile sunt solutii coloidale apoase formate din macromolecule ale unor substante naturale, de semisinteza sau de sinteza. Se obtin fie prin dizoolvare in apa rece sau calda, fie prin extractie. Se conserva cu nipagin 0,1% si se folosesc la prepararea altor forme medicamentoase unde indeplinesc rolul de omogenizator, protector (potiune, infuzie, decoct, emulsie, suspensie) sau pot fi folosite ca excipient (ex. la pilule). Exemple de mucilagii: guma arabica, agar-agar, pectina, alginat de sodiu, metil-celuloza, carboximetil-celuloza, polivinilpirolidona, amidonurile etc. 8. Suspensiile sunt solutiile medicamentoase care contin substante active, solide, insolubile, foarte fin pulverizate si uniform dispersate in excipient (apa, alcoolul, glicolii). Ca agenti de dispersie se folosesc

mucilagii, gelatina, laptele degresat. Trebuie sa fie fluide si sa aiba un gust placut (ex. sulfatul de bariu pro Rontgen, cloramfenicol palmitat). Exista suspensii si pentru uz extern. 9. Emulsiile pentru uz intern sunt preparare farmaceutice constituite din doua sau mai multe lichide nemiscibile care, amestacate in anumite conditii si cu ajutorul agentilor de dispersie (emulgatori), produc un lichid laptos, cu aspect omogen (ex. emulsia ulei/apa). Ca emulgatori pot fi folosite gumele, mucilagiile, amidonurile, substantele sintetice. Se altereaza repede, de aceea se prepara numai la nevoie si se adauga drept conservant nipagin 0,05%. Se mai adauga substante corective ale gustului sau mirosului. Pe eticheta se va mentiona “a se agita inainte de intrebuintare”. 10. Uleiul medicamentos are ca excipient, mai frecvent, uleiul de floarea soarelui in care se dizolva substantele active (ex. Vitamina D2 buvabila). 11. Tinctura este o solutie alcoolica, obtinuta prin macerarea sau dizolvarea drogului cu alcool de 700. Proportia dintre substanta activa si solvent este de 10% pentru drogurile mai active si de 20% pentru cele mai putin active. Se pastreaza 1-3 ani. Daca prin pastrare se formeaza un sediment, se foloseste lichidul decantat. Se administreaza sub forma de picaturi sau se adauga la alte forme medicamentoase (ex. tinctura de opiu). Vinul medicamentos are ca excipient vinul alb, care trebuie sa aiba un continut in alcool de 12 – 16%, altfel se altereaza. Ca principii active contin dizolvate extrase din droguri vegetale sau alcaloizi puri. Deoarece taninul din vin precipita alcaloizii dandu-i un aspect tulbure, se dauga acid citric in proportie de 1% pentru dizolvarea precipitatului, sau in lipsa acidului, se indica pe eticheta “a se agita inainte de intrebuintare” (ex. vin tonic). Extractele sunt forme medicamentoase obtinute prin actiunea unor solventi, precum alcolul, apa, eterul sau diverse amestecuri ale acestora, asupra produselor vegetale sau animale. Procedeul de extractie implica doi timpi: * Timpul I – dizolvarea drogului in solventul respectiv; * Timpul II – evaporarea si concentrarea pana la obtinerea unei anumite consistente. Clasificarea extractelor, in functie de solventul utilizat este urmatoarea: extract apos, alcoolic, hidroalcolic, eterat, eteroalcoolic; dupa consistenta: extract moale, extract uscat; dupa compozitie: extracte simple si extracte complexe. Se conserva in sticle de culoare inchisa, etanse si ferite de caldura. In aceste conditii pot fi pastrate de la un an la cativa ani (ex. extract fluid de China, extract uscat de beladona).

Notiuni de fitoterapie si aromaterapie Fitoterapia sau stiinta utilizarii plantelor in folosul sanatatii, are o vechime de mii de ani (cuvantul fitoterapie deriva de la cuvintele grecesti phyton = planta, therapie = stiinta tratarii si vindecarii bolilor). Cu 2000 de ani i.Hr. egiptenii, grecii, romanii utilizau plantele pentru diverse tratamente, imbalsamare, cosmetica; marturie stau scrierile vechi ale lui Hipocrates, Dioscorides, Plinius cel Batran. Fitoterapia s-a nascut o data cu omul, care prin instinct, prin observatie, experienta si inteligenta a invatat sa-si aleaga din mediul inconjurator cele mai utile plante sau produse obtinute din regnul vegetal in scop profilactic sau curativ: ciuperci, alge, licheni si practic toate partile din plantele superioare. In conceptia hipocratica si paracelsiana se considera ca alimentele sunt remediile noastre, iar remediile sunt in primul rand alimentele. Desi, un timp s-a uitat acest adevar, in prezent, ca adepti ai unei terapii naturale, va trebui sa recunoastem ca in plantele medicinale si aromatice, in legume, fructe, in seminte, substantele active sau nutritive sunt bine proportionate si mai ales organismul nostru este mai bine adaptat la acestea decat la derivatele ultrapreparate sau la alimentele sau medicamentele semisintetice, obtinute in laborator. Pe de alta parte, trebuie inlaturata si prejudecata ca plantele ar fi lipsite de nocivitate. Sunt numeroase exemple in care materiile prime vegetale sau substantele obtinute din acestea contin otravuri puternice. In special

alcaloizii, dar si unele glicozide intra in acesta categorie (aconitina, stricnina, morfina, atropina, alcaloizii lisergici, glicozidele digitalice s.a.). O data cu izolarea morfinei in 1805, s-a crezut ca problema conversabilitatii si standardizarii plantelor sau extractelor din plante a fost rezolvata. S-a considerat ca doar un mic numar de substante pure din plante sunt active, ceilalti compusi nefiind decat un balast. S-a neglijat insa un fapt si anume: substantele chimice din plante constituie un complex activ pe baza unor actiuni sinergetice, care prezinta avantaje terapeutice certe fata de unele asocieri de substante chimice pure. Desigur ca nimeni nu contesta in prezent ca in caz de prim ajutor, de afectiuni acute grave, se apeleaza la substante chimice pure, indiferent daca sunt naturale sau obtinute in laborator. Pentru majoritatea afectiunilor cronice care necesita tratamente indelungate este recomandabila utilizarea plantelor ca atare sau a unor extracte care sa contina cat mai nealterate complexul de substante active existente in specia sau in speciile de plante asociate, cu scopul de a obtine un produs fitoterapeutic. In acest caz, in care in produsul fitoterapeutic exista 20 - 30 sau chiar mai multe substante active, unele din ele in cantitati foarte mici, pozitia rationala este pe linia dintre alopatie (terapie bazata pe medicamente de sinteza, in doze corespunzatoare actiunii acestora) si homeopatie (terapie si preventie cu doze mici de substante naturale ce stimuleaza capacitatea organismului de a se apara). Demonstrarea actiunii farmacodinamice si farmacocinetice a produselor fitoterapeutice propriu-zise s-a efectuat abia in ultimii 25 de ani, cand au inceput sa sau teste biologice speciale, diferite de cele clasice experimentale pe animale de laborator. Fitoterapia si aromaterapia moderna studiaza efectele plantelor la nivel intracelular, la nivelul tesuturilor si organelor, in special asupra organismului bolnav. Fitoterapia considera omul in totalitatea sa psihosomatica si de multe ori recomanda asocierea terapiei naturale cu psihoterapia. Daca regnul vegetal poate trai fara om, in nici un caz omul nu poate trai fara el. Nici oamenii si nici celelalte fiinte vii care populeaza pamantul nu pot trai fara plante: de la aliment pana la medicament. S-a aratat ca toate substantele fabricate in laborator si straine organismului trebuie acceptate cu multa prudenta de medici si de bolnavi si nu trebuie considerate ca inofensive, fara cercetari complexe foarte aprofundate. Apoi urmeaza un examen foarte important - proba timpului. In aceasta privinta, fitoterapia are un mare avantaj, ea a trecut aceasta decisiva proba a timpului in decursul mileniilor de cand este aplicata de peste 80 % din populatia globului. In ceea ce priveste aromaterapia, va fi aplicata ca metoda de tratament la bolnavii alergici la antibiotice si la bolnavii cu afectiuni provocate de tulpini de bacterii rezistente la antibiotice. Sub aspect profilactic, numeroase specii de plante aromatice sau legume continand uleiuri volatile, isi aduc aportul pe toate meridianele lumii in prevenirea a numeroase afectiuni provocate de microorganisme sau de paraziti. Plantele medicinale si aromatice si in special produsele farmaceutice obtinute din ele, ca toate medicamentele de altfel, trebuie folosite in scopuri profilactice sau curative, pe baza prescriptiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale si nici un ultim refugiu la care se apeleaza adesea, dupa ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele

isi au locul bine stabilit de specialisti in arsenalul terapeutic, fie ca este vorba de cele cu actiune majora sau medie, fie ca este vorba de adjuvante. De-a lungul istoriei fitoterapia a cunoscut perioade de glorie, succese, dar si declin, in prezent ocupand locul bine meritat in cadrul terapiilor neconventionale si a modului de pastrare a sanatatii. Daca in antichitate si Evul mediu plantele au fost considerate singurele leacuri pentru tratarea bolilor, pana nu de mult era substantelor de sinteza a inlocuit aproape 80 % din arsenalul terapeutic, plantele medicinale parand sa fie inlocuite cu medicamente de sinteza chimica pana s-a constatat multitudinea de efecte adverse care perturba mecanismele adaptative ale organismului. S-a ignorat faptul ca organismele vii nu au fost programate sa accepte alte subtante decat cele pe care natura le produce anume in folosul vietuitoarelor. Acum se accepta tot mai des ca plantele medicinale pot fi utilizate cu succes in tratarea unor afectiuni. Plante medicinale Datorita asezarii sale geografice, a unui relief variat si a climei favorabile dezvoltarii unei bogate vegetatii, Romania constituie locul de intalnire a florei euroasiatice si mediteraneene. Aici cresc peste 3600 de specii de plante superioare, dintre care peste 700 au devenit medicinale, datorita experientei indelungate a poporului roman in folosirea lor, la tamaduirea bolilor. In cadrul patrimoniului vegetal din Romania se gasesc numeroase plante spontane si cultivate ce au diferite utilizari si care pot fi grupate in urmatoarele categorii: Plante alimentare (folosite in alimentatie direct tuberculi, atat in stare proaspata cat si sub forma preparata, conservata etc.) 106 specii; Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a substantelor grase din seminte sau fructe) 24 specii; Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor, mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor volatile continute sau a altor substante ce le confera o aroma sau gust specific) 48 specii; Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de origine animala, pentru colorarea unor alimente sau bauturi datorita pigmentilor continuti cu putere de colorare) 48 specii; Plante tanante (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante continute) 32 specii; Plante medicinale (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de substante necesare prepararii medicamentelor sau utilizate in medicina populara datorita continutului lor in vitamine, uleiuri volatile, glucide, heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani, derivati ai acizilor polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide, rezine (rasini), principii amare, alcaloizi si alte principii active cu proprietati de natura vegetala. 10

fructe, frunze, radacini,

Curs de utilizarea plantelor medicinale si aromatice in terapie ______________________________________________________________________________

Materia prima pentru obtinerea medicamentelor o constituie plantele medicinale; de la o planta medicinala se poate folosi: partea aeriana, in intregime (herba); organele subterane: radacina (radix), rizom (rhizoma), tubercul (tubera), bulb (bulbus); frunza (folium); mugurii (turiones, gemmae); floarea (flores); fructul (fructus); samanta (semen); scoarta de pe trunchi sau de pe radacina (cortex). Produsul vegetal reprezinta organul sau o anumita parte a plantei uscata si prelucrata care poate fi folosit pentru prepararea unor produse farmaceutice sau in industria de medicamente. Actiunea terapeutica se poate datora: unei singure substante, de regula organica (principiu activ); unui grup de substante cu aceeasi structura de baza, deosebindu-se prin natura radicalilor; unui complex fitochimic (fitocomplex) format dintr-un principiu dominant si principii secundare (efect sinergetic). Este importanta cunoasterea substantelor biologic active continute in plante pentru a se aprecia valoarea terapeutica si modul de extractie sau izolare a acestor principii, astfel incat actiunea sa fie cat mai eficienta.

De exemplu: Sunatoarea (Hypericum perforatum) eficienta pentru scaderea aciditatii sucului gastric, cu efect sedativ, calmant al durerilor, dar si antidepresiv; Valeriana (Valeriana officinalis) contine valepotriati si uleiuri volatile cu efect sedativ.

Holozide Dintre cele mai importante holozide pot fi enumerate: a. Gume Gumele sunt poliglucide complexe, care prin hidroliza dau galactoza, manoza, glucoza, ramnoza, xiloza si alte monoze. Ele au proprietatea de a retine apa, formand cleiuri, solutii mucilaginoase si geluri. Se intalnesc la semintele plantelor din familiile Leguminosae (Sophora japonica), Liliaceae si in tuberculii plantelor din familia Araceae (exsalata de apa, cala salbatica), sub forma de substante de rezerva. Gumele au proprietati emoliente. b. Mucilagii Mucilagiile se gasesc in scoartele unor copaci, in cotiledoanele multor seminte unde au rol de a retine apa, preintampinand procesul de deshidratare. Mucilagiile au diverse roluri. stratul coloidal pe care il formeaza cu apa (Althaeae radix et folium (nalba mare), Verbasci flores, Tiliae flores (tei), Farfurae folium (podbal)); - gonflandu-se maresc bolul fecal si il fluidifica, devin medii de cultura favorabile dezvoltarii florei intestinale normale si activeaza peristaltismul intestinal (Lini semen (in), Agar, Carrageen (muschi islandez, muschi de piatra)); Althaea radix (nalba)); a din Carrageen si fucoidina din Laminariae stipites);

Eleuterococci radix, heteropolimerii din Angelica acutiloba (angelica), Carthamus tinctorius (sofranel)).

2.POLIURONIDE 2.1. AGAR-AGAR (Geloză) Produsul se obţine din alge roşii (Rodophyceae, clasa Florideae). Pentru prepararea acestui produs se folosesc diferite specii din genul Gelidium, Gracillaria etc. Produsul se foloseşte în bacteriologie pentru prepararea mediilor de cultură.

2.2. LAMINARIA (Stipites Laminariae) Produsul se obţine de la algele: Laminaria cloustonii, Laminaria digitata din familia Laminariaceae. Acest produs are efect dilatator al colului uterin, iar prin asociere cu scoarţa de frangula se utilizează ca laxativ.

Figura nr.4. Laminaria cloustonii.

2.3. CARRAGEN ( Muşchi creţ) Produsul se obţine din algele Chondrus crispus şi Gigartina mamillosa din familia Gigartinaceae. Plantele trăiesc spontan pe coastele Atlanticului. Acest produs se foloseşte sub formă de decocţii ca : emollient, în diaree şi în afecţiuni gastrointestinale.

Figura nr.5. Laminaria cloustonii

2.4. LINI SEMEN (Sămânţă de in) Produsul se obţine de la planta Linum uzitatisimum, familia Linaceae. Acest produs se foloseşte ca atare sub formă de mucilag ca laxativ. Făina de seminţe de in se utilizeaza,sub formă de cataplasme, cu scop revulsiv.

Figura nr.6. Linum uzitatisimum.

2.5. ALTHEAE RADIX ET FOLIUM (Rădăcină şi frunze de nalbă mare) Produsul se obţine de la planta Althaea oficinalis, familia Malvaceae. Acest produs se foloseşte în afecţiuni ale tractului respirator sub formă de cataplasme şi gargară şi intră în compoziţia ceaiurilor pectorale.

Figura nr.7. Althaea oficinalis.

2.6. MALVAE FOLIUM ET FLORES (Flori şi frunze de nalbă) Produsul se obţine de la planta Malva silvestris, familia Malvaceae. Acest produs se foloseşte ca expectorant şi sudorific sub formă de infuzie şi intră în compoziţia ceaiurilor pectorale.

Figura nr.8. Malva silvestris.

2.7. TILIAE FLORES (Flori de tei) Produsul se poate recolta cu bractee sau fără bractee şi se obţine de la plantele Tilia tomentosa, Tilia cordata şi Tilia grandifolia, familia Tiliaceae. Acest produs se foloseşte ca emolient sub formă de infuzie în bronşite, tuse şi intră în compoziţia ceaiurilor pectorale.

Figura nr.9. Tilia tomentosa.

2.8. Farfarae folium (Frunze de podbal) Produsul se obţine de la planta Tusilago farfara. Acest produs se foloseşte ca emolient sub formă de infuzie în bronşite, tuse şi intră în compoziţia ceaiurilor antiasmatice şi antibronşitice.

Figura nr.10. Tusilago farfara

2.9. Gummi arabicum (Gumă arabică) Produsul este exudatul obţinut de la planta Acacia Senegal şi de la alte 25 de specii din familia Leguminoase. Acest produs în farmacie şi în industrie sub formă de pulbere din care se prepară mucilagul. Mucilagul este întrebuinţat ca emulgator sau ca liant la prepararea comprimatelor, granulatelor etc.

Figura nr.11. Acacia Senegal

2.10. Gummi tragacanthae (Gumă tragacanta) Produsul este exudatul obţinut de la planta Astragalus gummifer, familia Leguminoase. Acest produs în farmacie şi în industrie sub formă de pulbere din care se prepară mucilagul. Mucilagul este întrebuinţat ca emulgator sau ca liant la prepararea comprimatelor, granulatelor, a masei pilulare etc.

Figura nr.12. Astragalus gummifer.

1.1. PECTINE, MUCILAGII, GUME

Sunt numite şi poliuronide deoarece au în compoziţia lor pe lângă zaharid şi acizi uronici, ca de exemplu: acid D-glucuronic, acid D-galacturonic sai acid D manuronic. Mucilagiile sunt răspândite la diferite produse vegetale, ca de exemplu: Althaeae Radix, Scillae Bulbus, Salep Tubera, Althaeae Folium, Malvae Folium, Verbasci Flos, Lini Semen, Cydoniae Semen etc. Gumele se formeaza în general în scoarţe şi se întâlnesc la diferite specii di familiile: Rosaceae (Prunus species, Amygdalus species), Rutaceae (Citrus species), Leguminoase ( Acacia species) etc.