Prabusirea Si Destramarea Urss [PDF]

Zitiervorschau

PRABUSIREA SI DESTRAMAREA URSS-ului 1.Prabusirea URSS-ului Istoria arata ca toate imperiile pier.Brusc prabusirea comunismului sovietic este legata de un incontestabil esec economic si social.Uniunea Sovietica nu a instaurat pe planeta noastra raiul pentru toti.Nu a ajuns din urma SUA,asa cum promisese Hrusciov.Nu a impiedicat crearea unor clase privilegiate,dupa cum a demonstrat domnia lui Brejnev.Intr-un cuvant,Uniunea Sovietica ofera din ce in ce mai putin modelul la care ar putea aspira cei care viseaza la „un viitor de aur”. Pe 11 martie 1985,la 54 de ani Gorbaciov devine secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.In momentul venirii la putere,contextul national si international este periculos,tara este amenintata de o catastrofa agricola iar Armata Rosie pierde teren in Afganistan. E nevoie de reforme profunde.In februarie 1986 se da glas unei condamnari severe a metodei Brejnev,urmata de proclamarea a 2 principii:perestroika,adica noul curs imprimat politicii,restructurarea, si in 1988 glasnosttransparenta,deschiderea,respingerea minciunilor,a limbajului de lemn,adica posibilitatea de a critica,de a face public esecurile si erorile.Fara ca scopul final sa apara cu claritate,Uniunea Sovietica,in timpul lui Gorbaciov cunoaste reforme care vizeaza „destalinizarea” Perestroika si glasnost influenteaza politica externa.Mihail Gorbaciov face ca tara lui sa intre intr-o noua era,iar prin aceasta relatiile dintre cele doua supraputeri evolueaza si ele.Pe 15 decembrie 1986,el propune distrugerea tuturor armelor nucleare inainte de anul 2000.Masura merge in sensul unei idei expuse de Ronald Reagan pe 23 martie 1983.O serie de negocieri duc la incheierea Acordului de la Washington,in 8 decembrie 1987,care prevede „dubla optiune zero”.Acest lucru inseamna „eliminarea din spatiul european a rachetelor nucleare sol cu raza de actiune cuprinsa intre 500 si 5000 de km”.De acum inainte Uniunea Sovietica manifesta dorinta clara de a pune capat Razboiului Rece.Poate ca acest reviriment se explica si prin explozia de la Cernobal. Gorbaciov si-a manifestat dorinta in sensul unei activitati consistente in privinta masurilor de control a armelor si a inceput sa limiteze implicarea politica si militara in tari precum Afganistan si Angola.El isi propusese ca sarcina prioritara sfarsitul Razboiului Rece,imbunatatirea relatiilor cu SUA si eliminarea amenintarii cu catastrofa

nucleara,pe care el o implica.In opinia lui,politica externa sovietica trebuie curatata de dogmatism si de balastul ideologic,trebuia sa fie elastica,dinamica,pentru a elimina incordarea din relatiile internationale,indeosebi cu cele americane. Reluarea colaborarii germano-sovietice pentru influenta in Europa Centrala si de Est a fost canlizata de foarte bunele raporturi dintre cancelarul Helmuth Kohl si Mihail Gorbaciov ,relatii consolidate de tot mai marile interese economice reciproce,negocierile pentru retragerea Armatei Rosii din Germania si reintregirea acestei tari. In vara anului 1989,Republica Federala Germania finalizase in mare intelegerile cu Uniunea Sovietica si SUA ,privitoare la unificarea tarii. Evenimentul cel mai simbolic a fost Caderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989.Intre cele 2 Germanii,Zidul reprezenta concret „cortina de fier”.La 15 zile dupa aceea,Gorbaciov accepta ca fosta RDG sa fie inclusa in NATO. Dupa incheierea recuperarii datoriilor de razboi,la jumatatea deceniului al saptelea,URSS nu a mai avut profit de pe urma colaborarii economice cu tarile satelite.Contractele din cadrul C.A.E.R.,incheiate pe baza unor calcule politice,nu erau avantajoase pentru URSS.Ea livra energie si materii prime tarilor satelite,la preturi foarte mici si importa de la acestea produse de proasta calitate,cele pe care acestea nu le puteau exporta in tarile capitaliste.In schimbul importantului ajutor din domeniul proiectarii tehnologice,URSS nu primea practic nimic.Multa vreme,Uniunea Sovietica a considerat ca dezavantjele economice sunt compensate de avantaje politico-strategice.Strategia s-a modificat.Occidentul oferea preturi mai bune pentru energia si materiile prime sovietice si oferea produse calitativ superioare celor din tarile socialiste est-europene.Occidentul era dispus sa plateasca Uniunii Sovietice sume uriase pentru a-i cumpara o parte din influenta care nu-i mai erau partial de folos.Pe masura accentuarii crizei economice sovietice,aceasta situatie a fost luata tot mai serios in calcul de Kremlin.Schimbarea orientarii politice Uniunii Sovietice in timpul lui Mihail Gorbaciov trebuie analizate avanduse in vedere si noile aspiratii ale clasei politice de varf din URSS. Analizele facute de elita politica rusa au dus la concluzia ca politica de aparare a regimurilor socialiste in Europa,investind resurse colosale,nu mai trebuie continuata. Incepand cu 1986,Mihail Gorbaciov a inceput o serie de convorbiri foarte importante cu Ronald Reagan.URSS oferea ceea ce pentru ea devenise inutil,dar pentru Occidentul bolnav cronic de supraproductie era de mare importanta:piata fostelor tari socialiste.In decurs de trei ani ,presedintii SUA si URSS au finalizat acordurile si modul in care tratatele in vigoare intre cele doua mari puteri urmau sa fie rectificate.Asa s-a nascut Tratatul din Malta,incheiat intre 2-3 decembrie 1989,pe un vas militar,in largul insulei Malta.Partea americana a fost reprezentata de fostul presedinte Ronald Reagan si de presedintele nou ales,George Bush. Gorbaciov a promis mai mult decat a putut realiza cu reformele sale.El a mers atat de departe cu unele schimbari in economie,incat a destabilizat-o,prin masurile

luate.Haosul economic a aparut si datorita cedarii de catre URSS a pitelor CAER catre Occident.Mihail Gorbaciov a devenit un sprijin al politicii americane la Moscova . De o jumatate de veac,rivalitatea dintre tabara socialista si cea a lumii libere forma fundalul diplomatiei.Disparitia Uniunii Sovietice antreneaza numeroase consecinte imediate si indepartate. 2.Inceputul destramarii URSS-ului 1991 nu este numai anul demisiei lui Gorbaciov ci si cel al destramarii Uniunii Sovietice. In decembrie 1986, primele semne ale cresterii nationalismului, care avea sa tulbure ultimii ani de existenta ai URSS-ului, au aparut in timpul revoltelor populare din Alma Ata si din alte zone ale Kazakhstanului.In Rusia, nationalismul si-a facut simtita prezenta pentru prima data in mai 1987, cand 600 de membri ai miscarii Pamiat(Memorie), au demonstrat in Moscova. Aceasta miscare nationalista a devenit din ce in ce mai legata de Boris Eltin. Glasnostul a grabit dezvoltarea problemelor nationaliste. In Nagorno-Karabah– o enclava majoritar armeana– au izbucnit violente nationaliste, cand armenii din zona au inceput un val de proteste in perioada februariemai impotriva transferului acestei regiuni istorice crestine armenesti catre Azerbaidjanul musulman in 1920, dupa decizia arbitrara a lui Stalin. Armenii protestau si impotriva subdezvoltarii, a conditiilor de viata in continua deteriorare din regiunea NagornoKarabah. . Anul 1989 avea sa fie martorul a numeroase manifestari ale nationalismului. Incepand din statele baltice in ianuarie, in aproape toate republicile sovietice au fost votate legi care acordau limbilor nationale o importanta de prim rang, care o depasea pe cea a limbii ruse.. In aprilie, demonstratiile nationaliste de laTbilisi,Georgia aveau sa fie inabusite cu violenta In Estonia,studentii provoaca inca din 1980 o agitatie care capata amploare in 1987.Peste cateva luni se naste Partidul Independentei Nationale Estoniene.Celelalte doua republici baltice,Letonia si Lituania sunt cuprinse de febra miscarii independiste. Anul 1990 a debuta in ianuarie cu noi miscari nationaliste. Azerii s-au rasculat, fiind nevoie de interventia trupelor pentru restabilirea ordinii, moldovenii protestau in favoarea unirii cu Romania, iar demonstratiile lituanienilor nu au incetat. In aceiasi luna, parlamentul armenesc a votat in favoarea unei hotarari care stabilea dreptul sau de veto in cazul legilor unionale care priveau si mica republica sovietica. A inceput un razboi al legilor intre republici si administratia centrala sovietica. 3.Destramarea URSS Problemele economice ale URSS-ului erau disperate, societatea sa corupta , dura si ineficienta, insasi existenta sa ca uniune era pusa sub semnul intrebarii. Imperiul sovietic din Europa Centrala si de Est era imposibil de mentinut, Uniunea insasi fiind amenintata cu dezintegrarea. E gresit sa afirmam ca URSS ramasese fara resurse materiale, dar acestea erau prost administrate si datorita lipsei de echipamente corespunzatoare in cele mai multe ramuri ale industriei economia nu mai putea nici sa

satisfaca cerintele populatiei, sau sa garanteze un anumit nivel de trai, nici sa asigure Uniunii statutul de putere mondiala. Economia a suferit lovituri in plus datorate scaderii bruste a pretului petrolului, dezastrului de la reactorul nuclear de la Cernobal din 1986 si unui sinistru cutremur de pamant din Armenia in 1988. Transformarile politice si economice din URSS erau afectate de cresterea simultan a fenomenului de disidenta (fractionism), care in anumite locuri a degenerat in miscari de separatism. Dintre cele cincisprezece republici sovietice numai trei erau peponderent slave: Rusia(care includea Serbia), Ucraina si Rusia Alba(Bielorusia). Etnicii slavi nu depaseau cu mult jumatate din totalul populatiei, iar solidaritatea Ucrainei cu ceilalti slavi nu putea fi avuta in vedere, de vreme ce Ucraina de-a lungul istoriei oscilase intre supuneara fata de Moscova si incercari de a-si proclama independenta pana in si in timpul secolului XX. Celelalte douasprezece republici- cele trei republici baltice, Moldova, trei din Caucaz si cinci in Asia centrala- toate aveau motive de nemultumire si asipiratii separatiste. Cea mai urgenta problema a aparut in republicile baltice care au inceput sa intrevada redobandirea independentei lor din perioada interbelica si sa o pretinda. In Lituania, miscarea reformista Sajudis s-a infiintat in 1988 si, asemeni unor miscari similare din Cehoslovacia , Ungaria si alte tari, s-a transformat dintr-o miscare populara in partid politic. Toate cele trei republici baltice si-au proclamat in 1991 independenta, dar bucuria le-a fost temperata de greutatile materiale datorate faptului ca legaturile economice cu URSS si tarifele vamale preferentiale fusesera intrerupte, inflatia crestea, iar productia industriala si cea agricola scazusera. Nici una dintre aceste republici nu s-a alaturat Comunitatii Statelor Independente (CSI) creata la initiativa Ucrainei si Belarus. Toate au iesit din sfera de influenta a rublei in 1992. Ucraina s-a proclamat in 1990 stat independent si zona libera de arme nuclear, gest confirmat apoi prin referendum. Miscarea Populara a Ucrainei (Ruh), formatiune politica reinfiintata in 1989, la alegerile pentru Sovietul Suprem al Ucrainei desfasurat in 1989 a castigat 100 de mandate, dupa care liderii comunisti inclusiv Leonid Kravciuk s-au transformat din comunisti in nationalisti si au obtinut suficient sprijin din partea nationalistilor pentru ca in 1991 Kravciuk sa devina presedintele noului stat. Crimeea a devenit o republica autonoma in cadrul Ucrainei. Alegerile prezidentiale din 1994, aprobate de guvernul de la Kiev in speranta unei victorii a candidatului sustinut de acesta, au fost castigate de Iuri Mescov care promova ideea revenirii la Rusia. Succesul acestuia a pus in incurcatura Moscova care, garanta simultan integritatea teritoriala a celei din urma in schimbul cedarii intregului arsenal nuclear. Dar Mescov s-a dovedit a fi in egala masura incompetent si incomod, iar Ucraina l-a indepartat din functie si apoi a desfiintat aceasta functie, fara a provoca vreun protest din partea Moscovei.

Nord – vestul Ucrainei, R.S.S. Bielorusa din cadrul URSS, a devenit statul Belarus; independenta Belarus reprezenta o amenintare nu atat din pricina divizarilor etnice ci mai degraba datorita faptului ca aceasta republica a fost o creatie artificiala a regimului sovietic. In cadrul unui referendum organizat in 1995 populatia a votat in mod uimitor pentru ceva ce semana foarte mult cu o reunire cu Rusia: presedintele Aleksandr Lukasenko a sustinut ideea unitatii slave. Partea vestica a Ucrainei- R.S.S. Moldoveneasca devine statul independent Moldova. La alegerile din 1991, ei si-au declarat independenta. Rusii au proclamat o Republica nistreana, dar nu au obtinut recunoasterea ei. Toate cele trei republici caucaziene au devenit independente in 1991- 1992. Georgia si-a proclamat independenta in 1989. In 1992, presedintele Zviad Gamasahurdia, a anulat puterile autonome si privilegiile de care se bucurau diversele minoritati din Georgia. In vecinatate se afla armenia , cu o populatie preponderent crestina si Azerbaidjan, cu o populatie de origine musulmana si turca. In 1991 armenii au pus stapanire pe regunile azere si i-au pus pe fuga pe azeri, acestia au cerut ajutor Turciei. Armata Azerbaidjanului a reusit, insa, sa-l rastoarne pe presedintele postcomunist si favorabil Turciei, Abulfaz Ali Elcibei si l-a adus la putere pe fostul KGB-ist Gaidar Aliev. El si-a concentrat intreaga atentie asupra exploatarii petrolului din Azerbaidjan in asociatie cu companii straine si asupra negocierilor cu diverse state interesate vizand construirea unor conducte de petrol, nerabdator sa incaseze taxele de acces si de tranzit. In 1990 cele cinci republici asiatice ale URSS si-au preoclamat independenta, desi nu toti dintre cei 50 milioane locuitori ai lor- mai ales Kazahstanul- erau incantati de aceasta alternativa. Dezintegrarea progresiva a URSS a fost una dintre nereusitele lui Gorbaciov. El a sperat sa pastreze o anumita forma de unitate, dar spiritul vremii era impotriva lui. CSI era mai mult decat o simpla strategie de tranzitie care putea conduce fie la o dezintegrare progresiva fie, in caz contrar, la refacerea intr-o oarecare masura a legaturilor oficiale si neoficiale care au existat intre republicile componente ale URSS. Deocamdata fostele republici sovietice erau mai degraba neincrezatoare in puterea Rusiei decat constiente de importanta pe care inca o aveau pentru ele produsele rusesti, serviciile sau anumite inlesniri.